UNIVER UNIVERSIT SITATE ATEA A „OVID „OVIDIUS IUS”” CONSTAN CONSTANȚA FACULTAT FACULTATEA EA DE ISTORIE ISTORIE ȘI ȘTIINȚE POLITICE POLITICE CURS CURS „INTRO „INTRODUC DUCERE ERE ÎN ȘTIIN TIINȚA POLITI POLITICĂ” CĂ” AN UNIV UNIVERS ERSITA ITAR R 2008-2 2008-2009 009//ȘTIIN TIINȚE POLITI POLITICE CE AN I/SEME I/SEMESTR STRUL UL I
TEMA NR. 8 Curs nr. 12 PARLAMENTE ȘI REPREZENTARE
PLAN TEMATIC 1. DEFINIRE. SCURT ISTORIC. ROL 2. GRUPURILE PARLAMENTARE 3. MIGRAŢIA PARLAMENTARĂ ŞI EFECTELE EI 4. MAJORITATEA ŞI MINORITATEA (OPOZIŢIA) PARLAMENTARĂ 5. ALIANŢELE (POLITICE) PARLAMENTARE. ORIGINI ŞI EFECTE 6. RECOMANDĂRI BIBLIOGRAFICE
1. DEFINIRE. SCURT ISTORIC. ROL Definire. Parlamentul Parlamentul este o instituție politică politică deliberativă deliberativă la nivel nivel național, ional, formată dintr-o dintr-o
adunare (cameră)/ parlament parlament unicameral sau două adunări (camere)/ parlament parlament bicameral , investită cu putere legislativă. El are ca principală atribu ție elaborarea legisla ț iei după care se guvernează un stat . Parlamentul poartă diferite denumiri: Congres (S.U.A.), Dietă (Japonia), Riksdag (Suedia), Seim (Polonia) etc. La baza activită activității parlamentulu parlamentuluii stau principiile principiile separării separării puterilor puterilor în stat, al echilibrul echilibrului ui și controlului reciproc al puterilor. Scurt istoric . Originea istorică a parlamentului se află în practica foarte veche de a aduna membr me mbrii ii unei unei comuni comunită tăți pentru pentru a lua decizi deciziii referi referitoa toare re la proble problemel melee import important antee ale acest acesteia eia (democra democraț ia directă directă). Ulterior, din rațiuni practice practice (complexitat (complexitatea ea crescândă crescândă a problemel problemelor or cu care se confruntau confruntau comunită comunitățile, mărirea numărului numărului membrilor membrilor acestora acestora etc.), a devenit devenit imposibil imposibil să se maii proced ma procedez ezee astfel astfel și s-a recurs recurs la institu instituția parlam parlament entulu uluii care reune reunește un număr număr limitat limitat de persoane alese alese de comunitate comunitate ( democra democraț ia indire indirectă ctă/repre /reprezen zentan tanți). Cel mai vechi parlament este considerat Althüng -ul -ul din Islanda care datează din anul 930. În epoca modernă, modernă, parlamentul a fost fost rezultatul efortului făcut pentru pentru limitarea și controlarea puterilor puterilor rega regale le (inst (instit ituuției iei mo mona narh rhic ice) e).. În lupt luptaa cont contra ra mo mona narh rhie ieii abso absolu lute te,, parl parlam amen entu tull a deve deveni nitt reprezent reprezentantul antul poporului. poporului. Rațiunea iunea practică a existen existenței parlamentului parlamentului este rezidă în alegerea alegerea unor persoane demne demne de încredere încredere și competente care care să ia decizii decizii în locul poporului și în numele său. Rol. Departe Departe de a fi un mecanism mecanism perfect, perfect, parlamentul parlamentul este criticat pentru deficien deficiențele sale (între care, slaba pregătire/ama pregătire/amatorism torismul ul unora din parlament parlamentari ari în guvernare guvernareaa societă societății, faptul faptul că dezbateri dezbaterile le de fond nu se fac fac atât în ședințele plenare plenare,, cât în comisiile comisiile de lucru, lucru, deciziile deciziile esen esen țiale fiind luate în reuniunile liderilor politici/de partide politice, în afara parlamentului etc.). În pofida defic deficien iențelor elor sale, sale, parlam parlamen entul tul poate poate asigur asiguraa dom domnia nia dreptu dreptului lui,, ridicâ ridicând nd obstac obstacole ole în calea calea instaurării totalitarismului prin: prin: pluralism politic; constrângerea constrângerea puterilor puterilor de a discuta discuta și căuta cele cele mai bune solu soluții pentru problem problemele ele societă societății; asigurarea asigurarea caract caracterulu eruluii public al vieții de stat (care (care 1
