SISTEMUL BANCAR AL GERMANIEI
Sistemul bancar german De pe Slide Despre Germania se afirma că reprezintă casa băncii universale şi a sistemului bancar Hausbank. Aceste bănci se implică atât în operaţiuni de retail(cu retail(cu amanuntul - dezvoltat), corporate, investment precum şi în deţineri de titluri la mari entităţi comerciale cărora cărora le şi acordă credite. Precum în Japonia unde există grupurile Keiretsu, în Germania sistemul hausbank presupune relaţii strânse între bănci şi marile companii. În structura sistemului bancar se disting: 5 bănci naţionale Grosbanken (dintre ele, 3 datează din secolul XIX) care oferă servicii totale; 200 de bănci regionale, regionale, ale căror sucursale sunt grupate pe regiuni; 13 bănci ale landurilor (activitatea landurilor (activitatea lor începând din anii 1900) şi au funcţii de bănci universale 600 de bănci de economii (sparkassen) Banca poştei – Deutsche Deutsche Postbank , care acceptă economii individuale şi ale firmelor mici 1990 de bănci – cooperative cooperative de credit Bănci ipotecare private (hypothekenbanken) Asociaţii de împrumuturi şi societăţi mutuale de construcţii (Bansparkassen)
În Germania, sistemul băncilor centrale constă în 9 bănci centrale şi Bundesbank , misiunea fiind asigurarea stabilităţii preţurilor. După introducerea monedei EURO, a fost înaintată propunerea înaintată propunerea de reducere a numărului de bănci ale landurilor de la 13 la 5. Autoritatea de supraveghere bancară, BAKred, este independenta; din anul 2001 Ministerul Finanţelor a fost chemat să creeze o nouă agenţie cu responsabilităţi în supravegherea întregului sistem financiar a cărei activitate a început în anul 2002 (Bafin). Ca entitate legală din cadrul Ministerului de Finanţe, Bafin şişi-a reunit funcţiile pentru formarea oficiului de supraveghere bancară (BAKred). Acest organism supraveghează 2700 de bănci, bănci, 700 de societăţi de asigurări, 800 alte firme cu ofertă de servicii financiare. Starea de recesiune prelungită din sistemul bancar german rezultă şi din nivelul slab al performanţelor obţinute de băncile de top. Banca Deutsche Bank Hypo Vereinsbank Commerzbank Bayerische Landesbank Dresdner Bank
795255 724787 442674
ROA (rentabilitatea) 0,47% -0,12% -0,09%
Raport de sovabilitate 12,60% 9,20% 12,30%
9951
357904
0,06%
10,30
8989
433562
-0,28%
10,60%
Nivel al capitalului
Active
23849 20057 12260
În ultimii 35 de ani, economia Germaniei a fost una din cele mai puternice din Europa, iar sistemul său financiar şişi-a dobândit şi consolidat reputaţia prin stabilitate. De reţinut şi faptul că o mulţime de ţări au încercat săsă-şi lege moneda naţională de DM, cu scopul dobândirii “credibilităţii”. Forţa mărcii germane şi stabilitatea acesteia au fost rezultatul anumitor caracteristici ale sistemului financiar, din care independenţa Bundesbank reprezenta reprezenta cel mai important aspect. De asemenea, o explicaţie fundamentală o reprezintă şi istoria financiară a Germaniei. Cel mai spectaculos episod al acestei istorii este reprezentat de perioada 1914-1918, 1914-1918, când, pentru susţinerea eforturilor de război, Banca Centrală a Germaniei, respective Reichsbank a acceptat cantităţi cantităţi sporite de titluri (bilete de Reichsbank a trezorerie), iar deficitul bugetar a fost finanţat prin “tipărirea de bani”. Ca urmare, masa monetară a crescut corespunzător, iar cantitatea de bancnote şi piese metalice a sporit în acelaşi ritm în care depozitele au fost convertite în numerar.
