ACADEMIA DE POLIŢIE „ALEXANDRU IOAN CUZA” FACULTATEA DE POLIŢIE
TEZĂ DE DOCTORAT REZUMAT
CONDUCĂTOR DE DOCTORAT: Prof. univ. dr. UNGUREANU ŞTEFANIA GEORGETA
DOCTORAND:
Lixandru Oana- Cristina
Bucureşti 2011
1
ACADEMIA DE POLIŢIE „ALEXANDRU IOAN CUZA” FACULTATEA DE POLIŢIE
MANAGEMENTUL CONSTITUIRII ŞI FUNCŢIONĂRII FUNCŢIONĂRII STRUCTURILOR STRUCTURILOR SPECIALIZATE ÎN INVESTIGAREA CRIMINALITĂŢII TRANSFRONTALIERE
CONDUCĂTOR DE DOCTORAT: Prof. univ. dr. UNGUREANU ŞTEFANIA GEORGETA DOCTORAND:
Lixandru Oana- Cristina Bucureşti 2011
2
CUPRINS: ARGUMENT
CAPITOLUL I: CRIMINALITATEA TRANSFRONTALIERĂ ÎN CONTEXTUL GLOBALIZĂRII CRIMINALITĂŢII Secţiunea 1. Definiri conceptuale Secţiunea 2. Criminalitatea transfrontalieră în Europa Secţiunea 3. Globalizarea criminalităţii Secţiunea 4 : Formele criminalităţii transfrontaliere 3.1. Terorismul 3.2. Traficul de droguri 3.3. Spălarea capitalurilor
CAPITOLUL II: CONSTRUCŢIA EUROPEANĂ - CADRUL LEGAL ÎN PREVENIREA ŞI COMBATEREA CRIMINALITĂŢII TRANSFRONTALIERE Secţiunea 1: Conceptul de regiune transfrontalieră Secţiunea 2: Cadrul legal european în cooperarea poliţienească 2.1. Acordul de cooperare pentru prevenirea si combaterea infracţionalităţii transfrontaliere 2.2. Tratatului de la Lisabona 2.3. Tratatul de la la Maastricht 2.4. Tratatul de la Amsterdam 2.5. Tratatul de la Prum CAPITOLUL III. PLATFORMA NAŢIONALĂ DE COOPERARE POLIŢIENEASCĂ ÎN DOMENIUL TRANSFRONTALIER Secţiunea 1. Centrul de Cooperare poliţienească Internaţională - componentă modernă în lupta lupta împotriva împotriva criminalităţii criminalităţii transfrontaliere transfrontaliere
Secţiunea 2. Punctul Naţional Focal 2.1. Serviciul operaţional 2.2. Europol-ul 2.3.. Biroul Sirene 2.4 Cooperarea cu Centrul Regional S.E.C.I. 2.5. Cooperarea cu ofiţerii de legătură ai M.A.I. M.A.I. acreditaţi în alte state şi cu ofiţerii de legătură străini acreditaţi în România România Secţiunea 3 Interpolul 3
CAPITOLUL IV: ALTE STRUCTURI CRIMINALITĂŢII TRANSFRONTALIERE
UTILIZATE ÎN COMBATEREA
Secţiunea 1: Agenţia Europeană pentru Managementul Cooperării Operaţionale la Frontierele Externe ale Statelor Membre – FRONTEX 1.1.Cadrul legal 1.2. Structura FRONTEX 1.3.Operaţionalizarea şi dezvoltarea la nivelul Frontex
Secţiunea 2 : Acordurile interpoliţieneşti regionale şi interguvernamentale 2.1.Cooperarea între statele vecine şi grupurile specializate 2.2. Organismele de cooperare în domeniul migraţiei 2.3.Cooperarea poliţienească interguvernamentală informală 2.4.Cooperarea poliţienească interguvernamentală formală
CAPITOLUL V: COOPERAREA STATELOR EUROPENE ÎN SPAŢIUL SCHENGEN Secţiunea 1: Istoria şi extinderea Spaţiului Schengen 1.1.Organizarea asistenţei dintre serviciile de poliţie 1.2.Dreptul de observare transfrontalieră 1.3.Dreptul de urmărire transfrontalieră 1.4.Sistemul de informaţii Schengen – S.I.S.
Secţiunea 2. S.I.R.E.N.E.( Informaţii Suplimentare Necesare la Intrările Naţionale) 2.1.Efectele juridice ale Convenţiei Schengen 2.2.Organizarea de ansamblu a sistemului 2.3. Funcţionarea SIRENE 2.4. Relaţia între SIRENE şi SIS
Secţiunea 3. Conformitatea legală S.I.S. şi principiile de protecţie a datelor CAPITOLUL VI: COOPERAREA POLIŢIENEASCĂ PENTRU PREVENIREA ŞI COMBATEREA PRINCIPALELOR FORME DE CRIMINALITATE TRANSFRONTALIERĂ 4
Secţiunea 1. Traficul ilicit de droguri Secţiunea 2. Spălarea banilor Secţiunea 3. Traficul de persoane CAPITOLUL VII. COOPERAREA JUDICIARĂ A STATELOR MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE ÎN PREVENIREA ŞI COMBATEREA CRIMINALITĂŢII TRANSFRONTALIERE Secţiunea 1. Cadrul juridic Secţiunea 2 Asistenţa judiciară internaţională Secţiunea 3 Organisme europene create în scopul cooperării poliţieneşti şi judiciare în materie penală Secţiunea 4 Cooperarea judiciară internaţională în materie penală 4.1. Comisia rogatorie internaţională 4.2. Extrădarea 4.3 Mandatul european de arestare CAPITOLUL VIII: PROPUNERI ŞI CONCLUZII CONCLUZII BIBLIOGRAFIE
5
ARGUMENT: Asigurarea climatului de normalitate civică, de ordine şi siguranţă publică a reprezentat şi reprezintă o cerinţă absolut necesară pentru societatea românească, aflată în continuă transformare care, prin structurile sale specializate, caută să identifice cele mai eficiente forme şi modalităţi de realizare a acestui obiectiv. Ministerul Administraţiei şi Internelor a experimentat, succesiv, mai multe modele instituţionale care să fie compatibile cu cerinţele de siguranţă publică specifice societăţii româneşti corelate structural şi acţional cu cele existente în ţările membre N.A.T.O. şi ale ale Uniunii Europene. Necesitatea armonizării şi compatibilizării structurilor sistemului românesc de ordine publică cu cele din statele Uniunii Europene a generat cercetări în domeniu în scopul realizării unui cadru juridic şi acţional, capabil să corespundă transformărilor şi obiectivelor preconizate în plan structural şi funcţional. În contextul responsabilităţilor asumate de România, aşa cum rezultă din poziţia comună a Uniunii Europene, se impune cu prioritate repoziţionarea actualului sistem de ordine şi siguranţă publică, astfel încât efortul prioritar al Ministerul Administraţiei şi Internelor să fie concentrat pe eficientizarea serviciilor tuturor instituţiilor publice menite să asigure gândirea şi siguranţa publică a cetăţeanului şi a graniţelor statului. Statele sunt cele care construiesc, prin transformare în timp şi spaţiu a unei responsabilităţi unitare astfel încât adevărata lor menire este să asigure securitate internaţională. Statele nu sunt produse ale NATO şi ale Uniunii Europene, ele sunt structuri care cooperează pentru asigurarea unui climat de siguranţă şi securitate. Structurile de ordine publică din cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor trebuie să fie structuri flexibile, suple, mobile mobile capabile să se integreze în arhitectura globală şi de securitate a Uniunii Europene. România contribuind astfel la finalizarea conceptuală şi implementarea sistemului NATO ca răspuns la la crizele internaţionale, în scopul asigurării unui climat de ordine şi siguranţă naţională, în strânsă legătura cu prevederilor acordului cu Uniunea Europeană privind participarea la operaţiuni de gestionare a crizelor. 6
CAPITOLUL I: CRIMINALITATEA TRANSFRONTALIERĂ ÎN CONTEXTUL GLOBALIZĂRII CRIMINALITĂŢII
Criminalitatea a devenit un subiect de preocupare politică, pentru statele lumii şi în special pentru statele europene. Guvernele sunt nevoite de acum încolo să facă faţă nu doar unei criminalităţi naţionale importante, dar şi unei criminalităţi transfrontaliere în plină evoluţie. Acest nou tip de criminalitate obligă sistemele tradiţionale de poliţie şi justiţie să descopere metodele cele mai potrivite în ceea ce priveşte controlul delincvenţei1. La originea cooperării dintre forţele de poliţie în Europa, miza era aceea a pregătirii unei riposte instituţionale comune în faţa ameninţării teroriste şi a dezvoltării criminalităţii transfrontaliere. Mafiile naţionale şi grupurile teroriste au pus în practică, înaintea tuturor, principiile liberei l iberei circulaţii în Europa. Sens în care criminalitatea transfrontalieră depăşeşte cu mult cotele alarmante ale efectelor produse la nivel micro şi macro social. Este dificilă realizarea unui bilanţ clar al criminalităţii întrucât, la fel ca în cazul oricărui act ilegal, se poate observa doar partea de suprafaţă a aisbergului, după cum se menţionează: „ Prin definiţie, practicile ilicite caută să scape de ochiul societăţii. Frecvenţa lor şi caracteristicile evoluţiilor lor nu pot astfel să permită nicio estimare cantitativă fiabilă şi exhaustivă.”2 Cu toate acestea criminologii sunt interesaţi de mult timp de diferitele statistici privind criminalitatea, aceasta în ciuda c iuda numeroaselor obiecţii existente conform confor m cărora statisticile oficiale nu pot oferi oferi o idee valabilă valabilă asupra realităţii criminale.3 Există diferite metode de a realiza un recensământ al nivelului criminalităţii în general. Pe de altă parte, există foarte puţine statistici specifice criminalităţii transfrontaliere, deoarece fiecare stat îşi incriminează infracţiunile conform legilor naţionale. Globalizarea are sensuri multiple, ea desemnând pentru diferite segmente ale opiniei publice internaţionalizarea producţiei şi a schimbului, triumful pieţelor financiare şi al liberului schimb, era reţelelor internaţionale de informaţie şi 1
Constance Chevallier-Govers; De la cooperare, la integrarea poliţiei în Uniunea Europeană ,Bruylant,Bruxelles, 1999 Sullerot E. “Problemele ridicate de toxicomanie”, Raport pentru Consiliul Economic şi Social, Paris, Jurnale Oficiale, 1989, pp. 9-10; 3 Cusson M., Creştere şi descreştere a crimei, P.U.F., Paris, 1990, pp. 14-26; 2
7
