EUTANASIA

Universitatea “Babeş-Bolyai” - Facultatea de Drept

LUCRARE DE LICENŢĂ EUTANASIA

Coordonator: lector univ. VALER SUIAN

Absolvent: ŞINCA RADU-TEODOR 

2006 1

“Moartea are importanţă numai în măsura în care ne face să reflectăm asupra valorii vieţii.” Andre Malraux

2

CUPRINS CAPITOLUL I - CONSIDERAŢII GENERALE…..……...…5 Definiţie şi clasificări ale eutanasiei…………………..………... eutanasiei…………………..………...55 istoric..................................... .......................... .......................... ......................... .....................7 .........7 1.2. Scurt istoric........................ perspectiva……………….……10 …10 1.3. Eutanasia privită din diverse perspectiva……………….… 1.3.1. Reeligía……………………………… Reeligía………………………………………………… ………………….10 .10 1.3.2. Medicina………………………………………………..13 1.3.3. Biología………………………………………………....16 1.3.4. Filosofia……………………………………………...….17 mondial............................. ...............18 ...18 1.4. Reglementarea eutanasiei la nivel mondial................. 1.5. Poziţia Curţii Europene a Drepturilor Omului - cazul Pretty vs. UK……………………………………………………………....26 1.1.

CAPITOLUL II – REGLEMENTAREA EUTANASIEI ÎN DREPTUL ...................................... .......................... ......................... .....................28 .........28 SPANIOL......................... generale.................................... ......................... .......................... .......................... .............28 28 2.1. Aspecte generale........................ 2.1.1. Determinarea sinuciderii (art.143.1 C. pen. spaniol)...30 2.1.2. Înlesnirea sinuciderii (art 143.2 C. pen. spaniol)..........31 2.1.3. Cooperarea la sinucudere sau omorul consimţit. (143.3

C. pen. spaniol)…................... spaniol)…................................ .......................... ........................… ...........…32 32 eutanasiei….................................. .......................... .......................…32 ..........…32 2.2. Justificarea eutanasiei…..................... disponibil?.................................32 32 2.2.1. Dreptul la viaţă, drept disponibil?................................. Întinderea disponibi disponibilităţ lităţii asupra asupra vieţii. vieţii. Sancţionarea Sancţionarea 2.2.2. Întinderea terţilor în cazul în care disponibilitatea este exercitată prin substituiţi..................... substituiţi.................................. .......................... ......................... ..................36 ......36 spaniol..................................... .......................38 ..........38 2.3. Eutanasia în Codul penal spaniol........................ eutanasiei……................................. .......................... .............39 39 2.3.1. Elementele eutanasiei…….................... 3

Sancţi ţion onar area ea 2.3.2. Sanc

euta eutana nasi siei ei;; posi posibi bili litat tatea ea susp suspen endă dări riii executării pedepsei cu închisoarea…................... închisoarea….............................54 ..........54

CAPITOLUL III – EUTANASIA ÎN DREPTUL ROMÂN………………………………………………………….……55 CAPITOLUL IV – CONCLUZII ……………..………………....61 4.1. Alte argumente, pro şi contra eutanasiei..................... eutanasiei................................. .............61 .61 4.2. Concluzii......................................................................................64 ANEXE……………………………………………………………...…..66 BIBLIOGRAFIE………………………………………………….……71

4

CAPITOLUL I - CONSIDERAŢII GENERALE 1.1.

Definiţie şi clasificări ale eutanasiei

Cuvântul eutanasie prov proviine din din lim imba ba greac reacăă - euthanasie (εΰ-

θανασϊα) 1 astfel, eu înseamnă bun şi thanatos - moarte: “moarte buna, moarte frumoasă, moarte usoară”; temen care a evoluat, în prezent semnificănd actul de a supr suprim imaa viaţ viaţaa alte alteii pers person one, e, la cere cerere reaa aces aceste teia ia,, în scop scopul ul mi mini nima mali liză zări riii suferi suferinţe nţelor lor.. Pe parcur parcursul sul prezen prezentei tei lucrăr lucrării vom reveni reveni la defini definiţia ţia acestu acestuii termen. Clasificări ale eutanasiei În literatura de specialitate, eutanasia a fost clasificată în funcţie de mai multe criterii:

1. După modul şi mijloacele de realizare: referă la moart moartea ea provoc provocată ată (prin (prin admini administr strare areaa Eutanasia activă: se referă unei substanţe letale) altei persoane într-un mod direct pentru a o scuti de o suferinţă inutilă. Eutanasia pasivă: se referă la o moarte naturală, “provocată” prin omisiune sau inacţiune - prin renunţarea la utilizarea instrumentelor medicale care ţin în viaţa persoana respectivă sau prin renunţarea subministrării de trat tratam amen entt medi medica call şi medi medicam camen ente te pent pentru ru a se ofer oferii paci pacien entu tulu luii o moar moarte te “complet” naturală care nu contravine cu nimic legilor naturii. Conceptul de eutanasie pasivă este plin de capcane; creat de susţinătorii eutanasiei, acest concept poate obişnui opinia publică cu ideea că recunoaşterea imposibilitaţii de 1

www.geocities.com/jesalgadom/eutanasia_espanol1.html

5

a mai face ceva pentru îmbunătăţirea stării clinice a bolnavului şi imposibilitatea acceptării puctului de vedere vitalist, (mai ales în cazurile de moarte cerebrală), ar fi tot una cu eutanasia. De aici, cu vremea, va fi posibilă chiar acceptarea eutanasiei active. Moartea „cauzată” prin renunţarea la utilizarea mijloacelor extraordinare şi disproporţionate pentru a prelungi artificial viaţa unui bolnav aflat într-un proces ireversibil se numeşte adistanasie şi este în opoziţie cu distanasia care este o  procedură medicală ce presupune adoptarea mijloacelor disproporţionate pentru menţinerea funcţiilor vitale ale pacientului muribund, fiind respinsă de către societ societate ate şi de către către coduri codurile le deontol deontologi ogice ce medica medicale, le, consid considera erată tă malpra malpraxis xis  pentru că prelungeşte agonia pacientului fără a permite nici salvarea şi nici alinarea alinarea durerilor durerilor acestuia. acestuia. Unii numesc numesc ortotanasie moartea survenită „la timpul ei”, cu respectarea demnităţii umane a pacientului şi evitând prelungirile abuz abuziv ivee ale ale vieţ vieţii ii aces acestu tuia ia (pri (prinn util utiliz izar area ea mijlo ijloac acel elor or extr extrao aord rdin inar aree şi disproporţionate)2.

2. După forma intenţiei cu care este comisă, eutanasia poate fi: - directă - cauzează cu intenţie directă, fără durere, moartea persoanei în cauză.

- indi indire rect ctăă - moartea este cauzată cu intenţie indirectă, ca şi efect secundar indubitabil al unei acţiuni întreprinse pentru a îndepărta durerea. 3. În funcţie de scopul urmărit, eutanasia directă poate fifi : - omor din milă - dacă moartea este provocată pentru a scuti bolnavii de dure dureri ri sau sau de o defo deform rmar aree fízi fízică că,, sau sau dint dintrr-un un alt alt motiv otiv care care trim trimit itee la compasiune ; - eugenesică, economică, socială, etc - dacă moartea este privită ca şi mijloc de a elibera elibera familia sau societatea de suportarea aşa numitelor numitelor vieţi „fără

2

http://es.wikipedia.org/wiki/Eutanasia

6

valo valoar are”s e”sau au pent pentru ru a puri purifi fica ca rasa rasa (pri (priveş veşte te unele unele clas clase, e, grup grupur urii sau sau etni etniii considerate inferioare şi nocive pentru ceilalţi indivizi).

4. În funcţie de consimţământul bolnavului, eutanasia poate fi: 1. voluntară - când, în deplinatatea facultăţilor mintale, pacientul ia hotărârea să i se curme viaţa; 2. nonvoluntară: în cazul persoanelor incapabile să îşi exprime voinţa, o altă persoană decide că viaţa pacientului nu mai merită trăită. Această acţiune se realizează în lipsa oricărui semn că pacientul şi-ar dori acest lucru, poate chiar  împotriva voinţei sale, dar întotdeauna acţionând în conformitate cu interesul  pacientului. Eutanasia nonvoluntară este intâlnită : a) în cazul în care, din cauza unui accident sau a unei boli,  pacientul nu mai poate lua vreo decizie;  b) în cazul cazul neadmi neadminis nistră trării rii hranei hranei sau a tratam tratament entulu uluii unui unui nou născut plurimalformat plurimalformat c) în cazul bolnavului bolnavului aflat în comă profundă. profundă. (coma profundă nu se confundă cu moartea cerebrală). 3. involuntară – împotriva voinţei ( de ex. în cazul condamnaţilor la moarte).

1.2. Scurt istoric Filo Filoso sofi fiii grec grecii s-au s-au expri exprima matt în favo favoar area ea acce accept ptăr ării ii sinu sinuci cide deri riii şi suprimării celor care deveneau o povară pentru cei din jur. În Sparta antică, spre exemplu, copiii handicapaţi erau lăsaţi să moară, lucru aprobat chiar de către filosoful Platon3. Cucerind Grecia, romanii au preluat moravurile grecilor; prin urmare, în Impe Imperi riul ul Rom Roman a exis existtat prac practtica ica de a lasa asa să moară oară nounou-nă născ scuţ uţii ii cu malformaţii. Acest obicei a continuat până în cea de-a doua jumatate a secolului 3

Platon, Republica III, 906

7

al IV-lea, când – sub influenţa creştină – a fost interzis de către împăratul Valens. Se ştie, deopotrivă, că în Roma antică sinuciderea era considerată o moarte onorabilă. Creştinismul, cu viziunea sa privind, pe de o parte viaţa şi sensul acesteia, iar pe de altă parte originea suferinţei şi a rostului acesteia (îngăduit de Dumnezeu), a adus modificări radicale în ceea ce priveşte respectul faţă de viaţa omenească. Creştinismul respinge orice acţiune sau omisiune prin care s-ar încerca suprimarea vieţii cuiva şi orice modalitate prin care cineva ar încerca să-şi ia viaţa. Societatea general–umană evoluează însă, fără a ţine cont întotdeauna de valorile creştine promovate de către Biserică. Aşa se explică faptul că, alături de  punctul de vedere creştin cu privire la respectul faţă de viaţă şi de purtătorul acesteia, au existat şi s-au dezvoltat şi şi alte atitudini faţă faţă de viaţa umană, aparând o adevarată cultură a morţii. În secolul secolul al XVI–lea XVI–lea Thomas Thomas Morus (1478–15 (1478–1535) 35) a vorbit vorbit despre despre  practica uciderii bolnavilor în imaginara sa insulă Utopia, practică pe care el o socotea (în cartea cu acelaşi nume) drept „act de înţelepciune, religios şi sfânt”. Mai târziu, un alt englez, Francis Bacon (1561-1626) a creat termenul de euthanasie înţelegând prin acest termen modul de a muri mai uşor - moartea   bun bună. ă. Dacă Dacă,, iniţ iniţia ial,l, prin prin „moa „moart rtee bună” bună” se înţe înţele lege geaa moar moarte teaa prim primit ităă cu seni senina nata tate te,, dato datori rită tă unei unei vieţ vieţii mora morale le supe superi rioa oare re sau sau dato datori rită tă efor efortu turi rilo lor  r  medicului de a alina durerile şi a ridica tonusul psihic al bolnavului, ulterior, termenul şi-a modificat sensul, desemnând uciderea cuiva din milă; curmarea fără durere a vieţii cuiva, devenit primejdios sau inutil pentru societate sau curmarea unei vieţi înţeleasă ea însăşi fără sens din cauza suferinţelor cumplite. Se pare că în anul 1779 Napoleon a ordonat eutanasierea soldaţilor  afectaţi de boli contagioase. Eutanasia a fost practicată şi în Germania hitleristă, unde erau omorâţi copii nou-născuţi cu neajunsuri fizice, bolnavii incurabili, invalizii şi nu numai. În 1939, Adolf Hitler a promulgat o lege care autoriza   practicarea eugenesiei, la început numai în cazul nou-născuţilor afectaţi de deformaţii şi alte boli patologice grave, pentru că mai târziu să îi afecteze şi pe 8

 bolnavii mintali, persoanele cu incapacităţi fizice sau psihice şi alte persoane aparţinând raselor „inferioare” (evreilor, ţiganilor, homosexualilor...). ho mosexualilor...). În 1974 un grup de 300 de oameni de ştiintă, printre care şi trei laureaţi ai premiului Nobel (Jacques Monet, L. Pauling şi G. Thanson) au semnat cele celebr brul ul „Man „Manif ifes estt priv privin indd euta eutanas nasia ia”” (apă (apăru rutt în revi revist staa amer americ ican anăă „The „The Humanist”) prin care cereau legiferarea eutanasiei pe motiv că „este imoral să tole tolere rezi zi,, să acce accept ptii sau sau să im impu puii sufe suferi rinţ nţa”. a”. Fiin Fiindd ampl ampluu medi mediat atiz izat at,, aces acestt document a dus la formarea unor curente de opinie cu privire la atitudinea pe care trebuie să o aiba omul şi societatea faţă de suferinzii în stare terminală. Până acum s-au format trei puncte de vedere în acest sens, şi anume: 1) Vitalismul; potrivit acestuia, trebuie menţinută viaţa biologică cu orice  preţ şi cu toate mijloacele. Însa, sub aparenţa că apără principiul sfinţeniei vieţii, curentul acesta, va spune părintele John Breck 4, „este, de fapt, o formă de idolatrie biologică care plasează valoarea abstractă a existenţei fizice mai presus de nevoile personale şi de destinul final al pacientului”. Necrezând în nemurirea sufl suflet etul ului ui,, în dăin dăinui uire reaa pers persoa oane neii şi dinc dincol oloo de stru struct ctur uril ilee biol biologi ogice ce ale ale existenţei, vitaliştii se „agaţă” pur şi simplu de alcătuirea temporară trupească a omului, cautând să o înveşnicească aşa cum este ea. 2) Al doilea punct de vedere afirma că pacienţii aflaţi în agonie trebuie lăsaţi să aleagă timpul şi modul în care vor să moară „cu demnitate”. „Moartea cu demnitate” nu trebuie să ducă spre hotărârea privind timpul, modalitatea şi eventual instrumentul prin care cineva poate fi ucis sau se poate sinucide, ci spre acel sfârşit (rânduit de Dumnezeu) „fără durere, neînfruntat şi în pace” pentru care nu este nevoie să ucizi pacientul sau să îi sugerezi sinuciderea, ci să îi alini suferinţa. suferinţa. Pentru aceasta, aceasta, trebuie trebuie ca pacientului pacientului să i se garanteze garanteze libertatea libertatea de a deci decide de cu priv privir iree la trat tratam amen entu tull boli boliii în stad stadiu iull term termin inal al şi să i se arat aratee soli solida dari rita tate te şi compas compasiu iune ne de cătr cătree cei cei din din jur jur (fam (famil ilie ie,, prie priete teni ni,, pers person onal al medical), să i se administreze medicaţia adecvată pentru uşurarea suferinţelor 

4

părintele John Breck, Darul sacru al vieţii, Patmos Cluj, 2001, p. 257

9

fizice şi psihice (care ar putea deveni insuportabile şi chiar „dezumanizante”), încât pacientul să moară cu maximum de conştiinţă şi minimum de durere. 3) Al treilea punct de vedere susţine că, într-un anumit moment din   proce procesul sul morţi morţii,i, oprire oprireaa tratam tratament entulu uluii (retr (retrage agerea rea sau oprir oprirea ea sistem sistemelo elorr de susţinere a vieţii) poate fi acceptată din punct de vedere moral, permiţându-i astfel pacientului o moarte naturală. 1.3.

Eutanasia privită din diverse perspective 1.3.1.

Religía

Pentru creştini (catolici, ortodocşi, etc) nu există nici o urmă de îndoială: eutanasia este inacceptabilă, fiind vorba despre uciderea unei fiinţe umane. Un creştin adevărat crede în Dumnezeu şi în momentul morţii5. Tomas Tomas D’Aquino D’Aquino a fost printre primii primii care au condamnat sinuciderea sinuciderea şi implicit eutanasia motivând că înfrânge dorinţa naturală de a trăi şi dăunează celorlalţi6. Refe Referi rindu ndu-s -see la euta eutana nasi siaa leni leniti tivă vă -ort -ortot otan anas asie ie-- Papa Papa Pius Pius XII, XII, în disc discur ursu sull său său din din 24.0 24.02. 2.19 1957 57 susţ susţin inut ut în cadr cadrul ul „Con „Congr gres esul ului ui Naţi Naţion onal al al Societaţii Societaţii Italiene Italiene de Anesteziologi Anesteziologie” e” a atras atenţia asupra asupra faptului faptului că : „dacă administrarea narcoticelor ar produce două efecte distincte : alinarea durerilor şi scurtarea vieţii, atunci (eutanasia-lenitivă, adică ortotanasia) este licită”. Papa Ioan Paul al-II-lea, în lucrarea „Evangelium Vitae” parafrazând Adunarea Consiliului Vatican II, arată că „ tot ce se opune vieţii, ca şi omorurile de orice gen, genocidurile, avortul, eutanasia şi chiar suicidul voluntar (...) dezonorează mai mult pe cine le practică decât pe cei care suferă această injustiţie şi sunt întru-totul contrare respectului datorat Creatorului”. 7 Enciclica 5

www.muertedigna.org/

6

www.muertedigna.org/

7

Papa Ioan Paul al-II-lea, Evangelium Vitae, http://www.vatican.va/edocs/ESL0080.HTM

10

menţionat menţionată, ă, care, aşa cum îî spune şi titl titlul, ul, se vrea a fi „o confirmare confirmare precisă şi ferm fermăă a valo valori riii pe care care o are are viaţ viaţăă uman umanăă prec precum um şi a cara caract cter erul ului ui său său inviolabil8”. Referindu-se la această cultură a morţii 9, se susţine că „revendicând dreptul dreptul la avort, la infanticid, infanticid, la eutanasie eutanasie şi recunoscându recunoscându-le -le legal, înseamnă a atribui libertăţii umane o semnificaţie pefversă şi injustă: aceea a unei puteri absolu absolute te asupra asupra celorl celorlalţ alţii şi contra contra celorl celorlalţ alţi” i” ceea ceea ce, im impli plicit cit,, semnif semnifică ică moartea adevăratei libertăţi. Biserica Ortodoxă Rusă şi-a expus poziţia vizavi de eutanasie într-o declaraţie specială în octombrie 2000. “Recunoscând valoarea vieţii fiecărui om, (…) clerul ortodox consideră inadmisibile orice încercări de a legaliza eutanasia (…), considerând-o o formă specială de omucidere (prin decizia medicilor sau acordul rudelor), sau sinucidere (la rugămintea pacientului), sau combinarea a uneia şi a alteia. Sf. Sinod este împotriva oricărei forme de eutanasie.” Biserica Ortodoxă Română, a comunicat, în data de 07.06.2005, poziţia Sfântului Sinod cu privire la problema eutanasiei, „considerând că eutanasia nu  poate avea justificare nici medicală, nici economică, iar medicul care face acest lucru şi-a încălcat menirea şi comite un păcat grav, condamnat de Dumnezeu şi detestat de Biserică10”. "Viaţa omului este de la Dumnezeu şi tot ceea ce este comis împotriva fiinţei umane este comis, într-o anumită măsură împotriva voinţei divine, iar  omul are acest drept la viaţă, dar şi responsabilitatea de a respecta această viaţă şi de a o apăra în orice împrejurare" arată Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.11 8

în acest sens, spre pildă, se arată faptul că nici Dumnezeu nu a lăsat nepedepsit omorul lui Cain asupra lui Abel

- Papa Ioan Paul al-II-lea, Evangelium Vitae, http://www.vatican.va/edocs/E http://www.vatican.va/edocs/ESL0080.HTM SL0080.HTM 9

Papa Ioan Paul al-II-lea, Evangelium Vitae, http://www.vatican.va/edocs/ESL0080.HTM http://www.vatican.va/edocs/ESL0080.HTM-- se atrage atenţia

asupra caracterului absurd şi inuman al acestei culturi a morţii, asupra faptului ca eutanasia este o violare gravă a legilor lui Dumnezeu, a ameninţării tuturor drepturilor umane a acestui război a celor puternici împotriva celor  slabi, şi asupra pericolului foarte grav şi mortal care izvorăşte din confuzia dintre bine şi rău, în ceea ce priveşte dreptul fundamental la viaţă. 10

http://2005.rgnpress.ro/index.php?option=com_ab_calendar&mon http://2005.rgnpress.ro/index.php?option=c om_ab_calendar&month=07&year=2005&day th=07&year=2005&day=08&Itemid=1 =08&Itemid=1

11

http://stiri.rol.ro/stiri/2005/07/200589.htm

11

Viaţa în trup este viaţa persoanei, iar de viaţa persoanei umane nimeni nu  poate dispune după bunul său plac; persoana chiar în suferinţa, are o valoare inestimabilă. Iar, suferinţa, când nu este consecinţă imediată sau indepărtată a unor păcate, este o realitate îngăduită de Dumnezeu, ştiut fiind că „suferinţa aduc aducee răbd răbdar aree şi răbd răbdar area ea înce încerc rcar are, e, iar iar înce încerc rcar area ea,, năde nădejd jdee12”. De acee aceeaa Dumnezeu a poruncit: „Să nu ucizi!13”. Persoana nu se epuizează în viaţa sa  biologică, nici nu se realizează exclusiv în condiţia sa pământească, iar viaţa în sensul biologic al cuvântului, este condiţia fundamentală în vederea pregătirii  persoanei umane pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Cres Cresti tini nişm şmul ul nu excl exclud udee sufe suferi rinţ nţa. a. Acea Aceast staa este este o real realit itat atee pe care care Mântuitorul Hristos nu a negat-o, nu a suprimat-o, ci şi-a asumat-o. A fi creştin înseamnă a participa la viaţa în Hristos, a face din lumina Lui lumina ta, din viaţa Lui viaţa ta. Urmând, aşadar, lui Hristos, prin suferinţa ta, participi într-un anume fel la suferinţa şi patimile lui Hristos. Mântuitorul Hristos nu şi-a asumat suferinţa în mod inutil. Prin urmare nu exista suferinţă inutilă. În absurdul ei (în mod paradoxal) ea are un rost pentru bolnav şi pentru cei din jur, rost pe care însa nu îl putem descifra întodeauna. Aşa cum suferinţa lui Hristos a avut sens –  Învi Învier erea ea-- şi sufe suferi rinţ nţaa noas noastr trăă are are rost rostul ul ei: ei: este este o expe experi rien enţă ţă cu adevă adevăra ratt răscumparătoare , când va fi raportată la Hristos. Fie că este activă sau pasivă, eutanasia rămâne un act împotriva lui Dumnezeu. Omul nu poate atenta nici la viaţa lui, nici la viaţa vreunui semen de-al său pentru că, în ultimă instanţa, aceasta înseamnă atentat la suveranitatea lui Dumnezeu. Medicul (şi nimeni altcineva) nu are dreptul să ridice viaţa vreunei  persoane. Cel care nu poate da cuiva un drept, nu i-l poate lua; aşadar, cel care nu poate da cuiva viaţa nu i-o poate lua. Ca instrument instrument şi mijlocit mijlocitor or prin care Dumnezeu lucrează, medicul (valorificând vocaţia şi menirea sa) este dator să aline suferinţele, dar nu are dreptul să grăbească intenţionat procesul natural al morţii. 12

Biblia, Rom. 5, 3-4

13

Biblia, Exod. 20, 13

12

În cazul în care sfârşitul biologic al unei persoane este iminent, nu avem dreptul să îi grăbim acest sfârşit prin eutanasie. Iubirea de aproape nu constă în curmarea vieţii cuiva din milă pentru a-l scăpa de dureri, ci a-l ajuta să suporte durerea pănă în clipa când se va preda lui Dumnezeu, moment care trebuie să rămână rezultatul unui proces natural. Datoria noastră şi în special scopul medicilor este de a fi în slujba vieţii  până la capătul acesteia; ori omul trăieşte chiar şi atunci când se afla în stadiul terminal al vieţii fizice. În cazu cazull boli bolilo lorr incu incura rabi bile le,, Bise Biseri rica ca reco recoma mand ndăă folo folosi sire reaa tutu tuturo ror  r  mijloacelor în vederea uşurării durerii provocate de boală: în primul rând a celor  de natură spirituală, înţelegându-se prin aceasta administrarea Sfintelor Taine, consilierea duhovnicească, rugăciune şi susţinere morală, iar în al doilea rând, a mijloacelor de natură medicală, prin administrarea tratamentelor normale, prin asigurarea igienei corespunzătoare şi a tratamentelor paliative. Moartea fizică este o realitate prin care trece orice fiinţă. Atunci când survine în viaţa omului, cu sau fără suferinţă, aceasta trebuie privită ca mijloc de unire cu Dumnezeu, ca moment solemn al trecerii noastre în Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu „ unde nu este durere, nici intristare, nici suspin”. 1.3.2.

