Economie Micro Si Macro

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI

Conf. univ. dr. CLAUDIU DOLTU

BUCUREŞTI EDITURA ASE 2004

Copyright © 2004, Editura ASE Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate editurii. Adresă: Editura ASE Piaţa Romană nr. 6, sector 1, Bucureşti, România cod 701631 www.ase.ro [email protected]

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României DOLTU, CLAUDIU Economie : microeconomie şi macroeconomie/ Claudiu Doltu. – Bucureşti : Editura ASE, 2004 Bibliogr. ISBN 973-594-536-3 33

ISBN 973-594-536-3

Editura ASE Redactor: Lorena Stoica Tehnoredactare computerizată: Doroty Ionescu Copertă: Simona Buşoi

INTRODUCERE În primul an de studii la Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale vei participa la două cursuri introductive de Economie desfăşurate pe parcursul a două semestre. Obiectivul acestor cursuri este să ajute studenţii să înţeleagă modul economic de gândire. Altfel spus, participând la aceste cursuri te vei familiariza cu modul în care economiştii analizează şi explică ceea ce se întâmplă într-o economie. Mai devreme sau mai târziu, îţi vei căuta fie un loc stabil de muncă, fie o slujbă temporară, fie vei încerca să îţi construieşti propria afacere. Indiferent de dorinţele tale, experienţele în acest sens îţi vor fi influenţate, într-o mare măsură, de condiţiile generale din economie – pe care nu le poţi controla. Dacă vrei să devii un manager de succes va trebui să reuşeşti să evaluezi atât impactul deciziilor altor manageri, cât şi impactul condiţiilor macroeconomice asupra afacerii tale. Or, în acest sens, modul economic de gândire este foarte util. Acesta nu este un curs de Economie, ci doar un suport pentru cursul şi seminariile de Economie (Microeconomie şi Macroeconomie). Dacă îl cumperi şi îl foloseşti, verifici, implicit, veridicitatea primului Principiu din Economie – „Nu există prânz gratuit”. Când îl cumperi, renunţi să mai foloseşti banii respectivi la MacDonald’s sau renunţi să îi foloseşti pentru a cumpăra bilete la un film. Totodată, ca orice individ raţional, vei compara câştigurile şi costurile anticipate ale cumpărării acestui suport de curs. Cu siguranţă, un câştig va consta în faptul că în timpul cursului de

Microeconomie, te poţi concentra mai mult să înţelegi expunerea profesorului – eventual chiar pe un dialog cu profesorul – şi mai puţin pe a scrie „tot ce auzi”. Suportul de curs nu este suficient nici pentru a învăţa Economie şi, din păcate, nici măcar pentru a promova examenele de Microeconomie şi Macroeconomie din anul I. Suportul de curs te ajută, însă, să te descurci mai uşor atunci când îţi completezi cunoştinţele cu informaţiile dintr-un curs de Economie propriu-zis. Suportul de curs este ca o hartă – îţi arată drumurile şi unele clădiri, dar nu şi ce este în clădirile respective. De aceea, va trebui să îl completezi cu un curs de Economie propriu-zis. Poţi opta între mai multe cursuri universitare, care alocă suficient spaţiu informaţiilor descrise doar succint în acest suport.

Autorul

CUPRINS 1. PRINCIPIILE ECONOMIEI ..................................................................... 12 1.1 Cum decid indivizii.......................................................................................... 14 Principiul 1: Indivizii se confruntă cu renunţări .............................................. 14 Principiul 2: Costul unui lucru este dat de valoarea altui lucru la care se renunţă pentru a-l obţine ............................ 15 Principiul 3: Indivizii raţionali decid pe baza analizei marginale.................... 15 Principiul 4: Indivizii răspund la stimulente ................................................... 16 1.2 Cum interacţionează indivizii .......................................................................... 17 Principiul 5: În urma schimbului voluntar, fiecare participant la schimb poate fi mai bine situat................................................ 17 Principiul 6: Activitatea economică organizată de piaţă asigură o alocare eficientă a resurselor........................................ 18 Principiul 7: Uneori, guvernul poate îmbunătăţii, rezultatele pieţei ................ 19 1.3 Cum funcţionează economia ca un întreg ........................................................ 20 Principiul 8: Standardul de viaţă al unei ţări depinde de capacitatea ei de a produce bunuri şi servicii ......................... 20 Principiul 9: Preţurile cresc atunci când autorităţile tipăresc prea mulţi bani............................................................... 21 Principiul 10: Societatea are de ales pe termen scurt între inflaţie şi şomaj .................................................................... 21 2. MODUL ECONOMIC DE GÂNDIRE .................................................... 22 2.1 Economia ca ştiinţă ........................................................................................... 24 2.2 Economistul şi decizia de politică economică .................................................. 29 2.3 De ce există divergenţe între economişti .......................................................... 29 2.4 Modelul avantajului comparativ ....................................................................... 29 2.5 Interdependenţă şi câştiguri din schimb............................................................ 31 3. OFERTĂ ŞI CERERE ................................................................................ 36 3.1 Cererea .............................................................................................................. 38 3.2 Oferta ................................................................................................................ 43 3.3 Interacţiunea dintre ofertă şi cerere................................................................... 46 3.4 Aplicaţii ale ofertei şi cererii............................................................................. 48

4. OPERAŢIONALIZAREA CONCEPTELOR DE OFERTĂŞI CERERE .......................................................................... 52 4.1 Elasticitatea ....................................................................................................... 54 4.2 Aplicaţii ale elasticităţii .................................................................................... 63 5. ALEGEREA RAŢIONALĂ ŞI COMPORTAMETUL CONSUMATORULUI ................................................................................ 66 5. 1 Utilitatea şi consumatorul raţional ................................................................... 68 5.2 Efectul de substituţie şi efectul de venit............................................................ 69 5.3 Surplusul consumatorului ................................................................................. 70 5.4 Aplicaţie: Povara suplimentară a unei taxe....................................................... 73 6. COMERŢUL INTERNAŢIONAL............................................................ 74 6.1 Condiţiile comerţului ........................................................................................ 76 6.2 Câştigători şi pierzători din schimburile internaţionale .................................... 78 6.3 Argumente pentru restricţionarea schimburilor internaţionale ......................... 86 7. COSTUL ŞI PRODUCŢIA........................................................................ 90 7.1 Natura costurilor ............................................................................................... 92 7.2 Producţia şi costurile pe termen scurt ............................................................... 93 7.3 Costuri pe termen lung şi economii de scară .................................................... 98 8. OFERTA ÎN CONDIŢII DE CONCURENŢĂ PERFECTĂ .......... 100 8.1 Conceptul de structură a pieţei........................................................................ 102 8.2 Concurenţa perfectă şi oferta pe termen scurt................................................. 104 8.3 Echilibrul pe termen lung în condiţii de concurenţ perfectă ........................... 112 9. TEORIA MONOPOLULUI...................................................................... 116 9.1 Maximizarea profitului pentru monopolul pur................................................ 118 9.2 Discriminarea prin preţuri............................................................................... 123 9.3 Monopolul şi eşecul pieţei .............................................................................. 123 9.4 Regularizarea monopolului natural................................................................. 125 10. OLIGOPOLUL ŞI CONCURENŢA MONOPOLISTICĂ ............ 126 10.1 Concentrarea pieţei ....................................................................................... 128 10.2 Teoria oligopolului: interdependenţă şi înţelegere........................................ 129 10.3 Teoria concurenţei monopolistice................................................................. 133

11. MODELE FORMALE ALE OLIGOPOLULUI: MODELUL COURNOT ŞI TEORIA JOCURILOR...................... 136 11.1 Modelul Cournot........................................................................................... 138 11.2 Aplicarea teoriei jocurilor în economie ........................................................ 139 11.3 Jocuri cu sumă zero....................................................................................... 139 11.4 Jocuri cu sumă pozitivă................................................................................. 141 12. ROLUL ECONOMIC AL GUVERNULUI ....................................... 144 12.1 Guvernul în economia României .................................................................. 146 12.2 Rolul guvernului: externalităţi şi alte situaţii de eşec al pieţei...................... 149 12.3 Teoria căutării, dobîndirii şi păstrarii rentei şi eşecul intervenţiei guvernamentale............................................................................................. 152 13. PIEŢELE FACTORILOR STABILIREA PREŢURILOR PE PIEŢELE FACTORILOR............................................................... 154 13.1 Cererea de factori de producţie ..................................................................... 156 13.2 Oferta şi cererea pe piaţa muncii................................................................... 161 14. MĂSURAREA VENITULUI UNEI ŢĂRI........................................ 168 14.1 Veniturile şi cheltuielile într-o economie...................................................... 170 14.2 Măsurarea produsului intern brut (PIB) ........................................................ 171 14.3 Componentele produsului intern brut ........................................................... 171 14.4 Produsul intern brut nominal şi produsul intern brut real ............................. 172 14.5 Produsul intern brut şi bunăstarea economică............................................... 174 14.6 PIB potenţial şi PIB efectiv........................................................................... 174 15. MĂSURAREA COSTULUI VIEŢII ................................................... 176 15.1 Indicele preţurilor de consum (IPC).............................................................. 178 15.2 Corectarea variabilelor economice cu efectele inflaţiei ................................ 181 16. ECONOMISIRE, INVESTIŢII ŞI SISTEMUL FINANCIAR .... 184 16.1 Instituţii financiare în economia României ................................................... 186 16.2 Economisirea şi investiţiile în conturile naţionale ........................................ 189 16.3 Piaţa fondurilor ............................................................................................. 191

17. RATA NATURALĂ A ŞOMAJULUI ................................................ 196 17.1 Identificarea şomajului ................................................................................. 198 17.2 Legislaţia salariului minim............................................................................ 202 17.3 Sindicate şi negocieri colective ..................................................................... 203 17.4 Teoria salariilor de eficienţă................................................................ 204 18. SISTEMUL MONETAR ........................................................................ 206 18.1 Ce sunt banii ................................................................................................. 208 18.2 Banii în economia României......................................................................... 209 18.3 Sistemul bancar............................................................................................. 210 19. BANII ŞI INFLAŢIA .............................................................................. 220 19.1 Teoria clasică a inflaţiei ................................................................................ 222 19.2 Teoria cantitativă a banilor ........................................................................... 224 19.3 Seniorajul ...................................................................................................... 228 19.4 Inflaţia şi ratele dobânzii............................................................................... 228 19.5 Rata nominală a dobânzii şi cererea de bani ................................................. 230 19.6 Costurile sociale ale inflaţiei......................................................................... 232 20. ECONOMIE DESCHISĂ – CONCEPTE DE BAZĂ .................... 234 20.1 Fluxurile internaţionale de bunuri şi capital.................................................. 236 20.2 Preţurile în tranzacţiile internaţionale: cursuri de schimb nominale şi reale............................................................. 239 20.3 O teorie a determinării cursului de schimb: Paritatea Puterii de Cumpărare (PPP)........................................................... 242 21. UN MODEL MACROECONOMIC AL ECONOMIEI DESCHISE...246 21.1 Oferta şi cererea de fonduri în monedă locală şi străină ............................... 248 21.2 Echilibrul în economia deschisă ................................................................... 251 21.3 Implicaţiile politicilor guvernamentale şi implicaţiile diferitelor evenimente într-o economie deschisă ........................................................... 254 22. CERERE AGRREGATĂ ŞI OFERTĂ AGREGATĂ .................... 258 22.1 Caracteristicile fluctuaţiilor economice ........................................................ 260 22.2 Producţia reală şi nivelul preţurilor în modelul cerere agregată – ofertă agregată ................................................................. 262 22.3 Ajustarea automată a economiei ................................................................... 267

23. POLITICA MONETARĂ, POLITICA FISCALĂ ŞI CEREREA AGREGATĂ ................................................................. 272 23.1 Politica monetară şi cererea agregată............................................................ 274 23.2 Politica fiscală şi cererea agregată ................................................................ 280 23.3 Politici de stabilizare a economiei ................................................................ 284 24. Modelul acceleraţionist al inflaţiei............................................ 286 24.1 Modelul acceleraţionist al inflaţiei................................................................ 288 24.2 Efectele accelerării inflaţiei .......................................................................... 290 24.3 Recesiunea inflaţionistă şi ciclul Stop-Go ................................................... 295 BIBLIOGRAFIE............................................................................................... 301

CAPITOLUL 1

După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...

Economia studiază alocarea resurselor rare.

Economia studiază renunţările la care oamenii sunt siliţi să recurgă.

Ce este costul de oportunitate.

Ce înseamnă analiză marginală.

Cum afectează stimulentele comportamentul indivizilor.

De ce comerţul între indivizi şi între ţări poate fi benefic pentru fiecare.

Cum sunt alocate resursele de pieţe.

Ce determină anumite evoluţii în economie.

1.1 Cum adoptă indivizii decizii Principiul 1: Indivizii se confruntă cu renunţări Principiul 2: Costul unui lucru este dat de valoarea altui lucru la care se renunţă pentru a-l obţine Principiul 3: Indivizii raţionali decid pe baza analizei marginale Principiul 4: Indivizii răspund la stimulente 1.2 Cum interacţionează indivizii Principiul 5: În urma schimbului voluntar fiecare participant la schimb poate fi mai bine situat Principiul 6: Activitatea economică organizată de piaţă asigură o alocare eficientă a resurselor Principiul 7: Uneori, guvernul poate îmbunătăţii rezultatele pieţei 1.3 Cum funcţionează economia ca un întreg Principiul 8: Standardul de viaţă al unei ţări depinde de capacitatea ei de a produce bunuri şi servicii Principiul 9: Preţurile cresc atunci când autorităţile tipăresc prea mulţi bani Principiul 10: Societatea are de ales pe termen scurt între inflaţie şi şomaj

PRINCIPIILE ECONOMIEI

1.1 CUM ADOPTĂ INDIVIZII DECIZII 1.2

Raritate

Natura limitată a resurselor societăţii.

Aşa cum o familie nu poate oferi fiecărui membru tot ceea ce el îşi doreşte, nici o societate (ca întreg) nu poate oferi fiecărui individ cel mai înalt standard de viaţă la care el poate să aspire. Economia

Studiază alegerile pe care le fac oamenii şi acţiunile pe care ei le întreprind pentru a da cea mai bună utilizare resurselor rare, urmărind satisfacerea intereselor lor.

Principiile economiei se grupează în trei clase: Cum decid indivizii; Cum interacţionează indivizii în cadrul societăţii; Cum funcţionează economia ca un întreg. Principiul 1: Indivizii se confruntă cu renunţări („Nu există prânz gratuit”) Un student trebuie să decidă cum să-şi împartă timpul de studiu între diferite materii. O familie trebuie să decidă cum alocă venitul gospodăriei. Indivizii grupaţi în societate se confruntă cu diferite compromisuri/renunţări (de exemplu, apărare naţională vs. bunuri de consum; reglementări pentru protecţia mediului vs. reducerea veniturilor proprietarilor firmelor, reducerea veniturilor lucrătorilor; eficienţă vs. echitate). Cu cât o societate alocă mai multe resurse pentru apărare naţională, cu atât mai puţine resurse pot fi alocate pentru creşterea standardului de viaţă.

15

Principiile economiei

Legile care obligă firmele să diminueze poluarea cresc costurile de producţie pentru bunurile şi serviciile oferite de firme. Eficienţă

Capacitatea unei societăţi de a obţine cât mai mult posibil din resursele rare de care dispune.

Echitate

Capacitatea unei societăţi de a distribui prosperitatea economică, într-un mod echitabil, între membrii ei.

Unele politici, cum sunt cele care se referă la asistenţa socială sau la ajutorul de şomaj, încearcă să ajute pe acei membri ai societăţii care au performanţe economice mai mici şi/sau nu se pot descurca singuri. Alte politici, cum sunt cele care se referă la impozitarea venitului, cer membrilor societăţii care au succes financiar să contribuie mai mult decât alţi membri ai societăţii (care au un succes financiar mai mic) la susţinerea guvernului. Deşi aceste politici au calitatea de a realiza o echitate mai mare, ele au un cost sub forma reducerii eficienţei. Cunoaşterea faptului că indivizii se confruntă cu renunţări/compromisuri nu este suficientă pentru a şti ce decizii adoptă sau ar trebui să adopte indivizii. Totuşi, dacă oamenii iau în considerare compromisurile/renunţările pe care le presupun deciziile lor de-a lungul vieţii, creşte probabilitatea de a lua decizii bune (analizarea compromisurilor înseamnă, de fapt, analizarea opţiunilor disponibile). Principiul 2: Costul unui lucru este dat de valoarea altui lucru la care se renunţă pentru a-l obţine Adoptarea deciziilor necesită compararea costurilor şi a beneficiilor acţiunilor în desfăşurare. Totodată, costul unei acţiuni ar putea să nu fie atât de evident cum pare la o primă vedere. Cost de oportunitate

Valoarea şanselor sacrificate ca urmare a deciziei de a folosi resursele disponibile într-un mod şi nu în altul.

Principiul 3: Indivizii raţionali decid pe baza analizei marginale În viaţa de zi cu zi, deciziile ocolesc situaţiile extreme. Schimbări marginale

Mici ajustări ale unui plan în curs de desfăşurare.

16

Microeconomie

Indivizii şi firmele pot adopta decizii mai bune pe baza analizei marginale. Un decident raţional se angajează într-o acţiune dacă şi numai dacă beneficiul marginal generat de acţiunea respectivă este mai mare decât costul ei marginal. Principiul 4: Indivizii răspund la stimulente Deoarece oamenii decid comparând costurile şi beneficiile deciziilor lor, comportamentul indivizilor se poate schimba atunci când se modifică beneficiile sau costurile. Altfel spus, indivizii răspund la stimulente. Politicile publice afectează costurile şi beneficiile pe care le implică acţiunile indivizilor şi, de aceea, ele influenţează comportamentul oamenilor. De exemplu, impunerea unei taxe asupra benzinei încurajează oamenii să folosească maşini cu litraj mic (un consum mai mic de benzină). De asemenea, taxele mari asupra benzinei încurajează indivizii să folosească în mai mare măsură mijloacele de transport în comun, comparativ cu folosirea autoturismelor proprii sau să se mute cu locuinţa mai aproape de locul de muncă. Atunci când decidenţii în politica publică ignoră sau nu reuşesc să înţeleagă modul în care politicile lor afectează stimulentele, ei obţin rezultate departe de cele dorite. Exemplu: Legislaţia privind circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice obligă producătorii de autoturisme să doteze maşinile cu diferite dispozitive de siguranţă, între care centurile de siguranţă pentru pasageri. Efectul direct al acestei legislaţii este evident: în toate autoturismele există centuri de siguranţă, mai mulţi pasageri folosesc centura de siguranţă şi astfel creşte probabilitatea de supravieţuire a lor în caz de accident. Altfel spus: Centura de siguranţă salvează vieţi. Dar, Oamenii îşi schimbă comportamentul ca răspuns la stimulentul care îi priveşte. Comportamentul relevant este viteza şi atenţia cu care sunt conduse autovehiculele. Conducerea autovehiculului cu viteză redusă şi cu atenţie crescută este costisitoare, deoarece consumă timpul şi energia conducătorului auto.


17

Atunci când decide cât de sigur să circule, indivizii raţionali compară beneficiul marginal generat de siguranţă şi costul marginal al siguranţei. În acest fel se explică de ce oamenii circulă cu viteză mai mică atunci când şoselele sunt acoperite cu gheaţă sau zăpadă, decât atunci când şoselele sunt curate. Centura de siguranţă reduce costurile accidentelor pentru şoferi, deoarece purtarea ei reduce probabilitatea decesului sau a vătămărilor grave în urma unui accident. Prin urmare, centura de siguranţă reduce beneficiul generat de conducerea autoturismului cu viteză mică şi cu atenţie ridicată. În consecinţă, rezultatul final este creşterea numărului de accidente, o scădere mică a numărului de şoferi decedaţi şi o creştere a numărului de pietoni şi biciclişti accidentaţi. Lecţie: Pentru analizarea oricărei politici publice trebuie luate în considerare nu numai efectele ei directe, dar şi efectele ei indirecte, care sunt generate de alterarea stimulentelor. Dacă o decizie de politică publică afectează stimulentele, oamenii îşi schimbă comportamentul.

1.2 CUM INTERACŢIONEAZĂ INDIVIZII Principiul 5: În urma schimbului voluntar, fiecare participant la schimb poate să fie mai bine situat Examplul 1: Concurenţa între firmele din Ungaria şi firmele din România Este adevărat, multe firme din Ungaria oferă produse alimentare similare cu cele oferite de firmele din România. Dar, Comerţul dintre România şi Ungaria nu este o întrecere sportivă în care o echipă pierde şi alta câştigă. Dimpotrivă, comerţul între două ţări face ca fiecare ţară să câştige.

18

Microeconomie

Examplul 2: Ce afectează liberul schimb propria voastră famile Când un membru al familiei tale caută un loc de muncă, el intră în competiţie cu membrii altor familii care, la rândul lor, caută un loc de muncă. De asemenea, familiile intră în competiţie şi atunci când merg la cumpărături – fiecare familie vrea să cumpere cele mai bune produse şi servicii, cu cele mai mici preţuri posibile. Dar, În ciuda acestei concurenţe, familia ta nu ar fi mai bine situată dacă s-ar izola de celelalte familii din societate. Dacă s-ar izola, o familie ar trebui să consume doar ceea ce produce singură – de la îmbrăcăminte, până la locuinţă şi spectacole de divertisment sau filme. Orice familie are mai mult de câştigat folosindu-şi abilitatea de a schimba cu alţi membri ai societăţii bunuri şi servicii. Schimbul (comerţul) permite fiecărui individ să se specializeze în activitatea pe care o poate desfăşura cel mai bine. Intrând în relaţii de schimb, oamenii pot cumpăra o varietate mai mare de bunuri şi servicii cu costuri mai mici. Lecţii: ⇒ Ţările, ca şi familiile, câştigă atunci când îşi folosesc abilitatea de a intra în relaţii de schimb; ⇒ Schimbul (comerţul) permite ţărilor să se specializeze în activităţile pe care le desfăşoară cel mai bine şi le permite să se bucure de o varietate mai mare de bunuri şi servicii; ⇒ Maghiarii, ca şi germanii sau egiptenii sunt, pentru români, atât concurenţi, cât şi parteneri în economia mondială. Principiul 6: Activitatea economică organizată de piaţă asigură o alocare eficientă a resurselor Înainte de anul 1990, economia României funcţiona pe baza premisei că planificarea centralizată la nivelul guvernului poate să ghideze activitatea economică. Planificatorii centrali decideau ce bunuri şi servicii să se producă, în ce cantităţi să fie produse şi cine să le consume. Teoria din spatele planificării centralizate susţinea că doar guvernul poate organiza activitatea economică în aşa fel încât să promoveze bunăstarea economică la nivelul întregii ţări.

19


Astăzi, cele mai multe ţări, care înainte de anii 1990 aveau economii centralizate, au abandonat acest sistem şi încearcă să promoveze economia bazată pe legile pieţei. Economie de piaţă

O economie care alocă resursele prin deciziile descentralizate ale unei multitudini de firme şi gospodării, care interacţionează pe pieţe pentru a dobândi bunuri şi servicii.

Într-o economie de piaţă, indivizii sunt preocupaţi în primul rând de propria bunăstare şi nimeni nu urmăreşte bunăstarea economică a societăţii ca întreg. Cu toate acestea, deşi procesul de decizie privind alocarea resurselor este descentralizat şi deşi interesul personal este dominant, economiile bazate pe piaţă au obţinut un succes remarcabil în organizarea activităţii economice în aşa fel încât aceasta să promoveze bunăstarea economică generală. Cum de este posibil acest lucru? Preţurile sunt instrumentul cu care „mâna invizibilă” conduce activitatea economică. Preţurile reflectă atât valoarea pe care societatea o atribuie unui bun, cât şi costul producerii lui. Deoarece gospodăriile şi firmele folosesc preţurile atunci când decid ce să cumpere şi ce să vândă, ele ţin seama, în mod implicit, şi de valoarea beneficiilor şi costurilor sociale ale acţiunilor lor. Preţurile ghidează decidenţii individuali spre atingerea unor rezultate care, în multe cazuri, maximizează bunăstarea la nivelul întregii societăţi. Principiul 7: Uneori, guvernul poate îmbunătăţi rezultatele pieţei Intervenţia guvernului în economie este justificată de două argumente: promovarea eficienţei şi promovarea echităţii. De aceea, cele mai multe politici guvernamentale urmăresc fie să mărească „prăjitura economică”, fie să schimbe modul în care ea se împarte în societate. Uneori, din diferite motive, mâna invizibilă nu funcţionează – piaţa eşuează în alocarea eficientă a resurselor. Eşec al pieţei

O situaţie în care piaţa eşuează în alocarea eficientă a resurselor.

20

Microeconomie

Externalitate

Impactul acţiunilor unei persoane asupra bunăstării altei persoane din vecinătate.

Putere de piaţă

Abilitatea unui singur actor economic (sau a unui grup mic de actori) de a influenţa substanţial preţurile pieţei.

Afirmaţia conform căreia, uneori, guvernul poate să îmbunătăţească rezultatele pieţei nu presupune şi faptul că guvernul reuşeşte întotdeauna acest lucru. Politicile publice nu sunt făcute de îngeri, ci sunt rezultatul unor procese politice, care sunt departe de a fi perfecte. Uneori, sunt promovate anumite politici doar cu scopul de a îmbogăţi anumite grupuri de indivizi. Alteori, sunt promovate politici cu bune intenţii, dar cei care le promovează nu deţin suficiente informaţii pentru a decide astfel încât să genereze rezultatele dorite. 1.3 CUM FUNCŢIONEAZĂ ECONOMIA CA ÎNTREG Principiul 8: Standardul de viaţă al unei ţări depinde de capacitatea ei de a produce bunuri şi servicii Atât diferenţele între standardele de viaţă dintre ţări, cât şi schimbările în standardele de viaţă sunt explicate de diferenţele de productivitate care există în diferite ţări. Productivitate

Cantitatea de bunuri şi servicii rezultată din fiecare oră de muncă a unui lucrător.

Implicaţii pentru politicile publice: Cum afectează politicile publice abilitatea de a produce bunuri şi servicii? Pentru a creşte standardele de viaţă, decidenţii în politicile publice trebuie să crească productivitatea în economie, prin asigurarea posibilităţii ca lucrătorii să dobândească un nivel ridicat de educaţie şi prin asigurarea accesului întreprinzătorilor la resursele necesare şi la cele mai bune tehnologii disponibile. Dar, Deficitul bugetului guvernamental – cheltuieli ale guvernului mai mari decât veniturile acestuia – are un impact nefavorabil asupra productivităţii în economie. Atunci când guvernul trebuie să-şi finanţeze deficitul, se

21


împrumută pe pieţele financiare, în acelaşi mod în care se împrumută o firmă pentru a-şi extinde activitatea sau un invidid, pentru a-şi finanţa studiile. Atunci când guvernul se împrumută, reduce cantitatea de fonduri disponibile pentru indivizi şi pentru firme. Deficitul bugetar reduce investiţiile în capital fizic. Cum investiţii mai mici astăzi înseamnă o productivitate mai mică în viitor, deficitul bugetar împiedică ridicarea standardului de viaţă la nivelul unei societăţi. Principiul 9: Preţurile cresc atunci când autorităţile tipăresc prea mulţi bani Inflaţie

O creştere a nivelului general al preţurilor în economie.

Lecţii din istoria economică: Atunci când autorităţile pun în circulaţie mari cantităţi de bani, valoarea banilor scade (Germania, în anul 1920). Nivelul înalt al inflaţiei este asociat cu creşterea rapidă a cantităţii de bani (România, în anii 1992-1993), iar un nivel mai scăzut al inflaţiei este asociat cu o creştere mai mică a cantităţii de bani (România în prezent). Principiul 10: Societatea are de ales, pe termen scurt, între inflaţie şi şomaj Dacă inflaţia poate fi explicată atât de uşor, de ce decidenţii în politica economică reuşesc atât de greu să scadă inflaţia? Reducerea inflaţiei este însoţită adesea de o creştere temporară a şomajului. Curba Phillips

O reprezentare grafică a compromisului pe termen scurt între inflaţie şi şomaj.

De ce există acest compromis pe termen scurt? În economie nu toate preţurile se ajustează imediat la scăderea cantităţii de bani (pe termen scurt, preţurile sunt rigide). Atunci când autorităţile micşorează cantitatea de bani din economie, volumul cheltuielilor efectuate de indivizi scade. Cheltuielile mai mici, împreună cu preţurile care se menţin la un nivel înalt, diminuează volumul de vânzări al firmelor. Scăderea vânzărilor determină firmele să concedieze lucrători. Prin urmare, reducerea cantităţii de bani creşte temporar şomajul – până în momentul în care preţurile se ajustează la această schimbare.

CAPITOLUL 2


Rolul ipotezelor şi al modelelor în ştiinţa economică.

Modelul fluxului circular şi frontiera posibilităţilor de producţie.

Distincţia dintre microeconomie şi macroeconomie.

Distincţia dintre economia pozitivă şi economia normativă.

De ce economiştii nu se înţeleg întotdeauna între ei.

Ce este avantajul comparativ.

Cum se aplică teoria avantajului comparativ în viaţa de zi cu zi.

2.1 Economia ca ştiinţă Ö Metoda ştiinţifică: observare, formularea teoriei şi reluarea observării Ö Rolul ipotezelor Ö Modele economice Ö Fluxul circular Ö Frontiera posibilităţilor de producţie Ö Microeconomie şi macroeconomie 2.2 Economistul şi decizia de politică economică Ö Economie pozitivă şi economie normativă 2.3 De ce există divergenţe între economişti 2.4 Modelul avantajului comparativ 2.5 Interdependenţă şi câştiguri din schimb

MODUL ECONOMIC DE GÂNDIRE

Fiecare ştiinţă are un limbaj propriu şi un mod de gândire propriu. Economia nu face excepţie de la această realitate. De exemplu, economiştii utilizează concepte proprii: ofertă şi cerere, elasticitate, avantaj comparativ, surplus al consumatorului, pierdere socială. 2.1 ECONOMIA CA ŞTIINŢĂ Economiştii încearcă să abordeze analizele lor cu obiectivitatea specifică ştiinţei: formulează o teorie, culeg date şi apoi analizează datele pentru a verifica dacă teoria formulată se susţine sau este respinsă. Esenţa ştiinţei este metoda ştiinţifică – dezvoltarea neutră a unor teorii care explică modul în care funcţionează lumea şi testarea acestor teorii. Metoda ştiinţifică: observare, formularea teoriei şi reluarea observării Exemplul 1: Un economist dintr-o anumită ţară observă că preţurile cresc rapid. Plecând de la această observare, el încearcă să elaboreze o teorie a inflaţiei. Teoria ar putea presupune că inflaţia apare atunci când autorităţile măresc prea rapid cantitatea de bani din economie. (Acesta este şi unul dintre cele 10 principii ale economiei). Pentru a testa această teorie, economistul poate culege şi analiza date cu privire la preţuri şi la cantitatea de bani din mai multe ţări. În cazul în care nu ar exista nici o legătură între ritmul de creştere al preţurilor şi creşterea cantităţii de bani, economistul ar începe să aibă îndoieli cu privire la validitatea teoriei sale. Dacă, însă, creşterea preţurilor şi creşterea cantităţii de bani sunt semnificativ corelate – aşa cum în realitate este cazul – economistul ar deveni mult mai încrezător în validitatea teoriei lui.

Modul economic de gândire

25

Spre deosebire de alte ştiinţe, în Economie experimentele sunt foarte greu de realizat. De exemplu, un economist care studiază inflaţia nu are posibilitatea să manipuleze politica monetară a unei ţări doar pentru a genera date utile studiului său. În mod obişnuit, economiştii trebuie să foloseasă datele care sunt disponibile. Pentru economişti, evoluţiile întâlnite de-a lungul timpului – şi care sunt surprinse de istorie – sunt cel mai bun înlocuitor al experimentelor. Rolul ipotezelor Ipotezele uşurează înţelegerea realităţii. Exemplul 2: Pentru studierea efectelor comerţului internaţional să considerăm că în lume există doar două ţări şi două produse. Desigur, lumea reală este mult mai complexă. Dar, odată înţelese efectele comerţului internaţional pentru doar două ţări şi două produse – într-o lume imaginară – aceste efecte pot fi mult mai uşor înţelese în contextul unei lumi mult mai complexe. Arta gândirii ştiinţifice constă în selectarea ipotezelor utilizate pentru a explica un fenomen. Întotdeauna utilizarea unor ipoteze diferite conduce la concluzii diferite în studierea aceleiaşi probleme. Exemplul 3: Ce se întâmplă în economie atunci când autorităţile alterează cantitatea de bani din economie? (care este răspunsul preţurilor?) Plecând de la faptul că multe preţuri din economie se modifică în mod aleator, pentru studierea efectelor pe termen scurt ale unei asemenea politici, se pot formula două ipoteze: Prima ipoteză: mişcarea preţurilor nu este semnificativă. A doua ipoteză: preţurile sunt rigide. Pentru studierea efectelor pe termen lung ale acestei politici, se poate formula o altă ipoteză: preţurile sunt flexibile.

26

Microeconomie

Modele economice În mod frecvent, modelele economice constau în grafice şi ecuaţii; ele omit, în mod deliberat, multe detalii pentru a permite concentrarea atenţiei asupra aspectelor considerate importante. Model

O reprezentare simplificată a modului în care se desfăşoară anumite fapte economice.

Previziune condiţională

O predicţie asupra viitorului evenimentelor economice, formulată adesea astfel: „Dacă A, atunci B, celelalte condiţii rămânând neschimbate”.

Modelul fluxului circular Fluxul circular

Un model simplificat al economiei care arată fluxurile monetare şi de bunuri dintre gospodării şi firme.

Figura 2.1 Modelul fluxului circular Venituri

Bunuri şi servicii vândute

PIEŢELE BUNURILOR ŞI SERVICIILOR Firmele vând Gospodăriile cumpără

FIRMELE Produc şi vând bunuri şi servicii Angajează şi utilizează factori de producţie Inputuri pentru producţie Salarii, rentă şi profit

Cheltuieli

Bunuri şi servicii cumpărate

GOSPODĂRIILE Cumpără şi consumă bunuri şi servicii Deţin şi vând factori de producţie

PIEŢELE FACTORILOR DE PRODUCŢIE Gospodăriile vând Firmele cumpără

Muncă, pământ şi capital Venit

27


Această diagramă este o reprezentare simplificată a modului de organizare a economiei. Milioane de gospodării şi firme decid individual. Gospodăriile şi firmele interacţionează pe pieţele bunurilor şi serviciilor – unde firmele vând şi gospodăriile cumpără – şi pe pieţe factorilor – unde gospodăriile sunt vânzători şi firmele sunt cumpărători. Săgeţile dinspre exterior reprezintă fluxul de lei, iar săgeţile dinspre interior reprezintă fluxul de bunuri şi servicii. Frontiera posibilităţilor de producţie

Pantofi (miloane perechi/an)

Figura 2.2 Frontiera posibilităţilor de producţie

B

C D E Costul de oportunitate este înclinaţia frontierei A Compact discuri (milioane/an)

Frontiera posibilităţilor de producţie

Un grafic care arată combinaţiile posibile de bunuri care pot fi produse într-o economie în condiţii date de înzestrare cu factori de producţie şi tehnologie.

28

Microeconomie

Pantofi (milioane perechi/an)

Figura 2.3 Expansiunea frontierei posibilităţilor de producţie

FPP3 FPP2 FPP1

Compact discuri (milioane/an)

Microeconomie şi macroeconomie Domeniul de cercetare al Economiei este divizat în două sub-domenii: Microeconomie şi Macroeconomie. Microeconomie

Studiul alegerilor şi acţiunilor agenţilor economici (gospodării, firme, guvern etc.).

De exemplu, un microeconomist ar putea studia efectele controlului chiriilor asupra pieţei imobiliare din Bucureşti, impactul concurenţei firmelor străine asupra industriei alimentare din România, sau efectele învăţământului obligatoriu asupra veniturilor lucrătorilor. Macroeconomie

Studiul fenomenelor economice generale, incluzând inflaţia, şomajul şi creşterea economică.

29


De exemplu, un macroeconomist ar putea studia efectele împrumuturilor contractate de guvern asupra ratelor dobânzii, modificarea ratei şomajului sau diferite politici de creştere a standardului de viaţă. 2.2 ECONOMISTUL ŞI DECIZIA DE POLITICĂ ECONOMICĂ Economie pozitivă şi economie normativă Economie pozitivă

O abordare a ştiinţei economice care operează cu afirmaţii despre faptele economice şi despre legăturile dintre ele.

Exemplu: „Legislaţia salariului minim generează şomaj.” Economie normativă

O abordare a ştiinţei economice concentrată pe elaborarea de judecăţi de valoare în legătură cu politici economice sau în legătură cu condiţiile economice (ce condiţii economice sunt bune sau rele).

Exemplu: „Guvernul ar trebui să mărească bursele studenţilor.” 2.3 DE CE EXISTĂ DIVERGENŢE ÎNTRE ECONOMIŞTI Economiştii pot să nu fie de acord în legătură cu validitatea teoriilor pozitive alternative care explică diverse fenomene. Economiştii pot avea credinţe în valori diferite şi, prin urmare, diferite concepţii normative asupra obiectivelor de politică economică. 2.4 MODELUL AVANTAJULUI COMPARATIV Avantaj comparativ

Abilitatea de a produce un bun sau un serviciu cu un cost de oportunitate mai mic decât alt individ sau decât o altă ţară.

30

Microeconomie

Principiul avantajului comparativ (exemplu) SUA 1 tractor = 100 ore de muncă 1 pereche pantofi = 2 ore de muncă

România 1 tractor = 500 ore de muncă 1 pereche pantofi = 5 ore de muncă

SUA: deplasarea unui lucrător din producţia de pantofi în cea de tractoare pentru a produce cu un tractor mai mult înseamnă renunţarea la producerea a 50 perechi de pantofi. România: deplasarea unui lucrător din producţia de pantofi în cea de tractoare pentru a produce cu un tractor mai mult (500 ore) înseamnă renunţarea la producerea a 100 perechi de pantofi. Aşadar, România are un avantaj comparativ în producţia de pantofi. Presupunem că fiecare ţară produce iniţial 1 milion de tractoare pe an şi 100 milioane perechi de pantofi pe an. Apoi, fiecare ţară îşi modifică producţia în direcţia în care are un avantaj comparativ.

SUA produc în plus 100.000 tractoare pe an, modificând astfel producţia de pantofi cu 10 milioane ore de muncă; producţia de pantofi scade cu 5 milioane perechi;

România îşi măreşte producţia de pantofi cu 7 milioane perechi pe an, modificând astfel cu 35 milioane ore de muncă producţia de tractoare; producţia de tractoare scade cu 70.000 tractoare.

În urma acestor modificări, producţia anuală din ambele bunuri a crescut:

În SUA, producţia de tractoare a crescut cu 100.000 bucăţi. În România producţia de tractoare a scăzut cu 70.000 de bucăţi. Câştigul total net este de 30.000 tractoare;

În România, producţia de pantofi a crescut cu 7 milioane perechi. În SUA producţia de pantofi a scăzut cu 5 milioane perechi. Câştigul total net este de 2 milioane perechi de pantofi.

31


Câştiguri din comerţ (exemplu) SUA A. Înainte de schimb

România

Tractoare produse consumate Pantofi (perechi) produse consumate B. După schimb

1.000.000 Tractoare produse 1.000.000 consumate Pantofi (perechi) 100.000.000 produse 100.000.000 consumate

Tractoare produse exportate consumate Pantofi (perechi) produse exportate consumate

1.100.000 Tractoare produse ............... exportate ............... consumate Pantofi (perechi) 95.000.000 produse ............... exportate ............... consumate

1.000.000 1.000.000 100.000.000 100.000.000 930.000 ............... ............... 107.000.000 ............... ...............

Stabiliţi o cale de negociere între cele două ţări pe marginea repartizării surplusului total de producţie (tractoare şi pantofi). 2.5 INTERDEPENDENŢĂ ŞI CÂŞTIGURI DIN SCHIMB Emil şi Mihai lucrează fiecare 40 de ore pe săptămână. Ei îşi pot aloca timpul pentru a cultiva cartofi, pentru a creşte animale sau, în diferite proporţii, pentru ambele activităţi. Emil şi Mihai au condiţii diferite şi, firesc, nu au aceeaşi pricepere şi îndemânare (vezi tabelul de mai jos). Oportunităţile de producţie pentru Emil şi Mihai Ore necesare producerii unui kilogram de: Cartofi Carne

Cantitate produsă în 40 de ore: Cartofi Carne

Emil

10 ore/kg

20 ore/kg

4 kg

2 kg

Mihai

8 ore/kg

1 oră/kg

5 kg

40 kg

32

Microeconomie

Figura 2.4 Frontierele posibilităţilor de producţie pentru Emil şi Mihai

Emil

Mihai Carne (kg)

Carne (kg)

40

20

2 1 0

B

A

2 Cartofi (kg)

4

0

2,5

5 Cartofi (kg)

Frontierele posibilităţilor de producţie arată combinaţiile de carne şi cartofi pe care le pot produce Emil şi Mihai. Dacă Emil alocă toate cele 40 de ore pentru cultivarea cartofilor, obţine (săptămânal) 4 kg de cartofi şi zero kg de carne. Dacă alocă tot timpul pentru creşterea animalelor, obţine 2 kg de carne şi zero kg de cartofi. Dacă Emil îşi împarte timpul în mod egal între cele două activităţi (20 de ore pentru fiecare), obţine 2 kg de cartofi şi 1 kg de carne (punctul A pe frontiera posibilităţilor de producţie). Dacă Mihai alocă toate cele 40 de ore pentru cultivarea cartofilor, obţine (săptămânal) 5 kg de cartofi şi zero kg de carne. Dacă alocă tot timpul pentru creşterea animalelor, obţine 40 kg de carne şi zero kg de cartofi. Dacă Mihai îşi împarte timpul în mod egal între cele două activităţi (20 de ore pentru fiecare), obţine 20 kg de carne şi 2,5 kg de cartofi (punctul B pe frontiera posibilităţilor de producţie). Dacă Emil şi Mihai rămân izolaţi unul faţă de celălalt, fiecare va consuma exact ceea ce produce. Bunăstarea lor poate să crească dacă fiecare se specializează într-o anume activitate şi intră în relaţii de schimb.

33


După câţiva ani, în care cei doi consumă combinaţiile din punctele A şi B, Mihai face o propunere: Mihai: Emil, îţi propun o afacrere! Tu ar trebui să nu mai creşti animale şi să îţi aloci tot timpul cultivării cartofilor. În acest fel, dacă aloci 40 de ore pe săptămână cultivării cartofilor vei produce (săptămânal) 4 kg de cartofi. Dacă îmi dai mie un kilogram de cartofi îţi dau în schimb 3 kg de carne. Astfel, vei putea consuma săptămânal 3 kg de cartofi şi 3 kg de carne, mai bine decât situaţia de acum, când consumi 2 kg de cartofi şi 1 kg de carne. Emil:

Pare o afacere bună pentru mine. Dar, nu înţeleg de ce îmi propui aşa ceva. Dacă afacerea este atât de bună pentru mine nu poate fi bună şi pentru tine…

Mihai: Este o afacere bună şi pentru mine! Dacă aloc 24 de ore pe săptămână pentru creşterea animalelor şi 16 ore pentru cultivarea cartofilor, obţin (săptămânal) 24 kg de carne şi 2 kg de cartofi. După ce îţi dau ţie 3 kg de carne în schimbul 1 kg de cartofi voi avea 21 kg of carne şi 3 kg de cartofi. În acest fel, voi avea cantităţi de carne şi cartofi mai mari decât am acum. Figura 2.5 Creşterea oportunităţilor de consum datorită schimbului

Emil Carne (kg)

Mihai

Consumul în condiţii de izolare

2

0

40

C

3

1

Carne (kg)

Consumul după schimb

A

2

3

Cartofi (kg)

4

21 20

0

D

Consumul după schimb

B

Consumul în condiţii de izolare

2,5 3

5

Cartofi (kg)

34

Microeconomie

Schimbul propus oferă ambilor posibilitatea de a dispune de cantităţi mai mari din ambele bunuri. Acest lucru nu ar fi fost posibil în condiţii de izolare. După schimb, Emil poate să consume combinaţia din punctul C, în loc de cea din punctul A, iar Mihai poate dispune de combinaţia din punctul D, în loc de cea din punctul B. Costul unei activităţi poate fi privit şi dintr-o altă perspectivă: în loc să se compare inputurile necesare unei activităţi, se pot compara costurile de oportunitate. Costul de oportunitate al cultivării cartofilor pentru Mihai: Pentru a produce 1 kg de cartofi, Mihai are nevoie de 8 ore de muncă. Alocând 8 ore de muncă producerii unui kg de cartofi, Mihai alocă 8 ore mai puţin creşterii animalelor. Deoarece Mihai are nevoie de numai 1 oră pentru a produce 1 kg de carne, 8 ore de muncă generează 8 kg de carne. Prin urmare, costul de oportunitate al producerii 1 kg de cartofi pentru Mihai este 8 kg de carne. Costul de oportunitate al cultivării cartofilor pentru Emil: Pentru a produce 1 kg de cartofi, Emil are nevoie de 10 ore de muncă. Alocând 10 ore de muncă producerii unui kg de cartofi, Emil alocă 10 ore mai puţin creşterii animalelor. Deoarece Emil are nevoie de 20 ore pentru a produce 1 kg de carne, 10 ore de muncă generează 0,5 kg de carne. Prin urmare, costul de oportunitate al producerii 1 kg de cartofi pentru Emil este 0,5 kg de carne. Costurile de oportunitate ale producerii de cartofi şi carne Costul de oportunitate al producerii de: Cartofi

Carne

Emil

0.5 kg carne

2 kg cartofi

Mihai

8 kg carne

1/8 kg cartofi


35

În acest exemplu, Emil are un cost de oportunitate mai mic în producerea cartofilor decât Mihai (0,5 kg de carne faţă de 8 kg de carne). Mihai are un cost de oportunitate mai mic decât Emil în producerea de carne (1/8 kg de cartofi, faţă de 2 kg de cartofi). Aşadar, Emil are un avantaj comparativ în producerea cartofilor şi Mihai are un avantaj comparativ în producerea cărnii. Ar fi imposibil ca o persoană să aibă un avantaj comparativ în producerea ambelor bunuri!

