UNIUNEA EUROPEANA
1. Etapele constituirii Uniunii Europene Convenţional, istoria construcţiei Uniunii Europene întruneşte cîteva etape. Prima etapă (1951 – mijlocul anilor ’70), considerată şi „veacul de aur al Comunităţii”. Perioada s-a manifestat prin constituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, constituirea Comunităţii Economice Europene şi a Comunităţii Europene a Energiei Atomice, formarea Uniunii Vamale, formarea relativ reuşită a Pieţei Agrare Unice, aderarea la i: Marea Britanie, Danemarca şi Irlanda. Formarea pieţei comune a condus CEE a trei noi membr i: la transformarea monopolurilor naţionale în transnaţionale şi la trecerea ţărilor membre de la economia de tip închis la cea de tip deschis. 18 aprilie 1951. La Paris, reprezentanţii Franţei, Italiei, RFG, Belgiei, Olandei şi Luxemburgului au semnat Tratatul privind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO). Tratatul a intrat în vigoare la 23 iulie 1952 şi a expirat ex pirat la 23 iulie 2002, fiind încheiat înch eiat pe o perioadă de 50 ani. CECO avea drept obiectiv crearea unei pieţe unice sectoriale. 20-23 octombrie 1954. În baza acordurilor de la Paris, la Conferinţa de la Londra, au fost precizate modalităţile de extindere a Pactului de la Bruxelles, transformat în Uniunea Europei Occidentale ( UEO). 25 martie 1957. La Roma au fost semnate Tratatul de constituire a Comunităţii Economice Europene (CEE) şi Tratatul de constituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice (CEEA/ EURATOM). Misiunea CEE a constat în promovarea unei dezvoltări armonioase şi echilibrate a activităţilor economice în comunitate şi crearea temeliei unei uniuni, asigurarea unui înalt nivel de angajare a forţei de muncă şi protecţie socială, creşterea nivelului de trai etc. Mecanisme de realizare: Piaţa comună, Uniunea Vamală. Instituţii: Parlamentul European, Consiliul de Miniştri, Comisia Comunităţii Europene, Curtea de Justiţie. 4 ianuarie 1960. A fost semnată Convenţia de la Stockholm, care a pus bazele Asociaţiei europene a liberului schimb (AELS). 30 iulie 1962. A intrat în vigoare Politica Agricolă Comună ( PAC). 1 iulie 1968. A fost constituită cu succes Uniunea Vamală. 22 aprilie 1970. A fost semnat Tratatul de la Luxemburg, care a permis lărgirea competenţelor Parlamentului European.
9-10 decembrie 1974. Şi-a desfăşurat lucrările Summit-ul de la Paris. În cadrul lui s-a luat decizia cu privire la reuniunile sistematice ale Consiliului European şi s -a propus alegerea Adunării Europene (Parlamentului) prin sufragiu universal. S-a decis lansarea Fondului European de dezvoltare regională (FEDER). 22 iulie 1975. A fost semnat Tratatul privind consolidarea puterilor bugetare ale Adunării Europene şi crearea Curţii Europene de Auditori. Documentul a intrat în vigoare la 1 iunie 1977.
A doua etapă (mijlocul anilor ’70 – începutul anilor ’90), caracterizată prin adoptarea programului de colaborare valutară şi constituirea unui mecanism eficient de consultări. În această perioadă, a fost atestată criza cunoscută sub numele „scleroza europeană”, care s-a caracterizat printr-un nivel diferenţiat de dezvoltare a ţărilor CEE şi a statelor recent aderate. În această perioadă a fost adoptat Actul Unic European şi au continuat eforturile de formare a Uniunii Europene. 6-7 iulie 1978. S-a desfăşurat Summit-ul de la Breme, la care s-a propus relansarea cooperării monetare prin crearea unui sistem monetar european (SME). 13 martie 1979. A fost lansat SME. 17-28 februarie 1986. La Luxemburg şi la Haga a fost semnat Actul Unic European (intrat în vigoare la 1 iulie 1987), care a adaptat tratatele de constituire a CEE. 29 mai 1990. Au fost semnate acordurile de instituire a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare ( BERD). 19 iunie 1990. Au fost semnate acordurile Schengen. 9-10 decembrie 1991. La Consiliul European de la Maastricht a fost decisă crearea Uniunii Europene în baza Comunităţii Europene.
