UNIVERSITATEA DIN ORADEA FACULTATEA DE ȘTIINŢE ECONOMICE DOMENIUL FINAN ȚE PROGRAMUL DE STUDIU FINAN ȚE, BĂNCI, ASIGURĂRI FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT ZI
Cycles, Trends and Financial Crisis Understanding the Impacts of Monetary Policies
COORDONATOR Conf. Univ. Dr. Daniela Zăpodeanu STUDEN ȚI Botici Florian-Nicolae Florian-Nicolae Derecichei Flaviu Daniel FBA, grupa I, anul I
ORADEA 2010 CUPRINS
INTRODUCERE..................................................................................................................3 BIBLIOGRAFIE..............................................................................................................................................31
INTRODUCERE Abstract ,,Un ,,Un medi mediuu în care care rata rata dobân dobânzi ziii este este scăz scăzut utăă încur încuraj ajea ează ză împr împrum umut utul ul.. În timp timpul ul inevitabilelor decline care apar în cadrul ciclurilor de afaceri, marile împrumuturile favorizează apariția crizei financiare. Mediile în care rata dobânzii este scăzută sunt prielnice investițiilor fixe caracterizate printr-un cost ridicat, dar care au costuri variabile mici și prin urmare, un cost de oportunitate oportunitate mai mare decât investițiile cu costuri fixe mici. Într-o economie largă și în curs de dezvoltare, investițiile cu costuri fixe mari aduc o rată a profitului mai mare decât investi țiile cu costuri fixe mici. Pe parcursul ultimelor secole, alimentată de abundența de resurse neregenerabile neregenerabile ieftine, economia globală s-a dezvoltat într-un ritm mai mult sau mai puțin neîntrerupt. În cazul unei asemenea creșteri economice, politica ratei dobânzii care favorizează investițiile cu costuri fixe mari, a fost benefică pentru majoritatea activităților economice, în ciuda faptului că din când în când când poate poate să inducă inducă spre spre apari apariția unor situații de criză financiară. Cu toate acestea, multe 2
ORADEA 2010 CUPRINS
INTRODUCERE..................................................................................................................3 BIBLIOGRAFIE..............................................................................................................................................31
INTRODUCERE Abstract ,,Un ,,Un medi mediuu în care care rata rata dobân dobânzi ziii este este scăz scăzut utăă încur încuraj ajea ează ză împr împrum umut utul ul.. În timp timpul ul inevitabilelor decline care apar în cadrul ciclurilor de afaceri, marile împrumuturile favorizează apariția crizei financiare. Mediile în care rata dobânzii este scăzută sunt prielnice investițiilor fixe caracterizate printr-un cost ridicat, dar care au costuri variabile mici și prin urmare, un cost de oportunitate oportunitate mai mare decât investițiile cu costuri fixe mici. Într-o economie largă și în curs de dezvoltare, investițiile cu costuri fixe mari aduc o rată a profitului mai mare decât investi țiile cu costuri fixe mici. Pe parcursul ultimelor secole, alimentată de abundența de resurse neregenerabile neregenerabile ieftine, economia globală s-a dezvoltat într-un ritm mai mult sau mai puțin neîntrerupt. În cazul unei asemenea creșteri economice, politica ratei dobânzii care favorizează investițiile cu costuri fixe mari, a fost benefică pentru majoritatea activităților economice, în ciuda faptului că din când în când când poate poate să inducă inducă spre spre apari apariția unor situații de criză financiară. Cu toate acestea, multe 2
semne indică faptul că trendul ascendent al creșterii economice se va termina curând. În noul mediu, mediu, ratele ratele dobânzii dobânzii mai mari și mai stabile vor mic șora diferența dintre dintre costul de împrumut împrumut și rata așteptată a inflației, fapt ce va duce la reducerea imboldului speculațiilor. Mediul în care rata dobânzii este mare va spori competitivitatea firmelor mici ca entități cu costuri fixe mici. Firmele mici se axează mai mult pe exploatarea for ței de muncă și mai puțin pe exploatarea resurselor, ceea ce este util într-o lume cu o creștere a rarității resurselor și rate crescute ale șomajului.” 1
Actualitatea temei eseului Aproape în orice domeniu al activităţii umane există preocupări privind disfuncţionalităţile care pot să apară în interiorul său şi, de aceea, se studiază cauzele, modul de apariţie şi manifestare a acestora, precum și consecinţele lor. Crizele sunt astfel de disfuncţionalităţi. Economiştii analizează criza după criterii specifice, atribuindu-i caracteristicile unor fenomene cu urmări nefaste asupra organizaţiilor, instituţiilor şi grupurilor sociale afectate: inflaţia, şomajul, stagnarea, recesiunea etc. O veritabilă criză financiară are drept caracteristică faptul că acesta se poate extinde cu rapiditate și în exterior. Astfel, ca și în cazul unui accident care nu este bine localizat, și criza are tendința și capacitatea de a se propaga la nivelul întregului sistem financiar. În situația în care problemele ce apar într-o ţară nu sunt soluţionate la timp, acestea pot căpăta tendința de a afecta afecta şi economia altor ţări, ţări, iar atunci, efectele efectele crizei respective respective vor fi cu mult mai grave. De aceea, importanţa temei acestui eseu implică și analiza influenţelor crizei financiare internaţionale asupra economiei României, una dintre țările cu o economie emergentă. Prin urmare gestionarea corectă a crizelor financiare presupune nu numai politici şi strategii de prevenire a acesteia, dar şi metode de management adecvate tipului de criză.
Cuvinte cheie: recesie și depresie economiă, rata dobanzii, cicluri, criză financiară, efecte, măsuri și propuneri. CAPITOLUL I. CRIZELE ECONOMICE ȘI CICLICITATEA LOR a.1 Definiții și clasificare O criză economică este o etapă firească din cadrul oricărui ciclu economic. De aceea, nu trebuie să fim surprinși când auzim cuvântul ,,criză economică”, puternic vehiculat în ziua de azi, deoarece nu este prima criză de acest gen și nici ultima. Istoria ne-a dovedit în deosebite rânduri ciclicitatea acestei legi economice care din când în când se confirmă și care se va mai confirma și pe viitor. 1
Jing Chen, ,, Cycles, Trends and Financial Crisis - Understanding the Impacts of Monetary Policies”, School of Business, University of Northern British Columbia, septembrie 2009
3
În evoluţia noastră crizele pot fi definite ca fiind situaţii caracterizate de o instabilitate pronunţată, sunt deci însoţite de o volatilitate şi de o incertitudine în creştere. În situaţii de criză , orice formă ar îmbrăca ea, ne aflăm într-o permanentă stare de nelinişte şi de nesiguranţă legată de viitor, teamă sau chiar panică. Instinctul nostru de apărare şi de conservare ne îndeamnă să ne comportăm uneori iraţional şi să accentuăm şi mai mult această volatilitate deoarece fiecare dintre noi, cu capacitatea cognitivă pe care o avem, filtrăm informaţia şi înţelegem fenomenul în felul nostru transpunându-l apoi într-un anumit comportament legat de piaţă. Problema cu definiţia acestor crize constă în a spune cât de mare să fie volatilitatea sau căderea pieţelor pentru a încadra o evoluţie de acest gen în categoria unei crize. Cât de mare să fie inflaţia, şomajul sau scăderea PIB-ului unei ţări pentru a aprecia intrarea ei într-o criză. Naţional Bureau of Economic Research (NBER) defineşte criza ca fiind “o scădere semnificativă a activităţii economice pentru câteva luni reflectată în scăderea PIB, scăderea veniturilor individuale, reducerea nivelului ocupării for ței de muncă, diminuarea producţiei industriale şi a consumului”. Pornind de la această idee putem concluziona faptul că aceste crize economice nu reprezintă altceva decât o tulburare în echilibrul economic al unei ţări sau în condiţiile actuale, pe plan mondial. Când vorbim despre o criză economică trebuie avute în vedere conceptele de recesie și depresie economică. Legat de acestea există o veche glumă în Statele Unite pe care a amintit-o Ronald Regan în campania sa electorală pentru preşedenţia Statelor Unite şi care are alături de sensul ei umoristic şi un profund sâmbure de adevăr. Regan a spus: „recesie” – este atunci când vecinul tău şi-a pierdut locul de muncă, „depresie” – este atunci când tu ţi-ai pierdut locul de muncă. Convenţional, s-a stabilit că recesiune este atunci când după două trimestre succesive avem de-a face cu scăderea PIB-ului unei ţări sau regiuni. De fapt între cele două aspecte sau faze ale aceluiaş fenomen economic de criză economică, nu se poate face o demarcaţie prea clară. Pînă în prezent nu există un punct de vedere universal valabil care să elucideze sensul aceastei diferenţe. Totuși unii specialițti susțin faptul că depresia economică, are loc atunci când recesia este însoţită de o cădere a sistemului financiar, iar cererea continuă să fie într-o puternică scădere pentru mai mulţi ani. Definiţia dată de Business Cycle Dating Committee, care este în directă legătură şi îşi desfăşoară activitatea sub egida National Bureau of Economic Research (NBER),2 arată că în analiza acestui fenomen economic trebuie urmăriţi mai mulţi factori printre care: şomajul, volumul producţiei industriale precum şi volumul vânzărilor din comerţul cu amânuntul. Pe baza acestor indicatori economici NBER, defineşte recesia ca fiind „timpul în care activitatea economică după ce a ajuns la un vârf, începe să scadă până la nivelul în care se reduce complet.” Când activitatea economică începe să crească din nou, se consider că se intră din nou într-o perioadă de expansiune economică . 2
The National Bureau of Economic Research (NBER). Instituţie particulară de cercetări în domeniul economic, specializată în primul rînd pe economia americană, (creată în 1920). Are sediul de bază în Cambridge, Massacusetts şi are oficii în Palo Alto, California şi New York City.
