5.6. Analiza lichidităţii şi solvabilităţii întreprinderii Lichiditatea este proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma în bani. Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a- şi onora obligaţiile de plată la scadenţă. Capacitatea de plată este reprezentat ă de solvabilitatea imediat ă şi exprimă capacitatea mijloacelor b ăneşti disponibile la un moment dat sau pentru o perioad ă scurtă de timp (de obicei pân ă la 30 de zile) de a acoperi obliga ţiile scadente pentru acela şi interval de timp. Pentru analiza lichidit ăţii şi solvabilităţii unei firme se recomand ă folosirea metodei ratelor. Pentru caracterizarea lichidit ăţii unei firme se impune compararea pasivelor pe termen scurt cu resursele disponibile pentru aceea şi perioadă. În literatura de specialitate ratele de lichiditate sunt cunoscute şi sub denumirea de rate de trezorerie şi au rolul de a m ăsura capacitatea de plat ă a întreprinderii, respectiv solvabilitatea pe termen scurt. În orice moment, prima grijă a managerului financiar o constituie lichiditatea: va putea firma să-şi onoreze obliga ţiile care au termenul de scaden ţă în viitorul apropiat? Analiza ratelor rezultate prin compararea ansamblului lichidit ăţilor potenţiale (active transformabile în monedă pe termen scurt) cu exigibilit ăţile potenţiale (datorii rambursabile pe termen scurt), constituie o metodă rapidă şi uşor de utilizat pentru aprecierea gradului în care firma face faţă obligaţiilor pe termen scurt. Cele mai utilizate rate de lichiditate sunt: a) Rata lichidităţii generale (Rlg), se determin ă prin raportarea valorii activelor curente la valoarea pasivelor curente. R lg
=
Active curente Pasive curente
Activele curente includ disponibilit ăţile, valorile mobiliare foarte lichide, efectele comerciale de primit şi stocurile, iar pasivele curente sunt formate din efecte comerciale de plătit, credite bancare pe termen scurt, partea din împrumuturile pe termen mediu şi lung a căror scadenţă este în cadrul exerci ţiului financiar curent impozite de pl ătit şi alte obligaţii (în principal cele salariale). Dacă o întreprindere trece prin dificultăţi financiare aceasta începe s ă-şi onoreze plăţile mai târziu, să acumuleze credite bancare etc. Dac ă pasivele curente cresc mai
rapid decât activele curente rata curent ă scade , ceea ce constituie semnalul apari ţiei unor probleme de natur ă economico-financiar ă. Valoarea supraunitar ă a acestei rate este expresia existen ţei unui fond de rulment care îi permite întreprinderii să facă faţă incidentelor care apar în mi şcarea activelor circulante sau unor deterior ări ale valorii acestora. Cu cât aceast ă rată este mai mare decât 1 cu atât întreprinderea este pusă la adăpost de o insuficien ţă a trezoreriei care ar putea fi determinată de rambursarea datoriilor la cererea crean ţierilor. Când valoarea acestei rate este subunitar ă, înseamnă că lichidităţile sunt mai mici decât exigibilităţile potenţiale. Aceasta se datoreaz ă faptului că datoriile exigibile pe termen scurt nu sunt acoperite, în principiu, de activele circulante, iar fondul de rulment are o valoare negativă. Totuşi, valoarea subunitar ă a ratei nu constituie un pericol atunci când stocurile se reduc treptat în scopul achit ării datoriilor exigibile pe termen scurt, dar f ăr ă a stânjeni continuitatea produc ţiei. Trebuie evitată o evoluţie descendent ă a lichidităţii, deoarece aceasta eviden ţiază o activitate în declin, fapt ce determin ă creditorii să devină circumspecţi în ceea ce priveşte acordarea de noi împrumuturi. Rata lichidităţii generale este cel mai utilizat mod de apreciere a solvabilit ăţii pe termen scurt, pentru că indică măsura în care drepturile creditorilor pe termen scurt sunt perfect acoperite de valoarea activelor, care pot fi transformate în lichidit ăţi în decursul unei perioade, care corespunde perioadei de maturitate a datoriilor. Deşi media acestei rate în ramura industrie este de 1,8 ori1)2), ea nu poate fi considerată ca reprezentând un num ăr magic pe care toate firmele din sector trebuie s ă încerce să-l atingă. Aceasta deoarece, unele firme foarte bine conduse se pot plasa deasupra valorii respective, iar alte firme tot a şa de bune, se pot plasa sub valoarea medie a ratei. În situaţia în care ratele financiare pentru o anumit ă firmă sunt departe de valoarea medie pe ramur ă, analistul trebuie să cerceteze cauzele acestei varia ţii. În cadrul industriei, există variaţii mari între valorile acestei rate de la o întreprindere alta. b) Rata lichidităţii restrânse (Rlr), este cunoscut ă şi sub denumirea de “rata rapid ă” sau “testul acid (quick ratio)”, potrivit teoriei economice nord-americane. Ea exprim ă capacitatea întreprinderii de a- şi onora datoriile pe termen scurt din crean ţe şi disponibilităţi. 1)
Paul Halpern, J. Fred Weston, Eugene F. Brigham, “Finanţe manageriale (Modelul canadian)”, Editura Economică,
1998, pg. 103; 2)
“Normele metodologice nr. 181061/28.03.1995, privind întocmirea bugetelor de venituri şi cheltuieli de către regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital de stat”, prevăd că lichiditatea generală se apreciază favorabil când mărimea acestei rate este supraunitar ă (cuprinsă între 2 şi 2,5).
