CONTRIBUTIA SERVICIILOR LA DEZVOLTAREA ECONOMICA A UNEI TARI
Evoluţia economiei moderne înscrie între orientările sale fundamentale dezvoltarea şi diversificarea serviciilor. Constituite astăzi într-un sector distinct al economiei, caracterizate printr-un dinamism înalt, serviciile îşi pun amprenta asupra activităţii desfăşurate în celelalte compartimente, asupra modului de valorificare a resurselor umane şi natural – materiale, având o contribuţie majoră la progresul economic şi social. Expansiunea serviciilor, creşterea rolului lor în viaţa societăţii se manifestă ca trăsături ale evoluţiei în majoritatea ţărilor lumii, argumentând, pentru etapa actuală, denumirea de “societate a serviciilor”. Importanţa crescândă a serviciilor în economie, ascensiunea rapidă şi evoluţia spectaculoasă din ultimele decenii au intensificat preocupările pentru cunoaşterea acestui sector. Astfel, serviciile pot fi privite ca ocupaţii sau îndatoriri ale unor persoane, ca funcţii, acţiuni, sau munci prestate în folosul cuiva, ca organisme sau subdiviziuni făcând parte dintr-un ansamblu administrativ sau economic. De asemenea, termenul de servicii este asociat şi ideii de terţiar sau sector terţiar având două accepţiuni diferite: 1. ansamblul de “meserii” (contabili, secretare, vânzători etc.) care se exercită în societăţi de servicii (bănci, companii aeriene etc.) sau în întreprinderi industriale ori agricole; 2. ansamblul unităţilor de producţie, individualizate din punct de vedere statistic, a căror activitate principală constă în oferirea de servicii şi care corespunde noţiunii statice de ramură. Alţi autori apreciază că termenul de “servicii” poate fi utilizat în patru modalităţi diferite şi anume: • service industry – cu referire la întreprinderile cu activitate intangibilă sau nestocabilă; • service products – însemnând rezultatul obţinut de industria serviciilor dar şi de alte sectoare economice; • service ocupations – vizând îndatoririle / tipologia muncii lucrătorilor din domeniul serviciilor;
• service functions – ca activităţi implicate în munca desfăşurată în interiorul economiei primare sau în afara acesteia. Ca termen de specialitate, noţiunea de serviciu acoperă un domeniu mult mai restrâns delimitat de sensul de utilitate, de valoare de întrebuinţare. În acest context, serviciile sunt definite ca activităţi utile, destinate satisfacerii unei nevoi sociale. În practică, este foarte dificil a distinge serviciile de bunuri întrucât, în mod frecvent achiziţionarea unui bun include şi un element de serviciu, după cum în mod similar, un serviciu presupune, cel mai adesea, prezenţa unor bunuri tangibile.
Locul serviciilor în economie
Locul serviciilor în economie este rezultatul unui proces evolutiv complex, al mutaţiilor înregistrate în viaţa economică şi socială. Astfel, dezvoltarea şi diversificarea structurilor economiilor lumii, amploarea cuceririlor ştiinţifice şi pătrunderea lor în realitatea de zi cu zi au favorizat afirmarea şi intensificarea participării serviciilor în desfăşurarea diferitelor fenomene şi procese, creşterea rolului lor. Se poate afirma, în acest context, că locul şi importanţa serviciilor în sistemul economiei naţionale se află în conexiune cu dinamica socială, că dezvoltarea lor este, în egală măsură, o condiţie şi o caracteristică a evoluţiei societăţii moderne. Activităţile de servicii sunt regrupate, potrivit clasificărilor sectoriale ale economiei, în sectorul terţiar, în timp ce sectorul primar include agricultura, silvicultura, pescuitul şi mineritul, iar sectorul secundar industria prelucrătoare şi construcţiile. In ţările dezvoltate ponderea serviciilor în populaţia ocupată depăşeşte 60 -70%, existând totuşi unele diferenţieri chiar în cadrul acestor ţări, determinate de particularităţile modelelor de creştere economică, diferenţele de tradiţii şi obiceiuri etc. În acelaşi timp, în ţările mediu dezvoltate ponderea sectorului terţiar în ocuparea populaţiei se situează la un nivel de asemenea mediu, de 50-60%, pe când în ţările cu un nivel scăzut de dezvoltare acest indicator ia valori corespunzător mai reduse in jur de 30-40%. Acesta este de altfel şi cazul României cu o pondere a populaţiei ocupate în servicii de numai 31,2% în anul 2000, iar in cel de-al doilea trimestru al anului 2008 rata de ocupare fiind de 59,7%.
