MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ
FUNCŢIA PUBLICĂ EUROPEANĂ Prof. univ. dr. Ion Popescu - Suport de curs -
BUCUREŞTI 2010
1
CUPRINS MODULUL 1 - FUNCŢIA PUBLICĂ EUROPEANĂ ŞI FUNCŢIONARUL PUBLIC EUROPEAN. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE FUNCŢIONARILOR EUROPENI ..................................... 6 1. Dispoziţii generale privind funcţia publică europeană şi funcţionarul public european ............................................................................................................. 6 2. Drepturile şi obligaţiile funcţionarului public european.............................. 11
MODULUL 2 - CARIERA FUNCŢIONARILOR PUBLICI EUROPENI 30 1. Clasificarea posturilor funcţiei publice europene după natura şi nivelul funcţiilor cărora le corespund ...................................................................... 30 2. Recrutarea, evaluarea şi promovarea funcţionarilor publici europeni....... 34
MODULUL 3 - MODIFICAREA ŞI ÎNCETAREA RAPORTURILOR DE SERVICIU ALE FUNCŢIONARILOR PUBLICI EUROPENI................. 40 1. Modificarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici europeni 40 2. Încetarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici europeni........ 44
MODULUL 4 - CONDIŢIILE DE MUNCĂ, REGIMUL PECUNIAR ŞI AVANTAJELE SOCIALE ALE FUNCŢIONARILOR PUBLICI EUROPENI.................................................................................................. 50 1. Condiţiile de muncă ale funcţionarului european ........................................ 50 2. Regimul pecuniar şi avantajele sociale ale funcţionarului european........... 53
MODULUL 5 - RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI EUROPENI............................................. 58 1.Răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici europeni. ....................... 58 2.Căile de atac împotriva sancţiunilor disciplinare aplicate. .......................... 61
BIBLIOGRAFIE.......................................................................................... 63
2
• Date de identificare a cursului Date de contact ale titularului de curs: Nume: Popescu Ion Birou: str. Povernei, nr. 6 Telefon: 021/3180897 Consultaţii:
Date de identificare curs Funcţia publică europeană Anul I, Semestrul I Tipul cursului: obligatoriu Tutori:
• Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite Cursul de faţă condiţionează parcurgerea si promovarea cu succes a mai multor discipline din semestrele anterioare ale programului academic propus in cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative. Masterandul care doreşte să urmeze cursul “Funcţia publică europeană ” trebuie să fi promovat următoatele discipline: Elemente de teoria generală a statului şi dreptului, Bazele constituţionale ale administraţiei publice, Drept administrativ, Drept comunitar. • Descrierea cursului Cursul „Funcţia publică europeană” îşi propune să fie util celor ce sunt preocupaţi de cercetarea dreptului european, care include şi personalul ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul instituţiilor europene. În egală măsură este util şi celor care şi-au propus să dezvolte o carieră de succes în cadrul instituţiilor europene. • Organizarea temelor în cadrul cursului Tematica ce corespunde cursului „Funcţia publică europeană” include cinci module. Nivelul de înţelegere si, implicit, utilitatea informaţiilor pe care le regăsiţi in fiecare lecţie vor fi sensibil optimizate dacă, in timpul parcurgerii suportului de curs, veţi consulta sursele bibliografice recomandate. De altfel, rezolvarea tuturor lucrărilor de verificare, precum si promovarea examenului final impune, cel puţin, parcurgerea referinţelor obligatorii, menţionate la finalul fiecărei lecţii. In situaţia in care nu veţi reuşi să accesaţi anumite materiale bibliografice, aveţi posibilitatea să contactaţi tutorii disciplinei şi titularul de curs. • Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs 3
Parcurgerea celor cinci module în care este structurat cursul va presupune atat intalniri faţă in faţă (consultaţii), cat si muncă individuală. Consultaţiile, pentru care prezenţa este facultativă, reprezintă un sprijin direct acordat dumneavoastră din partea titularului si a tutorilor disciplinei. Avand in vedere particularităţile invăţămantului la distanţă, dar si reglementările interne, parcurgerea si promovarea acestei discipline presupune antrenarea studenţilor in următoarele tipuri de activităţi: a. consultaţii – pe parcursul semestrului vor fi organizate două intalniri pentru consultaţii; b. realizarea unui proiect de semestru cu o temă si un set de sarcini anunţate cu cel puţin 30 de zile inaintea datei de depunere a acestuia. c. lucrări de evaluare care vor fi rezolvate si, respectiv trimise tutorilor in conformitate cu precizările din calendarul disciplinei. • Materiale bibliografice obligatorii Suportul de curs conţine, la sfârşitul fiecărei lecţii, atât referinţele bibliografice obligatorii cat si cele facultative. Sursele bibliografice au fost astfel stabilite incat să ofere posibilitatea adancirii nivelului de analiză si, implicit, comprehensiunea fiecărei teme. • Materiale şi instrumente necesare pentru curs Optimizarea secvenţelor de formare reclama accesul studenţilor la următoarele resurse: - calculator conectat la internet - imprimantă (pentru tipărirea materialelor suport sau a temelor redactate) - acces la resursele bibliografice (ex: abonament la Biblioteca Centrală Universitară) - acces la echipamente de fotocopiere • Calendar al cursului Calendarul disciplinei este adus la cunoştinţa studentului şi cuprinde datele celor două întâlniri care vor fi anunţate in timp util pe site-ul facultăţii şi termenele la care trebuie transmise lucrările de verificare aferente fiecărei lecţii, precum si data limită pentru trimiterea proiectului de semestru.
4
• Politica de evaluare şi notare Evaluarea finală se va realiza pe baza unui examen scris desfăşurat in sesiunea de la finalul semestrului I. Nota finală se compune din: a) punctajul obţinut la acest examen, b) Aprecierea lucrărilor de evaluare pe parcurs; c) evaluarea proiectului de semestru • Elemente de deontologie academică Se vor avea in vedere următoarele detalii de natură organizatorică: - Orice material elaborat de către studenţi pe parcursul activităţilor va face dovada originalităţii. Studenţii ale căror lucrări se dovedesc a fi plagiate nu vor fi acceptaţi la examinarea finală. - Orice tentativă de fraudă sau fraudă depistată va fi sancţionată prin acordarea notei minime sau, in anumite condiţii, prin exmatriculare. - Rezultatele finale vor fi puse la dispoziţia studenţilor prin afisaj electronic. • Studenţi cu dizabilităţi Titularul cursului si echipa de tutori isi exprima disponibilitatea, in limita constrangerilor tehnice si de timp, de a adapta conţinutul si metodele de transmitere a informaţiilor, precum si modalităţile de evaluare (examen oral, examen on line etc), in funcţie de tipul dizabilităţii cursantului. Altfel spus, avem in vedere, ca o prioritate, facilitarea accesului egal al tuturor cursanţilor la activităţile didactice si de evaluare. • Strategii de studiu recomandate Având în vedere caracteristicile invăţămantului la distanţă, se recomandă studenţilor o planificare foarte riguroasa a secvenţelor de studiu individual, coroborată cu secvenţe de dialog, mediate de tutorii si respectiv titularul de disciplină. Lectura fiecărei lecţii si rezolvarea la timp a lucrărilor de evaluare garantează nivele inalte de inţelegere a conţinutului tematic si totodată sporesc sansele promovării cu succes a acestei discipline.
5
MODULUL 1 - FUNCŢIA PUBLICĂ EUROPEANĂ ŞI FUNCŢIONARUL PUBLIC EUROPEAN. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE FUNCŢIONARILOR EUROPENI Scopul modulului: Familiarizarea studentului cu funcţia publică europeană şi funţionarul public european Obiectivele modulului: La finalul acestui modul, cursanţii trebuie: Să cunoască aspectele ce ţin de funcţia publică europeană şi funcţionarul public european Să cunoască drepturile şi obligaţiile funcţionarului public european 1. Dispoziţii generale privind funcţia publică europeană şi funcţionarul public european Scurt istoric În contextul creat de cel de-al doilea război mondial când o mare parte din economia europeană era distrusă, guvernele democratice din Occident, hotărâte să nu mai repete greşelile trecutului, au căutat calea ieşirii din impas şi au ales soluţia integrării lor economice şi politice. Astfel, în anul 1948 a fost înfiinţată „Organizaţia de Cooperare Economică Europeană” care a devenit mai târziu „Organizaţia de Cooperare Economică şi Dezvoltare” (O.C.E.D) iar în anul 1949 a luat fiinţă Consiliul Europei. La 10 august 1952 a fost înfiinţată „Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (C.E.C.A) iar prin „Tratatul de la Roma” semnat la 25 martie 1957 au fost puse bazele „Comunităţii Economice Europene”(C.E.E) şi ale „Comunităţii Europene a Energiei Atomice” (EURATOM). În acest fel au luat fiinţă cele trei Comunităţi Europene. Fiecare dintre cele trei Comunităţi avea, la început, instituţiile sale proprii şi, implicit, propriile sale categorii de personal, supuse unor regimuri juridice diferite. Astfel C.E.C.A a cunoscut, până la data de 1 iulie 1965 când a fost adoptat un statut al funcţionarilor publici din cadrul acestui organism, o perioadă în care funcţionarii erau recrutaţi pe bază de contract de drept public. Acelaşi sistem a fost folosit şi de C.E.E şi EURATOM în perioada lor prestatutară (1958-1962).
6
Fuziunea celor trei Comunităţi, prin Tratatul de fuziune din 8 aprilie 1965, a determinat şi unificarea statutului personalului acestora, chiar prin tratat impunând „stabilirea unui regulament al personalului unic şi comun tuturor instituţiilor europene”. Această unificare a fost realizată prin Regulamentul CEE, CECA, CEEA nr. 259/68 din 29 februarie 1968 publicat în J.O.C.E nr. L 56 din 4.03.1968 modificat de mai multe ori, cunoscut sub numele „STATUT. Regulamente şi reglementări aplicabile funcţionarilor şi altor agenţi ai Comunităţilor Europene”. Cele mai importante instituţii europene sunt: Consiliul Europei, Parlamentul European, Comisia Europeană, Curtea de Justiţie, Tribunalul de primă instanţă, Tribunalul Funcţiei Publice a Uniunii Europene, Curtea de Conturi. Acestor instituţii principale se adaugă alte organe precum: instituţiile Uniunii Monetare, Comitetele Consultative Economice şi Sociale, Mediatorul European, Banca Europeană de Investiţii şi Agenţia de Aprovizionare EURATOM. Numărul funcţionarilor europeni a crescut progresiv, funcţie de numărul statelor membre, de instituţiile europene şi sarcinile crescânde ale acestora. Astfel, dacă în anul 1953 erau angajaţi 280 de funcţionari europeni, în anul 1957 numărul lor era de 693. Semnarea Tratatului de la Roma şi mărirea competenţelor instituţiilor europene au determinat o creştere substanţială a numărului de funcţionari publici europeni, ajung în anul 1967 la aproximativ 11.000 de persoane. Aşa cum arătam, creşterea numărului funcţionarilor publici europeni a fost determinată de numărul statelor membre ale Uniunii, naţionalii noilor state membre având posibilitatea de a ocupa aceste posturi. În vederea realizării şi a unui echilibru geografic al repartizării posturilor de funcţionar public european, Comisia Europeană, prin documentul „Obiective şi modalităţi de realizare a lărgirii administrative”, şi-a fixat obiectivele necesare pentru includerea, în următorii cinci ani (1995-1999), a unor funcţionari reprezentanţi ai noilor state membre. S-a ajuns astfel ca, în anul 1999, să ocupe funcţii publice europene între 400 şi 500 de austrieci, între 250 şi 300 de finlandezi şi 400 şi 500 de suedezi 1 .
1
Pierre Alexis Feral „Mythes et Réalités de la fonction publique communautaire” – „Revue franchise d` administration publique” nr. 95/2000, p. 414 7
Aşadar, numărul persoanelor care desfăşoară în cadrul instituţiilor europene o activitate permanentă, este unul extrem de mare, aceştia pregătind procesul decizional ce aparţine unui număr mult mai redus. Aproximativ 6000 de persoane funcţionează, în acest sens, numai în Parlamentul European, în serviciul a 626 de membrii. 2 Întregul personal al instituţiilor europene este constituit din cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, reflectând diversitatea culturală a acestora, fiind nevoiţi să îşi desfăşoare activitate, ce mai mare parte, departe de ţările lor. Funcţia publică europeană. Funcţionarul public european. Distincţia faţă de funcţionarii publici contractuali. Fiecare dintre instituţiile europene dispune de propriul său personal, având o politică proprie în ce priveşte managementul acestuia, însă această politică se conturează pe principiile generale stabilite de Statutul comun al funcţionarilor publici europeni. Articolul 1 din Statutul funcţionarilor Uniunii Europene oferă definiţia funcţionarului public european: „este funcţionar al Comunităţilor în sensul prezentului statut orice persoană care a fost numită, în condiţiile prevăzute de prezentul statut, într-un post permanent al uneia dintre instituţiile Comunităţilor, printr-un act scris al autorităţii împuternicite să facă numiri a instituţiei în cauză. Aşadar, funcţia publică europeană reuneşte mai multe mii de funcţionari şi agenţi în serviciul instituţiilor europene şi al diferitelor organisme care se înscriu în structura europeană sau se găsesc la graniţa acesteia (de exemplu: Fundaţia europeană pentru ameliorarea condiţiilor de viaţă şi muncă, Centrul European de dezvoltare şi formare profesională, Institutul universitar European). Funcţia publică europeană are caracter de permanenţă – prin aceasta, funcţionarii europeni deosebindu-se de alte categorii de agenţi, spre exemplu, de cei angajaţi în regim contractual, numiţi în general pe o
2
Julian Priestley ”L`administration du Parlement Européen au service des députés” – „Revue franchise d` administration publique” nr. 95/2000, p.439
8
perioadă de 5 ani reînoibili, şi al căror statut este reglementat printr-un alt regulament, şi anume, în Regulamentul nr. 2615 din 1976. Funcţionarilor contractuali (cunoscuţi şi sub numele de agenţi temporari) li se aplică reglementările dreptului european sau ale dreptului naţional. În funcţie de dreptul aplicabil, funcţionarii contractuali sunt aşadar contractuali de drept european şi contractuali de drept privat local. a) Contractualii de drept european – se regăsesc sub mai multe categorii: 1) temporarii – ocupă posturi bugetate de autoritate temporar în cadrul schemei de personal sau posturi permanente (de obicei personalul de cercetare) 2) auxiliarii – angajaţi să îndeplinească sarcini precare prin natura lor sau prin absenţa titularului, posturile lor nefiind cuprinse în scheme, cu excepţia interimatelor; 3) consilierii speciali – acele personalităţi care sunt angajate datorită cunoştinţelor, renumelui, calificării profesionale excepţionale. b) Contractualii de drept privat local Sunt recrutaţi prin intermediul unui contract de prestări servicii încheiat în conformitate cu prevederile legale din ţara în care este încheiat, în conformitate cu prevederile legale din ţara în care agentul îşi aduce la îndeplinire atribuţiile. Diferenţele dintre cele două categorii de funcţionari contractuali privesc: - dreptul aplicabil: european şi, respectiv, dreptul naţional - soluţionarea litigiilor cu instituţia europeană se judecă de către instanţele Uniunii Europene pentru prima categorie, iar pentru cea de-a doua categorie, de personal contractual, sunt competente instanţele naţionale competente. În doctrină se face distincţie uneori, sub aspectul menţionat, şi între funcţionari contractuali de drept public şi funcţionari contractuali de drept privat. Rolul funcţionarilor publici europeni Literatura occidentală ridică două probleme, şi anume: care este locul şi rolul funcţionarilor publici europeni în viaţa Uniunii? 9
în ce mod se implică aceştia în realizarea politicii europene? Ca răspuns la cele două întrebări, au fost conturate două opinii: un rol exclusiv executiv al funcţionarilor publici europeni, ei având doar calitatea de realizatori efectivi ai deciziilor care au fost trasate de către autorităţile politice europene; funcţionarii publici europeni au un rol efectiv în a influenţa politica Uniunii, aceştia nelimitându-se doar la executarea deciziilor, ci participă efectiv şi la elaborarea deciziilor. Dificultatea emiterii unei soluţii tranşante este determinată şi de faptul că Uniunea Europeană este constituită din mai multe state, fiecare dintre acestea având o viziune diferită asupra a ceea ce înseamnă funcţia publică europeană. Actul de numire al funcţionarului public european Regimul juridic al actului de numire într-o funcţie publică europeană este reglementat de art. 1 din Statut care stabileşte caracterele acestuia şi anume: 1. este un act juridic unilateral. Printr-un regulament al Consiliului s-a stabilit că situaţia juridică a funcţionarilor publici europeni poate fi modificată în mod unilateral; 2. este emis de autoritatea învestită cu puterea de numire, desemnată în acest scop de organismul european, pe baza art. 2 din Statut. Ca regulă, preşedintele fiecărei instituţii reprezintă, pentru instituţia respectivă, autoritatea învestită cu puterea de numire”; 3. va cuprinde, in mod obligatoriu, şi data de la care acesta îşi va produce efectele, dată ce nu poate fi anterioară momentului în care persoana interesată intră efectiv în funcţie; 4. conferă funcţionarului european o situaţie juridică statutară şi reglementară; 5. orice numire se poate face doar pentru ocuparea unui post vacant. Această condiţie este impusă şi în situaţia promovării. În concluzie, actul juridic de numire poate fi definit ca acel act juridic unilateral, emis de autoritatea învestită cu puterea de numire, prin care cel numit dobândeşte calitatea de funcţionar public european.