Medicina

În toate Codurile Deontologige Medicale din istorie, se indică faptul că menirea medicului este de a vindeca şi de a alina, şi nicidecum de a provoca intenţionat moartea pacientului. Jurământul lui Hypocrates (anul 460 a.C.) spune: „şi nu voi da nici o substanţă mortală nimănui, chiar dacă mi-ar cere-o, nici nu o voi sugera.” Marea contribuţie a lui Hypocrates, care a ghidat profesia medicală timp de două milenii, a fost aceea de a separa funcţia de a trata, de a vindeca a medicului de funcţia de a omorî. Cu avortul, şi poate cu eutanasia, medicii işi vor indeplini din nou şi funcţia de călău. 13

Codul Internaţional de Etică Medicală (Sidney 1968; Veneţia 1983) şi Declaraţia de la Geneva a AMM (1948) prevede, în acelaşi spirit: „Voi pastra un maxim respect faţă de viaţa umană, din momentul concepţiei 14.” La Madrid, cu   pri prile leju jull Adun Adunăr ării ii Mo Mond ndia iale le a Medi Medici cilo lorr s-a s-a adop adopta tatt o decl declar araţ aţie ie asup asupra ra eutanasiei: „eutanasia, adică acţiunea intenţionată de a pune capăt vieţii unui  pacient, la cererea proprie sau a familiei acestuia, este contrară eticii.”15 Codul de deontologie medicală adoptat de Adunarea Generală Naţională a Colegi Colegiulu uluii Medici Medicilor lor din Români România, a, în art. art. 23 şi 24, secţiu secţiunea nea C int intitu itulat latăă „Atentarea la viaţa şi integritatea fizică. Eutanasia”, „interzice cu desăvârşire eutanasia”, indiferent de faptul că pacientul, perfect conştient, a cerut acest lucru, indiferent de gravitatea şi prognosticul bolii. Chiar dacă art. 24 defineşte eutanasia ca şi utilizarea unor substanţe sau mijloace apte de a provoca decesul, referindu-se, astfel, la eutanasia activă, este indubitabil că art. 23 interzice orice fel de eutanasie provocată în mod deliberat, deci şi eutanasia pasivă16. Codul de Etică Medicală în vigoare în Spania , în art. 28.1 prevede că medi medicu cull „nu „nu va prov provoc ocaa nici niciod odat atăă moar moarte teaa unui unui paci pacien entt nici nici din din prop propri riee iniţiativă, nici la cererea pacientului sau a familiei acestuia, (...). Eutanasia şi “omorul din compasiune” sunt contrare eticii medicale” 17. Art 28.2 vine în completarea completarea art. 28.1: „În caz de boală incurabilă incurabilă şi terminală terminală,, medicul medicul trebuie trebuie să se limiteze la alinarea durerilor fizice şi morale ale pacientului, menţinând, atât cât este posibil, calitatea vieţii şi evitând luarea sau continuarea acţiunilor  terapeutice fără speranţă, inutile. Va asista bolnavul până la final, respectând demnitatea umană.”18

14

http://www.wma.net/s/policy/c8.htm

15

http://www.wma.net/s/policy/e13b.htm

16

Codul de deontologie medicală

17

http://www.unav.es/cdb/dhbcedmcapitulo06.html

18

http://www.unav.es/cdb/dhbcedmcapitulo06.html

14

Eutanasia se bucura însă şi de o serie de susţineri, astfel profesorul Jan Helge Solbakk, de la Universitatea de Medicină din Oslo, Norvegia, aduce 4 argumente în favoarea eutanasiei, după cum urmează: 1. unii pacienţi suferă de dureri insuportabile ce sunt mult peste puterile medicinii de a le controla. La cererea unui asemenea pacient, medicul ar trebui să se simtă obligat sa-i pună pu nă capăt suferinţei – argumentul tragic; 2. toată toată lumea lumea ar trebui trebui să aiba aiba dreptu dreptull la autodeter autodetermi minar naree în ceea ceea ce  priveşte modul în care traieşte sau işi sfârşeşte viaţa – argumentul autonomiei ; 3. deci decizi ziil ilee medi medica cale le de term termin inar aree a vieţ vieţii ii sunt sunt frec frecve vent ntee în toat toatee spitalele: poate fi vorba despre eutanasie (care, (care, în conceptia acestui profesor profesor are sensul de terminare a vieţii fără cererea expresă a pacientului), suicid asistat medical, uşurarea durerii şi simptomelor prin opioizi, decizia de a nu trata –  argumentul empiric; 4. bolnavilor aflaţi în în stadii terminale, terminale, medicii le pot administra administra cantităţi crescu crescute te de droguri droguri pentru pentru a le uşura uşura suferi suferinţa nţa chiar chiar dacă dacă asta asta le scurtea scurtează ză (neintenţionat) viaţa – argumentul argumentul altruist. altruist. Dr. Dr. Mo Moge gens ns Sk Skad adbo borg rg din din cadr cadrul ul Depa Depart rtam amen entu tulu luii de anes aneste tezi ziee al Spitalului Regional din Aarhus, Danemarca aduce unele argumente împotriva legalizării eutanasiei. Legalizarea ei presupune 2 condiţii: - Să fie formulate reguli lipsite de ambiguitate; - Cei implicaţi în ducerea la indeplinire a cererii de terminare a vieţii să respecte întotdeauna aceste reguli. Un posibil ghid de asemenea reguli poate fi urmãtorul: 1. Trebui Trebuiee sã existe existe dovada dovada clară clară (ex. (ex. docume document) nt) a cereri cereriii pacien pacientul tului ui care sã nu lase nici o îndoialã asupra dorinţei acestuia de a muri. 2. Pacientul trebuie sã se afle într-o stare caracterizatã printr-o suferinţã mentalã şi fizicã foarte mare şi de nesuportat. 3. Pacientul trebuie sã fie în deplinătatea facultăţilor mintale. 4. Când pacientul ia aceastã decizie trebuie sã fie bine informat, iar  dorinţa sa trebuie sã fie continuã, neviciată şi liberã. 15

5. Trebuie sã nu existe nici o alternativã de tratament medical care sã  poatã îmbunãtãţi starea pacientului. 6. Medi Medicu cull treb trebui uiee sã fie fie foar foarte te prec precau autt când când ia deci decizi ziaa efec efectu tuãr ãrii ii eutanasiei şi trebuie de asemenea sã se consulte cu un alt coleg. 7. Doar medicilor să li se permită sã efectueze eutanasie activã. Despre nici una din aceste reguli nu se poate spune cã este lipsitã de ambiguitãţi, iar despre respectarea lor, studiile aratã cã în Olanda, în 1990, 59 % din medici nu respectau aceste reguli, iar în 1991 în Olanda se efectuaserã 1000 de terminãri ale vieţii pacienţtilor fãrã cererea acestora. 1.3.3.

Biologia

O altă ştiinţă, biologia de data aceasta, işi aduce contribuţia în acest domeniu. Biologia ne asigură că viaţa umană începe cu fertilizarea ovulului şi că moartea se produce când se opreşte activitatea bioelectrică a creierului, fapt relevat de encefalogramă. Astfel, în scopul determinării obligaţiei morale a ortotanasiei, este necesar sa diferenţiem moartea clinică, care este adevărata moarte, de moartea biologică, care poate avea loc ulterior, mai încolo de limitele naturale, menţinându-se, artificial, o viaţă neviabilă prin aşa-numitul procedeu de reanimare a funcţiilor vitale, cea respiratorie şi cea cardiacă, aceasta în ciuda comei ireversibile a pacientului al cărui creier este lipsit de orice activitate. Legea Legea nr. 2 din 8 ianuar ianuarie ie 1998 privind privind prelev prelevare areaa şi transpl transplant antul ul de ţesuturi ţesuturi şi organe umane prevede că procesul procesul morţii începe în momentul momentul morţii clinice, determinată de încetarea funcţiilor aparatului respirator şi cel circulator  şi se termină în momentul morţii biologige, când încetează activitatea celebrală. Puls Pu lsul ul inim inimii ii şi func funcţi ţion onar area ea plăm plămân ânil ilor or în cazu cazull morţ morţii ii clin clinic icee nu dovedesc existenţa vieţii umane ci faptul că tehnica a avansat întratât încât activitate activitateaa inimii inimii şi a plămânilor plămânilor poate continua continua izolat, izolat, datorită unor aparatelor  aparatelor  speciale. De aici rezultă faptul că omiterea sau întreruperea acestor mijloace extraordinare sau disproporţionate nu ridică problema dacă această omitere sau 16

întrerupere produce sau nu moartea, pentru ca moartea autentică, adică moartea clinica, deja se produsese. În cazu cazull orto ortota tana nasi siei ei paci pacien entu tull este este priv privat at num numai de mijlo ijloac acel elee extraordinare19 despre care discutam mai sus: dacă astfel prelungim viaţa mai mult mult decâ decâtt este este rezo rezona nabi bil,l, ne afla aflam m într într-o -o tent tentat ativ ivăă disp disper erat atăă de a amân amânaa moartea. În aceste cazuri nu comitem un omor, ci acceptam condiţia umană, lăsam Natura să işi urmeze cursul din moment ce lupta cu aceasta a fost deja  pierdută. 1.3.4.

Filosofia

Conc Concep eptu tull de demni demnita tate te uman umană, ă, sens sensul ul vieţ vieţii ii,, libe libert rtat atea ea,, şi ceea ceea ce înţelegem prin persoană ne afecteaza percepţia asupra morţii. Acceptarea sau nu a eutanasiei presupune un anumit concept al omului şi al destinului20. Kant susţine că voinţa unei persoane trebuie considerate supremă, dar  omul nu este liber să decidă asupra vieţii sale pentru că nu se poate utiliza un  principiu ca şi fundament pentru distrugerea lui. Platon s-a pronunţat în favoarea eutanasiei:” Vor fi lasaţi să moară cei care nu au un corp sanatos”; la fel şi Seneca “este preferabil să iţi iţi iei viaţa decât să trai traieş eşti ti în sufe suferi rinţ nţee o viaţ viaţăă fără fără sens sens”. ”. Acel Acelaş aşii Sene Seneca ca este este de păre părere re că “moartea este o pedeapsă pentru unii, pentru alţii un cadou, şi pentru mulţi o favoare”. Exag Exager erar area ea im impo port rtanţ anţei ei vieţ vieţii ii duce duce la pier pierde dere reaa resp respec ectu tulu luii faţa faţa de  persoana, de aici importanţa stopării sau neînceperii unui tratament în anumite 19

Putem rezuma semnificaţia expresiei “mijloace disproporţionate” spunând că sunt acele mijloace care sunt

inutile fie pentru conservarea vieţii pacientului fie pentru vindecare şi care constau într-o greutate prea mare, în ceea ce priveşte durerea şi suferinţa bolnavului, în comparaţie cu avantajele reportate. Din contră, “mijloacele  proporţionate” sunt acelea care sunt utile conservării vieţii pacientului sau vindecării fără a fi, pentru pacient, apăsătoare. Neutilizarea “mijloacelor disproporţionate” sau retragerea acestora nu constituie un act eutanasiatic, ci inseamnă a lăsa pacientul să moara în pace şi demnitate. Dimpotrivă, neutilizarea “mijloacelor proporţionate” sau retragerea acestora constituie un act criminal eutanasiatic. 20

www.muertedigna.org/

17

cazuri (permiţând astfel pacientului să moară) şi a respectării deciziei de a refuza tratamentul. Exagerarea Exagerarea importanţe importanţeii autonomie autonomieii pacientului pacientului duce la devaloriza devalorizarea rea vieţii dar ridică totodată şi probleme legate de diferenţa dintre eutanasia pasivă şi eutanasia activă. Nu există nici o distincţie morală intrinsecă între eutanasia activă activă şi cea pasivă pasivă.. Există Există atât atât cazuri cazuri justif justifica icabil bile, e, cât şi nejust nejustif ifica icabil bilee de eutanasie pasivă. 1.4.

Reglementarea eutanasiei la nivel mondial

De-a lungul istoriei, istoriei, eutanasia a fost obiectul unor important importantee dezbateri dezbateri în toate societăţile, provocând polemici puternice pe câmpul moralei, religiei, filosofiei si dreptului. Legislaţia relativă la acest subiect este, la nivel mondial, destul de redusă, redusă, în ciuda fenomenului fenomenului pe care l-a stârnit stârnit problema problema eutanasiei eutanasiei;; răspunsul răspunsul oferit de către legile penale în vigoare privitor la caracterul şi la punibilitatea eutanasiei continuă să fie, în general, acelaşi ca şi acum o sută de ani: un răspuns insuficient, vag si ambiguu. Unele state au recunoscut valabilitatea testamentului vital – care nu include un ajutor activ la moarte - altele au admis suicidul asistat sau unele forme ale eutanasiei, pe când în alte state se practică eutanasia. În 01.04.2002 şi 22.09.2002 au intrat în vigoare în Olanda şi repectiv Belgia, legile care scoateau de sub incidenţa Codului Penal unele modalitaţi ale eutanasiei, legi care s-au convertit, datorită caracterului lor de pionerat, într-un model de urmat pentru o posibilă viitoare legalizare a acestor practici şi în alte sisteme de drept. Aceste modele, care fără îndoială vor constitui un important  progres cu privire la situaţia eutanasiei în alte state, sunt, totuşi, considerate  perfectibile de către doctrină datorită faptului că legalizarea prezăvută este cel  puţin incompletă (limitându-se la reglementarea cazurilor în care pacientul îşi exprima dorinţa de a muri, fără a se referi la eutanasia practicată asupra

18

 pacienţilor care nu îşi pot exprima voinţa, situaţie din ce în ce mai prezentă  printre aceste cazuri şi care, fără indoială, trebuie reglementată).

Olanda a fost primul stat care a legalizat eutanasia, în aprilie 2001 cu 104 voturi pentru şi 40 împotrivă, dându-le pacienţilor în faza terminală dreptul de a solicita să li se pună capăt vieţii prin intermediul unei injecţii letale, medicii nemain nemaintrâ trând nd sub incide incidenţa nţa legii legii penale penale pentr pentruu acorda acordarea rea aceste acesteii morţi morţi din compasiune (mercy killing) 21. Adoptarea prezentei legi a avut loc după ani de dezbateri şi a legalizat o practică tolerată din 1997. În 2002 au fost raportate, oficial, 2113 cazuri de eutanasie, dintre care 1893 aparţineau unor bolnavi de cancer aflaţi în metastază22. În 2003 s-au înregistrat, oficial, 1815 cazuri, iar în 2004 - 1884 cazuri dintre care 1533 s-au aplicat la domiciliul pacientului23. Lege Legeaa olan olande deză ză prev preved edee că medi medici ciii pot pot apli aplica ca euta eutana nasi siaa dacă dacă sunt sunt îndeplinite următoarele condiţii: - trebuie să existe o cerere expresă a pacientului; - doctorul trebuie să aibă convingerea că această cerere are la bază o reflecţie profundă; - paci pacien entu tull treb trebui uiee să se afle afle într într-o -o situ situaţ aţie ie medi medica cală lă fără fără ieşi ieşire re (ireversibilă) şi să sufere de dureri insuportabile; - medicul trebuie trebuie să se consulte cel puţin cu un alt medic care să dea un diagnostic independent. - fiecare caz de eutanasia trebuie raportat unei comisii compuse dintr-un  jurist, un medic şi un specialist în etică. Această comisie va verifica dacă au fost îndeplinite toate criteriile mai sus menţionate. Dacă această comisie consideră că nu au fost respectate condiţiile legale, va înainta concluziile justiţiei care poate iniţ iniţia ia o proc procedu edură ră judi judici cial alăă îm împo potr triv ivaa medi medicu culu lui.i. În înce încerc rcar area ea de a evit evitaa abuzurile, s-a prevăzut o pedeapsă de până la 12 ani de închisoare pentru medicii care aplică eutanasia fără respectarea condiţiilor legale. 21

http://www.religioustolerance.org/euthanas.htm

22

http://www.clarin.com/diario/2002/04/01/s-03701.htm

23

http://hebdomario.typepad.com/confidencial_7d/2005/04/holanda_reconoc.html

19

 Ne întrebăm cine şi cum decide când o suferinţă devine insuportabilă; este oare posibilă evitarea unei valorări subiective? Tribunalul Suprem olandez deja a interpretat că aceste suferinţe pot fi şi de natură psihică; astfel, o limitare legală, susceptibilă de aprecieri subiective, a fost interpretată extensiv 24 . Din nefericire, de la data legalizării eutanasiei, în Olanda nu s-au mai înregistrat progrese în tratarea paliativă de calitate a bolnavilor şi au mai ramas doar câteva centre specializate, în timp ce în Marea Britanie (unde eutanasia este interzisă), există peste 300 de centre de tratare paliativă. În Belgia, în data de 16 mai 2001, deputaţii au decis (cu 86 voturi pentru, 51 cont contra ra şi 10 abţi abţine neri ri)) lega legali liza zare reaa euta eutanas nasie ieii în anum anumit itee cond condiţ iţii ii şi cu respectarea unei anumite proceduri, prevăzute în capitolul II (Despre condiţii şi despre procedură), art. 3 : - paci pacien entu tull trebu rebuie ie să fie fie major ajor sau sau minor inor eman emanci cipa pat, t, capa capabi bill în momentul cererii; - cererea trebuie să fie formulată voluntar, să fie deliberată şi repetată, fără a fi rezultatul vreunei presiuni externe; - boala trebuie să fie ireversibilă, pacientul să sufere, fizic sau psihic, constant şi insuportabil; - medicul trebuie să informeze pacientul privind starea sa, speranţa de viaţă ş.a.m.d.; - trebuie consultat şi un alt medic (sau o echipă de specialitate, dacă aceast aceastaa există există), ), indepe independe ndent nt şi specia specialis listt în mater materia ia respec respectiv tivă, ă, în privin privinţa ţa caracterului grav şi incurabil al bolii; Comisia de control, compusă din 16 membrii, primeşte, în termen de   pat patru ru zile zile de la data data actu actulu luii euta eutana nasi siat atic ic (poa (poate te era era mai mai potr potriv ivit it cont contro rolu lull comisiei înainte de acest act ireversibil), dosarul pacientului; dacă două treimi din membrii comisiei consideră că au fost încălcate dispoziţiile legale, dosarul este trimis procurorului.

