Arhitectura in Moldova
Arhitectura face parte din artele vizuale şi este apreciată în raport cu aspectul artistic. În mod curent, termenul de „arhitectură” este subînţeles drept arta şi ştiinţa de a construi, dar etimologic, sensul termenului, tradus din greacă: „arhi” cu sensul de „cel mai” sau „cea mai”, iar „tectura” derivă de la „tecton” ce înseamnă „constructor ”, ”, ar oferi sensul deplin: „ cel mai constructor ”, ”, sau prin extensie, - „arhitectura este mai mult decît construcţie ”. Această departajare a operelor de arhitectură de la simplele construcţii este obţinută prin acordarea clădirilor calităţilor estetice. Construcţia devine arhitectură nu numai prin atribuirea expresiei artistice exteriorului sau interiorului, pentru frumuseţe, ci şi asigurînd utilitatea clădirii prin organizarea spaţiului interior, oportun unor anumite activităţi umane: trai, muncă, distracţie, etc. Orice construcţie trebuie să fie trainică, dar în opera de arhitectură soluţia constructivă este tratată artistic, făcîndu-şi apariţia tectonica . Această triadă, – frumuseţe, utilitate şi trăinicie, cunoscută din antichitatea greco romană, au fost numite după numele arhitectului roman Vitruviu, reprezentînd trei componente variabile în calea creării operei de arhitectură. Fiecare din ele depinde de mulţi factori, dintre care cele mai importante sînt mediul geografic, orînduirea socială şi progresul tehnic , combinarea dintre ele oferind originalitatea arhitecturii fiecărui popor în diferite etape ale istoriei lor şi tot ele determină schimbarea arhitecturii pe parcursul timpului. Patrimoniul artistic arhitectural, de regulă, conţine unicate, numite capodopere, spre care au condus realizări mai modeste (numite de masă sau fond constuit ) , , iar după perioadele de înflorire, nu rareori – ur ur mează mează stagnări. Arhitectura este dependentă de orînduirea societăţii, guvernarea autoritară, totalitară sau democratică. Activitatea de arhitectură este o sinteză, cu carac teristici de producţie materiala şi spirituală, este un proces în urma căruia apar opere o pere de creaţie artistică. Ca producţie materială este ancorată în legile fizice ale existenţei, care sînt universale şi se manifestă la fel peste tot, arhitectura ca artă şi creaţie a imaginaţiei, este total îndatorată creatorului, evoluînd prin unicate, produse individuale şi originale, meritul principal al materializării lor aparţinînd activităţii arhitectului. Arhitectura Moldovei a reflectat mediul geografic specific al amplasamentului ţării: clima temperată cu veri calde şi ierni geroase; utilizarea materialelor de construcţie locale: piatra de calcar, lemnul şi lutul, cu elaborarea soluţiilor tehnice originale. Meşterii zidari şi arhitecţii au dat dovadă de abilitatea de a sintetiza influenţele artistice ale timpului, asigurînd originalitatea arhite cturii naţionale. Arhitectura moldovenească, parte componentă a patrimoniului european, a cunoscut aceleaşi programe funcţionale şi constructive, caracteristice fiecărei epoci istorice. Mărturii ale fenomenului de arhitectură sînt atestate începînd din pre istorie, din epoca pietrei (paleoliticul inferior), cînd omul ocupa grote oportune pentru a rezista intemperiilor şi a se proteja de animalele sălbatice, cea mai cunoscută de pe teri toriul republicii fiind grota de lîngă satul Duruitoarea Veche, raionul Rîşcani, cu straturi culturale de peste 500 mii de ani în urmă. După încălzirea climei, mărturii ale prezenţei omului sînt staţiunile lîngă rîuri, pe şes şi cîmpie, unde pe lîngă uneltele d in piatră se găsesc amulete, amulete, cum sînt cele de lîngă staţiunea staţiunea Cosăuţi. Una din cele mai înfloritoare perioade preistorice a fost în timpul culturii Cucuteni- Tripolie. Localităţile se formau în apropierea surselor de apă, conţineau un număr mare de case, amplasate concentric în jurul unui spaţiu central. Casele în două niveluri, erau ample, încălzite cu vetre, înzestrate cu altare. În gospodărie se utilizau vase de ceramică de diverse forme şi pictate, mărturie a dezvoltării meşteşugurilor artistice. În antichitate arhitectura pe teritoriul viitoarei Moldove este reprezentat ă de cetăţui getice, aşezări din case de locuit din carcasă din lemn, unsă cu lut şi văruită, acoperite în patru sau două pante.
În evul mediu arhitectura este reprezentata de locuinţele populare şi aristocratice, lăcaşuri de cult creştin, cetăţui, caste le şi cetăţi, curți domnesti, prăvălii şi instalaţii tehnice populare. Deosebit de apreciată este arhitectura medievală ecleziastică, în operele căreia s-au intersectat influenţe bizantino -orientale cu romano-gotice occidentale, fiind apreciată drept o „ sinteză de importanţă europeană ”. Departe de hotarele Moldovei au ajuns faima boltei moldoveneşti şi pictura exterioară a bisericilor din Bucovina, şapte dintre care fac parte din patrimoniul culturală universal sub egida UNESCO. Dominatia otomană n-a modificat arhitectura moldovenească, doar atingînd decoraţia plastică a caselor aristocratice şi a unor edificii cu destinaţie publică. În perioada modernă, începutul căreia a coincis cu pacea de la Bucureşti din 1812, arhitectura moldovenească a obţinut două faţete: la est de Prut se va conforma exigenţelor guvernării ruse, la vest de Prut – se va orienta spre arhitectura europeană, mai ales cea franceză, însuşind cu timpul mobilitatea stilurilor europene. apar clădiri administrative, financiar -bancare, întreprinderi industriale, spaţii comerciale, instituţii de învăţămînt primar, mediu şi special, stabilimente curative, case de raport, clă diri pentru spectacole, teatru, restaurante, cluburi, circuri, etc. În Moldova de est în secolul XIX arhitectura clădirilor era creată de ingineri şi arhitecţi pregatiț i la Petersburg, Moscova, Riga, în perioada interbelică – Bucureşti şi alte centre europene. Arhitectura din Moldova sovietică a avut un aspect comun cu cea din alte oraşe ale Uniunii Sovietice. Pînă la sfîrşitul anilor 50 ai secolului XX în arhitectura monumentală din oraşele RSSM se utilizau principiul realismului socialist, drept bază teoretică servind tractatele de arhitectură şi operele maeştrilor renaşterii italiene, care a format aşa numitul stil empir sovietic sau stalinist , decorat cu forme şi ornamente din moştenirea istorică locală. În a doua perioadă, care a urmat după decizia privind surplusul de plasticitate în arhitectură (1955), formele spaţiale ale clădirilor, cu excepţia celor monumentale, au fost simplificate, derivînd din structura constructivă şi utilizarea tehnicii de construcţie. Această situaţie a durat cîteva decenii, arhitectura fiind limitată la repetarea unor soluţii spaţial-volumetrice considerate optime pentru diverse tipuri de clădiri: publice, locative, industriale, etc. La mijlocul anilor 60 ai secolului XX, la Chişinău, în cadrul Institutului Politehnic S. Lazo (Universitatea Tehnică) a fost deschisă Facultatea de Arhitectură, unde au fost formate cadrele locale de arhitecţi, care activează în institutele şi organizaţiile de proiectare din oraşele şi satele Republicii Moldova. În anii de independenţă au apărut edificii cu arhitectura elaborată individual, cu calităţi artistico -arhitecturale înalte, bazate pe utilizarea tehnolog iilor noi, rezultînd o manoperă ireproşabilă. Au fost construite clădiri bancare, pentru oficii, business centre, centre comerciale, cluburi, imobile de locuit cu un grad de confort ridicat, vile urbane, etc.