4
Referindu-se la rolul recesiei în evoluţia unei economii J.A. Schumpeter, afirma că: „recesiile sunt ca un râu necesar în societatea capitalistă ”.3 Această ideie emisă în urmă cu circa 70 de ani, este încă de mare actualitate. Mark Rostenko menționa într-unul dintre celebrele sale articole faptul că „rolul unei recesii este de a curăţa „grăsimea” din cadrul sistemului, de a spăla excesul şi de a pava drumul spre următoarea expansiune economică” .4 Din punctul de vedere al unei recuperări de pe urma unei recesii economice, există diferite opinii: unii economişti, mai optimişti, sus țin faptul că în momentul în care recuperarea este rapidă are aspectul unui V, din recesie se trece rapid în starea de înviorare şi avînt economic, alţi economişti fac predicţii din care rezultă o evoluţie mai lentă în momentul recesiei şi consideră refacerea ca un U, în care refacerea este mai lentă înainte de a se revenii la înviorare şi avînt, pe când economiştii mai pesimişti, consideră că datorită situaţiei actuale de pe piaţa creditelor, evoluţia crizei economice capătă alura unui W, “Double-Dip”, adică cu o dublă cădere şi cu o modestă revenire între cele două căderi. Există unii specialişti care clasifică aceste crize în: a) - crize sociale , caraterizate printr-o inflaţie în creştere, şomaj, sărăcie; b) - crize financiare , cărora le sunt specifice volatilitatea accentuată de pe pieţele de capital, căderea burselor şi revenirea lor spectaculoasă; c) - crize politice , care pot degenera în războaie; d) - crize locale sau internaţionale ; e) - crize cauzate de dezastre naturale ; f) - crize economice generalizate . Este dificil să facem aprecieri când o criză financiară devine una economică sau dacă o criză economică generează o criză financiară sau invers. În principiu vorbim întotdeauna de o criză economică generată fie de cauze financiare, politice sau sociale. Criza financiară este o formă de manifestare a crizei economice şi reflectă o neîncredere în sistemul financiar, o scădere semnificativă a volumului tranzacţiilor la bursă, o dereglare a mecanismelor de piaţă. Bursa este barometrul economiei şi tranzacţionează afaceri de diferite dimensiuni şi din diferite sectoare. În momentul în care piaţa acestor afaceri (piaţa imobiliară, piaţa petrolului, piaţa muncii) suferă dereglări sau corecţii importante ele se vor reflecta în profitabilitatea afacerilor listate la bursă şi, implicit, în preţul activelor financiare (acţiuni sau obligaţiuni) care depind direct de aşteptările investitorilor. Panica legată de economie nu face altceva decât să accentueze amplitudinea acestor corecţii şi să inducă noi incertitudini în economie. De aici şi până la reducerea apetitului pentru economisiri şi investiţii şi apoi la creşterea dobânzilor pe piaţă nu este decât un pas. Din păcate vorbim de o criză doar atunci când efectele acesteia afectează un număr foarte mare de oameni/companii. Crizele pot exista însă într-o stare latentă şi să nu fie atât de vizibile, deteriorând încetul cu încetul existenţa noastră.
3 4
Joseph A Schumpeter - economist şi analist politic, în lucrarea: ,,Capitalism, Socialism, Democraţie”, pag. 396 Mark Rostenko, redactorul publicaţiei Sovereign Strategist, în editorialul „ The Dips Don’t See a Double-Dip”
5
Nu este prima dată când economia mondială se confruntă cu perioade de recesiune. Poate este pentru prima dată după foarte mulţi ani (Marea criză interbelică începută în 1929 şi continuată pe mai mulţi ani sau Căderea Sistemului de la Bretton Woods în 1971) când avem de-a face cu o criză localizată la nivelul ţărilor dezvoltate ,nu doar la nivelul ţărilor în curs de dezvoltare. a.2
Ciclicitatea crizelor
Referindu-se la evoluţia crizelor economice şi la periodicitatea lor, Karl Marx a descris crizele prin patru stagii esenţiale: depresia , criza propriu-zisă , înviorarea şi avântul economic , a căror ciclicitate se manifestă la fiecare 7 - 10 ani. Un punct de vedere similar îl foloseşte şi P.A. Samuelson, dar el consideră existenţa numai a două faze principale ale crizei: recesia şi expansiunea . Unii specialiști sunt de părere că aceste crize economice şi ciclicitatea lor, nu ar avea nici o legătura cu contradicţia dintre cererea şi oferta de bunuri, şi nici cu contradicţia dintre valoarea şi plusvaloarea creată de muncitori şi nici cu alte contradicţii din cadrul sistemului de producţie capitalist. Ei își susțin acest punct de vedere dând ca și exemplu situația cu care ne confruntăm în prezent. Actuala criză economică este rezultatul unor dereglări economico-financiare şi tocmai acest lucru devine mai periculos şi poate determina o mai lungă durată a restabilirii de pe urma acestui şoc economic. O asemenea situaţie este cu atât mai gravă cu cât în continuare se încearcă aplicarea unor măsuri financiare de tipul stimulentelor financiare, care cel puţin pentru moment, nu ajută la refacerea economică, ci din contră determină creşterea substanţială a deficitului bugetar naţional, cu tot cortegiul său de mari efecte economice negative. La toate acestea se mai adaugă un factor noneconomic, dar care este important şi pe care nici Marx şi nici alţi adepţi ai teoriei marxiste, nu l-au luat în considerare. Este vorba de factorul uman, de psihologia omului , înainte, în timpul şi după terminarea unei crize economice. Starea de panică provocată de riscul declanşării crizei îi afectează pe investitorii mari şi mici, pe întreprinzătorii manufacturieri şi pe cei din sectorul distribuţiei, care trebuie să-şi modifica substanţial activitatea. Referindu-se la criza financiară, John Galbraith explică care este cauza acesteia. Pentru a înţelege aceasta, spune el , să examinăm activitatea unei bănci, care să presupunem este implicată în acordarea de împrumuturi cu rate ridicate de dobândă, pentru a-şi asigura un profit cât mai mare. În momentul în care banca acordă împrumuturi riscante, care au o mare potenţă de a nu fi restituite la termenele fixat, este expusă la riscul unor mari pierderi. Aceasta se petrece în special cînd competitorii din sectorul bancar și nu numai acordă o atenţie mai mare, verificându-i mai în amănunţime pe solicitanţii de împrumuturi. Cei care au făcut împrumuturi de la bănci pot ajunge în situaţia de a nu putea restitui sumele împrumutate şi ca atare ajung într-o situaţie de faliment. Cei ce au investit în stocurile unor companii falimentare, ajung să nu îşi mai poată recupera banii investiţi. Salariaţii întreprinderilor falimentare îşi pierd locurile de muncă, li se reduce sau le scad într-o mare măsură veniturilor lunare sigure, şi ca
6
atare se găsesc în faţa limitării unora dintre cheltuielile destinate vieţii de zi cu zi.5 Asemenea situaţii constituie factori esenţiali, influenţând într-o mare măsură balanţa factorilor conjuncturali. Aşa cum aminteam mai înainte, crizele economice referindu-ne la totalitatea fazelor ei, se deosebesc între ele printr-o serie de elemente specifice, cum ar fi: profunzimea, timpul şi aria de manifestare şi ceea ce este mai important, ciclicitatea lor . Referindu-ne numai la ultimile două secole putem remarca cu uşurinţă existenţa unor intervale destul de regulate în care se produc asemnea evenimente economice şi care în medie pot fi socotite ca fiind între 7 şi 10 ani, din care primii 5 sau 6 ani sunt anii unei manifestări ascendente. Chiar dacă Marx, pe baza unor observaţii empirice şi specifice perioadei de început a evoluţiei capitalismului, a ajuns la concluzia ciclului de 7-10 ani, asemenea cicluri nu îşi mai dovedesc de foarte mult timp valabilitatea. După cum se vede şi din tabelul alăturat, chiar din perioada de început a secolului al XIX- lea ciclicitatea crizelor economice depăşea de multe ori aceste „limite” apreciate de Marx şi ajungeau la 10 sau 12 ani. În ultimul secolul, crizele economice au ajuns să se repete la intervale de numai câţiva ani.
Crizele economice Intervalul în ani 1815-1827 12 1827-1836 9 1836-1847 11 1847-1857 10 1890-1900 10 1900-1907 7 1919-1929 10 Problema care trebuie înţeleasă este legată în primul rând de cauzalitatea ciclicităţii şi apoi de existenţa ei. Acest fapt trebuie înţeles şi explicat în acelaşi sens în care se înţelege manifestarea cu regularitate a anotimpurilor. Căutarea şi explicarea cauzelor evoluţiei anotimpurilor prin acţiunea unor forţe supranaturale nu a rezistat în faţa explicaţiilor ştiinţifice. Acelaşi lucru trebuie avut în vedere şi atunci când se discută desprte ciclicitatea crizelor economice. Trebuie ţinut seama de faptul că ciclicitatea crizelor este determinată de ciclicitatea unor factori legaţi direct sau indirect de fenomenul crizei cum ar fi de exemplu: evoluţia preţurilor, a salariilor, a ratei dobânzilor, creşterea inflaţiei, precum şi unii factori politici interni sau internaţionali. Unii factori încep să-şi manifeste prezenţa înainte de declanşarea crizei şi ca atare pot fi socotiţi ca semnale ale apariţiei ei. Dintre aceştia se pot remarca: - creşterea preţurilor, în special în domeniul industriei construcţiilor, al industriei bancare, a …...abundenţei de numerar la bănci şi instituţii de credit ce favorizează acordarea de credite; - creşterea preţului unor acţiuni precum şi urcarea valorilor imobiliare; - creşterea profiturilor întreprinzătorilor manufacturieri; 5
Alexandru Berca, Crizele economice și ciclicitatea lor , Editura on-line Semanătorul, 2010, p.68
7
- creşterea salariilor, creşterea numărului forţei de muncă active; - creşterea volumului vânzărilor cu amănuntul, şi cu ridicata, etc. Ceea ce este semnificativ este faptul că asemenea factori „prevestitori” ai unei crize economice, care la prima vedere oferă imaginea unei adevărate opulenţe, a bunei stări generale a societăţii, la un anumit moment dat, ajung să-şi manifeste o schimbare de 180 de grade şi încep să acţioneze treptat dar sigur, într-o direcţie contrară. Tot ceea ce a constituit iniţial o ascensiune economică ajunge la un declin până la cele mai de jos limite şi chiar la lichidare. Creşterea economică începe să se restrângă la început la nivelul diverselor sectoare ale unei întreprinderi, apoi prin reduceri drastice şi chiar lichidări (pierderea de contracte, scăderea profiturilor, reducerea volumului livrărilor şi deci restrângerea producţiei, reducerea numărului de ore de lucru, reducerea personalului, îngheţarea sau scăderea salariilor, reducerea beneficiilor) şi în final intrarea în stare de faliment a multor întreprinderi; în primul rând sunt lovite micile întreprinderi şi apoi şi cele mari. Creşterea iniţială a unora dintre cotele diverselor acţiuni începe să cunoască o scădere masivă. Investitorii mari sau mici, încearcă să vândă stocurile în dorinţa de a recupera sumele investite. În foarte multe cazuri, se ajunge la o imposibilitate a vânzării stocurilor şi investitorii îşi pierd dacă nu total, o mare parte a sumelor investite. Reducerea drastică a activităţii unor întreprinderi comerciale determină eliminarea forţei de muncă, scăderea volumului vânzărilor cu amănuntul sau cu ridicata. Treptat comerţul ajunge în situaţia de a rămâne cu un enorm inventar de produse nevândute. Pierderea locurilor de muncă se reflectă în imposibilitatea rambursării creditelor către băncile sau instituţii de credit, care la rândul lor, nu mai pot fi solvabile şi ajung în situaţia de faliment. Acesta este momentul în care începe să se manifeste fenomenul depresiei economice şi ulterior a recesiei economice, confirmând astfel repetarea ciclică a crizelor economice. William Stanley Jevons6 a fost printre primii care au remarcat acest fenomen al ciclicităţii. Jevons şi alţi economişti ce au analizat evoluţia crizelor economice au ajuns la aceleaşi concluzii, privind ciclicitatea, dar nu au împărtăşit aceleaşi idei referitoare la cauzele crizelor economice. Referindu-se la ciclicitatea crizelor economice, P.A.Samuelson7 în lucrarea „Economics” , afirmă că ,,ciclul afacerilor, este o oscilaţie între producţia naţională totală, venituri şi gradul de utilizare a forţei de muncă ”.8 Aşa cum am mai amintit, cele două faze ale unei crize economice, recesia sau faza descendentă şi expansiunea sau faza ascendentă, pot dura între 2 şi 10 ani, depinzând de gradul de manifestare în cadrul diferitelor sectroare economice. Din această perspectivă, Samuelson, definea recesia ca pe o perioadă în care Produsul Naţional Brut (PNB ) îşi manifestă scăderea pe o perioadă de două trimestre consecutive , iar expansiunea , după opinia sa are o durată variabilă ca timp . Marea majoritate a mass-mediei s-a raliat acestui punct de vedere când a 6
William S.Jevons, “ The Theory of Political Economy ”,1871, p.37 Paul Anthony Samuelson - Economist american adept al concepţiei keynesiene., unul dintre primii economişti care au aplicat metodele matematice în studiul termodinamicii pentru economie. 8 P.A. Samuelson, ,, Economics”, capitolul – Business Cicles and Unemployment , Ediţia 1955 p.553 7
8
prezentat criza economică în care intrase SUA în 2007 şi ulterior întreaga lume în anul 2008. Iată cum se prezintă evoluţia ciclului unei crize, conform teoriei lui Samuelson:
Sursa: Prelucrat după. Prof.Dr. Aurel Burciu, ,,Ciclicitatea în afaceri ”, preluat după P.Samulson, ,, Economics ”.