24

http://www.conoze.com/doc.php?doc=1544

20

Legea prevede că nici un medic şi nici o persoană nu este obligată să  practice respectiv să participe la o eutanasie. Capitolul III (Despre declaraţiile anterioare) al legii în cauză recunoaşte, în art. 4, validitatea aşa-numitelor testamente vitale. În SUA eutanasia este înterzisă în toate statele, cu excepţia statului Oregon, unde, din 8 noiembrie 1994 aceasta este permisă în cazul persoanelor  grav bolnave, care se află pe patul de moarte. O lege federală din 01.12.1991 privind autodeterminarea pacienţilor  impune informarea acestora asupra drepturilor sale, iar dacă aceştia au formulat o declaraţie de voinţă sau au numit un mandatar, se va menţiona în dosarele respective. Dreptul de a refuza un tratament medical şi dreptul la integritate corporală, precum şi valabilitatea testamentelor vitale – aplicabile în cazul eutanasiei pasive- sunt recunoscute în SUA. Stoparea tratamentului este admisă în masură în care voinţa pacientului poate fi stabilită inechivoc25. Jurisprudenţa SUA a concis: “când pacienţii nu işi mai pot procura libertatea sau fericirea şi nu mai doresc să ducă o viaţă mizeră, rigoarea statului  pentru ai menţine în viaţă este mai puţin obligatorie. O persoană în deplinătatea capacităţilor mintale, un adult suferind de o boală insuportabilă şi incurabilă, are tot interesul şi libertatea să aleagă o moarte umană şi demnă în loc de a se vedea redus la stadiul unui copil - stadiu de dependenţă, incompetenţă26”. În 1977, Consiliul Director ACLU (Uniunea Nord-americană pentru libertăţile civile) şi-a exprimat poziţia cu privire la acest subiect: “eutanasia consensuală implică un act sau o omisiune din partea unui terţ, la solicitarea individului, în scopul morţii acestuia din urmă când suferă de o boală în fază terminală”. ACLU recunoaşte acest tip de eutanasie ca şi o extensie legitimă a dreptului fiecăruia de a decide asupra propriului corp 27. În Franţa Codul penal distinge două feluri de eutanasie – activă, când moar moarte teaa surv survin inee în urma urma inte interv rven enţi ţiei ei medi medici cilo lor, r, fiin fiindd cons consid ider erat atăă omor  omor  25

http://www.admd.net/eumonde.htm

26

http://www.religioustolerance.org/euthanas.htm

27

www.euthanasia.com/sp-book1.html

21

 premeditat; şi pasivă, adică “abţinerea terapeutică de la tratament”, fapt calificat drept neacordarea asistenţei medicale. Parlamentul francez a aprobat legea care recu recuno noaş aşte te drep dreptu tull paci pacien entu tulu luii în faza faza term termin inal alăă să refu refuze ze un trat tratam amen entt considerat deja inutil şi să fie lăsat să moară (ortotanasia), fără a dezincrimina eutanasia. Principalele dispoziţii ale legii ar fi următoarele: - când “actele “actele medicale sunt inutile, disproporţi disproporţionate onate sau nu au alt efect decât menţinerea artificială a vieţii, pot fi suspendate sau neutilizate”; - este recunoscut dreptul pacientului în stare terminală de a refuza tratamentul medical, bazat pe un consimţamânt informat asupra consecinţelor  deciziei. Din acest moment pacientul va primi numai îngrijiri paliative; - validitatea documentelor (testamentul vital) în care pacientul a dispus  pentru cazul în care ar fi în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa; acestea sunt revocabile în orice moment, dar nu trebuie sa fie redactate de mai mult de trei ani; - doct doctor orul ul treb trebui uiee să info inform rmez ezee paci pacien entu tul,l, fami famili liaa sau sau pers persoa oane nele le apropiate apropiate dacă s-a ajuns în situaţia situaţia de a nu se putea face altceva altceva decât aplicarea unui tratament care ar putea accelera moartea pacientului; - în cazul în care pacientul este inconştient, decizia de a întrerupe tratamentul trebuie luată de către o comisie de medici după consultarea familiei sau a persoanelor apropiate şi cu respectarea dispoziţiilor anterioare. Aceste dispoz dispoziţi iţiii sunt sunt menite menite să exclud excludăă clandes clandestin tinita itatea tea sau decizi deciziaa unilat unilatera erală lă a medicului; - legea prevede obligaţia de a crea spaţii în centrele sanitare pentru îngrijirea paliativă. În Germania, Curtea de Justiţie Federală a afirmat, în 13 sept. 1994, că voinţa clar exprimată a pacientului trebuie respectată de către corpul medical dacă bolnavul se află într-o situaţie ireversibilă 28. Admisibilitatea eutanasiei indirecte este recunoscută de către doctrina şi practica medicală şi se regaseşte şi 28

http://www.admd.net/eumonde.htm

22

în jurispr jurisprudenţa udenţa Tribunalul Tribunalului ui Suprem Suprem Federal, Federal, sentinţa sentinţa BGHST BGHST 42, 301.29 În cazul eutanasiei pasive putem întâlni neadoptarea sau întreruperea mijloacelor  de prelungire a vieţii din dorinţa pacientului şi în cazul în care pacientul incura incurabil bil este incapabi incapabill să îşi declar declaree voinţa voinţa -acest -acestee cazuri cazuri sunt acceptat acceptate-; e-; neadoptarea sau întreruperea mijloacelor de prelungire a vieţii împotriva voinţei  pacientului este ilicită. Totuşi, eutanasia activă ramâne incriminată (acest lucru se deduce din incriminarea omorului la cerere - 216 StGB)

Austria a adoptat dispoziţii similare celor germane30. În Marea Britanie eutanasia este interzisă, dar în anii 1993 şi 1994 medic medicii ii aveau aveau dreptu dreptull să înt întrer rerupă upă susţin susţinere ereaa artifi artificia cială lă a vieţii vieţii pacien pacienţil ţilor  or  incu incura rabi bili li.. Juri Jurisp spru rude denţ nţaa cons consid ider erăă că drep dreptu tull paci pacien entu tulu luii de a refu refuza za un tratament tratament constituie constituie o libertate libertate fundamentală fundamentală şi absolută; absolută; mandatarii mandatarii nu pot lua decizii medicale în numele pacienţilor, numai doctorii putând lua acest gen de decizii, în interesul pacientului 31. În Suedia ajutorul la suicid nu se pedepseşte dacă acest ajutor are la bază motive de compasiune, altruiste şi cererea serioasă a pacientului. În cazuri excepţionale medicii au dreptul să deconecteze aparatele pentru întreţinerea funcţiilor vitale. O lege votată în 01.10.1992 în Danemarca îi obligă pe medici să se confor conformez mezee dispoz dispoziţi iţiilo ilorr conţin conţinute ute în declar declaraţi aţiile ile de voinţă voinţă ale pacien pacienţil ţilor or.. Directivele exprimate de către bolnav nu se aplică decât dacă acesta este în fază terminală, nu şi dacă suferă de o boală gravă sau dacă este invalid. Dacă consimţământul nu mai poate fi exprimat de către bolnavul în fază terminală, “apropiaţii” sau tutorele îl substituie în această privinţă 32. Columbia sanc sancţi ţione oneaz azăă „omo „omoru rull din din compas compasiu iune ne”” cu pedea pedeaps psaa închisorii de la 6 luni la 3 ani conform art. 3261, Legii 2241 (Codul Penal 29

Roxin Claus, Tratamiento juridico-penal de la euthanasia, Revista electronica de ciencia penal y criminologia,

RECPC 01-10 (1999), tradusă de Miguel Olmedo Cardenote. 30

http://www.admd.net/eumonde.htm

31

http://www.admd.net/eumonde.htm

32

http://www.admd.net/eumonde.htm

23

Columbian), însă, se pare că din 1997 19 97 Curtea Constituţională a autorizat practica eutanasiei pentru bolnavii în fază terminală care au formulat o cerere expresă33. Din 1992 Canada recunoaşte legalitatea testamentului vital34. În decembrie decembrie 2005 s-a adoptat, adoptat, în Israel, o lege care permite bolnavilor  bolnavilor  în fază fază term termin inal alăă avân avândd sufe suferi rinţ nţee insu insupo port rtab abil ilee să soli solici cite te nepr neprel elun ungi gire reaa artificială a vieţii 35. În Japonia, tradi tradiţi ţion onal al,, sinuc sinucid ider erea ea este este priv privit ităă ca şi o alte altern rnat ativ ivăă „onorabilă” faţă de pierderea prestigiului şi a onoarei: o persoana nu ar trebui, spun ei, să supravieţuiască bunei sale reputaţii sau succesului. Astfel, în lipsa unei legiferări, Curtea a enunţat 4 condiţii pentru permiterea eutanasiei: 1- dacă  pacientul suferă o durere fizică insuportabilă; 2 – dacă moartea este indubitabilă şi iminentă; 3 – dacă s-au luat toate mijloacele posibile pentru indepărtarea durerii; 4 - dacă pacientul şi-a exprimat clar consimţământul 36.

China. Washington Times (22.12.1988) a publicat un reportaj care începea astfel: “China va permite morţile din compasiune la cerere în spitale, în ciuda unei politici referitoare la eutanasie…” Dată fiind populaţia numeroasă a Chinei şi dispreţul general al vieţii umane, se pare că în China s-a făcut încă un  pas “spre moarte”, mergându-se mai departe decât in Olanda! (mai mult, în China, China, eutanasia eutanasia se aplică aplică bolnavilor bolnavilor incurabili, incurabili, fără a mai fi necesar necesar ca aceştia să fie muribunzi!). Bob Dent, Australia, 66 ani, diagnosticat cu cancer în 1991, a declarat “Dacă dvs. nu sunteţi de acord cu eutanasia voluntară, atunci să nu o folosiţi, dar, vă rog, nu îmi negaţi acest drept!”. În 25 martie 1997, Senatul australian a respins propunerea legislativă privitoare la eutanasie, în ciuda opiniei publice 37.

33

http://www.admd.net/eumonde.htm

34

http://www.admd.net/eumonde.htm

35

http://www.admd.net/eumonde.htm

36

http://www.religioustolerance.org/euthanas.htm

37

http://www.religioustolerance.org/euthanas.htm

24

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei38 a respins, în data de 27.04.2003, cu o majoritate covârşitoare (138 voturi contra 26) proiectul care  propunea nuanţarea poziţiei adoptate în 1999, net defavorabilă eutanasiei. Mai mult, cu această ocazie a fost prezentat de către Comisia Juridică şi de Drepturi Umane un raport (redactat de către eurodeputatul laborist Kevin McNamara) care, fundamentându fundamentându-se -se pe faptul faptul că în ţările în care a fost legalizată legalizată eutanasia, eutanasia, acest fenomen a scăpat de sub control, a propus reafirmarea poziţiei adoptate în 1999. McNamura aminteşte faptul că, în Olanda, în 2001, s-au înregistrat 900 de cazu cazuri ri de euta eutana nasi siee fără fără cere cerere reaa expr expres esăă a paci pacien enţi ţilo lor  r 39; dezincrim dezincriminare inareaa eutanasiei în Olanda nu a dus, aşa cum se credea, la practicarea eutanasiei “la lumina zilei” şi conform legii, fiind comunicate autorităţilor doar 54% din totalul cazurilor; în plus se ştie că se aplică eutanasia şi copiilor cu toate că legea o permite numai pacienţilor care au peste 12 ani. Se pare că în Belgia se întâmplă acelaşi lucru. Absenţa reglementării nu încurajează practica ascunsă a eutanasiei, în plus “experienţa Olandei şi a Belgiei întăresc argumentul cum că este este im impo posi sibi bilă lă limi limita tare reaa lega legală lă a eutan eutanas asie ieii pent pentru ru a ne asig asigur uraa că sunt sunt euta eutana nasi siaţ aţii num numai cei cei care care au form formul ulat at o cere cerere re insi insist sten entă tă,, volu volunt ntar arăă şi deliberată”. Cât despre declaraţiile opiniei publice favorabile eutanasiei (60% în SUA, 74% în Canada, 80% în Marea Britanie, 81% în Australia 40). McNamura susţine, în primul rând, că “întrebările propuse în chestionare sunt cel puţin înşelătoare”.

38

http://www.unav.es/cdb/acoerec76-779.html - Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, în punctul 7 al

recomandării nr. 779/1976 privind "drepturile bolnavilor şi ale muribunzilor", prevede: "Medicul (...) nu are dreptul, nici în cazurile care par critice, să acelerese intenţionat procesul natural al morţii." 39

http://assembly.coe.int/main.asp?Link=/docum http://assembly.coe.int/main.asp?Link=/documents/workingdocs/doc05/fdoc10495.h ents/workingdocs/doc05/fdoc10495.htm tm

40

http://www.religioustolerance.org/euthanas.htm

25

Poziţia Curţii Europene a Drepturilor Omului - cazul Pretty vs. UK 

1.5.

Cu ocazia ocazia cazului „Dianne „Dianne Pretty” Pretty”41, Curtea Europeană a Drepturilor  Omului a declarat că nu există „dreptul la moarte”, autonomia persoanei nefiind un motiv întemeiat pentru a se renunţa la protejarea vieţii prin dezincriminarea cooperării la sinucidere, confirmând astfel decizia judecătorilor englezi42. Pretty suferea de o boală incurabilă şi se temea că va muri asfixiată din cauz cauzaa aces aceste teii boli, boli, astf astfel el încâ încâtt acea aceast staa a ceru cerutt auto autori rită tăţi ţilo lorr brit britan anic icee să îi recunoască dreptul de a se sinucide, cu cooperarea soţului său, pentru că ea se afla în imposibil imposibilitate itate de a-şi pune capăt zilelor, fiind paralizată. paralizată. Ca urmare a faptului că cererea a fost respinsă de către instanţele britanice, Pretty a recurs la CEDO, invocând faptul că i s-au violat drepturile fundamentale recunoscute de art. 2, 3, 8, 9 şi 14 din Declaraţia Europeană a Drepturilor Omului. 43 Art. 2 – „legea trebuie să protejeze dreptul tuturor la viaţă”. Reclamanta a considerat că acest drept implică protecţia vieţii în faţa terţilor şi a Statului, fără a constitui vreo obligaţie pentru individ şi chiar presupune recunoaşterea dreptului de a muri. CEDO a răspuns, faţă de interpretarea forţată a reclamantei, că nu exista un drept la moarte şi că acest art. stabileşte obligaţia statelor de a  proteja viaţa, fără a se limita la protecţia vieţii în cazul agresiunilor ilegale. Reclamanta a invocat violarea dreptului de a nu fi supus torturii şi nici alto altorr pede pedeps psee sau sau trat tratam amen ente te inum inuman anee sau sau degr degrad adan ante te (art (art.. 3). 3). CEDO CEDO a recunoscut aceasta obligaţie negativă a Statului însă situaţia reclamantei nu îi este imputabilă Angliei. Principiul autodeterminării – care rezultă, în opinia reclamantei, din dreptul la intimitate şi la viaţa familială (art.8)- ar permite persoanei să facă ce 41

http://www.echr.coe.int/Eng/Press/2002/jan/prettyeprioritypress.htm

42

Sentinţa nr. 23 a CEDO pronunţată în data de 29.04.2002 în cazul Pretty vs. UK, dosar nr. 2346/02, CEDH

2002-III, http://cmiskp.echr.coe.int/tkp197/portal.asp?sessionId=6805559& http://cmiskp.echr.coe.int/tkp197/portal.asp?sessionId=6805559&skin=hudoc-fr&action=request skin=hudoc-fr&action=request 43

http://www.catholicdoctors.org.uk/Special_Documents/diane_pretty_judgement.htm

26

dore doreşt ştee cu corp corpul ul său, său, evit evitân ându du-s -see oric oricee inge ingeri rinţ nţăă a stat statul ului ui în dori dorinţ nţaa  persoanelor de a-şi pune capăt vieţii. În răspunsul său, CEDO, pentru a clarifica situaţ situaţia, ia, aminte aminteşte şte că alin alin 2 al art. 8 permi permite te legii ca să limite limiteze ze lib libert ertate ateaa individuală individuală,, dacă este necesar necesar pentru pentru o societate societate democratic democratică. ă. În raţioname raţionamentul ntul   proporţionalităţii trebuie comparată importanţa dreptului la intimitate afectat  prin intervenţia statului şi, pe de altă parte, bunul juridic protejat de lege, iar în acest caz, în opinia CEDO, protecţia vieţii este mai importantă. CEDO atrage atenţia asupra faptului că interdicţia absolută a cooperării la suicid are ca şi obiectiv obiectiv protejarea protejarea vieţii persoanelor persoanelor vulnerabile vulnerabile aflate aflate în situaţii situaţii critice; critice; astfel astfel „Cur Curtea tea nu cons consiideră deră că inter nterdi dicţ cţiia abso absollută ută a suic suiciidulu duluii asis asisttat este este disproporţionată” (raţionament perfect valabil şi în cazul eutanasiei, de altfel). În ceea ce priveşte libertatea opiniei, protejată de art. 9, CEDO „nu se îndoieşte de fermitatea opiniilor reclamantei” dar le exclude din cercul protejat de către acest art. pentru că „nu exprimă exprimă apartenenţă la o religie sau credinţă”, credinţă”, aşa cum cere art. 9. Reclamanta a invocat de asemenea art. 14 (care interzice discriminarea), considerându-se discriminată discriminată datorită faptului că „este tratată în în acelaşi mod ca şi alte persoane care se află în situaţii diferite”. Astfel, nu i s-ar putea aplica interdicţia suicidului asistat la fel ca şi persoanelor care nu suferă de aceeaşi incapacitate şi care se pot sinucide fără a avea nevoie de ajutorul nimănui. Tot Totodat odatăă Dian Dianne ne Prett etty nu cons consid ider erăă că face ace part partee dint dintre re per persoan soanel elee „vulnerabile” pe care legea încearcă să le protejeze. Pentru a justifica aplicarea identi identică că a legii, legii, sentin sentinţa ţa invocă invocă un motiv motiv privit privitor or la pruden prudenţă: ţă: dificu dificulta ltatea tea diferenţierii între persoanele care sunt sau care nu sunt sun t vulnerabile. În concluzie, CEDO nu a considerat legitimă crearea unei excepţii la  protecţia vieţii, excepţie care ar putea pune în pericol multe persoane care se află în situaţii dependente.

27

CAPITOLUL II – REGLEMENTAREA EUTANASIEI ÎN DREPTUL SPANIOL 2.1. Aspecte generale Dreptul la viaţă este protejat atât prin Declaraţia Universală a Drepturilor  Omului din 1948, prin Convenţia Europeană pentru Protecţia Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale, prin Pactul Internaţional al Drepturilor Civile şi Politice, cât şi prin Constituţia Spaniei, şi se regăseşte ca valoare fundamentală în toate legislaţiile actuale. În Cartea a II-a a Codului Penal Spaniol găsim, la primul titlu, delictele contra vieţii „independente”, la titlul II delictele împotriva vieţii „dependente” (avo (avort rtul ul cu form formel elee lui) lui),, iar iar mai mai apoi apoi deli delict ctel elee refe referi rito toar aree la mani manipu pula lare reaa genetică. Înainte de a intra în subiect, este necesară prezentarea unor aspecte generale privind dreptul penal spaniol. În Spania au existat, în ultimii ani (1998, 2002, 2004), mai multe iniţiative parlamentare, aparţinând în general grupurilor parlamentare (mai mult sau mai putin extremiste) Izguierda Unida şi Grupul Mixt, care au încercat o legalizare mai mult sau mai puţin amplă a eutanasiei, iniţiative respinse însă de către Camera Deputaţilor.  Artícolul 143 Codul Penal Spaniol. 1. Cel care determină sinuciderea altei persoane va fi condamnat la închisoare de la 4 la 8 ani. 2. Se va pedepsi cu închisoarea de la 2 la 5 ani cel care înlesneşte cu acte necesare (indispensabile) sinuciderea altei persoane. 3. Va fi condamnat la închisoare de la 6 la 10 ani dacă participarea ajunge în punctul de a executa omorul.

28

4. Cel Cel car care va prov provoc oca a sau va coop cooper era a act activ cu act acte nece necessare are (indi (indispe spensa nsabil bile) e) şi direct directee la moart moartea ea altei altei persoa persoane, ne, la cerere cererea a expres expresă, ă,  serioasă şi inechivocă a acestuia, în cazul în care victima ar suferi de o boală   gravă care i-ar provoca indubitabil moartea, sau care i-ar produce suferinţe  grave, permanente şi dificil de suportat, va fi condamnat la pedeapsa inferioară  cu un grad respectiv două (grade) pedepselor semnalate în alin 2 şi 3 al acestui art.

Art. Art. 143 143 al Codul Codului ui Pena Penall Sp Span anio ioll regl reglem emen ente teaz azăă 4 situ situaţ aţii ii dife diferi rite te (determinarea sinuciderii, „înlesnirea” sinuciderii, omorul consimţit şi eutanasia) care au în comun faptul că protejează acelaşi obiect juridic - viaţa umană  precum şi faptul că există consimţământul „victimei”, spre deosebire de omor  (art. 138 C. pen. spaniol). Obiectul juridic protejat este viaţa umană, iar obiectul material este corpul persoanei. Subiect activ – C. pen. spaniol nu distinge între persoana fizică şi cea  juridică, şi nici nu prevede vreo calitate specială pe care ar trebui să o aibă subiectul activ. Pentru ca să avem subiect pasiv, persoana trebuie să fie în viaţă. Doctrina, cea romană şi cea spaniolă deopotrivă, este împarţită în ceea ce  priveşte începutul vieţii. După unii doctrinari avem un posibil subiect pasiv al omorului din momentul începerii naşterii iar după alţii abia dupa expulzare. Prima variantă pare mai plauzibilă. Răspunsul este important dacă trebuie să delimităm omorul de avort, în cazul în care, de ex. medicul sau moaşa l-ar ucide  pe cel care se naşte tocmai în timpul naşterii, când are afară doar unele părti ale corpului. Dreptul penal îsi extinde protecţia până în momentul morţii naturale (biologice, nu clinice). În Spania, în cazul extragerii de organe în vederea transplantului, certificarea decesului se face de către 3 doctori, dintre care nici unul nu va putea face parte din echipa care va efectua transplantul. Dacă, pentru a obţine organele, această comisie va declara moartea înainte ca aceasta să se 29

 producă, medicii vor fi pedepsiţi ca şi coautori ai omorului sau asasinatului, dupa caz. Latura obiectivă: Actul de executare se poate realiza prin acţiune (de natura fizică sau  psihică) sau inacţiune; urmarea socialmente periculoasă o reprezintă moartea victimei; raportul de cauzalitate, fiind vorba de o infracţiune de rezultat, trebuie dovedit (în ceea ce priveşte stabilirea raportului de cauzalitate, doctrina spaniolă, spre spre deos deoseb ebir iree de cea cea roma romană, nă, folo folose seşt ştee teor teoria ia echi echiva vale lenţ nţei ei cond condiţ iţii iilo lor, r, completând-o, pe câmpul vinovăţiei, cu o teorie a responsabilităţii - teoria cauzei adecvate). Participaţia şi pedeapsa participaţiei: În dreptul spaniol sunt posibile toate formele de participare. Coautoratul se realizează prin acordul între două sau mai multe persoane pentru a săvârşi delictul. Complicele contribuie la executare indirect, cu acte necesare producerii rezultatului, cum ar fi procurarea armei. Cooperatorul necesar -din dreptul span spanio ioll- este este part partic icip ipan antu tull care care exec execut utăă acte acte fără fără de care care nu s-ar s-ar fi atin atinss rezultatul. Şi inducerea este posibilă. Aceşti participanţi sunt pedepsiti, în dreptul spaniol, cu o pedeapsă inferioară cu 1 sau 2 grade decât pedeapsa autorului. Cum se calculează  pedeapsa inferioară cu un grad? Din limita minimă specială scădem o zi şi astfel avem noul maxim special. Noul minim special va fi jumatatea vechiului minim. Pentru pedeapsa inferioară cu 2 grade repetăm procedeul (ex închisoare între 2 –  5 ani; pedeapsa inferioară inferioară cu un grad: grad: 1an– 2 ani fără fără o zi ).