A treia etapă (1992 - 2004), caracterizată prin constituirea şi evoluţia în continuare a Uniunii Europene. A fost semnat Tratatul Uniunii Europene, s-a constituit Uniunea Economică şi Monetară, trecîndu-se la valuta unică euro. 7 februarie 1992. Miniştrii de externe şi miniştrii de finanţe au semnat Tratatul de la Maastricht (intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993). Denumirea corectă a documentului este “Tratatul Uniunii Europene”. Tratatul prevede formarea Uniunii Europene cu piaţă internă, politici comune, uniune economică şi monetară, politică externă şi de securitate comună, cooperare în domeniul justiţiei şi afacerilor interne. 2 mai 1992. A fost semnat Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE). 26 martie 1995. A intrat în vigoare Convenţia Shengen.
13 -14 decembrie 1996. S-a convocat Summit-ul de la Dublin. A fost adoptat un Pact de stabilitate, care prevedea aplicarea de către statele membre ale zonei euro a programului de stabilitate şi aplicarea sancţiunilor financiare. Consiliul European a aprobat noul mecanism al ratei de schimb şi crearea Institutului European Monetar. 16-17 iunie 1997. S-a convocat Consiliul European de la Amsterdam. A fost adoptat documentul intrat în istorie sub denumirea Tratatul de la Amsterdam (semnat la 2 octombrie 1997 şi intrat în vigoare la 1 mai 1999). 1-3 mai 1998. S-a aprobat decizia privind etapa finală a UEM. 1 ianuarie 1999. În etapa finală a UEM intră 11 ţări, care adoptă EURO. 26 februarie 2001. A fost semnat Tratatul de la Nisa care a intrat în vigoare la 1 februarie 2003. 1 ianuarie 2002. În cele 12 ţări participante la zona euro a intrat în circulaţie moneda
unică. 23 iulie 2002. A expirat Tratatul ce instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, încheiat pe o perioadă de 50 de ani.
A patra etapă (2004 – 2007) - contemporană. În această perioadă a fost elaborată Constituţia Europeană şi propus spre aprobare Tratatul de la Lisabona. 29 octombrie 2004. La Roma a fost semnată Constituţia Europeană, ratificată de Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Slovacia, Slovenia şi Spania. Constituţia, care trebuia să intre în vigoare la 1 noiembrie 2006, a fost respinsă în cadrul referendumurilor din Franţa şi Olanda. Pentru a ieşi din impas, Comisia Europeana a propus să fie modificat Tratatul privind Uniunea Europeană, în vigoare la etapa actuală, textul respectiv căpătînd denumirea de Tratatul de la Lisabona. 13 decembrie 2007. A fost semnat noul tratat al Uniunii Europene – Tratatul de la Lisabona care, conform prevederilor sale, trebuia să intre în vigoare la 1 ianuarie 2009. Noul Tratat are drept scop consolidarea capacităţii de funcţionare a UE prin sporirea eficienţei instituţiilor comunitare. De asemenea, Tratatul prevede ameliorarea caracterului democratic al UE prin extinderea competenţelor Parlamentului European şi introducerea Cărţii Drepturilor Fundamentale în sistemul juridic comunitar. Pî nă în prezent nu au fost definitivate procedurile naţionale de aplicare a Tratatului de Republica Cehă, Polonia şi Germania, iar Irlanda este unica ţară care încă nu a ratificat Tratatul de la Lisabona.
2. Institutii ale Uniunii Europene În prezent funcţionarea Uniunii se bazează pe cinci instituţii: Parlamentul European, Comisia Europeană, Consiliul de Miniştri, numit pe scurt Consiliu, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (prescurtat CJCE) şi Curtea de Conturi. Parlamentul European reprezintă, în viziunea Tratatului de la Roma, din 1957, "popoarele statelor reunite în cadrul Uniunii Europene". Primele alegeri directe pentru Parlamentul European au avut loc în iunie 1979 cu un număr de mandate repartizat pe ţări, în funcţie de mărimea acestora. Începând cu 2007, 492 milioane de alegători din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene îşi aleg cei 785 de reprezentanţi în Parlamentul European.