permite cetățenilor să controleze activitatea puterilor, libertatea presei etc., încurajându-i să caute ei înșiși adevă adevărul rul și să-l să-l supună supună puteri puterii). i). 2. GRUPURILE PARLAMENTARE Camer Camerele ele parlam parlament entulu uluii (Camer (Cameraa Deputa Deputaţilo ţilorr şi Senatu Senatul,l, în Român România) ia),, ca struc structur turii componen componente te ale organului organului reprezenta reprezentativ tiv suprem al popo poporului, rului, sunt organisme organisme colegiale colegiale,, care lucrează şi decid numai în plenul lor, în sesiuni. Pentru ca activitatea parlamentară să se desfăşoare în bune condiţiuni, respectiv ca proiectele de legi, de decizii, de hotărâri să fie corespunzător pregătite, se organizează organizează şi structuri restrânse restrânse de lucru, care sunt sunt parţiale şi închise. Aceste Aceste structuri interne ( grupuri grupuri politice parlamentare, birouri, comitete, comisii) sunt organizate şi îşi desfăşoară activitatea conform regulamentului regulamentului de funcţionare al al fiecărei camere parlamentare. parlamentare. În aprecierea rolului grupurilor parlamentare, trebuie avut în vedere faptul că partidele politice sunt resortul esenţial esenţial al regimului parlamentar . Este relevantă, în context, opinia lui Joseph Barthe Barthelém lémy, y, confor conform m cărei căreiaa regimu regimull parlam parlamen entar tar nu consti constitui tuie, e, în fond, fond, decât decât „organizarea constituţ constituţional ionalăă a luptei partidelor partidelor pentru cucerirea cucerirea puterii… puterii… Partidele Partidele sunt resortul resortul esenţial esenţial şi 1 principal al acestui acestui regim; fără partide partide nu există regim regim parlamentar ” . Partid Partidele ele politi politice ce,, ca instru instrumen mente te ale expres expresiei iei voinţe voinţeii pop popula ulare, re, urmăre urmăresc sc - în lupta lupta electorală - trimiterea cât mai multor reprezentanţi în parlament, pentru reuşita punerii în aplicare a programelor cu care s-au prezentat în faţa alegătorilor, în campaniile electorale. Reprezentarea partidelor politice în interiorul camerelor parlamentare se manifestă prin formarea de grupuri politice (grupuri, cluburi, fracţiuni etc.), care reunesc parlamentari (senatori şi deputaţi) ai aceluiaşi partid (având aceleaşi concepţii politice) sau ai unor partide cu programe şi interese apropiate (având concepţii concepţii înrudite) ale căror astfel de iniţiative se întemeiază pe afinităţi politice. politice. Definirea Definirea grupuril grupurilor or parlamenta parlamentare re . Deşi Deşi denum denumire ireaa const constitu ituţio ţiona nală lă este este de grupuri parlamentare (structuri (structuri organizat organizatorice orice în cadrul cadrul parlament parlamentului, ului, nerezulta nerezultate te din alegeri), alegeri), aceste aceste grupuri au mai ales un caracter politic (sunt grupuri politice), deoarece deoarece reprezintă reprezintă transpune transpunerea rea aproxi aproximat mativă ivă a partid partidelo elorr politi politice ce şi, pe cale cale de conse consecin cinţă, ţă, a intere interese selor lor acest acestora ora,, în cadru cadrull parlamentului (camerelor sale). Sub acest aspect, grupurile parlamentare ar putea fi definite ca reprezentând reuni reunirea rea parlam parlament entari arilor lor unui unui partid partid sau unor unor partid partidee cu intere interese se politic politicee apropiate, pentru a hotărî asupra atitudinii comune . Orga Organi niza zare rea a și func funcționa ionare rea a grup grupur uril ilor or parl parlam amen enta tare re . Orga Organi niza zare reaa grup grupur uril ilor or parlamentare se aseamănă, aseamănă, parţial, parţial, cu modul de organizare organizare al partidelor, astfel: astfel: - reunirea parlamentarilor în grupuri politice se face în mod voluntar , tot aşa cum, în mod voluntar, voluntar, cetăţenii cetăţenii pot adera adera la partide partide politice. politice. Grupurile parlamentare parlamentare astfel create create nu constituie constituie asociaţii, în sensul juridic al termenului, întrucât ele reprezintă fragmente ale unei autorităţi politice (parlamentul). În acest sens, în jurisdicţia constituţională s-a statuat că nici parlamentul, nici camerele sale şi nici structurile lor interne (grupurile politice parlamentare, comisiile, etc.) nu sunt rezultatu rezultatull dreptului dreptului de