După opinia lui Samuelson manifestările ciclicităţii recesiilor sunt următoarele 9: - declinul în achiziţiile cumpărătorilor şi în cererea agregată; scăderea producţiei din ramurile …...de bază, scăderea PNB, şi reducerea investiţiilor; - scăderea cererii datorită unei inflaţii, scăderea veniturilor reale; - reducerea profiturilor şi a volumului afacerilor din principalele sectoare economice; - apare influenţa negativă a pieţei titlurilor de valoare, scăderea cererii pentru credite şi de …...regulă diminuarea ratei dobânzilor. În lucrarea Ciclicitatea în afaceri , Dr.Aurel Burciu, face de asemeni referire la diversele tipuri ale ciclicităţii economice invocând 6 tipuri de ciclicităţi: a) - ciclurile scurte între 1-10 ani; b) - cele decenale: 10-20 de ani; c) - ciclurile tip Kondratieff , cicluri de 50 de ani; d) - cicluri seculare de 100 sau 120 de ani; e) - unele cicluri de 180 de ani; 9
.A. Samuelson, ,, Economics”, capitolul – Business Cicles and Unemployment , Ediţia 1955 pp.553-554
9
f) - cicluri foarte lungi de 500 de ani, identificate de către Profesor Raymond P. Wheelerde la University of Kansas - SUA. Ciclurile Kondratieff, bazate pe rezultatele unor cercetări şi descoperiri ştiinţifice, care în general se obţin după ani de zile de studii, se materializează în noi tehnologii, noi utilaje, noi materiale şi în final noi produse. Fabricarea unor noi produse determină necesitatea alocării de fonduri mai mari destinate unor noi investiţi, extinderii producţiei şi angajării unui număr mai mare de forţă de muncă. Atâta timp cât noile produse îşi găsesc cumpărători pe pieţele naţionale sau internaţionale producţia lor continuă şi se măreşte, în raport cu creşterea cererii, ea crează profituri şi astfel se continuă manifestarea fenomenului de expansiune economică. O situaţie similară are loc şi după terminarea unor războaie, când printr-un suport financiar din exterior sau pe baza obligaţiei de refacere economică din partea agresorilor are loc un fenomen de înviorare economică, se reface arsenalul distrus, se refac întreprinderile, instituţiile, şi suprastructura ce au fost distruse. J.A.Schumpeter, economist şi cercetător în domeniul politicii născut în Moravia, a clasificat ciclurile economice după durata lor în trei tipuri: lungi, medii şi scurte. Schumpeter explică existenţa ciclurilor economice prin două categorii de cauze: externe şi interne . Din categoria cauzelor externe el consideră că fac parte cauzele politice şi tehnologice, iar din cele interne, cel mai cunoscut este modelul acceleratorului. În lucrarea ,,Capitalism, Socialism şi Democraţie ”, Schumpeter consideră că întreaga dezvoltare economică şi deci şi existenţa crizelor economice se bazează şi se dezvoltă prin ciclurile comerciale, care la rândul lor depind de natura sistemului capitalist. El a dezvoltat un punct de vedere care se referă la fluctuaţia activităţii economice, văzând în aceasta tot odată elementul dinamicii sistemului capitalist. Tot el, a fost şi creatorul conceptului de „distrugere creativă”, în care prezintă relaţia dintre inovaţie şi progresul economic şi implicaţiile lor, în contextul crizelor economice. Alţi economişti clasici, au susţinut teoria competiţiei bazată pe preţuri, care în loc să creeze un echilibru şi un ajutor general, determină supraproducţia din sistemul capitalist, cu toate răcirile ei. După cel de-al doilea Război Mondial, un alt economist, John Maynard Keynes, a prezentat Guvernului englez unele puncte de vedere referitoare la modul de abordare şi soluţionare a perioadei de recesie care se manifesta cu putere în Anglia, prin falimentul multor întreprinderi şi creşterea considerabilă a şomajului. Propunerile lui J.M. Keynes pentru ieşirea din criza economică se bazau pe unele dintre concepţiile lui mai vechi privitoare la intervenţia masivă a statului în domeniul economic, prin iniţierea unor programe mari de lucrări publice. După opinia lui Keynes, aceste programe urmau să genereze nevoia de forţă de muncă, de materii prime şi materiale necesare pentru realizarea unor mari proiecte. Pe asemenea concepţii economice se bazase şi Hitler, după alegerea sa. Cu toate că scopurile planurilor lui Hitler erau cu totul altele decât cele de refacere a economiei, aplicarea acestor soluţii economice a scos Germania din marea criză economică în care se găsea în 1933 şi a asigurat de lucru la milioane de şomeri. Aplicarea acestor măsuri economice şi rezultatele obţinute au confirmat valabilitatea teoriilor lui Keynes. Acesta susţinea că numai prin reducerea supraproducţiei în perioadele de 10
recesie se poate ajunge la posibilitatea unui nou început al unui nou proces de expansiune, care favorizează în timp un nou fenomen de supraproducţie şi acumularea unui nou capital de rezervă. Mai recent unii economişti printre care şi Martin J. Pring, în lucrarea „Techincal Analysis Explained ”, remarcă existenţa următoarelor cicluri: a) - ciclurilor de 28 de zile, specifice bursei acţiunilor; b) - ciclurile de 10-12 luni specifice anumitor bunuri de consum; c) - ciclurile de 4 ani (numite şi Kitchen Wave). Acest ciclu s-a manifestat pe piaţa acţiunilor din SUA şi Marea Britanie între 1868 şi 1945. Lungimea acestui ciclu, după opinia lui Pring, variază între 40 şi 50 de luni. d) - ciclurile prezidenţiale care sunt influenţate de alegerile prezidenţiale şi se manifestă într-un mod mai direct pe piaţa stocurilor, de exemplu la fiecare 4 ani. În preajma alegerilor administraţia guvernamentală practică metoda „suportului investiţiilor”, prin fonduri alocate de guvern, şi asigurarea ocupării forţei de muncă, reducând astfel procentul şomajului, în vederea asigurării voturilor din partea suporterilor care sunt bucuroşi că au locuri de muncă şi îşi pot asigura un standard de viaţă corespunzător. Realitatea acestui ciclu este temporară şi nu are o bază economică certă. Ea determină un exces temporar al cererii de produse şi chiar unele tensiuni inflaţioniste În urma alegerilor, atît excesul cererii pentru diverse produse de folosinţă curentă sau îndelungată, cât şi factorii inflaţionişti trebuie corectaţi şi acest lucru este posibil numai prin aplicarea unor măsuri ce nu sunt întotdeauna dintre cele mai populare. În ipoteza în care noul preşedinte ales ia unele măsuri ce sunt considerate ca fiind nepopulare, pentru a relansa economia, preţul acţiunilor vor scădea şi numai la jumătatea mandatului său vor cunoaşte din nou o creştere.
CAPITOLUL II. ACTUALA CRIZĂ FINANCIARĂ INTERNAȚIONALĂ 2.1. Cauzele crizei financiare ș i desfășurarea evenimentelor Criza financiară și economică actuala pare să fie fără precedent în ultima jumătate de secol. Recesiunea economică se extinde în SUA, Europa, Japonia ș i se conturează a fi mult mai dureroasă decât căderea economică din 1929-1933 sau din 1981-1982. O masivă scădere a încrederii atât la nivelul sectorului de afaceri, cât ș i la nivelul consumatorilor, ambele răspunzând prin restrângerea cheltuielilor, este în plină derulare. Actuala criză financiară pe care o traversează economia mondială relevă împletirea unor cauze comune, tradiţionale ale fenomenelor de criză economico-financiară, în general, cu altele netradiţionale, specifice. Printre principalele cauze tradiţionale ale crizelor economico-financiare menţionăm: - perioada de boom a creşterii creditării în proporţii foarte mari; - creşterea puternică a preţurilor activelor, mai ales pe piaţa imobiliară;
11
-
creditarea în proporţii necontrolate a agenţilor economici mai puţin sau deloc solvabili (este vorba de debitorii ipotecari subprime). În ceea ce priveşte cauzele netradiţionale particulare ale crizei financiare declanşate în octombrie 2008 menţionăm, în primul rând, amploarea şi profunzimea crizei subprime care vizează: a) - extinderea necontrolată a unui model sui generis de origine şi distribuire a riscului transferabil (origine-and-distribute model); b) - un apetit exagerat pentru profit care a alimentat creşterea cererii pentru active cu grad ridicat de risc; c) - ignoranţa şi incertitudinea privind caracteristicile riscului hârtiilor de valoare, bazate pe ipotecă, legate de derivative şi operaţii credit-default swaps; d) - guvernarea neadecvată a corporaţiilor şi stimulente manageriale necorespunzătoare în instituţiile financiare; e) - rolul factorilor de reglementare şi al agenţiilor de rating. Aceste cauze specifice se întâlnesc în măsuri diferite atât în ţările dezvoltate, dar mai ales în SUA cât şi în ţările cu economii emergente, desigur în proporţii mai scăzute. Actuala criză financiară își are rădăcinile în scăderea dramatică a preț ului locuinț elor în SUA sau în căderea pieței creditului pentru locuinț e. Prinicipalele probleme identificate de mai mulț i analiști (Cerna, 2008, Hardouvelis, 2008, Gerea, 2008) la nivelul Statelor Unite sunt urmatoarele: • limitele modelului american de creș tere economică bazat pe credit ș i pe cerere de consum, • puternica dereglementare a pieț elor financiare din SUA, • inovațiile financiare și puternica dezvoltare a pieț ei produselor derivate, • randamentele ridicate obț inute de operatorii de pe pieț ele financiare, • creșterea excesivă a volumului creditului – în scopul creș terii profiturilor băncilor sau a bonusurilor primite de bancheri, • nivelul scăzut al ratei dobânzii practicate de FED10 în perioada 2001-2004 (1%-2,25%) ceea ce a dus la rate înalte de creș tere a volumului creditului ș i la creș terea cursurilor activelor financiare (assets’ bubble), • creșterea ratei dobânzii în perioada 2001-2006 (de la 1% la 5,25%) ș i expirarea perioadelor pentru care au fost acordate garanț iile, au determinat creș terea explozivă a volumului creditelor nerambursate la scadenț ă, • corecția creș terii speculative a preț urilor locuințelor s-a adaugat la căderea pieț ei creditelor ipotecare, • criza pieței creditelor ipotecare s-a transformat într-o criză a întregului sistem financiar (în perioada iunie 2006 – iunie 2007, creș terea creditelor ipotecare restante a fost de 34 miliarde de dolari, de la 6% la 9% în total, în timp ce sistemul financiar American vehiculează fonduri de 57 miliarde dolari).