Legitimat prin vot universal direct şi ales pentru un mandat de cinci ani, Parlamentul European şi-a sporit continuu influenţa şi puterea prin intermediul unei serii de tratate. Acestea, în mod special Tratatul de la Maastricht din 1992 şi Tratatul de la Amsterdam din 1997, au condus la transformarea Parlamentului European dintr-un organism pur consultativ într-un parlament cu puteri legislative similare celor exercitate de parlamentele naţionale. Parlamentul European este singura instituţie comunitara ale cărei şedinţe şi deliberări sunt publice.
Dezbaterile, avizele şi rezoluţiile acestuia sunt publicate în Ju rnalul Oficial al Uniunii Europene. Preşedintele reprezintă Parlamentul la evenimentele cu caracter oficial şi în relaţiile internaţionale, prezidează sesiunile plenare ale Parlamentului precum şi întâlnirile Biroului şi ale Conferinţei Preşedinţilor. Biroul este organul de reglementare în ale cărui atribuţii intră bugetul Parlamentului şi problemele administrative, organizatorice şi de personal.
Conferinţa Preşedinţilor reuneşte Preşedintele Parlamentului şi preşedinţii grupărilor politice şi este organul politic al Parlamentului. Conferinţa Preşedinţilor stabileşte ordinea de zi a şedinţelor plenare, fixează calendarul activităţilor desfăşurate de organismele parlamentare şi stabileşte competentele comisiilor şi delegaţiilor parlamentare, precum şi numărul membrilor acestora. Parlamentul are trei funcţii esenţiale: 1) alături de Consiliul Uniunii Europene, are atribuţii legislative, adică adoptă legislaţia Uniunii (regulamente, directive, decizii). Participarea sa la procesul legislativ contribuie la garantarea legitimităţii democratice a textelor adoptate; 2) împarte autoritatea în domeniul bugetar cu Consiliul Uniunii Europene, prin urmare poate modifica cheltuielile bugetare. În ultimă instanţă, adoptă bugetul în întregime;
3) exercită un control democratic asupra Comisiei. Aprobă desemnarea membrilor Comisiei şi are dreptul de a cenzura Comisia. De asemenea, exercită un control politic asupra ansamblului instituţiilor. Sediul Parlamentului European este la Strasbourg, unde se ţin şedinţele o săptămână în fiecare lună. Unele şedinţe se ţin la Bruxelles, iar Secretariatul General se află la Luxemburg. Comisia Europeană îndeplineşte trei funcţii de bază: 1) Dreptul de iniţiativă: rolul său de iniţiator al politicilor comunitare este unic. În plus, Comisia funcţionează ca organ executiv al Uniunii Europene, veghind la respectarea Tratatelor încheiate. Ea reprezintă interesul comun şi în mare măsură, semnifică personalitatea Uniunii. Principala sa preocupare este aceea de a apăra interesele cetăţenilor Europei. Membrii Comisiei sunt aleşi din ţările UE, însă fiecare dintre ei depune un jurământ de independenţă. 2) O alta funcţie a Comisiei este aceea de a veghea la respectarea tratatelor UE, astfel încât legislaţia UE să fie corect aplicată de către Statele Membre, iar toţi cetăţenii şi participanţii la Piaţa Unică să poată beneficia de condiţiile unitare asigurate. 3) Cea de-a treia funcţie a Comisiei este aceea de organ executiv al Uniunii, având responsabilitatea implementării şi coordonării politicilor. Una dintre atribuţiile sale executive constă în gestionarea bugetului anual al Uniunii şi a Fondurilor Structurale, al caror principal scop este de a elimina decalajele economice dintre zonele mai bogate şi cele mai sărace ale Uniunii.
Comisia Europeană lucrează prin Directoratele generale structurate în principal pe cele 17 politici ale UE la care se adaugă altele structurate pe relaţii externe (ex: DG Extindere, DG agricultură, DG dezvoltare regională etc.). Consiliul Uniunii Europene - Consiliul de miniştri
În baza Tratatului de constituire a Comunitatii Europene, are următoarele responsabilităţi: - este organismul legislativ al Comunităţii; în rezolvarea unei game largi de probleme comunitare îşi exercită această putere legislativă împreună cu Parlamentul European; - coordonează politica economică generală a Statelor Membre; - încheie, în numele Comunităţii, acordurile internaţionale dintre aceasta şi unul sau mai multe state sau organizaţii internaţionale; - împreună cu Parlamentul European formează autoritatea bugetară care adoptă bugetul Comunităţii. Este format din miniştrii statelor membre.
