Elvetia - Politici Si Strategii in Turismul Mondial

UNIVERSITATEA DIN ORADEA FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE MASTER: ECONOMIA SI ADMINISTRAREA AFACERILOR IN TURISM SI INDUSTRIA OSPITALITATII.

ELVEŢIA PROIECT LA DISCIPLINA: DESTINATII TURISTICE MONDIALE

COORDONATOR : PROF. UNIV. FILIMON CLAUDIU.

MASTERAND: VARADY CARLA STEFANA. ANUL: I

ORADEA 2012

CUPRINS: Capitolul 1 - Elveţia – caracterizare generală - 1 1.1. Criterii geografice - 1 1.2. Scurt istoric - 5 1.3. Economie - 7

Capitolul 2 – Turismul - 10 2.1. Politicile turismului internaţional în ţările industrializate – 10 2.2. Politici turistice în ţările membre ale O.C.D.E. - 11 2.3. Politica naţională privind turismul în Elveţia - 14 2.4. Elveţia - ţară furnizoare de turişti (turism emiţător) - 15 2.5. Elveţia - ţară primitoare de fluxuri turistice (turism receptor) - 16 2.6. Sugestii de călătorie - 18 2.7. Aventuri turistice în aer liber - 21

Capitolul 3 - Patrimoniul turistic al Elveţiei - 23 3.1. Valais - 23 3.2. Luzern - 24 3.3. Sankt Gallen - 27 3.4. Berna - 28 3.5. Zurich - 30 3.6. Geneva - 31 3.7. Lugano - 31 3.8. Basel - 32 3.9. Lausanne - 32

Capitolul 4 - Organizarea ariilor protejate în Elveţia şi valorificarea acestora prin turism - 32 4.1. Prezentarea zonelor protejate din Elveţia - 32 4.2. Identificarea ariilor naturale protejate - 34 4.3. Clasificarea ariilor naturale protejate - 34 4.4. Organizarea administrativă - 34 4.5. Perspective de dezvoltare - 35 4.6. Turismul şi ariile protejate - 36

Bibliografie

2

CAPITOLUL I ELVEŢIA – CARACTERIZARE CARACTERIZARE GENERALĂ 1.1. CRITERII GEOGRAFICE Situată în inima Europei Centrale, Elveţia se defineşte fizic ca un castel de ape natural, care-şi orientează debitul pe toate versantele şi în toate direcţiile: Ronul îşi conduce undele spre Mediterană, Rinul spre Marea Nordului, Innul spre Dunăre şi prin ea spre Marea Neagră, în timp ce Ticino coboară spre câmpia italiană, unde, prin apele Padului în care se varsă, ajunge la Marea Adriatică. Dacă personalitatea elveţiană implică printre esenţialele ei note definitorii voinţa de neatârnare, geografia fizică a ţării este factorul care asigură perenitate acestei voinţe. Cetatea alpină elveţiană constituie nu numai o redută naturală, ci şi condiţia sine qua non a existenţei ţării. Nume oficial: oficial: Schweize Schweizerische rische Eidgenosse Eidgenossenscha nschaft ft / Confederat Confederation ion Suisse Suisse / Confedera Confederazione zione Svizzera / Confederazium Svizzra (Confederaţia Elveţiană). Forma prescurtată: Schweiz / Suisse / Svizzera / Svizzra (Elveţia). Situare: Europa Centrală Limite:  Germania,  Austria,  Liechtenstein,  Italia,  Franţa. Suprafaţă: 41 288 km2. Populaţia: 7 164 000 locuitori dintre care 19,6% străini; densitatea 153 locuitori pe km² natalitate 13,1‰ şi mortalitate 8,5‰. Capitala: Berna (Bern, Berne), situată în partea centrală a Elveţiei, pe valea râului Aar, într-o zonă colinară colinară a Mittela Mitteland-ulu nd-ului,i, la 570 m altitudi altitudine; ne; 123 000 locuitori. locuitori. Berna este admisă în 1953 în Confederta Confedertaţia ţia Elveţiană. Elveţiană. Constituţia Constituţia din 1848 proclamă proclamă oficial oficial Berna - capitală capitală a statului statului elveţian. elveţian. În  prezent este cel mai important nod de transport al ţării. Limbi oficiale:  germana – elveţiană: 63,7%;  franceza - 19,2% ;  italiana - 7,6% ;  retroromana - 0,6%;  alte limbi - 8,9%. Diviziuni administrative: Elveţia este un mozaic format din 23 de cantoane, dintre care 3 sunt divizate la rândul lor în semicantoane. Fiecare dintre acestea poate fi comparat cu un stat mic, independent, având propriul său guvern, parlament, legi şi tribunale. Cantoanele sunt alcătuite din circa 3 000 de municipii care sunt în mare măsura autonome. În ansamblu, la aceste cantoane se face referire sub numele de Confederaţia Elveţiană (Confederation Helvetica). Sărbătoarea naţională: 1 august - aniversarea creării Confederaţiei Elveţiene – 1291. Sărbători publice:  ziua de Anul Nou – 1 ianuarie,  Vinerea Mare,  Lunea Paştelui – martie/aprilie,  Ziua Înălţării,  Duminica şi Lunea Rusaliilor,  Ziua Federala a Recunoştinţei – a treia duminică din septembrie,  Ziua de Crăciun – 25 decembrie

3



Ziua Cadourilor – 26 decembrie.

Ora locală: ora Europei Centrale (GMT (GMT + 1 ora). ora). Ore de lucru: Magazinele se deschid zilnic între orele 8 şi 9 dimineaţa şi se închid la 18.30, respectiv 16, sâmbăta. În unele oraşe unele magazine sunt închise luni dimineaţa. O dată pe săptămână este permis ca magazinele să stea deschise până la ora 21.00 (în general joi sau vineri). În oraşele mari, băncile şi  birourile de schimb sunt deschise între 8.30 si 16.30, de luni până vineri, fiind închise în week–end. În restul ţării, orele de lucru sunt cuprinse între 8.30 şi 12.00 şi între 13.30 şi 16.30 sau 17.30, de luni până vineri. Birourile de schimb situate în aeroporturi vor schimba, cecuri de călătorie şi eurocecuri la cursul zilei. Oficiile poştale sunt deschise între 7.30 şi 18.30. sâmbătă se închid la ora 11.00. Guvernul şi alte  birouri oficiale sunt deschise între orele 8.00 – 12.00 şi 14.00 – 17.00 de luni până vineri. În general muzeele sunt deschise între următoarele ore: 10.00 – 12.00 şi 14.00 – 17.00 de marţi până duminică. Unele muzee mai mari au început să fie deschise şi seara. Aeroporturi principale:  Zurich,  Geneva,  Berna,  Basel. Economia: Economia elveţiană a trebuit să accepte două lucruri dificile: ţara are resurse naturale extrem de limita limitate te şi un sfert sfert din din supra suprafaţa faţa sa e nepro neproduc ductiv tivă. ă. Totuşi, Totuşi, agric agricult ultura ura poate poate produc producee ma maii mult mult de  jumătate din cerinţele alimentare ale ţării. Elveţia depinde exclusiv de importul materiei prime care este ulterior transformată în produse pentru export de înaltă calitate. Companiile industriale elveţiene au reprezentanţi pe toate cele cinci continente ale lumii. Dintre toate industriile, industria tehnologică este  poate cea mai avansată, având fabrici specializate în producţia de energie, instalaţii şi unelte. Pe urmele acesteia se afla şi industriile farmaceutică, textilă şi a ceasurilor. Şi, desigur, produsele alimentare; peste tot în lume se pot găsi iubitori ai brânzei şi ciocolatei elveţiene, începând cu New York City şi terminând cu Tokyo. Elveţienii mănâncă mai multă ciocolată decât orice altă naţie, consumând 8,6 kg/persoană/an. Sectorul prestării de servicii este esenţial pentru economia Elveţiei. În toată lumea există bănci şi companii de asigurare. Industria turismului şi cea hotelieră au peste 200 000 de angajaţi, fapt care le înscrie printre angajatorii cei mai importanţi din ţară. În jur de 3,6 milioane de oameni sunt angajaţi cu un salariu bun. Din aceştia 6% lucrează în agricultură şi silvicultură, 30% în industrie şi 64% în sectorul serviciilor. Moneda: 1 franc elveţian = 100 centimes 1 franc elveţian = 0,75 Euro Organizaţii internaţionale : În 1863 Henri Dumand a fondat Crucea Roşie, un simbol şi un agent internaţional pentru dragostea frăţească. Chiar şi astăzi sediile centrale ale Comitetului Internaţional al Crucii Roşii şi ale Federaţiei Internaţionale a Crucii Roşii sunt la Geneva. Şi alte organizaţii mondiale cum ar fi Schimbul Internaţional al Forţelor de Muncă şi Reprezentantul European al Naţiunilor Unite, şi-au stabilit sediile în Elveţ Elveţia. ia. Elveţi Elveţiaa este este mem membră bră în Consi Consiliu liull Europe Europei,i, Acordu Acordull Gener General al pentru pentru Tarife Tarife şi Comerţ Comerţ,, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi Comitetul Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare. Elveţia îşi menţine politica de neutralitate: nu este membră a O.N.U., N.A.T.O., U.E..  Nu este membră U.E. dar a semnat acordurile bilaterale cu ţările Schengen plus cele 10 noi ţări intrate în U.E.. Alte Alte orga organi niza zaţi ţiii inte interna rnaţi ţion onal alee la Gene Geneva va:: Orga Organi niza zaţi ţiaa Inter Interna naţi ţion onal alăă de Tele Telefon fonie ie şi Telec Telecomu omunic nicaţi aţii,i, Organi Organizaţ zaţia ia Internaţ Internaţion ională ală a dreptu drepturil rilor or de autor autor şi a inven invenţii ţiilor lor,, Organi Organiza zaţia ţia Internaţională a emigranţilor precum şi sediul Comitetului Internaţional Olimpic (C.I.O.) de la Lausanne şi al Federaţiei Internaţionale de Fotbal (F.I.F.A.) la Nyon între Geneva şi Lausanne. Relief: Sub aspec aspectul tul config configura uraţie ţieii genera generale le a relief reliefulu uluii în Elveţ Elveţia ia se disti disting ng trei trei regiun regiunii natura naturale le

4

 principale: 

în toată partea sa meridională, centrală şi orientală - Alpii elveţieni - ocupă 58% din

suprafaţa ţării. în partea de vest, completând caracterul montan al acestei ţări - Munţii Jura (în ale căror  văi, mult diferite de cele alpine s-a dezvoltat o economie specific elveţiană) - ocupă 12% din suprafaţa totală.  între cele două lanţuri de munţi, pe o întindere care ocupă restul de 30% din suprafaţa ţării, de o formă alungită şi relativ îngustă, se află regiunea numita Podişul Elveţiei „ Le Plateau Suisse” sau „Mittelland” (Ţara de mijloc a Elveţiei). În această regiune, în care ochiul nu pierde niciodată din vedere, atât în nord, cât şi în sud, profilul îndepărtat al munţilor, s-a dezvoltat partea cea mai importanta a economiei Elveţiei, concentrând şi cea mai densă populaţie. Cele aproape trei cincimi din suprafaţa ţării ocupată de Alpii elveţieni, din care face parte zona cea mai înaltă a sistemului alpin, i-au atras Elveţiei denumirea sa de „acoperiş al Europei”. Alpii au trăsătura lor originală. Nici un lanţ din Europa nu se înalţă în şiruri atât de continue şi cu creste atât de  bogat acoperite de gheţari, din care multe depăşesc altitudinea de 4.000 m; nici unul nu a suscitat mai mult interesul geologilor pentru studierea structurii lor profunde sau al geografilor pentru varietatea formelor care le-au putut sculpta apele curente, a hidrologilor pentru a cerceta regimul torenţilor şi al râurilor, geneza lacurilor glaciare şi mişcarea gheţarilor, ca şi al botaniştilor pentru a examina flora alpină specifică, cercetări care au constituit apoi, sub toate aspectele, un model pentru studiul munţilor  înalţi din toate continentele. Şi, de asemenea, nici un şir de munţi din continentul european nu are atât de multe circuri glaciare, albii de diferite forme sau văi suspendate, urmare a lungii perioade de glaciaţie care s-a produs aici în era cuaternară. La frontiera occidentală cu Franţa, începând din nordul lacului Leman până în partea de nord est a Elveţiei, în regiunea cuprinsă între Rhin şi Aar se întinde lanţul munţilor Jura. Cu o structură mai puţin complexă şi mai veche decât a Alpilor, formaţi în general din straturi calcaroase, ei au o altitudine medie de 700-800 m şi coboară spre regiunea podişului. Pornind de la o regiune mai înaltă în partea de sud spre o regiune de coline în partea de nord, se pot distinge trei zone mai importante: - zona din partea meridională, situată la vestul cantoanelor Vaud şi Neuchatel, denumită şi zona munţilor Jura Neuchatelezi, constituie regiunea cea mai înaltă (Noirmond – 1.571m, Tendre – 1.679m, Suchet – 1.591m, Le Chasseron – 1.607m, Chaumond – 1.174m si Chasseral – 1.607m) - o a doua zonă, situată în partea centrală, cu începere de la valea St. Imier, e zona denumită munţii Jura Bernezi, din cauză că se întind în cea mai mare parte în nordul cantonului Berna. Mai puţin înalţi decât munţii Jura Neuchatelezi, ei ating înălţimi care abia depăşesc 1.300 m (Meissenstein – 1.396 m, Raimeaux – 1.302 m şi Graitery – 1.272 m). - o a treia zonă o constituie platoul munţilor Jura Septentrionali, regiune colinară ale cărei altitudini nu depăşesc 600-700 m şi unde apar izolat unele înălţimi mai pronunţate (Lageren – 868m) Între Alpi şi Jura, de-a lungul unui culoar de 250 km, cu o lărgime de vreo 50 km, se află podişul Elveţiei, denumit de elveţieni Platoul sau Mitteland. Regiunea, care ocupă aproape o treime din teritoriul ţării, se bucură de cele mai favorabile condiţii pentru dezvoltarea agriculturii, industriei şi artizanatului, reuşind să concentreze mai bine de jumătate din întrega populaţie a ţării. Clima: Este surprinzător cum pe o suprafaţă care abia atinge două grade de latitudine în zona temperată se poate întâlni o atât de mare diversitate a condiţiilor climatice. Fenomenul este datorat reliefului, ale cărui numeroase contraste condiţionează în largă măsură şi aspectele climatice diferite ale ţării. Elveţia e influenţată de sistemul climateric atlantic, continental şi mediteranean, în timp ce combinaţia dintre altitudine, versanţi şi expunerea la soare face ca multe părţi ale ţării să dispună de o serie de microclimate, pe o suprafaţă relativ limitată. Acest lucru e evident în multe dintre văile alpine unde versanţii orientaţi spre nord ai muntelui, sunt îmbrăcaţi în păduri de conifere dense, în timp ce pe versanţii însoriţi dinspre sud se află sate, ferme, terenuri şi pajişti. Clima este temperat – continentală, cu ierni reci (media în ianuarie 0º C), veri moderate (peste 15º C) şi precipitaţii anuale de peste 800 mm. În platoul central, clima este moderată. Cea mai umedă  parte a Elveţiei este reprezentată de Munţii Jura, Alpii centrali, la nord de văile Rhin-Rhone, şi Alpii din Valais. În Zurich temperatura medie este de 0º - 6º în ianuarie şi 18º C în iulie. Cea mai ridicată temperatură în Elveţia este înregistrată la Bellizona, în cantonul Ticino, unde 

5

mediile zilnice au un caracter mediteraneean. În schimb, cele mai coborâte temperaturi sunt înregistrate în localitatea La Brevine din munţii Jura Neuchatelezi, care ating uneori valori apropiate de cele siberiene. Regiunea care se bucură de cel mai mult soare este situată la sudul Alpilor Bernezi, de la lacul Leman la lacul Constanta. Climatul alpin cunoaşte fenomenul de rarefiere a atmosferei pe măsura creşterii altitudinii, o consecinţa a acesteia fiind o puternică insolaţie a razelor solare, scăderea temperaturii şi creşterea precipitaţiilor cu cât înălţimea este mai mare. Ameninţările mediului Astăzi adevărata problemă nu mai e Föhn-ul, ci încălzirea globală, ploaia acidă şi poluarea în general. Elveţia nu are ieşire la ocean pentru a-şi arunca deşeurile, iar moartea copacilor, în special a coniferelor din cauza ploilor acide nu e doar o problemă de estetică, ci una de supravieţuire pentru comunităţile alpine. Cei 1828 de gheţari ai ţării sunt buni indicatori ai schimbărilor climaterice şi cei mai multi au început, în ultimul timp, să se retragă. În cursul secolului al XX-lea, mai mult de o pătrime din zonele îngheţate care acoperă cca. 100 km pătraţi din suprafaţa Elveţiei au dispărut ca urmare a schimbărilor climaterice şi a poluării Sistemul hidrografic: Condiţiile climatului alpin crează imense rezerve de apă, care se scurg în numeroase râuri şi lacuri. Alpii reprezintă unul dintre cele mai importante condensatoare de umezeală ale Europei. Cei 140 de gheţari pe care îi numără Elveţia şi ale căror bazine glaciare ocupă o suprafaţă de 1.951 km² constituie o rezervă permanentă pentru alimentarea râurilor şi a fluviilor. Cele mai importante râuri şi fluvii ale Elveţiei izvorăsc din masivul St. Gothard, unde sunt concentraţi o parte din cei mai mari gheţari ai Alpilor. Elveţia îşi distribuie apele munţilor săi prin râuri şi fluvii cu mari bazine spre mările aflate în  patru direcţii: Rhinul drenează 67,7% din apele Elveţiei spre Marea Nordului, Rhonul 18.2% spre Marea Mediterană, Ticino transportă spre sud 9,9% prin bazinul Padului spre Marea Adriatică, iar Innul, al cărui bazin reprezintă 4,4% din apele ţării, întâlneşte Dunărea care îi transportă apele spre Marea  Neagră. Cele 1.484 de lacuri naturale, din care 1.358 sunt situate în Alpi, 112 în regiunea Platoului şi 14 în munţii Jura, sunt aproape toate de tip glaciar. Cele mai importante fiind cele de la poalele nordice şi sudice ale Alpilor, lacuri de vale glaciară, numite frecvent lacuri subalpine şi întinse pe suprafeţe mari. Aceasta ar putea fi şi una din explicaţiile pentru care elveţienii nu plătesc facturi pentru apă. Pe lângă râuri şi lacuri Elveţia dispune şi de multe izvoare naturale, care produc ape minerale şi ape termale cu o mare importanţa în activitatea turistică a ţării. Vegetaţia şi fauna: 30% din suprafaţa Elveţiei este ocupată de păduri. Vegetaţia e dispusă în funcţie de altitudine şi de orientarea versanţilor; culturile agricole alternează cu pădurea amestecată de foioase la altitudinea de 300-500 m de-a lungul Rhinului, în zona lacului Geneva şi la poalele munţilor Jura şi Alpi, şi cu pădurea de fag şi brad în Minteland, Jura şi în văile alpine nordice de până la 122 m altitudine. În Alpi, între 1.600-1.900 m predomină pădurea de molid, între 1.900 - 2.500 m ienupărul, jneapănul şi rhododendronul. Între 2.500 - 2.900 m se dezvoltă păşunile. Elementele florale mediteraneene (castanul) ocupă pantele sudice ale Alpilor şi valea Ronului, iar   pe malurile lacului Lugano se întâlnesc şi palmieri. Peisajul variat al Elveţiei oferă condiţii ideale pentru o gamă diversă de plante şi animale, multe  putând fi văzute pe fundalul unor peisaje montane spectaculoase. De pe piscurile înzăpezite ale munţilor  din vestul Elveţiei pe malurile lacurilor din Ticino, puţine ţări se pot mândri cu o gamă atât de variată de flora şi faună. În timp ce majoritatea speciilor de interes locuiesc cu preponderenţă în păduri sau sunt animale de noapte, într-o scurtă perioadă de timp, vizitatorii tot pot vedea o mare parte din vegetaţia sălbatică, de la palmieri şi alte plante tropicale, în est, la floarea de colţ, genţienele, orhideele sălbatice şi alte flori delicate pe pajiştile montane. Fauna accentuat alpină dar şi cu specii caracteristice Europei nordice şi central-nordice include: ursul, lupul, capra alpină, vulpea, bursucul, vidra, nevăstuica, hermelina ş.a.m.d.. Datorită creării  programelor de ocrotire a naturii, multe specii rare ca marmota, vulturul negru, capra neagră, râsul – au supravieţuit. În pădurile bogate din Jura şi platoul central mai există căprioare, vulpi, iepuri şi chiar   porcul mistreţ. Ursul, emblema cantonului Berna, este foarte rar. Rezervaţii naturale: Având în vedere faptul ca Elveţia este o ţară mică, se poate afirma că are multe rezervaţii .

