Perspective europene privind educaţia religioasă în şcoală Irina Horga cercetător ştiinţific principal III Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Bucureşti
Educaţia este prin esenţă purtătoare de valori, iar spaţiul şcolar este prin excelenţă un „spaţiu axiologic”. O analiză a problematicii valorilor în educaţie este un demers amplu şi complex, care presupune, în primul rând, une mettre en question , o investigare pe marginea unor probleme ce vizează aspecte concrete ale unui sistem de învăţământ: este şcoala de astăzi în pană de valori , se află sub povara acestora sau devine un leagăn pentru educarea tinerilor în spiritul valorilor?; ce tipuri de valori sunt sunt promov promovate ate prin prin reform reformele ele diferi diferitel telor or sistem sistemee de învăţă învăţămân mânt?; t?; în domeni domeniul ul valorilor, şcoala este o instituţie determinantă sau determinată?; există un conflict între diferite tipuri de valori promovate la nivel formal într-un sistem de învăţământ? În încercarea de a răspunde unor astfel de întrebări, teoreticieni ai filosofiei educaţiei apreciază că sistemele moderne de învăţământ dezvoltă cu preponderenţă un curriculum centrat pe anumite aspecte – homo cogitans (care gândeşte şi învaţă) şi homo faber (care lucrează şi acţionează) –, dar nu valorizează personalitatea în ansamblul său – homo ludens (care se joacă), homo amans (care iubeşte), homo civis (care conduce), homo ambulans (care explorează), homo sacer (care se roagă). Astfel, şcoala continuă să promoveze explicit valorile intelectuale (adevăr, raţiune, logică, exacti exactitat tate, e, atenţi atenţiee etc.), etc.), fără fără să reuşe reuşeasc ascăă depăşi depăşirea rea ideolo ideologie gieii scient scientism ismulu uluii şi a pozitivismului. Plămă Plămădit dităă de morala morala creşti creştină, nă, cu dom domina inantă ntă putern puternic ic afect afectiv ivă, ă, civilizaţia noastră continuă să considere sentimentele drept partea cea mai tainică a personalităţii. În situaţie extremă, familia şi biserica îşi rezervă domeniul valorilor şi al credinţelor, lăsând şcolii terenul cognitiv 1. În acest context de analiză, educaţiei religioase îi revine, din ce în ce mai mult, un rol important în formarea elevilor. Prezenţa religiei în şcoala publică rămâne mereu o problemă actuală, deseori un subiect controversat fie la nivelul abordărilor teoretice, fie la nivelul aplicării politicilor educaţionale. Astfel de controverse s-au manifestat mai frecvent în ultimul timp, în contextul incontestabilei „europenizări şcolare” în termeni de structuri, competenţe şi valori promovate de sistemele de educaţie.
1
Viviane de Landsheere, L’education et la formation, Presses Universitaires de France, Paris, 1992.