comunicare, efectul industriilor culturale transnaţionale, presupusa „victorie” a multinaţionalelor asupra guvernelor sau chiar pierderea suveranităţii naţionale4. Globalizarea se manifestă nu numai în domeniul economic, care este determinat, ci şi în sfera politică şi socială, aşa încât putem afirma că în prezent politica internaţională nu este făcută numai în state şi că puterea poate şi este exercitată, atât de guverne cât şi de autorităţi non statale. Globalizarea este termenul întrebuinţat pentru a descrie un proces multicauzal care are drept rezultat faptul că evenimente care au loc într-o parte a globului au repercusiuni din ce în ce mai ample asupra societăţilor şi problemelor din alte spaţii geografice. Nu s-a descoperit încă o definiţie a globalizării într-o formă universal acceptată şi, probabil, nici definitivă. Motivul rezidă din faptul că globalizarea subinclude o multitudine de procese complexe cu o dinamică variabilă atingând domenii diverse ale unei societăţi. Ea poate fi un fenomen, o ideologie, o strategie, sau toate la un loc. Una dintre formele cele mai îngrijorătoare ale criminalităţii transfrontaliere este
criminalitatea organizată. Aceasta reprezintă conform Naţiunilor Unite “una dintre cele mai mai de de temut provocări pe care le va va întâlni întâlni colectivitatea mondială.” In consecinţă, aceasta din urmă tinde să se internaţionalizeze făcând cu atât mai dură lupta împotriva acesteia. Prin criminalitate organizată, opinia publică înţelege de cele mai multe ori banditismul structurat la scală internaţională.5 Organizaţiile cele mai cunoscute sunt Mafia siciliană6, Camorra napolitană, Triadele chinezeşti, Yakuzele japoneze, Cartelele de droguri columbiene şi mexicane, dar mai există multe altele alte le în Rusia şi în Europa de Est, neexistând o definiţie judiciară a acestui fenomen. 7
Criminalitatea organizată îşi are originile în asociaţii, carteluri şi bande criminale şi societăţi ecran, având drept scop prioritar crime, exploatarea slăbiciunilor pentru obţinerea de câştiguri şi profituri, influenţă şi putere prin mijloace legale şi ilegale. Metodele utilizate sunt: violenţă, eliminare, trafic organizat, extorcare, corupţie, manipulări, fraude, spălarea banilor iar valorile prejudiciate sunt: viaţa, 4
Serge Cardellier, Modernizarea dincolo de mituri, ed. Trei, Bucureşti, 2001, p. 11. Parlamentul European,Raport asupra programului de acţiune relative a criminalităţii organizate, întocmit de Salich H. & Speroni F. în numele comisiei libertăţilor publice şi a afacerilor interioare, A3-0033/94 din 27 ianuarie 1994, p. 9; 6 Maruzzo F., « Organizaţiile de tip mafiot la orizont 2000 », Revista Internaţională de Criminologie şi Poliţie Tehnică, nr. 2, 1997, pp. 221-232 ; 7 Marion W.& Manzanares F., “Criminalitatea organizată”, Scrisoarea H.E.S.I-ului, nr. 15, 1996, pp.3-6; 5
8
libertatea, integritatea fizică, securitatea publică, libertăţi democratice8. Aceste ameninţări teroriste atât interne cât şi externe au reprezentat unul dintre factorii de stimulare pentru cooperarea în materie de securitate internă. Vom încerca să definim terorismul, înainte de a-i arăta amploarea. Internaţionalizarea acestei forme de criminalitate ne va face să ne oprim asupra rolului frontierelor în prevenirea acestui flagel şi să redactăm o privire generală asupra premiselor cooperării în acest domeniu. domeniu. Spălarea capitalurilor şi „banii murdari” a devenit un subiect mediatizat datorită caracterului său alarmant. Această activitate infracţională constituie fără nici cea mai mică îndoială una dintre cele mai grave încercări la care sunt supuse societăţile noastre de către crima organizată. Este de asemenea necesar să precizăm de la bun început exact ceea ce înţelegem prin spălarea capitalurilor, apoi vom vedea care este amploarea acestei probleme şi în final recţiile pe care le creează . Infracţiunea de spălare a banilor presupune presupune
un complex de activităţi, procedee,
tehnici şi metode dintre cele mai rafinate. Spălarea banilor închide, practic, cercul infracţional, care începe cu săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni, continuă cu obţinerea produsului financiar (banii murdari) şi se finalizează prin spălarea acestui produs, prin utilizarea unor procedee, tehnici şi scheme mai simple (de exemplu, scoaterea fizică a banilor peste graniţă( sau mai complexe (de exemplu, prin utilizarea circuitelor financiar-bancare. Dimensiunile accentuate ale fenomenului infracţional, în special dezvoltarea criminalităţii organizate, care reprezintă un risc la adresa asigurării unui climat de siguranţa si securitate, au impus înfiinţarea unei formaţiuni specializate pentru combaterea formelor de manifestare a criminalităţii, mai ales sub aspectul sau organizat. Spălarea capitalurilor poate fi definită ca un proces caracterizat prin trei elemente: - existenţa capitalurilor provenite din activităţi ilicite şi/sau din activităţi ilegale (în virtutea legii);
8
Costică Voicu, Adriana Camelia Voicu, Ioan Geamănu, Criminalitatea organizată în domeniul afacerilor, Editura Pildner 2006, pg.18;
9
- existenţa unor posesori care resping imposibilitatea utilizării în interiorul statului a capitalurilor respective; - deţinătorii care exercită un tratament specific asupra capitalurilor respective care să le permită o utilizare a acestora în economia legală, mascând astfel originea lor;9
CAPITOLUL II: CONSTRUCŢIA EUROPEANĂ - CADRUL LEGAL ÎN PREVENIREA ŞI COMBATEREA CRIMINALITĂŢII TRANSFRONTALIERE
Recursul la analiza sistemică în vederea abordării problemei frontierei ne permite să subliniem că frontiera, front iera, mai mult decât “bornă fizică”, este es te înainte de toate o limită de sistem între state-naţiuni. Ea necesită deci un demers orginal atât pentru descrierea
caracteristicilor
regiunilor
transfrontaliere,
pentru
recensarea
şi
selecţionarea problemelor după priorităţile ce trebuie definite la nivelul unei politici regionale, naţionale şi europene – dacă e posibil coordonate – cât şi pentru încercarea de a da răspunsuri specifice pe termen scurt, mediu şi lung. Acest demers interdisciplinar – şi internaţional, de-a lungul frontierelor – e indispensabil pentru determinarea diferitelor tipuri de relaţii economice, culturale şi politice care apar sau se dezvoltă în aceste spaţii frontaliere şi periferice, în arii care nu trebuie definite după criterii „a priori”, ci considerate într-un mod suplu, după funcţiile studiate: este vorba de aşa numitele “regiuni transfrontaliere cu o geometrie variabilă”. Orice regiune transfrontalieră este formată dintr-un spaţiu, un anumit număr de colectivităţi umane şi din reţeaua specifică de relaţii care leagă aceste colectivităţi şi acest spaţiu, dar care sunt perturbate sau chiar în opoziţie din cauza frontierei. Oricare ar fi sistemele politice în care se înscriu, regiunile frontaliere, deseori periferice, trebuie să facă faţă problemelor specifice la nivel spaţial, socio-economic, sociocultural, politic şi instituţional. 9
Floret L., „Strategia de spălare internaţională a capitalurilor”, Caiete ale Securităţii Interne, nr. 19, 1995, pp. 46-55;
10
Construcţia europeană, cu atât mai mult integrarea europeană, are în mod fundamental nevoie de aceste spaţii transfrontaliere pentru a-şi demonstra fiabilitatea, autenticitatea şi legitimitatea; regiunile transfrontaliere devin într-un fel laboratoare privilegiate ale construcţiei construcţie i europene. Principiul de bază al cooperării transfrontaliere este realizarea în ariile frontaliere a unor spaţii contractuale în scopul de a permite găsirea de soluţii comune la problemele similare, entităţile statale neignorând, faţă de colectivităţile lor periferice, particularitatea şi specificul problemelor de vecinătate cu care acestea se confruntă. Acest fapt subliniază în mod simultan nevoia de a asigura nu numai perenitatea identităţilor regionale, cât şi necesitatea de a face să beneficieze procesul construcţiei europene de dinamismul şi de geniul propriu colectivităţilor locale şi regionale situate de o parte şi de alta a unei frontiere 10, atunci când ele încearcă să dezvolte împreună un parteneriat real, o adevărată sinergie şi deplină soldaritate conform imaginii a ceea ce ar trebui să constituie o Europă unită şi diversă. Din dorinta de a lărgi şi diversifica relaţiile de cooperare in cadrul programului Initiativei Initiat ivei de Cooperare in Sud-Estul Europei, a fost recunoscut rec unoscut interesul ţărilor
in ceea
ce priveste combaterea infractionalitatii
transfrontaliere
dezvoltarea unei mai strinse cooperari regionale in aplicarea legislatiei, convinse ca
infractionalitatea
existenta la
si fiind
frontierele Partilor reprezinta o
amenintare serioasa pentru suveranitatea acestora si pentru comertul legal, aceasta putind fi combatuta in mod eficient prin cooperarea intre autoritatile cu atributii legale specifice. Pentru a realiza acest obiectiv, ar trebui să existe un angajament de dezvoltare a cooperarii in cel mai inalt grad intre autoritatile cu atributii legale specifice. Plecând de la ideea că infractionalitatea transfrontaliera
prejudiciază
interesele economice, fiscale si comerciale ale respectivelor tari şi având în vedere acordurile, intelegerile sau tratatele existente privind asistenta reciproca, precum si alte acorduri internationale cu privire la aplicarea legii, deja acceptate de Parti, acordul 10