În baza Tratatului privind Uniunea Europeană: - adoptă deciziile necesare pentru definirea şi punerea în practică a politicii externe şi de securitate comună, pe baza orientărilor generale trasate de Consiliul European; - coordonează activităţile statelor membre şi adoptă măsurile necesare cu privire la cooperarea poliţienească şi juridică în materie penală.
Preşedinţia Consiliului este asigurată, prin rotaţie, de fiecare dintre Statele Membre, pe durata unui mandat de şase luni. Consiliul European reuneşte şefii de state sau guverne ai celor 27 state membre ale Uniunii Europene şi Preşedintele Comisiei Europene. Nu trebuie confundat cu Consiliul Europei (care este un organism internaţional) sau cu Consiliul Uniunii Europene.
Curtea Europeană de Justiţie, ca instituţie jurisdicţională a Comunităţii a fost înfiinţată în anul 1952. Are ca atribuţii uniformitatea interpretării şi aplicării dreptului comunitar în fieca re Stat Membru şi are competenţa de soluţionare a litigiilor în care se constituie ca părţi state membre, instituţii comunitare, întreprinderi sau persoane fizice. Curtea are judecători şi avocaţi generali, numiţi de guvernele statelor membre de comun acor d, pentru un mandat de şase ani, cu posibilitatea de reînnoire. Ei sunt aleşi din rândul juriştilor de o incontestabilă independenţă şi competenţa profesională. Judecătorii îl aleg din rândul lor pe Preşedintele Curţii pentru un mandat de trei ani ce poate fi reînnoit. Avocaţii generali acorda asistenţa Curţii în îndeplinirea atribuţiilor sale, prezentând în şedinţe deschise, în condiţii de completă imparţialitate şi independenţă, avize referitoare la speţele deduse curţii. Curtea Europeană de Conturi are ca principală atribuţie verificarea conturilor şi a execuţiei bugetului Uniunii Europene, este formată din 27 membri provenind din cele 27 State Membre şi numiţi pentru un mandat de 6 ani. Membrii Curţii de Conturi sunt independenţi şi au experienţa în domeniul auditării finanţelor publice. Membrii Curţii îşi aleg Preşedintele pentru un mandat de 3 ani. La Curtea de Conturi îşi desfăşoară activitatea 550 de profesionişti de înaltă clasă din cele 27 ţări ale Uniunii Europene, dintre care circa 250 sunt auditori. Organisme consultative Comitetul Economic şi Social (CES) este organismul consultativ european în cadrul căruia sunt reprezentate diversele categorii de activităţi economice şi sociale. Comitetul are rolul unui forum de dezbatere şi reflexie, atât la nivel european cat şi la nivelul statelor membre. Are 344 de membri ce reprezintă patronatul, muncitorii, agricultorii, întreprinderile mici şi mijlocii, comerţul şi asociaţiile meşteşugăreşti, cooperativele, societăţile de întrajutorare, profesiunile liberale, consumatorii, organizaţiile pentru protecţia mediului, familiile, ONG - urile cu caracter "social" etc. Membrii sunt propuşi de către guvernele naţionale şi numiţi de către Consiliul Uniunii Europene pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit.
Ei aparţin unuia din cele trei grupuri, angajatori, angajaţi şi interese diverse. Germania, Franţa, Italia şi Marea Britanie au 24 de membri fiecare, Spania şi Polonia au 21 de membri, România are 15 membri, Belgia, Bulgaria, Grecia şi Olanda, Portugalia, Austria, Suedia, Republica Cehă şi Ungaria au câte 12 membri, Danemarca, Irlanda, Finlanda, Lituania şi Slovacia, câte nouă, Estonia, Letonia şi Slovenia, câte şapte, Luxemburg şi Cipru şase, iar Malta cinci. Are trei misiuni fundamentale: - să ofere consultanţă celor trei mari instituţii (Parlamentul European, Consiliul şi Comisia); - să asigure o mai mare implicare/contribuţie din partea societăţii civile la iniţiativa europeană şi de a edifica şi consolida o Europa apropiată cetăţenilor săi; - să sporească rolul organizaţiilor şi asociaţiilor societăţii civile în ţările nemembre (sau grupuri de ţări), iar, în acest scop, de a promova dialogul organizat cu reprezentanţii acestora şi constituirea unor organisme similare în zonele vizate: Europa Centrala şi de Est, Turcia, ţările EUROMED, ACP şi MERCOSUR etc.