Istoria arhitecturii
Istoria arhitecturii este o disciplină ştiinţifică, care studiază evoluţia formelor spaţiale create de om în decursul existenţei sale pentru locuire, muncă, distracţie, necesităţi spirituale, etc. Obiectul de studiu al istoriei arhitecturii sînt clădirile şi construcţiile istorice, mărturii materiale ale trecutului societăţii umane, numite monumente. Cele mai cunoscute sînt unicatele, opere de arhitectură, de mare valoare artistică, creaţii ale unor arhitecţi notorii, verigile principale ale procesului arhitectural, care marchează jaloanele dezvoltării arhitecturii. Unicatele, prin definiţie, sînt construite într-un singur exemplar, repetarea formei arhitecturale a lor în altă parte, conduce la pierderea efectului scontat. De obicei unicate sînt clădirile monumentale, construit e din materiale durabile, rezistente la acţiunea timpului: lăcaşuri de cult, clădiri administrative, palate aristocratice, etc. Unicatele sînt înconjurate de clădirile cu o arhitectură comună, cele mai reprezentative fiind locuinţele, care formează fondul construit istoric al aşezărilor. Istoria arhitecturii a evoluat în urma etapelor de cercetare: 1. Depistarea monumentelor de arhitectură şi acumularea datelor istorice; 2. Explicarea fenomenului de arhitectură, conjugat cu condiţiile mediului geografic şi social; 3. Formularea legităţilor specifice de plăzmuire a formei arhitecturale şi a evoluţiei ei în timp.
Ca punct de apariţie al fenomenului arhitecturii este considerată perioada cînd omul a î nceput a modifica raţional şi conştie nt mediul în care locui eşte pentru a crea condiţii oportune de trai. Această cotitură de la vieţuirea pasivă într -un mediu climateric benefic la activitatea de creare a spaţiului cu condiţii prielnice traiului a avut loc odată cu răcirea planetară a timpului, cele mai vechi mărturii fiind din perioada preistorică. Pentru Moldova această perioadă începe cu cca. 500 mii de ani în urmă, perioadă străveche, în raport cu apariţia mărturiilor de activitate raţională a omului (cca. 1 milion de ani). Istoria arhitecturii Moldovei, ca şi istoria arhitecturii universale, este studiată după perioadele istorice. sînt evidenţiate cinci perioade istorice principale ale arhitecturii de pe teritoriul Moldovei: - Construcţii preistorice - Arhitectura antică - Arhitectura medievală 2
- Arhitectura modernă - Arhitectura contemporană Istoria arhitecturii Moldovei a început a fi studiată sistematic – în baza unui fundal mare de opere arhitecturale identificate – doar în secolul XX, dar au manifestat interes faţă de istoria arhitecturii autohtone Miron Costin (Cronica Ţărilor Moldovei ş i Munteniei), Dimitrie Cantemir (Descriere a Moldovei), Constantin Stamati (О Бессарабии и ее древних крепостях), Zamfir Arbure (Basarabia în secolul al XIX- lea), în scrierile cărora era pusă problema originii arhitecturii moldoveneşti. Printre primii cercetători ai arhitecturii moldoveneşti se numără: N. Iorga, G. Balş, P. Constantinescu-Iaşi, Gr. Ionescu, G. Curinschi -Vorona, K. Rodnin, V.Voiţehowski, A. Toramanean, V. Smirnov, Ia.Taras ş.a. Istoria arhitecturii antice şi medievale a avansat în ultimele decenii graţie cercetărilor arheologice, care au adus probe cu privire la legăturile strînse ale arhitecturii moldoveneşti cu vechile centre de cultură europene. La rîndul ei, istoria arhitecturii, ca disciplină ştiinţifică, completează prin metodele specific e de studiere a clădirilor şi vestigiilor, pe diferite segmente temporare, cunoştinţele despre trecutul Ţării Moldovei, legăturile culturale complexe şi căile de răspîndire a ideilor şi tehnicilor de construcţie. Arhitectura modernă şi contemporană a intrat tîrziu în atenţia istoricilor, lipsind deocamdată studii de amploare. Arhitectura Ţării Moldovei
Începînd cu perioada formării statalităţii autohtone programele constructive sînt obişnuite pentru evul mediu european: locuinţe, fortificaţii şi biserici. Începînd cu secolul XIV şi pînă în perioada modernă, acestea au fost principalele tipuri de clădiri, deşi, chiar dacă nu s -au păstrat, in literatură se cunosc şi alte tipuri de clădiri: instalaţii tehnice populare, diverse ateliere, unităţi comerciale, curți domnești. Locuinţele continuau să fie de suprafaţă sau adîncite în sol, în dependenţă de locul ocupat de proprietar în ierarhia socială, condiţiile geografice şi climaterice ale perioadei istorice, precum şi de gradul de primejdie. Amplasarea caselor populare depindea de factorii externi, în locurile deschise de şes şi stepă, în perioada îndelungată a răcirii timpului din secolele XIV – XVI, fiind adîncite în sol, iar în zonele de munte şi păduri – ridicate la suprafaţa solului. Odată cu trecerea perioadei cu climă rece casele în toate zonele se construiesc la suprafaţa solului. La construcţia caselor era folosit lemnul – în formă de cununi din bîrne, încheiate la colţuri în cheutori, sau - în carcasă. Mult timp casele au fost alcătuite dintr -o odaie cu intrarea directă din exterior sau printr -un gîrlici. Ocupaţiile diverse care urmau să se realizeze în odaie erau repartizate după colţurile camerei: un colţ cu cuptorul de pregătit hrana, la colţul vecin se a fla patul de dormit, la alt colţ se afla masa şi locul unde erau aşezate icoanele. În forma monocelulară casa a supraveţuit pînă în secolul XX, îndeplinind rolul de bucătărie de vară. Odată cu evoluţia societăţii, la această casă au fost adăugate noi încăperi: tinda şi „casa curată” sau „casa mare”. Ajunsă la formula de trei încăperi, în perioada modernă casa populară cunoaşte o generalizare peste t ot teritoriul locuit de moldoveni, cu optimizarea compartimentării interiorului. Aspectul exterior al casei populare de locuit e ste asigurat de încăperile semideschise şi combinaţia între ele – galeria cu coloane, prispa şi foişorul (cerdacul) din faţa intrării, acoperişul înalt în patru ape. Casele aristocratice sînt cunoscute din secolul XIV. Cea mai veche casă boierească cunoscută graţie investigaţiilor arheologice, se afla la suprafaţa solului, avea planul din trei încăperi, asemănător planului casei populare din secolul XIX-XX. Fiind construite din material perisabil, aceste case ca şi casele populare, au dispărut, la aceasta contribuind şi ostilităţile existente între domnie şi boieri, schimbarea proprietarilor de moşii. Mai bine este