Ca modalităţi de calcul, rata lichidit ăţii curente (Rlc) se poate determina, astfel: •
prin scăderea valorii stocurilor din valoarea activelor curente şi împăr ţirea
diferenţei astfel obţinute la valoarea pasivelor curente: Rlr
=
Active curente - Stocuri Pasive curente
Stocurile sunt, de obicei, cel mai pu ţin lichide dintre toate componentele activelor curente ale unei întreprinderi (pot apare pierderi în momentul în care se pune problema lichidării acestor stocuri). De aceea, aceast ă rată poate fi considerat ă ca fiind un “test acid” pentru măsurarea capacit ăţii firmei de a-şi onora obligaţiile pe termen scurt. •
prin raportarea sumei creanţelor şi disponibilităţilor la datoriile exigibile pe
termen scurt (pasivele curente), şi anume: Rlr
=
Creante + Disponibilitati Pasive curente
Această rată este de regulă subunitar ă. Ea trebuie însă analizată şi interpretată cu prudenţă prin luarea în calcul a unor aspecte de detaliu privind structura crean ţelor (număr de clienţi, ponderea lor în totalul crean ţelor etc.). În teoria economic ă există opinii potrivit cărora o rată cuprinsă între 0,8 şi 1 ar reprezenta o situa ţie optimă în ceea ce prive şte solvabilitatea par ţială. c) Rata lichidităţii imediate (Rli), realizează corespondenţa dintre elementele cele mai lichide ale activului cu obliga ţiile imediat exigibile ale pasivului. Această rată, cunoscută şi sub denumirea de rata capacit ăţii de plată imediate, măsoar ă capacitatea întreprinderii de rambursare a datoriilor, utilizând disponibilit ăţile existente, astfel: Rli =
Plasamente si disponibilitati Datorii imediat exigibile
În teoria economică, această rată mai este cunoscut ă sub denumirea de trezoreria la vedere sau rata solvabilit ăţii imediate. Pentru interpretarea acestei rate trebuie luate în considerare o serie de informaţii privind condiţiile de desf ăşurare a activităţii. Un nivel ridicat al ratei indic ă o lichiditate, respectiv o solvabilitate ridicat ă, dar care poate fi consecinţa unei utilizări mai puţin performante a resurselor disponibile. Valoarea ridicată a acestei rate nu constituie în acela şi timp o garanţie a solvabilităţii, dacă restul activelor circulante au un grad redus de lichiditate. O valoare redusă a ratei lichidităţii imediate poate fi compatibilă cu menţinerea echilibrului financiar, dac ă întreprinderea minimizează valoarea disponibilit ăţilor sale,
deţinând în schimb valori de plasament, crean ţe, stocuri uşor mobilizabile în concordan ţă cu exigibilitatea datoriilor imediate. Menţinerea capacităţii de plată este rezultatul unei activit ăţi complexe desf ăşurată de întreprindere şi care reclam ă o corelare judicioas ă a termenilor de plată a obligaţiilor cu cele de încasare a creanţelor. Eficacitatea analizei spore şte, în situaţia în care este luată în calcul şi viteza de rotaţie a capitalurilor întreprinderii. Rata lichidităţii imediate, este totuşi un indicator puţin relevant datorită instabilităţii încasărilor. Pentru a măsura gradul în care întreprinderea face fa ţă datoriilor sale se utilizează rata solvabilităţii globale (Rsg). Aceast ă rată indică în ce măsur ă datoriile totale sunt acoperite de către activele totale ale întreprinderii (active imobilizate şi active cirulante) şi se determină, astfel: Rsg
=
Activ total Datorii totale
=
Active fixe + Active circulante Datorii totale
Solvabilitatea este rezultatul unei activit ăţi eficiente, iar lipsa capacit ăţii de plată şi a lichidităţii pot avea caracter temporar, dac ă întreprinderea se bazeaz ă pe o solvabilitate globală. Rata solvabilităţii globale, exprimă securitatea de care se bucur ă creditorii pe termen lung şi scurt, precum şi marja de creditare a întreprinderii. O valoare mai mare decât 1,5 a acestei rate semnific ă faptul că întreprinderea are capacitatea de a- şi achita obligaţiile băneşti, imediate şi îndepărtate, faţă de ter ţi. Tot aşa, o valoare situată sub acest nivel evidenţiază riscul de insolvabilitate pe care şi l-au asumat furnizorii de fonduri puse la dispozi ţia întreprinderii. Băncile, în studiile de bonitate efectuate în cazul solicit ării de credite, determină şi rata solvabilităţii patrimoniale (Rsp), astfel: Rsp =
Capitaluri proprii Capitaluri proprii + Credite bancare
În cazul în care această rată înregistrează valori mai mari de 0,5, situa ţia este considerată ca normală, iar valoarea minimă se apreciază a fi 0,3.