2.1. 2.1.1. 1. Dete Determ rmin inar area ea sinu sinuci cide deri riii (art (art.1 .143 43.1 .1 C. pen. pen. spaniol) Viaţa este un obiect juridic indisponibil, chiar dacă conduitele sinucigaşe nu sunt pedepsite. Se pedepseşte participarea terţilor, nu decizia sau acţiunea sinucigaşului pentru că, dacă acesta reuşeşte să îşi pună capăt zilelor nu mai 30

avem pe cine pedepsi, iar dacă nu reuşeşte să se sinucidă, atunci acesta trebuie tratat şi nu pedepsit. Este instigator la sinucidere cel care îl detemină pe altul (care nu luase această hotărâre), prin orice mijloace, să îşi ia viaţa. Nu va fi instigare dacă sinucigaşul luase înainte această hotărâre. Determinarea exclude constrângerea. 2.1.2.

Înlesnirea sinuciderii (art 143.2 C. pen. spaniol)

Acţiunea constă în acte care înlesnesc executarea actului sinucigaş. Latura subiectivă – pentru a se răspunde din punct de vedere penal este necesară intervenţia cu intenţie, culpa fiind exclusă. Coparticipantul necesar, adică cel care participă prin executarea unor  acte fără de care nu s-ar fi ajuns la acel rezultat, va fi pedepsit cu închisoarea de la 2 la 5 ani. (ex. cel care procură otrava). Se distinge de complice pentru că acesta nu decide, prin participarea sa, rezultatul. Complicele nu este pedepsit. În aces acestt caz caz la acte actele le de exec execut utar aree part partic icip ipă, ă, pe lâng lângăă sinu sinuci cigaş gaş,, cooperatorul necesar care contribuie cu acte necesare pentru ca rezultatul să se  poată produce, fără a determina însă producerea acestuia; dacă cooperarea ar fi fost de aşa natură încât actul de executare al subiectului pasiv ar fi rămas irelevant, ne-am fi aflat în faţa omorului consimţit reglementat de alin 3. În C. pen. spaniol acest delict este unul de rezultat, spre deosebire de C.  pen. român. Dacă nu se produce decesul, nu se va răspunde penal (tentativa nu este pedepsită) pedepsită) decât dacă actele comise au constituit constituit o altă infracţiune. infracţiune. Totuşi, în cazu cazull posi posibi bile lelo lorr lezi leziun unii prov provoc ocat atee cu acea aceast stăă ocaz ocazie ie,, avân avândd în vede vedere re consimţământul subiectului pasiv, pedeapsa acestora va fi atenuată. Consimţământul trebuie să fie dat de către presupusul sinucigaş, să fie voluntar, neviciat şi expres. Trebuie avut în vedere faptul că cei care iau această deci decizi zie, e, de cele cele mai multe ulte ori ori au prob proble lem me psih psihic icee care care le anul anulea ează ză sau sau diminuează discernământul. Dacă consimţământul nu este valid ne vom afla în faţa unui omor. 31

Subi Su biec ectu tull pasi pasivv treb trebui uiee să aibă aibă în oric oricee mome moment nt opţi opţiun unea ea de a se răzgândi. Problema prezintă importanţă practică în caz de greva foamei sau în cazul martorilor lui Iehova (în ceea ce priveşte transfuzia de sânge) când medicul trebuie să aleagă între a interveni (salvând viaţa persoanei) sau între a respecta dorinţa pacientului (respectându-i libertatea de conştiinţă, libertatea reli religi giei ei.....) .).. Medi Medicu cull este este dator dator să inte interv rvin inăă pent pentru ru că viaţ viaţaa este este o valoa valoare re superioară libertăţii; eventual va putea invoca starea de necesitate.

2.1.3. Cooperarea la sinucidere sau omorul consimţit. (143.3 C. pen. spaniol) Omorul consimţit este ped pedepsit în art 143.3 C. pen. spaniol cu închisoarea de la 6 la 10 ani. Suntem în faţa unui omor dolosiv, în ciuda consimţământului victimei: omor-sinucidere. Victima nu participă la producerea rezultatului, lăsându-şi viaţa în mâinile terţului pe care l-a autorizat să i-o suprime. Conduita poate fi doar o acţiune săvârşită cu intenţie, neadmiţându-se omisiunea. Este posibil coautoratul. O parte a doctrinei susţine că omorul consimţit trebuie pedepsit ca şi omorul omorul simplu, simplu, chiar dacă în momentul momentul individualizăr individualizării ii judiciare judiciare a pedepsei pedepsei se va ţine cont de consimţământul victimei care poate fi considerat o circumstanţă  judiciară atenuantă, conf. art. 21 C. pen. spaniol.

2.2. Justificar Justificarea ea eutanasiei eutanasiei 2.2.1.

Dreptul la viaţă, drept disponibil?

Pentru a justifica eutanasia, partizanii acesteia pornesc de la disponibilitatea asupra vieţii: dreptul la viaţă este un drept disponibil sau nu? În discuţia privitoare la disponibilitatea asupra propriei vieţi, se porneşte de la 32

textul constituţional care în art. 10.1 face referire la demnitatea persoanei; art.15  proclamă  proclamă dreptul la viaţă precum şi cel de a nu fi supuşi la tratament tratamentee inumane inumane sau degradante. Dreptul la viaţă este relaţionat cu alte valori şi drepturi constituţionale: valorile fundamentale ale societăţii spaniole44 şi în special libertatea, demnitatea, libera dezvoltare a personalităţii precum şi dreptul de a nu fi supus la tratamente degr degrad adan ante te.. Libe Libert rtat atea ea este este un prin princi cipi piuu fund fundam amen enta tall prev prevăz ăzut ut de cătr cătree Constituţia Spaniei în art. 1.1 şi 9.3; art. 10.1 Constituţia Spaniei, primul din titlul privitor la drepturile şi libertăţile fundamentale, proclamă ca şi fundament al ordi ordini niii poli politi tice ce şi al păci păciii socia sociale le demn demnit itat atea ea pers persoa oane nei,i, a drep dreptu turi rilo lor  r  inviol inviolabi abile le ineren inerente te persoa persoanel nelor or şi lib libera era dezvol dezvoltar taree a person personali alităţ tăţii. ii. Astfel Astfel,, dem demnita nitate teaa pers persoa oane neii apar aparee ca şi insp inspir iraţ aţie ie şi funda undam ment ent al drep dreptu turi rilo lor  r  fundamenta fundamentale, le, material materializându izându-se -se în recunoaşter recunoaşterea ea drepturil drepturilor or constituţio constituţionale nale inviolabile tocmai pentru că sunt inerente persoanei şi demnităţii persoanei. Mai departe, demnitatea persoanei se configurează ca şi un principiu care articulează şi sistematizează toate celelalte drepturi fundamentale (deci şi dreptul la viaţa,   prevăzut abia în art. 15 Constituţia Spaniei). În acelaşi sens, ”dacă textul constituţional nu permite o interpretare a dreptului la viaţă incompatibilă cu demnitatea umană, (…) pentru salvgaldarea dreptului la libera dezvoltare a  personalităţii, este indubitabil că subiectul poate dispune liber de viaţa sa, este indubitabil că suicidul este expresia exerciţiului acestui drept constituţional.” 45 Mai Mai conc concre ret,t, menţ menţin iner erea ea şi prel prelun ungi gire reaa “ira “iraţi ţiona onală lă”” a vieţ vieţii ii s-ar s-ar lovi lovi de respectarea demnităţii umane. Astfel, dacă am nega faptul că viaţa este un drept disponibil, aceasta ar  apărea ca şi o obligaţie. În unele cazuri, când viaţa şi-ar pierde calitatea, calitatea, nu am avea o viaţa demnă însă am fi obligaţi să o trăim. Odată ce s-a demonstrat faptul că dreptul la viaţă nu este un drept absolut şi că, prin urmare, se poate dispune de el, următorul pas este evident: este pusă sub semnul întrebării existenţa unei obligaţii constituţionale de a proteja viaţa 44

Constituţia Spaniei, art.1

45

Muniz Valle, Jose Manuel şi alţii – Comentarios al nuevo codigo penal, editia 4, edit Thomson-Aranzadi, 2005

33

împotriva voinţei titularului. Prin urmare, obligaţia de a pedepsi participarea în cazu cazull sinu sinuci cide derrii asi asistat statee sau sau a eut eutanas anasie ieii, avân avândd în vede vederre că exis existtă consimţământul victimei, nu mai este atât de clară. Tribunalul Constituţional nu a formulat un punct de vedere foarte clar cu  privire la acest subiect, într-una din speţe, pornind de la faptul că suicidului nu este interzis, a considerat posibilă recunoaşterea dreptului de a dispune de  propria viaţă. Această opinie a provocat critici severe imputându-se Tribunalului că a interpretat eronat prevederile constituţionale. Plecând de la faptul ca suicidul - care ar reprezenta forma supremă de libertate- nu este este pedep pedepsi sit,t, unel unelee voci voci admit admit “leg “legal alit itat atea ea”” sinu sinuci cide deri riii dar  consideră că disponibilitatea este exercitabilă de către terţi (substituiţi) doar în cazul imposibilităţii titularului vieţii sau în alte cazuri excepţionale. 46 Consider  că nu putem accepta nici această opinie pentru că porneşte de la o premiză eronată: faptul că suicidul nu este pedepsit are la bază motive de politică criminală criminală,, se datorează faptului faptului că persoana persoana în cauza fie a decedat, decedat, fie, în cazul în care nu s-a produs acest rezultat, are nevoie de ajutor (de cele mai multe ori  persoanele care recurg la astfel de acţiuni au probleme de natură psihică) şi nu faptului că viaţa ar fi un bun disponibil.  Ne permitem însă să formulăm o opinie contrară, susţinând că dreptul la viaţă este un drept inalienabil. Putem spune că un principiu juridic nu poate fi exercitat pentru a-l distruge sau pentru a-l anula. În plus, conform ordiniii  juridice,  juridice, principiul principiul autonomie autonomieii personale personale şi principiul principiul libertăţii libertăţii nu au o valoare valoare absolu absolută; tă; când int intră ră în confl conflict ict cu aceast aceastăă valoar valoaree -viaţa -viaţa-, -, înt întotd otdeau eauna na are întâietate aceasta din urmă (dreptul la libertate, dreptul la autonomie şi la autodeterminare nu înseamnă un drept de a face ce vreau; aceste drepturi cunosc lim limităr itări, i, conf confor orm m legi legii, i, şi în cazu cazull în care care intr intrăă în conf confli lict ct cu bunu bunuri rile le  patrimoniale, de ex., darmite când intră în conflict cu dreptul suprem la viaţă!). Să luăm un exemplu: în cazul unei încercări de suicid, dreptul permite unui terţ să int interv ervină ină,, uti utiliz lizând ând forţa, forţa, violen violenţa ţa fizică fizică îm împot potriv rivaa sinuci sinucigaş gaşulu uluii (adică (adică 46

Roda Juan Cordoba, Aran Mercedes Garcia, Marcial Pans - Comentario al Codigo Penal. Parte Especial, vol. I,

 pg 42

34

împotriva autonomiei personale), şi chiar dacă îl vatămă, terţul este exonerat de la răspunderea penală, considerându-se că apărarea vieţii este mai importantă decât autonomia personală şi libertatea sinucigaşului. Mai mult, considerăm că dreptul la viaţă este unul supraindividual, aparţinând statului: individul face parte din societate, este un atom al statului,   prin urmare nici o viaţa umană –nici măcar viaţa umană nedorită de către titularul ei- nu îi este indiferentă statului şi societăţii. Altfel spus, orice persoană este este purt purtăt ătoa oare reaa unei unei valor valorii juri juridi dice ce intr intrin inse seci ci pe care care Stat Statul ul treb trebui uiee să o  protejeze. Astfel, fără să exagerăm, putem spune că interzicerea eutanasiei este o cerinţă pentru supravieţuirea statului, a societăţii şi a dreptului. Din acelaşi motiv nici consimţământul pacientului nu poate justifica eutanasia pentru că omul nu este stăpânul său, aşa cum este stăpânul bunurilor  sale sale,, ci are are numa numaii uzul uzul sau sau uzuf uzufru ruct ctul ul facu facult ltăţ ăţil ilor or sale sale,, neex neexis istâ tând nd acea acea   posibilitate de a dispune de dreptul său de a trăi. În plus, să nu uităm că cooperarea la suicid şi omorul consimţit sunt pedepsite în ciuda consimţământului, şi aceasta pentru că nu este vorba despre un delict „privat” ci de unul „public”, ceea ce se atinge prin eutanasie este ordinea juridică-obiect  juridic general. Aşa cum s-a pronunţat CEDO în cazul Dianne Pretty, dreptul la viaţă   proclamat în Declaraţia Europeană a Drepturilor Omului stabileşte obligaţia stat statel elor or de a prot protej ejaa viaţ viaţaa indi indivi vizi zilo lorr îm împot potri riva va oric oricui ui,, chia chiarr şi îm împo potr triv ivaa titularului său –abolirea pedepsei cu moartea este dovada faptului că nici Statul nu poate dispune de viaţa umană şi totodată este garantul dreptului la viaţă împotriva oricărei agresiuni-, fără a presupune nici un drept la moarte. În realitate, toţi vom muri, mai devreme sau mai târziu, prin urmare nu este nevoie să inventăm un „drept de a muri”; natura, cu sau fără voia noastră, are grijă de acest lucru! Chiar dacă am accepta opiniile potrivit cărora se poate dispune asupra   pro propr prie ieii vieţ vieţi, i, chia chiarr dacă dacă am acce accept ptaa că Cons Consti titu tuţi ţiaa Sp Span anie ieii recu recuno noaş aşte te disp dispon onib ibil ilit itat atea ea asup asupra ra prop propri riei ei vieţ vieţi, i, acea aceast staa nu înse înseam amnă nă că drep dreptu tull 35

 promovează  promovează moartea consimţită consimţită şi nici că protecţia protecţia juridică juridică a vieţii vieţii este retrasă absolut. Constituţia Spaniei nu îl opreşte pe legiuitor ca, prin intermediul altor  acte normative, să interzică substituirea acestei disponibilităţi sau determinate intervenţii ale terţilor sau eutanasia. 2.2.2.

Întinderea disponibilităţi asupra vieţii. Sancţionarea terţilor în cazul în care disponibilitatea este exercitată prin substituiţi.

Am arătat că majoritatea doctrinei spaniole consideră dreptul la viaţă un drept disponibil; care este însă relevanţa pe care trebuie să o aibă această capacitate individuală de dispoziţie în cazul intervenţiei terţilor în exercitarea acestei disponibilităţi, sau, cu alte cuvinte, până unde este tolerat ca decizia celui care dispune de viaţă să fie dusă la capăt, total sau parţial, de către o altă  persoană? Dacă luăm în calcul toate situaţiile conţinute în art. 143 C. pen. spaniol şi rela relaţi ţiaa dint dintre re ele ele ajun ajunge gem m la urm următoa ătoare reaa conc conclu luzi zie: e: exis există tă o grad gradar aree a disp dispon onib ibil ilit ităţ ăţii ii căre căreia ia îi core coresp spund undee o grad gradar aree a resp respon onsa sabi bili lită tăţi ţiii terţ terţil ilor  or  intervenienţi. Astfel, dacă dreptul la disponibilitate se bazează pe caracterul relativ al dreptului la viaţă şi pe relaţia sa cu dreptul la o viaţă demnă şi cu dreptul de a nu fi supus la tratamente degradante, aceasta se reflectă în tratarea distinctă a sinuciderilor neeutanasiatice cuprinse în primele 3 aliniate ale art. 143 faţă de cazul eutanasiei prevăzut de alin 4. Astf Astfel el,, în cazu cazull euta eutana nasi siei ei se recu recuno noaş aşte te o mai mai mare mare disp dispon onib ibil ilit itat atee asupra vieţii datorită gradului mai înalt de degradare al condiţiilor de viaţă ceea ce duce -aşa cum vom vedea- la impunitatea eutanasiei pasive. Eutanasia pasivă  poate fi considerată nepedepsibilă chiar dacă nu există o cerere expresă a muribundului, al cărui consimţământ se poate prezuma în cazul inconştienţei; astf astfel el,, inte interv rven enţi ţiaa nepe nepede deps psib ibil ilăă a terţ terţul ului ui ajun ajunge ge până până la subs substi titu tuir irea ea consimţământului expresă a bolnavului. În cazul eutanasiei active, chiar dacă nu 36

se ajunge la impunitatea făptuitorilor, pedepsele acestora sunt cele mai reduse dintre cele prevăzute de art. 143. Interv Intervenţ enţia ia terţil terţilor or în cazul cazul sinuci sinucider derilo ilorr neeuta neeutanas nasiat iatice ice,, în care care nu întâlnim aceeaşi degradare a condiţiilor de viaţă ca şi în cazul eutanasiei, este   ped pedep epsi sită tă mai mai aspr aspru. u. Disp Dispon onib ibil ilit itat atea ea recu recuno nosc scut utăă sinu sinuci ciga gaşu şulu luii duce duce la impunitatea participantului când colaborarea acestuia nu poate fi considerată absolut absolut necesară; necesară; dintre dintre formele formele de participar participare, e, instigarea instigarea,, în care participantul participantul determină sinuciderea, este mai gravă decât cooperarea. Mergând mai departe, degradarea condiţiilor de viaţă – ceea ce nu considerăm că are vreo relevanţă asupra calificării vieţii ca fiind mai mult sau mai puţin demnă- determină o mai mare sau o mai mică responsabilitate a terţ terţul ului ui inte interv rven enie ient nt,, care care poat poatee chia chiarr să supl suplin inea easc scăă deci decizi ziaa expr expres esăă a subiectului pasiv în cazul eutanasiei pasive, fără a răspunde pentru aceasta. Astf stfel, el, part partic iciipar parea sau sau even eventu tual alaa pozi poziţţie de gara garant nt pe car care se fundamentează delictele săvărşite prin omisiune trebuie abordate ţinând cont de faptul că eutanasia şi intervenţia în sinuciderea neeutanasiatică sunt situaţii diferite şi nu neapărat supuse aceloraşi criterii interpretative, fapt materializat în faptul că pedeapsa eutanasiei este mai redusă decât în cazul sinuciderii asistate. M. Jose Jose Pare Parejo jo Guzm Guzman an,, prof profes esor or doct doctor or al Univ Univer ersi sita taţi ţiii Pabl Pabloo de Olavide47, susţine că art. 15 Constituţia Spaniei permite unele excepţii la dreptul fundamental la viaţă, cum ar fi recunoaşterea dreptului de a dispune de propria viaţ viaţă, ă, dire direct ct sau sau prin prin cola colabo bora rare reaa cu terţ terţee pers persoa oane ne:: drep dreptu tull de libe liberă ră disp dispon onib ibil ilit itat atee asup asupra ra corp corpul ului ui şi asup asupra ra vieţ vieţii ii este este recu recuno nosc scut ut im impl plic icit it în  principiul libertăţii (art. 1.1 Constituţia Spaniei) şi, în concret de către dreptul de a trăi conform principiilor, ideilor şi convingerilor pe care le are fiecare individ în parte. Doctri Doctrina na susţine susţine faptul faptul că recuno recunoaşt aştere ereaa acestu acestuii “drept “drept la o moart moartee demnă” nu înseamnă o protecţie mai redusă a vieţii, ci o protecţie a vieţii în conformit conformitate ate cu valoarea valoarea fundamentală fundamentală a demnităţi demnităţiii umane. umane. Pentru Pentru acest motiv 47

M. Jose Parejo Parejo Guzman Guzman - Problemá Problemática tica juridica actual de la eutanasia en el ordenamie ordenamiento nto juridico espanol,

Revista general de derecho penal, 4 nov. 2005, pag. 4

37

trebuie să excludem din conceptul de eutanasie, şi prin urmare să considerăm simple simple omoru omoruri, ri, cazuri cazurile le cunosc cunoscute ute ca şi eugenes eugenesia ia (elim (elimina inarea rea copiil copiilor, or, a indivizilor cu deficienţe fizice şi psihice în scopul îmbunatăţirii rasei), eutanasia economică (eliminarea bolnavilor incurabili, a bătrânilor, celor cu deficienţe mint mi ntal ale, e, în scop scopul ul de a nu îngr îngreu euna na soci societ etat atea ea cu o chel cheltu tuia ială lă “inu “inuti tilă lă”) ”),, eutanasia criminalilor (eliminarea persoanelor care prezintă un pericol social ridicat), eutanasia experimentală (pentru care provocarea morţi este realizată în scop ştinţific-experimental) şi cea solidară (eliminarea fiinţelor umane pentru a salva alte vieţi).

