UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” SIBIU FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE, RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI STUDII DE SECURITATE MASTERAT SECURITATE ÎN RELAŢII INTERNAŢIONALE
referat
TIPURI DE RĂZBOI ÎN LUMEA CONTEMPORANĂ
MASTERAND: ROTARU FELICIA, SRI, AN II, SEM. II
SIBIU 2010
1
TIPURI DE RĂZBOI ÎN LUMEA CONTEMPORANĂ
„Lumea se dezvoltă haotic şi intempestiv. Specia umană face de toate. Oamenii nu se dau în lături de la nimic. Unii se bat cu provocările mileniului al treilea şi cuceresc Cosmosul, alţii au rămas la bătăliile specifice epocii de piatră. Viaţa unora devine din ce în ce mai mult dependentă de modificarea artificială a naturii, care înseamnă, de fapt, agresarea ei, de informaţie, de aer condiţionat şi de alte facilităţi de eprubetă, în timp ce o mare parte a lumii trăieşte în jungle defrişate şi pe maidanele pline de deşeuri toxice şi de excremente ale civilizaţiei de eprubetă. Marile discrepanţe sunt ab initio conflictuale”1. „Natura“ firească a omului este agresiunea continuă împotriva a tot ce există. Iar primul „obiect“ al agresiunii omului este chiar interiorul lui, al fiinţei umane. Pentru a schimba ceea ce se află în afara lui, omul trebuie să schimbe mai întâi ceea ce există în interiorul lui. În acest sens, există o bătălie continuă între Eu şi Non-Eu, între Ego şi Alter Ego2. Aceasta este prima mare falie de importanţă strategică,produsă de un război şi generatoare de război. Unii spun că omul şi societatea omenească generează şiregenerează continuu ofensiva cunoaşterii sau războiul continuu împotriva necunoscutului. Din această perspectivă, sunt foarte greu de identificat şi de definit ameninţările necunoscutului, în speţă ale necunoaşterii, ca şi vulnerabilităţile omului şi ale societăţii omeneşti, ca să nu mai vorbim de care rezultă din condiţia fiinţei umane de homo politicus. Cauzalitatea războiului Războiul, în esenţa lui, nu s-a schimbat. El rămâne ceea ce a fost mereu: o continuare, mai exact, o exprimare şi o materializare, prin mijloace violente, a politicii, o cale directă de deblocare a unei situaţii internaţionale complexe, o modalitate categorică, imediată, violentă şi intempestivă de impunere a voinţei în dialectica de confruntare dintre entităţi. S-au dat multe definiţii războiului. Toate au fost confirmate, întrucât 1
G-ral dr. Mircea Mureşan, g-ral de brig. (r) dr. Gheorghe Văduva, Războiul viitorului, viitorul războiului, Editura Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2004, p. 9. 2 Ibidem, p. 11.
2
exprimă ceea ce este sau poate fi, de fapt, războiul, privit dintr-o mulţime de unghiuri şi de perspective3. Desigur, nu se pune problema ca democraţiile occidentale să fi renunţat la orice fel de război, ci doar la acel război care produce victime din rândul acestora, care tulbură ordinea şi liniştea acestora. Oricum, populaţiile de pretutindeni sunt împotriva violenţei armate şi refuză soluţiile militare. Acest refuz are cel puţin trei argumente bine întemeiate: dezvoltarea fără precedent a armelor de distrugere în masă şi a armamentelor de mare precizie, care, în caz de război, fac imposibilă protecţia populaţiilor şi a sistemelor de valori; crearea pericolului ca, prin acţiunea militară, să se înregistreze pierderi intolerabile în rândul forţelor expediţionare; pericolul terorist, care afectează în primul rând ţările occidentale. Războiul este, deci, un fenomen social complex, un fenomen- limită. El ţine de o esenţă socială care conţine confruntarea. Desigur, nu orice confruntare este război, dar orice război este o confruntare, şi anume, o confruntare armată violentă. Războiul nu este un blestem, nu este o catastrofă, chiar dacă, uneori, duce la catastrofe umane, materiale, ecologice şi culturale inimaginabile. Războiul este o realitate a tuturor timpurilor. Dar el nu poate fi luat doar ca un dat, chiar dacă, adesea, oame nii sunt neputincioşi în faţa lui, nici ca o pedeapsă, ca o fatalitate, ci ca o rezultantă a cumulării unor tensiuni pe o serie de vectori politici, economici, sociali, ideologici, psihologici şi chiar culturali. În ultimă instanţă, războiul este un act de voinţă politică, adică un instrument violent al politicii4. Aproape după fiecare război care a produs distrugeri şi pierderi imense de vieţi, omenirea şi-a pus problema eradicării acestui mod de confruntare violentă, dar, de îndată ce contrastele şi tensiunile s-au acumulat, iar dialogul a devenit imposibil, a recurs din nou la război, ca mijloc de deblocare a situaţiei strategice, mai exact, politico-strategice internaţionale. Războiul nu este însă o fatalitate. Mulţi îl privesc ca pe un rău necesar sau ca pe un act eroic, ca pe o chestiune de onoare şi de mare demnitate, în jurul căreia sau ţesut numeroase legende şi opere nemuritoare. Cauzele războiului sunt mereu aceleaşi şi, de fiecare dată, altele. Mereu aceleaşi, întrucât războiul izbucneşte totdeauna atunci când şi acolo unde dialogul încetează, este 3 4
Ibidem, p. 16. Ibidem, pp. 17 – 18.