CAPITOLUL 3


Cum afectează preţul unui bun sau serviciu cantitatea cerută de cumpărători.

Semnificaţia condiţiilor pieţei care influenţează cererea.

Cum influenţează preţurile şi alte condiţii ale pieţei cantităţile de bunuri sau servicii oferite de producători.

Cum interacţiunea dintre ofertă şi cerere determină preţul de piaţă al unui bun sau serviciu.

De ce preţurile şi cantităţile se modifică în urma schimbărilor condiţiilor pieţei.

Cum sunt afectate operaţiunile pe pieţe de „sprijinirea preţurilor” şi de „limitarea preţurilor”.

3.1 Cererea Ö Curba cererii Ö Deplasarea de-a lungul curbei cererii Ö Deplasarea curbei cererii 3.2 Oferta Ö Deplasarea de-a lungul curbei ofertei Ö Deplasarea curbei ofertei 3.3 Interacţiunea dintre ofertă şi cerere Ö Echilibrul pieţei Ö Penuria (deficitul de marfă pe piaţă) Ö Surplusul (excedentul de marfă pe piaţă) Ö Modificarea condiţiilor pieţei 3.4 Aplicaţii ale ofertei şi cererii Ö Schimbarea condiţiilor pieţei: piaţa serviciilor de stomatologie Ö „Sprijinirea preţurilor”: piaţa laptelui Ö Limitarea preţurilor: chiriile pentru locuinţe

OFERTĂ ŞI CERERE

3.1 CEREREA Legea cererii

Principiu conform căruia, dacă celelalte condiţii nu se schimbă, cantitatea dintr-un bun cerută de cumpărători tinde să crească atunci când preţul scade sau tinde să scadă atunci când preţul creşte.

În general, legea cererii se confirmă, deoarece:

este probabil ca atunci când preţul unui bun sau serviciu scade, iar preţurile celorlalte bunuri sau servicii nu se modifică, oamenii să înlocuiasacă în consum bunurile mai scumpe cu bunuri mai ieftine;

oamenii se simt puţin mai bogaţi atunci când preţul unui bun sau serviciu scade, iar preţurile celorlalte bunuri şi servicii nu se modifică. În acest caz, oamenii folosesc puterea de cumpărare suplimentară pentru a cumpăra cantităţi mai mari de bunuri şi servicii – incluzând şi bunul sau serviciul al cărui preţ a scăzut.

Cantitate cerută

Cantitatea dintr-un bun pe care cumpărătorii sunt dispuşi şi pot să o cumpere de-a lungul unei perioade de timp (nu se confundă cu cantitatea dorită).

Dacă un individ are nevoie de o operaţie de implant dentar pentru a evita pierderea danturii, dar nu poate să plătească preţul operaţiei, nici un stomatolog nu îşi va aloca resursele pentru această operaţie. În acest caz, cererea pentru implanturi este zero, indiferent cât de mare este nevoia de operaţie.

Ofertă şi cerere

39

Celelalte condiţii nu se schimbă

O schimbare a preţului unui bun este numai unul dintre factorii care afectează cantitatea pe care oamenii sunt dispuşi să o cumpere.

Este probabil ca oamenii să cumpere mai multe bunuri şi servicii atunci când veniturile lor reale cresc, deşi preţurile bunurilor şi serviciilor nu se modifică. De exemplu, creşterea preferinţei pentru alimente cu conţinut scăzut de colesterol determină oamenii să cumpere cantităţi mai mari din aceste bunuri, chiar dacă preţurile sunt neschimbate. Cererea este influenţată de alţi factori, chiar şi atunci când preţurile nu se modifică. Curba cererii O reprezentare grafică a relaţiei dintre preţul unui bun şi cantitatea din acel bun cerută de cumpărători.

Curba cererii

Figura 3.1 O curbă a cererii pentru carne de pui (a) Preţul unui kilogram de carne de pui (lei/kg) 80.000 60.000 40.000 20.000

A B

Cantitatea de carne de pui cerută (milioane kg/an) 2 3 4 5

(b) 100

Preţ (mii lei/kg)

80 60 40

A

B

20

0

1 2 4 5 3 Cantitate de carne de pui (mil. kg/an)

6

40

Microeconomie

Deplasarea de-a lungul curbei cererii Modificarea cantităţii cerute

O schimbare a cantităţii dintr-un bun pe care cumpărătorii sunt dispuşi şi pot să o cumpere ca rezultat al modificării preţului bunului respectiv, celelalte condiţii rămânând neschimbate (o deplasare dintr-un punct în altul de-a lungul curbei cererii).

Deplasarea curbei cererii O schimbare a cantităţii dintr-un bun pe care cumpărătorii sunt dispuşi şi pot să îl cumpere, ca rezultat al modificării altor condiţii ale pieţei decât preţul acelui bun (o deplasare a curbei cererii).

Modificarea cererii

Condiţiile care determină modificarea cererii (creşterea sau scăderea cererii) sunt: modificarea preţurilor altor bunuri, modificarea veniturilor consumatorilor, schimbarea gusturilor (preferinţelor) consumatorilor, schimbarea anticipaţiilor consumatorilor, atitudinea consumatorilor faţă de risc. Modificarea preţurilor altor bunuri

30 25

B

20 15 10 0

A Modificarea cantităţii cerute

Cerere

100 200 300 400 500 600 Cantitatea de salată verde (mii legături/săptămână)

Preţul verzei (mii lei/kg)

Preţul salatei verzi (mii lei/legătură)

Figura 3.2 Efectele creşterii preţului salatei verzi asupra cererii de varză

30 25 20 15

A1

Modificarea 10 cererii 0

B1

C1

C2

100 200 300 400 500 600 Cantitatea de varză (kg/săptămână)

Ofertă şi cerere

41

În urma creşterii preţului salatei verzi, de la 15.000 lei/legătură la 25.000 lei/legătură, celelalte condiţii rămânând neschimbate, are loc o deplasare de-a lungul curbei cererii din punctul A în punctul B. Altfel spus, are loc o scădere a cantităţii cerute de salată verde. În condiţiile în care preţul verzei nu se modifică, consumatorii înlocuiesc în consum salata verde cu varză. Acest lucru determină creşterea cererii de varză – situaţie reprezentată grafic prin deplasarea spre dreapta a curbei cererii de varză. Bunuri substituibile

O pereche de bunuri pentru care creşterea preţului unuia conduce la creşterea cererii pentru celălalt.

Bunuri complementare

O pereche de bunuri pentru care creşterea preţului unuia conduce la scăderea cererii pentru celălalt.

Modificarea veniturilor consumatorilor Figura 3.3 Efectul unei creşteri a venitului consumatorilor asupra cererii de carne de pui

Preţul cărnii de pui (mii lei/kg)

100 80

C1

C2

A

60

B

40 20

0

D

C 1

2

3

4

5

6

Cantitatea de carne de pui (milioane kg/an)

La un anumit nivel al venitului consumatorului, curba cererii este reprezentată de C1. Dacă venitul consumatorului creşte, el vrea să cumpere mai multă carne de pui la orice preţ, în condiţiile în care ceilalţi factori ai

42

Microeconomie

pieţei nu se modifică. În acest caz, curba cererii pentru carne de pui se deplasează spre dreapta. La un preţ de 60.000 lei/kg, cantitatea cerută de carne de pui va fi 3 milioane tone/an (punctul B) şi nu 2 milioane tone/an (punctul A). La un preţ de 20.000 lei/kg, cantitatea cerută de carne de pui va fi 5 milioane tone/an (punctul D) şi nu 4 milioane tone/an (punctul C).

Bunuri normale

Bunuri pentru care cererea creşte atunci când veniturile consumatorilor cresc.

Bunuri inferioare

Bunuri pentru care cererea scade atunci când veniturile consumatorilor cresc.

Schimbarea gusturilor (preferinţelor) consumatorilor Uneori, preferinţele consumatorilor se schimbă rapid – de exemplu, în cazul muzicii sau modei vestimentare. În acest caz, curba cererii se deplasează frecvent. Alteori, preferinţele consumatorilor se schimbă greu, dar schimbările sunt de durată – de exemplu, oamenii acordă în prezent mai multă atenţie compoziţiei alimentelor pe care le consumă, astfel încât a crescut cererea pentru alimente cu conţinut scăzut de colesterol. Schimbarea anticipaţiilor consumatorilor Dacă oamenii anticipează că preţul unui bun va creşte relativ la preţurile altor bunuri, sau dacă anticipează o creştere a costului de oportunitate al achiziţionării bunului respectiv, ei îşi măresc volumul achiziţiilor din acel bun înainte ca schimbarea preţului să aibă loc. Atitudinea consumatorilor faţă de risc Unii indivizi au adversitate faţă de risc, astfel încât cererea lor pentru asigurări este mare. Alţi indivizi acceptă riscul, astfel încât cererea lor pentru jocuri de noroc este mare.

Ofertă şi cerere

43

3.2 OFERTA O reprezentare grafică a relaţiei dintre preţul unui bun şi cantitatea oferită din acel bun.

Curba ofertei

Figura 3.4 O curbă a ofertei de carne de pui (a) Preţul cărnii de pui (lei/kg) 80.000 60.000 40.000 20.000

Cantitatea oferită de carne de pui (milioane kg/an) 4 3 2 1

A B (b)

Preţul cărnii de pui (mii lei/kg)

100 80 Curba ofertei

A

60 B

40 20

0

1

2

3

4

5

6

Cantitatea de carne de pui (mil. kg/an)

Tabelul şi graficul arată cantitatea de carne de pui oferită la diferite preţuri. Pe măsură ce preţul creşte, cantitatea oferită de carne de pui creşte, dacă ceilalţi factori ai pieţei nu se schimbă. Creşterea preţului este un stimulent pentru crescătorii de pui să mărească efectivul de pui, dar, totodată, creşterea costului de oportunitate al creşterii puilor limitează producţia de pui.

44

Microeconomie

Deplasarea de-a lungul curbei ofertei Figura 3.5 Costul de oportunitate şi oferta de carne de pui

(a)

(b) Kg roşii/kg carne de pui)

Roşii (tone/lună)

5 4 3 2 1 0

A Costul de oportunitate = înclinaţia frontierei

B C

1 2 3 4 5 Carne de pui (tone/lună)

6

5 Costul de oportunitate creşte 4 o dată cu creşterea producţiei de carne 3 2

c

1 a 0

b

1 2 3 4 5 Carne de pui (tone/lună)

6

Graficul (a) reprezintă frontiera posibilităţilor de producţie pentru un sat, care îşi poate aloca resursele pentru producţia de roşii şi carne de pui. În orice punct, înclinaţia frontierei arată costul de oportunitate al producerii unei unităţi suplimentare de carne de pui, măsurat în termenii cantităţii de roşii care s-ar fi produs utilizând aceeaşi cantitate de factori de producţie. Din forma frontierei reiese că unele gospodării au un avantaj comparativ în producerea de roşii, iar alte gospodării au un avantaj comparativ în producerea cărnii de pui. Cum frontiera devine mai abruptă pe măsură ce creşte cantitatea de carne de pui produsă, costul de oportunitate creşte – grafic (b). Curba ofertei are o înclinaţie pozitivă, deoarece pentru a deplasa mai multe resurse dinspre producţia de roşii spre cea de carne de pui este nevoie de un stimulent – sub forma unui preţ mai mare – care să acopere creşterea costului de oportunitate al producţiei de carne de pui.

Ofertă şi cerere

45

Deplasarea curbei ofertei Modificarea cantităţii oferite

O schimbare în cantitatea unui bun pe care producătorii sunt dispuşi şi pot să o vândă, rezultată din modificarea preţului acelui bun, celelalte condiţii rămânând neschimbate; o deplasare de-a lungul curbei ofertei.

Modificarea ofertei

O schimbare în cantitatea unui bun pe care producătorii sunt dispuşi şi pot să o vândă, rezultată din modificarea unui factor de influenţă a ofertei, altul decât preţul bunului; o deplasare a curbei ofertei.

Figura 3.6 Schimbarea ofertei de carne de pui 100

O3 D

Preţ (mii lei/kg)

80 60

C

O1

O2

A B

40 20

0

1 2 3 4 5 Carne de pui (mil. kg/an)

6

Anumite modificări ale condiţiilor pieţei (schimbări tehnologice, schimbarea preţurilor inputurilor, schimbarea preţurilor altor bunuri sau schimbarea anticipaţiilor) pot determina creşterea sau scăderea ofertei de carne de pui. De exemplu, o nouă metodă de producţie, care permite reducerea costurilor, deplasează curba ofertei din poziţia O1 în poziţia O2. O creştere a preţurilor inputurilor, celelalte condiţii rămânând neschimbate, deplasează curba ofertei din poziţia O1 în poziţia O3.

46

Microeconomie

3.3 INTERACŢIUNEA DINTRE OFERTĂ ŞI CERERE Echilibrul pieţei O condiţie în care planurile cumpărătorilor se suprapun pe piaţă cu planurile vânzătorilor, astfel încât, la un preţ dat, cantitatea cerută dintr-un bun este egală cu cantitatea oferită.

Echilibru

Figura 3.7 Echilibrul pe piaţa cărnii de pui

100 Surplus

C Preţul cărnii de pui (mii lei/kg)

80

O

Preţ de echilibru

60 40 Penurie 20

0

1

2

3

4

5

6

Cantitatea de carne de pui (mil. kg/an)

Curba cererii arată disponibilitatea de plată a cumpărătorilor la un anumit preţ. Curba ofertei arată cât de mult intenţionează producătorii să vândă la un anumit preţ. În condiţiile unui singur preţ – 60.000 lei/kg – planurile vânzătorilor se suprapun cu disponibilitatea de plată a consumatorilor – acesta este preţul de echilibru. Un preţ mai mare determină un surplus de carne de pui, care exercită presiuni în sensul scăderii preţului. Un preţ mai mic determină penurie, care exercită presiuni în sensul creşterii preţului.

Ofertă şi cerere

47

Penuria (exces de cantitate cerută) Penurie

O condiţie în care cantitatea cerută dintr-un bun, la un preţ dat, depăşeşte cantitatea oferită.

Stocuri

Stocuri de bunuri finite, în aşteptarea vânzării sau utilizării.

Surplusul (excedent de cantitate oferită) O condiţie în care cantitatea oferită dintr-un bun, la un preţ dat, depăşeşte cantitatea cerută.

Surplus

Modificarea condiţiilor pieţei Pe un grafic, echilibrul pare o condiţie care se atinge cu uşurinţă. În lumea reală însă, echilibrul este o ţintă mişcătoare. Figura 3.8 Efectele unei scăderi a cererii de carne de vită 300 O

C1

Preţ (mii lei/kg)

240

C2

E1

180 120

E2

60

0

1

2

3

4

Cantitate (mil. kg/an)

5

6

48

Microeconomie

Scăderea cererii de carne de vită poate fi determinată de schimbarea gusturilor consumatorilor spre alimente fără colesterol. Iniţial, piaţa este în echilibru în punctul E1. Schimbarea gusturilor consumatorilor determină deplasarea curbei cererii. La preţul iniţial de echilibru – 180.000 lei/kg – există un surplus temporar de carne de vită. Acest surplus declanşează creşterea stocurilor la producători şi exercită presiuni în sensul scăderii preţului. Pe măsură ce preţul scade, producătorii se deplasează de-a lungul curbei ofertei, în sensul indicat de săgeată, spre un nou punct de echilibru E2. În noua situaţie de echilibru, atât preţul, cât şi cantitatea de carne de vită sunt mai mici, comparativ cu situaţia anterioară schimbării cererii.

3.4 APLICAŢII ALE OFERTEI ŞI CERERII

Exemplul 1: Modificarea condiţiilor pieţei – piaţa serviciilor de stomatologie

Această figură arată impactul a două schimbări ale condiţiilor pieţei asupra pieţei serviciilor de stomatologie. Graficul (a) arată efectul efortului autorităţilor în convingerea unui număr tot mai mare de absolvenţi de liceu să opteze pentru facultăţile de stomatologie. Această acţiune deplasează curba ofertei spre dreapta, fapt ce determină deplasarea pieţei din punctul de echilibru E1 în punctul de echilibru E2. În acelaşi timp cu politica autorităţilor, care are ca efect creşterea numărului de stomatologi, îmbunătăţirea sănătăţii dentare reduce cererea pentru serviciile stomatologilor. Efectul îmbunătăţirii sănătăţii dentare este reprezentat pe graficul (b) prin deplasarea spre stânga a curbei cererii de servicii de stomatologie. Luând în considerare atât modificările în politica educaţională, cât şi îmbunătăţirea sănătăţii dentare, piaţa se deplasează într-o nouă situaţie de echilibru, în punctul E3, la intersecţia dintre O2 şi C2. Dacă nu ar fi apărut schimbări în politica educaţională promovată de autorităţi vizavi de facultăţile de stomatologie, piaţa s-ar fi deplasat în punctul de echilibru E4, la intersecţia dintre O1 şi C2.

Ofertă şi cerere

49

Figura 3.9 Modificarea condiţiilor pe piaţa serviciilor de stomatologie

(a)

Venituri stomatologi (miliarde lei/an)

50

O1 40 O2

E1 30

Sprijinirea de către autorităţi a studenţilor stomatologi deplasează curba ofertei

20 E2 10 C1

0

1000

2000

3000

4000

5000

6000

Stomatologi/100.000 locuitori

(b)

Venituri stomatologi (miliarde lei/an)

50

O sănătate dentară mai bună deplasează curba cererii

O1 40 O2 30 20

E1 E4 E2

10

E3 C2

0

1000 2000 3000 4000 Stomatologi/100.000 locuitori

C1 5000

6000

50

Microeconomie

Exemplul 2: Sprijinirea preţurilor – piaţa laptelui 25000 Sprijinirea preţului la 20.000 lei

Preţ lapte (lei/litru)

O 20000

E1

15000 10000

Surplus generat de sprijinirea preţului

E2 C1

5000 C2 0

1

2

3

4

5

6

Lapte (mil. hl/an)

Iniţial, piaţa se află în situaţie de echilibru în punctul E1. Schimbarea gusturilor consumatorilor înspre alimente fără colesterol deplasează curba cererii de lapte din poziţia C1 în poziţia C2. Dacă preţul laptelui ar fi liber să scadă, pe piaţă ar apărea un surplus temporar de lapte, care ar presa în sensul scăderii preţului, iar piaţa ar ajunge într-o situaţie de echilibru, E2, în condiţiile unui preţ de 12.500 lei/litru. Dacă, însă, autorităţile optează pentru un sistem de sprijinire a preţului laptelui la 20.000 lei/litru, preţul nu poate să scadă şi surplusul de lapte este permanent. În aceste condiţii, autorităţile trebuie să achiziţioneze surplusul de lapte (fie şi sub formă de unt sau brânză) pentru a împiedica scăderea preţului. Exemplul 3: Plafonarea preţurilor – piaţa imobiliară Pe termen scurt, oferta de locuinţe de închiriat este fixă – graficul (a). Nivelul de echilibru al chiriei pentru o lună este 3 milioane lei. Autorităţile optează, însă, pentru impunerea unui nivel maxim al chiriilor, la 1,5 milioane lei/lună. Un efect posibil al acestei decizii este că proprietarii vor stabili informal cu chiriaşii o chirie de 3 milioane lei/lună şi vor declara oficial că nivelul chiriei încasate este de doar 1,5 milioane lei. Dacă nu se stabilesc asemenea înţelegeri între proprietari şi chiriaşi, pe piaţă va apărea

Ofertă şi cerere

51

un deficit de locuinţe de închiriat – acum se cer 4000 de locuinţe pentru închiriat, dar se oferă numai 3000 locuinţe. Graficul (b) arată efectul pe termen lung al controlului chiriilor. Dacă autorităţile impun un nivel maxim al chiriei, proprietarii oferă mai puţine locuinţe pentru închiriere (2000 locuinţe faţă de 3000 locuinţe în situaţia iniţială). Astfel, deficitul de locuinţe creşte pe termen lung. Figura 3.11 Efectele controlului chiriilor

5 4 3 2 1 0

Nivel de echilibru E Transfer de la proprietari la chiriaşi Nivel maxim 1

2

3

(b) Ofertă pe termen scurt

Deficit 4

Cerere

5

Locuinţe de închiriat (mii)

6

Chirie (mil.lei/lună)

Chirie (mil.lei/lună)

(a) 5 4 3 2

Nivel de echilibru

E

Ofertă pe termen lung Cerere

Deficitul creşte 1 Nivel maxim pe termen lung 1 2 3 4 5 0 Locuinţe de închiriat (mii)

6

CAPITOLUL 4


Cum poate fi exprimat răspunsul cantităţii la modificarea preţului în termenii unei noţiuni numite „elasticitate”?

Cum se poate aplica noţiunea de elasticitate în alte situaţii decât răspunsul cantităţii cerute la modificarea preţului?

Ce determină povara economică a unei taxe?

4.1 Elasticitatea Ö

Elasticitatea cererii faţă de preţ.

Ö

Măsurarea elasticităţii faţă de preţ.

Ö

Valorile elasticităţii şi modificarea veniturilor.

Ö

Elasticităţi constante şi variabile ale curbei cererii.

Ö

Factori de influenţă a elasticităţii

4.2 Aplicaţii ale elasticităţii Ö

Elasticitatea şi impactul taxelor.

Ö

Elasticităţi şi problemele agricultorilor.

OPERAŢIONALIZAREA CONCEPTELOR DE OFERTĂ ŞI CERERE

4.1 ELASTICITATE Analiza cererii şi ofertei scoate în evidenţă faptul că „planurile” cumpărătorilor şi „planurile” vânzătorilor se modifică o dată cu schimbarea preţurilor. De aceea, este util să se cunoască măsura în care se schimbă aceste planuri, ca răspuns la modificarea condiţiilor economice. Elasticitate

Măsura în care răspunde cantitatea cerută sau oferită dintr-un bun, la modificarea preţului acelui bun sau la modificarea altor condiţii economice.

Elasticitatea cererii faţă de preţ Elasticitatea cererii faţă de preţ

Raportul modificării procentuale a cantităţii cerute dintr-un bun, ca urmare a modificării procentuale a preţului său, alte condiţii rămânând neschimbate.

Venit

Produsul dintre preţ şi cantitatea vândută.

Cerere elastică

O situaţie în care cantitatea cerută se modifică cu un procent mai mare decât preţul şi, prin urmare, dacă preţul scade, venitul total creşte. (Figura 4.1 a)

Cerere inelastică

O situaţie în care cantitatea cerută se modifică cu un procent mai mic decât preţul şi, prin urmare, dacă preţul scade, venitul total scade. (Figura 4.1 b)

Cerere cu elasticitate unitară

O situaţie în care preţul şi cantitatea cerută se modifică cu acelaşi procent şi, prin urmare, dacă preţul scade, venitul total nu se schimbă. (Figura 4.1 c)

Operaţionalizarea conceptelor de ofertă şi cerere

55

Figure 4.1 Cerere elastică, cerere inelastică şi cerere cu elasticitate unitară (b) Cerere inelastică

Venit = 50.000 lei x 300 bucăţi = 15.000.000 lei 50 30

0

300

600

Preţ (mii lei)

Preţ (mi lei)

(a) Cerere elastică

Venit = 50.000 lei x 300 bucăţi = 15000000 lei 50 30

0

Cantitate

300 400

600

Cantitate

Venit = 30.000 lei x 400 bucăţi = 12.000.000 lei


(c) Cerere cu elasticitate unitară

Preţ (mii lei)

Venit = 50.000 x 300 bucăţi = 15.000.000 lei 50 30

0

300 500

Cantitate


(a) Cum preţul scade de la 50.000 lei la 30.000 lei, venitul creşte de la 15 milioane lei la 18 milioane lei. Aşadar, cererea pentru acel bun este elastică. (b) Cum preţul scade de la 50.000 lei la 30.000 lei, venitul scade de la 15 milioane lei la 12 milioane lei. Aşadar, cererea pentru acel bun este inelastică. (c) Cum preţul scade şi venitul nu se modifică, cererea are elasticitate unitară.

56

Microeconomie

Cerere perfect inelastică

O situaţie în care curba cererii este o linie verticală.

Cerere perfect elastică

O situaţie în care curba cererii este o linie orizontală.

Figura 4.2 Cerere perfect inelastică şi cerere perfect elastică

Cerere

0

(b) Cerere perfect elastică

Preţ (mii lei)

Preţ (mii lei)

(a) Cerere perfect inelastică

600 Cantitate

Cerere 50

0

Cantitate

Graficul (a) reprezintă o curbă a cererii care este o dreaptă verticală. Indiferent de valoarea preţului, cantitatea cerută este 600 bucăţi. Aceasta este o cerere perfect inelastică. Graficul (b) reprezintă o curbă a cererii perfect elastică sub forma unei drepte orizontale. Peste preţul de 50.000 lei nu se poate vinde nici o unitate dintr-un bun. La acest preţ ofertanţii pot vinde oricât de mult dintr-un bun, fără să reducă din preţ. Măsurarea elasticităţii cererii Exemplul 1: Se cunosc două preţuri pentru un pachet cu cafea: 75.000 lei şi 100.000 lei. Diferenţa dintre cele două preţuri este 25.000 lei sau 0,25. Folosind preţul iniţial ca numitor, se obţine: 0,25/0,75 = 0,33


57

Presupunem că preţul iniţial a fost 100.000 lei/pachet şi s-a înregistrat o scădere de 25.000 lei. În acest caz, se foloseşte ca numitor 100.000 lei şi este o scădere de: 0,25/1 = 0,25 Dacă nu se cunoaşte care a fost preţul iniţial, nu se poate spune dacă s-a înregistrat o creştere sau o scădere de preţ înainte de a calcula modificarea procentuală. Pentru a elimina acest neajuns, în calcularea modificării preţului – atât pentru creşterile, cât şi pentru scăderile de preţuri – se foloseşte ca numitor valoarea medie a modificării preţului (suma dintre preţul iniţial şi preţul final, împărţită la doi). În acest caz: (0,75 + 1)/2 = 0,875 Folosind valoarea medie (0,875) ca numitor, modificarea procentuală a preţului devine 0,25/0,875 = 0,285 – o modificare de 28,5%, atât pentru o creştere, cât şi pentru o scădere în zona unui preţ specificat. Dacă P1 reprezintă preţul înainte de modificare P2 reprezintă preţul după modificare, Formula pentru calcularea valorii medii se scrie astfel:

(P2 - P1 ) (P1 + P2 )/2

Aceeaşi abordare se foloseşte pentru a defini modificarea procentuală a cantităţii cerute ca rezultat al modificării unui preţ dat. Presupunem că atunci când preţul este 100.000 lei/pachet, cantitatea cerută este 1000 pachete/zi, iar când preţul este 75.000 lei/pachet, cantitatea cerută este 1500 pachete/zi. Folosind ca numitor comun în calculul modificării procentuale a cantităţii valoarea medie, se obţine: Modificarea procentuală a cantităţii =

(Q 2 - Q1 ) (Q1 + Q 2 )/2

Aplicând această formulă în exemplul luat, se presupune că, fie o creştere a cantităţii de la 1000 pachete/zi la 1500 pachete/zi, fie o descreştere de la 1500 pachete/zi la 1000 pachete/zi reprezintă o modificare de 40% a cantităţii cerute.

58

Microeconomie

Modificarea procentuală a cantităţii =

(1500 − 1000) = 0,40 (1500 + 1000) / 2

O formulă a elasticităţii (ε): (Q 2 − Q1 ) /(Q1 + Q 2 ) (P2 − P1 ) /( P1 + P2 )

ε=

=

Modificarea preţului (%) Modificarea cantităţii (%)

Exemplul 2: O modificare a preţului unui pachet de cafea de la 100.000 lei la 75.000 lei provoacă o creştere a cantităţii cerute de la 1.000 pachete/zi la 1.500 pachete/zi. Care este elasticitatea cererii de cafea? Rezolvare:

P1 = preţul înainte de modificare = 100.000 lei/pachet P2 = preţul după modificare = 75.000 lei/pachet Q1= cantitatea înainte de modificare = 1.000 pachete/zi Q2= cantitatea după modificare = 1.500 pachete/zi

ε=

=

(1.500 − 1.000) /(1.500 + 1.000) = (75.000 − 100.000) /(75.000 + 100.000) 500 / 2.500 0,2 = = - 1,4 − 25.000 / 175.000 0,143

Valorile elasticităţii şi modificarea venitului

Valoarea coeficientului de elasticitate (-1,4 în exemplul 2) arată că la fiecare scădere cu 1% a preţului, cantitatea cerută creşte cu 1,4%. Deoarece curba cererii are o pantă negativă, din formula coeficientului de elasticitate a cererii rezultă o valoare negativă. Semnul minus arată că preţul şi cantitatea cerută se modifică în sensuri diferite.


59

Figura 4.3: Variaţia elasticităţii de-a lungul unei curbe a cererii reprezentată ca linie dreaptă 100 ε = -5.66

90

Preţ (mii lei)

80 70

Elastică

Cerere

60 50 40

.

30 20

Punct de elasticitate unitară

ε = - 0.33 Inelastică

10 0

10

20

30 40

50

60

70

80

90

100 110 120 130 140 Cantitate

100

Venit total (zeci mii lei)

90

Venit total

80 70 60 50 40 30 20 10 0

10

20

30 40

50

60

70

80

90

100 110 120 130 140 Cantitate

60

Microeconomie

Aceste grafice arată modul în care variază elasticitatea de-a lungul unei curbe a cererii reprezentată printr-o linie dreaptă. La cantităţi mai mici cererea este elastică. De exemplu, pe primul grafic, în zona cuprinsă între 10 şi 20 bucăţi, coeficientul de elasticitate a cererii este 5,66. La 50 de bucăţi – la jumătatea curbei cererii – este atins un punct de elasticitate unitară. De aici până la 100 de bucăţi, cererea este inelastică. În zona cuprinsă între 70 şi 80 bucăţi, coeficientul de elasticitate este 0,33. Din al doilea grafic reiese că venitul total creşte în zona cererii elastice şi scade în zona cererii inelastice. Venitul total atinge o valoare maximă în punctul de elasticitate unitară. Figura 4.4 O curbă a cererii cu elasticitate constantă

ε=

(10 − 12.5) /(10 + 12.5) = -1 (10 − 8) /(10 + 8)

Preţ (mii lei)

10 ε=

(20 − 25) /(20 + 25) = -1 (5 − 4) /(5 + 4)

5

0

50

100

Cantitate

Această curbă a cererii are elasticitate unitară în orice punct este măsurată. În mod obişnuit, curbele cererii cu elasticitate constantă sunt folosite pentru a estima elasticitatea cererii. Factori de influenţă a elasticităţii

De ce elasticitatea cererii pentru anumite bunuri este mare, iar elasticitatea cererii pentru alte bunuri este mică?

Accesul la bunuri substituibile (cererea pentru un bun tinde să fie mai elastică faţă de preţ cu cât bunul este definit mai exact);


61

Accesul la bunuri complementare (dacă un bun este un complement minor al unui bun important, cererea pentru el tinde să fie inelastică. De exemplu, uleiul de motor şi benzina);

Ponderea cheltuielii pentru un bun în bugetul unei persoane. De exemplu, cum cheltuiala pentru cumpărarea chibriturilor are o pondere neînsemnată în bugetul unui individ, cererea pentru chibrituri este inelastică;

Orizontul de timp. Adesea, cererea pentru un bun sau pentru un serviciu este mai puţin elastică pe termen scurt decât pe termen lung. De exemplu, cantitatea cerută pentru combustibil de încălzit nu scade pe termen scurt, chiar dacă preţul acestuia creşte, dar, pe termen lung, oamenii găsesc metode prin care să diminueze cheltuielile cu încălzirea (o izolare mai bună a ferestrelor, utilizarea robineţilor termostataţi etc.).

Alte elasticităţi Elasticitatea cererii faţă de venit

Raportul modificării procentuale a cantităţii cerute dintr-un bun, ca urmare a modificării venitului consumatorilor, celelalte condiţii rămânând neschimbate.

Elasticitatea cererii faţă de venit =

(Q 2 − Q1 ) /(Q1 + Q 2 ) ∆Q(%) = (V2 − V1 ) /( V1 + V2 ) ∆V (%)

Elasticitatea cererii faţă de venit este legată de conceptele de bunuri normale şi bunuri inferioare. În cazul unui bun normal, o creştere a venitului determină o creştere a cererii pentru bunul respectiv. Deoarece venitul şi cererea se schimbă în acelaşi sens, elasticitatea cererii faţă de venit, în cazul unui bun normal, are o valoare pozitivă. În cazul unui bun inferior, o creştere a venitului determină o scădere a cererii pentru bunul respectiv. Deoarece venitul şi cererea se schimbă în sensuri diferite, elasticitatea cererii faţă de venit, în cazul unui bun inferior, are o valoare negativă.

62

Microeconomie

Raportul modificării procentuale a cantităţii cerute dintr-un bun, ca urmare a modificării procentuale a preţului pentru alte bunuri, celelalte condiţii rămânând neschimbate.

Elasticitatea încrucişată a cererii

Elasticitatea încrucişată a cererii este legată de conceptele de bunuri substituibile şi bunuri complementare. Cum salata verde şi varza sunt bunuri substituibile, o creştere a preţului salatei verzi determină o creştere a cantităţii cerute de varză. Elasticitatea cererii în acest caz este pozitivă. Cum uleiul de motor şi benzina sunt bunuri complementare, o creştere a preţului benzinei determină o scădere a cantităţii cerute de ulei de motor. Elasticitatea cererii, în acest caz, este negativă. Raportul modificării procentuale a cantităţii oferite dintr-un bun, ca urmare a modificării procentuale a preţului, celelalte condiţii rămânând neschimbate.

Elasticitatea ofertei faţă de preţ

Figura 4.5 Calcularea elasticităţii ofertei faţă de preţ 100 S1

90

ε=

(50 − 40) /(50 + 40) =1 (100 .000 − 80.000 ) /(100 .000 + 80.000 )

Preţ (mii lei)

80 70

ε = 0,41

60 50 S2

40

ε=1

30 20 ε=

10 0

(90 − 80) /(90 + 80) (80.000 − 60.000 ) /(80.000 + 60.000 )

10

20 30

(30 − 20) /(30 + 20) = 3,4 ( 22.500 − 20.000) /( 22.500 + 20.000)

40 50

60 70

80 90

100 110 Cantitate

120 130


63

Această figură foloseşte patru exemple pentru a arăta cum se calculează elasticitatea ofertei. Elasticitatea ofertei faţă de preţ este reprezentată pentru două zone de pe fiecare dintre cele două curbe. Prima curbă a ofertei (O1) este o linie dreaptă care trece prin originea sistemului de axe şi are elasticitate 1. A doua curbă a ofertei (O2) este elastică pentru cantităţi mici şi inelastică pentru cantităţi mari. 4.2 APLICAŢII ALE ELASTICITĂŢII Elasticitatea şi impactul taxelor Impactul unei taxe

Cine suportă povara economică a unei taxe.

Figura 4.6 Impactul unei taxe pe benzină 40.000 O2

Preţ (lei/litru)

Preţul plătit, inclusiv taxa, creşte la 29.000 lei 30.000

O1

E2 E1 20.000

Preţul de echilibru înainte de introducerea taxei 10.000 Preţul primit după achitarea taxei scade la 19.000 lei 50.000

100.000

Benzină (litri/zi)

C

150.000

200.000

64

Microeconomie

O1 şi C reprezintă cererea de benzină înainte de impunerea unei taxe. Preţul de echilibru este iniţial 20.0000 lei/litru. O taxă de 10.000 lei/litru deplasează curba ofertei la O2. Pentru a furniza consumatorilor aceeaşi cantitate ca şi înainte de introducerea taxei, preţul ar trebui să crească la 30.000 lei/litru. Totodată, datorită creşterii preţului, cantitatea de benzină cerută de consumatori scade. În noul punct de echilibru (E2), preţul creşte doar la 29.000 lei/litru. Astfel, cumpărătorii plătesc 9.000 lei/litru de benzină sub forma taxei, iar vânzătorii plătesc 1.000 lei/litru ca taxă. În acest exemplu, cumpărătorii suportă cea mai mare parte a taxei, întrucât cererea de benzină este mai elastică decât oferta de benzină. Figura 4.7 Impactul unei taxe asupra chiriilor percepute pentru închirierea locuinţelor O2

Chiria plătită creşte la 3,25 mil. lei E2

3

Taxă

Chiria (milioane lei/lună)

5

O1 Chiria de echilibru înainte de introducerea taxei E1 C

Chiria netă încasată scade la 2,25 mil. lei 0

1000

2000

3000

4000

Locuinţe închiriate

Această figură arată impactul introducerii unei taxe pe o piaţă unde oferta este mai puţin elastică decât cererea. Iniţial, chiria de echilibru este 3 milioane lei/lună. Introducerea unei taxe de 1 milion lei/lună pentru fiecare locuinţă închiriată determină deplasarea curbei ofertei în poziţia O2. Noul echilibru pe piaţă este E2. În cele din urmă, proprietarii de locuinţe suportă cea mai mare parte din povara taxei – chiria creşte numai la 3,25 milioane lei. Dacă proprietarii ar încerca să transfere asupra chiriaşilor o parte mai mare din povara taxei, numărul chiriaşilor s-ar diminua şi mai mult.


65

Figura 4.8 Elasticitatea cererii pentru produsele agricole

Preţ (mii lei)

8

Piaţa A Cerere

6

4

2 O1 0

3

O2 6

9

12

Cantitate (mii tone) Piaţa B 8 Cerere

Preţ (mii lei)

6

4

2 O1 0

3

O2 6

9

12

Cantitate (mii tone)

Graficele arată că pentru multe produse agricole cererea este inelastică. Atunci când cererea este inelastică, o deplasare mică, fie a curbei cererii, fie a curbei ofertei poate provoca o modificare relativ mare a preţului.

CAPITOLUL 5


Ce elemente sunt implicate în alegerea raţională a consumatorului.

Cum echilibrează consumatorii selecţia lor de bunuri şi servicii pentru a realiza un echilibru.

Ce stă în spatele efectullui de modificare a cantităţii cerute ca urmare a schimbării preţului.

De ce curbele cererii au înclinaţii negative.

De ce povara unei taxe este mai mare decât venitul strâns de autorităţi.

5.1 Utilitatea şi consumatorul raţional Ö

Obiective, alternative şi constrângeri

Ö

Principiul utilităţii marginale descrescânde

Ö

Descreşterea utilităţii marginale şi alegerea consumatorului

Ö

Echilibrul consumatorului şi legea cererii

5.2 Efectul de substituţie şi efectul de venit Ö

Efectul de substituţie

Ö

Efectul de venit

Ö

Efectul de substituţie, efectul de venit şi curba cererii

5.3 Surplusul consumatorului Ö

Curba cererii ca disponibilitate de plată

Ö

Măsurarea surplusului consumatorului

Ö

Surplusul consumatorului, surplusul producătorului şi câştiguri în urma schimbului

5.4 Aplicaţie: Povara suplimentară a unei taxe

ALEGEREA RAŢIONALĂ ŞI COMPORTAMETUL CONSUMATORULUI

5.1 UTILIATATEA ŞI CONSUMATORUL RAŢIONAL Pentru a explica de ce oamenii consumă bunuri şi servicii, economiştii utilizează un concept propriu: utilitate. Altfel spus, oamenii consumă bunuri şi servicii pentru a dobândi utilitate. Utilitate

Plăcerea, satisfacţia sau nevoia îndeplinită pe care oamenii o au în urma consumării unui bun sau a unui serviciu.

Obiective, alternative şi constrângeri Alegere raţională

Alegere decisă îndreptată sistematic spre atingerea unor obiective, date fiind alternativele şi constrângerile unei situaţii.

Principiul utilităţii marginale descrescânde Utilitate marginală

Valoarea utilităţii suplimentare obţinută în urma creşterii cu o unitate a consumului dintr-un bun, celelalte condiţii rămânând neschimbate.

Principiul utilităţii marginale descrescânde

Principiu conform căruia cu cât consumul dintr-un bun este mai mare, cu atât mai mică este creşterea utilităţii obţinută de sporirea cu o unitate a consumului din acel bun.

Alegerea raţională şi comportamentul consumatorului

69

Figura 5.1 Descreşterea utilităţii marginale

Utilitate/bucată de ciocolată

10 8 6 4 2 0

1 2 3 4 5 6 Bucăţi de ciocolată consumate

Cu cât un individ consumă mai mult dintr-un bun, utilitatea obţinută la fiecare unitate suplimentară consumată scade. Acest grafic arată datele ipotetice ale utilităţii consumului de ciocolată pentru un individ. Cifrele sunt folosite doar pentru exemplificare. Practic, utilitatea nu poate fi măsurată. Descreşterea utilităţii marginale şi alegerea consumatorului Echilibrul consumatorului

O stare de fapt în care un consumator nu îşi poate mări utilitatea totală obţinută în condiţiile unui buget dat, cheltuind mai puţin pentru un bun şi mai mult pentru un alt bun.

Utilitatea marginalã a bunului A Utilitatea marginalã a bunului B = Preţ bun A Preţ bun B

Echilibrul consumatorului şi legea cererii UM Hamburger = 20.000 lei

UM Coca Cola 10.000 lei

5.2 EFECTUL DE SUBSTITUŢIE ŞI EFECTUL DE VENIT Efect de substituţie

Efect de venit

Modificarea cantităţii cerute dintr-un bun, ca urmare a modificării preţului acelui bun, fără a lua în considerare modificarea venitului antrenată de respectiva schimbare de preţ. Modificarea cantităţii cerute dintr-un bun, ca urmare a modificării preţului acestuia, datorată faptului că schimbarea preţului modifică şi venitul real al consumatorului.

70

Microeconomie

Efectul de substituţie, efectul de venit şi curba cererii Cazul bunurilor normale. Cazul bunurilor inferioare. 5.3 SURPLUSUL CONSUMATORULUI Cât de mult este dispus un consumator să plătească pentru a obţine o unitate suplimentară dintr-un bun, dat fiind faptul că deţine deja o anumită cantitate din bunul respectiv? Curba cererii ca disponibilitate de plată Figura 5.2 Surplusul consumatorului 20

Mii lei/pahar cu iaurt

Coloanele arată disponibilitatea maximă de plată pentru fiecare pahar de iaurt. Totalul suprafeţelor colorate este surplusul consumatorului

15

Preţul pieţei

10

1

2

3

4

5 6 7

8

9 10 Curba cererii

5

0

Suma efectiv plătită este 100000 lei (10.000 lei x 10 pahare cu iaurt)

5

10 Pahar cu iaurt/lună

15

20


71

Partea superioară a curbei cererii arată disponibilitatea maximă de plată a cumpărătorului pentru un pahar cu iaurt. De exemplu, un individ ar fi dispus să plătească 19.000 lei pentru un pahar cu iaurt, dar numai 13.000 lei pentru al şaptelea pahar cu iaurt. Maximum pe care un individ ar fi dispus să-l plătească pentru fiecare pahar cu iaurt este reprezentat de coloana verticală. În acest caz, preţul pieţei este 10.000 lei pentru un pahar cu iaurt. Astfel, individul cumpără într-o lună 10 pahare cu iaurt, plătind 100.000 lei. Diferenţa dintre ceea ce individul plăteşte efectiv la preţul pieţei şi maximum posibil pe care el ar fi dispus să plătească – reprezentată prin suprafaţa colorată – este surplusul consumatorului. Măsurarea surplusului Surplusul consumatorului

Diferenţa dintre maximum a ceea ce consumatorul ar fi dispus să plătească pentru o unitate dintrun bun şi suma pe care el o plăteşte efectiv.