Comitetul Regiunilor(CR), înfiinţat prin Tratatul de la Maastricht este un organism complementar celor trei instituţii Comunitare de bază (Consiliul, Comisia, Parlamentul). Unul din principalele sale o biective îl reprezintă consolidarea coeziunii economice şi sociale a statelor membre. Are 344 de membri şi un număr egal de membri supleanţi, numiţi pentru o perioadă de patru ani de către Consiliul Uniunii Europene, care îşi desfăşoară activitatea în exclusivitate pe baza propunerilor venite din partea statelor membre. Comitetul Regiunilor reprezintă o "punte" de legătură între instituţiile europene şi regiunile, comunele şi oraşele Uniunii Europene. Membrii CR deţin mandate (administrative) pe plan regional sau local, nu funcţionează permanent la Bruxelles şi, ca urmare, menţin constant legătura cu cetăţenii. Se reunesc de cinci ori pe an în sesiune plenară, ocazie cu care adoptă recomandările făcute pe baza datelor furnizate de diversele comisii. 3. Obiective ale Uniunii Europene Obiectivele Uniunii Europene sunt stabilite în art. B titlul l din Tratatul de la Maastricht: - promovarea unui progres economic si social echilibrat si durabil, indeosebi prin crearea unui spatiu fara frontiere interioare, prin intarirea coeziunii economice si sociale si prin constituirea unei uniuni economice si monetare comportand, la termen, o monedă unica; - afirmarea identitatii proprii pe scena internationala, indeosebi prin promovarea unei politici externe si de securitate comune, incluzand si definirea unei politici de aparare comuna, care ar putea duce, la un moment dat, la o aparare comuna;
- intarirea protecţiei drepturilor si intereselor resortisantilor statelor membre prin instituirea unei cetatenii a Uniunii; - dezvoltarea unei cooperari stranse in domeniul justitiei si al afacerilor interne; - mentinerea integrala a acquis-ul comunitar si dezvoltarea lui, in scopul de a examina, conform procedurii stabilite la art. N paragraful 2, in ce masura politicile si formele de cooperare instaurate prin tratat ar trebui revizuite in vederea asigurarii eficacitatii mecanismelor si institutiilor comunitare.
4. Valori ale Uniunii Europene Uniunea se bazeaza pe valorile respectarii demnitatii umane, libertatii, democratiei, egalitatii, statului de drept si a respectarii drepturilor omului, inclusiv drepturile persoanelor apartinand minoritatilor. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizata prin pluralism, nediscriminare, toleranta, justitie, solidaritate si egalitate între barbati si femei. O alta valoare este prosperitatea.Modelul economic integrationist al Uniunii Europene a dus nu numai la dezvoltareaeconomica în unele tari membre, ci la o crestere în toate tarile membre, si, în timp, la reducerea decalajelor dintre regiunile mai bogate si cele mai sarace ale Uniunii. Cum s-a reusit acest lucru? Prin aplicarea concreta a unei alte valori europene: solidaritatea. Solidaritatea celui care are mai mult cu cel care are mai putin, solidaritatea celui mai norocos cu cel cu mai putine sanse. S-a f acut astfel marele salt de la modelul de dezvoltare învingator-învins la modelul prin care toata lumea are de castigat. Pace, prosperitate, solidaritate. Iata doar trei valori ale Uniunii Europene care chiar si singure pot explica de ce Uniunea a devenit de-a lungul istoriei sale un magnet pentru restul continentului. Tot mai multe state si-au dorit sa aplice acelasi model pentru a se putea bucura de aceste valori. Dar ele nu sunt singurele valori europene. O alta valoare, la care tin mai ales tinerii este libertatea: libertatea de expresie, libertatea de asociere, libertatea de a studia si a munci în orice alt stat membru al Uniunii. In aceste valori gasim resorturile intime ale majoritatii covarsitoare ale romanilor care sunt in favoarea aderarii pentru ca vor ca in tara lor sa fie pace, prosperitate, solidaritate si libertate.
5. Însemnele Uniunii Europene Simbolurile Uniunii Europene sunt specificate în proiectul de constituție al UE, în Partea IV, Dispoziții Generale și Finale, articolul 1. Majoritatea acestor simboluri au fost create de Consiliul Europei între anii 1950 - 1960 fiind adoptate de Uniunea Europeană.
