SISTEMUL DE ACHIZIŢII PUBLICE
Definiţii Achiziţiile publice – reprezintă ansamblul tuturor proceselor de planificare, stabilire a priorităţilor, organizare, publicitate și de proceduri, în vederea achiziţionării de produse, servicii şi lucrări
Sistemul achiziţiilor publice - desemnează ansamblul regulilor, principiilor instituţiilor şi acţiunilor referitoare la modul de cheltuire a banilor publici în interesul comunităţii şi în care cererea lansată de o autoritate contractantă se întâlneşte cu oferta unui operator economic.
Sistemul achiziţiilor publice Implementat ca urmare a aplicării H.G. nr. 901/2005 privind aprobarea Strategiei de Reformă a Sistemului Achiziţiilor Publice
Aparatul institu instituţţional al achizi achiziţţiilor publice
A.N.R.M.A.P. – instituţie de reglementare, monitorizare şi supraveghere (control)
C.N.S.C. – organ cu activitate administrativ-jurisdicţională U.C.V.A.P. – structură specializată în cadrul Ministerului Finanţelor Publice, cu rol de verificare ex – ante
C.N.M.S.I. – structură care operează SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice)
A.N.R.M.A.P.. – Funcţii principale A.N.R.M.A.P Formularea politicilor în domeniul achiziţiilor publice Reglementarea cadrului legal referitor la aplicarea procedurilor pentru
atribuirea contractelor de achiziţie publică Evaluarea, înainte de transmiterea spre publicare a invitaţiei/anunţului de participare, conformităţii cu legislaţia aplicabilă din domeniul achiziţiilor publice a documentaţiei de atribuire aferente contractelor de achiziţie publică. Monitorizarea, evaluarea, analiza şi supravegherea (control ex-post) modului de atribuire a contractelor de achiziţie publică Reprezentarea României în cadrul comitetelor consultative, grupurilor de lucru şi a reţelelor de comunicare, organizate de Comisia Europeană Iniţierea/susţinerea proiectelor sau acţiunilor de instruire a personalului implicat în activităţi specifice achiziţiilor publice
U.C.V.A.P. - Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice
Structură specializată din cadrul M.F.P.
Responsabilă pentru îndeplinirea funcţiei de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor care intră sub incidenţa legislaţiei privind atribuirea contractelor de achiziţie publică.
Verificarea priveşte etapele procesului de achiziţie publică, după publicarea anunţului de participare până la atribuirea şi semnarea contractului (verificare ex-ante).
În cazul negocierii fără publicarea prealabilă a anunţului de participare, verificarea priveşte etapele procesului de achiziţie începând cu transmiterea invitaţiei de participare la negociere până la atribuirea şi semnarea contractului.
C.N.S.C. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor
Organism independent cu activitate administrativ - jurisdicţională
Consiliul este competent să soluţioneze contestaţiile formulate în cadrul procedurii de atribuire.
C.N.M.S. C.N.M. S.II. - Centrul Naţional pentru Managementul Societăţii Informaţionale
Operatorul SEAP-CNMSI (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice – Centrul Naţional pentru Managementul Societăţii Informaţionale) instituţie
publică în subordinea Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale
Ministerului
pune la dispoziţia autorităţilor contractante facilităţi
tehnice pentru aplicarea, parţial sau integral, a procedurilor de atribuire a contractului prin intermediul sistemului electronic de achiziţii publice dezvoltă şi operează Sistemul electronic de achiziţii publice (SEAP)
PRINCIPII DE BAZĂ IN PROCESUL DE ACHIZIŢIE PUBLICĂ
Principii
Satisfacerea cerinţelor principiilor în procesul de achiziţie publică conduce la obţinerea următoarelor efecte: deschiderea şi dezvoltarea pieţei achiziţiilor publice; instituirea unui cadru bazat pe încredere, corectitudine şi
imparţialitate; eliminarea elementelor de natură subiectivă care ar putea influenţa deciziile în procesul de achiziţie publică; eliminarea tratamentului preferenţial acordat operatorilor economici locali; asigurarea „vizibilităţii” regulilor, oportunităţilor, procedurilor şi a rezultatelor;
Principii Procesul de atribuire are la bază următoarele
PRINCIPII:
Nediscriminarea
Tratamentul egal Recunoaşterea reciprocă Transparenţa Proporţionalitatea Eficienţa utilizării fondurilor publice Asumarea răspunderii
Nediscriminarea Asigurarea
condiţiilor de manifestare a concurenţei reale pentru ca orice operator economic, indiferent de naţionalitate: să poată participa la procedura de atribuire să aibă şansa de a deveni contractant.
Tratamentul egal Stabilirea şi aplicarea oricând pe parcursul procedurii de atribuire DE
reguli, cerinţe criterii
IDENTICE
pentru toţi operatorii economici, astfel încât aceştia să beneficieze de şanse egale de a deveni contractant
Tratamentul egal
răspunsurile la solicitările de clarificări să fie transmise tuturor ofertanţilor; criteriile de selecţie/calificare să fie aplicate identic tuturor participanţilor. factorii de evaluare să permită compararea şi evaluarea ofertelor în mod obiectiv;
Recunoaş Recunoa şterea reciproc reciprocă ă Acceptarea: - produselor, serviciilor, lucrărilor oferite în mod licit pe
piaţa Uniunii Europene; - diplomelor, certificatelor, a altor documente, emise de
autorităţile competente din alte state;
Transparenţţa Transparen
Aducerea la cunostinta publicului a tuturor informatiilor referitoare la aplicarea procedurii de atribuire
Transparenţa Îmbunătăţirea semnificativă a procedurii de publicitate.
Publicarea Documentaţiei de Atribuire în SEAP
Transparenţa Transparen Exemple: Pentru a asigura transparenţa procedurii, autoritatea contractantă are obligaţia de a publica anunţurile de participare şi de atribuire în SEAP, sau după caz, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Pentru a asigura transparenţa procedurii, autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite un exemplar al procesului verbal al şedinţei de deschidere tuturor ofertanţilor, indiferent dacă au fost prezenţi sau nu la şedinţă. Pentru a respecta principiul transparenţei, autoritatea contractantă are obligaţia de a comunica tuturor participanţilor la procedură răspunsul la o solicitare de clarificări invocată de un alt operator economic interesat de atribuirea contractului. În cazul aplicarii criteriului oferta cea mai avantajoasă economic, în scopul respectării principiului transparenţei se vor preciza, în anunţul de participare şi în documentaţia de atribuire, factorii de evaluare, ponderile precum si algoritmul de calcul ce urmează a fi aplicat la evaluarea ofertelor.
Proporţţionalitatea Propor Asigurarea corelaţiei între:
necesitatea autorităţii contractante, obiectul contractului de achiziţie publică cerinţele solicitate a fi îndeplinite
Eficienţţa utiliz Eficien utiliză ării fondurilor Prin aplicarea proceduriilor de atribuire şi utilizarea de criterii care să reflecte în primul rând avantajele de natură economică ale ofertelor în vederea obţinerii a cel puţin rezultatului urmărit; Notă: Se vor lua în considerare, dacă este cazul, şi efectele concrete preconizate a se obţine în domeniul social sau în cel al protecţiei mediului şi promovării dezvoltării durabile.
Asumarea răspunderii Determinarea clară a sarcinilor responsabilităţilor
persoanelor implicate în procesul de achiziţie publică, urmărindu-se asigurarea - profesionalismului, - imparţialităţii - independenţei deciziilor adoptate pe parcursul derulării acestui proces.
AUTORITATI CONTRACTANTE
Autorităţi contractante A. Organism al statului (autoritate/ instituţie
publică), care acţionează la nivel central, regional sau local;
B. Organism înfiinţat pentru a satisface nevoi
de interes general, fără caracter comercial sau industrial, subordonat unui organism al statului;
Autorităţi contractante
C. Asocierea formată din una sau mai multe autorităţi
contractante D. Întreprindere publică care desfăşoară una sau
mai multe activităţi relevante din domeniul apă, energie, transport, poştă;
E. Subiect de drept care desfăşoară activităţi
relevante pe baza unui drept special sau exclusiv.
Autorităţi contractante
A. Autoritate publică la nivel central: Administraţia Prezidenţială,
Camera Deputaţilor, Senatul României, Guvernul României şi instituţiile aflate în subordinea acestuia; Autoritate publică la nivel local: Instituţia Prefectului, Direcţiile Teritoriale ale Ministerelor, Unitaţile Administrativ Teritoriale (Primării, Consilii Judeţene); Instituţii publice la nivel central: Autoritatea Naţională pentru Reglementarea si Monitorizarea Achiziţiilor Publice, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor; Instituţii publice la nivel local : Unităţi spitaliceşti, Unităţi de Învăţământ, Teatre, Muzee;
Autorităţi contractante
B.
Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune, Societatea Naţională de Cruce Roşie, Academia Română, Societatea Naţională pentru Radiocomunicaţii, Regia Autonomă a Pădurilor – Romsilva;
C.
Asocierea între unităţile administrativ – teritoriale pentru execuţia unei lucrări publice (drumuri, poduri); Asocierea dintre o unitate administrativ – teritorială şi o unitate de învăţământ pentru reabilitarea clădirii acesteia. Asocierea dintre Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru construcţia de spitale.
Autorităţi contractante
D.
Societatea Naţională „Aeroportul Internaţional Henry Coandă„ SA, Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa, Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători „CFR – Călători”, Compania Naţională de Transport a Energiei Electrice – „Transelectrica” SA Bucureşti, Societatea Naţională Nuclearelectrica – SA, Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz – SA Mediaş, Compania Naţională „Poşta Română”, Metrorex SA.
E. Electrica BANAT SA, Electrica MOLDOVA SA, Electrica
TRANSILVANIA SUD, SNCFR SA.
Autorităţi contractante
Lista completă a autorităţilor şi entităţilor contractante din România
anexa la Decizia 963/2008 a Consiliului Uniunii Europene
REGULI DE ESTIMARE A VALORII CONTRACTULUI DE ACHIZIŢII ACHIZIŢII PUBLICE
Valoarea estimată a contractului de achiziţie publică reprezintă un concept economic care exprimă preţul cel mai probabil ce urmează a fi plătit pentru achiziţia unor produse, servicii sau lucrări, la o anumită dată, în anumite situaţii particulare. Scopul estimării valorii contractului de achiziţie publică este: cuantificarea resurselor financiare necesare realizării achiziţiei; identificarea de posibile surse de finanţare viabile; alegerea procedurilor de atribuire a respectivelor contracte
- contracte de servicii aferente realizării
investiţiilor publice şi/sau a lucrărilor de intervenţie asupra acestora, - V.e. cuprinde și cuantumul aferent procentului de diverse şi neprevăzute, astfel cum acestea au fost definite de către proiectant în devizul general, prin raportarea acestui procent la valoarea estimată a contractului şi - fără a aduce atingere prevederilor art. 122 lit. i), respectiv art. 252 lit. j)
- Valoarea estimată a contractului de lucrari - cuprinde şi cuantumul aferent procentului de
diverse şi neprevăzute, astfel cum acestea au fost definite de către proiectant în devizul general, prin raportarea acestui procent la valoarea estimată a contractului şi - fără a aduce atingere prevederilor art. 122 lit. i), respectiv art. 252 lit. j).
Acord cadru Valoarea estimată a acordului cadru> valoarea maximă estimată, fără TVA, a tuturor
contractelor de achiziţie publică ce se anticipează că vor fi atribuite în baza acordului-cadru respectiv, pe întreaga sa durată.
Sistemul dinamic de achiziţie valoarea maximă estimată, fără TVA, a tuturor
contractelor de achiziţie publică ce se anticipează că vor fi atribuite prin utilizarea sistemului de achiziţie dinamic respectiv, pe întreaga sa durată.