5.7. Analiza echilibrului economico-financiar prin metoda ratelor Echilibrul financiar trebuie înţeles ca un ansamblu de corela ţii care se formează în procesul de rotaţie a capitalului. În starea general ă de echilibru financiar se circumscriu atât egalităţi cât şi inegalităţi, cu semnificaţiile lor economice.
Principalele rate folosite sunt: a) rata autonomiei financiare, reflect ă ponderea capitalului propriu în cadrul surselor ce sunt la dispozi ţia întreprinderii pentru o perioad ă mai mare de 1 an: Capital propriu Capital permanent
100
b) rata de finanţare a stocurilor pe seama fondului de rulment: Fond de rulment Stocuri
100
c) rata de finanţare a activelor circulante pe seama fondului de rulment: Fond de rulment Active circulante
100
d) rata de finanţare a necesarului de fond de rulment: Fond de rulment Necesarul de fond de rulment
100
Rata menţionată poate fi mai mare, egal ă sau mai mică decât 100, după cum trezoreria netă este pozitivă, egală cu zero sau negativă. e) rata de autofinan ţare a activelor: Capital propriu Active imobilizate + Active circulante
100
f) rata datoriilor: Datorii totale Active imobilizate + Active circulante
100
Această rată este complementar ă cu rata de autofinanţare a activelor. Cu cât valoarea ei este mai sc ăzută cu atât gradul de îndatorare este mai mic. g) rata de finanţare a imobilizărilor pe seama capitalului propriu: Capital propriu Active imobilizate
100
Dacă rata este mai mare decât 100, atunci întreprinderea înregistreaz ă un fond de rulment propriu pozitiv, iar o parte a activelor circulante este finanţată pe seama acestuia. h) rata de finanţare a activelor imobilizate pe seama capitalului permanent, arat ă în ce propor ţie investiţiile întreprinderii sunt finanţate pe seama capitalului permanent: Capital permanent Active imobilizate
100
Dacă rata este mai mare decât 100 se înregistrează un fond de rulment pozitiv.
Aprecierea situaţiei financiare a întreprinderii pe baza acestor rate se realizeaz ă ţinându-se cont de dinamica lor la nivelul întreprinderii, precum şi prin compararea cu
ratele medii ale ramurii de activitate a întreprinderii.
5.8. Analiza vitezei de rotaţie a activelor circulante Viteza de rotaţie a activelor circulante este un indicator de eficien ţă care reflectă schimbările intervenite în activitatea întreprinderii (în mod deosebit în activitatea de exploatare). Viteza de rotaţie a activelor circulante coreleaz ă cifra de afaceri sau o componentă a acesteia cu totalul activelor circulante sau un anumit element al acestora. Viteza de rotaţie a activelor circulante poate fi exprimat ă ca: a) număr de rotaţii (n): n
=
CA AC
în care: AC
reprezină soldul mediu al activelor circulante b) durată în zile (V): V =
AC CA
⋅ T
în care: T reprezină numărul de zile al perioadei analizate.
5.8.1. Analiza factorial ă a vitezei de rota ţ ie a activelor circulante
Analiza factorială a vitezei de rota ţie a activelor circulante se realizeaz ă pe baza modelului ca durată în zile. Sistemul de factori, se prezint ă astfel: CA (1)
V
AC
AC
... (n )
AC (1)
AC = AC
(2)
+ AC
( n)
+ ... + AC
Tabelul nr. 5.4. Nr. crt.
Indicatori
1.
Programat
Cifra de afaceri Soldul mediu al activelor circulante din care: - stocuri - creanţe Durata unei rotaţii (zile)
2. 2.1. 2.2. 3.