6

naturale. Cea mai importantă este Parcul National Elveţian din Engadine, regiune la o altitudine de 14003171 m, cu o arie care cuprinde în jur de 172 km , care a fost transformată într-o rezervaţie de animale şi plante salbatice. Parcul a fost înfiinţat în 1914 şi în fiecare an în jur de 150.000 de vizitatori se plimbă  pe jos pe trasee care însumează 80 km. O treime din parc este acoperit de păduri, o treime de pajişti alpine şi o treime de pământuri necultivabile. Aici se găsesc capre negre, marmote, caprioare, vluturi, etc. Printre alte rezervaţii naturale, frumoase se află şi celebra pădure Aletschwald, la o altitudine de 2100 m. În pădure sunt brazi de munte foarte bătrâni şi multe alte plante, unele dintre ele relativ rare. În cantonul Ticino, sunt grădini cu flori minunate pe Isole di Brissago (insulele Brisago) la care se poate ajunge doar cu vaporul. Pe lângă o floră fabuloasă mai există şi vegetaţia mediteraneană, care în Elveţia este formată doar din lămâi şi portocali. Păsările pot fi observate în Untersee, partea de vest a Lacului Constance, unde pot fi ascultate o sumedenie de specii de păsări rare. 2

1.2. SCURT ISTORIC Preistorie Cca. 10000 î.Hr. - după topirea zăpezilor din perioada erei glaciare, un popor de vânători şi  pescari s-a aşezat în Mittelland. Cca. 400 î.Hr - retii au pătruns în partea de sud-est a ţării, triburi celtice s-au stabilit în partea de sud-vest. Cca. 58 î.Hr. - triburi germanice au forţat tribul puternic celtic al helveţilor să migreze spre Galia. Romanii şi imperiile romane 58 î.Hr. - Iulius Caesar i-a prigonit pe helveţi, învingându-i la Bibracte, în Burgundia. 58 î.Hr. - 400 d.Hr. - romanii au ocupat o zonă defensivă de-a lungul Dunării şi Rinului, convieţuind alături de celţi, într-o relativă armonie. Cca. 500 - triburile germanice venind dinspre Germania au invadat teritoriul ocupat de romani, ia alungat şi au ocupat nordul Elveţiei, în timp ce burgunzii au ocupat sudul. Retii au rezistat în Grisons. Cca. 600 - călugării irlandezi St. Columba şi St. Galls au adus creştinismul în Elveţia 614 - fondarea mănăstirii St. Gallen, care va deveni mai târziu unul dintre centrele de învăţătură majore din Europa. 771 - Regele Carol, care va deveni mai târziu Carol cel Mare, a unit Elveţia ca regat al francilor. Ţara este împărţită în comitate, care au format baza pentru actuala demarcaţie pe cantoane. 834 - tratatul de Verdun a împărţit ţara în vechile regate ale burgunzilor şi germanilor. 1032 - bătălia de la Morat, în care Conrad al II-lea al Germaniei preia regatul Burgundiei încorporându-l în Imperiul Roman. Naşterea confederaţiei elveţiene Sec. XII-XIII - dinastii nobiliare, incluzând cea habsburgică, cea de Savoia şi a zahringenilor au fondat marile oraşe de astăzi, dezvoltând fundamentele puterii şi autorităţii regionale autonome. 1291 - moartea împăratului habsburg Rudolf a dus la instabilitate, care a condus mai apoi la istoricul Jurământ de la Rutli, care proclama confederaţia elveţiană. 1315 - bătălia de la Morgarten: înfrângerea habsburgilor de către ţăranii elveţieni duce la acceptarea în confederaţie a Luzern-ului în 1332. 1315-1353 - Zurich, Berna, Glarus şi Zug se alătură confederaţiei, care acum numără 8 cantoane. 1386 - bătălia de la Sempach: confederaţia îi înfrânge din nou pe austrieci, însă, ucigându-l pe ducele Leopold al III-lea. 1389 - este semnat tratatul de pace de la Viena, care a urmat unei alte înfrângerii a austriecilor, în  bătălia de la Nafels, din 1388, care garantează o perioadă de pace de 7 ani şi consfinţeşte legitimitatea confederaţiei. 1415 - un tratat de pace pentru 20 ani semnat de Austria şi confederaţie. 1476 - Berna îi declară război lui Carol cel Brav al Burgundiei, în numele confederaţiei. Înfrângerea lui Carol şi decesul care a urmat, aproape că a dus la un război civil, acesta fiind împiedicat de pustnicul sfânt Niklaus von Flue. 1499 - tratatul de pace de la Basel duce la încorporarea oraşului în confederaţie şi dispune

7

independenţa Elveţiei faţă de imperiu. 1501-1513 - lărgirea confederaţiei la 13 cantoane, cu Schaffhausen şi Appenzell. 1513 - bătălia de la Novara, în care Hans Waldmann, este executat. 1515 - bătălia de la Marignano, între Francisc I al Franţei şi confederaţiei. Înfrângerea Elveţiei a retrogradat ţara la un statut neutru modest în Europa. Perioada conflictelor religioase: 1518 - clericul reformist Ulrich Zwingli ţine predici agitatoare în Zurich, atacând convenţiile catolice. 1424 - Zwingler se căsătoreşte cu o văduvă bogată, scandalizând biserica prin încălcarea celibatului. 1524-1528 - reforma se răspândeşte, ducând la sciziunea confederaţiei, în timp ce Zug, Fribourg şi Solothurn rămân catolice. 1529 - oraşul Zurich declară război cantoanelor rămase catolice în 1531 când Zwingli e ucis. 1535 - Vaud, încorporând şi lacul Geneva este anexat de reformiştii din Berna. Jean Calvin, umanistul francez a înfiinţat biserica de la Geneva. 1555 - apare o nouă mişcare care mai apoi a dus la divizarea confederaţiei şi la refugierea  protestanţilor în Zurich. 1616-1648 - războiul de 30 ani, în care Elveţia a rămas neutră şi şi-a păstrat suveranitatea prin  pacea de la Westfalia. Iluminismul 1712 - pacea de la Aargau, care conferă statut egal catolicilor şi protestanţilor. Economia Elveţiei înfloreşte. 1755 - sosirea lui Voltaire în Geneva cutremură biserica calvinistă şi el înfiinţează în oraş un teatru în 1766. 1798 - armata lui Napoleon prădează Berna şi ocupă Elveţia. Confederaţia este remodelată conform noului sistem revoluţionar francez şi este redenumita Republica Helveţiană. 1814 - congresul de la Viena: Elveţia cere statutul de ţară neutră, dar invadează Franţa. 1815 - tratatul de la Paris acordă Elveţiei recunoaşterea permanentă a statutului sau de ţară neutră. 1844 - renaşterea conflictului dintre catolici şi protestanţi în Luzern duce la izbucnirea războiului civil. 1859 - se introduce o nouă lege care impune alte restricţii cu privire la activitatea mercenarilor  elveţieni în străinătate. 1864 - semnarea primei conveţii de la Geneva şi fondarea Organizatiei Crucii Roşii. 1870 - războiul franco-prusac, Elveţia nu se implică dar este profund neliniştită. Neutră şi în timpul celor 2 războaie mondiale 1901 - Henri Dunant, fondatorul organizaţiei Crucii Roşii, câştigă primul premiu Nobel pentru  pace din istorie. 1914-1918 - primul război mondial: Elveţia îşi menţine neutralitatea. Afluxul de refugiaţi duce la grevă generală, suprimată de armată. 1920 - prima întâlnire a Ligii Naţiunilor, Geneva. 1939-1945 - al II-lea război mondial. Elveţia îşi menţine din nou neutralitatea, dar mobilizează armata şi pune la punct o strategie de apărare. 1945 - fondarea Naţiunilor Unite, cu sediul la Geneva. 1955 - deschiderea la Geneva a Centrului European al Energiei Nucleare (C.E.R.N.). 1959 - parlamentul elveţian respinge cererea femeilor de avea drept la vot şi de a candida la alegeri naţionale care le sunt acordate totuşi în 1971. 1979 - regiunea Jura este declarată canton. 1980 - tunelul Gotthard, care făcea legătura între Elveţia şi Italia e deschis traficului. 1997 - băncile din Elveţia scot la iveala faptul că în jur de 57 milioane de $ se află în conturi inactive. Uniunea băncilor suedeze publică pentru prima oară o listă a posesorilor de conturi şi un fond de despăgubire. 1998 - guvernul elveţian retratează dorinţa sa de a adera la U.E. 1 ianuarie 2001 - cu un an mai târziu, spre deosebire de marea majoritate a ţărilor, Elveţia

8

marchează noul mileniu. Formarea Elveţiei moderne Elveţia şi-a păstrat neutralitatea în timpul celor două războaie mondiale, devenind şi mai bogată şi mai stabilă decât fusese. Republica Helvetică a apărut, fizic şi politic, pentru a satisface scopurile Franţei. Părţi din sud au fost luate şi au fost date Italiei, Neuchatel a fost complet luat şi Mulhausen a fost alipit Franţei. Teritoriul rămas a fost împărţit în 23 de cantoane, sub conducerea unui directorat executiv centralizat, ca şi în Franţa. Constituţia era o copie a libertăţilor sociale introduse de Revoluţie, dar acestea erau mai puţin apreciate în comparaţie cu pierderea autonomiei locale. Suprema umilire a fost alegerea între semnarea unei alianţe militare permanente cu Franţa (care ducea la o pierdere a neutraliţatii) sau anexarea completă. Constituţia a devenit de neaplicat, în urma certurilor permanente dintre elveţieni, şi cele 6 noi schimbări aduse între anii 1798 şi 1803 nu au însemnat nimic. În 1803, Napoleon a decis că ei puteau avea cantoanele cvasi-suverane, propria neutralitate şi chiar şi tortura judiciară. Alianţa permanentă a fost redusă la termenul de 50 de ani şi Napoleon şi-a rezervat dreptul de a recruta 16.000 de oameni din Elveţia. Prin Actul de Mijlocire, Napoleon şi-a luat titlul de mediator al Confederaţiei Elveţiene şi,  pentru o perioadă, ţara a putut să-şi vindece rănile.

1.3. ECONOMIE Elveţia neutră a asigurat un flanc lipsit de griji pentru toţi vecinii săi; întrebarea critică era dacă Elveţia avea voinţa şi puterea să-şi menţină neutralitatea şi să nu fie invadată. Tot ce a putut face Elveţia în acest sens a fost să anunţe mari creşteri în mobilitate şi numărul forţelor de atac şi în acelaşi timp să  permită ca pe teritoriul său să-şi aibă sediul organizaţii internaţionale. De-a lungul secolelor, Cantoanele Împădurite au fost unite şi dominate în mod progresiv de alţii a căror pământ era mai bun. Agricultura a evoluat atât de mult, încât pe la mijlocul secolului al XIX-lea, cea mai importantă activitate era producţia de cereale. În asemenea condiţii, producţia de cereale a crescut astfel încât, în general ţara avea suficient grâu pentru a acoperi consumul intern pe o perioadă de 300 de zile. Mijloacele moderne de transport, iau expus pe fermierii elveţieni la o competiţie cu Rusia. Costurile de producţie erau în cel mai bun caz mult prea ridicate . Atunci, fermierii elveţieni s-au apucat de altceva şi recolta de cereale a scăzut. Pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, ţara producea doar cât avea nevoie pentru consumul intern, pe 6 luni. Fermierii elveţieni şi-au dat seama că au revenit la punctul de plecare. Condiţiile erau încă excelente pentru creşterea vitelor şi a vacilor de lapte şi ei au investit încă o dată în acestea. Câteva lucruri se schimbaseră. Cererea externă nu mai era pentru carnea de cal, ci pentru cea de vită. Brânzeturile se vindeau atât de bine, încât în final reprezentau mai mult de o treime din exporturile din agricultură. Industria produselor lactate a produs şi două lucruri noi care au devenit sinonime cu Elveţia - ciocolata şi laptele condensat. O altă latură a caracterului elveţian este inginiozitatea. Inovaţiile au ajutat la depăşirea handicapului reprezentat de lipsa de resurse naturale. În 1513, Urs Graf a dezvoltat gravura, în timp ce în secolele XVIII-XIX, ceasornicari pricepuţi din Jura au făcut ca nume precum Rolex, Eber şi Rado să devină faimoase în lume. Primul aragaz electric din lume a fost aprins la hotelul Bernina din Sf. Moritz, în1889. Elveţia se află printre liderii din domeniul tehnologiei. În 1981, la laboratoarele IBM din Zurich, Gerd Binning şi Heinrich Rother au câştigat premiul Nobel pentru activitatea lor de la un microscop de explorare şi de săpare. În centrul de cercetare de la C.E.R.N. - centru de cercetare în fizică atomică, sunt reuniţi la ora actuală cei mai buni cercetători în domeniu din întrega lume. Anii 1980-1990 au reînviat spiritul întreprinzător. Ceasurile Swatch, maşina Smart, microscuterul Trotinette sunt cunoscute în întreaga lume. Elveţienii sunt o naţiune iubitoare de sport, unde atât barbaţii cât şi femeile excelează pe plan internaţional la sporturile de iarnă, cum ar fi sky-ul, mersul cu sania sau bobul. Primul campionat alpin a avut loc la Murren, în 1931. Terenul montan este ideal pentru naşterea unor campioni la sporturile in aer  liber, cum ar fi planorismul, în timp ce pe terenurile mai domoale, competitorii ecveştrii au recorduri

9

internaţionale la sărituri, dresaj şi curse de căruţe. Canotorii şi navigatorii devin tot mai numeroşi, datorită lacurilor din Elveţia, fapt dovedit recent prin câştigarea Cupei Mondiale la ambarcaţiuni prin echipajul condus de Alinghi, singura victorie europeană ce întrerupe supremaţia americanilor în vara anului 2004. Mulţi susţin că tirul ca şi concurs a apărut în această ţară. Recordurile arată că cei din corporaţia trăgătorilor din Luzern, fondată în 1446, a fost primul club de trageri. Un sport mai nou, tenisul se aşteaptă la succes mare printre tinerele fete, mulţumită succesului tenismanei numărul 1 în lume, Martina Hingis. Roger Federer este noul reprezentant al ţării cantoanelor, care domină topurile ATP, reuşind ceea ce nici un alt tenisman din istorie nu a făcut până acum : câştigarea a 25 de turnee consecutive din care 3 de Grand Slem. Deşi broşurile fac publicitate sporturilor  naţionale, cum ar fi Schwingen luptele greco-romane), Elveţia încearcă să-şi actualizeze imaginea. Acum, fiecare poză a unei mănăstiri sau a unui munte este însoţită de o imagine a unor tineri practicând “sporturi extreme”: bungee-jumping, snow-boarding, ice-climbing şi ski-surfing. Cu cât e mai periculos cu atât e mai bine. Elveţia se laudă cu o echipă de surferi în circuitul internaţional. Combinaţia de neutralitate şi toleranţă a Elveţiei a atras de-a lungul secolelor o pleiadă de celebritaţi. Mulţi au fost francezi sau germani exilaţi care puteau ajunge uşor în ţara de baştină, cum a fost şi Jean Kelvin, reformatorul protestant de origine franceză care s-a mutat la Basel apoi la Geneva, unde a pus în practică teoriile lui conform cărora, biserica ar trebui să conducă statul. El a condus Geneva ca un dictator, timp de 20 de ani. În secolul XX, printre faimoşii rezidenţi se numărau radicali  politici la reacţioneri. Lenin, prototipul comunistului a părăsit Rusia pentru a se muta la Zurich, în 1914, unde a scris Imperialismul, cea mai înaltă stare a capitalismului. Liderul fascist italian Benito Mussolini a fugit în Elveţia, pe când era tânăr, în 1902, unde a început să publice despre revoluţie. Printre conducătorii de state exilaţi aici se numără şahul Iranului Mohammed Reza Pahlavi şi dintre dictatori  preşedintele Zairului, Sese Seco Mobutu. Fizicianul german Albert Einstein a primit cetăţenia elveţiană în 1901, când a plecat să lucreze în Biroul de Brevetare din Berna. Patru ani mai târziu el a publicat patru lucrări, într-una ocupându-se de teoria relativităţii. Astăzi, Elveţia este privită ca un refugiu pentru cei extrem de bogaţi. Unii şi-au făcut singuri averea, cum ar fi Ingvar Kampard, fondatorul firmei suedeze IKEA, alţii au moştenit banii aşa cum este Leonard Lauder din Franţa, conducătorul imperiului de cosmetice Estee Lauder. În 1952 comediantul Charlie Chaplin a scăpat de vânătoarea politică iniţiată de Mc Carthy din S.U.A., pentru a se muta în Corsier, unde a iniţiat un nou curent în industria divertismentului. Elveţia le-a devenit patrie unor actori  precum Audrey Hepburn sau unor scriitori precum Noel Coward sau actorului Peter Ustinov. Printre faimoşii absolvenţi ai unei şcoli din Elveţia se numără şi Diana, prinţesa de Wales, o fostă elevă la Rougement. O caracteristică aparte în bunul mers al economiei elveţiene şi care dă roade incontestabile atrăgând toate aceste personalităţi şi nu numai este sistemul “politicii fiscale”. De altfel aici trebuie căutat motivul pentru care întâlnim la tot pasul reşedinţele şi luxoasele maşini ale celor mai bogaţi oameni din lume, fie ca este vorba de Michael Schumaher, Tina Turner, Roger Moore sau Gadafi. Acest “paradis financiar” are la bază un anumit “forfait”, ceea ce înseamnă o sumă de bani pe care “bogaţii  planetei” o plătesc statului elveţian unde îşi pot depozita liniştiţi toate veniturile, scutiţi fiind de impozite şi alte taxe numeroase şi, în acelaşi timp, de dureri de cap pentru a găsi soluţiile cele mai propice pentru a“dribla” fiscul. Una din ramurile economice care s-a dezvoltat foarte mult şi care reprezintă una din principalele surse de venit este industria farmaceutică dezvoltată în cantonul german, marile companii precum  Novartis, desfăşurându-şi activitatea la Basel. Agricultura elveţiană nu acoperă toată cererea internă, însă laptele “vacilor din Alpi” este atât de apreciat încât marea companie Nestle a optat să-şi stabilească şi ea sediul pe malul lacului Leman, la Vevey. La fel s-a întâmplat şi cu alte mari companii din domeniul soft şi informatică, marele motor de căutare Google punându-şi bazele, în vara anului 2004, la Zurich. Geneva, oraş cosmopolit, este sediul central pentru multe companii internaţionale printre care Procter&Gamble, J.T. International, Unilever, Hewleet-Packard şi altele. Economia Elveţiei este una dintre cele mai stabile economii ale lumii. Politica sa plină de succes,  pe termen lung, în domeniul siguranţei monedei naţionale, dublată de secretul operaţiilor financiare efectuate în băncile elveţiene a făcut din Elveţia un "rai financiar" al investitorilor şi al investiţiilor 

10

acestora. În acelaşi timp, a creat o economie care se bazeză masiv pe afluxul extern constant de investiţii. Din cauza dimensiunii reduse a ţării şi a specializării înguste a forţei sale de muncă, industria fină şi de  precizie, comerţul şi finanţele sunt esenţiale pentru menţinerea stabilităţii economice a Elveţiei. Economia elveţiană a trebuit să accepte două lucruri dificile: ţara are resurse naturale extrem de limitate şi un sfert din suprafaţa sa e neproductivă. Elveţia depinde exclusiv de importul de materii  prime, care sunt ulterior transformate în produse de înaltă calitate pentru export. Companii industriale elveţiene au reprezentanţi pe toate continentele lumii. Industria tehnologică e poate cea mai avansată, având fabrici specializate în producţia de energie, instalaţii şi unelte. Urmează industria farmaceutică, textilă şi a ceasurilor. Şi desigur, produsele alimentare; peste tot în lume se găsesc iubitori ai brânzei şi ai ciocolatei elveţiene. Sectorul prestări de servicii e esenţial pentru economia Elveţiei. În toată lumea există bănci şi companii de asigurare elveţiene. Industria turismului şi cea hotelieră au peste 200.000 de angajaţi, fapt care le înscrie printre angajatorii cei mai importanţi din ţară. Doar 6% din populaţie lucrează în agricultură, de un interes deosebit, bucurându-se creşterea renumitelor vaci elveţiene, pe păşunile alpine. Elveţia este exemplul perfect de naţiune care şi-a depăşit lipsa resurselor naturale, bazându-şi dezvoltarea economică pe cunoştinţe, organizare, eficienţă şi perseverenţă. Exceptând potenţialul hidroenergetic, nu există resurse energetice sau minerale exploatabile. Granitul, piatra de var şi alte roci de construcţii precum şi sarea sunt resursele care abundă, fiind descoperite şi mici depozite de fier. Chiar dacă Elveţia nu are nici petrol, nici cărbune şi chiar dacă solul ei este relativ neproductiv, importanţa forţelor hidraulice, poziţia sa geografică şi peisajele i-u dat o şansă pe care a ştiut să o speculeze. Industria

Elveţia este una dintre cele mai industrializate ţări ale lumii, ncă din secolul XIX. Tipărirea, grafică, construirea de unelte şi mecanisme, ceasornicăria, dulgheria şi construcţiile erau practicate în oraşele Elveţiei medievale. Odată cu transformarea energiei apei în energie electrică, în sec al XIX - lea a început producţia masivă a textilelor, bazată pe dezvoltarea simultană a fabricilor ce produceau maşini, unelte şi chimicale (vopsele). S-a dezvoltat fabricarea diferitelor produse ale industriei alimentare cum ar fi: brânza Swiss şi Gruyere, laptele condensat, cacaoa şi ciocolata. Industria participă cu aproximativ 40% la P.N.B.- ul Elveţiei, din care industria prelucrătoare furnizează 26% din P.N.B.. Aceasta este concentrată în Jura şi Mitteland şi este orientată spre producţia de maşini, aparate de precizie şi ceasuri. Elveţia ocupă locul II pe plan mondial la producţia artizanală şi de maşini electrice. Industria farmaceutică şi industria textilă sunt concentrate în Basel, iar industria de ceasuri este concentrata în Geneva şi Jura.