Rata de creştere a numerarului a fost de 50-60% anual, în decursul perioadei 1917-1921. După anul 1920, reparaţiile de război au necesitat plăţi realizabile în $. Preţurile de consum au crescut exponenţial; în noiembrie 1923 rata de schimb era 4,3 trilioane DM/1$ (1 trilion = 1000 miliarde). Un alt episod semnificativ s-a manifestat după al doilea Război Mondial, în anul 1948 (luna iunie), când moneda Reichsbank a fost convertită în Detschemarks (iniţial la paritatea 1/1, dupăcare, în octombrie, s-a ajuns la paritatea 6,50/100 DM). Aceste experienţe demonstrează că toate instituţiile financiare şi administrative au manifestat o puternică aversiune faţă de inflaţie (mai mare decât în celelalte ţări). Astfel, se explică de ce Bundesbank a manifestat un puternic grad de independenţă şi a fost preocupată de menţinerea unui nivel scăzut al inflaţiei în sensul că a constituit un suport important pentru întreaga societate germană. Băncile şi alte instituţii de depozit
Banca Centrală din Germania, Bundesbank s-a constituit formal în anul 1957, propunându-şi ca obiectiv principal asigurarea stabilităţii monedei. Organizarea băncii este de tip federal, respectiv fiecare stat (land) deţine o bancă centrală (care sunt oficii regionale ale Bundesbank). Ca şi alte bănci centrale, Bundesbank utilizează sistemul rezervelor obligatorii pentru asigurarea stabilităţii financiare şi variază rata dobânzii pe termen scurt în scopul influenţării cererii pentru împrumuturi. Ca şi Marea Britanie, SUA şi Japonia, Germania deţine tradiţia băncilor universale, ceea ce semnifică faptul că orice bancă autorizată este capabilă să îndeplinească pe deplin întreaga gamă de servicii bancare. Ele pot oferi servicii de retail banking, dar se pot angaja şi în operaţiuni globale şi de investiţii. Oficiul Federal de Supraveghere a Băncilor recunoaşte existenţa următoarelor tipuri de bănci în Germania: I. Bănci universale 1. bănci comerciale „cele 4 mari bănci comerciale” (the „big four” bank) bănci regionale sucursale ale băncilor străine 2. băncile landurilor 3. bănci de economii 4. instituţii regionale ale cooperativelor de credit 5. cooperative de credit II. Instituţii de credit specializate bănci ipotecare asociaţii de construcţii şi împrumuturi bănci cu funcţii speciale
Utilizând conceptul de „bănci universale” se poate stabili distincţia între două grupe de instituţii: bănci universale şi instituţii de credit specializate. La rândul lor, băncile universale cuprind: bănci comerciale, de economii şi cooperative de credit (această distincţie şi separare nu este produsă de funcţiile diferite ale băncilor, ci de structura capitalului, după cum urmează: băncile comerciale aparţin sectorului privat; băncile de economii aparţin sectorului public; cooperativele de credit sunt „mutuale”.