- mil. lei Realizat %
22.500
24.300
108,0
5.625 3.375 2.250 90
6.750 3.510 3.240 100
120,0 104,0 144,0 111,1
Notă: a) T = 360 zile b) Creanţele sunt evaluate în preţuri de vânzare, exclusiv T.V.A.
Utilizând datele din tabelul nr. 5.4., metodologia de analiz ă factorială este: ∆V = V 1 − V 0 = 100 − 90 = +10 zile
din care, datorit ă: 1. Influenţei modificării cifrei de afaceri: ∆CA =
AC 0 CA1
T −
AC 0 CA0
T = 83,3 − 90 = −6,7 zile.
2. Influenţei modificării soldului mediu al activelor circulante: ∆CA =
AC 1 CA1
T −
AC 0 CA1
T = 100 − 83,3 = +16,7 zile.
din care, datorit ă: 2.1. Influenţei modificării stocurilor medii ( St ): ∆ St =
St 1
T −
CA1
St 0 CA1
T = +2 zile.
2.2. Influenţei modificării soldului mediu al crean ţelor ( Cr ): ∆Cr =
Cr 1 CA1
T −
Cr 0 CA1
T = +14,7 zile.
Efectul direct al modificării vitezei de rotaţie a activelor circulante poate fi o eliberare de capital, în cazul acceler ării sau o imobilizare de capital, în cazul încetinirii. Rela ţia de calcul este: E ( I ) = (V 1
− V 0 )
CA1 T
=
(100 − 90)
24.300 360
= +675 mil. lei
Ca principale efecte indirecte determinate de modificarea vitezei de rota ţie a activelor circulante se pot cuantifica: a) modificarea cheltuielilor financiare cu dobânzile:
(V 1
− V 0 )
CA1
⋅ K 0 ⋅ Rd 0
T 100 2
în care: K
reprezintă cota de participare a creditelor la acoperirea activelor circulante;
Rd
- rata medie a dobânzii.
Presupunând K 0 (100 − 90)
24.300
360 100 2
=
50% si Rd 0
=
60% , atunci calculul este:
⋅ 50 ⋅ 60 =
202,5 mil. lei
b) modificarea rezultatului financiar: (V 1 −
− V 0 )
CA1
⋅ K 0 ⋅ Rd 0
T 100 2
= −202,5 mil. lei
Notă: cu aceeaşi sumă se modifică şi rezultatul curent şi rezultatul brut al exerciţiului. c) modificarea profitului net: CA1 ª º V ( − V 0 ) ⋅ K 0 ⋅ Rd 0 1 « » § ci · T −« ¸ » ⋅ ¨1 − 100 100 © ¹ « » «¬ »¼
în care: ci
reprezintă cota de impozit pe profit.
Considerând cota de impozit pe profit de 38%, atunci calculul este: § ©
( −202,5) ⋅ ¨1 −
38 ·
¸ = −125,55 mil. lei
100 ¹
Din analiza efectuat ă, se constată o încetinire a vitezei de rota ţie a activelor circulante, respectiv m ărirea duratei unei rotaţii cu 10 zile, ceea ce are ca efect direct o imobilizare de capital în sumă de 675 mil. lei, care la rându-i se reflect ă în cheltuieli suplimentare cu dobânzile de 202,5 mil. lei şi diminuarea profitului brut cu aceeaşi sumă şi a profitului net cu 125,55 mil. lei. Încetinirea vitezei de rota ţie a activelor circulante s-a datorat, în totalitate, creşterii soldului mediu al activelor circulante într-un ritm superior celui al cifrei de afaceri.
Analizând influenţele factorilor se constat ă: - creşterea cifrei de afaceri cu 8%, în condi ţiile menţinerii constante a soldului mediu al activelor circulante, determin ă scurtarea duratei unei rota ţii cu 6,7 zile (accelerarea vitezei de rotaţie); - mărirea soldului mediu al activelor circulante cu 20% a avut ca efect încetinirea vitezei de rotaţie, respectiv creşterea duratei unei rotaţii cu 16,7 zile. Această situaţie s-a datorat în propor ţie de 88% sporirii valorii crean ţelor şi în propor ţie de 12% creşterii stocurilor. Dacă influenţa stocurilor se apreciaz ă ca normală ( I St < I CA ), în schimb mărirea creanţelor nu este justificată în totalitate de sporirea vânz ărilor firmei ( I Cr > I CA ). Rezultă că, pentru accelerarea vitezei de rota ţie a activelor circulante, trebuie redus soldul mediu al creanţelor, iar la nivelul celorlalte active circulante reducerea pân ă la limita la care nu afecteaz ă buna desf ăşurare a activităţii.