NOILE PRAGURI VALORICE
Noile praguri valorice 130.000 euro prevăzută la art. 55 alin (2) lit. a) și
art. 57 alin (2) lit. a) din OUG 34/2006; 200.000 euro prevăzută la art. 9, lit. c) indice 1 din OUG 34/2006; 400.000 euro prevăzută la art. 55 alin (2) lit. b) și art. 57 alin (2) lit. b) din OUG 34/2006; 5.000.000 euro prevăzută la art. 9 lit. c), art. 55 alin (2) lit. c) și art. 57 alin (2) lit. c) din OUG 34/2006;
PROCEDURI DE ATRIBUIRE
Proceduri Pro ceduri de atribuire
- Licitaţie deschisă
On-line
- Licitaţie restrânsă - Cerere de oferte *) licitaţia electronică
Proceduri de atribuire Off-line
- Licitaţie deschisă - Licitaţie restrânsă -Cerere de oferte **) licitaţia electronică - Negociere cu publicare prealabilă
Situaţii speciale a unui anunţ de participare reglementate prin lege
- Negociere fără publicare prealabilă a unui anunţ de participare - Dialog competitiv - Concurs de soluţii
Achiziţia directă produse, servicii sau lucrări
valoarea estimată < 30.000 euro
Notă: achiziţia se realizează pe bază de document justificativ – contract/factură fiscală/comandă.
Proceduri de atribuire
Reguli : LD, LR Excepţii : celelalte proceduri, cu întocmirea notei justificative Notă:
Pentru autorităţile din sectorul utilităţi regula de bază : LD, LR şi negocierea cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare
PROCEDURI DE ATRIBUIRE off-line
PROCEDURI DE ATRIBUIRE off-line Mecanism de intrare într-o relaţie contractuală
Proceduri de atribuire licitaţie deschisă LD licitaţie restrânsă LR dialog competitiv DC negociere N cerere de oferte CO concurs de soluţii CS
LICITAŢIA LICITA ŢIA DESCHISĂ
Licitaţia deschisă orice operator economic are dreptul de a depune ofertă; se desfăşoară într-o singură etapă; suplimentar, se poate organiza o
etapă de licitaţie electronică.
Licitaţia deschisă se iniţiază prin trasnmiterea spre publicare a unui anunţ de
participare AC stabileşte perioada de timp între data transmiterii spre
publicare a anunţului de participare şi data limită de depunere a ofertelor în funcţie de complexitatea contractului şi de cerinţele specifice solicitare de clarificări – răspuns în max. 3 zile lucrătoare,
dar nu mai târziu de 6 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor AC are obligaţia de a deschide ofertele la data, ora şi adresa
indicate în anunţul de participare
Licitaţia deschisă TERMENE Valoare ≥ prag JOUE
Termen depunere oferte (min.)
Documentaţie completă, accesibilă în SEAP
Anunţ transmis electronic la JOUE
JOUE + SEAP
fără publicare anunţ intenţie
52 zile
47 zile
45 zile
40 zile
cu publicare anunţ intenţie
36 zile
31 zile
29 zile
24 zile
Valoarea < prag JOUE
Termen (min.) SEAP
Documentaţie completă în SEAP
20 zile Notă: termenele prevăzute sunt minime şi pot fi prelungite
15 zile
LICITAŢIA LICITA ŢIA RESTR RESTRÂNSĂ ÂNSĂ
Licitaţia restrânsă Orice operator economic are dreptul de a-şi depune candidatura, urmând ca numai candidaţii selectaţi să aibă dreptul de a depune ofertă .
Licitaţia restrânsă se desfăşoară în două etape suplimentar, se poate organiza o etapă de licitaţie
electronică se iniţiază prin transmiterea spre publicare a unui
anunţ de participare prin care se solicită depunerea de candidaturi; în etapa a doua se transmite o invitaţie de participare şi documentaţia de atribuire candidaţilor selectaţi
Licitaţia restrânsă Etapa I -
TERMENE
(min.)
Anunţ transmis electronic la JOUE (min.)
Termen depunere candidaturi (min.) accelerată
Anunţ transmis electronic la JOUE accelerată
37 zile
30 zile
15 zile
10 zile
10 zile
-
-
-
Termen depunere candidaturi
Valoare ≥ prag JOUE Valoare < prag JOUE
Licitaţia restrânsă Etapa I Dacă nr. candidaţilor selectaţi < nr. minim precizat*) în anunţul de participare atunci : AC are dreptul de a: - ANULA procedura;
sau de a : - CONTINUA procedura prin trecere la etapa a 2 a, dacă există cel puţin un candidat care a îndeplinit criteriile de selecţie *) număr ≥ 5
Anunţ de participare
Licitaţia restrânsă Etapa II
AC transmite numai candidaţilor selectaţi o invitaţie de participare şi după caz, documentaţia de atribuire
Invitaţia de participare
Licitaţia restrânsă Invitaţia de participare Invitaţia de participare trebuie să cuprindă cel
puţin următoarele informaţii:
referinţe
privind
anunţul
de
participare
publicat;
data și ora limită stabilite pentru depunerea
ofertelor;
adresa la care se transmit ofertele;
Licitaţia restrânsă Invitaţia de participare limba sau limbile în care trebuie elaborată
oferta;
adresa, data și ora deschiderii ofertelor; După caz, precizări referitoare la documentele
suplimentare pe care operatorii economici trebuie să le prezinte în scopul verificării declaraţiilor sau completării documentelor, prezentate în prima etapă pentru demonstrarea capacităţii tehnice și economico-financiare
Licitaţia restrânsă Etapa II - T E R M E N E
Valoare ≥ prag JOUE Fără publicare anunţ de intenţie Cu publicare anunţ de intenţie
Valoarea < prag JOUE
Termen depunere oferte (min.)
Documentaţie completă accesibilă în SEAP
Procedură accelerată (min.)
40 zile
35 zile
10 zile
22 zile
12 zile
12 zile
15 zile
10 zile
-
DIALOGUL COMPETITIV
Dialogul Dialog ul Competitiv Se aplică condiţiile:
când
sunt
îndeplinite
cumulativ
contractul este considerat a fi de complexitate
deosebită; aplicarea procedurii de LD sau LR nu ar permite
atribuirea contractului de achiziţie publică în cauză
Dialogul Competitiv Procedura se desfăşoară în trei etape: 1. Etapa de preselecţie a candidaţilor; 2. Etapa de dialog cu candidaţii preselectaţi; 3. Etapa de evaluare a ofertelor finale depuse. oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic
unic criteriu de atribuire
Dialogul Competitiv
Orice operator economic are dreptul de a-şi
depune candidatura
Numai
candidaţii selectaţi participă la consultări pentru identificarea soluţiilor optime
Pe baza acestora candidaţii selectaţi depun oferta
finală
Dialogul Competitiv Etapa I - T E R M E N E
Termen depunere candidaturi
Valoare ≥ prag JOUE Valoare < prag JOUE
(min.)
Anunţ transmis electronic la JOUE (min.)
37 zile
30 zile
20 zile
-
Dialogul Competitiv Etapa a –II-a Dacă nr. candidaţilor selectaţi < nr. minim precizat*) în anunţul de participare atunci : AC are dreptul de a: - ANULA procedura;
Sau de a : - CONTINUA procedura prin trecerea la etapa a 2 a de dialog dacă există cel puţin un candidat care a îndeplinit criteriile de selecţie
*) număr ≥ 3
Invitaţia de participare
Dialogul Competitiv Etapa II – Documentaţia descriptivă
Trebuie să conţină:
descrierea necesităţilor și obiectivelor Descrierea constrângerilor autorităţii,
Documentaţia descriptivă
După caz, primele care vor fi acordate participanţilor la dialog după caz, posibilitatea de a realiza dialogul în runde succesive (pentru a reduce numărul de soluţii discutate).
-
Dialogul Competitiv Etapa II
Se derulează consultări, în runde succesive,
cu fiecare candidat în parte;
Se discută opţiunile referitoare la: aspectele tehnice, montaje financiare, mod de rezolvare a unor probleme
legate de montajul juridic, alte elemente ale viitorului contract.
Derularea dialogului până la identificarea
soluţiei/soluţiilor corespunzătoare
Dialogul Competitiv Etapa III
După ce a declarat închisă etapa de dialog, AC
are obligaţia de a invita participanţii selectaţi să depună ofertă finală
Perioada de elaborare a ofertei finale este
stabilită de comun acord cu candidaţii selectaţi
Pe parcursul etapei de evaluare, autoritatea are
dreptul de a solicita: clarificări, detalieri, nuanţări ale ofertei.
Invitaţia de depunere a ofertei finale
Dialogul Competitiv Etapa III
Autoritatea are dreptul de a solicita ofertantului
care a depus cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic să reconfirme: anumite elemente ale ofertei sau, anumite angajamente asumate în cadrul acesteia
Dialogul Competitiv Etapa III Atenţie! Ofertantul nu are dreptul ca, prin clarificările, detalierile, nuanţările, informaţiile suplimentare reconfirmările prezentate, să aducă modificări caracteristicilor de bază ale ofertei care ar putea conduce la: - distorsionarea concurenţei şi la - crearea unui avantaj suplimentar în raport cu ceilalţi ofertanţi
NEGOCIEREA
NEGOCIEREA NEGOCIERE A Procedura prin care autoritatea: derulează
consultări cu candidaţii
selectaţi
şi negociază clauzele contractuale,
inclusiv preţul, cu unul sau mai mulţi dintre aceştia.
NEGOCIEREA
cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare; fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare
Negocierea cu publicarea prealabilă a anunţului de participare
Negocierea cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare Când se aplică ? în urma aplicării - LD, LR, DC, CO
dacă nu a fost depusă nicio ofertă au fost depuse numai oferte inacceptabile sau neconforme
NUMAI după anularea procedurii şi NUMAI dacă documentaţia de modificat substanţial
atribuire
nu
s-a
Negocierea cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare Când se aplică ? în situaţii excepţionale când natura L/P/S sau riscurile implicate nu
permit estimarea preţului contractului de achiziţie publică;
când serviciile (serviciile financiare/ intelectuale) sunt de aşa
natură încât caietul de sarcini nu poate fi elaborat cu precizie;
când lucrările ce urmează a fi executate sunt necesare exclusiv în
scopul cercetării ştiinţifice, experimentării sau dezvoltării tehnologice, şi numai dacă acestea nu se realizează pentru obţinerea unui profit;
Negocierea cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare
Procedura se desfăşoară, de regulă, în două etape NOTA: se poate decide ca etapă suplimentară LE cu obligaţia anunţării în anunţul de participare şi în documentaţia descriptivă
Negocierea cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare TERMENE
Anunţ transmis electronic la JOUE accelerată
(min.)
Anunţ transmis electronic la JOUE (min.)
Valoare ≥ prag
37 zile
30 zile
15 zile
10 zile
Valoare < prag
10 zile
-
-
-
Termen depunere candidaturi
Termen depunere candidaturi (min.) accelerat ă
Negocierea cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare
Orice operator economic are dreptul de a-şi depune candidatura; înainte de începerea negocierilor, AC are dreptul de a realiza o preselecţie; candidaţii se preselectează prin aplicarea criteriilor prevăzute în anunţul de participare;
Criteriile de preselecţie : obiective şi nediscriminatorii
Negocierea cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare Dacă nr. candidaţilor selectaţi < nr. minim precizat*) în anunţul de participare atunci : AC are dreptul de a: - ANULA procedura; Sau de a : - CONTINUA procedura prin trecerea la etapa de negociere dacă există cel puţin un candidat care a îndeplinit criteriile de selecţie
*) număr ≥ 3
Negocierea cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare Etapa II
AC transmite concomitent tuturor candidaţilor preselectaţi, o invitaţie de participare. Este interzisă invitarea unui operator economic
care nu a depus candidatura în prima etapă Sau, nu a îndeplinit criteriile de preselecţie.
Negocierea cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare Etapa II
Invitaţia de participare trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii: referinţe
publicat;
privind
anunţul
de
participare
adresa la care vor avea loc negocierile, precum
și data și ora lansării acestora
limba/limbile în care se vor derula negocierile
Negocierea cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare Etapa II
după caz, precizări referitoare la documentele
suplimentare pe care operatorii economici trebuie să le prezinte în scopul verificării declaraţiilor sau completării documentelor, prezentate în prima etapă pentru demonstrarea capacităţii tehnice și economico-financiare
informaţii detaliate și complete privind
criteriul de atribuire aplicat pentru stabilirea ofertei câștigătoare, corespunzător prevederilor cap. V secţiunea a 3-a
Negocierea cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare Etapa II
Autoritatea contractantă derulează negocieri cu fiecare candidat preselectat în parte. În cadrul negocierilor se determină toate
aspectele - tehnice, - financiare, - juridice,
ale viitorului contract.