Instituţii
r N u m ă
Active
Pasive
o l a T t
a l e m u s i ş r a r e m u C N B
Bănci mari Bănci regionale şi alte bănci comerciale Sucursale ale băncilor străine Băncile landurilor Bănci de economii
Bănci ipotecare Asociaţii de construcţii şi împrumuturi Bănci cu funcţii speciale
i r u l t i t e t l A
i n u i ţ c a e t l A
e t i d e r C
e d i e i t i m z o o n p o e c D e
e v i s a p e t l A
l a t i p a C
0,8
,2
62,8
28,5
55,5
95,2
51,6
8,9
3,0
31,1
69,8
00
,9
,1
14,2
35,6
4,4
30,0
58,3
3,4
1,3
30,2
13,2
0
,7
,4
3,8
6
94
4,9
8,7
,8
4
21,4
3
,7
,5
75,5
18
24
6,3
39,5
4,2
6,8
45,9
222,7
62
8,7
,9
44,5
46,3
2,5
50,8
99,3
02,6
0,3
60,9
53,9
,9
,3
3,7
40,3
2,2
8,8
34,1
,5
27,4
792
1,8
,1
06,3
91,4
3
9,5
60,2
75,7
7,2
1,0
33,6
1
,3
,0
41,4
12,3
6,8
,3
42
,1
7,3
27,1
91,8
1
,1
0,5
24,3
,7
,8
24,5
,3
,9
0,1
53,6
3
,4
5,4
57,3
7,71
,4
50,3
0
3,0
94,1
60,8
Instituţii regionale (cooperative de credit) Cooperative de credit
t a t s e d i r u l t i T
n e m r e t a l e t i z o p e D
e r e d e v a l e t i z o p e D
Rolul instituţiilor nedepozitare în cadrul sistemului financiar german
Comparaţia sistemului financiar german cu cel al SUA şi al Marea Britanie permite desprinderea următoarelor caracteristici: prezenţa băncilor universale; absenţa fondurilor de pensii (întrucât se aplică principiul pay-as-you-go opus celui al constituirii unor fonduri; existenţa a două mari grupe de instituţii financiare nedepozitare, respectiv: societăţile de asigurări şi fondurile de investiţii(care ocupă o poziţie similară cu cea a „units trust” din Marea Britanie). În tabelul următor este redată mărimea activelor acestor tipuri de instituţii financiare nebancare. Activele societăţilor de asigurări – miliarde DM (1970-1990), miliarde €, în anul 2000 – Anul Anul Anul Anul Elemente 1970 1980 1990 2000 Bănci 11,6 (13%) 81,1 (28,61%) 297,9 (36,1%) 106 (1,3%) - acţiuni 7,8 (9%) 15,9 (5,6%) 114,9 (13,9%) 304 (35,2%) - titluri de datorii 16,6 (19,6%) 56,2 (19,8%) 121,9 (14,8%) 366 (42,4%) - investiţii în certificate 0,7 (0,8%) 9 (3,2%) 71,2 (8,6%) U/A (U/A) - alte forme de acţiuni 48,9 (57,5%) 21,2 (42,8%) 218,9 (26,5%) 182,7 (21,1%) TOTAL 85,6 283,3 824,8 863,8 Datele din tabel evidenţiază, în primul rând, diferenţa comparativ cu activele societăţilor de asigurări din Marea Britanie (unde nivelul cumulat este de aproximativ 3200 miliarde €). Cea mai mare parte a activelor societăţilor de asigurări este plasată în titluri spre deosebire de perioadele trecute când activele bancar e deţineau ponderea cea mai importantă. Activele fondurilor de investiţii se prezintă astfel – miliarde DM (1970-1990), miliarde €, în anul 2000 – 1970 1980 1990 2000 Active plasate în 0,9 ( 8,0%) 3,7 ( 8,4%) 26,1 (11,4%) 38 (5,2%) bănci - în acţiuni 5 (49,5%) 12,4 (28,2%) 44,5 (19,5%) 373 (50,9%) - titluri de datorie 4,2 (41,6%) 27,9 (63,4%) 153 (67,1%) 308 (42%) - alte forme 4,3 14 (1,9%) TOTAL 10,1 44 228 733 Sursa: Deutsche Bundesbank, Kapitalmarket Statistik various issues.
Utilizarea acţiunilor şi a titlurilor de stat de către băncile germane Principala caracteristică a sistemului financiar german o reprezintă prezenţa băncilor universale şi absenţa fondurilor de pensii. Alături de aceasta, se remarcă şi alte trăsături, din care reţinem: utilizarea limitată, de către firme, a finanţării prin acţiuni; dimensiunea mică a pieţei titlurilor comparativ cu PIB; numărul mic de firme cotate la bursă; preferinţa cetăţenilor pentru depozite bancare şi investiţii în obligaţiuni, comparativ cu acţiunile; Concluzia: dacă firmele nu emit acţiuni, atunci rezultă că cetăţenii nu le pot deţine.