cunoscută arhitectura reşedinţelor domneş ti din oraşele Moldovei şi din componenţa mănăstirilor. Cu toate că şi de la ele s -au păstrat doar părţile subterane, dar judecînd după vestigii, casele aveau o planimetrie bazată pe repetarea schemei casei populare din trei odăi, cu tinda amplasată central, cu o galerie de-a lungul faţadei sudice şi foişor în faţa intrării. Sub casă se aflau beciuri ample, bol tite, amenajate la o mare adîncime, la care se ajungea pe trepte exterioare din piatră. Beciurile erau aerisite prin răsuflători amenajate în pereţii exteriori. Fortificaţiile din piatră în Moldova medievală , amplasate la hotarele ţării, erau cetăţi de apărare, formînd o centură, alcătuită din două frontiere distincte. La frontiera de vest se află Cetatea Neamţ, Cetatea Şcheia, Cetatea de Scaun de la Suceava, cunoscute drept castele voievodale, construite în deceniul opt al secolului XIV, atribuite lui Petr u Muşatinul. La frontiera de est cetăţile sînt situate pe malul drept al Nistrului: Cetatea Hotin, Cetatea Albă, Soroca şi Tighina, iar la vest – Cetatea de la Roman. Era folosită în calitate de cetate şi reşedinţa aristocratică de la Orheiul Vechi. Pentru toate cetăţile nucleul vechi reprezintă castelele de dimensiuni mici, pătrate, romboidale în plan, cu parametrii interiori, în medie, în jur de 30 m, cu turnuri la colţuri. Dintre ele doar cetatea de scaun de la Suceava era de mai mari dimensiuni, cu tu rnuri la colţuri şi la mijlocul laturilor. Aceste castele, odată cu apariţia artileriei au fost protejate de incinte exterioare cu bastioane pentru amplasarea pieselor de artilerie, cele mai timpurii datînd pe la mijlocul secolului XV, amplasate la Cetatea Albă de „Stanciu cel Bătrîn”. Cetatea construită integral în perioada domniei lui Ştefan cel Mare - Cetatea de la Roman, era un castel de dimensiuni mai mari, construit concomitent cu bastionul pentru piesa de artilerie. Cetăţile Soroca şi Tighina nu au o datare certă, analiza arhitecturii lor înclină spre o datare cu mult anterioară celei bazate pe surse istorice. Construcţia fortificaţiilor încetează odată cu supunerea Moldovei Porţii Otomane. Bisericile de piatră. Cele mai timpurii biserici de piatră d e pe teritoriul Moldovei istorice datează din secolul al XIV -lea, arhitectura lor fiind formată la interferenţa influenţelor locale, bizantine, slave şi gotice. Arhitectura bisericii moldoveneşti, după organizarea spaţială şi planimetrică în corespundere cu creştinismul ortodox, este compartimentată în pronaos (tindă, pridvor), naos (corabie, navă, hram) şi absida altarului, despărţită de naos prin catapeteasmă 3
(tîmplă, iconostas). Pe parcursul timpului biserica moldovenească a cunoscut o tipologie diversă în dependenţă de statutul comanditarilor şi de caracterul funcţional al lăcaşului de cult: biserică domnească cu rol de necropolă la mănăstire, biserică domnească la mănăstiri, biserică domnească la reşedinţa urbană, biserică domnească ridicată în comemora rea unor evenimente istorice; biserică boierească în reşedinţele de pe moşie; biserică a comunităţii săteşti; paraclis de cimitir, paraclis în componenţa cetăţilor. Bisericile se înscriu în două categorii: cu planul drept (longitudinal) sau cu trei abside (trilobat, triconc). Bisericile cu planul longitudinal au rezultat din simplificarea bazilicii occidentale, de unde a preluat şi denumirea autohtonă (biserică) a lăcaşului de cult creştin. Cea mai cunoscută biserică de tip longitudinal este catedrala Sf. Nicolae din Rădăuţi (sfîrşitul secolului al XIV-lea). Tipul de biserică trilobată în Moldova este apropiat de tipul trilobat bizantino - balcanic, trecut prin filiera bulgară şi sîrbă. Cea mai veche biserică de tip trilobat este biserica Sf. Treime din Siret, datînd din ultimele decenii ale secolului al XIV-lea, refăcută în secolul al XV -lea. În baza acestor două orientări, în a doua jumătate a secolului al XV -lea, în partea de nord-vest a Moldovei istorice, la poalele Carpaţilor de Est, are loc formarea şcolii moldoveneşti de arhitectură ecleziastică. Pornind de la planul specific bizantino- balcanic, formele spaţiale şi detaliile arhitectonice ale bisericilor moldoveneşti sînt tratate în stil gotic. După cum a afirmat G. Balş, cel mai mare cercetător al arhitecturii ecleziastice medievale moldoveneşti: „Biserica moldovenească este construită pe un plan bizantin de mîini gotice”. Un istoric francez completează această caracteristică: „Arhitectura moldovenească este o sinteză de importanţă europeană”. Cele mai evoluate în dimensiuni şi forme spaţiale au fost ctitoriile domneşti de tip trilobat, compartimentarea lor avînd tendinţa spre multiplicare, în secolul al XV -lea ajungîndu-se la cinci compartimente ritualice. Au fost adăugate două compartimente noi: pridvor ul (exonartexul) din faţa intrării şi necropola (gropniţa) ctitorilor, intercalată între naos şi pronaos, deasupra căreia a fost amenajată o cameră ascunsă (tainiţa). Datorită proximităţii munţilor, acoperişul era înalt, cu poale l argi pentru îndepărtarea rapidă a precipitaţiilor, fiecare element al planului fiind acoperit separat. Bisericile mari alcătuite din cinci compartimente ritualice au fost construite în secolul al XV-lea – biserica Mănăstirii Neamţ (1497), secolul al XVI- lea – bisericile Sf. Gheorghe din Suceava (1517), bisericile mănăstirilor Probota (1530), Moldoviţa (1532), Bistriţa (refăcută prin 1564), Slatina (1564), Suceviţa (1587). Printre acestea se numără şi biserica Adormirea Maicii Domnului a mănăstirii Căpriana, cu o datare incertă, dar în limitele anilor 1470 - 1545. Bisericile domneşti erau dotate cu turle deasupra naosului, alcătuite din tambur acoperit cu cupolă sub o formă piramidală în exterior. La baza turlei este deschis vederii „scaunul”, înăuntrul căruia se află două registre de trecere de la pătratul naosului la baza circulară a turlei şi registrul de micşorare a diametrului turlei prin intermediul arcelor piezişe, procedeu care conferă turlelor moldoveneşti mai multă supleţe şi eleganţă în comparaţie cu cele bizantine. Sistemul de reducere a diametrului cupolei prin arce piezişe, acoperite deasupra cu o cupolă a fost numit „boltă moldovenească”. Începînd cu secolul al XVII- lea dimensiunile bisericilor se micşorează şi se reduce din încăperi. În reşedinţele de pe moşiile lor, boierii