10
FED – Banca Federală sau Banca Centrală Americană
12
Daniel Dăianu afirma că la originea crizei s-a numărat ș i constatarea că nu s-a învățat suficient din episoadele de criză din ultimele două decenii: ,,și aceste crize au fost perioade de euforie, de creș teri masive de preț uri la active, de formare a aș a numitelor "bubbles", de relaxarea a unor standarde de prudenț ialitate ș i de lăcomie fără măsură”.11De asemenea, nu s-a ţinut cont de avertismente severe adresate de nume prestigioase în lumea finanţelor, precum Alexander Lamfalussy, Paul Vocker şi alţii. Aceste avertismente priveau, mai cu seama, un anume tip de inovaţii financiare pe fondul securitizării împrumuturilor, adică transformarea lor în obligaţiuni tranzacţionabile, care au creat o enormă incertitudine şi au accentuat riscurile sistemice. Consecinţele existenţei lichidităţii abundente au fost ratele foarte scăzute ale dobânzii şi volatilitatea redusă a acestora. Împreună, aceste consecinţe au condus la creşterea apetitului pentru active cu câstiguri mari. În plus, volatilitatea redusă de pe piaţă a creat tendinţa de subestimare a riscului şi o adevărată lipsă de vigilenţă a investitorilor. Pe acest fundal au operat şi o serie de cauze microeconomice: securitizarea frenetică, fisurile în modelul de afaceri ale agenţiilor de rating, externalizările raţionale din punct de vedere privat dar socialmente ineficiente şi, în sfârsit, competiţia internaţională crescută pentru dereglementări. În ceea ce priveşte desfăşurarea evenimentelor, în anul 2006 se pot constata primele semnale ale căderii pieţei caselor – scăderea volumului vânzărilor, încetinirea numărului noilor construcţii, acumularea de credite ipotecare nerambursate. Apoi apar şi semnalele de avertizare, în aprilie 2007, New Century Financial, companie americană specializată în acordarea de credite subprime, intră în faliment şi concediază jumatate din angajaţi, iar în iulie 2007 banca de investiţii Bear Stearns anuntă investitorii că vor primi mai puţini bani decât au investit în cadrul a două fonduri de hedging administrate de către bancă. Turbulenţele se intensifică şi în august 2007, BNP Paris Bas anunţă îngheţarea retragerilor de lichidităţi din cadrul a doua fonduri de investiţii ale băncii, în situaţia în care banca franceză întâmpina dificultăţi în a evalua corect activele acestora şi invocând „turbulenţe pe piata creditelor subprime în SUA”. În 17 august 2007, Banca Centrală Americană (FED) îşi reduce dobânda la care acorda împrumuturi băncilor comerciale cu 0,5% până la nivelul de 5,75%. În 13 septembrie 2007, presa dezvăluie că Northern Rock, un creditor ipotecar britanic, şi-a asigurat un împrumut de urgenţă din partea Băncii Angliei. Ştirea a produs panică în rândul deponenţilor care au retras, în numai o zi, un milliard de lire sterline din conturile băncii; în final banca este naţionalizată. Din nou, FED reduce dobânda de politică monetara cu 0,5%, pâna la 4,75%. În luna octombrie, banca elveţiană USB anunţă pierderi în valoare de 3,4 miliarde de USD, cauzate de expunerea masivă pe piaț a subprime12, preşedintele şi directorul executiv al băncii demisionează. De asemenea, şeful băncii de investiţii Merill Lynch demisionează după ce firma a anunţat o expunere de 7,9 miliarde de USD pe piaţa creditelor subprime. În acelasi timp, băncile centrale injectează miliarde de euro în 11
Dăianu Daniel , “De ce nu se învață, adesea din greșeli”, Articol apărut în “Jurnalul Național” Credite subprime - Aceste tipuri de credite sunt frecvente in tarile cu piete financiare dezvoltate din punctul de vedere al instrumentelor care opereaza pe aceste piete, in special in Statele Unite si Europa Occidentala. Pe scurt, creditele subprime sunt acordate persoanelor care ori au un istoric prost de rambursare, ori au potentiale financiare slabe din punctul de vedere al bancilor clasice. Ratele dobanzilor pentru creditele subprime sunt mult mai mari decat ratele corespunzatoare unor credite similare in conditii normale. 12
13
sistemul bancar, însă rata dobânzii interbancară ș i primele de risc cresc foarte mult, iar aversiunea față de risc afectează unele din monedele ț ărilor cu economie emergentă, de exemplu RON-ul înregistrează o tendință de depreciere. La începutul anului 2008, pieț ele de capital din întreaga lume suferă cea mai gravă scădere de după evenimentele din 11 septembrie 2001. Din nou FED reduce rata dobânzii de referinț ă cu 0,75%, pâna la 3,5%, aceasta fiind cea mai însemnată operaț iune de acest gen din ultimii 25 de ani. Bear Stearns, a cincea mare bancă de investiț ii de pe Wall Street, falimentează; o contribuț ie majoră au avut-o zvonurile, ceea ce au făcut ca lichidități în valoare de 18 milioane USD să se evapore în două zile. Banca este achiziț ionată de rivala J.P. Morgan în cadrul unei tranzacț ii în valoare de 240 milione USD. Cu doar un an înainte banca valora 18 miliarde de USD. Se aud voci care spun că dificultățile financiare de abia acum încep, ceea ce pare să se confirme în lunile septembrie – octombrie 2008. Astfel, în 10 septembrie, Banca Lehman Brothers anunță pierderi de 3,9 miliarde. USD, iar după eșuarea mai multor tentative de găsire a unui cumpărător, aceasta intră în faliment, devenind cea mai mare bancă americană intrată în colaps. Merill Lynch își dă acordul pentru a fi achiziț ionată de Bank of America pentru 50 miliarde USD. De asemenea, FED acordă facilită ți de creditare de 85 miliarde USD societății de asigurări americane AIG, care este de facto naționalizată de către Guvernul American (80% din acțiunile companiei), îngrijorat de impactul mondial al falimentului societății respective. În 28 septembrie, grupul bancar și de asigurări Fortis, olandez, este par țial naționalizat, prin plata unei sume de 11,2 miliarde euro de catre guvernele belgian, german și luxemburghez contra unei cote de participare de 49% în capitalul subsidiarelor din țările respective. Totodată, în Statele Unite, membrii legislativului ajung la un acord asupra planului de salvare a sistemului financiar, inițiat de Trezorerie în valoare de 700 miliarde USD. Camera Reprezentanților SUA respinge planul Paulson de salvare financiară a băncilor în valoare de 700 miliarde USD, actiune care pune noi semne de întrebare cu privire la capacitatea băncilor de a trece peste criză; indicele Dow Jones scade cu 6,98%, iar Nasdaq Composite cu 9,14%. Lupta cu turbulențele continuă în luna octombrie. Pe 3 octombrie, Camera Reprezentanților aprobă versiunea revizuită a „Planului Paulson”, care instituie facilități fiscale de 150 miliarde USD și alte ajutoare estimate la 700 miliarde USD pentru stabilizarea sistemului financiar. Planul prevede, de asemenea, ș i o crestere de la 100.000 la 250.000 USD a garanțiilor statului pentru depozitele bancare. În perioada 10-14 octombrie 2008, FMI, miniștrii de finanțe ai țărilor din Grupul G7 și alți oficiali din 15 țări membre UE hotărăsc adoptarea unui plan de salvare a sistemului financiar. Germania, Marea Britanie, Spania, Franța și Italia adoptă planuri detaliate de capitalizare a băncilor, iar administrația de la Washington dezvăluie detaliile unei acțiuni prin intermediul căreia injectează 250 miliarde USD în cadrul mai multor bănci.
14
Având în vedere desfășurarea evenimentelor, putem afirma că economia mondială a intrat într-o severă recesiune ca urmare a celui mai periculos șoc care a lovit piețele financiare mature după anul 1930.13 Principalele economii dezvoltate au intrat deja în recesiune. În 1 decembrie 2008, recesiunea economiei americane este declarată în mod oficial de către Biroul National de Cercetare Economică, iar pe 23 ianuarie 2009, Marea Britanie intră oficial în recesiune, statisticile indicând o scadere a PIB-ului cu 1,5% în ultimul trimestru din 2008. Factorii de decizie trebuie să aleagă între stabilizarea condițiilor financiare, pe de o parte, ș i intrarea economiilor lor într-o fază de coexistență a recesiunii cu infla ție ridicată (stagflație), pe de alta parte. Țările lumii se confruntă cu foarte multe cazuri de datorie publică ridicată și deficit bugetar mare, însă statele trebuie totodată să pompeze importante fonduri în sistemul financiar. De exemplu, în 2008, datoria publică a SUA a ajuns la 10,6 mii miliarde USD (72% din PIB), iar deficitul bugetar a atins un nivel record de 455 miliarde USD (3,2% din PIB). Titlurile de stat americane aflate în portofoliul guvernelor străine reprezintă 25% din total. Nerezidenții dețin aproximativ 44% din datoria publică a SUA, iar circa 60% din datoria publică externă a SUA este deținută de bancile centrale din alte țări, în particular de Banca Centrală a Japoniei și a Chinei.