Surplusul consumatorului, surplusul producătorului şi câştiguri din schimb Surplusul producătorului

Diferenţa dintre ceea ce un producător primeşte pentru o unitate dintr-un bun şi minimul pe care el ar fi dispus să îl accepte pentru acel bun.

Figura 5.3 arată faptul că atât consumatorul, cât şi producătorul câştigă în urma schimbului pe piaţa liberă. Aici preţul de echilibru este 20.000 lei pe unitatea de produs. Curba cererii arată maximum pe care consumatorul ar fi dispus să îl plătească pentru fiecare unitate de produs. Pentru consumator, câştigul în urma schimbului apare sub forma surplusului consumatorului – reprezentat de suprafaţa colorată dintre curba cererii şi preţul pieţei. Curba ofertei arată minimum pe care producătorul ar fi dispus să îl accepte pentru a continua să producă acel bun, în loc să-şi utilizeze resursele în alt mod sau în altă parte. Producătorul ar obţine un surplus egal cu diferenţa dintre ceea ce primeşte acum la preţul pieţei şi minimum pe care ar fi dispus să îl accepte. Acest surplus al producătorului este reprezentat de suprafaţa colorată cuprinsă între curba ofertei şi preţul pieţei. Câştigurile totale din schimb sunt redate de întreaga arie cuprinsă între curba cererii, curba ofertei şi punctul de echilibru.

72

Microeconomie

Figura 5.3 Câştiguri din schimb

40

Înălţimea curbei cererii măsoară disponibilitatea de plată

30

Preţ (mii lei)

Surplusul consumatorului

Oferta

Preţul pieţei

20 Surplusul producătorului

10

0

Cererea

Înălţimea curbei ofertei măsoară costul de oportunitate

10.000

20.000 Cantitate

30.000

40.000


73

5.4 APLICAŢIE: POVARA SUPLIMENTARĂ A UNEI TAXE Figura 5.4 Excesul de povară al unei taxe

40.000 O2

30.000

O1 Taxă

Preţul benzinei (lei/litru)

Venit =Taxa x Q2

20.000

Excesul de povară =

Taxa (Q1 − Q 2 ) 2 10.000 C

Q2 50.000

Q1 100.000

150.000

200.000

Cantitate (litri/zi)

Perceperea unei taxe de 10.000 lei/litru de benzină determină creşterea preţului de la 20.000 lei/litru la 29.000 lei/litru. Venitul guvernului din taxă este egal cu produsul dintre taxă şi Q2 (cantitatea de echilibru după impunerea taxei). Povara economică a taxei este împărţită între cumpărători şi vânzători. Totodată, există şi un exces de povară a taxei. Excesul de povară apare sub forma surplusului consumatorului şi cel al producătorului care s-ar fi realizat din vânzarea unei cantităţi suplimentare de benzină în lipsa taxei. Excesul de povară este reprezentat de aria triunghiului delimitat de curbele ofertei, cererii şi de cantităţile de benzină tranzacţionate înainte şi după impunerea taxei (Q1 şi Q2).

CAPITOLUL 6


Ce determină o ţară să exporte şi să importe bunuri şi servicii.

Cum se analizează câştigurile şi pierderile din comerţul internaţional.

Faptul că schimburile internaţionale generează câştiguri mai mari decât pierderile.

Cum afectează taxele vamale şi cotele de import bunăstarea economică a unei ţări.

Argumentele folosite de adversarii liberalizării comerţului internaţional.

6.1 Condiţiile comerţului Ö

Echilibrul în condiţii de izolare

Ö

Preţul mondial şi avantajul comparativ

6.2 Câştigători şi pierzători din schimburile internaţionale Ö

Câştigurile şi pierderile unei ţări exportatoare

Ö

Câştigurile şi pierderile unei ţări importatoare

Ö

Efectele unei taxe vamale

Ö

Efectele unei cote de import

6.3 Argumente pentru restricţionarea schimburilor internaţionale Ö

Locurile de muncă

Ö

Securitatea naţională

Ö

Concurenţa neloială

Ö

Protecţionismul ca „monedă de schimb” în negociere

COMERŢUL INTERNAŢIONAL 6.1 CONDIŢIILE COMERŢULUI Piaţa cărnii de porc din România poate fi utilizată pentru analizarea câştigurilor şi pierderilor din comerţul internaţional. Multe ţări din lume alocă resurse pentru producerea cărnii de porc şi, în acelaşi timp există o piaţă mondială a cărnii de porc. Mai mult, pe această piaţă intervenţia autorităţilor naţionale este frecvent întâlnită – autorităţile naţionale introduc restricţii în calea liberului schimb pentru a proteja producătorii interni de concurenţa străină. Echilibrul în condiţii de izolare Exemplu: (Din fericire, acesta este doar un exemplu ipotetic)

Piaţa cărnii de porc din România este izolată de restul lumii. Autorităţile nu permit nimănui nici să importe şi nici să exporte carne de porc. Sancţiunile pentru încălcarea acestor prevederi sunt atât de mari, încât nimeni nu îndrăzneşte să le încalce. În lipsa comerţului internaţional, pe piaţa cărnii de porc din România operează exclusiv cumpărători şi producători autohtoni. Preţul intern se ajustează pentru a echilibra cantitatea de carne oferită de producătorii interni cu cantitatea de carne cerută de consumatorii interni.

Figura 6.1 Echilibrul în condiţii de izolare Preţul cărnii de porc

Surplusul consumatorului

Oferta internă

Preţ de echilibru

Surplusul producătorului Cantitate de echilibru

Cererea internă

Cantitate de carne de porc

Comerţul internaţional

77

Într-o economie care nu interacţionează cu restul lumii, preţul se ajustează pentru a echilibra oferta internă cu cererea internă. Înainte ca autorităţile să decidă dacă liberalizează sau nu comerţul internaţional, cu carne de porc, apar următoarele întrebări: 1. Ce se va întâmpla cu preţul cărnii de porc şi cum va fi afectată cantitatea de carne de porc vândută pe piaţa internă? 2. Cine va câştiga în urma liberalizării schimburilor internaţionale cu carne de porc şi cine va pierde şi cum vor fi câştigurile relativ la pierderi? 3. Ar trebui ca politicile comerciale să promoveze o taxă vamală (o taxă asupra importurilor) sau o cotă de import (o limită a cantităţii importate)? Preţul mondial şi avantajul comparativ În urma liberalizării comerţului internaţional cu carne de porc, România va deveni importator sau exportator de carne de porc? Altfel spus, România va fi un cumpărător net sau un vânzător net de carne de porc pe piaţa mondială? Pentru a răspunde la această întrebare trebuie comparat preţul intern actual al cărnii de porc cu preţul mondial. Preţ mondial

Preţul unui bun care este prevalent pe piaţa mondială a acelui bun.

Compararea preţului mondial cu preţul intern înainte de liberalizarea comerţului internaţional arată dacă România are/nu are un avantaj comparativ în producerea de carne de porc. Preţul intern reflectă costul de oportunitate al producerii cărnii de porc. Altfel spus, arată la cât trebuie să renunţe un român pentru a produce un kg de carne de porc.

78

Microeconomie

¾ Dacă preţul intern este mic, costul producerii cărnii de porc este mic, ceea ce sugerează că România are un avantaj comparativ în producerea cărnii de porc relativ la restul lumii. ¾ Dacă preţul intern este mare, costul producerii cărnii de porc este mare, ceea ce sugerează că alte ţări au un avantaj comparativ în producerea cărnii de porc relativ la România. 6.2 CÂŞTIGĂTORI ŞI PIERZĂTORI DIN SCHIMBURILE INTERNAŢIONALE Pentru analizarea efectelor de bunăstare a comerţului internaţional, se consideră că România are o economie mică relativ la restul lumii. Această ipoteză implică faptul că modificările din politica comercială a României nu afectează preţul mondial al cărnii de porc. Câştigurile şi pierderile unei ţări exportatoare Pasul 1: În urma liberalizării comerţului internaţional, o ţară devine importator sau exportator pe piaţa mondială? (vezi Figura 7.2) După liberalizarea comerţului internaţional, preţul intern creşte la nivelul preţului mondial. Nici un vânzător de carne de porc nu va accepta un preţ mai mic decât preţul mondial şi nici un cumpărător de carne de porc nu va plăti mai mult decât preţul mondial. În acest exemplu, cantitatea oferită de producătorii autohtoni este mai mare decât cantitatea cerută de consumatorii autohtoni, astfel încât România devine exportator net de carne de porc pe piaţa mondială. După liberalizarea comerţului internaţional, preţul intern creşte la nivelul preţului mondial. Curba ofertei arată cantitatea de carne de porc produsă de producătorii autohtoni, iar curba cererii arată cantitatea de carne consumată de consumatorii autohtoni. Exporturile din România sunt redate de diferenţa dintre cantitatea oferită de producătorii autohtoni şi cantitatea cerută de consumatorii autohtoni la nivelul preţului mondial.


79

Figura 6.2 Comerţul internaţional într-o ţară exportatoare

Preţul cărnii de porc Oferta internă Preţul după liberalizare

Preţul mondial

Preţul înainte de liberalizarea comerţului internaţional

Cererea internă Exporturi Cantitate de carne de porc

Cantitatea cerută de consumatorii autohtoni

Cantitatea oferită de producătorii autohtoni

Deşi cantitatea oferită de producătorii autohtoni este diferită de cantitatea cerută de consumatorii autohtoni, piaţa cărnii de porc este în echilibru, deoarece acum a apărut şi un alt participant pe piaţă: restul lumii. Dreapta orizontală (punctată) care indică nivelul preţului mondial reprezintă cererea de carne de porc a restului lumii. Această cerere este perfect elastică, deoarece România este o economie mică şi poate vinde oricât de multă carne de porc doreşte la preţul mondial. Pasul 2: Câştigurile şi pierderile din deschiderea comerţului internaţional După liberalizarea schimburilor internaţionale cu carne de porc, producătorii autohtoni de carne de porc sunt mai bine situaţi decât înainte, deoarece ei vând acum la un preţ mai mare. Totodată, consumatorii interni sunt mai rău situaţi, deoarece ei cumpără acum la un preţ mai mare. Câştigurile şi pierderile în urma liberalizării comerţului internaţional sunt reprezentate de modificările în surplusul consumatorului şi în surplusul producătorului.

80

Microeconomie

Figura 6.3 Bunăstarea unei ţări exportatoare şi liberalizarea comerţului internaţional Preţul cărnii de porc Oferta internă Preţul după liberalizare Preţul în condiţii de izolare

A

Exporturi

Preţul mondial

D

B C

Cererea internă


Atunci când preţul intern creşte la nivelul preţului mondial, vânzătorii sunt mai bine situaţi – surplusul producătorului creşte de la C la B +C + D – şi cumpărătorii sunt mai rău situaţi –surplusul consumatorului scade de la A + B la A. Surplusul total creşte cu valoarea ariei D, ceea ce înseamnă că schimbul internaţional creşte bănăstarea economică la nivelul întregii ţări. Izolare

După schimb

Modificare

Surplus consumator

A+B

A

-B

Surplus producător

C

B+C+D

+(B + D)

A+B+C

A+B+C+D

+D

Surplus total Concluzii:

1. Dacă, în urma liberalizării comerţului internaţional, o ţară devine exportator al unui bun, producătorii autohtoni sunt mai bine situaţi şi consumatorii autohtoni sunt mai rău situaţi. 2. Schimburile internaţionale cresc bunăstarea economică a unei ţări, deoarece câştigurile sunt mai mari decât pierderile.


81

Câştigurile şi pierderile unei ţări importatoare Pasul 1: În urma liberalizării comerţului internaţional, o ţară devine importator sau exportator pe piaţa mondială?(vezi Figura 7.4) După liberalizarea comerţului internaţional, preţul intern scade la nivelul preţului mondial. Nici un vânzător de carne de porc nu va primi un preţ mai mare decât preţul mondial şi nici un cumpărător de carne de porc nu va plăti mai mult decât preţul mondial. Figura 6.4 Comerţul internaţional într-o ţară importatoare Preţul cărnii de porc Oferta internă

Preţul înainte de schimb Preţul după liberalizarea schimburilor internaţionale

Cererea internă

Preţul mondial

Importuri Cantitatea oferită de producătorii autohtoni

Cantitate de carne Cantitatea de porc cerută de consumatorii autohtoni

Preţul intern scade la nivelul preţului mondial. Curba ofertei arată cantitatea de carne de porc produsă de producătorii autohtoni, iar curba cererii arată cantitatea de carne de porc consumată de consumatorii autohtoni. Importurile sunt egale cu diferenţa dintre cantitatea cerută de consumatorii autohtoni şi cantitatea oferită de producătorii autohtoni la preţul mondial. Dreapta orizontală (punctată) care indică nivelul preţului mondial reprezintă oferta restului lumii. Curba ofertei este perfect elastică, deoarece România este o economie mică şi poate cumpăra oricât de multă carne de porc doreşte la preţul mondial.

82

Microeconomie

Pasul 2: Câştigurile şi pierderile din deschiderea comerţului internaţional După liberalizarea schimburilor internaţionale cu carne de porc, producătorii autohtoni de carne de porc sunt mai rău situaţi decât înainte, deoarece ei vând acum la un preţ mai mic. Totodată, consumatorii interni sunt mai bine situaţi, deoarece ei cumpără acum la un preţ mai mic. Câştigurile şi pierderile în urma liberalizării comerţului internaţional sunt reprezentate de modificările în surplusul consumatorului şi în surplusul producătorului. Figura 6.5 Bunăstarea unei ţări importatoare şi liberalizarea comerţului internaţional Preţul cărnii de porc Oferta internă

Preţul în condiţii de izolare Preţul după C liberalizare

A B

D Importuri

Cererea internă

Preţul mondial


Atunci când preţul intern scade la nivelul preţului mondial, cumpărătorii sunt mai bine situaţi –surplusul consumatorului creşte de la A la A + B + D – şi vânzătorii sunt mai rău situaţi –surplusul producătorului scade de la B + C la C. Surplusul total creşte cu valoarea ariei D, ceea ce înseamnă că schimbul internaţional creşte bănăstarea economică la nivelul întregii ţări. Surplus consumator Surplus producător Surplus total

Izolare A B+C A+B+C

După schimb A+B+D C A+B+C+D

Modificare + (B + D) -B +D


83

Concluzii: 1. Dacă în urma liberalizării comerţului internaţional o ţară devine importator al unui bun, producătorii autohtoni sunt mai rău situaţi şi consumatorii autohtoni sunt mai bine situaţi. 2. Schimburile internaţionale cresc bunăstarea economică a unei ţări, deoarece câştigurile sunt mai mari decât pierderile. Efectele unei taxe vamale O taxă impusă asupra unui bun produs în străinătate şi vândut pe piaţa internă.

Taxă vamală

Figura 6.6 Efectele unei taxe vamale Preţul cărnii de porc Oferta internă Echilibru în condiţii de izolare

A

Preţul cu taxa vamală Preţul fără taxa vamală G

B C

D

E

Taxa vamală

F

Preţul mondial Cererea internă

Importuri cu taxă vamală

Q1O Q O 2

QC 2 Importuri fără taxă vamală

Q1C


84

Microeconomie

O taxă vamală reduce volumul importurilor şi mută piaţa mai aproape de situaţia de echilibru care ar exista în condiţii de izolare. Surplusul total scade cu valoarea ariei D + E. Aceste două triunghiuri reprezintă pierderea socială generată de taxa vamală. Fără taxă vamală

Cu taxă vamală

Modificare

Surplus consumator

A+B+C+D+E+F

A+B

-( C + D + E + F)

Surplus producător

G

C+G

+C

Venitul guvernului

0

E

+E

A+B+C+D+E+F +G

A+B+C+E+ G

-(D + F)

Surplus total

Concluzie: Taxele vamale cresc preţul intern al unui bun, reduc bunăstarea consumatorilor, cresc bunăstrarea producătorilor autohtoni şi generează pierdere socială.

Efectele unei cote de import Cotă de import

O limită a cantităţii dintr-un bun care poate fi produs în străinătate şi vândut pe piaţa internă.

O cotă de import, ca şi o taxă vamală, reduce cantitatea importată dintr-un produs şi mută piaţa mai aproape de echilibrul care ar exista în condiţii de izolare. Surplusul total scade cu valoarea ariei D + F. Aceste două triunghiuri reprezintă pierderea socială determinată de cota de import. Mai mult, cota de import transferă valoarea E’ + E’’ către cel/cei care deţin licenţele de import.


85

Figura 6.7 Efectele unei cote de import

Preţul cărnii de porc

Echilibrul în condiţii de izolare

Cota de import Oferta internă + oferta din import B Echilibru cu cota E’ E’’ F Preţ mondial Importuri Cererea cu cotă internă

A

Preţul intern cu cotă Preţul fără cotă = Preţul mondial

C

D

G

QO 2

Oferta internă

QO 2

C QC 2 Q1


Importuri cu cotă

Înainte de introducerea cotei

După introducerea cotei

Modificare

Surplus consumator

A + B + C + D + E’ + E’’ + F

A+B

-( C + D + E’ + E’’ + F)

Surplus producător

G

C+G

+C

Surplus al deţinătorului licenţei de import

0

E’ + E’’

+( E’ + E’’)

Surplus total

A + B + C + D + E’ + E’’ + F + G

A + B + C + E’ + E’’ + G

-(D + F)

86

Microeconomie

Concluzii: 1. Cotele de import cresc preţul intern al unui bun, reduc bunăstarea consumatorilor autohtoni, cresc bunăstarea producătorilor autohtoni şi generează pierdere socială. 2. Există o diferenţă relevantă între taxa vamală şi cota de import: o taxă vamală măreşte veniturile guvernului (aria E în Figura 6.5), în timp ce o cotă de import creează surplus pentru deţinătorul/ deţinătorii licenţelor de import (aria E’ + E’’ în Figura 6.6).

6.3 ARGUMENTE PENTRU RESTRICŢIONAREA SCHIMBURILOR INTERNAŢIONALE Este evident că o ţară are mai mult de câştigat decât de pierdut prin deschiderea comerţului internaţional. Cu toate acestea, în fiecare ţară există grupuri de interese care se opun liberului schimb – aceste grupuri consideră că autorităţile (guvernele) ar trebui să protejeze piaţa internă de concurenţa străină. Care sunt argumentele folosite de adversarii liberului schimb?

Locurile de muncă „Schimbul cu alte ţări distruge locuri de muncă pe piaţa internă” (Importurile de carne de porc mai ieftină decât cea produsă de producătorii autohtoni duce la pierderea de locuri de muncă pe piaţa internă). Acest raţionament ignoră faptul că liberul schimb creează alte locuri de muncă în acelaşi timp în care unele locuri de muncă dispar. ¾ Atunci când românii cumpără carne de porc din alte ţări, acele ţări obţin resursele cu care cumpără alte bunuri din România. ¾ Lucrătorii români careîşi pierd locurile de muncă în industria creşterii porcilor se mută în industriile în care România are un avantaj comparativ.


87

¾ Deşi pe termen scurt tranziţia (diminuarea sau dispariţia unor industrii şi extinderea sau apariţia altora) afectează negativ anumiţi lucrători, această evoluţie permite românilor să atingă standarde de viaţă mai înalte. Securitatea naţională „Datorită liberului schimb, România ar deveni dependentă de alte ţări în ceea ce priveşte oferta de carne de porc. În viitor, România ar putea să nu mai fie capabilă să producă suficiente cantităţi de carne de porc pentru a acoperi cererea internă” (Este ceva obişnuit ca atunci când o industrie se confruntă cu concurenţa străină, adversarii liberului schimb să argumenteze că respectiva industrie este vitală pentru „siguranţa naţională”). ¾ Cei care au interese speciale într-o industrie sunt întotdeauna tentaţi să exagereze rolul ei în apărarea naţională pentru a obţine protecţie faţă de concurenţa străină. ¾ În România, înainte de 1990 întreaga industrie era proiectată să treacă rapid de la producţia pe timp de pace la producţie cu caracter militar. De exemplu, fabricile de ţigarete puteau produce muniţie pentru armamentul uşor de infanterie, fabricile de tractoare ar trebuit să producă tancuri, hotelurile de pe litoralul Mării Negre erau destinate să devină cazemate care să împiedice o eventuală debarcare a unor forţe ostile etc. Industria tânără Exponenţii unor industrii argumentează mereu că pentru dezvoltarea şi consolidarea lor au nevoie de restricţionarea temporară a schimburilor internaţionale. ¾ La începutul anilor 1990, managementul fabricii Dacia Piteşti susţinea: Avem nevoie de 10 ani de protecţie faţă de concurenţa străină pentru a deveni suficient de puternici încât să ne ţinem singuri pe picioare”. După 10 ani de protecţie prin practicarea unor taxe vamale ridicate la importul de autoturisme, autoturismele produse în România nu prezentau progrese substanţiale relativ la autoturisemele de import.

88

Microeconomie

¾ În lipsa liberului schimb (şi în lipsa concurenţei străine) producătorii autohtoni adoptă un comportament de căutare de rente, iar cei care au cel mai mult de pierdut sunt consumatorii autohtoni (mult mai numeroşi decât producătorii). De asemenea, întrega economie are de pierdut. Concurenţa neloială „Produsele alimentare importate din Ungaria şi Polonia sunt mai ieftine comparativ cu produsele similare româneşti, deoarece ele sunt puternic subvenţionate de guvernele acestor ţări. Aceasta este concurenţă neloială şi guvernul României ar trebui să împiedice accesul liber pe piaţă al acestor produse!” ¾ Desigur, producătorii români ar putea fi dezavantajaţi, dar consumatorii români ar avea de câştigat datorită preţurilor mai mici ale produselor alimentare. Această situaţie nu este diferită de cazul comerţului liber: câştigurile consumatorilor datorită preţurilor mici depăşesc pierderile producătorilor, iar la nivelul întregii economii este un câştig net. ¾ Politica de subvenţionare practicată de Polonia şi Ungaria ar putea fi considerată ca fiind proastă, dar ea depinde de disponibilitatea contribuabililor din aceste ţări, care plătesc în cele din urmă aceste subvenţii. România ar putea beneficia de oportunitatea de a cumpăra produse alimentare cu un preţ subvenţionat. Contribuabilii polonezi şi maghiari plătesc o parte din „nota de plată” a consumatorilor din alte ţări. Protecţionismul ca „monedă de schimb” în negociere „Restricţionarea comerţului este parte din strategia de negociere. Restricţiile comerciale sunt utile atunci când negociem cu partenerii noştri comerciali” (Unii politicieni susţin că ameninţarea cu introducerea unor restricţii comerciale poate ajuta la înlăturarea unor restricţii practicate de alte guverne.).


89

¾ Problema acestei strategii de negociere este că ameninţarea ar putea să nu fie eficientă. Dacă ameninţarea este ignorată de partea căreia îi este adresată, guvernul care a ameninţat are de făcut o alegere dificilă. Fie pune în practică ameninţarea – dar acest fapt conduce la pierderi de bunăstare la nivelul întregii economii, fie nu o pune în practică – dar acest lucru ar determina pentru guvern pierderi de prestigiu în afacerile internaţionale.

CAPITOLUL 7


Cum privesc economiştii conceptele de cost şi profit.

Care este diferenţa dintre orizontul de timp scurt şi cel lung.

Cum variază costurile în urma modificării cantităţilor de inputuri variabile.

Cum se poate reprezenta geometric structura costurilor unei firme.

Ce opţiuni poate alege o firmă în timpul unei extinderi pe termen lung.

7.1 Natura costurilor Ö Costuri implicite şi costuri explicite Ö Costuri şi profituri Ö Profit, rente şi spirit de întreprindere 7.2 Producţia şi costurile pe termen scurt Ö Producţia cu un singur input variabil Ö Produs marginal şi cost marginal Ö Producţia cu mai multe inputuri variabile Ö Un set de curbe ale costului pe termen scurt 7.3 Costuri pe termen lung şi economii de scară Ö Planificarea extinderii activităţii Ö Economii de scară

COSTUL ŞI PRODUCŢIA

7.1 NATURA COSTURILOR Una dintre ideile de bază în economie este că toate costurile apar din nevoia indivizilor de a alege între mai multe variante posibile ale utilizării resurselor. Altfel spus, toate costurile sunt costuri de oportunitate. Costuri explicite şi costuri implicite Costuri explicite

Costuri de oportunitate care îmbracă forma plăţilor către furnizorii externi, lucrători şi alţi agenţi care nu deţin părţi din firmă în calitate de proprietari.

Costuri implicite

Costuri de oportunitate ale utilizării resurselor deţinute de firmă sau reprezentând contribuţia proprietarilor ei.

Costuri şi profituri Profit economic pur

Suma care rămâne după ce, din venitul total, se scad costurile explicie şi costurile implicite.

Profit contabil

Venitul total minus costurile explicite.

Profit economic pur = Profit contabil – Costuri implicite Profit normal

Termen folosit uneori pentru a descrie costul de oportunitate al capitalului.

Costul şi producţia

93

Figure 7.1 Costurile firmei Anghel Impex. SRL Venit total Minus costuri explicite: Salarii materiale şi alte cheltuieli egal profit contabil Minus costuri implicite: salariul la care a renunţat Emil salariul la care a renunţat Tiberiu costul de oportunitate al capitalului egal profit economic pur

100.000.000 lei 20.000.000 lei 40.000.000 lei 40.000.000 3.000.000 lei 3.000.000 lei 20.000.000 lei 14.000.000 lei

Profit, rentă şi spirit de întreprindere Termenul „profit” este adesea utilizat în legătură cu activităţile unei firme de afaceri. „Renta” este obţinută de orice factor de producţie. „Căutarea profitului” este legat de găsirea căilor de a crea valoare nouă. În mod obişnuit, acest termen este asociat cu activitatea antreprenorială. Antreprenorii obţin profituri prin găsirea de noi căi de folosire a factorilor de producţie, pe care îi cumpără la preţurile pieţei, pentru a crea bunuri şi servicii cu valoare mai mare sau la costuri mai mici decât în trecut. „Căutarea, obţinerea şi păstrarea rentei” Unele firme urmăresc să-şi mărească veniturile nu prin inovaţie şi prin reducerea costurilor, ci prin restrângerea concurenţei. 7.2 PRODUCŢIA ŞI COSTURILE PE TERMEN SCURT Teoria costurilor explică modul în care variază costurile unei firme, pe măsură ce se modifică producţia acesteia şi asigură şi o bază pentru determinarea curbei ofertei pentru o firmă.

94

Microeconomie

Termen scurt şi termen lung Inputuri fixe

Inputuri care nu pot fi uşor mărite sau reduse într-un timp scurt.

Inputuri variabile

Inputuri care pot fi mărite sau reduse cu uşurinţă într-un timp scurt, cu scopul de a creşte sau diminua producţia.

Termen scurt

Un orizont de timp în care producţia poate fi ajustată doar prin modificarea volumului de inputuri variabile utilizate, în timp ce inputurile fixe rămân neschimbate.

Termen lung

Un orizont de timp suficient de mare astfel încât să fie posibilă modificarea producţiei atât pe seama schimbării inputurilor fixe, cât şi a inputurilor variabile.

Producţia cu un singur input variabil Produs fizic total

Producţia totală a unei firme, măsurată în unităţi fizice.

Figura 7.2 arată modul în care producţia firmei Anghel IMPEX SRL răspunde la modificarea unui input variabil – mâna de lucru. Toţi ceilalţi factori rămân neschimbaţi, în timp ce numărul lucrătorilor variază. Un lucrător nu poate să producă nimic, deoarece un echipament folosit în producţie are nevoie de doi lucrători pentru a opera. Producţia creşte – la început din ce în ce mai repede şi apoi din ce în ce mai lent – pe măsură ce sunt angajaţi din ce în ce mai mulţi lucrători. Toate echipamentele sunt folosite atunci când sunt angajaţi şapte lucrători. Astfel, un lucrător angajat suplimentar (peste 7) nu mai produce nimic. Coloana 3 din tabelul (a) şi graficul (b) arată volumul producţiei adăugate care rezultă din angajarea suplimentară a unui lucrător. Acesta este produsul fizic marginal al factorului variabil.


95

Figura 7.2 Răspunsul producţiei la modificarea unui input variabil (a)

Input (Lucrători/zi)

Produs fizic total (unităţi/zi)

0

0

1

0

2

1

3

3

4

7

5

10

6

12

7

13

Producţie (unităţi/zi)

14

1 2 4 3 2 1 0

13 (b)

Produs fizic total

10

5

0

0

5 Lucrători

10

Producţie (unităţi/lucrător suplimentar)

8

Produs fizic marginal (unităţi/lucrător)

6

(c)

5 4 3

Produs fizic marginal

2 1 0

5 Lucrători

10


Creşterea producţiei exprimată în unităţi fizice, care se realizează prin adăugarea unei unităţi de input variabil, în condiţiile în care ceilalţi factori rămân neschimbaţi.

Legea randamentelor descrescânde

Principiu conform căruia dacă un input variabil creşte, iar celelalte inputuri nu se modifică, se atinge un punct dincolo de care produsul fizic marginal al inputului variabil începe să scadă.

96

Microeconomie

Produs marginal şi cost marginal Creşterea costului determinată de mărirea cu o unitate a producţiei unui bun sau a unui serviciu.

Cost marginal

Figura 7.3 arată modul în care se schimbă costul de producţie la firma Anghel IMPEX SRL, atunci când variază producţia. Tabelul şi graficele se bazează pe datele folosite în Figura 7.2, dar aici ele sunt refăcute pentru a scoate în evidenţă costul presupus de un salariu zilnic de 1.000.000 lei/lucrător. Coloana 3 din tabelul (a) şi graficul (b) arată costul muncii pentru diferite niveluri de producţie. Coloana 4 din tabelul (a) şi graficul (c) arată costul marginal – valoarea cu care creşte costul o dată cu adăugarea unei unităţi de producţie. De exemplu, creşterea numărului de lucrători de la 3 la 4, măreşte producţia zilnică de la 3 la 7 unităţi de producţie. Pe acest interval, costul fiecărei unităţi de producţie suplimentare este un sfert din salariul zilnic, adică 250.000 lei. Figura 7.3 Costul şi producţia cu un singur input variabil Producţie (unităţi/zi)

0

1

2

2

3

3

3

4

4

10

5

5

12

6

6

13

7

7

2.000.000 500.000 250.000 333.000 500.000 1.000.000 (c)

Cost marginal (mil. lei)

(b) 7,5 5

Cost total al muncii

2,5

0

5

10

Cost marginal

0

mil. lei

0

7

Cost total al muncii (mil. lei)

(a) Cost total cu lucrătorii

Lucrători

15


20

3 2

Cost marginal

1

0

5

10

15


20


97

Figura 7.4 Un set de curbe al costului pe termen scurt (a)

10

Cost total (milioane lei/zi)

9 8

Cost total

7 6 Cost variabil total

5

Cost fix total

4 3

Cost fix total

2 1 0

2

4

6

8

10

12

14

16

18

20

22

24

26

28

Producţie (unităţi/zi) (b)

1000 900

Cost total mediu

Cost unitar (mii lei)

800 700

Cost marginal

600 500 400 300

Cost variabil mediu

200 100

Cost fix total 0

2

4

6

8

10 12 14 16 18 Producţie (unităţi/zi)

20

22

24

26

28

98

Microeconomie

Abrevieri folosite: Q = cantitatea de producţie CT = cost total CF = cost fix total CV= cost variabil total

CM= cost marginal CVM= cost variabil mediu CFM= cost fix mediu CTM= cost total mediu

Formule folositoare: CT = CF + CV CM =

ModificareaCT ModificareaQ

CVM =

CT Q

=

ModificareaCV ModificareaQ

CFM =

CF Q

CTM =

CT Q

7.3 COSTURI PE TERMEN LUNG ŞI ECONOMII DE SCARĂ „Firmele operează pe termen scurt şi îşi planifică activitatea pe termen scurt.” Această afirmaţie reflectă următoarea distincţie dintre costurile fixe şi costurile variabile: pe termen scurt, producţia unei firme se modifică doar pe seama schimbării volumului inputurilor variabile, iar pe termen lung firma îşi planifică extinderea sau restrângerea dimensiunii ei. Planificarea extinderii firmei

Cost mediu

Figura 7.5 Curbele costurilor medii pe termen scurt şi pe termen lung

Cost total mediu pe termen scurt

Cost total mediu pe termen lung

1 2

3

4

5 Curba costului total mediu pe termen lung este doar tangentă la fiecare curbă a costului total mediu pe termen scurt

Producţie


99

Economii de scară Economii de scară

O situaţie în care costul mediu pe termen lung scade, pe măsură ce producţia creşte.

Diseconomii de scară

O situaţie în care costul mediu pe termen lung creşte, pe măsură ce producţia creşte.

Randamente constante de scară

O situaţie în care nu există nici economii de scară şi nici diseconomii de scară.

Scară minimă de eficienţă

Nivelul producţiei la care încetează economiile de scară.

Cost mediu

Figura 7.6 O curbă a costului mediu în formă de L

Scara minimă de eficienţă

Cost mediu pe termen

Producţie

Studiile statistice au descoperit că, adesea, curbele costului total mediu pe termen lung iau forma literei „L”. Punctul în care economiile de scară dispar şi începând cu care curba începe să se netezească este numit scară minimă de eficienţă. Dacă după acest punct o firmă continuă să se extindă fără limită, probabil curba costului mediu pe termen lung va începe să crească. În multe domenii de activitate nu există firme care să acţioneze în zona diseconomiilor de scară.

OFERTA ÎN CONDIŢII DE CONCURENŢĂ PERFECTĂ

8.1 CONCEPTUL DE STRUCTURĂ A PIEŢEI Structura pieţei

Trăsături ale pieţei, care includ: numărul şi mărimea firmelor, gradul de similitudine sau de diferenţiere a produselor diferitelor firme şi uşurinţa intrării (pe) şi ieşirii de pe piaţă a firmelor.

Varietăţi de structuri de piaţă Concurenţa perfectă

O structură a pieţei caracterizată de existenţa unui număr mare de firme mici, de omogenitatea produselor şi de intrarea liberă (pe) şi ieşirea liberă de pe piaţă a firmelor.

Monopol

O structură a pieţei în care există o singură firmă care vinde un singur produs şi care este protejată de intrarea rivalilor pe piaţă.

Oligopol

O structură a pieţei în care există un număr mic de firme, dintre care cel puţin câteva sunt mari în raport cu mărimea pieţei.

Concurenţă monopolistică


Structuri descriptive şi structuri ideale Oligopolul şi concurenţa monopolistică sunt structuri descriptive pentru o varietate largă de pieţe din lumea reală. Exemplele de pieţe cu structură de oligopol includ industrii prelucrătoare, precum industria automobilelor, industria de aluminium, industria de ţigarete sau industria cerealelor pentru micul dejun şi industrii din sfera serviciilor, precum serviciile de telefonie şi reţele de televiziune prin cablu.

103

Oferta în condiţii de concurenţă perfectă

Caracteristicile concurenţei monopolistice sunt întrunite de un număr mare de industrii din sfera serviciilor, precum restaurante, staţii de benzină, service-uri auto etc. Figura 8.1 Structuri de piaţă Caracteristică

Numărul şi mărimea firmelor

Natura produsului

Condiţiile de intrare şi ieşire

Concurenţa perfectă

Multe firme mici

Produse omogene

Nu există bariere

Concurenţa monopolistică

Multe firme, toate mici

Produse diferenţiate

Nu există bariere

Oligopol

Puţine firme, dintre care câteva sunt mari

Produse diferenţiate sau omogene

Pot exista bariere la intrarea pe piaţă

Monopol

O singură firmă

Un singur produs

Protecţie totală faţă de intrarea rivalilor pe piaţă

Structură

Nu există o linie clară de demarcaţie între cele două structuri de piaţă. O piaţă poate fi considerată ca având structură de oligopoly sau structură de concurenţă monopolistică ţinând cont mai degrabă de modul de definire al produsului decât de mărimea firmelor care operează pe piaţa respectivă. De exemplu, piaţa revistelor ar putea fi descrisă cel mai bine ca fiind o piaţă cu structură de concurenţă monopolistică, în timp ce definirea mai exactă a produsului – reviste economice săptămânale – face ca piaţa să fie descrisă mai bine de caracteristicile structurii de oligopol. Concurenţa perfectă şi monopolul sunt structuri de piaţă „ideale”, care doar aproximează pieţele din lumea reală. Utilitatea acestor „structuri ideale” provine din faptul că ele permit construirea de modele precise, iar concluziile desprinse din aceste modele se pot extinde la situaţii reale. Structurile de piaţă descriptive prezintă avantajul că reflectă mai bine condiţiile din lumea reală, dar au dezavantajul că se pretează mult mai greu la modelare.

104

Microeconomie

Concurenţă şi spirit de întreprindere Reamintiţi-vă: Spiritul de întreprindere reflectă procesul de căutare a unor noi posibilităţi – utilizarea unor noi căi de a desfăşura o activitate, valorificarea noilor oportunităţi şi depăşirea vechilor limite. Pe de o parte, viaţa de zi cu zi pe pieţele cu structură de oligopol şi cu structură de concurenţă monopolistică este dominată de rivalitatea între întreprinzători. Pe de altă parte, construirea de modele bune, în cazul pieţelor cu structură de monopol şi cu structură de concurenţă perfectă, este posibilă deoarece aspectele specifice rivalităţii antreprenoriale (publicitatea, calitatea serviciilor şi strategia de preţ) sunt ignorate. 8.2 CONCURENŢA PERFECTĂ ŞI OFERTA PE TERMEN SCURT Prin realizarea acestui model se urmăresc două obiective: 1. Să se arate cum deciziile de maximizare a profitului pentru firmele individuale determină cantitatea pe care acestea o vor produce la diferite preţuri; 2. Să se arate cum deciziile firmelor individuale generează curbele ofertei pentru o industrie. Firma individuală ca primitor de preţ O firmă care îşi vinde produsele la preţuri determinate de forţe pe care nu le poate controla.

Primitor de preţ

Figura 8.2 Cererea pieţei şi cererea pentru o firmă perfect concurenţială (b) Firma individuală

(a) Piaţa

80 60

100 Cererea pieţei

Preţ (mii lei/kg)

Preţ (mii lei/kg)

100 Oferta pieţei

40 20 0

80 60

Curba cererii pentru o firmă individuală

40 20

1

2 3 4 Carne de pui (mil. tone/an)

5

6

0

1

2 3 4 Carne de pui (mii kg/an)

5

6

105


Pe o piaţă cu structură de concurenţă perfectă, firma este primitor de preţ (price-taker). Firma este atât de mică relativ la mărimea pieţei, încât deciziile ei nu afectează semnificativ preţul pieţei. În acest exemplu, piaţa este în echilibru la preţul de 60.000 lei/kg de carne de pui. Cum firma individuală este primitor de preţ, curba cererii care îi corespunde este perfect elastică. Acest lucru înseamnă că, pentru o firmă perfect concurenţială, venitul marginal este egal cu preţul. Sporul de venit generat de creşterea cu o unitate a cantităţii de produse vândute.

Venit marginal

Maximizarea profitului firmei pe termen scurt Figura 8.3 Maximizarea profitului pe termen scurt în condiţii de concurenţă perfectă (a) Producţie (unităţi) (1)

Venit total (2)

Cost total (3)

0 1 2 . . . 17 18 19 20 21 . . . 24

0 4.000 8.000 . . . 68.000 72.000 76.000 80.000 84.000 . . . 96.000

16.000 19.040 21.760 . . . 52.800 56.200 60.000 64.240 68.960 . . . 86.400

Profit total (2-3)

Cost Marginal (5)

Venit margina (6)

-16.000 3.040 4.000 -15.040 2.720 4.000 -13.760 . . . . . . 4.000 15.200 3.400 4.000 15.800 3.800 4.000 16.000 4.240 4.000 15.760 4.720 4.000 15.040 . . . . . . 4.000 9.600 Toate valorile sunt exprimate în mii lei

Această figură arată nivelul producţiei care maximizează profitul pentru o firmă perfect concurenţială, preţul pieţei fiind de 4 milioane lei/unitate de produs. Producţia care maximizează profitul se poate determina comparând costul total cu venitul total (grafic b). De asemenea, producţia care maximizează profitul se poate determina comparând venitul marginal şi costul marginal. Deoarece firma este primitor de preţ, venitul marginal este egal cu costul marginal. Profitul creşte până în punctul în care costul marginal începe să depăşească venitul marginal. După acel punct, profitul scade.

106

Microeconomie

În acest exemplu, producţia care asigură maximizarea profitului este 19 unităţi de producţie, iar profitul zilnic este de 16 milioane lei. (b) Costuri totale (zeci mii lei/zi)

8.000 7.200 6.400

Venit total

5.600 4.800 4.000

Punct de profit maxim

Cost total

3.200 2.400 1.600 800 0

2

4

6

8

10 12 14 16 18 20 22 24 Producţie (unităţi/zi)

(c)

Cost marginal (mii lei/zi)

8.000

Cost total mediu

7.200 6.400

Profit unitar x Cantitate = Profit total

5.600 4.800

Preţ – CTM = Profit unitar

4.000 3.200 2.400 Cost marginal

1.600 800 0

2

4

6

8


107


Figura 8.4 Minimizarea pierderilor pe termen scurt în condiţii de concurenţă perfectă

(a) Producţie (unităţi) (1) 0 1 2 . . . 12 13 14 15 16 17

Venit total (2)

Cost total (3)

Profit sau pierdere (4)

Cost total mediu (5)

0 2,4 4,8 . . . 28,8 31,2 33,6 36 38,4 40,8

16 19,04 21,76 . . . 40,4 42,4 44,6 47,04 49,76 52,8

-16 -16,64 -10,88 . . . -11,6 -11,2 -11 -11,04 -12

19,04 10,88 . . . 3,37 3,26 3,19 3,14 3,11 3,11

Cost variabil mediu (6) 19,0 10,8 . . . 2,03 2,03 2,04 2,07 2,11 2,12

Cost Venit marginal marginal (7) (8) 3,04 2,72

2 2,6 2,4 2,7 3

2,4 2,4 2,4 . . . 2,4 2,4 2,4 2,4 2,4 2,4

Toate valorile sunt exprimate în milioane lei

Dacă preţul de piaţă al produsului este prea mic pentru a permite obţinerea de profit, firma trebuie să-şi minimizeze pierderile. Pentru firma din acest exemplu, dat fiind preţul de 2,4 milioane lei/unitatea de produs, punctul pierderii minime este la 14 unităţi de produs/zi. La acest nivel al producţiei, curba costului marginal intersectează curba venitului marginal într-un punct situat deasupra costului variabil mediu, dar sub costul total mediu. Fiecare unitate de produs vândută generează un venit care acoperă partea sa din costurile variabile, dar nu suficient pentru a acoperi partea sa din costurile totale atunci când se include şi costul fix corespunzător ei.