Negocierea cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare Etapa II
AC derulează negocieri până în momentul în care fiecare
participant la negocieri declară că oferta preliminară pe care a prezentat-o nu mai poate fi îmbunătăţită;
Ofertantul are obligaţia de a prezenta elementele finale ale
propunerii sale tehnice şi financiare, ptr. care urmează să se aplice criteriul de atribuire;
Ofertantul nu are dreptul ca, prin oferta finală să aducă
modificări elementelor stabilite în procesul de negociere;
Comisia identifică şi stabileşte oferta câştigătoare.
Notă : În documentaţia descriptivă se poate prevede posibilitatea de a desfăşura negocierile în runde succesive ( pentru a reduce numărul de propuneri de ofertă care intră în negociere)
Negocierea fără publicarea prealabilă a anunţului de participare
Negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare Când se aplică? când contractul de AP poate fi atribuit numai unui anumit
operator economic din motive tehnice, artistice sau legate de protecţia unor drepturi de exclusivitate;
când perioadele de aplicare a LD/LR, a negocierii cu
publicarea prealabilă a unui anunţ de participare sau a CO nu pot fi respectate din motive de extremă urgenţă, determinate de evenimente imprevizibile şi care nu se datorează sub nici o formă unei acţiuni sau inacţiuni a AC.
Obs: AC nu are dreptul de a stabili durata contractului pe o perioadă mai mare decât cea necesară, pentru a face faţă situaţiei de urgenţă
Negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare Când se aplică? când produsele sunt fabricate exclusiv în scopul cercetării
ştiinţifice, experimentării, studiilor sau dezvoltării tehnologice, şi numai dacă AC nu urmăreşte obţinerea unui profit;
când se achiziţionează materii prime cotate la bursa de
mărfuri, iar achiziţia acestora se realizează prin operaţiuni pe piaţa la disponibil; când produsele pot fi achiziţionate în condiţii deosebit de
avantajoase, de la un operator economic care işi lichidează definitiv afacerile;
Negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare Când se aplică?
când este necesară achiziţionarea, de la furnizorul
iniţial, a unor cantităţi suplimentare de produse ŞI NUMAI DACĂ
schimbarea furnizorului iniţial determină incompatibilităţi sau dificultăţi tehnice sporite de operare şi întreţinere
Atenţie! Durata acestor contracte precum şi a celor reînnoite nu poate fi mai mare 3 ani.
Negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare Când se aplică? urmare a unui concurs de soluţii, contractul de servicii trebuie
să fie atribuit, conform regulilor stabilite iniţial, concurentului câştigător; când este necesară achiziţionarea unor lucrări sau servicii
suplimentare/adiţionale, care nu au fost incluse în contractul iniţial, dar care datorită unor circumstanţe imprevizibile au devenit necesare pentru îndeplinirea contractului Şi numai dacă: atribuirea este către contractantul iniţial; lucrările sau serviciile suplimentare/adiţionale nu pot fi, din punct de vedere tehnic şi economic, separate de contractul iniţial ; valoarea cumulată a contractelor care vor fi atribuite şi a actelor adiţionale care vor fi încheiate pentru lucrări şi /sau servicii suplimentare ori adiţionale nu depăşeşte 20% din valoarea contractului iniţial;
Negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare Când se aplică? Când AC îşi propune să achiziţioneze noi lucrări/servicii, care
sunt similare celor achiziţionate
ŞI NUMAI DACĂ
atribuirea se face contractantului iniţial, iar noile lucrări/ servicii constau în repetarea celor prevăzute în contractul atribuit iniţial ; contractul iniţial a fost atribuit prin procedura de CO, LD, LR; valoarea estimată a contractului iniţial s-a determinat prin luarea în considerare inclusiv a lucrărilor/serviciilor similare care pot fi achiziţionate ulterior; în anunţul de participare la procedura iniţială s-a precizat că autoritatea contractantă are dreptul de a opta pentru achiziţionarea ulterioară de noi lucrări/servicii similare; procedura se va aplica într-un interval care nu poate depăşi 3 ani de la atribuirea contractului iniţial.
CEREREA CERERE A DE OFERTE
Cererea de oferte Procedură simplificată care se iniţiază prin publicarea unei invitaţii de participare în SEAP Peste pragul de 15.000 euro, AC poate aplica procedura de cerere de oferte în cazul în care valoarea estimată (fără TVA) a contractului este mai mică decât 130.000 euro - pentru contractul de furnizare 130.000 euro - pentru contractul de servicii 5.000.000 euro - pentru contractul de lucrări Notă: contractul se poate atribui şi dacă s-a primit o singură ofertă admisibilă
Cererea de oferte Invitaţia de participare: data şi ora limită stabilită pentru primirea /depunerea
ofertelor; adresa la care se transmit ofertele; data şi ora deschiderii ofertelor; limba în care trebuie elaborată oferta; valoarea estimată (lei, fărăTVA) criterii minime de calificare (dacă sunt cerute); scurtă descriere a obiectului contractului ; modul de obţinere a documentaţiei de atribuire, în cazul în care din motive tehnice nu este disponibilă în SEAP; sursa/sursele de finanţare
Cererea de oferte TERMENE
Termen limită (min.)
10 zile
Documentaţie completă disponibilă în SEAP (furnizare produse de complexitate redusă)
(min.)
6 zile
CONCURSUL DE SOLUŢII
Concursul de soluţii
Procedura prin care se achiziţionează un plan sau un proiect, prin selectarea acestuia pe baze concurenţiale de către un juriu, cu sau fară acordarea de premii. Domeniile de aplicare : amenajarea teritoriului, proiectare urbanistică şi peisagistică arhitectură prelucrare date
Concursul de soluţii Poate fi organizat ca: independentă – se pot acorda premii/prime de participare SAU parte a unei alte proceduri care conduce la atribuirea unui contract de servicii/lucrări. procedură
Anunţul de participare Transmis cu cel puţin 52 de zile înainte de data limită de depunere a soluţiilor
Concursul de soluţii se
elaborează documentaţia de concurs
(informaţii, cerinţe, reguli, criterii, instrucţiuni, cerinţe , documente de calificare)
soluţia este selectată de un juriu (minim 3
membri)
- persone fizice independente faţă de concurenţi - pregătire profesională - experienţă relevantă -probitate morală recunoscută
Concursul de soluţii
Atenţie! conţinutul planurilor sau proiectelor prezentate trebuie să rămână anonime anonimatul se păstrează până când juriul a adoptat o decizie sau a formulat o opinie
Concursul de soluţii Autoritatea contractantă
poate solicita transmiterea electronică a soluţiilor
are dreptul de a realiza o selecţie preliminară a concurenţilor. se folosesc criterii clare, obiective, nediscriminatorii se precizează în mod explicit în documentaţia de concurs nr. de concurenţi trebuie să asigure o concurenţă reală
PROCEDURI DE ATRIBUIRE on - line
SEAP Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) reprezintă sistemul informatic de utilitate publică, accesibil prin Internet la adresa www.e-licitatie.ro, utilizat în scopul aplicării prin mijloace electronice a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice.
SEAP Utilizarea sistemului se face de către autorităţi contractante şi operatori economici în condiţiile: înregistrării/ reînnoirii înregistrării
în SEAP – prin procedura electronică implementată de SEAP,
plăţii unui tarif de participare
(operator economic)
SEAP Orice - anunţ de intenţie, - anunţ/invitaţie de participare, - anunţ de atribuire SE PUBLICĂ ÎN SEAP ! Notă: Publicarea este gratuită
Proceduri de atribuire on-line Licitaţie deschisă electronică Licitaţie restrânsă electronică Cerere de oferte electronică Cumpărare directă electronică
Licitaţia electronică – modalitate specială de atribuire
Proceduri on - line Utilizarea mijloacelor electronice pentru aplicarea procedurilor de atribuire în procent de cel puţin 40% din valoarea totală a achiziţiilor – obligaţie pentru autorităţile contractante odată cu intrarea în vigoare a H.G. 167/2010. Cerere de ofertă online Licitaţie deschisă online Licitaţie restrânsă online Catalog electronic
Proceduri de atribuire on-line ATENŢIE!!! Până la momentul finalizării verificărilor, propunerile financiare transmise de ofertanţi în SEAP nu sunt accesibile autorităţii contractante.
Cumpararea directă Catalogul electronic Instrument de lucru
opţional în care sunt publicate produsele, serviciile sau lucrările pe care le oferă operatorii economici înregistraţi în SEAP. Utilizat pentru achiziţionarea directă.
Suspendarea procedurilor on line Suspendarea de drept ca urmare: - a deciziei luate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, referitoare la contestaţia în cauză, - şi a hotărârilor judecătoreşti în situaţia în care au fost formulate acţiuni îîn justiţie. Se comunică în SEAP.
Suspendarea dreptului de utilizare al operatorului economic este în funcţie de efectele încălcării normelor şi
procedurilor de utilizare şi securitate; se aplică prin decizie de suspendare, emisă în 2 zile lucrătoare de la constatarea abaterii; durata nu poate depăşi 2 ani; se comunică în SEAP.
DOCUMENTAŢIA DE ATRIBUIRE
Documentaţia de atribuire Ce reprezintă ? Ansamblul de documente care conţine informaţiile generale şi specifice referitoare la desfăşurarea unei proceduri al cărei scop este atribuirea unui contract de achiziţie publică sau încheierea unui acord cadru.
Cine elaborează documentaţia de atribuire ? Compartimentul intern specializat Notă : În lipsa personalului de specialitate din domeniul obiectului achiziţiei şi/sau din motive de complexitate a contractului, AC poate achiziţiona servicii de consultanţă pentru elaborarea documentaţiei de atribuire)
Documentaţia de atribuire Cuprinde toate informaţiile legate de : obiectul contractului procedura de atribuire a acestuia regulile aplicabile în timpul procedurii de atribuire, informaţii generale privind autoritatea contractantă
Documentaţia de atribuire Instrucţiuni privind: -
date limită care trebuie respectate şi - formalităţi care trebuie îndeplinite în legătură cu participarea la procedura Dupa caz, cerinţele minime de calificare, precum şi documentele care urmează să fie prezentate de ofertanţi/candidaţi pentru dovedirea îndeplinirii criteriilor de calificare şi selecţie
Documentaţia de atribuire caietul de sarcini sau documentaţia descriptivă instrucţiuni
privind modul de elaborare şi de prezentare a propunerii tehnice si financiare informaţii detaliate şi complete privind criteriul de atribuire instrucţiuni privind modul de utilizare a căilor de atac informaţii referitoare la clauzele contractuale obligatorii
Documentaţia de atribuire Pentru facilitarea parcurgerii informaţiilor de către operatorii economici recomandăm o structurare a informaţiilor astfel: Fişa de date a achiziţiei Formulare Caietul de sarcini Clauze obligatorii ale contractului
de achiziţie (model
contract)
Documentaţia de atribuire a contractului de achiziţie publică
Obiect______
Documentaţia de atribuire FIŞA DE DATE A ACHIZIŢIEI Forma şi conţinutul sunt similare cu formatul standard al anunţului de participare din SEAP Unde apar probleme de completare ?
Documentaţia de atribuire Formulare Exemple : -Declaraţie privind neîncadrarea în situaţiile prevăzute la art.180 din ordonanţă; -Declaraţie privind eligibilitatea; - Declaraţia “Certificat de participare la licitaţie cu ofertă independentă (Ordinul ANRMAP nr.314/2010 -Împuternicirea privind participarea la procedură; -Informaţii generale despre ofertant; -Lista principalelor contracte similare derulate; -Lista cu utilajele, instalaţiile, echipamentele tehnice de care dispune operatorul economic pt realizarea contractului; -Lista cu personalul angajat şi cadrele de conducere; -Scrisori de garanţie; -Lista subcontractanţilor; -Formularul de ofertă; -Proiect de contract.