Dimensiunile serviciilor, ca sector al economiei naţionale
Complexitatea formelor de manifestare a serviciilor, varietatea domeniilor de acţiune, implicarea lor în toate compartimentele vieţii economice şi sociale evidenţiază amploarea activităţii desfăşurate în sectorul serviciilor, dar şi eterogenitatea ei, iar drept urmare, dificultatea evaluării dimensiunilor acestui sector. La rândul sau, numărul mare de ramuri ale economiei cuprinse în sfera serviciilor, accentuând eterogenitatea acesteia, îngustează posibilităţile de exprimare unitară, prin intermediul unor indicatori direcţi, a activităţii realizate. În lipsa unui indicator sintetic, capabil să exprime activitatea acestui sector şi să asigure comparabilitatea cu alte sectoare sau ţări, se poate recurge la abordarea din diverse unghiuri a contribuţiei şi, respectiv, a gradului de angajare a serviciilor în efortul globalal dezvoltării economiei. În acest sens, ar putea fi luate în considerare, pe de o parte, proporţia resurselor umane şi a fondurilor materiale angajate în acest sector, iar pe de altă parte contribuţia lui la crearea produsului intern brut şi a valorii adăugate. Unii dintre indicatorii cei mai expresivi de caracterizare a dimensiunilor şi evoluţiei sectorului serviciilor îl reprezintă populaţia ocupată (ponderea faţă de total) şi modificarea acesteia în timp. Din informaţiile privind economia mondială rezultă că, cu cât o ţară are un nivel de dezvoltare mai ridicat, cu atât sectorul terţiar (serviciile) deţine o parte mai însemnată din totalul forţei de muncă. Corespunzător, în ţările dezvoltate ale lumii, peste 2/3 din populaţia ocupată este angajată în sfera serviciilor – în SUA, Canada, Olanda, ajungând la peste 73%, în timp ce, în ţările cu un nivel mediu şi scăzut de dezvoltare ponderea este de 35-40% - Portugalia, Grecia, Turcia. Diferenţele sensibile între ţări reflectă nu numai gradul diferit de dezvoltare ci şi o serie de particularităţi privind structura internă a economiei şi/sau a sectorului terţiar, opţiunea pentru un anume model de creştere economică, tradiţiile culturale şi religioase, gradul de militarizare a economiei sau ţării. În cazul ţărilor est-europene, aflate în plin proces de tranziţie, nivelul mai modest al serviciilor este condiţionat, dincolo de stadiul dezvoltării economice, de dificultăţile cu care se confruntă aceste ţări şi ritmul în care se realizează tranziţia. Totodată, o analiză a evoluţiei dimensiunilor sectorului terţiar, la scară mondială, evidenţiază tendinţa de creştere a acestuia, prin deplasarea continuă a forţei de muncă spre ramurile din sfera serviciilor. Se vorbeşte astfel de o “terţiarizare” a ocupării forţei de muncă şi a categoriilor profesionale, proces început cu ani în urmă, dar continuat şi astăzi în ritmuri dintre cele mai ridicate. În aceste condiţii, se apreciază, că economiilor moderne le este specifică sporirea ponderii forţei de muncă ocupate în sfera serviciilor, ponderea populaţiei ocupate în sectorul terţiar căpătând valoarea unui “barometru” al dezvoltării unei societăţi.