108

Microeconomie

(b) 8.000

Costuri totale (zeci mii lei/zi)

7.200

Cost total

6.400

Punctul pierderii minime

5.600 4.800

Venit total

4.000 3.200 2.400 1.600 800 0

2

4

6

8


(c)


8.000 7.200

Cost total mediu

6.400 5.600 Pierderea unitară x 4.800 Cantitate = 4.000 Pierdere totală 3.200

Pierderea medie pe unitate

Cost marginal

2.400 Venit marginal

1.600 800 Cost variabil mediu 0

2

4

6

8


109


Uneori, preţul pieţei pentru produsele unei firme scade atât de mult încât firma trebuie închisă pentru a menţine pierderile pe termen scurt la un nivel minim. În figura 8.4, această situaţie se regăseşte la preţul de 1,8 milioane lei pe unitate de produs. Costul marginal depăşeşte venitul marginal dacă producţia creşte peste 11 unităţi. La 11 unităţi de produs pierderea este minimă (18,76 milioane lei). Totodată, pierderea poate fi redusă la 16 milioane lei/zi, dacă firma se închide. Se observă că în acest caz, curba costului marginal intersectează curba venitului marginal într-un punct situat sub curba costului variabil mediu. Acesta este semnalul pentru închiderea firmei. Figura 8.5 Închiderea firmei pentru minimizarea pierderilor pe termen scurt (a) Producţie (unităţi)

Venit total

Cost Total (3)



Cost variabil mediu (6)

(1)

(2)

. . . 10 11 12

. . . 18 19,8 21,6

36,8 38,6 40,4

-18,8

3,68 3,51 3,37

2,08 2,05 2,05

Cost marginal

Venit marginal

(7)

(8)

–1,64 –1,72 –1,84


110

Microeconomie

(b) Costuri totale (zeci mii lei/zi)

8.00 7.200 6.400


5.600 4.800 4.000

Cost total

3.200 2.400 1.600 800 0

Venit total

2

4 6

8 10 12 14 16 18 20 22 24 Producţie (unităţi/zi) (c)


8.000 7.200

Cost total mediu

6.400 5.600 4.800

Cost marginal

4.000 Cost variabil 3.200 2.400 1.600

mediu Venit marginal

800 0

2

4 6

8 10 12 14 16 18 20 22 24 Producţie (unităţi/zi)

111


Curba ofertei pe termen scurt pentru o firmă Figura 8.6 Determinarea curbei ofertei pe termen scurt 8.000

Costuri unitare (mii lei/zi)

7.200

Cost total mediu

6.400 5.600

Curba ofertei

4.800

E1

4.000

E2

3.200

E3

2.400 1.600

E4

800

0

2

4

6

Cost variabil mediu

8


Acest grafic arată cum poate fi determinată, pentru o firmă, curba ofertei pe termen scurt din curbele costurilor. Când preţul unei unităţi de produs este 4 milioane lei, firma produce în punctul E1. Dacă preţul scade, firma se deplasează pe termen scurt în jos de-a lungul curbei costului marginal, spre poziţii precum E2 şi E3. Firma continuă să producă la punctul unde costul marginal este egal cu preţul, până când costul marginal scade sub costul variabil mediu (punctul E4). Astfel, E4 este cel mai de jos punct al curbei ofertei pentru firma din acest exemplu. Sub acest preţ firma se închide.

112

Microeconomie

Curba ofertei pe termen lung pentru o industrie Figura 8.7 Determinarea curbei ofertei pe termen scurt pentru o industrie

Preţ (mii lei) 3.200 6.400 9.600 12.000

Firma X 1.500 5.500 9.500 12.500

Firma X

Firma Y

Preţ (mii lei)

12 8 4 1

2

Total

12

12

8

8

8

+

0

=

4

4 1

Total 1.500 11.833 26.500 37.500

Firma Z

12

+

0

Cantitate oferită Firma Y Firma Z 3.300 3.333 7.000 10.000 10.000 15.000

0 2 1 Cantitate (mii)

4 2

0

1

2

3

4

Curba ofertei pe termen scurt pentru o industrie poate fi obţinută însumând curbele ofertei firmelor individuale. Aici metoda este aplicată pentru trei firme. Dacă preţurile inputurilor se schimbă în urma modificării producţiei realizate, în industria respectivă devine necesară ajustarea curbei ofertei pentru acea industrie. 8.3 ECHILIBRUL PE TERMEN LUNG ÎN CONDIŢII DE CONCURENŢĂ PERFECTĂ Pentru o firmă concurenţială, echilibrul pe termen scurt înseamnă că firma este mulţumită cu nivelul ei actual de producţie. Pe termen lung, echilibrul în condiţii concurenţiale necesită în plus îndeplinirea altor două condiţii: (1) Să nu aibă nici un interes în a-şi modifica dimensiunea capacităţilor de producţie pe termen lung; (2) Să nu aibă nici un interes de a intra/ieşi într-o/dintr-o industrie.

113


Figura 8.8 Echilibrul firmei pe termen lung în condiţii de concurenţă perfectă

1.000

Preţ şi cost unitar (mii lei)

Cost marginal pe termen scurt Cost total mediu pe termen scurt Cost total mediu pe termen lung 500

Venit marginal (preţ) Cost variabil mediu pe termen scurt

50

25 Cantitate (unităţi/zi)

Echilibrul pe termen lung pentru o firmă care operează într-o industrie perfect concurenţială necesită îndeplinirea următoarelor trei condiţii: (1) să nu aibă nici un interes în a-şi modifica producţia pe termen scurt; (2) să nu aibă nici un interes în a-şi modifica dimensiunea capacităţilor de producţie pe termen lung şi (3) să nu aibă nici un interes de a intra în/ieşi din industrie.

Preţ

= Cost marginal

=

Cost total mediu = pe termen scurt


114

Microeconomie

Ajustarea unei industrii la scăderea cererii

1.00

(a) O firmă Cost marginal CTMS

CTML 40

Pierderea la preţul de 320 mii lei scoate unele firme de pe piaţă



Figura 8.9 Ajustarea pe termen lung la scăderea cererii (b) O industrie 1.00 După ce unele firme ies de pe piaţă, preţul Curbele ofertei revine la 400 mii lei pe termen scurt

O2

O1 Curba ofertei pe termen lung

40

C2 C1 Preţul scade temporar la 320 mii lei.

50.000 100.000 Cantitate (unităţi/zi)

50 25 Cantitate (unităţi/zi)

Graficul (a) reprezintă o firmă tipică într-o industrie perfect concurenţială. Graficul (b) reprezintă industria ca întreg. La început, atât firma, cât şi industria se află în echilibru pe termen lung la preţul de 400 mii lei. Apoi, condiţiile pieţei se schimbă şi curba cererii se deplasează spre stânga, de la C1 la C2. Pe termen scurt, preţul scade de la 400 mii lei la 320 mii lei (intersecţia dintre C2 şi O1). Răspunsul firmei pe termen scurt constă în deplasarea în jos de-a lungul curbei costului marginal. După un timp, unele firme – nu şi cea reprezentată aici – nu mai acceptă pierderile şi părăsesc industria respectivă. Ca urmare, curba ofertei se deplasează în poziţia O2 şi preţul pieţei începe să-şi „revină”. Firma reprezentată revine la pragul de rentabilitate. Pe termen lung, piaţa urmează tendinţa ofertei pe termen lung, aşa cum arată săgeata îngroşată pe graficul (b). Ajustarea unei industrii la creşterea cererii Figura 8.10 Ajustarea pe termen lung la creşterea cererii (a) O firmă Profitul la preţul de 480 mii lei atrage noi firme

CTMS 400 CTML Cost marginal 50 25 Cantitate (unităţi/zi)

1.000 Preţ şi cost unitar (mii lei)


1.000

(b) O industrie Preţul creşte temporar la 480 mii lei. Curbele ofertei O1 pe termen scurt


400 După ce intră noi firme, preţul scade la 400 mii lei

C1 C2


115


În această figură atât firma, cât şi industria se află, iniţial, în echilibru la preţul de 400 mii lei. Apoi, condiţiile pieţei se schimbă şi curba cererii se deplasează spre dreapta, de la C1 la C2. Pe termen scurt, preţul creşte la 480 mii lei (intersecţia dintre C2 şi O1). Răspunsul firmei pe termen scurt este redat de deplasarea în sus de-a lungul curbei costului marginal. Firma obţine un câştig mai mare decât profitul normal. După un timp, câştigurile mai mari atrag noi firme în această industrie. Datorită intrării pe piaţă a unor noi firme, curba ofertei se deplasează de la O1 la O2. Profitul pentru firma din exemplu revine la normal şi, astfel, alte firme noi nu mai sunt interesate să intre în această industrie. Piaţa urmează sensul curbei ofertei pe termen lung – aşa cum arată săgeata îngroşată de pe graficul (b). Alte curbe ale ofertei pe termen lung Figura 8.11 Înclinaţia pozitivă a curbei ofertei pe termen lung pentru o industrie (b) O industrie Preţ şi cost unitar (mii lei)


(a) O firmă 1.000

1.000 CM2

CM1 CTM2 CTM1

400


Curba ofertei 400 pe termen lung O1

Temporar, preţul creşte la 600 mii lei

O2 50.000 Cantitate (unităţi/zi)

C2 C1 100.000

La costuri mai mari noul preţ de echilibru este 500 mii lei

Pentru graficele din figurile 8.9 şi 8.10 s-a presupus că preţul inputurilor nu se modifică dacă producţia creşte. Graficele din figura 8.11 arată ce se întâmplă în cazul în care creşterea industriei determină creşterea preţurilor inputurilor. Cum producţia creşte, creşterea preţului inputurilor deplasează curba costului marginal al firmei de la CM1 la CM2 şi curba costului total mediu de la CTM1 la CTM2. Rezultatul este formarea unui nou preţ de echilibru pe termen lung, mai mare decât preţul iniţial. Prin urmare, curba ofertei pe termen lung pentru o industrie are o înclinaţie pozitivă.

CAPITOLUL 8


Ce caracteristici definesc structura unei pieţe.

Ce determină nivelul producţiei care maximizează profitul unei firme concurenţiale pe termen scurt.

În ce condiţii poate să opereze o firmă chiar dacă înregistrează o pierdere.

Care este legătura dintre curba ofertei pe termen scurt a unei firme şi curbele costurilor.

Care sunt condiţiile de echilibru într-o industrie concurenţială.

Ce determină curba ofertei pe termen lung pentru o industrie concurenţială.

8.1 Conceptul de structură a pieţei Ö Varietăţi de structuri de piaţă Ö Structuri descriptive şi structuri ideale Ö Concurenţă şi spirit de întreprindere 8.2 Concurenţa perfectă şi oferta pe termen scurt Ö Firma concurenţială ca primitor de preţ Ö Maximizarea profitului firmei pe termen scurt Ö Curba ofertei pe termen scurt pentru o firmă Ö Curba ofertei pe termen scurt pentru o industrie 8.3 Echilibrul pe termen lung în condiţii de concurenţă perfectă Ö Echilibrul pe termen lung pentru o firmă concurenţială Ö Ajustarea unei industrii la scăderea cererii Ö Ajustarea unei industrii la creşterea ofertei

OFERTA ÎN CONDIŢII DE CONCURENŢĂ PERFECTĂ

8.1 CONCEPTUL DE STRUCTURĂ A PIEŢEI Structura pieţei

Trăsături ale pieţei, care includ: numărul şi mărimea firmelor, gradul de similitudine sau de diferenţiere a produselor diferitelor firme şi uşurinţa intrării (pe) şi ieşirii de pe piaţă a firmelor.

Varietăţi de structuri de piaţă Concurenţa perfectă

O structură a pieţei caracterizată de existenţa unui număr mare de firme mici, de omogenitatea produselor şi de intrarea liberă (pe) şi ieşirea liberă de pe piaţă a firmelor.

Monopol

O structură a pieţei în care există o singură firmă care vinde un singur produs şi care este protejată de intrarea rivalilor pe piaţă.

Oligopol


Concurenţă monopolistică


Structuri descriptive şi structuri ideale Oligopolul şi concurenţa monopolistică sunt structuri descriptive pentru o varietate largă de pieţe din lumea reală. Exemplele de pieţe cu structură de oligopol includ industrii prelucrătoare, precum industria automobilelor, industria de aluminium, industria de ţigarete sau industria cerealelor pentru micul dejun şi industrii din sfera serviciilor, precum serviciile de telefonie şi reţele de televiziune prin cablu.

103


Caracteristicile concurenţei monopolistice sunt întrunite de un număr mare de industrii din sfera serviciilor, precum restaurante, staţii de benzină, service-uri auto etc. Figura 8.1 Structuri de piaţă Caracteristică

Numărul şi mărimea firmelor

Natura produsului

Condiţiile de intrare şi ieşire

Concurenţa perfectă

Multe firme mici

Produse omogene

Nu există bariere

Concurenţa monopolistică

Multe firme, toate mici

Produse diferenţiate

Nu există bariere

Oligopol

Puţine firme, dintre care câteva sunt mari

Produse diferenţiate sau omogene

Pot exista bariere la intrarea pe piaţă

Monopol

O singură firmă

Un singur produs

Protecţie totală faţă de intrarea rivalilor pe piaţă

Structură

Nu există o linie clară de demarcaţie între cele două structuri de piaţă. O piaţă poate fi considerată ca având structură de oligopoly sau structură de concurenţă monopolistică ţinând cont mai degrabă de modul de definire al produsului decât de mărimea firmelor care operează pe piaţa respectivă. De exemplu, piaţa revistelor ar putea fi descrisă cel mai bine ca fiind o piaţă cu structură de concurenţă monopolistică, în timp ce definirea mai exactă a produsului – reviste economice săptămânale – face ca piaţa să fie descrisă mai bine de caracteristicile structurii de oligopol. Concurenţa perfectă şi monopolul sunt structuri de piaţă „ideale”, care doar aproximează pieţele din lumea reală. Utilitatea acestor „structuri ideale” provine din faptul că ele permit construirea de modele precise, iar concluziile desprinse din aceste modele se pot extinde la situaţii reale. Structurile de piaţă descriptive prezintă avantajul că reflectă mai bine condiţiile din lumea reală, dar au dezavantajul că se pretează mult mai greu la modelare.

104

Microeconomie

Concurenţă şi spirit de întreprindere Reamintiţi-vă: Spiritul de întreprindere reflectă procesul de căutare a unor noi posibilităţi – utilizarea unor noi căi de a desfăşura o activitate, valorificarea noilor oportunităţi şi depăşirea vechilor limite. Pe de o parte, viaţa de zi cu zi pe pieţele cu structură de oligopol şi cu structură de concurenţă monopolistică este dominată de rivalitatea între întreprinzători. Pe de altă parte, construirea de modele bune, în cazul pieţelor cu structură de monopol şi cu structură de concurenţă perfectă, este posibilă deoarece aspectele specifice rivalităţii antreprenoriale (publicitatea, calitatea serviciilor şi strategia de preţ) sunt ignorate. 8.2 CONCURENŢA PERFECTĂ ŞI OFERTA PE TERMEN SCURT Prin realizarea acestui model se urmăresc două obiective: 1. Să se arate cum deciziile de maximizare a profitului pentru firmele individuale determină cantitatea pe care acestea o vor produce la diferite preţuri; 2. Să se arate cum deciziile firmelor individuale generează curbele ofertei pentru o industrie. Firma individuală ca primitor de preţ O firmă care îşi vinde produsele la preţuri determinate de forţe pe care nu le poate controla.

Primitor de preţ

Figura 8.2 Cererea pieţei şi cererea pentru o firmă perfect concurenţială (b) Firma individuală

(a) Piaţa

80 60

100 Cererea pieţei

Preţ (mii lei/kg)

Preţ (mii lei/kg)

100 Oferta pieţei

40 20 0

80 60

Curba cererii pentru o firmă individuală

40 20

1

2 3 4 Carne de pui (mil. tone/an)

5

6

0

1

2 3 4 Carne de pui (mii kg/an)

5

6

105


Pe o piaţă cu structură de concurenţă perfectă, firma este primitor de preţ (price-taker). Firma este atât de mică relativ la mărimea pieţei, încât deciziile ei nu afectează semnificativ preţul pieţei. În acest exemplu, piaţa este în echilibru la preţul de 60.000 lei/kg de carne de pui. Cum firma individuală este primitor de preţ, curba cererii care îi corespunde este perfect elastică. Acest lucru înseamnă că, pentru o firmă perfect concurenţială, venitul marginal este egal cu preţul. Sporul de venit generat de creşterea cu o unitate a cantităţii de produse vândute.

Venit marginal

Maximizarea profitului firmei pe termen scurt Figura 8.3 Maximizarea profitului pe termen scurt în condiţii de concurenţă perfectă (a) Producţie (unităţi) (1)

Venit total (2)

Cost total (3)

0 1 2 . . . 17 18 19 20 21 . . . 24

0 4.000 8.000 . . . 68.000 72.000 76.000 80.000 84.000 . . . 96.000

16.000 19.040 21.760 . . . 52.800 56.200 60.000 64.240 68.960 . . . 86.400

Profit total (2-3)

Cost Marginal (5)

Venit margina (6)

-16.000 3.040 4.000 -15.040 2.720 4.000 -13.760 . . . . . . 4.000 15.200 3.400 4.000 15.800 3.800 4.000 16.000 4.240 4.000 15.760 4.720 4.000 15.040 . . . . . . 4.000 9.600 Toate valorile sunt exprimate în mii lei

Această figură arată nivelul producţiei care maximizează profitul pentru o firmă perfect concurenţială, preţul pieţei fiind de 4 milioane lei/unitate de produs. Producţia care maximizează profitul se poate determina comparând costul total cu venitul total (grafic b). De asemenea, producţia care maximizează profitul se poate determina comparând venitul marginal şi costul marginal. Deoarece firma este primitor de preţ, venitul marginal este egal cu costul marginal. Profitul creşte până în punctul în care costul marginal începe să depăşească venitul marginal. După acel punct, profitul scade.

106

Microeconomie

În acest exemplu, producţia care asigură maximizarea profitului este 19 unităţi de producţie, iar profitul zilnic este de 16 milioane lei. (b) Costuri totale (zeci mii lei/zi)

8.000 7.200 6.400

Venit total

5.600 4.800 4.000

Punct de profit maxim

Cost total

3.200 2.400 1.600 800 0

2

4

6

8


(c)


8.000

Cost total mediu

7.200 6.400

Profit unitar x Cantitate = Profit total

5.600 4.800

Preţ – CTM = Profit unitar

4.000 3.200 2.400 Cost marginal

1.600 800 0

2

4

6

8


107


Figura 8.4 Minimizarea pierderilor pe termen scurt în condiţii de concurenţă perfectă

(a) Producţie (unităţi) (1) 0 1 2 . . . 12 13 14 15 16 17

Venit total (2)

Cost total (3)



0 2,4 4,8 . . . 28,8 31,2 33,6 36 38,4 40,8

16 19,04 21,76 . . . 40,4 42,4 44,6 47,04 49,76 52,8

-16 -16,64 -10,88 . . . -11,6 -11,2 -11 -11,04 -12

19,04 10,88 . . . 3,37 3,26 3,19 3,14 3,11 3,11

Cost variabil mediu (6) 19,0 10,8 . . . 2,03 2,03 2,04 2,07 2,11 2,12

Cost Venit marginal marginal (7) (8) 3,04 2,72

2 2,6 2,4 2,7 3

2,4 2,4 2,4 . . . 2,4 2,4 2,4 2,4 2,4 2,4


Dacă preţul de piaţă al produsului este prea mic pentru a permite obţinerea de profit, firma trebuie să-şi minimizeze pierderile. Pentru firma din acest exemplu, dat fiind preţul de 2,4 milioane lei/unitatea de produs, punctul pierderii minime este la 14 unităţi de produs/zi. La acest nivel al producţiei, curba costului marginal intersectează curba venitului marginal într-un punct situat deasupra costului variabil mediu, dar sub costul total mediu. Fiecare unitate de produs vândută generează un venit care acoperă partea sa din costurile variabile, dar nu suficient pentru a acoperi partea sa din costurile totale atunci când se include şi costul fix corespunzător ei.

108

Microeconomie

(b) 8.000

Costuri totale (zeci mii lei/zi)

7.200

Cost total

6.400


5.600 4.800

Venit total

4.000 3.200 2.400 1.600 800 0

2

4

6

8


(c)


8.000 7.200

Cost total mediu

6.400 5.600 Pierderea unitară x 4.800 Cantitate = 4.000 Pierdere totală 3.200

Pierderea medie pe unitate

Cost marginal

2.400 Venit marginal

1.600 800 Cost variabil mediu 0

2

4

6

8


109


Uneori, preţul pieţei pentru produsele unei firme scade atât de mult încât firma trebuie închisă pentru a menţine pierderile pe termen scurt la un nivel minim. În figura 8.4, această situaţie se regăseşte la preţul de 1,8 milioane lei pe unitate de produs. Costul marginal depăşeşte venitul marginal dacă producţia creşte peste 11 unităţi. La 11 unităţi de produs pierderea este minimă (18,76 milioane lei). Totodată, pierderea poate fi redusă la 16 milioane lei/zi, dacă firma se închide. Se observă că în acest caz, curba costului marginal intersectează curba venitului marginal într-un punct situat sub curba costului variabil mediu. Acesta este semnalul pentru închiderea firmei. Figura 8.5 Închiderea firmei pentru minimizarea pierderilor pe termen scurt (a) Producţie (unităţi)

Venit total

Cost Total (3)



Cost variabil mediu (6)

(1)

(2)

. . . 10 11 12

. . . 18 19,8 21,6

36,8 38,6 40,4

-18,8

3,68 3,51 3,37

2,08 2,05 2,05

Cost marginal

Venit marginal

(7)

(8)

–1,64 –1,72 –1,84


110

Microeconomie

(b) Costuri totale (zeci mii lei/zi)

8.00 7.200 6.400


5.600 4.800 4.000

Cost total

3.200 2.400 1.600 800 0

Venit total

2

4 6

8 10 12 14 16 18 20 22 24 Producţie (unităţi/zi) (c)


8.000 7.200

Cost total mediu

6.400 5.600 4.800

Cost marginal

4.000 Cost variabil 3.200 2.400 1.600

mediu Venit marginal

800 0

2

4 6

8 10 12 14 16 18 20 22 24 Producţie (unităţi/zi)

111


Curba ofertei pe termen scurt pentru o firmă Figura 8.6 Determinarea curbei ofertei pe termen scurt 8.000

Costuri unitare (mii lei/zi)

7.200

Cost total mediu

6.400 5.600

Curba ofertei

4.800

E1

4.000

E2

3.200

E3

2.400 1.600

E4

800

0

2

4

6

Cost variabil mediu

8


Acest grafic arată cum poate fi determinată, pentru o firmă, curba ofertei pe termen scurt din curbele costurilor. Când preţul unei unităţi de produs este 4 milioane lei, firma produce în punctul E1. Dacă preţul scade, firma se deplasează pe termen scurt în jos de-a lungul curbei costului marginal, spre poziţii precum E2 şi E3. Firma continuă să producă la punctul unde costul marginal este egal cu preţul, până când costul marginal scade sub costul variabil mediu (punctul E4). Astfel, E4 este cel mai de jos punct al curbei ofertei pentru firma din acest exemplu. Sub acest preţ firma se închide.

112

Microeconomie

Curba ofertei pe termen lung pentru o industrie Figura 8.7 Determinarea curbei ofertei pe termen scurt pentru o industrie

Preţ (mii lei) 3.200 6.400 9.600 12.000

Firma X 1.500 5.500 9.500 12.500

Firma X

Firma Y

Preţ (mii lei)

12 8 4 1

2

Total

12

12

8

8

8

+

0

=

4

4 1

Total 1.500 11.833 26.500 37.500

Firma Z

12

+

0

Cantitate oferită Firma Y Firma Z 3.300 3.333 7.000 10.000 10.000 15.000

0 2 1 Cantitate (mii)

4 2

0

1

2

3

4

Curba ofertei pe termen scurt pentru o industrie poate fi obţinută însumând curbele ofertei firmelor individuale. Aici metoda este aplicată pentru trei firme. Dacă preţurile inputurilor se schimbă în urma modificării producţiei realizate, în industria respectivă devine necesară ajustarea curbei ofertei pentru acea industrie. 8.3 ECHILIBRUL PE TERMEN LUNG ÎN CONDIŢII DE CONCURENŢĂ PERFECTĂ Pentru o firmă concurenţială, echilibrul pe termen scurt înseamnă că firma este mulţumită cu nivelul ei actual de producţie. Pe termen lung, echilibrul în condiţii concurenţiale necesită în plus îndeplinirea altor două condiţii: (1) Să nu aibă nici un interes în a-şi modifica dimensiunea capacităţilor de producţie pe termen lung; (2) Să nu aibă nici un interes de a intra/ieşi într-o/dintr-o industrie.

113


Figura 8.8 Echilibrul firmei pe termen lung în condiţii de concurenţă perfectă

1.000


Cost marginal pe termen scurt Cost total mediu pe termen scurt Cost total mediu pe termen lung 500

Venit marginal (preţ) Cost variabil mediu pe termen scurt

50

25 Cantitate (unităţi/zi)

Echilibrul pe termen lung pentru o firmă care operează într-o industrie perfect concurenţială necesită îndeplinirea următoarelor trei condiţii: (1) să nu aibă nici un interes în a-şi modifica producţia pe termen scurt; (2) să nu aibă nici un interes în a-şi modifica dimensiunea capacităţilor de producţie pe termen lung şi (3) să nu aibă nici un interes de a intra în/ieşi din industrie.

Preţ

= Cost marginal

=

Cost total mediu = pe termen scurt


114

Microeconomie

Ajustarea unei industrii la scăderea cererii

1.00

(a) O firmă Cost marginal CTMS

CTML 40

Pierderea la preţul de 320 mii lei scoate unele firme de pe piaţă



Figura 8.9 Ajustarea pe termen lung la scăderea cererii (b) O industrie 1.00 După ce unele firme ies de pe piaţă, preţul Curbele ofertei revine la 400 mii lei pe termen scurt

O2


40

C2 C1 Preţul scade temporar la 320 mii lei.



Graficul (a) reprezintă o firmă tipică într-o industrie perfect concurenţială. Graficul (b) reprezintă industria ca întreg. La început, atât firma, cât şi industria se află în echilibru pe termen lung la preţul de 400 mii lei. Apoi, condiţiile pieţei se schimbă şi curba cererii se deplasează spre stânga, de la C1 la C2. Pe termen scurt, preţul scade de la 400 mii lei la 320 mii lei (intersecţia dintre C2 şi O1). Răspunsul firmei pe termen scurt constă în deplasarea în jos de-a lungul curbei costului marginal. După un timp, unele firme – nu şi cea reprezentată aici – nu mai acceptă pierderile şi părăsesc industria respectivă. Ca urmare, curba ofertei se deplasează în poziţia O2 şi preţul pieţei începe să-şi „revină”. Firma reprezentată revine la pragul de rentabilitate. Pe termen lung, piaţa urmează tendinţa ofertei pe termen lung, aşa cum arată săgeata îngroşată pe graficul (b). Ajustarea unei industrii la creşterea cererii Figura 8.10 Ajustarea pe termen lung la creşterea cererii (a) O firmă Profitul la preţul de 480 mii lei atrage noi firme

CTMS 400 CTML Cost marginal 50 25 Cantitate (unităţi/zi)

1.000 Preţ şi cost unitar (mii lei)


1.000

(b) O industrie Preţul creşte temporar la 480 mii lei. Curbele ofertei O1 pe termen scurt


400 După ce intră noi firme, preţul scade la 400 mii lei

C1 C2


115


În această figură atât firma, cât şi industria se află, iniţial, în echilibru la preţul de 400 mii lei. Apoi, condiţiile pieţei se schimbă şi curba cererii se deplasează spre dreapta, de la C1 la C2. Pe termen scurt, preţul creşte la 480 mii lei (intersecţia dintre C2 şi O1). Răspunsul firmei pe termen scurt este redat de deplasarea în sus de-a lungul curbei costului marginal. Firma obţine un câştig mai mare decât profitul normal. După un timp, câştigurile mai mari atrag noi firme în această industrie. Datorită intrării pe piaţă a unor noi firme, curba ofertei se deplasează de la O1 la O2. Profitul pentru firma din exemplu revine la normal şi, astfel, alte firme noi nu mai sunt interesate să intre în această industrie. Piaţa urmează sensul curbei ofertei pe termen lung – aşa cum arată săgeata îngroşată de pe graficul (b). Alte curbe ale ofertei pe termen lung Figura 8.11 Înclinaţia pozitivă a curbei ofertei pe termen lung pentru o industrie (b) O industrie Preţ şi cost unitar (mii lei)


(a) O firmă 1.000

1.000 CM2

CM1 CTM2 CTM1

400


Curba ofertei 400 pe termen lung O1

Temporar, preţul creşte la 600 mii lei

O2 50.000 Cantitate (unităţi/zi)

C2 C1 100.000

La costuri mai mari noul preţ de echilibru este 500 mii lei

Pentru graficele din figurile 8.9 şi 8.10 s-a presupus că preţul inputurilor nu se modifică dacă producţia creşte. Graficele din figura 8.11 arată ce se întâmplă în cazul în care creşterea industriei determină creşterea preţurilor inputurilor. Cum producţia creşte, creşterea preţului inputurilor deplasează curba costului marginal al firmei de la CM1 la CM2 şi curba costului total mediu de la CTM1 la CTM2. Rezultatul este formarea unui nou preţ de echilibru pe termen lung, mai mare decât preţul iniţial. Prin urmare, curba ofertei pe termen lung pentru o industrie are o înclinaţie pozitivă.

CAPITOLUL 9


Care este relaţia dintre preţ şi venit în cazul monopolului.

Cum se determină preţul şi producţia care maximizează profitul pentru un monopol.

De ce uneori monopolurile şi alte firme practică discriminarea prin preţuri.

De ce monopolurile naturale – cum sunt firmele producătoare de utilităţi – sunt regularizate.

9.1 Maximizarea profitului pentru monopolul pur Ö

Producţia, preţul şi venitul marginal pentru monopol

Ö

Maximizarea profitului

Ö

Minimizarea pierderii

Ö

Maximizarea profitului pe termen lung

9.2 Discriminarea prin preţuri 9.3 Monopolul şi eşecul pieţei Ö

Preţuri şi costuri de oportunitate

Ö

Surplusul consumatorului şi surplusul producătorului în condiţii de monopol

9.4 Regularizarea monopolului natural Ö

Caracteristicile monopolului natural

Ö

Soluţia regularizării

TEORIA MONOPOLULUI

În lumea reală este dificil să se găsească o piaţă care întruneşte exact condiţiile care definesc piaţa cu structură de monopol. 1. Rareori o piaţă este deservită într-adevăr de o singură firmă; 2. Conceptul de „produs unic” implică faptul că nu există substituenţi, dar, în realitate, toate produsele au drept concurenţi înlocuitori; 3. Nici o firmă nu are protecţie absolută faţă de concurenţă. 9.1 MAXIMIZAREA PROFITULUI PENTRU MONOPOLUL PUR Producţia, preţul şi venitul marginal pentru monopol Figura 9.1 Cerere, venit total şi venit marginal pentru monopol (a) Cantitate

Preţ

Venit total

(1)

(2)

(3)

1 2 3 . . . 16 17 18 . . . 33 34 35

80 mil. lei 77.6 75.2 . . . 44.0 41.6 39.2 . . . 3.2 0.8 0

80 155.2 225.6 . . . 704 707.2 705.6 . . . 105.6 27.2 0

Venit marginal (4) 75.2 70.4

3.2 -1.6

-78.4 -27.2

119

Teoria monopolului

Preţ şi venit unitar(mil. lei)

(b)

80

Zonă de cerere elastică Cerere unitară

40

Zonă de cerere inelastică

Cerere 0

10

20

40

30

-13 Venit marginal Cantitate

(c) 80

Venit total (mil. lei)

Venit total

40

0

Venit total maxim

10

20

30

40 Cantitate

120

Microeconomie

Figura arată legătura dintre cerere, venit total şi venit marginal pentru un monopol. Venitul total se obţine înmulţind preţul cu cantitatea, la fiecare punct de pe curba cererii. Venitul marginal este creşterea de venit total rezultată din sporirea cu o unitate a producţiei. Când cererea este elastică – vezi grafic (b) – venitul marginal este pozitiv şi venitul total creşte. Când cererea este inelastică, venitul marginal este negativ şi venitul total scade. Venitul marginal este mai mic decât preţul la toate nivelurile de producţie. În cazul unei curbe a cererii reprezentate printr-o linie dreaptă, curba venitului marginal intersectează întotdeauna distanţa orizontală dintre curba cererii şi axa verticală exact la jumătatea acesteia! Maximizarea profitului Un monopol maximizează profitul producând o cantitate de bunuri la care venitul marginal este egal cu costul marginal. Preţul pe care îl percepe este determinat de înălţimea curbei cererii corespunzătoare cantităţii de producţie care maximizează profitul. Atenţie: maximizarea profitului nu este acelaşi lucru cu maximizarea venitului total! Peste 13 unităţi de producţie – cantitate la care, în acest exemplu, profitul este maxim – venitul total continuă să crească un timp, dar profitul scade, întrucât costurile totale cresc mai repede. Figura 9.2 Maximizarea profitului în cazul unui monopol (a)

Producţie (unităţi) (1)

Preţ

. . . 12 13 14

ROL Million

(2)

53.6 51.2 48.8

Venit total (3)

643.2 665.6 683.2

Venit marginal (4)

Cost marginal (5)

Cost total (6)

Profit total (7)

22,4 17,6

18,4 20 22

404

239,2 241,6 237,2

446

121

Teoria monopolului

(b)

Cost total şi venit (zeci mil. lei)

80 Cost total 60

Venit total

Profit 40

20

0

5

10

20

15

25

30

35

Producţie

(c)

Preţ, cost şi venit unitar (mil. lei)

80

Cost marginal 60

Cost total mediu Profit

40 Curba cererii 20 0

5

10

15

20

25

30

Producţie

35

122

Microeconomie

Maximizarea profitului sau minimizarea pierderii? Figura 9.3 Pierderea pe termen scurt în cazul unui monopol 80 Cost marginal

Preţ (mil. lei)

60 Pierdere

Cost total mediu 40 Cost variabil mediu 20 Cerere

0

5

10

15

20

25

30

35

Producţie

Uneori, cererea poate să nu fie suficient de mare astfel încât să permită monopolului să obţină profit. De exemplu, în acest grafic curba cererii se află permanent sub curba costului total mediu. Pe termen scurt, cel mai bun lucru pe care poate să îl facă o firmă aflată într-o asemenea situaţie este să îşi diminueze pierderile prin menţinerea nivelului de producţie la punctul în care venitul marginal este egal cu costul marginal. În cazul în care condiţiile pieţei se modifică şi curba cererii se deplasează şi mai mult spre originea sistemului de coordonate – împiedicând astfel obţinerea unui preţ care ar acoperi costul total mediu – strategia pe termen scurt a monopolului ar fi închiderea firmei. Maximizarea profitului pe termen lung Un monopol ideal poate obţine profit economic pe termen lung atît timp cât condiţiile cererii sunt favorabile. Cum monopolistul este protejat de concurenţă, deşi condiţiile cererii pe termen scurt permit obţinerea unui profit mai mare decît costul de oportunitate al capitalului, nici o altă firmă nu poate să intre pe piaţă.

123

Teoria monopolului

9.2 DISCRIMINAREA PRIN PREŢURI Discriminare prin preţuri

Practica de percepere a unor preţuri diferite pentru unităţi diferite din acelaşi produs, atunci când diferenţele de preţ nu sunt justificate de diferenţe de costuri.

Discriminare prin preţuri de grad 1 (discriminare perfectă)

Un monopolist vinde cantităţi diferite din acelaşi produs la preţuri diferite şi aceste preţuri pot să difere de la persoană la persoană (discriminare prin preţuri perfectă).

Discriminare prin preţuri de grad 2

Un monopolist vinde cantităţi diferite dintr-un produs la preţuri diferite, dar toţi indivizii care cumpără aceeaşi cantitate plătesc acelaşi preţ.

Discriminare prin preţuri de grad 3

Un monopolist vinde cantităţi diferite dintr-un produs la preţuri diferite, unor grupuri diferite, dar toţi indivizii care cumpără aceeaşi cantitate şi aparţin aceluiaşi grup plătesc acelaşi preţ.

9.3 MONOPOLUL ŞI EŞECUL PIEŢEI Preţuri şi costuri de oportunitate Pentru un monopol preţul care maximizează profitul este întotdeauna mai mare decât costul marginal. Deoarece preţul perceput de monopol este mai mare decât costul de oportunitate al producerii unei unităţi dintr-un bun sau serviciu, cumpărătorii primesc un semnal fals vizavi de raritatea bunului sau serviciului respectiv. Surplusul consumatorului şi surplusul producătorului în condiţii de monopol Comparând cazul pieţei concurenţiale cu cazul monopolului se observă trei diferenţe: 1. Surplusul consumatorului este mai mic în cazul monopolului decât în cazul pieţei concurenţiale; 2. Surplusul producătorului este mai mare în cazul monopolului decât în cazul pieţei concurenţiale; 3. Totalul surplusului consumatorului şi surplusului producătorului este mai mic în cazul monopolului, decât acelaşi total în cazul pieţei concurenţiale.

124

Microeconomie

O pierdere de surplus al consumatorului sau al producătorului, care nu este compensată de un câştig al altcuiva.

Pierdere socială

Figura 9.4 Surplusul consumatorului şi surplusul producătorului în condiţii de concurenţă şi de monopol

(a) Piaţă concurenţială 320

240 Surplusul consumatorului 160 Surplusul producătorului

Oferta (cost marginal)

80

240 160

Preţul depăşeşte Surplusul consumatorului costul marginal Pierdere socială

Surplusul producătorului

Preţul este egal cu costul marginal

Preţ (mii lei)

Preţ (mii lei)

320

(b) Monopol

Cerere

80

Venit marginal

Cerere

0

10

20 Producţie

30

40

0

Cost marginal

10

20

30

40

Producţie

În condiţii de concurenţă perfectă (grafic a) producţia evoluează până la punctul la care consumatorul este dispus să plătească pentru ultima unitate produsă – la un preţ egal cu costul marginal al producerii acelei unităţi. Toate câştigurile posibile în urma schimbului sunt realizate sub forma surplusului consumatorului şi a surplusului producătorului. În condiţii de monopol (grafic b) producţia se opreşte sub acest punct. Surplusul consumatorului este mai mic decât în condiţii de concurenţă, iar surplusul producătorului este mai mare. Totalul lor, însă, este mai mic decât în condiţii de concurenţă. Unele câştiguri potenţiale din schimb nu se realizează. Această pierdere socială constituie justificarea pentru considerarea monopolului drept formă de eşec al pieţei.

125

Teoria monopolului

9.4 REGULARIZAREA MONOPOLULUI NATURAL O industrie în care costurile totale medii sunt menţinute la un nivel minim, având un singur producător care deserveşte întreaga piaţă.

Monopol natural

Figura 9.5 Regularizarea monopolului natural

Preţ

P2

Cost total mediu pe termen lung P1 Venit marginal

Cost marginal Cerere

Q2

Q1 Cantitate

Acest grafic arată curbele costului şi cererii pentru un monopol natural (de exemplu, o firmă producătoare de energie termică). În lipsa regularizării, monopolul ar putea să obţină profit maxim percepând preţul P2 şi vânzând cantitatea Q2. Dacă autoritatea de reglementare impune un preţ maxim P1, firma va considera că merită să producă o cantitate Q1.

CAPITOLUL 10


Gradul în care pieţele sunt dominate de câteva firme mari.

Cum – în cazul pieţei cu structură de oligopol – deciziile fiecărei firme depind de deciziile altor firme.

Care sunt condiţiile care afectează performanţele pieţelor cu grad mare de concentrare.

Cum înţelegerea între firme rivale poate genera creşterea profiturilor pe seama creşterii cheltuielilor consumatorilor.

Demersurile

care

s-au

făcut

pentru

măsurarea

performanţelor pieţelor cu structură de oligopol şi concurenţă monopolistică.

Cum se maximizează profitul în condiţii de concurenţă monopolistică.

10.1 Concentrarea pieţei Ö Măsurarea concentrării pieţei Ö Cauzele concentrării pieţei Ö Măsurarea performanţelor de piaţă în cazul oligopolului 10.2 Teoria oligopolului: interdependenţă şi înţelegere Ö Teoria cartelului Ö Coordonare fără înţelegere Ö Măsurarea performanţelor pieţei cu structură de oligopol 10.3 Teoria concurenţei monopolistice Ö Maximizarea profitului în condiţiile concurenţei monopolistice Ö Performanţele pieţei cu structură monopolistică

OLIGOPOLUL ŞI CONCURENŢA MONOPOLISTICĂ

10.1 CONCENTRAREA PIEŢEI Pentru ca piaţa să funcţioneze satisfăcător, trebuie să existe concurenţă perfectă sau este necesar să existe doar concurenţă, în sens de rivalitate între întreprinzători, deşi pe piaţă există doar câteva firme? Concentrarea pieţei

Gradul în care o piaţă este dominată de câteva firme mari.

Măsurarea concentrării pieţei Indice de concentrare

Procent din totalul vânzărilor deţinut de primele patru sau opt firme mari pe o piaţă.

Printre cele mai concentrate pieţe sunt: piaţa autovehiculelor, piaţa ţigaretelor, piaţa echipamentului foto, piaţa anvelopelor, piaţa aparatelor de zbor, piaţa de săpun şi detergenţi. Printre cele mai puţin concentrate pieţe sunt: piaţa ziarelor cotidiene, piaţa băuturilor răcoritoare ambalate, piaţa tipăriturilor cu caracter comercial. Cauzele concentrării pieţei Economiile de scară Bariere la intrarea pe piaţă Bariere la intrarea pe piaţă

Orice factor care împiedică intrarea unei noi firme pe o piaţă, oprind-o să concureze pe picior de egalitate cu firmele deja existente pe piaţa respectivă.

⇒ Uneori, barierele la intrarea pe o piaţă cu structură de oligopol sunt create în mod deliberat de autorităţi. De exemplu, Comisia Naţională pentru Audio-Vizual controlează numărul posturilor de radio şi de televiziune care există pe piaţă;

Oligopolul şi concurenţa monopolistică

129

⇒ Un al doilea tip de bariere la intrarea pe piaţă îl constituie dreptul de proprietate asupra resurselor nereproductibile. De exemplu, intrarea în industria cinematografică este dificilă dacă toţi actorii de vârf se află deja sub contract cu alte firme; ⇒ Un al treilea tip de bariere la intrarea pe piaţă este reprezentat de patente şi de drepturi de autor. Totodată, influenţe aleatoare – precum şansa – pot constitui cauze ale concentrării pieţei: într-un an, unele firme pot avea au un succes mai mare comparativ cu alte firme şi unele firme cresc mai puţin decât media.

10.2 TEORIA OLIGOPOLULUI: INTERDEPENDENŢĂ ŞI ÎNŢELEGERE Interdependenţă oligopolistică

(Pe o piaţă cu structură de oligopol) nevoia de a urmări atent acţiunile firmelor rivale atunci când se adoptă decizii privind preţurile sau producţia.

Teoria cartelului Cartel

Un grup de producători se asociază pentru a maximiza profiturile prin fixarea preţurilor şi limitarea producţiei.

Figura 10.1 reprezintă o industrie în care operează mai mult de 100 de firme, fiecare producând la niveluri constante, pe termen lung, ale costurilor medii şi marginale. Dacă aceste firme operează pe o piaţă cu structură de concurenţă perfectă, industria este în echilibru în punctul în care se intersectează curbele cererii şi costului marginal. Dacă firmele formează un cartel, ele îşi pot uni eforturile de obţinere de profituri restricţionând producţia la punctul în care costul marginal este egal cu venitul marginal şi crescând preţul de la 80 milioane lei/unitate de produs la 160 milioane lei/unitate de produs.

130

Microeconomie

Figura 10.1 Maximizarea profitului pentru cartel

Preţ (milioane lei/unitate)

240 Echilibru în cazul cartelului

Cerere 160

Echilibru în cazul concurenţei

80 Cost total mediu pe termen lung şi cost marginal 0

100

200

Cantitate (unităţi/lună)

300

400

500

600

Venit marginal

Problema stabilităţii Deşi cartelurile asigură profituri pentru membrii lor, ele au două mari probleme, datorită cărora se formează greu şi sunt instabile. Prima problemă priveşte controlul intrării de noi membri în cartel. Cu cât cartelul are mai mulţi membri, cu atât mai mic este profitul care se distribuie fiecărui membru. De aceea, pentru a asigura profituri mari, cartelul trebuie să limiteze numărul de membri care îl formează. A doua problemă priveşte impunerea respectării cotelor de producţie. Într-un cartel, fiecare membru are un stimulant puternic să trişeze – prin mărirea neanunţată a producţiei peste cota care îi revine – şi astfel să-şi mărească profitul. Trişarea presupune faptul că ceilalţi membri se vor comporta corect, dar, totodată, însăşi posibilitatea ca ceilalţi membri să trişeze este un stimulent pentru un membru al cartelului să trişeze. Coordonare fără înţelegere În viaţa de zi cu zi cartelurile formale sunt rareori întâlnite. Dar, pe o piaţă cu structură de oligopol firmele îşi pot coordona deciziile privind preţurile şi


131

nivelurile de producţie în vederea maximizării profitului şi fără să stabilească acorduri formale. Numărul şi mărimea firmelor Coordonarea tacită se realizează mai uşor pe o piaţă pe care operează două sau trei firme de mărimi relativ apropiate, decât pe o piaţă pe care zece firme controlează jumătate din piaţă, iar restul pieţei se împarte între mai multe firme mici. Lider de preţ

(Pe o piaţă cu structură de oligopol) – o situaţie în care creşterea sau scăderea preţului de către o firmă dominantă – lider de preţ – este urmată de toate firmele de pe piaţă – sau de cele mai multe dintre ele.