5.8.2. Analiza vitezei de rotaţ ie la nivelul elementelor componente ale activelor circulante
Pentru a aprofunda viteza de rota ţie a activelor circulante se impune efectuarea analizei şi pe elementele componente, ţinând seama de stadiul circuitului economic în care se află. În acest scop se raporteaz ă fiecare element de activ circulant (ca sold mediu) la componenta specific ă din cifra de afaceri. Relaţiile de calcul sunt: a) în cazul stocului de materii prime şi materiale: Stocul mediu al materiilor prime si materialelor Consumul total de materii prime si materiale
b) în cazul producţiei în curs: Stocul mediu de productie neterminata Productia fabricata in costuri de productie
c) pentru produse finite: Stocul mediu de produse finite Cifra de afaceri in costuri de productie
d) pentru mărfuri: Stocul mediu de marfuri Costul marfurilor vandute
T
T
T
T
c) pentru creanţe: Soldul mediu al creantelor Cifra de afaceri in preturi inclusiv T.V.A.
T
Informaţiile necesare analizei vitezei de rota ţie a activelor circulante pe elemente componente, respectiv a indicatorilor de la numitor, se preiau din contul de profit şi pierdere.
5.9. Analiza fluxurilor de trezorerie Analiza fluxurilor financiare, constituie un proces evolutiv, care se parcurge treapt ă cu treaptă. Bază de pornire în ceea ce prive şte analiza fluxurilor de trezorerie o reprezint ă Tabloul “utilizări-resurse” prin informaţia furnizată privind variaţia trezoreriei. Deşi, această informaţie poate fi considerat ă ca fiind condensat ă, este de la sine înţeles că pasul următor îl constituie analiza componentelor, precum şi a cauzelor varia ţiei trezoreriei, scop în care se recurge la utilizarea unui tablou “specializat”, cunoscut sub denumirea de tabloul fluxurilor de trezorerie. Următoarele argumente, vin s ă susţină necesitatea utilizării tabloului fluxurilor de trezorerie: •
tabloul reprezintă un document de sinteză a cărui vocaţie este să explice
variaţia trezoreriei; •
trezoreria reprezentând unul dintre principalii indicatori utiliza ţi în analiza
financiar ă pe termen scurt (m ăsur ă a solvabilităţii), cât şi pe termen lung (măsur ă a nevoilor de finanţare). În acelaşi timp, trezoreria are o însemn ătate vitală pentru întreprindere, prin dimensiunea cât şi prin semnul său (pozitiv sau negativ) deoarece permite caracterizarea situaţiei în care se află aceasta (sănătate financiar ă, vulnerabilitate, faliment etc.); •
spre deosebire de fondul de rulment, nevoia de fond de rulment şi capacitatea
de autofinanţare, trezoreria asigur ă obiectivitatea analizei financiare, deoarece ea nu se află în mod pregnant sub inciden ţa convenţiilor contabile. Din multitudinea tablourilor de flux, tabloul explicativ al varia ţiei trezoreriei pare a câştiga în ultimii ani un loc şi un rol primordial. Practica acestui tablou î şi are originea S.U.A. Fiind puternic influenţată de piaţa financiar ă, contabilitatea financiar ă anglo-saxonă este mult mai receptivă la cerinţele investitorilor (deţinătorilor de titluri de creanţe), decât la
cele solicitate de al ţi utilizatori. În atare condiţii, în analiza situaţiei financiare, noţiunea privilegiată nu este cea de rezultat (precum în Fran ţa, Germania şi în majoritatea ţărilor Europei continentale), ci aceea de fluxuri nete de trezorerie (cash-flow). Analiza financiar ă pe baza tabloului fluxurilor de trezorerie devine mai concludent ă, dacă, se procedează la separarea fluxurilor financiare pe tipuri de activit ăţi (activitatea de exploatare şi activitatea de investiţii) şi respectiv, pe modalit ăţi de finanţare (autofinanţare şi îndatorare). Astfel, analiza prin fluxuri de trezorerie ofer ă o viziune mai dinamică,
analiştii concentrându-şi atenţia asupra indicatorului excedentul de trezorerie din
exploatare (ETE). Excedentul de trezorerie din exploatare, reprezint ă surplusul de trezorerie degajat efectiv din activitatea de exploatare şi are rolul de a măsura, pe de o parte, capacitatea întreprinderii de a face faţă nevoilor proprii de creştere, în sensul autofinanţării investiţiilor, iar, pe de altă parte, de a r ăspunde în mod operativ scaden ţei de plată a datoriilor. În ceea ce priveşte modul de determinare a excedentului de trezorerie din exploatare, baza de pornire o constituie excedentul brut din exploatare (EBE), procedându-se astfel:
EXCEDENTUL BRUT DIN EXPLOATARE (EBE) - Producţia stocată (stoc final – stoc iniţial) + Variaţia stocurilor din aprovizion ări (stoc iniţial – stoc final) - Variaţia creanţelor-clienţi (solduri finale-solduri ini ţiale) + Variaţia datoriilor faţă de furnizori (solduri finale-solduri ini ţiale)
= EXCEDENTUL DE TREZORERIE DIN EXPLOATARE (ETE) Cum variaţia stocurilor, creanţelor-clienţi şi a datoriilor către furnizori generează variaţia nevoii de fond de rulment ( ∆NFR), atunci excedentul brut din exploatare, exprim ă fluxul real al trezoreriei din exploatare rezultat dup ă acoperirea variaţiei nevoii de fond de rulment, astfel: EBE = ETE + ∆ NFR respectiv ETE = EBE − ∆ NFR
Analiza deciziilor strategice adoptate de întreprindere, potrivit unei logici financiare şi globale coerente, se bazeaz ă pe distincţia ce trebuie efectuat ă între excedentul de
trezorerie din exploatare (ETE) şi excedentul de trezorerie global (ETG) şi utilizarea fluxului de trezorerie disponibil ă (FTD).