Prof. Charles Ricq , Les Cantons frontaliers et l’intégration eu ropéenne, Acte Unique Europ éen – 1992, Actele simpozionului din 28 octombrie 1988,
p. 56
11
la care facem referire au convenit ca autorităţile cu atribuţii in aplicarea legii privind infractionalitatea transfrontalieră şi vamală înseamnă autorităţi naţionale competente desemnate dese mnate de Parti; Aceasta desemnare va fi confirmata la Secretariatul SECI si va
putea fi
modificata
printr-o notificare adresata
Secretariatului. Infracţionalitatea transfrontalieră, fiind definită pentru toate părţile implicate, ca
toate încălcările sau tentativele de incalcare a legislatiei si
reglementarilor naţionale in scopul organizării, dirijarii, sprijinirii sau facilitării infractionalitatii internationale11; Tratatul de la Lisabona 12 a intrat în vigoare, încheind astfel mai mulţi ani de negocieri pe tema aspectelor instituţionale. Tratatul de la Lisabona modifică Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatele CE (fără a le înlocui) şi pune la dispoziţia Uniunii cadrul legal şi instrumentele juridice necesare pentru a face faţă provocărilor viitoare şi pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor. Astfel Tratatul de la Lisabona a urmărit patru mari direcţii de acţiune în consens cu doleanţele tărilor participante. În primul rând cel mai important principiu de m ai democratică democratic ă şi mai transparentă tr ansparentă, în funcţionare era acela în scopul unei Europe mai
care Parlamentul European şi parlamentele naţionale se bucură de un rol consolidat, în care cetăţenii au mai multe şanse de a fi ascultaţi şi care defineşte mai clar ce este de făcut la nivel european şi naţional şi de către cine. Parlamentul European ales direct de către cetăţenii Uniunii Europene, acesta are noi atribuţii majore privind legislaţia, bugetul Uniunii Europene şi acordurile internaţionale. Prin faptul că se recurge mai des la procedura de codecizie în cadrul elaborării politicilor europene, Parlamentul European se află pe o poziţie de egalitate cu Consiliul (care reprezintă statele membre) în ceea ce priveşte adoptarea celei mai mari părţi a legislaţiei Uniunii Europene. Parlamentele naţionale pot participa într-o măsură mai mare la activităţile Uniunii Europene, în special datorită unui nou mecanism care le permite să se asigure că aceasta intervine numai atunci când se pot obţine rezultate mai bune la nivel comunitar (principiul subsidiarităţii). Alături de rolul consolidat al Parlamentului European, implicarea parlamentelor naţionale 11 12
Art 1 din "Tratate internationale", 2001, volumul 27, pag.91 http://europa.eu/lisbon_treaty/glance/index_ro.htm
12
conduce la consolidarea caracterului democratic şi la creşterea legitimităţii acţiunilor Uniunii. Datorită iniţiativei cetăţenilor, un milion de cetăţeni din diferite state membre pot cere Comisiei să prezinte prezi nte noi propuneri politice, pol itice, iar relaţia dintre statele s tatele membre şi Uniunea Europeană este mai clară, odată cu repartizarea competenţelor. Un punct foarte important al Tratatul de la Lisabona este faptul că recunoaşte explicit, pentru prima dată, posibilitatea ca un stat membru să se retragă din Uniune. m ai eficientă e ficientă, cu metode de Al doilea principiu fundamental al tratatului este Europă mai
lucru şi reguli de vot simplificate, cu instituţii eficiente şi moderne pentru o Uniune Europeană cu 27 de membri, capabilă să acţioneze mai bine în domenii de prioritate majoră. Procesul decizional să fie eficient în sensul ca votul cu majoritate calificată din Consiliu este extins la noi domenii politice, astfel încât procesul decizional să se desfăşoare mai rapid şi mai eficient. Începând din 2014, calcularea majorităţii calificate se va baza pe sistemul dublei majorităţi, a statelor membre şi a populaţiei, reflectând astfel dubla legitimitate a Uniunii. Dubla majoritate se obţine atunci când o decizie este luată prin votul a 55% din statele membre, reprezentând cel puţin 65% din populaţia Uniunii. Odată cu semnarea tratatului s-a pus în mişcare un automatism, conform căruia ţările care îndeplinesc criteriile de convergenţă în urma constatărilor făcute de Consiliul de Miniştri pot participa şi la uniunea monetară. Numai Marea Britanie şi Danemarca şi-au rezervat dreptul de a decide singure dacă vor introduce moneda unică europeană. De multe ori, politicile comune răspund şi unui principiu fundamental al construcţiei europene, acela al solidarităţii şi coeziunii. Existenţa acestor politici comune conferă unicitate Uniunii Europene, pentru că demonstrează acceptarea cedării unei părţi a suveranităţii statelor membre către instituţiile europene. Toate acestea au condus la convingerea că în unele domenii se pot obţine rezultate mult mai bune la nivel european decât la nivel naţional, astfel încât s-a ajuns la nivelul tuturor statelor membre, elaborate şi adoptate de instituţiile comunitare cu aplicabilitate pe întreg teritoriul Uniunii.
13
Tratatul este un pas înainte în îmbunătăţirea cooperării practice între statele membre ale Uniunii Europene în contextul intensificării abordărilor diferite asupra problematicii criminalităţii criminalităţi i transfrontaliere şi necesităţii identificării unor noi posibilităţi de cooperare care să includă şi ultimele evoluţii în domeniul stocării diferitelor tipuri de date care pot contribui la identificarea mai rapidă a autorilor unor infracţiuni grave cu caracter transnaţional, inclusiv prin utilizarea bazelor de date ADN. inform aţii care Valoarea specială a Tratatului constă în procedurile de schimb de informaţii care
sunt substanţial ameliorate şi sunt organizate mai eficient. Acesta este un mare pas înainte în schimbul de informaţii transfrontaliere. Astfel, statele implicate pot să îşi
acorde unul celuilalt acces automat la bazele naţionale de date specifice: Părţile Contractante işi dădeau acordul pentru crearea unor baze juridice şi tehnice necesare, care să contribuie la perfecţionarea cooperării transfrontaliere, sub control judiciar şi fără să aducă atingere legislaţiilor naţionale aflate în vigoare în statele implicate. Deci, scopul primordial era intensificarea cooperării transfrontaliere, în special schimbul de informaţii, acest tratat fiind deschis pentru aderare şi altor state membre ale Uniunii Europene.
CAPITOLUL III. PLATFORMA NAŢIONALĂ DE COOPERARE POLIŢIENEASCĂ ÎN DOMENIUL TRANSFRONTALIER TRANSFRONTALIER Centrul de Cooperare poliţienească Internaţională constituie autoritatea naţională centrală în domeniul cooperării poliţieneşti internaţionale, specializată în schimbul de informaţii operative în domeniul combaterii criminalităţii la nivel internaţional, cu rang de direcţie în subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române, care, potrivit legii, asigură legăturile operative dintre autorităţile române competente şi autorităţile de aplicare a legii din străinătate prin intermediul ataşaţilor de afaceri interne şi al ofiţerilor de legătură ai Ministerului Administraţiei şi Internelor din România acreditaţi în alte state sau la organizaţii/organisme internaţionale, al ataşaţilor de afaceri interne şi al ofiţerilor de legătură străini acreditaţi la Bucureşti, 14
precum şi prin intermediul canalelor de legătură avute la dispoziţie, respectiv INTERPOL, EUROPOL şi, în viitor, SIS/SIRENE. Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională gestionează fluxul informaţional de interes operativ aferent cooperării internaţionale derulată de structurile specializate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor sau de alte autorităţi de aplicare a legii din România, prin canalele avute la dispoziţie. Serviciul Operaţional din cadrul Punctului Naţional Focal este un serviciu care are ca principal scop cooperarea cu reprezentanţii pe linie de poliţie şi vamă din cele 12 state membre, în sensul schimbului de date şi informaţii sau asistenţă în
derularea unor acţiuni operative (task-force-uri) pentru îmbunătăţirea, prevenirea şi combaterea actelor de criminalitate transfrontalieră. Europol este organizaţia care se ocupã de aplicarea legii în cadrul Uniunii Europene şi care operează cu informaţiile referitoare la criminalitate. Europol-ul are misiunea de a-şi aduce o contribuţie semnificativã la acţiunea Uniunii Europene de aplicare a legii împotriva crimei organizate şi a terorismului, concentrându-şi eforturile asupra organizaţiilor criminale. Dat fiind faptul cã activităţile din sfera crimei organizate nu se opresc la graniţele naţionale, Europol şi-a îmbunătăţit modalităţile de cooperare privind aplicarea legii internaţionale prin negocierea de acorduri operative bilaterale sau strategice cu alte state şi organizaţii internaţionale, după cum urmeazã: România, Rusia, Bulgaria, Islanda, Norvegia, Elveţia, Turcia, Columbia, Banca Centralã Europeană, Comisia Europeanã, inclusiv Oficiul European Anti-Fraudă (OLAF), Eurojust, Centrul European de Monitorizare a Drogurilor şi Dependenţei de Droguri, O.I.P.C.-Interpol, Statele Unite ale Americii, Biroul ONU privind Drogurile şi Criminalitatea, Organizaţia Mondială a Vămilor.