Natura produsului În cazul în care pe piaţă este vorba de un bun omogen, cu un flux de comenzi relative ordonat, coordonarea între firme se realizează mai uşor. Dacă însă produsul are un flux aleator de comenzi, coordonarea este mai greu de realizat – pur şi simplu ar trebui coordonate prea multe lucruri. Creştere şi inovaţie Pe o piaţă unde inovaţia este lentă, acordurile tacite dintre firme nu trebuie revăzute prea des. În schimb, pe o piaţă unde elementele pieţei (forma bunului, tehnicile de producţie, personalitatea producătorilor şi a consumatorilor) se schimbă des, acordurile tacite între firme se perimează repede. Uşurinţa intrării pe piaţă şi uşurinţa ieşirii de pe piaţă Chiar şi dacă pe piaţa operează puţine firme, ameninţarea intrării pe piaţă a noi firme poate determina firmele existente să reducă în mod voluntar preţurile practicate pentru a evita atragerea de noi rivali. Barierele la intrare sunt un factor important în analizarea efectelor fuziunilor dintre firme. În cazul unei pieţe cu structură de oligopol, fuziunile dintre firme reduc numărul firmelor care operează pe piaţă şi măresc gradul de

132

Microeconomie

concentrare al pieţei. Totodată, în anumite industrii, apar repede noi firme care acoperă golurile lăsate de fuziuni. Uşurinţa ieşirii dintr-o industrie este un factor la fel de important ca şi uşurinţa intrării. Întreprinzătorii sunt mult mai dispuşi să-şi asume riscurile intrării într-o industrie atunci când ieşirea nu presupune costuri trecute mari decât în cazul în care anticipează că ieşirea presupune costuri trecute mari. Piaţă contestabilă

Piaţă pe care barierele de intrare şi ieşire sunt mici.

Măsurarea performanţelor pieţei cu structură de oligopol Performanţă bună a pieţei înseamnă o performanţă asemănătoare pieţei cu concurenţă perfectă, unde preţul este egal sau apropiat de costul marginal, astfel încât suma surplusului consumatorului şi a producătorului este maximizată. Performanţă slabă a pieţei înseamnă o performanţă asemănătăare pieţei cu structură de monopol, unde preţul este mai mare decât costul marginal, astfel încât câştigurile potenţiale din schimb nu se realizează integral. Studii empirice (de exemplu, Joe Bain, 1951) arată că industriile cu indici de concentrare mai mari de 70 obţin profituri mai mari decât industriile mai puţin concentrate. Deşi legătura dintre profituri şi concentrare există, ea nu este nici perfectă şi nici puternică. În timpul anilor 1950 şi 1960, studiul lui Bain a fost reluat pentru industrii diferite şi pentru ani diferiţi. Cele mai multe evidenţe conduc spre aceeaşi concluzie: o legătură slabă, dar persistentă, între profituri şi gradul de concentrare. Rezultate mult mai recente arată că legătura dintre profituri şi concentrare este înşelătoare. Dacă datele sunt ajustate pentru mărimea firmelor pe pieţe diferite, legătura dintre profituri şi concentrare tinde să dispară.


133

Una dintre credinţele cele mai larg răspândite între economişti este că, pe măsură ce gradul de concentrare al unei industrii creşte, cu atât mai mare este tendinţa firmelor să se comporte ca un cartel sau ca un monopol, chiar dacă între ele nu există acorduri formale pentru creşterea preţurilor sau pentru împărţirea pieţei. Rezultatele unor cercetări mai recente scot în evidenţă noi explicaţii ale faptului că firmele din industriile cu concentrare mare par să obţină profituri mai mari decât firmele din industrii mai puţin concentrate. De exemplu, o industrie concentrată care a înregistrat creşteri rapide ar putea avea nevoie de profituri mai mari pentru a atrage mai mult capital. Dacă lucrurile stau într-adevăr aşa, atunci profiturile mai mari reflectă, pur şi simplu, eficienţa mai mare a firmelor mari comparativ cu eficienţa firmelor mici din industria respectivă. În cele din urmă, s-ar putea ca profiturile mai mari să nu fie de loc profituri în sens economic – ele ar putea reflecta doar faptul că există diferenţe semnificative între accepţiunea contabilă a afacerilor şi accepţiunea ecnomică. 10.3 TEORIA CONCURENŢEI MONOPOLISTICE Piaţa cu structură de concurenţă monopolistică se referă la restaurante, ateliere de reparaţii, brutării, staţii de benzină etc. Maximizarea profitului în condiţiile concurenţei monopolistice (Edward H. Chamberlin and Joan Robinson, 1930) În condiţii de concurenţă monopolistică (figura 10.2), fiecare firmă are o curbă a cererii înclinată negativ, dar nu există bariere la intrarea pe piaţă a unor noi firme. Pe termen scurt (graficul a), o firmă care produce la punctul la care venitul marginal este egal cu costul marginal poate obţine profit economic pur. Totodată, pe termen lung (grafic b), noi firme sunt atrase de această piaţă. Intrarea noilor firme determină modificarea cererii pentru firmele deja existente pe piaţă, coborând curba cererii pentru fiecare dintre ele. De asemenea, firmele pot lupta pentru a-şi menţine cota de piaţă, utilizând mijloace care măresc volumul costurilor. Intrarea pe piaţă a unor noi firme va continua până când se atinge un nou punct de echilibru pe termen lung, punct în care profiturile sunt eliminate.

134

Microeconomie

Figura 10.2 Echilibrul pe termen scurt şi echilibrul pe termen lung în cazul pieţei cu structură de concurenţă monopolistică

(b) Termen lung

Cost marginal

Cost marginal

Preţ

Preţ

(a) Termen scurt

Profit

Cost total mediu

Cost total mediu

Cerere Venit marginal Cantitate

Cerere Venit marginal Cantitate

Performanţele pieţei cu structură monopolistică Pe baza modelelor de analiză elaborate de Chamberlin şi Robinson, s-a considerat că trăsătura esenţială a concurenţei monopolistice este existenţa unui număr prea mare de ofertanţi (prea multe staţii de benzină, prea multe supermarket-uri şi restaurante etc.), fiecare dintre aceştia operând la o fracţiune din capacitate şi fiecare practicând preţuri ineficient de mari. Cu toate că preţurile practicate sunt mari, fiecare ofertant obţine doar un profit minim, care îi permite să rămână în afacere. Concluzia acestui raţionament ar fi următoarea: poziţia de echilibru pe termen lung arată o slabă performanţă a pieţei cu structură de concurenţă monopolistică. Ca şi în cazul monopolului, în cazul pieţei cu structură de concurenţă monopolistică, fiecare firmă se opreşte la un nivel de producţie mai mic decât cel care ar permite maximizarea sumei dintre surplusul consumatorului şi surplusul producătorului. Diferenţa dintre preţ şi costul marginal indică producţia suplimentară potenţială de pe urma căreia ar beneficia atât firmele, cât şi clienţii lor.


135

Mai mult, pe o piaţă cu structură de concurenţă monopolistică, o firmă nu operează la cel mai scăzut punct pe curba costului total mediu. Dacă pe piaţă ar exista mai puţine firme care ar realiza o producţie mai mare, pe piaţă s-ar oferi aceeaşi cantitate de bunuri la costuri mai mici. În prezent, aceste critici ale pieţei cu structură de concurenţă monopolistică nu mai sunt atât de larg acceptate. Cele mai multe argumente pentru eficienţa pieţei cu structură de concurenţă monopolistică se bazează pe ideea că între această structură de piaţă şi piaţa cu structură de concurenţă perfectă nu există chiar atât de multe diferenţe. Unul dintre argumente priveşte credinţa că „diferenţierea produselor” este eronată. Pe de o parte, este adevărat că restaurantele diferă prin locaţie, bucătărie sau atmosferă. Pe de altă parte, însă, ceea ce oferă restaurantele nu constă atât în meniu, ci oferta lor este, de fapt, un produs omogen şi anume: „plăcerea de a servi masa”. Acelaşi argument este valabil şi în cazul pieţei cartofilor. Cultivatorii de cartofi obţin acest produs în mărimi diferite şi folosind metode de producţie diferite. Cu toate acestea, însă, piaţa cartofilor poate fi considerată o piaţă cu structură de concurenţă perfectă sau foarte apropiată de aceasta.

CAPITOLUL 11


Cum se comportă indivizii în situaţii strategice.

Cum se ajunge la echilibru în cazul unui oligopol (echilibrul Nash).

Cum se aplică „dilema prizonierului” în economie.

De ce indivizii şi firmele consimt să coopereze.

11.1 Modelul Cournot 11.2 Aplicarea teoriei jocurilor în economie 11.3 Jocuri cu sumă zero Ö Echilibrul în cazul jocurilor cu strategie dominantă Ö Echilibrul Nash 11.4 Jocuri cu sumă pozitivă Ö „Dilema prizonierului” Ö Aplicaţii ale „dilemei prizonierului”

MODELE FORMALE ALE OLIGOPOLULUI: MODELUL COURNOT ŞI TEORIA JOCURILOR

11.1 MODELUL COURNOT Figura 11.1 Teoria Cournot a oligopolului

15

Curba de reacţie a firmei 1 Preţul de monopol al firmei 2

T

B D 10

E

50

0

S

50

10

C

Preţul de monopol al firmei 1

Preţul perceput de firma 2

20

15

Curba de reacţie a firmei 2

A

20

25

30

Preţul perceput de firma 1 (mil. lei)

Teoria Cournot presupune că fiecare firmă îşi va stabli preţul anticipând că preţurile rivalilor rămân fixe. Curbele de reacţie arată cel mai bun preţ pentru fiecare dintre cele două firme, dat fiind preţul celeilalte. De exemplu, punctul S de pe curba de reacţie a firmei 1 arată că ea ar trebui să perceapă un preţ de 60 milioane lei, dacă firma 2 percepe 50 milioane lei. Dacă firma 1 are un monopol, ea va stabili un preţ de 150 milioane lei. Dacă firma 2 intră pe piaţă, se va declanşa un război al preţurilor, iar industria se va deplasa pas cu pas spre punctele A, B, C, D şi, în cele din urmă, E. Punctul E este un punct de echilibru stabil.

139

Modele formale ale oligopolului

11.2 APLICAREA TEORIEI JOCURILOR ÎN ECONOMIE Teoria jocurilor are ca obiect analiza generală a interacţiunilor strategice. Teoria jocurilor

Studiul comportamentului indivizilor în situaţii strategice.

Joc

O activitate care se desfăşoară pe baza unor reguli explicite sau implicite.

Strategie

Un set complet de acţiuni ale unui jucător ca răspuns la acţiunile altui jucător.

Pentru că pe o piaţă cu structură de oligopol numărul firmelor este mic, fiecare firmă trebuie să acţioneze strategic. Ipoteze: 1. Toţi jucătorii sunt raţionali; 2. Toţi jucătorii cunosc regulile jocului. Rezultatele jocului se formalizează sub formă matriceală într-o aşa-numită matrice a rezultatelor, iar echilibrul se realizează la intersecţia dintre strategii. 11.3 JOCURI CU SUMĂ ZERO Jocuri cu sumă zero

O situaţie în care jucătorii au interese opuse, fapt pentru care câştigul unui jucător reprezintă exact pierderea celuilalt.

Jocurile cu sumă zero au un punct de echilibru la care se poate ajunge după o singură rundă de joc sau după mai multe runde. Deşi asemenea situaţii se întâlnesc în activitatea economică, ele nu sunt o caracteristică definitorie a acesteia. Jocurile cu sumă zero pot avea strategie dominantă sau pot să nu aibă strategie dominantă.

140

Microeconomie

Echilibrul în cazul jocurilor cu strategie dominantă Exemplul 1 Strategii 1 6 6 -4

1 2 3

Jucătorul A

Jucătorul B 2 4 0 -6

3 10 4 0

O situaţie în care pentru fiecare jucător există o singură alegere optimă, indiferent de decizia celuilalt jucător.

Strategie dominantă

Altfel spus, o strategie dominantă este acea strategie care nu poate fi schimbată unilateral de un jucător fără ca această schimbare să genereze rezultate mai proaste pentru el. Decizia privind alegerea strategiei se ia pe baza principiului dominării. Un jucător nu alege niciodată o strategie care generează rezultate mai proaste decât celelalte strategii disponibile.

Principiul dominării

Altfel spus, un jucător alege întotdeauna acea strategie care generează cel puţin aceleaşi rezultate ca şi celelalte strategii disponibile. În acest exemplu, punctul de echilibru şi valoarea jocului este elementul a12 = 4 din matricea rezultatelor (intersecţia dintre linia 1 – care este strategia dominantă pentru jucătorul A – şi coloana 2 – care este strategia dominantă pentru jucătorul B. Nu întotdeauna, însă, jocurile au strategie dominantă. Este posibil ca într-un joc strategia dominantă să nu fie disponibilă ambilor jucători, astfel încât alegerea optimă a unui jucător depinde de ceea ce el crede că va face celălalt jucător. Exemplul 2 Strategii Jucătorul A Linia maximelor

1 2 3

1 -8 6 8 8

Jucătorul B 2 -6 0 -6 0

3 10 6 -10 10

Coloana minimelor -8 0 -10 000

141


O. Morgenstern şi J. von Neuman au demonstrat că un joc fără strategie dominantă are un punct de echilibru la care se poate ajunge într-o singură rundă, dacă jocul satisface regula minimax. Regula minimax

Un joc are un punct de echilibru dacă şi numai dacă maximin egal minimax şi maximin egal minimax este valoarea jocului.

În acest exemplu, cum minimax = maximin = 0, jocul are un punct de echilibru (elementul a22 în matricea rezultatelor), şi valoarea maximin = minimax = 0 este rezultatul jocului. Acest echilibru este echilibrul Nash. Echilibru Nash

O situaţie în care jucătorii, interacţionând unii cu alţii, aleg cea mai bună strategie având în vedere strategiile alese de ceilalţi jucători.

11.4 JOCURI CU SUMĂ POZITIVĂ Jocuri cu sumă pozitivă

O situaţie în care câştigurile unui jucător nu sunt în mod necesar egale cu pierderile celuilalt jucător. Ambii jucători pot să câştige sau ambii pot să piardă.

⇒ Deoarece rezultatele unui jucător nu pot fi deduse din rezultatele celuilalt jucător, matricea rezultatelor trebuie să includă rezultatele ambilor jucători; ⇒ Pe lângă matricea rezultatelor trebuie prezentate şi regulile de joc. Există două tipuri de jocuri cu sumă pozitivă: 1. Jocuri cooperative – jucătorii cooperează pentru a obţine cele mai bune rezultate posibile; 2. Jocuri non-cooperative – jucătorii nu cooperează. Jocurile cooperative permit folosirea ameninţărilor şi a plăţilor de compensaţie. Ameninţări

Declaraţii privind intenţia de a acţiona într-un anumit mod, făcute cu scopul de a limita comportamentul celuilalt jucător.

Eficienţa ameninţărilor depinde de gradul în care ele sunt considerate credibile de partea căreia îi sunt adresate.

142

Microeconomie

Plăţi de compensaţie

Plăţi primite de un jucător atunci când consimte să adopte un comportament care, în lipsa acestora, ar presupune înregistrarea unor pierderi.

„Dilema prizonierului” Butch Cassidy şi Sundance Kid sunt arestaţi de Poliţie. Cei doi sunt suspectaţi de jefuirea unui tren, dar împotriva lor nu există dovezi certe. Cu toate acestea, ei pot fi trimişi în judecată sub acuzaţia unei infracţiuni mai puţin grave, şi anume, deţinere de bunuri furate. Pentru această infracţiune, Butch şi Sundance pot fi condamnaţi la cinci ani de închisoare. Poliţia îi izolează cei doi deţinuţi în camere separate şi propune fiecăruia următoarea înţelegere: „Poţi fi condamnat la cinci ani de închisoare pentru deţinere de bunuri furate. Dacă, însă, recunoşti că ai luat parte la jefuirea trenului şi astfel îţi implici şi partenerul, dar el nu recunoaşte, eşti liber, în timp ce partenerul tău va primi o pedeapsă de 25 de ani privare de libertate. Dacă, însă, amândoi recunoaşteţi fapta, noi nu mai avem nevoie de mărturia ta, aşa încât amândoi veţi primi pedepse de 20 de ani privare de libertate”. Matricea rezultatelor este:

Butch Cassidy (B)

Recunoaşte Nu recunoaşte

Sundance Kid (S) Recunoaşte Nu recunoaşte B: 20 S: 20 B:0 S: 25 B: 25 S:0 B: 5 S: 5

Se observă că fiecare jucător are strategie dominantă (Recunoaşte). Butch poate sta mai puţin timp în închisoare dacă recunoaşte că a luat parte la jefuirea trenului, indiferent de ce strategie va alege Sundance (Recunoaşte sau Nu recunoaşte). Totodată, Sundance are aceleaşi opţiuni disponibile ca şi Butch. Strategiile dominante pentru Butch şi Sundance sunt:

Butch Cassidy (B)

Butch Cassidy (B)


Sundance Kid (S) Recunoaşte Nu recunoaşte 20 0 25 5


Sundance Kid (S) Recunoaşte Nu recunoaşte 25 20 5 0

Dacă ambii recunosc, vor sta în închisoare timp de 20 de ani.

143


Rezultatul jocului se schimbă dacă cei doi pot comunica. Astfel, ei ar putea conveni să nu recunoască, iar rezultatul acestor strategii este doar cinci ani de închisoare pentru fiecare. Dar cooperarea este dificilă, pentru că logica propriului interes măreşte beneficiul trişării. Dacă unul dintre ei recunoaşte, în timp ce celălalt nu recunoaşte, primul va fi liber în timp ce al doilea va sta 25 de ani în închisoare. Stimulentul trişării este puternic. Rezultatul în cazul unui asemenea tip de joc depinde şi de numărul de runde în care el se desfăşoară. Analiza echilibrului în condiţiile posibilităţii trişării a evidenţiat două tipuri de strategii menite să elimine stimulentul trişării: 1. „Dinte pentru dinte” (Robert Axelrod): Un jucător ar trebui să înceapă prin a coopera, iar apoi să răspundă exact aşa cum se comportă partenerul de joc. 2. „Trişat-Eliminat” (Viktor Vanberg şi Roger Congleton): Împotriva jucătorului care trişează se impun sancţiuni dure, care merg până la eliminarea acestuia din joc. Aplicaţii ale „dilemei prizonierului” Exemplul 3 Pe piaţă operează doar două firme: A şi B, care pot practica două preţuri. Când preţul este 9 EUR/ unitate de produs, cantitatea cerută este 100 bucăţi şi când preţul este 10 EUR/unitate de produs, cantitatea cerută este 60 bucăţi. Costul total mediu pentru ambele firme este 50 EUR/unitate de produs. Atunci când firmele practică acelaşi preţ, ele vând cantităţi egale de mărfuri. Aplicând logica teoriei jocurilor, să se determine: a) Matricea rezultatelor în termeni de profit; b) Profitul fiecărei firme atunci când firmele nu cooperează; c) Profitul fiecărei firme atunci când firmele cooperează. a) Matricea rezultatelor în termeni de profit: Firma B P1 = 9 Firma A

P1 = 9 P2 = 10

b) πA= 200; πB= 200 c) πA= 200; πB= 200

πA= 200 πA= 0

πB= 200 πB= 400

P2 = 10 πA=400 πB= 0 πB=150 πB= 150

CAPITOLUL 12


Cât de mare este sectorul guvernamental în economia României.

De ce este necesară acţiunea guvernului în problema poluării.

De ce Armata României nu este o firmă privată.

De ce guvernul intervine în alocarea resurselor.

De ce unele programe guvernamentale par să fie proiectate pentru a îmbogăţi firme private şi anumiţi indivizi, mai degrabă decât să promoveze eficienţa şi echitatea.

Care dintre funcţiile guvernului pot fi îndeplinite mai bine de sectorul privat.

12.1 Guvernul în economia României Ö Cheltuielile publice Ö Finanţarea sectorului public 12.2 Rolul guvernului: externalităţi şi alte situaţii de eşec al pieţei Ö Externalităţi Ö Bunuri publice Ö Concurenţă insuficientă 12.3 Teoria căutării, dobîndirii şi păstrării rentei şi eşecul intervenţiei guvernamentale Ö Natura rentelor economice Ö Procesul de căutare, dobândire şi păstrare a rentei Ö Eşecul intervenţiei guvernamentale în economie Ö Privatizarea

ROLUL ECONOMIC AL GUVERNULUI

12.1 GUVERNUL ÎN ECONOMIA ROMÂNIEI Sectorul public (guvernamental) în economia României cuprinde administraţia centrală şi administraţia locală. Tabel 1 PIB, cheltuielile publice totale şi cheltuielile administraţiei locale

1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002

PIB modificare anuală (%)

Total cheltuieli publice (% din PIB)

Cheltuielile administraţiei locale (% of GDP)

-5.6 -12.9 -8.8 1.5 3.9 7.1 3.9 -6.1 -4.8 -1.2 1.6 5.3 4.5

38.7 38.7 42.0 34.2 34.4 34.7 33.8 33.6 34.5 34.7 35.3 33.4 32.1

5.8 2.6 3.3 3.5 3.5 4.5 4.5 4.1 3.6 3.8 4.1 6.0 6.1

Cheltuielile administraţiei locale/ Total cheltuieli publice (%) 15 6.9 7.9 10.1 10.1 12.9 13.4 12 10.1 10.5 11.1 17.3 17.9

1) Calcule pe baza datelor publicate de Ministerul Finanţelor Publice. 2) Cheltuielile publice totale reprezintă toate cheltuielile incluse în bugetul general consolidat: bugetul de stat, bugetele de asigurări sociale, fondurile speciale şi bugetele administraţiei locale.

Achiziţii guvernamentale (de bunuri şi servicii)

Cumpărări de bunuri finale de către guvern, plus costul angajării serviciilor efectuate de angajaţii în structurile guvernamentale şi de alţi contractori.

147

Rolul economic al guvernului

Tabel 2 Ponderea cheltuielilor administraţei publice locale în totalul cheltuieilor publice (%)

1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002

Asistenţă Lucrări publice/ Administraţie Transport Educaţie Sănătate socială locuinţe publică 61.2 69.7 0.0 0.9 100.0 31.0 29.4 0.0 0.0 0.3 97.6 36.6 25.4 0.0 0.0 0.3 98.1 37.3 26.6 0.0 18.6 1.7 90.5 42.1 25.0 0.0 17.2 1.8 83.1 36.5 26.4 13.7 19.4 2.9 87.0 38.0 27.9 15.2 20.2 3.2 89.6 39.7 30.7 12.6 20.1 2.0 91.0 33.8 35.5 9.9 0.6 3.2 89.3 29.4 41.4 11.6 0.5 2.9 86.4 21.6 37.9 10.3 0.3 4.9 80.1 22.4 38.1 69.4 0.6 5.6 81.6 21.9 38.1 69.9 0.7 8.1 72.5 20.3

Calcule pe baza datelor publicate de Ministerul Finanţelor Publice

Achiziţiile guvernamentale măsoară partea din totalul bunurilor şi serviciilor produse în economie timp de un an, parte care este utilizată de guvern. Practic, achiziţiile guvernamentale reprezintă resurse reale deplasate dinspre satisfacerea trebuinţelor individuale spre satisfacerea trebuinţelor publice. Achiziţiile guvernamentale nu reprezintă întreaga dimensiune a implicării guvernului în economie. O imagine mult mai exactă a acestei dimensiuni este dată de însumarea transferurilor cu volumul achiziţiilor guvernamentale. Astfel se obţine totalul cheltuielilor guvernamentale. Transferuri

Plăţi efectuate de guvern către indivizi, care nu presupun vreo contraprestaţie în bunuri sau servicii din partea acestora.

Totalul cheltuielilor guvernamentale măsoară partea din economie pentru care decizia guvernamentală înlocuieşte decizia pieţei.

148

Microeconomie

Cheltuielile publice

Cheltuielile guvernamentale în anul 2002 Cheltuielile guvernamentale în anul 2002 Administraţie publică Apărare naţională Ordine publică

Economie

Educaţie Mediu

Sănătate Cultură, sport, tineret

Asistenţă socială şi dezvoltare publică

Finanţarea sectorului public

Veniturile guvernamentale guvernamentale în în anul anul 2002 2002 Veniturile

Alte venituri

Venituri nefiscale

Capital

Venituri fiscale (impozite directe şi indirecte)

148

149


12.2 ROLUL ECONOMIC AL GUVERNULUI EXTERNALITĂŢI ŞI ALTE SITUAŢII DE EŞEC AL PIEŢEI Eşec al pieţei

O situaţie în care piaţa eşuează în atingerea standardelor acceptate de eficienţă şi echitate, sau în care preţurile nu mai îndeplinesc satisfăcător funcţiile de transmitere de informaţii, asigurarea de stimulente şi distribuirea venitului.

Externalităţi Externalitate

Efectul producerii sau consumării unui bun al cărui impact se răsfrânge asupra unei terţe părţi, alta decât cumpărătorul sau vânzătorul bunului respectiv şi care nu este reflectat în preţuri.

Poluarea Exemplul 1: Internalizarea costurilor externe Pentru a produce oţel, o firmă foloseşte furnale pe bază de cărbune. Costul combustibililor, al capitalului şi al mâinii de lucru este 100 USD pentru fiecare tonă de oţel produsă. Aceste costuri sunt costuri interne, deoarece ele sunt generate de producerea oţelului în sine. Aceste costuri sunt reflectate în tranzacţiile de piaţă – plăţi către furnizorii de cărbuni, plata lucrătorilor, dividende către proprietarii firmei etc. Costurile interne sunt parte din costul de oportunitate al producerii oţelului deoarece ele reprezintă valoarea şanselor sacrificate ca urmare a utilizării resurselor pentru producerea de oţel şi nu pentru alte scopuri. Pentru a rămâne în afacere, firma trebuie să primească pe piaţă un preţ de cel puţin 100 USD pe tona de oţel, altfel spus un preţ egal cu costul intern de oportunitate al producerii oţelului. Costurile interne nu reprezintă întregul cost al producerii oţelului. În procesul de ardere a cărbunelui, furnalele degajă în atmosferă substanţe utile (de exemplu, dioxid de sulf), care poluează mediul înconjurător – distrug vegetaţia din zonă şi afectează negativ viaţa celor care locuiesc în vecinătatea firmei. Aceste efecte sunt costuri externe, deoarece ele sunt suportate de o ţerţă parte – oameni care nu sunt nici cumpărători de oţel şi nici vânzători de inputuri pentru producerea oţelului. Costurile externe sunt, de asemenea, parte a costului de oportunitate al producerii oţelului, datorită

150

Microeconomie

faptului că ele reprezintă valoarea factorilor distruşi de poluare (vegetaţie distrusă, boli ale locuitorilor din vecinătate care nu au nici o legătură cu producerea oţelului etc.) sau reprezintă valoarea cheltuielilor necesare pentru înlăturarea acestor efecte. Presupunînd că valoarea daunelor produse este de 20 USD/tona de oţel produsă – de fapt, adăugarea acestei sume la costurile interne măreşte costul de oportunitate al producerii oţelului la 120 USD/tonă. Dacă preţul oţelului este stabilit doar de ofertă şi cerere pe o piaţă concurenţială, el va tinde spre 100 USD/tonă, valoare care acoperă doar costurile interne. Acest preţ transmite, însă, un semnal fals cumpărătorilor de oţel şi anume: oţelul este ieftin, altfel spus, este o resursă abundentă. În aceste condiţii, consumatorii de oţel nu sunt stimulaţi să apeleze la înlocuitori pentru oţel sau nu vor fi stimulaţi să găsească metode de producţie care necesită cantităţi mai mici de oţel. În concluzie, piaţa va eşua în alocarea eficientă a resurselor, deoarece preţurile transmit informaţii false cu privire la raritatea resurselor. Aglomeraţia pe proprietăţile comune Proprietate comună

Proprietate la care au acces liber toţi membrii unei comunităţi.

Exemplul 2: Pescuitul în apele internaţionale Pentru a intra în afaceri de pescuit, o firmă trebuie să suporte un număr de costuri interne – costul vapoarelor, costul cu salariile echipajelor, costul combustibilului utilizat de vapoare etc. Aceste costuri sunt pe deplin reflectate în tranzacţiile dintre proprietarii de vase de pescuit şi furnizorii de inputuri. Atunci când mai multe vapoare de pescuit concurează pentru a prinde peşte, preţul peştelui este stabilit de ofertă şi cerere la un nivel care reflectă aceste costuri interne. Totodată, atunci când spaţiul în care se pescuieşte atinge un anumit nivel de aglomeraţie, apar şi costurile externe. Pe măsură ce pescuitul afectează capacitatea de reproducere a populaţiei de peşte, totalul capturilor fiecărui pescador scade pe măsură ce tot mai multe pescadoare intră în flotă. Cum tot mai multe pescadoare operează acum în apele internaţionale, dar există tot mai puţin peşte, costul aducerii pe piaţă a unei tone de peşte creşte.

150


151

Efectele aglomeraţiei sunt un tip de externalitate în care terţa parte aspra căreia cad costurile externe este reprezentată de alţi participanţi la activitatea respectivă – în acest exemplu, alte vase de pescuit. Măsura costurilor externe este suma cu care intrarea unui pescador suplimentar în flotă reduce capturile zilnice ale pescadoarelor deja existente. Altfel spus, suma cu care creşte costul capturării unei tone de peşte pentru vasele deja existente. Astfel, costul de oportunitate real al măririi flotei de pescuit cu încă un vas este mai mare decât costurile interne (capital, vas, plata echipajului etc.) pe care le suportă noul intrat. Pe măsură ce aglomeraţia în spaţiul de pescuit creşte, consumatorii trebuie să plătească preţuri din ce în ce mai mari, astfel încât fiecare pescador să continuie să obţină un venit suficient pentru a-şi acoperi costurile interne. Externalităţi pozitive Exemplul 3: Apicultorul şi proprietarul de livadă Un apicultor creşte albine pentru a câştiga din vânzarea mierii de albine. Dacă el îşi ţine stupii în apropierea unei livezi – aflate în proprietatea altui individ – albinele culeg polen din livadă şi, în acelaşi timp, polenizează pomii. Dacă preţul mierii de albine nu reflectă şi valoarea serviciului de polenizare, preţul supraestimează costul de oportunitate al producerii mierii, iar rezultatul pe piaţă va fi o cantitate prea mică de miere produsă şi consumată. Rolul guvernului În cazul Exemplului 1, guvernul poate obliga firma producătoare de oţel să acopere costurile reparării daunelor produse de poluare, impunând acesteia să plătească o taxă de 20 USD pentru fiecare tonă de oţel produsă. Astfel, prin internalizarea externalităţii, preţul de vânzare al oţelului va reflecta acum mai bine costul de oportunitate al producerii sale. Acţiuni provate pentru internalizarea externalităţilor Atunci când între indivizi privaţi negocierea este posibilă, externalităţile pot fi internalizate fără intervenţia guvernului. În exemplul 2, proprietarul de livadă poate plăti apicultorului o sumă stabilită de comun accord cu acesta pentru serviciul de polenizare. În alte situaţii, proprietatea privată rezolvă problema aglomeraţiei prin impunerea unui onorariu. De exemplu, în cazul unui iaz cu peşte, soluţia privată este perceperea unui onorariu pentru cei care vor să pescuiască.

152

Microeconomie

Bunuri publice Bun public

Un bun sau un serviciu care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: (1) nu poate fi furnizat unei persoane fără a fi furnizat şi altei persoane (nonexcludabilitate) şi (2) o dată ce este furnizat unei persoane poate fi furnizat, pentru oricât de multe alte persoane la un cost marginal zero.

Concurenţă insuficientă Atunci când concurenţa este insuficientă, eşecul pieţei poate apărea datorită preţurilor prea mari. Monopolul este un exemplu în acest sens. Atunci când preţul (prea mare) nu reflectă costul de oportunitate al utilizării resurselor, consumatorii primesc informaţii false. Redistribuirea venitului Bunuri de merit

Un bun la care toţi cetăţenii sunt îndreptăţiţi să aibă acces, indiferent de disponibilitatea lor de plată.

Rolul macroeconomic al guvernului Unii economişti cred că economia de piaţă este instabilă, ea fiind subiect al inflaţiei, alternativ cu perioade de creştere a şomajului şi creştere economică lentă sau negativă. Prin urmare, guvernul ar trebui să utilizeze instrumente de politică economică pentru a promova stabilitatea macroeconomică (impozite, cheltuieli publice, manipularea ratelor dobânzii etc.). 12.3 TEORIA CĂUTĂRII, DOBÂNDIRII ŞI PĂSTRĂRII RENTEI ŞI EŞECUL INTERVENŢIEI GUVERNAMENTALE Aceasta este o teorie alternativă la teoria eşecului pieţei. Rentă economică

Orice plată a unui factor de producţie în exces faţă de costul lui de oportunitate.

Procesul de căutare, dobândire şi păstrare a rentei Rent seeking

152

Activitatea de obţinere şi apărare a rentei.

153


Eşecul intervenţiei guvernamentale în economie Teoria eşecului pieţei şi intervenţiei guvernamentale în economie este o teorie normativă, care încearcă să definească rolul pe care guvernul ar trebui să îl joace în economie. Pe scurt, această teorie susţine că guvernul ar trebui să promoveze alocarea eficientă a resurselor, să asigure o distribuţie echitabilă a veniturilor în societate şi să facă tot ce poate pentru a asigura stabilitatea macroeconomică. Analizând, însă, ceea ce guvernul face efectiv şi nu ceea ce ar trebui să facă guvernul, s-a scos în evidenţă faptul că multe programe guvernamentale par proiectate să promoveze ineficienţa şi inechitatea pe pieţe care ar funcţiona, de altfel, bine fără intervenţia guvernului. Oricum, se poate afirma cu certitudine că multe programe guvernamentale nu pot fi explicate în termenii teoriei eşecului pieţei, care justifică însăşi intervenţia guvernului în economie. James M. Buchanan, Robert D. Tollison şi Gordon Tullock de la Universitatea George Mason au dezvoltat teoria rent seeking-ului ca alternativă la teoria eşecului pieţei. Firmele, lucrătorii şi proprietarii de resurse nu aleg întotdeauna calea antreprenorială şi, adesea, ei se adresează guvernului pentru a obţine şi păstra rente economice. O rentă obţinută printr-un program guvernamental care măreşte preţurile sau reduce costurile este la fel de bună ca şi o rentă obţinută pe piaţă. În unele cazuri, o rentă obţinută de la guvern poate să fie chiar mai bună, deoarece guvernul nu numai că poate oferi rente, dar poate oferi chiar protecţie pentru beneficiarii ei. De exemplu, subvenţiile sau restricţionarea importurilor (prin taxe vamale şi cote de import) sunt tactici importante în procesul de obţinere şi păstrare a rentei. Privatizarea Privatizarea

Transferul unor funcţii ale guvernului spre sectorul privat.

Argumente în favoarea privatizării: (1) Motive politice şi ideologice; (2) Îmbunătăţirea administrării; (3) Economii de costuri prin concurenţă; (4) Reducerea importanţei rent-seeking-ului; (5) Creşterea calităţii serviciilor. Limitele potenţiale ale privatizării provin din noţiunea de eşec al pieţei.

CAPITOLUL 13


Rolul pieţelor factorilor de producţie în determinarea producerii bunurilor şi în stabilirea celor pentru care se produc bunurile.

Ce determină cererea pentru un factor de producţie.

Ce determină oferta de muncă.

Care sunt caracteristicile echilibrului pe o piaţă a muncii concurenţială.

Care sunt caracteristicile echilibrului pe o piaţă a muncii unde există doar un singur angajator sau numai câţiva angajatori.

De ce salariile nu sunt la fel de mari pe toate pieţele muncii şi pentru toţi indivizii care operează pe aceeaşi piaţă.

13.1 Cererea de factori de producţie Ö

Produsul fizic marginal

Ö

Venitul marginal al factorului de producţie

Ö

Costul marginal al factorului de producţie

Ö

Maximizarea profitului

Ö

Curba cererii de factori de producţie şi modificarea cererii de factori de producţie

13.2 Oferta şi cererea pe piaţa muncii Ö

Curba ofertei de muncă

Ö

Echilibrul concurenţial

Ö

Schimbarea cererii şi mişcările pe piaţa muncii

Ö

Teoria productivităţii marginale a distribuţiei

Ö

Monopsonul şi echilibrul monopsonului

Ö

Efectele discriminării pe piaţa muncii

PIEŢELE FACTORILOR DE PRODUCŢIE. STABILIREA PREŢURILOR PE PIEŢELE FACTORILOR DE PRODUCŢIE

13.1 CEREREA DE FACTORI DE PRODUCŢIE Pieţele factorilor de producţie

Pieţe pe care se cumpără şi se vând factorii de producţie – munca, pamântul (natura) şi capitalul – şi resursele naturale.

Produsul fizic marginal Produs fizic marginal (al unui factor de producţie)

Sporul de producţie rezultat din creşterea cu o unitate a cantităţii utilizate din acel factor, în condiţiile în care ceilalţi factori rămân neschimbaţi.

Figura 13.1 Produsul total şi produsul fizic marginal al factorului muncă Cantitatea de factor (1) 0

(a) Produsul fizic total (2) 0

1

20

2

39

3

57

4

74

5 . . . 17

90 . . . 204

18

207

19

209

20

210

Produsul fizic marginal (3) 20 19 18 17 16 . . . 3 2 1

Pieţele factorilor de producţie. Stabilirea preţurilor pe pieţele factorilor de producţie

157

(b)

Produs fizic (unităţi)

200 Produs fizic total

100

0

5

10

15

20

25

Cantitatea de muncă (număr de lucrători)

(c)

Produs fizic (unităţi/lucrător)

20


10

0

5

10

15

20

25

Cantitatea de muncă (număr de lucrători)

În cazul în care cantitatea dintr-un factor creşte, în timp ce toţi ceilalţi factori rămân neschimbaţi, produsul fizic total creşte, dar cu o rată descrescândă. După cum reiese din graficele (b) şi (c), produsul fizic marginal descreşte dacă se măreşte cantitatea dintr-un factor angajat (utilizat). Această descreştere este rezultatul direct al legii randamentelor descrescânde.

158

Microeconomie

Venitul marginal al factorului de producţie Venitul marginal al factorului de producţie

Modificarea venitului ca rezultat al vânzării producţiei obţinute prin utilizarea unei unităţi suplimentare dintr-un factor de producţie.

Figura 13.2 Venitul marginal al factorului pentru o firmă care operează pe o piaţă cu structură de concurenţă perfectă

Cantitatea de factor (1)

0 1 2 3 4 . . . 18 19 20

Produsul fizic marginal (3)

0 20 39 57 74 . . . 207 209 210

Produsul fizic Preţul unitary Vanitul marginal total al factorului (2) (4) (5)

20 mii lei 19 18 17 . . . 2 1

8.000 mil lei 8.000 8.000 8.000 . . .

160 152 144 136 . . .

8.000

16

8.000

8

Pentru o firmă care este primitor de preţ, venitul marginal al unui factor de producţie este egal cu valoarea produsului marginal, adică produsul fizic marginal înmulţit cu preţul unitar. În acest exemplu se presupune că preţul produsului este 8 milioane lei, iar produsul fizic marginal are aceleaşi valori ca în figura 13.1.

Valoarea produsului marginal

Produsul fizic marginal înmulţit cu preţul unitar.

159


Costul marginal al factorului Valoarea cu care costul total al factorului trebuie să crească pentru o firmă astfel încât ea să obţină o unitate suplimentară din acel factor de producţie.

Costul marginal al factorului

Figura 13.3 Venitul marginal al factorului pentru un monopol Cantitatea de factor (1)

Produs fizic total (2)

Venit total (4)

Preţ (3)

0

0

-

1

20 mii lei

-

2 . . . 9

39 . . . 144

10.480 . . . 6.240

408,72 . . . 898,56

10

155

5.840

905,2

11 . .

165 . .

5.440 . .

897,6 . .

20

210

3.606

756

mil.lei 224

Venit marginal al factorului (5)

Produs fizic marginal (6)

Venit marginal pe unitate de produs (7)

224 mil. lei

20

184,72

19

9,72

. . .

. . .

6,64

11

0,6

-7,7

10

-77

. . -13,12

. . 1

. . -13,2

. . .

Venitul total începe să descrească după 10 unităţi de produs. Venitul marginal devine negativ, deşi produsul fizic marginal rămâne pozitiv. Maximizarea profitului: Costul marginal al factorului = Venitul marginal al factorului Maximizarea profitului Maximizarea profitului necesită ca o firmă să cumpere o cantitate dintr-un factor de producţie care să egalizeze venitul marginal al factorului cu costul marginal al factorului respectiv. În acest exemplu se presupune că firma este primitor de preţ. Punctul care maximizează profitul este între 15 şi 16 unităţi de input.

160

Microeconomie

Figura 13.4 Maximizarea profitului pentru o firmă concurenţială (a)

Costul Venit Cantitatea marginal marginal al de factor al (1) factorului factorului (3) (2)

Cost variabil total (4)

Cost fix (5)

800 mil.

Venit total (6)

Profit total (7)

1 152

mil. lei

40 mil.

160 mil.

-680

144

mil. lei 40

80

800

312

-568

120

800

456

-464

560

800

1.512

152

600

800

1560

160

640

800

1.600

160

680 . 760

800

1.632

152

800

1.672

112 80

800

800

1.680

2 3 144 . . . 14 48

40

40

40

32

40

15 16 17 . 19 8

40

20

(b)

Preţul factorului (mil. lei)

20 15

Venitul marginal al factorului

10 5

0

Costul marginal al factorului Profit maxim 5

10 Cantitatea de factor

15

20


161

Curba cererii de factori de producţie şi modificarea cererii de factori

Preţul factorului

Figura 13.5 Deplasările de-a lungul curbei cererii pentru un factor de producţie

C1 C0 C2 Cantitatea cerută de factor

Modificările preţului unui factor, alte condiţii rămânând neschimbate, determină deplasări de-a lungul curbei cererii pentru factorul respectiv (vezi sensurile indicate de săgeată). Alte tipuri de modificări pot determina deplasarea curbei cererii. O creştere a cererii pentru produsul obţinut cu acel factor ar putea deplasa curba cererii de la C0 la C1. O creştere a preţului altui factor – complementar cu factorul dat – ar putea deplasa curba de la C0 la C2. 13.2 OFERTA ŞI CEREREA PE PIAŢA MUNCII Curba ofertei de muncă Pe de o parte, un salariu mai mare tinde să crească volumul de muncă pe care un individ este dispus să îl presteze atunci când venitul suplimentar compensează timpul mai scurt alocat relaxării. Pe de altă parte, un salariu mai mare permite unui individ să renunţe la un timp mai mare alocat muncii pentru a se bucura de standardul său de viaţă mai ridicat. Luate împreună, aceste două efecte tind să imprime curbei ofertei individuale de muncă o formă precum cea redată pe acest grafic.

162

Microeconomie

Figura 13.6 Curba ofertei de muncă pentru un individ

Salariu

Curba ofertei individuale de muncă

Cantitatea de muncă oferită

Salariu (mil. lei/lună)

Figura 13.7 O curbă ipotetică a ofertei pentru dactilografi

Curba ofertei

Număr dactilografi angajaţi

Deşi fiecare dactilograf poate avea o curbă a ofertei de muncă precum cea din figura 13.6 (o curbă întoarsă), pe orice piaţă (locală) a muncii curba ofertei pentru dactilografi are, în mod normal, o înclinaţie pozitivă. Dacă salariul creşte, indivizii vor veni pe această piaţă fie din alte localităţi, fie din alte profesii.


163

Echilibrul concurenţial


Figura 13.8 Determinarea salariului de echilibru pe o piaţă concurenţială

Oferta

Salariul de echilibru 6

100 Număr dactilografi angajaţi

Când pe piaţa muncii atât angajatorii, cât şi lucrătorii sunt primitori de preţ, echilibrul se realizează în punctul de intersecţie dintre curbele ofertei şi cererii. În acest exemplu, salariul de echilibru este 6 milioane lei/lună şi cantitatea de echilibru este de 100 dactilografi. Schimbarea cererii şi modificările pe piaţa muncii Modificările cererii au un efect mai mare asupra salariilor relative pe termen scurt, decât pe termen lung. Această pereche de grafice compară piaţa pentru operatorii pe calculator cu piaţa dactilografilor. Pe termen scurt, creşterea cererii pentru operatorii pe calculator (deplasarea cererii de la C1 la C2) provoacă o creştere a salariilor de la w1 la w2. În acelaşi timp, cererea pentru dactilografi scade (grafic b) determinând o scădere a salariilor acestora de la w1 la w2. Pe termen lung, curbele ofertei pentru ambele categorii de lucrători sunt mai elastice decât pe termen scurt. Dacă poziţia curbei cererii nu se modifică, diferenţele de salariu vor dispărea.