3
nedorit sau reprimat, locul lui fiind luat de politica de forţă sau de ripostă şi mereu altele, întrucât subiectul şi obiectul unui dialog sunt, de fiecare dată, diferite. Oamenii şi entităţile umane au foarte multe de împărţit: teritorii, resurse, mentalităţi, influenţe şi, mai ales, putere. Puterea este motivul esenţial şi permanent al conflictului armat. Războiul este un neîntrerupt lanţ de bătălii pentru resurse, teritorii şi putere. Cu alte cuvinte, războiul se prezintă ca un fenomen al expansiunii şi ciocnirii frontierelor. Tipurile de frontiere care se confruntă dau tipurile de războaie care se declanşează, atunci când respectivele frontiere se ciocnesc. Gradul de agresivitate al frontierelor dă gradul de intensitate al războaielor care le corespund. Pare o simetrie perfectă, o relaţie acţiunereacţie, cauză- efect. De aceea, s-ar putea desprinde concluzia că, dacă vrem să eradicăm războiul, trebuie să desfiinţăm frontierele. Dar ofensiva împotriva frontierelor este veche de când lumea. Mereu sunt desfiinţate unele frontiere şi mereu apar altele. Frontierele nu pot fi însă desfiinţate. Ele fac parte din natura umană. În realitate, aceste raporturi au condiţionări foarte numeroase şi se manifestă în modalităţi diferite de la o epocă la alta, de la un război la altul. Noua revoluţie în domeniul militar, tratată pe larg şi controversat, în numeroase studii şi lucrări de specialitate, progresul ştiinţific şi tehnic fără precedent reprezintă acel foaier generator de mişcare reală şi virtuală, de acumulări capabile să declanşeze şi să susţină substanţiale metamorfoze spaţiotemporale în teoria şi practica războaielor şi a conflictelor, prevestind „o cruciadă spre viitor“ 5, adică o nouă ofensivă a frontierelor ştiinţifice şi strategice, o nouă paradigmă a fenomenului război şi artei militare. Nimic nu este perfect pe lumea aceasta, nici măcar războiul. Dimpotrivă, dintre toate lucrurile imperfecte, războiul, care se prezintă ca fiind cel mai mare consumator de resurse, rămâne confruntarea cea mai dramatică şi cea mai imperfectă. Acesta reprezintă unul dintre marile paradoxuri ale tuturor timpurilor6.
5
Mircea Mureşan, Gheorghe Toma, Provocările începutului de mileniu, Editura Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2003, apud., G-ral dr. Mircea Mureşan, g-ral de brig. (r) dr. Gheorghe Văduva, Războiul viitorului, viitorul războiului, Editura Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2004, pp 19 – 20. 6 G-ral dr. Mircea Mureşan, g-ral de brig. (r) dr. Gheorghe Văduva, op. cit., pp. 19 – 20.
4
Tipuri de război în lumea contemporană În lucrarea „Războiul viitorului, viitorul războiului”, autorii, G-ral dr. Mircea Mureşan şi g-ral de brig. dr. Gheorghe Văduva 7 înfăţişează din punct de vedere teoretic şi practic războiul prezentului astfel: Din punct de vedere teoretic, războiul prezentului şi, cu atât mai mult, cel al viitorului, înseamnă: - analiza noilor pericole şi riscuri pe care le presupune conflictualitatea armată; - analiza şi prognoza efectelor principale şi secundare ale conflictualităţii armate actuale şi viitoare; - conceperea (adoptarea sau adaptarea) unor doctrine şi strategii ale unui astfel de război; - elaborarea unui model actual (şi viitor) al conflictului armat bazat pe strategii asimetrice şi pe răspunsul adecvat (adaptat, adoptat) la acestea (care se fundamentează tot pe strategii asimetrice); - elaborarea unor noi ipoteze privind fizionomia şi filosofia conflictualităţii armate şi verificarea lor. Din punct de vedere practic, războiul viitorului presupune: - acţiuni ale marii puteri mondiale (centre de putere, alianţe, coaliţii, comunităţi internaţionale foarte puternice, grupuri de state constituite în parteneriate strategice etc.) împotriva regimurilor politice dictatoriale, a statelor care adăpostesc sau generează terorism şi ameninţări asimetrice; - realizare a mijloacelor necesare pentru pregătirea şi desfăşurarea unui război de acest fel, care se prezintă ca fiind, deopotrivă, continuu, particularizat şi extrem de diversificat; - constituire a unor grupări de forţe diferite şi asimetrice care să răspundă cu promptitudine acestui gen de provocări şi ameninţări; - realizare a unei legislaţii internaţionale pe măsură. Conflictele actuale au depăşit tiparele clasice ale războaielor convenţionale. Atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 sunt o dovadă clară a acestui fenomen. Lumea a intrat, prin atacul împotriva Statelor Unite, într-un nou război, nu întotdeauna palpabil, dar extrem de vizibil prin exprimările sale. Războiul economic 7
Ibidem, pp. 25 – 26.