asociere. asociere. Crearea grupurilor grupurilor parlamenta parlamentare re constitui constituiee o facultate, nu o obligaţie, parlamentarii unindu-se voluntar în grupuri, conform unui drept subiectiv2. Având în vedere că deputaţii sau senatorii rezultă din alegeri şi răspund cu precădere în faţa alegătorilor şi nu a partidelor pe care care le reprezintă, este la latitudinea latitudinea lor de a se înscrie înscrie sau nu întrîntrun anumit grup parlamentar. Aceasta, Aceasta, întrucât întrucât prin votul corpului electoral electoral „ se aleg nu partide, ci parlamentari, partidele având numai rolul de mediatori între corpul electoral şi Parlament, pentru constituirea acestuia prin votul alegătorilor, iar pe de altă parte, în exercitarea mandatului, senatorii sunt în serviciul poporului, nu al partidului care le-a mijlocit alegerea ”; - un parlamentar nu poate face parte din mai multe grupuri în acelaşi timp . Această situaţie este asemănătoare, de exemplu, cu cea prevăzută de art. 8, alin. 1, din Legea nr. 14/2003, a Apud Prof. univ. dr. Ioan Muraru, Conf. univ. dr. Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc, Editura Actami, Bucureşti, 1999, p. 110. Art. 64, alin. 3 din Constituţia României arată că „ Deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare …”).
1
2
2
partidelor politice din România, care stipulează că „un cetăţea cetăţeann român nu poate poate face face parte, parte, în acelaşi timp, din două sau mai multe partide politice ”; - grupul parlamentar are organe de conducere asemănătoare partidului politic (preşedinte, vicepreşedinte, vicepreşedinte, secretar); - grupul parlamentar poate hotărî, în mod autonom, excluderea unui membru al său prin votul majorităţii membrilor , la fel cum un partid poate exclude un membru al său, chiar dacă este deputat sau senator, pentru indisciplină (este însă de menţionat că această sancţiune se referă, în exclu exclusiv sivita itate, te, la apart apartene enenţa nţa celui celui în cauză cauză la partid partid,, ea fiind fiind fără efect efect asupra asupra situaţie situaţieii sale sale parlamentare). Excluderea Excluderea din grupul parlamentar poate fi decisă numai de către membrii acestuia, fără ingerinţa (amestecul) (amestecul) organelor de conducere conducere ale partidului, întrucât grupul parlamentarilor parlamentarilor nu li se subordonează „de jure”. * Situaţiile menţionate mai sus arată că grupurile parlamentare asigură legătura între acţiunea instituţională a parlamentului şi cea partizană (a partidelor politice). Este, de asemenea, important de relevat faptul că grupul asigură liantul necesar pentru ca activitat activitatea ea parlamenta parlamentarilor rilor să fie fie atât atât individualizată (fiecare (fiecare parlamenta parlamentarr fiind în exerciţiu exerciţiull 3 propriului său mandat), mandat), dar şi socializată (în cadrul grupului parlamentar) . Datele prezentate rezultă unele consecinţe pentru grupurile parlamentare. Astfel, statutul unuii partid unu partid poate poate cere cere ca membrii membrii săi să adere adere la grupul grupul parlam parlamen entar tar al partid partidulu ului.i. Membri Membriii partidului în cauză pot realiza această obligaţie ca persoane particulare, particulare, nu ca senatori sau deputaţi, pentru aceştia producând efecte mandatul parlamentar sau reprezentativ (obţinut în baza votului alegăt alegători orilor lor)) şi nu mandatul mandatul imperativ imperativ (încre (încredin dinţat ţat de partid partid). ). În acest acest sens, sens, sunt sunt relev relevant antee prevederile art. 69, alin.1 („ În exercitarea mandatului deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului”) şi alin. 2 („Orice mandat imperativ este nul ”) ”) din Constituţia României/2003. Pentru realizarea legăturii dintre grup parlamentar şi partid, un rol important revine ” uniunii personale”, care rezultă din prezenţa, în cadrul grupului parlamentar, a conducătorilor politici ai partidului şi prezenţa în instanţele de conducere ale partidului, a membrilor grupului. Numai în acest mod se poate realiza armonizarea activităţii parlamentare cu cea partinică, cu consecinţe benefice asupra amândurora . Grupurile politice sunt prezente în viaţa parlamentară, existând desigur deosebiri