În privinţa ţării noastre se impune, în primul rând, observaţia că se păstrează aceeaşi corespondenţă între locul deţinut de sectorul terţiar şi nivelul de dezvoltare economicosocială; poziţionarea României în urma altor ţări est-europene, în ce priveşte creşterea economică, este reflectată de ponderea sectorului serviciilor în totalul populaţiei ocupate. Acest nivel redă sugestiv nu numai decalajul referitor la dezvoltarea economică, ci şi eforturile ce trebuie făcute pentru apropierea de structurile celorlalte ţări. Un alt indicator, prin intermediul căruia se pot caracteriza dimensiunile globale ale sectorului serviciilor, îl constituie participarea acestora la crearea produsului intern brut (pondere serviciilor în PIB). Acceptat fiind faptul că în sfera serviciilor se desfăşoară o muncă productivă, se creează şi/sau se adaugă valoare, în balanţa producerii, consumului şi acumulării produsului intern se poate evalua partea realizată prin funcţionarea serviciilor. În concordanţă cu ponderea deţinută în ocuparea forţei de muncă serviciile au un aport substanţial la crearea produsului intern brut. Având în vedere că, pe măsura pătrunderii progresului tehnic se înregistrează o sporire a volumul serviciilor, respectiv a ponderii lor, în multe ţări s-a produs deja o schimbare a raportului între producţia materială şi servicii în ce priveşte crearea PIB-ului. O astfel de situaţie susţine, ca şi în cazul producţiei ocupate, tendinţa de “servicizare” a produsului naţional, respectiv, a ramurilor economiei. Proporţia participării serviciilor la realizarea produsului intern brut reflectă, pe de o parte, potenţialul, structura şi caracterul dezvoltării economiei, pe de altă parte, dovedeşte eficienţa înaltă a activităţii desfăşurate în sectorul serviciilor, eficienţă exprimată prin volumul relativ mai mic al cheltuielilor materiale, prin faptul că rezultatele finale înglobează o cantitate mai mare de muncă vie, inteligenţă,si creativitate. Se evidenţiază astfel, măsura în care creşterea economică se asigură pe seama factorilor intensivi, legaţi de aplicarea rezultatelor ştiinţei şi tehnicii noi, de ridicare a nivelului pregătirii profesionale, de perfecţionarea managementului etc. În cazul ţării noastre, deşi aportul terţiarului la crearea produsului intern brut este relativ modest, comparativ cu ţările dezvoltate şi chiar cu ţările est-europene, se remarcă tendinţa unei evoluţii pozitive efect al recunoaşterii rolului şi importanţei serviciilor pentru progresul social.