Dacă, excedentul de trezorerie din exploatare (ETE) este definit ca diferen ţă între excedentul brut din exploatare şi variaţia nevoii de fond de rulment din exploatare (∆NFRE), atunci excedentul de trezorerie global se determin ă astfel: ETG
= EBG − ∆ NFR
în care: EBG = EBE
±
Alte venituri sau cheltuieli de exploatare + Venituri financiare
încasabile
±
Alte venituri sau cheltuieli excep ţionale încasabile sau pl ătibile
(exclusiv cesiunile de imobilizări) NFR = ∆NFRE ± ∆NFRAE
∆
Modelul tabloului fluxurilor de trezorerie, din punct de vedere al modului de structurare al elementelor care îl compun, se prezint ă astfel (fig. 5.4): Explicaţii
Exerciţiul N-1 N
Excedent brut global - Variatia nevoii de fond de rulment A = EXCEDENT DE TREZORERIE GLOBAL (E.T.G.) - Cheltuieli financiare - Impozit pe profit - Dividende platite in cursul exercitiului - Rambursari de imprumuturi financiare B = FLUX DE TREZORERIE DISPONIBILA (FTD) (dupa prelevarile obligatorii) Investitii interne si externe (corporale, necorporale, financiare) - Subventii pentru investitii primite + Variatia altor imobilizari in afara exploatarii - Cesiunea imobilizarilor C = INVESTITII NETE - Cresterea sau reducerea capitalului + Imprumuturi financiare noi D = APORTURI LA RESURSELE STABILE (aporturi externe) E = VARIATIA TREZORERIEI: (B + D) - C = Variatia disponibilitatilor - Variatia creditelor bancare curente
Fig 5.4. Tabloul fluxurilor de trezorerie
Excedentul brut global (EBG), se deosebeşte de capacitatea de autofinan ţare, prin aceea că nu ia în considerare cheltuielile financiare pl ătibile şi nici impozitul pe profit, considerate ca fiind prelevări obligatorii.
Excedentul de trezorerie global (ETG), nu trebuie confundat cu fluxul de trezorerie din exploatare. Ca indicator, ETG serve şte la evaluarea capacit ăţii întreprinderii de a genera lichidit ăţi, indiferent de politicile financiare şi fiscale.