Documentaţia de atribuire Caietul de sarcini Furnizează ofertanţilor o imagine clară asupra cerinţelor şi necesităţilor AC. Prevederile CS nu pot fi modificate pe parcursul procedurii de LD, LR, CO, proceduri care nu lasă loc la dialog sau negocieri cu ofertanţii/candidaţii.
Documentaţia de atribuire Conţinut caiet de sarcini: În cazul în care criteriul de atribuire este „oferta cea mai
avantajoasă din punct de vedere economic” şi autoritatea contractantă nu a interzis depunerea de oferte alternative, caietul de sarcini trebuie: să precizeze cerinţele tehnice minime obligatorii pe care ofertele alternative trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi luate în considerare.
Caietul de sarcini va preciza, după caz, instituţiile competente de la
care furnizorii, prestatorii sau executanţii pot obţine informaţii privind reglementările obligatorii cu privire la protecţia muncii, la prevenirea incendiilor şi la protecţia mediului care trebuie respectate pe parcursul îndeplinirii contractului în cauză.
-
CRITERII DE CALIFICARE ŞI SELECŢIE
Criterii de calificare şi selecţie Criteriile de calificare şi selecţie sunt precizate in: Anuntul de intentie; Anuntul /invitatia de participare; Fisa de date a achizitiei
‼ Criteriile de calificare şi selecţie precizate în cadrul invitaţiei/anunţului de participare trebuie să fie aceleaşi cu cele precizate în cadrul documentaţiei de atribuire
Criterii de calificare şi selecţie Criteriile de calificare şi selecţie se referă numai la:
situaţia personală a candidatului sau ofertantului; capacitatea de exercitare a activităţii profesionale; situaţia economică şi financiară; capacitatea tehnică şi/sau profesională; standarde de asigurare a calităţii; standarde de protecţie a mediului, dacă este cazul. ‼ Cerinţele referitoare la calificare /selecţie nu pot constitui factori de evaluare a ofertei.
Criterii de calificare şi selecţie Atunci cand stabileste criteriile de calificare si selectie autoritatea contractantă are obligaţia de a respecta principiul proporţionalităţii, respectiv criteriile trebuie sa aiba legatura cu: Obiectul Natura Complexitatea Durata Volumul si Valoarea contractului de achizitie
Situaţia personală a candidatului sau a ofertantului Operatorul economic este exclus dacă: a fost condamnat în ultimii 5 ani printr-o hotărâre
judecătorească definitivă pentru: - participare la activităţi ale unei organizaţii criminale; - corupţie; - fraudă; - spălare de bani.
Situaţia personală a candidatului sau a ofertantului Operatorul economic poate fi exclus dacă: a intrat în faliment ca urmare a hotărârii pronunţate de judecătorul sindic; nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale către buget; în ultimii 2 ani nu şi-a îndeplinit sau şi-a îndeplinit în mod defectuos obligaţiile contractuale, din motive imputabile ofertantului; a fost condamnat, în ultimii trei ani, prin hotărârea definitivă a unei instanţe judecătoreşti – pentru greşeli în materie profesională; prezintă informaţii false sau nu prezintă informaţiile solicitate de către autoritatea contractantă, în scopul demonstrării îndeplinirii criteriilor de calificare şi selecţie.
Nota: se precizeaza în DA
Situaţia personală a candidatului sau a ofertantului Documente edificatoare: certificate; caziere judiciare; alte documente echivalente emise de autorităţi competente din ţara respectivă. Atenţie! Dacă există incertitudini referitoare la situaţia personală a unui operator economic, autoritatea contractantă poate solicita informaţii direct de la autorităţile competente.
Capacitatea de exercitare a activităţii profesionale Prezentarea de documente edificatoare prin care să dovedească: forma de înregistrare ca persoană fizică sau juridică şi, dacă este cazul atestarea ori apartenenţa din punct de vedere profesional,
Notă: În documentaţia de atribuire, autoritatea contractantă va preciza explicit cum trebuie demonstrată capacitatea de exercitare a activităţii profesionale.
Situaţia economică şi financiară Se indică în documentaţia de atribuire cerinţele minime privind capacitatea economică şi financiară pe care operatorul economic trebuie să le îndeplinească pentru a fi considerat calificat.
Situaţia economică şi financiară Demonstrarea situaţiei economice şi financiare: declaraţii bancare corespunzătoare ; bilanţul contabil sau extrase de bilanţ; declaraţii privind cifra de afaceri globală/cifra de
afaceri din cel mult ultimii trei ani; auditul financiar emis de persoane autorizate, după caz; alte documente pe care autoritatea contractantă le poate considera edificatoare.
Cerinţe de calificare disproporţionate Exemple Valoare
cifră de afaceri > 2 x Val. estimată a contractului
Demonstrarea unui nivel minim al indicatorului financiar
«lichiditate generală» în cazul atribuirii :
unui contract cu durata de îndeplinire mai mică de 3 luni sau, unui contract cu executare succesivă, având o durată mai mare
de 3 luni, dar pentru care plăţile aferente prestaţiilor urmează să se efectueze la intervale mai mici de 60 de zile de la data efectuării acestora;
Situaţia economică şi financiară Poate fi susţinută şi de o altă persoană prin prezentarea de regulă, a unui angajament ferm la oferta/candidatura comună, situaţia economică şi
financiară se demonstreaza prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului.
Notă: grupul poate beneficia de susţinerea financiară a unei/unor terţe persoane, prin prezentarea de regulă, a unui angajament ferm
Capacitatea tehnică şi/sau profesională Se indică în documentaţia de atribuire cerinţele minime privind capacitatea tehnică şi/sau profesională pe care operatorul economic trebuie să le îndeplinească pentru a fi considerat calificat. se apreciază în funcţie de: experienţă; aptitudini; eficienţa şi eficacitatea ofertantului/candidatului.
Cerinţe de calificare disproporţionate
Suma valorilor/cantităţilor de produse furnizate, servicii prestate şi lucrări executate, incluse în contractul/contractele prezentat/prezentate ca dovadă a experienţei similare
> valoarea/cantitatea de produse/servicii/lucrări ce vor fi furnizate/presate/executate în viitorul contract
Capacitatea tehnică şi/sau profesională Poate fi susţinută şi de o altă persoană prin prezentarea de regulă, a unui angajament ferm La oferta/candidatura comună, capacitatea tehnică şi/sau
profesională se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului. Notă: grupul poate beneficia de susţinerea financiară a unei/unor terţe persoane, prin prezentarea de regulă, a unui angajament ferm
Capacitatea tehnică şi/sau profesională Contractul de furnizare
o listă a principalelor livrări de produse efectuate în
ultimii 3 ani - valori, perioade de livrare, beneficiari; Documente de confirmare: certificate/documente emise sau contrasemnate de o autoritate ori de către clientul beneficiar sau printr-o declaraţie a operatorului economic; o declaraţie referitoare la echipamentele tehnice şi la
măsurile aplicate în vederea asigurării calităţii / resurse de studiu şi cercetare;
Capacitatea tehnică şi/sau profesională Contractul de furnizare
informaţii referitoare la:
- personalul/organismul tehnic de specialitate, în special pentru asigurarea controlului calităţii; certificate / documente care să ateste conformitatea produselor identificată clar prin referire la standarde relevante; mostre, descrieri şi/sau fotografii;
Capacitatea tehnică şi/sau profesională Contractul de servicii
o listă a principalelor servicii prestate în ultimii 3 ani -
valori, perioade de prestare, beneficiari, Documente de confirmare : certificate/documente emise sau contrasemnate de o autoritate ori de către clientul beneficiar sau printr-o declaraţie a operatorului economic;
o declaraţie referitoare la echipamentele tehnice şi la
măsurile aplicate în vederea asigurării calităţii / resurse de studiu şi cercetare;
Capacitatea tehnică şi/sau profesională Contractul de servicii
informaţii referitoare la : personalul/organismul tehnic de specialitate; studiile, pregătirea profesională şi calificarea personalului
de conducere/responsabil; efectivele medii anuale ale personalului angajat şi al cadrelor de conducere în ultimii 3 ani; măsurile de protecţie a mediului aplicate în timpul îndeplinirii contractului, după caz; utilajele, instalaţiile, echipamentele tehnice de care dispune pentru îndeplinirea contractului; eventualii subcontractanţi;
Capacitatea tehnică şi/sau profesională Contractul de lucrări
O listă a lucrărilor executate în ultimii 5 ani, însoţită de
certificări de bună execuţie pentru cele mai importante lucrări; Documente de confirmare : certificări de bună execuţie pentru cele mai importante lucrări, emise de o autoritate ori de către clientul beneficiar (se indică beneficiarii, valoarea, perioada, locul execuţiei, conformitatea cu normele profesionale din domeniu, dacă au fost duse la bun sfârşit);
informaţii referitoare la :
personalul/organismul tehnic de specialitate; studiile, pregătirea profesională şi calificarea personalului de conducere/
persoanelor responsabile; efectivele medii anuale ale personalului angajat şi al cadrelor de conducere în ultimii 3 ani; măsurile de protecţie a mediului aplicate în timpul îndeplinirii contractului, după caz; utilajele, instalaţiile, echipamentele tehnice de care dispune pentru îndeplinirea contractului; eventualii subcontractanţi;
Standarde de asigurare a calităţii
Dacă se solicită prezentarea unor certificate prin care se atestă respectarea anumitor standarde de asigurare a calităţii, atunci această solicitare trebuie să se raporteze la sistemele de asigurare a calităţii bazate pe standarde europene.
Certificarea respectării standardelor de asigurare a calităţii nu poate face obiectul susţinerii acordate de către o altă persoană.
Standarde de asigurare a calităţii Documente de confirmare: certificate emise de către o autoritate publică competentă care
respectă standarde europene de certificare;
orice alte documente/probe care confirmă asigurarea unui
nivel corespunzător al calităţii;
Standarde de protecţie a mediului Notă: Informaţiile privind măsurile de protecţia mediului, se solicită de regulă, în cazul în care obiectul are o componentă de servicii şi/sau lucrări. Dacă se solicită prezentarea unor certificate, atunci autoritatea contractantă trebuie să se raporteze: fie la Sistemul Comunitar de Management Ecologic şi Audit (EMAS); fie la standarde de gestiune ecologică bazate pe seriile de standarde europene sau internaţionale în domeniu. Certificarea respectării standardelor de protecţie a mediului nu poate face obiectul susţinerii acordate de către o altă persoană.
