Există 145 tipuri de soluri în Republica Moldova. Diversitatea factorilor geomorfologici (de ex. relieful), climaterici, de vegetaţie, faună, structură geologică au determinat diversitatea solurilor. Solurile foarte bogate constituie o resursă naturală preţioasă(a se vedea fig. 1).
O mare parte a solurilor solurilor se utilizează utilizează ca suprafeţe arabile – chiar chiar şi cele care după natura natura lor nu sunt prea potrivite pentru agricultură, cum ar fi solurile alcaline care provin din argilă
salină din perioada Neocenului. De asemenea, calitatea a circa 2/3 din solurile aluviale de păşune, în special de-a lungul rîurilor Nistru şi Prut şi din bazinele afluenţilor lor, au fost ameliorate prin intermediul sistemelor de drenaj în scopuri agricole. În ultimii 15 ani conţinutul sărurilor în aceste soluri s-a mărit. Ca rezultat cca 70% din ele au devenit nepotrivite pentru agricultură. Solurile cenuşii sunt cele mai vulnerabile ca resursă naturală, deoarece conţinutul de humus în aceste soluri este jos, iar dintre solurile de cernoziom, cernoziomurile obişnuite şi cele calcaroase au avut de suferit cel mai mult. De exemplu, aşa cum pantele drepte au fost cultivate, stratul de suprafaţă al solului pe aceste pante este vulnerabil la ploi puternice care îl erodează, micşorîndu-i conţinutul de humus. Drept exemplu poate servi calitatea solului din sudul ţării, unde, conform unui studiu ecopedologic efectuat recent, cernoziomurile podzolice erodate manifesă o comprimare considerabilă în straturile superioare(solul devine mai puţin poros). Acest fapt constituie rezulatatul utilizării maşinilor agricole grele care mai sunt folosite şi în prezent în lucrările de cîmp. Presiunea lor asupra solului depăşeşte 3-5 kg/cm 2 (presiunea normală acceptabilă pentru majoritatea solurilor este de 0,4-0,5 kg/cm 2). Ca rezultat, comprimarea excesivă se observă pe 60-65% din pămînturile arabile înainte de recoltare şi pe 98% după recoltare. Compresiunea solului ajunge pînă la adîncimea de 40-50 cm. În afară de eroziune şi degradare, din cauza faptului că procesul urbanizării i-a amploare, se pierd anual 1 500 – 2 000 ha. În ultimele 3 decenii 205 000 ha au fost repartizate pentru construcţii şi necesităţile urbanizării necontrolate. Suprafeţele de sol fertil s-au micşorat de la 0,53 ha pe cap de locuitor la 0,39 ha pe cap de locuitor. Pe parcursul aceleiaş perioade practicarea agriculturii intensive pe circa 133 000 ha a dus la scăderea continuă a fertilităţii solului, agravînd problema degradării solului.
Eroziunea şi degradarea solurilor în Moldova se atribuie următorilor factori:
Factorii naturali: Solurile sunt erodate în timpul ploilor şi alunecărilor de teren în funcţie de factorii topografici(dealuri) şi de practicile agricole. Moldova este o ţară unde ploile intensive sunt un fenomen firesc. Ploile torenţiale afectează cca 80% din pămînturile agricole, mai ales cele situate pe pante, ocupînd o suprafaţă de cca 2 mln. ha. În comformitate cu datele pentru 2002, 886 000 ha sau 25% din suprafaţa totală a pămîntului, inclusiv pămînturile agricole, au fost afectate de diferite tipuri de eroziune, în special de cele provocate de ploi. Se consideră că mai mult de 130 000 ha au un grad de erodare mai mare decît valoarea medie. Eroziunea rapidă a solurilor provoacă daune serioase pentru cultivarea producţiei agricole în Moldova, deoarece capacitatea regenerativă firească a solurilor pe pante este joasă.