10
2. Drepturile şi obligaţiile funcţionarului public european a) Principiile care guvernează exercitarea drepturilor şi obligaţiilor funcţionarilor publici europeni Este important de subliniat, înainte de a analiza principiile care guvernează drepturile şi obligaţiile funcţionarilor europeni, că Statutul funcţionarilor Uniunii Europene fixează drepturile şi obligaţiile acestora, în aşa fel încât să garanteze, în primul rând, independenţa lor faţă de statele ai căror naţionali sunt. Totodată, unele dintre aceste principii care sunt tipice funcţiei publice europene şi care sunt completate de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, individualizează funcţia publică europeană, diferenţiindo în parte de funcţiile publice naţionale, datorită caracterului său supranaţional. Următoarele principii vin să întărească, de fapt, semnificaţia drepturilor şi obligaţiilor funcţionarilor europeni. 1. Principiul independenţei absolute a funcţionarilor publici europeni faţă de orice guvern, autoritate, organizaţie sau persoane exterioare instituţiei lor şi faţă de statele ai căror naţionali sunt. Independenţa este unul dintre principiile funcţiei publice europene, dar nu numai. Obligaţia de independenţă se aplică şi altor categorii de personal sau de membri ai instituţiilor europene, acest principiu fiind prevăzut în toate documentele Uniunii Europene ce reglementează în materie. În înţelegerea principiului independenţei funcţionarului european chiar faţă de statul al cărui naţional este, trebuie menţionat că, în cadrul instituţiei europene, funcţionarul public nu este numit în funcţie de statul respectiv şi nu îndeplineşte o funcţie în interesul statului din care provine. El este numit în funcţie de autoritatea învestită cu puterea de numire a instituţiei sau organului european în care îşi desfăşoară activitatea şi îşi exercită funcţia în interesul general al Uniunii Europene, individualizată prin instituţia sau organul în care îşi desfăşoară activitatea.
11
Încă din 1961 3 , înaintea adoptării primului Statut al funcţionarilor Comunităţilor Europene regăsim în doctrina vremii statuarea principiului independenţei ce trebuie să guverneze statutul funcţionarului supranaţional, astfel „Fundamentul statutului funcţionarilor internaţionali, al privilegiilor şi imunităţilor lor rezidă în necesara independenţă, imperativ cerută de funcţiile internaţionale şi supranaţionale, în interesul evident al organizaţiei care l-a angajat” 4 . Independenţa constituie o exigenţă absolută pentru membrii personalului în relaţiile cu autorităţile naţionale, aceştia trebuind să se achite de îndatoririle lor şi „să-şi adapteze conduita, având în vedere numai interesele Uniunii, fără să solicite sau să accepte instrucţiuni de la nici un guvern, autoritate, organizaţie sau persoană din exteriorul instituţiei sale” 5 . Persoanele care îşi desfăşoară activitatea în instituţiile europene sunt resortisanţi ai statelor membre, unde cea mai mare parte dintre ei au studiat şi au lucrat, înainte de a veni să lucreze pentru instituţiile europene. A lucra pentru instituţiile europene înseamnă asumarea angajamentului de a duce la îndeplinire obiectivele Uniunii Europene, ceea ce reprezintă o operă colectivă inspirată din idealul de a depăşi conflictele pe care Europa le-a cunoscut de-a lungul istoriei. De aceea interesul personal ori naţional, sau eventualele presiuni politice nu trebuie să ghideze niciodată conduita funcţionarilor. 2. Principiul îndatoririi funcţionarilor de a considera numai interesele Uniunii în exercitarea atribuţiilor de funcţie publică Această obligaţie de a-şi îndeplini atribuţiile şi de a-şi regla conduita exclusiv în vederea realizării intereselor Uniunii este în legătură cu obligaţia de independenţă faţă de statul al cărui naţional este. Această obligaţie este asimilată celei de loialitate faţă de interesele Uniunii. Deseori în textele tratatelor europene le găsim reglementate împreună, de aceea noi deşi alegem să analizăm separat această obligaţie şi să o statuăm ca si principiu, o considerăm totodată, o obligaţie complementară celei de independenţă. 3
Primul statut al funcţionarilor Comunităţilor Europene a fost adoptat la 29 februarie 1968 prin Regulamentul CEE, Euratom, CECA nr. 259 4 Henry Gerald, La fonction publique europeenne, Lausane, 1961, Imprimerie C.Risold et Fils, p.184 5 Articolul 11 alineatul 1 din Statutul funcţionarilor Uniunii Europene 12
În suportul afirmaţiei de mai sus, vin dispoziţiile articolului 11 din Statutul funcţionarilor Uniunii Europene care reuneşte cele două obligaţii în textul său, evidenţiind că „Funcţionarul trebuie să-şi adapteze conduita având în vedere numai interesele Uniunii, fără să solicite sau să accepte instrucţiuni de la nici un guvern, autoritate, organizaţie sau persoană din exteriorul instituţiei sale” (principiul independenţei funcţionarului european). Obligaţia de fidelitate continuă şi după încetarea funcţiei 6 obligândul pe funcţionar şi agent ca, după încetarea funcţiei, să respecte „îndatoririle de onestitate şi delicateţe atunci când este pus în situaţia de a accepta anumite funcţii sau avantaje”. Pe parcursul a doi ani după încetarea funcţiei, „funcţionarul care îşi propune să exercite o activitate profesională remunerată sau nu, trebuie să declare acest lucru instituţiei sale 7 ”. Din perspectiva relaţiilor cu cetăţenii Uniunii Europene, loialitatea faţă de instituţiile europene în care funcţionarul îşi desfăşoară activitatea este demonstrată de către acesta prin îndeplinirea obiectivului fiecărei instituţii europene şi anume asigurarea unei administraţii eficiente, transparente, deschise, accesibile şi eficace, aceasta putându-se realiza prin tratarea publicului într-o manieră obiectivă, imparţială şi curtenitoare. Altfel spus, fiecare funcţionar european trebuie să militeze pentru realizarea „intereselor Uniunii Europene”. Statutul contribuie astfel la „fabricarea” unui interes general al Uniunii Europene distinct de cel al statelor membre ale acestei Uniuni 8 .
6
Obligaţie prevăzută în articolul 16 „Dacă această activitate are vreo legătură cu activitatea desfăşurată de funcţionar în ultimii trei ani de serviciu şi riscă să fie incompatibilă cu interesele legitime ale instituţiei, autoritatea învestită cu puterea de numire poate, în funcţie de interesul serviciului, fie să interzică funcţionarului exercitarea acestei activităţi, fie să-l supună oricărei condiţii pe care o consideră necesară. După avizul Comisiei paritare, instituţia aduce la cunoştinţă decizia sa funcţionarului interesat într-un termen de 30 de zile lucrătoare începând cu data primirii declaraţiei funcţionarului interesat. La expirarea acestui termen, absenţa unui răspuns semnifică o decizie de acceptare implicită”. 8 Face parte din intervenţia avută de Nicole Maggi-Germain, conferenţiar universitar la Universitatea Paris I, Pantheon-Sorbonne, în cadrul semninarului deja amintit co-prezidat de Christian- Albert Garbar (Universite de Tours, France) şi Jean-Marc Weller (LATTS/Ecole des Ponts et Chaussees France), a cărui temă a fost „”Conştiinţa 7
13
3. Principiul conform căruia privilegile şi imunităţile sunt conferite funcţionarilor europeni exclusiv în interesul Uniunii (art. 23 şi art. 24) Privilegiile şi imunităţile funcţionarilor europeni sunt reglementate, în principal de Protocolul din 8 aprilie 1965 9 cu privire la privilegii şi imunităţi 10 , în capitolul V intitulat „Funcţionarii şi agenţii Comunităţilor Europene”. Dispoziţiile Protocolului sunt completate cu regulamente interne ale instituţiilor europene şi prin acordurile stabilite între instituţiile Uniunii Europene şi statele pe teritoriul cărora reprezentanţii acestora îşi desfăşoară activitatea. Reprezentanţii oficiali ai Uniunii trebuie să poată susţine liber interesele instituţiilor pe care le reprezintă, de aceea Protocolul a stabilit pentru funcţionarii europeni un număr de privilegii şi imunităţi destinate a le garanta independenţa necesară atât ca persoane, cât şi pentru bunurile lor şi pentru a evita atingerea demnităţii instituţiei pe care o reprezintă. Tribunalul de Primă Instanţă a motivat că acordarea privilegiilor şi imunităţilor „vizează evitarea unei restricţii ce ar putea fi adusă funcţionării şi independenţei Comunităţilor” 11 . Privilegiile şi imunităţile prevăzute de Protocol sunt: I. Inviolabilitatea Inviolabilitatea are ca scop să permită funcţionarului european exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei sale în acord exclusiv cu interesele Uniunii şi nu cu cele ale statului al cărui naţional este sau cu cele ale statului în care îşi desfăşoară activitatea. Acest privilegiu începe în ziua în care este dobândită calitatea de funcţionar european şi încetează la data la care funcţionarul pierde această calitate 12 . profesioanală a funcţionarului faţă de cetăţeanul- client”, desfăşurată la 5 martie 2003 în Paris. 9 Publicat în J.O. nr.152 din 13 iulie 1967 10 Modificarea acestui Protocol a fost adusă prin art. 6 al Tratatului de la Nisa 11 Tribunalul de primă instanţă 19 noiembrie 1992, Campogrande/Comission (T-80/91), Recueil de Jurisprudence, p.II-2459, punctul 42). Este interzisă orice impozitare naţională, oricare ar fi natura sau modalităţile de percepere, care are ca efect grevarea, directă sau indirectă, a funcţionarilor sau altor agenţi ai Comunităţilor, în baza faptului că sunt beneficiarii unei remuneraţii vărsată de Comunităţi, chiar dacă impozitul în cauză nu este calculat în raport cu această remuneraţie (Curtea de Justiţie 25 mai 1993, Kristoffersen/Skatteministeriet, C-263/91, Recuieil de jurisprudence, p.I-1755, punctele 1416) 14
II. Imunitatea de jurisdicţie Imunitatea de jurisdicţie este recunoscută funcţionarilor europeni şi se explică prin faptul că aceştia nu pot fi traşi la răspundere de către autorităţile statului în care se află instituţia europeană şi în cadrul căreia funcţionarii îşi desfăşoară activitatea. Limitele 13 în cadrul cărora operează imunitatea de jurisdicţie au fost interpretate de Curtea Europeană de Justiţie astfel: „imunitatea faţă de procedurile legale acoperă doar actele care, prin natura lor, reprezintă o participare la sarcinile instituţiei 14 ”. Funcţionarii beneficiază de imunitatea de jurisdicţie atât în timpul exercitării funcţiei, cât şi după încetarea acesteia, pentru actele îndeplinite în calitatea lor oficială, în exerciţiul efectiv al funcţiilor 15 , sub rezerva răspunderii care le revine faţă de Uniune şi a competenţei Curţii Europene de Justiţie de a statua cu privire la litigiile intervenite între instituţiile europene şi agenţii lor 16 . III. Privilegii fiscale şi vamale a. Scutirea de impozite 12
Inviolabilitatea localurilor şi a construcţiilor Uniunii Europene este de asemenea recunoscută. Aceasta înseamnă că localurile şi construcţiile Uniunii sunt exceptate de la percheziţii, rechiziţii, confiscări sau exproprieri. Uniunea are dreptul de a administra localurile şi construcţiile conform necesităţii instituţiilor care funcţionează în acestea. Dreptul la inviolabilitatea localurilor şi a altor construcţii determină şi o obligaţie corelativă a statelor în care se află aceste localuri, constând în imposibilitatea de a pătrunde în clădirile Uniunii fără acordul acesteia. Bunurile Uniunii beneficiază, de asemenea, de inviolabilitatea prevăzută de Protocol. Aceasta înseamnă că bunurile aflate în localurile şi alte clădiri ale Uniunii nu pot fi supuse unor constrângeri administrative sau judiciare, fără acordul Curţii de Justiţie. Inviolabilitatea documentelor priveşte atât pe cele în lucru cât şi pe cele aflate în arhive. 13 Spre deosebire de funcţionarii europeni, agenţii diplomatici acreditaţi în alte state, spre exemplu, beneficiază în mod explicit chiar de imunitatea de jurisdicţie penală (art. 31 din Convenţia de la Viena asupra relaţiilor diplomatice şi consulare încheiată la 24 aprilie 1963). Aceasta înseamnă că statul în care agentul diplomatic este acreditat nu-l poate aresta şi nici judeca în tribunalele proprii. Aceiaşi agenţi diplomatici beneficiază şi de imunitate de jurisdicţie civilă numai pentru actele desfăşurate în exerciţiul funcţiilor consulare. 14 Decizia Curţii Europene de Justiţie din 11 iulie 1968 Claude Sayag şi Zurich v. Jean Pierre Leduc, Denis Thonnon, soţia sa şi SA „La Concorde” în Dosarul 5/1968 15 Adăugarea noastră 16 Constanţa Călinoiu, Verginia Vedinaş, op.cit., p.231 15
Interpretând dispoziţiile art. 3 din Protocol, Curtea Europeană de Justiţie a stabilit că imunitatea privind impozitele se referă la orice tip de impozit, direct sau indirect. Funcţionarii şi agenţii europeni sunt exceptaţi de la impozitele naţionale pe salariu vărsate de Uniune, însă datorează acestora un impozit în conformitate cu procedura stabilită de Consiliu, la propunerea Comisiei 17 . b. Exonerarea de taxe vamale şi interzicerea restrângerilor privind exportul sau importul 18 Funcţionarii europeni beneficiază de dreptul de a importa în mod liber mobila şi autoturismul propriu la data când aceştia intră în funcţie şi de a le reexporta, la încetarea funcţiei. Funcţionarii europeni se bucură şi de alte facilităţi. De exemplu membrii şi agenţii instituţiilor Uniunii Europene pot obţine permise de liberă trecere, emise de preşedinţii instituţiilor, în forma decisă de Consiliu. Aceste permise sunt recunoscute ca titluri de circulaţie de către statele membre 19 . 4. Principiul conform căruia funcţionarii publici se găsesc în permanenţă la dispoziţia instituţiei Prevederile Statutului funcţionarilor europeni scot la lumină o serie de obligaţii ale acestora care depăşesc frontierele vieţii profesionale şi se extind în viaţa privată. Articolul 55 alineatul 1 din Statut, direct opozabil funcţionarilor prevede că „funcţionarii activi sunt întotdeauna la dispoziţia instituţiei lor”. Interpretarea acestui principiu a fost realizată de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene 20 , care a statuat că instituţia europeană trebuie să cunoască şi să dispună de toate informaţiile necesare localizării şi intrării în contact cu funcţionarii săi la domiciliul acestora. De aceea, refuzul unui funcţionar de a comunica administraţiei adresa sa personală constituie o
17
În conformitate cu dispoziţiile articolului 13 din Protocol. Această imunitate se aplică oricărui articol destinat uzului oficial al Uniunii Europene şi publicaţiilor oficiale ale acestei uniuni. Potrivit art. 6 din Protocol, pentru Uniunea Europeană este recunoscut acelaşi tratament pentru comunicaţiile ei oficiale şi transferul de documente, similar cu cel pe care îl acordă misiunilor diplomatice 19 C. Călinoiu, V. Vedinaş, op.cit., p.231 20 CJCE 21 aprilie 1994, Anna-Maria Campogrande împotriva Comisiei, cazul C-22/93P, Recueil de jurisprudence 1994 p.I-1375. 18
16
neîndeplinire a obligaţiilor ce rezultă din prevederile articolului 55 alin. 1 şi antrenează o sancţiune disciplinară 21 . Nefiind necesară nici o măsură de punere în aplicare şi fiind direct opozabil funcţionarilor, articolul 55 alineatul 1 a stat la baza încheierii unui acord între statul în care se află sediul instituţiilor europene şi instituţiile europene în materia informaţiilor ce privesc funcţionarul european, acord ce a fost considerat de Curtea de Justiţie ca fiind nepertinent, deoarece obligaţia funcţionarilor de a-şi comunica adresa personală rezultă direct din Statut 22 . Astfel, această independenţă juridică faţă de statul naţional este dublată de o dependenţă faţă de Uniune, şi de instituţia de care aparţine. De aceea funcţionarul trebuie chiar după încetarea funcţiilor, „ să respecte obligaţia de onestitate şi delicateţe în acceptarea unor funcţii sau avantaje”. 5. Principiul conform căruia funcţionarii europeni sunt antrenaţi în pregătirea reglementărilor cărora li se supun şi în punerea lor în practică. Acest principiu este unul de substanţă în regimul juridic al funcţionarilor publici europeni, întrucât, pe de o parte, îi motivează în implicarea pentru adoptarea unei legislaţii specifice corespunzătoare, iar, pe de altă parte, în cunoştinţă de cauză uşurează aplicarea respectivei legislaţii, cu efecte benefice pentru ei, pentru serviciul public şi nu în ultimul rând pentru cetăţenii Uniunii Europene. 6. Principiul proporţionalităţii a fost încorporat în articolul 5 alineatul 3 al Tratatului Comunităţilor Europene 23 El este afirmat în diverse sisteme de drept, cu deosebire, cel german şi presupune ca măsurile impuse să fie adaptate realizării obiectivului legitim urmărit şi să nu depăşească limitele necesare realizării lui.