construiau biserici cu trei compartimente, care, ca şi cele ale comunităţilor săteşti, erau alcătuite din pronaos, naos şi absida altarului, fără turlă pe naos, toată biserica fiind acoperită cu învelitoare în patru ape. În estul Moldovei primele b iserici de piatră au fost construite de domnitori. În timpul lui Ştefan cel Mare a fost construită biserica mănăstirii Căpriana; posibil că din aceiaşi perioadă datează biserica fundaţiile căreia se află sub biserica actuală de la Lăpuşna, precum şi biserica din Cetatea Albă, aşa numita biserică „grecească”. Domnitorul Vasile Lupu a ctitorit biserica Sf. Dumitru din Orhei (1636-1639). Biserici de plan arhaic de tip bazilică populară, alcătuite dintr -o navă, s-au păstrat la Căuşeni, la Cetatea Albă (biserica armenească) şi Sf. Nicolae la Chilia (considerată a fi a lui Vasile Lupu), toate adîncite în sol. Bisericile de piatră de tip autohton au fost construite în Moldova dintre Prut şi Nistru pînă în prima jumătate a secolului XIX. De tip trilobat sînt bisericile mănăstirilor Rudi şi Călărăşăuca, bisericile satelor Vadul Raşcov, Mereşăuca, ş.a. Biserică cu cinci compartimente a fost construită la mănăstirea Dobruşa, cu patru compartimente – la mănăstirea Saharna. Numeroase biserici de piatră au fost construite în fostul judeţ Orhei, unde era din abundenţă piatră de calcar, aici păstrîndu-se bisericile în satele Işnovăţ, Izbişte, construite la sfîrşitul secolului al XVIII-lea.
Arhitectura modernă
4
Schimbările cruciale în istoria Moldovei de răsărit, după includerea teritoriului dintre Prut şi Nistru în componenţa Imperiului Rus, odată cu schimbarea sistemului politic, economic, vor antrena si transformarea aspectului localităţilor urbane. Oraşele din Basarabia - Chişinău, Soroca, Orhei, sînt extinse pe suprafeţe mari şi apar oraşe fondate pe locuri virane sau pe locul unor sate ca Cahul, Bender, apar localităţile noi ale coloniştilor in sudul regiunii. Planificarea noilor porţiuni urbane a vechilor oraşe şi a localităţilor nou fondate are loc cu utilizarea sistemului ortogonal cu cartiere rectangulare, specifice arhitecturii neoclasice ruseşti, cu străzi largi rectilinii, care se intersectau sub un unghi drept. Porţiunile virane ale oraşelor vechi sî nt modificate prin comasarea insulelor urbane în cartiere poligonale, mărginite de străzi cu contur frînt, remarcate în Chişinău şi Bălţi. Situaţia social - politică şi economică nouă rezultată în urma îndepărtării dominaţiei Porţii Otomane, şi mai ales după devenirea regiunii Basarabia gubernie, care a coincis cu construcţia liniei de cale ferată şi fondarea institutului de Zemstvă, au favorizat dezvoltarea societăţii pe cale capitalistă,ceea ce a stimulat progresul tehnic și apariţia tipurilor noi de clădiri. Şi -au făcut apariţia diverse clădiri administrative (pentru funcţionarii diverselor instituţii guberniale, financiare, bancare), social - publice (hoteluri, case de raport, staţii de poşta, pavilioanele gărilor feroviare), de instruire (şcoli, gimnazii, pensiuni), curative (spitale, farmacii, orfelinate, aziluri), comerciale (restaurante, magazine, cafenele), cu menire culturală (circuri, teatre, cinematografe, club a nobilimii, terase pentru orchestră) industriale (manufacturi, fabrici, uzine, mori cu abu r şi electrice), inginereşti (fîntîni arteziene, castel de apă, foişor de foc, reţele de aducţiune a apei şi de canalizare, liniile de tramvai, depou pentru tramvai, drumuri şi staţii de cale ferată, şosele şi p oduri), militare (cazărmi), sportive (ciclodrom), amenajări edilitare şi peisagistice (pieţe, străzi, scuare, grădini publice). Arhitectura clădirilor autohtone, mai ales a locuinţelor din o raşe şi a bisericilor, se schimbă în corespundere cu legislaţia rusă din domeniul construcţiilor şi noile rigori artistice. A fost interzisă construcţia clădirilor fără proiecte şi a clădirilor din lemn, iar aspectul arhitectural al oraşelor era supravegheat de Comisia pentru construcţii, căreia îi aparţinea decizia de aprobare a proiectelor şi permisiunea începerii lucrărilor. În scopul urgentării construcţiilor de case în porţiunile noi ale oraşelor, loturile de teren urban se ofereau gratis cu condiţia de a fi construite casele timp de un an, iar după 30 de ani întrau în proprietate privată. Clădirile cu o arhitectură nouă erau construite după proiecte model, răspîndite prin albume, în care planurile şi faţadele erau soluţionate în spiritul stilului neoclasic rus tardiv sau empir rus. Deşi stilul neoclasic nu era străin arhitecturii dintre Prut şi Nistru, în per ioada modernă el se generalizează pentru toate tipurile de clădiri, fiind în corespundere cu orînduirea statală stabilită odată cu includerea regiunii în componenţa Imperiului Rus, cu etalarea aspiraţiilor europene. Aceste albume erau elaborate de arhitecţi din Sankt-Petersburg şi răspîndite în toate oraşele din Sud -vestul imperiului, astfel că oraşele din Basarabia au obţinut un aspect comun cu oraşele din alte teritorii anexate Rusiei. Prin legislaţia rusă, s-a convenit ca lărgimea străzilor obişnuite să fie de 10 stînjeni (cca. 21,6 m), strada principală avînd o lăţime de 20 stînjeni (43,2 m). Clădirile, ridicate în 1 -2 niveluri, erau aliniate liniilor roşii ale străzilor, întrerupte de porţi sau golul pasajelor de trecere în curte. Faţadele orientate spre stradă erau în spiritul arhitecturii clasiciste, cu compoziţii simetrice şi accentuarea axei de simetrie a faţadelor prin porticuri la rezalitele centrale, încununate cu frontoane; dotată cu decor din muluri: cornişe, ancadramente, cu pilaştri amplasaţi între ferestre, care sugerau susţinerea părţii superioare a pereţilor ca pe un antablament. Faţadele orientate spre curte păstrau aspectul caselor tradiţionale cu prispe şi stîlpi din lemn, care tot mai des erau înlocuite cu terase şi galerii cu coloane sau stîlpi din piatră. Clădirile cu destinaţie publică erau proiectate individual de arhitecţi, numărul absolvenţilor Şcolilor de Ingineri civili sau de arhitectură din Imperiul Rus sau din străinătate, care au trecut cu traiul în Basarabia, fiind mereu în creştere. Treptat este abandonată practica de construire a clădirilor urbane după proiecte model, casele de locuit şi casele de raport obţinînd soluţii arhitecturale individualizate. Clădirile cresc în înălţime, apar case cu 3 