CAPITOLUL IIII: A ALTE S STR UCTUR I UTILIZATE ÎÎN C COMBATER EA CR IMINALITĂŢII T TR ANSFR ONTALIER E Controlul şi supravegherea efectivă a frontierelor externe, reprezintă o problematică majoră pentru statele membre, indiferent de poziţia lor geografică. În 15
consecinţă, este necesară promovarea solidarităţii între statele membre în domeniul gestionării frontierelor externe. Instituirea agenţiei, care acordă asistenţă statelor membre la punerea în aplicare a aspectelor operative ale gestionării frontierelor externe, inclusiv returnarea resortisanţilor ţărilor terţe care se află în situaţie de şedere ilegală în statele membre, reprezintă un pas important în această direcţie. Pe baza unui model de analiză comună şi integrată a riscului, agenţia trebuie să realizeze analize ale riscului pentru a pune la dispoziţia Comunităţii şi a statelor membre informaţiile adecvate care să permită adoptarea măsurilor corespunzătoare sau abordarea ameninţărilor şi riscurilor identificate în vederea îmbunătăţirii gestionării integrate a frontierelor externe13 Uniunea Europeană a adoptat instrumente care redau exact cooperarea judiciară în materie penală. Este vorba de CEJ-UE şi de Protocolul său adiţional. Ea a reglementat în plus texte care reprimă anumite comportamente determinate, cum ar fi spălarea banilor, crima organizată, corupţia şi frauda, care conţin de asemenea dispoziţii care reglementează anumite aspecte ale cooperării pentru reprimarea acestor delicte. Convenţia privind cooperarea judiciară
14
îşi întinde domeniul de aplicare a
actelor care sunt pedepsite într-un stat sau alt stat, sau în ambele, cu titlu de infracţiuni reprimate de către autorităţile administrative, a căror decizie poate constitui obiectul unui recurs de pe lângă o jurisdicţie competentă în materie penală 15. Vom remarca faptul că această extindere a cooperării nu este limitată de o clauză care să stabilească o cotă minimă de sancţiune. CEJ-UE prevede de asemenea, în acest context, acordarea cooperării pentru cazul în care responsabilitatea unei persoane juridice ar putea fi introdusă în statul solicitant16. Statul solicitat nu refuză cooperarea pentru că dreptul lui nu prevede posibilitatea de a pedepsi, ca atare, persoanele juridice. Convenţia privind cooperarea judiciară simplifică procedura de cooperare, dacă este vorba de executarea cererilor, raportarea directă a procedurilor, transmiterea cererilor, schimbul spontan de informaţii, predarea obiectelor în vederea restituirii, transferul temporar al deţinuţilor cu scop de investigaţie. Ea stabileşte de asemenea, 13
Nota de fundament a Consiliului U.E.de instituire a Regulamentul (CE) nr. 2007/2004 al Consiliului din 26 octombrie 2004 de instituire a Agenției Europene pentru Gestionarea Cooperării Operationale la Frontierele Externe ale statelor membre ale Uniunii Europene; 14 CEJ-UE; 15 Art. 3 par.1 ; 16 Art. 3 par.2;
16
noi moduri de cooperare: audierea prin videoconferinţă 17 şi teleconferinţă 18; livrări supravegheate, echipe comune de de anchetă şi anchetele discrete19. Eurojust contribuie, şi trebuie
să continue cu promovarea încrederii încrederii între
autorităţile care aplică legea în statele membre. Acest lucru trebuie făcut printr-un dialog permanent între membrii naţionali şi autorităţile naţionale de la toate nivelele, începând foarte de jos, până în vârf. vârf. Depinde de legislatori naţionali naţionali să furnizeze fundamentul instituţional necesar pentru acest schimb transversal de informaţie. Canalele formale trebuie completate de unele informale iar, treptat, trebuie să se creeze un mediu de credinţă. Eurojust poate fi direct implicat în cazuri penale prin intermediul actualizării sarcinilor sale europene şi prin intermediul puterilor membrilor naţionali. În orice caz, statutul şi eficienţa Eurojust-ului depinde, într-o mare măsură, de standardul puterilor de care dispun membrii naţionali în cadrul jurisdicţiei lor interne. Acest standard trebuie optimizat, căci pare că este necesară centralizarea puterilor pentru o luptă eficientă împotriva unor forme serioase de infracţionalitate. Acest fapt este dovedit de dezvoltările din Belgia Belgia , Finlanda sau Olanda. Centralizarea, care pe de-o parte, şi regionalizarea, pe de altă parte, trebuie să meargă mână în mână. Cooperarea în problemele de infracţionalitate trebuie să se bazeze pe un cadru instituţional puternic şi transparent, care să fie integrat orizontal şi vertical, şi care să opereze într-un mediu de credinţă, care va respecta drepturile omului şi libertăţile şi care se va supune controlului democratic. Doar un astfel de cadru instituţional, din care Eurojust poate deveni o piatră de temelie, poate asigura faptul că executarea funcţiilor justiţiei penale duce la scopul dorit, la o luptă eficientă împotriva infracţionalităţii transnaţionale, la o protecţie eficientă a intereselor naţionale, comune şi comunitare. Aşa cum Abbé Sieyès a spus odată: „Credinţa trebuie să vină de jos, puterea trebuie să vină de sus!” Eurodac a fost conceput iniţial ca un sistem computerizat de baze de date pentru înregistrarea amprentelor persoanelor care solicitau azil. Cu toate acestea, obiectivul
17
Art. 10; Art. 11; 19 Art. 14; 18
17
sistemului a fost extins prin protocoale 20 la Convenţia Eurodac de atunci (în prezent Regulamentul Eurodac)21 pentru a include înregistrarea amprentelor imigranţilor ilegali. În primul rând, conform articolului 8 din Regulamentul Eurodac, fiecare Stat Membru trebuie "să preleveze în mod prompt amprentele fiecărui cetăţean străin cu vârsta de cel puţin 14 ani care este arestat de către autorităţile competente în legătură cu traversarea clandestină terestră, maritimă sau aeriană a frontierei acelui Stat Membru, venind dintr-o terţă ţară şi care nu a revenit în ţara de origine". Regulamentul Eurodac este conceput ca un instrument pentru a asista la implementarea prevederilor Regulamentului de la Dublin, în special Articolul 15 (în prezent articolul 21 din Regulament)22. Acest articol stipulează categoriile de informaţii pe care Statele Membre trebuie, sau pot (în cazul în care solicitantul de azil consimte) să le comunice între ele pentru a determina responsabilitatea conform Regulamentului Dublin. Deşi Eurodac nu este prevăzut în Convenţia Schengen, acesta reprezintă fără îndoială un aspect important al măsurilor compensatorii privind politicile legate de azil, vizate de Convenţia Schengen şi în prezent responsabilitatea Regulamentului de la Dublin. 23
CAPITOLUL V: COOPERAREA STATELOR EUROPENE ÎN SPAŢIUL SCHENGEN Fiecare stat, prin intermediul instanţei sale centrale, poate comunica din oficiu informaţii considerate drept importante privind represiunea infracţiunilor viitoare, prevenirea infracţiunilor sau prevenirea ameninţărilor împotriva ordinii sau siguranţei siguranţe i publice. Dispozitivul de asistenţă dintre forţele de poliţie din spaţiul Schengen este completat de o practică formalizată de schimb de funcţionari. Un aspect important al cooperării poliţieneşti în spaţiul Schengen este reprezentat prin detaşarea funcţionarilor de legătură. Această tehnică nu este o inovare a Acordurilor Schengen întrucât statele europene efectuaseră deja asemenea schimburi
20
Protocol redactat pe baza Articolului K.3 din Tratatul Uniunii Europene, care extinde obiectivul ratione personae al Convenţiei privind crearea "Eurodac" în vederea comparării amprentelor pentru solicitanţii de azil; 21 Regulamentul Consiliului (CE) Nr. 2725/2000 din 11 decembrie 2000 privind crearea "Eurodac" în vederea comparării amprentelor pentru aplicarea efectivă a Convenţiei de la Du blin; 22 Camera Lorzilor: Comitetul Comunităţilor Europene – Cel de-al zecele Raport ; 23 Consultaţi de asemenea Aus., P.J., 2003, p. 7 ;
18
în cadrul Trevi.24 Totuşi, este prima dată când modalităţile acestui schimb sunt descrise în mod precis. Convenţia prevede, în consecinţă, schimbul de poliţişti, precum şi cel al altor funcţionari.25 Dreptul de observare transfrontalieră,
numit şi « filare », este definit de
articolul 40 care reia de fapt o practică destul de frecventă. Convenţia prevede că ”agenţii uneia din părţile contractante, care în cadrul unei anchete judiciare, observă în ţara lor o persoană despre care se presupune că ar fi participat la un act care ar putea constitui motivul extrădării, sunt autorizaţi să continue această observaţie pe teritoriul unei alte Părţi contractante atunci când aceasta a autorizat observaţia transfrontalieră pe baza unei cereri de întrajutorare judiciară prezentată în prealabil”. Convenţia Schengen precizează condiţiile în care poate avea loc filarea. Dreptul de observare nu poate astfel să fie exersat decât prin întâlnirea unei persoane care este pe de parte observată observată în cadrul unei unei anchete judiciare (flagrant delict, comisie rogatorie, anchetă preliminară) şi care de altă parte, este presupusă vinovată sau participantă la un act care ar putea duce la extrădare. Acestea sunt condiţiile privind persoana observată. Mai mult, dreptul de observare este limitat la anumiţi agenţi ai forţei publice definiţi prin articolul 40, pct. 4. În Franţa, este vorba despre ofiţerii şi agenţii de la poliţia judiciară , de la poliţia naţională şi agenţii vamali, care au şi acest element printre propriile lor atribuţii. Pentru Belgia, este vorba de membrii poliţiei judiciare de pe lângă parchete, jandarmeria, poliţia municipală şi în anumite condiţii intră aici şi agenţii vamali. Pentru Germania, este vorba de agenţii de poliţie ai Länder
şi într-o oarecare măsură şi agenţii de la Zollfahndungsdienst.26 În fine, pentru
Olanda sunt funcţionarii de la Rijkspolice şi Gemeentepolitie, în Luxemburg este vorba despre poliţie şi jandarmerie. Acestor condiţii personale se alătură condiţiile legate de exercitarea acestui drept de observaţie.