În afară de ploile puternice, alunecările de teren, de asemenea, produc eroziuni grave. În total, s-au înregistrat cca 55 427 ha supuse alunecărilor de teren, dintre care 2 362 ha sunt supuse periclolului alunecărilor active anuale. Alunecările de teren au loc în special în partea centrală a ţării şi deseori pe suprafeţe acoperite de păduri, care stabilizeză pantele. Datele privind eroziunea solului pentru 1995 indică o continuă agravare a situaţiei, deja fiind afectată o suprafaţă de 430 800 ha (a se vedea tab.2) Tabelul 2:: Eroziuneea anuală a solurilor şi pierderile de substanţe nutritive din sol, 2003: Regiunea Nord Central Sud-Est Sud Total
Suprafaţă erodată 1 000 ha 652,4 289,9 103,6 384,8 1430,7
Pierderile în Sol Humus 3880,6 9282 740,8 7694,9 22144,3
115 255,5 21,2 214,8 606,5
Azot 1 000 t 8,2 17,6 1,6 15,9 43,3
Fosfor 4,9 12,6 0,9 9,4 27,8
Potasiu 104,2 2298,6 17,2 178,5 28598,5
Sursă: Buletin de monitorizare ecopedologică, 2003.
Factorii institutionali: Clarificarea actulaelor scopuri de producţie care nu prevăd utilizarea tehnologiilor de conservare a solurilor sau stimularea conservării solului. Se întreprind activităţi de protecţie zonală a solului, însă, din lipsă de mijloace financiare, aceste activităţi sunt implementare doar parţial.
Factorii de coordonare a utilizarii paminturilor: Îmbinarea nepotrivită a culturilor, reliefului şi tipului de sol (plantarea pe pante în loc de cereale aplantelor multianuale sau a pomilor). Transformarea excesivă a păşunilor deluroase şi a luncilor în cîmpuri pentru cultivarea culturilor anuale, fără a ţine cont de relief, fără supraveghere fizică sau biologică. În cazul cultivării plantelor, stratul de humus de pe suprafaţa solului este uşor erodat, lăsînd pe vîrf doar straturile nisipoase şi argiloase. Aceasta se poate observa după culoarea cenuşie –deschis a stratului de pe suprafaţa solului de pe pantă, cele de jos fiind mai întunecate şi mai bogate în cernoziom. Stratul de humus este spălat spre baza dealurilor, deseori ajungînd la apele de suprafaţă. Acest fenomen provoacă eutroficarea majorităţii rîurilor şi lacurilor în fiecare vară. Cadrul existent de planificare teritorială a bazinelor hidrografice este potrivit pentru suprafeţele plane, însă el include şi anumite măsuri de prevenire pentru a reduce pericolul eroziunii solului(plantarea fîşiilor forestiere de protecţie, săparea teraselor, acoperirea cu vegetaţie a şanţurilor formate în urma ploilor). Terasele se întîlnesc frecvent, ocupînd mai mult de 60 000 ha, însă eficienţa lor e mai mică decît în alte ţări, în unele cazuri chiar contribuind la mărirea gradului de eroziune. Sistemele de boronire intensivă au efect foarte
negativ asupra solurilor. Asolamentul incorect, utilizarea neechilibrată a chimicalelor, folosirea maşinilor şi utilajului învechit au, de asemenea, efecte negative. Aplicarea erbicidelor în locul cultivării manuale a rîndurilor de porumb şi vie poate duce la sporirea eroziunii de 4-5 ori în vii şi de 8-10 ori pe cîmpurile de porumb. În general, mărimea suprafeţelor erodate creşte cu cca 0,86% pe an. Pierderile anuale de sol ating anual cifra de 22 mln. t (a se vedea tab.2), adică mai mult de 30 t/ha de pămînt erodat. Livezile, viile şi pămîntul arabil sunt cele mai des supuse eroziunii. Pierderea stratului roditor de sol contribuie la scăderea productivităţii. Experienţele efectuate pe cîmp cu porumbul, floarea-soarelui, grîul arată că micşorarea cantităţii producţiei este considerabilă(a se vedea tab.3). Extrapolarea acestor pierderi cauzate de eroziunea solurilor poate fi evaluată la 44-55 mln. $SUA anual. Benficiul total al conservării solului este estimat la 450-550 mln. $SUA. Tabelul 3:: Pierderile calculate de culturi din cauza eroziunii, 2003: Produsul agricol Culturi brute(floarea-soarelui,porumb etc.) Cereale de toamnă Cereale de primăvară Erbuir multianuale Struguri Fructe
Pierderi în producţie din cauza eroziunii solului(t de UN*) 302 100 110 100 50 400 62 200 32 158 24 943
Sursă: Institutul de Pedologie, Publicaţie anuală.