1
Cu referire la acest fenomen, apare întrebarea în ce măsură se poate vorbi de un model european de realizare a educaţiei religioase în şcoala publică. Pentru a răspunde acestei probleme, se impune o analiză comparativă privind realizarea educaţiei religioase în ţările europene. Articolul de faţă are ca obiect de analiză educaţia religioasă ca ofertă a şcolii publice şi propune realizarea de comparaţii între modalităţile concrete de implementare a acesteia în diferite sisteme de învăţământ europene, în scopul sintetizării elementelor comune, precum şi al identificării unor aspecte specifice care pot fi valorificate ca exemple de bună practică. Pentru realizarea demersului comparativ2, am inventariat următoarele aspecte: modele generale de abordare a educaţiei religioase în şcoala publică; denumirea materiei de studiu în curriculum-ul şcolar; statutul disciplinei; nivelurile de învăţământ care cuprind educaţia religioasă; ponderea educaţiei religioase în curriculum-ul şcolar; structuri şi instituţii cu responsabilităţi în organizarea şi dezvoltarea educaţiei religioase, în termeni de curriculum şi formarea profesorilor. Datele analizei comparative evidenţiază faptul că, în majoritatea ţărilor europene, educaţia religioasă face parte din curriculum-ul şcolar. Detaliile referitoare la modurile de abordare şi de realizare a educaţiei religioase diferă însă de la o ţară la alta, evidenţiind faptul că nu se poate vorbi de un model european unic de realizare a acesteia în şcoală. Factorii care determină modul de realizare a educaţiei religioase sunt multipli şi fac referire la aspecte precum: structura religioasă la nivelul ţării (tipuri de religii recunoscute de către stat, pluralitatea religiilor, caracteristicile comunităţilor religioase, relaţiile dintre diferite culte etc.), relaţia dintre religie şi stat (cu referire la valorizarea la nivel social a valorilor şi tradiţiilor religioase), caracteristicile naţionale ale sistemelor de învăţământ (elemente de structură, istoria şi tradiţia în ceea ce priveşte educaţia religioasă, tipul de politică educaţională promovat, relaţia dintre învăţământul public şi cel privat, specificul curriculum-ului etc.). În cele ce urmează vom prezenta câteva aspecte comune şi diferenţe specifice ale educaţiei religioase în diferite ţări. Modele de abordare a educaţiei religioase
2
Analiza comparativă a cuprins 41 de ţări şi a utilizat informaţii oferite de baza de date Eurydice a Comunităţii Europene referitoare la sistemele naţionale de învăţământ (www.europa.eu.int/comm/education) şi de rapoartele naţionale prezentate la Forumul European The new intercultural challenge to education: religious diversity and dialogue in Europe , Strasbourg, septembrie 2002. 2
Varietatea modurilor de proiectare a educaţiei religioase în cadrul curriculumului şcolar a determinat efortul teoreticienilor de a stabili diverse clasificări. Considerăm interesantă distincţia pe care unii autori 3 o realizează între următoarele perspective asupra educaţiei religioase: a învăţa religie („learning religion”); a învăţa despre religie („learning about religion”); a învăţa din/de la religie („learning from religion”). - A învăţa religie este definit ca un „model al religiei din interior” şi descrie situaţia în care curriculum-ul şcolar se centrează pe o singură religie. În acest caz, scopul acestei discipline şcolare se defineşte ca instruirea elevilor pentru a deveni credincioşi şi se acceptă controlul comunităţii religioase asupra dezvoltării curriculum-ului şi metodologiei didactice şi asupra formării profesorilor. - A învăţa despre religie implică un „model al religiei din exterior” printr-o abordare a educaţiei religioase de tip descriptiv, din punct de vedere istoric. În acest context, scopul educaţiei religioase nu este învăţarea propriu-zisă a credinţelor, valorilor şi practicilor religioase, ci