24
Catulle, Cooperarea poliţienească europeană în practică, în BIGO D., Europa poliţiştilor şi a siguranţei interne, Bruxelles, Complexe, 1992, p. 133143; 25 Wezembergh A., Spre o reţea judiciară europeană împotriva criminalităţii organizate, Revista de Drept Penal şi Criminlogie, nr. 9-10, 1997, pp. 868900; 26 Vama;
19
Urmărirea reprezintă căutarea unei persoane care a comis o crimă sau un delict. În mod normal, aceasta nu poate fi realizată dincolo de graniţă 27. Convenţia consacreează un drept de urmărire transfrontalieră agenţilor de poliţie ale statelor Schengen. Datorită circumstanţelor în care este utilizată această tehnică, informarea prealabilă a autorităţilor naţionale rezultă a fi imposibilă. Tocmai datorită acestui lucru, putem spune că dreptul de urmărire reprezintă o violare a autorităţii suveranităţii naţionale şi necesită o încadrare legislativă minuţioasă. Convenţia stabileşte astfel în articolul său 41 principiul conform căruia Părţile contractante acceptă ca serviciile de poliţie ale a le unui alt stat să poată să îşi îş i exercite exerc ite urmărirea ur mărirea pe teritoriul lor sub s ub condiţiile strict definite şi aplicând nişte modalităţi care pot varia de la o Parte contractantă la alta. Sistemele SIS şi SIRENE au fost primele blocuri construite în reţeaua sistemelor de control şi de supraveghere, legate de cooperarea poliţiei transfrontaliere. De atunci, lor lor li s-au alăturat alte sisteme în plus, expansiunea şi incorporarea de noi noi funcţii şi date prin amendamente a legii curente SIS şi includerea de noi date şi funcţii în viitor prin SIS II ar mări nivelul de control şi supraveghere în societate. Acestă secţiune este dedicată evaluării conformităţii SIS cu Articolul 8 ECHR şi principiilor de protecţie a datelor. date lor. Criteriile de evaluare în domeniul drepturilor dreptur ilor omului şi a transparenţei protecţiei datelor şi modelul de proporţionalitate proporţionalitate sunt folosite ca instrumente de evaluare. Discuţia din acestă secţiune nu se bazează pe situaţia de fapt, ci pe situaţia oficială. Este o discuţie cu privire la drepturi şi obligaţii. Concluziile sunt bazate pe interpretarea autorului, a obligaţiilor şi drepturilor din Convenţie. Lipsa legislaţiei Schengen la nivel de ECHR, face dificilă exprimarea legii 28. În ceea ce priveşte SIRENE, nu există norme care reglementează natura şi calitatea datelor suplimentare deţinute de către birourile SIRENE. Există, de asemenea, lipsa de orientare în ceea ce priveşte tipul de date suplimentare care ar putea fi ţinute ţ inute în Convenţie Convenţ ie sau SIRENE, pentru pentr u a salva manual intrările intră rile de extrădare e xtrădare în conformitate cu Articolul 95. Nu există rapoarte cu privire la conţinutul datelor, dar 27
În dreptul public internaţional, doar urmărirea transfrontalieră pe mare este autorizată. În virtutea dreptului de urmărire, un stat este autorizat să urmărească pe mare, să urce la bord, să oprească şi să readucă într-unul din porturile sale o navă care călătoreşte în mod ilegal, despre care are motive serioase să creadă că i-a în călcat legile şi regulamentele. 28 Karanja K.S., Transparenţa şi proporţionalitatea în Sistemul de Informaţii Schengen şi cooperarea la controlul frontierei, Leiden/Boston 2008
20
informaţiile uşor secrete, care sunt atât personale cât şi variabil fiabile, sunt probabil incluse.29
CAPITOLUL VI: COOPERAREA POLIŢIENEASCĂ PENTRU PREVENIREA ŞI COMBATEREA PRINCIPLALELOR FORME DE CRIMINALITATE TRANSFRONTALIERĂ TRANSFRONTALIERĂ Fenomenului criminalităţii transfrontaliere a fost şi este amplificat prin foarte numeroase şi variate infracţiuni precum: crima organizată, fenomenele de corupţie, evaziunea fiscală, migraţia ilegală trafic de droguri, acte de terorism şi crimă organizată, comise în scopul de a inspira teamă şi insecuritate în rândul populaţiei, dar şi o serie de delicte şi crime, ce violează drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, caracterizate prin omoruri, tâlhării, răpiri, jafuri cu mâna armată şi alte fapte care afectează siguranţa civică şi individuală. Sens în care în contextul arătat cooperarea poliţienească pentru prevenirea şi combaterea principalelor forme de criminalitate transfrontalieră constituie un deziderat de politică penală pentru fiecare stat, fie el din UE fie regăsindu-se într-un alt spaţiu geografic.
CAPITOLUL VII. COOPERAREA JUDICIARĂ A STATELOR MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE ÎN PREVENIREA ŞI COMBATEREA CRIMINALITĂŢII TRANSFRONTALIERE Cooperarea judiciară are ca scop recunoaşterea reciprocă a deciziilor judiciare, armonizarea legislativă şi dezvoltarea unor mecanisme de cooperare operaţională (Eurojust, EJN – European Judicial Network etc.) pentru realizarea unui spaţiu de justiţie (legalitate). Pentru Uniunea Europeană, subiectul este nou şi apare ca necesitate a eliminării graniţelor. Primii paşi sunt realizaţi în contextul Schengen, primele îmbunătăţiri î mbunătăţiri sunt s unt efectuate efect uate odată cu Tratatul T ratatul de la Maastricht şi Tratatul de la 29
Raportul pe Justiţie 2000, p. 56 ;
21
Amsterdam. În cooperarea judiciară europeană sunt implicate agenţii descentralizate 30 ale Uniunii Europene, precum: Europol, Centrul european de monitorizare a drogurilor şi a dependenţei de droguri, Oficiul European de luptă împotriva fraudei (OLAF), Eurojust şi reţeaua judiciară europeană. Majoritatea
convenţiilor
în această materie au fost adoptate sub egida
Consiliului Europei şi Organizaţiei Naţiunilor Unite. De asemenea, România a încheiat peste 20 de tratate bilaterale. Cea mai mai cunoscută Convenţie multilaterală şi, prin natura lucrurilor, cel mai frecvent utilizată de România este est e Convenţia Co nvenţia europeană europea nă de asistenţă judiciară în materie penală, adoptată la Strasbourg la 20 aprilie 1959. Bătrâna Convenţie a Consiliului Europei este aplicată de România în relaţia cu celelalte 45 de state membre ale Consiliului Europei, dar şi cu state nemembre care au ratificat-o. Ea este completată de Protocolul adiţional din 17 martie 1978 şi de al doilea Protocol adiţional, din 8 noiembrie 2001. Cel de-al doilea Protocol adiţional, copie aproape fidelă a Convenţiei UE din 29 mai 2000, a intrat în vigoare pentru România la 1 martie 2005 şi, ca şi Primul Protocol adiţional, se aplică în relaţia cu acele state parte la Convenţia Convenţia - mamă mamă care l-au ratificat. Cererile de asistenţă judiciară adresate statelor care nu sunt parte la instrumentele Consiliului Europei vor fi formulate în baza tratatelor bilaterale, în baza convenţiilor ONU aplicabile sau, în lipsa oricărui instrument juridic multilateral sau bilateral, pe bază de reciprocitate.
Europol este organizaţia Uniunii Europene care aplică legea comunitară pentru combaterea criminalităţii. Obiectivul comun31 al statelor semnatare ale Convenţiei Europol este de a îmbunătăţi eficienţa cooperării între autorităţile competente ale statelor membre pentru prevenirea şi combaterea crimei organizate internaţionale. Misiunea EUROPOL este de a aduce o contribuţie importantă la aplicarea legii comunitare pentru combaterea crimei organizate, punându-se accentul pe depistarea organizaţiilor criminale.
Eurojust, este organismul european care are rolul de a intensifica cooperarea şi coordonarea judiciară între statele membre prin adoptarea de măsuri structurale la 30 31
Ioan Hurdubaie – Cooperarea judiciară europeană – Cadru convenţional penal, Editura Ministerul Afacerilor Interne, 2003 Mihai-Gheorghe Stoica, Constantin-Cristian Cătuţi- Cooperarea poliţienească internaţională în România, Bucureşti, 2006, pag. 99.
22
nivelul Uniunii Europene pentru facilitarea coordonării optimale a acţiunilor în investigarea şi punerea sub acuzare a suspecţilor pe teritoriul statelor membre, respectând pe deplin drepturile şi libertăţile fundamentale.
Mandatul european de arestare reprezintă o decizie judiciară ce emană de la autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene prin care se dispune arestarea şi predarea către un alt stat membru a unei persoane solicitate în vederea efectuării urmăririi penale, a judecăţii ori în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate. Executarea mandatului european de arestare are loc în baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce32, potrivit dispoziţiilor Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002. În România, mandatul european de arestare este emis de instanţele judecătoreşti. Autorităţile judiciare române desemnate prin lege cu executarea mandatelor europene de arestare sunt curţile de apel. Autoritatea centrală română este Ministerul Justiţiei. Trebuie subliniat că România a acceptat mandatul european de arestare fără a ţine cont de data comiterii infracţiunii.33 În cazul în care locul unde se află persoana urmărită nu este cunoscut, transmiterea unui mandat european de arestare se poate efectua prin SIS, prin intermediul sistemului de telecomunicaţii securizat al Reţelei Judiciare Europene când acesta va fi disponibil, prin Ministerul Justiţiei, pe calea Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale (Interpol) sau prin orice alt mijloc care lasă o urmă scrisă în condiţii care permit ca autoritatea judiciară de executare să poată verifica autenticitatea. aute nticitatea.
32
Revue du marché commun de l’Union Européenne nr.465/2003, pag. 106; L. Benoit - “ Le mandat d’arrêt euro péen“, Revue
33
Art. 32 din Decizia-Cadru a Consiliului Uniunii Europene nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 prevede faptul că cererile de extrădare primite înainte de 1 ianuarie 2004 vor continua să fie guvernate de instrumentele existente referitoare la extrădare;
23
CAPITOLUL VIII: CONCLUZII Ordinea internaţională în contextul globalizării criminalităţii se circumscrie unor două mari capitole, respectiv; justiţia şi securitatea. Chiar daca cele două concepte merg în paralel , ambele se determină una pe cealaltă şi se asigură reciproc. Sens în care ne simţim obligaţi să facem o strictă diferenţă între cooperarea judiciară şi cooperarea poliţienească – ambele circumscrise investigării şi totodată prevenirii criminalităţii transfrontaliere. Astfel se impune să subliniem faptul că scopul cooperării judiciare este acela de recunoaştere reciprocă a deciziilor judiciare, de
armonizare
legislativă şi
de
dezvoltare a unor mecanisme de cooperare operaţională pentru realizarea unui spaţiu de justiţie (legalitate). De asemenea, la momentul actual, nu se poate vorbi, în cadrul Uniunii Europene de armonizarea dreptului penal material şi procedural, ci doar de recunoaştere reciprocă, pe baza valorilor comune ale statelor membre. Aşadar, nu există un drept penal european unic, ci doar un drept european (comunitar) penal, format din ansamblul normelor comunitare care reglementează acest domeniu). Asistenţa judiciară în materie penală la momentul actual, reprezintă principalul instrument juridic între statele membre ale Uniunii Europene în lupta împotriva criminalităţii. Astfel instrumentul juridic comunitar permite comunicarea actelor de procedură, totodată reglementând noi forme for me moderne de asistenţă: livrările controlate, co ntrolate, supravegherea transfrontalieră, transmiterea spontană de informaţii. Considerăm oportună realizarea unui sistem unic (informaţional şi de comunicare) între statele Uniunii Europene, de natură a eficientiza contactul direct între autorităţile judiciare solicitante şi solicitate, cu strictă referire la instituţia extrădării şi a mandatului european de extrădare. Considerăm că Mandatul european de arestare reprezintă succesul cooperării judiciare în Europa. În prezent predarea infractorilor între state a devenit un fenomen fe nomen 24
normal care se petrece zilnic, în punctele de trecere a frontierei.Consider că şi în domeniul poliţienesc este nevoie de o legislaţie unitară, cu aplicabilitate în toate ţările Uniunii Europene, iar cooperarea judiciară reprezintă un model care trebuie luat în considerare.Un ideal al cooperării poliţieneşti europene ar fi ca Statele Membre ale U.E., să se regăsească în totalitate, pe lista ţărilor Schengen şi să aibă aceeaşi conducere şi sistem de informaţii. De asemenea evidenţiem în conformitate cu art. 69A, alin. (1) din Tratatul de la Lisabona,faptul că instituţia cooperării judiciare în materie penală se întemeiază pe principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti şi a deciziilor judiciare şi include apropierea actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre în domeniile criminalităţii prevăzute la art. 69B, alin (2) Ca şi prioritate putem afirma ideea conform căreia cooperarea internaţională a statelor în materie juridică, se impune în sensul colaborării şi asistenţei în diversele domenii ale activităţii juridice. Nu lipsit de importanţă ar fi şi necesitatea, atât a abordării, cât c ât şi a operaţionalizării operaţionaliză rii unui sistem on-line direct şi permanent între Birourile Naţionale INTERPOL. Acest sistem la care ne raportăm reprezintă de fapt o conexiune între toate birourile importante de poliţie din Europa. Astfel introducerea unui sistem s istem on-line, on -line, de tipul messenger se impune a se implementa . Necesitatea acestui sistem de acest tip derivă cu prioritate din modul de cooperare al Punctelor de Contact Focale sau Frontex, care fac verificări mult mai rapide pe anumite segmente ale infracţionalităţii, cu ajutorul internet-ului. Verificările unor persoane sau vehicule se realizează deseori cu greutate făcând facilă părăsirea Spaţiul European de către persoanele sau vehiculele înainte de a fi date în urmărire. Durata de verificare este deasemenea mare, punând în dificultate organele abilitate să respecte principiul operativităţii fără a încălca vreunul din drepturile fundamentale ale omului. Considerăm oportună şi eficientă implementarea acestui sistem de comunicare on-line deoarece ar putea fi realizată pe deplin printr-o transmisie de date securizată.