de la sistem sistem consti constituţ tuţion ional al la sistem sistem const constitu ituţio ţional nal.. Legisl Legislaţi aţiaa uno unorr state state (Austr (Australi alia, a, Finlan Finlanda) da) nu recunoaşte oficial grupurile parlamentare, pe când legislaţia altora (Bahamas, Iordania, Monaco, Tunisia) face doar aluzie la prezenţa lor în parlamente, fără a le recunoaşte direct existenţa. În alte state (Brazilia, Costa Rica, Spania) sunt fixate criterii (legate de rezultatele electorale obţinute de partidele politice şi de alţi factori) pentru recunoaşterea recunoaşterea grupurilor parlamentare. parlamentare. Numărul minim al membrilor unui grup parlamentar diferă de la o ţară la alta (1 în Norvegia, 2 în Japonia, 3 în Argentina şi Israel, 10 în Italia, 30 în Franţa şi Suedia). În România, organizarea grupurilor parlamentare se face după următoarele reguli: - numărul minim de membri este de 10 deputaţi sau 5 senatori de pe listele unui partid politic; - pentru parlamentarii parlamentarii ce nu pot constitui un grup, există există posibilitatea să se afilieze la un grup parlamentar parlamentar cu o concepţie concepţie înrudită . 3. MIGRAŢIA PARLAMENTARĂ ŞI EFECTELE EI 3
Caracterul socializat al activităţii parlamentarilor se referă, referă, pe de o parte, la discuţiile pentru degajarea unui punct de vedere comun al membrilor grupului, asigurarea asigurarea coerenţei necesare necesare şi realizarea controlului politic politic al activităţii lor, îndeosebi a disciplinei de vot (care marchează susţinerea în parlament a intereselor politice ale partidului sau partidelor de care aparţin). Pe de altă parte, parte, caracterul socializat al activităţii activităţii parlamentarilor se referă la rolul regulamentar al grupurilor parlamentare (rol care rezultă din atribuţiunile ce le sunt date în competenţă, prin regulamentele de funcţionare ale camerelor parlamentare), potrivit căruia acestea acţionează fiecare ca o „entitate”, uneori dincolo de interesele de partid. Fără un asemenea liant, politica ar ar ajunge să devină, dintr-un factor de coeziune, un factor cu efect contrar, de derută şi dezagregare.
3
Cu privire la regimul r egimul grupurilor parlamentare, prevederile regulamentelor camerelor lasă un spaţiu larg de acţiune practicii parlamentare . Astfel, în general, regulamentele reglementează doar constituirea şi organizarea grupurilor, nu şi modificările ulterioare ce pot surveni, ca urmare a sciziunii ce s-ar putea produce în cadrul partidelor politice reprezentate de fiecare grup, a migraţiei parlamentarilor de la un grup la altul sau a părăsirii unui grup fără afilierea la altul (în această ultimă situaţie, parlamentarii devin independenţi). Caracterul obiectiv al migraţiei parlamentare . Restructurările Restructurările politice din parlamente (în categoria cărora intră şi migraţia de la un grup parlamentar la altul) sunt rezultatul evoluţiilor politice din societate societate şi nu pot fi oprite. Ele sunt, în ultimă instanţă, expresia unui fenomen obiectiv. Întrucât reglementările parlamentare nu conţin prevederi exprese referitoare la stabilitatea grupurilor parlamentare, s-au creat condiţii favorabile de manifestare a practicilor parlamentare, în contextul cărora migraţia de la un grup la altul este permisă, chiar dacă nu şi justificată . Practicile parlamentare parlamentare au instituit anumite reguli, care, care, conexându-se cu cele prevăzute prevăzute în regulamentele scrise, au putut asigura supremaţia unor practici democratice ale vieţii parlamentare. Sunt relevante, în acest sens, următoarele situaţii practice: - interdicţia unui grup de a împrumuta pe unii din membrii săi spre a ajuta parlamentarii din alte formaţiuni politice să-şi constituie grupul, întrucât nu întruneau numărul regulamentar necesar, ceea ce este contrar reprezentativităţii reprezentativităţii politice a grupului; - imposibilitate imposibilitateaa ca un parlamentar parlamentar să reprezinte reprezinte un partid ce nu a rezultat rezultat din alegeri, alegeri, ceea ce este contrar contrar principiului electiv în constituirea constituirea parlamentelor; parlamentelor; - posibilitatea sciziunii grupurilor prin desprinderea unor grupări cu o altă orientare politică; - libertatea