2.2. Acțiuni întreprinse pentru contracarea efectelor crizei financiare internaționale După declanșarea crizei, băncile centrale au efectuat o serie de acț iuni menite să restabilească încrederea în sistemul financiar ș i să prevină repercutarea efectelor negative ale crizei asupra economiei reale, printre care putem enumera: • FED a majorat volumul opera ț iunilor swap14 efectuate cu alte bănci centrale, băncile comerciale au dobândit acces nelimitat la lichidită ți în USD; • FED a creat o facilitate de creditare directă a sectorului privat ș i a extins gama garanț iilor acceptate în operaț iunile de open-market; • Bancile centrale au redus rata dobânzii: în 16 decembrie 2008, FED reduce dobânda de referință de la 1% la un interval cuprins între 0 ș i 0,25%, cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată; în 15 ianuarie 2008, BCE a redus dobânda de referinț ă până la nivelul de 2%, în 5 februarie 2009, Banca Angliei a redus dobânda de referinț ă a cincea oară consecutiv pâna la 1%, cel mai scăzut nivel din cei 315 ani de existenț ă a instituț iei; • Miliarde de dolari și euro au fost injectate în sistemul bancar; La dobânzi foarte joase s-a ajuns ș i în Japonia – 0,3%, Hong Kong – 0,3%, Israel – 1%, Suedia – 1%, Cehia – 1,75%. În România, la începutul lunii februarie, a fost decisă prima reducere a ratei 13
Cerna Silviu, “Criza financiara: impactul asupra economiei românesti”, Conferinta AGER, noiembrie 2008 Operaţiunea de swap - presupune schimbarea unui împrumut acordat în anumite condiţii cu un altul ce prezintă alte condiţii, mult mai avantajoase în opinia celui care iniţiază întreaga operaţiune. Un swap reprezintă practic un angajament între două sau mai multe părţi de a schimba anumite fluxuri monetare (cash-flow) într-o perioadă viitoare. De exemplu, swap-ul de dobândă permite schimbarea unui împrumut acordat cu dobândă fixă cu unul cu dobândă variabilă. 14
15
dobânzii de politică monetară cu 0,25%, pâna la nivelul de 10%, dupa un an ș i jumătate de creșteri, iar în ședinta din 6 mai 2009, Consiliul de Administratie al BNR a hotarât reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 9,5 % pe an. Acțiunile coordonate ale guvernelor SUA ș i a ț ărilor UE au constat în: a) - recapitalizarea băncilor; b) - garantarea depozitelor – unele ț ări instituie garantarea integrală a depozitelorș i a altor genuri de creanț e; c) - garantarea creditelor interbancare; d) - TARP (Trouble Assets Relief Program) – statul preia de la bănci activele toxice15 (SUA și unele țări UE); e) - naționalizarea unor bănci; f) - instituirea unor noi reglementări a pieț elor financiare în totalitate (inclusiv așa numitul sector bancar paralel, ca ș i hedge-funds ș i private equity funds, activitatea agenț iilor de rating, schemele de remunerare care au stimulat asumarea de riscuri în detrimentul prudenț ei necesare în domeniul bancar, opacizarea tot mai mare a pieț elor, un proces de securitizare a împrumuturilor care a devenit tot mai artificial ș i rupt de ceea ce numim due dilligence, etc.); g) - UE preconizează o supraveghere financiară centralizată; h) - oficialitățile solicită aplicarea unor practici de gestionare a riscului mai eficiente ș i mai riguroase; i) - se recunoaște necesitatea instituirii unor reglementări mai robuste în ceea ce priveș te gradul de adecvarea a capitalului; j) - se întăresc practicile de management al lichidităților; k) - se îmbunătățesc normele de evidenț iere a riscurilor ș i de protecț ie împotriva acestora; l) - se inițiază crearea unui nou sistem financiar mondial (reconstruirea arhitecturii instituționale). Au existat fonduri alocate de guvernele unor țări, precum sunt prezentate în tabelul de mai jos: Țara Marea Britanie Germania Franț a Danemarca Norvegia Portugalia Grecia Austria
Garanții
Recapitalizări
460 mld. EUR 400 mld. EUR 320 mld. EUR 200 mld. EUR
47 mld. EUR 100 mld. EUR 40 mld. EUR 55.4 mld. EUR
20 mld. EUR 85 mld. EUR
15 mld. EUR
15
Total 507 mld. EUR 500 mld. EUR 360 mld. EUR 200 mld. EUR 55.4 mld. EUR 20 mld. EUR 28 mld. EUR 100 mld. EUR
Un exemplu de activ toxic este credit default swap (CDS). În esenţă, CDS reprezintă o poliţă de asigurare: vânzătorul ei se obligă să-l despăgubească pe cumpărătorul acesteia în cazul producerii unui eveniment nefavorabil, primind în schimb de la cumpărător o primă de asigurare. Evenimentul nefavorabil se referă la riscul ca un anumit titlu de credit să nu fie plătit la scadenţă de emitentul acestuia.
16
SUA
250 mld. USD
700 mld. USD
* Efort financiar preliminar – 700 mld. USD și 2000 mld. EUR De asemenea, țările Europei Centrale ș i de Est ș i-au luat angajamente pentru refacerea stabilității zonei prin stimulente economice ș i intervenț ie bancară, precum: Polonia – 24 mld. euro suport pentru economie; Cehia – 2,5 mld. euro suport pentru economie; Slovenia – 12 mld. euro disponibile pentru bănci ș i 0,8 mld. euro suport pentru economie; Bulgaria – 450 milioane euro proiecte de investiții și 250 milioane euro injecț ie de capital în banca de capital specializată pe IMM. Alte țări, precum Ungaria, Letonia, România, au apelat la sprijin din partea instituț iilor finaciare internaționale. Deși astfel de măsuri au fost puse în aplicare, după 17 luni de la declanș area turbulenț elor, piata a ramăs netransparentă, ceea ce a amplificat criza financiară. Astfel, Mugur Isărescu menționează faptul că există efecte directe ș i indirecte ale crizei. Efectele directe provin din expunerea băncilor la „activele toxice”, iar efectele indirecte sunt cauzate de schimbările în disponibilitatea capitalului și condițtiile de lichiditate, ceea ce face ca finanț area externă să fie mai dificilă. Măsurile enumerate s-au dovedit a fi ineficente ceea ce a facilitat trecerea crizei în sectorul real al economiei, mai întâi în SUA, apoi ș i în alte ț ări dezvoltate. Isarescu considera într-una dintre lucrările sale, intitulată “Criza financiară internațională și provocări pentru politica monetară din România” ca, în viitor, guvernele se vor confrunta cu numeroase provocări. Astfel, pe termen scurt principala provocare o constituie găsirea soluț iilor care să restabilească încrederea investitorilor ș i a consumatorilor. Pe termen lung, principala provocare o constituie ajustarea principiilor care ghidează reforma sistemului financiar internațional, în principal referitor la transparenț ă, îmbunătățirea reglementărilor privind contabilitatea titlurilor, asigurarea reglementării adecvate a pieț elor, firmelor ș i produselor financiare, asigurarea integrității piețelor financiare (privind manipularea pieț ei ș i frauda), ș i întărirea cooperării între instituț iile financiare ale lumii (modernizarea structurilor de guvernanță ale FMI și ale Băncii Mondiale). Etica afacerilor nu lipsește din această listă de provocări ale viitorului. Ocuparea cu astfel de amenințări la adresa stabilității financiare ar implica neapărat un efort de coordonare între diferite instituții financiare. O serie de țări europene au apelat la sprijinul financiar oferit de instituțiile internaționale, astfel: Ungaria – 12 mld. euro de la FMI, 6,5 mld. euro de la UE și 1 mld. euro de la Banca Mondială; Ucraina – 16 mld. euro de la FMI; Letonia – 1,6 mld. euro de la FMI, 3,1 mld. de la UE, 400 milioane euro de la Banca Mondială, 100 milioane euro de la BERD și 1,8 mld. euro de la statele nordice; Islanda – 1,5 mld. euro de la FMI; România – 12,9 mld. euro de la FMI, 5 mld. euro de la UE, 2 mld. euro de la BERD și Banca Mondială și un „împrumut preventiv” de 500 milioane euro pentru Serbia. De asemenea, ar trebui să fie stabilită o coordonare între țările Uniunii Europene, în sensul eliminării diferențelor dintre țările care sunt membre ale zonei euro și cele care nu sunt.
17
Majoritatea țărilor din Europa de Est par să respingă ideea unui sprijin financiar comun pentru regiune, preferând să ceară ajutor separat. UE a respins propunerea Ungariei de elaborare a unui plan specific de 180 mld. euro pentru țările Europei de Est, invocând ideea că acest ajutor specific ar diviza Europa între vechile țări membre și noile țări care au aderat. Valul atacurilor speculative asupra monedelor din Europa Centrala și de Est (cum ar fi cele din Polonia, Ungaria, România) și creșterea amenințărilor la adresa stabilită ții lor financiare îndeamnă unele guverne să urmărească intrarea mai devreme în zona euro. Criza financiară pune aceste țări în situația de a prefera o „ soluț ie într-un singur col ț” , în sensul abandonării propriilor monede în favoarea adăpostului oferit de moneda euro. Însă, în tentativa lor, se izbesc de o barieră: criteriile de la Mastricht, care sunt menite să asigure că toate economiile se supun acelorași reguli înainte de adoptarea euro. Țările Europei Centrale și de Est, care nu au adoptat euro, sunt în situa ția de cacth în ceea ce privește criza financiară actual. Dacă acestea rămân în afara zonei euro, au tendința de a deveni mai vulnerabile (atacurile speculative împotriva monedelor lor sunt o dovadă a acesteia); dacă acestea intră prea rapid, ele riscă să nu poată face față, având în vedere că au renunțat la flexibilitatea instrumentelor ratei de schimb și de politică monetară. Cu toate acestea, o decizie trebuie să fie luată ținând seama de costurile și beneficiile implicate.16
2.3. Efectele crizei financiare asupra economiei României Efectele crizei financiare internaț ionale s-au extins ș i asupra economiei României. Totusi, din punct de vedere al impactului direct, sistemul bancar a fost puț in afectat întrucât nu a fost expus la active toxice, produsele bancare tradiț ionale au dominat datorită profitabilității lor înalte, precum și datorită măsurilor prudenț iale ș i administrative adoptate de-a lungul timpului de către Banca Naț ională a României. Prin măsuri prudențiale și administrative BNR a acționat în mod constant pentru temperarea vitezei de creș tere a creditului acordat sectorului privat, susținerea creditării în moneda naț ională în detrimentul celei în valută și limitarea generală de expunere la risc. Rezervele minime obligatorii s-au situat la un nivel ridicat, permiț ând ajustarea graduală a lichidității din sistemul bancar, în funcție de evoluț ia condiț iilor de piaț ă. Nivelul garantat al depozitelor (pe persoană și pe bancă) constituite la instituțiile de credit a fost majorat de la 20 000 de euro la 50 000 de euro, începând cu 15 octombrie 2008. 16
Dăianu Daniel, “The Monetary Union: The Decade Ahead. The Case of Non-Member States”, The William Davidson Institute at University of Michigan, WP 947, ianuarie 2009;
18