5
Războiul economic este rareori tratat în mod serios, chiar în mass-media, unde titluri ca “războiul textilelor”, “războiul pantofilor”, au mai mult scopul de a atrage atenţia decât pentru a-l explica. Partizanii ideii că circulaţia liberă de capital şi mărfuri este un mijloc de pacificare a statelor, sunt la rândul lor reticenţi, competiţia este după parerea lor, chestiunea centrală, unii dintre aceştia, precum Elie Cohen, chiar minimalizând aspectul competiţional al sferei globalizării: “…Incepind cu Paul Krugman se ştie ca problema naţiunilor nu este competitivitatea, adică să faci mai bine decât vecinul, să câştigi segmente de piaţă. Problema principală este productivitatea sau capacitatea unei ţări de a produce mai bine şi mai ieftin folosind capitalul său uman şi fizic, mobilizând resursele tehnologice şi ştiinţifice.”8 Direcţiile de acţiune în atactul psihologic, care vizează schimbarea mentalităţilor, aspiraţiilor, ideilor, teoriilor, comportamentelor, moravurilor etc. (elemente de psihologie naţională). Sunt folosite metode de manipulare foarte greu de depistat, bazate pe exploatarea instinctelor primare (de hrană, de apărare,de reproducere) şi a înclinaţiilor primitive din om : 1. inocularea şi dezvoltarea spiritului consumatorist, în dauna spiritului de economie, prin reclama manipulatorie, trezirea instinctelor acaparatorii, exploatarea orgoliului, uşurinţei (nechibzuinţei), superficialităţii, naivităţii şi altor trăsături negative de personalitate. Fiecare om are un complex de nevoi care-i asigură o viaţă normală. Agresorul economic îşi propune însă să dezvolte în omul-ţintă (fiecare naţiune) şi în naţiunea-ţintă nevoi şi cerinţe artificiale, să-i smulgă ultimul bănuţ din buzunar sau din bancă, pentru a-l aduce în starea de falit, dependent de împrumuturi pe care tot el, manipulatorul, le oferă. Astfel că dacă individul (naţiunea) ţintă nu rezistă tentaţiilor abil construite, va ajunge sclav economic. 2. abaterea atenţiei şi interesului cetăţenilor de la sectorul econimic, material, producător de bunuri şi valori, către direcţii neproductive sau nocive. 3. crearea şi impunerea în conştiinţa naţiunii-ţintă a unor false valori umane şi tehnice, în scopul înlocuirii valorilor adevărate şi tradiţionale (naţionale). 8
Ştefan Bocioacă, Războiul economic, realitate sau himeră?, articol disponibil pe http://ro.altermedia.info/international/razboiul-economic-realitate-sau-himera_6404.html, vizualizat la data de 14. 06. 10, la ora 20. 11.
6
4. orbirea, surzirea, distrugerea spirituală sau fizică a liderilor leguitori-politici hotărâţi să lupte pentru înflorirea economică a naţiunii lor. În ce constă orbirea şi surzirea unui lider legiuitor-politic? În doparea acestuia cu informaţii false cu privire la domeniul pe care trebuie să-l conducă, la economie, în primul rând. 5. afectarea relaţiilor economice ale ţării respective cu alte state ori cu firme economice din diferite zone ale lumii. Pentru a atinge acest obiectiv sunt folosite măsuri complexe. 7. confruntarea economică planetară modernă a determinat apariţia unor noi forme de luptă economică : a. lupta pentru impunerea standardelor pentru anumite categorii de produse. Fiecare creator şi producător este interesat să acapareze întreaga piaţă mondială, sa elimine toţi concurenţii, prin obţinerea standardizării produsului său (cazul luptei dintre sistemele de televiziune PAL si SECAM; lupta pe piaţa informaticii dintre Microsoft şi alte companii de sisteme de operare). b. Devalorizarea forţată a valutelor naţionale, prin speculaţii financiar-bancare (cazul lirei englezesti devalorizata de miliardarul George SOROS). c. Crearea dependenţei printr-un produs livrat foarte ieftin, dar al cărui preţ creşte pe măsură ce populaţia din ţara-piaţă devine dependentă de el9. Războiul psihologic Războiul psihologic este şi el o parte esenţială a războiului modern. El a devenit o generalizare şi permanentizare a violenţei cu un nou gen de armă: arma psihologică. El se circumscrie conceptului mai larg de influenţă socială. Influenţa reprezintă un fenomen fundamental al vieţii individuale şi sociale, vizând modificarea atitudinilor şi comportamentelor unor grupuri sau persoane. Numeroasele lucrări de specialitate n-au clarificat încă raportul exact dintre manipulare şi razboi psihologic. Părerile merg de la sinonimia termenilor pâna la opoziţia lor. Mai mult decât atât: în loc de razboi psihologic (termen la care se tinde a se renunţa), se folosesc şi alte concepte, cu acelaşi înţeles: luptă sau agresiune psihologică, operaţii/acţiuni psihologice sau chiar razboi informaţional. 9
Războiul psihologic- în ultimul timp tot mai amplificat, articol disponibil pe: http://maxpages.com/secretele/psiho, vizualizat la data de 14. 06. 10, la ora 16. 20.