etaje, clădiri monumentale care formează aspectul memorabil al localităţilor. Progresul tehnic este implementat şi în reşedinţele aristocratice din zona rurală, unde se construiesc clădiri cu arhitectura orientată spre realizările moderne din Rusia şi Europa occidentală. Stilul empir rus a dominat prima jumătate a secolului al XIX -lea, cu toate că au fost apariţii concomitente şi de stilizare istorică şi romantism, cedînd treptat locul eclecticii, stilizărilor istorice, Art Nouveau. În domeniul arhitecturii ecleziastice care era mai conservatoare, au fost acceptate stilurile ruso- bizantin, stilul rus şi în cazul bisericilor eterodoxe – stilizările istorice cu adresă etnică precisă. În anii interbelici arhitectura şi -a schimbat orientarea, în vogă fiind stilurile neoclasic, Art Nouveau, funcţionalismul, constructivismul. Casele din această perioadă se deosebesc prin confortul oferit, proiectate cu distribuirea funcţională a odăilor, cu o plastică volumetrică expresivă bazată pe clarobscur, penetraţii de pante ale acoperişurilor înalt e, cu decor arhitectonic de sorginte naţională. Se construiesc şcoli, clădiri administrative, cluburi, palatul Muncii. Declanşarea celui de5
al doilea război mondial a condus la pierderea irevocabilă a fondului construit din oraşele actualei Republici Moldova, părţile centrale ale celor mai însemnate urbe fiind bombardate de aviaţia fascistă în primele zile de război, apoi minate la retrager ea administraţiei sovietice. Arhitectura contemporană
Arhitectura contemporană este considerată arhitectura secolului al XX-lea, începînd cu perioada de refacere a oraşelor distruse în timpul celui de al doilea război mondial, teritoriul dintre Prut şi Nistru fiind retrocedat URSS. Restabilirea postbelică a economiei pe făgaşul socialist, a continuat concomitent cu refacerea fondului locativ, social- public şi a potenţialului industrial distrus al oraşelor, cu reconstrucţia după fotografii şi uvraje a celor mai importante din punct de vedere urbanistic clădiri din centrele oraşelor RSSM. În locul caselor particulare distruse din centrele oraşelor, cu o înălţime moderată, au fost construite imobile de locuit cu patru etaje şi spaţii comerciale la parter, amplasate în spiritul arhitecturii istorice în front perimetral, ocupînd întreaga lungime a cartierelor. Compoziţia faţadelor, care, conform orientării ideologice a realismului socialist din perioada sovietică, reprezenta forma naţională a operei, socialistă după conţinut, era în conjugare cu elementele ordinelor clasice în viziune renascentistă italiană, comună pentru arhitectur a sovietică din anii 30 şi postbelici, cu decor inspirat din arhitectura istorică locală: ocniţe, reliefuri, ornamente, amplasate în jurul golurilor de ferestre şi uşi, combinarea balcoanelor cu logii şi terase. Cerinţele refacerii grabnice a urmărilor răz boiului erau mereu torpilate de tehnica de construcţii care urma procedeele depăşite de progresul tehnic, cu multiple implicaţii de operaţii manuale la finisajul faţadelor şi interioarelor, situaţie generală pentru întreaga Uniune Sovietică. În asemenea condiţii, la cel mai înalt nivel, a fost luată decizia cu privire la interzicerea excesului de elemente decorative în arhitectura sovietică. Ca urmare, s -a intensificat procesul de construcţie industrială, cu simplificarea structurii spaţiale a clădirilor şi absolvirea de orice detaliu decorativ, optîndu- se pentru structuri obţinute din asamblarea clădirilor din blocuri mari de piatră sau din piese prefabricate din beton armat. Tehnica industrializată a accelerat ritmul de construcţie a locuinţelor pînă la a samblarea blocurilor spaţiale de dimensiunile odăilor sau cu două odăi, dar a compromis pe o durată de circa două decenii arhitectura ca gen al artelor vizuale. S-a apelat la executarea proiectelor model de clădiri publice, şcoli, case de cultură, după car e au fost construite în multe localităţi edificii similare, deosebirile dintre care erau minore. Casele de locuit erau limitate la cinci niveluri, lipsite de elemente decorative, cu aspectul rezultat din repartizarea într-un ritm de metru a ferestrelor şi balcoanelor, dominînd orizontale şi verticale prin golurile faţadelor. Doar Casa Guvernului, Palatul Naţional, au fost proiectate individual cu exigenţe sporite ca faţă de unicate ale arhitecturii. Începînd cu anii 70 arhitectura se reabilitează ca gen al artelor, sînt elaborate proiecte individuale atît pentru clădirile obşteşti, cît şi pentru cele de masă – casele de locuit cu multe etaje, ajungînd la 16-19 etaje, în care un rol important revine plasticii arhitecturale, siluetei, confortului apartamentelor. Cresc în suprafaţă spaţiile semideschise: terasele, logiile şi balcoanele. Amplasarea clădirilor publice în centrul insulelor urbane, sau cu o retragere mare de la frontul perimetral al străzilor, a provocat demolări masive ale fondului locativ istor ic. După obţinerea independenţei şi suveranităţii, arhitectura cunoaşte o dezvoltare impetuoasă: se construiesc mari edificii publice, administrative, pentru oficii şi birouri, case individuale şi blocuri de locuit cu un confort sporit. Tipul predominant al edificiilor publice sînt sediile băncilor, arhitectura cărora formează aspectul prosper al acestor instituţii şi cel ultramod ern al oraşului. Sînt utilizate realizările progresului tehnic, plastica arhitecturală devine o temă independentă de structura portantă şi distribuirea funcţională a încăperilor, aspectul exterior fiind laconic, din materiale calitative, din care domină sticla, me talul, creînd impresia de roci policrome. Monumentele de arhitectură
Denumirea „monument” provine la latinescul „memento”, ce înseamnă „memorie”, avînd sensul, prin extensie, „aducere aminte”. Monumentele de arhitectură se impun atenţiei publice prin calităţile lor artistice: proporţii, modalitatea de a prelucra şi pune în operă materialul de construcţie, valoarea decoraţiei plastice, cît şi prin particularitatea lor de a reprezenta epoca istorică în care au fost construite. Monumentul de arhitectură poate fi atît o clădire păstrată şi utilizată în continuare, precum ş i vestigiile arhitectonice puse în valoare prin săpături arheologice, ruinele unor aşezări sau construcţii, păstrate în stare fragmentară ori în stare de ruină, care evocă realităţile din trecut.