25
Rolul acestui sistem este acela ca pănă la introducerea alertei în sistemul de informaţii european, să nu-i permită infractorului să scape, eludând în continuare legea. Eficientizarea cooperării poliţieneşti internaţionale raportată la acutizarea criminalităţii transfrontalieră determinată de noul prototip unional se impune infiinţarea unor proceduri comune de lucru care alături de sistemul on-line să conferă tuturor structurilor specilizate în materie oportunităţi menite să asigure o intervenţie rapidă, o investigare complexă, a cărei finalitate să conveargă înfăptuirii unui act de justiţie legal, coerent, şi obiectiv. Numai experienţa derivată dintr-un cadru jurisdicţional, comunitar solid cât şi dintr-o practică judiciară nou apărută în contextul eliminării frontierelor interne din cadrul Uniunii Europene – poate concura cu un management eficient la nivelul structurilor specializate în contracararea şi prevenirea tuturor formelor de criminalitate transfrontalieră.
BIBLIOGRAFIE: 1. George Antoniu – Activitatea normativă penală a Uniunii Europene (II) Revista de drept penal nr. 2-3/2007 2. Ioan Hurdubaie – Cooperarea judiciară europeană – Cadru convenţional penal, Editura Ministerul Afacerilor Interne, 2003 3.
Monitorul Oficial Partea I, Nr. 751 din 6.11.2007
4. http://www.crj.ro/publicatii.php 5. Mihai-Gheorghe Stoica, Constantin-Cristian Cătuţi- Cooperarea poliţienească internaţională în România, Bucureşti, 2006, pag. 99. 6. Gh. Nistoreanu, M. Apetrei, L. Nae, Asistenţa juridică în procesul penal, Ed. M.I., Bucureşti, 1993, p. 24. 7.
R.M. Stănoiu, Asistenţa juridică internaţională în materie penală, Ed. Academiei, Bucureşti, 1975,
8. V. Dongoroz şi colectiv, Explicaţii teoretice ale codului de procedură penală, Editura Academiei, Bucureşti, 1975 26
9. Nicu JidovuJ idovu- Drept procesual penal, ediţia a 2-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007 10.Constantin 10.Constantin Creangă – Crima organizată şi terorismul – riscurile securităţii mondiale, Editura POLIROM, Bucureşti, 2002 11.Florin 11.Florin Răzvan Radu - De la extrădare la mandatul european de arestare. O privire istorică şi juridică, Revista „Dreptul”, „Dreptul ”, nr. 2/2006 12.www.mediafax.ro 12.www.mediafax.ro 13.Ioana 13.Ioana Cristina Morar- “Mandatul european de arestare. Context european şi intern”, Revista “Curierul judiciar” nr. 4/2005; 14.L. 14.L. Benoit - “Le mandat d’arrêt européen“, Revue du marché commun de l’Union Européenne nr.465/2003 15.Decizia-Cadru 15.Decizia-Cadru a Consiliului Uniunii Europene nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 prevede faptul că cererile de extrădare primite înainte de 1 ianuarie 2004 vor continua să fie guvernate de instrumentele existente referitoare la extrădare; 16.Olivian 16.Olivian Mastacan-
“Cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
Mandatul european de arestare“, Analele Facultăţii de Ştiinţe Juridice, Universitatea “Valahia“- Târgovişte, anul IV, nr. 1(8)- martie 2007 17.Constance 17.Constance Chevallier-Govers; De la cooperare, la integrarea poliţiei în Uniunea Europeană ,Bruylant,Bruxelles, 1999 18.Conferinţa 18.Conferinţa de la Colegiul Naţional de Poliţie în Marea Britanie, decembrie 1966 19.Montreuil 19.Montreuil
J., Organizaţia internaţională de poliţie Criminala (Interpol),
Arhivele Dreptului internaţional, Fasc. 405-C-1, Organizaţia internaţională de poliţie Criminala –Interpol; 20.Instrucţiunile. 20.Instrucţiunile. O. I. C. P asociate cooperării internaţionale în lupta împotriva traficului ilicit de stupefiante. 21.Sullerot 21.Sullerot E. “Problemele ridicate de toxicomanie”, Raport pentru Consiliul Economic şi Social, Paris, Jurnale Oficiale, 1989, 22.Cusson 22.Cusson M., Creştere şi descreştere a crimei, P.U.F., P.U.F., Paris, 1990, 1990, pp. 14-26; 23.Picca 23.Picca G., « Aspecte internaţionale ale evoluţiei criminalităţii », Revistă Internaţională de Criminologie şi Poliţie Tehnică, nr. 2, 1994, 27
24.Elspeth 24.Elspeth Guild, Florian Geyer :Securitatea vs Justiţie? Cooperarea poliţienească şi judiciară în Uniunea Europeană, England, Ashgate 2008; 25.Mueller 25.Mueller G.O.W, “Globalizare a vieţii pe Pământ, a crimei şi a prevenirii crimei: Un eseu despre cum să procedăm cu criminalii majori care ameninţă existenţa continuă a omenirii” în ESSER A. şi LAGODNY P., Principii şi proceduri pentru o nouă lege criminală transnaţională, Friesburg in Breisgau, Documentaţie a unei lucrări internaţionale, 1997. 26.Ravillard 26.Ravillard P., Cooperarea în materie materie de luptă luptă împotriva traficului de bunuri culturale în sânul Uniunii Europene , Revistă Internaţională a Poliţiei Criminale, august 1994, pp. 74-18 ; 27.The 27.The Times, 11 aprilie 1991; 28.Regulamentul 28.Regulamentul C.E.E. nr.3911/92, J.O.C.E., nr. L 395 din 31.12.1992. 29.Directiva 29.Directiva 93/7/C.E.E, J.O.C.E., nr. L74 din 27/03/1993. 30.Serge 30.Serge Cardellier, Modernizarea dincolo de mituri, ed. Trei, Bucureşti, 2001. 31.Susan 31.Susan Strange, Retragerea statuluii
Di fuziunea puterii în economia
mondială,ed. Trei, Bucureşti, 2001. 32.Maruzzo 32.Maruzzo F., « Organizaţiile de tip mafiot la orizont 2000 », Revista Internaţională de Criminologie şi Poliţie Tehnică, nr. 2, 1997. 33.Marion 33.Marion W.& Manzanares F., “Criminalitatea organizată”, Scrisoarea H.E.S.Iului, nr. 15, 1996 34.Costică 34.Costică Voicu, Adriana Camelia Voicu, Ioan Geamănu, Criminalitatea organizată în domeniul afacerilor, Editura Pildner 2006. 35.Grigore 35.Grigore Geamănu , Dreptul internaţional penal şi infracţiunile internaţionale, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1977, 36.H.Meiyrowitz 36.H.Meiyrowitz , Decizia tribunalului impotriva criminalităţii organizate, Paris, 1960, 37.Convenţia 37.Convenţia din 1904 privind traficul cu fiinţe umane şi Convenţia din 1961 privind traficul de stupefiante; 38.Stancu 38.Stancu Şerb, C-tin Drăghici, A.Iacob, A.Ignat , Drept poliţienesc, Editura Tritonic, Bucureşti, 2003, 28
39.V.V.Pella 39.V.V.Pella , La criminalite collective des etats, Bucureşti, 1927, 40.St.Glaser 40.St.Glaser , Droit international penal conventional, Paris, 1929, 41.Colocviu 41.Colocviu despre criminalitatea organizată care a avut loc în Saint-Cloud , din 16 pînă în 19 mai 1988; 42.Cusson 42.Cusson M., „Noţiunea de crimă organizată”, Colocviu organizat de Institutul de Ştiinţe Penale şi de Criminologie, Criminalitate organizată şi ordine în societate, Aix-en-Provence, 5, 6, şi 7 iunie 1996, Presa Universitara din Aix-Mareseilles, 1997. 43.Consiliul 43.Consiliul Uniunii Europene, program de acţiune privind criminalitatea organizată adoptat în 28 aprilie apr ilie 1997, J.O.C.E., nr. C251 din 15/08/97 44.Margue(T-L), 44.Margue(T-L), „Cooperarea europeană în materie de luptă împotriva criminalităţii organizate în contextul tratatului de la Amsterdam”, Revista Pieţei Unice Europene, nr. 3, 1997. 45. 1Lacaze J. ,Parlamentul european, Raport asupra terorismului şi a influenţei sale asupra siguranţei în Europa, întocmit de în numele comisiei afacerilor străine şi a securităţii, A3-0058/94 din 2 februarie 1994. 46.Cartier 46.Cartier M.E., „Europa orizont 2000: noi ameninţări, noi teroriste”, Revista Internaţională de Criminologie şi de Poliţie Tehnică, nr2, 1997. 47.Levasseur 47.Levasseur G.,Aspectele represive ale terorismului internaţional, Institutul Înaltelor Studii Internaţionale de la Paris, Paris, Pedone, 1977. 48.Joxe 48.Joxe A., „Un concept adună-tot: terorismul”, Lumea diplomatică, aprilie 1996 49.Buttice 49.Buttice A.,”Fraudele care aduc prejudiciu asupra bugetului comunitar şi represiunea marii delincvenţe comunitare”, în Fenet (A.) & Sinay- Citermann (A.), Uniunea Europeană: integrare şi cooperare, Acte ale colocviului ţinut la Amiens, C.R.U.C.E, Paris, P.U.F, 1995. 50.De 50.De Angelis F., « Lupta împotriva fraudei: primul şi al treilea punct important de la Maastricht », în PAULY A., De la Schengen la Maastricht : cale regală şi curse de obstacole, Maastricht, Institutul European de Administraţie Publică, 1996. 51.Africa 51.Africa Caraibe Pacific, State asociate Uniunii prin Convenţia de la Lome; 29