Declinul accentuat al cotațiilor pe piata de capital este de natură să aibă un impact moderat asupra procesului de finanțare corporativă, sectorul financiar din România, de tip continental, fiind puternic dominat de bănci. Indirect însa, criza financiară internaț ională și mai ales consecința ei evidentă – recesiunea din țările dezvoltate – se extinde asupra economiei românesti pe mai multe canale. Pe canalul comercial, încetinește creș terea exporturilor sau chiar le reduce. Pe canalul financiar, limitează accesul la finanțare externă, ș i astfel restrânge volumul creditării, ș i generează dificultăți în serviciul datoriei externe private. Pe canalul cursului de schimb, reducerea finanț ărilor externe sa reflectat în deprecierea monedei naț ionale. Pe canalul încrederii, a avut loc o retragere a investitorilor din țările est-europene. Aceasta a avut drept efect scăderea influxului de ISD17 și manifestarea pe piața monetar-valutară a unor momente de panică ș i atacuri speculative, precum cel din luna octombrie 2009 din România, care a facut necesară intervenț ia BNR. În sfârsit, pe canalul efectelor de avuț ie ș i bilanț , are loc deteriorarea activului net al populaț iei ș i al companiilor, ca urmare a ponderii ridicate a creditelor în valută (corelate cu deprecierea leului) ș i a scăderii prețurilor activelor mobiliare ș i imobiliare de la valori speculative, nesustenabile (de tip “bubble” ). În viitor, putem asista la creș terea probabilității repatrierii profitului, în contextul continuării procesului de „deleveraging” international.18 În raportul Societății Academice din România (SAR) pe 2009 se afirmă că principalul factor care a afectat mediul de afaceri din România este scăderea cererii determinată de un ansamblu complex și interdependent de factori, printre care cei mai importanț i sunt: disponibilitatea creditului, volatilitatea cursului de schimb, apari ț ia arieratelor 19 și problemelor de lichidită ț i. Criza afectează selectiv domeniile de activitate. Cele mai afectate sunt firmele din industria auto, industria metalurgică, a construcț iilor metalice ș i a produselor din metal, precum ș i industria materialelor de construcții, industria chimică, textile, transporturi.20 Consecințele macroeconomice ale restrângerii creditului:21
17
ISD – Investiții străine directe Isărescu Mugur, “Criza financiară internațională și provocări pentru politica monetară din România”, BNR, 2009 19 Arierate - împrumuturi restante, a căror scaden ță nu a fost respectată. Arieratele apar datorită nerespectării condițiilor contractuale între unitățile economice. Acumularea de arierate în volum mare poate produce un blocaj economico-financiar general. 20 Raportul anual de analiză și prognoză al SAR, 2009 21 Silviu Cerna, Criza financiară: impactul asupra economiei românesti , Conferința AGER, noiembrie 2008 18
19
Propagarea acestor efecte face ca gradul de incertitudine referitor la evoluț iile variabilelor economice să fie extrem de ridicat. Aceasta contribuie, la rândul său, la accentuarea crizei prin efectele negative pe care le are asupra aș teptărilor ș i prin augmentarea gradului de prudenț ă la nivelul consumatorilor și al agenț ilor economici.22 La nivel macroeconomic putem constata următoarele efecte ale crizei. În România, creș terea economică a avut loc pe baze nesustenabile, bazată pe consum pe credit de bunuri din import. Consecința este un deficit de cont curent de 13% în 2008, care indică dependenț a de finanț area externă. Există o legătură strânsă între expansiunea rapidă a absorbț iei interne, alimentată de creșterea rapidă a veniturilor personalului ș i a creditului, ș i adâncirea dezechilibrelor externe. Problema este, însă, una structurală: am importat bunuri de consum în locul bunurilor de investiții care să permită o îmbunătățire calitativă a bunurilor pe care le producem (pentru consum intern și export), ș i să atragem ISD în activități productive. Criza va avea un impact ambivalent asupra magnitudinii deficitului contului curent: exporturile vor scădea, ca urmare a trendului în cererea externă, iar importurile, de asemenea, vor scădea, ca o consecinț ă a miș cării activității de investiții și exporturi. Isărescu considera în 2009 că avem de ales între reducerea ordonată a acestui deficit sau în reducerea lui de către piaț a în condiț iile actuale de tensiune ș i neîncredere, cu consecinț e dramatice pentru cursul de schimb ș i pentru creș terea economică. Posibila scădere a influxului de ISD va face finanț area mult mai scumpă și semnificativ mai puțin disponibilă. Totuș i, ratele depozitului mai mari vor stimula economisirea ș i astfel ar reduce diferența dintre economii ș i investiț ii. Mugur Isărescu enumera existenț a câtorva factori care atenuează disponibilitatea resurselor de finanțare: o mai bună absorbț ie a fondurilor structurale ale UE, liniile de credit de la 22
Isărescu Mugur, “Romania in the Context of the Global Financial Crisis: an Overview”, Conferința “How is the World After the Financial Turmoil”, BNR, decembrie 2008;
20
instituțiile financiare internaționale, precum FMI, Banca Mondială, BERD23, liniile de credit de la băncile mamă spre subsidiarele lor locale nu vor fi discontinue, însă este posibilă o scadere.24 Deficitul de cont current și acoperirea acestuia prin investiții străine directe (ISD) se prezintă conform următorului grafic:25
Criza financiară a avut efecte ș i asupra evoluț iilor cursului de schimb. Într-o perioadă relativ scurtă de timp – din iulie 2007 ș i până la finele lui 2009 – leul s-a depreciat cu aproximativ 35%. Echilibrul de pe piața valutară s-a realizat în condiț iile unui mix de politică caracterizat printr-o politică monetară restrictivă, cu rate înalte ale dobânzii, o politica fiscală insuficient de strictă și supusă în continuare unor presiuni pentru majorarea cheltuielilor publice concomitent cu diminuarea veniturilor, în timp ce creș terile salariale s-au situat de mai mult timp peste creș terile de productivitate. Acest mix s-a dovedit a fi nesustenabil.
Evoluția cursului de schimb în plină criză financiară se prezenta astfel:26
23
BERD – European Bank for Reconstruction and Development Isărescu Mugur, “Romania in the Context of the Global Financial Crisis: an Overview”, Conferința “How is the World After the Financial Turmoil”, BNR, decembrie 2008; 25 www.bnr.ro 26 www.eurostat.eu 24
21
O problemă macroeconomică critică este creș terea somajului. Conform datelor oficiale INSSE, numarul angajaț ilor a început să descrească uș or din luna septembrie 2008. Dacă până în momentul de față multe firme au folosit mai degrabă alte metode pentru scăderea costurilor de personal precum neprelungirea contractelor pe perioada determinată, încurajarea pensionării, somaj tehnic, reducerea timpului de lucru, în perioada următoare s-au anunț at reduceri masive de personal. Acestea sunt concentrate în sectoarele construcț ii, automobile, industria petrolieră, chimică și textilă. Prognozele ratei somajului variază destul de mult între 4,1% pâna la 8-9%.
România a avut o politică bugetară prociclică în anul 2008. Economia s-a relaxat într-un moment în care a existat o creș tere economică mult mai ridicată decât nivelul potenț ial. De asemenea, s-a pornit cu o poziț ie bugetară precară și trebuie să se facă consolidarea într-un moment nefavorabil al ciclului economic internaț ional. România are cel mai scăzut nivel al 22
veniturilor bugetare ca procent din PIB din UE, iar un efect al crizei financiare va fi scăderea încasărilor bugetare rezultând în deficit bugetar ridicat. Având în vedere aceste caracteristici ale economiei României, raspunsul la efectele adverse ale crizei nu poate fi similar celui formulat de unele state europene sau celui din SUA, nu se poate copia pur ș i simplu pachetele de măsuri dezvoltate acolo. Analiș itii economici sfătuiesc Guvernul să evite o abordare emoț ională a crizei sub presiunea sindicatelor ș i patronatelor, care ar duce la adoptarea unor măsuri de stimulare a cererii interne, complicând aducerea deficitului de cont curent la un nivel sustenabil. Chiar dacă derularea procesului de ajustare economică nu poate fi planificată cu precizie, totuș i, promovarea unor politici economice coerente ș i credibile ar putea evita producerea unei ajustări dezordonate. Isărescu în anul 2009 afirma că numai o concentrare a combinaț iei de politici macroeconomice pe procesul de ajustare a dezechilibrului extern (deficitul de cont curent) ș i a celui intern (deficitul bugetar) poate duce la susț inerea unei aterizări line a economiei ș i la ameliorarea percepț iei investitorilor străini. Guvernatorul Băncii Naționale susținea idea că deficitul contului curent trebuie să scadă prin măsuri de politică adecvate. Nu există nici o alternativă la o ajustare a absorbț iei externe capabile să reducă semnificativ dezechilibrul extern. Sarcina ajustării trebuie suportată atât de sectorul privat cât ș i de cel public. O altă necesitate o constituie evitarea unui deficit bugetar mare. Deficitele mari pot fi penalizate atât de Comisia Europeană cât ș i de pieț ele financiare: intrarea în procedura de deficit excesiv poate conduce la penalități financiare și restricționarea accesului la fondurile UE, precum ș i la un acces mai scump și chiar mai restricț ionat la finanț are. Având în vedere aceste deziderate, o politică monetară restrictivă nu poate îndeplini singură această sarcină, o poate face doar un mix de politici complet ș i coerent. Astfel, este necesară o întărire semnificativă a politicii fiscale ș i a celei salariale.27 Isarescu susține că o politică fiscală ar trebui să evite expansiunea suplimentară a cheltuielilor, să se localizeze pe investiția publică, să aibă ca scop creș terea eficienț ei cheltuielilor publice, să proiecteze consecinț ele pe termen mediu ș i lung (bugete multianuale). De asemenea, guvernul mai poate contribui la ameliorarea percepț iei investitorilor străini prin măsuri precum îmbunătățirea capacității de absorbție a fondurilor europene ș i înlocuirea astfel, într-o anumită măsură, a finanț ării externe private cu finanț are externă publică sau prin crearea de noi locuri de munca în domenii insuficient valorificate (infrastructură, turism, agroalimentar), care să preia, treptat, rolul de motor al creș terii economice. În general, încheierea unor acorduri de finanț are cu organisme internaț ionale, începând cu Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiț ii, care să compenseze diminuarea sensibilă a intrărilor de capital privat este binevenită. Într-adevar, România a contractat un împrumut în valoare de 20 miliarde de euro, format din 12,9 miliarde de euro de la FMI, 5 miliarde de euro de la UE ș i 2 miliarde de euro de la BERD ș i Banca Mondială. Rambursarea suportului financiar va fi făcuta pâna în 2015. Pentru România, acest împrumut se doreș te a fi o „centură de siguranț ă” ș i nu o „centură de salvare” împotriva crizei financiare; acesta este destinat acoperirii unui gol în balanț a externă și are ca scop creșterea rezervelor internaț ionale, ameliorarea percepț iei mediului de afaceri externș i sprijinirea reformelor structurale. O serie de autori, printre care Vass și Vasilescu, enumeră avantajele ș i dezavantajele acestui acord. Printre avantaje se numară: creș terea credibilității României pe piața internaț ională de 27
Isărescu Mugur, “Criza financiară internațională și provocări pentru politica monetară din România”, BNR, 2009
23