parlamentarului de a părăsi grupul din care face parte; - excluderea unui parlamentar din grup, ca urmare a excluderii sale din partid etc .. În aplica aplicarea rea reguli reguliii referi referitoa toare re la consti constitui tuirea rea grupur grupurilo ilorr parlam parlamen entar tare, e, în funcţi funcţiee de apartenenţa la listele votate în alegeri, se manifestă şi opinii/atitudini de interzicere a migrării unui parlamentar de la un grup la altul, motivul invocat fiind acela al respectării voinţei alegătorilor. Acea Aceast stăă inte interp rpre reta tare re ar pute puteaa cons consti titu tuii o solu soluţi ţiee care care să împi împied edic icee „nav „navet etis ismu mull poli politi tic” c” intraparlamentar, cu toate consecinţele şi efectele destabilizatoare pe care le presupun. Practica a dovedit dovedit că interpretarea care interzice migrarea unui unui parlamentar de la un grup la altul altul este este exces excesivă ivă,, întruc întrucât ât neagă neagă princi principiu piull libere libereii adeziu adeziuni ni a parlam parlamen entar tarulu uluii la un grup, grup, deformând voinţa politică a acestuia, deoarece, el fiind liber să părăsească grupul din care face parte, nu mai poate avea decât statutul de independent (ex.: la finele legislaturii 1990-1992, în Camera Deputaţilor din România, deşi nu fusese ales nici un independent, numărul acestora era relativ mare. Situaţia s-a produs pe fondul părăsirii de către deputaţii în cauză a grupurilor parlamentare din care făcuseră parte iniţial şi al imposibilităţii de a adera la un alt grup parlamentar). În alte ţări, există practici ce permit parlamentarilor, care au părăsit individual anumite grupuri, să facă parte din altele, din moment ce sciziunea nu poate fi oprită, iar grupul scindat poate oricând să se înrudească cu un alt grup constituit. Din moment ce dreptul este recunoscut, exerciţiul său trebuie supus unor reguli care să reflecte exigenţele vieţii politice, pentru a asigura nevoia de stabilitate şi de ordine în activitatea parlamentelor. Consecinţele negative ale migraţiei parlamentare asupra reprezentativităţii partidelor politice. Fenomenul migrării unor parlamentari către alte partide sau grupuri parlamentare decât
cele din care au provenit iniţial are şi consecinţe negative, care nu pot fi ignorate. Unele dintre acestea sunt: - sporirea efectivelor parlamentare ale altor partide (pe altă cale decât cea electorală) şi altor grupuri parlamentare; parlamentare; - înmulţirea deputaţilor independenţi (în România, deputaţilor independenţi nu le este îngăduită organizarea în grupuri parlamentare proprii); - eventuala creare creare a unor partide politice noi, care au ca nuclee parlamentarii parlamentarii demisionari politic. 4
Situaţiile din categoria celor mai sus menţionate pot conduce la modificarea artificială a relaţiei alegători - aleşi şi la modificarea configuraţiei parlamentelor parlamentelor rezultate din alegeri. 4. MAJORITATEA ŞI MINORITATEA (OPOZIŢIA) PARLAMENTARĂ Ca rezult rezultat at al plural pluralism ismulu uluii politi politic, c, în orice orice parla parlame ment nt din sistem sistemele ele democr democrati atice ce,, se constituie majoritatea parlamentară şi opoziţia (minoritatea parlamentară) . Această „schemă” parlamentară obligă toate tendinţele parlamentare şi partidele politice să se alinieze pe cele două „fronturi”. Majoritatea parlamentară . Majoritatea parlamentară este formată din partidele care au câştigat alegerile şi susţin guvernul. În mod firesc, majoritatea parlamentară are un rol deosebit. Ea decide, întrucât programul său politic a învins în alegeri , indiferent dacă acestea au fost organizate pe baza principiului reprezentării proporţionale sau a scrutinului uninominal. În acelaşi timp, rolul majorităţii este precumpănitor, întrucât corespunde opiniei majoritare în societate, adică majorităţii corpului electoral. Minoritatea (opoziţia) parlamentară . Un sistem democratic şi elastic permite reflectarea în deciziile deciziile parlamenta parlamentare re şi a tendinţelor tendinţelor partidelo partidelorr politice politice care nu au câştigat alegerile alegerile,, dar au depăş depăşit it pragul pragul electo electoral ral de admiter admiteree în