21
Considerăm că explicaţia autoarelor Constanţa Călinoiu şi Verginia Vedinaş care interpretează acest principiu ca fiind obligaţia funcţionarilor de a lucra pentru instituţie fără a depăşi „durata maximă de 42 de ore de serviciu săptămânal” nu este în spiritul principiului, aşa cum rezultă chiar din jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie şi Tribunalului. A se vedea op cit., p. 55 22 Hotărârea din 21 aprilie 1994, Campogrande/Comission (C-22/93 P, Rec. P.I-1375), punctele 19-22 23 Fostul art. 3 B. În conformitate cu dispoziţiile acestui alineat „Nici o acţiune a Comunităţii nu va depăşi ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor prezentului Tratat” 17
Proporţionalitatea este un principiu de drept cu valoare normativă şi reprezintă un criteriu de apreciere juridică în ceea ce priveşte limitele puterii statale atunci când intervine pentru a restrânge exerciţiul drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Pentru a putea fi înţeles principiul (sau regula proporţionalităţii 24 ), trebuie analizat în raport cu alte categorii juridice, precum, necesitatea, raţionalitatea, echitatea, ideea de justiţie şi armonie socială. Proporţionalitatea determină limitele puterii discreţionare a autorităţilor. Depăşirea proporţionalităţii reprezintă depăşirea libertăţii de acţiune lăsată la dispoziţia autorităţilor, respectiv, un exces de putere; este un criteriu de apreciere a raportului dintre mijloacele de acţiune ale autorităţilor şi scopul urmărit, al legitimităţii măsurilor luate. Deşi acest principiu nu se aplică în exclusivitate drepturilor şi obligaţiilor funcţionarilor europeni, noi dorim să-l integrăm celorlalte principii menţionate, specifice funcţiei publice europene, deoarece nerespectarea lui de către autoritatea învestită cu puterea de numire a făcut deseori obiectul unor litigii aflate pe rolul Tribunalului de primă instanţă sau al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de către funcţionarii europeni 25 . Drepturile şi libertăţile fundamentale ale funcţionarilor publici europeni Drepturile şi libertăţile funcţionarilor publici europeni, reglementate de Titlul II din Statut, sunt următoarele: 1. Dreptul la carieră. Funcţionarilor europeni le este recunoscut dreptul la carieră, ceea ce înseamnă dreptul acestora de a avansa în cadrul categoriei din care fac parte până la cel mai înalt nivel. Promovarea se face în funcţie de criteriile competenţei profesionale, a randamentului activităţii desfăşurate şi a conduitei în serviciu. Persoanele dinamice şi motivate pot avansa repede. În cadrul structurii carierei, funcţionarii europeni au posibilitatea de a se perfecţiona 24
Doctrina franceză preferă să utilizeze terminologia „regula proporţionalităţii” A se vedea decizia Tribunalului de primă instanţă din 26 noiembrie 1991, Wiliams/Cour de Comptes, punctul 83 şi decizia Tribunalului de primă instanţă din 18 octombrie 1991, De Compte/Parlament, T- 26/89, punctele 220-222. A se vedea, de asemenea decizia Tribunalului de primă instanţă din 17 februarie 1998 din cazul T-183/96, E/Comitetul economic si social, punctele 57-63
25
18
profesional prin urmarea unor cursuri în învăţarea unei noi limbi, în management sau în dezvoltarea abilităţilor de comunicare. 2. Libertatea de opinie şi de expresie. Libertatea de expresie este o libertate fundamentală a omului recunoscută de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului 26 care statuează, prin art 10 că „Orice persoană are libertate de expresie. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii sau idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără considerarea frontierei”. Aşadar, funcţionarul public are, ca orice cetăţean, libertatea de a-şi exprim public opinia. În ce priveşte acest drept al funcţionarilor publici naţionali, doctrina contemporană este aproape unanimă în a susţine că exerciţiul acestui drept trebuie circumstanţiat în funcţie de raportarea la funcţionarul public în timpul orelor de serviciu şi în afara acestora. Aceasta deoarece, în timpul serviciului funcţionarul public trebuie să respecte o obligaţie de neutralitate, de loialitate faţă de instituţia investită cu puterea de numire, în timp ce, în afara orelor de serviciu, funcţionarul public are o obligaţie de rezervă, de măsură. Statutul funcţionarilor europeni instituie obligaţia de discreţie a funcţionarilor europeni cu privire la tot ceea ce priveşte faptele şi informaţiile ce au ajuns la cunoştinţa lor în exercitarea sau cu ocazia exercitării funcţiilor. Deşi este o obligaţie de discreţie legată exclusiv de exerciţiul funcţiei, ea se perpetuează şi după încetarea acesteia fiindcă potrivit art. 17 din Statut, funcţionarul european rămâne supus acestei obligaţii şi după încetarea funcţiilor sale. Activitatea instituţiilor europene este ocrotită şi prin obligarea funcţionarilor europeni de a solicita autorizaţia instituţiilor pentru orice text pe care ar dori să-l publice în legătură cu activitatea acestor instituţii. Instituirea obligaţiei autorizării nu reprezintă o limitare a dreptului la exprimarea liberă a funcţionarului european, ci doar o măsură de protecţie a activităţii instituţiilor fiindcă această autorizaţie nu poate fi refuzată decât dacă publicarea avută în vedere este de natură a pune în joc interesele Uniunii. 26
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a fost adoptată la Roma în 4 noiembrie 1950. A intrat în vigoare la 3 septembrie 1953. România a ratificat această convenţie prin Legea nr. 30 din 18 mai 1984, publicată în „Monitorul Oficial” nr. 135 din 31 mai 1994. 19
3. Dreptul de asociere. Dreptul de asociere reprezintă un drept fundamental, recunoscut şi garantat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Art. 11 din Convenţie instituie libertatea oricărei persoane de întrunire paşnică şi de asociere având inclusiv dreptul de a constitui sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale. Carta Socială Europeană revizuită, un alt instrument european, instituie, de asemenea, acest drept general, admiţând limitarea dreptului de afiliere sindicală doar pentru anumite categorii profesionale cum ar fi aceea a forţelor armate sau a poliţiei 27 . Articolul 24b din Statutul funcţionarilor publici europeni consacră dreptul de asociere al acestora, menţionând, în mod special, că aceştia pot fi membri ai organizaţiilor sindicale sau profesionale ale funcţionarilor europeni. Libertatea sindicală, recunoscută funcţionarilor europeni, nu presupune doar libertatea afilierii acestora la organizaţii sindicale sau profesionale ci şi dreptul acestor asociaţii de a desfăşura orice activitate licită în apărarea intereselor profesionale ale membrilor lor. Mai mult, Curtea Europeană de Justiţie a statuat că libertatea sindicală presupune, în primul rând că instituţiile nu pot interzice funcţionarilor lor să adere la o organizaţie sindicală sau profesională şi să participe la activităţi sindicale şi nici să-i penalizeze în vreun fel pentru motivul afilierii lor sau al desfăşurării acestor activităţi. Această libertate presupune, în al doilea rând, că instituţiile şi organismele europene să nu facă diferenţiere de tratament nejustificată între organizaţiile sindicale şi profesionale. 28 Trebuie subliniat că deciziile Curţii Europene de Justiţie împotriva cărora nu se poate face recurs în faţa tribunalelor naţionale, au valoare obligatorie şi executorie pe întreg teritoriul Uniunii. Şi în ţara noastră este recunoscut funcţionarilor europeni acest drept. Potrivit statutului propriu, funcţionarii publici din România au posibilitatea de a se asocia în organizaţii dacă acestea au ca scop reprezentarea
27
Carta Socială Europeană revizuită a fost ratificată de România prin Legea nr. 74/1999 Decizia din 18 ianuarie 1990, Maurissen şi Uniunea Sindicală/Curtea de Conturi (C193/87 şi C-194/87, Rec.p.I-95) (cf.al.12-15) 28
20
intereselor proprii, promovarea pregătirii profesionale şi protejarea statutului lor. 4. Dreptul la grevă. Acest drept nu este recunoscut în mod expres funcţionarilor europeni prin Statut. Cu toate acestea, în doctrină se consideră că funcţionarii europeni beneficiază de acest drept. Dreptul la grevă al funcţionarilor publici este reglementat distinct în ţările membre ale Uniunii Europene, mergând de la interzicerea acestui drept, în state ca Belgia, Danemarca, Germania sau Portugalia, la state în care această interdicţie nu este una expresă, Irlanda şi Marea Britanie. În Grecia, Spania, Franţa, Italia şi Luxemburg dreptul la grevă al funcţionarilor publici este recunoscut, cu excepţia unor categorii cum ar fi cea a poliţiştilor 29 . 5. Dreptul la concediul anual de odihnă. Numărul zilelor de concediu de odihnă se stabileşte având în vedere o constantă (24 de zile de concediu de odihnă anual) şi o variabilă, ce depinde de vârstă şi de grad. Concediul astfel stabilit, nu poate însă depăşi 30 de zile lucrătoare. În afara concediului obişnuit de odihnă, funcţionarul european mai poate beneficia de alte tipuri de concediu, cum ar fi cel de boală sau pre şi post natal, dar si concediul pentru funcţionarul ales într-o funcţie electivă. 6. Dreptul de a candida la funcţiile elective. Funcţionarul european are, potrivit art. 15 din Statut, dreptul de a candida pentru o funcţie publică electivă. Candidatura sa însă, nu trebuie să afecteze activitatea în cadrul instituţiei care l-a numit, de aceea, pentru a putea candida, cel în cauză este obligat prin Statut să ceară un concediu în interes personal pentru o perioadă ce nu poate depăşi trei luni. Modalitatea de a candida consacrată prin statut reprezintă, dup părerea noastră, expresia cea mai democratică a îmbinării dreptului general de a candida pentru o funcţie electivă şi a obligaţiei de a nu leza interesele instituţiei prin interesul sporit pe care l-ar putea acorda campaniei proprii în detrimentul instituţiei. În situaţia în care funcţionarul european este ales în funcţia pentru care a candidat, autoritatea învestită cu putere de numire are, la alegere, două alternative: 29
Jacques Ziller „Administrations comparées. Les systèmes politico-administratifs de l’Europe des Douze” Editions Montchrestien – EJA, 1993, p. 428 21
autoritatea decide, faţă de importanţa funcţiei dar şi faţă de obligaţiile impuse titularului, să menţină funcţionarul european în funcţie; solicită funcţionarului european să ceară un concediu în interes personal pe perioada exercitării mandatului pentru care a candidat. 7. Dreptul la pensie. Asemănător cu sistemul nostru, pentru funcţionarii europeni sunt reglementate două forme ale dreptului la pensionare şi anume: pensionarea pentru limită de vârstă şi pensionarea la cerere. Pensionarea la cerere poate fi solicitată în situaţia funcţionarilor europeni ce au împlinit vârsta de 60 de ani şi care, la o vechime mai mare de 35 de ani pot primi o pensie echivalentă cuantumului de 70% din retribuţia de bază. La împlinirea vârstei de 65 de ani operează pensionarea din oficiu. Nu este prevăzută o diferenţiere a vârstei de pensionare pentru femei şi bărbaţi. Ca o particularitate trebuie menţionat faptul că, în Franţa, este prevăzută, alături de alte forme de sancţionare a funcţionarului public şi pe aceea de suprimare a dreptului la pensie. 8. Dreptul la perfecţionarea pregătirii profesionale. Instituţiile Uniunii Europene au obligaţia de a facilita perfecţionarea profesională a funcţionarilor, în măsura în care acest lucru este compatibil cu cerinţele bunei funcţionări a serviciilor şi conforme cu propriile lor interese. Perfecţionarea profesională a funcţionarului european este avută în vedere în desfăşurarea carierei acestuia. 9. Dreptul la o remuneraţie pentru activitatea prestată. Dreptul la remuneraţie al funcţionarului european este reglementat prin Titlul V al Statutului intitulat „Regimul financiar şi prestaţiile de asigurări sociale ale funcţionarului”. Remuneraţia funcţionarului european este stabilită în funcţie de nivelul gradului pe care acesta îl ocupă şi cuprinde salariul de bază, alocaţiile familiale şi indemnizaţii. Personalul european primeşte alocaţii pentru copii. Atunci când copiii ating vârsta şcolarizării, personalul primeşte, de asemenea, o alocaţie pentru educaţie. În vederea susţinerii educaţiei copiilor funcţionarilor europeni au fost create creşe şi şcoli pentru aceştia. Dreptul la remuneraţie, potrivit art. 62 alin. 2 din Statut este un drept la care funcţionarul european nu poate renunţa. 22
10. Dreptul la protecţie socială, la ajutor şi asistenţă din partea instituţiilor Uniunii Europene. Protecţia socială priveşte nu doar funcţionarul european, ci şi pe membrii familiei acestuia şi presupune asigurare medicală, anumite ajutoare băneşti în caz de deces, de invaliditate, pentru cheltuieli materiale şi farmaceutice. Dreptul la asistenţă şi ajutor din partea instituţiilor Uniunii Europene este reglementat prin art. 24 din Statut care prevede: obligaţia de asistenţă a funcţionarilor în special în orice acţiune judiciară îndreptată împotriva autorilor unor ameninţări, jigniri, calomnii sau atentate contra persoanei funcţionarilor europeni a membrilor familiilor lor sau a bunurilor acestora, cu condiţia ca aceste acte să fie îndreptate împotriva funcţionarului european ca urmare a calităţii şi funcţiei acestuia. solidaritatea instituţiilor Uniunii Europene în acoperirea pagubelor suferite de funcţionar prin aceste fapte îndreptate împotriva lui, cu următoarele condiţii: a) funcţionarul să nu se afle, cu intenţie, sau dintr-o neglijenţă gravă, la originea acestor fapte şi b) funcţionarul să nu fi putut obţine despăgubiri de la autorul acestor fapte. 11. Dreptul de a-i fi comunicată în scris orice decizie cu caracter individual care îl priveşte pe funcţionar. Potrivit art. 25 din Statut, orice decizie individuală luată în aplicarea Statutului trebuie să fie comunicată neîntârziat în scris funcţionarului european. Orice decizie reprehensivă trebuie să fie motivată. Motivarea este obligatorie în astfel de situaţii, datorită necesităţii transparenţei unei astfel de măsuri de învinuire a funcţionarului european. Deciziile individuale privind desemnarea, numirea în funcţie, promovarea, transferul, stabilirea poziţiei administrative şi încetarea raporturilor de muncă ale unui funcţionar se publică în cadrul instituţiei sale. Aceste informaţii publicate sunt accesibile tuturor membrilor personalului, pentru o perioadă de timp corespunzătoare. Obligaţiile funcţionarilor europeni
23
Titlul al II-lea al Statutului funcţionarilor europeni este cel care reglementează, alături de drepturile funcţionarilor europeni şi obligaţiile ce incumbă acestora în virtutea funcţiei pe care o ocupă, atât în timpul exercitării acestora cât, unele, şi după încetarea funcţiei. Obligaţiile funcţionarilor europeni, astfel cum sunt ele prevăzute expres sau implicit în Statut, sunt următoarele: 1. Obligaţia de independenţă şi de neutralitatea funcţionarului european faţă de orice altă autoritate decât organizaţia care l-a angajat. Reglementată ca principală îndatorire a funcţionarilor europeni, independenţa faţă de orice altă autoritate decât cea care l-a angajat, presupune pentru funcţionarul european: a. refuzul de a primi orice instrucţiuni de la un alt guvern, autoritate, organizaţie sau persoană din exteriorul instituţiei; b. refuzul de a accepta orice distincţie onorifică, funcţie, favoare daruri sau remuneraţii de orice natură, din partea oricărei surse exterioare. Legiuitorul european atenuează însă această interdicţie instituind necesitatea autorizării autorităţii investite cu puterea de numire, ceea ce presupune că funcţionarul european poate primi o asemenea distincţie, în condiţiile existenţei unei asemenea autorizări. Această obligaţie se află întro strânsă legătură cu exercitarea funcţiei europene fiindcă ea nu incumbă funcţionarului, în cazul în care acesta ar primi un asemenea dar sau remuneraţie pentru un serviciu efectuat anterior numirii sale sau în timpul unui concediu pentru serviciul militar sau naţional, şi în numele acestor servicii; c. imposibilitatea de a păstra sau dobândi direct sau indirect, în întreprinderile supuse controlului instituţiei căreia îi aparţine, sau în legătură cu aceasta, interese de o natură sau de o importanţă care să fie susceptibilă de a-i compromite independenţa în exerciţiul funcţiei sale; d. solicitarea aprobării din partea autorităţii investite cu puterea de numire pentru orice activitate exterioară întreprinderii sale remunerată sau nu. Măsura în care această activitate ar putea fi de natură a aduce atingere independenţei funcţionarului sau intereselor Uniunii este stabilită de autoritatea cu puterea de numire care poate să refuze acordarea autorizării activităţii funcţionarului; Imposibilitatea desfăşurării unei activităţi exterioare instituţiei angajatoarea şi care ar putea aduce atingere intereselor acesteia, atinge nu numai funcţionarul european ci şi familia acestuia. Profesia sau activitatea 24
lucrativă desfăşurată de soţ, trebuie adusă la cunoştinţa autorităţii investite cu puterea de numire de către funcţionarul european. Autoritatea va aprecia asupra măsurii în care profesia sau activitatea lucrativă desfăşurată de soţ este incompatibilă cu cea a funcţionarului european. În situaţia în care această incompatibilitate există, funcţionarul poate să dea asigurări că îi va pune capăt într-o anumită perioadă de timp, iar în cazul în care nu poate da aceste asigurări, autoritatea poate să decidă menţinerea funcţionarului european, mutarea pe un alt post sau să îl demită din oficiu. Dată fiind importanţa măsurii ce poate fi luată în acest caz, în situaţia unei astfel de incompatibilităţi, este prevăzută necesitatea avizului Comisiei paritare, autoritatea investită cu puterea de numire luând decizia în baza acestui aviz. e. analiza existenţei unui interes propriu în tratarea sau soluţionarea unei probleme întâlnite în exercitarea funcţiei sale. În măsura în care interesul personal al funcţionarului european poate să-i compromită independenţa, are obligaţia de a informa autoritatea investită cu puterea de numire despre această situaţie; f. necesitatea solicitării unui concediu în interes personal în situaţia în care funcţionarul european candidează la o funcţie publică electivă. Dreptul acestuia de a candida nu poate fi exercitat în perioada în care acesta trebuie să îndeplinească toate activităţile specifice funcţiei pe care o ocupă. De aceea, fără a îngrădi dreptul de a candida, legiuitorul a instituit obligaţia de exercitare a acestui drept în limitele unui concediu în interes personal. 2. Obligaţia de rezervă şi de discreţie cu privire la faptele şi informaţiile ce au ajuns la cunoştinţa funcţionarului european în exercitarea sau cu ocazia exercitării funcţiei sale. Această obligaţie presupune ca nici un document sau o informaţie ce nu ar fi trebuit să fie făcută publică să nu fie adusă de către funcţionarul european la cunoştinţa unei alte persoane ce nu are calitatea necesară cunoaşterii acestor informaţii. Obligativitatea păstrării pentru sine a acestor informaţii incumbă funcţionarului european şi după încetarea funcţiei sale. În plus, orice text care priveşte activitatea instituţiilor Uniunii Europene poate fi publicat sau dat publicităţii de către un funcţionar european doar în măsura în care poate obţine autorizarea instituţiilor europene. Instituirea acestei obligaţii este de natură a apăra interesele Uniunii Europene şi nu limitează dreptul de a publica al funcţionarilor
25
europeni decât în măsura în care publicarea informaţiilor poate pune în joc interesele Uniunii. Obligaţia de rezervă şi de discreţie este extinsă, în cazul funcţionarului european şi la situaţia în care acesta ar dori să uzeze de informaţiile obţinute în cursul sau cu ocazia exercitării funcţiei, în justiţie. Pentru a se putea folosi de aceste informaţii el are nevoie de asemenea, de permisiunea autorităţii investite cu puterea de numire. Refuzul acestei autorităţi poate fi justificat doar de îndeplinirea, cumulativă, a două condiţii: ar putea fi atins interesul Uniunii prin divulgarea informaţiilor; nu poate antrena consecinţe penale pentru funcţionarul european. Obligaţia de rezervă revine funcţionarului european şi după încetarea funcţiei sale. Articolul 16 din Statut instituie chiar o protecţie suplimentară a instituţiilor europene, în sensul menţionat, acestea cu avizul comisiei paritare, putând stabili funcţiile pentru care titularii sunt obligaţi ca, timp de trei ani de la încetarea funcţiei europene, să îndeplinească vreo funcţie remunerată sau nu. În cursul celor trei ani, titularul este obligat să aducă imediat la cunoştinţa instituţiei europene în care a funcţionat, funcţia sau sarcina ce este chemat a o îndeplini iar instituţia, în urma avizului Comisiei paritare, va aduce la cunoştinţa funcţionarului interesat într-un termen de maximum 15 zile dacă îi interzice sau nu să ocupe acea funcţie. 3. Obligaţia de supunere ierarhică. Funcţionarul european răspunde, potrivit Statutului, de executarea sarcinilor ce i-au fost încredinţate. În afara sarcinilor strict stabilite, el are obligaţia de a-i ajuta şi a-i sfătui pe superiorii săi ierarhici. Aceştia, la rândul lor, răspund faţă de superiorii lor. Trebuie menţionat că, în afara răspunderii proprii a fiecăruia dintre funcţionarii europeni, cei însărcinaţi cu funcţii de conducere răspund şi de executarea ordinelor date, fiind aşadar răspunzători pentru modalitatea de desfăşurare a activităţii în compartimentul pe care îl conduc. În situaţia în care funcţionarul european apreciază că ordinul primit este ilegal sau că poate cauza dificultăţi majore, este obligat să aducă aceasta la cunoştinţa superiorului. Forma scrisă a sesizării ilegalităţii actului nu este în acest caz, obligatorie, Statutul funcţionarilor europeni făcând referire la eventualitatea formei scrise. Această formă este însă obligatorie 26
atunci când superiorul ierarhic confirmă ordinul sesizat ca ilegal. Confirmarea scrisă a ordinului obligă funcţionarul european la executarea acestuia cu excepţia cazurilor când este contrar legii penale sau normelor de securitate în vigoare. Aşadar subordonarea ierarhică a funcţionarilor europeni nu este una absolută, ea fiind limitată de rigorile legii penale şi normelor de securitate. 4. Obligaţia de fidelitate a funcţionarului european. Aşa cum se arată în literatura de specialitate 30 , obligaţia de fidelitatea a funcţionarului european prezintă aspecte complexe deoarece ea trebuie îmbinată cu loialitatea faţă de ţara al cărei resortisant este. Fidelitatea faţă de instituţia europeană presupune angajamentul integral al funcţionarului faţă de respectiva instituţie europeană, dincolo de orice influenţă exterioară posibilă asupra sa ce ar putea aduce atingere demnităţii funcţiei deţinute. Fidelitatea faţă de instituţia europeană persistă şi după încetarea funcţiei, art. 16 obligând pe funcţionarul european, aşa cum am mai arătat, ca după încetarea funcţiei sale să respecte îndatorirea de onestitate şi delicateţe atunci când este pus în situaţia de a accepta anumite funcţii sau anumite avantaje. 5. Obligaţia de domiciliu. Funcţionarii europeni sunt obligaţi să aibă reşedinţa în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea sau la o asemenea distanţă care să nu-i poată jena în exercitarea funcţiei sale. 6. Obligaţia de a repara prejudiciile cauzate instituţiilor Uniunii Europene. În cazul unei fapte grave săvârşite de funcţionarul european în exercitarea sau cu ocazia exercitării funcţiei sale, instituţia poate obliga pe acesta să repare în totalitatea sau parţial, prejudiciul suferit. Procedura de recuperare a prejudiciului presupune emiterea unei decizii motivate de către autoritatea investită cu puterea de numire, după îndeplinirea formalităţilor prevăzute în materie disciplinară. Potrivit art. 22 alin. 3 din Statut, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene are o competenţă jurisdicţională deplină pentru a statua asupra deciziilor ivite din această formă de răspundere.