Exemple formulări RESTRICTIVE / NERESTRICTIVE ANRMAP nr. 509 din 14 septembrie 2011
Art. 180,181 si 182 din O.U.G. nr.34/2006 Situaţia personală a candidatului sau a ofertantului FORMULĂRI RESTRICTIVE Documentaţia de atribuire/Anunţul de participare/Invitaţia de participare • Cazier judiciar/fiscal al personalului operatorului economic • Istoricul litigiilor (informaţiile cuprinse se regăsesc în cadrul declaraţiei pe proprie răspundere) Notă: Istoricul litigiilor este o declaraţie pe proprie răspundere a operatorilor economici prin care se prezintă încadrarea sau neîncadrarea în prevederile art. 180 din O.U.G. nr. 34/2006; de aceea, solicitarea depunerii atât a istoricului litigiilor, cât şi a declaraţiei pe proprie răspundere este inoportună ambele documente certificând în esenţă aceeaşi stare de fapt
• Declaraţie potrivit căreia operatorul economic se află în procedura de insolvenţă
Art. 180,181 si 182 din O.U.G. nr.34/2006 Situaţia personală a candidatului sau a ofertantului FORMULĂRI NERESTRICTIVE Documentaţia de atribuire/Anunţul de participare/Invitaţia de participare 1. Declaraţie pe proprie răspundere privind neîncadrarea în dispoziţiile art. 180 -cazier judiciar -cazier fiscal
2. Declaraţie pe proprie răspundere privind neîncadrarea în dispoziţiile art. 181 -Certificat de atestare fiscală (datorii la bugetul consolidat general) din care să reiasă obligaţiile exigibile la data de .... (se va corela cu termenul legal al scadenţei de plată) -Certificat de taxe și impozite locale (datorii la bugetele locale) din care să reiasă obligaţiile exigibile la data de .... (se va corela cu termenul legal al scadenţei de plată) ! Data la care expiră termenul de achitare a datoriilor este data de 25 a fiecărei luni (Legea nr.571/2003)
Art. 180,181 si 182 din O.U.G. nr.34/2006 Situaţia personală a candidatului sau a ofertantului FORMULĂRI NERESTRICTIVE Documentaţia de atribuire/Anunţul de participare/Invitaţia de participare
3. Certificat de participare cu ofertă independentă, conform Ordinului nr. 314/2011 al Președintelui A.N.R.M.A.P.
4. Declaraţie pe proprie răspundere privind neîncadrarea în prevederile art. 69¹ (evitarea conflictului de interese) din O.U.G. nr. 34/2006
Art. 183 din O.U.G. nr.34/2006 Capacitatea de exercitare a activităţii profesionale FORMULĂRI RESTRICTIVE Documentaţia de atribuire/Anunţul de participare/Invitaţia de participare • Obiectul contractului să se regăsească în codul CAEN principal din Certificatul constatator emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului
• Codul CAEN să corespundă codului CPV aferent obiectului contractului • Depunerea statutului societăţii comerciale sau a actului constitutiv al acesteia atunci când se solicită certificatul constatator emis de ONRC
• Certificat de atestare profesională emis de diverse entităţi în baza unor regulamente proprii ce nu au la bază acte normative
Art. 183 din O.U.G. nr.34/2006 Capacitatea de exercitare a activităţii profesionale FORMULĂRI RESTRICTIVE Documentaţia de atribuire/Anunţul de participare/Invitaţia de participare • Autorizări de livrare de la producătorul sau distribuitorul produselor comercializate ori de la cel al echipamentelor cărora le sunt destinate
• Autorizări emise în mod special pentru autoritatea contractantă organizatoare a procedurii (care să indice denumirea acestei autorităţi)
• Sediul ofertantului/candidatului să fie situat în zona X
Art. 183 din O.U.G. nr.34/2006 Capacitatea de exercitare a activităţii profesionale FORMULĂRI NERESTRICTIVE Documentaţia de atribuire/Anunţul de participare/Invitaţia de participare 1. Certificat constatator emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului din care să rezulte obiectul de activitate al respectivului operator economic. Obiectul contractului să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC.
2. Document edificator considerat necesar pentru dovedirea apartenenţei la categoria profesională impusă de îndeplinirea contractului solicitat:
-Certificate, atestate, autorizaţii etc. în funcţie de specificul contractului, în situaţia în care există reglementări legale care impun deţinerea unor astfel de documente; Ex: I.S.C.I.R., A.N.R.E., A.F.E.R., C.N.C.A.N., R.A.R., A.R.R. (certificate, atestate, autorizaţii etc. ale operatorului economic) -Autorizaţie de punere pe piaţă/de comercializare emisă pe numele operatorului economic
Art. 184 din O.U.G. nr.34/2006 Situaţia economică și financiară FORMULĂRI RESTRICTIVE Documentaţia de atribuire/Anunţul de participare/Invitaţia de participare
• Rezultatele exerciţiilor financiare/bilanţul contabil pentru ultimii 3 ani trebuie să fie pozitive sau să indice profit
• Acces la linii de credit în sumă fixă de… (fără corelarea cu perioada solicitată pentru finanţare)
• Scrisorile de bonitate din partea băncilor în sumă fixă de…
Art. 184 din O.U.G. nr.34/2006 Situaţia economică și financiară FORMULĂRI RESTRICTIVE Documentaţia de atribuire/Anunţul de participare/Invitaţia de participare
• Prezentarea de către operatorii economici a unei asigurări privind riscul profesional
• Înregistrarea la Centrala Incidentelor de Plăţi (C.I.P.) sau adeverinţă C.I.P.care să ateste că nu figurează în evidenţele acestei instituţii cu incidente majore de plată
Art. 184 din O.U.G. nr.34/2006 Situaţia economică și financiară FORMULĂRI NERESTRICTIVE Documentaţia de atribuire/Anunţul de participare/Invitaţia de participare
a) Declaraţii bancare corespunzătoare sau, după caz, dovezi privind asigurarea riscului profesional:
1. Ofertantul trebuie să demonstreze că, la momentul semnării contractului, va avea acces la sau are disponibile resurse reale, negrevate de datorii, linii de credit confirmate de bănci sau alte mijloace financiare suficiente pentru a realiza cashflow de execuţie a lucrării pentru perioada precizată.
2. Dovezi privind asigurarea riscului profesional aferent contractului ce urmează a fi atribuit, numai în situaţia în care există acte normative ce reglementează o astfel de situaţie
Art. 184 din O.U.G. nr.34/2006 Situaţia economică și financiară FORMULĂRI NERESTRICTIVE Documentaţia de atribuire/Anunţul de participare/Invitaţia de participare
b) Bilanţul contabil sau extrase de bilanţ, în cazul în care publicarea acestor bilanţuri este prevăzută de legislaţia ţării în care este stabilit ofertantul/candidatul -bilanţ contabil/extras de bilanţ/raport de audit/raport al cenzorilor etc. -media cifrei de afaceri globale/media cifrei de afaceri în domeniul de activitate aferent contractului întro perioadă anterioară care vizează o perioadă de cel mult ultimii 3 ani -cifra de afaceri globală/cifra de afaceri în domeniul de activitate aferent obiectului contractului într-o perioadă anterioară care vizează o perioadă de cel mult ultimii 3 ani
Nota:Valoarea cifrei de afaceri nu trebuie sa fie mai mare decât valoarea estimată a contractului multiplicată cu 2
Contract de furnizare Art. 188 din O.U.G. nr.34/2006 Situaţia economică și financiară FORMULĂRI RESTRICTIVE Documentaţia de atribuire/Anunţul de participare/Invitaţia de participare
a)Listă a principalelor livrări prin prezentarea de contracte finalizate/semnate/ştampilate/începute
• • • • • •
Listă a principalelor livrări de produse efectuate în ultimii 2 ani Listă a principalelor livrări de produse efectuate în ultimul an Solicitarea de demonstrare a experienţei similare nr. MINIM de contracte/recomandări nr. FIX de contracte > 1 Recomandări emise în mod special pentru AC organizatoare a procedurii (care să indice denumirea acestei autorităţi
b) Echipamentele necesare pentru executarea contractului să fie în proprietatea ofertantului
Contract de furnizare Art. 188 din O.U.G. nr.34/2006 Situaţia economică și financiară FORMULĂRI RESTRICTIVE Documentaţia de atribuire/Anunţul de participare/Invitaţia de participare
b) Echipamentele necesare pentru executarea contractului să fie în proprietatea ofertantului Exemple: Solicitarea unui -nr. MINIM de staţii de alimentare cu carburant - nr.FIX de staţii de alimentare cu carburant -nr. MAXIM de staţii de alimentare cu carburant - nr. de km până la staţia de alimentare cu combustibil
Contract de furnizare Art. 184 din O.U.G. nr.34/2006 Situaţia economică și financiară FORMULĂRI RESTRICTIVE Documentaţia de atribuire/Anunţul de participare/Invitaţia de participare c) Personalul minim de care dispune operatorul economic în vederea derulării contractului să fie angajat sau angajat permanent
d) Autorizaţie/împuternicire pentru livrarea/comercializarea produselor din partea producătorului sau importatorului
e) Prezentarea certificatului ISO 9001 de la producător/distribuitor
Contract de furnizare Art. 188 din O.U.G. nr.34/2006 Situaţia economică și financiară FORMULĂRI NERESTRICTIVE Documentaţia de atribuire/Anunţul de participare/Invitaţia de participare a)Listă a principalelor livrări de produse efectuate în ultimii 3 ani, conţinând valori, perioade de livrare, beneficiari, indiferent dacă aceştia din urmă sunt autorităţi contractante sau clienţi privaţi -prezentarea a cel puţin unui document/contract/proces-verbal de recepţie sau a unui număr maxim de documente/contracte/procese-verbale de recepţie prin care să confirme livrarea de produse a căror cantitate/valoare să fie de .... Notă: -cantitatea/valoarea solicitată trebuie să fie mai mică sau egală cu valoarea estimată -Nu se poate solicita îndeplinirea cerinţei privind experienţa similară prin impunerea atât a unui nivel valoric cât și a unui nivel cantitativ. b) Declaraţie referitoare la echipamentele tehnice şi la măsurile aplicate în vederea asigurării calităţii, precum şi, dacă este cazul, la resursele de studiu şi cercetare; Exemplu: -Declaraţie referitoare la asigurarea condiţiilor de refrigerare la produsele alimentare – asigurarea calitativă -Gradul de acoperire la nivel local/judeţean/naţional (în cazul achiziţionării de combustibil, se poate solicita cel puţin o staţie la nivel local/judeţean/naţional
Contract de furnizare Art. 188 din O.U.G. nr.34/2006 Capacitatea tehnică și/sau profesionale FORMULĂRI NERESTRICTIVE Documentaţia de atribuire/Anunţul de participare/Invitaţia de participare
c) informaţii referitoare la personalul/organismul tehnic de specialitate de care dispune sau al cărui angajament de participare a fost obţinut de către candidat/ofertant -declaraţie de disponibilitate din partea ofertantului cu privire la personalul de specialitate cu anumite certificări impuse de acte normative ce se vor menţiona
-prezentarea unei/unor dovezi de instruire a personalului pentru perioada de garanţie acordată echipamentului
Contract de furnizare Art. 188 din O.U.G. nr.34/2006 Capacitatea tehnică și/sau profesionale FORMULĂRI NERESTRICTIVE Documentaţia de atribuire/Anunţul de participare/Invitaţia de participare
d) certificate sau alte documente emise de organisme abilitate în acest sens, care să ateste conformitatea produselor, identificată clar prin referire la specificaţii sau standarde relevante
e) mostre, descrieri şi/sau fotografii a căror autenticitate trebuie să poată fi demonstrată în cazul în care autoritatea contractantă solicită acest lucru
Contract de servicii Art. 188 din O.U.G. nr.34/2006 Capacitatea tehnică și/sau profesionale FORMULĂRI RESTRICTIVE Documentaţia de atribuire/Anunţul de participare/Invitaţia de participare
a)Listă a principalelor servicii prestate prin prezentarea de contracte finalizate/semnate/ştampilate/începute .... -listă a principalelor servicii prestate în ultimii 2 ani -listă a principalelor servicii prestate în ultimul an -recomandări emise în mod special pentru autoritatea contractantă organizatoare a procedurii (care să indice denumirea acestei autorităţi) -dovada, în ceea ce privește experienţa similară, că a îndeplinit calitatea de contractant principal într-un contract similar cu cel care face obiectul achiziţiei -solicitarea de demonstrare a experienţei similare: • nr. MINIM de contracte/recomandări • nr. FIX de contracte > 1
Contract de servicii Art. 188 din O.U.G. nr.34/2006 Capacitatea tehnică și/sau profesionale FORMULĂRI RESTRICTIVE Documentaţia de atribuire/Anunţul de participare/Invitaţia de participare
b)Echipamentele necesare pentru executarea contractului să fie în proprietatea ofertantului c)Personalul minim de care dispune operatorul economic în vederea derulării contractului să fie angajat sau angajat permanent