Fertilitatea, utilizarea pesticidelor si ingrasamintelor Anterior, colhozurile trebuiau să dispună de planuri de fertilizare(cantitatea propusă de îngrăşăminte se calcula în baza roadei preconizate, ţinînd cont de 20 de factori), paşapoarte ale cîmpurilor(cu informaţii despre asolament, irigaţie, tipul de sol şi informaţia agrochimică). Colhozurilor le aparţineau fîşiile de pădure şi cele de protecţie aflate pe teriroriul lor şi păşunile. Pînă în 1990, anual, se analizau aproximativ 500 000 probe de sol, comparativ cu 150 000 în 1996. Utilizarea îngrăşămintelor (a substanţelor active) a fost mai frecventă pînă la perioada de tranziţie-cca 350 000 t în 1986-1987. În 1991 cantitatea îngrăşămintelor minerale utilizate a ajuns la 191 400 t şi acelor organice la 0,6 mln. t. Apoi, conform calculelor pentru 1998, aceste cantităţi au scăzut brusc: în sol au fost introduse 11 200 t de îngrăşăminte conţinînd 20% azot, 10% fosfaţi, 5% potasiu şi 1,5 mln. t de îngrăşăminte organice. În conformitate cu
datele ştiinţifice, cantitatea de îngrăşăminte de azot introduse în 1980 şi 2003 a depăşit norma cu 20 000-30 000 t anual. Atîta timp cît îngrăşămintele minerale erau folosite în locul celor organice, nu apăreau probleme de acest ordin. Însă introducerea neuniformă a îngrăşămintelor organice(distrugerea neuniformă a animalelor, concentrarea lor în complexele animaliere mari), crearea golurilor în echilibrul de humus pe unele terenuri cultivate, pe cînd erau suprefirtilizate (fapt ce, de asemeanea a produs unimpact negativ asupra calităţii solului). În 1981-1985 dificitul de humus constituia 0,37 t/ha, iar 1990 conţinutul din humus din sol s-a redus şi mai mult. Datele despre fertilitatea actuală a solurilor indică un conţinut jos de humus-în medie cca 3,6%(şi pe 13% din soluri conţinutul de hunus constituie 2%), această cifră evident a scăzut de la 9% la sfîrşitul secolului trecut. Conţinutul de substanţe macronutritive examenate din sol este de asemenea jos. Conţinutul de fosfor este 21%, iar de potasiu mobil-de 9,2%. Pe lîngă aceasta situaţia privind utilizarea îngrăşămintelor a arămas aceeşi-se folosesc şi în continuare cantitaţui mari de elemnte nutritive. Strategia umană cu scopul de a rezolva aceste probleme este reducerea cu 40% a suprafeţei semănăturilor din suprafeţele totale însămîţate şi mărirea suprafeţelor de culturi multianuale cu cca 20%, aplicînd în acelaşi timp îngrăşăminte organice. În funcţie de caracteristicele solului şi de gradul eroziunii solului, s-a calculat că pentru a menţine echilibrul de humus în sol este necesar de a introduce 8-12 t/ha de îngrăşăminte organice. Totuşi în 1991-1995 introducerea îngrăşămintelor a scăzut în medie de la 5,1 la 1,2 t/ha. În total aplicarea pesticidelor ascăzut de la 380 000 t de substanţe active în 1984 la 5 800 t în 2003; cantităţile aplicate s-au micşorat de la 15-20 kg/ha la 0,5-0,1 kg/ha. În 1986 media pe ţară privind aplicarea pesticidelor a fost de 15,4 kg/ha pe pămînturile agricole; în 1990- 5,7 kg/ha(37% din nivelul anului 1986). În 1988-1989, 30,2% din probele de sol şi 8,8% din probele de