7
În secolul nostru au apărut mijloace special destinate utilizării armei psihologice: radioul şi presa şi-au adus contribuţia mai ales în cele două războaie mondiale, ca apoi, televiziunea să domine mass-media. Ea a devenit cea mai eficace armă de manipulare psihică, aşa cum o demonstrează conflictele din ultima perioadă, în Balcani sau Irak. Tehnicile de război psihologic nu sunt deloc noi. Strategul chinez Sun Tzu a încercat să le sistematizeze, în lucrarea Arta războiului, încă în urmă cu 2.500 de ani. De atunci şi până în prezent, arsenalul de război psihologic a evoluat, s-a perfecţionat şi a devenit o formă deosebit de periculoasă de confruntare umană. Descoperirile ştiinţifice de vârf, din mai multe domenii, cum ar fi neurologia, psihologia, sociologia şi cibernetica, au accentuat gradul de periculozitate al acestuia, ridicându-l deasupra războiului clasic şi nuclear. Acest pericol a determinat mai mulţi specialişti din ţările occidentale să propună incriminarea şi pedepsirea agresiunii psihologice, prin hotărâri ale ONU şi legi naţionale. Propunerile lor, pe deplin justificate de periculozitatea extremă a agresiunii psihice, au fost trecute cu vederea de legiuitorii mondiali şi naţionali10. Agresorii psihici cunosc faptul că pământenii actuali sunt conduşi, în luarea deciziilor şi în acţiuni, mai mult de creierul emoţional (80%), decât de creierul cognitivraţional (80%). Ca atare, ei vor folosi metode care să declanşeze emoţiile din oameni până la limita blocării totale a creierului raţional (cognitiv). În astfel de situaţii, oamenii nu mai judecă normal, ci preiau cu titlul de adevăr orice slogan, lozincă ori sugestie a manipulatorilor. Cel mai frecvent, manipulatorii folosesc declanşarea emoţiilor de ură, frică, agresivitate, indignare şi nervozitate din creierul (emoţional) al oamenilor-ţintă. În acest scop, ei folosesc imagini şi informaţii înfricoşătoare ori de natură a trezi ura şi indignarea, sugestii hipnotice şi alte mijloace. De exemplu, în acţiunea de război psihologic desfăşurată în naţiunea română, în decembrie 1989, forţele agresoare au inoculat spaima, ura şi agresivitatea în mulţi cetăţeni români, prin imagini şi informaţii false, transmise prin televiziunea naţională, prin presa scrisă şi prin zvonuri publice. În urma acelei acţiuni perverse, mulţi cetăţeni români s-au îmbolnăvit psihic, încât văd pretutindeni securişti-terorişti, suferă de anxietate, fobii, confuzii ori de alte boli psihice11. 10
Pavel Coruţ, Câteva noţiuni despre războiul psihologic, articol disponibil http://danlupu.wordpress.com/2008/09/27/cateva-notiuni-despre-razboiul-psihologic-depavelcorut/, vizualizat la data de 13. 06. 10, la ora 22. 45. 11 Ibidem.
8
pe
Indiferent de denumire, această nouă formă de război a devenit tot mai eficientă iar ideea că victoria poate fi obţinută şi fără arme, doar prin convingere – nu este nouă, ea a însoţit fenomenul militar dintotdeauna. Încă de acum douăzeci de ani,mass-media a menţionat o combinaţie ciudată de cuvinte “Armă psihotronică”.Toate informaţiile despre aceste arme soseau de la militarii trecuţi în rezervă şi de la cercetători care nu erau recunoscuţi de Academia de Ştiinţă.Ei povesteau despre nişte generatoare care puteau face ca oamenii să devină năuciti, confuzi chiar la distanţe de sute de kilometri12. Se spune că aceste dispozitive sunt capabile să controleze comportamentul oamenilor, să afecteze serios psihicul şi să ducă chiar la moarte. Imediat ce au apărut aceste informaţii în mass-media câţiva oameni au şi declarat că sunt victime ale impactului cu aceste arme psihotronice. Ei au provocat adevarate furtuni în birourile agenţiilor de presă, ziarelor raportând atacuri cu arme psihotronice, dar li s-a recomandat să meargă la psihiatri. Nu s-a mai vorbit nimic o perioadă despre aceste arme, dar în ultima perioadă se pare că a revenit în discuţie acest subiect. Scopul acestor arme este acela de a manipula prin diversiuni, iluzii optice, holograme sau substanţe chimice psihicul luptatorilor. Operaţiunile psihologice constau în acţiuni planificate care au ca scop transformarea informaţiei adunate de pe teren în mesaje către populaţia dintr-un teritoriu străin, pentru a-i influenţa emoţiile, motivaţiile şi gândirea. Scopul final al operaţiunilor psihologice este acela de a induce sau de a orienta într-o direcţie favorabilă atitudinea şi comportamentul populaţiei din teritoriul ţintă în aşa fel încât să coincidă cu obiectivele celui care declansează lupta PSY13. Războiul informaţional Identificat şi cuantificat la mijlocul deceniului şapte a secolului XX, războiul informaţional a fost considerat un tip de război ce are potenţial de a deveni la fel de important ca cel terestru, maritim, aerian şi spaţial. Această recunoaştere a fost determinată de realitatea potrivit căreia lumea intrase deja în era informaţională.
12 13
http://g1b2i3.wordpress.com/2008/02/24/arme-psihotronice, vizualizat la data de 14. 06. 10, la ora 17. 20. Ibidem.