înţelegerea modalităţii în care religia influenţează viaţa personală şi pe cea a comunităţii. Astfel, educaţia religioasă pune accent pe elemente de comparare a religiilor, de istorie şi filosofie a religiilor, de artă religioasă. - A învăţa din religie este un al treilea tip de abordare a educaţiei religioase, care oferă elevului oportunitatea de a-şi construi răspunsuri la probleme morale şi religioase majore, de a-şi dezvolta gândirea critică şi atitudinea reflexivă prin valorificarea în diferite contexte a cunoştinţelor şi valorilor promovate de religie. Fiecare dintre aceste modele de abordare implică o serie de aspecte pozitive, dar şi limite şi posibile riscuri. Modelul învăţării „religiei din interior” susţine procesul de asumare a propriei identităţi religioase, interiorizarea de valori şi dezvoltarea de atitudini şi comportamente, dar implică pericolul manifestării intoleranţei faţă de alte credinţe şi convingeri. Abordarea educaţiei religioase „din exterior” are rol important pentru prevenirea intoleranţei şi a discriminării prin prezentarea obiectivă a fiecărei credinţe, fără exprimarea explicită a apartenenţei la una dintre acestea sau a acceptării vreunui punct de vedere anume, însă pune accent în special pe latura cognitivă şi mai puţin pe aspecte atitudinale şi comportamentale. Modelul „a învăţa de la religie” asigură dezvoltarea morală şi spirituală a elevului, punând accent mai ales pe valorificarea experienţei acestuia în activitatea didactică. O altă clasificare a modurilor de realizare a educaţiei religioase în şcoală identifică trei situaţii posibile:
3
John Hull, The contribution of Religious Education to Religious Freedom: A Global Perspective, în: Religious Education in Schools: Ideas and Experiences from around the World , International Association for Religious Freedom, Oxford, 2001. 3
-
-
-
sisteme de învăţământ fără educaţie religioasă – în Europa, Franţa este singura ţară (cu excepţia regiunii Alsacia-Lorraine) în care şcoala publică nu prevede cursuri de educaţie religioasă şi nici abordarea faptelor religioase în cadrul altor discipline de studiu; sisteme de învăţământ cu educaţie religioasă predominant confesională – este situaţia specifică ţărilor care înregistrează o majoritate religioasă pregnantă catolică sau ortodoxă (Austria, Belgia, Cipru, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, România, Slovacia, Spania, Ungaria); sisteme de învăţământ cu educaţie religioasă predominant non-confesională – este situaţia majorităţii ţărilor situate în zona nordică a Europei (Danemarca, Marea Britanie, Estonia, Slovenia etc.).
Statutul educaţiei religioase în curriculum-ul şcolar
Statutul educaţiei religioase în curriculum-ul şcolar al ţărilor europene cuprinse în analiza comparativă variază de la caracterul de obligativitate la cel opţional, uneori chiar facultativ (cu dezvoltarea unei oferte alternative de discipline şcolare). Indiferent de statut, educaţia religioasă este, în majoritatea cazurilor, un continuum pe parcursul şcolarizării, începând în ciclul primar (uneori cu elemente specifice chiar în învăţământul preşcolar) şi continuându-se în ciclul secundar inferior şi superior. Fig.1. Statutul educaţiei religioase în sistemele de învăţământ europene 9%
31%
60%
disciplina obligatorie disciplina optionala fara educatie religioasa / date nedisponibile
4