Finanţarea firmelor prin acţiuni este redusă şi, prin urmare, doar o mică parte a economiilor populaţiei este canalizată spre acest tip de investiţii; Prin urmare, populaţia deţine active alternative, după cum rezultă din tabelul următor: Active financiare ale gospodăriilor populaţiei (mld. €) Explicaţii 1900 TOTAL 1512 - plasamente la bănci 794 (52%) - active la societăţile de investiţii 331 (22%) - acţiuni 89 ( 6%) - titluri de datorii 230 (15%) - certificate ale fondurilor de investiţii 68 ( 5%)
1995 2225 1035 (47%)
1999 2984 1049 (35%)
505 (23%)
845 (28%)
125 ( 6%)
250 ( 8%)
379 (17%)
632 (21%)
181 ( 7%)
208 ( 8%)
Studierea datelor din tabel evidenţiază că numai între 6% şi 8% din economiile populaţiei fac obiect al investiţiilor în acţiuni, ponderea ce mai însemnată revenind depozitelor bancare (care îşi diminuează ponderea de la 52% la 35% în decursul perioadei 1990-1999). Mai trebuie precizat şi un alt aspect, respectiv al formei juridice de organizare a firmelor în Germania. Astfel, este operabilă distincţia dintre: - public limited liability joint stock companies (AGs), care separă proprietatea de control şi care este echivalentul plc al corporaţiilor din Marea Britanie (public limited control); - private limited companies (GmbHa), echivalentul a „Ltd” din firmele engleze. Ca număr, se remarcă o preponderenţă a societăţilor ltd (limited company)(500.000 comparativ cu 5600 plc), ceea ce semnifică o paritate de 100 la 1 (datorită declinului unui număr însemnat de plc(Public Limited Company) în perioada 1960-1970. Un alt aspect esenţial al organizării şi funcţionării sistemului financiar din Germania, îl constituie încercarea guvernului de a stimula finanţarea prin acţiuni şi investiţiile în aceste active. Astfel, în anul 1977 a fost eliminată impozitarea dublă a dividendelor şi au fost introduse excepţiile de impozit pentru acţiunile deţinute pe o perioadă mai mare de 6 luni. Mai recent, în anul 1994, au fost simplificate formalităţile de înfiinţare a companiilor (plc). Când Deutsche Telecom a fost privatizată (în noiembrie 1996) s-a apelat şi la personalul firmei, în calitate de acţionari, ceea ce a sporit într -un anume mod entuziasmul pentru investirea în acţiuni. Un alt motiv al creşterii interesului pentru titluri, îl constituie recunoaşterea de către guvern a alternativei acestor active faţă de poziţia dominantă a sistemului de pensii PAYG. În anul 2001, guvernul a introdus o legislaţie care solicita angajaţilor să-şi rezerve pentru sistemul de pensii private, într -un procent de 1% din salariu în primă fază, urmând să crească la 8% până în anul 2008. Discuţiile publice cu
privire la acest proiect au făcut ca economiile să fie orientate masiv dinspre fondurile de investiţii şi asigurări către acţiuni. Sistemul financiar al Germaniei este dominat de bănci. În esenţă, fluxurile financiare sunt canalizate către instituţiile de credit, mai degrabă decât către piaţă. Rezultatul constă în faptul că în bilanţul firmelor, finanţarea bancară ocupă primul loc, urmată de finanţarea prin obligaţiuni corporatiste şi de finanţarea prin acţiuni, care deţine un rol minoritar. Această situaţie conduce la următoarea consecinţă: Germania deţine numai câteva companii publice de tip plc, iar piaţa de capital, de dimensiuni mari, în raport cu alte pieţe, are o dimensiune relativ scăzută comparativ cu economia Germaniei. În mod inevitabil, portofoliile de active ale populaţiei sunt dominate de instrumentele bancare şi mai puţin de acţiuni. Această situaţie este rezultatul hiperinflaţiei istorice din Germania şi a măsurilor de fixare a valor ii nominale şi a ratelor de dobândă pentru activele financiare. De asemenea, fondurile de pensii care reprezintă un principal participant la piaţa de capital, fiind absente, au condus la dimensiunile reduse ale acestei pieţe în Germania.