Agricultura şi sivicultura Agricultura, intensivă şi mecanizată, asigură mai mult de jumătate din necesarul de produse vegetale şi aproape în întregime pe acela de produse animaliere. Valoarea produselor de fermă (lapte,  brânză, unt, carne) se ridică la jumătate din exportul agricol al ţării. Mai mult de jumătate din recolte sunt grâne, iar acolo unde clima permite se cultivă viţa de vie, fructe şi vegetale irigate. Industria forestieră acoperă cea mai mare parte din cererea internă, având în vedere suprafaţa acoperită de păduri.

Transporturile Infrastructura de transporturi a Elveţiei este considerată impecabilă. Sistemul de căi ferate acoperă 5000 km, transportul feroviar fiind complet electrificat. Din cele patru magistrale care leagă Italia de restul Europei, două trec prin Alpii elveţieni. Recent a fost demarat un program de modernizare

11

în 15 ani a sistemului de căi ferate, prin care va fi construit cel mai lung tunel din lume (57 km) care va trece prin pasul Gottard. Elveţia dispune de 71.000 km de străzi, autostrăzi, miraculos de puţin înclinate. Reţeaua elveţiană de drumuri este în plină extindere, prin construirea de noi tuneluri în Alpi. Trenurile cu cremalieră, telecabinele şi telescaunele asigură transportul către diverse oraşe şi staţiuni montane, precum şi către vârfurile cele mai înalte din Alpi. Rhinul este navigabil până la Basel şi flota comercială elveţiană face posibil accesul la mare.

Comerţul Marea majoritate a partenerilor comerciali ai Elveţiei provin din statele vecine ei: Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie, etc. O cotă importantă în comerţul său exterior este deţinută de S.U.A.. Elveţia exportă, în cea mai mare parte, produse ale industriei mecanicii fine (ceasuri, instrumente de precizie, instrumente optice), precum şi maşini, produse chimice, farmaceutice, urmate pe locul III, de  produsele turistice. Importul consta în fracţiuni egale de produse agricole, materii prime industriale, maşini şi combustibili. Balanţa comercială, de obicei este compensată de veniturile nete din turism, industria de asigurări şi tranzacţiile financiare în care Zurich este un adevărat centru mondial. Elveţia are cel mai bun indice mondial de dezvoltare (100) pentru că este ţara ce utilizează cea mai puţină energie (125 kg de echivalent cărbune) pentru a produce 1000 U.S.D. P.I.B. Elveţia   beneficiază de unul din cele mai ridicate niveluri de viaţă pe cap de locuitor. Bogăţia locuitorilor, şomajul scăzut, eficacitatea militară, consensurile politice, înţelegerea federală sporesc importanţa succesului Elveţiei, mai ales dacă luăm în considerare penuria de resurse naturale, natura ostilă dominată de masivii muntoşi, cele patru limbi concurente şi o federaţie de mai multe cantoane, dispunând fiecare de o largă autonomie.

CAPITOLUL 2 TURISMUL 2.1. POLITICILE TURISMULUI INTERNAŢIONAL ÎN ŢĂRILE INDUSTRIALIZATE Ţările industrializate sunt caracterizate, din punct de vedere al politicilor adoptate în turismul internaţional, de o serie de trăsături comune, respectiv:  ţările industrializate deţin, împreună, o cotă foarte importantă din turismul internaţional (peste 70%);  ţările industrializate sunt, în acelaşi timp, principalele ţări emiţătoare şi receptoare în turismul internaţional;  cu puţine excepţii (cum este cazul Spaniei sau cel al Franţei), în ţările industrializate turismul internaţional este considerat ca fiind o activitate secundară, în raport cu alte mari sectoare de activitate economică;  fluxurile turismului internaţional se realizează între ţări cu niveluri economice şi sociale comparabile, dar, adesea, cu diferenţe culturale foarte importante, unele faţă de altele;  turismul internaţional se bazează, în principal, pe iniţiativele întreprinderilor private, chiar dacă  partea deţinută de sectorul public este, încă, importantă (Administraţii Naţionale ale Turismului, transport, finanţări etc.). Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (O.C.D.E.) şi Uniunea Europeană joacă un rol important în coordonarea politicilor turistice în ţările industrializate, în determinarea obiectivelor  şi în aplicarea măsurilor armonizate cu politicile economice generale.

2.2. POLITICI TURISTICE ÎN ŢĂRILE MEMBRE ALE O.C.D.E. Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică are ca membre guvernele a 30 de state, ataşate principiilor democraţiei şi economiei de piaţă, în vederea:

12

susţinerii unei creşteri economice durabile;  creşterii nivelului de trai;  menţinerii stabilităţii financiare;  ajutorării altor ţări, pentru ca acestea să îşi dezvolte economia;  contribuţiei la creşterea comerţului mondial. De asemenea, O.C.D.E. îşi împărtăşeşte experienţa sa, pe care a acumulat-o în peste 40 de ani de activitate şi realizează schimburi de idei cu peste 70 de ţări în curs de dezvoltare. Cele 30 de ţări membre ale O.C.D.E. ocupă un loc preponderent în turismul mondial, atât în  privinţa numărului de turişti, respectiv a numărului de deplasări, interne şi internaţionale, efectuate de cetăţenii acestor ţări, cât şi a cheltuielilor efectuate de aceştia, în scop turistic. Din acest motiv, aceste ţări acordă o atenţie deosebită sectorului turistic, în cadrul preocupărilor lor. Datorită importanţei sale pentru economia ţărilor membre, turismul constituie unul dintre domeniile de acţiune ale administraţiilor publice, în cea mai mare parte a ţărilor O.C.D.E.. Turismul a cunoscut o creştere spectaculoasă, în ultimii treizeci de ani, devenind o componentă esenţială a economiei serviciilor (30% din schimburile internaţionale de servicii în zona O.C.D.E.), care reprezintă motorul creşterii în cea mai mare parte a ţărilor O.C.D.E.. Aceste ţări totalizează împreună cca. 70% din activitatea turistică mondială. Mondializarea, înăsprirea concurenţei internaţionale şi marile evoluţii sectoriale şi transsectoriale au o influenţă puternică asupra rolului pe care îl joacă administraţiile centrale în domeniul turismului. În această privinţă, Comitetul pentru Turism constituie principalul punct de contact al O.C.D.E., în privinţa acestor probleme şi oferă un cadru unic, în felul său, pentru dezbaterile asupra turismului şi asupra problemelor socio-economice, comerciale, statistice şi analitice, legate de turism. Comitetul pentru Turism este un forum de schimburi de informaţii privind politicile urmate şi schimbările structurale ce influenţează creşterea turismului internaţiona în viziunea dezvoltării durabile. Odată pe an, Comitetul pentru Turism al O.C.D.E. reuneşte decidenţii de nivel înalt din domeniul turismului, pentru a dezbate principalele evoluţii ce interesează acest sector, pentru adoptarea de iniţiative, în funcţie de necesităţi, pentru a reuni elemente de informare asupra politicilor şi pentru a contribui la lucrările desfăşurate în alte sectoare ale O.C.D.E.. Comitetul pentru turism cooperează cu O.M.T., cu U.E. Şi cu Biroul Internaţional al Muncii şi angajează dialogul cu ţările nemembre ale O.C.D.E., oferind cadrul pentru organizarea de consultări şi de seminarii între reprezentanţii sectorului turism, universitari şi alte categorii. Principala menire a Comitetului pentru Turism este aceea de a ajuta ţările membre ale O.C.D.E. să-şi adapteze politicile şi acţiunile, astfel încât acestea să favorizeze o dezvoltare a turismului compatibilă cu dezvoltarea durabilă. De asemenea, se străduieşte să sensibilizeze diferiţi „actori" asupra  problemelor internaţionale şi să încurajeze cooperarea, internaţională în domeniul turismului. Strategiile de bază ale Comitetului pentru turism s-au axat pe trei domenii principale de activitate: controlul, liberalizarea şi măsurarea fenomenului turistic (din punct de vedere statistic). 

Controlul Comitetul pentru turism joacă un rol de cadru pentru realizare a schimburilor, în principal  plecând de la controlul politicilor şi al schimbărilor structurale ce influenţează dezvoltarea turismului internaţional, atât în interiorul, cât şi în exteriorul zonei O.C.D.E.. În anul 1990, Comitetul a pus în aplicare procedurile de examinare sistematică a politicilor turismului şi a celor legate de turism, aplicate de ţările membre, în fiecare dintre acestea.

Acest mod de abordare permite, de asemenea, identificarea problemelor orizontale, de interes general, printre care se numără:  examinarea perspectivelor turismului, cu privire la evoluţia în domeniul politicii de transport. Raportul anual din 1990 prezintă, de pildă, principalele probleme întâlnite şi soluţiile preconizate  pentru a face faţă creşterii fluxurilor turistice;

13

 







studiul motivaţiilor administraţiilor publice ce au stat la baza promovării turismului, pornind de la experienţa anumitor ţări ale OCDE (studiu publicat în anul 1992); examinarea contribuţiei turismului la dezvoltarea durabilă a zonelor rurale, împreună cu Grupul Consiliului OCDE pentru dezvoltarea rurală. Raportul din anul 1994 a prezentat o analiză detaliată a conceptelor şi produselor turistice, în încercarea de a identifica ce poate oferi turismul rural şi ce obstacole trebuie să treacă acesta; analiza contribuţiei turismului la crearea de locuri de muncă, punând accentul pe importanţa  posibilităţilor de angajare a forţei de muncă în acest sector şi pe identificarea măsurilor ce ar  trebui adoptate, pentru a-i permite turismului să contribuie, într-o măsură cât mai mare, la reducerea şomajului (raportul din anul 1995); evoluţia politicilor în turism în ţările membre ale Organizaţiei, ţinând seama de cadrul instituţional, de formarea politicilor, definirea obiectivelor, de măsurile ce vizează îmbunătăţirea modului de funcţionare a pieţei, de cooperarea cu sectorul privat, cooperarea internaţională şi  punerea la punct a indicatorilor care să permită o mai buna măsurare a importanţei economice a turismului (raportul anual din 1996); contribuţia la lucrările Comitetului pentru mediu al O.C.D.E., în privinţa managementului integrat al zonelor costiere.

Liberalizarea  În cadrul angajamentelor generale ale O.C.D.E.

privind liberalizarea, Comitetul pentru Turism a  jucat, întotdeauna, un rol important în lupta împotriva protecţionismului, în sectorul turismului şi în activităţile conexe acestuia. Comitetul a examinat obstacolele întâlnite în dezvoltarea turismului internaţional, în interiorul zonei O.C.D.E.. În baza acestei examinări, a fost publicat un prim inventar al măsurilor considerate a fi obstacole în calea turismului internaţional, în zona O.C.D.E. (1984), în baza căruia, în anul 1985, a fost adoptată o Decizie-Recomandare a Consiliului OCDE privind politica în domeniul turismului internaţional, aceasta având un impact important asupra activităţii turistice. În vederea menţinerii unui grad înalt de liberalizare a activităţilor turistice, atât în interiorul zonei O.C.D.E., cât şi între ţările membre şi alte ţări, nemembre ale Organizaţiei, Comitetul a realizat o revizuire a măsurilor considerate ca fiind obstacole în dezvoltarea turismului internaţional în zona OCDE (lucrare publicată în anul 1991).

Măsurarea fenomenului turistic Comitetul pentru Turism a publicat numeroase statistici privind oferta şi cererea în turismul internaţional, în cadrul Raportului anual intitulat „Politica turismului internaţional în ţările O.C.D.E.". De asemenea, Comitetul se străduieşte să întărească, în continuare, cooperarea internaţională, în special cu Eurostat şi cu O.M.T. în scopul îmbunătăţirii metodelor utilizate, precum şi în compatibilizarea internaţională a datelor statistice privind fenomenul turistic. Activităţile actuale ale Comitetului vizează, în principal, sprijinirea ţărilor membre ale O.C.D.E. în îmbunătăţirea aplicării politicilor privind turismul, într-un mod în care să favorizeze un mediu concurenţial şi durabil al industriei turismului, astfel încât să fie mai bine înţeleasă importanţa socioeconomică a turismului în ţările membre, cât şi în ţările nemembre ale O.C.D.E.. De-a lungul timpului, s-au putut observa modificări importante în privinţa modului de abordare a fenomenului turistic şi a politicilor adoptate de statele membre ale O.C.D.E., în acest domeniu. Astfel, în anii 60 ai secolului trecut, statele apreciau profitul ce putea fi obţinut în privinţa locurilor de muncă nou create şi a valutei încasate ca urmare a dezvoltării turismului internaţional. Sprijinul acordat de state dezvoltării turismului se materializa, în perioada respectivă, în principal, în realizarea marilor infrastructuri de transport şi de cazare turistică, precum şi prin încercarea de atragere a clientelei prin campanii de promovare turistică. În cursul anilor 1970, conjunctura economică generală a demonstrat fragilitatea activităţii turistice şi dependenţa acesteia de unii factori ce nu pot fi controlaţi de către state, care au fost constrânse să-şi modifice modul de acţiune, îndreptându-şi o parte a eforturilor spre dezvoltarea turismului intern şi

14

 punând accentul pe calitatea serviciilor oferite. De la începutul anilor 1980, incertitudinile activităţii economice au condus la noi priorităţi,  precum eliminarea obstacolelor şi liberalizarea călătoriilor, lărgirea ofertei turistice, prin crearea de noi  produse, accentuarea eforturilor în plan calitativ în privinţa prestaţiilor turistice, precum şi o atenţie deosebită acordată problemelor de protecţie a mediului. Ameninţările teroriste, în special după 11 septembrie 2001, şi riscul unor epidemii, precum cea a  pneumoniei atipice (SARS) în Asia, ori a gripei aviare, mai recent, au avut puternice influenţe negative asupra conjuncturii turistice, provocând scăderi spectaculoase ale activităţii turistice, în anumite perioade şi ţări ale lumii. Adoptarea şi aplicarea unor planuri naţionale de acţiune, în toate ţările membre ale Organizaţiei, în această privinţă, demonstrează grija guvernelor acestor ţări de a înscrie politica turistică într-un cadru coerent. În funcţie de natura politicii turistice pe care o aplică, se pot observa, în cadrul O.C.D.E., trei grupuri distincte de ţări:  Ţările foarte urbanizate ale Europei, precum Elveţia, Austria, Belgia, Danemarca sau Olanda, care au ştiut să păstreze, în pofida unei puternice presiuni demografice, un anumit echilibru între turism, mediul natural şi activităţile locale. Politica turistică a acestor state vizează reţinerea turiştilor naţionali şi atragerea unei clientele sensibile atât la calitatea mediului, cât şi la  patrimoniul cultural de care dispun. Aceasta presupune modernizarea infrastructurilor de acces şi de găzduire, menţinerea echilibrelor naturale şi punerea în valoare a siturilor urbane;  Ţările mediteraneene, care s-au concentrat, timp de patru decenii, pe crearea unor condiţii favorabile, pentru a face faţă „exploziei" turistice înregistrate în perioada respectivă, realizând infrastructura de acces şi facilitând extinderea staţiunilor turistice litorale. Pentru a păstra  beneficiile unei activităţi economice vitale, care reprezintă principala sursă de venituri în multe regiuni şi are o contribuţie decisivă la balanţele de plăţi externe ale acestor ţări, guvernele respective încearcă, în prezent, să corecteze excesele unei dezvoltări necontrolate, precum unele „gâtuiri" ale infrastructurilor de acces, „banalizarea" clădirilor sau alterarea cadrului natural de viaţă. Sarcina acestora este mai dificilă, din acest punct de vedere, în Grecia, Turcia şi Spania, decât în Italia, mai puţin dependentă, decât celelalte ţări, de turismul de litoral;  Celelalte ţări, mai eterogene ca dimensiune şi ca loc ocupat de turism în cadrul economiei, care au în comun dorinţa de a-şi valorifica patrimoniul turistic de care dispun, menţinând impactul turismului asupra teritoriului în limite rezonabile, prin acţiuni derulate la diferite niveluri. Politica turistică a acestor ţări este, astfel, un amestec, în proporţii diferite, de liberalism şi intervenţionism.

Ţările care dispun de teritorii întinse, precum S.U.A., Canada sau Australia, ţările Scandinave,  Noua Zeelandă, dar şi Irlanda, acordă o atenţie deosebită conservării mediului, mărindu-şi numărul  parcurilor şi rezervaţiilor naturale. Cele cu o populaţie mai densă, precum Japonia, Marea Britanie sau Germania, au tendinţa de a spori controlul asupra extinderii zonelor urbane şi de a-şi reţine turiştii, prin  promovarea propriului lor patrimoniu naţional. Franţa, care poate fi inclusă în ambele categorii de ţări enumerate mai sus, urmăreşte să-şi consolideze poziţia de ţară clasată pe primul loc în lume, atât ca destinaţie, cât şi ca zonă de tranzit, în turismul internaţional.

15

2.3. POLITICA NAŢIONALĂ PRIVIND TURISMUL ÎN ELVEŢIA Vocaţia turistică a Elveţiei este îndelungată, această ţară bucurându- se de o situaţie geografică de excepţie, precum şi de resurse turistice deosebite, atât naturale, cât şi antropice. Munţii Alpi rămân  principalul produs de atracţie al Elveţiei, dar turismul urban şi cel de congrese au căpătat o importanţă considerabilă în ultimii ani. În Elveţia, turismul se află pe locul al treilea, între primele sectoare exportatoare ale economiei şi are o influenţă importantă asupra creşterii economice şi asupra creării de locuri de muncă. Astfel, în anul 2000, încasările totale din turism reprezentau peste 50% din PIB, iar încasările din turismul internaţional au fost de 7 milioane de dolari SUA, adică aproximativ 10% din totalul exporturilor. Elveţia este totodată una dintre ţările în care cheltuielile legate de turism în străinătate sunt dintre cele mai ridicate. După anul 1998 a fost realizată creşterea după o perioadă de recesiune pe care a cunoscut-o economia elveţiană. Turismul elveţian a suferit din cauza intensificării concurenţei, a apariţiei de noi destinaţii, de condiţii generale puţin favorabile ale economiei, precum şi datorită incapacităţii sectorului de a se adapta noilor condiţii de pe piaţa turismului mondial. În acest context, Comitetul pentru Turism al O.C.D.E. a examinat politica, programele şi mijloacele de acţiune ale turismului elveţian. Dintre noile orientări şi reforme, aplicate în ultimii ani prin politica turismului, în Elveţia, Comitetul pentru Turism al OCDE a evidenţiat următoarele:  Crearea şi aplicarea, de către administraţiile publice, a unei „Misiuni intersectoriale", destinată îmbunătăţirii cadrului în care se înscrie turismul şi să facă, din politica privind turismul, o  politică economică orientată spre creştere. Pentru viitor, guvernul elveţian vede în turism un sector strategic al economiei, datorită puternicului său efect multiplicator, precum şi a nivelului ridicat al valorii adăugate, realizate pe fiecare angajat, comparativ cu cele din alte economii ale lumii. ,



Reorganizarea Oficiului Naţional de Turism al Elveţiei, devenit „Elveţia Turism" (Suisse Tourisme), însoţită de comercializarea destinaţiilor sale, orientate, în special, către pieţe şi rezultate şi de crearea de noi mijloace de acţiune, bazate pe tehnologii ale informaţiei, cum este Centrala de informare şi de rezervare, precum şi site-ul de internet MySwitzerland.com. Această reformă a permis guvernului să realizeze economii considerabile, în privinţa costurilor stabilite şi să majoreze volumul cheltuielilor afectate produselor turistice ale ţării.