d) Participarea personalului responsabil într-un nr. MINIM/MAXIM de proiecte similare Participarea personalului responsabil într-un nr. MINIM/MAXIM de proiecte similare a căror valoare de finanţare aprobată să fie de.....X milione euro
Contract de servicii Art. 188 din O.U.G. nr.34/2006 Capacitatea tehnică și/sau profesională FORMULĂRI NERESTRICTIVE Documentaţia de atribuire/Anunţul de participare/Invitaţia de participare a) O listă a principalelor servicii prestate în ultimii 3 ani, conţinând valori, perioade de prestare, beneficiari, indiferent dacă aceştia din urmă sunt autorităţi contractante sau clienţi privaţi - Prezentarea a cel puţin unui document/contract/proces-verbal de recepţie sau a unui număr maxim de documente/contracte/procese-verbale de recepţie care să confirme prestarea de servicii în valoare de.. Notă: - Cantitatea/vcaloarea solicitată trebuie să fie mai mică sau egală cu V estimată. - Nu se poate solicita îndeplinirea cerinţei privind experienţa similară prin impunerea atât a a unui nivel valoric cât și a unui nivel cantitativ b) O declaraţie referitoare la echipamentele tehnice şi la măsurile aplicate în vederea asigurării calităţii, precum şi, dacă este cazul, la resursele de studiu şi cercetare
Contract de servicii Art. 188 din O.U.G. nr.34/2006 Capacitatea tehnică și/sau profesională FORMULĂRI NERESTRICTIVE Documentaţia de atribuire/Anunţul de participare/Invitaţia de participare c) Informaţii referitoare la personalul/organismul tehnic de specialitate de care dispune sau al cărui angajament de participare a fost obţinut de către candidat/ofertant, în special pentru asigurarea controlului calităţii -Se va solicita o declaraţie de disponibilitate a ofertantului cu privire la personalul de specialitate cu anumite certificări impuse de acte normative ce se vor menţiona
d) Informaţii referitoare la studiile, pregătirea profesională şi calificarea personalului de conducere, precum şi ale persoanelor responsabile pentru îndeplinirea contractului de servicii
e)Declaraţie referitoare la efectivele medii anuale ale personalului angajat şi al cadrelor de conducere în ultimii 3 ani
Contract de servicii Art. 188 din O.U.G. nr.34/2006 Capacitatea tehnică și/sau profesionale FORMULĂRI NERESTRICTIVE Documentaţia de atribuire/Anunţul de participare/Invitaţia de participare f) Dacă este cazul, informaţii privind măsurile de protecţie a mediului pe care operatorul economic le poate aplica în timpul îndeplinirii contractului de servicii
-În situaţia în care sunt necesare măsuri de protecţie a mediului, autoritatea contractantă va face referire la standardele de protecţie a mediului ce trebuie respectate pentru îndeplinirea contractului -Prezentarea certificatului ISO 14000
g) Informaţii referitoare la utilajele, instalaţiile, echipamentele tehnice de care poate dispune operatorul economic pentru îndeplinirea corespunzătoare a contractului de servicii ; Exemplu: Atestate/autorizaţii A.F.E.R., I.S.C.I.R., A.N.R.E
Contract de lucr lucră ări Art. 188 din O.U.G. nr.34/2006 Capacitatea tehnică și/sau profesionale FORMULĂRI RESTRICTIVE Documentaţia de atribuire/Anunţul de participare/Invitaţia de participare
a)Recomandări emise în mod special pentru autoritatea contractantă organizatoare a procedurii (care să indice denumirea acestei autorităţi -Contract(e)/semnat(e)/început(e)/încheiat(e) în ultimii 5 ani -Dovada că a finalizat în ultimii 5 ani un contract care cuprinde atât proiectarea, cât şi execuţia de lucrări -Dovada că a finalizat în ultimii 5 ani un contract de execuţie pentru o unitate spitalicească/o unitate de alimentaţie publică -Demonstrarea experienţei similare prin executarea de contracte prin obiective de investiţii identice cu cel care urmează a se executa -Prezentarea unui contract de lucrări în valoare de minimum x lei prin care să se fi realizat punerea în operă a minimum Y m2/km/tone/etc
Contract de lucrări Art. 188 din O.U.G. nr.34/2006 Capacitatea tehnică și/sau profesionale FORMULĂRI RESTRICTIVE Documentaţia de atribuire/Anunţul de participare/Invitaţia de participare
b) Responsabil privind asigurarea controlului calităţii într-un proiect a cărui valoare estimate este de X lei/euro
c) Personalul minim de care dispune operatorul economic în vederea derulării contractului să fie angajat sau angajat permanent f) Echipamentele necesare pentru executarea contractului să fie în proprietatea ofertantului Staţia de betoane să fie la X km distanţă de locul de execuţie a lucrării Echipamentele să nu aibă o vechime mai mare de X ani
Contract de lucrări Art. 188 din O.U.G. nr.34/2006 Capacitatea tehnică și/sau profesionale FORMULĂRI NERESTRICTIVE Documentaţia de atribuire/Anunţul de participare/Invitaţia de participare
a) O listă a lucrărilor executate în ultimii 5 ani, însoţită de certificări de bună execuţie pentru cele mai importante lucrări
- Lista poate fi însoţită de cel puţin un document sau de un număr maxim de documente (contract(e)/proces(e) verbal(e) de recepţie etc. prin care să se confirme executarea lucrărilor în valoare de... și, după caz, având o capacitate de...
Contract de lucrări Art. 188 din O.U.G. nr.34/2006 Capacitatea tehnică și/sau profesionale FORMULĂRI NERESTRICTIVE Documentaţia de atribuire/Anunţul de participare/Invitaţia de participare NOTA: - Nu se poate solicita îndeplinirea cerinţei privind experienţa similară prin impunerea atât a unui nivel valoric, cât și a unui nivel cantitativ. - Lista poate fi însoţită de recomandare din partea beneficiarilor. - In situaţia în care contractele au fost semnate înainte de perioada de 5 ani, autoritatea contractantă va lua în considerare lucrările executate și duse la bun sfarșit în perioada solicitată și va avea în vedere doar lucrările executate în aceasta perioadă
Contract de lucrări Art. 188 din O.U.G. nr.34/2006 Capacitatea tehnică și/sau profesionale FORMULĂRI NERESTRICTIVE Documentaţia de atribuire/Anunţul de participare/Invitaţia de participare
Exemple: -În cazul unui contract de AP ce presupune atât proiectare, cât și execuţie AC nu va limita operatorii economici la prezentarea unui contract având ca obiect atât proiectare, cât și execuţie, permiţându-le acestora prezentarea de contracte distincte
-În situaţia unui contract de achiziţie publică de servicii ce presupune proiectarea pentru o unitate spitalicească/o unitate de alimentaţie publică, autoritatea contractantă va putea solicita operatorilor economici să facă dovada că au finalizat în ultimii 3 ani un astfel de contract
Contract de lucrări Art. 188 din O.U.G. nr.34/2006 Capacitatea tehnică și/sau profesionale FORMULĂRI NERESTRICTIVE Documentaţia de atribuire/Anunţul de participare/Invitaţia de participare
b) Informaţii referitoare la personalul/organismul tehnic de specialitate de care dispune sau al cărui angajament de participare a fost obţinut de către candidat/ofertant, în special pentru asigurarea controlului calităţii
-Responsabil CQ sau dovezi care să ateste absolvirea cursului de management în domeniul calităţii
Contract de lucrări CONTRACTE DE LUCRARI Art. 188 din O.U.G. nr.34/2006 Capacitatea tehnică și/sau profesionale FORMULĂRI NERESTRICTIVE Documentaţia de atribuire/Anunţul de participare/Invitaţia de participare
c) Informaţii referitoare la studiile, pregătirea profesională şi calificarea personalului de conducere, precum şi ale persoanelor responsabile pentru execuţia lucrărilor
-Se va solicita o declaraţie cu privire la personalul de specialitate cu anumite certificări, după caz, în măsura în care există acte normative ce se vor menţiona
Contract de lucrări CONTRACTE DE LUCRARI Art. 188 din O.U.G. nr.34/2006 Capacitatea tehnică și/sau profesionale FORMULĂRI NERESTRICTIVE Documentaţia de atribuire/Anunţul de participare/Invitaţia de participare
Exemplu: -Coordonator de proiect cu experienţă profesională în construcţii de infrastructură de transport rutier, dovedită prin participarea în cel puţin un proiect similar -Şef şantier execuţie cu experienţă profesională în construcţii de infrastructură de transport rutier, dovedită prin participarea în cel puţin un proiect similar -Diplomă de inginer, studii superioare, bune cunoştinţe de limbă română şi/sau engleză, CV-uri ale persoanelor responsabile pentru îndeplinirea contractului -Responsabil tehnic cu execuţia atestat de către M.D.R.T.
Contract de lucrări CONTRACTE DE LUCRARI Art. 188 din O.U.G. nr.34/2006 Capacitatea tehnică și/sau profesionale FORMULĂRI NERESTRICTIVE Documentaţia de atribuire/Anunţul de participare/Invitaţia de participare
d) o declaraţie referitoare la efectivele medii anuale ale personalului angajat şi al cadrelor de conducere în ultimii 3 ani * Se va solicita o declaraţie cu privire la personalul de specialitate cu anumite certificări, după caz, în măsura în care există acte normative ce se vor menţiona Notă: Această declaraţie nu se referă la personalul responsabil pentru îndeplinirea contractului
Contract de lucrări CONTRACTE DE LUCRARI Art. 188 din O.U.G. nr.34/2006 Capacitatea tehnică și/sau profesionale FORMULĂRI NERESTRICTIVE Documentaţia de atribuire/Anunţul de participare/Invitaţia de participare e) Dacă este cazul, informaţii privind măsurile de protecţie a mediului pe care operatorul economic le poate aplica în timpul îndeplinirii contractului de lucrări -Prezentarea certificatului ISO 14000
Exemplu: Echipamentele de construcţii (utilajele) utilizate pentru pentru îndeplinirea contractului să fie echipate la nivel EURO... Nivel de zgomot de ...... (în conformitate cu reglementările în domeniu)
Contract de lucrăr lucrării Art. 188 din O.U.G. nr.34/2006 Capacitatea tehnică și/sau profesionale FORMULĂRI NERESTRICTIVE Documentaţia de atribuire/Anunţul de participare/Invitaţia de participare
f) O declaraţie referitoare la utilajele, instalaţiile, echipamentele tehnice de care poate dispune operatorul economic pentru îndeplinirea corespunzătoare a contractului de lucrări
Exemplu : Documentul care atestă deţinerea (dotarea proprie/închirierea sau alte forme de punere la dispoziţie) a utilajelor, instalaţiilor, echipamentelor tehnice și laboratoarelor implicate în realizarea contractului
Contract de lucrăr lucrării Art. 188 din O.U.G. nr.34/2006 Capacitatea tehnică și/sau profesionale FORMULĂRI NERESTRICTIVE Documentaţia de atribuire/Anunţul de participare/Invitaţia de participare
g)Informaţii privind partea din contract pe care operatorul economic are, eventual, intenţia să o subcontracteze;
Exemplu: -Declaraţie privind subcontractantul/subcontractanţii, părţile din contract pe care acesta/aceştia urmează să le îndeplinească, datele de recunoaştere ale acestuia/acestora acordul și, după caz, acordul acestuia/acestora
CRITERII DE ATRIBUIRE
Criterii de atribuire
preţul cel mai scăzut oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic
Criterii de atribuire "preţul cel mai scăzut“
Clasamentul se realizează numai prin compararea preţurilor prezentate în cadrul ofertelor admisibile, fără să fie cuantificate alte elemente de natură tehnică sau alte avantaje care rezultă din modul de îndeplinire a contractului de către operatorii economici participanţi la procedura de atribuire.
Criterii de atribuire "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic"
Clasamentul se realizează prin aplicarea unui sistem de factori de evaluare pentru care se stabilesc ponderi relative sau un algoritm specific de calcul.
Criterii de atribuire Algoritmul de calcul şi factorii de evaluare a ofertelor, se precizează în mod clar şi detaliat în DA şi vor reflecta metodologia concretă de punctare a avantajelor care vor rezulta din propunerile tehnice şi financiare prezentate de ofertanţi.
Factorii de evaluare Alături de preţ, pot fi:
caracteristici privind nivelul calitativ, tehnic sau funcţional caracteristici de mediu costuri de funcţionare raportul cost/eficienţă servicii post-vânzare şi asistenţă tehnică termen de livrare sau de execuţie alte elemente considerate semnificative pentru evaluarea ofertelor.
Criterii de atribuire Utilizarea criteriilor de calificare şi selecţie ca factori de evaluare a ofertelor
Interzisă
Criterii de atribuire NU se utilizează factori care: nu au o legătură directă cu natura şi obiectul
contractului; nu reflectă un avantaj real şi evident pentru AC.