9
Revoluţia tehnologică în domeniul calculatoarelor şi comunicaţiilor a făcut ca importanţa informaţiei să crească tot mai mult, ceea ce a dus la colectarea, procesarea, păstrarea şi diseminarea acesteia pe distanţe tot mai mari şi la mai mulţi utilizatori. La modul cel mai general, războiul informaţional în sens strict militar ar putea fi definit ca totalitatea operaţiilor informaţionale desfăşurate la nivel tactic, operativ şi strategic, pe timp de pace, escaladare a crizei şi conflictului, în scopul realizării unor obiective sau influenţării anumitor ţinte. Componenta militară a războiului informaţional, războiul de comandă şi control are, în accepţiunea NATO, următoarea înţelegere: „folosirea integrată a tuturor capacităţilor militare, inclusiv operaţiile de securitate, inducere în eroare, operaţii psihologice, război electronic şi distrugere fizică, sprijinite de către toate sursele de intelligence şi sistemele de comunicaţii şi informatic, pentru interzicerea accesului la informaţie, influenţarea, degradarea sau distrugerea capacităţii de comandă-control a unui adversar, în timp ce propriile capacităţi militare sunt protejate împotriva unor acţiuni similare”. Acum războiul informaţional a devenit mai atractiv şi din punct de vedere militar, având în vedere multiplicarea numărului de ţinte vulnerabile la atacuri informatice şi creşterea necesităţii ca acestea să fie apărate. În noile circumstanţe, se constată că nici cantitatea de informaţii şi nici timpul nu vor mai fi un factor cheie în procesele politice şi militare de luare a deciziilor. Ca atare, pe timpul situaţiilor conflictuale, adversarii vor avea acces simultan la cantităţi enorme de informaţii, dar cel care va deţine cele mai precise şi complete informaţii şi va beneficia de un sistem eficient de procesare şi protejare a acestora va fi cel avantajat. Evoluţia evenimentelor ultimilor ani demonstrează cu certitudine că asistăm la materializarea unui nou tip de agresiune, a unui nou tip de război, un război invizibil ale cărui caracteristici şi forme de manifestare subtile şi eficiente depăşesc cu mult pe cele tradiţionale, clasice. Mai mult, războiul informaţional este destul de ieftin în comparaţie cu alte tipuri de războaie, permiţând statelor dezvoltate, precum şi grupărilor teroriste interesate, să achiziţioneze capabilităţi în acest domeniu şi să le folosească potrivit scopurilor propuse14. 14
Conf. dr. Vasile Paul, Conflictele secolului XXI. Războiul informaţional, Colocviu strategic, Universitatea Naţională de Apărare, Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate, Nr. 7 (XXXVIII), August 2005, pp. 2 – 3.
10
Operaţiile informaţionale specifice acestui tip de război sunt atât defensive, cât şi ofensive. Cele defensive integrează şi coordonează politicile, procedurile, acţiunile, personalul şi tehnologia în scopul protejării şi apărării informaţiilor şi sistemelor informaţionale. Acestea se concentrează pe protecţia propriei informaţii, a proceselor care se bazează pe informaţie, a sistemelor de comandă-control şi a celor de comunicaţii şi informatică. Protecţia trebuie să fie adaptată pentru orice tip de (in)amic, în orice situaţie (pace,
criză,
conflict)
şi
vizează
patru
componente:
protecţia
infrastructurii
informaţionale, descoperirea atacurilor, restaurarea funcţiilor vitale şi reacţia la atacuri15. Războiul geofizic În momentul de faţă, când degradarea ecosistemelor Terrei are loc într-un ritm galopant din cauza activităţilor umane sau a accidentelor şi hazardelor (naturale şi antropogene), şi-a făcut apariţia un nou tip de arme, armele geofizice şi de aici un nou tip de război - războiul geofizic ce îşi bazează modul de acţiune pe tehnicile de modificare a mediului înconjurător în scopuri militare. Conform unor specialişti militari sovietici (printre care generalul Ivan Rotnedin) „noţiunea de război geofizic cuprinde complexul de măsuri îndreptate în scopul perturbării pe teatrele de operaţiuni militare a condiţiilor naturale şi a formării unor condiţii noi, care exclud sau îngreuneaza în mod esenţial acţiunile de luptă ale trupelor şi viaţa populaţiei paşnice”16. Conform Lexiconului Militar „prin război geofizic (ecologic) se înţelege o formă de purtare a războiului total în care se folosesc mijloace şi metode de modificare a mediului natural, considerându-se că acestea pot provoca distrugeri atât de mari, încât ar obliga adversarul să înceteze acţiunile de luptă”17. Într-un studiu politico-militar generalul Dumitru I. Dumitru definea războiul geofizic ca „un război care ar consta în modificarea, în scopuri distructive a mediului înconjurător, urmărindu-se ruperea echilibrului existent în natură şi declanşarea, prin
15
Ibidem, p. 3. General-maior ing. Ivan Rodnedin, citat de Col. Dr. Emil Străinu în art. Războiul geofizic - Tehnici de modificare a mediului înconjurator în scopuri militare, Nexus Magazine, Anul I, Nr. 3 (octombrie noiembrie 2005). 17 Lexicon Militar, Ed. Militară, Bucureşti 1980, p. 567. 16