Utilizarea unui noi mijloc de acţiune, destinat să încurajeze inovarea şi cooperarea în turism (InnoTour). Acest program întăreşte iniţiativele inter-întreprinderi şi inter-sectoriale şi contribuie, în mod direct, la creşterea încasărilor în sectorul turistic.



Eforturi considerabile au fost depuse din momentul creării conceptului „Elveţia Turism", la începutul anilor 80, în cadrul politicii generale de dezvoltare economică şi teritorială durabilă, în scopul mai bunei integrări a turismului în politica de mediu, în special acordând atenţie creşterii calitative, şi nu cantitative, a acestui sector.



Formularea şi aplicarea unei strategii de parteneriat public-privat în domeniul promovării şi comercializării „produsului turistic", permiţând întregului sector să realizeze economii de scală şi de gamă.



Datorită reorganizării Administraţiei Naţionale a Turismului (A.N.T.), ale cărei efective (de salariaţi) sunt modeste, cheltuielile afectate politicii turismului nu au reprezentat niciodată decât 0,1 din ansamblul bugetului federal. A.N.T. îşi limitează acţiunea la supervizarea strategică şi aplicarea mijloacelor de promovare ale politicii turistice, prin organisme federale, orientate spre  piaţă.

16



Au fost realizate eforturi considerabile în domeniul cercetării şi dezvoltării, inclusiv pentru  punerea în aplicare a Contului Satelit al Turismului şi a altor instrumente precum Raportul de evaluare a turismului la nivel internaţional şi realizarea de previziuni în acest domeniu.

Comitetul pentru turism al O.C.D.E. a remarcat, totodată, că se menţin o serie de probleme de ordin structural, observând că turismul, în Elveţia, rămâne fragil, că ar trebui să urmeze anumite reforme etc. Astfel, Comitetul a recomandat Elveţiei: - să nu-şi slăbească eforturile de îmbunătăţire a structurii şi a calităţii prestaţiilor şi produselor turistice şi să le adapteze unui nou mediu al concurenţei; - să realizeze o evaluare aprofundată a Innotour, în scopul de a obţine un feed-back privind învăţămintele ce pot fi trase şi de a prelungi acest program în domeniile în care rămân necesare schimbări structurale; - să reexamineze mecanismul federal de finanţare a sectorului hotelier şi de cazare, în special activităţile Societăţii Elveţiene de Credit Hotelier; Această reformă ar trebui să se axeze pe înnoirea sectorului, precum şi pe sporirea finanţării  pentru I.M.M.-urile inovante şi care cooperează între ele. - să se acorde o atenţie deosebită situaţiei pieţei muncii, în sectorul turismului şi să fie intensificate analizele, în scopul determinării unor iniţiative adecvate, menite să îmbunătăţească atractivitatea şi calitatea acestui sector, precum şi perspectivele de evoluţie în carieră a preferinţelor din turism. De asemenea, s-a considerat necesar ca Elveţia să elaboreze, în paralel, un concept de formare  profesională integrată, în scopul mai bunei adaptări a învăţământului şi a formării profesionale la nevoile sectorului. (Traducere şi adaptare după Raportul O.C.D.E. „Concluzii şi recomandări ale Comitetului pentru Turism al OCDE. Politica turismului în Elveţia. Raport de bază" 2000).

2.4. ELVEŢIA - ŢARĂ FURNIZOARE DE TURIŞTI (TURISM EMIŢĂTOR) După cele două războaie mondiale, Elveţia a continuat să profite de fosta sa neutralitate în războaie, dar a început să se confrunte totodată cu o concurenţă tot mai serioasă din partea unor ţări ce ofereau un evantai mai larg de posibilităţi, graţie progresului în transporturi, şi deci reducerii distanţei fizice. În plus, în alte ţări se acordau subvenţii guvernamentale pentru turism şi se construiau rapid hoteluri agreabile, bine administrate. Pe de altă parte europenii şi elveţienii înşişi descopereau plăcerea vacanţelor exotice în Kenya, Bali, Acapulco sau Caraibe. Odihna şi destinderea într-un cadru de vis se vedeau surclasate de un element indispensabil dezvoltării turismului: divertismentul (baruri exotice, scutere, ski nautic, parapante, discoteci, etc) Turismul a început să nu se mai adreseze indivizilor, ci turiştilor ca grup, cumpărătorilor de  pachete turistice, care se îmbarcau şi debarcau în grup rămânând indiferenţi la mediu sau la cultura locală. Faţă de această formulă, Elveţia a început adaptarea sectorului de ski, care a înregistrat o creştere spectaculoasă. Industria turistică a Elveţiei se confruntă cu o serie de probleme, cum ar fi:  Concurenţa acerbă a altor ţări ofertante de turism – datorită creşterii ofertei de sejururi tot mai diversificate, concurenţei puternice făcute de ţările U.E. şi creşterii exigenţei turiştilor.  Imaginea de “ţară a lui Heidi”, o ţară unde puţine evenimente fac să-ţi crească tensiunea, iar  trenurile sunt de o punctualitate Swatch. Realitatea însă arată că Elveţia este suficient de diversificată pentru a merita să revii.  Supraaglomerarea în sezoane şi staţiuni în dauna extrasezoanelor şi altor staţiuni – turiştii sunt concentraţi astfel: schiorii în februarie-martie şi turiştii estivali în iulie-august; 80% din aceştia preferând doar 10 din cele 200 de staţiuni elveţiene (în special Geneva, Interlaken, St. Mortiz, Lucerna, Montreaux).  Supradezvoltarea şi urbanizarea – telefericele, telescaunele, teleskiurile, extinerea “caselor de vacanţă” şi a cabanelor, construirea de aeroporturi, drumuri, parcări, pârtii de ski îi revoltă pe toţi adepţii ocrotirii mediului. 17

Ecologia – în Elveţia, respectul faţă de mediu sunt a doua natură. Elveţia nu a încurajat turismul de masă care există pe coastele spaniole. Finanţarea protecţiei mediului este făcută chiar de turism.  Criza de ospitalitate – a apărut fenomenul de “oboseală a ospitalităţii” (numărul mare al turiştilor fiind ceea ce determină acest fenomen). În plus la aceste motive se adaugă fapul că Elveţia nu are ieşire la mare; deci în aceste condiţii turiştii elveţieni care doresc un sejur pe litoral sunt nevoiţi să iasă din ţară, cel mai apropiat litoral fiind în Italia. Tocmai din acest motiv una din cele mai căutate destinaţii de către turiştii elveţieni este Italia. Alte destinaţii turistice preferate de elveţieni sunt: Spania, Thailanda, Republica Dominicană, Brazilia, Africa de Sud sau Asia. De asemenea turiştii elveţieni nu se feresc nici de insulele din Oceanul Pacific şi de cele din Oceanul Indian. Toate aceste informaţii ne arată că practic turiştii elveţieni sunt foarte atraşi de excursiile exotice. În turismul intern, se pare ca cea mai căutată zona este Tessin (canton în sudul Elveţiei) Formele de turism solicitate sunt:  turismul cultural,  turismul de sănătate,  turismul de afaceri,  turismul sportiv,  turismul de tranzit,  turismul de sejur,  turismul de circuit,  turismul rural. Transportul este asigurat de:  căi ferate în totalitate electrificate,  autostrăzi,  tuneluri care asigură legătura Elveţiei cu Italia, Franţa şi Austria,  aeroporturile de la Zurich şi Geneva. 

2.5. ELVEŢIA - ŢARĂ PRIMITOARE DE FLUXURI TURISTICE (TURISM RECEPTOR)

          

Elveţia este considerată o ţară a vacanţelor şi a concediilor, mai ales datorită diversităţii  peisajului şi naturii alpestre, rămasă relativ intactă. Orice ţară şi-ar dori să aibă măcar jumătate din atuurile Elveţiei. Jumătate din teritoriul Elveţiei este acoperit de munţi. Alpii prezintă mai mult de 100 de vârfuri depăşind 4000 m, care fac din Elveţia ceea ce Grand Canyon face din statul Arizona. Turiştii sunt atraşi în număr mare de staţiuni celebre cum ar fi: Saas Fee – denumită “perla Alpilor”, aflată în inima unui amfiteatru de munţi; Zermatt – oraşul permis doar maşinilor electrice; Montreaux – pe malul lacului Geneva, cu clădiri moderne alături de cele “Belle epoque”; oraş al turismului de congrese şi manifestărilor culturale St. Mortiz – una din cele mai elegante şi faimoase staţiuni ale lumii; Interlaken; Basel; Geneva; Jungfrau; Davos; Arosa; Sankt Gall-en; Un interes deosebit pentru vizitatori prezintă nu numai peisajele alpine, ci şi oraşele deosebit de atrăgătoare ale acestei ţări. Lucerna, oraş în centrul Elveţiei, capitala cantonului Lucerna, este un important centru turistic şi 18

industrial. S-a format în jurul unei mânăstiri construite în secolul al VIII - lea. Deosebit de atrăgătoare  pentru turişti sunt Grădina Glaciară – o reminiscenţă a erei glaciare, descoperită în 1870 şi Leul Lucernei cioplit, în 1821, în roca solidă de către sculptorul danez Bertel Thorvaldsen. Lausanne, oraş în vestul Elveţiei, capitala cantonului Vaud, este situat pe lacul Geneva, reprezentând un important nod feroviar. Oraşul este sediul Curţii Supreme şi a Tribunalului Federal. Aici se află şi o mare universitate, şi anume Universitatea Lausanne, fondată în 1537. Basel, capitala cantonului Basel-Stadt, pe Rhin, este un mare centru industrial, dar şi cultural şi turistic. Ca puncte de atracţie turistice trebuie menţionat Munster, consacrată ca şi catedrală în 1019 şi ca mânăstire în 1529. Aici se află şi Universiatea Basel, o instituţie de mare valoare şi cel mai vechi centru universitar din Elveţia (1460). Zurich, situat în nord, capitala cantonului Zurich, este cel mai mare oraş din Elveţia, fiind totodata şi un important centru comercial şi industrial şi capitala financiară a ţării. Deşi este o metropolă modernă, Zurich are un şarm istoric aparte. Acest oraş prezintă importante puncte de interes ca: Romanesque Grossmunster, o biserică protestantă, Muzeul Rietberg – unde sunt adunate importante vestigii de artă asiatică, africană, americană şi Muzeul Naţional Elveţian, cu exponate datând din epoca  preistorică şi pţnă în prezent; Grădina Botanică şi Universitatea. Geneva este situată în extremitatea vestică a Lacului Geneva, la gurile Ronului. Ronul divide Geneva în două părţi aproximativ egale, pe malul stâng aflându-se partea veche a oraşului, cu districtele financiare şi doua districte rezidenţiale mai vechi (Eaux Vives si Carouge), pe malul drept fiind construit cartierul Saint-Gervais. Geneva se poate mândri cu multe parcuri şi pieţe, dintre care merită amintite Jardin Anglais, Place Neuve şi Place des Alpes. Un mare interes pentru turişti prezintă clădirile istorice: Catedrala lui Saint Peter ( sec. X-XI), City Hall în still florentin (din sec XIV), Temple de l`Auditoire unde a predicat reformatorul religios scoţian Jhon Knox şi unde a predat teologul francez John Calvin, casa unde s-a născut filozoful francez Jean Jacques Rousseau, Muzeul de Artă Rath, Muzeul de istorie naturală. Pe lângă faptul ca Geneva reprezintă un important centru cultural şi turistic, aici se organizează şi numeroase întruniri şi conferinţe internaţionale, oraşul fiind şi un mare centru diplomatic. Lugano este o staţiune deosebit de atractivă, fiind impropriu denumita “Rio de Janeiro al   bătrânului continent”. Lugano îşi conservă caracteristcile sale exclusive: primăvara cu vegetaţie subtropicală luxuriantă, vara cu invitaţie la ciclism şi excursii, toamna cu o continuă schimbare a decorului natural şi iarna cu specificul său aparte. Pentru turiştii amatori de drumeţii se organizează o serie de drumeţii spre: Monte Boglia, Alpe Bolla, Denti della Vecchia, Castagnola, toate aflate nu la mare distanţă de Lugano. Dar poate cele mai frumoase palate sunt munţii cu formaţiunile lor – creste, vârfuri, crevase, lacuri, chei, pereţi, păduri şi izvoare. Cu toate că cea mai scurtă distanţă până la mare este de 250 km (portul Genova la Marea Mediterană), nici marinarii nu vor fi dezamăgiţi. Lacurile Geneva (Leaman) şi Constance (Baden) sunt numite “mici mări”, cu 250km fiecare.  Nu trebuie uitat nici lacul Neuchatel, situat în vestul Elveţiei, la o înălţime de 427 m, fiind cel mai mare lac situat în interiorul graniţelor ţării. Diversitatea atracţiilor turistice este influenţată şi de climă. Turiştii pot găsi în Elveţia simultan zăpada pârtiilor de ski şi clima mediteraneană din Lugano şi Locarno. Turismul în Elveţia este influenţat pozitiv şi de reţeaua de transporturi. Traseul cel mai îndrăgit este Glacier Express de la Zermatt la St. Mortiz, o escapadă romantică de şapte ore şi jumătate într-un  peisaj carstic ce-ţi taie răsuflarea. Sau ascensiunea la Jungfraujoch unde calea ferată cu cremaliera ajunge la 3475m, cea mai înaltă staţie din Europa. De sus nu ştii ce să admiri mai întâi: spectaculozitatea gheţarului Aletcha (23 km) sau opera inginerilor din 1912, faţă de care peisajul ar fi fost accesibil doar  montaniarzilor bine antrenaţi. În materie de turism, elveţienii au făcut un pionierat în a inventa o nouă formă de ospitalitate de înaltă clasă, care le-a adus într-un secol reputaţia de a fi “hotelierii regilor şi regi ai hotelurilor”. Elveţia era refugiul capetelor încoronate şi a elitei intelectuale şi culturale a mişcării romantice. “Suisse” devenise sinonim cu “superior” în cercurile internaţionale. Aici a trăit Wagner pentru a compune, William Turner pentru a picta, Goethe sau Byron pentru a scrie. Marile hoteluri erau adevărate palate, 19 2

edificii victoriene cu turnuri, la Montreaux, Lucerna, Interlaken, pe insula Brissago pe lacul Maggiore. Formele de turism practicate în Elveţia sunt:  turismul cultural,  turismul de sănătate,  turismul de afaceri,  turismul sportiv,  turismul de tranzit,  turismul de sejur,  turismul de circuit.

2.6. SUGESTII DE CĂLĂTORIE Vama şi valuta Turiştilor li se permite să aducă următoarele bunuri în Elveţia, fără a plăti taxe vamale: lucruri  personale, ca haine, echipament sportiv, camere de filmat; alimente pentru călătorie; băuturi alcoolice,  până la 2 litrii de vin sau 1 litru de băuturi spirtoase; tutun, 200 de ţigări sau 50 trabucuri; cadouri, atâta timp cât valoarea lor totală nu depăşeşte 200 de franci elveţieni.  Nu sunt limite privind cantitatea de valută sau alte forme de plată pe care turiştii le pot avea asupra lor la intrarea sau la ieşirea din Elveţia. Unitatea monetară din Elveţia este francul elveţian, echivalentul a 100 de rappen. Exista monede de 5, 10, 20, şi 50 de rappen şi monede de 1, 2 şi 5 franci. Bancnotele sunt în valoare de 10, 20, 50, 100, 200, şi 1000 de franci.

Transportul În Elveţia sunt cinci aeroporturi internaţionale: Zurich, Geneva, Basel, Lugano şi Berna. Swissair  şi Crossair, cele două linii aeriene elveţiene principale, fac legătura între 163 de oraşe şi 78 de ţări. Aeroporturile din Zurich şi Geneva au propriile lor gări, care fac parte din reţeaua internaţională de trenuri rapide. Confortabile trenuri interurbane leagă Elveţia de toate oraşele mari din ţările vecine. Aceste trenuri au compartimente confortabile atât la clasa întâi cât şi la clasa a doua, ele plecând din oră în oră. Se poate utiliza reducerea de tip Gruppenfahrkarten, pentru grupuri de cel puţin 10 persoane sau biletul elveţian de trecere, Swiss Pass, un bilet personal de reţea emis pentru 4, 8, 15 zile, sau o lună, care îi  permite purtătorului să călătorească nelimitat pe S.B.B. şi multe alte linii private, autobuze poştale şi  bărci. Cardul elveţian, Swiss Card, este bun pentru o călătorie dus-întors de la una din graniţele sau aeroporturile elveţiene la o staţiune de vacanţă situată în Elveţia. Biletul elveţian de transfer este un bilet gratuit de întoarcere de la graniţă sau de la aeroport spre staţiunea de vacanţă. Este valabil o lună şi trebuie cumpărat înainte de a veni în Elveţia. Turiştii pot intra în Elveţia cu maşina din toate ţările vecine după ce au trecut prin vamă, care este situată pe arterele principale. Pe lângă vama principală mai exista şi puncte vamale mai mici dar  care nu sunt deschise tot timpul. Autovehiculele ce depăşesc 3 tone trebuie să plătească o taxă de 40 de franci elveţieni pe an pentru ceea ce se numeşte “vigneta de autostradă”. Aceasta este valabilă din 1 decembrie până în 31 ianuarie.

Cazarea În Elveţia există în jur de 6.000 de hoteluri, moteluri, pensiuni, sanatorii montane şi staţiuni de odihnă, cu peste 266.000 de paturi. Mai există 360.000 de paturi în cabane, apartamente de vacanţă şi 7.300 în hotelurile pentru tineret. Preţuri pentru o cameră cu două paturi pentru o noapte, cu mic dejun inclus, în Berna: - scump: mai mult de 300 de franci - moderat: 200-300 de franci 20

- modest: 120-200 de franci - ieftin: mai puţin de 100 de franci Preţurile sunt aproximativ aceleaşi şi pentru restul zonelor din Elveţia. Pentru turiştii cu buget mai modest există o mulţime de hoteluri şi hanuri mai mici. În Elveţia există mai mult de 500 de locuri de camping. Dintre acestea, 90 sunt deschise iarna. Lista cu locurile regionale de camping şi o hartă a locurilor elveţiene de camping se poate obţine la  biroul de turism. În afara limitelor locurilor de camping oficiale, rulotele şi camioanele pot urca doar cu  permisiunea stăpânului proprietăţii respective, a autorităţilor locale sau a poliţiei. Asociaţia Elveţiană a Căminelor pentru Tineret conduce cele 63 de hoteluri pentru tineri din Elveţia, toate de foarte bună calitate. Acestea sunt deschise pentru oricine, indiferent de vârsta. Nu este nevoie de card de membru, dar dacă turiştii doresc să stea mai mult timp, merită să cumpere un card de membru (22 franci-până la 18 ani, 33 franci-adulţi) care este valabil în alte 4500 de cămine din lume şi care îi ajută să obţină o reducere de preţ de 5 franci pe noapte. În mod normal, acestea asigură locuri de dormit. În multe cămine există camere cu două paturi. Preţurile variază în funcţie de amplasamentul şi mărimea camerelor. Harta “Know-How” prezintă o listă a căminelor şi se poate procura de la Biroul de Turism sau de la Schwiezer  Jungendherbergen. În regiunea elveţiană a Alpilor există peste 150 de cabane-club. În ciuda amplasamentului lor  magnific acestea nu sunt făcute pentru a servi drept chirii de vacanţă. Ele constituie puncte de plecare  pentru expediţiile de alpinism sau pentru tururi de schi, la o altitudine mare. Registrul ilustrat al cabanelor, conţinând şi o hartă elveţiană şi alte informaţii importante se poate găsi la Schwizer AlpenClub.