52.House 52.House of Commons, Seventh Report on Practical Police Co-operation in the European Comunity, 1990. 53.Le 53.Le Jeune P., Lupta internaţională împotriva terorismului, Paris, Documentaţia Franceză, 1992. 54.Sow 54.Sow Sibide A, Convenţia europeană pentru pedepsirea terorismului din 27 ianuarie 1977, „Internaţionalizarea abolirii terorismului”, Micile Afişe, 22 noiembrie 1991, nr. 140. 55.Gautier 55.Gautier Y., „Convenţia din 27 septembrie 1996 privind extrădarea dintre statele membre ale Uniunii Europene”, Europa, decembrie 1996. 56.Bettardi 56.Bettardi M., O.N.U şi drogul, A.F.N.U, Pedone, Paris, 1995. 57.Chantal 57.Chantal DEBROCK , Tablel al prezentării sinoptice ale legislaţiilor europene , „În faţa drogului: ce fel de politică?, Probleme Politice şi sociale, nr. 745 din 2 martie 1995. 58.Bole-Richard 58.Bole-Richard M., „Droguri în Europa: a ajuta sau a pedepsi. Idei false despre Spania”, Le Monde, 5/01/94; 59.Senat, 59.Senat, Raport asupra întocmirii şi funcţionalităţii convenţiei de aplicare a acordului Schengen, nr. 262; 60.Franco 60.Franco A., „Drog . ambiguităţi olandeze”, Le Monde, 31/10/95, p. 13 61.Masson 61.Masson P., Senat, Raport întocmit în numele delegaţiei pentru Uniunea Europeană privind Europol şi lupta împotriva traficului de droguri,înregistrat la preşedenţie la 15 martie 1995, nr 235. 62.Floret 62.Floret L., „Strategia de spălare internaţională a capitalurilor”, Caiete ale Securităţii Interne, nr. 19, 1995. 63.Van 63.Van Outive L., „A lupta împotriva spălării banilor: a căuta acul în carul cu fân?”, Deviere şi Societate, nr. 4, 1995 64.Incizan 64.Incizan E., „Spălare a banilor şi destabilizare a economiei- Tehnci sofisticate.”, Le Monde, 29/06/94; 65.Fabre 65.Fabre T. „Felul în care mondializarea a înmulţit venitul obţinut de pe urma narcoticelor”, Expansiunea, ianuarie 1998.
30
66.Tenhumen 66.Tenhumen M., „Lupta împotriva criminalităţii informatice”, Revistă internaţională a Poliţiei Criminale, martie-aprilie 1989, nr. 41 67.Charles 67.Charles Ricq, Les Cantons frontaliers et l’intégration européenne, Acte Unique Européen – 1992, Actele simpozionului din d in 28 octombrie 1988, 68."Tratate 68."Tratate internationale", 2001, volumul 27 69.Acordul 69.Acordul de cooperare privind prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere Publicat in ediţia oficiala "Tratate internaţionale", 2001, volumul 27 70.http://europa.eu/lisbon_treaty/glance/index_ro.htm 70.http://europa.eu/lisbon_treaty/glance/index_ro.htm 71.M. 71.M. Anderson şi J. Apap (eds), Realizarea unui echilibru între libertate, securitate şi justiţie într-o Uniune Europeană mărită (Bruxelles 2002), 72.M. 72.M. Daman, Urmărirea aprinsă a graniţei în EU, Jurnalul European al crimei, legii criminale şi justiţiei criminale (2008), 73.M. 73.M. den Boer, Spre un regim de responsabilitate pentru o guvernare politică europeană care să iasă la iveală, Politică şi societate (2002) 74. N. N. Diaconu, D.A. Crăciunescu, Dreptul Uniunii Europene privind politicile comunitare, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010. 75.M. 75.M. Profiroiu, I. Popescu, Politici europene, Editura Economică, Bucureşti, 2003. 76.P. 76.P. Manin, Les Communautés européennes. Droit institutionnel, Paris, Pedone, 1993. 77.L. 77.L. Mureşan, A. Pop, F. Bonciu, Politica europeană de securitate şi apărare element de influenţare a acţiunilor României în domeniul politicii de securitate şi apărare, Studiu, Institutul European Român, 2004. 78.Charlotte 78.Charlotte Bretherton and John Vogler, The European Union as a Global Actor, Routledge, London and New York, 1999, 79.Parlamentul 79.Parlamentul European – Decizia de la Prumm, OJ 664063RO.doc 80.Jurnalul 80.Jurnalul oficial al UE - C 125 E/120 - P6_TA(2007)0228 din 07.06.2007 81.Tratatul 81.Tratatul de la Prüm Prüm - www.mira.gov.ro. 31
82.Decizia-cadru 82.Decizia-cadru
din
13
iunie
2002
privind
combaterea
terorismului
(2002/475/JAI) prevede la art. 1-3 infracţiunile care pot fi interpretate ca fiind teroriste. 83.M. 83.M. Of. nr. 790 din 12 decembrie 2001. 84.(http://www.politiaromana.ro/ccpi.htm) 84.(http://www.politiaromana.ro/ccpi.htm) 85.Legea 85.Legea nr. 357 din 2001 86.Vasile 86.Vasile Troneci, Ioan Hurdubaie – România în Interpol, Editura Ministerului de Interne, Bucureşti, 1994 87.Sabatier 87.Sabatier M, Cooperarea poliţienească Europeană, L Harmattan, Franţa , 2001; 88.P. 88.P. Allies, "Cooperarea poliţienească în Europa", Mem. DEA Drept Penal, Aixen-Provence, 1982;1 Napombejra
B., Evoluţia cooperării internaţionale a
poliţiei, Teză de doctorat sub îndrumarea lui Jacques Leaute, Universitatea din Strasbourg, 1957 89.Monet 89.Monet J.-C., Poliţii şi societăţi în Europa, Paris, Documentaţia franceză, 1993 90.Borricand 90.Borricand J., „Crimă organizată şi cooperare europeană”, Revista Internaţională de Criminologie şi Poliţie Tehnică, nr. 4, 1992 91.Care 91.Care permite vizualizarea dintr-o singură privire; 92.Dewallef 92.Dewallef Y., „Colaborarea poliţienească internaţională sau cum se rezolvă problemele care rezultă din permeabilitatea per meabilitatea frontierelor”, Revista Internaţională Internaţ ională de Criminologie şi Poliţie Poliţ ie Tehnică , nr. 2, 1993 93.Bresler 93.Bresler F., Interpol, Londra, Sinclair-Stevenson, 1992 94.Schlanitz 94.Schlanitz E, „Schimbul internaţional de informaţii de poliţie în cadrul sistemelor de informare ale Interpolului şi ale Schengen”, în PAULY (A.), Acordurile Schengen: abolirea frontierelor interioare sau ameninţare pentru libertăţile publice, Maastricht, IEAP, 1993 95.Bossard 95.Bossard A., „Interpol and Law Enforcement: Response to Transnational Crime”, Police Studies, Vol. 11, nr. 4 96.Constance 96.Constance Chevallier-Govers, De la cooperare, la integrarea poliţienească în Uniunea europeană, Bruylant,Bruxelles, 1999 ; 32
97.H. 97.H. Feraud-E. Schlanitz, “Cooperarea poliţienească internaţională” 98.R. 98.R. Kendall, “Interpolul, 40 de ani după conferinţa de la Bruxelles Montreuil, “Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală”, 99.Dumitra 99.Dumitra Popescu şi Florian Coman , Drept internaţional public, Editura Ministerului de Interne, Bucureşti, 1993 100.
Ion Suceavă, Florian Coman-Criminalitatea şi organizaţiile internaţionale,
Bucureşti ,Ed.Romcartexim, 1997; 101.
Gh. Pele şi Ioan Hurdubaie, Interpolul şi criminalitatea internaţională,
Editura Ministerului de Interne, Bucureşti, 1983 102.
Montreuil J., „Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală (Interpol)”,
Registrele juridice ale dreptului internaţional, 1992, Fasc. 405-C-1, 103.
Iver Frigaard, Ofiţer de legătură al Interpolului;
104.
O.I.C.P.- Interpol, O.I.C.P.- Interpol, informa ții generale, Serviciu de
documentare generală, 1995, 105.
J. Suisini, “Poliţia faţă în faţă cu Europa”, RSC, No 4/1987, A. Hamon-X. Perisse, “Seniorii ordinii publice. 2000 de comisari ai poliţiei în funcţiile lor”, Editura Belfond, 1991
106.
Nota de fundament a Consiliului U.E.de instituire a Regulamentul (CE)
nr. 2007/2004 al Consiliului din 26 octombrie 2004 de instituire a Agenției Europene pentru Gestionarea Cooperării Operationale la Frontierele Externe ale statelor membre ale Uniunii Europene; 107.