În aproape două treimi dintre sistemele de învăţământ analizate, educaţia religioasă are statut de disciplină obligatorie. De obicei, obligativitatea este impusă în sistemele care promovează o educaţie religioasă de tip non-confesional, centrată pe o abordare multi-religioasă, care nu promovează un sistem de credinţe singular, ci pune accent pe transmiterea şi înţelegerea cunoştinţelor religioase, pe cunoaşterea şi acceptarea diversităţii. Această neutralitate garantează faptul că educaţia religioasă este egal acceptată de toate religiile şi confesiunile de la nivelul ţării. În sistemele de învăţământ în care educaţia religioasă este orientată mai accentuat către latura confesională, aceasta este obligatorie ca ofertă curriculară a şcolii şi nu ca impunere pentru toţi elevii. Opţiunea pentru un anume tip de educaţie religioasă sau pentru nefrecventarea acesteia este a elevului şi se face cu acordul părinţilor. Este şi situaţia sistemului de învăţământ românesc, în care educaţia religioasă este disciplină de studiu cu statut obligatoriu în trunchiul comun, pentru nivelurile primar, gimnazial şi secundar superior (liceu şi şcoală de arte şi meserii); religia are caracter obligatoriu în oferta curriculară a şcolii, dar opţiunea pentru frecventarea acestei discipline aparţine elevului, cu acordul părinţilor. În aproape o treime dintre sistemele de învăţământ analizate, educaţia religioasă are caracter opţional, şcoala propunând discipline de studiu alternative. De cele mai multe ori, aceste discipline se centrează pe „morala laică” – etică, elemente de morală, filosofie, istorie etc. Ponderea educaţiei religioase în curriculum-ul şcolar
Ponderea alocată educaţiei religioase în curriculum-ul şcolar este, în majoritatea ţărilor cuprinse în analiză, de 1-2 ore/săptămână. În cazurile în care educaţia religioasă se studiază mai mult decât 1 oră/săptămână, există tendinţa de a prevedea un număr de ore mai mare pentru ciclul primar şi mai mic pentru nivelul secundar de învăţământ. Tabel 1. Ponderea educaţiei religioase în curriculum-ul românesc, pe clase şi niveluri de şcolaritate (%)
5
România
Disciplina /
II
III
IV
IIV
V
VI
VII
VIII
IVIII
IX
X
44,0 19,0 0,0 0,0
44,0 19,0 0,0 0,0
28,0 17,0 6,0 6,0
26,0 16,0 5,0 11,0
35,4 17,5 2,7 4,0
22,7 18,2 4,5 9,1
16,7 16,7 16,7 8,3
14,8 14,8 22,2 11,1
15,4 15,4 19,2 19,2
17,4 16,3 15,7 11,9
26,4 16,9 9,2 8,0
0,0 13,0 13,0 6,0 6,0 0,0
0,0 13,0 13,0 6,0 6,0 0,0
11,0 11,0 11,0 6,0 6,0 0,0
11,0 11,0 11,0 5,0 5,0 0,0
5,4 11,7 11,7 5,8 5,8 0,0
18,2 9,1 9,1 4,5 4,5 0,0
16,7 8,3 8,3 4,2 4,2 0,0
14,8 7,4 7,4 3,7 3,7 0,0
15,4 3,8 3,8 3,8 3,8 0,0
16,3 7,2 7,2 4,1 4,1 0,0
10,8 9,4 9,4 4,9 4,9 0,0
clasa
Lb. şi lit.română Matematică Ştiinţele naturii Ştiinţe socioumane Limbi moderne Ed. fizică Artă Religie Tehnologii TIC
UE
I
X
IX
12,0 12,0 20,0 12,0
IXX 12,0 12,0 20,0 12,0
12,0 12,0 20,0 12,0
21,6 15,3 12,8 9,3
18,9 13,7 8,4 9,0
16,0 8,0 4,0 4,0 4,0 8,0
16,0 8,0 4,0 4,0 4,0 8,0
16,0 8,0 4,0 4,0 4,0 8,0
12,6 8,9 7,6 4,6 4,6 2,7
9,8 7,7 10,9 4,1 0,0 1,0
Notă: Ponderile sunt calculate pe baza numărului minim de ore prevăzut de planul de învăţământ pentru fiecare disciplină şcolară (I-VIII). Sursa de date pentru EU: Key Data on Education in Europe 2002, European Commission, 2002.
La nivel european, ponderea educaţiei religioase în planurile de învăţământ este de 4.1%, cu variaţii între 0% (cazul Franţei) şi 11.2% (cazul Scoţiei). În sistemul de învăţământ românesc, ponderea acestei discipline şcolare este de 4.6% pentru învăţământul obligatoriu (clasele I-X), cu mici variaţii de la în învăţământul primar la învăţământul gimnazial şi, respectiv, la învăţământul liceal. Finalităţi ale educaţiei religioase
Diferitele modalităţi de abordare a educaţiei religioase presupun finalităţi specifice pentru această disciplină şcolară. În măsura în care au fost informaţii disponibile, analiza comparativă a avut în vedere identificarea unor valori şi competenţe comune pe care şi le propune educaţia religioasă în şcoală, în orice context socio-cultural. Astfel, s-a constatat că sistemele centrate pe o educaţie predominant confesională au ca obiectiv asumarea de către elev a propriei identităţi religioase, în conformitate cu valorile promovate de credinţa respectivă; în cazul unei educaţii religioase predominant non-confesionale, scopul acesteia este cunoaşterea şi înţelegerea diferitelor religii şi credinţe.