Excedentul de trezorerie global este influen ţat pe de o parte de nivelul rezultatelor, de gradul de dezvoltare a activit ăţii întreprinderii, iar pe de altă parte de structura nevoii de fond de rulment. Interpretarea variaţiei excedentului de trezorerie global trebuie obligatoriu precedat ă de o analiză a rezultatelor întreprinderii şi a nevoii de fond de rulment. Orice cre ştere a cifrei de afaceri se concretizeaz ă într-o creştere a nevoii de fond de rulment şi implicit întro diminuare a trezoreriei globale, în timp ce stagnarea sau reducerea activit ăţii contribuie la diminuarea nevoii de fond de rulment, iar pe de alt ă parte determină o creştere a trezoreriei globale. În situaţia în care se opteaz ă în direcţia unei dezvoltări rapide a vânzărilor trebuie avut în vedere ca marjele comerciale s ă fie astfel dimensionate încât să acopere creşterea nevoii de fond de rulment. Excedentul de trezorerie global, serve şte acoperirii cheltuielilor financiare, pl ăţii impozitului pe profit şi a dividendelor, precum şi rambursării împrumuturilor financiare. Menţinerea echilibrului trezoreriei, presupune un efort continuu de gestionare a nevoii de fond de rulment. În situaţia în care excedentul de trezorerie global este acoperitor pentru toate datoriile scadente ale exerci ţiului, aptitudinea de autofinan ţare a întreprinderii este evidentă în sensul că sunt asigurate sursele proprii necesare finan ţării investiţiilor interne şi/sau investiţiilor externe. Pentru aprecierea coeren ţei deciziilor financiare se utilizeaz ă indicatorul fluxul de trezorerie disponibilă (FTD). Dacă fluxul de trezorerie disponibil ă înregistrează valori negative pe o perioad ă îndelungată de timp, atunci situaţia financiar ă a întreprinderii se află într-o stare de dezechilibru, viitorul economic al acesteia fiind compromis. Cu cât fluxul este mai puternic, ca sens pozitiv, cu atât mai mult creşterea este autofinan ţată. Ultimele două păr ţi ale tabloului (aporturile la resursele stabile şi variaţia trezoreriei), reflectă modul în care întreprinderea a acoperit nevoile de finan ţare reziduale, sau dimpotrivă a utilizat surplusul degajat la acest nivel. Deciziile financiare de ordin managerial trebuie în permanent adaptate nevoilor de acoperit. În situaţia în care fluxul de trezorerie disponibil ă este pozitiv, recurgerea la îndatorare este posibil ă în măsura în care fluxurile de lichidităţi aşteptate vor permite rambursarea împrumuturilor. În caz invers, întreprinderea se află în situaţia de nu face faţă prelevărilor obligatorii. Cu cât o astfel de situaţie se prelungeşte pe o perioadă de timp mai mare, cu atât vulnerabilitatea întreprinderii creşte, independenţa acesteia fiind alterată.
Contribuţia pe care şi-o aduce tabloul fluxurilor de trezorerie, const ă în aceea că furnizează informaţii relevante privind explicarea varia ţiei trezoreriei, prin încasările şi plăţile efectuate de întreprindere în cursul unui exerci ţiu, servind utilizatorilor documentelor de sinteză, în evaluarea solvabilităţii acesteia. În scopul reflectării valenţelor practice ale analizei echilibrului dinamic al întreprinderii pe baza fluxurilor de trezorerie se utilizează datele privind societăţile comerciale ALFA, BETA şi GAMA. În ceea ce priveşte S.C. ALFA S.A. (tabelul nr. 5.5.), reţinem reducerea drastică a ratei investiţiilor nete (de la 67,3%, la 24,4%) şi a ratei aportului extern (de la 190%, la doar 30,2%). Aceast ă ultimă rată este influenţată puternic de reducerea împrumuturilor financiare, de la 5, 1 mld. lei, la 2,5 mld. lei în perioada analizată.
Tabelul nr. 5.5. Nr. crt. 1.
2.
Indicatori Rata investiţiilor nete (Inv. nete/ETG 100); (%) Rata aportului extern (Aport extern/ETG 100); (%)
S.C. ALFA S.A. N-1 N
S.C. BETA S.A. N-1 N
S.C. GAMA S.A. N-1 N
67,3
24,4
82,8
24,3
5,2
11,4
190,0
30,2
103,3
59,0
235,5
0,9
La S.C. BETA S.A., concomitent cu evolu ţia nefavorabilă a fluxului de disponibilit ăţi, s-a înregistrat o reducere relativă a investiţiilor nete şi a aportului extern în asigurarea resurselor stabile: •
rata investiţiilor nete se reduce semnificativ în perioada analizat ă, de la 82,8%,
la 24,3% din excedentul de trezorerie global ă (volumul absolut scade de la 6 mld. lei, la 3,5 mld. lei); •
rata aportului extern înregistrează şi ea o scădere de la 103,3%, la59% din
excedentul de trezorerie global ă, aceasta chiar în condi ţiile creşterii valorii nominale a împrumuturilor financiare de la 6,6 mld. lei, la 7,7 mld. lei. În perioada analizată, S.C. GAMA S.A. a înregistrat o evident ă reducere a aportului extern la resursele stabile, acestea reprezentând sub 1% din excedentul de trezorerie globală, dar şi o dublare a ratei investi ţiilor nete realizate prin autofinan ţare. Valenţele tabloului fluxurilor de trezorerie sunt indiscutabile prin prisma în ţelegerii, analizei şi diagnosticării echilibrului firmei. În mod cert, principalul atu al acestui instrument îl reprezint ă orientarea către flux, către analiza dinamică.