11
mijloace tehnice a unor fenomene şi procese cu efecte distrugătoare asupra populaţiei şi mediului ambiant terestru, aerian şi maritim”18. Din punct de vedere istoric prima ploaie artificială a fost provocată la Bucureşti în anul 1931 de către cercetătoarea Ştefania Mărăcineanu. Datorită rezultatelor obţinute Ştefania Mărăcineanu a primit sprijin din partea guvernului francez şi a repetat aceste experienţe în anul 1934 în Algeria, fiind încununate de succes19. Prima ploaie artificială în scopuri militare a fost provocată în anul 1963 de către armata americană în Vietnam, iar în anul 1966 tot americanii au provocat ploi torenţiale cu urmări dezastruoase pentru provinciile din nordul Laos-ului20. Comparând efectele armelor cunoscute cu cele ale războiului geofizic mai ales asupra forţei vii, reiese că ultimele pot provoca distrugeri mari, oarbe; se pot folosi întrun razboi secret, sunt mai puternice decât cele cunoscute şi se datorează capacităţii omului de a cunoaşte, dirija şi controla fenomenele naturale ale planetei noastre. În prezent războiul geofizic prezintă perspectivele posibilului, dar cu menţiunea că, într-un asemenea conflict, noţiunile de învingător şi învins s-ar putea confunda, fără a se putea face distincţie între victimele militare şi cele civile, între agresor şi atacat, fapt ce accentuează şi mai mult monstruozitatea căutărilor unor savanţi în acest domeniu. O încercare cu efecte neaşteptate a avut loc în China în primăvara anului 2000. Cercetătorii chinezi au lansat în atmosferă, într-o regiune secetoasă, mai multe rachete cu iodură de argint în scopul obţinerii ploii. Neluându-se în calcul toţi factorii de mediu ai zonei respective, savanţii chinezi s-au trezit într-un interval foarte scurt de timp în zona menţionată cu ninsori abundente. Cercetările realizate până în prezent au creat un adevărat arsenal de tehnici ale războiului geofizic, astfel: I. Modificări ale atmosferei inclusiv ale atmosferei înalte şi ionosferei (păturii de ozon); II. Modificări ale caracteristicilor mărilor şi oceanelor; III. Modificări ale uscatului (litosferei); IV. Modificări ale climei. 18
General Dumitru I. Dumitru, Escaladarea periculoasă a căutărilor militare- aspecte ale războiului geofizic, Problemele păcii şi ale războiului în condiţiile revoluţiei ştiinţifice şi tehnice, necesitatea istorică a dezarmării, Ed. Politică, Bucureşti, 1977, p. 119. 19 Claudiu Giurcaneanu, Infruntand nastura dezlantuita, Ed. Albatros, Bucuresti, 1986, p. 273-274. 20 General Dumitru I. Dumitru, op. cit., p. 119.
12
Acestea se refereau la: 1. Dispersarea ceţii, a norilor şi modificarea regimului de precipitaţii; 2. Formarea ceţii şi a norilor; 3. Producerea grindinei; 4. Obţinerea unor materiale necesare modificării proprietăţilor electrice ale atmosferei; 5. Introducerea în atmosferă a câmpurilor electromagnetice; 6. Provocarea şi dirijarea furtunilor, tornadelor şi a uraganelor; 7. Producerea artificială a ploii şi zăpezii; 8. Controlul fulgerelor şi al maselor plasmatice atmosferice; 9. Modificări ale climei prin topirea calotei polare; 10. Deteriorarea stratului de ozon şi a ionosferei; 11. Modificări ale parametrilor fizici, chimici şi electrici ai mărilor şi oceanelor, controlul fenomenului El Nino; 12. Utilizarea concentrărilor de materiale radioactive în apele mărilor şi oceanelor; 13. Producerea valurilor mareice mari - tsunami; 14. Provocarea cutremurelor de pământ şi a valurilor de cutremur; 15. Incendierea de la mari distanţe pe mari întinderi a vegetaţiei; 16. Provocarea avalanşelor şi a alunecărilor de teren; 17. Modificări în marile întinderi polare cu gheţuri permanente (zonele permafrost); 18. Devierea cursurilor de apă terestre, subterane şi carstice; 19. Activarea vulcanilor; 20. Schimbarea unghiului de înclinare a axei Pământului; 21. Folosirea în scopuri militare a asteroizilor, meteoriţilor şi a altor corpuri cosmice (inclusiv prin instalarea de oglinzi pe Lună şi în spaţiul circumterestru în scopul realizării zilei artificiale permanente); 22. Utilizarea ca armă a diferitelor tipuri de radiaţie (EM - electromagnetice, IR infraroşii, UV - ultraviolete, X – radiaţii Roentgen, ELF - unde cu lungimea de undă ultralungă, infrasunete şi ultrasunete, unde laser, maser şi iraser, undele emanaţiilor nucleare, impulsul electromagnetic, undele neutrino, unde ale particulelor de ultra înaltă energie, a radiaţiilor cosmice Van Allen, solare şi telurice etc.). Este de remarcat faptul ca arma geofizică cu infrasunete a fost inventată la începutul anilor '20 de savantul român George Constantinescu, creatorul sonicităţii. 13