30
Verginia Vedinaş, Constanţa Călinoiu, Statutul funcţionarului public european, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007, p. 98 27
Astfel, funcţionarul european poate contesta decizia de imputare a prejudiciului cauzat. În acest caz el poate să sesizeze organul jurisdicţional după avizarea prealabilă a autorităţii investite cu puterea de numire ce ar putea determina o încheiere pe cale amiabilă a litigiului. Autoritatea învestită cu puterea de numire are obligaţia de a răspunde reclamantului în termenul legal de 4 luni. Decizia acesteia (ca şi refuzul de a răspunde) va putea fi contestată la Tribunalul Funcţiei Publice a Uniunii Europene. Lipsa procedurii iniţiale de sesizare anterioară a autorităţii face inadmisibilă o cerere formulată direct în instanţă 31 . Tribunalul Funcţiei Publice a Uniunii Europene are competenţă nelimitată în litigiile cu caracter financiar, putând să modifice cuantumul sumelor stabilite în deciziile contestate. 7. Obligaţia de moralitate. Această obligaţie incumbă funcţionarului european atât înainte de îndeplinirea funcţiei europene, în timpul său, dar şi după încetarea funcţiei. Deşi nu este instituită în mod expres prin articolele din Statut, aceasta este una dintre principalele obligaţii ale funcţionarului european fiindcă, potrivit art. 12, acestuia îi este interzis să săvârşească vreun act sau să se exprime public de o manieră a afecta demnitatea funcţiei sale. Obligaţia de moralitate este anterioară chiar ocupării unei funcţii publice europene, deoarece, potrivit art. 28 lit. c din Statut, nimeni nu poate fi funcţionar dacă nu oferă garanţiile de moralitate cerute de exercitarea funcţiei sale şi persistă pe toată perioada exercitării funcţiei. Astfel, conduita în serviciu, alături de competenţa profesională şi randamentul în funcţie sunt criteriile pe baza cărora se poate realiza avansarea sau promovarea funcţionarului european. Respectarea acestei obligaţii constituie unul dintre criteriile pe care le are în vedere autoritatea investită cu puterea de numire atunci când întocmeşte lista funcţionarilor care urmează a fi puşi în disponibilitate. 8. Obligativitatea efectuării controlului medical. Exercitarea funcţiei publice europene presupune nu numai o pregătire profesională corespunzătoare, ci şi o stare de sănătate care să permită desfăşurarea în bune condiţii a acestei funcţii. De aceea, funcţionarii europeni sunt obligaţi a efectua un control anual al stării de sănătate la medicii din cadrul instituţiei sau la un medic liber ales. 31
Octavian Manolache, Drept comunitar, Editura ALLBECK, Bucureşti, 2001, p. 570 28
Literatura de specialitate 32 dezvoltă şi alte obligaţii ale funcţionarului european. Acestea nu sunt reglementate expres în capitolul referitor la drepturile şi obligaţiile funcţionarilor publici europeni şi nici în celelalte. Derularea întregii cariere profesionale a funcţionarilor europeni se află însă sub condiţia respectării lor. Acestea sunt obligativitatea funcţionarilor europeni de a se achita de sarcinile funcţiei cu maxim de conştiinţă profesională şi de a avea un comportament profesional corespunzător. Teme de control: 1. Arătaţi rolul funcţionarului public european 2. Prezentaţi regimul juridic al actului de numire într-o funcţie publică european Bibliografie de referinţă Obligatorie - Verginia Vedinaş, Connstanţa Călinoiu, Statutul funcţionarului public european, Editura Universul juridic, Bucureşti, 2007 - Statutul Funcţionarilor Uniunii Europene
32
V. Vedinaş, C. Călinoiu, op. cit., p. 100 şi urm.
29
MODULUL 2 - CARIERA FUNCŢIONARILOR PUBLICI EUROPENI Scopul modulului: Familiarizarea studenţilor în privinţa carierei funcţionarilor publici europeni Obiectivele modulului: La finalul acestui modul, cursanţii trebuie: - Să cunoască elementele ce ţin de cariera funcţionarului public european - Să cunoască în ce constau evaluarea, avansarea în treaptă şi promovarea ale funcţionarilor publici europeni 1. Clasificarea posturilor funcţiei publice europene după natura şi nivelul funcţiilor cărora le corespund Statutul funcţionarilor europeni cuprindea până la data de 1 mai 2004, patru categorii de posturi clasate, în funcţie de natura şi de nivelul funcţiilor cărora le corespundeau, desemnate în ordine ierarhică descrescătoare prin literele A, B, C şi D. La acestea se mai adaugau posturile din categoria LA corespunzătoare cadrelor din domeniul lingvistic. Ca urmare a extinderii Uniunii Europene la 27 de state membre, cu o populaţie de circa 480 milioane de persoane, Consiliul Uniunii Europene a aprobat reformele administrative cele mai radicale propuse de Comisia Europeană încă din anul 1968, anul adoptării Statutului funcţionarilor Comunităţilor Europene ca şi regimul aplicabil altor categorii de agenţi ai Comunităţilor 33 . 33
Prima etapă a reglementării în acest domeniu o regăsim prin Statutul funcţionarilor şi regimul aplicabil altor agenţi ai Comunităţii Economice Europene şi ai Comunităţii Economice ai Energiei Atomice, edictat de Consiliu în baza articolelor 212 C.E.E. şi 186 C.E.E.A.(JOCE din 14.06.1962) care conţinea prevederi derogatorii faţă de Statutul personalului C.E.C.A. din 28.01.1956. A doua etapă a reglementării corespunde unificării normelor statutare existente, realizată prin Regulamentul C.E.E., C.E.C.A., C.E.E.A. nr. 259/68 din 29 februarie 1968, publicat in JOCE nr. 56/04.03.1968 şi modificat de mai multe ori. A treia etapă este reprezentată de Statutul funcţionarilor Comunităţilor Europene, adoptat prin Regulamentul (CE, EURATOM) nr. 723/2004 al Consiliului din 22 martie 2004 de modificare a Statutului funcţionarilor Comunităţilor Europene ca şi regimul aplicabil altor categorii de agenţi ai Comunităţilor, publicat în Journal Officiel nº L 124 din 27.04.2004, pp. 0001-0118. Acest Statut a fost din nou modificat şi completat şi ultima dată publicat în Jurnalul Oficial nr. L 127 din 15.05.2008 30
Gestiunea resurselor umane în cadrul instituţiilor europene nu a urmat evoluţia profilului posturilor intervenite în decursul ultimelor decenii, în consecinţă, procedura gestiunii, recrutării, structura şi evoluţia carierelor, evaluarea personalului, politicile sociale şi politicile de formare profesională nu mai răspundeau exigenţelor unei administraţii dinamice şi moderne. Această constatare a justificat necesitatea reformării politicii de personal, din momentul recrutării până în momentul pensionării funcţionarilor europeni. La 1 martie 2000 a fost adoptată Cartea Albă, document care trasează strategiile de reformă propusă de Comisia Europeană 34 , exercitându-şi, prin aceasta dreptul de iniţiativă în materie legislativă, acordat acestei instituţii prin Tratatul de la Roma. Reforma administrativă a fost iniţiată de Comisia Europeană pentru a reforma practicile şi procedurile acumulate pe parcursul a decenii care au limitat eficienţa acestei instituţii în contextul extinderii Uniunii Europene şi care nu au mai corespuns rolului de motor al integrării europene jucat de Comisie. De aceea reforma administrativă a fost declarată de Comisie ca fiind un proiect politic de primă importanţă. Obiectivul propus a fost constituirea unei funcţii publice capabilă să servească, în câţiva ani, aproximativ jumătate de miliard de cetăţeni europeni, o funcţie publică orientată către interesele cetăţenilor şi care să răspundă aspiraţiilor acestora, anume o funcţie publică independentă,
34
Cele trei mari priorităţi stabilite de Cartea Albă au fost următoarele: - modernizarea în profunzime a gestiunii, controlului şi auditului financiar şi instituirea unui sistem de gestiune a mijloacelor financiare, întemeiat pe definirea clară a responsabilităţilor; - introducerea unui sistem de planificare strategică în care resursele să fie armonizate cu obiectivele de îndeplinit; - modernizarea politicii de personal în scopul utilizării, formării şi motivării personalului înalt calificat. În acest sens, Comisia a adoptat apoi, la 28 februarie 2004, o serie de orientări care au făcut obiectul a numeroase consultări, atât interne, pe lângă serviciile de personal, cât şi pe lângă alte instituţii care le-au tradus în propuneri concrete. În ce priveşte această a treia prioritate, de exemplu, modificarea dispoziţiilor interne referitoare la politica de formare şi la sistemul de evaluare şi de promovare a personalului a fost posibilă în cadrul statutar adoptat în 2004
31
responsabilă, eficace, transparentă şi care să reprezinte noua formă de guvernare europeană. Din aceste motive, păstrarea unei clasificări a funcţiei publice, întemeiată pe nivelul studiilor absolvite, a devenit desuetă. Modificările statutare au vizat aşadar o redefinire a funcţiilor, trecerea mai rapidă de la o categorie la alta, atribuirea unei importanţe mai ridicate experienţei profesionale deţinute de funcţionari. În acelaşi timp, s-a urmărit realizarea unei corelări mai bune a remuneraţiei cu munca prestată. Propunerea de modificare a Statutului a fixat o perioadă de tranziţie de 2 ani de la data intrării în vigoare, la 1 mai 2004 până la 30 aprilie 2006, perioadă în care s-au menţinut categoriile de funcţii existente cu următoarea structură: categoria A cuprindea 12 grade (A5-A16); categoria B cuprindea 9 grade (B3-B11); categoria C cuprindea 7 grade (C1-C7), iar categoria D cuprindea 5 grade (D1-D5). Începând cu 1 mai 2004, posturile sunt clasificate, în raport cu natura şi nivelul funcţiilor cărora le corespund, într-un grup de funcţii de „administratori”, numit „AD” şi un grup de funcţii de „asistenţi”, numit „AST”. 1. Categoria de funcţii AD comportă 12 grade ce corespund funcţiilor de direcţie, de concepţie şi de studiu, precum şi funcţiilor lingvistice sau ştiinţifice. Candidaţii pentru un post de administrator (fosta categorie A) în cadrul instituţiilor europene, trebuie să dea dovadă de dinamism, iniţiativă şi competenţă în gestionarea resurselor umane şi materiale. Perspectivele de carieră pentru un funcţionar din această categorie sunt stimulative. Cea mai mare parte a posturilor aparţinând acestei categorii sunt posturi de administrare şi gestiune în sens larg şi multe dintre acestea sunt deschise absolvenţilor diferitelor specializări. Un funcţionar poate exercita atribuţii în domenii variate. De exemplu, poate participa la procesele legislative şi bugetare ale Uniunii Europene sau la coordonarea politicilor economice generale ale statelor membre ori la asigurarea respectului şi interpretării uniforme a dreptului european.
32
Există, de asemenea, posturi în domenii precum cel al mediului înconjurător, al negocierii cu alte ţări sau punerea în aplicare a politicii agricole comune. Marea diversitate a activităţilor Uniunii Europene oferă posibilitatea funcţionarilor de a avea o carieră motivantă. Posturile de natură lingvistică din categoria AD reunesc traducători şi interpreţi, funcţionari ale căror cunoştinţe lingvistice sunt, bineînţeles, motivul pentru care au fost angajaţi. Candidaţii pentru astfel de posturi trebuie să justifice calităţile lingvistice şi trebuie să fie titularii unei diplome universitare. Pentru numirea în gradele 5 şi 6 ale categoriei de funcţii AD 35 ( fostele grade A5 şi A6) este necesar un nivel de studii corespunzător unui ciclu complet de studii universitare de 3 ani cel puţin, atestate printr-o diplomă sau dacă interesul de serviciu o justifică, o formaţie profesională de nivel echivalent. În vederea numirii în gradele de la 7 la 16 ale categoriei de funcţii AD 36 (fostele grade A7- A16) este necesar un nivel de studii corespunzător unui ciclu complet de studii universitare de 4 ani cel puţin, atestate printr-o diplomă sau un nivel de studii corespunzător unui ciclu complet de studii universitare atestat de o diplomă şi de o experienţă profesională corespunzătoare de cel puţin un an, în cazul în care durata studiilor este de cel puţin 3 ani ori dacă interesul de serviciu o justifică, o pregătire profesională de nivel echivalent. 2. Categoria de funcţii AST comportă 11 grade ce corespund funcţiilor de aplicaţie, de natură tehnică şi de execuţie. Funcţionarii care ocupă posturile din categoria AST (fosta categorie B) sunt însărcinaţi cu atribuţii de execuţie, acoperind toate domeniile activităţii Uniunii Europene. Aceştia pot, de asemenea, juca un rol important în administraţia internă a instituţiilor, în special în domeniul bugetar şi financiar sau în gestiunea resurselor umane, în informatică sau în documentare.