6
O încercare de sinteză a elementelor comune propuse de curriculumul de educaţie religioasă în diferite sisteme de învăţământ a evidenţiat o listă de obiective comune: înţelegerea principalelor aspecte ale propriei religii şi/sau ale diferitelor religii şi sisteme de credinţă; dezvoltarea responsabilităţii pentru alegerea propriilor valori şi pentru deciziile proprii; dezvoltarea atitudinilor de înţelegere, respect şi a dialogului cu persoane de diferite religii şi credinţe. Astfel, se poate aprecia că programele şcolare actuale au deplasat accentul de la modul tradiţional de abordare a educaţiei religioase, care făcea referire în special la conţinutul ce trebuia asimilat de elev (cunoaşterea dogmei), la o abordare centrată pe copil (asumarea propriei identităţi, atitudinea faţă de diferenţă, implicarea în viaţa comunităţii, autoevaluarea centrată pe valori, responsabilitatea propriilor decizii). Analiza programelor şcolare de Religie din sistemul de învăţământ românesc a condus la identificarea aceloraşi elemente comune în definirea finalităţilor educaţiei religioase. Conţinuturi ale educaţiei religioase
Complexitatea conţinuturilor abordate de educaţia religioasă poate determina unele dificultăţi în predarea acesteia ca disciplină şcolară. În primul rând, perspectiva simbolică care stă la baza conţinuturilor religioase poate intra în disjuncţie cu punctul de vedere pozitivist, aplicat de aproape toate celelalte materii şcolare. În al doilea rând, gradul ridicat de simbolistică şi de abstractizare al unor elemente de conţinut face dificil demersul de adaptare la particularităţile de vârstă ale şcolarului. În al treilea rând, educaţia religioasă necesită o abordare pluri-dimensională în procesul de învăţare: dimensiunea practică (rituală), dimensiunea experienţială (emoţională), dimensiunea narativă (mitică), dimensiunea doctrinară (filosofică), dimensiunea etică (legală), dimensiunea socială (instituţională), dimensiunea materială (estetică) 4. Toate aceste dificultăţi determină necesitatea unei atenţii speciale în proiectarea curriculumului pentru educaţia religioasă. Analiza comparativă a evidenţiat faptul că modalităţile de abordare şi proiectare a conţinuturilor educaţiei religioase diferă de la o ţară la alta. Astfel, se înregistrează o varietate de denumiri pe care această disciplină şcolară le are în planurile de învăţământ, în funcţie de modelele de abordare şi de obiectivele prioritare: „religie”, „instruire religioasă”, „educaţie religioasă”, „studii religioase”, „cunoştinţe religioase şi educaţie etică”, „morală şi religie”, „iniţiere în curentele religioase” etc.