Fotografia unui tun cu infrasunete şi descrierea funcţionării sale poate fi găsită în revista Energia nr.2/februarie 1921. Abia în anii '60 americanii şi francezi vor „descoperi” aceasta teribilă armă21. Războiul bazat pe reţea (Network Centric Warfare – NCW) Odată cu intrarea în noul mileniu, domeniul militar a intrat la rândul său într-o nouă eră a războiului – o eră în care războiul este afectat de schimbările strategice ale mediului şi de schimbările rapide ale tehnologiei. Statele lumii experimentează tranziţia de la era industrială la era informaţională. Angajamentul total în războiul global împotriva terorismului, în noua eră a globalizării, precum şi experienţa câştigată în timpul operaţiunilor militare recente sau în desfăşurare au determinat tendinţa de orientare a forţelor armate spre războiul bazat pe reţea (NCW), ca element central al acestor eforturi. Principalele dogme asupra NCW sunt următoarele: • O forţă robustă interconectată în reţea îmbunătăţeşte distribuţia informaţiei. • Distribuţia informaţiei întăreşte calitatea informaţiei şi asigură accesul la cunoaşterea situaţiei de luptă. • Distribuţia situaţiei de luptă cunoscute asigură colaborarea şi autosincronizarea, dar şi măreşte gradul de susţinere şi viteza de comandă. • Ca urmare, se obţine o creştere substanţială a eficacităţii în misiuni22. Războiul cuprinde, în general, caracteristici ale epocii sale. NCW continuă această tendinţă – este răspunsul atât la provocările, cât şi la oportunităţile create de epoca informaţională. Se spune că Network Centric Warfare este pentru război ceea ce comerţul electronic reprezintă pentru domeniul afacerilor. În mod consecvent, termenii “Network Centric Operations” şi “NCW” sunt utilizaţi pentru a descrie tipuri variate de operaţiuni militare, în aceeaşi manieră în care termenii de „afaceri electronice” şi „comerţ
21
Col. Dr. Emil Străinu, art. Războiul geofizic - Tehnici de modificare a mediului înconjurator în scopuri militare, Nexus Magazine, Anul I, Nr. 3 (octombrie - noiembrie 2005). 22 General de flotilă aeriană dr.ing. Ion-Eftimie Sandu, Colonel dr.ing. Cristian Mateescu, în Războiul bazat pe reţea şi viitorul acţiunilor militare, Editura Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2005, pp. 10 – 11.
14
electronic” sunt utilizaţi pentru a descrie o largă clasă de activităţi comerciale, care sunt permise şi suportate de Internet. NCW generează creşterea puterii de luptă, datorită următoarelor avantaje: - prezenţa în reţea a senzorilor, decidenţilor şi combatanţilor; - exploatarea în comun a situaţiei (Common Operation Picture –COP); - creşterea vitezei de comandă; - creşterea ritmului operaţiilor; - creşterea letalităţii; - creşterea ratei de supravieţuire şi a gradului de sincronizare a forţelor. Se translatează, astfel, avantajul informaţional în putere de luptă, prin realizarea legăturilor între forţele amice în câmpul de luptă, asigurându-se o partajare a situaţiei şi luarea deciziilor mult mai rapid şi eficient, la toate nivelurile operaţiilor militare, permiţând astfel creşterea vitezei de execuţie. Reţeaua este susţinută de elementele de tehnologie a informaţiei, dar este exploatată de operatori infanterişti, aviatori şi marinari, care sunt, în acelaşi timp, componente ale reţelei23. Elementul central al viitorului tip de război ce va corespunde cerinţelor acestei epoci este conceptul „de război bazat pe reţea”, care constituie baza „ca teorie a războiului erei informaţiei, cât şi principiul pentru planificarea militară şi elaborarea conceptelor operaţionale întrunite de capabilităţi şi sisteme”. Aceasta va schimba, de jos în sus, structura forţelor militare şi cultura acestora, prin folosirea experimentelor, mijloacelor de transformare şi prin crearea şi distribuirea de noi cunoştinţe şi experienţe. Toate elementele se vor concentra pentru transformarea informaţiei în putere şi vor asigura, pentru prima dată, preluarea în sistem militar a conceptului ebusiness, specific mediului de afaceri civil24. Şocul generat de evenimente internaţionale de notorietate, precum atacurile teroriste, influenţează decizii politice la nivel global, generează reacţii în lanţ, unde de şoc şi schimbări majore de strategie. Definit uneori ca un „război ascuns, nedeclarat” sau ca un „conflict de mică intensitate (cu obiectiv limitat)”, acest fenomen a depăşit stadiul improvizaţiilor, al unor „simple” asasinate sau atentate cu bombe. 23
Ibidem, pp. 11 – 16. Colonel Ionel Hornea în Războiul bazat pe reţea şi viitorul acţiunilor militare, Editura Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2005, p. 102. 24
15