Bucătăria elveţiană Bucătăria elveţiana are o reputaţie internaţională excelentă. Nenumăratele restaurante ale ţării, hanurile şi bistro-urile sunt bine cunoscute pentru varietatea bucătăriei lor. În funcţie de regiune, se poate comanda, pe lângă alte specialităţi naţionale, mâncăruri cu pronunţată influenţă franţuzească, italiană sau germană. Exemple de mâncăruri elveţiene: fondue, raclette, bundnerfleisch, bernr latte, zurcher  geschnetzeltes, servită cu obişnuitul rosti, luzerner chugelipastete, papet vaidois şi risotto. Bucătăria elveţiană reprezintă mai mult decât ciocolata, fondu, rosti, raclette, care sunt însă doar  o introducere excelentă pentru alte delicatese. Când vine vorba de mâncăruri, Elveţia are specialităţi cunoscute în toată lumea. Ce poate fi mai ispititor decât o ciocolată elveţiană? Ce poate fi mai sensibil decât un castron cu muesli pentru micul dejun? Ce poate fi mai sociabil decât să împarţi cu cineva un fondue? Acesta este doar începutul poveştii culinare. În această ţară mică se prepară o mulţime de mâncăruri locale şi regionale, care se bazează de multe ori pe tradiţia franceză şi germană sau italiană. Elveţienii preferă mâncarea bună şi sănătoasă. Cursuri de gătit sunt incluse în planul de învăţământ de la ciclul primar şi cel gimnazial atât pentru fete cât şi pentru băieţi. Comună tuturor regiunilor este prepararea atentă, cu un accent pe arome. Mâncărurile sunt şi acum în funcţie de anotimp şi vreme. Iarna, în munţi, la înălţime ele sunt consistente; vara mai jos în zona lacurilor ele sunt mai uşoare. Ele satisfac oricum întotdeauna; rareori a mai simţit cineva că îi mai este încă foame, după o mâncare elveţiana. Şi în bucătăria ţării cantoanelor resimţim acest amalgam de culturi şi civilizaţii diferite. Dacă în regiunea romandă influenţele vecinilor din Franţa le regăsim în mai toată bucătăria, încântând gusturile cele mai rafinate, partea germanică se mândreşte cu spatzli, rosti, şnitel şi alte influenţe culinare. Celebra bucătărie italiană cu pastele, lasagna sau şi mai  popularul “coniglio con polenta”, adică iepure cu mămăligă, e un adevărat deliciu, mai ales când este savurat într-o atmosferă tipic latină pe malul lacului Lugano. Câteva dintre cele mai cunoscute mâncăruri elveţiene sunt printre cele mai simple. Cunoscute  printre drumeţi este Alplermakkaronen. Această versiune a macaroanelor cu brânză, cu bucăţi de şuncă cu multă smântână, este servită de obicei în castroane din lemn, la o colibă din munte, pe perioada verii. Dacă există o mâncare tradiţională, această trebuie să fie Zuri-gschnatzets. Originară din Zurich, această mâncare din carne de viţel, gătită cu smântână şi ciuperci, se serveşte deseori însoţită de cartofi sau Spatzli asemeni pastelor. Charcuterie este o altă specialitate. Ca şi alte multe mâncăruri, aceşti cârnaţi de casă şi carnea uscată reflectă timpurile grele de demult, când comunităţile montane depindeau de 21

cămările pline pentru a putea trece de iarnă. Astăzi, carnea de vită uscată “la viande sechee” este o delicatesă, servită în felii de grosimea unei hârtii. Cel mai cunoscut sortiment de cârnaţi este Bundnerfleisch dar cel cu arome de verdeţuri Walliserflaisch şi Mostbrockli sunt la fel de cunoscute în cantoanele estice. Fiecare măcelar se mândreşte cu reţetele proprii de preparare a cârnaţilor. Cu ceapă şi o bere nimic nu alunecă mai bine decât carnaţii Bratwurst. Doar schiorii şi drumeţii foarte flămânzi pot face dreptate provocării berneze care constă într-un Berner Platte, o caserolă de sauerkraut şi fasole, garnisite cu cărnuri precum Zungenwurts, Rippli, şi Siedfleisch. În partea romandă, cârnaţii “les soussices et soussion”, preparaţi vaudois sau a la choux, sunt nelipsiţi din meniurile restaurantele cu specific. O singură mâncare face ca mâncarea elveţiană să aibă o imagine sănătoasă. În lumea întregă, muesli a devenit mâncarea care se serveşte acum la micul dejun. Inventat în 1897 de un expert dietetician - dr. Bierscher Benner din Zurich, muesli este deseori consumat în Elveţia mai degrabă ca o gustare uşoară, nu neapărat la micul dejun. Elveţienii îi spun Birchermuesli, în onoarea inventatorului şi muesli de azi poate fi chiar şi un preparat cremos. Ingrediente precum fulgii din ovăz, nucile şi merele răzuite stropite cu puţină apă şi suc de lămâie sunt deseori îmbogaţite cu fructe uscate şi înmuiate iniţial în lapte. Se servesc a doua zi cu puţin iaurt. Câteva specialităţi continuă să fie pregătite doar pentru festivaluri şi sărbători religioase. La începutul lui decembrie, în toate gospodăriile se coc Weihnachtsguetzli, fursecuri de Crăciun, care se oferă tuturor vizitatorilor. De Anul Nou, familiile din Basel oferă prietenilor Lackerli. Zurich are o versiune proprie numită Zuri-leckerli şi tirgeli. Ca oriunde în lume, începutul Postului Mare este o  perioadă de indulgenţă înainte de post. În Basel, căutaţi Zibelewaie, un fel de tartă cremoasă cu ceapă. Un ospăţ încărcat de calorii include fasnachtskiechli sau merveilles, mere în aluat, Zigerchufeli şi Zigerchopfli. Aceste plăcinte bine prăjite umplute cu scorţisoară şi brânză sunt delicioase dacă le mănânci când sunt proaspete. În Ticino, varietăţile locale include ravioli di carnavale, prăjituri cu magiun de prune. Cei din Ticino mai au o sărbătoare comunală unde se serveşte luganiga cu porţii mari de pilaf italienesc. În duminica Paştelui, carnea de ied şi miel este principalul fel de mâncare în multe regiuni ale ţării. Osterflade cu fructe uscate, ouă şi migdale este o plăcintă sau o tartă de orez, cu o coajă care se topeşte în gură. Toamna, fiecare regiune are câte un festival care marcheaza sfârşitul recoltei. Târgul de toamnă din Basel cu o vechime de cinci secole este o scuză pentru a mânca lebkuchen, turtă dulce, magenbrot, pâine cu ciocolată, şi rosenchiechli, clătite. De cum se apropie Crăciunul puteţi ronţăi pâine cu ciocolată. Căutaţi Zimmetstern, stele cu scorţişoara, din Chur, Almondi, Biberli din Appenzell şi Brunsli din Basel. Când vine vorba de ciocolată fină, elveţienii şi belgienii concurează pentru cele mai înalte distincţii. Multe din numele mărcilor cunoscute din lumea întregă au fost născocit de elveţieni: CharlesAmadee Kohler (ciocolata cu alune), Tobler (ciocolata Toblerone), Daniel Peter (ciocolata cu lapte), Lindt (fondante de ciocolată). Iubitorii de ciocolată se pot aduna la Zurich unde se pot lăsa în voia poftei în magazine precum Sprungli pe Peradeplatz, sau Teuscher pe Storchengasse, dar toate micile oraşe au chocolatiers specializaţi, care deseori prepară propriile specialităţi. Elveţia produce multe tipuri de vin şi are cele mai înalte podgorii din Europa. Cele mai cunoscute vinuri albe sunt: Fendant, Dorin, Fechi, şi Twanner. Printre vinurile roşii cunoscute amintim: Dole, Merlot, Gamay şi Pinot Noir. Băuturile elveţiene de ciocolată reci sau calde sunt, bineînţeles, prezente peste tot, sunt delicioase şi copioase. Încercaţi de asemenea cel mai sănătos lapte Ovomaltine, în care ciocolata este înlocuită cu malţ. O băutură răcoritoare distinsă este Rivella: făcută din lapte şi care vă dă putere pentru o zi întreagă de plimbări. Există mai multe tipuri de bere din diferite regiuni: Feldscholssen, Cardinal, Calanda. Shandy-ul se numeşte Panache ca şi în Franţa. Exista suc de mere Apfelsaft/jus de pomme, şi un cidru alcoolic numit Suure Most. În general masa de la amiază se serveşte de la 11:30 până la 14:00, iar mesele de seară de la 18:00 la 21:00. Hanurile şi restaurantele sunt deschise în general până la ora 23:30. În oraşele mari întotdeauna se găsesc locuri în care se poate comanda mâncare până la ora 14:00 în timpul zilei. Cafenelele şi ceainăriile oferă gustări uşoare, care sunt adesea mai ieftine decât la restaurante. 22

Viaţa de noapte şi cazinourile În oraşele mari turiştii vor găsi o mare varietate de baruri, cluburi, discoteci şi alte locuri de dans. Una din zonele bine cunoscute de vacanţă oferă locuri atractive pentru a petrece seara, dar şi programe distractive de clasa mondială. Există o largă varietate de cafenele presărate în jurul oraşelor elveţiene, care servesc băuturi alcolice. Cele mai bune locuri sunt aglomerate. În oraşele mai mari precum Zurich, se găsesc găsi baruri exclusiv pentru homosexuali. Există multe localuri cu muzică rock şi jazz, iar scena cluburilor moderne s-a dezvoltat în ultima perioadă, multe locuri de dans debordând de energie. Există cazinouri în Bad Ragaz, Baden, Brunnen, Chur, Courrendlin, Crans, Davos, Engelberg, Geneva, Gstaad, Interlaken, Locarno, Lugano, Luzern, Montreux, Rheinfelden, Sf Moritz, Thun, Vaduz, Weiggis, Wettingen, Zug şi Zurich. În cazinourile elveţiene, fondate în primul rând pe premisele staţiunilor de odihnă şi ale hotelurilor, se poate paria în Jeu de la boule, un joc asemănător cu ruleta.

2.7. AVENTURI TURISTICE ÎN AER LIBER  Staţiuni turistice de practicare a sporturilor Fie că eşti în căutare de senzaţii tari, fie că eşti un hoinar liniştit, Elveţia este unul dintre cele mai mari terenuri de joacă în aer liber. Nu există o destinaţie mai potrivită în Europa pentru practicarea sporturilor de iarnă şi a alpinismului decât Elveţia. Pentru turiştii interesaţi de drumeţii sau de sporturile extreme există multiple  posibilităţi de a alege cu atâtea peisaje naturale minunate, cu un climat sănătos şi servicii de primă clasă. Un uriaş număr de elveţieni sunt practicanţi ai sportului în aer liber. Înainte de a se aventura în lumea sporturilor elveţiene, turiştii trebuie să verifice dacă asigurarea este completă, în special pentru sporturile precum schiatul şi alpinismul, unde poliţa de asigurare trebuie să acopere evetualele operaţiuni de salvare cu elicopterul. Impactul turismului asupra mediului trebuie minimizat deoarece ecosistemul montan este foarte fragil. Dacă turiştii fac drumeţii pe jos sau cu bicicleta, sunt rugaţi să urmeze doar potecile amenajate şi să nu culeagă flori de munte. Schiorii trebuie să folosească doar pârtiile şi zonele din jurul lor care sunt marcate. În estul Elveţiei se găsesc poate cele mai faimoase staţiuni dintre toate. Sf. Mortiz, patronul sporturilor de iarnă, de la prima petrecere a turiştilor britanici care au iernat aici pe gratis, la invitaţia unui proprietar de hotel Johannes Batrutt, în 1864, faimoasă pentru climatul său înflorit şi pentru  buticurile şic ale unor designeri, staţiunea oferă locuri pentru schi, dar şi pentru practicarea altor sporturi de iarnă. Alte staţiuni sunt Davos şi Klosters, ultima fiind preferata familiei regale britanice. Ambele staţiuni folosesc pentru schi zona Parssenn şi sunt renumite pentru pârtiile lungi de până la 12 km. Arosa este renumită ca fiind o staţiune familială atractivă, cu o mulţime de pârtii pentru cei de nivel mediu, iar  Flims-Laax-Felara se bucură de posibilităţi de prima clasă pentru practicarea snowboarding-ului. Verbier la est de Martigny, în Valais, are una dintre cele mai deosebite reţele interconectate din ţară, Cele Patru Vai, cu peste 400 km de pârtii marcate. Ascensoarele de aici Mond-Ford, 3325 m, de unde ai o privelişte uluitoare a celor mai înalte piscuri din Alpi printre care Mont Blanc, Weisshorn şi Matterhorn. Verbier, unde locurile de cazare constau mai mult din cabane unde se oferă posibilitatea  preparării hranei şi nu în hoteluri, este una dintre cele mai bune alegeri pentru sezonul de schi târziu, la care se adaugă şi pârtiile cu posibilitatea de practicare a snowboarding-ului. La nord-est de Verbier, lângă oraşul Sierre, se află Crans-Montana care a găzduit campionatul mondial de schi din 1992. Aici  priveliştile panoramice sunt deosebite, condiţiile de cazare bune, dar pârtiile nu sunt atât de provocatoare cum sunt cele din Verbier sau Zermatt, cea de-a treia destinaţie importantă din Valais. Această staţiunesat, încântătoare oferă privelişti superbe ale muntelui Matterhorn şi ale giganţilor alpini din vecinătate. Alte avantaje oferite de Zermatt sunt o masă excelentă servită în restaurantele de pe lângă pârtii şi o doză sănătoasă de viaţă de noapte, în sat. Chiar la est de Zermatt se află staţiunea Saas Fee, cu o mulţime de gheţari prin apropiere, care fac din ea o destinaţie ideală pentru schi.

Drumeţii 23

Elveţia este genul de ţară unde chiar şi cei comozi încep să-şi dorească plimbarea. Turiştii se arată interesaţi de plimbarea prin peisajul montan oferit de Parcul Naţional Engadine, în jurul piscurilor  înalte din Valais şi Oberlandul bernez, pe cărarea care traversează întregul lanţ al munţilor Jura, munţi   joşi, acoperiţi de păduri sau de explorarea văilor minunate din Ticino. Interesante sunt şi malurile împădurite şi râpoase ale Lacului Uri, miezul istoric al naţiunii, mergând pe drumul suedez, în lungime de 35 km, realizat pentru a sărbători a 700-a aniversare a naşterii Federaţiei elveţiene, în anul 1291. Ca o alternativă poate fi vizitat Churfirsten, un lanţ muntos de calcar, care răsare în vârfuri crestate din dealurile de lângă Walenstard, în nord-estul ţării. Nu există o reţea de poteci marcate cu un sistem de indicatoare clar şi mai bine pus la punct decât în Elveţia. Semnele galbene desemnează potecile obişnuite pentru care nu ai nevoie decât de o pereche obişnuită de pantofi. Semnele galbene înclinate de un arătător de direcţie alb-roşu-alb desemnează poteci la înălţimi mari şi chiar dacă traseele sunt bine marcate, turiştii au nevoie de bocanci de drumeţie cu susţinătoare pentru glezne şi de informaţii cu privire la vreme înainte de a porni. Sus pe munte nu trebuie subestimată îmbrăcăminte potrivită. Cei porniţi într-o drumeţie de o zi tind să fie mai repede surprinşi de expunerea la soare decât alpiniştii adevăraţi. Elveţia s-a confruntat, în 1990, cu o mare problemă, când 20 de tineri s-au înecat în zona Interlaken, în timpul unei excursii în zona cheilor, după ce avertismentele legate de torentele de apă nu au fost luate în considerare. Compania implicată în accident a fost de atunci închisă.

Sporturi extreme Dacă toate variantele propuse mai sus eşuează în satisfacerea nevoii de creştere a adrenalinei, turiştii sunt provocaţi la saltul de 45 metrii în zona prăpastiei Gletscherschlucht sau să plonjeze în gol 120 metri, legaţi de o coardă, de telefericul Stockhorn. Sărituri din teleferic se practică în toată Elveţia, dar cea mai înfricoşatoare dintre toate şi la 220 metrii considerată şi cea de la cea mai mare înălţime este cea din nord-est de Locarno, devenită faimoasă după scena care sfidează moartea din filmul cu James Bond, Goldeneye. Aici se află faimosul Dig Verzasca, unde se practică bungee-jumping între lunile aprilie şi octombrie, fie în timpul zilei fie pe lună plină. Ca şi o completare, de-a lungul Elveţiei se găsesc o mulţime de locuri care fac publicitate pentru zborul cu balonul, paraşutism, deltaplanorism,  parapanta, etc.

Sporturi acvatice Lacurile din Elveţia oferă locuri încântătoare pentru o mulţime de sporturi acvatice, mergând de la scufundări şi schi nautic la windsurfing şi navigaţie, în timp ce câteva râuri atrag prin potenţialul oferit  pentru canotaj şi deplasările în ape repezi. Cele mai bune lacuri pentru navigaţie sunt Lacul Thun, în centrul ţării şi lacurile Silser şi Silvaplaner în est. Lacuri frumoase precum Lacul Luzern şi lacul Lugano, sunt mai potrivite pentru bărcile cu motor, datorită vântului schimbător. În mijlocul verii, chiar şi apele unor lacuri alpine de altitudine oferă condiţii pentru înot, dar este nevoie de un costum de scafandru  pentru cei care au de gând să rămână mult timp în apă.

CAPITOLUL 3 PATRIMONIUL TURISTIC AL ELVEŢIEI 24

3.1. VALAIS Acest canton din sud-vestul Elveţiei, predominant vorbitorilor de limbă franceză, are câteva dintre cele mai bune staţiuni pentru ski, încoronate de grandiosul Matterthorn. Numele acestui canton, cea mai muntoasă regiune a Elveţiei, vine de la cuvântul latinesc ”pentru vale” şi el este într-adevăr o vale mare, de aproximativ 130 kilometri lungime, cuibărită în lanţurile formate de Alpii bernezi şi cei valezi, cu cei 51 de munţi de peste 4000 de metri şi înălţime. Ceea ce atrage în mod special la acest  peisaj sunt contrastele depline dintr-o porţiune limitată, fundalul format din munţii Alpi este deja imens, chiar claustrofobic. Totuşi, porţiunea dinspre vârful văii Goms pare să aibă o lărgime ce te îngrozeşte. Aici una dintre cele mai joase văi alpine (cel mai jos punct este la o altitudine de doar 500 de metri ) este înconjurată de cele mai înalte vârfuri din Alpi. Cantonul Valais se află pe ruta feroviară Simplon (Paris-Milan) şi este legat de nordul ţării prin Lotschbergbahn. Căi ferate înguste pornesc dinspre Brig spre Sf. Moritz şi spre Zermatt. Autostrada numărul 1 duce aproape de Sierre şi a fost îmbunătăţită, şoselele cantonale, din văile principale, cât şi cele din zonele de lângă văi sunt şi ele bine întreţinute şi fac uşoară deplasarea. “Individualişti” este cuvântul folosit de adversari pentru a descrie oamenii din Valais, zonă care se întinde între Gheţarul Rhone şi Lacul Leman/Lacul Geneva. Partea vorbitoare de limbă franceză nu  poate fi tratată ca şi o subdiviziune a vestului Elveţiei, iar locuitorii vorbitori de limbă germană, din  partea superioară a cantonului care formează un sfert din populaţia cantonului - sunt diferiţi de ceilalţi elveţieni vorbitori de limbă germană. Dominionul de secole al regiunii superioare a cantonului Valais asupra celei inferioare s-a încheiat când trupele lui Napoleon a pătruns aici la sfârşitul secolului al XVIII-lea, apoi în 1810, cuceritorul corsician a anexat pământul de lângă Rhon şi i-a dat statutul de “Departement du Simplon”. Regiunea sărăcită, răbdată şi arsă nu mai putea să urmeze decât un singur  drum: intrarea în Confederaţie, în anul 1815. Turiştii care vin dinspre lacul Geneva fac cunoştinţă cu regiunea Valais în Sf. Maurice, 30 kilometrii la sud de Montreux, pe autostrada numărul 9. Merită a fi vizitată Abaţia Sf. Maurice din secolul III, muzeul militar şi Grotte-aux-fees (o peştera de poveşti plină de stalactite), al cărui restaurant oferă o panoramă deosebită asupra oraşului. Adevăratul centru cultural şi istoric al regiunii inferioare a cantonului se află la 10 kilometrii mai la sud, în sus pe vale în Martigny, unde valea strâmtă, formată de cursul inferior al Rhonului, se deschide dintr-o dată. Acest oraş vechi a devenit un centru cultural internaţional cunoscut în ultimii ani ca centru industrial (aici se află sediul companiei Nestle), dar şi ca o zonă arheologică cu multe descoperiri din  perioada romană. Oraşul îi atrage pe călători de secole. Aproape de primărie, în Place Central, se află fostul han La Grande Maison, odată cel mai important hotel, unde atât Goethe cât şi Alexandre Dumas au stat în timpul călătoriei lor. Adevăratul punct central al activităţii culturale este Fondation Pierre Gianadda. Această fundaţie a fost înfiinţata de un membru al familiei Gianadda, în memoria unui frate care a murit în accident. Aici a fost construit un modern centru cultural care încorporeaza ruinele unui amfiteatru roman de renume dincolo de graniţele Elveţiei. El a găzduit expoziţii cu lucrări ale unor artişti precum Robin, Toulouse-Lautrec, Picasso şi Giacometti, iar grădina e plină de sculpturi. Clădirea mai găzduieşte şi Muzeul Franco-Roman, unde se află obiectele găsite în urma escavaţiilor de la Martigny şi statuetele de bronz din Octodurus, dar şi Muzeul de Automobile. Ultimul dispune de o expoziţie de circa 50 de modele de maşini vechi datând din perioada 1879-1937, incluzând şi automobilele de primă generaţie ale unor firme prestigioase precum Rolls-Royce, Mercedes şi Bugatti. Strâns legate de soarta oraşului Martigny este şi cea a localitaţii Col du Grand St-Bernard la aproximativ 45 de kilometrii sud de Martigny, pe şoseaua E27. Putându-se ajunge aici pe o ramificaţie de căi ferate dinspre Martigny şi apoi cu telefericul, Verbier este o staţiune de munte care devine din ce în ce mai cunoscută. Evenimente precum competiţia Xtreme Freeride/cursa liberă extremă aduc aici o mulţime entuziasmată, care vine să caşte ochii la felul în care cei care practică snowboarding-ul dau gata pereţii înalţi, a căror inclinaţie este de aproape 45 grade la Mont Fort, care are o înălţime de 330 de metrii şi câteodată cad spectaculos. Staţiunea a publicat recent un studiu despre accidentele de schi şi snowboarding de pe pârtiile sale - un pas îndrăzneţ, 25