Contribuţia serviciilor la creşterea economică
Implicate direct sau mijlocit în toate activităţile desfăşurate în economie, serviciile contribuie într-o măsură tot mai importantă la progresul general. Rolul lor în continuă expansiune se datorează, pe de o parte evoluţiei explozive a serviciilor şi, pe de altă parte, mutaţiilor înregistrate în structura modelelor de creştere economică. In prezent, serviciile sunt considerate un factor de progres, de stimulare a creşterii economice, substituindu-se industriei în rolul de motor al dezvoltării sociale. În condiţiile sporirii complexităţii producţiei, a specializării şi cooperării interne, dar, mai ales, internaţionale, producerea şi vehicularea informaţiilor reprezintă unul din principalii factori de progres, de creştere economică. Astfel, sunt tot mai frecvente opiniile potrivit cărora economia contemporană poate fi denumită ca o economie a serviciilor de următoarea configuraţie: o situaţie în care resursele (sau factorii de producţie) sunt utilizate în funcţii de servicii, în cadrul cărora cele vizând depozitarea, transmiterea şi prelucrarea informaţiilor reprezintă o parte crescândă a întregului. În funcţie de conţinut, dar şi de aportul la creşterea economică, serviciile pot fi împărţite în prestaţii intensive în muncă şi prestaţii intensive în inteligenţă. Pe lângă aportul nemijlocit asupra creşterii producţiei materiale, rolul serviciilor în economie poate fi argumentat şi prin contribuţia acestora la valorificarea superioară a resurselor natural-materiale. Utilizarea raţională a potenţialului natural, dar şi conservarea lui se realizează prin servicii de amenajare a teritoriului, de zonare, de protejare a mediului etc., servicii ce contribuie la stabilirea destinaţiei optime a fiecărei zone şi modalităţile de exploatare a acestora. Serviciile contribuie, de asemenea, la conservarea bunurilor materiale (prin întreţinere şi reparaţii) şi chiar la sporirea valorii lor de întrebuinţare, la prelungirea duratei lor de folosire şi ridicarea randamentului în consum etc., ceea ce conduce în ultimă instanţă, la economii materiale şi investiţionale. Raportul dintre servicii şi creşterea economică trebuie privit şi prin prisma contribuţiei serviciilor la sporirea eficienţei întregii activităţi. Un asemenea aport este argumentat prin faptul că serviciile influenţează optimizarea structurii producţiei, corespondenţa acesteia cu nevoile consumatorilor finali, ritmurile ei de evoluţie. Serviciile contribuie la organizarea ştiinţifică, raţională a diferitelor procese şi activităţi, la desfăşurarea lor fluentă fără perturbaţii, la realizarea echilibrului macroeconomic şi respectiv la stabilirea proporţiilor de dezvoltare a diferitelor ramuri şi sectoare, a legăturilor şi interdependenţelor dintre activităţi, la valorificarea superioară a resurselor de muncă vie şi materializată, a celor naturale de care dispune societatea. Procesul de dezvoltare a serviciilor înregistrează un considerabil volum de forţă de muncă spre această sferă de activităţi, de unde rezultă locul important pe care sfera
serviciilor trebuie să-l aibă în ocuparea populaţiei active, care să aducă ritmuri susţinute de dezvoltare a economiei unei ţări. Pe măsură ce industria grea şi cea prelucrătoare au pierdut teren, tot mai multe organizaţii s-au îndreptat spre zona prestărilor de servicii pentru a-şi asigura viitorul, în paralel cu îmbunătăţirea calităţii şi productivităţii serviciilor, ca şi în sectorul producţiei de bunuri materiale. Sectorul cu cel mai mare număr de locuri de muncă este cel al administraţiei federale, de stat, regionale şi locale, următoarea categorie cu cel mai multe locuri de muncă în servicii este agricultura, urmată de un alt sector al serviciilor, cel sanitar. Aprecierile clientelei asupra gradului de satisfacţie resimţit în urma consu-mului de servicii constituie unul dintre argumentele redutabile în competitivitatea dintre firmele prestatoare de servicii. Dar şi aici, rezultatele economice pozitive înregistrate în urma activităţilor desfăşurate constituie raţiunea existenţei acestor firme mici şi mijlocii, garanţia supraveniturilor faţă de presiunile concurenţiale ale altor unităţi cu profiluri similare de activitate, presiuni, care în condiţiile de piaţă, ar fi tot mai dure şi agresive. Agenţii economici producători şi furnizori de servicii trebuie să cunoască şi să înţeleagă mecanismul care influenţează intenţiile şi deciziile de cumpărare a consumatorilor, iar producătorii de servicii ar trebui să dispună de un instrument sofisticat de analiză care să reflecte dorinţele şi comportamentele clientelei, să le ofere servicii în concordanţă cu nivelul şi structura solicitărilor : - concentrarea şi specializarea producţiei solicită şi ele o atenţie deosebită pentru servicii şi preocupări pentru desfăşurarea lor. Ca exemplu se pot da: activităţi de planificare, întreţinere şi depozitare, controlul calităţii, prevenirea accidentelor de muncă, pază şi securitate, etc.; - distribuţia produselor asociate cu servicii şi a serviciilor (a pachetelor de servicii) devine esenţială pentru un sistem eficient de organizare a circulaţiei bunurilor şi serviciilor vizând punerea lor la dispoziţia consumatorilor potenţiali; - creşterea ponderii funcţiilor legate de utilizarea unor categorii de produse în decursul ciclului lor de viaţă, deci pe toată durata folosirii lor în economia serviciilor (servicii de pre şi post-vânzare, servicii de garanţie, de întreţinere şi reparaţie, etc.); - serviciile preiau rolul de a reduce pierderile şi poluarea rezultată din procesele de producţie, cât şi după ce produsele achiziţionate nu mai pot fi utilizate (ex.: alte servicii de colectare şi reciclare a deşeurilor).