Realităţile conflictelor din ultimele decenii, inclusiv ale acţiunilor teroriste şi antiteroriste recente, au arătat că, interetnice sau interconfesionale, cu trend-uri mai mult sau mai puţin naţionaliste, cu caracter terorist sau aflate sub steagul „luptei pentru independenţă”, conflictele asimetrice şi-au pus amprenta asupra sfârşitului şi începutului de mileniu. Fenomen social de factură aparte şi „campion” în ierarhia conflictelor asimetrice, terorismul a dobândit, în acest început de secol şi mileniu, prin amploarea şi diversitatea formelor de manifestare, impactul mediatic şi viteza de circulaţie a informaţiei, un caracter global, extins la scară planetară. Din ce în ce mai des pe ecranele media apar cuvintele “Breaking News”, semnalând o nouă acţiune teroristă, de o violenţă în permanentă ascensiune, un nou vector de răspândire a groazei, care tulbură profund viaţa normală a societăţii, punând în pericol chiar existenţa şi funcţionarea unei democraţii cu tradiţii. În mod tradiţional, în combaterea terorismului, majoritatea statelor adoptau strategii reactive, iar unele chiar strategia de sanctuar, care prevede că o organizaţie teroristă este lăsată în pace de autorităţi atât timp cât nu desfăşoară nici un fel de acţiuni ostile pe teritoriul său. Inovaţia tehnologică are drept obiectiv şi scop sporirea capabilităţii forţei. Iar capabilităţile luptei moderne sunt influenţate, cum apreciază analiştii conflictelor recente, de relativul echilibru tehnologic. Pe de o parte, avansul tehnologic influenţează şi va continua să influenţeze hotărâtor evoluţia conflictelor armate. Noile generaţii de arme inteligente, sistemele electronice de supraveghere, cercetare şi lovire, tehnicile şi tehnologiile războiului informaţional şi psihologic nu mai lipsesc din nici o confruntare militară şi vor fi folosite masiv în viitoarele operaţii şi lupte. Sunt de remarcat amploarea pe care o au componentele dislocate în spaţiul cosmic în desfăşurarea eficientă a operaţiilor, accentuarea caracterului decisiv al confruntării, sincronizarea şi integrarea acţiunilor de luptă. Sistemele de arme ale armatelor moderne permit folosirea lor în orice punct al globului, fără ca distanţa să mai constituie un impediment, cel puţin din punct de vedere
16
al conducerii. Spaţiul de luptă al secolului XXI este termenul folosit din ce în ce mai mult de către ţările cu un sistem militar modern25. În concluzie, putem susţine că, în viitor, câmpul de luptă va fi complet cibernetizat, constituind o realitate confirmată de cel puţin două aspecte. Primul aspect se referă la procesul integrării sistemelor de automatizare a conducerii trupelor cu sistemele de armament şi la apariţia şi utilizarea roboţilor, vehiculelor telecomandate şi muniţiilor inteligente. Al doilea este definit de metodologia lucrului în condiţiile cibernetizării, a scenariilor de luptă, şi mai ales, a desfăşurării unor aplicaţii de mare anvergură cu utilizarea simultană a trupelor şi elementelor prin care se simulează activitatea inamicului, cu reacţiile trupelor proprii, influenţa condiţiilor de mediu, oportunitatea şi eficacitatea deciziilor luate şi se apreciază activitatea tuturor participanţilor. Vom avea deci de-a face atât cu o cibernetizare fizică, reală, într-o puternică dezvoltare şi perfecţionare, cât şi cu o informatizare metodologică, de definire, ducere şi apreciere a acţiunilor de luptă. Astfel spus, coordonata actuală a dezvoltării teatrului de operaţii militare cibernetizat este dată, pe de o parte, de utilizarea tot mai intensă a sistemelor automatizate de conducere şi de armament, iar pe de altă parte, de accelerarea gradului său de informatizare.
BIBLIOGRAFIE 25
Colonel Marius Crăciun, în Războiul bazat pe reţea şi viitorul acţiunilor militare, Editura Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2005, pp. 124 – 128.
17
G-ral dr. Mircea Mureşan, g-ral de brig. (r) dr. Gheorghe Văduva, Războiul
viitorului, viitorul războiului, Editura Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2004;
Conf. dr. Vasile Paul, Conflictele secolului XXI. Războiul informaţional, Colocviu
strategic, Universitatea Naţională de Apărare, Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate, Nr. 7 (XXXVIII), August 2005;
Lexicon Militar, Ed. Militară, Bucureşti 1980;
Col. Dr. Emil Străinu în art. Războiul geofizic - Tehnici de modificare a mediului
înconjurator în scopuri militare, Nexus Magazine, Anul I, Nr. 3 (octombrie - noiembrie 2005);
General Dumitru I. Dumitru, Escaladarea periculoasă a căutărilor militare-
aspecte ale războiului geofizic, Problemele păcii şi ale războiului în condiţiile revoluţiei ştiinţifice şi tehnice, necesitatea istorică a dezarmării, Ed. Politică, Bucureşti, 1977;
Claudiu Giurcaneanu, Infruntand nastura dezlantuita, Ed. Albatros, Bucuresti,
1986;
Coordonator Dr. Constantin Moştoflei Războiul bazat pe reţea şi viitorul
acţiunilor militare, Editura Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2005;
http://ro.altermedia.info/international/razboiul-economic-realitate-sau-
himera_6404.html;
http://maxpages.com/secretele/psiho; 18
http://danlupu.wordpress.com/2008/09/27/cateva-notiuni-despre-razboiul-
psihologic-de-pavelcorut/;
http://g1b2i3.wordpress.com/2008/02/24/arme-psihotronice.
19