Drapelul European
Cercul celor 12 stele aurii pe fond albastru. Această emblemă a fost adoptată în 1955 de către Comitetul Miniștrilor în urma propunerii Adunării Parlamentare. Prin dispoziția acestora, cele 12 stele simbolizează unitatea popoarelor Europei. Numărul lor este invariabil, douăsprezece fiind simbolul perfecțiunii și plenitudinii. Sigla Uniunii Europene este un steag albastru dreptunghiular a cărui lungime este o dată și jumătate mai mare decât înălțimea. Cele 12 stele galbene ale steagului UE, situate la intervale egale, formează un cerc imaginar al cărui centru se află la intersecția diagonalelor dreptunghiului (stelele sunt poziționate asemenea cifrelor pe cadranul unui ceas). Raza acestui cerc este egală cu o treime din înălțimea steagului. Fiecare stea are cinci vârfuri așezate pe circumferința unui cerc imaginar a cărui rază este egală cu 1/18 din înălțimea steagului. Toate stelele sunt așezate având unul din vârfuri dispus vertical și îndreptat în sus și alte două vârfuri așezate pe o linie care face un unghi drept cu catargul steagului. Imnul european
În ianuarie 1972, Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei a adoptat un imn european: aranjamentul muzical fără text realizat de Herbert von Karajan, al preludiului la “Oda bucuriei” din Simfonia a 9-a de Beethoven, iar în 1985, Șefii de Stat și de Guvern din tarile membre reuniți în cadrul Consiliului European, la Milano l-au adoptat ca imn oficial. Imnul este interpretat cu prilejul ceremoniilor europene. Alegerea acestei melodii ca imn subliniază aspirația spre valorile comune, unitatea în diversitate și idealurile de libertate, pace și solidaritate care stau la baza Uniunii Europene. Ziua Europei Data de 9 mai a fost aleasa ca Ziua a Europei de Consiliul European de la Milano, din 1985, apreciindu-se ca punctul de pornire al construcției Europei unite a fost declarația prin care, la 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de Exter ne al Franței, a propus Germaniei, vechi inamic al tarii sale, dar și altor state, sa contribuie la realizarea "unei solidarități de facto" și sa pună "bazele concrete ale unei federații europene indispensabile pentru menținerea păcii". În primăvara anului 1950 Robert Schuman, ministrul afacerilor externe al Franței, primește de la omologii din Statele Unite ale Americii și Marea Britanie o misiune istorica: crearea unui plan care sa duca la reintegrarea Germaniei Federale în familia europeana. Problema delicata pe care o avea de rezolvat îl face sa recurgă la sprijinul unui cunoscut diplomat: Jean Monnet. Aflat în casa sa din Moselle, în luna aprilie a aceluiași an, Robert Schuman meditează la acest proiect. A doua zi, în drum spre Paris, se hotarâse: „ Proiectul e interesant; va fi proiectul meu ”, ii mărturisea șefului sau de cabinet. Și astfel, în dimineata lui 9 mai, un emisar secret inmâna cancelarului german Konrad Adenauer un document confidențial care cuprindea o copie a proiectului. Acordul lui Adenauer a venit imediat: Germania dorea sa devina partener al Franței în acest proiect ce-și propunea sa schimbe soarta Europei. La ora 16.00, în aceeași zi de 9 mai
1950, în Salonul Orologiului din Quai d’Orsay, Robert Schuman citea proclamatia care prin îndrăzneala ei avea sa schimbe destinul Europei. Franța și Germania decideau sa pună în comun rezervele de cărbune și otel și invitau toate tarile europene interesate sa li se alăture. Pentru unii planul Schuman era utopia unui „aventurier politic”, pentru alții un vis nebunesc, astăzi însă este o realitate pe care o trăim cu toții. Astazi, 9 mai este un simbol european, și, împreună cu moneda unica euro, steagul albastru cu cele 12 steluțe galbene, deviza " Unitate în diversitate " și imnul - celebra "Oda Bucuriei" din Simfonia a - IX- a de L.van Beethoven - formează simbolurile identității politice a Uniunii Europene. Ziua Europei reprezinta un bun prilej pentru a organiza diverse acțiuni și festivități, menite sa apropie Uniunea Europeana de cetățenii ei, dar și pe cetățenii uniunii intre ei. Moneda Euro La originea conceptului de moneda unica se afla tratatele care stau la baza Uniunii Europene. Tratatul de la Roma (1957) declara că piața comună este unul dintre obiectivele Comunității Europene ce va contribui la o “uniune mai strânsă intre popoarele Europei”. Tratatul Uniunii Europene (1992 - Maastricht) introduce Uniunea Economica și Monetara și pune bazele monedei unice. Iar în decembrie 1995, Consiliul European de la Madrid decide ca moneda unica sa poarte numele de “euro” iar din 1 ianuarie 1999, euro a devenit moneda europeana unica. Începând cu 1 ianuarie 2002, Euro a intrat propriu-zis în circulație și în buzunarele cetățenilor europeni. În acel moment, doar 12 din cele 15 state membre au adoptat-o, ulterior li sa alăturat Grecia și Slovenia. Euro a devenit un simbol al Uniunii Europene. Monedele și bancnotele naționale ale statelor din Zona Euro au fost scoase din circulație pe 28 februarie 2002. Reprezentarea grafica a monedei unice a fost inspirata de litera greceasca epsilon, ea trebuind sa facă legătura atât cu leagănul civilizației și democrației europene, cat și cu prima litera din cuvântul "Europa". Cele doua linii paralele din simbolul grafic sunt un indicator al stabilității euro.