renunţând la tabuul despre schi în favoarea discutării dezastrelor şi se speră ca în viitor, acest studiu va oferi cheia problemelor legate de securizarea pistelor, păstrându-le însă caracterul provocator. Schiul este spectaculos aici şi locul nu este la fel de aglomerat ca şi în multe din staţiunile similare din Elveţia (datorită serviciilor unuia dintre cele mai bune sisteme de ascensoare din Europa şi datorită amplasării sale). Există o mulţime de poteci de diferite tipuri, iar furnizorii de echipamente din zonă vor îndruma, vor asigura hărţile şi echipamentul necesar, şi chiar vor urca turiştii cu un elicopter  spre o zonă retrasă (pentru o sumă frumuşică). S-au deschis recent şi câteva şcoli aici, pentru a promova sporturile de vară cum ar fi drumeţiile pe teren accidentat şi deltaplanorismul. Nu trebuie uitat nici de festivalul de muzică sau de poezie de aici. La Montreux, pe malul lacului, anual se organizează Festivalul Internaţional de Jazz. Alte staţiuni de schi valezane frecventate sunt Villars, Sallvanche şi cea mai renumită Crans Montana, unde starurile show-buisness-ului îşi dau întâlnire în fiecare sezon. Sion capitala cantonului situată la 30 de km nord-est de Martigny pe autostrada numărul 9, are  printre locuitorii cantonului reputaţia de a fi un oraş plictisitor, plin de funcţionari publici. De fapt zona Pieţei Planta unde se află situată clădirea Parlamentululi şi partea veche a oraşului relevă o moştenire culturală şi istorică de seamă. O vizită la Catedrala Notre-Dame-du-Glarier, ultima biserică episcopală medievală din Elveţia şi una dintre cele mai impresionante edificii religioase din Valais este recomandată cu căldură. Cele mai notabile comori ale sale sunt fotoliile de cor sculptate din secolul XVII, un magnific altar Sf Barbara şi mormintele episcopilor din secolul XVI. La poalele dealurilor Valeria şi Tourbillon se află Hotel de Ville, Maison Supersaxo şi muzeele cantonale care găzduiesc expoziţii interesante despre istoria locurilor. O excursie pe jos, pe dealul Valeria, care durează un sfert de oră, merită făcută chiar şi numai pentru a vedea cea mai veche orgă în funcţiune din lume, care se află în biserica din vârful dealului - deşi acest lucru este viu discutat de experţi. Câteva ruine care constau în nişte pietre căzute sunt tot ce a mai rămas din fortareaţa Tourbillon, ridicată în Evul Mediu de puternicii prinţi - episcopi din Valais. Ceea ce poate fi un obicei specific elveţienilor este lupta vitelor care are loc în fiecare primăvara şi toamnă în tot cantonul. Pe la mijlocul lui mai, în Aproz, chiar la sud-vest de Sirion, se ţine marele campionat cantonal al luptelor dintre vite. Este un spectacol cunoscut în care cele mai beligerante reprezentante ale rasei Eringer sunt puse faţă în faţă. Luptele sunt similare cu cele naturale, prin care se stabileşte ierarhia într-o cireada de vite din Alpi, iar vitele se luptă doar când doresc evitând să-şi fugărească adversarul după ce l-au învins şi rareori rănindu-se una pe alta. Mai încolo, spre sud de Sion, puţin mai jos de Val d’Herens se află un lanţ de vârfuri neregulate, cunoscut ca şi Pyramides d’Euseigne, care a fost cioplit în timp de milenii de vânturi, apă şi gheaţă întrun fel de teren alpin, puternic erodat. Formaţi în timpul Glaciaţiunii, care a erodat peisajul montan din împrejurimi, aceşti colţi impresionanţi s-au păstrat datorită crestelor de rocă tare. Continuând drumul la sud, dinspre Sion în jos, pe cealaltă Val d’Heremence, se ajunge la Digul Grande Dixence, cu înălţimea de 285 de metri, cel mai înalt dig din Europa. 400 milioane metri cubi de apă se ascund în spatele acestei construcţii de beton în lungime de 700 de metri. Digul are o lăţime de 200 metri la poale şi doar 15 metri la vârf şi cântăreşte 15 milioane de tone.

3.2. LUZERN Această regiune centrală de văi şi dealuri circulare e dominată de elegantul oraş istoric Luzern, una dintre primele staţiuni majore ale Elveţiei. Regiunea joasă Luzern, constituită de mai multe văi şi dealuri, se extinde de la Luzern în direcţia nord-vest. Toate aceste văi îşi datorează relieful, masei de gheaţa simorenelor gheţarului Reuss. Trei lacuri –Baldeggersee, Hallwilersee şi Sempachersee sunt moştenirea ultimei perioade a erei glaciare, de acum mai bine 10.000 de ani. Aceste văi, presărate cu dealuri domoale, sunt în general terenuri destinate agriculturii, în partea nordică dinspre cantonul Aargau, şi creşterii animalelor în regiunea sudică, unde plouă mai des. Beromunster, Sempach şi Willisau sunt toate situate în regiunea joasă Luzern, în apropierea regiunilor  alpine ale cantonului Aarau. Oraşul Luzern este una dintre primele destinaţii turistice ale Elveţiei, deşi este de mai mică 26

importanţă comercială şi financiară decât Basel sau Zurich. Este cel mai mare oraş din Urschweitz şi capitala culturala a Elveţiei centrale, dar a fost mereu tratată ca o entitate oarecum separată de restul locuitorilor din zona Lacului Luzern. Cu aproape 2.000 de ani în urmă, poeţii au descoperit frumuseţea acestor munţi, iar versurile dedicate lor au fost primul material publicitar pentru promovarea turismului din Elveţia centrală. Datorită apropierii geografice de Alpi, oraşul Luzern s-a dezvoltat într-o bază  potrivită pentru expediţii montane. Este situat la 437 de metrii altitudine. La doar 10 km înspre sud-vest se află Muntele Pilatus, de 2129 m . Turismul din vremea aceea a schimbat considerabil înfăţişarea oraşului. Datorită dezvoltării sale lente, Luzern a reuşit să-şi păstreze zidurile medievale până prin secolul al XIX-lea, când porţiuni din ele au fost demolate. Totuşi, 870 m din Museggmauer mai rezistă încă, şi de la Paşti până în septembrie turiştii se pot plimba pe metereze, de unde vor avea o minunată panoramă a oraşului şi a locului. Se  poate ajunge sus urcând scările marginii exterioare a zidurilor, pe care le veţi găsi mai sus de Nolliturm, turnul de la extremitatea nord-vestică, dintre cele nouă în total, sau prin Schirmerturm, una dintre fortificaţiile centrale Primul mare hotel al oraşului a fost construit în 1845. Altele au urmat curând, majoritatea pe malul nordic al lacului, orientate şi spre soare şi spre Alpi. Pe urmă s-a construit cheiul, astfel ca localnicii şi turiştii s-au putut plimba de-a lungul malului lacului Luzern ori de câte ori au dorit De secole, Luzern a fost, uneori oficial, alteori neoficial, capitala Elveţiei. În vechea Confederaţie, până la războaiele burgunde, Luzern, care se alăturase în 1332, a adoptat un fel de rol de stăpân, şi emisarii celorlalte oraşe obişnuiau să se întâlnească aici. Din secolul al XIV-lea acest rol a fost  preluat treptat de Zurich, dar Luzern era deja centrul de necontestat al oraşelor catolice. Din 1798 până în 1798 pentru doar câteva luni a devenit capitala oficială a ţării. Când s-a constituit statul federal, în 1848, Luzern nici nu a fost luat în considerare ca o posibilă capitală. Abia în 1918, oraşul a devenit sediul autorităţii Confederaţiei. Mulţi consideră oraşul Luzern drept capitala secretelor. Dacă Berna este capul, iar Zurich este braţul, atunci cu siguranţă Luzern se poate mândri că este inima Elveţiei. În ceea ce priveşte cultura sunt multe de spus. Nu sunt numai multe de văzut dar şi de auzit: zgomotul monoton al paşilor traversând cel mai vechi pod acoperit din lemn din Europa, Kapellbrucke reconstruit cu grijă după un tragic incendiu din 1993. Podul are două elemente interesante: primul fascinantul ciclu de picturi de pe grinzile acoperişului şi al doilea, celebrul turn de apă octogonal, la mijloc, care, în secolul al XIII-lea era bastionul fortificaţiilor şi era utilizat ca vistierie a oraşului. În josul apei se află Spreuerbucke, aproape contemporan cu Kapellbrucke care a supravieţuit mai bine decât fratele său mai mare. E interesant de traversat pentru seria de picturi ilustrând dansul morţii (într-un joc figurat), executat între 1626 şi 1635 de Kaspar Meglinger. Într-o scurtă plimbare pe jos turiştii pot vizita o serie de obiective interesante. La doar câţiva paşi de Nationalquai, pe malul nordic al lacului, se afla Hofkirche, în trecut parte a unei mânăstiri benedictine şi mai târziu o aşezare canonică seculară. Curtea cu arcade, reminiscenţă a unui cimitir italian, oferă o  panoramă deosebită a lacului. Faceţi un scurt ocol pentru a vizită Lowendenkmal, un minunat monument comemorativ de piatră, cioplit direct în stâncă. Îndreptându-se din nou spre Reuss, turiştii trec prin Lovenplatz, cu al sau Bourbaki-Panorama, o  pictură circulară enormă, realizată de Eduard Castres, înfăţişâd retragerea demoralizatei armate franceze, conduse de generalul Bourbaki, în Elveţia, în 1871, în timpul războiului franco-prusac. Principala atracţie a minunatului centru medieval al oraşului este Picasso - Sammlung, adăpostit de Am-Rhin Haus, o casă veche dar frumoasă, pe Furrengasse 21, cu faţa spre malul nordic al râului Reuss. Muzeul conţine o mulţime de tablouri, precum şi mai multe interesante colecţii de fotografii ale marelui om, din ultimii ani de viaţă. De asemenea, turiştii se pot plimba pur şi simplu prin centru, admirând vitrinele buticurilor  elegante, relaxându-se pe terasa unei cafenele, admirând arhitectura oraşului. În Hirschenplatz, mai multe case au faţade viu colorate. Aproape lipite se află alte două scuaruri, care în era medievala erau  pieţe de alimente. Într-una din ele Kornmarkt, veţi găsi Primăria construită între 1602-1606 de către Anton Isennann. Faţada sa a fost puternic influenţată de stilul renascentist florentin timpuriu, în timp ce acoperişul în două pante reflectă tradiţia locală. Celălalt scuar, în jos pe Kornmarktgasse, este coloratul Weinmarkt a cărui fântână este replica originalului care se păstrează acum în muzeul de istorie al oraşului. Luzern este şi cel mai potrivit loc pentru a pătrunde în spiritul culturii elveţiene, asemeni zarvei 27

infernale făcute de formaţiile Guggenmusik în timpul carnavalului Fasnacht, sau mult mai armonioasele sunete ale Festivalului Internaţional de Muzică. Festivalul prezintă orchestre precum Filarmonica din Berlin şi are loc la Kultur und Kongres Zentrum, vastul şi modernul Centru de Cultură şi Congrese, ce domină malul lacului, în faţa gării centrale. Deschis în 1998, centrul are o sală de concerte cu cea mai  bună acustică din lume.  Neues Kunstmusem (Muzeul Artelor Frumoase) este găzduit în incinta acestei clădiri, care e chiar mai interesantă decât colecţia de artă contemporană şi peisaje elveţiene din secolul al XIX-lea. Părăsind centrul oraşului, pe malul nordic al lacului turiştii ajung la Vehrkershaus (Muzeul Elveţian al Transporturilor) pe Lidostrasse 5, cel mai mare muzeu de acest fel din Europa. Muzeul deţine exponate ale oricăror mijloace mecanice de transport imaginabil şi are un lăudabil etos interactiv, spre deliciul adulţilor şi al copiilor deopotrivă. Acest vast complex cuprinde şi primul cinema Imax elveţian şi o reproducere a tunelului Sf. Gotthard, a cărui traversare dă o idee despre greutăţile îndurate de muncitorii care au participat la acest proiect insolit de inginerie. O anexă a complexului adăposteşte o colecţie impresionantă de lucrări ale unuia dintre cei mai mari artişti elveţieni din secolul XX, Hans Enri, a cărui lucrare de căpătâi este “Panta Rhei”- o serie de picturi murale înfătişând mari filozofi şi savanţi care au influenţat gândirea occidentală. În liniştita vilă Tribschen, pe malul sudic al lacului, la periferia oraşului se află Muzeul Richard Wangener, pe Richard Wangener Weg 27. În această casă între 1866-1872, marele compozitor a compus “Siegfriedidyil” în onoarea soţiei sale, Cosmina. Muzeul adăposteşte o colecţie de instrumente muzicale şi obiecte personale ale compozitorului. Faptul că oraşul şi cantonul Luzern sunt în principal catolice poate fi observat încă de la început în Beromunster, un oraş istoric bine conservat, la vest de Baldegger See, care s-a format în jurul mănăstirii fondate în 981 de Bero von Lenzburg. În fiecare an de Înălţarea Domnului are loc o impresionantă “Cursă a Înălţării”; peste 100 de călăreţi, inclusiv preoţi ai aşezământului, participă la această procesiune religioasă călare, intrând în oraş după-amiaza. Această ceremonie veche se asociază cu binecuvântarea holtelor şi verificarea pietrelor de hotar. Tot în Beromunster merită a fi vizitată  biserica mănăstirii Sf. Mihail, pentru interiorul său bogat ornamentat în stil rococo, compus din stuc albastru-delfin, şi un brâu de scuturi heraldice ale foştilor preoţi parohi şi canonici, reproduse pe pereţii albi ai porticului. Senpach, la nord-est de Luzern, reflectă un aspect cheie din istoria Elveţiei. Bătălia de la Sempach, din 9 iulie 1386, când o mică armată elveţiană a reuşit să-l înfrângă pe ducele Leopold al IIIlea al Austriei, este descrisă în orice manual şcolar. Locul bătăliei se afla la 4 km nord-est de oraş, pe drumul către Hildisrieden şi Hochdord, unde se găseşte un restaurant şi o capelă simplă cu o remarcabilă frescă a bătăliei. În fiecare an, în prima dimineaţă de sâmbătă a lunii iulie, are loc o paradă militară comemorativă. O luptă mai recentă a avut loc în încercarea de a reda sănătatea lacului SempachSempacher See - extrem de populat în trecut. Datorită oxigenării artificiale şi a unor legi de protecţie a apelor mult mai stricte, această acţiune a avut succes - o veste bună pentru regiunea Vogelwarte Sempach, un paradis al păsărilor. Cele trei râuri importante ale regiunii –Aare care curge din Aarau spre nord-est, Reuss, la mijloc, care se îndreaptă din Luzern spre nord şi Limmat, care de la Zurich se orientează spre nord-vest –  converg înainte de a o lua spre nord, înspre atotputernicul Rin. Multe locuri istorice se află în zona triunghiulară dintre Aare şi Limmat, a cărei extremitate nordică este Wassertor, la confluenţa celor două râuri. Peisajul cu coline, păduri şi pajişti bine conturate înşirate printre crestele dealurilor este romantic  produs în picturile pastorale ce decorează majoritatea pereţilor castelului. Două dintre cele mai cunoscute castele sunt la Lenzbourg şi Willdegg situate pe o linie imaginară nordică de la Hallwiler See la Brugg. Aceste castele se străduiesc să ofere vizitatorilor parfumul istoriei lor bogate. În unele cazuri, proprietarii lor pun în scenă propriile atracţii. Schloss Lenzburg, de exemplu  prezintă un spectacol “son et lumiere” a diferitelor războaie din regiune. Exponatele includ un dragon ce aruncă flăcări care sperie vizitatorii. Aşezat pe creasta unui deal, unde se ajunge pe o alee frumoasă cu nuci, castelul Schloss Wildeggeste este o prelungire a Muzeului Naţional Elveţian. Odăiile şi holurile decorate ale castelului au fost minunat restaurate, cu mobilier şi exponate de armură ale perioadei. În exterior turiştii se pot bucura de grădinile baroce fantastic modelate, care cuprind parcele cultivate cu ierburi, fructe şi legume rare, roşii dispuse în stea şi cartofi care cresc alături de flori. Parţi ale castelului datează din secolul al XIII-lea şi aparţineau iniţial Casei de Habsburg. 28

Castelul Habsburg, la câţiva kilometrii sud-vest de Brugg, este în mod evident punctul de pornire în întreaga istorie a acestei regiuni şi chiar a Europei. Casa dinastiei cu acelaşi nume, a intrat în declin asemeni foştilor ei proprietari şi a devenit acum mică şi cu un aspect modest (doar jumătatea vestică a supravieţuit). Oraşul Windisch este situat pe râul Aare, aproape de confluenţa sa cu Reuss. Aici se găseşte un amfiteatru roman în care odată încăpeau 10.000 de oameni, azi, tot ce a rămas e un perete circular. Brug însuşi are un muzeu roman bine înzestrat, Muzeul Vindonissa. În afara zidurilor oraşului Brug se află fosta Mănăstire Konigsfelden, din secolul al XIV-lea, elegantă, cu vitralii magnifice, datând din anii 1320. Aflat puţin mai departe de sud-est, Baden, la rându-i, se poate lăuda cu moştenirea sa romană. Situat pe malul stâng al râului Limat dincolo de o cotitură bruscă, acest oraş străvechi şi staţiune este acum centru industrial. În secolul al XIX-lea, când staţiunile erau la mare modă în Europa, oraşul a înflorit. Perspectiva femeilor în costume de baie la adus aici în 1760 pe Casanova, dar vizitatorii din  prezent sunt atraşi aici mai puţin de dragoste decât de tratamentele curative cu ape sulfuroase. Vizitatorii care nu vin la tratament ar trebui să se plimbe prin oraşul vechi, în mod miraculos intact, cu ruinele Castelului Stein dominându-l de sus.