Criterii de atribuire Ponderea factorilor de evaluare trebuie să reflecte: importanţa caracteristicii tehnice /funcţionale
considerate a reprezenta un avantaj calitativ;
cuantumul valoric al avantajelor de natură
financiară pe care ofertanţii le pot oferi prin asumarea unor angajamente suplimentare faţă de cerinţele minime din caietul de sarcini;
EVALUAREA OFERTELOR
Comisia de evaluare Se nominalizează, de regulă
din
cadrul compartimentului intern specializat, specialişti în domeniul obiectului contractului .
Alţi membri : specialişti din cadrul altor compartimente ale autorităţii contractante; în cazul în care beneficiarul final al contractului este o altă autoritate contractantă, din cadrul respectivei autorităţi contractante; după caz, experţi externi fără a avea însă calitatea de membri ai comisiei.
Comisia de evaluare Expertul va elabora un raport de specialitate cu privire la aspectele tehnice, financiare sau juridice. nu are drept de vot
Comisia de evaluare Persoana responsabilă pentru atribuirea contractului este şi Preşedintele comisiei de evaluare Cu drept de vot
sau Fără drept de vot
Comisia de evaluare Confidenţialitatea şi imparţialitatea membrilor comisiei de evaluare şi a juriului Declaraţie de confidenţialitate şi imparţialitate semnată înainte de preluarea atribuţiilor specifice în cadrul procesului de evaluare.
Comisia de evaluare
Atribuţii: a) deschiderea ofertelor ; b) verificarea îndeplinirii criteriilor de calificare de către ofertanţi/candidaţi; c) realizarea selecţiei/preselecţiei candidaţilor; d) realizarea dialogului cu operatorii economici, în cazul aplicării procedurii de dialog competitiv; e)realizarea negocierilor cu operatorii economici, în cazul aplicării procedurilor de negociere;
Comisia de evaluare f) verificarea propunerilor tehnice; g) verificarea propunerilor financiare; h) stabilirea ofertelor inacceptabile sau neconforme; i) stabilirea ofertelor admisibile; j) aplicarea criteriului de atribuire; k) stabilirea ofertei câştigătoare; l) elaborarea raportului procedurii de atribuire; m) în cazuri justificate, anularea procedurii de atribuire;
Juriul
Când se constituie? la organizarea unui concurs de soluţii
Juriul Cine poate face parte din juriu? cel puţin 3 persoane:
- independente faţă de concurenţi; - cu pregătire profesională în domeniu; - cu experienţă în domeniu; - cu probitate morală recunoscută.
Juriul să nu uităm că Juriul… trebuie să aibă cel puţin 1/3 din membrii cu aceeaşi
calificare /echivalentă cu cea a concurenţilor; este autonom în deciziile şi opiniile pe care le emite.
Obligaţiile juriului? de a evalua soluţiile exclusiv în baza criteriilor de
evaluare indicate;
de a întocmi un raport, semnat de toţi membrii
săi,
de a elabora un proces-verbal complet al
discuţiilor derulate.
În caz de incompatibilitate... Persoana în cauză are obligaţia de a solicita
înlocuirea sa din componenţa comisiei / juriului .
AC are obligaţia de a remedia aspectele care
determină apariţia conflictului de interese.
EVALUAREA OFERTELOR
1.Deschiderea ofertelor
2.Evaluarea propriu zisa a ofertelor
3.Stabilirea ofertei castigatoare
4.Intocmirea raportului procedurii
EVALUAREA OFERTELOR In termen de 25 zile de la deschiderea ofertelor
Prelungirea acestei perioade se poate face numai o singura datacu excepția situațiilor în care autoritatea contractantă reevaluează ofertele ca urmare a unei decizii a CNSC, a unei hotărâri judecătorești sau a recomandărilor observatorilor UCVAP
Prelungirea perioadei de evaluare se aduce la cunoştinţa operatorilor economici implicaţi, în termen de maxim 2 zile
EVALUAREA OFERTELOR Persoana implicată în procesul de evaluare, trebuie: să examineze cu atenţie toate documentele ofertei; să cunoască şi să inţeleagă corect cerinţele cuprinse
în documentaţia de atribuire întocmită de autoritatea contractantă; să cunoască legislaţia în materia achiziţiilor publice să-şi asume raspunderea în legatură cu înţelegerea conţinutului ofertelor;
EVALUAREA OFERTELOR Persoanele implicate în procesul de evaluare, trebuie :
să cunoască piata produselor, serviciilor sau lucrărilor
care fac obiectul contractului ce urmează a fi atribuit; să posede abilităţi de natură administrativă şi dacă este posibil, experienţă în practica desfăşurării procedurilor de achiziţie publică; să inţeleagă scopul evaluării ofertelor şi a rolului acestuia în ansamblul procedurii de achiziţie; sa păstreze confidenţialitatea conţinutului ofertelor.
EVALUAREA OFERTELOR Sunt considerate confidenţiale următoarele informaţii:
situaţia financiară; proiectele de afaceri; produsele nelivrate pieţei; procesele de fabricaţie; licenţele sau brevetele de invenţii; alte informaţii care reprezintă poziţia pe piaţă.
EVALUAREA OFERTELOR În procesul de evaluare a ofertelor comisia /juriul are obligaţia de a respecta principiile care stau la baza atribuirii contractului de achiziţie publică: Nediscriminarea Tratamentul egal Recunoașterea reciprocă Transparenţa Proporţionalitatea eficienţa utilizării fondurilor asumarea răspunderii
EVALUAREA OFERTELOR Respectarea tratamentului egal: Răspunsurile la solicitările de clarificări transmise tuturor ofertanţilor/candidaţilor Procesul verbal de deschidere transmis tuturor participanţilor la procedură (indiferent dacă au fost sau nu prezenţi) Criteriile de selecţie/calificare aplicate identic tuturor participanţilor Aplicarea criteriului de atribuire numai pe baza factorilor ( algoritmului, ponderilor) stabiliţi în DA și anunţul/invitaţia de participare
EVALUAREA OFERTELOR Reguli de evitare a conflictului de interese
OFERTANŢII CANDIDAŢII OFERTANTI ASOCIATI SUBCONTRACTANŢII TERT SUSTINATOR
NU membrii comisiei de evaluare care deţin părţi sociale, părţi de interes, acţiuni, sunt membrii al CA sunt membrii ai organului de supervizare sunt soţ, soţie, rude sau afini grad IV inclusiv sunt persoane aflate în conflict de interese potrivit Legii nr.161/2003
Atribuirea contractelor de achiziţie publică
Procesul de evaluare trebuie să fie : -rezonabil -sistematic -echitabil -precis şi corect documentat
EVALUAREA OFERTELOR Pe parcursul evaluării ofertelor persoanele implicate au obligaţia de a aplica în mod corespunzător principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziţie publică.
EVALUAREA OFERTELOR 1. Şedinţa de deschidere Ofertele se deschid la data/ora /şi locul
indicat în anunţul/invitaţia de participare şi în documentaţia de atribuire.
Orice ofertant are dreptul de a fi prezent la
şedinţa de deschidere a ofertelor
EVALUAREA OFERTELOR În procesul verbal al sedinţei de deschidere se consemnează (conf. Ordinului președintelui ANRMAP nr. 302/1.06.2011): denumirea ofertanţilor; modificările şi retragerile de oferte; existenţa garanţiilor de participare; lista documentelor depuse de fiecare operator economic; elementele principale ale propunerilor financiare, inclusiv preţul; cursul de referinţă care va sta la baza comparării preţurilor la evaluarea ofertelor prezentate într-o altă monedă; propuneri de oferte alternative (dacă este cazul); orice alte detalii şi precizări pe care comisia de evaluare le consideră necesare. modul de desfăşurare a şedinţei.
EVALUAREA OFERTELOR În cadrul sedinţei de deschidere nu este permisă respingerea niciunei oferte, cu excepţia celor care:
Au fost depuse după data şi ora limită de depunere sau la o altă adresă
Nu sunt însoţite de garanţia de participare, în cuantumul, forma şi având perioada de valabilitate solicitate în documentaţia de atribuire
EVALUAREA OFERTELOR 2. Evaluarea propriu-zisă a ofertelor: a. Examinarea documentelor ofertei prin care se confirmă îndeplinirea cerinţelor privind: situaţia personală capacitatea de exercitare a activităţii profesionale situaţia economică şi financiară capacitatea tehnică sau profesională standarde de asigurarea calităţii standarde de mediu
EVALUAREA OFERTELOR Ofertantul are dreptul de a prezenta iniţial: 1.Declaratie pe propria raspundere semnata de reprezentantul sau legal, prin care se confirma indeplinirea cerintelor de calificare
2.Anexe in care se mentioneaza succint,dar precis modul concret de indeplinire al cerintelor (inclusiv , daca au fost solicitate diverse valori, cantitati, etc)
EVALUAREA OFERTELOR
Cum se aplică “SUSŢINEREA UNUI TERŢ” ?
EVALUAREA OFERTELOR SUSŢINEREA UNUI TERŢ: Fonduri
Echipamente personale
Utilaje
Prin: Angajament ferm
EVALUAREA OFERTELOR Susţinerea terţului- resurse care pot fi puse efectiv la dispoziţia ofertantului
Angajamentul ferm prezentat de ofertant/candidat trebuie sa prevada
Resursele respective
Disponibilizarea neconditionata a resurselor in functie de necesitati pe parcursul indeplinirii contractului
EVALUAREA OFERTELOR Susţinerea terţului - îndeplinirea unor cerinţe minime de calificare cum ar fi : Experienta similara
Nivel minim cifra de afaceri
AC trebuie sa garanteze angajamentul ferm
In cazul in care contractantul intampina dificultati pe parcursul derularii contractului persoana susţinătoare se obligă să asigure îndeplinirea completă şi reglementară a obligaţiilor contractuale prin implicarea sa directă.
EVALUAREA OFERTELOR b. Corectarea viciilor de formă Viciu de formă -o eroare sau omisiune, din cadrul unui document, a cărei corectare/completare are rol de clarificare sau confirmare şi nu creează un avantaj evident în raport cu ceilalţi participanţi. Corectarea viciilor de formă trebuie susţinută de sensul şi conţinutul altor informaţii existente iniţial în documentele prezentate de ofertant.
EVALUAREA OFERTELOR c. Stabilirea după caz : Clarificarilor
Completarilor formale
Confirmarilor necesare pentru evaluarea fiecarei oferte
Oferta Ofert a cu preţ aparent neobi neobiş şnuit de scăzut
reprezintă mai puţin de 80% din valoarea
estimată a contractului respectiv
EVALUAREA OFERTELOR d. Corectarea erorilor aritmetice dacă există o discrepanţă între preţul unitar şi
preţul total, trebuie luat în considerare preţul unitar, iar preţul total va fi corectat corespunzător;
dacă există o discrepanţă între litere şi cifre, trebuie
luată în considerare valoarea exprimată în litere, iar valoarea exprimată în cifre va fi corectată corespunzător.
EVALUAREA OFERTELOR 3. Stabilirea ofertei câştigătoare
Oferta câştigătoare se stabileşte dintre ofertele admisibile, pe baza aplicării criteriului pentru atribuirea contractului de achiziţie publică
Oferta care a fost stabilită câştigătoare nu poate fi
modificată şi constituie parte integrantă a contractului de achiziţie publică care urmează să fie încheiat.
EVALUAREA OFERTELOR 4. Elaborarea raportului privind procedura de atribuire cel puţin următoarele informaţii: denumirea și sediul AC; obiectul contractului de AP/acordului cadru; denumirea candidaţilor participanţi la procedură (dacă este
cazul); denumirea candidaţilore selectaţi/neselectaţi, după caz, precum și motivele care au stat la baza selectării/neselectării;
EVALUAREA OFERTELOR 4. Elaborarea raportului privind procedura de atribuire denumirea ofertanţilor participanţi la procedură; denumirea ofertanţilor respinși, precum și motivele care au sta
la baza respingerii; denumirea ofertantului/ofertanţilor a căror ofertă a fost declarată câștigătoare și motivele care au stat la baza acestei decizii; în cazul ofertantului/ofertanţilor câștigători, partea de contract care va fi subcontractată, precum și denumirea subcontractanţilor; justificarea hotărârii de anulare a procedurii (dacă este cazul)
ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI
EVALUAREA OFERTELOR
AC are obligaţia de a încheia contractul de achiziţie publică cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câștigătoare, pe baza propunerilor tehnice și financiare cuprinse în respectiva ofertă.