6
În Republica Moldova monumentele de arhitectură sînt protejate prin „Legea privind ocrotirea monumentelor” (22.06.1993), elaborată în conformitate cu legislaţia europeană, în care este stipulat: “Monumente sînt obiecte sau ansambluri de obiecte cu valoare istorică, artistică sau ştiinţifică, care reprezintă mărturi i ale evoluţiei civilizaţiilor de pe teritoriul republicii, precum şi ale dezvoltării spirituale, politice, economice şi sociale”. O completare a legislaţiei de ocrotire a monumentelor a fost adusă de „Legea culturii” (27.05.1999) şi de „Convenţia privind protejarea patrimoniului mondial cultural şi natural”, ratificată în 2002 de către Republica Moldova. Aceste acte legislative au constituit suportul juridic privitor la aspectele ocrotirii, restaurării şi protecţiei monumentelor de valoare artistică şi istorică de pe teritoriul Republicii Moldova. Monumentele de arhitectură sînt clasate în trei categorii: universală, naţională şi locală. În Republica Moldova monumentele de arhitectură de valoare naţională, sînt înscrise în Registrul monumentelor Republicii Moldova, întărit de Parlament, iar monumentele de arhitectură de valoare locală sînt luate la evidenţă şi întărite în Registre de organele administraţiei locale . Toate monumentele, situate pe teritoriul Republicii Moldova, fac parte din patrimoniul ei cul tural şi natural, se află sub protecţia statului. Monumentele de arhitectură reprezintă bunuri imobile, clădiri aparte sau ansambluri de obiecte care fac p arte din patrimoniul cultural, care, datorită arhitecturii, unicităţii şi integrităţii lor în peisaj, au valoare din punct de vedere istoric, artistic sau ştiinţific; situri: lucrări ale omului sau opere rezultate din conjugarea acţiunilor omului cu natura. Monumentele nu sînt discriminate după criteriul cronologic, etnic, confesional sau de altă natură. Valoarea estetică, funcţională sau materială a monumentului este subsidiară faţă de calitatea de mărturie istorică. Monumentele de arhitectură din Moldova datează începînd din preistorie, cuprind perioada antică, medievală modernă şi contemporană. Sînt co nsiderate monumente de arhitectură toate mărturiile arhitectonice de pînă la 1812. Clădirile şi ansamblurile, valoroase din punct de vedere artistic sau tehnic, realizările arhitecţilor notorii, edificiile construite în epoca contemporană, pot fi clasate drept monumente de arhitectură după împlinirea a 50 de ani de la terminarea construcţiei. În conformitate cu Anexa la Legea monumentelor ..., în anul 1993, în Republica Moldova se aflau 5698 de monumente istorice, arhitectură şi artă monumentală, incluse în Registrul de Stat, cu statut de „monument protejat”. În multe cazuri legislaţia nu a fost aplicată, multe monumente de importanţă naţională fiind distruse sau renovate fără coordonarea obligatorie cu Ministerul Culturii al Republicii Moldova. Printre aces tea se află cîteva zeci de biserici de lemn din secolele XVIII XIX care au fost demolate sau incendiate, aceiaşi soartă fiind urmată de mai multe monumente de arhitectură de importanţă naţională din Chişinău şi alte localităţi ale republicii. Reieşind din faptul, că în ultimii 20 de ani nu au fost realizate deplasări de cercetare pe teren, situaţia privitor la starea şi existenţa mai multor monumente ale Patrimoniul cultural imobil la categoria „Monumente de arhitectură” nu este cunoscută. Monumentele de arhitectură se împart după tipologie în: arhitectura civilă (locuinţe, edificii publice), de cult religios (biserici creştine şi eterodoxe, complexe monastice şi schituri rupestre, sanctuare), arhitectura fortificată (de apărare); arhitectura industrială, construcţii inginereşti, arhitectura peisagistică, monumente arhitecturale. Arhitectura peisagistică este reprezentată prin conacele cu parc de la Ţaul, Rediu Mare, Pavlovca, etc., parcurile şi grădinile publice din oraşe, unde arhitectura şi natura formează o integritate armonioasă. Arhitectura clădirilor civile se formează în corespundere cu exigenţele funcţionale specifice utilizării lor, de unde rezultă varietatea aspectului lor spaţial -volumetric. Clădirile civile se compun din locuinţe şi edificii pu blice. Arhitectura locuinţei este prima şi cea mai veche expresie a arhitecturii, începînd cu adăposturile naturale amenajate sumar de om, ajungînd cu timpul la mostre cu valoare artistică datorită armoniei cu natura, confortului oferit locatarilor. Arhitectura locuinţei este cunoscută sub diverse forme: casa populară sau tradiţională, casa urbană, casa de raport, imobilul cu apartamente, curtea boierească, conacul, palatul aristocratic cu grădini peisagistice, vila urbană şi vila suburbană, hote luri, cămine, case de vacanţă. Edificiile publice au apărut concomitent cu democratizarea societăţii, creşterea nivelului de trai, cultură şi instruire. Tipurile de clădiri publice sînt diverse: administrative şi a diverselor organizaţii şi instituţii sociale şi politice, săli de spectacole şi concerte, centre comerciale şi de alimentaţie publică, complexe sportive, gările auto, feroviare, aeroporturi; stabilimentele curative şi de instruire, etc. Arhitectură religioasă . Toleranţa religioasă a poporului moldovenesc este evidentă prin prezenţa lăcaşurilor de cult ale minorităţilor etnice: bisericilor romano catolice şi evanghelice, a sinagogilor şi a caselor de rugăciuni. Complexele monastice din Moldova sînt comunităţi ale credincioşilor, bazate pe gospodăria naturală, cunoscute de la sfîrşitul secolului al XIV -lea. Primele mănăstiri au fost fondate la poalele Carpaţilor – Bistriţa, Neamț, Moldovița, Humor. Pe teritoriul Republicii Moldova cele mai vechi mănăstiri sînt atestate la inceputul secolului al XV lea - Căpriana, Vărzărești. 7