4
Ninian Smart, The World’s Religion – old tradition and modern transformations, University Press, Cambridge, 1989. 7
În unele ţări, educaţia religioasă se realizează monodisciplinar (majoritatea ţărilor din Europa centrală şi de Est), în alte ţări face obiectul unei predări integrate, alături de cunoştinţe de etică, morală, ştiinţe sociale etc. (Belgia, Suedia, Danemarca, Olanda), iar în puţine situaţii se realizează o abordare transcurriculară a acesteia. În cazul unei abordări predominant confesionale, majoritatea elementelor de conţinut fac referire la aspecte specifice religiei predate: dogmă, istorie a cultului, tradiţii, practici etc. În unele ţări cu o anume religie dominantă, educaţia religioasă în şcolile publice se centrează numai pe aceasta (de exemplu: Bulgaria, Cipru, Irlanda, Italia). În alte ţări, toate cultele recunoscute de către stat au drept de predare în şcoală a propriei religii. În sistemele în care abordarea educaţiei religioase este predominant non-confesională, programa şcolară include elemente de conţinut referitoare la principalele religii şi sisteme de credinţe şi la aspectele actuale şi practice ale acestora. În ceea ce priveşte proiectarea curriculumului de educaţie religioasă (elaborarea programelor şcolare, a manualelor şcolare şi a auxiliarelor didactice), aceasta este, în cele mai multe cazuri, responsabilitatea statului împreună cu Biserica sau comunităţile religioase locale. În funcţie de dominanta confesional/non-confesional în abordarea conţinuturilor şi de responsabilitatea pentru designul curriculum-ului, au fost diferenţiate patru situaţii 5: - modelul confesional – educaţia religioasă este predominant confesională, iar responsabilitatea elaborării curriculei aparţine comunităţii religioase; - modelul confesional cooperativ – educaţia religioasă este predominant confesională, iar curricula este elaborată prin cooperarea dintre stat şi comunităţile religioase; - modelul non-confesional cooperativ – educaţia religioasă este predominant nonconfesională, iar curricula este elaborată prin cooperarea dintre stat şi comunităţile religioase; - modelul studiilor religioase – educaţia religioasă este predominant confesională, iar curricula este elaborată prin cooperarea dintre stat şi comunităţile religioase.
5
Peter Schreiner, Overview of religious education in Europe , în: Committed to Europe’s Future. Contribution from Education and Religions Education, Coordinating Group for Religious Education in Europe, Munster,2002. 8
În sistemul de învăţământ românesc, fiecare dintre cultele recunoscute de către stat are drept de predare a propriei religii în învăţământul public. Educaţia religioasă este abordată dintr-o perspectivă predominant confesională, elementele de conţinut punând accent în cea mai mare parte pe aspecte specifice fiecărui cult (învăţătura de credinţă, istoria cultului, tradiţii, practici religioase), cu accent pe latura practică şi aplicativă a cunoştinţelor. Pe lângă aceste aspecte ce ţin de identitatea proprie, fiecare cult a propus domenii de conţinut care asigură o perspectivă interculturală şi interreligioasă (istoria religiilor, elemente specifice altor confesiuni/comunităţi religioase). Formarea şi selectarea profesorilor pentru educaţia religioasă
Formarea şi selectarea profesorilor care predau educaţia religioasă a constituit un alt aspect pe care s-a centrat analiza comparativă. În majoritatea sistemelor de învăţământ europene, statul (ministerele educaţiei) şi culte (autorităţile fiecărei confesiuni) stabilesc, de comun acord, calificarea profesională cerută profesorilor care urmează a preda educaţia religioasă în şcoli. Profesorii de religie sunt absolvenţi ai studiilor universitare de specialitate, organizate de stat sau de fiecare confesiune recunoscută de stat. În cazurile în care statul este singurul decident în materie de educaţie religioasă (aceasta fiind situaţia majorităţii ţărilor cu predare nonconfesională a acestei discipline şcolare), selectarea profesorilor de religie se realizează în conformitate cu metodologia generală pentru întreg sistemul de învăţământ. În cazul în care Biserica sau comunităţile religioase au atribuţii în organizarea educaţiei religioase, profesorii de religie sunt numiţi cu acordul cultelor, care stabileşte responsabilităţi specifice. * * * Schimbările în domeniul social şi cultural şi impactul acestora asupra religiei (diversitatea credinţelor, pluralitatea religioasă a comunităţilor, rolul valorilor religioase la nivel social, relaţia dintre stat şi biserică) sunt factori care pun mereu în dezbatere educaţia religioasă din diverse perspective: oportunitatea acesteia, scopurile propuse, optimizarea modalităţilor de realizare etc. De asemenea, măsurile de reformă care au loc la nivelul tuturor componentelor sistemelor de învăţământ (finalităţi, calificări, curriculum, formarea profesorilor etc.) presupun ajustări permanente şi din partea educaţiei religioase.