2.3. Eutanasia în în Codul penal spaniol spaniol Este pedepsit, conf. art. 143.4 C. pen. spaniol “cel care va provoca sau va coop cooper eraa acti activv cu acte acte neces necesar aree (ind (indis ispe pens nsab abil ile) e) şi dire direct ctee la moar moarte teaa alte alteii  persoane, la cererea expresă, serioasă şi inechivocă a acestuia, în cazul în care victima ar suferi de o boală gravă care i-ar provoca indubitabil moartea sau care i-ar produce suferinţe grave, permanente şi dificil de suportat”. Pedeapsa este infe inferi rioa oară ră cu 1 sau sau 2 grad gradee decâ decâtt cea cea prev prevaz azut utăă în art. art.14 143. 3.2/ 2/143 143.3 .3 C. pen. pen. spaniol. În începutul acestei lucrări am prezentat diferitele tipuri de eutanasie dintre care amintim eutanasia activă directă (care presupune o acţiune realizată cu scopul de a produce moartea –intenţie directă), eutanasia activă indirectă (se utilizează tratamente terapeutice care, cu o mare probabilitate, provoacă moartea  –intenţie indirectă, eventuală) şi eutanasia pasivă (care presupune neadoptarea unor măsuri pentru a prelungi viaţa sau întreruperea tratamentului medical, având ca rezultat moartea pacientului.)

38

Eutanasia este acceptată de societatea spaniolă48 poate pentru că, spre deos deoseb ebir iree de omor omorul ul cons consim imţi ţit, t, la euta eutana nasi siee subi subiec ectu tull sufe suferă ră de o boal boalăă incurabilă care îi provoacă suferinţe dificil de suportat. În cazul eutanasiei pasive acţiunea medicilor nu se pedepseşte dacă se limitează la a realiza un tratament care să nu grăbească moartea, (cum ar fi acordarea de calmante); acţiunea va fi atipică pentru că textul legal cere o conduită activă savârşită cu intenţie directă. În rând rândur uril ilee de mai mai sus sus am prez prezen enta tatt elem elemen ente tele le cons consti titu tuti tive ve ale ale delictelor prevăzute de art. 143, astfel că în continuare vom efectua completările necesare şi vom analiza art. 143.4.

2.3.1.

Elementele eu eutanasiei

-“Cerere expresă, serioasă şi inechivocă” Consimţământul titularului vieţii supuse condiţiilor prev. de art. 143.4 este cel care face diferenţa, în primul rând, între moartea eutanasiatică şi omor: cererea expresă, serioasă şi inechivocă a bolnavului este motivul pentru care eutana eutanasia sia activă activă direct directăă este este tratat tratatăă în modul modul privil privilegi egiat at al art. art. 143.4 143.4 C. pen. pen. spaniol; acelaşi consimţământ al bolnavului determină impunibilitatea eutanasiei  pasive şi a celei active indirecte ale căror mijloace comisive au fost excluse din textul legal. Legi Legisl slat ator orul ul a util utiliz izat at term termen enul ul “cer “cerer ere” e” pent pentru ru că nu a cons consid ider erat at suficient simplul consimţământ al pacientului şi totodată a încercat să excludă cazurile de instigare. Prezen Prezenţa ţa sau absenţ absenţaa consim consimţăm ţământ ântulu uluii pacien pacientul tului, ui, manif manifest estat at prin prin acea aceast stăă cere cerere re,, prez prezin intă tă o deos deoseb ebit itee rele releva vanţ nţă, ă, în funcţ funcţie ie de aces acestt elem elemen entt  putându-se califica fapta ca şi omor sau eutanasie. 48

Filmul artistic “Mar Adentro”, regizat de către Alejandro Amenábar în care este prezentată povestea tragică a

unui tetrapled, Ramon Sampedro, se poate spune că a sensibilizat opinia publică

39

Cu toate că art. analizat pretinde ca cererea pacientului să fie expresă, verb verbal al sau sau în scri scriss49, tocm tocmai ai pent pentru ru a se excl exclud udee oric oricee voin voinţă ţă taci tacită tă sau sau  prezumat  prezumată, ă, doctrinar doctrinar se susţine susţine vehement vehement şi valabilitat valabilitatea ea unei cereri prezumate prezumate în cazul bolnavilor care nu mai pot consimţi (şi, bineînţeles, nu mai pot formula o astfel de cerere). Această teorie a fost iniţiată de către Jakobs Gunthet 50 şi susţ susţin inut utăă de cătr cătree doct doctri rina na span spanio iolă lă pe baza baza prin princi cipi piul ului ui liber libertă tăţi ţiii care care ar   presupune un drept de a refuza, pe motive ideologice, unele tratamente medicale (spre exemplu, în cazul martorilor lui Iehova): “nu se poate vorbi, în termeni   juridico-penali, despre un drept de a trata (medical) fără voia pacientului.” Consider eronat acest raţionament pentru că, pe lângă faptul că nu ţine cont de obligaţia de garant a medicului, ridică dreptul de a refuza un tratament medical 51 la rangul de principiu; acest drept însă nu poate constitui regula în relaţia 49

Nu se cere ca cererea să fie făcută în scris, dar persoanele implicate ar trebui să işi preconstituie modalitatea de

a proba voinţa pacientului prin oricare din mijloacele tehnice disponibile, de la cele clasice, cum ar fi tradiţionala scriere olografă, până la cele mai moderne, cum ar fi înregistrările audio sau video. Astfel, Fraga Mandian, Antonio; Lamas Meilan, Manuel Maria - “Consimţământul informat”, Revista Xuridica Galega, Pontevedra, 1999, pag 55 este de părere că “(…) în ciuda importanţei probatorii pe care o prezintă formalitatea scrisului, nu trebuie să înţelegem că nu există consimţământ dacă nu există un înscris constatator, putându-se dovedi existenţa acestuia prin alte mijloace de probă - o probă testimonială numeroasă, uniformă si convingătoare, o bandă magnetofonică sau video, etc.” 50

Jakobs Gunthet - Suicid, eutanasie şi drept penal, tradusă de către Munoz Conde şi Garcia Alvarez – editorial

Tirant lo Blanch libros, Valencia, 1999, pg 58-59 şi pag 61 51

conform conform Legii Generale Generale a Sănătăţii Sănătăţii,, Legea Legea nr 14 din 25.04.1986, 25.04.1986, BOE 101/29.04.1986, 101/29.04.1986, toţi pacienţii au, în

relaţia lor cu administraţia publică medicală, “dreptul de a alege liber dintre opţiunile pe care le-a prezentat medicul medicul responsabil responsabil de cazul său, fiind necesar necesar consimţămân consimţământul tul pacientului, pacientului, prealabil prealabil şi în scris, scris, pentru realizarea oricarei intervenţii, exceptând cazurile: a)când neintervenţia presupune un risc pentru sănătatea  publică; b) când pacientul nu este capabil să ia decizii, în care caz, acest drept va corespunde familiei sau  persoanei alese de catre pacient; c) când urgenţa nu permite întârzieri datorită riscului unor leziuni ireversibile sau a morţii.”. Dintre aceste excepţii ne interesează mai mult cea prev. la lit. b care permite exercitarea acestui drept al pacientului de către un membru al familiei, de orice grad, putându-se ajunge astfel la situaţii în care un membru al familiei pacientului, care poate nu are nici o legătură cu pacientul înafară de faptul că sunt rude de gradul n, să consimtă intervenţia, fără a se baza pe voinţa pacientului, sau împotriva acesteia, sau chiar împotriva intereselor pacientului. Legiuitorul ar fi putut găsi o soluţie mai bună, eventual dacă ar fi optat pentru exercitarea acestui drept al pacientului, în caz de imposibilitate de a fi exercitat de către titular, de către o comisie medicală, ceea ce ar fi conferit o mai mare securitate juridică şi mai multe garanţii pentru pacient decât decizia unui membru de familie îndepărtat

40

 pacient-medic, şi prin urmare nu putem prezuma refuzul pacientului de a fi tratat, din contră, trebuie să prezumăm că pacientul doreşte să îi fie salvată viaţa. Cererea mai trebuie să fie serioasă (adică să fie vorba despre o cerere definitivă, iar dorinţa de a fi eutanasiat să fi apărut în urma unei deliberări serioase şi nu ca urmare a unor stări de spirit temporare pe care o poate suferi  pacientul) şi inechivocă (formulată în termeni clari şi precişi, fără a putea da loc celei mai mici indoieli, confuzii sau ambiguităţi în ceea ce priveşte voinţa reală a  persoanei) cu privire la dorinţa de a muri. Consimţământul trebuie să fie dat în cunoştinţă de cauză, subiectul trebuie să fie bine informat asupra gravităţii şi  prognosticului bolii, iar voinţa acestuia trebuie să se fi format în mod liber, fără a fi viciată. O menţi menţiun unee apar aparte te treb trebui uiee adus adusăă cu priv privir iree la aşaaşa-num numit itaa euta eutana nasi siee  precoce, eutanasia aplicată nou-născutului care suferă grave deficienţe fizice sau  psihice, în care, prin definiţtie, nu avem un consimiţământ al subiectului pasiv, nici măcar un consimţământ prezumat. Ponderarea gravităţii circumstanţelor  concurente poate duce la situaţii de conflict de interese între continuitatea vieţii şi calitatea acesteia, viaţă care poate fi insuportabil de degradantă. Gomez Rivero52, recomandă, pentru astfel de cazuri, invocarea stării de necesitate.

Testamentul vital S-a ridicat problema dacă consimţământul trebuie să fie actual, adică dacă ar avea sau nu valoare în ceea ce priveşte eutanasia voinţa manifestată expres în cadrul declaraţiei cunoscute sub numele de “testament vital”.53 ”Testamentul vital” este o declaraţie scrisă în care persoana cu deplină capacitate juridică cere să nu i se prelungească viaţa artificial dacă, din orice motiv (boală gravă ireversibilă, accident...) nu ar mai avea şanse de viaţă. 52

53

Gomez Rivero - La responsabilidad penal del medico, Valencia, 2003, pg 542 şi următoarele “testamentul vital” este reglementat de Legea Cadru nr. 41/14.11.2002, publicată în BOE 274/15.11.2002, lege

care reglementează autonomia pacientului şi drepturile şi obligaţiile în materie de informaţie şi documentaţie clinică.

41

Subiectul poate, de asemenea, să delege decizia fie medicului, fie familiei sau unui terţ pentru cazul în care subiectul este lipsit de capacitate juridică. În  principiu, acest refuz la tratamentul medical este eficace dacă consimţământul nu a fost viciat. Pentru ca testamentului vital să i se recunoască valabilitatea, acesta trebuie semnat de catre “testator” fie în faţa unui notar, fie în faţa a doi martori (care să nu facă parte din familie sau dintre persoanele care ar putea avea de câştigat din moartea persoanei în cauză). În testamentul vital se poate numi un reprezentant care să îi substituie voinţa, care să îi înţeleagă cât mai bine dorinţele, valorile şi motivele personale care stau la baza deciziilor asupra sfârşi sfârşitul tului ui vieţii vieţii,, care care să lupte lupte pentru pentru îndepl îndeplini inirea rea instru instrucţi cţiuni unilor lor lăsate lăsate în testamentul vital. Opin Opinia ia majo majori rita tară ră în doct doctri rină nă este este favo favora rabi bilă lă mani manife fest stăr ării ii voinţ voinţei ei  pacientului prin “testamentul vital” datorită faptului că dispoziţiile legale permit fundamentarea cazurilor în care se acţionează asupra victimei inconştiente la momen omentu tull resp respec ecti tivv dacă dacă acea aceast staa şi-a şi-a expr exprim imat at dori dorinţ nţaa de a muri uri prin prin intermediul “testamentului vital” şi dacă, bineînţeles, această dorinţa persistă. Totuşi, se pot ivi probleme în legătură cu consimţământul a priori astfel încât această teorie nu este uşor de admis în primul rând pentru că, în ciuda faptului că decizia manifestată prin intermediul “testamentul vital” poate fi expresă şi serioasă, ea nu este actuală, şi, în ipoteza în care subiectul este inconştient, nu putem presupune ca această voinţă persistă. În consecinţă, o astfel de voinţă nu mai este inechivocă. O altă critică a acestei teorii: dacă admitem faptul că nu este necesar ca acest consimţământ-cerere să fie actual,  practic modificăm structura articolului 143 C. pen. spaniol. Astfel, dacă ne aflam în situaţia cooperării necesare executive la fapta altuia, şi nu în situaţia autoratului, cel care decide săvârşirea sau nu a faptei este pacientul, şi asta până în ultimul moment al executării actelor, astfel încât acesta ar putea oricând să se razg razgân ânde deas ască că şi să renu renunţ nţee la săvâ săvârş rşir irea ea fapt faptei ei.. În mod mod logi logic, c, paci pacien entu tull inconştient nu are o astfel de capacitate de a controla desfăşurarea acţiunii. În 42

consecinţă, dacă acceptam teoria expusă mai sus, ori se încalcă regulile de vala valabi bili lita tate te ale ale

cons consim imţă ţăm mântu ântulu lui, i, lips lipsin indu du-n -nee

de ceri cerinţ nţaa

actu actual alit ităţ ăţii ii

consimţământului, ori se modifica structura cooperarii necesare executive şi calificăm fapta ca omor consimţit sau la cerere, din moment ce terţul devine autor! În concluzie, nu se poate aplica art. 143.4 în cazul eutanasiei directe consimţite dacă nu există o cerere expresă, serioasă, inechivocă, şi în acelaşi timp timp actuală actuală şi prezentă prezentă pe toată durata acţiuniilor acţiuniilor întreprinse. întreprinse. Acest lucru însă nu îm împi pied edic icăă valid validit itat atea ea “tes “testa tame ment ntul ului ui vita vital” l” în cazu cazull euta eutana nasi siei ei pasi pasive ve (nes (nesup upun uner erea ea sau sau nepr neprel elun ungi gire reaa unui unui trat tratam amen entt în scop scopul ul menţ menţin iner erii ii sau sau  prelungirii iraţionale a vieţii persoanei sau în cazul aplicării unei terapii care indi indire rect ct ar pute puteaa cauz cauzaa moar moarte tea) a) dato datori rită tă irel irelev evan anţe ţeii pena penale le a aces acestu tuii comportament care este în conformitate cu “lex artis”. Aceste testamente vitale au apărut ca şi un instrument prin care CDF 54  promovează acceptarea eutanasiei: pentru publicul care încă nu acceptă această idee, aceste “testamente” le-ar putea schimba, pas cu pas, părerile, acceptânduse, în primă fază, “dreptul” de a alege cum, unde şi când să mori. Să analizăm această armă periculoasă pentru legalizarea eutanasiei: “dacă voi suferi de o boală incurabilă şi ireversibilă…”- chiar dacă multe dintre aceste boli cauzează moartea, pacientul în cauză ar putea trăi (şi nu supravieţui- problemă de interpretare care se refera la “calitatea vieţii”) mulţi ani de la data diagnosticării (spre pildă, multe cazuri de cancer). “…care mi-ar cauza moartea într-un interval de timp relativ scurt…” –  este o expresie care poate fi interpretată subiectiv (zile, săptămâni, luni, ani?). “…şi dacă nu sunt capabil să decid asupra tratamentului medical…” –  nefiind date criteriile pentru a interpreta expresia “nu sunt capabil” ne intrebăm dacă se va putea invoca o senilitate uşoară, sau incapacitatea de a lua decizii dato datori rită tă unei unei trau traum me tem tempora porare re,, unei unei stăr stării depr depres esiv ivee sau sau alto altorr form formee de incapacitate uşoară şi temporară. 54

Concern for the Dying

43

“…îi “…îi cer doctorul doctorului ui care mă trate tratează ază”” – doctor doctorul ul care „mă „mă tratea tratează” ză”  poate fi un doctor care, necunoscându-l pe pacient, nu are cum să cunoască adevaratele dorinţe (şi, în consecinţă nu va putea interpreta corect această declaraţie) sau, într-o singură zi de spitalizare, este posibil ca acelaşi pacient să fie tratat de mai multi doctori -în acest caz oricare dintre doctori ar putea decide că pacientul nu este capabil să ia decizii, şi prin urmare va retrage sau va înceta administrarea tratamentului medical-. “… să nu îmi administreze şi/sau să înceteze administrarea tratamentelor  care nu fac decât să îmi amâne moartea şi care nu sunt necesare pentru confortul sau pentru alinarea durerilor mele.” – este fraza poate cea mai periculoasă din acest testament vital pentru acelaşi motiv: nu există criterii de interpretare: term termen enul ul “tra “trata tam ment” ent” defi define neşt ştee oric oricee proc proced edeu eu sau sau îngr îngrij ijiire medi medica cală lă administrată de către medic, prin urmare nu se distinge între tratamentele extraordinare şi cele ordinare şi, dacă este vorba despre un medic pro-eutanasie, acesta ar putea considera ca şi tratament extraordinar ceea ce pacientul consideră un tratament ordinar (până şi alimentele, apa, antibioticele în cazul infecţiilor  sunt mijloace care amâna procesul morţii) şi, în consecinţa să înceteze sau să nu dispună administrarea acestora. În urma acestei scurte analize concluzionăm că aceste testamente vitale, fiind declaraţii cu un conţinut ambiguu şi definiţii vagi, imprecise sau pur şi simplu pro-eutanasie sunt o armă periculoasă împotriva vieţii. Să presupunem că cineva, în deplinatatea facultăţilor mintale, stabileşte să i se pună capăt zilelor în cazul în care ar ajunge să sufere o boală ireversibilă; cine ne asigură că, odată ajuns în această boală şi, astfel, într-o stare de inco inconş nşti tien enţă ţă,, nu ar dori dori să îşi îşi recon reconsi side dere re pozi poziţi ţiaa ? Elen Elenaa Íñig Íñigoo Corr Corroz oza, a,  profesoară de Drept Penal la Universitatea din Navarra susţine că testamentul vital nu poate fi validat în cazul de faţa pentru că “se solicită un consimţământ seri serios os,, expr expres es şi inec inechi hivo vocc al paci pacien entu tulu luii în mome moment ntul ul euta eutana nasi siei ei însă însă docu docume ment ntul ul este este semn semnat at,, de obic obicei ei,, în alte alte circ circum umst stan anţe ţe.. La momen omentu tull

44

adevărului pacientul şi-ar putea schimba parerea.”55 Acelaşi autor consideră, referindu-se la toate aspectele eutanasiei, că, “cu o mai mare sau mai mică interpretare a legii se poate valida orice caz (de eutanasie)”. În cazul în care nu este posibilă obţinerea consimţământului datorită suferinţelor pacientului, medicul nu va avea alte opţiuni decât fie alinarea durerilor cu riscul morţii, fie inactivitatea, menţinându-se astfel durerile, ambele acţiuni fiind însă atipice. Folosirea sedativelor şi a altor medicamente analgezice în cazul bolilor terminale este conform tratamentului medical şi nu prezintă relevanţa penală în primul rând pentru că este în conformitate cu “lex artis” medicală (însă este necesar consimţământul pacientului, când este posibil). În cazul bolnavilor în fază terminală aflaţi în situaţii de inconştienţa ireversibilă, care nu işi pot manifesta astfel consimţământul, şi care nu au încheiat un testament vital,-într-o viitoare lege ar trebui detaliat acest subiect şi explicat explicat dacă ne aflam sau nu în faţa unei eutanasiieutanasii- în mod excepţional, excepţional, luarea deciziei asupra acţiunii ar putea reveni unei comisii de experţi şi specialişti în medicină (sau, potrivit altor păreri, unei comisii de etică compusă, pe lângă medici, de specialişti din alte domenii, cum ar fi juriştii, de exemplu) care ar  conferi a mai mare securitate juridică şi mai multe garanţii decât alte persoane (membrii de familie, prieteni…) care ar putea decide în locul pacientului, pentru că aceşti experti pot cunoaşte şi înţelege mai bine situaţia medicală a pacientului şi în acelaşi timp ar putea fi obiectivi, deciziile lor neavând de ce să fie arbitrare (aceşti experţi ar lucra în conformitate cu directive clare, fiind supuşi unui control; ar putea sa asculte părerea familiei, înainte de a lua o decizie, însă nu vor putea “să se ascundă după ea”).56 55

http://www.muertedigna.org/textos/euta625.htm

56

Fibla Carla, Paniker Salvador şi alţii – “Tiempo para vivir, tiempo para morir. Consideraciones acerca de la

eutanasia” pag. 26- “trebuie adăugat că în acest subiect este crucială atitudinea clasei medicale. Pentru că subiectul nu poate, nici nu trebuie să se demedicalizeze. Medicii trebuie să fie garanţia că nu se produc abuzuri.” Cabello Mohedado, Francisco; Garcia Gil, Jose Manuel, Viqueira Turnez,Agustin – Entre los limites personales y penales de la eutanasia, Servicio de Publicaciones de la Universidad de Cadiz, Cadiz 1990, pag 78-79-“Pentru sectorul conservator din Sănătate, medicul nu trebuie niciodată să işi compromită profesia prin decizia de a omorâ; nu trebuie în nici un caz să se converteasca într-un călău. (…)Nici familia nu pare a fi potrivită pentru a decide moartea sau viaţa pacientului. Rămâne posibilitatea, la fel de problematică, de a recurge la o comisie

45

Putem spune că voinţa bolnavului care solicită eutanasia este un exemplu de ”consimţământ viciat”: condiţiile suferinţei, angoasa şi depresiile restrâng autonomia acestuia. Un pacient slăbit din cauza suferinţelor este capabil să îşi analizeze propria situaţie, să delibereze şi să îşi exprime voinţa conştient şi liber? Apare de asemenea şi problema instigarii: cum putem ştii că voinţa  pacientului nu a fost obiectul unor presiuni externe, economice, financiare sau familiale? Rugăminţile acestor pacienţi care uneori solicită moartea nu trebuie înţelese ca şi expresie a unei adevărate voinţe de eutanasiere; acestea sunt de obicei cereri de ajutor, asistenţă şi afecţiune.