Romaina si cresterea economica dupa 1989
Până în prezent guvernele românesti fiind formate fiecare de un singur partid, adeseori se întâmpla ca opera economică a unui guvern să fie abandonată de altul. Până în prezent, guvernele românesti fiind formate fiecare de un singur partid, interesele tării puteau fi sacrificate intereselor partidelor. Acel pericol era cu atât mai mare dacă partidul de la putere dispunea de aproape totalitatea membrilor săi în parlament. Se întelege că în aceste conditii, controlul parlamentar nu era decât o simplă fictiune... Este absolut indispensabil ca în activitatea vremelnică a diferitelor guverne, continuitatea să fie asigurată prin organe permanente, constituite din specialisti competenti si în afară de orice fluctuatie politică. Un ministru pleacă, altul vine si adeseori acesta pleacă, de asemenea, atât de repede încât n-a avut timp nici măcar să ia contact cu departamentul său: un organ permanent va rămâne totdeauna la postul său. Odată realizată continuitatea în activitatea economică, de această manieră sau în alta, libera concurentă pe piată fiind asigurată, nu mai rămâne guvernelor decât să execute, unele după altele si fără nici o ezitare, diversele articole ale programului economic de stat. Trist, dar dureros de acceptat, politica economică promovată de toate guvernele de după 1990 au adus tara în starea deplorabilă a bocetului din versurile lui George Cosbuc : „Muntii nostri aur poartă/ Noi cersim din poartă-n poartă”. Confuzia si debandada absolută care domnesc în viata politică arată că seful statului, parlamentul si guvernul n-au învătat nimic din greselile politicienilor de dinainte de 1940 si din propriile greseli, că ei continuă să pericliteze libertatea si bunăstarea celor multi si pe aceea a generatiilor viitoare. Niciodată în istoria sa, România nu a avut o perioadă atât de lungă in care partidele care s-au perindat la cârma tării au schimbat continuu programele economice, sociale si culturale. Fiecare guvern a venit cu alt program. România a început cu trei pasi spre stânga, apoi trei spre dreapta, din nou trei pasi spre stânga si iar trei spre dreapta… La fiecare patru ani, ce a gândit si a făcut guvernul de dinainte a fost considerat gresit si abandonat. După 18 ani, românii nu stiu încotro va coti drumul tării, în directia dorită de îmbogătitii ‘tranzitiei‘ sau în cea asteptată de ‘infima‘ clasă mijlocie. Politicienii pe care-i avem sunt ‘personaje‘ dintr-o istorie ce precede generatia lui Alexandru Ioan Cuza. Sunt căzuti din alte sfere. Omenirea este preocupată de mondializare iar ei au comportamentul sefilor de triburi din unele state africane. Lupta, care pe care, pentru ‘ciolanul guvernării’, se duce în Ciad cu arma, iar în România cu minciuna, cu promisiuni neonorate.