9
În acest context, predarea religiei în şcoala publică este, pentru majoritatea sistemelor de învăţământ europene, o problemă mereu actuală. Soluţiile adoptate de un sistem sau altul sunt diverse şi sunt determinate de o varietate de factori. Analiza comparativă de faţă nu a avut ca scop propunerea de soluţii pentru armonizarea diferenţelor care există sau identificarea unui „model european” ideal de predare a religiei în şcoală, ci cunoaşterea şi înţelegerea diferenţelor şi evidenţierea faptului că educaţia religioasă este o dimensiune actuală şi importantă a majorităţii sistemelor de învăţământ europene.
10
ANEXA. Statutul educaţiei religioase în ţările europene Ţara
Numele disciplinei şcolare în planul de învăţământ
Statutul disciplinei
Nivelurile de învăţământ în care se predă
Pondere
Abordare/ tip de religie
nr. ore/săpt.
Responsabil de curricula
Albania
-
-
-
-
-
-
Anglia şi Ţara Galilor
Religie
Obligatoriu
Primar Secundar
1 oră
Non-confesional (tradiţii creştine, religiile lumii etc.)
Cooperare Stat – comunităţi religioase
Austria
Instruire religioasă
Obligatoriu
Primar Secundar
2 ore
Cooperare Stat – comunităţi religioase
Belgia
Religie / Etică
Primar Secundar
2 ore
Belarus
-
Obligatoriu (cu disciplină alternativă) -
-
-
Confesional (comunităţi religioase recunoscute de stat) Confesional (comunităţi religioase recunoscute de stat) -
BosniaHerzegovina
Religie
?
?
Confesional (islamic, catolic, ortodox, iudaist, adventist)
Reglementări la nivel regional
Bulgaria
Religie
Obligatoriu / opţional (statut diferit în diferite părţi ale federaţiei ) Opţional
?
Confesional (ortodox)
?
Croaţia
Religie
Opţional
Primar Secundar Secundar
1 oră
Confesional (catolic, islamic)
Comunităţile religoase
11
Alte observaţii
Nu există educaţie religioasă în învăţământul public; funcţionează câteva şcoli confesionale. Există Standing Council on Religious Education, care elaborează programa-cadru, pe baza căreia Comitetele regionale elaborează programe specifice (există aproximativ 150 programe locale). Accent pe abordarea multi-religioasă. Abordarea confesională este preponderentă.
Comunităţile religioase
52% dintre şcoli sunt catolice.
-
În unele şcoli se predă istoria religiilor.
Cipru
Religie
Obligatoriu
?
?
Confesional (ortodox)
Cehia
Religie
Opţional
?
?
Danemarca
Religie
Obligatoriu
1 oră
Elveţia
Obligatoriu (cu disciplină alternativă) Opţional
?
Confesional
Estonia
Educaţie religioasă / Ştiinţe biblice Religie
Înv. obligatoriu (Folkeskole) Secundar superior (Gymnasium) Primar Secundar
Confesional (comunităţi religioase recunoscute de stat) Non-confesional
?
Finlanda
Religie / Etică
Confesional (luteran etc.) Confesional (luteran, ortodox)
Cooperare stat – biserică
97% luterani
Franţa
-
Obligatoriu (cu disciplină alternativă) -
Primar Secundar Primar Secundar -
-
-
-
Germania
Religie / Etică / Norme şi valori, filosofie Religie Religie
Obligatoriu (cu discipline alternative)
Primar Secundar
53-56 ore 62 ore (an)
Confesional (evanghelic, catolic, islamic, ortodox etc.)
Cooperare stat – biserică
În şcolile de stat nu există educaţie religioasă (excepţie Alsacia şi Lorraine). Unele elemente de instruire religioasă sunt cuprinse în programe şcolare ale altor materii de studiu. Este în pregătire disciplina Cultura religiilor. Unele regiuni fac excepţie de la obligativitatea Religiei (Berlin, Bremen, Branderburg).