35
În conformitate cu dispoziţiile articolului 5 alineat 3, litera b din Statutul funcţionarilor Uniunii Europene 36 În conformitate cu dispoziţiile articolului 5 alineat 3, litera c din Statutul funcţionarilor Uniunii Europene 33
Pentru a candida pe un post din categoria AST (fosta categorie B) persoanele trebuie să aibă o experienţă profesională în domeniul funcţiei pentru care candidează. Funcţionarii din categoria AST (fosta categorie C) îndeplinesc sarcini de secretariat şi de birou, arhivare şi au grijă de bunul mers al unei structuri administrative. Având în vedere specificitatea atribuţiilor de secretariat şi pentru a asigura o gestiune mai eficientă a personalului, concursurile pentru recrutarea personalului de secretariat pot fi organizate separat, pentru fiecare limbă . Pentru numirea într-o funcţie din categoria AST sunt necesare 37 : studii superioare, atestate printr-o diplomă universitară, sau studii medii atestate printr-o diplomă care oferă accesul la învăţământul universitar şi o experienţă profesională în domeniu de cel puţin 3 ani, sau dacă interesul de serviciu o justifică, o formaţie profesională sau o experienţă profesională de acelaşi nivel. 2. Recrutarea, evaluarea şi europeni
promovarea funcţionarilor publici
Recrutarea funcţionarilor publici europeni Recrutarea funcţionarilor europeni se realizează, în principal, pe bază de concurs. Concursul se realizează în condiţiile în care postul vacant nu poate fi ocupat în interiorul instituţiei (prin concurs, transfer sau promovare), sau prin transfer de la o altă instituţie din cadrul Uniunii Europene. Organizarea unui concurs este decisă de către autoritatea investită cu puterea de numire cu avizul comisiei paritare. Atunci când postul necesită o calificare specială, autoritatea investită cu puterea de numire poate adopta o procedură specială de recrutare. Pentru a participa la concurs, principala condiţie pe care trebuie să o îndeplinească un candidat este aceea a cetăţeniei unuia dintre statele 37
În conformitate cu dispoziţiile articolului 5 alineat 3, litera a din Statutul funcţionarilor Uniunii Europene 34
membre ale Uniunii, fiind posibilă, potrivit art. 28 alin. 1 lit. a, acordarea unei derogări, în acest sens, de către autoritatea investită cu puterea de numire. În organizarea concursurilor pentru ocuparea funcţiilor publice europene este prohibită orice formă de discriminare pe bază de rasă, credinţă religioasă sau sex. La baza organizării concursurilor în vederea ocupării funcţiilor publice europene stă principiul reprezentării geografice, o funcţie europeană neputând fi rezervată unuia dintre statele membre. Cele mai importante calităţi pe care trebuie să le posede un viitor funcţionar public sunt: competenţa, randamentul şi integritatea, pe care trebuie să le posede şi ulterior ocupării unei funcţii pentru a putea promova în ierarhia funcţiilor publice europene. Principalele condiţii pe care trebuie să le îndeplinească un candidat pentru a participa la concursurile organizate în vederea ocupării funcţiilor publice europene sunt reglementate de art. 28 din Statut şi privesc: a. cetăţenia unui stat membru al Uniunii, cu excepţia derogării acordate de autoritatea investită cu puterea de numire (art. 28 alin.1 lit. a); b. exerciţiul drepturilor civile (art. 28 alin. 1 lit. a); c. situaţia militară reglementată (art. 28 alin. 1 lit. b); d. garanţiile de moralitate cerute pentru exercitarea funcţiei sale (art. 28 alin. 1 lit. c); e. promovarea unui concurs, organizat în condiţiile prevăzute de anexa 3 la Statut ce reglementează procedura concursurilor (art. 28 alin. 1 lit. d); f. aptitudinile fizice cerute pentru exercitarea funcţiei (art. 28 alin. 1 lit. e); g. cunoaşterea perfectă a uneia din limbile Uniunii şi cunoaşterea satisfăcătoare a unei alte limbi a Uniunii, în măsura necesară funcţiei ce este chemat să o exercite (art. 28 alin. 1 lit. f). Anterior organizării concursului, autoritatea investită cu puterea de numire este obligată să verifice dacă aceste posturi ar putea fi ocupate din interiorul instituţiei, prin promovare, transfer sau concurs, sau prin transfer din alte instituţii din cadrul Uniunii Europene. Organizarea unui concurs presupune publicarea posturilor vacante în Jurnalul Oficial. Anunţul trebuie să fie detaliat cuprinzând de la termene limită pentru depunerea dosarelor şi susţinerea probelor, până la date 35
referitoare la natura funcţiilor şi atribuţiile posturilor ce urmează a fi ocupate. Verificarea îndeplinirii condiţiilor de participare la selecţie este realizată de către un juriu, format din preşedinte şi una sau mai multe persoane desemnate de autoritatea investită cu puterea de numire precum şi un funcţionar desemnat de comitetul personalului. Trebuie menţionat faptul că Statutul prevede obligativitatea unui grad cel puţin egal al membrilor juriului cu postul ce urmează a fi ocupat. Este posibilă şi organizarea interinstituţională a unor concursuri, situaţie în care, instituţiile pot încredinţa competenţa de organizare a concursului uneia dintre ele sau unui organism instituţional. Participarea la un concurs organizat nu constituie premisa unică pentru numirea într-o funcţie publică europeană deoarece promovarea acestuia nu este urmată imediat de numirea în funcţie. Potrivit art. 29 alin. final din Statut, concursurile se pot organiza şi numai pentru a constitui o rezervă de cadre, urmând ca, ulterior, în măsura în care instituţia are nevoie de o persoană care să ocupe un post vacant să poată fi operată numirea candidatului. Verificarea îndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 28 alin. 1 lit. e (starea de sănătate corespunzătoare funcţiei în care este numit) este realizată de către un medic consilier din cadrul instituţiei, sau de către o un alt medic ales de către candidat, anterior numirii candidatului admis la concurs. Atunci când rezultatul examinării acestuia este negativ, candidatul are posibilitatea ca, în termen de 20 de zile, să solicite reverificarea de către o comisie constituită din trei medici consilieri din cadrul instituţiei, ce vor audia pe cel care a realizat prima verificare. Confirmarea rezultatului primei verificări atrage după sine obligativitatea pentru candidat de a suporta jumătate din cheltuielile aferente (onorariile şi cheltuielile accesorii) examinării sale. Numirea se face la primul nivel al gradului pentru care a candidat persoana, potrivit calificării sale profesionale. Perioada în care o persoană a fost încadrată temporar este considerată vechime în funcţia respectivă, agentul temporar păstrându-şi vechimea dobândită atunci când a fost numit funcţionase în acelaşi grad, imediat după expirarea perioadei temporare.
36
Perioada de stagiu în funcţie Numirea pe un post se face, iniţial, pentru o perioadă de probă. Orice funcţionar este obligat să efectueze o perioadă de probă de nouă luni înainte de a putea fi titularizat în funcţie. Perioada de stagiu întreruptă de imposibilitatea de exercitare a funcţiei de cel puţin o lună (pentru concediu de maternitate sau concediu de boală), poate fi prelungită cu perioada corespunzătoare neexercitării funcţiei. Pe parcursul perioadei de stagiu, funcţionarul european poate dovedi o incapacitate de exercitare a funcţiei în care a fost numit. Această incapacitate poate face obiectul unui raport întocmit de superiorul ierarhic. Raportul este adus la cunoştinţa funcţionarului care poate formula observaţii, după care este înaintat unui comitet alcătuit paritar în vederea analizării acestui gen de raporturi, denumit comitet pentru rapoarte de evaluare. Comitetul avizează raportul pe baza căruia autoritatea investită cu puterea de numire poate decide: eliberarea funcţionarului european din funcţie înainte de expirarea perioadei de stagiu, cu un preaviz de o lună, fără ca durata serviciului să poată depăşi durata normală a stagiului; continuarea stagiului într-un alt serviciu, în care perioada de stagiu va fi de minimum 6 luni. În situaţia în care stagiul a decurs normal, fără intervenţia unui raport de natura celui amintit anterior, cu o lună înainte de expirarea perioadei, se va întocmi un raport de stagiu privind principalele calităţi, avute în vedere şi la concurs şi anume: capacitatea de îndeplinire a atribuţiilor specifice funcţiei, randamentul şi conduita în serviciu. Raportul de stagiu însoţit de eventualele observaţii ale funcţionarului, dar şi de avizul Comitetului stau la baza deciziei autorităţii investite cu puterea de numire, care poate fi: de a titulariza persoana care a dat dovadă de calităţile necesare; de a elibera din funcţie pe cel ce nu a dovedit calităţi necesare titularizării; de prelungire a stagiului pentru o durată de maxim 6 luni, cu eventuala mutare în cadrul altui serviciu. 37
În oricare dintre situaţiile prevăzute de Statut privind posibilităţile de prelungire a perioadei de stagiu, aceasta nu poate depăşi 15 luni. Eliberarea din funcţie este însoţită de o măsură de protecţie socială a celui eliberat căci, dacă acesta nu are posibilitatea de a ocupa imediat un alt post, va primi o indemnizaţie al cărei cuantum depinde de perioada de stagiu realizată şi anume: o indemnizaţie echivalentă cu salariul de bază pe trei luni pentru un an în serviciu (stagiu); o indemnizaţie echivalentă cu salariul de bază pe două luni pentru şase luni în serviciu (stagiu); o indemnizaţie echivalentă cu salariul de bază pe o lună pentru mai puţin de şase luni în serviciu (stagiu). Aceste prevederi nu sunt aplicabile funcţionarului european care demisionează din funcţie înainte de expirarea perioadei de stagiu. Notarea, avansarea în eşalon şi promovarea funcţionarilor europeni Activitatea desfăşurată de funcţionarul european de-a lungul carierei sale face obiectul analizei periodice din cele trei perspective avute în vedere şi la numirea în funcţie: competenţa, randamentul şi conduita în serviciu. Această evaluare face obiectul unui raport ce se întocmeşte cel puţin o dată la doi ani pentru funcţionarii europeni. Trebuie făcută o distincţie clară între avansarea şi promovarea funcţionarilor europeni. Aceasta, deoarece avansarea se produce exclusiv ca efect al scurgerii timpului, în timp ce promovarea, făcându-se prin concurs, are în vedere nu doar vechimea acumulată ci şi calitatea activităţii prestate, competenţa profesională a funcţionarului european. Astfel, la trecerea unei perioade de doi ani, ca efecte al vechimii dobândite, funcţionarul european, avansează în cadrul gradului pe care îl ocupă. Spre deosebire de avansare, promovarea într-un grad superior se realizează pe bază de concurs, organizat de autoritatea cu putere de numire şi are în vedere nu doar vechimea candidaţilor la postul de grad superior, ci şi valoarea activităţii desfăşurate de aceştia. Trebuie menţionat faptul că avansarea şi promovarea se realizează cu respectarea principiului drepturilor salariale câştigate, mutarea pe un nou post neputând atrage după sine obţinerea unui salariu de nivel inferior. 38
De asemenea, trebuie arătat că, în conformitate cu art.45 din Statut, aplicarea dispoziţiilor referitoare la notare, avansare şi promovare se poate circumstanţia, în funcţie de interesele fiecărei instituţii, în limitele stabilite de art. 110, potrivit căruia dispoziţiile generale de aplicare a Statutului sunt decise de fiecare instituţie după consultarea comitetului său de personal şi după primirea avizului comitetului pentru statut. Teme de control: 1. Arătaţi cum sunt promovaţi funcţionarii publici europeni 2. Explicaţi cum sunt recrutaţi funcţionarii publici europeni 3. În funcţie de natura şi de nivelul funcţiilor cărora le corespund câte categorii de funcţionari europeni sunt? Bibliografie de referinţă Obligatorie - Verginia Vedinaş, Connstanţa Călinoiu, Statutul funcţionarului public european, Editura Universul juridic, Bucureşti, 2007 - Statutul funcţionarilor Uniunii Europene
39
MODULUL 3 - MODIFICAREA ŞI ÎNCETAREA RAPORTURILOR DE SERVICIU ALE FUNCŢIONARILOR PUBLICI EUROPENI Scopul modulului: Familiarizarea studentului cu modificarea şi încetarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici europeni Obiectivele modulului: La finalul acestui modul, cursanţii trebuie: - să cunoască modificările raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici europeni; - să explice în ce constă retragerea din funcţie în interesul serviciului; - să facă diferenţa între concediul în interes personal si concediul pentru serviciu militar. 1. Modificarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici europeni Activitatea funcţionarului european reprezintă situaţia în care acesta realizează, în condiţiile prevăzute pentru exercitarea acelei funcţii, atribuţiile specifice postului pe care îl ocupă permanent sau pe care asigură interimatul. În cariera funcţionarului european pot interveni modificări cu caracter permanent sau temporar şi care determină schimbări ale raporturilor sale de serviciu. Detasarea Potrivit Statutului funcţionarilor Uniunii Europene, detaşarea se poate dispune în interesul serviciului sau în interesul funcţionarilor europeni, la cererea formulată de aceştia. Funcţionarii detaşaţi îşi păstrează funcţia, dreptul la avansare şi vocaţia la promovare, la încetarea detaşării fiind imediat încadraţi în postul pe care îl ocupau la începutul detaşării. Pe durata detaşării, contribuţiile la fondurile de pensii şi eventualele drepturi de pensie sunt calculate pe baza salariului corespunzător postului şi eşalonului pe care funcţionarul european îl ocupă în instituţia sa de origine. Detaşarea în interesul serviciului reprezintă o măsură cu caracter temporar ce presupune desfăşurarea activităţii funcţionarului european:
40
- pe un post din afara instituţiei. În acest caz, funcţionarul continuă să suporte contribuţiile la fondurile de pensii pe baza salariului aferent gradului şi eşalonului său din instituţia sa de origine şi - pe lângă o persoană ce îndeplineşte un mandat, pe lângă un preşedinte sau pe lângă un grup politic al Parlamentului European. În această situaţie, funcţionarul european are dreptul la un salariu diferenţiat în măsura în care remuneraţia aferentă postului pe care este detaşat este inferioară celui pe care îl ocupă în instituţia sa de origine. De asemenea, funcţionarii europeni detaşaţi în aceste condiţii au dreptul la rambursarea tuturor cheltuielilor ocazionate de detaşarea lor. Dacă ei pot dobândi drepturi de pensie în organele pe lângă care au fost detaşaţi, pe perioada detaşării încetează să participe la fondul de pensii în instituţia de origine şi beneficiază de drepturi de pensie stabilite, pentru veniturile anuale dobândite în aceste funcţii, calculate pe baza ultimului salariu încasat în exerciţiul acestei funcţii. Aşadar, dacă salariul corespunzător funcţiei ocupate pe perioada detaşării este mai mare decât cel corespunzător postului de pe care este detaşat funcţionarul, acesta va primi remuneraţia superioară iar dreptul la pensie pentru perioada detaşării se va calcula raportat la aceeaşi remuneraţie superioară; - pe un post cu caracter temporar cuprins în tabelul de efective remunerate din creditele de cercetare şi de investiţii. Detaşarea în interesul serviciului este dispusă de către autoritatea investită cu puterea de numire, cu consultarea funcţionarului a cărui detaşare este dispusă. Detaşarea se dispune pe o perioadă fixată de autoritatea investită cu puterea de numire însă, la finele fiecărei perioade de 6 luni, funcţionarul poate solicita întreruperea detaşării sale. Detaşarea în interes personal se realizează la cererea funcţionarului european care: - este pus la dispoziţia altei instituţii a Uniunii Europene; - este pus la dispoziţia unui organism cu vocaţie europeană figurând pe o listă stabilită de comun acord de către instituţiile Uniunii. Detaşarea în interesul funcţionarului european este dispusă de către autoritatea investită cu puterea de numire care îi stabileşte şi durata. Spre deosebire de detaşarea în interesul serviciului, în cazul detaşării în interesul funcţionarului european, acesta beneficiază de dreptul de a i se rezerva postul doar pentru o perioadă de 6 luni. Astfel, la expirarea a 6 luni de la debutul detaşării, funcţionarul poate solicita încetarea detaşării, caz în care 41
este reîncadrat în postul deţinut. În cazul în care nu solicită aceasta, el poate fi înlocuit în postul său. În cazul în care funcţionarul european a fost înlocuit în postul său, la expirarea detaşării, poate solicita reîncadrarea în primul post ce se vacantează de natura şi gradul celui pe care l-a ocupat anterior detaşării, în măsura în care corespunde acestui post. Reîncadrarea funcţionarului în aceste condiţii este obligatorie pentru autoritatea investită cu puterea de numire. Dacă funcţionarul refuză acest post i se va face o nouă ofertă la vacantarea imediată a unui nou post. Un nou refuz al funcţionarului poate determina demiterea din oficiu a acestuia de către autoritatea învestită cu puterea de numire, cu avizul comisiei paritare. Pe perioada cuprinsă între data încetării detaşării şi data celei de-a doua oferte, funcţionarul european este considerat în continuare detaşat fără însă a fi remunerat. Interimatul Acesta reprezintă situaţia celui care exercită în mod provizoriu o funcţie în locul titularului 38 . Regimul juridic al interimatului funcţiei publice europene este reglementat de dispoziţiile art. 7 alin. 2 din Statut. Acesta presupune: 1. posibilitatea funcţionarului european de a ocupa, temporar, o funcţie superioară celei cărei îi aparţine, corespunzătoare categoriei din care face parte; 2. după o perioadă de 4 luni de la exercitarea interimatului, funcţionarul public are dreptul de a fi remunerat corespunzător funcţiei pe care o ocupă ca interimar; 3. limitarea la un an a interimatului existând o singură excepţie, aceea în care se urmăreşte, direct sau indirect, înlocuirea unui funcţionar detaşat în interesul serviciului, concentrat sau aflat în concediu de boală de lungă durată. Concediul pentru interese personale
38
Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti 1998, p. 499 42
Acest tip de concediu are caracter excepţional şi este acordat la cererea funcţionarului european pentru o perioadă de maximum un an de către autoritatea învestită cu puterea de numire. Pe durata concediului, funcţionarul nu mai are dreptul la avansare într-o treaptă superioară, precum şi la promovare în grad. Afilierea acestuia la sistemul de asigurări sociale, precum și dreptul său la asigurare împotriva riscurilor corespunzătoare sunt suspendate. Concediul pentru interese personale trebuie să respecte următoarele norme: (a) este acordat, la cererea persoanei în cauză, de către autoritatea împuternicită să facă numiri; (b) prelungirea sa trebuie solicitată cu două luni înainte de expirarea perioadei în curs; (c) postul funcţionarului poate fi ocupat de altcineva; (d) la încheierea perioadei de concediu pentru interese personale, funcţionarul trebuie reintegrat în primul post vacant din grupa de funcţii corespunzătoare gradului lor, cu condiția ca acesta să corespundă cerinţelor pentru postul respectiv. În cazul în care refuză postul care îi este oferit, acesta are, în continuare, dreptul de a fi reintegrat în următorul post vacant din grupa de funcţii corespunzătoare gradului lor, cu respectarea aceleiaşi condiţii; în eventualitatea unui al doilea refuz, acesta poate fi demis, după consultarea comisiei paritare. Până la data reintegrării sale efective sau a detaşării, funcţionarul rămâne în concediu pentru interese personale fără plată. Concediul pentru serviciu militar Acest concediu este acordat funcţionarului european încorporat întro formaţie militară pentru efectuarea serviciului legal sau care este obligat să efectueze o perioadă de instrucţie militară ori este concentrat. Situaţiile în care funcţionarul european se află în concediu pentru serviciu militar sunt supuse unor regimuri diferite. Astfel: - funcţionarul european care efectuează serviciul militar legal nu este remunerat pe perioada concediului pentru serviciul militar. El beneficiază în continuare de dreptul la avansare şi vocaţia la promovare. Dreptul la pensie este menţinut cu condiţia ca, la data încetării concediului pentru serviciul
43
militar, funcţionarul european să efectueze plata retroactivă a contribuţiei sale la sistemul de pensii şi - funcţionarul obligat să efectueze o perioadă de instrucţie militară sau este concentrat, beneficiază pentru perioada concediului afectat serviciului militar de plata remuneraţiei care este însă diminuată cu valoarea soldei militare primite. 2. Încetarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici europeni Raportul de serviciu al funcţionarului public european poate înceta în una din următoarele situaţii: disponibilizarea, demisia, demisia obligatorie, retragerea din funcţie în interesul serviciului, concedierea pentru insuficienţă profesională, revocarea, scoaterea la pensie sau decesul funcţionarului european 39 . În Statutul funcţionarilor europeni 40 disponibilizarea funcţionarilor europeni este tratată ca o situaţie distinctă, diferenţiind-o de celelalte cazuri de încetare a funcţiei europene. Această diferenţiere porneşte de la caracterul definitiv al celorlalte cazuri de încetare a funcţiei publice europene. Spre deosebire de acestea, disponibilizarea funcţionarului are loc în cazul reducerii postului pe care acesta îl ocupă, dar îi conferă unele drepturi specifice funcţiei şi după încetarea raportului de serviciu şi, mai ales, îi dă dreptul de a fi reîncadrat în anumite condiţii. Aşadar, disponibilizarea nu poate fi apreciată ca o măsură cu caracter definitiv, dar ea se diferenţiază totuşi de cazurile de modificarea a raporturilor de serviciu. Aceasta deoarece, concediul în interes personal, spre exemplu, suspendă raporturile de serviciu în timp ce disponibilizarea le încetează, chiar dacă este posibilă reluarea lor.