este constituită din lăcaşuri de cult, majoritatea lor incerte după origine şi vechime, utilizate cu intermitenţe pînă în perioada modernă. Sînt complexele săpate în malul înalt al Nistrului lîngă satele Saharna, Socola, Ţîpov a, Japca, Molovata. În aflori mentele malurilor Răutului au fost amenajate complexe rupestre locative. Arhitectura fortificată este reprezentată prin cetăţile medievale, parte componentă a sistemului de apărare a Moldovei, construite în locurile vulnerabile de intrare pe teritoriul ţării. La vest se aflau cetăţile: Neamţ, Şcheia, Roman, la vadurile Nistrului – cetăţile din oraşele Hotin, Soroca, Tighina (Bender), Cetatea Albă; la Dunăre – în oraşul Chilia, pe Răut – Orheiul Vechi. Din perioadă utilizării cetăţilor bastionate s-a păstrat bastionul Vladimir de la cetatea din Tiraspol, construit în perioada extinderii Imperiului Rus, întăriturile din jurul cetă ţii medievale de la Tighina. Arhitectura industrială este alcătuită din arhitectura instalaţiilor populare şi profesioniste. În Rep ublica Moldova sînt cunoscute morile de vînt şi de apă, oloiniţele, cramele, podurile, etc. În trecut erau mori plutitoare (pe Nistru), mori puse în mişcare de cai. Arhitectura industrială profesionistă este c unoscută începînd din perioada modernă, cînd au fost construite primele întreprinderi industriale capitaliste: morile şi oloiniţele cu motor electric, castele de apă, elevatoarele, etc. Construcţiile inginereşti au apărut ca forme spaţiale, utilizabile fără prezenţa permanentă a omului: poduri, castele de apă, emiţătoare TV, etc. Arhitectura rupestră
Arhitectura peisagistică
Arhitectura peisagistică este arta grădinilor, ordonarea artistică a mediului natural, prin legi universale ale compoziţiei arhitecturale: crearea spaţiilor, evidenţierea centrului, organizarea şi di stribuirea accentelor. Cele mai timpurii informaţii cu privire la arhitectura peisajului din Moldova istorică sînt din perioada evului mediu, cînd se atestă pe lîngă reşedinţele domneşti şi conacele boiereşti grădini cu amenajări din havuzuri, fîntîni, al ei, boschete. Informații de acest gen s-au pastrat despre curtea domnitorului Vasile Lupu(1634-1653). Grădinile peisagistice erau amenajate şi pe teritoriul mănăstirilor. Astfel, la mănăstirea Hîrjauca era o grădină amenajată pe terase, unde plantaţiile er au îngrijite cu apa adusă prin conducte. În Republica Moldova sînt cunoscute grădinile peisagistice pe lîngă conacele boiereşti, în număr de peste 50 de monumente istorice. Au fost plantate grădini peisagistice de tip francez şi grădini de tip englez, deosebirea dintre care rezidă în înţelegerea armoniei cadrului natural. Grădina de tip francez optează pentru supunerea cadrului natural unei modelări geometrice, crearea de partere cu compoziţii ornamentale, unde domină simetria, echilibrul formelor, raportul precis al proporţiilor dintre forme şi armonia compoziţiilor din combinarea culorilor arborilor. Grădina de tip englez propune păstrarea caracterului firesc al mediului natural, amplificînd pitorescul prin compoziţii asimetrice, în care sînt decesive for ma arborilor, coloritul frunzetului, compoziţia de ansamblu. Cel mai renumit parc peisagistic din Moldova se află în satul Ţaul, raionul Donduşeni, care conţine ambele tipuri de parc: pe francez, cu aleea ac cesului trasată terasa superioară a fost plantat un parc de tip simetric în raport cu clădirea principală, lărgită lateral de deschideri prin culise, după care sînt ascunse dependinţele. Parcul englez din componenţa reşedinţei de la Ţaul se desfăşoară pe o cădere lină de teren, cu arbori solitari. Arta peisajului cere cunoaşterea particularităţilor biologice ale arborilor şi arboretului, atracţia sau respingerea reciprocă a arborilor şi plantaţiilor decorative, fiind practicată de arhitecţi peisagişti. La crearea parcului Ţaul şi Rediu Mare a lucrat renumitul arhitect V. Vladislavski-Padalko. Biserici
Cultul religios al populaţiei moldoveneşti este creştinismul răsăritean sau ortodoxia. Principalele lăcaşuri de cult în Moldova sînt bisericile, care se înscriu într -o tipologie ierarhică: biserici cated rale (numite şi simplu catedrale), biserici parohiale, paraclise (numite şi capele). În componenţa bisericilor intrau separat sau ataşat clopotniţele, pentru chemarea la serviciul divin ordinar sau cu ocazii speciale. Bisericile, independent de rangul lor, erau tripartite, alcătuite din naos, altar şi pronaos. Catedralele se deosebesc de simple biserici prin dimensiuni mai mari, destinate primirii unui număr mare de credincioşi la marile sărbători religioase, în care predică ierarhul local suprem. Arhitectură catedralelor a întruchipat căutările noi în domeniul formei artistice, a orientări stilistice şi a progresului tehnic, şi reprezintă realizările de vîrf din domeniul arhitecturii ecleziastice, deoarece în evul mediu „în arhitectura religioasă s au concentrat toate forţele şi aspiraţiile artistice ale societăţii”. 8
În Moldova catedrală mitropolitană a fost biserica Sf. Nicolae din Rădăuţi, apoi biserica Mirăuţi din Suceava, trecînd la biserica Sf. Gheorghe din Suceava. Pe teritoriul actual al Republicii M oldova, după ce Chişinăul a devenit oraş de reşedinţă a mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, Biserica Sf. Arhangheli, cunoscută și cu denumirea Catedrala Veche, a devenit prima catedrală metropolitană. și a fost finisată în timpul arhiepiscopului Dumitru Sulima, fiind transformată apoi în catedrală arhiepiscopală. După o perioadă de utilizare inadecvată în timpul ateismului agresiv, biserica şi -a recăpătat statutul de catedrală mitropolitană. Catedrale episcopale au fost construite în centrele episcopiilor. Una din cele mai renumite catedrale episcopale este Sf. Constantin şi Elena din Bălţi, fondată de primul episcop de Bălţi, Visarion Puiu în perioada interbelică. Bisericile parohiale sînt cele mai răspîndite clădiri religioase. sînt construite în centrul localităţilor, sau în centrul unui ansamblu monastic, devenind accentul compoziţional al centrului public. În marile localităţi puteau fi cîteva biserici parohi ale, în dependenţă de numărul enoriaşilor. De exemplu, pe la 1788 în Chişinău au fost atesta te circa 7 biserici, din care la începutul secolului XIX rămăseseră doar patru, iar la începutul secolului al XX -lea în Chişinău erau 2 catedrale, 14 biserici parohiale şi 18 capele pe lîngă instituţiile curative şi de învăţămînt. În Orhei în aceiaşi perioadă erau cinci biserici, în satul Cotiujenii Mari - două biserici, ceea ce este un indice al numărului de locuitori din aceste aşezări. Bisericile parohiale nu sînt mari ca dimensiunie, lăţimea lor se înscrie, în dependenţă de numărul locuitorilor, între 6,5 – 8,7 m, lungimea între 15-20 m. Bisericile sînt ridicate de obicei pe locul cel mai înalt al localităţilor, dominînd peisajul înconjurător. Bisericile ridicate la cimitire, numite paraclise, sau pe lîngă spitale, aziluri, instituţii de învăţămînt, numite capele, se deosebeau de celelalte prin forma planului, în care lipsea pronaosul. Bisericile au fost construite în lemn şi din piatră, dar sînt cunoscute şi biserici săpate în stîncă (rupestre). Bisericile de piatră