“Va prov rovoca oca sau sau va coop oopera era activ ctiv,, cu acte acte neces ecesaare şi

directe la moartea altei persoane ” Eutanasia Eutanasia este definită definită ca şi comportamentul comportamentul de a “provoca sau coopera coopera activ cu acte necesare şi directe la moartea altei persoane”, cu îndeplinirea celo celorl rlal alte te cond condiţ iţii ii.. Astf Astfel el,, “a provo provoca ca”” moar moarte teaa euta eutana nasi siat atic icăă pres presup upun unee realizarea unor acte executive îndreptate, cu intenţie, spre producerea morţii; cooperarea activă cu acte necesare şi directe constituie un comportament de colaborare imprescriptibilă, în termenii cooperării necesare, distincţia făcând-o faptul că pacientul nu are şi respectiv are posibilitatea de a oprii în orice moment  producerea rezultatului. Această redactare a textului de lege a fost interpretată ca şi o sancţionare a eutanasiei active directe, rămânând în afara acestui art.,  per a contrario, celelalte cazuri de eutanasie. Caracterul activ şi cel direct rezultă clar 

din redactarea articolului, şi se aplică atât în cazul cooperării cât şi în cazul   provocării morţii. Utilizarea unor proceduri în scopul cauzării morţii sau a cooperării la atingerea aceluiaşi scop, în mod direct, exclude acele cazuri în care activităţile nu sunt desfăşurate în scopul producerii morţii, chiar dacă ar putea favoriza acest rezultat (aşa cum este cazul eutanasiei active indirecte). însărcinată cu rezolvarea continuitaţii vieţii bolnavului terminal. Este, în sfârşit, excesiv să ne pronunţăm în  privinţa cui decide şi cui execută decizia de a nu continua existenţa unui muribund”

46

Astf Astfel el,, este este excl exclus usăă tipi tipici cita tate teaa euta eutana nasi siei ei acti active ve indi indire rect ctee dato datori rită tă neîntrunirii în acest caz a tuturor elementelor constitutive ale eutanasie, şi anume anu me acte acte nece necesa sare re şi dire direct cte; e; în plus plus,, în cazu cazull euta eutana nasi siei ei acti active ve indi indire rect cte, e, se acţionează cu intenţie eventuală şi nu cu intenţie directă. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul eutanasiei pasive: textul legii  pretinde ca participarea terţului la moartea pacientului să constea într-o acţiune. În acest caz însă apare o altă problemă care se impune a fi analizată: posibila tipicitate a acestui comportament în relaţie cu omorul prin omisiune sau cu omiterea obligaţiei de ajutor. Aflâ Aflând nduu-ne ne în faţa faţa unei unei inac inacţi ţiun unii sau sau a nepr neprel elun ungi giri riii trat tratam amen entu tulu luii medical administrat bolnavilor incurabili şi inconştienti aflaţi în faza terminală, conform conform demnităţ demnităţii ii umane, umane, dreptul dreptul la o moarte moarte naturală naturală subzistă şi atunci când  bolnavul incurabil nu îşi poate manifesta voinţa. Dezvoltarea ştiinţei şi a tehnicii medicale permit astăzi menţinerea şi prelungirea artificială a vieţii incredibil de mult. Faptul că bolnavul nu îşi poate manifesta voinţa nu este un motiv pentru a ne constrânge să folosim iraţional aceste posibilităţi medicale pentru că în acest caz ne-am afla într-adevăr în faţa unui caz de tratamente inumane şi degradante administrate pacientului. În aceste condiţii, datorită faptului că nu putem impune doctorului doctorului obligaţia obligaţia legală de a acţiona, acţiona, nu vor fi intrunite intrunite elementele elementele necesare  pentru a ne afla în faţa unui omor comisiv prin omisiune. Tot aşa, medicul nu va răspunde răspunde penal pentru omiterea omiterea obligaţiei obligaţiei de a acorda acorda ajutor (art. 195 şi 196 C.  pen. spaniol), atât pentru faptul că nu există nici o persoană aflată într-o situaţie disperată (care să aibă nevoie de ajutor şi să solicite acest lucru) cât şi pentru faptul că nu este posibilă acordarea nici unui ajutor (sau, dacă vreţi, nu este  posibilă nici o acţiune salvatoare eficace); în acest caz singurul ajutor ar fi acela de a ajuta pacientul să aibă o “moarte demnă” şi nu prelungirea iraţională, inutilă şi degradantă a vieţii celui aflat în stare de agonie. Aşa cum am arătat mai sus, eutanasia pasivă care constă în omiterea tratament tratamentelor elor extraordin extraordinare are în scopul prelungirii prelungirii iraţional iraţionalee a vieţii vieţii este exclusă din domeniul de aplicare al acestui art.; s-a ridicat însă problema posibilei 47

relevanţe penale a comportamentului realizat în acelaşi scop, acela de a nu  prelungi iraţional viaţa pacientului, dar care constă, într-o acţiune cum ar fi, de exemplu, acţiunea de a deconecta aparatele care îl menţin artificial în viaţă pe  pacient. Aceste îndoieli asupra impunibilităţii acestor cazuri trebuie respinse din mai multe motive: în primul rând, viaţa menţinută artificial şi mecanic nu poate fi considerată ca şi viaţa independentă, viaţa independentă reprezentând obiectul   juridic protejat de către articolul analizat; în al doilea rând, ar fi forţată o difere diferenţi nţiere ere înt între re compor comportam tamente entele le care care nu prelun prelunges gescc viaţa viaţa prin prin omite omiterea rea acordării unui tratament şi între acele comportamente care nu menţin în viaţă  persoana prin întreruperea mijloacelor de care depinde această viaţă, chiar dacă acest lucru constă într-o acţiune care, în orice caz, trebuie calificată din punct de vedere juridic ca aparţinând conceptului de a nu prelungi viaţa 57; şi , în al treilea rând, acţiunea desfăşurată în aceste situaţii nu întruneşte toate cerinţele necesare  pentru a i se putea imputa obiectiv moartea persoanei, la fel cum nu mareşte riscul producerii acestui rezultat (cauza morţii este, în definitiv, nu decuplarea aparatelor care îl menţin artificial în viaţă pe pacient ci imposibilitatea acestei vieţi de a fi independentă). Potr Po triv ivit it apre apreci cier eril ilor or medi medica cale le,, oprir oprirea ea sau sau retr retrag ager erea ea tubu tuburi rilo lorr de hidratare şi hrănire artificială poate fi considerată o opţiune morală doar când  pacientul este într-o stare de comă ireversibilă, sau când el este conştient, deşi se află evident în ultimele faze ale procesului morţii şi cere repetat ca hrana şi lichidul să fie oprite. În aceste cazuri se acceptă realitatea morţii iminente şi lasă ca boala sau trauma trupească să-şi urmeze cursul natural, acolo unde îngrijirea medicală nu mai poate reda sănătatea. Relativ la eutanasia activă indirectă s-a mai formulat o opinie de către doctrină: caracterul direct al actelor eutanasiatice este cerut numai în cazul cooperării, în timp ce în ipoteza povocării morţii pacientului ar fi incluse şi   pro proce cede deel elee indi indire rect ctee cons constâ tând nd în trat tratar area ea pali paliat ativ ivăă a dure dureri ri care care prov provoac oacăă moar moarte tea. a. Chia Chiarr şi din din aces acestt punc punctt de vede vedere re treb trebui uiee menţ menţin inut utăă im impu puni nita tate teaa 57

Gomez Rivero - La responsabilidad penal del medico, Valencia, 2003, pg 542 şi următoarele.

48

eutanasiei active indirecte când este vorba despre un bolnav în faza terminală  pentru că aceste tratamente paliative nu măresc riscul unei morţi deja apropiate într-o într-o masură masură suficientă suficientă pentru a se putea imputa obiectiv moartea pacientului. pacientului. Problema în cazul bolilor grave care nu se află într-o fază terminală: dacă aceste  procedee indirecte îşi au aportul la cauzarea morţii, nu se mai poate invoca argumentul absenţei imputării obiective. Pentru aceste cazuri, Diez Ripolles 58 consideră că ne aflam în faţa unui conflict între obligaţia de a salva viaţa şi cea de a garanta o viaţa demnă (art. 20.7 Codul pen.), conflict soluţionat în favoarea licităţii intervenţiei medicale. În conc conclu luzi zie, e, numa numaii coop cooper erar area ea nece necesa sară ră şi cea cea nece necesa sară ră exec execut utiv ivăă manifestate printr-o acţiune directă în scopul producerii morţii pacientului vor fi relevante din punctul de vedere al dreptului penal.

“Ar “Ar sufe suferi ri o boal boalaa grav gravăă care care i-ar i-ar prov provoc ocaa indu indubi bita tabi bill moartea sau care i-ar provoca suferinţe grave, permanente şi dificil de suportat ” În acest caz legea penală nu este suficient de clară, ceea ce determină o anumită insecuritate juridică, fiind necesară recurgerea la experţii în medicină  pentru a determina ceea ce trebuie să înţelegem prin expresii ca “boală gravă”, “suferinţe grave, permanente şi difícil de suportat”, sau boală care ar “provoca indubitabil moartea”. Nu este vorba despre o lege-cadru, o lege în alb; nu exista nici o normă care să o completeze însă doctrina este de părere că expresia “boală gravă” trebuie înţeleasă lato sensu: în acest concept trebuie incluse nu numai  bolile patologice ci şi problemele de sănătate derivate din orice traumatism (ex. un accident). Art. Art. 143 143 C. pen. pen. span spanio ioll prev preved edee două două ipot ipotez eze, e, ambe ambele le avân avândd ca şi  premisă existenţa unei boli grave: această boală fie provoacă indubitabil moartea  pacientului, fie îi provoacă suferinţe grave, permanente şi dificil de suportat. 58

Diez Ripolles în Diez Ripolles şi Garcia Martin – Comentarios al Codigo Penal. Parte Especial, vol. I, pag 241

49

Prin expresia “boală gravă care i-ar produce indubitabil moartea” se înţelege, conform definiţiei elaborate de către Grupul de Studii a Politicii Criminale59 “acea situaţie în care se găseşte o persoană care, ca şi consecinţă a unei leziuni sau a unei boli, suferă, conform cunoştinţelor medicale, de o afecţiune incurabilă şi fie poate fi calificat ca şi bolnav în fază terminală (sau  bolnav incurabil), fie este cunoscut faptul că boala respectivă îi va provoca moartea, cu siguranţă sau cu o mare probabilitate, într-un termen relativ scurt şi relativ determinat” (totuşi, nu prezintă o importanţă majoră faptul că rezultatul morţii se va petrece într-un termen relativ scurt, pentru că în cazurile îndoielnice s-ar putea recurge la cea dea doua ipoteză, cea privitoare la “suferinţe grave,  permanente şi dificil de suportat”). Expresia “suferinţe grave, permanente şi dificil de suportat” reprezintă “situaţia în care se află o persoană care suferă de o boală, o incapacitate sau o leziune cu privire la care, conform actualelor cunoştinţe medicale, nu există  posibilităţi de vindecare şi există certitudinea, sau o mare probabilitate, că vor   persista pe tot parcursul vieţii acelei persoane, fapt care provoacă grave suferinţe (fizice sau psihice!) dificil de suportat, cum ar fi situaţia de disconfort fizic sau  psihic care, fiind important din punct de vedere social, face această situaţie insuportabilă, din punct de vedere subiectiv, pentru cel afectat” (Grupul de Studii a Politicii Criminale). Faptul că această interpretare extinctivă include şi suferinţele psihice, ne trimite la cazul “Ramon Sampedro” care, suferind de 26 de ani de tetraplegie ireversibilă, nu se putea bucura de viaţă. Ramon Sampedro, a fost fost prim primul ul span spanio ioll care care,, spri spriji jini nitt de Asoc Asocia iaţi ţiaa “Dre “Drept ptul ul de a muri muri cu demnitate” prezidată de filosoful Salvador Paniker, a adresat instanţelor spaniole o cerere cerere solicitând solicitând eutanasia, eutanasia, ulterior adresându-se adresându-se şi CEDO. CEDO. Ambele Ambele cereri cereri au fost respinse (cea de-a doua pentru vicii de procedură). Observăm din definiţiile elaborate de către Grupul de Studii a Politicii Criminale că, interpretănd lato sensu conceptul de “boală”, se includ şi situaţii ca şi leziunile sau incapacităţile incurabile. Această interpretare este posibilă şi 59

Grupul de Studii a Politicii Criminale - O alternativă la tratamentul juridic al disponibilităţii asupra propriei

vieţi, 1993, p 21

50

chiar necesară dacă definim “boala” ca şi o lipsă a sănătăţii, sănătate înţeleasă ca şi “situaţie de confort fizic, mental şi social” 60, în termenii adoptaţi de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii61. Pe de altă parte, în opinia doctrinei spaniole, acest înţeles amplu al conceptului de boală este posibil dacă luăm în considerare fundamentul disponibilităţii asupra propriei vieţi în relaţia dintre acest drept, dreptul la demnitate şi dreptul de a nu fi supus la tratamente degradante, consideraţii care ne îndeamnă să nu reducem situaţiile de eutanasie la limitele unui concept de boală excesiv restrâns. Trebuie să recunoaştem că atât cunoştinţele cât şi capacităţile medicale de azi sunt limitate, însă zilnic se fac progrese în acest domeniu. Boala de care suferă pacientul ar fi o condiţie a aplicării eutanasiei; ea ar  trebui să fie incurabilă şi ireversibilă, să provoace moartea pacientului în scurt timp sau să îi provoace suferinţe insuportabile. În aprecierea acestor caractere, cons consid ider erăm ăm,, în prin princi cipa pal,l, că pot int inter erve veni ni eror erorii în diag diagno nost stic icar aree – errare errare humanum est .

Chiar dacă acceptăm că aceste riscuri pot fi îndepărtate prin

înfinţarea unei comisii speciale care să pună diagnosticul, considerăm că există un alt obstacol: caracterul neabsolut al incurabilităţii şi al irevesibilităţii. S-a vazut până acum că ceea ce pare incurabil cu un tratament se poate vindeca prin alte mijloace; ceea ce ieri era incurabil, poate fi vindecat azi sau mâine (spre   pildă, turbarea, sifilisul, tuberculoza, diabetul, etc).62 Acelaşi raţionament în cazul "stării vegetative permanente": permanente": nu avem certitudinea că pacientul nu se va recupera. Cu privire la caracterul insuportabil al durerilor provocate de boala de care suferă pacientul, suferinţe insuportabile care ar trebui să justifice eutanasia, iată ce spune Ricardo Royo Villanueva, profesor de medicină legală 63: “nu cred în suferinţe insuportabile căci durerile ni se dau în funcţie de capacitatea 60

Valle Muniz – Comentarii la Noul Cod Penal, Thomson-Aranzadi, 2005, pg 707

61

Berdugo- Consimţământul în leziuni, Note de politică Criminală, nr 143, pag 212

62

S-au inregistrat sute de cazuri în care medicii au crezut că pacienţii sunt în stare de “comă ireversibilă” şi care

ulterior şi-au revenit şi şi-au reluat viaţa 63

Ricardo Royo Villanueva, profesor de medicină legală - El derecho a morir sin dolor, Edit. Aguilar, Madrid,

1929, págs. 147/8; 151 şi 169

51

rezistenţei noastre; şi, din momentul în care o durere este insuportabilă (cum nu o mai putem suporta) am încetat să mai trăim.” În momentul în care ne pronunţăm în favoarea sau în contra eutanasiei trebuie să avem în vedere toate aceste aspecte: eutanasia este ireversibilă, iar  dacă nu am exclus posibilitatea existenţei vreunei erori ca şi cele menţionate mai sus, nu trebuie recurs la eutanasie.

Nedeterminarea subiectului activ Se consideră că subiectul activ poate fi oricine, din moment ce legea nu cere expres o anumită calitate: poate fi medic specialist sau un terţ, deşi în acest caz executantul ar avea nevoie de un certificat medical care să ateste starea  bolnavului; şi medicul ar avea nevoie de certificarea altor medici. După parerea noastră, legiuitorul ar fi trebuit să prevadă mai multe garanţii, mai ales din moment ce putem întâlni aceste ipoteze şi în afara spaţiului medical. Condiţiile speciale de garanţie care ar trebui să se aplice acestor situaţii ar fi impus restrângerea cercului subiecţilor activi la personalul medical competent. Ar fi fost mai prudent configurarea unui delict special în care să întâlnim calitatea de medic (sau personalul medical) ca şi o condiţie pentru aplicarea acestui art. În oric oricee caz, caz, legi legiui uito toru rull ar treb trebui ui să dezv dezvol olte te sau sau să com complet pletez ezee aces acestt art. art.   prevăzând, dacă nu exigibilitatea calităţii speciale de medic pentru subiectul activ, măcar obligativitatea existenţei unor adeverinţe sau certificate medicale sau ştiinţifice şi bineînţeles personalul competent pentru eliberarea acestora. De lege lege lata lata,, fapt faptul ul că Codu Codull Pena Penall nu a lim limitat itat apli aplica care reaa aces acestu tuii  privilegiu al sancţionării situaţiilor eutanasiatice membrilor profesiei medicale, extinzându-o oricărei persoane, prezintă relevanţă în interpretarea distinctă a  posibilelor erori asupra condiţiilor vitale reale, după cum este vorba despre un  profesionist (medic) sau altă persoană fără nici o cunoştinţă medicală. Aşa cum am văzut în Codurile Deontologice, medicii nu trebuie să  provoace niciodată moartea; scopul medicinei nu este acesta, chiar dacă unele 52

legi ar permite permite acest lucru sau chiar dacă pacientul pacientul ar solicitasolicita-o. o. În caz contrar, considerăm că societatea, în special persoanele grav bolnave, ar putea să îşi  piardă încrederea în personalul medical din moment ce medicul joacă rolul unui “călău”. Cu privire la latura subiectivă, ar mai fi de făcut o precizare : ne aflăm in faţa unei intenţii calificate 64. Printre elementele constitutive ale acestui delict se numără şi scopul special al infracţiunii: chiar dacă textul de lege un prevede expres, este unanim acceptat că fapta prevăzută la art. 143.4 trebuie să fie animată de compasiune, de milă, adică să fie săvârşită pentru ca pacientul în cauză să nu mai sufere inutil.

Tentativa, în cazul art. 143.4 C. pen. spaniol Redact Redactare areaa actual actualulu uluii Cod penal penal spanio spanioll a exclus exclus teori teoriile ile existe existente nte în doct doctri rină nă potr potriv ivit it căro cărora ra moart oartea ea pers persoa oane neii în cauz cauzăă nu ar fi rezu rezult ltat atul ul infracţiunii, ci ar fi o condiţie obiectivă a punibilitătii. Principala critică a acestei teorii este acea potrivit căreia, admiterea faptului că moartea este o condiţie obiectivă a punibilităţii ar duce la concluzia că aceasta nu ar trebui să fie comisă cu intenţie de către cel responsabil. Dacă moartea ar fi o condiţie obiectivă a   punibilităţii, indispensabilă pentru aplicarea sancţiunii, cazurile în care sunt realizate actele executive fără a se produce moartea, ar fi impunibile. Din contră, dacă nu acceptam această teorie şi privim moartea persoanei ca şi rezultat al delictului, acest delict nu se consumă dacă nu se produce moartea, însă acest lucru nu exclude posibilitatea sancţionării tentativei.

2.3. 2.3.2. 2. Sanc Sancţi ţion onar area ea euta eutana nasi siei ei;; posi posibi bili lita tate teaa susp suspen endă dări riii executării pedepsei cu închisoarea 64

Florin, Streteanu - Drept penal. Partea generală, vol. 1, pag. 376, edit. Rosetti 2003 - “intenţia calificată,

numită şi intenţie specială, este acea formă a intenţiei directe caracterizate de prevederea în norma de incriminare a unui scop special”

53

Sanc Sancţi ţiun unea ea im impus pusăă în cazu cazull într întrun unir irii ii elem element entel elor or cons consti titu tuti tive ve ale ale infracţiunii prevăzute de art. 143.4 este inferioară cu 1 sau 2 grade pedepselor   prevăzute de alin 2 şi 3 al aceluiaşi art., adică a pedepselor prevăzute pentru cazurile de cooperare necesară neexecutivă şi respectiv de cooperare necesară executivă la sinuciderea altei persoane, ceea ce ne înseamnă că comportamentele analizate aici sunt, în principiu, paralele celor prev. de alin 2 şi 3 al aceluiaşi art. Conform regulilor de determinare a pedepsei aplicabile în dreptul spaniol, aşa cum am arătat mai sus, judecătorul va putea impune o pedeapsă de la şase luni la doi ani, pentru primul caz (cooperare necesară), şi de la un an şi şase luni la şase ani pentru cel de al doilea caz (cooperarea necesară executivă). Fără îndoială, ceea ce este important de subliniat este faptul că ne aflăm în faţa faţa unei unei pedep pedepse se care care perm permit ite, e, în anum anumit itee cazur cazuri,i, dato datori rită tă fapt faptul ului ui că cuantumul pedepsei este inferior pragului de doi ani, suspendarea executării  pedepsei privative de libertate conf. art. 80 C. pen. spaniol. Mai mult, dacă pedeapsa aplicată în cauză este mai mică de un an, aceasta va putea fi substituită cu pedeapsa arestului pentru sfârşitul săptămânii (fiecare săptămână de închisoare se va substitui cu două aresturi de sfârşit de săptămână) sau cu pedeapsa amenzii (fiecare zi de închisoare se va înlocui cu două două cote cote-a -am mendă endă,, aces aceste teaa fiin fiindd dete determ rmin inat atee în func funcţi ţiee de patr patrim imon oniu iull inculpatului) conf. art. 88 C. pen. spaniol.