capitaluri; reducerea riscului deprecierii masive și rapide a leului, cu consecinț e negative pentru populaț ie, în sensul sărăcirii sale dramatice; reintroducerea monitorizării politicilor economice ale României (prima condiț ie pentru garantarea a ceea ce FMI numeș te „good track record of sound macroeconomic policies”); scăderea primei de risc care va duce la reducerea dobânzilor, atât la credite externe, cât ș i la cele interne. Dezavantajele acordului cu FMI sunt: devine oficial România are o problemă pe care trebuie să o rezolve; condiț iile convenite pot fi nepotrivite ca intensitate sau ca natură pentru România (forț a de persuasiune ș i de lobby a Guvernului României va fi hotarâtoare în acest sens); în cazul României, acordurile cu FMI au o proastă reputație din cauza incidentelor sale asupra standardului de viaț ă, date de îngheț area salariilor, a pensiilor etc.28 Cea mai mare parte a împrumutului extern va merge la Banca Naț ională, având două destinații: intervenții pe piața valutară pentru a stopa un eventual trend de depreciere a leului (în cazul când se va solicita valută pentru plata scadenț elor sau pentru noi importuri) ș i pentru a se putea elibera o parte din rezerva minimă obligatorie în valută deț inută de bănci la BNR pentru relansarea creditării.29 În aceste condiții, apare riscul ca finanț ările obț inute să meargă spre băncile mamă. Însă, ș apte bănci internaț ionale care operează în România ș i-au luat angajamentul de a menține liniile de creditare, de a continua activitatea în România, ș i de a face infuzii suplimentare de capital dacă se va dovedi necesar. În scopul alinierii graduale la standardele Băncii Centrale Europene ș i al asigurării unei creditări sustenabile a economiei româneș ti, vizând sectoarele cu potenț ial de dezvoltare pe termen mai îndelungat, Consiliul de Administraț ie al BNR a hotarât reducerea la zero a ratei rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în valută cu scadenț a reziduală mai mare de doi ani, începând cu perioada de aplicare 24 mai-23 iunie 2009, ș i menț inerea nivelului actual al ratei rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei ș i al celei aplicabile pasivelor în valută ale instituțiilor de credit, de 18% si respectiv, 40%. Totodată, s-a decis scăderea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 9,5% pe an ș i continuarea utilizării active a operaț iunilor de piaț ă pentru gestionarea adecvată a lichidității din sistemul bancar. În contextul crizei actuale, Isarescu atrage atenț ia asupra apariț iei problemei delicate a compromisului dintre obiectivele politicii monetare: asigurarea stabilității prețurilor și asigurarea stabilității financiare. Strategia de politică monetară a BNR este ț intirea inflaț iei, opț iune care a fost justificată de necesitatea realizării unei dezinflaț ii sustenabile. Experienț ele anterioare par să confirme viziunea conform căreia inflaț ia este principala sursă de instabilitate financiară. De obicei perioade caracterizate de inflaț ie înaltă au fost ș i cele cu instabilitate financiară severă și cu crize la nivelul sectorului bancar sau au fost urmate de recesiune în urma adoptării de către autorități a unor măsuri inadecvate de temperare a inflaț iei. Experiența României arată că stabilitatea financiară prezintă o importan ță deosebită pentru stabilitatea prețurilor. Pe bună dreptate, România a fost criticată pentru întârzieri în dezinflație. Acestea s-au datorat reformelor structurale insuficiente. Țara noastră a realizat o rată medie de dezinflație de 5,8% pe an în perioada 2000-2007, în paralel cu menținerea stabilității sistemului financiar. Dar dacă BNR ar fi suplinit acest deficit de reforme prin cre șteri mai abrupte ale ratelor dobânzii situația financiară a firmelor și a gospodăriilor s-ar fi deteriorat. Și astfel, s-ar fi deteriorat stabilitatea financiară a sectorului bancar. În final, însăși ritmul dezinflației ar fi fost, probabil, mai mic decât cel realizat. Lecția care trebuie învățată este aceea că, pe termen lung, 28 29
Vass Andreea, “Avantajele și dezavantajele acordului cu FMI”, Articol apărut în “Curierul Na țional”, 16.03.2009 Vasilescu Adrian, “Cioc, cioc, FMI?”, Articol apărut în “Bursa”, 03.03.2009
24
incapacitatea menținerii stabilită ții financiare nu poate să conducă decât la o reinflamare a inflației.30 Prin adoptarea țintirii inflației, BNR a optat pentru o flotare controlată a cursului de schimb, care i-a pemis să utilizeze valențele pieț ei libere ș i să descurajeze comportamentele speculative, cât și să evite aprecierile excesive. Conluzionând, putem afirma că este necesară o diagnoză macroeconomică precisă – o abordare emoț ională a crizei poate conduce la măsuri inadecvate dată fiind creș terea stimulilor negarantaț i în cererea internă. Un mix de politică coerent este esenț ial pentru o restabilire calmă a echilibrului macroeconomic. România trebuie să își mențină calendarul anunț at ulterior pentru adoptarea euro, cu precizarea că intrarea la 1 ianuarie 2015 în mecanismul ratelor de schimb ERM-II ș i parcurgerea perioadei minime obligatorii de doi ani în interiorul acestui mecanism este condiț ionată de nevoia ca până în 2015, în România, trebuie facute multe reforme, dar reforme adecvate ș i competente.
I. Capitolul III. Abodare asupra crizei si impactul politicii monetare31 Orice organism sau organizatie trebuie sa realizeze o investitie fixa inainte de a avea un rezultat pozitiv. Ce tip de investitie fixa si valoarea investitiei depind de previzionarea cererii viitoare. Deoarece obtinerea mijloacelor fixe necesare presupune timp si efort, afacerile si societatile nu pot reactiona imediat la schimbari neasteptate. Necesitatea costurilor fixe intr-un sistem 30
Isărescu Mugur, “Criza financiară internațională și provocări pentru politica monetară din România”, BNR, 2009 31 Jing Chen, “ Cycles, Trends and Financial Crisis - Understanding the Impacts of Monetary Policies” , School of Business, University of Northern British Columbia, septembrie 2009
25
economic este cel mai important motiv pentru care activitatile economice fluctueaza, uneori intrun mod violent. Costurile fixe ale sistemelor de productie pot fi mari sau mici. Sistemele cu costuri fixe mici pot raspunde mai usor schimbarilor neasteptate. Asadar, acestea sunt mai putin afectate de ciclurile de afaceri. Totusi, sistemele cu costuri fixe mai mari au costuri variabile mai mici si prin urmare au un cost de oportunitate mai semnificativ decat sistemele cu costuri fixe mici. Cand dimensiunea economiei este mare, sistemele cu costuri fixe mari asigura rate ale profitului mai mari. Asadar, companiile sau societatile pot opta pentru adoptarea unor sisteme de costuri fixe mai mari, in pofida potentialului de instabilitate mai ridicat. In cazul in care piata unui produs sau serviciu este larga, un numar mic de proiecte mari asigura profituri mai mari decat un numar mare de proiecte mici. Pietile financiare asigura o cale eficienta de a mari investitia fixa a sistemelor economice si au fost esentiale in accelerarea dezvoltarii economice in trecut. Totusi, sistemele bazate pe costuri fixe mari cer un nivel mai ridicat al productiei pentru a fi rentabile, fata de sistemele bazate pe costuri fixe mai scazute. Cand productia economica scade, investitiile cu costuri fixe mari sunt mai afectate decat cele cu costuri fixe mici. Din moment ce finantarea este strans legata de investitii cu costuri fixe ridicare, o criza economica se manifesta des ca si criză financiara.
Bancile centrale schimba des nivelul ratei dobanzii, in incercarea de a influenta nivelul total al productiilor economice si nivelul preturilor. Recent, o teorie matematica a economiei societatatii umane si sistemelor de viata a fost dezvoltata pe baza legilor termodinamicii statistice (Chen, 2005; Chen and Galbraith, 2009). Rezultatul principal il reprezinta o formula a costului variabil ca functie matematica a valorii produsului, costului fix, incertitudinii, ratei scontului si durata de realizare a proiectului. Din aceasta formula a costului variabil, impreuna cu costul fix si volumul productiei, putem evalua si analiza rezultatele si profiturile unor sisteme de productie diferite din medii variate intr-un mod simplu si sistematic. Cu ajutorul acestei teorii, se poate arata ca atunci cand ratele dobanzii sunt mai mici, investitiile cu costuri fixe ridicate si cu o durata mai mare vor avea profituri mai mari. Prin urmare, intr-un mediu cu o rata a dobanzii scazute, rata de amortizare este mica. Asadar, investitiile cu costuri fixe ridicate si cu lunga durata vor avea de castigat. Din moment ce imprumuturile reprezinta instrumente de venit fix pentru cumparatori, ele sunt costuri fixe pentru emitenti. Intr-adevar o politica a ratei dobanzii scazute a fost responsabila de-a lungul timpului pentru aparitia bulelor speculative si spargerea ulterioara a acestora. Daca asa stau lucrurile, de ce a fost politica ratei dobanzii scazute adoptata in mare masura de multe guverne, pentru o perioada asa de mare? Sistemele bazate pe costuri fixe de productie mari, favorizate de un mediu in care rata dobanzii e scazuta, au costuri variabile mai mici. Intr-o economie larga si in expansiune, sistemele de costuri fixe ridicate ofera rate ale profitului mai mari decat sistemele de costuri fixe mici. Majoritatea activitatilor economice la nivel mondial sunt sustinute de resurse neregenerabile. Odata cu cresterea utilizarii de resurse neregenerabile ca materii prime, productia economica mondiala a crescut mai mult sau mai putin neintrerupta in ultimele secole. Din cauza trendului general a economiei in expansiune din trecut, mediul cu rata dobanzii scazute, care promoveaza 26
investitiile cu costuri fixe mari si de lunga durata, a fost benefic dezvoltarii economice in cea mai mare parte a timpului. Cu toate acestea, exista deja multe indicii ca rata mare de consum a societatii omenesti intrece capacitatea naturii. In anii ’70, ruperea legaturilor dintre valutele puternice ale lumii si aur, o resursa naturala foarte importanta a semnalat ca o relatie stabila intre activitatile economice si resursele naturale nu mai este posibila. In cele din urma, raritatea resurselor naturale au inceput sa fie reflectata in preturile lor. Inaintea recesiunii economice din prezent, preturile produselor de baza au crescut necontenit sub influenta mediului cu o rata a dobanzii scazute. In 2009, preturile produselor de baza au crescut substantial in pofida nivelului scazut al activitatii economice. Aceste evenimente arată că această constrângere a resurselor naturale a fost recunoscuta la nivel larg de comunitatea financiară. In trecut, eficienta politicii de rata a dobanzii scazute s-a datorat in mare masura abundentei de resurse neregenerabile ieftine, ceea ce limiteaza nivelul inflatiei. In viitor, costul mediu pentru producerea de produse neregenerabile va continua sa creasca, lucru ce il vom discuta in detaliu mai tarziu. Cu acesta imagine in minte, noi propunem o politica de echilibru, rate ale dobanzii mai mari si sa analizam impactul acesteia.