3.3. SANKT GALLEN Potrivit cărţilor de istorie locale, “factorul decisiv în fondarea oraşului Sf. Gallen a fost mâna lui Dumnezeu.” Acest lucru se referă la legenda potrivit căreia, călugărul irlandez Gall, în anul 612, rătăcea  prin “valea sălbatică Steinach” şi a căzut într-un tufiş cu spini. El a interpretat acest lucru ca pe o invitaţie de a rămâne. Un urs l-a ajutat pe Gall să construiască mănăstirea şi ursul a devenit asfel animalul heraldic al oraşului Sf. Gallen. Nu există condiţii externe care să justifice fondarea oraşului. Sf. Gallen nu se află pe un râu, Sf. Gallen - centru economic al centrului Elveţiei este asezat în mijlocul  pământului nimănui, înghesuit între dealurile Rosenberg şi Alpii care încep să se înalţe spre districtul Appenzell. Într-adevăr, dacă un călugăr irlandez nu ar fi căzut într-un tufiş cu spini, e greu de imaginat cum altcumva şi-ar putea justifica Sf. Gallen prezenţa astfel. Semnificaţia culturală a Sf. Gallen constă în arta sacră, de tipul celei care se poate vedea în Catedrala şi Biblioteca Abaţiei. Sala bibliotecii, construită în 1763 este un exemplu de arhitectură în stil rococo şi mai posedă şi alte comori rare. În secolul al XV - lea, un cerc de case a fost construit în jurul noii mănăstiri în urma unui incendiu. Oraşul, acum faimos pentru textilele sale, s-a dezvoltat din acest centru, dominat de biserica în stil baroc, înspre nord-vest. În Sf. Gallen se mai află o serie de faţade în stil baroc, excepţionale. De remarcat este casa Zum Greif care are o verandă în stil baroc, sculptată cu scene din Vechiul Testament. Merită văzută şi casa de pe Bankgasse numărul 7, Haus zum Pelikan şi Schossli. Din secolul al XV - lea, Sf. Gallen a început să se dezvolte într-un centru al comerţului cu ţesături, apoi într-unul al bumbacului şi al broderiilor, înainte de a se confrunta cu un colaps economic aproape total, în timpul crizei mondiale. Industria textilă se poate să-şi fi pierdut acum calitatea de lider, dar multe din firmele mijlocii au servit la menţinerea bogăţiei regiunii. La vest de catedrală se află micul Textilemuseum pe Vadianstrasse, care expune modele de broderie şi dantele locale, din secolul al XIV-lea. Sf. Gallen, în special oraşul vechi, este un loc ideal pentru un tur pe jos şi este chiar plin de farmec. Centrul oraşului a fost în mare parte transformat într-o zona comercială, cu nenumărate magazine şi buticuri, ascunse în spatele unor faţade istorice. Pe lângă nenumăratele locuri care parcă te invită să le vizitezi şi încântă din punct de vedere estetic, Sf. Gallen are şi câteva clădiri care nu au nici un merit din punct de vedere arhitectural, cum ar fi de exemplu Primăria, aflată în apropierea gării. Un simbol arhitectural al oraşului care se bucură de un mai mare succes, îl puteţi găsi în suburbiile din  partea de nord, Hochschule fur Wirtschafts–und Sozialwissenschaften pe Rozemberg, una dintre cele mai cunoscute instituţii din Europa în managementul superior. Pentru a gusta din atmosfera autentică a oraşului Sf. Gallen, turiştii pot încerca tavernele unde se servesc unele dintre cele mai gustoase vinuri, situate la primul etaj al clădirilor din oraşul vechi: în Baundi, Neubatli sau Goldenes Schafli. Cu podeaua sa înclinată şi tavanul din grinzi în stil gotic târziu “Schafli”, singura clădire a breslelor care a supravieţuit, este una dintre cele mai originale taverne din Elveţia.

3.4. BERNA 29

Situată în cantonul cu acelaşi nume, pe o meandră a râului Aare, Berna a fost înfiinţată în 1191, alăturându-se Confederaţiei Helvetice în 1353. A devenit capitala ţării abia în 1848, deşi zilele sale de glorie au început în secolul al XV-lea, atunci când locuitorii săi au luptat împotriva burgunzilor, împiedicându-i să se extindă la vest de Geneva. Motivul pentru care oamenii vin să viziteze oraşul nu este însă masiva Bundeshaus (Cladirea Parlamentului), ci frumuseţea perfect conservată a arcadelor şi fântânilor sale, amintind de armonia timpurilor medievale. Moştenirea culturala a Bernei este inclusă în  patrimoniul UNESCO, recunoscându-i-se statutul de oraş-muzeu. Atitudinea localnicilor nu a fost câtuşi de puţin afectată de această măsura, toate manifestarile lor fiind o încununare a modestiei. Astfel, mascota oraşului este un urs comun, târgul local anual celebrează virtuţile cepei, iar personalităţile locale, fie ele implicate în politică sau în showbiz, nu se jenează să mearga cu tramvaiul, atunci când au  pofta să o facă. Fiind capitala ţării, Berna are o mulţime de muzee. Majoritatea sunt concentrate într-un complex situat la sud de Kramgasse, dincolo de un alt pod. Mergând spre sud peste Kirchenfeldbrucke, prima dată veţi întâlni Helvetiaplatz, gazda Muzeului Schweitzerisches Alpines, în care turiştii pot vedea câteva hărţi detaliate şi machete ale Alpilor, istorii ale unor acţiuni de salvare şi imagini ale unor escaladări faimoase sau realizări de hărţi din regiune. Mergând prin piaţă veţi întâlni apoi, în succesiune Bernisches Historisches Museum, unde veţi vedea faimoasele tablouri ale lui Niklaus Manuel; Naturhistorisches Museum, care printre colecţiile de roci, minerale şi diorme ale vieţii sălbatice expune şi corpul împăiat al unui câine St. Bernard, care a efectuat mai mult de 40 de acţiuni de salvare în Alpi; Museum fur  Kommunikation care evocă dezvoltarea serviciilor poştale elveţiene incluzând chiar şi cele mai îndepărtate şi inaccesibile colţuri ale ţării. La nord de centrul oraşului şi de râu, pe Hotlerstrasse 8-12, se află o colecţie importantă de artă elveţiana, lucrări italiene din secolele XIV-XVI şi o largă colecţie de lucrări aparţinând unor artişti francezi din secolul XIX. Colecţia Paul Klee de aici este cea mai mare din lume. Toată regiunea din jurul Bernei este plină de castele, pe care lorzii de Berna fie le-au construit, fie le-au restaurat ca reşedinţe de vacanţă. Multe sunt şi acum proprietate privată, în unele cazuri chiar în  proprietatea vechilor familii patriciene. Hieronymus von Erlach, care a inaugurat Erlacherhof, un palat  baroc, în formă de potcoavă, în stil francez, situat în Juncherngasse, în Berna, mai deţinea o reşedinţă de vacanţă şi în Hidenbank, la 12 km nord de Berna. Hindelbank a fost transformat într-o închisoare pentru femei, în 1896, şi mai este şi astăzi, deşi construcţia originală a rămas în mare măsură intactă. La aproximativ 10 km nord de Hidelbank, aproape de Utzenstorf, se află Schloss Landshut, singurul castel înconjurat de un şanţ de apă din cantonul Berna. El găzduieşte Muzeul Elveţian pentru Vânătoare şi Protecţia Vieţii Sălbatice. O altă excursie interesantă în regiune este în Seeland – cunoscută şi ca “grădina de legume” a cantonului, care se întinde la nord-vest de Berna şi până aproape de Lacul Biel şi de Murtensee.

Obiective istorice ale Bernei: Zeitglockenturm - Turnul Ceasului: Alături de ursul legendar, Turnul Ceasului (situat în centrul Oraşului Vechi) este simbolul Bernei. De dimensiuni impresionante şi cu o arhitectura aparte, Turnul Ceasului este locul de întalnire al multora dintre localnici şi turişti. Iniţial, turnul a fost construit în mare parte din lemn, la poarta de vest a oraşului, între 1218 - 1220. Dar cum în 1256 zidurile orasului au fost mutate în partea de Vest, spre Kafigturm, Turnul a fost abandonat pentru scurt timp, apoi transformat în închisoare, fiind distrus în incendiul din 1405. Avea să fie reconstruit, de aceasta dată din  piatră, fiind montat şi un ceas. Acesta s-a defectat în scurt timp şi avea să rămână aşa timp de peste un secol, până când un anume Caspar Brunner a proiectat şi realizat un mecanism complicat, instalat în 1530.De atunci a funcţionat fără oprire, chiar dacă unele piese au fost schimbate în timp. Sub ceas, pe  parte dinspre răsărit, se găseşte şi astăzi un alt mecanism complicat, care este un ceas foarte exact, anunţă cele 12 ore ale zilei, poziţia Soarelui în zodiac, ziua săptămânii, luna fazele lunii şi ale soarelui, fiind o adevarată bijuterie tehnică, ce fascinează şi astăzi. Turnul a fost renovat şi refăcut adesea, aspectul actual, puternic influenţat de stilul baroc, datând din 1770 - 1771. Fascinant nu este doar faptul că acest ceas este funcţional şi astăzi, cât faptul că în afara mecanismelor complicate ceasul mai are ceva 30 

deosebit : câteva figurine mecanice. Un cocoş, câţiva urşi, Chronos cu clepsidra sa şi un bufon care dansează, iar aceste câteva figurine încep să se mişte cu doar patru minute înainte ca ceasul să anunţe noua oră. Turnul poate fi vizitat şi puteţi urca până în vârful acestuia, de unde priveliştea este uluitoare.  Munster: Pasionaţii de istorie care au ajuns la Berna nu vor rata cu siguranţă şansa unei vizite la Munster, un edificiu uşor de recunoscut, construit în stilul goticului târziu şi având un turn impresionant, cel mai înalt din Elveţia. Este unul dintre cele mai frumoase locaşuri de cult din Europa, vizitat în fiecare an de nenumăraţi turişti, dar şi de credincioşii veniţi din toată ţara. Prima biserică a fost ridicată aici odată cu fondarea oraşului, fiind menţionată într-un document din 1224. În martie 1421, când în Berna locuiau cel mult 5000 de oameni, un maestru constructor din Strasbourg, pe numele sau Matthaus Ensinger, a început construcţia unei noi biserici, folosind materiale locale. Ensinger era deja un maestru apreciat, care mai construise alte trei catedrale, aşa că a avut libertatea necesară. Lucrările au continuat şi după moartea sa, respectându-se planurile originale, până în secolul al XVI - lea, când au fost abandonate. Construirea avea să continue abia în secolul al XIX - lea, impresionanta catedrala fiind gata în 1893, când s-a adaugat şi turnul greu de uitat. Din păcate în perioada Reformei cea mai mare parte a decoraţiunilor interioare şi obiectelor de cult originale au fost distruse într-un elan anti-catolic,  păstrându-se doar sculpturile care împodobesc intrarea, stranele corului şi o parte din frumoasele vitralii.

Obiective culturale ale Bernei: Bernisches Historisches Museum: Poate cel mai interesant este Muzeul de Istorie din Berna (Bernisches Historisches Museum), unde turiştii pot petrece zile întregi explorând nivelurile ale clădirii,  pline de colecţii diverse. La parter se găsesc expoziţiile temporare, în timp ce la subsol o colectie tematică: "Dansul Morţii". O adevarată obsesie a artiştilor medievali şi nu numai, această temă a stârnit încă de atunci controverse dar în egală măsură a fascinat tocmai prin macabru. Muzeul are, între altele, copii ale picturilor din 1516 - 1517 care decorau zidul mânăstirii dominicane din oraş, astăzi distruse. Este o înşiruire de 24 de imagini pline de viaţă, care înfior, cu siguranta, dar şi încântă prin fineţea execuţiei, chiar dacă sunt copii realizate în 1649. Aici se găsesc şi sculpturile originale aduse de la Munster, care pot fi examinate în detaliu. În altă parte a vastului subsol al muzeului sunt reproduse interioare ale locuinţelor din secolele XVII - XVIII, foarte realist şi detaliat. 

Kunstmuseum: Muzeul de Artă din Berna se găseşte la mică distanţă de gara din oraş, pe Hodlerstrasse 8 - 12, şi este o clădire modernă, inteligent proiectată şi proaspăt renovată, un adevărat  paradis pentru iubitorii artei. În afara expoziţiilor temporare organizate periodic aici, muzeul se poate lăuda cu cea mai mare colecţie Paul Klee din lume, cu peste 2000 de piese variate, majoritatea desene. Din păcate cea mai mare parte dintre acestea sunt în depozitele muzeului, aşa că nu pot fi admirate. Pe lângă Klee, aici se găsesc numeroase opere de Kandinsky, Modigliani, Giacometti, Cezanne, Matisse, Rothko, Miro, Pollock şi mulţi alţii, majoritatea prezentate în expoziţii permanente. Nici artiştii contemporani nu au fost uitaţi, fiind preferaţi cei elveţieni. 

Muzeul Alpin Elveţian: Un alt muzeu, foarte potrivit unui oraş aflat chiar lângă munţi, este Muzeul Alpin Elveţian, care prezintă toate aspectele vieţii în munţi, într-o manieră inteligentă şi nouă. De la turism la excursii şi viaţa celor care locuiesc în Alpi, fauna şi flora, impactul industriei asupra munţilor Alpi, nimic nu a fost uitat. Munţii sunt prezentati în cadrul muzeului atât prin intermediul imaginilor, cât şi prin cel al machetelor detaliate. 

3.5. ZURICH O fi având Geneva Crucea Roşie, dar Zurich face faţă unei explozii de baruleţe, magazine şi cafenele şic. Partea veche a oraşului îţi poate oferi o după-amiază plăcută şi minunată de hoinareli fără ţintă. Zurich este astăzi cel mai mare oraş elveţian şi capitala culturală şi economică a acestei ţări, bursa locală fiind a patra ca importanţă din întreaga lume. Principala atracţie turistică a localităţii este Altstadt (Oraşul Vechi), grupat în jurul centrului medieval. Atmosfera este splendidă, cu lebede argintii plutind  pe apele râului Limmat şi zeci de cafenele răspândite pe malurile acestuia, într-o atmosferă boemă 31

altminteri de neimaginat într-o capitală financiară.

Obiective istorice ale Zurich-ului:  Schweizerisches Landesmuseum (Muzeul Naţional al Elveţiei): Găzduit într-o imensă clădire în stil neo-gotic, acest muzeu posedă o impresionantă colecţie de obiecte de la foarte vechi (datând din epoca de piatră) până la moderne şi contemporane. Exponatele sunt diverse, un deosebit succes înregistrând costumele şi mobila de epocă, ceasurile vechi şi obiectele de origine militară, ilustrând mai multe bătălii celebre.  Muzeul comunicaţiilor: relatează istoria comunicaţilor şi a transporturilor, a banilor, şi   bunurilor. Cu o jumătate de million de timbre, muzeul prezintă o colecţie filatelică unică în lume. Colectia elveţiană de teatru este un muzeu consacrat teatrului. Obiective culturale ale Zurich-ului: Grossmnster (Catedrala): Simbol al reformei religioase, catedrala are o poveste extrem de interesantă. În secolul al III - lea D.H., sfântul Felix şi sora sa au fost martirizaţi în preajma actualului Zurich. Legenda spune că, după ce au fost decapitaţi, cei doi au alergat pe dealuri ţinându-şi capetele în mâini, până ce s-au prăbuşit în locul unde a fost ulterior ridicată această biserică (în secolul al XI-lea). În faţa turnului sudic al Catedralei se află o statuie a lui Carol de Mare (768-814), al cărui cal s-ar fi poticnit  pe locul actualului lăcaş de cult. În secolul al XVI-lea, aici şi-a ţinut predicile terifiante pastorul reformat Huldrych Zwingli.  Muzeul Kunsthaus: Cel mai bogat muzeu de artă din Zurich, Kunsthaus a acumulat în timp o valoroasă colecţie de picturi medievale, impresioniste şi aparţinând barocului italian şi olandez. Excelent sunt reprezentaţi artiştii locali, dintre care cel mai important este Ferdinand Hodler (1853-1918). În galeriile muzeului mai sunt expuse lucrări ale multor pictori de geniu europeni, printre care se numără Picasso, Klee, Degas, Matisse. Bunăstarea bancherilor elveţieni, devenită proverbială în toată lumea, le-a atras acestora mai multe porecle răutăcioase. Una dintre acestea aminteşte de povestea lui Harry Potter, finanţiştii din ţara cantoanelor fiind supranumiţi spiriduşi tot aşa cum aceste fiinţe fantastice păzeau averile vrăjitorilor din cartea celebrei J.K. Rowling.  Muzeul de Arte Fine: Fiind unul dintre cele mai importante muzee de arte din Europa , Zurich Kunsthaus se dedică în mare parte secolelor IX şi XX , deşi multe dintre sculpturi şi picturi îşi au originea din antichitate.Muzeul a fost fondat în timpurile victoriene , iar astăzi este unul dintre cele mai sofisticate muzee din lume şi ca iluminări şi ca expunere. Exponatele favorite sunt : „Poarta iadului” de Rodin (în apropierea intrării), iar aripa Giacometti arată evoluţia artistului suedez. Colecţia de arte moderne include picturi de mari artişti cunoscuţi sub numele de : Bonnard, Braque, Chagall, Lipschitz, Marini, Mondrian, Picasso, Rouault , etc. Galeria deţine cea mai mare colecţie de picturi , dinafara Osloului , ce poartă semnătura următorilor : Edvard Munch, Rubens, Rembrandt, Cézanne, Degas, Monet, Toulouse-Lautrec şi Utrillo.  Graphische Sammlung (Colectia de grafica): Impresionanta colecţie a Institutului Federal de Tehnologie etalează porţiuni ale vastei sale arhive de xilografii, gravuri şi litografii semnate de maeştrii europeni ca: Durer, Rembrandt, Goya, Picasso. 

3.6. GENEVA Geneva este cel de-al treilea oraş elveţian ca mărime şi are o populaţie de doar 180.000 de locuitori. Cu siguranţă însă, nici o alta zonă a ţării nu este mai cosmopolită decât vechea cetate de pe malul lacului cu acelaşi nume, căci o treime dintre rezidenţii săi provin din alte colţuri ale lumii. Aici au fost înfiinţate organizaţii internaţionale de primă mărime precum Crucea Roşie (în 1864) şi si-au stabilit sediul altele, deja existente, cum ar fi Liga Naţiunilor (în 1919). La Geneva şi-au găsit refugiul  promotorii reformei religioase Calvin şi Knox, dar şi nemuritorii Byron, Shelley, Wagner sau Liszt. Oraşul este locul ideal în care să fii ajuns din urmă de o zi ploioasă, întrucat este ticsit de muzee şi monumente, iar agenda sa culturala este extrem de bogată. 32

Obiective istorice ale Genevei: Muzeul ceasurilor: Această clădire nu este altceva decât mărturia istoriei ceasurilor şi orologiilor datând încă din sec. al XVI - lea. Sunt expuse aici toate tipurile de aparate care măsoară timpul, de la clepsidre cu nisip, la ceasuri solare, deşi colecţia se concentrează pe pe ceasurile din Geneva, în general din sec. al XII - lea şi al XVIII - lea. Ceasurile emailate din sec. al XIX - lea sunt de-a dreptul remarcabile, multe din ele având clopoţei care cântă când le deschizi. 

Obiective culturale ale Genevei: Catedrala Sf. Petru : Construcţia acestei catedrale a început în 1160 şi a durat 150 de ani, timp în care structura sa iniţială, în stil romanic, a căpătat influenţe gotice. Faţada neo-clasică a fost adăugată abia în 1750. Austeritatea naosului reflectă cel mai bine transformarea acestei catedrale catolice într-o  biserică protestantă, eveniment produs în 1536. Calvin însuşi a fost pastor aici între această dată şi 1564. Din păcate, succesorii săi au distrus elementele statuare şi frescele bisericii, o parte din acestea fiind restaurate mai târziu. 

Palais des Nations (Palatul Naţiunilor) : Înconjurat de copaci bătrâni şi de monumente moderne, construcţia complexului se situeaza pe locul doi în Europa ca mărime, după Versailles. Până în 1936, Liga Naţiunilor se întâlnea la Palatul Wilson. În acel an, sediul central a fost transferat la Palatul  Naţiunilor, care a fost inaugurat de către Aga Khan. Organizaţia Internaţională a continuat să efectueze activităţi minore în timpul războiului, până când a fost dizolvată, în anul 1946, chiar când nou creatul organism „Naţiunile Unite” se întâlnea la San Francisco. Astăzi, Palatul Naţiunilor este sediul central european al Naţiunilor Unite. O aripă nouă a fost adăugată în anul 1973. O parte din interiorul acestei clădiri este dedicată expoziţiei precursorului Naţiunilor Unite, Liga Naţiunilor. Drept urmare, de ori de câte ori se formeaza un grup suficient de mare pentru a fi însoţit de un ghid, intrarea vizitatorilor din Avenue de la Paix nr. 14 este punctul de plecare într-unul din minunatele tururi prin Palatul Naţiunilor. În faţa Palatului Naţiunilor Unite se află un uriaş scaun cu un picior frânt, din care lipseşte o bună  bucată. Este simbolul luptei împotriva minelor antipersonal din întrega lume. Cine încearcă să substituie  porţiunea lipsă, riscă să se rănească şi nu va reuşi să „susţină” cu umerii o problemă a întregii omeniri. 

3.7. LUGANO “Oraşul secret” nu reprezintă numai cel de-al treilea centru financiar, bancar şi de afaceri din Elveţia, ci şi un oraş al parcurilor şi al florilor, al vilelor şi clădirilor religioase. Atmosfera mediteraneeană dominată de “pofta de viaţă” demonstrează că Lugano combina avantajele unui oraş cosmopolit cu trăsăturile unui oraş mic, de provincie. Reputaţia de “oraş cultural” este dată de expoziţiile şi manifestările care au loc aici cu regularitate, de muzee şi de amestecul de tradiţii şi obiceiuri. Ambianţa italiană şi eficienţa elveţiană sunt îmbinate perfect. Clădirile în stil lombard, muzeele, climatul însorit, munţii şi lacul din apropiere, evenimentele organizate aici contribuie la petrecerea unei vacanţe minunate. Lugano îşi conservă caracteristicile sale exclusive: primăvara cu vegetaţie subtropicală luxuriantă, vara cu invitaţii la ciclism şi excursii, toamna cu o continuă schimbare a decorului natural şi iarna cu pecificul său aparte.