CAPITOLUL III – EUTANASIA ÎN DREPTUL ROMÂN La fel ca şi în alte sisteme de drept, problema tratată are la bază caracterul disponibil sau indisponibil asupra dreptului la viaţă, pentru ca mai apoi să apară discuţia privind întâietatea dreptului la libertate asupra dreptului la viaţă.

54

Doctrina de drept constituţional consideră dreptul la viaţă unul absolut şi indisponibil : „dreptul la viaţă este cel mai natural drept al omului” 65, fiind „cel dintâi şi cel mai firesc fiinţei umane” 66 şi totodată că „viaţa este valoarea supremă, esenţială sau fundamentală a fiinţei umane, izvorul sau sursa tuturor  celorlalte drepturi fundamentale”67. Constantin Bulai consideră de asemenea că viaţa fiinţei umane este o “valoare supremă în relaţiile sociale a căror desfăşurare normală nu poate fi concepută fără apărarea dreptului fundamental al omului la viaţă. Acest drept are caracter absolut.”68 Există în doctrina română şi păreri contrare: Radu Chiriţă, după ce în introducerea articolului „Dreptul constituţional la viaţă şi dreptul penal” 69 admite faptul că „dreptul primordial al oricărei persoane este acela de a exista”, şi faptul că nu există un drept de a muri, în cuprinsul aceleiaşi lucrări afirmă că dreptul la viaţă nu este unul absolut, argumentând cu existenţa unor atingeri licite ale acestuia70. Acelaşi autor, cu toate că textul constituţional prevede existenţa dreptului la viaţă (art. 22), ridică următoarea problemă: protecţia pe care statul o acordă vieţii este un drept sau o libertate.71 65

Ion, Deleanu, Drept constituţional şi instituţii politice, edit Europa Nova, Bucureşti 1996, pag 78

66

I.. Moraru Stănescu, Drept constituţional şi instituţii politice, edit. Luminalex, Bucureşti 2001, pag. 200

67

Nicolae Pavel, consideraţii teoretice referitoare la dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică, Dreptul nr.

5/2003, pag 38 68

Constantin Bulai, Avram Filipas, Constantin Mitrache – Instituţii de drept penal, edit. Trei, Bucureşti 2001,

 pag 280 69

Radu, Chiriţă - Dreptul constituţional la viaţă şi dreptul penal, http://www.raduchirita.ro/articole/viata.pdf 

70

în acest sens este invocat, în principal, existenţa pedepsei cu moartea -considerăm că, din moment ce România

a abolit această pedeapsă, nu se poate susţine că îi este permis individului ceea ce Statul şi-a interzis; în al doilea rând sunt invocate alte situaţii în care este permisă atigerea dreptului la viaţă: „apărarea contra unei violenţe ilegale, arestarea legală şi prevenirea evadării unei persoane deţinută în mod legal, reprimarea unei revolte sau insurecţii” -în aceste cazuri însă, recursul la forţă este licit doar dacă este absolut necesar pentru a se menţine ordinea de drept şi doar pentru că o asemenea conduită este necesară pentru apărarea ordinii de drept 71

în ideea că drepturile sunt „acele interese protejate la care persoana căreia îi aparţin nu poate renunţa, în timp

ce libertăţile sunt atribute ce aparţin persoanei umane pe care ea poate decide în mod liber dacă să şi le exercite sau nu”. Totuşi, în aceeaşi lucrare se opinează că „Viaţa unei persoane nu interesează doar pe aceasta, aşa cum se întâmplă în cazul libertăţilor, ci este o valoare care interesează statul şi societatea în ansamblul ei datorită

55

O altă problemă discutată este „încercarea de a concilia protecţia vieţii cu respectul dorinţei pacientului de a muri cu demnitate” precum şi cu dreptul  persoanei la libertate, cu dreptul de a nu fi supus torturii şi nici unui fel de  pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant, cu dreptul la viaţă intimă, familială şi privată sau libertatea conştiinţei... Considerăm că am arătat, pe  parcursul prezentei lucrări, faptul că dreptul la viaţă primează asupra celorlalte drepturi ale individului, în consecinţă vom face o scurtă trecere în revistă a unor  aspecte şi particularităţi aplicabile în dreptul român, fără a insista. Şi în Codul penal român, infracţiunile contra persoanei sunt aşezate, nu întâm înt âmplă plător tor,, im imedi ediat at după după infrac infracţiu ţiunil nilee contra contra statul statului; ui; în aceast aceastăă catego categorie rie,, infracţiunile contra vieţii sunt tratate primele. 72 Motivul care stă la baza acestei alegeri a legiuitorului este importanţa pe care o acordă legiuitorul vieţii, cu toate că în cuprinsul Constituţiei, la Titlul I, Principii generale, art. 1 alin 3 prevede că „demn „demnita itatea tea omulu omului,i, dreptu drepturil rilee şi lib libert ertăţi ăţile le cetăţe cetăţenil nilor, or, lib libera era dezvol dezvoltar taree a  personalităţii umane (...) reprezintă valori supreme, şi sunt garantate” iar dreptul la viaţă este proclamat doar în Titlul II - Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale, cap. II - Drepturile şi libertăţile fundamentale, art. 22. O altă dovadă a faptului că legiuitorul român a considerat dreptul la viaţă mai important decât celelalte drepturi este cuantumul pedepsei aplicabile73: în cazul infracţiunilor împotriva vieţii este prevăzută pedeapsa închisorii până la 25 de ani, pe când în cadrul infracţiunilor contra libertăţii persoanei, pedeapsa maximă maximă ajunge la 25 de ani numai dacă a dus la moartea moartea persoanei, persoanei, fiind fiind firesc ca legea penală să acorde cea mai mare însemnătate ocrotirii vieţii omului, aşa cum observă prof. Alexandru Boroi74.

implicaţiilor deosebite sociale, economice şi familiale pe care le implică.” 72

Ioana, Vasiu Drept penal partea specială, edit. Accent, Cluj-Napoca, 2005, pag. 82

73

Florin, Streteanu - Drept penal. Partea generală, vol. 1, edit. Rosetti 2003 pag 311, 312.importanţa obiectului

 juridic al infracţiunii constituie un criteriu în stabilirea limitelor legale de pedeapsă, precum şi criteriul de ordonare a infracţiunilor în partea specială a Codului penal. 74

Alexandru Boroi, Infracţiuni contra vieţii, edit. All Beck, Bucuresti 1999, pag 1.

56

În doctrină se consideră că Statul apare întotdeauna ca şi subiect pasiv gene genera rall şi medi mediat at pent pentru ru că oric oricee infr infrac acţi ţiun unee aduc aducee atin atinger geree soci societ etăţ ăţii ii..75 Alexandru Boroi consideră că viaţa este o valoare în a cărei existenţă este interesată întreaga societate şi totodată o valoare al cărui conţinut se relevă pe deplin numai în cadrul societăţii: „legea ocroteşte nu numai interesul fiecărui individ de a trăi, de a-şi conserva şi prelungi viaţa, dar mai ales interesul societăţii ca viaţa fiecărui om să fie păstrată şi respectată de ceilalţi, conservarea vieţii individuale fiind hotărâtoare pentru existenţa societăţii care nu poate fi concepută decât ca formată din indivizi în viaţă”76. Codul penal român din anul 1936 prevedea eutanasia ca şi o formă atenuantă atenuantă a omorului. omorului.77 Alexandru Boroi78 arată că, în expunerea de motive se  precizează că art. 468 „urmăreşte să înlăture discuţiile din doctrină, după care consimţământul victimei ar anula criminalitatea faptului”. Sub imperiul actualului cod penal, având în vedere neexistenţa unor   prevederi speciale privind eutanasia, aceasta va fi încadrată la art. 174, 175 sau 176, în funcţie de circumstanţe. Astfel, dacă făptuitorul are calitatea de soţ sau de rudă apropiată a subiectului pasiv, infracţiunea va fi sancţionată ca şi omor  calificat (conf. art. 175 lit. c) iar dacă făptuitorul a mai săvârşit deja un omor, fapta va fi încadrată încadrată la art. 176 lit c, ca şi omor deosebit deosebit de grav (la fel în cazul eutanasiei asupra unei femei gravide, dacă făptuitorul a cunoscut această stare). Amintim observaţia făcută în doctrină potrivit căreia, „date fiind circumstanţele

75

Florin, Streteanu - Drept penal. Partea generală, vol. 1, edit. Rosetti 2003, pag 335 citându-i pe V. Dongoroz şi

C. Bulai. 76 77

Alexandru, Boroi, Infracţiuni contra vieţii, edit. All Beck, Bucuresti 1999, pag 2. Dana-Luiza Tămăşanu, în lucrarea Eutanasia în dreptul penal român, apărută în revista Dreptul 5/2005

 precizează că omorul săvărşit în urma rugăminţii stăruitoare şi repetate, sub impulsul unui sentiment de milă,  pentru a curma chinurile fizice ale unei persoane care suferă de o boală incurabilă şi a cărei moarte era inevitabilă din această cauză va fi pedepsit cu închisoarea corecţională de la 1 la 5 ani. 78

Alexandru, Boroi - Euthanasia – Concept, controverse şi reglementare, pag 80, Revista de drept penal nr.

2/1995, citându-i pe C. Rătescu, T. Pop, V. Dongoroz, H. Aznavorian, M. Papadopolu, N. Pavelescu, Gh. Periţeanu Periţeanu (Codul Penal Carol al II-lea adnotat, adnotat, partea partea specială, specială, vol. III, edit. Librăria Librăria Socec, Socec, Bucureşti Bucureşti,, 1937,  pag. 100)

57

speciale determinate de starea de sănătate a victimei, se pot reţine atenuante  judiciare”79 Este posibilă participaţia penală (coautorat, instigare sau complicitate) cu precizarea că circumstanţele personale nu se vor răsfrânge asupra  participantului. În lumina evoluţiei relaţiilor dintre medici şi pacienţi, acestora din urmă le-a fost recunoscut dreptul de a refuza sau opri o intervenţie 80. În cazul în care este necesară o intervenţie de urgenţă iar pacientul nu îşi poate exprima voinţa, medicul va putea deduce acordul pacientului din manifestările anterioare ale acestuia; conf. art. 17, în cazurile în care se cere acordul reprezentantului legal iar acesta se opune unei intervenţii considerate de către medici în interesul   pac pacie ient ntul ului ui,, deci decizi ziaa va reve reveni ni unei unei comi comisi siii de spec specia iali lita tate te.. Astf Astfel el,, oric oricee intervenţie medicală presupune consimţământul pacientului, un consimţământ informat, bazat pe principiul etic al autonomiei individuale şi pe dreptul la viaţă81. În aceeaşi lucrare se arată că, în aceste cazuri, nu avem de a face cu o eutanasie, fapta medicului neintrând sub incidenţa art. 174 deoarece nu sunt într întrun unit itee elem elemen ente tele le cons consti titu tuti tive ve ale ale infr infrac acţi ţiun unii ii de omor omor.. „a nu înce începe pe tratamentul şi a nu îl continua constituie conduita bolnavului” care, potrivit legii 46/2 46/200 0033 este este răsp răspun unză zăto torr pent pentru ru deci decizi ziaa sa. sa. Nici Nici elem element entul ul subi subiec ecti tivv al eutanasiei nu este întrunit: medicul nu urmăreşte moartea pacientului ci salvarea vieţii pacientului, depunând toate diligenţele în acest sens. Dacă, din contră, medic medicul, ul, având având consim consimţăm ţământu ântull pacien pacientul tului, ui, urmăre urmăreşte şte moart moartea ea pacient pacientulu ului,i, considerând că aceasta este soluţia pentru alinarea suferinţelor, atunci săvârşeşte infracţiunea de omor. Partizanii eutanasiei susţin de asemenea că consimţământul victimei ar  exclude caracterul ilicit al faptei; pentru aceasta, ar fi nevoie de îndeplinirea a 79

Radu Chiriţă - Dreptul constituţional la viaţă şi dreptul penal, http://www.raduchirita.ro/articole/viata.pdf; în

acelaşi sens Alexandru Boroi, Euthanasia – Concept, controverse şi reglementare, pag 81 - Revista de drept  penal nr. 2/1995 80

art. 14 Legea Nr. 46 din 21 ianuarie 2003

81

Dana-Luiza Tămăşanu, Eutanasia în dreptul penal român, Dreptul nr.5-2005, pag 174

58

două condiţii adică să privească un bun sau un interes de care persoana poate să dispună şi consimţământul să fie valabil. Prof. Florin Streteanu arată 82 că în „majoritatea sistemelor juridice actuale (consideră) ca fiind indisponibil dreptul la viaţă”. George Antoniu 83 precizează că doctrina italiană şi germană s-au pronunţat în acelaşi sens.  Noul Cod penal (Legea nr. 301/2004)84, prevede la art. 25.1 faptul că consimţământul subiectului pasiv poate acţiona ca şi cauză justificativă, însă alin. 2 al aceluiaşi art. exclude aplicarea acestei cauze justificative în cazul infracţiunilor contra vieţii. Nici în noua reglementare dreptul la viaţă nu este cons consid ider erat at un drep dreptt disp dispon oniibil bil, pri prin urmar rmaree prim primaa cer cerinţ inţă pent pentru ru ca consimţământul să excludă caracterul ilicit al faptei nu este îndeplinită. Asupra celei de a doua condiţii (consimţământul să fie valabil), am arătat mai sus faptul că cons consid ider erăm ăm aces acestt consi consimţ mţăm ământ ânt ca fiin fiindd vici viciat at.. Acel Acelor oraa care care au prop propus us nepedepsirea faptelor de omor săvârşite din compasiune şi la cererea victimei li s-a răspuns că legalizarea euthanasiei ar exercita o presiune inadmisibila asupra unor handicapaţi, batrâni, bolnavi incurabili care au încă dorinţa de a trăi, care ar  fi culpabilizaţi, reproşându-li-se că au devenit fiinţe inutile şi trăiesc pe seama colectivităţii. De asemenea, s-a motivat că criteriul incurabilităţii incurabilităţii este dificil de a fi folosit faţă de progresele ştiinţei, iar consimţământul victimei în aceste cazuri cu greu s-ar putea afirma că este pe deplin liber.85 S-a propus în doctrină 86 invocarea stării de necesitate pentru excluderea răsp răspun unde deri riii pena penale le,, aşa aşa cum s-a s-a proc proced edat at acum acum câţi câţiva va ani ani în Olan Olanda da.. Nu 82

Florin, Streteanu - Drept penal. Partea generală, vol. 1, edit. Rosetti 2003, pag 444.

83

George Antoniu, Consimţământul victimei - Revista de drept penal nr. 4/2003

84

Legea Legea nr. 301/2004, Art. 25. - (1) Nu constituie constituie infractiune infractiune fapta prevăzută prevăzută de legea legea penală penală săvârsită cu

consimtământul victimei, dacă aceasta putea să dispună în mod legal de valoarea socială lezată sau pusă în  pericol. (2) Dispozitiile alin. (1) nu se aplică în cazul infractiunilor contra vietii, în cazul infractiunilor contra integritătii corporale sau a sănătătii acestea nu se aplică, dacă fapta la care s-a consimtit contravine legii sau bunelor  moravuri. ) 85

Alexandra Boroi - Euthanasia – Concept, controverse şi reglementare, pag 80, Revista de drept penal nr.

2/1995, pag 82. 86

Radu Chiriţă - Dreptul constituţional la viaţă şi dreptul penal, http://www.raduchirita.ro/articole/viata.pdf 

59

considerăm că este respectată, în acest caz, cerinţa proporţionalităţii; valoarea socială a vieţii fiind superioară celorlalte valori care ar putea fi invocate în acest caz, aşa cum am susţinut şi arătat pe parcursul prezentei lucrări. Streteanu F, analizând starea de necesitate, vorbeşte despre „condiţiile acţiunii de salvare” 87; în cazul de faţă nu considerăm că putem vorbi despre o acţiune de salvare. Se  pare că, în prezent, în România, există cazuri de eutanasie; o astfel de soluţie sau o dezincriminare ar avea acelaşi efect ca şi în Olanda: vor avea loc multe cazuri de eutanasie săvârşite conform legii, fără însă a aduce la lumină toate cazurile de eutanasie, şi mai mult, sedimentarea în conştiinţa fiecăruia a faptului că, din moment ce legea nu interzice acest lucru, eutanasia este un lucru bun şi licit, ceea ce va duce la deprecierea acestei valori. În acest caz nu trebuie să uitam că dreptul penal îndeplineşte şi o funcţie educativă88 care, chiar dacă este auxiliară, este deosebit de importantă.

87

Florin, Florin, Streteanu Streteanu - Drept penal. Partea generală, generală, vol. 1, edit. Rosetti Rosetti 2003, pag 434-439 starea de necesitate necesitate

trebuie să fie comisă în intenţia de a înlătura pericolul, să fie singura cale de evitare a pericolului, să nu producă o urmare vădit mai gravă decât cea pe care ar fi produs-o pericolul, făptuitorul să nu fi avut obligaţia de a se sacrifica. 88

Florin, Streteanu - Drept penal. Partea generală, vol. 1, edit. Rosetti 2003, pag 20

60

CAPITOLUL IV – CONCLUZII 4.1. Alte argumente, pro şi contra eutanasiei Pe parcursul acestei lucrări am prezentat, de câte ori s-a ivit ocazia, atât argumentele partizanilor eutanasiei cât şi opiniile contrare existente în doctrină. Ar mai fi unele completări. Unii dintre promotorii eutanasiei, pentru a justifica eutanasia, prezintă  problema în următorul mod: fie aplicăm eutanasia pacientului, fie îl lăsăm să moară în chinuri şi suferinţe. În mod normal mulţi, din compasiune, vor accepta idee ideeaa euta eutana nasi siei ei dacă dacă li se prez prezin intă tă prob proble lema ma paci pacien entu tulu luii din din aces aceste te două două  perspective extreme, crezând, în mod greşit, că nu există alte opţiuni. Opţiunea o reprezintă tratamentele şi îngrijirile paliative: putem utiliza analgezice sau calmante pentru că ştiinţa, progresând continuu în lupta cu durerea fizică şi suferinţa psihică, ne pune la dispoziţie aceste tratamente. Se  poate întampla ca aceste analgezice să aibă ca şi efect secundar pierderea conştiinţei (parţial sau total) sau apropierea morţii; totuşi, utilizarea acestora este licită dacă sunt îndeplinite unele condiţii: a) dacă nu există o alternativă mai  bună (alte analgezice care să nu aibă aceste efecte secundare), b) dacă nu se mai  poate face nimic altceva, c) dacă pacientul în fază terminală suferă dureri grave, d) dacă bolnavul a îndeplinit deja sau poate îndeplini ultimele „obligaţii” (ne referim la rezolvarea problemelor familiale, la primirea tainelor bisericeşti spovedanie, împărtăşire, etc.). Aplicarea acestor tratamente paliative, chiar şi atun atunci ci când când acce accele lere reaz azăă moar moarte tea, a, nu treb trebui uiee conf confund undat atăă cu euta eutana nasi sia, a, cu asis asiste tenţ nţaa la suic suicid id sau sau cu omor omorul ul cons consim imţi ţit: t: din din punc punctt de vede vedere re obie obiect ctiv iv deoarece cauza morţii nu sunt aceste îngrijiri ci acei factori care au pus în mişcare procesul morţii; din punct de vedere subiectiv pentru că intenţia directă nu este de a accelera sau de a cauza moartea, fapt acceptat sau tolerat ca şi efect  probabil, secundar şi subordonat rezultatului urmărit, adică alinarea suferinţelor. 61

Dife Difere renţ nţaa o face face şi adm adminis inistr trar area ea unei unei doze doze adec adecva vate te dure dureri rilo lorr în cauz cauzăă (administrarea unei supradoze, când medicul ştie că aceasta va provoca moartea  pacientului, înseamna eutanasie). “Moartea demnă” despre care se vorbeşte nu o găsim în eutanasie, ci în aceste tratamente şi îngrijiri paliative, în eliminarea suferinţelor şi nu a fiinţei care suferă, ajutându-l pe pacient să îşi depăşească temerile şi incertitudinile, în atitudinea solidară a celor apropiaţi până în ultimul moment. Dacă spunem că este licit să omori pe cineva, să îl ajuti să moară moară sau să te sinucizi datorită suferinţelor şi pentru că „viaţa nu mai are calitate”, atunci spunem că viaţa umană şi persoana umană are o valoare extrinsecă şi relativă, adică condiţionată de existenţa unor anumite calităţi sau avantaje (partizanilor  eutanasiei li se datorează această subtilă nuanţare, menită să manipuleze opinia   pub publi lică că:: iden identi tifficar icarea ea „dem „demni nită tăţi ţiii cond condiţ iţii iilo lorr de viaţ viaţă” ă” cu „dem „demni nita tate teaa  persoanei”), spunem că persoana umană este lipsită de o demnitate sau valoare intrinsecă şi absolută; altfel spus, persoana umană nu are nici o valoare prin simplul fapt că este o persoana umană, această valoare fiind condiţionată de existenţa anumitor calităţi (printre care sănătatea) pe care societatea le consideră necesare pentru a merita să traieşti. Această formă de a gândi este inumană, greşită, foarte periculoasă (un asemenea „control al calităţii” s-ar putea sa fie de neoprit) şi totodată contrară principiului egalităţii între fiinţele umane. Motivul fundamental pentru care care nimeni nu are „dreptul” de a se sinucide sau de a ajuta  pe alţii să moară este pentru că toţi avem o demnitate, adică o valoare intrinsecă şi abso absolu lută tă,, şi valor valoril ilee nu se dist distru rug, g, valo valori rile le se prot protej ejea ează ză!! O soci societ etat atee incapabilă de a-şi ajuta membrii mai slabi şi-a pierdut simţul umanităţii, a  pierdut sensul civilizaţiei şi s-a transformat într-o societate barbară, o societate în care homo hominis lupus est, o societate în care este încălcat dreptul şi dorinţa omului de a fi tratat ca şi o persoană şi nu ca şi un obiect, de a fi tratat ca şi un scop în sine şi nu ca şi un mijloc pentru alt scop.