EVALUAREA OFERTELOR Excepţie: Ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită câştigătoare nu poate încheia contractul deoarece : Se află într-o situaţie de forţă majoră
sau Se află în imposibilitate fortuită de a executa contractul
Modificare H.G. 925/2006 – art. 93
H.G. 219/ 219/2012 modifică art art.. 93 din H.G. 925/ 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din O.U.G. 34 34//2006
Modificare H.G. 925/2006 – art. 93 - sancţionarea autorităţilor contractante care, din motive imputabile acestora, nu încheie contractul de achiziţie publică / acordulacordul-cadru întrîntr-un termen de max. 7 zile după expirarea termenelor de aşteptare; - obligaţia autorităţii contractante de a transmite A.N.R.M.A.P. o notificare privind încheierea contractului de achiziţie publică/acordului cadru, în cel mult 48 de ore de la data încheierii; - dreptul ofertantului lezat de a sesiza A.N.R.M.A.P. privind nerespectarea de către autoritatea contractantă a termenului de încheiere a contractului/acorduluicontractului/acordului-cadru, sau crearea unor circumstanţe artificiale în vederea anulării procedurii de atribuire. - Prevederile HG intră în vigoare în 10 zile de la data publicării (26.03.2012)
CĂI DE ATAC ÎN ACHIZIŢII PUBLICE
Căi de Atac Cine poate contesta ? Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act al autorităţii contractante, prin încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, poate solicita, prin contestaţie, anularea actului, obligarea autorităţii contractante de a
emite un act, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe cale administrativ-jurisdicţională, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.
Căi de Atac Act al autorităţii contractante Orice act administrativ ,orice operaţiune administrativă care produce sau poate produce efecte juridice Neîndeplinirea în termenul legal a unei obligaţii prevăzute de ordonanţă
Omisiunea ori refuzul de a emite un act ori refuzul de a efectua o anumită operaţiune în legătură cu sau în cadrul procedurii de atribuire.
Căi de Atac Opţiunea de valorificare a dreptului sau interesului legitim afectat
Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor - calea administrativjurisdicţională prin depunerea unei contestaţii,
Justiţie - în condiţiile legii contenciosului administrativ
Soluțționarea contestaț Solu contestațiilor
Contestaţia poate fi depusă în toate fazele procedurii de atribuire şi împotriva oricărui act al autorităţii contractante în termenul de depunere prevăzut de ordonanţă.
Soluţionarea Contestaţiilor Termene de depunere contestaţii 10 zile începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre un act al autorităţii considerat a fi nelegal, dacă: Vestimată ≥ 130.000 euro – furnizare+servicii (sector clasic) Vestimată ≥ 400.000 euro – furnizare+servicii (utilităţi) Vestimată ≥ 5.000.000 euro – lucrări 5 zile începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre
un act al autorităţii considerat a fi nelegal, pentru Valori estimate sub pragurile de mai sus; termenele se raportează la v e a fiecărui lot
Soluţionarea Contestaţiilor Calculul termenelor Termenul exprimat în zile = începe cu prima oră a primei zile a termenului şi se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului; (ziua în cursul căreia a avut loc un eveniment sau s-a realizat un act al autorităţii contractante nu este luată în calcul).
Notă: Dacă ultima zi este o zi de sărbătoare legală, o sâmbătă sau o duminică, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare.
Soluţionarea contestaţiilor Exemplu : Depunerea unei contestaţii Act contestat : Documentaţia de atribuire, cerinţe de calificare – contract lucrări
Data publicării anunţului de participare
12 iulie 2010
Valoarea estimată a contractului
4.250.000 €
Data luării la cunoştinţă
12 iulie 2010
Termen limită de depunere
19 iulie 2010
Concluzie
20 iulie 2010 = tardivă
Soluţionarea Contestaţiilor
CNSC soluţionează şi...
Contestaţiile depuse în procedurile de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii unui serviciu comunitar de utilităţi publice pentru care legislaţia specifică face trimitere la OUG nr.34/2006
Soluţionarea Contestaţiilor
Contestaţie AC are dreptul de a adopta măsuri de remediere pe care le consideră necesare, cu condiţia ca în cel mult 1 zi lucrătoare de la data adoptării acestora să notifice : Contestatorul
Consiliul
Ceilalti operatori economici implicati in procedura
Soluţionarea Contesta Contestațțiilor Contestaţie depusă la CNSC.
Soluţionarea Contestaţiilor AC are dreptul de a suspenda procedura din proprie iniţiativă, pentru adoptarea măsurilor de remediere. Măsurile de remediere adoptate se publică în SEAP în fişierul „documentaţie şi clarificări” în termen de maxim 1 zi lucrătoare. Notă: Suspendarea procedurii, obligă AC la luarea măsurilor de înştiinţare a operatorilor şi după caz, asupra decalării termenului de depunere şi respectiv de deschidere a ofertelor/candidaturilor.
Soluţionarea Contesta Contestațțiilor
Decizia Consiliului este obligatorie pentru părţi. Contractul de achiziţie publică încheiat cu nerespectarea deciziei Consiliului este lovit de nulitate absolută.
Soluţionarea contestaţiilor În cazul primirii unei contestaţii de către CNSC pentru care nu s-a luat act de renunţare, AC are dreptul de a încheia contractul numai după:
pronunţarea deciziei CNSC şi expirarea termenelor de aşteptare Se aplică şi în cazul : contractelor încheiate în urma procedurii de negociere fără publicare contractelor subsecvente unui acord cadru contractelor încheiate prin sistemul de achiziţie dinamic (dacă AC a publicat în mod voluntar un anunţ/invitaţie în SEAP/JOUE şi a adoptat din proprie iniţiativă termenele de aşteptare )
Soluţionarea Contestaţiilor Procedura de soluţionare a contestaţiilor se desfăşoară cu respectarea principiilor: legalităţii celerităţii contradictorialităţii a dreptului la apărare
Soluţionarea Contestaţiilor Contestatorul are acces la documentele aflate în dosarul achiziţiei publice depuse de AC la CNSC, cu excepţia propunerilor tehnice ale celorlalţi ofertanţi la procedură Notă: propunerile tehnice ale celorlalţi ofertanţi pot fi consultate numai după obţinerea acordului scris al acestora, acord care se anexează cererii contestatorului.
Soluţionarea Contestaţiilor
Soluţionare pe fond
20 de zile de la data primirii dosarului achiziţiei publice de la AC
10 de zile de la data primirii dosarului achiziţiei publice de la AC –in situatia incidentei unei exceptii care impiedica analiza pe fond
Se admite o singură prelungire cu încă 10 zile a termenului de soluţionare pentru cazuri temeinic
.
motivate
Soluţionarea Contestaţiilor CNSC
POATE: Sesiza încălcarea prevederilor OUG 34/2006 la care nu s-a făcut referire în contestaţie la ANRMAP şi UCVAP
NU POATE: Decide atribuirea unui contract către un anumit operator economic
Soluţionarea Contestaţiilor CNSC Admite contestaţia Dispune măsuri de remediere a actului atacat Precizează şi termenul în care aceasta trebuie dusă la îndeplinire, termen ce nu va depăşi termenul de recurs(10 zile)
Poate respinge contestaţia
Nefondata Tardiva Lipsita de interes Lipsita de obiect Ca fiind introdusa de o persoana fara calitate sau neimputernicita sa formuleze contestatie
Soluţionarea Contestaţiilor CNSC Va decide asupra continuării sau anulării procedurii de achiziţie publică. Poate lua act oricând de renunţarea la contestaţie de către contestator. Poate obliga, la cerere, partea în culpă la plata cheltuielilor efectuate în cursul soluţionării contestaţiei
Decizia C.N.S.C. prin care se anulează în tot sau în parte
actul atacat este obligatorie pentru autoritatea contractantă.
Soluţionarea Contestaţiilor CNSC dispune eliminarea oricăror specificaţii tehnice, economice sau financiare Anunţ / invitaţie de participare
Din alte documente emise în legătură cu procedura de atribuire Documentaţia de atribuire
Autoritatea contractanta are dreptul de a anula
procedura de atribuire
Soluţionarea Contestaţiilor CNSC respinge contestatia pe fond
AC reţine o sumă din garanţia de participare in raport cu Ve a contractului
Daca instanta admite plangerea formulata impotriva CNSC
AC returnează suma în cel mult 5 zile lucrătoare de la decizia instanţei
Soluţionarea Contestaţiilor Deciziile C.N.S.C. privind soluţionarea contestaţiilor şi obligarea
la plata amenzii pot fi atacate cu plângere la Curtea de Apel, în termen de 10 zile de la comunicare.
Plângerea va fi formulată în scris, va fi motivată şi va fi
transmisă o copie şi părţii adverse în termen de 10 zile, depunând o dovadă de comunicare în faţa instanţei până la primul termen de judecată.
Instanţa competentă să soluţioneze plângerile depuse împotriva
deciziilor C.N.S.C. este Curtea de Apel, secţia de contenciosadministrativ şi fiscal în a cărei rază se află sediul AC.
Hotărârea pronunţată de instanţă este definitivă şi
irevocabilă.
Soluţionarea contestaţiilor
Calea de atac împotriva deciziei CNSC este recursul. Instanţa competentă să soluţioneze plângerea formulată împotriva deciziei pronunţată de CNSC este Curtea de Apel în a cărei rază se află sediul autorităţii contractante.
Notă: plângerea formulată împotriva deciziei CNSC se taxează.
Soluţionarea Contestaţiilor Instanţa poate dispune suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea plângerii formulate împotriva deciziei CNSC.
Contractul încheiat în perioada de suspendare este lovit de nulitate absolută.
Soluţionarea Contestaţiilor Instanţa, admiţând plângerea, modifică decizia
CNSC,
dispunând după caz: anularea în tot sau în parte a actului autorităţii contractante, obligarea la eliminarea actului de către autoritatea contractantă, îndeplinirea
unei obligaţii de către autoritatea contractantă, insclusiv eliminarea oricăror specificaţii discriminatorii din anunţul/invitaţia de participare, documentaţia de atribuire sau din alte documente emise în legătură cu procedura de atribuire,
orice alte măsuri necesare remedierii încălcării dispoziţiilor legale în
materia achiziţiilor publice.
Soluţionarea Contestaţiilor Procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire şi cele privind Executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică Se soluţionează în primă instanţă secţia de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află AC
Soluţionarea Contestaţiilor Părţile pot conveni ca litigiile în legătură cu
executarea contractelor reglementate de prezenta ordonanţă de urgenţă să fie soluţionate prin arbitraj.
Soluţionarea Contestaţiilor Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul se judecă de
Secţia contencios administrativ și fiscal a Curţii de Apel Notă : Recursul nu suspendă executarea !
Supravegherea modului de atribuire a contractelor de achiziţie publică
se desfăşoară în conformitate cu prevederile Ordinului
preşedintelui A.N.R.M.A.P. nr. 107/2009 care aprobă Regulamentul privind supravegherea modului de
atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.
Supravegherea modului de atribuire a contractelor de achiziţie publică
Se constată faptele prin care se încalcă sau se eludează prevederile legale în domeniul achiziţiilor publice;
Se sancţionează faptele în măsura în care acestea constituie contravenţii;
Se aplică măsuri prin care se pot preveni, stopa sau remedia efectele produse de încălcarea ori eludarea prevederilor legale;
Supravegherea modului de atribuire a contractelor de achiziţie publică
Cele mai frecvente abateri identificate:
încălcarea regulilor de publicitate
anunţurile de atribuire publicate cu întârziere
încălcarea principiilor prin:
netransmiterea spre publicare a deciziei de anulare;
solicitarea de cerinţe minime de calificare având ca efect restrângerea concurenţei;
Supravegherea modului de atribuire a contractelor de achiziţie publică
nerespectarea termenului de zile între data publicării
anunţului/invitaţiei şi data depunerii ofertelor; folosirea cerinţelor de calificare ca factori de evaluare
a ofertelor; nedeschiderea ofertelor la data, ora şi locul precizate în
anunţul/invitaţia de participare;