3.8. BASEL Cel mai vechi oraş universitar al Elveţiei, Basel este un oraş situat pe râul Rhin şi foarte aproape de Munţii Jura, la graniţa cu Franţa şi Germania. Oraşul deţine peste 30 de muzee, galerii de artă şi teatre. Basel este centrul industriei farmaceutice şi locul de desfăşurare a numeroase târguri, dintre care cel mai vechi este Târgul de Toamnă, organizat anual din 1471. Centrul oraşului este situat pe malul stâng al râului Rhin, în timp ce zona culturală a oraşului este localizată pe malul drept al râului. Turiştii care ajung în Basel pot vizita zona veche a oraşului - cu numeroase magazine, sau pot face excursii în zonele învecinate din Germania şi Franţa şi în zonele rurale de lângă oraş . 33

3.9. LAUSANNE Un oraş pitoresc, construit pe 3 coline de lângă Lacul Geneva şi înconjurat de podgorii şi de Alpi. Oraşul medieval cuprinde numeroase alei, magazine, cafenele şi restaurante. În oraş au loc pe toată durata anului festivaluri, congrese şi conferinţe. Cele mai importante obiective turistice sunt Universitatea şi Catedrala. Oraşul găzduieşte Muzeul Olimpic, Baletul Béjart - unul dintre cele mai renumite din lume. Lausanne este un oraş universitar, cu o mare diversitate culturală. Pitorescul oraşului o combinaţie între munţi, lacul Geneva, parcuri şi străduţe înguste.

CAPITOLUL 4 ORGANIZAREA ARIILOR PROTEJATE ÎN ELVEŢIA ŞI VALORIFICAREA ACESTORA PRIN TURISM Parcurile naţionale prin însuşi actul lor de naştere, au fost organizate în scopul de a conserva natura în beneficiul şi pentru agrementul publicului. Deşi satisfacerea nevoilor oamenilor a reprezentat unul dintre argumentele constituirii parcurilor naţionale, acestea s-au înscris semnificativ în categoria destinaţiilor turistice relativ mai recent. Elveţia a reuşit să facă din turism o artă ca apoi să o transforme într-o industrie. Printre cei dîntâi propagandişti ai virtuţilor turistice elveţiene au fost marii scriitori, poeţi şi compozitori romantici din întreaga Europă. Aici s-a născut, cu 250 de ani în urmă, Jean-Jaques Rousseau, cel care a insuflat în sufletele oamenilor sentimentul naturii. Totdeauna, peste tot în lume, adevărata cultură a stimulat realitatea. Nu proza, ci poezia este acea care prin Albert de Haller, tipărită în 1729, a avut darul să zguduie conştiinţele elveţienilor. Mai apoi Chopin şi Wagner compozitori înscrişi în cartea de aur a Elveţiei, n-au obosit în a elogia acestă ţară. Poetul german Schiller, alegîndu-şi drept erou pe Wilhem Tell a făcut un real serviciu elveţienilor stimulind enorm dorinţa europenilor de a vizita această ţară. Fiecare elveţian cunoaşte istoria, geografia, ştiinţa şi cultura ţării oferind clienţilor servici impecabile, dar care costă. Îndrăzneala şi îndemănarea elveţianului este aidoma legendarului Tell. Ea s-a obţinut cu răbdare şi modestie. Elveţia este tărâmul unde toată lumea are timp pentru orice lucru.

4.1. PREZENTAREA ZONELOR PROTEJATE DIN ELVEŢIA O analiză atentă asupra tuturor lucrurilor realizate până în prezent, arată că există lacune la toate nivelurile : aproximativ 27% din teritoriul Elveţiei reprezintă ariile protejate, dar pe 22% din aceste teritotii protecţia peisajului şi a biotopului este slabă. în acest moment se încearca o reabilitare a ariilor   protejate existente şi nu o descoperire a altora noi. În graficele de mai jos se poate observa suprafaţa totală a zonelor protejate în anul 2006 şi ceea ce se doreşte până în anul 2020.

34

Zone protejate in Elvetia in anul 2006 0,70% 5,50% Parcul National

20,70% Protectia speciilor si a biotopului Peisaje protejate

Alte suprafete

73,10%

Zone protejate in Elvetia in anul 2020 8% 7%

Parcuri Nationale

15%

Zone de protectie a diferitelor specii si biotopuri Zone peisagistice protejate Alte teritorii

70%

În Elveţia există în momentul de faţă aproximativ 1700 de zone clasificate ca fiind rezervaţii naturale. Acestea însumează o suprafaţă totală de 760 km². Cu toate acestea, doar 2% din teritoriul naţional este protejat în mod adecvat, deoarece adesea rezervaţiile naturale sunt prea mici şi izolate.

35

4.2. IDENTIFICAREA ARIILOR NATURALE PROTEJATE Inventarul federal al tuturor peisajelor, siturilor şi monumentelor naturale de importanţă nationala a fost structurat în 4 etape: - prima etapă în care au fost descoperite 65 de obiective a fost în anul 1977 - a doua etapă în care s-au descoperit 55 de obiective a fost în anul 1983 - a treia etapă în care s-au descoperit 33 de obiective a fost în anul 1996 - a patra etapă în care au fost descoperite 9 obiective a fost cea din 1998. Acest inventar a fost prevăzut în baza acordului privind protecţia naturii, constituit în anul 1963 de către Liga elveţiană de protejare a naturii (L.S.P.N.– în acest moment asociaţie Pro Natura), Liga elveţiană a patrimoniului naţional şi Clubul alpin elveţian. Responsabilitatea Confederatiei helvetice pentru protecţia naturii şi a peisajului este prevăzută în articolul 24 din Constituţia Federală, în următoarele condiţii: protecţia naturii şi conservarea  patrimoniului naţional intră în atribuţiile cantoanelor.

4.3. CLASIFICAREA ARIILOR NATURALE PROTEJATE Cea mai mare parte a ariilor protejate se încadrează în una dintre aceste categorii principale: - Rezervaţii naturale stricte: acestea sunt zone protejate ale căror evoluţie se desfăşoară în mod natural, fiind conservată şi folosită doar în scopuri de cercetare. Parcul Naţional al Elveţiei este încadrat în această categorie, el nefiind un parc naţional tipic (arie protejată în care sunt conservate ecosistemele şi au ca şi scop agrementul), deoarece intervenţia omului este în mare măsură interzisă. - Zone de protecţie a diferitelor tipuri de biotop şi specii : în general aceste rezervaţii sunt mici,  bogate în diferite exemplare de plante, animale, sau de alte specii asociate între ele, care necesită o îngrijire specifică. Scopul acestora este de conservare a florei şi faunei. Multe dintre rezervaţiile naturale mici aparţin acestei categorii. Alte tipuri de rezervaţii sunt: - 1 rezervaţie a Biosferei, - 41 de rezervaţii federale de vânătoare, - 17 rezervaţii cantonale, - 52 rezervaţii peisagistice.

4.4. ORGANIZAREA ADMINISTRATIVĂ Principalele obiective pe care statul Elveţia le urmăreşte în protecţia cadrului natural sunt stoparea degrădării diverstităţii naturale şi peisagistice, iar acest lucru se efectuază pe 3 niveluri: - protecţia naturii sălbatice şi a ecosistemelor naturale, - protecţia biotopurilor, - protecţia peisajelor nealterate.

36

ARII NATURALE PROTEJATE Parcul Naţional Elveţian Rezervaţii forestiere (din 1991) Mlaştinile înalte şi cele de tranziţie de importanţă naţională (după 1991) Mlaştinile joase de importanţă naţională (după 1990) Zonele aluviale de importanţă naţională

NUMĂRUL SUPRAFAŢĂ REZERVAŢIILOR  (KM²) 1 172,4 330

220

549

15

1163

192

282

226

Situri de reproducere a amfibiilor (după 1991)

772

117

Situri mlăştinoase de importanţă naţională

89

874

Paisaje, situri şi monumente (după 1977) Districtul federal francez (cu un obiectiv nou după 1991) Rezervaţie naturală a păsărilor de apă şi migratoare

162

7807

41

1509

28

189

Arii cu protecţie cantonală şi comunală

cca. 9500

cca. 4300

Zone naturale şi peisagistice protejate la nivel cantonal

sub 3613

2953

4.5. PERSPECTIVE DE DEZVOLTARE Planul european de acţiune recomandă, pentru o muncă eficace în domeniul zonelor protejate să se ţină cont de următoarele strategii: - alegerea strategică a ariilor şi zonelor protejate, - cadru juridic adecvat şi eficient, - administrare profesională permanentă, - susţinere din partea populaţiei locale - urmărire atentă a evoluţiei şi dezvoltării zonelor protejate, - perseverenţă în realizarea obiectivelor. Din aceste recomandări ale Uniunii Europene, elveţienii au ales următoarele câmpuri de acţiune:  Alegerea strategică a zonelor protejate Acest concept trebuie să prevadă o analiză a situaţiei actuale, şi să formuleze obiective măsurabile pentru a duce la constituirea unui plan de acţiune cât mai eficient. Trebuie analizat dacă numărul ariilor naturale protejate în mod corect existente în acest moment este suficient pentru a conserva diferitele tipuri de plante şi animale, biotopuri şi peisaje, şi de asigura baza recreativă şi de studiu a Elveţiei. Astfel, Confederaţia trebuie să completeze instrumentele de protecţie a naturii, astfel încât să creeze o reţea reprezentativă şi împânzită de arii protejate care să atinga obiectivele menţionate anterior.

Cadru juridic adecvat şi eficient Punerea în practică a cadrului legal este dificilă, deoarece trebuie formulate condiţii 

37

susceptibile de aderare a noilor parcuri naţionale la statutul de arii protejate, care să fie totodată suficient de stricte, astfel încât să se poată atinge obiectivul dorit. Scopul protecţiei naturii trebuie să fie foarte precis, şi eventualele mutări a unei zone într-o altă categorie de arii protejate să fie foarte bine argumentată. Astfel, cantoanele sunt cele care trebuie să se ocupe în mod direct de administrarea ariilor protejate din perimetrul pe care îl deţin, şi astfel să elaboreze măsuri speciale de protejare a mediului.  Administraţia profesională permanentă Contrar vecinilor ei, cele mai multe arii protejate din Elveţia nu sunt gestionate în permanenţă de o persoană cu pregătire profesională specifică. Astfel că aceste zone nu se dezvoltă într-o manieră optimă. Din aceste motive, trebuie instituită o administrare permanentă a acestora, efectuată direct la faţa locului. Trebuie delegată o anumită instituţie pentru a gestiona toate activităţiile desfăşurate într-o anumită zonă. Administrarea profesională trebuie să cuprindă atât urmărirea măsurilor de protecţie instituite cât şi să aibă control asupra evoluţiei zonei.  Susţinere din partea locuitorilor Pentru a putea obţine ajutor din partea elveţienilor în ceea ce priveşte ariile protejate, Confederaţia trebuie să ofere anumite avantaje publicului larg. Acesta trebuie să aibă acces la natură, dar fără să o degradeze, să înţeleagă importanţa speciilor protejate şi valoarea naturală a acestora. Un sistem întelept trebuie să-i încurajeze să se comporte cu mai multa grijă, deoarece, spaţiile verzi reprezintă o adevarată oază din ce în ce mai importantă în metropolele aflate în continuă creştere ale Elveţiei. Astfel, autorităţile care se ocupă de protejarea naturii trebuie să ia în serios funcţia recreativă a acesteia şi să o dezvolte.  Urmărirea atentă a evoluţiei ariilor protejate Trebuie pusă la punct o bază de date clare a fiecărei zone naturale protejate, pentru a putea controla într-un mod eficient măsurile de protecţie, de întreţinere care se iau, dar şi o supraveghere a evoluţiei diferitelor specii în delungul timpului.

4.6. TURISMUL ŞI ARIILE PROTEJATE În multe locuri din Elveţia, oamenii încă trăiesc în armonie perfectă cu natura înconjurătoare. Timp de generaţii, ţăranii întreţin şi amenajează cu foarte multă dăruire peisajele pitoreşti ale ţării cantoanelor. Descoperirea vieţii de zi cu zi a unui ţăran de la munte reprezintă o experienţă unică. Mlaştini misterioase, cascade sălbatice, roci sfărâmate şi preerii montane acoperite cu flori, toate acestea formează un decor încântător.

Parcul Naţional Elveţian Destinaţiile montane sunt fără doar şi poate cele care atrag atenţia turiştilor în cele mai multe cazuri. Iar cel mai spectaculos loc nu poate fi decat Parcul Naţional Elveţian . Acesta se află în regiunea Grison din valea râului Engadine şi este cel mai vechi şi cel mai bine protejat parc din Europa .

38

Parcul a fost fondat în anul 1914 având o suprafaţă totală de 172,4 km² şi o altitudine cuprinsă între 1400 m (Clemgia/Scuol) şi 3174 m (Piz Pisoc).

Parcul Naţional Elveţian Scopul pentru care a fost organizat acest parc naţional este acela de a proteja natura în mediul ei de dezvoltare şi de a servi diferitelor studii ştiinţifice. Teritoriul Parcului Naţional aparţine următoarelor comune: Zernez 66,5%; S-chanf 13,5% Scuol 13,2%; Valchava 4,7%; Lavin 2,1%, după cum reiese şi din harta de mai jos:

39

Parcul National Elveţian este sub administraţie federală. Comisia Federală a Parcului Naţional (C.F.P.N.), deţine întregul control asupra acestuia. C.F.P.N. se ocupă de strângerea de fonduri necesare funcţionării parcului, dar şi de punerea în practică a măsurilor de protecţie a mediului. Membrii C.F.P.N. sunt aleşi de către Consiliul Federal şi fac parte din următoarele organizaţii: Confederaţia helvetică – 2 membrii, Asociaţia Pro Natura – 3 membrii, Academia elveţiană de ştiinte ale naturii – 2 membri, cantonul Grison – 1 membru şi din partea comunelor – 1 membru. În fiecare an, parcul este vizitat de circa 1 500 000 de vizitatori. Intrarea în parc se face doar prin zonele marcate, existând în acest sens 13 căi de acces. Pentru ca animalele şi plantele din Parcul Naţional să se poată dezvolta fără a fi influenţate de fiinţa umană, este foarte important ca turiştii să nu se abată de la traseu. Această regulă poate părea foarte restrictivă la început. Cu toate acestea, în cazul în care toţi cei 1 500 000 de vizitatori pe an, respectă aceasta regula, vor avea cu toţii şansa de a admira animalele sălbatice şi frumoasele flori de-a lungul traseelor. Toate restricţiile din parc sunt foarte bine semnalizate la fiecare intrare, astfel încât turistul să fie informat că intră într-o zonă cu foarte multe restricţii:

 Nu părăsiţi cărarea marcată!

Câinii sunt interzişi chiar dacă sunt în lesă!

Sp

Ciclis

Călări

Est

orturile de iarnă sunt interzise!

mul este interzis!

a este interzisă!

e interzisă ruperea florei existente în parc!

Este interzisă aprinderea focului. Este interzisă rămânerea peste noapte în parcul naţional şi camparea! Mijloacele de transport sunt interzise cu desăvârşire în interiorul perimetrului, nici 40

măcar bicicletele nefiind permise . Pasionaţii de mountain bike au la dispoziţie un traseu de 140 de kilometri de jur împrejurul parcului, dar cei care vor să simtă natura din plin pot face excursii pe cărări de munte, au ocazia să poposească peste noapte în cabane autentice, la peste 1 800 de metri altitudine,  pot admira fascinanta vale Cluozza, în vreme ce un tur însoţit de ghid asigură întâlnirea cu vulturii, căprioarele roşii şi antilopele Exista 21 de trasee, în total 80 km de poteci marcate, pentru cei care doresc să descopere natura nealterată. În cadrul Parcului Naţional Elveţian, există dezvoltate mai multe tipuri de turism, pentru toate tipurile de vizitatori:  turism didactic,  excursii ghidate,  lecţii pedagogice despre natură,  trasee pentru copii,  conferinţe despre natură,  cinema în aer liber. Parcul Naţional are şi o expoziţie proprie, în localitatea Zernez, în timp ce în împrejurimi există nenumărate variante de cazare, în Scuol, Mustair, Ofenpas, unde se găsesc hoteluri de 3 sau 4 stele,  posibilităţi de distracţie (în Scuol se află şi un spa cu ape minerale, iar în Guarda este amenajat un sat tradiţional).

Parcul Regional Chasseral Parcul regional Chasseral, susţine şi coordonează diferite proiecte turistice pe probleme de  protecţie a naturii, silvicultura şi agricultura în regiunea Chasseral. Acesta există din anul 2001, pe baza unui district cantonal.

Cu cei 1607 m ai săi, Chasseral este unul dintre cele mai înalte vârfuri din munţii Jura elveţieni, şi este situat în lanţul sudic. Parcul natural regional poate fi descoperit atât pe bicicletă, cât şi pe jos sau călare. Chasseeral este locul ideal pentru drumeţii. Numeroase drumuri şi poteci se întâlnesc pe culmea care îi rezervă turistului câteva surprize. Acesta poate vedea marmote şi diferite plante alpine.

41

Parcul Regional Chasseral  Numeroase activităţi atractive sunt propuse în regiunea Chasseral, precum vizitele tematice ghidate. Iarna se practică ski alpin şi snowboard, drumeţii pe zăpadă, trasee de iarna şi vizite ghidate.

Parcul peisagistic Binntal Parcul peisagistic Binntal are o suprafaţă de 160 km², cea mai joasă altitudine a parcului este de 800 m, iar cea mai înaltă de 3200 m. Cele 3 localităţi care se află în parc însumează un număr de 1192 locuitori. Tipurile de exploatare a terenului sunt: - 1% locuinţe, - 28% agricultură, - 24% pădure, - 47% suprafaţă non productivă.

Parcul peisagistic Binntal 42

Parcul aparţine, din punct de vedere administrativ, de districtul Haut-Valais. Proiectul acestui parc a început în toamna anului 2002 consacrat amenajării teritoriului celor 3 comune: Binn, Ernen şi Grengiols. Pe malul stâng al râului Rhon, izolate pe drumul ce coboară în valea Conches, vechile cătune elveţiene sunt foarte bine conservate, astfel locul primind o importanţă naţională. Muhlebach are cea mai veche clădire din lemn din Elveţia. Iubitorii muntelui au descoperit în regiunea Binntal o diversitate floristică şi faunistică foarte rare şi o lume alpină autentică. Partea superioară a văii a fost arie protejată încă din 1964. Nici o altă regiune din Alpi nu mai este atât de bogată în minerale. Cele trei comune doresc o exploatare durabilă a locului, prin conservarea patrimoniului lor  cultural şi natural unice în Elveţia. Astfel a fost înfiinţat „Parcul peisagistic de la Binntal”. Acesta are o suprafaţă de 15 891 hectare, aproximativ 160 km², iar altitudinea cea mai mare o are vârful Ofenhorn de 3200 m. Binn este considerată ca fiind valea comorilor îngropate. Mineralele de Binn sunt celebre în lumea întreagă. Frumuseţea locului este unică, având o floră foarte bogată, cu poteci marcate şi foarte  bine întreţinute. În plan mondial acesta este cunoscut drept „valea mineralelor”. Împrejurimile Binn-ului, oferă vizitatorilor posibilitatea organizării de excursii pentru descoperirea  peisajului foarte diversificat. Grengiol , este o specie de lalea care înfloreşte doar în aceată regiune. Aici se organizează şi drumeţii în scop geologig, iar traseul porneşte din Imfeld înspre Lengebach. Pentru a exploata cât mai bine frumuseţiile naturii, există trasee special amenajate şi ghizi dornici să-i conducă pe turişti. Tot aici se organizează o dată pe lună o excursie de cunoaştere a naturii. Temele pentru anul 2009 au fost: fauna sălbatică, lalelele, păsările, albinele sălbatice, flora alpestră, ciupercile şi pădurea. O lecţie de învăţare în parcul de pe valea Binn. Flora şi fauna, peisajul variat al Elveţiei oferă condiţiile ideale pentru a descoperi natura în mediul ei natural de creştere. De pe piscurile înzăpezite ale munţilor din vest, pe malurile lacurilor din Ticino, puţine ţări europene se pot mândri cu o gamă atât de variată de floră şi faună. De la palmieri şi alte plante tropicale în est ajungi la floarea de colţ, orhideea salbatică şi covoarele de plante mici de pe  pajiştile montane care se întind de la 800 la 3000 de metri altitudine . Elveţia trăieşte în mare parte din turism, ştiind să profite din plin de darurile cu care a înzestrato natura, dar şi graţie infrastructurii care asigură condiţii deosebite de cazare, masă, transport. Anual îi trec graniţele în jur de 11 milioane de turişti din toată lumea.

Alpii elveţieni

43