62

Aşa cum am arătat în primele rânduri ale lucrării, modelul Olandei a demonstrat că legalizarea eutanasiei nu duce în mod necesar la practicarea acesteia în conformitate cu legea. De aceea ne îngrijorează unele aspecte: - posibilitatea creşterii numărului eliminărilor celor slabi, bolnavi şi care sufe suferă ră de inca incapa paci cită tăţi ţi,, şi, şi, în acel acelaş aşii tim timp, creş creşte tere reaa pres presiu iuni nilo lorr asup asupra ra muribundului (presiuni interne şi externe) sau asupra doctorului (în calitate de executant sau de persoană abilitată să certifice starea ireversibilă şi incurabilă a  pacientului) din partea familiei. Să nu excludem nici ipoteza în care medicii se vor arăta mai „binevoitori” eutanasiei datorită economisirii mijloacelor medicale şi pentru reducerea costurile din unităţile medicale; - posibilitatea existenţei unor abuzuri sociale şi omoruri simulate sub forma eutanasiei, relaţionate cu legalizarea eutanasiei ar putea mări teama unora (în special al celor slabi – bătrânii, bolnavii) că datorită bolilor de care suferă ar   putea fi, involuntar, eutanasiaţi; - posi posibi bili lita tate teaa ca euta eutana nasi siaa să devi devină nă un stim stimul ul pent pentru ru prol prolif ifer erar area ea organizaţiilor ilegale dedicate traficului de organe; - posibilitatea pierderii speranţei de viaţă în cazul în care concură unii factori negativi cum ar fi îndepărtarea, abandonul sau izolarea bătrânilor şi  bolnavilor în locuri ostile (azile, reşedinţe, spitale...); - eutanasia promovează suicidul indirect, prin neaprecierea valorii pe care o are viaţa. În general societatea, văzând că o faptă este dezincriminată o consideră un lucru bun, sănătos. Dacă societatea acceptă eutanasia, cum îi putem spune unui adolescent disperat că nu are dreptul de a-şi lua viaţa dacă fata pe care o iubeşte l-a respins? Generalizarea eutanasiei, la fel ca şi acceptarea acesteia ca şi un lucru  bun contribuie la consolidarea percepţiei că o viaţă cu dificultăţi, limitări şi suferinţe nu merită trăită. Aceasta se materializează într-o înmulţire a cazurilor  de eutanasie voluntară (percepţia faptului că propria viaţă nu merită trăită) şi de eutanasie nonvoluntară (convingerea că viaţa anumitor bolnavi este lipsită de valoare). Creşterea numărului cazurilor de eutanasie voluntară este consecinţa 63

 percepţiei faptului că propria viaţă nu merită trăită dar şi a presiunii sociale care îl poate determina determina pe un bolnav cronic cronic dependent dependent să se simtă vinovat pentru că nu a solicitat eutanasia şi nu le-a uşurat viaţa celorlalţi membrii ai familiei care trebuie să îl ingrijească. Este indiscutabil faptul că adoptarea eutanasiei (şi a avortului) ca şi o opţi opţiune une medi medica cală lă legi legiti timă mă pent pentru ru a pune pune capă capătt unor unor boli boli sau sau sufe suferi rinţ nţel elor  or  generate de către acestea frânează cercetarea şi avansul medicinei: ceea ce impu im puls lsio ione neaz azăă cere cerece ceta tare reaa şi dezv dezvol olta tare reaa de noi noi trat tratam ament entee sunt sunt boli bolile le şi simptomele pe care încă nu le putem vindeca sau alina; dacă optăm pentru eliminarea bolnavilor pe care nu putem, în ignoranţa noastră, să îi vindecăm…de ce să mai căut căutăm ăm alte altern rnat ativ ivee la ceea ceea ce cons consid ider erăm ăm o opţi opţiun unee lici licită tă şi extraordinar de eficace? Euta Eutana nasi siaa şi avor avortu tull cond conduc uc la ment mental alit itat atea ea euge eugene nesi sică că,, adic adicăă la legitimarea eliminării persoanelor bolnave, cu deficienţe, cu incapacităţi sau “inutile”, după negarea condiţiei lor de persoane umane, a demnităţii acestora şi a drepturilor de care beneficiază.

4.2. Concluzii Euro Europa pa a spus spus „nu” „nu” euta eutana nasi siei ei;; Olan Olanda da şi Belg Belgia ia însă însă au avut avut o altă altă   poziţie poate datorită faptului că „nu”-ul european nu a fost foarte ferm. Problema care poate izvorî din această lipsă de consens, din stabilirea sistemelor   permisive în anumite state cu privire la eutanasia este problema “turismului morţii”. Aceşti turişti sunt cei care nu îşi văd satisfăcute revendicările în propria ţară şi se decid să se deplaseze în alt stat pentru a beneficia de o legislaţie mai favorabilă care să le permită indeplinirea ultimei dorinţe. Aşa cum cum am vazu vazutt dede-a lung lungul ul lucr ucrări ării, eut eutanas anasia ia (cu (cu exce excepţ pţiia ortonasiei)89 nu poate avea justificare nici umană, nici juridică, nici medicală, 89

Nici Congresul International privind eutanasia, care a avut loc la Niza (20-23 septembrie 1984) nu a autorizat

decât ortotanasia.

64

nici economică şi nici de altă natură. Medicul care o practică şi-a încălcat menirea şi comite o crimă. “În ultimii 20 de ani a avut loc o revoluţie, fără a se trage nici un foc de arm armă: 27.0 27.000 00.0 .000 00 de copi copii, i, nenă nenăsc scuţ uţii şi nedo nedori riţi ţi,, au fost fost înde îndepă părt rtaţ aţii în conformitate cu dispoziţiile legale, şi acum acest “ajutor la moarte” întră în prim  plan”.90 Suntem martorii unei construcţii la nivel naţional a uneia dintre acele „structuri ale păcatului” despre care vorbea Papa Ioan Paul al II-lea 91. O structură mică poate fi considerată insignifiantă, dar când capătă proporţii va fi acceptată ca şi parte din peisajul mondial. Obligaţia noastră este de a opri construcţia acestei structuri prin toate mijloacele posibile, de a o frâna şi de a o înlocui cu ceva cu adevărat animat de sentimente de compasiune.

90

Dr.

Joseph

R.

Stanton

-

La

eutanasia

y

el

falso

"derecho

http://vidahumana.org/vidafam/eutanasia/falso.html 91

Papa Ioan Paul al-II-lea, Evangelium Vitae, http://www.vatican.va/edocs/ESL0080.HTM

65

a

morir"

-

Apartado ANEXA nr. 1 - Asociación Derecho a Morir Dignamente, Apartado 31.134, 08080 BARCELONA92

TESTAMENT VITAL (Manifestare a vointei privind sfarsitul propriei vieti)

Subsemnatul..........................................,

identificat

  prin...................... prin................................... .................., ....., domiciliat în........................ în.................................... ....................., ........., major, în deplin deplinăta ătatea tea facult facultăţi ăţilor lor mi minta ntale, le, lib liber er şi după după o îndelu îndelungat ngatăă delibe deliberar rare, e, DECLAR: Că, dacă mă voi afla într-o situaţie în care nu voi putea decide asupra îngrijirii medicale, consecinţă a unei discapacităţi fizice sau mentale, datorită faptului că m-aş afla într-una din stările clinice enumerate la punctul 4 a acestui docu docume ment nt,, şi dacă dacă doi doi medic edicii inde indepe pend nden enţi ţi decl declar arăă că star starea ea mea este este ireversibilă, voinţa mea inechivoca este următoarea: 1. Să nu mi se prelungească viaţa prin mijloace artificiale, cum ar fi tehnicile de asistenţă vitală, fluide intravenoase, medicamente sau alimentaţie artificială. 2. Să mi se admi admini nist stre reze ze medi medicam camen ente tele le nece necesa sare re pent pentru ru alin alinar area ea maximă a stării mele, a suferinţelor psihice sau a durerii fizice cauzate de boală sau de lipsa fluidelor sau alimentării, chiar dacă ar putea duce la scurtarea vieţii mele. 3. Dacă acă mă aflu aflu înt într-o sit situaţi uaţiee crit critic ică, ă, să mi se adm adminis inistr trez ezee medi medicam cament entel elee nece necesa sare re pent pentru ru a sfâr sfârşi şi defi defini niti tiv, v, rapi rapidd şi fără fără dure dureri ri,, cu suferinţele arătate la punctul 2. 92

http://www.monografias.com/trabajos/eutanasia/eutanasia.shtml

66

4. Stările clinice la care fac referire mai sus sunt: afecţiune celebrală gravă şi ireversibilă; tumoare malignă aflată în metastază; boală degenerativă a sistemului nervos şi/sau al sistemului muscular în fază avansată, cu o importantă limitare a mobilităţii mele şi lipsă a răspunsului pozitiv la tratamentul specific, dacă dacă aces acesta ta exis există tă;; alte alte boli boli sau sau situ situaţ aţii ii avân avândd o grav gravit itat atee simi simila lară ră celo celor  r  anterioare. Altele:

(s e

vor

putea

specifica,

dacă

se

doreşte

acest

lucru) ......................... ...................................... .......................... .......................... ......................... ......................... .......................... .......................... ................. .... .......... 5. Desemnez ca şi reprezentant pentru a veghea îndeplinirea instrucţiunilor privind sfârşitul vieţii mele cuprinse în prezentul document, şi să ia deciziile necesare în acest scop, pe: Numele

repr

………. ………......................................................................................................................................................,.,

iden identi tifi fica catt

 prin......................  prin................................... .......................... ................ ... 6. Declar, de asemenea, că eliberez pe medicii care mă vor trata de orice răsp răspun unde dere re civi civilă lă şi pena penală lă care care ar pute puteaa deri deriva va din din înde îndepl plin inir irea ea aces aceste teii declaraţii. 7. Îmi rezer dreptul de a revoca prezenta declaraţie în orice moment, oral sau scris. Data........................

Locul.........................

Semnătura.................... Semnătura................................. ................ ... Martori: 1. Nume...................... Nume................................... .................... ....... identificat prin....................... prin.................................... ............... Semnătura.................... Semnătura................................. ............. 2. Nume...................... Nume................................... ................. .... identificat prin........................ prin..................................... ................ ... Semnătura.................... Semnătura................................. ............. REPREZENTANT: Semnătura.................... Semnătura............................... ........... 67

Data...................... Data................................. ...........

68

ANEXA 2 – o scurta enumerare (exemplificativă) a unor organizaţii care luptă împotriva eutanasiei, apărând viaţa potenţialelor victime 1. Vida Humana Internacional 45 SW 71 Avenue, Miami, FL 33144 Tel.: (305) 260-0525 Fax: (305) 260-0595 Email: [email protected] Páginas web: http://www.vidahumana.org/ www.soloparajovenes.org Publicatie: Escoge la Vida 2. Human Life International (HLI) 4 Family Life, Front Royal, Virginia, 22630 Tel.: (540) 635-7884 Fax: (540) 636-7363 Publicatii: HLI Reports, HLI Special Reports y HLI Update - Página web: http://www.hli.org/ 3. National Conference of Catholic Bishops (NCCB) Secretariat for Pro-Life Activities 3211 4th Street NE, Washington, DC 20017-1106 Tel.: (202) 541-3070 Publicatii: Life at Risk - Página web : http://www.nccbuscc.org/prolife/issues/euthanas/index.htm 4. American Academy of Medical Ethics (AAME) P.O. Box 451, Bristol, TN 37621 Telephone: 423-844-1095 [email protected] Publicatii: Issues in Law and Medicine y The Healing Ethic - Página web : http://www.ethicalhealthcare.org 69

5. American Life League (ALL) Post Office Box 1350, Stafford, Virginia 225 Tel.: (540) 659-4171 FAX: (540) 658-2586 Publicatii: Celebrate Life! y Communique - Página web: http://www.all.org 6. Americans United for Life (AUL) 343 South Dearborn Street, Suite 1804, Chicago, Illinois 60604 Tel.: (312) 786-9494 Publicatii: Studies in Law and Medicine- Página web : www.unitedforlife.org 7. The Center for Bioethics and Human Dignity 2065 Half Day Road Bannockburn, IL 60015 USA Voice: 847.317.8180 Fax: 847.317.8101 E-mail: [email protected] - Página web : http://www.cbhd.org 8. Citizens United Resisting Euthanasia (CURE) 303 Truman St., Berkeley Springs, West Virginia 25411 Tel.: (304) 258-LIFE Life matters - Página web : http://www.mysite.verizon.net/vze7zk68/index.html 9. International Anti-Euthanasia Task Force (IAETF) Post Office Box 760, Steubenville, Ohio 43952 Tel.: (614) 282-3810 - Página web : http://www.internationaltaskforce.org 10. National Legal Center for the t he Medically Dependent and Disabled Post Office Box 441069, Indianapolis, Indiana 46204

70

Tel.: (317) 632-6245 Publicatii: Issues in Law and Medicine.  National Right to Life Committee (NRLC) 419 7th Street NW, Washington, DC 20004 Tel.: (202) 626-8800 FAX: (202) 737-9189 Publicatii: NRL News Página web: http://www.nrlc.org/nrlc

11. Physicians for Compassionate Care (PCC) William Toffler, M.D., President 716 SW Cheltenham Street, Portland, Oregon 97201 Tel.: (503) 245-0919 - Página web : http://www.pccef.org/

71

BIBLIOGRAFIE 1. Alexandru Alexandru Boroi, Boroi, Euthanasia Euthanasia – Concept, Concept, controverse controverse şi reglement reglementare, are, pag 80, 81 - Revista de drept penal nr. 2/1995 2. Alexandru Alexandru Boroi, Boroi, Infracţiu Infracţiuni ni contra vieţii, vieţii, edit. edit. All Beck, Beck, Bucuresti Bucuresti 1999,  pag 1, 2 3. BerdugoBerdugo- Consimţăm Consimţământul ântul în leziuni, leziuni, Note Note de politică politică Criminală, Criminală, nr 143,  pag 212 4. Biblia, Biblia, Exod. Exod. 20, 20, 13; Biblia, Biblia, Rom. Rom. 5, 5, 3-4 5. Cabe Cabell lloo Mo Mohe heda dado do,, Fran Franci cisc sco; o; Garc Garcia ia Gil, Gil, Jose Jose Manu Manuel el,, Viqu Viquei eira ra Turnez,Agustin – Entre los limites personales y penales de la eutanasia, Servicio de Publicaciones de la Universidad de Cadiz, Cadiz 1990, pag 78-79 6. Codul Codul de de deonto deontolog logie ie medi medical calăă 7. Cons Consta tant ntin in,, Bula Bulai,i, Avra Avram m Fili Filipa pas, s, Cons Consta tant ntin in Mi Mitr trac ache he – Inst Instit ituţ uţii ii de drept penal, edit. Trei, Bucureşti 2001, pag 280 8. Cons Consti titu tuţi ţiaa Spani Spaniei ei 9. Dana Dana-L -Lui uiza za Tăm Tămăşan ăşanu, u, Euta Eutana nasi siaa în drep dreptu tull pena penall rom român, ân, Drep Dreptu tull nr.5/2005, pag 174 10.Diez Ripolles în Diez Ripolles şi Garcia Martin – Comentarios al Codigo Penal. Parte Especial, vol. I, pag 241 11.Florin, Streteanu - Drept penal. Partea generală, vol. 1, edit. Rosetti 2003,  pag 20, 311, 312, 335, 376, 434-439, 444 12. Fibla Carla, Paniker Salvador şi alţii – “Tiempo para vivir, tiempo para morir. Consideraciones acerca de la eutanasia” pg. 26 13.Fr .Fraga Mandian, Antonio; Lamas Meilan, Manuel Maria “Consimţământul informat”, Revista Xuridica Galega, Pontevedra, 1999,  pag 55 14.George Antoniu, Consimţământul victimei - Revista de drept penal nr. 4/2003 15.Gomez Rivero - La responsabilidad penal del medico, Valencia, 2003, pg 542 şi următoarele 16.Grupul de Studii a Politicii Criminale - O alternativă la tratamentul juridic al disponibilităţii asupra propriei vieţi, 1993, p 21 17.Ioana, Vasiu- Drept penal partea specială, edit. Accent, Cluj-Napoca, 2005, pag. 82 18.Ion, Deleanu, Drept constituţional şi instituţii politice, edit Europa Nova, Bucureşti 1996, pag 78 19.I. 19.I... Mo Mora raru ru Stăn Stănes escu cu,, Drep Dreptt const constit ituţ uţio iona nall şi inst instit ituţ uţii ii poli politi tice ce,, edit edit.. Luminalex, Bucureşti 2001, pag. 200 20.Jakobs Gunthet - Suicid, eutanasie şi drept penal, editorial Tirant lo Blanch libros, Valencia, 1999, pg 58-59 şi pag 61 72

21.John Breck, Darul sacru al vieţii, Patmos Cluj, 2001, p. 257 22.Jose Parejo Guzman - Problemática juridica actual de la eutanasia en el ordenamiento juridica espanol, Revista general de derecho penal, 4 nov. 2005, pag. 4 23.Legea Nr. 46 din 21 ianuarie 2003 24.Legea nr. 301/2004 25.Legea Cadru nr. 41/14.11.2002, publicată în BOE 274/15.11.2002 26.L 26.Leg egiii Gene Generrale ale a Sănă Sănăttăţii ăţii,, Legea egea nr 14 din din 25. 25.04.1 04.198 986, 6, BOE 101/29.04.1986 27.Muniz, Valle– Comentarii la Noul Cod Penal, Thomson-Aranzadi, 2005,  pg 707 28.Muniz, Valle; Jose Manuel şi alţii – Comentarios al nuevo codigo penal, editia 4, edit Thomson-Aranzadi, 2005 29.Nicolae, Pavel- Consideraţii teoretice referitoare la dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică, Dreptul nr. 5/2003, pag 38 30. Platon, Republica III, 906 31. Ricardo Royo Villanueva - El derecho a morir sin dolor, Edit. Aguilar, Madrid, 1929, pag. 147/8; 151 şi 169 32.Roda Juan Cordoba, Aran Mercedes Garcia, Marcial Pans - Comentario al Codigo Penal. Parte Especial, vol. I, pg 42 33.Ro 33.Roxi xinn Clau Claus, s, Trat Tratam amie ient ntoo juri juridi dico co-p -pen enal al de la euth euthan anas asia ia,, Revi Revist staa electronica de ciencia penal y criminologia, RECPC 01-10 (1999). Adunar area ea Parl Parlam amen enta tară ră a Cons Consil iliu iulu luii Euro Europe pei, i, Reco Recoma mand ndar area ea nr. nr. 34. Adun

779/1976, http://www.unav.es/cdb/acoerec76-779.html Joseph ph R. Stan Stantton - La euta eutana nasi siaa y el falso also "der "derec echo ho a morir orir"" 35. Jose http://vidahumana.org/vidafam/eutanasia/falso.html Ioan Paul al-II-lea, Evangelium Vitae, 36. Papa http://www.vatican.va/edocs/ESL0080.HTM Radu Chi Chiriţă riţă - Drept reptul ul cons consti titu tuţţiona ionall la viaţ viaţăă şi drep dreptu tull pena penal, l, 37. Radu http://www.raduchirita.ro/articole/viata.pdf ; Sentinţa nr. 23 a CEDO pronunţată pronunţată în data de 29.04.2002 29.04.2002 în cazul Pretty 38. Sentinţa vs. UK, dosar nr. 2346/02, CEDH 2002-III, http://cmiskp.echr.coe.int/tkp197/portal.asp? sessionId=6805559&skin=hudoc-fr&action=request 39. http://es.wikipedia.org/wiki/Eutanasia 40. http://www.conoze.com/doc.php?doc=1544 41.http://www.religioustolerance.org/euthanas.htm 42. http://www.clarin.com/diario/2002/04/01/s-03701.htm 43. http://hebdomario.typepad.com/confidencial_7d/2005/04/holanda_recono c.html 44.http://www.wma.net/s/policy/c8.htm 45. http://www.wma.net/s/policy/e13b.htm 46.http://www.unav.es/cdb/dhbcedmcapitulo06.html 47.http://www.unav.es/cdb/dhbcedmcapitulo06.html 73

48.http://2005.rgnpress.ro/index.php? option=com_ab_calendar&month=07&year=2005&day=08&Itemid=1 49.http://stiri.rol.ro/stiri/2005/07/200589.htm 50. http://www.catholicdoctors.org.uk/Special_Documents/diane_pretty_judg ement.htm 51.http://assembly.coe.int/main.asp? Link=/documents/workingdocs/doc05/fdoc10495.htm 52.http://www.religioustolerance.org/euthanas.htm 53. http://www.echr.coe.int/Eng/Press/2002/jan/pret http://www.echr.coe.int/Eng/Press/2002/jan/prettyeprioritypress.ht tyeprioritypress.htm m 54. http://www.admd.net/eumonde.htm 55. http://www.admd.net/eumonde.htm 56.http://www.religioustolerance.org/euthanas.htm 57.http://www.religioustolerance.org/euthanas.htm 58. http://www.admd.net/eumonde.htm 59. http://www.admd.net/eumonde.htm 60. http://www.admd.net/eumonde.htm 61. http://www.admd.net/eumonde.htm 62. http://www.admd.net/eumonde.htm 63. http://www.admd.net/eumonde.htm 64.http://www.religioustolerance.org/euthanas.htm 65. http://www.muertedigna.org/textos/euta625.htm 66.http://www.monografias.com/trabajos/eutanasia/eutanasia.shtml 67. http://www.patriarhia.ro/bioetica/bioetica.php 68. www.euthanasia.com/sp-book1.html 69. www.muertedigna.org/ 70. www.geocities.com/jesalgadom/eutanasia_espanol1.html

74