parlame parlament. nt. Minoritatea parlamentară (opoziț ia) este formată din partidele care au pierdut alegerile şi nu susţin guvernul . Opoziţia are dreptul de a-şi exprima dezacordul dezacordul faţă de puterea instituită în mod democratic, democratic, prin victoria majorităţii majorităţii . Dacă nu s-ar s-ar pute puteaa real realiz izaa acea aceast sta, a, ar înse însemn mnaa că unui unui segm segmen entt al corp corpul ului ui elec electo tora rall i-ar i-ar fi nega negată tă personalitatea politică, politică, situaţie de neconceput neconceput într-un regim politic politic democrat şi pluralist. Dacă sunt active şi urmăresc interesele generale, partidele din opoziţia parlamentară pot împiedica partidele de la putere să se îndepărteze de promisiunile electorale cu care au câştigat alegerile şi să acţioneze pentru realizarea intereselor de grup ale membrilor lor. Opoziţia constituie latura critică a procesului de guvernare . În acest mod, ea pregăteşte alternanţa exercitării puterii . Alternanţa este consecinţa unor factori complecşi, în care un rol important îl au greşelile guvernanţilor, dar şi speranţele legate de programele politice ale partidelor aflate în opoziţie parlamentară. A nega opoziţia, înseamnă a nega alternanţa, mentalitate care este specifică regimurilor politice cu partid unic. În conc conclu luzi zie, e, prin princi cipi piul ul „major majorita itatea tea decid decide, e, opoziţ opoziţia ia exprim exprimă” ă” asigur asigurăă legitim legitimitat itatee guvernării, pe de o parte, şi condiţiile pentru realizarea realizarea alternanţei alternanţei politice, pe de altă altă parte . 5. ALIANŢELE (POLITICE) PARLAMENTARE. ORIGINI ŞI EFECTE Formarea majorităţilor necesare depinde, mai ales, de sistemul de alianţe dintre forţele politice reprezentate reprezentate în parlamente, care să permită bipolarizarea bipolarizarea vieţii politice4. Alianţele pot fi: a) parlamentare - unirea unor partide politice pentru constituirea în cadrul parlamentului a unui „bloc” în favoarea sau împotriva unei (unor) propuneri legislative; b) guvernamentale guvernamentale - unirea a două sau mai multe partide politice pentru constituirea guvernului; c) electorale - modalităţi concrete şi limitate de realizare a unor alianţe politice, care constau din acorduri încheiate între partide sau oameni politici în vederea obţinerii de rezultate maxime în alegeri, fără ca acestea să implice, în toate cazurile, acorduri de ansamblu privind politica viitoare ce va fi urmată după alegeri. Este de reţinut că cele trei categorii categorii de alianţe politice politice se află în interdependenţă: interdependenţă: alianţele electo electoral ralee pot fi conso consolid lidate ate prin alianţ alianţee guvern guvername amenta ntale le şi invers, invers, în timp timp ce alianţ alianţele ele guvernamentale guvernamentale presupun, în mod firesc, şi alianţe ale partidelor în parlamente, pe care să se sprijine. Alianţele politice sunt acorduri între partide, grupări organizate sau persoane, pentru a urmări un scop comun legat de realizarea unei anumite politici sau de cucerirea puterii.
4
5
Alianţele parlamentare, care au ca efecte formarea majorităţii parlamentare (care sprijină activitatea guvernului) sau, după caz, a opoziţiei (care se opune programului de guvernare şi activităţilor prin care aceasta se materializează), sunt rezultatele înţelegerilor dintre grupurile care reprezintă partidele politice în parlamente. Alianţele Alianţele parlamenta parlamentare re pot fi durabile (când (când sunt sunt dub dublat latee şi de acord acorduri uri politi politice ce ce angajează răspunderea partidelor ce sprijină guvernul pentru realizarea programului acestuia), sau ocazionale, efemere , (determinate de interese conjuncturale, de compromisuri pentru realizarea unei anumite acţiuni politice). 6. RECOMANDĂRI BIBLIOGRAFICE CONSTITUŢIA ROMÂNIEI. MURARU, Ioan, Prof. univ. dr.; CONSTANTINESCU, Mihai, Conf. univ. dr., Drept parlamentar românesc românesc, Editura Actami, Bucureşti, 1999. MURARU, Ioan; TĂNĂSESCU, Simina, Drept costituţional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001. ŞERBAN, George, Sistemele electorale şi partidele politice , Editura Muntenia & Leda, Constanţa, 2000.
6