vegetaţie au indicat urme de pesticide, iar 7% din probele de produse alimentare nu corespund normei privind conţinutul de elemente chimice, 1% a indicat depăşirea concentraţiilor maxime admisibile(CMP) de pesticide. În 1993 – ultimul an pentru care exista informaţie – cca 1/5 (21,6%) din toate produsele agricole conţineau cantităţi reziduale de pesticide, iar mai puţin de 1% depăşeau nivelul admisibil. Depistarea pesticidelor în fructe şi legume a fost mai frecventă, dar în ultimii ani proporţia probelor poluate s-a redus. În produsele de origine animalieră cantităţile reziduale de pesticide se pare că se măresc puţin, atît în ceea ce priveşte frecvenţa depistării generale, cît şi în proporţia depăşirii concentraţiilor maxime admisibile. La contaminarea solului şi apelor freatice cu pesticide contribuie de asemenea condiţiilor proaste de păstrare şi faptul că nu au fost elaborate legi privind transportarea lor. Un factor important este reducerea cu 90% a numărului de arbori tăiaţi ilegal care au fost plantaţi pentru conservarea şi protecţia solului şi apelor(fasiile verzi), care au fost tăiaţi ilegal.
Calitatea solurilor
Solurile în Moldova au unele caracteristici chimice neobişnuite: conţinutul sporit de fluorizi în nord-vest, deficit de Iod la nord şi deficit de Mangan în alte regiuni. Probabil, aceste caracteristici, combinate cu introducerea masivă a îngrăşămintelor minerale, conţinînd urme de metale grele, au produs modificări specificeale structurii solului ca rezulatat al acestui fapt, conţinutul de humus în solurile respective a scăzut brusc, astfel creîndu-se un dezechilibru negativ de azot şi fosfor, deoarece semănăturile au nevoie de mai multe substanţe nutritive decît se conţin în apele freatice. Datele indică un conţinut mare de metale grele, nitraţi şi pesticide în structura solului. În 1990-1993 conţinutul de nitraţi în unele probe de sol ajungeau la 256 mg/kg(valoarea standartă pe ţară este de 130 mg/kg), iar conţinutul de plumb constituia 36,3 mg/kg (valoarea standartă stabilită pe ţară e de 30 mg/kg). Cel mai înalt conţinut de metale grele a fost depistat în probele luate la o distanţă de 50-60 m de şosele. În 1992, 3,3% şi 11,4% din probe nu respectau standartele microbiologice şi chimice. În studiul efectuat recent la centrul de Igienă şi Epidemiologie a arătat că 1,4% din 660 probe de sol nu corespund standartelor, conţinînd în cantităţi mari nitraţi(5 probe) şi metalele grele.
•
Solul şi conservarea calităţii acestuia în Republica Moldova
•
Eroziunea solului: Factorii naturali; Factorii institutionali; Factorii de coordonare a utilizarii paminturilor;
•
Fertilitatea, utilizarea pesticidelor şi ingraşămintelor
•
Calitatea solurilor
•
Solurile republicii moldova – principala bogăţie naturală Solul – mijloc de producere; Valorificarea fondului funciar; Humusul – bogăţia solului; Eroziunea distruge solul; Alunecările de teren; Irigarea şi desecarea solurilor.
Liceul Toretic ”Ion Vatamanu”
La
Geografie Tema:„solurile Republicii Moldova”
A efectuat: Bezmosciuc D. clasa XII-„B”
A controlat: Zaporojan O. prof. de geografie - 2005 -