5.10. Analiza situaţiei financiare prin metoda scorurilor Una din metodele folosite pentru caracterizarea sintetic ă a riscului de faliment a unei firme o reprezint ă metoda scorurilor, bazat ă pe analiza discriminant ă. Analiza discriminant ă ofer ă r ăspuns, prin calculul probabilit ăţilor, asupra apartenenţei la o anumită categorie de firme, în funcţie de elementele cunoscute. Funcţia scor este o combinaţie liniar ă de “n” rate, modelul general fiind: n
Z=
¦ ai Ri i =1
în care: ai reprezintă coeficienţi de semnificaţie; Ri - ratele luate în calcul. Funcţia scor permite realizarea unei predic ţii asupra riscului de faliment. Pentru aceasta se formează un eşantion de firme, separate în dou ă grupuri egale: primul de firme sănătoase din punct de vedere economico-financiar, iar al doilea grup de firme aflate în dificultate. Asupra eşantionului de firme men ţionat se aplică o baterie de rate, căutându-se cele care separ ă cel mai bine cele două grupuri de firme. Primul model folosit în literatura de specialitate a fost realizat de economistul american Altman (1968) pe un e şantion de 66 de firme (33 s ănătoase şi 33 aflate în dificultate): Z = 1,2 x1
+ 1, 4 x2 + 3,3 x3 + 0,6 x4 + 0,9 x 5
în care: x1
=
x3
=
Capital circulant Activ total
,
x 2
Pr ofit ina int ea impozitarii Activ total
=
Pr ofit reinvestit
, x4 =
Activ total
,
Capital propriu DTLM
şi x5
=
CA Activ total
În urma testării s-au stabilit următoarele valori pentru Z: - pentru Z < 1,8
¡
firma se află aproape de starea de faliment;
- pentru Z ∈ (1,8;3) - pentru z ≥ 3
¡
¡
firma se află în stare de dificultate;
firma are o stare bună.
Un alt model este cel realizat de Conan şi Holder în anul 19781) în cadrul Centrului de Cercetări al Universităţii Paris-Dauphine, prin studierea degrad ării situaţiei financiare a întreprinderilor mici şi mijlocii: Z = −0,16 x1
− 0,22 x 2 + 0,87 x3 + 0,10 x 4 − 0,24 x 5
în care: x1
=
x3
=
Creante + Disponibilitati DTS Cheltuieli financiare CA
, x2 =
, x4 =
Capital permanent Pasiv total
Cheltuielicu salariile Valoarea adaugata
,
şi x5
=
E . B. E . Valoarea adaugata
Legătura dintre valoarea scorului “Z” şi probabilitatea de faliment este prezentat ă în tabelul nr. 5.6.1) :
Tabelul nr. 5.6. Valoarea scorului
Probabilitatea de faliment (%) 100 90 80 70 50 40 30 20 10
+0,210 +0,048 +0,002 -0,026 -0,068 -0,087 -0,107 -0,131 -0,164
Funcţia scor stabilită de Centrala Bilanţurilor a Băncii Franţei este: 100 Z = −1,255 R1
+ 2,003 R2 − 0,824 R3 + 5,221 R4 − 0,689 R5 − 1,164 R6 + 0,706 R7 + 1, 408R8 − 85,544
Informaţiile privind nivelurile ratelor (de la R 1 la R8) sunt prezentate în tabelul nr.
Tabelul nr. 5.7.
5.7.: Nr. crt. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8.
1)
Rata R1 = Dobânzi şi chelt. asimilate 100 E.B.E. R2 = Capital permanent 100 Capital investit R3 = Capacitatea de autofinanţare 100 Datorii totale R4 = E.B.E.____ 100 Cifra de afaceri R5 = Sold mediu furnizori T Cumpăr ări R6 = Val. adăugată N - Val. adăugată N-1 100 Val. adăugată N-1 R7 = Producţia în curs - Creanţe - Avansuri primite T Producţia exerciţiului în preţuri f ăr ă TVA R8 = Investiţii “fizice”__ 100 Valoarea adăugată
U.M. %
Limitele ratelor inferioar ă superioar ă 0 215
pivot 62,8
%
19
196
80,2
%
-234
90
24,8
%
-
32
6,8
zile
-
315
98,2
50
11,7
237
79
56
10,1
% zile %
-58 0
Conan şi Holder, “Variabile explicative ale performaţelor şi controlului de gestiune în întreprinderile mici şi mijlocii” teză de stat, Universitatea Paris IX, 1979. 1) P. Avare, G. Lepros, P. Lemonnier, “Gestion et analyse financiere”, INTEC, 1998-1999, pg. 58.