39
Verginia Vedinaş, Constanţa Călinoiu, Statutul funţionarului public european, ediţia a IIa, revăzută şi adăugită, Editura Universul Judiric, Bucureşti, 2007, p. 140 40 C. Călinoiu, V. Vedinaş, op. cit.(1999), p. 110 şi urm.
44
Disponibilizarea reprezintă, de fapt, situaţia funcţionarului european ce este atins de o măsură de reducere a postului pe care îl ocupă, dispusă, în cadrul procedurii bugetare, de către autoritatea bugetară. Autoritatea învestită cu puterea de numire, după primirea avizului Comisiei paritare, stabileşte natura posturilor ce vor fi atinse de restricţiile bugetare. În funcţie de randament, competenţă, conduită în serviciu, situaţie familială şi vechime în muncă, autoritatea învestită cu puterea de numire individualizează funcţionarii europeni care urmează a fi afectaţi de măsura disponibilizării. Aceia care îşi exprimă opţiunea de a fi disponibilizaţi, sunt înscrişi din oficiu pe aceste liste. Funcţionarii europeni disponibilizaţi prin decizia autorităţii investite cu puterea de numire, nu mai îndeplinesc funcţia, pierd dreptul la avansare, nu mai sunt remuneraţi, dar pentru o perioadă de cel mult cinci ani, ei continuă să dobândească noi drepturi de pensie pentru limită de vârstă pe baza salariului aferent gradului şi treptei sale. Pe o perioadă de doi ani de la data disponibilizării, funcţionarii europeni beneficiază de dreptul de a fi reîncadraţi pe un post devenit vacant sau înfiinţat, sub rezerva de a avea aptitudinile necesare ocupării postului. Ceea ce diferenţiază statutul disponibilizării de restul situaţiilor de încetare a raporturilor de muncă este faptul că deşi îşi încetează activitatea, funcţionarii europeni continuă să primească o indemnizaţie cuprinsă între 60 şi 85% din ultima indemnizaţie lunară obţinută, până la împlinirea vârstei de 60 de ani. Veniturile obţinute de persoana în cauză se scad din această indemnizaţie. Funcţionarul european pierde dreptul de a obţine această indemnizaţie dacă, până la expirarea termenului pentru care are acest drept, instituţia europeană îi oferă un post pe care acesta îl refuză fără un motiv plauzibil. În acest caz, autoritatea învestită cu puterea de numire, după avizul Comisiei paritare, consideră funcţionarul european demis din oficiu. În situaţia în care funcţionarul european dobândeşte indemnizaţia până la vârsta de 60 de ani, la expirarea acestei perioade, funcţionarul este considerat demis din oficiu. Demisia.
45
Toate statutele prevăd că încetarea deinitivă a funcţiei poate să intervină prin demisie 41 . Demisia reprezintă o exprimare a voinţei funcţionarului european de încetare definitivă a raportului de serviciu. Pentru a-şi produce efectele, demisia trebuie să fie neechivocă, forma scrisă a acesteia fiind cerută ad validitatem. În termen de o lună de la formularea cererii de demisie, autoritatea investită cu puterea de numire trebuie să răspundă funcţionarului european. Aceasta nu poate respinge cererea de demisie decât în următoarele condiţii: împotriva funcţionarului european a fost pornită acţiunea disciplinară sau acţiune disciplinară se porneşte în cele 30 de zile de la data formulării cererii de demisie şi până la acceptarea ei de către autoritatea învestită cu puterea de numire. Aşadar demisia, deşi este un act unilateral de voinţă al funcţionarului european, este totuşi condiţionată de acceptul din partea autorităţii învestite cu puterea de numire care nu poate refuza demisia decât în cazul demarării sau derulării unei acţiuni disciplinare. Demisia obligatorie Ea reprezintă un caz specific de demisie, în care iniţiativa aparţine instituţiei europene 42 . Cazurile în care poate interveni demisia obligatorie sunt: funcţionarul nu mai este cetăţean al unui stat membru (cu excepţiile prevăzute de către autoritatea învestită cu puterea de numire); funcţionarul pierde exerciţiul drepturilor civile; soţul sau soţia desfăşoară o activitate incompatibilă cu Statutul funcţionarului european şi acesta din urmă nu este în măsură să dea asigurări privind încetarea acelei funcţii, iar autoritatea învestită cu puterea de numire apreciază asupra imposibilităţii menţinerii în funcţie sau mutării pe un alt post a funcţionarului european;
41
Alain Plantey, Francois Loriot, Fonction Publique internationale, CNRS, editions, Paris, 2005, p. 183 42 V. Vedinaş, C. Călinoiu, op. cit., p. 143 46
la încetarea detaşării în interes personal funcţionarul european refuză două posturi pe care autoritatea învestită cu puterea de numire i le oferă; la încetarea concediului în interes personal, de asemenea, funcţionarul european refuză două posturi ce i se oferă; la expirarea perioadei pentru care funcţionarul european disponibilizat a primit indemnizaţia prevăzută de Statut; refuzul fără un motiv plauzibil al unui post pe care autoritatea învestită cu puterea de numire îl oferă funcţionarului european disponibilizat; în cazul în care funcţionarul european ce beneficiază de pensia de invaliditate nu mai îndeplineşte condiţiile necesare pentru a primi această pensie şi refuză două oferte de posturi pe care i le face autoritatea învestită cu puterea de numire. Retragerea postului în interesul serviciului Această măsură este aplicabilă funcţionarilor europeni din categoriile AD14, AD15 şi AD16 şi este determinată de interesele instituţiei. Măsura nu are caracter disciplinar, motiv pentru care Statutul instituie măsuri de protecţie a funcţionarului european atins de această măsură şi anume: i se oferă un post pe măsura pregătirii sale; i se acordă o indemnizaţie care acoperă diferenţa dintre remuneraţia pe care funcţionarul o primeşte în noua funcţie şi ultima remuneraţie globală a funcţionarului în postul pe care îl ocupase; la expirarea perioadei pentru care i s-a acordat indemnizaţia, dacă funcţionarul în cauză împlineşte vârsta de 55 de ani, poate fi pensionat. Perioada de acordare a indemnizaţiei este calculată similar cu situaţia funcţionarului european atins de măsura disponibilizării. Licenţierea pentru insuficienţă profesională. Este una dintre modalităţile care prezintă un specific aparte şi o complexitate, în aceeaşi măsură, pentru că poate implica puterea discreţionară a instituţiei europene respective şi de aici eventualele abuzuri care s-ar putea comite cu privire la funcţionari 43 . 43
Ibidem, p. 145 47
Concedierea reprezintă ruptura nondisciplinară a unui raport de serviciu în curs de executare 44 . În situaţia în care, pe parcursul exercitării profesiei, funcţionarul european dovedeşte insuficienţă profesională pentru postul pe care îl ocupă, autoritatea învestită cu puterea de numire poate propune acestuia clasarea sa pe un grad inferior sau poate dispune licenţierea sa pentru insuficienţă profesională. Datorită consecinţelor importante pe care le produce, licenţierea pentru insuficienţă profesională trebuie să fie temeinic motivată şi comunicată funcţionarului în cauză pentru ca acesta să poată formula observaţiile ce consideră a fi utile. Pensionarea Pensionarea pentru limită de vârstă şi la cerere Ca şi în dreptul românesc, pensionarea funcţionarului european poate interveni pentru limită de vârstă sau la cerere. Pensionarea pentru limită de vârstă are loc în ultima zi a lunii în timpul căreia funcţionarul împlineşte vârsta de 65 de ani. Pensionarea la cerere poate avea loc în ultima zi a lunii în timpul căreia a fost prezentată cererea atunci când funcţionarul are cel puţin 63 de ani sau, dacă are vârsta cuprinsă între 55 şi 63 de ani, poate primi o pensie redusă, în funcţie de vârstă. Sistemul de pensii este reglementat de Anexa VIII la Statutul funcţionarilor europeni, care stabileşte amănunţit modalitatea de calcul a pensiei, precum şi condiţiile de plată a acesteia. Pensia de invaliditate Se acordă în cazul în care exercitând funcţia europeană şi până la împlinirea vârstei de 65 de ani, funcţionarul european este atins de o invaliditate permanentă considerată ca fiind totală şi care îl pune în imposibilitatea de a-şi exercita funcţia. Invaliditatea trebuie constatată de către Comisia pentru cazuri de invaliditate.
44
A. Plantey, Fr. Loriot, op. cit., p. 193 48
Beneficiul pensiei de invaliditate nu se poate cumula cu pensia pentru vechime în funcţie. Pensia de urmaş Soţul supravieţuitor al unui fost funcţionar european, titular al unei pensii pentru limită de vârstă are dreptul la o pensie de urmaş calculată din valoarea pensiei pentru limită de vârstă de care beneficia funcţionarul respectiv la data decesului, cu condiţia să fi fost căsătoriţi timp de cel puţin un an, iar căsătoria să fi fost încheiată înainte ca raporturile de serviciu ale funcţionarului cu una dintre instituţii să înceteze. Valoarea minimă a pensiei de urmaş este de 35 % din ultimul salariu de bază; valoarea pensiei de urmaş nu poate depăşi, în niciun caz, valoarea pensiei pentru limită de vârstă de care beneficia soţul său în ziua decesului. Condiţia privind căsătoria timp de cel puţin un an nu se aplică în cazul în care dintr-o căsătorie a funcţionarului încheiată înainte de încetarea raporturilor de serviciu au rezultat unul sau mai mulţi copii, cu condiţia ca soţul supravieţuitor să întreţină sau să fi întreţinut copiii respectivi. Funcţionarii de onoare Onoriatul reprezintă o formă de apreciere a funcţionarului european care s-a remarcat în mod deosebit. Onoriatul se acordă la încetarea definitivă a funcţiei, de către autoritatea învestită cu puterea de numire, având caracter moral doar, fără a oferi avantaje materiale. Teme de control: 1. Arătaţi cum încetează raportul de serviciu al funcţionarului comunitar. 2. Explicaţi licenţierea pentru insuficienţă profesională. 3. Ce înţelegeţi prin funcţionari de onoare? Bibliografie de referinţă Obligatorie - Verginia Vedinaş, Connstanţa Călinoiu, Statutul funcţionarului public european, Editura Universul juridic, Bucureşti, 2007 - Statutul funcţionarilor Uniunii Europene 49
MODULUL 4 - CONDIŢIILE DE MUNCĂ, REGIMUL PECUNIAR ŞI AVANTAJELE SOCIALE ALE FUNCŢIONARILOR PUBLICI EUROPENI Scopul modulului: Familiarizarea studentului în privinţa condiţiilor de muncă ale funcţionarul public european Obiectivele modulului: La finalul acestui modul, cursanţii trebuie să cunoască aspectele privind: - desfăşurarea activităţii de către funcţionarii europeni şi - remuneraţia şi rambursarea cheltuielilor 1. Condiţiile de muncă ale funcţionarului european Condiţii de muncă Desfăşurarea activităţii de către funcţionarii europeni este guvernată de principiul general potrivit căruia funcţionarii europeni activi sunt, în orice moment, la dispoziţia unităţii. Aceasta înseamnă că, pe perioada exercitării funcţiei europene, instituţia poate în orice moment apela la serviciile funcţionarului iar acesta este obligat să răspundă. Cu toate acestea, Statutul reglementează un minim necesar de ore pe care funcţionarul european este obligat să le efectueze în sarcina instituţiei şi anume 42 de ore, pe care le va desfăşura conform programului stabilit de autoritatea investită cu puterea de numire. Programul stabilit de autoritate este unul cu caracter general, aplicabil tuturor funcţionarilor, în limita celor 42 de ore săptămânale. În aceleaşi limite, cu consultarea comitetului personalului, autoritatea investită cu puterea de numire poate stabili programe speciale pentru funcţionarii care îndeplinesc atribuţii cu caracter special. Principiul general al disponibilităţii funcţionarului european presupune în fapt, că în afara celor 42 de ore săptămânale, funcţionarii pot fi obligaţi să fie în permanenţă la dispoziţia instituţiei şi, uneori, în funcţie de nevoile instituţiei, să se găsească la dispoziţia instituţiei la sediul acesteia sau la domiciliul lor. Instituţia fixează, cu consultarea Comitetului de personal, modul de aplicare al acestei dispoziţii.
50
Funcţionarul european nu poate fi obligat să efectueze ore suplimentare decât în caz de urgenţă sau de creştere excepţională a volumului de muncă. Munca de noapte sau duminica, trebuie autorizată, în conformitate cu procedura decisă de autoritatea investită cu puterea de numire, totalul orelor suplimentare neputând depăşi 150 de ore în 6 luni. Orele suplimentare efectuate de funcţionarii din categoriile AD sau AST, gradele 5-11 nu dau drept la compensaţie sau la remuneraţie. Pentru funcţionarii din categoriile AST 1-AST 4, orele suplimentare efectuate, pot fi compensate sau, dacă nevoile instituţiei nu permit compensarea, pot fi remunerate în luna următoare efectuării lor. În situaţii excepţionale, pentru motive întemeiate, autoritatea învestită cu puterea de numire poate autoriza ca funcţionarul european să desfăşoare, pentru o perioadă de maxim un an, doar jumătate din programul normal dacă această măsură corespunde interesului instituţiei. Solicitarea poate fi reînnoită cu cel puţin o lună înainte de expirarea perioadei pentru care s-a acordat această facilitate. În situaţia în care motivul pentru care a fost autorizată funcţionarea cu jumătate de normă, nu mai subzistă, autoritatea învestită cu puterea de numire poate, cu preaviz de o lună, să retragă autorizaţia. În această perioadă, funcţionarul european primeşte 50% din retribuţia salarială şi 100% din alocaţia pentru copilul aflat în îngrijire şi contribuie la sistemul de asigurări de boală şi la sistemul de pensii la nivelul salariului de bază integral. Funcţionarul european nu poate să execute, în perioada menţionată, o altă activitate lucrativă. El este obligat ca, în conformitate cu dispoziţiile date de autoritatea învestită cu puterea de numire, să presteze o activitate de durată egală cu jumătate din durata normală a lucrului. În funcţie de modalitatea deosebită în care îşi desfăşoară activitatea (în ture, în mod normal în zilele libere sau se află în mod necesar şi cu frecvenţă mare la dispoziţia instituţiei), funcţionarul european poate primi o anumită indemnizaţie specială stabilită de autoritatea învestită cu puterea de numire. Sistemul de concedii Cu excepţia situaţiei în care funcţionarul european se află într-unul dintre tipurile de concediu prevăzute de lege, acesta nu poate absenta de la serviciu. Cu excepţia situaţiilor pentru care se poate declanşa acţiunea disciplinară, orice absenţă netemeinic motivată, se scade din concediul de
51
odihnă iar dacă acesta a fost epuizat, funcţionarul pierde beneficiul remunerării pentru perioada respectivă. Funcţionarii europeni au drept la următoarele forme de concedii: un concediu anual de odihnă a cărui durată nu poate fi mai mică de 24 de zile anual şi nici mai mare de 30 de zile lucrătoare, anual; concediu medical în caz de boală; concediu de maternitate pentru femeia care urmează a da naştere unui copil; concediul de scurtă durată pentru anumite evenimente din familie. Concediul anual de odihnă Numărul de zile de concediu de odihnă, între limita minimă şi cea maximă se stabileşte conform unei reglementări stabilite pe bază de acord între instituţiile Uniunii, după avizarea Comitetului pentru Statut. Concediul de odihnă este redus la jumătate pentru perioada corespunzătoare în care funcţionarul european a desfăşurat activitate cu program redus. Concediul de odihnă poate fi întrerupt în cazul în care funcţionarul european se îmbolnăveşte şi dobândeşte dreptul la un concediu medical. Concediul medical Funcţionarul european este obligat să comunice imediat dacă se află în indisponibilitate de a-şi desfăşura activitatea pe motiv de boală sau în caz de invaliditate arătând locul în care se află. El poate fi oricând supus unui control efectuat de medicul instituţiei. În cazul în care concediul medical al unui funcţionar european depăşeşte, cumulat, douăsprezece luni pe parcursul a trei ani, autoritatea învestită cu puterea de numire poate sesiza comisia pentru cazuri de invaliditate. Funcţionarul poate fi pus oficial în concediu de odihnă dacă, concluziile medicului expert confirmă această necesitate sau dacă, în familia acestuia s-a declanşat o maladie contagioasă. Obligaţia de efectuare a unui control medical anual incumbă funcţionarului european. Vizita medicală o poate efectua la medicul instituţiei sau la un alt medic ales de el.