In primul rand, o rata a dobanzii ridicata si stabila va reduce speculatia. Cand costul de imprumut este substantial mai mic decat rata inflatiei asteptata, speculatia devine imposibil de tinut in frau. Rate ale dobanzii scazute asigura incurajarea puternica a institutiilor financiare de a se angaja in activitati financiare riscante, care sunt inima crizei financiare curente.(D’Arista, 2009). In viitor, spculatia s-ar putea intensifica datorita cresterii raritatii majoritatii materiilor prime. O rata a dobanzii mai mare va ingusta spatiul dintre costul imprumutului si rata inflatiei asteptate, ceea ce va reduce atractia pentru speculatie. In al doilea rand, o rata a dobanzii ridicata va forta bancile sa acorde imprumuturi afacerilor. Cand costul finantarii este foarte scazut pentru banci, bancile pot obtine profit simplu prin tranzactionarea altor instrumente financiare. In timpul acestei crize financiare, multe dintre bancile insolvente s-au reintors rapid spre pozitii foarte profitabile tranzactionand in mod activ instrumente cu rata dobanzii mica oferite de guvern. Astfel, bancile pot obtine un profit destul de mare fara sa acorde credite deloc.
In cel de-al treilea rand, o rata a dobanzii mai ridicata va creste competitivitatea firmelor mici ca sisteme de costuri fixe scazute. In criza financiara actuala, majoritatea problemelor sunt cauzate de pierderile marilor companii cum ar fi: AIG, Citigroup, Merrill Lynch and General Motors. In comparatie cu marile companii, firmele mici se folosesc mai putin de resurse si mai mult de munca. Acest lucru este benefic in special intr-un mediu cu resurse naturale rare si somaj ridicat. Deseori se sugereaza ca ratele dobanzii mai mici vor reduce costurile pentru toate companiile. Cu toate acestea, nivelurile profiturilor diverselor companii sunt determinate in principal de nivelul lor de competitivitate pe piata.
27
Cresterea ratelor dobanzii va intari competitivitatea companiilor mici, ceea ce va scadea indirect costurile fixe ale societatilor. De asemenea, recomandam politicile care reduc in mod direct costurile fixe ale societatii. Criza financiara actuala asigura oportunitatea naturala de a micsora marimea industriilor cu costuri mari. In prezent, cei mai multi bani se duc in banking si industrie auto, ale caror angajati reprezinta grupurile cu cele mai mari venituri. Pentru multa vreme, viabilitatea industriilor bancare si auto cu costuri ridicate se datoreaza politicii active de incurajare din partea guvernului. In locul salvarii industriei auto supradimensionate, care reprezinta principala sursa de poluare, putem finanta proiecte de a transforma comunitatile in unele de mers pe jos si cu bicicleta. In loc de a subventiona activitati de comert riscante, putem transforma industria bancara intr-o utilitate la fel ca electricitatea si gazul, cum multi au sugerat deja. Cu toate acestea, politicile financiare ale guvernului, care sunt in mare parte determinate de reprezentanti din industria financiara, intentioneaza sa conserve sistemul financiar actual in loc sa-l reformeze. Acest lucru seamana samanta unei noi crize financiare in viitor. Am adus argumente pentru o politica de costuri fixe mai mici si rate ale dobanzii ridicate. Acest lucru pare sa contrazica teoria lui Keynes de stimulare a economiei de catre guverne in timpul incetinirii cresterii economice. Cu toate acestea, Keynes se adresa unei economii aflata intr-un stadiu incipient de crestere. Dupa ce a enumerat mai multi indicatori economici in ciuda ratei somajului ridicata, el a declarat: “Suferim din cauza durerilor de crestere ale tineretii, nu din cauza reumatismului varstei inaintate. Esuam in a ne folosi pe deplin de posibilitatile care le avem, nereusind sa gasim o solutie pentru cresterea masiva a puterii de productie si a energiei productive. Prin urmare, noi nu trebuie sa ne lasam coarnele inauntru, ci sa le scoatem afara. Acticvitatea si taria si spiritul intreprinzator, atat individuale cat si nationale, trebuie sa fie remediul.”( Keynes, 1932, p. 156) Intr-adevar, in anii `30 au avut loc cele mai mari descoperiri de rezerve de petrol(Deffeyes, 2001). Trecerea de la o economie bazata pe carbune, avand in centru sistemul feroviar, la o economie bazata pe petrol, centrata pe automobile, a fost partial responsabila pentru Marea Depresie. Abundenta de petrol a pregatit de asemenea scena pentru boom`ul economic din anii 40 si mai tarziu. Prin abordarea prezentata mai sus, intelegem de ce politica bazata pe o rata a dobanzii scazuta a fost eficienta intr-o lume a cresterii rezervelor de energie, chiar daca politica de rata a dobanzii scazute a fost responsabila pentru multe crize financiare. Consideram in continuare ca odata cu cresterea costului fizic de exploatare a resurselor neregenerabile, o rata a dobanzii ridicata si o economie bazata pe costuri fixe mai mici va fi mai stabila si sustenabila. Reducerea costurilor fixe, cu cresterea corespunzatoare a costurilor variabile, ne va face viata de zi cu zi mai putin convenabila. Reducerea consumului de resurse ne va reduce nivelul de trai. Asadar politicile care vor reduce costul fix al unei societati sunt adesea greu de adoptat.
28
CAPITOLUL IV. CONCLUZII SI PROPUNERI PRIVIND IEȘIREA DIN CRIZĂ Măsurile anticriză adoptate de autoritățile române sunt considerate a fi printre cele mai ineficiente ca amploare și structură, iar criza economică determină companiile românești să reducă eforturile de combatere a corupției, potrivit unui studiu al CESifo32 realizat la nivel global. În schimb, România se numară printre statele cu cele mai pu ține restricții de ordin juridic și administrativ pentru companiile străine, dar factorul de instabilitate politică poate deteriora mediul de afaceri pentru investitorii de peste graniță. Măsurile de combatere a crizei economice adoptate în România au fost evaluate cu nota 1,3, pe o scara de la 1 la 9, singura țară din Europa cu un randamnet mai slab fiind Letonia, cu nota 1. Mai mult, circa jumatate dintre economi știi intervievați consideră că firmele și companiile din țara noastră ar putea să reducă măsurile de combatere a corupției ca urmare a crizei financiare și economice. La nivel mondial doar Bolivia, Guatemala și Venezuela au obținut evaluări inferioare, scorul acestor state fiind tot 1. Singura țară cu cele mai eficiente măsuri anticriză este Norvegia, care a obținut nota cea mai mare, 7,4, fiind urmată de China, Australia și Danemarca, potrivit CESifo, Center for Economic Studies (CES), care menționează în schimb că nici un stat nu a reușit să obțină punctaj maxim. Statele Unite, cea mai mare economie a lumii, au primit nota 5 de la economiștii intervievați de CESifo pentru programele anticriză introduse. De asemenea, climatul economic a rămas nefavorabil în Europa Centrală și de Est și și-a accentuat declinul "sub nivelurile satisfăcătoare".33 Pentru a putea depăși acest moment extreme de dificil cu care ne confruntăm în momentul de față sunt de părere că Guvernul României ar trebui să aibă în vedere găsirea unor alternative mult mai eficiente, altele decât creșterea fiscalității sau reducerea pensiilor și a salariilor. Printre astfel de variante s-ar putea număra și: a) - o scădere a cotei unice de impozitare la 10% care ar avea ca și efect reducerea poverii fiscale a firmelor şi a contribuabililor individuali. Lărgind astfel baza de impozitare, creşte gradul de colectare şi deci veniturile bugetare. Cei cu o poziţie de stânga ar putea înlocui această măsură cu micşorarea corespunzătoare a contribuţiilor sociale. Efectele urmând a fi echivalente. b) - reducerea TVA-ului de la 24 la 15%, spre exemplu, ar stimula consumul, deci ar contribui la diminuarea blocajului economic, antrenându-se producţia şi investiţiile, toate acestea ducând la o creștere a veniturilor bugetare. c) - alegerea unui model de impozitare progresivă a veniturilor din salarii și pensii, având la bază stabilirea unor plafoane de impunere asemănătoare celor prezentate în tabelul următor:
32
CES - Center for Economic Studies http://www.newschannel.ro/stiri/cesifo-masurile-anticriza-din-romania-printre-cele-mai-ineficiente-din-lume/
33
29
Nivelul veniturilor 700-1000 lei 1000-1500 lei 1500-2000 lei 2000-3000 lei 3000-4000 lei peste 4000 lei
Cota de impunere 10% 13% 16% 18% 20% 25%
d) - acordarea de credit fiscal pentru investiţii şi introducerea sistemului de amortizare accelerată pentru toate investiţiile productive, menită a stimula formarea capitalului şi investiţiile din surse proprii de finanţare, mai ales în condiţiile creditului scump. e) - acordarea unor reduceri pentru plata la termen sau anticipată a impozitelor ar favoriza prin stimulare o colectare mai rapidă şi mai consistentă a plăţilor fiscale. Spre exemplu se pot aplica reduceri de 2% pentru plata la termen a impozitelor sau 5% pentru plata anticipată în 30 de zile. f) - statul şi contribuabilii ar trebui să fie trataţi în mod egal în ceea ce priveşte dobânzile şi penalităţile pentru nerambursarea/neplată la termen. g) - implicarea băncilor în circuitul de plată al obligaţiilor fiscale, astfel încât să fie depăşită lipsa de eficienţă a statului, se asigură colectarea certă şi la timp a impozitelor prin folosirea instrumentelor de credit– bilete la ordin, scrisori de garanţie bancară etc. În acelaşi timp, trebuie asigurată transparenţa datoriilor statului către contribuabili, pentru ca ele să poată fi finanţate în avans de instituţiile financiare. h) - distrugerea sistemului clientelar implică atribuirea comenzilor de stat printr-un sistem transparent de licitaţii (fără condiţionalităţi tehnice, ci doar financiare) şi lucrări publice executate rapid, în parteneriat public-privat. Prin concesionare se asigură eficienţa şi creşte calitatea lucrărilor. Avem prea mulţi „regi“ ai asfaltului şi de aceea turnăm puţin asfalt. i) - trebuie stimulate acumularea şi circulaţia capitalului. E nevoie de o dereglementare rezonabilă a pieţei financiar-bancare, pentru a stimula apariţia caselor de economii şi a altor instituţii financiare nonbancare. j) - u rmărirea, controlarea și înlaturarea economiei subterane, a muncii “la negru”, prin înființarea unei instituții autonome a fiscului care să reducă până la dispariție evaziunea fiscală. k) - renunțarea la achiziția tehnicii de luptă la mâna a doua, exportată de către SUA, și continuarea producerii de armament românesc, care până în 1989 domina piata araboasiatică. l) - crearea de asociații de agricultori cu scopul promovării produselor de bază, autohtone, astfel, nefiind obligați să importam roșii din Turcia, cartofi din Egipt, etc. m) - confiscarea unei cote parte a averilor celor care nu pot justifica modalitatea prin care au obtinut-o. Consider că toate aceste aspect sau idei pot fi puse în practică fără prea mari dificultă ți, multe dintre ele neimplicând costuri sau riscuri pentru economie și societate.
30