O luptă care a transformat ultimele două decenii într-un cataclism politic prelungit, fără precedent în istoria României, încoronândul pe presedintele Traian Băsescu ca model românesc absolut al discordiei politice. Semnalele îngrijorătoare pe care le dă criza economică care amenintă lumea motivează cercuri tot mai largi ale opiniei publice să facă un bilant al modului cum au răspuns institutiile postdecembriste cerintelor de dezvoltare economică a tării si de asigurare a unui regim democratic real, functinonal si performant. România a avut un regim democratic nefunctional, ale cărui efecte nefaste i-au cauzat pierderi mai mari decât cele produse de cele două războaie mondiale la un loc. Din punct de vedere economic,Romania anilor 1989-2007 înregistreaza o curbă descrescătoare bruscă, prelungită, haotică, în toate sectoarele de productie. România nu a avut si nu are un proiect de dezvoltare economică propriu. Industria si agricultura au intrat în colaps, au fost sufocate de concurenta externă, au fost decimate si prăduite de cercurile de interese străine si de profitorii interni nesătiosi. Dezastrul economic în care a ajuns România se datorează tuturor institutiilor statului : Presedinte, Parlament, Guvern, Justitie. Deliberat si planificat a fost jefuit tot ce se putea sustrage din ‘avutia natională’. De la furtul de gazolină cu canistra al cetăteanului sărăcit de inflatia galopantă, cu complicitatea politistilor, la tunurile bancare ale generalilor, coloneilor, demnitarilor si parlamentarilor, la falimentarea întreprinderilor, la înstrăinarea bogătiilor vitale ale tării, totul a fost planificat si urmărit scrupulos de cei care au guvernat si distrus economia. Unii aruncă vina pe cercurile străine, interesate să elimine România din concurenta pe care ar fi fost capabilă s-o facă, dacă ar fi urmat un proiect economic bazat pe resursele si oportunitătile pe care le-a avut în momentul schimbării regimului comunist. Dar, nu doar ‘străinii’ sunt vinovati de dezastrul tării. Vinovatii principali sunt alesii tarii : presedinti, senatori, deputati, primari, consilieri si numitii lor : ministrii, judecători, procurori, politisti, functionari. Ei au adus România la ‘plugul de lemn’, si-au însusit roadele muncii mai multor generatii obligate să trudească pentru a crea industria si agricultura anilor 1970, capabilă să producă si să exporte produse în cantităti impresionante. Ei sunt profitorii si îmbogătiti prin santaj, furt, falsuri si incredibile încălcări ale legilor.
Au trecut 20 de ani de când ne guvernează. Ce ne-au promis si ce ne-au dat ?
Ca si în 1990, pensiile si salariile imensei majorităti a populatiei sunt de 20 de ori mai mici decât minimum de existentă al fuctionarului din Vest. Guvernările de după 1990 au efecte economice, sociale, morale, existentiale, mai periculoase, de durată si de o amploare care le depăseste pe cele care au fost înregistrate în primul război mondial, când si-au pierdut viata 336.000 de soldati si tot atâtia civili, când jumătate de tară a fost ocupată si devalizată sistematic de trupele inamice. Atunci au murit 800.000 de români. In ultimii 20 de ani, au plecat din tară 2 milioane de români.
BIBLIOGRAFIE : Economia Serviciilor Curs - Profesor univ. Doctor Cristian Valentin HAPENCIUC Revista AGERO STTUTGART – Doctor Luchian DEACONU http://www.library.utt.ro/pub.edocs/55847/cap4.pdf
REFLECŢII ECONOMICE- intr-un tren, în România….. Dana Danacica-Romania
“- Nu se mai poate domnişoară, nu mai putem trăi! Nu ştiu ce faceţi dumneavoastră, economiştii, de nu se mişcă nimic în ţara asta! Era mai bine pe vremea cealaltă. Aveai servici, aveai siguranţă. Aveam toţi cât ne trebuia, nu ca acum, unii mor de foame, iar alţii nu mai pot de bine. Am vrut democraţie!”