52
În acest din urmă caz, onorariul medicului este suportat de instituţie până la concurenţa unei sume maxime stabilite anual de autoritatea învestită cu puterea de numire, cu avizul Comitetului pentru Statut. Zilele nelucrătoare: Lista zilelor nelucrătoare se stabileşte de comun acord de către instituţiile Uniunii, cu avizul Comitetului pentru Statut. Concedii speciale În afara concediului anual, funcţionarului european i se mai poate acorda, la cerere, un concediu special în următoarele situaţii: - căsătoria unui funcţionar: patru zile; - schimbarea domiciliului unui funcţionar: două zile; - îmbolnăvirea gravă a soţului/soţiei: patru zile; - decesul soţului/soţiei: patru zile; - îmbolnăvirea gravă a unui părinte: două zile; - decesul unui părinte: două zile; - naştere sau căsătoria unui copil: două zile; - îmbolnăvirea gravă a unui copil: două zile; - decesul unui copil: patru zile. La aceste zile, se mai adaugă, în funcţie de distanţa parcursă până la locul la care are loc evenimentul, un număr de zile cuprins între una şi şase zile dacă deplasarea are loc în Europa, şi un număr mai mare de zile dacă are loc pe alt continent. 2. Regimul pecuniar şi avantajele sociale ale funcţionarului european Remuneraţia şi rambursarea cheltuielilor Prin numirea sa pe post, funcţionarul european este plătit cu remuneraţia corespunzătoare postului pe care este numit. Acesta este un drept la care funcţionarul european nu poate renunţa. Remuneraţia corespunzătoare postului său reprezintă suma salariului de bază, a alocaţiilor familiare şi a altor indemnizaţii pe care acesta le primeşte. Remuneraţia este stabilită în euro şi este plătită în moneda ţării în care funcţionarul îşi desfăşoară activitatea. Această sumă, după deducerea obligaţiilor funcţionarului, este supusă unui coeficient corector de până la 100%, conform nivelului de trai din diferitele locuri de afectare. 53
Pentru ca nivelul real al remuneraţiei să nu fie afectat de eventualele fluctuaţii ale politicii economice şi sociale ale Uniunii, nivelul acestuia este anual evaluat. Remuneraţia este achitată funcţionarului pe data 15 a lunii, pentru luna curentă. Sumele date funcţionarului sunt plătite la locul şi în moneda ţării unde funcţionarul îşi îndeplineşte funcţiile. Alocaţiile familiale Reprezintă o sumă de bani, stabilită ca şi procent din salariul de bază, plătită funcţionarului european căsătorit sau văduv, divorţat, separat sau celibatar dacă are în îngrijire unul sau mai mulţi copii sau celui care, deşi nu îndeplineşte aceste condiţii, dovedeşte, cu documente justificative, că îşi asumă cheltuielile familiei. Cuantumul aceste alocaţii reprezintă 5% din salariul de bază al funcţionarului. Funcţionarul care are în îngrijire doi sau mai mulţi copii, are dreptul la o alocaţie superioară, pentru fiecare copil aflat în îngrijirea sa. Această alocaţie este acordată pentru copilul mai mic de 14 ani sau, până la 26 de ani pentru copilul aflat în îngrijirea funcţionarului european şi urmează o formă de pregătire şcolară sau profesională. Alocaţia şcolară O altă formă de alocaţie acordată funcţionarilor europeni o reprezintă alocaţia şcolară. Aceasta este acordată pentru funcţionarii ai căror copii frecventează în mod regulat şi cu orar integral o instituţie de învăţământ, până la împlinirea vârstei de 26 de ani. Suma este dublată în cazul în care locul de desfăşurarea a activităţii funcţionarului se află la o distanţă mai mare de 50 de km. de o şcoală europeană sau de o şcoală cu predare în limba pe care copilul o foloseşte din raţiuni pedagogice obligatorii. Indemnizaţia de strămutare în altă ţară
54
Este o sumă ce reprezintă 16% din valoarea totală a salariului de bază şi se acordă funcţionarului care nu a avut niciodată naţionalitatea statului pe teritoriul căruia este situată instituţia unde acesta îşi desfăşoară activitatea sau care nu a locuit sau nu şi-a exercitat activitatea profesională principală pe teritoriul european al acestui stat, în mod obişnuit, în perioada de cinci ani, expirând cu şase luni înainte de intrarea sa în funcţie. Rambursarea cheltuielilor Indemnizaţia de instalare Reprezintă o sumă echivalentă cu retribuţia de bază pe două luni dacă este vorba de un funcţionar care are dreptul la alocaţie de familie sau egală cu retribuţia pe o lună dacă este vorba de un funcţionar ce nu are drept la această alocaţie. În cazul în care, potrivit voinţei proprii, funcţionarul părăseşte instituţia în care a fost numit înainte de expirarea perioadei de doi ani, el va fi nevoit să ramburseze o parte din această indemnizaţie, corespunzătoare perioadei de timp rămase până la expirarea celor doi ani. Indemnizaţia de reinstalare La încetarea definitivă a funcţiei, funcţionarul european are dreptul la o indemnizaţie de reinstalare cu condiţia să fi funcţionat cel puţin patru ani. Condiţia nu trebuie să existe în cazul în care funcţia încetează ca urmare a retragerii în interesul serviciului. O a doua condiţie necesar a fi îndeplinită pentru acordarea indemnizaţiei de reinstalare este ca funcţionarul european să se mute la o distanţă de cel puţin 70 de km. distanţă de locul în care şi-a desfăşurat activitatea. O a treia condiţie este ca această reinstalare să aibă loc cel mai târziu la trei ani de la încetarea funcţiei celui în cauză. Indemnizaţia de reinstalare este plătită soţului/soţiei supravieţuitoare sau succesorilor acestuia în cazul în care funcţionarul decedează. Cheltuielile de călătorie Funcţionarul european are dreptul la rambursarea cheltuielilor de călătorie ale funcţionarului şi familiei sale, cheltuieli ocazionate de 55
instalarea, reinstalarea sau orice altă mutare determinată de schimbarea locului de muncă al funcţionarului european. De asemenea, funcţionarul şi familia sa au dreptul la plata cheltuielilor de călătorie de la locul unde îşi desfăşoară activitatea la locul său de origine, acesta determinându-se la data angajării sale. Cheltuielile cu mutarea În baza unui deviz aprobat în prealabil, funcţionarul european are dreptul la acoperirea cheltuielilor ocazionate de mutarea mobilierului personal, inclusiv a cheltuielilor de asigurare pentru riscurile simple (distrugere, furt, incendiu) atât la locul în care funcţionarul îşi va desfăşura activitatea cât şi înapoi la încetarea funcţiei. Mutarea trebuie să aibă loc în perioada anului următor expirării perioadei de stagiu. Indemnizaţia zilnică Atunci când funcţionarul european este obligat să-şi schimbe reşedinţa astfel încât distanţa de locul în care îşi desfăşoară activitatea să nul afecteze, are dreptul pentru o perioadă determinată, la plata unei indemnizaţii zilnice, în valoare mai mare în primele 15 zile şi mai mică în următoarele. Indemnizaţia zilnică se acordă 120 de zile funcţionarilor europeni ce nu au drept la alocaţie de familie şi 180 de zile celor care au drept la alocaţia de familie. Cheltuielile făcute în delegaţie Se acordă funcţionarului european care este obligat să călătorească, în interesul serviciului, pe baza unui ordin de deplasare şi cuprinde cheltuielile de transport şi indemnizaţia zilnică Rambursarea forfetară a cheltuielilor Funcţionarilor care trebuie să suporte în mod regulat cheltuieli de protocol, ca urmare a naturii sarcinilor încredinţate, autoritatea împuternicită să facă numiri le poate acorda o indemnizaţie forfetară, a cărei valoare o stabileşte. În afară de aceasta, în cazuri speciale autoritatea împuternicită să facă numiri poate decide ca instituţia să suporte o parte din cheltuielile de cazare a funcţionarilor în cauză. Funcţionarilor care trebuie să suporte ocazional cheltuieli de protocol în interesul serviciului, ca urmare a unor instrucţiuni speciale, valoarea indemnizaţiei de reprezentare se va stabili pentru fiecare caz în
56
parte, pe baza documentelor justificative şi în condiţiile stabilite de autoritatea împuternicită să facă numiri. Prin decizia autorităţii împuternicite să facă numiri, membrii personalului cu funcţii superioare de conducere, în sensul articolului 29 alineatul 2 din Statut, care nu dispun de un autovehicul de serviciu pot primi o indemnizaţie care nu poate depăşi 892,42 euro anual, pentru rambursarea forfetară a cheltuielilor de deplasare în interiorul perimetrului orașului în care sunt repartizaţi. Dreptul la respectiva indemnizaţie poate fi acordat, prin decizie motivată a autorităţii împuternicite să facă numiri, funcţionarului ale cărui atribuţii impun deplasări efectuate cu regularitate, pe care este autorizat să le efectueze cu autovehiculul personal. Teme de control: 1. În ce constă concediul anul de odihnă? 2. Ce alte tipuri de concedii ale funcţionarilor comunitari mai cunoaşteţi? 3. Orele suplimentare efectuate de funcţionari au drept la compensaţie sau la remuneraţie? Bibliografie de referinţă Obligatorie - Verginia Vedinaş, Connstanţa Călinoiu, Statutul funcţionarului public european, Editura Universul juridic, Bucureşti, 2007 - Statutul funcţionarilor Uniunii Europene
57
MODULUL 5 - RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI EUROPENI Scopul modulului: Familiarizarea studentului cu răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici europeni Obiectivele modulului: La finalul acestui modul, cursanţii trebuie să cunoască: principiile răspunderii disciplinare a funcţionarilor europeni şi sancţiunile disciplinare aplicabile funcţionarilor europeni. 1.Răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici europeni. Principiile răspunderii disciplinare a funcţionarilor europeni 1. Angajarea răspunderii pentru abateri săvârşite cu intenţie sau din neglijenţă. Răspunderea disciplinară a funcţionarului european poate fi angajată în cazul săvârşirii unei abateri de la prevederile Statutului funcţionarilor europeni, abatere săvârşită cu intenţie sau din neglijenţă. 2. Angajarea răspunderii priveşte funcţionarii europeni sau pe cei care nu mai îndeplinesc această funcţie. Angajarea răspunderii nu este legată indisolubil de calitatea de funcţionar european, ea putând fi angajată şi după încetarea funcţiei acestuia. Dacă funcţionarul şi-a încetat activitatea, unica formă de răspundere disciplinară este aceea a decăderii din dreptul la pensie. Statutul protejează însă pe cei cu drept de moştenire ai funcţionarilor, această măsură neputând să-i afecteze. 3. O singură sancţiune pentru o singură faptă. Pentru o singură abatere de la Statut, funcţionarul poate fi pedepsit doar o singură dată; 4. Sancţiunea disciplinară poate fi aplicată de către autoritatea investită cu puterea de numire fără a consulta Comisia de disciplină, din proprie iniţiativă sau la solicitarea şefului ierarhic dacă este vorba de avertisment sau mustrare, şi cu respectarea regulilor procedurii disciplinare dacă este vorba de una dintre celelalte forme de sancţiune disciplinară; 5. Este obligatorie audierea prealabilă a funcţionarului; 6. La debutul procedurii disciplinare dacă este vorba de o greşeală gravă a funcţionarului, este posibilă suspendarea din funcţie a funcţionarului european. Autoritatea învestită cu puterea de numire decide dacă pe perioada suspendării funcţionarul îşi păstrează drepturile salariale sau dacă 58
va exista o reţinere din aceasta ce poate merge până la jumătate din remuneraţie. Suspendarea trebuie să fie dispusă pentru o perioadă de maxim patru luni. La finele celor patru luni, dacă nu s-a luat încă nici o decizie în privinţa funcţionarului acesta va fi repus în drepturile sale. De asemenea, dacă sancţiunea aplicată va fi avertismentul, mustrarea sau amânarea avansării, sau nu va exista nici o sancţiune, funcţionarul va avea dreptul la restituirea sumelor reţinute din remuneraţia sa. Dacă funcţionarul face obiectul unei urmăriri penale, situaţia sa va fi reglementată definitiv doar atunci când decizia dată de jurisdicţia sesizată va deveni definitivă. 7. Principiul radierii sancţiunii disciplinare din dosarul funcţionarului european. Acesta nu este un efect exclusiv al trecerii timpului. Autoritatea învestită cu puterea de numire, după consultarea Comisiei de disciplină, decide cu privire la oportunitatea radierii sancţiunii disciplinare aplicate funcţionarului. Radierea poate opera după trecerea unei perioade de trei ani dacă sancţiunea disciplinară aplicată a fost mustrarea sau avertismentul şi şase ani, în cazul celorlalte sancţiuni cu excepţia destituirii din funcţie. Sancţiunile disciplinare aplicabile 1. Avertismentul scris. Reprezintă forma de sancţionare cea mai uşoară aplicabilă în cazul unor abateri de natură mai puţin gravă. Avertismentul scris este o sancţiune aplicabilă de către autoritatea învestită cu puterea de numire care poate aplica sancţiunea din oficiu sau la cererea persoanei ierarhic superioară cu sau fără consultarea Consiliului disciplinar. Pentru a se permite însă funcţionarului căruia i se aplică o sancţiune disciplinară să se apere, este prevăzută obligativitatea audierii acestuia anterior aplicării sancţiunii. Avertismentul scris poate fi radiat din dosarul funcţionarului european, prin decizia autorităţii investite cu puterea de numire, după scurgerea unei perioade de minim trei ani, dacă autoritatea apreciază ca oportună această radiere. 2. Blamul (mustrarea) Reprezintă cea de-a doua formă de sancţionatoare, aplicabilă, de asemenea, în cazul săvârşirii unor fapte de o gravitate redusă. Dacă în cazul avertismentului, forma scrisă este prevăzută ca şi condiţie obligatorie, pentru mustrare nu este prevăzută expres această formă ceea ce ne conduce la concluzia că este posibilă aplicarea ei atât în forma orală cât şi în forma scrisă. Ca şi sancţiunea avertismentului scris, 59
mustrarea poate fi radiată din dosarul funcţionarului european după trei ani de la aplicarea sancţiunii, la decizia autorităţii investite cu puterea de numire.; 3. Suspendarea avansării în treaptă pe o perioadă cuprinsă între o lună şi douăzeci şi trei de luni; 4. Retrogradare în treaptă; 5. Retrogradare temporară pe o perioadă cuprinsă între 15 zile şi un an; 6. Retrogradare în cadrul aceleiaşi grupe de funcţii; 7. Încadrarea într-o grupă de funcţii inferioară, cu sau fără retrogradare; 8. Destituirea din funcţie, însoţită, după caz, de reducerea pro tempore a pensiei sau o reţinere, pentru o perioadă determinată, din prestaţia de invaliditate, fără ca efectele acestei sancţiuni să poată fi extinse asupra succesorilor în drepturi ai funcţionarului. Cu toate acestea, în cazul efectuării unei astfel de reţineri, venitul fostului funcţionar nu poate fi mai mic decât valoarea minimului de subzistenţă prevăzut la articolul 6 din anexa VIII la Statut, majorat, după caz, cu alocaţiile familiale. Procedura disciplinară Abaterea disciplinară face obiectul unui raport al autorităţii investite cu puterea de numire pe care îl înaintează Comisiei de disciplină. Raportul trebuie să cuprindă fapta imputabilă funcţionarului european şi, dacă este cazul, şi circumstanţele comiterii acestora. Raportul este înaintat preşedintelui comisiei care îl aduce la cunoştinţa membrilor Comisiei de disciplină şi celui cercetat. Preşedintele dispune, de asemenea, ca unul dintre membrii Comisiei să întocmească un raport cu privire la fapta săvârşită şi care face obiectul acţiunii la Comisie. Funcţionarul european împotriva căruia a fost declanşată acţiunea disciplinară are următoarele drepturi: să ia cunoştinţă de toate acte din dosarul său de cercetare disciplinară; să poată face copii după actele din dosar; să îşi pregătească apărarea sa într-un termen de cel puţin 15 zile de la data comunicării raportului ce deschide procedura disciplinară;
60
-
să prezinte în faţa Comisiei de disciplină observaţii scrise sau verbale, să citeze martori, să fie asistat de un apărător ales de el; Instituţia are şi ea dreptul de a cita martori. Dacă apreciază că situaţia faptelor comise nu este pe deplin clarificată, Comisia de disciplină poate dispune o contra-anchetă, condusă de acel membru al comisiei care a întocmit raportul asupra dosarului de disciplină. Pe baza tuturor elementelor din dosarul privind abaterea disciplinară săvârşită, Comisia de disciplină emite, cu majoritate de voturi, un aviz motivat privind sancţiunea apreciată ca oportun a fi aplicată. Acest aviz este transmis autorităţii investite cu puterea de numire şi celui în cauză, în termen de maxim o lună de la data la care a fost sesizată. Dacă se efectuează şi o anchetă, acest termen poate fi prelungit până la trei luni. Dacă fapta săvârşită depăşeşte limitele unei abateri disciplinare şi este sesizat şi un tribunal, Comisia de disciplină poate decide amânarea emiterii unui aviz până când va interveni decizia tribunalului. Pe baza avizului Comisiei de disciplină, după audierea persoanei în cauză, autoritatea învestită cu puterea de numire ia decizia cel mai târziu în termen de o lună de la data avizului. Preşedintele Comisiei nu participă, de obicei la şedinţele Consiliului. Excepţie fac situaţiile în care este vorba de probleme de procedură sau de balotaj. Preşedintele este cel care asigură executarea deciziilor, aducerea la cunoştinţa membrilor a documentelor şi a informaţiilor legate de dosar. Secretarul este cel ce întocmeşte procesul-verbal al reuniunii Comisiei de disciplină, pe care îl semnează şi martorii. Martorii semnează procesul-verbal în care sunt consemnate depoziţiile lor. 2.Căile de atac împotriva sancţiunilor disciplinare aplicate. Statutul reglementează prin Titlul VII „Căile de atac” prevăzând două categorii de acţiuni împotriva unor decizii ce nemulţumesc funcţionarul european şi anume: - dreptul de petiţionare şi - dreptul de a se adresa Tribunalului Funcţiei Publice a Uniunii Europene
61
Dreptul de petiţionare priveşte orice persoană care se poate prevala de ocrotirea acestui drept şi nu doar funcţionarii europeni şi se materializează prin dreptul acestora de a se adresa autorităţii învestite cu puterea de numire şi a solicita să ia o decizie cu privire la cel în cauză. Autoritatea care a fost sesizată cu o solicitare este obligată să răspundă celui ce i-a adresat-o în termen de patru luni de la data introducerii cererii. Lipsa unui răspuns echivalează cu un refuz, susceptibil a face obiectul unei reclamaţii. Orice persoană care consideră că un anumit act îl nedreptăţeşte poate să se adreseze cu o reclamaţie autorităţii investite cu puterea de numire, reclamaţie pe care o poate introduce în termen de trei luni. Dacă persoana în cauză este un funcţionar european solicitarea va fi înaintată prin şeful ierarhic cu excepţia cazului în care, tocmai acesta este cel care a emis decizia pentru care funcţionarul doreşte să se adreseze autorităţii. În acest caz, funcţionarul european se poate adresa direct autorităţii investite cu puterea de numire. Termenul de trei luni de introducere a reclamaţiei curge de la: data publicării actului dacă măsura are caracter general; data notificării dacă măsura are caracter individual sau de la data la care a luat cunoştinţă de act dacă actul are caracter individual dar afectează şi pe un terţ care introduce reclamaţia; data expirării termenului de răspuns în cazul în care reclamaţia este îndreptată împotriva unei respingeri implicite (prin lipsa unui răspuns în termenul legal) Răspunsul la reclamaţia formulată trebuie transmis funcţionarului în termen de trei luni de la înaintarea reclamaţiei. Lipsa unui răspuns în termenul legal corespunde unui refuz implicit şi poate face obiectul unui recurs în faţa Tribunalului Funcţiei Publice a Uniunii Europene.