Agenţia Frontex, Evaluare şi dezvoltare în viitor – Disertaţie presentată la
Bruxelles pe 13 Februarie 2008 de Franco Frattini în cadrul Consiliului de Miniştri al Uniunii Europene ; 108.
Regulamentul (CE) nr. 2007/2004 al Consiliului din 26 octombrie 2004
de instituire a Agenției Europene pentru Gestionarea Cooperării Operaţionale la Frontierele Externe ale statelor membre ale Uniunii Europene; 109.
Regulamentul (CE) NR. 863/2007 al Parlamentului European și al
Consiliului din 11 iulie 2007de stabilire a unui mecanism de creare a echipelor de intervenție rapidă la frontieră și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 33
2007/2004 al Consiliului în ceea ce privește acest mecanism și de reglementare a sarcinilor și a competențelor agenților invitați 110.
OJ C 115,9.5.2008
111.
Consiliul UE, Justiţiei şi Afacerilor Interne, întâlnirea consiliului 2768,
Bruxelles, 4-5 decembrie 2006, comunicat de presă, 15801/06 ; 112.
Programa Stockholm- o Europa sigură şi deschisă care serveşte şi
protejează cetăţenii, documentul Consiliului 17024/09, JAI 896, Bruxelles, 2 decembrie 2009 113.
Directiva 2008/115/EC a Parlamentului European şi a Consiliului din 16
decembrie 2008 pentru standardele comune şi procedurile din statele membre pentru returnarea cetăţenilor care au stat în ţările ţăr ile din lumea a treia ; 114.
Georgiana Tudor, Mariana Constantinescu, Mandatul european de
arestare; Ed. Hamangiu 2009 115.
Combaterea Terorismului şi a Crimei Internaţionale organizate în UE,
Seminar internaţionali pentru experţi, organizat de către Fundaţia Cicero din Paris, 14 – 15 decembrie dece mbrie 2006 ; 116.
Florin Răzvan Radu, Cooperarea judiciară internaţională şi europeană în
materie penală,Ed.Wolters Kluwer 2008 117.
Înţelegerea între Eurojust şi Europol, din 9 iunie 2004, Haga;
Memorandumul pentru înţelegere, semnat între Eurojust şi Biroul european anti – fraudă, pe data de 14 aprilie 2003; 118.
Protocol redactat pe baza Articolului K.3 din Tratatul Uniunii Europene,
care extinde obiectivul ratione personae al Convenţiei privind crearea "Eurodac" în vederea comparării amprentelor pentru solicitanţii de azil; 119.
Regulamentul Consiliului (CE) Nr. 2725/2000 din 11 decembrie 2000
privind crearea "Eurodac" în vederea comparării amprentelor pentru aplicarea efectivă a Convenţiei de la Dublin; 120.
Regulamentul Consiliului (CE) Nr. 343/2003 din 18 februarie 2003 care
stabileşte criteriile şi mecanismele pentru determinarea Statului Membru
34
responsabil cu examinarea unei cereri de azil depuse în una din Statele Membre de un cetăţean al unei terţe ţări; 121.
Primul Raport Anual al Consiliului şi Parlamentului privind activităţile
Unităţii Centrale EURODAC SEC 2004, 1 Regulamentul Consiliului (CE) nr. 407/2002 din 28 februarie 2002 122.
Regulamentul Eurodac;
123.
Acordul Schengen sau Schengen 1, Cu privire la desfiinţarea completă a
controalelor la Frontieră” 124.
Jocubert C. şi Breves H., Investigaţiile Schengen, Kluwer Law
International, 1996 125.
Elsen C., „Structurile administrative ale Schengen”, în PAULY A.,
Acordurile Schengen: abolirea frontierelor sau ameninţări la adresa libertăţilor publice?, Maastrcht, I.E.A.P, 1993 126.
Organigramei Schengen;
127.
Parlamentul european, Raport privind intrarea în vigoare a convenţiilor
Schengen, întocmit de van Outrive L. în numele comisiei libertăţilor publice şi a afacerilor interne, A3- 0288/92 128.
Decizie asupra caracterului confidenţial al documentelor adoptate de
Comitetul executiv, doc SCH/Com-ex (93( 22 cor); 129.
Delvaux A.-M., „întrajutorareapoliţienească”, în PAULY (A.), Acordurile
Schengen: abolirea frontierelor sau ameninţare asupra libertăţilor publice?, Maastricht, I.E.A.P., 1993, 130.
Catulle, Cooperarea poliţienească europeană în practică, în BIGO D.,
Europa poliţiştilor şi a siguranţei interne, Bruxelles, Complexe, 1992, 131.
Wezembergh A., Spre o reţea judiciară europeană împotriva criminalităţii
organizate, Revista de Drept Penal şi Criminlogie, nr. 9-10, 1997 132.
Diederich F., „Cooperarea poliţienească”, în Pauly A., Schengen în
cădere, Maastricht, I.E.A.P., 1994, 133.
Brammertz S., De Vreese S. şi Thys J., Colaborarea poliţienească
transfrontalieră, Bruxelles, Politeia, 1993, 35
134.
Brammertz S., Cooperarea poliţienească în Europa şi în Euroregiunea
Meuse- Rhin, Deviere şi Societate, vol. 16, nr. 2, 135.
Decizia nr. 91/294 DC a Consiliului constituţional din 25/07/91, J.O.R.F.,
din 27/07/91 136.
Serviciul de Cooperare Tehnică Internaţională de Poliţie, Cooperarea
poliţienească în Europa, Ministerul Internelor, 1997 137.
Joubert C. & Revers H., „Poliţia şi Europa”, Revista Ştiinţei Criminale ş
Dreptul Comparat, 1993 138.
Sistem de Informaţii Schengen;
139.
Hreblav V., Libera circulaţie a persoanelor. Acordurile Schengen, Paris,
P.U.F, 1994 140.
Villepin X, Senat, Raport făcut în numele misiunii comune de informare
responsabilă cu examinarea punerii în practică şi a funcţionării convenţiei de aplicare ale Acordului Schengen din 14 iunie 1985, anexat procesului verbal al şedinţei din 25 ianuarie 1994, nr, 262 141.
Froment-Maurice F., Mirajele Schengen, Revista Paginilor Frumoase,
1996, 142.
Masson P., Senat, Raport făcut în numele delegaţiei pentru Uniunea
Europeană privind faza iniţială a aplicării acrodurilor Schengen, înregistrat la Preşedenţie în 16 iunie 1995, nr. 316 143.
Comitetul executiv Schengen, Raport anual privind funcţionarea
convenţiei de aplicare a Schengen pe perioada cuprinsă între 26 martie 1995 şi 25 martie 1996, SCH/C(96)17, 144.
Manualul SIRENE p. 5;
145.
Baza legală pentru SIRENE a fost lămurită în propunerile legislative 2005
SIS II; 146.
Decizia Consiliului legată de introducerea unor noi funcţii pentru
Sistemul de Informaţii Schengen, mai ales în combaterea terorismului, 2005 / 211 / JAI şi Reglementarea Consiliului legată de introducerea de noi funcţii 36
pentru Sistemul de Informaţii Schengen, mai ales în ceea ce priveşte combaterea terorismului, (CE ) nr. 871 / 2004; 147.
Decizia Consiliului 2005/211/JHA, OJ L 68/44 şi Consiliul de
Reglementare (EC) No 871/2004, OJL 162/29 ; 148.
SIS II a propus legea drept îmbunătăţire în unele dintre aspectele
menţionate aici, în special cu privire la articolele 96 şi 99, dar nu s-a adresat problemelor de supraveghere şi acces la informaţii (a se vedea capitolul 12) ; 149.
Legislaţia propusă de SIS II, decizie a Consiliului Europei, ca standard
minim de protecţie a datelor în domeniul dreptului judiciar şi penal (COM (2005) 230 final) ; 150.
http://www.shengen-jsa.dataprotection.org/
151.
Damian Miclea – Combaterea crimei organizate, vol.I, Editura
Ministerului Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2004 152.
Ţical George-Marius- De la plante la droguri. Trecut şi prezent, Editura
Lucman, Bucureşti, 2005 153.
Alexandru Boroi, Neagu Norel şi Valentin-Radu Sultănescu- Infracţiuni
prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, Editura Rosetti, Bucureşti, 2001 154.
Decretul nr. 626 din 1973 pentru aderarea României la Convenţia unică
asupra stupefiantelor şi protocolul privind modificarea acesteia; 155.
Alexandru Boroi, Neagu Norel şi Valentin-Radu Sultănescu- Infracţiuni
prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, Editura Rosetti, Bucureşti, 2001 156.
Alexandru Boroi, Neagu Norel şi Valentin-Radu Sultănescu- Infracţiuni
prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, Editura Rosetti, Bucureşti, 2001 157.
Agenţia Naţională Antidrog- Raport asupra fenomenului drogurilor în
România 2004; 158.
Cristian Eduard Ştefan- Flagelul drogurilor, Editura Cermaprint,
Bucureşti, 2006, 37
159.
Hotărârea Guvernului nr. 73 din 27.01.2005.
160.
Agenţia Naţională Antidrog- Raport asupra fenomenului drogurilor în
România 2004. 161.
Jerez Olivier- Le blanchiment de l’argent, Paris, Banque Editeur, 1998
162.
Monitorul Oficial, Partea I nr. 904 / 2002;
163.
Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor.
164.
Costică Voicu- Spălarea banilor murdari, Editura Sylvi, Bucureşti, 1999
165.
Legea nr. 263/2002.
166.
U.G. nr.79 din 14 iulie 2005 pentru modificarea şi completarea Legii
nr.678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.629 din 19 iulie 2005. 167.
Kartusch A. (2001), Reference Guide for Anti-Trafficking Legislative
Rewiew with Particular Emphasis on South Eastern Europe, Warsaw: OSCE. 168.
M.O. nr. 783 din 11.12.2001, modificată si completată prin Ordonanţa de
Urgenţă nr. 143 din 24.10.2002. 169.
Legea 678/2001 este principalul instrument de politică penală în materia
traficului de fiinţe umane. 170.
Legea nr.301/2004 privind adoptarea noului Cod penal, publicat in
M.Of.nr.575/2004. 171.
Bianca Tuncay, Traficul de persoane – formă de manifestare a
criminalităţii oraganizate, teză de doctorat,Bucureşti, 2007 2007 172.
Costică Voicu, Adriana Camelia Voicu, Ioan Geamănu, Criminalitatea
organizată în domeniul afacerilor,Editura Pildner 2006;
38