Opţional Obligatoriu
? Primar Secundar
? 2 ore
Confesional Confesional (ortodox, comunităţi islamice)
? Biserica, comunităţile religioase
Georgia Grecia
1 oră
12
Comunităţile religoase Comunităţile religoase Autorităţi centrale şi locale în educaţie, asociaţii ale profesorilor de religie Biserica + autorităţile regionale ?
Islanda
Studii religioase
Obligatoriu
Primar Secundar
1 oră
Irlanda
Religie
Obligatoriu
Primar
Italia
Religie catolică / Etică Religie / Etică
Opţional
Primar Secundar ?
92 ore (an) 2 ore 1 oră ?
Letonia
Lituania
Luxemburg
Macedonia Malta Moldova Norvegia
Olanda
Polonia
“Educaţie morală”: Religie / Etică Educaţie religioasă / Formare morală şi socială Cunoştinţe religioase Cunoştinţe creştine şi religioase şi educaţie etică Iniţiere în curentele intelectuale şi religioase / Religie Religie / Etică
Opţional
Non-confesional (elemente de creştinism, ştiinţe religioase, etică) Confesional (romano-catolic) Confesional (romano-catolic) Confesional (romano-catolic, luteran) Confesional
Cooperare stat – biserică
93% protestanţi
Comunităţile religioase
75% catolici
Biserica Biserica ?
Obligatoriu (cu disciplină alternativă) Obligatoriu (cu disciplină alternativă)
Primar Secundar
1 oră
Primar Secundar
3 ore
Confesional (catolic)
?
Numai educaţie catolică
-
-
-
-
-
Opţional
Primar Secundar Primar Secundar
2 ore
Confesional (romano-catolic) Non-confesional (elemente de creştinism, filosofie religiei şi morală)
?
Populaţie majoritar ortodoxă şi islamică Numai educaţie catolică
Obligatoriu
Obligatoriu
Opţional
78 ore (an)
Primar Secundar
2 ore
13
Statul
Populaţie majoritar ortodoxă
Non-confesional (elemente de creştinism, islamism, fiosofie)
Şcoli creştine
75% dintre şcoli sunt şcoli creştine.
Confesional
Biserica
Morală şi religie / Dezvoltare personală şi socială Religie
Obligatoriu (cu disciplină alternativă)
Primar Secundar
1 oră
Confesional
?
Obligatoriu
Primar Secundar
1 oră
Cooperare stat – biserică
Rusia (Fed. Rusă) Scoţia
Religie
Obligatoriu
?
?
Confesional (ortodox, catolic, protestant) Parţial confesional
Religie
Obligatoriu
?
?
Cooperare stat – biserică
Slovacia
Religie
Opţional
1 oră
Slovenia
-
-
Primar Secundar -
Non-confesional / confesional în şcolile romano-catolice Confesional (catolic, protestant) -
Spania
Obligatoriu (cu disciplină alternativă) Obligatoriu
1,5 ore
Confesional (romano-catolic)
Biserica
Suedia
Religie catolică / Activităţi socioculturale Studii religioase
Turcia
Religie şi etică
Obligatoriu
Cooperare stat – biserică Biserica
Ucraina
Religie
Ungaria
Religie
Portugalia
România
-
1 oră
Non-confesional
2 ore 1 oră ?
Confesional
Opţional
Primar Secundar inferior Secundar superior Primar Secundar Primar Secundar ?
Opţional
?
?
Confesional (ortodox, protestant) Confesional
14
?
Biserica -
? ?
Teme de educaţie religioasă sunt cuprinse în programele şcolare ale altor materii de studiu. Este în curs de pregătire o nouă materie: Religii şi etică. Educaţie religioasă majoritar catolică, foarte puţin protestantă
15