Teme de control: 1. Arătaţi care sunt căile de atac împotriva sancţiunilor disciplinare aplicate. 2. Care este procedura disciplinară? 62
3. Explicaţi de ce este obligatorie audierea prealabilă a funcţionarului. Bibliografie de referinţă Obligatorie - Verginia Vedinaş, Connstanţa Călinoiu, Statutul funcţionarului public european, Editura Universul juridic, Bucureşti, 2007 Opţională STATUTUL EUROPENE
FUNCŢIONARILOR
COMUNITĂŢILOR
BIBLIOGRAFIE Alexandru, Ioan – Tratat de administraţie publică, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008 Alexandru, Ioan; Cărăuşan, Mihaela; Bucur, Sorin - Drept administrativ, Editia a III-a, revizuită şi adaugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2009 Auby, J.M. ş.a. - Traite de science administrative, Editura Mouton, Paris, 1996 Auby, Jean Marie; Auby, Jean Bernard - Droit de la fonction publique, 2e édition, Paris, Dalloz, 1993 Chapus, Rene - Droit administratif général, Editura Montchrestien, Paris, 1999 Deviller, Morand Jacqueline - Cours de droit administratif, Montchrestien, Paris, 1997 Matei, Lucica; Matei, Ani - Aquis comunitar şi administraţie publică, Editura Economică, Bucuresti, 2000 Manolache, Octavian – Tratat de drept comunitar, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2006 Tofan, Apostol Dana – Institutii administrative europene, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2006 Trăilescu, Anton - Drept administrativ, Editura C. H. BECK, Bucureşti, 2008
63
Verginia Vedinaş, Constanţa Călinoiu - Statutul funcţionarului public european, Editura Universul juridic, Bucureşti, 2007 Ziller, Jacques - Administrations comparees, Montchrestien, Paris, 1993 GLOSAR Abaterea disciplinară – încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţin şi/sau a normelor de conduită profesională şi civică prevăzute de lege. Acorduri colective – acordurile încheiate de regulă anual de către autorităţile şi instituţiile publice cu sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici sau cu reprezentanţii funcţionarilor publici pentru stabilirea de comun acord a unor măsuri în domeniile prevăzute de lege. Aviz (emis de ANFP) – reprezintă un punct de vedere, comunicat în scris de către un organ competent, asupra unor probleme aflate în dezbatere cu privire la care, potrivit legii, a fost consultat sau i s-a cerut acordul de către un alt organ. În cazul ANFP; aceasta emite avize în domeniul managementului funcţiei publice şi funcţionarilor publici, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 188/ 1999, republicată. Cariera în funcţia publică – evoluţia profesională a unei persoane în perioada în care deţine statutul de funcţionar public. Înalţi funcţionari publici – persoanele care sunt numite în una dintre următoarele funcţii publice: secretar general al Guvernului şi secretar general adjunct al Guvernului; secretar general din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale; prefect; secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale; subprefect; inspector guvernamental. Cazier administrativ – actul administrativ care reflectă situaţia disciplinară a funcţionarului public. Cuprinde sancţiunile disciplinare aplicate funcţionarului public, care nu au fost radiate în condiţiile legii.
64
Codul de conduită a funcţionarilor publici – actul normativ care reglementează normele de conduită profesională obligatorii pentru ocupantul unei funcţii publice. Comisia de disciplină – comisie special constituită în vederea analizării sesizărilor privind abaterile disciplinare ale funcţionarilor publici şi eventualei propuneri de măsuri de sancţionare. Comisia paritară – comisie special constituită în vederea participării funcţionarilor publici, prin reprezentanţi, la procesul de stabilire a unor măsuri în domenii ca: pregătirea profesională, stabilirea programului de lucru etc. Concurs de promovare – concurs sau examen organizat, în condiţiile legii, pentru ocuparea unei funcţii publice superioare la care pot participa persoanele care au calitatea de funcţionar public şi care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru participarea la concurs. Concurs de recrutare – concurs organizat, în condiţiile legii, pentru ocuparea unei funcţii publice vacante, la care poate participa orice persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi condiţiile specifice de participare la concurs solicitate de autoritatea sau instituţia publică în cadrul căreia se află postul. Conflict de interese – situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin, potrivit Constituţiei şi altor acte normative. Consilier etic - funcţionar public desemnat de conducătorul instituţiei sau autorităţii publice, cu scopul de a asigura consilierea pe probleme de etică şi monitorizarea respectării normelor de conduită profesională în cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective.
65
Corpul funcţionarilor publici – constituie totalitatea funcţionarilor publici din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică centrală şi locală. Corp de rezervă al funcţionarilor publici – structură formată din funcţionarii publici care au fost eliberaţi din funcţia publică din motive neimputabile lor (cum ar fi: încetarea activităţii sau mutarea într-o altă localitate a instituţiei publice angajatoare, reducerea personalului ca urmare a reorganizării activităţii instituţiei, reducerea postului ocupat de funcţionarul public, neîndeplinirea condiţiilor specifice pentru ocuparea funcţiei publice; etc). Declaraţie de avere – Document scris, actualizat periodic, prin care funcţionarul public declară pe propria răspundere veniturile realizate şi bunurile materiale deţinute. Declaraţie de interese – Document scris, actualizat periodic, prin care funcţionarul public declară pe propria răspundere activităţile pe care le desfăşoară sau funcţiile pe care le deţine în afara funcţiei publice deţinute. Delegare – modalitate de modificare a raportului de serviciu al funcţionarului public, care se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei publice în care este încadrat funcţionarul public, pe o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice într-un an. Delegarea pe o perioadă mai mare de 60 de zile calendaristice în cursul unui an calendaristic se poate dispune numai cu acordul scris al funcţionarului public. Detaşare – reprezintă modalitatea de modificare a raportului de serviciu al funcţionarului public, care se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei publice în care urmează să îşi desfăşoare activitatea funcţionarul public, pentru o perioadă de cel mult 6 luni în cursul unui an calendaristic sau pentru o perioadă mai mare de 6 luni, cu acordul în scris al funcţionarului public. Dosar profesional – Totalitatea actelor administrative şi documentelor care evidenţiază cariera funcţionarului public de la numirea în funcţia publică şi până la părăsirea Corpului funcţionarilor publici. 66
Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici – procedura anuală de analizare a performanţelor individuale ale funcţionarului public, având drept consecinţe avansarea în treapta de salarizare, retrogradarea în treapta de salarizare, promovarea într-o funcţie publică superioară sau eliberarea din funcţia publică. Pe parcursul evaluării sunt identificate şi necesităţile de formare profesională a funcţionarilor publici evaluaţi. Evaluator – persoană având competenţa legală de a evalua performanţele individuale ale funcţionarului public (de obicei, superiorul ierarhic al funcţionarului public evaluat). Funcţie publică – reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală. Funcţii publice generale – reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general şi comun tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice, în vederea realizării competenţelor lor generale. Funcţii publice specifice – reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter specific unor autorităţi şi instituţii publice, stabilite în vederea realizării competenţelor lor specifice. Funcţii publice temporar vacante – funcţii publice ai căror titulari au raporturile de serviciu suspendate, pe o perioadă de cel puţin o lună de zile. Funcţionar public – persoana numită, în condiţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, într-o funcţie publică. Persoana care a fost eliberată din funcţia publică şi se află în corpul de rezervă al funcţionarilor publici îşi păstrează calitatea de funcţionar public. Funcţionar public debutant – persoana care a promovat concursul pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie şi nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru ocuparea unei funcţii publice definitive. 67
Funcţionar public cu statut special – funcţionarul public care exercită atribuţii specifice sau care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor servicii publice specifice. Interes personal – orice avantaj material sau de altă natură, urmărit ori obţinut, în mod direct sau indirect, pentru sine ori pentru alţii, de către funcţionarii publici prin folosirea reputaţiei, influenţei, facilităţilor, relaţiilor, informaţiilor la care au acces, ca urmare a exercitării funcţiei publice deţinute. Interes public – acel interes care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare sau realizarea competenţei autorităţilor publice. Îndrumător – funcţionar public definitiv care îndrumă şi consiliază funcţionarul public debutant pe întreaga durată a perioadei de stagiu. Motiv neimputabil – efect juridic care se referă la situaţii de conduită profesională pentru care funcţionarul public nu poate fi făcut răspunzător. Perfecţionarea profesională – procesul de îmbunătăţire continuă a abilităţilor şi a performanţelor profesionale a funcţionarilor publici, reprezentând atât un drept, cât şi o obligaţie a acestora. Perioada de stagiu – etapa din cariera funcţionarului public cuprinsă între data numirii ca funcţionar public debutant, în condiţiile legii, şi data numirii ca funcţionar public definitiv. Planul de ocupare a funcţiilor publice – documentul elaborat anual, cu consultarea sindicatelor reprezentative ale funcţionarilor publici, care centralizează numărul maxim al funcţiilor publice destinate promovării, promovării rapide, recrutării, înfiinţării sau reorganizării. Planul este elaborat, pentru autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică centrală de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, iar pentru autorităţile şi 68
instituţiile publice din administraţia publică locală de către primar sau, după caz, de către preşedintele consiliului judeţean. Prerogative de putere publică – competenţe care presupun exercitarea autorităţii exclusive a statului în domenii expres definite prin lege (de exemplu, elaborarea proiectelor de acte normative, elaborarea proiectelor politicilor şi strategiilor, consilierea, controlul, colectarea creanţelor bugetare etc). Promovare – este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei funcţii publice de un grad profesional superior celei deţinute. Răspundere disciplinară – reprezintă efectul constatării săvârşirii cu vinovăţie a unei fapte prevăzute de lege ca abatere disciplinară de către funcţionarii publici. Redistribuire – modalitate de ocupare definitivă sau temporară a funcţiilor publice vacante sau, după caz, temporar vacante, prin numirea persoanelor din Corpul de rezervă al funcţionarilor publici care îndeplinesc condiţiile pentru ocuparea funcţiilor publice respective. Reorganizarea activităţii - modificarea substanţială a atribuţiilor autorităţii sau a instituţiei publice, precum şi a structurii organizatorice a compartimentelor. Poate să aibă drept consecinţă reducerea personalului prin reducerea posturilor ocupate de funcţionarii publici. Sancţiune disciplinară - mijloc de coerciţie aplicat funcţionarului public, în cazul stabilirii săvârşirii de către acesta, cu vinovăţie, a unei abateri disciplinare. Transfer - modalitate de modificare a raportului de serviciu al unui funcţionar public, în interesul serviciului sau la cererea funcţionarului public, ce are ca efect schimbarea autorităţii sau instituţiei publice cu care funcţionarul public are raportul de serviciu.
69
Scurtă biografie a titularului de curs 1. Sub aspectul pregătirii profesionale, arat ca am absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, in 1979 cu media generala 9,95 (10 la lucrarea de licenţă si 9,90 media celor patru ani de studii). După absolvirea facultăţii, in perioada 1979-1982, am activat in calitate de procuror la Procuratura locala Târgovişte, judeţul Dâmboviţa si Procuratura locală Câmpulung, judeţul Argeş. In perioada 1982-1984, am desfasurat activitate ca jurisconsult la Centrala Industriala de Autoturisme Piteşti, iar din 1984 pana in 1990 am fost judecător gradul profesional I si vicepreşedinte al Judecătoriei Piteşti, judeţul Argeş. Din aprilie 1990 am îndeplinit funcţia de consultant si apoi inspector de specialitate in cadrul Ministerului Justiţiei, expert guvernamental si şef sector in cadrul Secretariatului General al Guvernului României, consilier al ministrului in Ministerul Muncii si Protecţiei Sociale, avocat in cadrul Baroului Bucureşti, lector, conferentiar si profesor în învăţământul universitar. Prin urmare, am desfăşurat si activitate practica in domeniul juridic, inclusiv intr-o instituţie de vârf a administraţiei publice - Guvernul României. Activitatea desfasurata, in institutii administrative de diferite niveluri, mi-a permis sa cunosc, in mod corespunzător, problematica administraţiei publice, pentru a ma considera prin pregătirea si activitatea desfasurată atât un teoretician cat si un practician cu experienţă in domeniu. Pentru perfectionarea pregătirii profesionale in domeniul administraţiei publice, in 1996, am efectuat stagii de documentare in Germania si Spania pentru a cunoaşte modul cum sunt organizate ministerele din profilul muncii si protecţiei sociale, precum si organizarea si funcţionarea Consiliului Economic si Social din Spania. In acelasi scop, in iunie 1998, am efectuat un stagiu de pregatire in Danemarca, in cadrul programului “Democraţie Locala si Administraţie Publica”, organizat de Fundatia Romano-Daneza pentru Dezvoltare si The European House Denmark, iar în România am urmat cursurile programului
70
“TEMPUS” cu tema “La formation de l’administration publique aux acquis communautaires”. 2. Sub aspectul activitatii didactice in invatamantul superior, arat că, in perioada 1992-1994, am fost lector univ. pentru disciplinele “Drept constitutional si institutii politice” şi “Drept administrativ”, la Academia de Politie “Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Drept. Din 1994, am activat ca lector, conferentiar si profesor universitar la Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative (SNSPA), unde am predat şi seminarizat la disciplinele “Drept administrativ”, “Stiinta administratiei”, “Teoria functiei publice”, “Structuri si institutii administrative- analiza comparata” , “Contencios administrativ”, fiind ales, membru in Senatul SNSPA si in funcţia de director al Colegiului de Administratie Publica. In cadrul Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative am coordonat didactic si metodologic activitatea Centrelor teritoriale de perfectionare a reprezentantilor alesi si a functionarilor din administratia publica locala, in perioada 1996-1998. Cunostintele si aptitudinile pedagogice si exigenta dovedita mi-au permis sa sustin cursuri si seminarii, să indrum adecvat studentii in intocmirea proiectelor de licenta, masteranzii in intocmirea proiectelor de disertatie si sa fac parte din comisiile de licenta, de disertatie sau de sustinere a unor teze de doctorat. 3. Cat priveste activitatea stiintifica, aceasta se materializeaza in lucrari publicate, in calitate de autor sau coautor (23 carti). 4. Referitor la recunoaşterea realizărilor ştiinţifice şi profesionale, arăt că lucrarile publicate au fost recunoscute in literatura de specialitate, fiind citate de diferiţi autori. Am participat, in calitate de membru fondator, si in cadrul a doua institute din profilul administratiei publice, respectiv Institutul de Stiinte Administrative al Romaniei cu sediul la Sibiu si Institutul Roman de Administratie Publica cu sediul in Bucuresti. Pentru diseminarea rezultatelor unui proiect de cercetare-dezvoltare intitulat S.I.S.E.P. - Sistem on-line pentru accesul la documente in serviciul public local am organizat un simpozion cu participarea tuturor factorilor interesati si a presei. Pentru reuşita proiectului amintit am fost premiat de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării. 71
5. Cât priveşte contribuţiile la dezvoltarea cercetării în domeniu – proiecte de cercetare-dezvoltare obţinute prin competiţie, arăt că, în ultimii 5 ani, am participat la urmatoarele 3 proiecte de cercetare. 1. Proiect S.I.S.E.P. - Sistem on-line pentru accesul la documente in serviciul public local 2. Proiectul -„Promovarea bunei administrari si cresterea satisfactiei cetetenilor fata de serviciile publice” 3. Proiectul-„Îmbunatatirea capacitatii manageriale a instantelor prin promovarea de bune practici in administrarea sistemului judiciar si cresterea satisfactiei publicului” 6. Cât priveste participarea la manifestari stiintifice, nationale si internationale, precizez că am participat la aceastea, fie in calitate de profesor, fie in calitate de judecător, cu atributii pe linie de purtator de cuvant al Curtii Militare de Apel, Bucuresti si de responsabil cu activitatea de formare continua a magistratilor militari.
72