164

Microeconomie

Figura 13.9 Modificările cererii şi salariile relative

(b) Piaţa pentru dactilografi

E2 Oferta pe termen scurt

w2 w1 Oferta pe termen lung

E1

E3 C2

Salariul dactilografilor

Salariul operatorilor

(a) Piaţa pentru operatori de calculator

Oferta pe termen scurt w1 w2

C1

e1

e3 e2

C2

Ore de lucru pe an

Oferta pe termen lung C1

Ore de lucru pe an

Teoria productivităţii marginale a distribuţiei Teoria productivităţii marginale a distribuţiei

O teorie a distribuţiei venitului conform căreia fiecare factor de producţie primeşte o plată egală cu venitul său marginal.

Monopsonul şi echilibrul monopsonului Monopson

O situaţie în care pe piaţă există numai un singur cumpărător.

În condiţii de monopson, costul marginal al factorului depăşeşte preţul factorului. În acest exemplu, creşterea cantităţii de muncă de la 150 la 151 de lucrători presupune creşterea salariului de la 6 milioane lei pe lună la 6,02 milioane lei pe lună, nu doar pentru cel de-al 151-lea salariat, ci şi pentru toţi cei 150 de salariaţi existenţi înainte. În acest caz, costul marginal al muncii ajunge la 9,02 milioane lei – mai mult decât 6,02 milioane lei/ lună (salariul).


165

Figura 13.10 Costul marginal al factorului în condiţii de monopson (a) Cantitatea de muncă oferită (1) 1

Salariul pe lună (2) mil. 3,02

Costul total al factorului (3) mil. 3,02

2

3,04

6,08

3

3,06

9,18

150

6

900

151

6,02

909

152

6,04

918,08

200

7

1.400

201

7,02

1.400,02

202

7,04

1.422,08

Costul marginal al factorului (4) mi. 3,06 3,10

9,02 9,06

11,02 11,06

(b)


16


12

8 Curba ofertei 4

0

100

200

300

Număr de dactilografi angajaţi

400

166

Microeconomie

Figura 13.11 Determinarea salariilor în condiţii de monopson


16


12

8

Salariul de echilibru Oferta

4 Nivelul de echilibru al angajării 0 100

200

300

400

Număr de dactilografi angajaţi

În această figură sunt reprezentate venitul marginal al muncii în condiţii de monopson, curba ofertei de muncă şi costul marginal al muncii. Cantitatea de muncă necesară maximizării profitului este la intersecţia dintre venitul marginal al muncii şi costul marginal al muncii. Salariul de echilibru nu este reprezentat de intersecţia aceloraşi curbe, ci este redat de înălţimea curbei ofertei, exact sub punctul de intersecţie al acestora. Efectele discriminării pe piaţa muncii Această figură arată efectele discriminării pe o piaţă a muncii care poate fi împărţită pentru două grupuri de lucrători – un grup favorizat şi un grup defavorizat. Se presupune că cele două grupuri sunt egale în termeni de productivitate, dar curba cererii pentru grupul defavorizat este deplasată spre stânga faţă de curba corespunzătoare venitului marginal. Dacă nu există reglementări care să oblige angajatorii să plătească salarii egale indivizilor din cele două grupuri, salariile celor din grupul defavorizat vor scădea la w2, sub nivelul w1, care corespunde grupului de lucrători favorizaţi. Dacă legislaţia impune plăţi egale, indivizii din ambele grupuri vor primi salarii la nivelul w1 dar, vor fi angajaţi mai puţini lucrători din grupul defavorizat.


167

Mulţi membri ai grupului defavorizat, care ar fi dispuşi să lucreze pe această piaţă la nivelul w2 al salariului vor fi forţaţi să plece spre sectoare ale pieţei muncii mai puţin atractive sau ajung şomeri. Indiferent dacă există sau nu legislaţie care să impună egalitatea salariilor, discriminarea este o povară pentru grupurile defavorizate. Figura 13.12 Efectele discriminării asupra salariior şi a orelor lucrate

(a) Grup favorizat

(b) Grup defavorizat

Ofertă

Cerere şi venit marginal al factorului

Ore-muncă pe an

Ore-muncă pe an

Ofertă w1

E1

E3

w2

Venit marginal al factorului

E2

Cerere N3 Ore-muncă pe an

N2

N1

Ore-muncă pe an

CAPITOLUL 14


De ce într-o economie veniturile totale sunt egale cu cheltuielile totale.

Cum se defineşte şi cum se calculează produsul intern brut (PIB).

De ce se descompune PIB în patru componente principale.

În ce constă distincţia dintre PIB real şi PIB nominal.

În ce măsură PIB este un indicator bun al bunăstării economice.

14.1 Veniturile şi cheltuielile într-o economie 14.2 Măsurarea produsului intern brut (PIB) 14.3 Componentele produsului intern brut 14.4 Produsul intern brut nominal şi produsul intern brut real Ö Deflatorul PIB 14.5 Produsul intern brut şi bunăstarea economică 14.6 PIB potenţial şi PIB efectiv

MĂSURAREA VENITULUI UNEI ŢĂRI

14.1 VENITURILE ŞI CHELTUIELILE ÎNTR-O ECONOMIE Produsul intern brut măsoară două lucruri în acelaşi timp: (1) venitul total din economie şi (2) cheltuielile totale pentru bunuri şi servicii efectuate într-o economie. Pentru o economie ca întreg, veniturile sunt egale cu cheltuielile. Figura 14.1 Diagrama fluxului circular

Venituri = PIB

Bunuri şi servicii vândute

PIEŢELE BUNURILOR ŞI SERVICIILOR Firmele vând Gospodăriile cumpără

FIRMELE Produc bunuri şi servicii Angajează şi utilizează factori de producţie

Inputuri pentru producţie Salarii, rentă şi profit

Cheltuieli = PIB

Bunuri şi servicii cumpărate

GOSPODĂRIILE Cumpără şi consumă bunuri şi servicii Deţin şi vând factori de producţie

PIEŢELE FACTORILOR DE PRODUCŢIE Gospodăriile vând Firmele cumpără

Muncă, pământ şi capital Venit

Măsurarea venitului unei ţări

171

Gospodăriile cumpără bunuri şi servicii de la firme, iar firmele folosesc veniturile din vânzări pentru a plăti salariile lucrătorilor, chiriile către proprietarii activelor închiriate şi profituri către proprietarii firmelor. PIB este egal cu volumul total al cheltuielilor pe care gospodăriile le fac pe piaţa bunurilor şi serviciilor. De asemenea, PIB este egal cu volumul total al cheltuielilor efectuate de firme pe piaţa factorilor de producţie. 14.2 MĂSURAREA PRODUSULUI INTERN BRUT Produs intern brut

Valoarea de piaţă a tuturor bunurilor şi serviciilor finale produse într-o ţară într-un timp determinat.

„Produsul intern brut este valoarea de piaţă...” „... a tuturor....” „... bunurilor şi serviciilor...” „... finale...” „... produse...” „... într-o ţară...” „... într-un timp determinat” 14.3 COMPONENTELE PRODUSULUI INTERN BRUT Y = C + I + G + EN

unde: Y = PIB C = consum I = investiţii G = achiziţii guvernamentale EN = exporturi nete

Consum

Cheltuielile gospodăriilor pentru bunuri şi servicii.

Investiţii

Cheltuielile pentru bunuri de capital şi pentru stocuri de materii prime. Cheltuieli pentru bunuri şi servicii ale administraţiei centrale şi locale

Achiziţii guvernamentale

172

Macroeconomie

Exporturi nete

Cheltuielile efectuate de străini pentru bunuri produse în ţară (exporturi) minus cheltuielile rezidenţilor interni pentru bunuri şi servicii produse în străinătate (importuri).

Tabel 14.1 Structura PIB al României în anii 1997 şi 1998 (mld. lei)

INDICATOR

1997

1998

Preţuri

Preţuri

curente

curente

PRODUS INTERN BRUT

252925,7

368260,7

1. CONSUM FINAL

218619,8

319310,2

a. GOSPODĂRII

186238,2

266009,9

b. ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

30999,8

51437,2

c. ADMINISTRAŢIE PRIVATĂ

1381,8

1863,1

53540,1

71350,2

-17865,5

-30003,8

a.IMPORT

91661,2

117108,3

b. EXPORT

73795,7

87104,5

-1368,7

7604,1

2.FORMAREA BRUTĂ DE CAPITAL 3. EXPORT NET

4. VARIAŢIA STOCURILOR Sursa: Institutul Naţional pentru Statistică

14.4 PIB NOMINAL ŞI PIB REAL PIB nominal

Producţia de bunuri şi servicii evaluată în preţuri curente.

PIB real

Producţia de bunuri şi servicii evaluată în preţuri comparabile.

Deflatorul PIB Deflatorul PIB

O măsură a nivelului preţurilor calculată ca raport între PIB nominal şi PIB real, înmulţit cu 100.


173

Tabel 14.2 arată cum se calculează PIB nominal, PIB real şi deflatorul PIB pentru o economie ipotetică unde se produc doar hamburgeri şi pizza. Tabel 14.2 PIB nominal şi PIB real PREŢ ŞI CANTITĂŢI ANUL

PREŢUL UNUI HAMBURGER

2001 2002 2003

10.000 lei 20.000 30.000

CANTITATEA DE HAMBURGERI

100 buc. 150 200

PREŢUL UNEI PIZZA

CANTITATEA DE PIZZA

20.000 lei 30.000 40.000

50 buc. 100 200

ANUL

CALCULAREA PIB NOMINAL

2001

(10.000 lei/1 hamburger x 100 hamburgeri) + (20.000 lei/ 1 pizza x 50 pizza) = 2 mil. lei (20.000 lei/1 hamburger x 150 hamburgeri) + (30.000 lei/ 1 pizza x 100 pizza) = 6 mil. lei (30.000 lei/1 hamburger x 200 hamburgeri) + (40.000 lei/ 1 pizza x 150 pizza) = 12 mil. lei

2002 2003 ANUL

CALCULAREA PIB REAL (AN DE BAZĂ 2001)

2001

(10.000 lei/1 hamburger x 100 hamburgeri) + (20.000 lei/ 1 pizza x 50 pizza) = 2 mil. lei (10.000 lei/1 hamburger x 150 hamburgeri) + (20.000 lei/ 1 pizza x 100 pizza) = 3,5 mil. lei (10.000 lei/1 hamburger x 200 hamburgeri) + (20.000 lei/ 1 pizza x 150 pizza) = 5 mil. lei

2002 2003 ANUL

CALCULAREA DEFLATORULUI PIB

2001 2002 2003

(2.000.000 lei/2.000.000 lei) x 100 = 100 (6.000.000 lei/3.500.000 lei) x 100 = 171 (12.000.000 lei/5.000.000 lei) x 100 = 240

DeflatorulPIB =

PIB nominal x 100 PIB real

174

Macroeconomie

14.5 PRODUSUL INTERN BRUT ŞI BUNĂSTAREA ECONOMICĂ

Deşi produsul intern brut reflectă într-o oarecare măsură bunăstarea economică a unei ţări, acest indicator nu este un indicator perfect. PIB nu reflectă multe dintre elementele care pot caracteriza bunăstarea economică dintr-o ţară – de exemplu, relaxarea, petrecerea timpului liber. Dacă toţi oamenii dintr-o economie ar lucra permanent (şapte zile pe săptămână, fără vacanţe sau concedii) şi nu s-ar relaxa deloc, fără îndoială că în economie s-ar produce mai multe bunuri şi servicii decât în cazul în care oamenii au zile libere, weekend-uri şi concedii. Dar, în ciuda acestei creşteri a PIB, nu se poate spune că nivelul de bunăstare al fiecărui individ creşte. PIB nu reflectă nici calitatea mediului înconjurător. Dacă nu ar exista reglementări privind protecţia mediului, firmele ar putea să producă mai multe bunuri şi servicii, astfel încât PIB ar putea să fie mai mare. În ciuda acestei creşteri a PIB, este foarte probabil ca bunăstarea societăţii să scadă. PIB nu măsoară direct nici alte lucruri care dau valoare vieţii (tradiţii, integritatea, curajul sau înţelepciunea oamenilor etc.), dar măsoară abilitatea unei societăţi de a obţine factorii care, odată combinaţi, pot furniza o bază pentru promovarea altor valori.

14.6 PIB POTENŢIAL ŞI PIB EFECTIV

Producţia potenţială – sau PIB potenţial sau producţia care asigură ocuparea deplină a mâinii de lucru – nu este un număr fix, ci creşte în timp. Această creştere reflectă atât creşterea volumului disponibil de muncă şi capital, cât şi creşterile de productivitate ale acestor factori de producţie.

PIB potenţial

Volumul de producţie (bunuri şi servicii) pe care îl poate obţine o economie atunci când utilizează resursele de care dispune (capital şi mână de lucru) la rate normale.


175

De ce într-o economie producţia creşte mai repede, în timp ce alteori creşte mai încet, sau de ce o economie înregistrează fluctuaţii pe termen scurt? Răspunsul la această întrebare include două explicaţii: 1. Schimbările în ratele de creştere a producţiei pot reflecta modificările ratei de creştere a PIB potenţial. De exemplu, condiţii meteorologice nefavorabile (o secetă prelungită) poate reduce rata de creştere a producţiei într-o economie bazată pe agricultură, sau o scădere a ratei de inovaţie tehnologică poate reduce rata de creştere a PIB potenţial într-o economie bazată pe industriile prelucrătoare. 2. Producţia curentă nu este întotdeauna egală cu producţia potenţială. De exemplu, producţia potenţială poate creşte într-un ritm normal, dar, din anumite motive, resursele de muncă şi de capital din economie pot să nu fie pe deplin utilizate. Astfel încât producţia efectivă este mai mică decât producţia potenţială; această situaţie este întâlnită în cazul recesiunii economice. Totodată, într-o economie resursele de capital şi muncă pot fi utilizate peste nivelul normal, iar în această situaţie producţia efectivă depăşeşte producţia potenţială; această situaţie este întâlnită în cazul boom-ului economic. Gap-ul de PIB (Y*- Y)

Diferenţa dintre producţia potenţială a unei economii şi producţia efectivă (actuală), care există la un moment dat.

Gap pozitiv

Un decalaj de producţie pozitiv (Gap de PIB pozitiv) care apare atunci când producţia potenţială depăşeşte producţia efectivă (Y* > Y).

Gap negativ

Un decalaj de producţie negativ (Gap de PIB negativ) care apare atunci când producţia efectivă depăşeşte producţia potenţială (Y > Y*).

CAPITOLUL 15


Cum se construieşte indicele preţurilor de consum (IPC).

De ce indicele preţurilor de consum este un etalon imperfect de măsurare a costului vieţii.

Diferenţele dintre IPC şi deflatorul PIB ca etaloane de măsurare a nivelului general al preţurilor.

Cum se foloseşte un indice al preţurilor pentru a compara valori exprimate în lei, din diferite perioade de timp.

Distincţia dintre ratele reale şi ratele nominale ale dobânzii.

15.1 Indicele preţurilor de consum (IPC) Ö

Cum se calculează IPC

Ö

Dificultăţi în măsurarea costului vieţii

Ö

Deflatorul PIB vs IPC

15.2 Corectarea variabilelor economice cu efectele inflaţiei

MĂSURAREA COSTULUI VIEŢII 15.1 INDICELE PREŢURILOR DE CONSUM (IPC) Indicele preţurilor de consum (IPC)

O măsură a costului general al bunurilor şi serviciilor cumpărate de un consumator obişnuit.

Cum se calculează IPC În România, IPC este determinat de Institutul Naţional de Statistică (care, pe această bază determină şi rata inflaţiei). Pentru calcularea IPC şi a ratei inflaţiei se parcurg următoarele cinci etape: 1. Stabilirea coşului de bunuri şi servicii; 2. Găsirea preţurilor pentru bunurile şi serviciile incluse în coş; 3. Calcularea costului coşului de bunuri şi servicii; 4. Stabilirea unui an de bază şi calcularea IPC; 5. Determinarea ratei inflaţiei. Tabel 15.1 Exemplu de calcul al IPC şi al ratei inflaţiei PASUL 1: ANCHETĂ PENTRU DETERMINAREA COŞULUI DE BUNURI 4 hamburgeri şi 2 pizza PASUL 2: GĂSIREA PREŢULUI FIECĂRUI BUN ÎN FIECARE AN ANUL PREŢUL UNUI HAMBURGER PREŢUL UNEI PIZZA 2001 10.000 lei 20.000 lei 2002 20.000 30.000 2003 30.000 40.000 PASUL 3: CALCULAREA COSTULUI COŞULUI ÎN FIECARE AN (10.000 lei/1 hamburger x 4 hamburgeri) + 2001 (20.000 lei/1 pizza x 2 pizza) = 80.000 lei (20.000 lei/1 hamburger x 4 hamburgeri) + 2002 (30.000 lei/1 pizza x 2 pizza) = 140.000 lei (30.000 lei/1 hamburger x 4 hamburgeri) + 2003 (40.000 lei/1 pizza x 2 pizza) = 200.000 lei PASUL 4: ALEGEREA UNUI AN (2001) CA BAZĂ DE REFERINŢĂ ŞI CALCULAREA IPC ÎN FIECARE AN 2001 (80.000 lei/80.000 lei) x 100 = 100 2002 (140.000 lei/80.000 lei) x 100 = 175 2003 (200.000 lei/80.000 lei) x 100 = 250 PASUL 5: UTILIZAREA IPC PENTRU CALCULAREA RATEI INFLAŢIEI DIN ANUL ANTERIOR 2002 (175 – 100)/100 x 100 = 75% 2003 (250 – 175)/175 x 100 = 43%

Măsurarea costului vieţii

179

Acest tabel arată cum se calculează IPC şi rata inflaţiei pentru o economie ipotetică, în care consumatorii cumpără doar hamburgeri şi pizza. Figura 15.1 Structura coşului de bunuri şi servicii în România

Servicii 13% Mărfuri alimentare 46% Mărfuri nealimentare 41%

Rata inflaţiei

Modificarea procentuală a indicelui preţurilor faţă de perioada precedentă.

Rata inf l. în anul 2 =

IPC în anul 2 − IPC în anul 1 x 100 IPC în anul 1

Indicele preţurilor de producţie

O măsură a costului unui coş de bunuri şi servicii cumpărate de firme.

Dificultăţi în măsurarea costului vieţii Obiectivul IPC este măsurarea costului vieţii. Dar IPC nu este un indicator perfect al costului vieţii. Cauzele imperfecţiunii IPC sunt cunoscute, dar este foarte greu să fie înlăturate. Aceste cauze sunt: 1. Tendinţa de substituire Exemplu: În anul 2001, merele sunt mai ieftine decât bananele, comparative cu situaţia din anul 2000, astfel încât consumatorii cumpără mai multe mere decât banane. Cum Institutul Naţional de Statistică (INS) nu

180

Macroeconomie

modifică anual componenţa coşului de bunuri şi servicii pe baza căruia determină IPC, schimbarea volumului de cumpărări de fructe nu este surprinsă pentru anul 2001. Altfel spus, INS presupune că în anul 2001, oamenii cumpără aceeaşi cantitate de mere ca şi în anul 2000. Prin urmare, IPC reflectă o creştere a costului vieţii mai mare decât cea resimţită de consumatori. 2. Apariţia de noi bunuri şi servicii pe piaţă Atunci când noi bunuri şi servicii apar pe piaţă, consumatorii au la dispoziţie o varietate mai mare de mărfuri din care să aleagă. Acest lucru face ca fiecare leu să fie mai valoros, astfel încât consumatorii au nevoie de mai puţini lei pentru a-şi menţine un anumit standard de viaţă. Cum însă INS nu modifică frecvent structura coşului de bunuri şi servicii, IPC nu va reflecta această schimbare în puterea de cumpărare a leului. 3. Schimbările calitative nereflectate în preţ Exemplu: În luna aprilie 2000, un autoturism Renault Megane putea fi cumpărat la un preţ de 10.500 USD. Patru luni mai târziu, acelaşi model de autoturism, dar îmbunătăţit prin includerea unor elemente semnificative (putere a motorului sporită, ABS etc.) putea fi cumpărat la acelaşi preţ (10.500 USD). Acest lucru înseamnă, de fapt, că preţul acestui autoturism a scăzut (în luna aprile, includerea elementelor respective ar fi însemnat creşterea preţului la 12.000 USD) sau, cu alte cuvinte, că valoarea unei unităţi monetare a crescut. INS încearcă să ia în seamă schimbările calitative ale produselor, dar nu întotdeauna preţul bunurilor reflectă aceste schimbări (care pot fi şi negative, nu numai pozitive). Deflatorul PIB vs IPC Deşi deflatorul PIB şi IPC sunt indicatori care măsoară acelaşi lucru – nivelul preţurilor – ei au valori diferite. Acest lucru este explicat de următoarele cauze: 1. Deflatorul PIB reflectă preţurile tuturor bunurilor şi serviciilor produse în ţară, în timp ce IPC reflectă preţurile bunurilor şi serviciilor cumpărate de consumatori. 2. Deflatorul PIB reflectă preţurile tuturor bunurilor şi serviciilor produse (în ţară), în timp ce IPC reflectă şi preţurile bunurilor şi serviciilor importate.


181

Exemplu: Firma Bayer măreşte preţul aspirinei pe care o produce. Cum medicamentele cu marca Bayer sunt produse în Germania (sau în alte ţări, dar nu în România), această aspirină nu este inclusă în PIB al României. Cum, însă, consumatorii români cumpără aspirină Bayer, preţul aspirinei este reflectat în IPC, iar creşterea preţului unui bun importat (aspirina Bayer) este reflectată în IPC, nu în deflatorul PIB. 3. IPC compară preţul unui coş fix de bunuri şi servicii cu preţul coşului în anul de bază. Comisia Naţională de Statistică schimbă componenţa coşului de bunuri şi servicii doar la intervale mari de timp. Deflatorul PIB compară preţul bunurilor şi serviciilor produse în perioada curentă cu preţul aceloraşi bunuri şi servicii din perioada de bază. Grupul de bunuri şi servicii folosit pentru calcularea deflatorului se schimbă, automat, în timp. Exemplu: Deflatorul PIB =

IPC =

2003

2003 Phamburger

2003 x Q hamburger

2003 + Ppizza

x Q pizza

2002 Phamburger

2003 x Q hamburger

2002 + Ppizza

2003 x Q pizza

2002

2003 Phamburger

2002 x Qhamburger

2003 + Ppizza

x Q pizza

2002 Phamburger

2002 x Qhamburger

2002 + Ppizza

2002 x Q pizza

15.2 CORECTAREA VARIABILELOR ECONOMICE CU EFECTELE INFLAŢIEI Scopul măsurării nivelului general al preţurilor din economie este să permită compararea valorilor exprimate în lei din diferite momente de timp. Exemplu: Un salariu de 2.700 lei din anul 1981 este mare sau mic, în comparaţie cu un salariu de 20.200 lei din anul 1992? Statisticile arată un indice al preţurilor de consum de 103,1 în anul 1981 şi 1216,9 în anul 1992.

182

Macroeconomie

Prin urmare, nivelul general al preţurilor a crescut cu un factor de 11,8 (1216,9/103,1). Aceste cifre pot fi utilizate pentru a măsura salariul unui individ din anul 1981 în leii anului 1992. Astfel: Salariul 1992 = Salariul 1981 x

= 2.700 lei x

Nivelul preturilor 1992 Nivelul preturilor 1981

1216,9 103,1

= 31.868 lei Un salariu de 2.700 lei din anul 1981 este semnificativ mai mare decât un salariu de 20,200 lei din anul 1992.

Indexarea Indexarea

Corectarea automată a unei sume exprimate în lei cu efectele inflaţiei, pe baza unei legi sau a unui contract.

Rate nominale şi rate reale ale dobânzii Rata nominală a dobânzii

Rata care este raportată (publicată) în mod obişnuit, fără să fie corectată cu efectele inflaţiei.

Rata reală a dobânzii

Rata dobânzii corectată cu efectele inflaţiei

Rata reală a dobânzii = Rata nominală a dobânzii – Rata inflaţiei


183

Tabel 15.2 Topul filmelor, ajustat în funcţie de rata inflaţiei

Poziţia

Titulul

Anul apariţiei

Veniturile estimate în USD la nivelul anului 1996

1

Pe aripile vântului

1939

859 milioane

2

Războiul stelelor

1977

628 milioane

4

Sunetul muzicii

1965

568 milioane

6

E.T.

1982

552 milioane

8

Cartea junglei

1967

483milioane

9

Albă ca zăpada

1937

474 milioane

14

Jurassic Park

1993

375 milioane

16

Naşul

1972

368 milioane

20

Forrest Gump

1994

346 milioane

Sursa: U.S. News and World Report, July 29, 1996

CAPITOLUL 16


Care sunt câteva dintre cele mai importante instituţii financiare din economia românească.

Care este legătura dintre sistemul financiar şi principalele variabile macroeconomice.

Cum arată un model al ofertei şi cererii de fonduri pe pieţele financiare.

Cum se utilizează modelul fondurilor împrumutabile pentru a analiza diferite politici guvernamentale.

16.1 Instituţii financiare în economia României Ö Pieţe financiare (piaţa obligaţiunilor şi piaţa acţiunilor) Ö Intermediari financiari (băncile şi fondurile mutuale

16.2 Economisirea şi investiţiile în conturile naţionale Ö Câteva identităţi importante Ö Sensul economisirii şi al investiţiei

16.3 Piaţa fondurilor Ö Oferta şi cererea de fonduri Ö Impozite şi economisire Ö Impozite şi investiţii Ö Deficitul bugetar

ECONOMISIRE, INVESTIŢII ŞI SISTEMUL FINANCIAR

16.1 INSTITUŢII FINANCIARE ÎN ECONOMIA ROMÂNIEI Sistem financiar

Un grup de instituţii din cadrul economiei, care ajută la transformarea economisirii unei persoane în investiţia altei persoane.

Sistemul financiar intermediază resursele rare între cei care economisesc (cei care cheltuie mai puţin decât obţin ca venituri) şi cei care investesc (cei care cheltuie mai mult decât veniturile de care dispun). Instituţiile financiare pot fi grupate în două categorii: (1) Pieţe financiare şi (2) Intermediari financiari. Pieţe financiare Pieţe financiare

Instituţii financiare prin intermediul cărora cei care economisesc pot să asigure direct fonduri celor care vor să se împrumute.

A. Piaţa obligaţiunilor Obligaţiune

Un certificat de îndatorare, care specifică obligaţiile debitorului faţă de deţinătorul obligaţiunii.

O obligaţiune se distinge prin două elemente de bază: termenul la care împrumutul va fi rambursat (scadenţa) şi rata dobânzii care va fi plătită periodic de debitor până la scadenţă. De exemplu, un cumpărător al unei obligaţiuni emise de Consiliul Local al oraşului Sinaia împrumută banii săi comunităţii Sinaia pentru promisiunea acesteia de a plăti în schimb o dobândă şi că la sfârşitul perioadei pentru care a fost făcut împrumutul va plăti întreaga sumă împrumutată (principal).

Economisire, investiţii şi sistemul financiar

187

Cumpărătorul poate să păstreze obligaţiunea până la scadenţă sau poate să o vândă mai devreme unei alte persoane. Emiterea de obligaţiuni urmăreşte colectarea de fonduri şi se numeşte finanţare prin îndatorare. În exemplul anterior, deţinătorul unei obligaţiuni emise de Consiliul Local din Sinaia este creditor al acestui organism din administraţia publică locală. Obligaţiunile au trei caracteristici: 1. Orizontul de timp pentru care au fost emise; 2. Riscul de credit – probabilitatea ca emitentul (cel care se împrumută) să nu îşi onoreze obligaţiile privind plata dobânzilor sau a principalului; 3. Tratamentul fiscal – modul în care legislaţia fiscală tratează veniturile din dobânzile încasate ca urmare a deţinerii de obligaţiuni. B. Piaţa acţiunilor Acţiune

O revendicare asupra unei părţi din proprietatea unei firme, altfel spus, un drept asupra profiturilor obţinute de o firmă.

Exemplu: Dacă Alro Slatina vinde un total de 500.000 de acţiuni, atunci fiecare acţiune reprezintă un drept de proprietate asupra afacerii în valoare de 1/500.000. Emiterea de acţiuni cu scopul colectării de fonduri se numeşte finanţare prin capital. Deţinătorul unei acţiuni a firmei Alro Slatina deţine şi o parte din firmă. Dacă Alro este foarte profitabilă, acţionarii obţin profituri. Dacă Alro înregistrează dificultăţi financiare, acţionarii nu primesc nimic. Spre deosebire de obligaţiuni, acţiunile oferă deţinătorilor posibilitatea de a obţine profituri mai mari, dar cu riscuri mai mari. După ce o firmă vinde acţiuni publicului, acestea pot fi tranzacţionate între deţinători în cadrul bursei de valori. În România, există două asemenea tipuri de piaţă – Bursa de Valori Bucureşti şi RASDAQ.

188

Macroeconomie

Preţurile la care se tranzacţionează acţiunile pe pieţele bursiere sunt determinate de oferta şi cererea de acţiuni ale diverselor firme. Cererea pentru anumite acţiuni – şi preţul acestora – reflectă percepţia publicului asupra capacităţii firmelor emitente de a obţine profituri în viitor. ¾ Când publicul este optimist în privinţa viitorului unei firme, cererea pentru acţiunile ei creşte şi, prin urmare, preţul acestor acţiuni creşte; ¾ Când publicul este pesimist în privinţa viitorului unei firme, cererea pentru acţiunile ei scade şi, prin urmare, preţul acestor acţiuni scade. Intermediari financiari Intermediari financiari

Instituţii financiare prin intermediul cărora cei care economisesc pot să asigure indirect fonduri celor care vor să se împrumute.

C. Băncile Băncile sunt intermediari financiari a căror funcţie principală este să primească depozite de la cei care vor să economisească şi să utilizeze aceste depozite pentru a acorda credite celor care vor să ia bani cu împrumut. O a doua funcţie a băncilor este să uşureze cumpărarea de bunuri şi servicii prin crearea unor instrumente de plată ca echivalent al depozitelor constituite de deponenţi. Băncile contribuie la crearea unui activ special pe care oamenii îl pot utiliza ca mediu de schimb. D. Fondurile mutuale Fond mutual

O instituţie care vinde publicului titluri de valoare şi utilizează veniturile obţinute pentru a cumpăra un portofoliu de acţiuni şi obligaţiuni.

Deţinătorul de titluri emise de un fond mutual (acţionar) acceptă riscurile şi profiturile asociate unui portofoliu. ¾ Dacă valoarea portofoliului creşte, acţionarul înregistrează un câştig; ¾ Dacă valoarea portofoliului scade, acţionarul înregistrează o pierdere.


189

Fondurile mutuale permit indivizilor care deţin sume mici de bani să diversifice riscul. Cu o sumă relativ mică de bani, un individ poate cumpăra titluri emise de un fond mutual şi astfel devine, indirect, co-proprietar sau creditor al unui număr mare de firme semnificative. Deţinerea unui singur fel de titluri financiare (acţiunile unei firme sau obligaţiunile emise de acelaşi operator economic) implică, adesea, un risc mare, deoarece valorile lor sunt legate strict de norocul unui singur emitent. Spre deosebire de această situaţie, deţinerea unui portofoliu de titluri implică riscuri mai mici, deoarece relaţia cu un singur emitent de titluri este mai puţin semnificativă. Fondurile mutuale permit accesul publicului larg, nespecializat în probleme financiare, la expertiza calificată a managerilor financiari. În mod normal, managementul profesional ar trebui să crească randamentul pe care deponenţii la fondurile mutuale îl înregistrează pentru economiile lor.

16.2 ECONOMISIREA ŞI INVESTIŢIILE ÎN CONTURILE NAŢIONALE Contabilitatea se referă la modul în care se definesc şi se adună diferite variabile. Un contabil ar trebui să ajute un individ sau o firmă să îşi adune veniturile şi cheltuielile. Contabilitatea naţională realizează aceleaşi lucruri, dar la nivelul întregii economii. Câteva identităţi importante Y = C + I + G + EN

unde:

Y = PIB C = consum I = investiţii G = achiziţii guvernamentale EN = export net

Această ecuaţie este o identitate deoarece, fiecare leu cheltuit, relevat de partea stângă a ecuaţiei este relevat, de asemenea, în una dintre cele patru componente ale părţii drepte a ecuaţiei. Această ecuaţie se confirmă întotdeauna datorită modului în care sunt definite şi măsurate variabilele care o alcătuiesc.

190

Macroeconomie

Pentru o economie închisă (care nu interacţionează cu alte economii) EN = 0

Y=C+I+G Y–C–G=I Cum (Y – C – G) este economisirea (S) Economisirea (economisirea naţională)

S=I

Venitul total din economie care rămâne după ce se acoperă consumul şi achiziţiile guvernamentale.

Notăm cu T volumul impozitelor şi taxelor colectate de guvern de la gospodării, minus volumul sumelor pe care guvernul le plăteşte gospodăriilor sub forma transferurilor (de exemplu, prin intermediul sistemului de securitate socială). Economisirea este: S=Y–C–G sau S = (Y – T – C) + (T – G) economisirea

economisirea

privată

publică

Economisirea privată

Veniturile cu care rămân gospodăriile după plata impozitelor şi taxelor şi după plata consumului.

Economisirea publică

Veniturile cu care rămâne guvernul după ce acoperă cheltuielile guvernamentale.

Excedent bugetar

Un exces de guvernamentale.

Deficit bugetar

O insuficienţă a veniturilor faţă de cheltuielile guvernamentale.

venituri

peste

cheltuielile


191

Sensul economisirii şi al investiţiei Din perspectiva conturilor naţionale, economisirea şi investiţia sunt termeni diferiţi. Exemplu: Diferenţa dintre economisire şi investiţie Adrian câştigă mai mulţi bani decât cheltuie şi, cu venitul necheltuit, constituie un depozit la o bancă sau cumpără obligaţiuni de stat. În acest caz, Adrian economiseşte. Din perspectivă macroeconomică, cum Adrian are un venit mai mare decât consumul, el contribuie la economisirea naţională. Dacă Adrian ar fi împrumutat bani de la o bancă pentru a-şi construi o casă nouă, el ar fi contribuit la investiţia naţională. În acelaşi mod, dacă firma La Mama ar emite acţiuni pentru a construi noi restaurante, acţiunea ei se include în investiţia naţională. Din perspectivă macroeconomică, investiţiile se referă la cumpărarea de capital nou (echipament, clădiri etc.).

16.3 PIAŢA FONDURILOR Piaţa fondurilor

Piaţă pe care cei care doresc să economisească oferă fonduri şi pe care cei care doresc să investească cer fonduri.

Oferta şi cererea de fonduri În spatele ofertei de fonduri stau cei care economisesc – indivizi care au un excedent de venituri peste cheltuieli; ei vor să economisească şi oferă împrumuturi. Cererea de fonduri vine dinspre gospodăriile şi firmele care doresc să ia bani cu împrumut pentru a investi. Rata dobânzii este preţul creditului.

192

Macroeconomie

Figura 16.1 Piaţa fondurilor Rata reală a dobânzii

Ofertă

4%

Cerere

250.000

Fonduri (miliarde lei)

Rata dobânzii din economie se ajustează pentru a echilibra oferta şi cererea de fonduri. Oferta de fonduri provine de la economisirea naţională (economisirea privată şi economisirea publică). Cererea de fonduri provine de la firmele şi de la gospodăriile care vor să se împrumute cu scopul de a investi. În acest exemplu, rata de echilibru a dobânzii este 4%, iar cantitatea de fonduri oferite şi cerute este 250.000 miliarde lei. Impozite şi economisire Reamintiţi-vă două dintre principiile economiei: ¾ Standardul de viaţă dintr-o ţară depinde de abilitatea ei de a produce bunuri şi servicii; şi ¾ Indivizii răspund la stimulente. Autorităţile fiscale reduc impozitul aplicat veniturilor din dobânzile la depozitele bancare. O asemenea politică ar urmări stimularea economisirii, în condiţiile în care nivelul redus al investiţiilor este considerat un factor


193

determinant pentru ritmul mic de creştere economică. Mai mult, se anticipează o reducere a ritmului de creştere economică în viitor. Analizarea impactului unei asemenea decizii de politică economică presupune parcurgerea a trei etape: 1. Decizia de politică economică va afecta curba cererii sau curba ofertei de fonduri? 2. Cum se va deplasa curba afectată? 3. Compararea noului echilibru cu echilibrul iniţial. Figura 16.2 Efectul modificării legislaţiei fiscale asupra economisirii Rata reală a dobânzii

6% 4% 2. ... iar acest lucru duce la scăderea ratei de echilibru a dobânzii.

O1

O2

1. O politică fiscală favorabilă economisirii determină creşterea ofertei de fonduri... Cerere

250.000 260.000 Fonduri (miliarde lei)

1. O politică fiscală care încurajează economisirea afectează oferta de fonduri; 2. Curba ofertei de fonduri se deplasează de la O1 la O2; 3. Rata de echilibru a dobânzii scade, iar investiţiile cresc. În acest exemplu, rata de echilibru a dobânzii scade de la 6% la 4%, iar volumul fondurilor economisite şi investite creşte de la 250.000 miliarde lei la 260.000 miliarde lei.

194

Macroeconomie

Impozite şi investiţii Presupunem că autorităţile fiscale reduc impozitele pe profit, în cazul firmelor care îşi extind activitatea. O asemenea politică ar urmări stimularea investiţiilor. Figura 16.3 Efectele creşterii cererii de fonduri

Rata reală a dobânzii 8%

Ofertă

1. O politică fiscală favorabilă investiţiilor măreşte cererea de fonduri...

6% C2 2. ... ceea ce determină creşterea ratei de echilibru a dobânzii…

C1

250.000 255.000 3... şi creşterea cantităţii de echilibru a fondurilor


1. Dacă politica fiscală este favorabilă investiţiilor, este afectată cererea de fonduri; 2. Curba cererii de fonduri se deplasează spre dreapta (cererea creşte); 3. Rata de echilibru a dobânzii creşte, iar un nivel mai înalt al ratei dobânzii încurajează economisirea. În acest exemplu, atunci când curba cererii de fonduri se deplasează de la C1 la C2, rata de echilibru a dobânzii creşte de la 6% la 8%, iar cantitatea de echilibru a fondurilor economisite şi investite creşte de la 250.000 mld. la 255.000 mld lei.


195

Deficitul bugetar Pe parcursul anilor 1990, dar şi în prezent, deficitul bugetar a fost şi este una dintre cele mai sensibile probleme în economia românească. Efectele deficitului bugetar pot fi analizate parcurgând cele trei etape utilizate în analiza pieţei fondurilor. Figura 16.4 Efectele deficitului bugetar Rata reală a dobânzii

O2 O1 1. Un deficit bugetar reduce oferta de fonduri...

8% 6%

2. ... ceea ce determină creşterea ratei de echilibru a dobânzii…

Cerere

200.000 250.000


3... şi scăderea cantităţii de echilibru a fondurilor

Când guvernul cheltuie mai mult decât încasează din taxe şi impozite, deficitul bugetar rezultat diminuează economisirea naţională. Oferta de fonduri scade şi nivelul de echilibru al ratei dobînzii creşte. Atunci când guvernul se împrumută pentru a-şi finanţa deficitul bugetar sunt eliminate de pe piaţa fondurilor firmele şi gospodăriile care doresc să se împrumute pentru a-şi finanţa investiţiile. În acest exemplu, atunci când oferta de fonduri se deplasează de la O1 la O2, rata de echilibru a dobânzii creşte de la 6% la 8%, iar cantitatea de echilibru a fondurilor economisite şi investite scade de la 250.000 miliarde lei la 200.000 miliarde lei.

CAPITOLUL 17


Ce date se folosesc pentru măsurarea dimensiunii şomajului.

Cum apare şomajul ca urmare a procesului de căutare a unui loc de muncă.

Cum legislaţia salariului minim generează şomaj.

Cum şomajul poate fi generat de negocierile colective dintre sindicate şi firme.

Cum apare şomajul atunci când firmele aleg să plătească salarii de eficienţă.

17.1 Identificarea şomajului Ö Cum se măsoară şomajul Ö Este şomajul măsurat corect? Ö Durata şomajului Ö De ce există şomaj? 17.2 Legislaţia salariului minim 17.3 Sindicate şi negocieri colective 17.4 Teoria salariilor de eficienţă Ö Sănătatea lucrătorului Ö Fluctuaţia lucrătorilor Ö Efortul lucrătorului Ö Calitatea lucrătorului

RATA NATURALĂ A ŞOMAJULUI

17.1 IDENTIFICAREA ŞOMAJULUI În fiecare lună, Institutul Naţional de Statistică (INS) publică date privind situaţia şomajului şi alte aspecte ale pieţei muncii, precum durata şomajului, categoriile de populaţie afectate de şomaj etc. INS plasează fiecare adult în una dintre următoarele trei categorii de populaţie: angajaţi, şomeri sau neinclus în forţa de muncă. Numărul total al lucrătorilor, atât al celor angajaţi, cât şi al celor neangajaţi.

Forţa de muncă

Forţa de muncă = numărul angajaţilor + numărul şomerilor Cum se măsoară şomajul Procentajul forţei de muncă neangajată.

Rata şomajului

Numărul de neangajaţi Forţa de muncă

Rata şomajului =

x 100

INS determină rata şomajului atât pentru întreaga populaţie, cât şi pentru categorii mai restrânse de populaţie – tineri, femei, bărbaţi. Procentajul populaţiei adulte care face parte din forţa de muncă.

Rata de participare a forţei de muncă Rata de participare

=

Forţa de muncă Populaţia adultă

x 100

Acest indicator arată în expresie procentuală partea din populaţie care a ales să participe pe piaţa muncii.

Rata naturală a şomajului

199

Exemplu: Rata şomajului şi rata de participare populaţia angajată = 6.442.068 persoane şomeri = 355.435 persoane forţa de muncă = 6.442.068 + 355.436 = 6.797.503 persoane populaţia adultă = 16.176.503 persoane rata de participare = (6.797.503/16.176.503) x 100 = 42% Adică, pentru anul la care se referă datele din exemplu, 42% din populaţia adultă participa pe piaţa muncii şi 5,23% din aceasta nu avea un loc de muncă.

%

Figura 17.1 Rata şomajului în România (1991-2000)

14 12 10 8 6 4 2 0

11,8

10,4 10,9

9,5

8,4

10,5

10,4 8,9 6,6

3

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

Ani


Rata normală a şomajului, în jurul căreia fluctuează rata şomajului. (Rata şomajului care există atunci când nu are loc o creştere a inflaţiei.)

Şomaj ciclic

Deviaţia şomajului faţă de rata naturală.

200

Macroeconomie

Este şomajul măsurat corect? Rata şomajului nu este un indicator perfect pentru măsurarea fracţiunii din populaţie care nu îşi găseşte un loc de muncă. Pe de o parte, este simplu să se facă distincţia dintre un individ care are un loc de muncă şi un individ care nu lucrează. Pe de altă parte, este mult mai greu să se facă distincţia dintre un şomer şi un individ care nu face parte din forţa de muncă. Intrarea şi ieşirea din forţa de muncă sunt mişcări frecvente – de exemplu, lucrători tineri care caută pentru prima dată un loc de muncă sau lucrători mai vârstnici care au ieşit din forţa de muncă şi acum caută un loc de muncă. Datorită acestor mişcări, indicatorii şomajului sunt greu de interpretat. ¾ unii indivizi, care în statistici apar ca fiind şomeri pot, în realitate, să nu depună eforturi pentru a găsi un loc de muncă; ¾ unii indivizi care apar ca fiind în afara forţei de muncă, ar putea dori să lucreze, dar nu mai caută un loc de muncă (lucrători descurajaţi). Lucrători descurajaţi

Indivizi care ar dori să lucreze, dar au renunţat să caute un loc de muncă.

Durata şomajului Exemplu: Cele mai multe perioade de şomaj sunt pe termen scurt şi cele mai multe situaţii de şomaj observate sunt pe termen lung. Presupunem că Andrei trebuie să pregătească o lucrare privind şomajul în oraşul Vaslui. În acest scop, Andrei se deplasează la Vaslui în fiecare săptămână, timp de un an, pentru a culege date de la faţa locului. În fiecare săptămână el întâlneşte la Oficiul Forţelor de Muncă din Vaslui patru persoane care caută un loc de muncă. Trei dintre aceste persoane sunt aceleaşi tot timpul anului, în timp ce a patra persoană se schimbă de la săptămână la săptămână. Pe baza acestor observaţii, Andrei poate formula două ipoteze: 1. La Vaslui există un şomaj pe termen scurt.