în Moldova sînt constrite după formarea statului moldovenesc, cele mai multe fiind cunoscute graţie investigaţiilor arheologice. Construcţia bisericilor a fost iniţiată de către domnitori, fiind amplasate pe lîngă curţile domneşti din oraşe şi sate şi în cadrul mănăstirilor. În prima etapă a dezvoltarii arhitecturii medievale, anterior centralizării statului, biserici în piatră construiau şi boierii în reşedinţele de pe moşiile lor sau în oraşe pe loturile de pămînt care le aparţineau. Comunităţile săteşti din Moldova istorică construiau biserici din lemn, cele mai vechi nu au ajuns pina in timpurile noastre, dar continuitatea arhitecturii bisericilor de lemn poate fi urmărită pe teri toriul Moldovei pînă în anii 30 ai secolului al XIX -lea, cînd în corespundere cu legislaţia rusă, au fost interzise construc ții din lemn. Se pare că pe la sfîrşitul secolului al XIX-lea sînt permise construcţiile în lemn, cînd este ridicată una dintre cele mai frumoase biserici din lemn din satul Larga, raionul Briceni. Ultimele biserici de lemn au fost constr uite în perioada interbelică, un exemplar aflîndu-se în satul Hîrjauca, raionul Călăraşi. Bisericile rupestre, după cum se afirmă, sînt răspîndite din perioada paleocreştină şi a luptei iconoclaştilor, în secolul al X lea consemnîndu-se prezenţa unor locașe săpate in stînci de -a lungul Nistrului, pe care este incizat semnul crucii. Bisericile rupestre fac parte din componenţa unor schituri pentru care au fost alese maluri înalte din calcar sau din cretă, cu orientar ea axei spre răsărit, spre vest aflîndu -se un număr de chilii. sînt renumite schiturile rupestre de lîngă satele Socola, Ţîpova, Japca, Saharna – toate în faleza Nistrului; schiturile de lîngă satul Butuceni din faleza afluentului său, rîul Răut, chilia lui Bechir de lîngă oraşul Soroca, din malul de cretă a rîpei Bechir. Majoritatea aşezărilor rupestre nu au fost cercetate. Arhitectura rupestră
Arhitectura rupestră este răspîndită de -a lungul cursurile rîurilor cu maluri înalte şi abrupte, cum este cursul Nistrului de mijloc şi cursul inferior al rîului Răut. Despre identificarea unei arhitecturi rupestre se poate afirma în cazul cînd se observă realizarea unei concepţii de organizare a spaţiului util după anumite criterii de funcţionalitate, cînd sînt folosite procedee de armonizare a formelor spaţiale, cu elemente de decor. Sînt renumite cîteva monumente cu arhitectură rupestră, intrată în literatura istorică, cum ar fi Chilia lui Daniil Sihastrul din apropierea mănăstirii Putna, grota lui Iustin Karmaliuk de lîngă satul Valea Adîncă, raionul Came nca, sau Chilia lui Bechir din malul de cretă a rîpei Bechir, de lîngă oraşul Soroca, care pot fi datate cu o anumită precizie. Arhitectura complexelor rupestre nu este cercetată suficient, rămînînd fără interpretare formele spaţiale şi timpul excavării cavernelor şi amenajarea lor drept sanctuare, biserici, schituri sau aglomerări de locuinţe rupestre. În literatura ştiinţifică şi de popularizare continuă să fie utilizate afirmaţiile istoricilor din secolul al XIX-lea, că ar fi fost create de populaţia băştinaşă ca ascunzători în timpul invaziei tătaro-mongole. În urma studierii sumare din secolul al XX- lea de o grupă de entuziaşti, s-a ajuns la concluzia că sînt cîteva programe de arhitectură rupestră: lăcaşuri de cult amenajate pentru un cult anterior creştinismului; lăcaşuri de cult creştin, complexe din lăcaşuri de cult cu complexe de locuit şi locuinţe rupestre. Lăcaşuri de cult, mărturii ale răspîndirii unei religii, adepţii căreia alegeau izolarea în grote, posibil isihaştri (monahism bizantin), pot fi identificate printre grotele din malurile rîului Răut de lîngă satul Butuceni, în care sînt excavate spaţii interioare cu chilii grupate sub forma petalelor în jurul unui spaţiu central, singuru l prin care pătrunde lumina prin golul săpat în roca care prezintă peretele exterior. Înălţimea spaţiului interior este mai mică decît statura umană, impunînd aplecarea capului, fiind un procedeu de menţinere constantă a stării de umilinţă, caracteristică pustnicilor. O parte a acestor chilii au fost utilizate la transformarea unui asemenea complex în schitul Peştera, prin adăugarea unui spaţiu rupestru la răsărit, excavat cu planimetria asemănătoare bisericilor de la suprafaţa solului. În timpul extinderi i bisericii 9
cu o porţiune pentru a fi transformată în biserică parohială, a fost distrus grupul de chilii similare de la vestul bisericii, unite printr un tunel subteran cu clopotniţa de pe versantul de sud, unde se afla satul Butuceni. În apropierea acestui schit se află încă cîteva complexe cu spaţiul interior asemănător, mărturie a amploarei pe care o luase curentul isihast în această zonă. Bisericile rupestre, după cum se afirmă, sînt răspîndite din perioada paleocreştină şi a luptei iconoclaştilor, în scrierile bizantine din secolul al X-lea consemnîndu-se prezenţa unor lăcașe de-a lungul Nistrului, săpate în stînci, pe care sînt incizate semnul crucii, părăsite deja la acel timp. Sursele istorice din secolul al XIX-lea indică prezenţa unor icoane pictate pe pereţii acestor grote. Bisericile rupestre, cunoscute fac parte din componenţa unor schituri, sînt amplasate în malurile înalte din calcar sau din cretă ale Nistrului şi afluenţilor săi, cu orientarea axei spre răsărit, intrarea dinspre nord şi cu chilii spre vest. Sînt renumite schiturile cu biserici şi chilii rupestre de lîngă satele Ţîpova, Japca, Saharna – toate săpate în faleza Nistrului şi a afluenţilor lui de stînga şi dreapta; schiturile de lîngă satul Butuceni din faleza rîului Răut. Lîngă satul Saharna, ca şi lîngă satul Butuceni, se află complexe din grote împrăştiate la diverse înălţimi în maluri de calcar, pe pereţii cărora sînt incizate simbolurile crucii, printre care crucea malteză. În schitul fondat de pîrcălabul Bosie, în malul Răutului lîngă satul Butuceni, în faţa Orheiului Vechi, se păstrează inscripţii lapidare de mare importanţă pentru istoria naţională. Complexe de locuire rupestră sînt identificate lîngă satul Socola, raionul Şoldăneşti, cea mai mare aglomeraţie de acest gen din Republica Moldova, numărul lor fiind peste 180 de grote . Printre grotele amenajate pentru locuire, au fost identificate și biserici rupestre. Acesteta formează trei grupuri separate, în care grotele sînt amplasate în 3, 7 registre neuniforme. Major itatea cavernelor aşezării rupestre nu au fost cercetate.
10