Forma fizica a bancnotelor și monezilor Sunt 7 bancnote și 8 monezi Euro. Bancnotele sunt de 500, 200, 100, 250, 20, 10 și 5 euro. Monezile au valori de: 2 și 1 euro, 50, 20, 10, 5, 2 și 1 cent. Realizată de Robert Kalina de la Banca Centrala Austriaca, grafica bancnotelor este puternic simbolică și strâns legată de moștenirea culturala europeană, fără sa reprezinte însă monumente reale. Ferestrele și drumurile domina fata fiecărei bancnote ca simboluri ale spiritului de comunicare și deschidere din Uniunea Europeana. Spatele fiecărei bancnote prezintă poduri ilustrând diferite perioade în arhitectură, constituindu-se într-o metaforă a apropierii dintre popoarele europene și dintre Europa și restul lumii. Bancnotele sunt diferite ca mărime și sunt colorate în nuanțe de verde, galben, albastru, mov și portocaliu.
În ce privește monezile, o față a acestora va avea simboluri naționale, asupra cărora fiecare stat membru va decide. Fața comună tuturor monezilor reprezintă o hartă a Uniunii Europene, pe un fond de linii transversale la care sunt atașate stelele drapelului european. Monezile de 1, 2 și 5 cenți pun accentul pe locul Europei în lume, în timp ce monezile de 10, 20 și 50 cenți descriu Uniunea ca o adunare de națiuni. Monezile de 1 și 2 Euro prezintă Europa fără granițe. Masurile de securitate pentru bancnote includ utilizarea de fibre fluorescente, fir de securitate și elemente sigure de autentificare cu ajutorul aparatelor specializate. Banca Centrala Europeana și celelalte bănci centrale naționale au în vedere inițiative pentru a se asigura ca publicul larg este la curent cu aspectele de securitate în ce privește bancnotele, atât înainte, cât și după intrarea lor în circulație. Specificațiile tehnice ale monezilor, inclusiv calitățile lor electromagnetice, au fost determinate luând în considerare și aspecte legate de securitatea lor. Deviza Uniunii Europene "Unitate în diversitate" este deviza Uniunii Europene și este rodul unui concurs la care au participat, cu propuneri, 80.000 de tineri, între 10 și 20 de ani. A fost folosita pentru prima data în 2000 și a fost pentru prima data menționată oficial în Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru Europa, încheiat în 2004. Articolul I – 8 enumera simbolurile UE. Semnificația devizei este ca, prin Uniunea Europeana, europenii își unesc eforturile pentru a lucra împreună pentru menținerea păcii și pentru prosperitate, și ca numeroasele culturi, tradiții și limbi diferite care coexista în Europa sunt un atu pentru continentul nostru. Uniunea Europeana este fondata pe principiul "unitate în diversitate": diversitatea culturilor, obiceiurilor, credințelor și limbilor. Tocmai aceasta diversitate face ca Uniunea Europeana sa fie ceea ce este: un spațiu al diversității celebrate ca sursa de bogăție și nu un "creuzet" în care diferențele se topesc.