201

Demonstraţie: Total şomeri = 55, dintre care 52 sunt şomeri timp de o săptămână şi trei sunt şomeri tot anul. Astfel, 55/52, adică 95% dintre perioadele de şomaj se încheie într-o săptămână. Altfel spus, cele mai multe perioade de şomaj sunt pe termen scurt. 2. La Vaslui există un şomaj pe termen lung Demonstraţie: Se consideră volumul total de şomaj: Săptămâni de şomaj 156

3 şomeri pentru un an 52 şomeri timp de o săptămână

52

Total săptămâni de şomaj

208

Astfel, 156/208, adică 75% din şomaj, este atribuibil indivizilor care sunt şomeri tot anul. Altfel spus, cele mai multe situaţii de şomaj observate sunt pe termen lung. De ce există şomaj? Şomaj fricţional

Şomaj datorat faptului că lucrătorii au nevoie de timp pentru a găsi locurile de muncă potrivit calificării şi dorinţelor lor.

Şomajul fricţional explică, adesea, perioadele scurte de şomaj. Şomaj structural

Şomaj datorat faptului că numărul locurilor de muncă disponibile pe anumite pieţe ale muncii este mai mic decât numărul lucrătorilor care ar dori să le ocupe.

Şomajul structural explică, adesea, perioadele mai lungi de şomaj.

202

Macroeconomie

17.2 LEGISLAŢIA SALARIULUI MINIM Dacă salariul este menţinut peste nivelul de echilibru, indiferent de cauză, rezultatul este şomajul.

Figura 17.2 Şomajul determinat de stabilirea salariului peste nivelul de echilibru

Salariul Surplus de lucrători = şomaj Oferta de muncă

Salariul minim

Salariul de echilibru

Cererea de muncă

LC

LE

LO

Număr de lucrători

Pe această piaţă a muncii, salariul la care se echilibrează cererea de muncă şi oferta de muncă este salariul de echilibru. La acest salariu, cantitatea cerută de muncă este egală cu cantitatea oferită de muncă (LE). Dacă salariul este forţat să rămână peste nivelul de echilibru – situaţie posibilă în condiţiile existenţei unei legi a salariului minim – cantitatea de muncă oferită creşte la LO, iar cantitatea cerută de muncă scade la LC. Excesul de forţă de muncă rezultat (LO – LC) reprezintă şomaj.


203

17.3 SINDICATE ŞI NEGOCIERI COLECTIVE Sindicat

O asociaţie de lucrători, care negociază cu angajatorii salariile şi condiţiile de muncă.

Negocieri colective

Procesul prin care sindicatele şi firmele stabilesc termenii de angajare.

Figura 17.3 Compromisul între salarii mari şi locuri de muncă

100

Salariul orar (mii lei)

80

60

40

Renta maximă a lucrătorului Nivelul care maximizează salariul

Cerere elastică

Salariul care maximizează ocuparea

Elasticitate unitară

20 Câştigul marginal în venitul salarial total 100 0 200

Cerere inelastică 300

Cantitatea de muncă (Mii ore de muncă pe an)

400

500

204

Macroeconomie

În industriile în care angajatorii sunt primitori de preţ, sindicatele pot alege mai multe căi de abordare a compromisului între mărimea salariului şi numărul locurilor de muncă. Dacă obiectivul sindicatelor este să maximizeze ocuparea, el nu va negocia un salariu mai mare decât salariul de echilibru. Dacă în punctul de echilibru concurenţial cererea de muncă este inelastică, venitul total al membrilor sindicatului poate fi crescut prin mărirea salariului până în punctul în care curba cererii are elasticitate unitară. Dacă sindicatele iau în considerare costul de oportunitate al lucrătorilor, ele ar putea dori să ridice salariul până la nivelul care maximizează renta lucrătorilor. Grevă

Retragerea, organizată de sindicat, a lucrătorilor dintr-o firmă.

17.4 TEORIA SALARIILOR DE EFICIENŢĂ

Salarii de eficienţă

Salarii mai mari decât nivelul de echilibru, plătite de firme, pentru a creşte productivitatea lucrătorilor.

Sănătatea lucrătorului Lucrătorii mai bine plătiţi au acces la o hrană mai bună şi, astfel, sănătatea lor le permite să fie mai productivi. Fluctuaţia lucrătorilor Lucrătorii îşi schimbă locurile de muncă din diferite motive. Frecvenţa cu care lucrătorii renunţă la o slujbă depinde de un întreg set de stimulente, care include şi avantajele rămânerii la un loc de muncă sau plecării spre un alt loc de muncă. Cu cât salariile plătite de o firmă sunt mai mari, cu atât mai mică este probabilitatea ca lucrătorii să plece spre alte firme.


205

Efortul lucrătorului În multe firme, angajaţii pot decide ei înşişi în ceea ce priveşte efortul depus la locul de muncă. Adesea, firmele monitorizează eforturile lucrătorilor angajaţi şi cei care sunt surprinşi că nu îşi îndeplinesc obligaţiile în mod onest sunt concediaţi. Nu toţi „chiulangii” sunt descoperiţi imediat, deoarece însăşi monitorizarea este imperfectă şi costisitoare. Adesea, angajaţii sunt stimulaţi prin salarii mai mari să depună eforturi în mod onest. Calitatea lucrătorilor Atunci când o firmă angajează noi lucrători, nu poate cunoaşte perfect calitatea celor care se prezintă la angajare. Plătind salarii mai mari, firmele atrag un număr mai mare de lucrători calificaţi la selecţia pentru ocuparea locurilor de muncă.

CAPITOLUL 18


Natura banilor şi funcţiile banilor în economie.

Cum se măsoară cantitatea de bani.

Cum se creează banii într-un sistem bancar cu rezerve fracţionare.

18.1 Ce sunt banii? Ö

Funcţiile banilor

Ö

Tipuri de bani

18.2 Banii în economia României

18.3 Sistemul bancar Ö

Banca Naţională a României (BNR) şi băncile comerciale

Ö

Crearea banilor într-un sistem bancar cu rezerve fracţionare

SISTEMUL MONETAR

18.1 CE SUNT BANII? Bani

Stocul de active care pot fi folosite cu uşurinţă pentru realizarea tranzacţiilor.

Funcţiile banilor Instrument de păstrare a valorii

Un activ pe care oamenii îl pot folosi pentru a transfera puterea de cumpărare din prezent în viitor.

Unitate de măsură

Etalon pe care oamenii îl folosesc pentru preţuri şi pentru înregistrarea datoriilor.

Mijloc de schimb

Un activ pe care cumpărătorii îl cedează vânzătorilor atunci când vor să cumpere bunuri sau servicii.

Dubla coincidenţă a trebuinţelor

Situaţie puţin probabilă ca doi indivizi, fiecare având un bun pe care celălalt îl vrea, se întâlnesc la momentul dorit pentru a schimba între ei acele bunuri.

Lichiditate

Abilitatea unui activ de a fi utilizat direct ca mijloc de plată păstrându-şi nemodificată valoarea nominală. Lichiditatea arată costul preschimbării unui activ cu alt activ.

Tipuri de bani Bani cu valoare intrinsecă

Bani marfă – de exemplu, aurul în condiţiile existenţei etalonului aur

Bani fără valoare intrinsecă

Active a căror valoare este stabilită de autorităţi.

209

Sistemul monetar

18.2 BANII ÎN ECONOMIA ROMÂNIEI Oferta de bani

Cantitatea de bani disponibilă în economie.

Monedă

Bancnote şi monedă metalică deţinute de public.

Depozite la vedere

Depozit constituit la o bancă sau la o altă instituţie de economisire din care pot fi efectuate oricând retrageri fără a se plăti vreo penalitate.

Depozite la termen

Depozit deschis la o bancă sau la o altă instituţie de economisire din care pot fi retrase fonduri fără plata unei penalităţi doar la sfârşitul unei perioade dinainte stabilită.

Masa monetară în sens restrâns (M1)

O măsură a ofertei de bani, care include numerarul şi disponibilităţile la vedere.

Masa monetară în sens larg (M2)

O măsură a ofertei de bani, care include M1 plus depunerile bancare la termen şi depozitele de economii.

În tabelul 18,1, oferta de bani la sfârşitul lunii aprilie 2002 este separată pe două componente. M1 este suma dintre numerarul în afara sistemului bancar şi disponibilităţile la vedere. M2 include M1 plus cvasibani. Tabel 18.1 Structura masei monetare în România (miliarde lei) aprilie 2002 Numerar în afara sistemului bancar 37.682,7 13,2% Plus disponibilităţi la vedere 22.689,9 7,9% Egal M1 (oferta de bani definită în sens restrâns) 60.372,6 21,1% Plus cvasibani 225.693 78,9% Economii ale populaţiei 72.442,8 25,3% Depozite în lei pe termen şi condiţionate 34.318,6 12% Depozite în valută ale rezidenţilor* 118.931,6 41,6% Egal M2 (oferta de bani definită în sens larg) 286.065,6 100% * Transformate la cursurile de schimb ale pieţei valutare valabile în ultima zi a lunii. Sursa: Banca Naţională a României, Buletin lunar nr. 4/2002

210

Macroeconomie

18.3 SISTEMUL BANCAR Banii în economia românească nu au valoare intrinsecă. Banca Naţională a României (BNR) este singura instituţie responsabilă de reglementarea sistemului monetar. Banca Naţională a Romîniei

Banca centrală a României.

Bancă centrală

O instituţie menită să determine cantitatea de bani din economie şi, uneori, să supravegheze sistemul bancar.

BNR a fost creată în anul 1880. În prezent, BNR este condusă de un Consiliu de Administraţie numit de Parlament, pe o perioadă de cinci ani. Consiliul de Administraţie este condus de un Preşedinte (Guvernatorul BNR), numit de Parlament pe baza nominalizării primului-ministru. Mandatul Consiliului de Administraţie depăşeşte ciclul electoral pentru a asigura independenţa băncii centrale faţă de presiunile politice în ceea ce priveşte formularea politicii monetare. BNR are două atribuţii: 1. Reglementează activitatea sistemului bancar. 9 BNR monitorizează situaţia financiară a băncilor comerciale; 9 BNR acţionează ca bancă – oferă, în anumite condiţii credite băncilor comerciale care vor să se împrumute. În plus, în situaţia în care băncile comerciale au dificultăţi financiare, BNR poate acţiona ca împrumutător de ultimă instanţă (lender of the last resort) pentru a menţine stabilitatea sistemului bancar. 2. Controlează cantitatea de bani disponibilă în economie (oferta de bani). Deciziile BNR privind oferta de bani reprezintă politica monetară. Politica monetară

Stabilirea ofertei de bani de către decidenţii din BNR.

211

Sistemul monetar

Instituţii de depozit

Intermediari financiari, incluzând băncile comerciale şi instituţiile de economisire, care acceptă depozite de la agenţii economici.

Bănci comerciale

Intermediari financiari care oferă o arie largă de servicii bancare, inclusiv acceptarea de depozite de la agenţi economici şi acordarea de credite agenţilor economici.

Instituţii de economisire

Intermediari financiari care operează în mod asemănător băncilor comerciale. Aici sunt incluse asociaţii de economisire şi împrumut, case de economii şi cooperative de credit.

Exemplul 1: Bilanţul bancar simplificat pentru o bancă comercială Active (utilizarea fondurilor) Rezerve 5 Rezerve obligatorii 1 Exces de rezerve 4 Credite 5 Total active 10

Pasive (sursele fondurilor) Depozite 10

Total pasive

10

* milioane lei

Se consideră că valoarea netă a băncii este zero. ⇒ Rezervele sunt alcătuite din numerar în casieria băncii şi rezerve obligatorii. ⇒ Rezervele obligatorii sunt rezervele minime pe care băncile comerciale trebuie să le deţină la cererea băncii centrale. ⇒ Rata rezervelor obligatorii exprimă rezervele obligatorii ca procent din depozitele la care se aplică obligativitatea constituirii de rezerve. Excesul de rezerve reprezintă diferenţa dintre rezervele totale şi rezervele minime obligatorii.

212

Macroeconomie

Exemplul 2: Principalele operaţiuni ale unei bănci Emil a auzit că banca A oferă servicii excelente. Prin urmare, el decide să deschidă un depozit (un cont) la această bancă, depunând 1 milion lei. Acum, Emil are un depozit de 1 milion lei la bancă, iar acest lucru se înregistrează în pasivul băncii. Banca pune milionul de lei în casierie, astfel încât activele ei cresc cu 1 milion lei. Banca A Active Numerar în casierie

Pasive +1

Depozite

+1

Numerarul face parte din rezervele băncii. Prin urmare: Banca A Active Rezerve

Pasive +1

Depozite

+1

⇒ În momentul în care Emil a deschis un cont în valoare de 1 milion lei la banca A, rezervele băncii au crescut cu aceeaşi sumă. Dacă Emil ar fi deschis contul la banca A pe baza unui cec în valoare de 1 milion lei emis de banca B, rezultatul ar fi fost acelaşi. Efectul iniţial asupra bilanţului simplificat al băncii A este: Banca A Active Numerar în curs de colectare

Pasive +1

Depozite

+1

În urma compensării cecului, banca centrală transferă rezerve de 1 milion lei de la banca B la banca A, iar, în final, bilanţurile celor două bănci arată astfel: Banca A Active Rezerve

Pasive +1

Depozite

+1

213

Sistemul monetar

Banca B Active Rezerve

Pasive -1

Depozite

-1

⇒ Atunci când o bancă primeşte un depozit suplimentar, rezervele ei cresc cu suma din depozit. Atunci când o bancă pierde depozite, rezervele ei scad cu suma depozitelor pierdute. Examplul 3: Cum se ajunge la profit Banca A primeşte un depozit în valoare de 1 milion lei sub forma unui cec. Rata rezervelor obligatorii este 10%. De aceea, rezervele obligatorii ale băncii A cresc cu 100.000 lei. Bilanţul simplificat arată astfel: Banca A Active Rezerve obligatorii Exces de rezerve

Pasive + 100.000 Depozite + 900.000

+ 1 mil.

Banca acordă un credit echivalent al excesului de rezerve de 900.000 lei. Acum, bilanţul ei simplificat arată astfel: Banca A Active Rezerve obligatorii Credite

Pasive + 100.000 Depozite + 900.000

+ 1 mil.

⇒ Dacă banca a acordat un credit de 900.000 lei cu o dobândă de 10% pe an, ea va câştiga la sfârşitul anului 90.000 lei; ⇒ Dacă pentru depozitul la vedere banca acordă o dobândă de 5% pe an, iar costul serviciilor pentru acest cont este de 20.000 lei pe an, costul anual al depozitului este 70.000 lei; ⇒ Profitul anual al băncii pentru noul depozit este 20.000 lei.

214

Macroeconomie

Crearea banilor într-un sistem bancar cu rezerve fracţionare Un sistem bancar în care băncile păstrează ca rezerve numai o fracţiune din valoarea depozitelor.

Sistem bancar cu rezerve fracţionare

Exemplul 4: Crearea banilor Un sistem bancar simplificat: 1. În sistem există zece bănci comerciale identice şi banca centrală; 2. Singura formă de bani din sistemul bancar sunt depozitele la vedere; 3. Rata rezervelor obligatorii este 10%. Bilanţul simplificat al unei bănci în starea de echilibru este: Active

Pasive

Rezerve

100.000

Rezerve obligatorii

100.000

Exces de rezerve

0

Credite Total active

Depozite

1 mil.

Total pasive

1 mil.

900.000 1 mil.

⇒ Băncile nu mai pot acorda noi credite, întrucât excesul de rezerve este zero. ⇒ Banca centrală cumpără obligaţiuni în valoare de 100.000 lei prin intermediul unui dealer şi apoi plăteşte obligaţiunile printr-un transfer bancar către banca cu care lucrează dealerul (banca A).

215

Sistemul monetar

Bilanţul băncii A arată astfel: Banca A Active Rezerve Rezerve obligatorii Exces de rezerve Credite Total active

Pasive 200.000 Depozite (+100.000) 110.000 (+10.000) 90.000 (+90.000) 900.000 1,1 mil. Total pasive (+100.000)

1,1 mil. (+100.000)

1,1 mil. (+100.000)

În paranteze sunt menţionate schimbările faţă de situaţia anterioară.

⇒ Noile rezerve de 100.000 lei ale băncii A se împart între rezerve obligatorii şi exces de rezerve; ⇒ Disponibilităţile la vedere ale băncii au crescut cu 100.000 lei; ⇒ Banca trebuie să păstreze 10.000 lei ca rezerve obligatorii. Restul de 90.000 lei din noile rezerve constituie acum exces de rezerve; ⇒ Banca îşi poate mări profitul dacă acordă noi credite în valoare de 90.000 lei. O firmă solicită un credit de 90.000 lei pentru a-şi plăti furnizorii de materii prime. Solicitarea este acceptată şi contul firmei este creditat cu 90.000 lei. În momentul în care creditul este acordat, dar firma nu a efectuat plata, bilanţul băncii A este: Banca A Active Rezerve ...Rezerve obligatorii Exces de rezerve Credite Total active

Pasive 200.000 119.000 (+9.000) 81.000 (-9.000) 990.000 1,19 mil. (+90.000)

Depozite

1,19 mil. (+90.000)

Total pasive

1,19 mil. (+90.000)

216

Macroeconomie

⇒ Creditând cu 90.000 lei contul firmei care a solicitat creditul, banca a creat un nou activ de 90.000 lei (creditul) şi un nou pasiv de 90.000 lei (depozitul); ⇒ Rezervele obligatorii au crescut cu 9.000 lei. Banca mai are un exces de rezerve de 81.000 lei; ⇒ Banca nu mai poate să acorde în siguranţă noi credite. De îndată ce furnizorii sunt plătiţi cu un cec, ei depun cecul în contul lor deschis la banca B, iar aceasta trimite cecul la banca centrală pentru compensare. Banca centrală creditează cu 90.000 lei contul de rezerve al băncii B şi diminuează cu 90.000 lei contul de rezerve al băncii A. După ce s-au desfăşurat aceste operaţiuni, bilanţurile celor două bănci arată astfel: Banca A Active Rezerve Rezerve obligatorii Exces de rezerve Credite Total active

Pasive 110.000 (-90.000) 110.000 (-9.000) 0 (-81.000) 990.000 1,1 mil. (-90.000)

Depozite

1,1 mil. (-90.000)

Total pasive

1,1 mil. (-90.000)

Banca B Active Rezerve Rezerve obligatorii Exces de rezerve Credite Total active

Pasive 190.000 (+90.000) 109.000 (+9.000) 81.000 (+81.000) 900.000 1,09 mil. (+90.000)

Depozite

1,09 mil. (+90.000)

Total pasive

1,09 mil. (+90.000)

217

Sistemul monetar

⇒ Banca A nu ar fi putut să acorde în siguranţă credite în volum mai mare de 90.000 lei, cât reprezintă creşterea excesului de rezerve. Prin compensarea cecului, ea a pierdut 90.000 lei atât din depozite, cât şi din rezerve. Diminuarea depozitelor cu 90.000 lei presupune diminuarea rezervelor obligatorii cu numai 9.000 lei (10% din 90.000 lei). Prin urmare, banca avea nevoie de 81.000 lei ca exces de rezerve pentru a completa diferenţa până la 90.000 lei; ⇒ Pierderea de rezerve a băncii A este câştigul de rezerve al băncii B. Procesul de compensare al cecului nu a modificat rezervele totale din sistemul bancar. ⇒ Banca B are acum un exces de rezerve (+81.000 lei). Ea îşi poate mări profitul acordând noi credite. Banca acordă un nou credit de 81.000 lei unui client care îşi achită datoriile faţă de un partener de afaceri. Acesta lucrează cu banca C. Bilanţurile băncilor B şi C arată astfel: Banca B Active Rezerve Rezerve obligatorii Exces de rezerve Credite Total active

Pasive 109.000 (-81.000) 109.000 (nemodificate) 0 (-81.000) 981.000 (+81.000) 1,09 mil.

Depozite

1,09 mil.

Total pasive

1,09 mil.

Banca C Active Rezerve Rezerve obligatorii Exces de rezerve Credite Total active

Pasive 181.000 (+81.000) 108.100 (+8.100) 72.900 (+72.900) 900.000 1,081 mil. (+81.000)

Depozite

1,081 mil. (+81.000)

Total pasive

1,081 mil. (+81.000)

218

Macroeconomie

⇒ Iniţial, banca centrală a introdus astfel rezerve suplimentare în sistemul bancar în volum de 100.000 lei; ⇒ Prima bancă a păstrat 10.000 lei (10% din 100.000 lei) din această sumă sub formă de rezerve obligatorii şi a acordat un credit în valoare de 90.000 lei din excesul de rezerve; ⇒ A doua bancă, ale cărei rezerve au crescut cu 90.000 lei, a păstrat 9.000 lei sub formă de rezerve obligatorii şi a acordat, la rândul ei, un credit în valoare de 81.000 lei; ⇒ A treia bancă va fi în măsură să acorde un credit în valoare de 72.900 lei; ⇒ A patra bancă va putea acorda credit în valoare de 65.610 lei; în fiecare rundă creditele acordate creează noi depozite; ⇒ În cele din urmă, cantitatea de bani alcătuită exclusiv din depozite, creşte cu 100.000 lei + 90.000 lei + 81.000 lei + 72.900 lei + + 65.610 lei + ...= 1 milion lei; ⇒ Deşi prin acest proces crearea banilor continuă permanent, nu se generează o cantitate infinită de bani. Creşterea este dată de valoarea multiplicatorului banilor;

Sistemul monetar

219

⇒ Multiplicatorul banilor arată de câte ori creşte suma de bani generată de sistemul bancar, datorită creşterii cu un leu a rezervelor totale; ⇒ În acest exemplu, creşterea cu 100.000 lei a rezervelor totale generează creşterea cantităţii de bani cu 1 milion lei. Aşadar, multiplicatorul banilor este 10, adică 1/rr, unde rr este rata rezervelor obligatorii.

CAPITOLUL 19


De ce inflaţia este un fenomen monetar

De ce se modifică rata nominală a dobânzii ca răspuns la modificarea ratei inflaţiei.

Care sunt costurile inflaţiei

19.1 Teoria clasică a inflaţiei Ö Oferta de bani, cererea de bani şi echilibrul monetar Ö Efectul unei creşteri a ofertei de bani 19.2 Teoria cantitativă a banilor Ö Tranzacţii şi ecuaţia cantitativă Ö Tranzacţii şi venit Ö Funcţia cererii de bani şi ecuaţia cantitativă Ö Ipoteza vitezei de rotaţie constantă Ö Bani, preţuri şi inflaţie 19.3 Seniorajul 19.4 Inflaţia şi ratele dobânzii Ö Efectul Fisher Ö Dobânzi ex-ante şi dobânzi ex-post 19.5 Rata nominală a dobânzii şi cererea de bani Ö Costul deţinerii de bani Ö Legătura dintre bani, preţuri şi ratele dobânzii 19.6 Costurile sociale ale inflaţiei Ö Inflaţie anticipată Ö Inflaţie neanticipată

BANII ŞI INFLAŢIA 19.1 TEORIA CLASICĂ A INFLAŢIEI Nivelul general al preţurilor din economie poate fi interpretat în două moduri: 1. Preţul unui coş de bunuri şi servicii – atunci când nivelul preţurilor creşte, oamenii trebuie să plătească mai mult pentru bunurile şi serviciile cumpărate; 2. Nivelul preţurilor ca valoare a banilor o creştere a nivelului preţurilor înseamnă o valoare mai mică a banilor, deoarece cu un leu se pot cumpăra cantităţi mai mici de bunuri şi servicii. Dacă IPC şi deflatorul PIB măsoară nivelul preţurilor (P), atunci P măsoară numărul de lei necesar pentru cumpărarea unui coş de bunuri şi servicii (preţul bunurilor măsurat în expresie monetară). Cantitatea de bunuri şi servicii care poate fi cumpărată cu 1 leu este egală cu 1/P (valoarea banilor exprimată în termeni de bunuri şi servicii). Când nivelul preţurilor creşte, valoarea banilor scade. Oferta de bani, cererea de bani şi echilibrul monetar Figura 19.1 Oferta de bani, cererea de bani şi preţul de echilibru Valoarea banilor 1/P (Mare)

Nivelul preţurilor, P

Oferta de bani

1

1

3/4

1/2

(Mic)

1.3 A

Valoarea de echilibru a banilor 1/4

2 Preţ de echilibru Cererea de bani

(Mică)

4 (Mare)

Cantitate fixată de BNR

Cantitatea de bani

223

Banii şi inflaţia

Pe axa orizontală este reprezentată cantitatea de bani. Pe axa verticală din partea stângă este reprezentată valoarea banilor, iar pe axa verticală din partea dreaptă este reprezentat nivelul preţurilor. Curba ofertei de bani este verticală, deoarece cantitatea de bani este fixată de către BNR. Curba cererii de bani are o înclinaţie negativă deoarece oamenii doresc să deţină cantităţi mai mari de bani atunci când fiecare leu cumpără o cantitate mai mică de bunuri şi servicii. În punctul de echilibru (punctul A), valoarea banilor şi nivelul preţurilor s-au ajustat pentru a echilibra cantitatea de bani oferită cu cantitatea de bani cerută. Efectul unei creşteri a ofertei de bani Figura 19.2 Procesul de ajustare la creşterea ofertei de bani Valoarea banilor, 1/P (Mare)

O1

Nivelul preţurilor, P

O2

1

1 1. O creştere a ofertei de bani…

3/4 2. scăderea 1/2 valorii banilor…

A

1.3

2 B

1/4

(Mic)

Cererea de bani

(Mică)

4

3. şi creşterea nivelului preţurilor. (Mare)

M1

M2

Cantitatea de bani

Când BNR creşte oferta de bani, valoarea banilor şi nivelul preţurilor se ajustează pentru a echilibra oferta şi cererea de bani. Echilibrul se mută din punctul A în punctul B. Prin urmare, creşterea ofertei de bani face ca nivelul preţurilor să crească şi, astfel, fiecare leu are o valoare mai mică.

224

Macroeconomie

19.2 TEORIA CANTITATIVĂ A BANILOR Teoria cantitativă a banilor

O teorie conform căreia cantitatea de bani disponibilă determină nivelul preţurilor şi, totodată, ritmul de creştere a cantităţii de bani determină rata inflaţiei.

Tranzacţii şi ecuaţia cantitativă Oamenii deţin bani pentru a cumpăra bunuri şi servicii. Cu cât oamenii au nevoie de mai mulţi bani pentru tranzacţii, cu atât ei păstrează mai mulţi bani. Legătura dintre tranzacţii şi bani este numită ecuaţia cantitativă a banilor: Banii x Viteza de rotaţie = Nivelul preţurilor x Tranzacţii MxV=PxT Partea dreaptă a ecuaţiei cantitative se referă la tranzacţii. T = numărul de tranzacţii dintr-o perioadă de timp (de exemplu, un an). P = preţul pentru o tranzacţie tipică (numărul de lei schimbaţi). PxT = numărul de lei schimbaţi într-un an. Partea stângă a ecuaţiei cantitative se referă la banii folosiţi pentru realizarea tranzacţiilor. M = cantitatea de bani. V = viteza de rotaţie a banilor – cât de repede circulă banii în economie (de câte ori o unitate monetară trece dintr-o mână în alta, într-o unitate de timp). Exemplu: Într-un an se vând 600 de pâini, iar preţul unei pâini este 3000 lei. În acest caz, T = 600 pâini/an P = 3000 lei Numărul de lei schimbaţi este: PT = 3000 lei/1 pâine x 600 pâini/an = 1.800.000 lei/an

225

Banii şi inflaţia

Presupunând că masa monetară (cantitatea de bani) din economie este 600.000 lei, se poate calcula viteza de rotaţie a banilor: V=

PxT M

=

1.800.000 lei/an 600.000 lei

= 3 ori pe an

Tranzacţii şi venituri Numărul de tranzacţii din economie este greu de măsurat. Pentru rezolvarea acestei probleme, numărul de tranzacţii (T) se înlocuieşte cu producţia totală din economie (Y). Bani x Viteza de rotaţie = Nivelul preţurilor x Producţia M x V = P x Y Dacă Y reprezintă volumul producţiei şi P este preţul unei unităţi de producţie, atunci PY este valoarea, în unităţi monetare, a producţiei. Y este PIB real, P este deflatorul PIB şi PY este PIB nominal. V arată de câte ori o unitate monetară ajunge la cineva sub formă de venit.

Funcţia cererii de bani şi ecuaţia cantitativă

M/P este portofoliul real de bani şi măsoară puterea de cumpărare a stocului de bani. Exemplu: Dacă M = 600.000 lei şi P = 3000 lei, atunci portofoliul real de bani este 200 pâini. Funcţia cererii de bani este o ecuaţie care arată ce determină cantitatea reală de bani pe care oamenii doresc să o deţină. O formă simplă a acestei funcţii este: (M/P)d = kY, unde k este o constantă

226

Macroeconomie

Această ecuaţie arată că portofoliul real de bani cerut este proporţional cu venitul real. Din această funcţie a cererii de bani se poate determina ecuaţia cantitativă. Cantitatea reală de bani cerută (M/P)d trebuie să fie egală cu cantitatea de bani oferită M/P. Prin urmare: M/P = kY

Rearanjând această ecuaţie se obţine:

M(1/k) = PY,

iar aceasta se poate rescrie astfel:

MV = PY,

unde V = 1/k

Ipoteza vitezei de rotaţie constantă Teoria cantitativă a banilor defineşte viteza de rotaţie ca raportul dintre PIB nominal şi cantitatea de bani. Prin ipoteză, viteza de rotaţie este constantă. Pe baza acestei ipoteze, ecuaţia cantitativă poate fi considerată o teorie a PIB nominal: −

M x V = P x Y,

unde V este constantă.

Prin urmare, o modificare a cantităţii de bani (M) trebuie să determine o modificare proporţională a PIB nominal (PY). Cu alte cuvinte, cantitatea de bani determină valoarea producţiei de bunuri şi servicii din economie, exprimată în lei. Bani, preţuri şi inflaţie

Teoria care explică ce determină nivelul general al preţurilor într-o economie are trei stâlpi de rezistenţă: 1. Factorii de producţie şi funcţia de producţie determină nivelul producţiei.

Banii şi inflaţia

227

2. Oferta de bani determină valoarea nominală a producţiei (PY). Această concluzie derivă din ecuaţia cantitativă a banilor şi din presupunerea că viteza de rotaţie este constantă. 3. Capacitatea productivă a economiei determină PIB real, cantitatea de bani determină PIB nominal, iar deflatorul PIB este raportul dintre PIB nominal şi PIB real. Cum rata inflaţiei este modificarea procentuală a nivelului preţului, teoria preţurilor este şi o teorie a inflaţei. Ecuaţia cantitativă poate fi rescrisă astfel: modific. % a M + modific. % a V = modific. % a P + modific. % a Y 9 Modificarea procentuală a cantităţii de bani (M) este controlată de BNR; 9 Modificarea procentuală a vitezei de rotaţie (V) reflectă schimbarea în cererea de bani. Pe baza ipotezei vitezei de rotaţie constantă, modificarea procentuală a vitezei de rotaţie este zero; 9 Modificarea procentuală a nivelului preţurilor este rata inflaţiei; 9 Modificarea procentuală a producţiei (Y) depinde de creşterea cantităţii de factori de producţie şi de progresul tehnologic; modificarea procentuală a producţiei este zero. ⇒

Teoria cantitativă a banilor afirmă că banca centrală, care controlează oferta de bani, are un ultim control asupra ratei inflaţiei. Dacă banca centrală păstrează stabilă oferta de bani, nivelul preţurilor va fi stabil. Dacă banca centrală măreşte rapid oferta de bani, nivelul preţurilor va creşte rapid.

228

Macroeconomie

19.3 SENIORAJUL – VENITUL DIN TIPĂRIREA DE BANI

Surse de venit pentru guvern:

Impozite şi taxe Împrumuturi (interne şi externe) Tipărire de bani (impozit prin inflaţie)

9 Când autorităţile „tipăresc” mai mulţi bani pentru a-şi finanţa cheltuielile, oferta de bani creşte; 9 Creşterea ofertei de bani generează inflaţie. ⇒

Creşterea cantităţii de bani pentru creşterea veniturilor autorităţilor este un impozit prin inflaţie.

Cei care deţin bani plătesc un „impozit prin inflaţie”. Pe măsură ce preţurile cresc, valoarea banilor scade. Atunci când autorităţile „tipăresc” mai mulţi bani pentru atingerea propriilor scopuri, banii deţinuţi de public devin mai puţin valoroşi. ⇒

Inflaţia este un impozit asupra deţinerii de bani.

19.4 Inflaţia şi ratele dobânzii Rate nominale şi rate reale ale dobânzii

Rata dobânzii este rata nominală (i) Creşterea puterii de cumpărare este rata reală (r) r = i – π unde π este rata inflaţiei Efectul Fisher

Rearanjând termenii din ecuaţia ratei reale a dobânzii se obţine: i = r + π (Ecuaţia Fisher: rata nominală a dobânzii este egală cu rata reală a dobânzii, plus rata inflaţiei).

229

Banii şi inflaţia

Irving Fisher (1867-1947) – economist american Ecuaţia Fisher arată că rata nominală a dobânzii se modifică din două motive: 1. Rata reală a dobînzii se modifică; 2. Rata inflaţiei se modifică. 9 Rata reală a dobânzii se modifică pentru a echilibra economisirea şi investiţiile; 9 Teoria cantitativă a banilor arată că rata de creştere a banilor determină rata inflaţiei; ⇒

Teoria cantitativă a banilor şi ecuaţia Fisher arată că modificarea cantităţii de bani afectează rata nominală a dobânzii.

Creşterea cu 1% a cantităţii de bani determină creşterea cu 1% a ratei inflaţiei (teoria cantitativă). Creşterea cu 1% a ratei inflaţiei determină o creştere cu 1% a ratei nominale a dobânzii (ecuaţia Fisher). Relaţia de unu la unu dintre rata inflaţiei şi rata nominală a dobânzii este numită efect Fisher. Dobânzi ex-ante şi ex-post Dobânda ex-ante

Rata reală a dobânzii anticipată de creditor şi de debitor atunci când se contractează un împrumut.

Dobânda ex-post

Rata reală a dobânzii realizată efectiv.

π = inflaţia viitoare efectivă πe = inflaţia viitoare anticipată dobânda ex-ante este: i – πe dobânda ex-post este: i – π cele două rate ale dobânzii diferă atunci când π este diferită de πe. Efectul Fisher devine: i = r + πe.

230

Macroeconomie

Rata dobânzii ex-ante este determinată de echilibrul de pe piaţa bunurilor şi serviciilor. Rata nominală a dobânzii (i) se modifică o dată cu schimbările privind inflaţia anticipată (πe). 19.5 RATA NOMINALĂ A DOBÂNZII ŞI CEREREA DE BANI

Rata nominală a dobânzii este o determinantă a cantităţii de bani cerute. Costul deţinerii de bani

Numerarul nu aduce dobândă. Spre deosebire de numerar, obligaţiunile sau depozitele bancare (la termen) aduc rate ale dobânzii. Rata nominală a dobânzii reprezintă costul de oportunitate al deţinerii de bani. Obligaţiunile sau depozitele bancare pot aduce un câştig egal cu rata reală a dobânzii (r). Câştigul din deţinerea de numerar este - πe (valoarea reală a banilor scade cu rata inflaţiei). Deţinerea de numerar înseamnă renunţarea la diferenţa dintre câştigurile asigurate de cele două active (obligaţiuni şi numerar). Prin urmare, costul deţinerii de bani este r - (- πe), care este i (conform efectului Fisher). Funcţia cererii de bani este: (M/P)d = L(i,Y) L = cererea de bani (activul cu cea mai mare lichiditate). Această ecuaţie arată că cererea pentru lichiditatea portofoliului real de bani este o funcţie de venit şi de rata nominală a dobânzii. Cu cât venitul (Y) este mai mare, cu atât mai mare este cererea pentru numerar în portofoliul real. Cu cât rata nominală a dobânzii este mai mare, cu atât mai mică este cererea pentru numerar în portofoliul real. Legătura dintre bani, preţuri şi ratele dobânzii Oferta de bani Cererea de bani

Nivelul preţurilor

Rata inflaţiei

Rata nominală a dobânzii

231

Banii şi inflaţia

Oferta de bani şi cererea de bani determină nivelul preţurilor. Modificarea nivelului preţurior determină rata inflaţiei. Rata inflaţiei influenţează rata nominală a dobânzii. Cum rata nominală a dobânzii este costul deţinerii de bani, rata nominală a dobânzii poate influenţa cererea de bani. Cum afectează introducerea legăturii dintre rata nominală a dobânzii şi cererea de bani teoria preţurilor? Egalând oferta reală de bani, M/P, cu cererea de bani, L(i,Y): M/P = L(i,Y) şi folosind ecuaţia Fisher pentru scrierea ratei nominale a dobânzii ca suma dintre rata reală a dobânzii şi inflaţia anticipată: M/P = L(r + πe ,Y) se relevă faptul că nivelul cererii reale de numerar în portofoliu depinde de rata anticipată a inflaţiei. Conform teoriei cantitative a banilor, oferta de bani din prezent determină nivelul preţurilor în prezent – dacă rata nominală a dobânzii şi nivelul producţiei sunt menţinute constante, nivelul preţurilor se modifică proporţional cu modificarea ofertei de bani. Rata nominală a dobânzii nu este, însă, constantă – ea depinde de rata anticipată a inflaţiei, care, la rândul ei, depinde de creşterea cantităţii de bani. Prezenţa ratei nominale a dobânzii în funcţia cererii de bani relevă un canal suplimentar prin care oferta de bani afectează nivelul preţurilor. Nivelul preţurilor depinde nu numai de oferta de bani din prezent, dar şi de oferta de bani anticipată pentru viitor. De exemplu, BNR anunţă că va mări oferta de bani în viitor, dar oferta de bani în prezent va rămâne constantă. Un asemenea anunţ va influenţa anticipaţiile agenţilor economici în sensul că ei vor interpreta creşterea monetară din viitor ca pe o creştere a inflaţiei în viitor. Prin efectul Fisher, această creştere a inflaţiei anticipate creşte rata nominală a dobânzii. Rata nominală mai mare a dobânzii reduce cererea de bani în prezent. Cum cantitatea de bani oferită nu s-a schimbat, scăderea cererii de bani determină creşterea nivelului preţurilor. Prin urmare, anticipaţiile în sensul creşterii cantităţii de bani în viitor determină creşterea preţurilor în prezent.

232

Macroeconomie

19.6 COSTURILE SOCIALE ALE INFLAŢIEI Inflaţie anticipată Costuri de tranzacţie (shoeleather cost) Exemplu: Dacă nivelul preţurilor creşte cu 1% în fiecare lună...

Creşterea ratei inflaţiei determină creşterea ratei nominale a dobânzii, iar aceasta, la rândul ei, determină scăderea cererii de bani. Faptul că oamenii deţin mai puţin numerar presupune că ei trebuie să meargă mai des la bancă pentru a retrage bani din depozitele pe care le au. De exemplu, datorită creşterii preţurilor faţă de luna precedentă, un individ ar avea nevoie să retragă din bancă, de două ori pe săptămână, câte 1,5 milioane lei, în loc să retragă o singură dată 3 milioane lei. Costuri meniu

Aceste costuri apar datorită faptului că, în condiţii de inflaţie mare, firmele sunt obligate să modifice deseori preţurile afişate. Schimbarea preţurilor afişate este, de multe ori, costisitoare – de exemplu, în cazul în care este necesară retipărirea cataloagelor de preţuri şi expedierea lor către clienţi. Modificarea frecventă a preţurilor relative

Cu cât rata inflaţiei este mai mare, cu atât mai mare este variabilitatea preţurilor relative. Exemplu: O firmă publică un nou catalog de produse la începutul fiecărui an, în luna ianuarie. În cazul în care nu există inflaţie, atunci preţurile produselor acestei firme relativ la nivelul general al preţurilor sunt constante pe tot parcursul anului. Dar, dacă rata inflaţiei ar fi de numai 1% pe lună, atunci de la începutul anului şi până la sfârşitul anului preţurile relative ale firmei scad semnificativ. Prin urmare, inflaţia determină schimbări ale preţurilor relative şi cum economia se bazează pe informaţiile transmise de preţuri pentru a aloca eficient resursele, inflaţia determină ineficienţă.

Banii şi inflaţia

233

Inflaţia distorsionează sistemul fiscal Exemplu: Un individ cumpără acţiuni astăzi şi le vinde după un an la acelaşi preţ, în termeni reali.

Dacă nu există inflaţie, nu există obligaţii fiscale pentru acest individ. Dar, dacă rata inflaţiei este 12%, iar preţul plătit iniţial pentru cumpărarea acţiunilor a fost 10 milioane lei, pentru ca preţul în termeni reali ai acţiunilor să fie acelaşi după un an, el trebuie să fie 11,2 milioane lei. Grilele de impozitare nu ţin, însă, pasul cu inflaţia. De aceea, după vânzarea acţiunilor cu 11,2 milioane lei va trebui plătit un impozit asupra câştigului nominal de 1,2 milioane lei (diferenţa dintre 11,2 milioane lei – preţul de vânzare – şi 10 milioane lei – preţul de cumpărare). Problema provine din faptul că legislaţia fiscală se adresează venitului nominal şi nu câştigurilor reale. Incertitudine sporită

În mod normal, banii sunt un etalon pentru evaluarea tranzacţiilor economice, dar, în condiţii de inflaţie, banii nu mai îndeplinesc această funcţie. Exemplu: O decizie importantă pe care indivizii trebuie să o adopte se referă la nivelul economisirii. Altfel spus, un individ raţional se gândeşte din perioada vieţii active cât de mult să economisească pentru a avea o viaţă decentă la bătrâneţe. Fiecare sumă de bani economisită în prezent şi plasată cu o anumită rată a dobânzii, va aduce o sumă fixă de lei în viitor. Dar, valoarea reală a acestei sume de bani – care, de fapt, determină standardul de viaţă la pensionare – depinde de nivelul viitor al preţurilor. O asemenea decizie de economisire ar fi mai uşor de adoptat dacă oamenii ar putea conta pe faptul că nivelul preţurilor peste 30 de ani va fi similar cu nivelul preţurilor de astăzi. Inflaţie neanticipată

Inflaţia neanticipată redistribuie, în mod arbitrar, avuţia între indivizi (creditorii pierd şi debitorii câştigă). Hiperinflaţia este situaţia în care rata inflaţiei depăşeşte 50% pe lună sau, altfel spus, mai mult de 1% pe zi.

CAPITOLUL 20


De ce exporturile nete sunt o măsură a fluxurilor internaţionale de bunuri şi servicii.

De ce investiţiile străine sunt o măsură a fluxurilor internaţionale de capital.

De ce se consideră că exporturile nete trebuie să fie întotdeauna egale cu investiţiile nete.

Legătura dintre economisire, investiţiile autohtone şi investiţiile străine.

Semnificaţia cursurilor de schimb nominale şi reale.

20.1 Fluxurile internaţionale de bunuri şi capital Ö Fluxul de bunuri şi servicii: exporturi, importuri şi exporturi nete Ö Fluxul de capital: investiţiile străine nete Ö Egalitatea dintre exporturile nete şi investiţiile străine nete Ö Relaţia dintre economisire, investiţii şi fluxurile internaţionale 20.2 Preţurile în tranzacţiile internaţionale: cursuri de schimb nominale şi reale Ö Cursurile de schimb nominale Ö Cursurile de schimb reale 20.3 O teorie a determinării cursului de schimb: Paritatea Puterii de Cumpărare (PPP) Ö Logica Parităţii Puterii de Cumpărare Ö Implicaţii ale Parităţii Puterii de Cumpărare Ö Limitele Parităţii Puterii de Cumpărare

ECONOMIE DESCHISĂ – CONCEPTE DE BAZĂ

20.1 FLUXURILE INTERNAŢIONALE DE BUNURI ŞI CAPITAL Economie închisă

O economie care nu interacţionează cu alte economii ale lumii.

Economie deschisă

O economie care interacţionează liber cu alte economii ale lumii.

Fluxul de bunuri şi servicii: exporturi, importuri şi exporturi nete Exporturi

Bunuri şi servicii produse în ţară şi vândute în străinătate.

Importuri

Bunuri şi servicii produse în străinătate şi vândute în ţară.

Exporturi nete

Valoarea exporturilor unei ţări minus valoarea importurilor. (Sinonim cu balanţa comercială)

Surplus comercial

Excedent de importuri faţă de exporturi.

Deficit comercial

Excedent de exporturi faţă de importuri.

Echilibru comercial

Situaţie în care exporturile sunt egale cu importurile.

Economie deschisă: concepte de bază

237

Factori care influenţează exporturile, importurile şi exporturile nete: ¾ Preferinţele consumatorilor pentru bunuri autohtone şi pentru bunuri produse în străinătate; ¾ Preţurile bunurilor în ţară şi în străinătate; ¾ Cursurile de schimb la care se tranzacţionează monedă naţională pe monedă străină; ¾ Costurile de transport ale bunurilor dintr-o ţară în alta; ¾ Politicile guvernamentale faţă de comerţul internaţional. Aceşti factori evoluează în mod diferit de-a lungul timpului şi volumul comerţului internaţional se schimbă în timp. Fluxul de capital: investiţiile străine nete Investiţii străine nete

Volumul cumpărărilor de active străine ale rezidenţilor minus volumul cumpărărilor de active autohtone de către străini.

Investiţii directe: o participare mai mare de 10% la capital; Investiţii de portofoliu: o participare mai mică de 10% la capital. Factori care influenţează investiţiile străine nete: ¾ Politicile guvernamentale faţă de comerţul internaţional; ¾ Cursurile de schimb reale utilizate în plata activelor străine; ¾ Cursurile de schimb reale utilizate în plata activelor autohtone; ¾ Evaluarea riscurilor economice şi politice asociate deţinerii de active în străinătate; ¾ Politicile guvernamentale faţă de deţinerea activelor autohtone de către străini.

238

Macroeconomie

Egalitatea dintre exporturile nete şi investiţiile străine nete Exporturile nete măsoară dezechilibrul dintre exporturile şi importurile unei ţări. Investiţiile străine nete măsoară dezechilibrul dintre volumul activelor străine deţinute de rezidenţi şi volumul activelor autohtone deţinute de nerezidenţi. Întotdeauna, investiţiile străine nete (ISN) sunt egale cu exporturile nete (EN): ISN= EN Fiecare tranzacţie care afectează o parte a acestei ecuaţii trebuie să afecteze şi cealaltă parte cu exact aceeaşi valoare. Exemplu: O firmă românească vinde mobilier de bucătărie unei firme din Germania. În această tranzacţie, firma românească vinde mobilier şi firma germană plăteşte cu euro. Faptul că firma românească vinde mobilier în Germania determină creşterea exporturilor nete ale României, dar cum firma românească este acum în posesia unor active străine – euro, investiţiile străine nete ale României cresc. Firma exportatoare de mobilă poate vinde euro pe care îi deţine unei firme de asigurări din România, care vrea euro pentru a cumpăra titluri emise de Alcatel – o firmă franceză. În acest caz, exporturile nete ale României cresc cu valoarea exportului de mobilă, iar investiţiile străine nete ale României cresc şi ele cu valoarea titlurilor Alcatel cumpărate de firma de asigurări. De asemenea, firma exportatoare de mobilă poate să schimbe euro pe care îi deţine cu lei oferiţi de o firmă din România care vrea să cumpere autoturisme Peugeot. În acest caz, importurile României cresc şi compensează creşterea exporturilor. Vânzarea de mobilier către firma germană şi cumpărarea de autoturisme de la firma franceză afectează atât exporturile nete ale României, cât şi investiţiile străine nete.


239

Relaţia dintre economisire, investiţii şi fluxurile internaţionale PIB este: Y = C + I + G + EN Economisirea naţională (S) este: Y – C – G = I + EN S = I + EN Cum exporturile nete (EN) sunt egale cu investiţiile străine nete(ISN): S Economisirea

= =

I Investiţii autohtone

+ +

ISN Investiţii străine nete

Această ecuaţie arată că atunci când un cetăţean român economiseşte un leu din venitul său, acest leu poate fi folosit fie pentru a finanţa acumularea de capital autohton, fie pentru finanţarea cumpărării de capital în străinătate.

20.2 PREŢURILE ÎN TRANZACŢIILE INTERNAŢIONALE Pe orice piaţă, preţurile îndeplinesc funcţia de a coordona cumpărătorii şi vânzătorii. În tranzacţiile internaţionale, preţurile internaţionale ajută la coordonarea deciziilor producătorilor şi consumatorilor pe măsură ce ei interacţionează pe pieţele mondiale. Cursurile de schimb nominale Curs de schimb nominal

Cursul la care o persoană poate schimba moneda unei ţări cu moneda unei alte ţări.

Un curs de schimb poate fi exprimat în două moduri. Cursul de schimb poate fi 1,2 USD pentru 1 EUR, dar şi 1/1,2 (0,82) EUR /USD. Cursul de schimb între leu şi forint poate fi 155 lei/1 forint sau 1/155 (= 0.00645) HUF/ROL.

240

Macroeconomie

Creşterea valorii unei monede, măsurată prin cantitatea de monedă străină pe care o poate cumpăra.

Apreciere

Exemplu: În 4 decembrie, cursul de schimb dintre leu şi dolarul SUA era 33.225 lei/1 dolar. În 28 decembrie, cursul de schimb este 32.850 lei/1 dolar. Acest lucru înseamnă că un leu putea cumpăra, în 28 decembrie, mai mulţi dolari decât în 4 decembrie. Altfel spus, leul s-a apreciat faţă de dolar.

Scăderea valorii unei monede măsurată prin cantitatea de monedă străină pe care o poate cumpăra.

Depreciere

Exemplu:

În 15 decembrie, cursul de schimb dintre leu şi euro era 41.223 lei/1 euro. În 29 decembrie, cursul de schimb este 41.312 lei/1 euro. Acest lucru înseamnă că un leu poate cumpăra mai puţini euro în 29 decembrie, decât în 15 decembrie. Altfel spus, leul s-a depreciat faţă de euro.

Cursuri de schimb reale

Curs de schimb real

Curs de schimb real =

Cursul la care o persoană poate schimba bunuri şi servicii produse într-o ţară, cu bunuri şi servicii dintr-o altă ţară.

Curs de schimb nominal x Preţ intern Preţ extern

Exemplu: Un kilogram de carne de pui se vinde cu 1.250 forinţi în Ungaria şi cu 150.000 lei în România. Cursul de schimb nominal dintre leu şi forint este 155 lei/1 forint sau 0.00645 forinţi/1 leu. Cursul


241

de schimb real dintre carnea de pui din Ungaria şi carnea de pui din România este: Curs real =

0,01 HUF/1 ROL x 186000 ROL/1 kg carne România 3000 HUF/1 kg carne Ungaria

=

1860 HUF/1 kg carne România 3000 HUF/1 kg carne Ungaria

=

0,62 kg carne Ungaria pentru 1 kg carne România

Cursul de schimb real depinde de cursul de schimb nominal şi de preţurile bunurilor în cele două ţări, măsurate în monedă locală.

Cursul de schimb este un element determinant al volumului exporturilor şi importurilor unei ţări. De exemplu, atunci când firma Cris-Tim decide dacă să utilizeze carne de pui produsă în România sau carne de pui produsă în Ungaria, ca materie primă pentru mezeluri, va încerca să afle care dintre aceste produse este mai ieftin.

Extinderea analizei la nivelul unei întregi economii presupune folosirea nivelului general al preţurilor şi nu doar folosirea preţului pentru un anumit bun. Utilizând nivelul preţurilor (P – determinat pe baza unui coş de bunuri şi servicii) din România şi nivelul preţurilor din străinătate (P* -- determinat în acelaşi mod, pe baza unui coş de bunuri şi servicii) şi cursul nominal de schimb dintre leu şi o monedă străină (e) se poate compara cursul de schimb general dintre România şi alte ţări: Cursul de schimb real = (e x P)/P* Astfel, cursul de schimb real măsoară preţul unui coş de bunuri şi servicii disponibil pe piaţa internă, comparativ cu preţul unui coş de bunuri şi servicii disponibil în străinătate.

242

Macroeconomie

20.3 O TEORIE A DETERMINĂRII CURSULUI DE SCHIMB: PARITATEA PUTERII DE CUMPĂRARE (PPP) Această teorie explică modificările cursului nominal de schimb. Paritatea puterii de cumpărare

O teorie a cursurilor de schimb conform căreia o unitate din orice monedă dată ar trebui să poată cumpăra aceeaşi cantitate de bunuri în toate ţările.

Logica Parităţii Puterii de Cumpărare Teoria PPP este bazată pe principiul numit legea unui singur preţ – conform căruia un bun trebuie să aibă acelaşi preţ indiferent de locul unde este vândut, pentru că altfel ar exista oportunităţi de profit neexploatate. Exemplu: Preţul unui pachet cu 250 g. de cafea Douwe Egberts este mai mic la Braşov, decât la Bucureşti. Astfel, un individ poate cumpăra cantităţi mari de cafea de la Braşov la preţul de 70.000 lei/pachet pentru a le revinde la Bucureşti cu 100.000 lei/pachet. Datorită diferenţei de preţ, profitul ar fi de 30.000 lei/pachet cu cafea vândut. Arbitraj

Procesul de valorificare a oportunităţii de a obţine profit din diferenţe de preţ pe pieţe diferite. Pe măsură ce oamenii utilizează arbitrajul, cererea de cafea la Braşov creşte şi preţul cafelei la Braşov creşte, iar oferta de cafea la Bucureşti creşte, iar preţul cafelei la Bucureşti scade. Acest proces continuă până când preţurile pe cele două pieţe se egalizează.

Legea unui singur preţ se aplică şi în comerţul internaţional. Această logică stă la baza teoriei parităţii de cumpărare. O monedă trebuie să aibă aceeaşi putere de cumpărare în toate ţările (de exemplu, un dolar ar trebui să cumpere aceeaşi cantitate de bunuri şi servicii în SUA şi în UE, sau un euro ar trebui să cumpere aceeaşi cantitate de bunuri şi servicii în UE şi în SUA).


243

„Paritate” înseamnă egalitate, iar puterea de cumpărare se referă la valoarea banilor. „Paritatea puterii de cumpărare” semnifică faptul că fiecare unitate monetară trebuie să aibă aceeaşi valoare în fiecare ţară. Implicaţii ale teoriei parităţii puterii de cumpărare Conform teoriei PPP, cursul de schimb nominal dintre două monede naţionale depinde de nivelurile preţurilor din ţările emitente ale monedelor respective. Dacă un euro cumpără aceeaşi cantitate de bunuri şi servicii în spaţiul euro (unde preţurile sunt exprimate în euro) şi în România (unde preţurile sunt exprimate în lei), atunci numărul de lei/1euro trebuie să reflecte preţurile din zona euro şi din România. Exemplu: Dacă un kilogram de cafea costă 400.000 lei în România şi 10 euro în Franţa, atunci cursul de schimb nominal dintre leu şi euro trebuie să fie 40.000 lei/1 euro. (400.000 lei/10 euro). Dacă nu, puterea de cumpărare a leului nu ar fi aceeaşi în România şi în Franţa. Preţul unui coş de bunuri şi servicii în România (măsurat în lei) este P, iar preţul unui coş de bunuri şi servicii în zona euro (măsurat în euro) este P* şi cursul de schimb nominal dintre euro şi leu este e. Cum nivelul preţurilor în România este P, puterea de cumpărare a unui leu este 1/P. În spaţiul euro un leu poate fi schimbat cu e euro, astfel încât puterea de cumpărare este e/ P*. Pentru ca puterea de cumpărare a leului să fie aceeaşi în România şi în spaţiul euro trebuie ca: 1/P = e/P* ⇓ 1 = eP/P* Partea stângă a ecuaţiei este constantă, iar partea dreaptă este cursul real de schimb. Astfel, dacă puterea de cumpărare a unui leu este egală în România şi în spaţiul euro, atunci cursul real de schimb – preţul relativ dintre bunurile autohtone şi bunurile străine – nu se poate modifica.

244

Macroeconomie

Rearanjând ecuaţia anterioară, cursul nominal de schimb este: e = P*/P Cursul de schimb nominal este egal cu raportul dintre nivelul preţurilor externe şi nivelul preţurilor interne. Conform teoriei parităţii puterii de cumpărare, cursul de schimb nominal dintre monedele a două ţări trebuie să reflecte diferenţa dintre nivelurile preţurilor din cele două ţări. ⇒ Cursul de schimb nominal se modifică atunci când nivelurile preţurilor din cele două ţări se modifică;

9 Nivelul preţurilor în fiecare ţară se ajustează pentru a echilibra cantitatea de bani oferită cu cantitatea de bani cerută; 9 Deoarece cursul de schimb nominal depinde de nivelurile preţurilor, depinde, de asemenea, şi de oferta şi cererea de bani din fiecare ţară; 9 Când banca centrală dintr-o ţară măreşte oferta de bani şi determină creşterea preţurilor, moneda ţării respective se depreciază faţă de monedele altor ţări.

⇒ Atunci când banca centrală măreşte cantitatea de bani, puterea de cumpărare a banilor se reduce, dar, totodată, cursul de schimb dintre moneda naţională şi alte monede se depreciază.

Limite ale teoriei parităţii puterii de cumpărare Cursurile de schimb nu se modifică întotdeauna astfel încât să asigure în acelaşi timp aceeaşi valoare a unei monede în toate ţările.


245

De ce teoria PPP nu se confirmă în toate situaţiile? 1. Nu toate bunurile sunt uşor de schimbat (de exemplu, un tuns este mai ieftin la Bucureşti decât la New York). 2. Chiar şi în cazul bunurilor uşor de schimbat, nu întotdeauna există înlocuitori perfecţi atunci când bunurile sunt produse în ţări diferite.

CAPITOLUL 21

După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege ...

Cum se realizează un model simplu al balanţei comerciale şi al cursului de schimb.

Cum se analizează efectele deficitelor bugetare.

Cum se analizează efectele macroeconomice ale politicilor comerciale.

Legătura capitalului.

dintre

instabilitatea

politică

şi

fuga

21.1 Oferta şi cererea de fonduri în monedă locală şi străină Ö

Piaţa fondurilor

Ö

Piaţa valutară

21.2 Echilibrul în economia deschisă Ö

Rolul investiţiilor străine nete

Ö

Echilibrul simultan pe piaţa fondurilor şi pe piaţa valutară

21.3 Implicaţiile politicilor guvernamentale şi implicaţiile diferitelor evenimente într-o economie deschisă Ö

Deficitele bugetare

Ö

Politicile comerciale

Ö

Instabilitatea politică şi fuga capitalurilor

UN MODEL MACROECONOMIC AL ECONOMIEI DESCHISE

21.1 OFERTA ŞI CEREREA DE FONDURI ÎN MONEDĂ LOCALĂ ŞI STRĂINĂ Piaţa fondurilor coordonează economisirea şi investiţiile dintr-o economie, inclusiv investiţiile străine nete. Piaţa valutară coordonează indivizii care vor să schimbe monedă naţională în monede străine. Piaţa fondurilor Toţi indivizii care economisesc şi creează depozite participă pe această piaţă şi toţi indivizii care vor să ia bani cu împrumut participă pe această piaţă pentru a obţine împrumuturile pe care le doresc. Pe această piaţă există o singură rată a dobânzii, care este în acelaşi timp câştigul economisirii şi împrumuturilor. S = I = ISN Economisirea Investiţii autohtone Investiţii străine nete Oferta de fonduri vine din economisirea naţională (S). Cererea de fonduri vine din investiţiile autohtone (I) şi din investiţiile străine nete (ISN). Exemplu: Două firme de asigurare – una în Germania şi alta în România – trebuie să decidă dacă să cumpere obligaţiuni emise de guvernul României sau obligaţiuni emise de guvernul Germaniei. Decizia va fi luată pe baza comparării ratelor reale ale dobânzii din România şi Germania. Atunci când în România rata reală a dobânzii creşte, obligaţiunile româneşti devin mai atractive decât obligaţiunile germane. Astfel, o creştere a ratei reale a dobânzii în România descurajează românii să cumpere active străine şi încurajează străinii să cumpere active româneşti. Altfel spus, un nivel mai înalt al ratei reale a dobânzii în România reduce investiţiile străine nete în România.

249

Un model macroeconomic al economiei deschise

Figura 21.1 Piaţa fondurilor

Oferta de fonduri (din economisirea naţională)

Rata de echilibru a dobânzii

Cererea de fonduri (pentru investiţii autohtone şi ISN) Cantitatea de echilibru

Volumul de fonduri

Rata reală a dobânzii într-o economie deschisă este determinată de oferta şi cererea de fonduri (la fel ca şi în cazul unei economii închise). Sursa ofertei de fonduri este economisirea naţională. Sursa cererii de fonduri este constituită din investiţiile autohtone şi investiţiile străine nete. La rata de echilibru a dobânzii, suma pe care unii oameni doresc să o economisească este egală cu suma pe care alţi oameni doresc să o împrumute pentru a cumpăra active autohtone sau străine. Piaţa valutară Participanţii pe această piaţă tranzacţionează şi monedă străină. ISN Investiţii străine nete

=

EN Exporturi nete

Dezechilibrul dintre cumpărarea şi vânzarea de active în străinătate (ISN) este egal cu dezechilibrul dintre exporturile şi importurile de bunuri şi servicii (EN).

250

Macroeconomie

Când exporturile nete româneşti sunt negative, românii cheltuiesc mai mult pentru bunuri şi servicii produse în străinătate decât obţin din vânzarea de bunuri şi servicii româneşti în străinătate. Deficitul comercial trebuie finanţat prin vânzarea de active româneşti către nerezidenţi, altfel spus, atunci când EN sunt negative şi ISN trebuie să fie negative. Cele două părţi ale acestei identităţi reprezintă cele două părţi ale pieţei valutare. ISN reprezintă cantitatea de lei oferită în scopul cumpărării de active străine. Exporturile nete reprezintă cantitatea de lei cerută în scopul cumpărării exporturilor nete de bunuri şi servicii. Exemplu: Atunci când un investitor român vrea să cumpere obligaţiuni emise de guvernul Germaniei, trebuie să schimbe lei în euro, astfel încât oferta de lei pe piaţa valutară creşte. După ce o firmă românească a exportat mobilă în Olanda, va vinde euro obţinuţi din export pe piaţa valutară pentru a obţine lei, astfel încât să poată efectua plăţi pe teritoriul României. Astfel, cererea de lei pe piaţa valutară creşte. Figura 21.2 Piaţa valutară

Oferta de lei (din ISN)

Curs de schimb de echilibru Cererea de lei (pentru exporturi nete)

Cantitatea de echilibru

Volumul de lei schimbaţi în valută


251

Cursul de schimb real este determinat de oferta şi cererea de valută străină. Oferta de lei care se schimbă în valută străină provine din investiţiile străine nete (ISN). Deoarece ISN nu depind de cursul de schimb real, curba ofertei este verticală. Cererea de lei provine din exporturile nete. Deoarece un curs de schimb real mai mic stimulează exporturile nete – şi astfel creşte cantitatea de lei cerută – curba cererii are o înclinaţie negativă. La un curs de schimb de echilibru, numărul de lei oferiţi (pentru cumpărarea de active străine) este egal cu numărul de lei ceruţi (exporturile nete). 21.2 ECHILIBRUL ÎN ECONOMIA DESCHISĂ Legătura dintre piaţa fondurilor şi piaţa valutară este realizată de investiţiile străine nete. Rolul investiţiilor străine nete S = I + ISN şi ISN = EN Pe piaţa fondurilor, oferta provine din economisirea naţională, cererea provine din investiţiile autohtone şi din investiţii străine nete, iar rata reală a dobânzii echilibrează oferta cu cererea de fonduri. Pe piaţa valutară, oferta provine din investiţii străine nete, cererea provine din exporturile nete, iar cursul real de schimb echilibrează oferta cu cererea. Exemplu: Un cetăţean român vrea să cumpere active în Austria. El îşi finanţează această investiţie prin împrumuturi pe piaţa fondurilor. (ISN sunt o componentă a cererii pe piaţa fondurilor.) Un cetăţean român care vrea să cumpere active în Austria trebuie să schimbe lei cu euro pe piaţa valutară. (ISN stau în spatele ofertei pe piaţa valutară.)

252

Macroeconomie

Figura 21.3 Investiţiile străine nete depind de rata reală a dobânzii


ISN < 0

0

ISN > 0

ISN

Deoarece o rată mai mare a dobânzii reale măreşte atractivitatea activelor autohtone, investiţiile străine nete scad.

Echilibrul simultan pe piaţa fondurilor şi pe piaţa valutară

În graficul (a) din figura 21.4, oferta şi cererea de fonduri determină rata reală a dobânzii. În graficul (b), rata dobânzii determină ISN, care asigură oferta de lei pe piaţa valutară. În graficul (c), oferta şi cererea de lei pe piaţa valutară determină cursul real de schimb.

253


Figura 21.4 Echilibrul într-o economie deschisă

(a) Piaţa fondurilor


Ofertă

(b) Investiţii străine nete


r1

r1

ISN

Cerere

Investiţii străine nete

Cantitate de fonduri Curs de schimb real

Ofertă

E1 Cerere

Cantitate de lei (c) Piaţa valutară

254

Macroeconomie

21.3 IMPLICAŢIILE POLITICILOR GUVERNAMENTALE ŞI IMPLICAŢIILE DIFERITELOR EVENIMENTE ÎNTR-O ECONOMIE DESCHISĂ Analizarea impactului unei asemenea decizii de politică economică presupune parcurgerea a trei etape: 1. Decizia de politică economică va afecta curba cererii sau curba ofertei de fonduri? 2. Cum se va deplasa curba afectată? 3. Compararea noului echilibru cu echilibrul iniţial. Deficitele bugetare Figura 21.5 Deficitele gemene (deficitul bugetar şi deficitul contului curent) (a) Piaţa fondurilor

(b) Investiţii străine nete Rata reală a dobânzii

O2 r2 r1

B

1...

O1 r2

A

r1

ISN

Cerere

3...

Cantitate de fonduri

4... Curs de schimb real 5...

E2 E1

O2

Investiţii străine nete O1

Cerere


255


1. Deficitul bugetar reduce oferta pe piaţa fondurilor... 2. fapt ce determină creşterea ratei reale a dobânzii...şi 3... reducerea investiţiilor străine nete. 4. Reducerea ISN diminuează oferta de lei pe piaţa valutară.... 5... ceea ce determină aprecierea cursului real de schimb al leului. Politicile comerciale Figura 21.6 Efectele unei restricţii asupra importurilor (a) Piaţa fondurilor



Ofertă Rata reală a dobânzii

r1

r1 3. Totodată, investiţiile străine nete nu se ISN modifică

Cerere


Cantitate de fonduri Curs de schimb real E2

Ofertă

E1 2… şi determină aprecierea cursului real de schimb

1. O restricţie asupra importurilor măreşte cererea de lei... C2

C1


256

Macroeconomie

O restricţie asupra importurilor anumitor bunuri diminuează iniţial importurile comparativ cu exporturile. Acest fapt determină creşterea cererii de lei şi aprecierea cursului real de schimb. Un curs de schimb apreciat descurajează exporturile şi încurajează importurile de alte produse decât cele asupra cărora s-au aplicat restricţii. În cele din urmă, soldul balanţei comerciale nu poate fi influenţat. Politica comercială

O politică a guvernului care influenţează direct cantitatea de bunuri şi de servicii importate sau exportate de o ţară. ⇒ EN = ISN = S – I

Policicile comerciale nu pot influenţa balanţa comercială, deoarece nu afectează economisirea naţională sau investiţiile autohtone. Pentru orice nivel dat al economisirii naţionale şi al investiţiilor autohtone, cursul real de schimb se ajustează pentru a menţine nemodificat soldul balanţei comerciale, indiferent de politicile comerciale adoptate de guvern cu scopul de a influenţa soldul balanţei comerciale. Instabilitatea politică şi fuga capitalurilor Fuga capitalului

O reducere masivă şi bruscă a cererii pentru active dintr-o ţară.

Figura 21.7 Efectul fugii capitalului (efectul Tequila) Dacă oamenii apreciază că este prea riscant să-şi păstreze economiile într-o ţară, ei îşi mută capitalul în ţări considerate mai sigure. De exemplu, în cazul Mexicului (noiembrie 1994 – martie 1995), asemenea decizii au determinat o creştere a investiţiilor străine nete. Ca urmare a acestui fapt, cererea de fonduri a crescut de la C1 la C2, ceea ce a determinat creşterea ratei reale a dobânzii (de la r1 to r2 – grafic a). Deoarece investiţiile străine nete sunt mai mari pentru orice nivel al ratei reale a dobânzii, curba investiţiilor străine nete se deplasează din poziţia ISN1 în poziţia ISN2 – grafic b. În acelaşi timp, pe piaţa valutară oferta de pesos creşte de la O1 la O2 (grafic c). Creşterea ofertei de pesos determină deprecierea monedei mexicane (de la E1 la E2).

257


(a) Piaţa fondurilor




Ofertă

r2

r2

r1

r1

1. O creştere a ISN...

C2 3. ... rata reală a dobânzii a crescut... 2. ...a mărit cererea de fonduri...

ISN2 ISN1

C1


Cantitate de fonduri Curs de schimb real E1

5 ...fapt ce a determinat deprecierea monedei mexicane

E2

O1

O2 4. În acelaşi timp, creşterea ISN a mărit oferta de pesos...

C Cantitate de pesos (c) Piaţa valutară

CAPITOLUL 22


Cum se reprezintă curbele cererii şi ofertei pe termen scurt şi pe termen lung pentru o economie.

Legătura dintre producţia reală şi modificarea nivelului preţurilor.

Cum iese o economie din recesiune în condiţiile preţurilor flexibile.

Cum răspund investiţiile planificate şi economisirea la modificările ratei dobânzii.

22.1 Caracteristicile fluctuaţiilor economice Ö Lipsa regularităţii şi impredictibilitatea Ö Evoluţia variabilelor macroeconomice Ö Scăderea producţiei şi creşterea şomajului 22.2 Producţia reală şi nivelul preţurilor în modelul cerere agregată-ofertă agregată Ö Curba cererii agregate Ö Curba ofertei agregate Ö Interacţiunea dintre cererea agregată şi oferta agregată 22.3 Ajustarea automată a economiei Ö Flexibilitatea preţurilor Ö Economisire şi investiţii Ö Legea Say

CERERE AGREGATĂ ŞI OFERTĂ AGREGATĂ

22.1 CARACTERISTICILE FLUCTUAŢIILOR ECONOMICE Recesiune

O perioadă în care venitul real scade şi şomajul creşte.

În diferite momente de timp, toate economiile lumii au înregistrat fluctuaţii pe termen scurt. Fluctuaţiile în economie sau ciclurile de afaceri corespund modificărilor din condiţiile de afaceri. Ciclu de afaceri

O evoluţie în care creşterea economică alternează cu contracţia economică.

Fluctuaţiile economiei de la an la an au trei caracteristici esenţiale. Lipsa regularităţii şi impredictibilitatea Cînd PIB creşte rapid, afacerile prosperă – firmele au clienţi şi profiturile lor cresc. Când PIB scade, firmele înregistrează dificultăţi – în perioade de recesiune, majoritatea firmelor dintr-o economie înregistrează scăderea volumului de vânzări şi scăderi de profit. Fluctuaţiile economice nu au o anumită regularitate şi sunt aproape imposibil de prevăzut cu acurateţe. Uneori, perioadele de recesiune sunt apropiate, în timp ce alteori trec mulţi ani fără ca o economie să intre în recesiune.

Cererea agregată şi oferta agregată

261

Evoluţia variabilelor macroeconomice Majoritatea variabilelor macroeconomice fluctuează împreună. PIB real este variabila cel mai des utilizată pentru monitorizarea schimbărilor pe termen scurt într-o economie. Atunci când PIB real scade (recesiune), veniturile indivizilor scad, profiturile firmelor se diminuează, cheltuielile gospodăriilor şi investiţiile se reduc, producţia industrială şi vânzările cu amănuntul scad etc. Deşi multe variabile macroeconomice evoluează în acelaşi sens, amplitudinea fluctuaţiilor lor este diferită. Scăderea producţiei şi creşterea şomajului Între schimbările volumului producţiei de bunuri şi servicii din economie şi gradul de utilizare al mâinii de lucru în economie există o corelaţie puternică. Când PIB real scade, rata şomajului creşte. Când PIB real începe să crească, rata şomajului se reduce gradual. Niciodată şomajul nu este zero, ci fluctuează în jurul ratei naturale. Figura 22.1 Un ciclu de afaceri

Producţia reală

Nivel maxim

Expansiune Contracţie

Nivelul natural al producţiei reale

Nivel minim

Timp

Nivel maxim

262

Nivel natural al producţiei

Microeconomie

Nivelul producţiei asociat ratei naturale a şomajului.

Între modificările producţiei reale şi şomaj nu este o relaţie de unu la unu. Conform unei reguli evidenţiate empiric (Legea Okun), la fiecare creştere a producţiei reale cu trei puncte procentuale peste nivelul natural, rata şomajului scade cu un punct procentual.

Legea Okun

O regulă (evidenţiată empiric) conform căreia la fiecare creştere cu puncte procentuale (sau la fiecare scădere cu puncte procentuale) a producţiei reale peste nivelul natural, rata şomajului scade (sau creşte) cu un punct procentual sub (peste) rata naturală.

22.2 PRODUCŢIA REALĂ ŞI NIVELUL PREŢURILOR ÎN MODELUL CERERE AGREGATĂ—OFERTĂ AGREGATĂ

Modelul cerere agregată - ofertă agregată

Model utilizat în macroeconomie pentru explicarea fluctuaţiilor economice pe termen scurt.

Curba cererii agregate Curba cererii agregate

O reprezentare grafică a relaţiei dintre cantitatea de bunuri şi servicii pe care gospodăriile, firmele şi guvernul vor să le cumpere la fiecare nivel al preţurilor.

Curbele cererii pentru pieţele individuale au înclinaţii negative – „indivizii vor şi pot să cumpere cantităţi mai mari dintr-un bun sau serviciu atunci când preţul bunului sau serviciului scade, celelalte condiţii rămânând neschimbate”.


263

Trecerea de la cererea pentru un bun sau serviciu sau cererea pe o piaţă la cererea agregată necesită două clarificări: 1. Ipoteza „celelalte condiţii rămânând neschimbate” nu mai are sens. 9 Pentru o piaţă individuală are sens să se considere că atunci când preţul unui bun se schimbă, preţurile altor bunuri nu se modifică; 9 Când se modifică nivelul mediu al preţurilor, este evident că mai multe preţuri se schimbă. 2. Când se determină curba cererii pentru o piaţă individuală, venitul nominal este considerat constant. Dar, această ipoteză nu mai are sens atunci când se analizează economia ca întreg. 9 O creştere a nivelului mediu al preţurilor tinde să afecteze salariile, rentele şi profiturile, care sunt, de fapt, forme de venit; 9 Când se analizează componentele cererii agregate (cererea la nivelul întregii economii) sunt luate în considerare variabile reale şi nu variabile nominale. Figura 22.2 Curba cererii agregate

Nivelul preţurilor (an de bază = 1,0)

2,0

Modificarea condiţiilor determină o deplasare a CA

1,5

1,0

0,5

0

Cheltuielile reale sunt cu atât mai mari cu cât nivelul preţurilor este mai mic

CA1

1000 3000 2000 PIB real (miliarde lei pe an)

CA2

4000

264

Microeconomie

Curba cererii agregate (CA) arată relaţia dintre nivelul preţurilor şi cheltuielile reale, celelalte condiţii fiind constante. Modificarea condiţiilor poate determina o deplasare a curbei cererii agregate. De exemplu, o deplasare a curbei CA spre dreapta (de la CA1 la CA2) ar putea să fie provocată de o creştere a optimismului consumatorilor sau de anticipaţii pozitive ale mediului de afaceri. Alte condiţii, care ar putea determina o deplasare a curbei CA, sunt: creşterea cheltuielilor guvernamentale sau creşterea unei economii străine, care antrenează creşterea exporturilor ţării în cauză. Curba ofertei agregate Curba ofertei agregate

O reprezentare grafică a relaţiei dintre cantitatea de bunuri şi servicii pe care firmele aleg să o producă la diferite niveluri ale preţurilor.

Preţuri flexibile ale inputurilor – atunci când nivelul mediu al preţurilor bunurilor finale incluse în PIB creşte, preţurile inputurilor se modifică cu aceeaşi proporţie. Preţurile flexibile implică o curbă a ofertei agregate pe termen lung verticală. Ajustarea graduală a preţurilor inputurilor la preţurile outputurilor (preţuri rigide) – atunci când creşterea cererii determină creşterea preţurilor outputurilor, firmele reacţionează ca şi cum s-ar aştepta ca preţurile inputurilor să crească doar gradual. Preţurile rigide implică o curbă a ofertei agregate pe termen scurt cu înclinaţie pozitivă. În figura 22.3, oferta agregată (OA) arată relaţia dintre nivelul preţurilor şi nivelul producţiei reale realizate de economie. Înclinaţia curbei OA depinde de ce se întâmplă cu preţurile inputurilor care influenţează preţurile bunurilor finale. Pe termen lung (graficul a), preţurile inputurilor tind să crească şi evoluează proporţional cu modificarea preţurilor bunurilor finale. Astfel, curba OA este verticală. Pe termen scurt (grafic b), preţurile inputurilor se ajustează numai gradual la schimbările nivelului preţurilor bunurilor finale. Acest lucru face ca, pe termen scurt, curba OA să fie înclinată pozitiv.


265

Figura 22.3 Curba ofertei agregate (a) Termen lung


2,0

Oferta agregată pe termen lung

1,5

Preţurile anticipate ale inputurilor sunt flexibile pe termen lung

1,0

0,5 Nivelul natural al producţiei reale 0

1000

3000

2000

4000

PIB real (miliarde lei pe an) (b) Termen scurt


2,0

1,5

1,0

Preţurile anticipate ale inputurilor sunt rigide pe termen scurt Oferta agregată pe termen scurt

0,5

0

1000

2000

3000

PIB real (miliarde lei pe an)

4000

266

Microeconomie

Cantitatea de producţie oferită

Nivelul natural al producţiei

=

Nivelul Nivelul actual al – anticipat al preţurilor preţurilor

+ a

Unde a este un număr care determină cât de mult răspunde producţia la schimbările neanticipate ale nivelului preţurilor. Interacţiunea dintre cererea agregată şi oferta agregată Răspunsul economiei la o deplasare spre dreapta a curbei cererii agregate de la CA1 la CA2 depinde de orizontul de timp. Pe graficul (a) s-a presupus că economia se află, iniţial, într-o stare de echilibru (punctul E0), iar producţia se află la nivelul natural. La început, deplasarea curbei cererii mută economia în sus şi spre dreapta, de-a lungul curbei ofertei agregate pe termen scurt. Ca urmare, producţia reală şi nivelul preţurilor cresc până când şomajul scade sub rata naturală. După un timp (graficul b), preţurile inputurilor se ajustează la noua situaţie, iar producţia reală revine la nivelul natural (în punctul de echilibru E2). Şomajul revine la rata naturală, iar nivelul preţurilor creşte de la 0,5 la 1,75. Figura 22.4 Reacţia economiei la creşterea cererii agregate (a) Termen scurt


2,0 CA2 1,5

Pe termen scurt, nivelul preţurilor şi producţia cresc

CA1 E1

1,0

0,5

0

E0 Oferta agregată pe termen scurt 1000

Nivelul natural al producţiei 2000

3000


4000


267

(b) Termen lung


2,0

Pe termen lung, nivelul preţurilor creşte şi producţia revine la nivelul natural

CA2 E2

1,5

CA1 E1

1,0

0,5

0

Oferta agregată pe termen lung Oferta agregată pe termen scurt 1000

E0 Nivelul natural al producţiei 2000

3000

4000


22.3 AJUSTAREA AUTOMATĂ A ECONOMIEI Economia gravitează în jurul nivelului natural al producţiei reale – determinat de resursele şi tehnologia existente şi de disponibilitatea pentru muncă, altfel spus de condiţiile care determină frontiera posibilităţilor de producţie pentru o economie. Într-un punct maxim de expansiune pe ciclul de afaceri, s-ar putea ca economia să se afle temporar deasupra frontierei posibilităţilor de producţie, ca rezultat al unui volum de muncă suplimentară, iar şomajul ciclic ar fi negativ. În timpul unei recesiuni, economia s-ar putea afla temporar sub nivelul natural.

268

Microeconomie

Flexibilitatea preţurilor Figura 22.5 Ieşirea din recesiune

2,0

Oferta agregată pe termen lung


CA1 1,5

CA2 E0

1,0 E1 0,5

0

E2

Oferta agregată pe termen scurt 1000

Nivelul natural al producţiei 2000

3000

4000


Acest grafic ilustrează ieşirea din recesiune a unei economii, în contextul preţurilor flexibile. Iniţial, economia se află într-o stare de echilibru (E0), iar producţia se află la nivelul natural. Deplasarea curbei cererii agregate de la CA1 la CA2 face ca preţurile, producţia şi gradul de ocupare să scadă. Economia se deplasează în jos şi spre stânga, de-a lungul curbei ofertei agregate, pe termen scurt, spre un nou punct de echilibru (E1). După un timp, concurenţa dintre cei care caută de lucru şi dintre proprietarii altor resurse începe să împingă în jos preţurile inputurilor. Cum preţurile inputurilor scad, economia se deplasează înapoi spre curba ofertei agregate pe termen lung. Economia îşi regăseşte un nou punt de echilibru (E2). Producţia şi şomajul revin la nivelul natural şi doar nivelul preţurilor este afectat pe termen lung.


269

Economisire şi investiţii Curba investiţiilor

O reprezentare grafică a relaţiei dintre volumul total al investiţiilor planificate şi rata dobânzii.

Figura 22.6 Curba investiţiilor planificate pentru o firmă şi pentru o economie (a) O firmă

Rata dobânzii (% pe an)

30

20

10

0

600 900 300 Investiţii planificate (mil. lei/an) (b) Întreaga economie


30

20

10

0

60.000 90.000 30.000 Investiţii planificate (mld. lei/an)

Graficul (a) arată investiţiile pentru o firmă. Graficul (b) arată investiţiile pentru o întreagă economie. În ambele cazuri, volumul investiţiilor creşte dacă rata dobânzii scade, celelalte condiţii rămânând neschimbate.

270

Microeconomie

Figura 22.7 Echilibru dintre economisire şi investiţii (a)


6 EP 4

2 IP

0

60.000

30.000

90.000

Economii şi investiţii (mld. lei/an)

(b)


6 EP 4 E1 2

E2 IP2

0

30.000

60.000

IP1

90.000

Economii şi investiţii (mld. lei/an)

Curba investiţiilor planificate (IP) este înclinată negativ deoarece rata dobânzii este costul de oportunitate al investiţiilor. Curba economisirii planificate (EP) este înclinată pozitiv, deoarece rata dobânzii este


271

recompensa pentru economisire. În exemplul considerat pentru graficul (a), volumul economisirii reale este egal cu volumul investiţiilor reale planificate la nivelul natural al producţiei, dată fiind o rată a dobânzii de 3%. Dacă o schimbare în anticipările privind afacerile deplasează curba investiţiilor planificate spre stânga (graficul b), rata dobânzii va scădea suficient încât să menţină egalitatea dintre volumul economisirii şi volumul investiţiilor, în timp ce producţia rămâne la nivelul natural. Scăderea volumului economisirii – deplasarea gospodăriilor în jos şi spre stânga de-a lungul curbei economisirii – este compensată de creşterea consumului într-o economie în care se face abstracţie de sectorul guvernamental şi de sectorul extern. Legea Say Legea Say

O propoziţie conform căreia cererea agregată va fi în mod automat suficientă pentru a absorbi toată producţia pe care firmele şi lucrătorii sunt dispuşi să o realizeze în condiţii date de resursele şi de tehnologia existente.

CAPITOLUL 23


Cum explică teoria preferinţei pentru lichiditate dobânzile pe termen scurt.

Cum influenţează politica monetară ratele dobânzii şi cererea agregată.

Cum influenţează politica fiscală ratele dobânzii şi cererea agregată.

În ce măsură politicile macroeconomice pot stabiliza economia.

23.1 Politica monetară şi cererea agregată Ö Teoria preferinţei pentru lichiditate (oferta de bani şi cererea de bani) Ö Echilibrul pe piaţa monetară Ö Efectele politicii monetare pe termen scurt şi pe termen lung Ö Ţinte operaţionale şi curba ofertei de bani 23.2 Politica fiscală şi cererea agregată Ö Modificarea achiziţiilor guvernamentale Ö Efectul multiplicatorului Ö Efectul de crowding-out 23.3 Politici de stabilizare a economiei Ö Argumente în favoarea politicilor de stabilizare Ö Argumente împotriva politicilor de stabilizare

POLITICA MONETARĂ, POLITICA FISCALĂ ŞI CEREREA AGREGATĂ

23.1 POLITICA MONETARĂ ŞI CEREREA AGREGATĂ Înclinaţia negativă a curbei cererii este explicată de: 1. Efectul avuţiei (efectul Pigou): scăderea nivelului preţurilor măreşte valoarea reală a banilor deţinuţi de gospodării, iar o avuţie reală mai mare a acestora stimulează cheltuielile de consum; 2. Efectul ratelor dobânzii (efectul Keynes): scăderea nivelului preţurilor reduce ratele dobânzii pe măsură ce oamenii tind să ofere cu împrumut banii în exces pe care îi deţin, iar scăderea ratelor dobânzii stimulează cheltuielile de investiţii; 3. Efectul cursului de schimb (efectul Mundell-Fleming): când ratele dobânzii scad ca urmare a scăderii nivelului preţurilor, investitorii îşi transferă în străinătate o parte din fonduri şi determină, astfel, deprecierea monedei naţionale faţă de monedele altor ţări. Această depreciere ieftineşte bunurile autohtone comparative cu cele străine şi, prin urmare, stimulează exporturile nete. Deşi toate aceste trei efecte există simultan şi explică înclinaţia negativă a curbei cererii agregate, importanţa lor este diferită de la o economie la alta. Teoria preferinţei pentru lichiditate (oferta de bani şi cererea de bani) Teoria preferinţei pentru lichiditate

Teorie (keynesiană) conform căreia rata dobânzii se ajustează pentru a echilibra cererea şi oferta de bani.

Conform teoriei preferinţei pentru lichiditate, rata dobânzii se ajustează pentru a echilibra cererea şi oferta de bani. Dacă rata dobânzii este peste nivelul de echilibru (r1), cantitatea de bani pe care oamenii doresc să o

275

Politica monetară, politica fiscală şi cererea agregată

deţină (Mc1) este mai mică decât cantitatea pe care a creat-o banca centrală, iar surplusul de bani presează asupra ratei dobânzii, determinând scăderea acesteia. Dacă rata dobânzii este mai mică decât nivelul de echilibru (r2), cantitatea de bani pe care oamenii doresc să o deţină (Mc2) este mai mare decât cantitatea pe care a creat-o banca centrală, iar surplusul de bani presează în sensul creşterii ratei dobânzii. Prin urmare, forţele cererii şi ofertei pe piaţa monetară determină deplasarea ratei dobânzii spre nivelul de echilibru – nivelul dobânzii la care oamenii sunt mulţumiţi să deţină cantitatea de bani creată de banca centrală. Figura 23.1 Echilibrul pe piaţa monetară

Rata dobânzii

Oferta de bani

r1 Rata de echilibru a dobânzii r2

Cererea de bani

M c1

Cantitatea fixată de banca centrală

M c2

Cantitatea de bani

Echilibrul pe piaţa monetară Conform teoriei preferinţei pentru lichiditate, rata dobânzii se ajustează pentru a echilibra oferta de bani cu cererea de bani. Există o singură rată a dobânzii la care cantitatea de bani pe care oamenii doresc să o deţină este egală cu cantitatea de bani oferită de autorităţile monetare. Dacă rata dobânzii este peste nivelul de echilibru (r1 în figura 23.1), indivizii care au un surplus de bani vor încerca să scape de bani cumpărând titluri purtătoare de dobândă) de exemplu, obligaţiuni de stat) sau vor deschide depozite bancare.

276

Macroeconomie

⇒ Deoarece emitenţii de titluri preferă să plătească rate ale dobânzii mai mici, ei răspund la acest surplus de bani micşorând ratele dobânzii pe care le oferă la titlurile nou emise; ⇒ Pe măsură ce ratele dobânzii scad, oamenii sunt mult mai dispuşi să păstreze numerar (bani), până când, la nivelul de echilibru al ratei dobânzii, oamenii sunt mulţumiţi să deţină exact cantitatea de bani oferită de banca centrală. Dacă rata dobânzii este sub nivelul de echilibru (r2 în figura 23.1), oamenii vor încerca să-şi sporească cantitatea de numerar, diminuându-şi, astfel, volumul de titluri deţinute sau volumul depozitelor bancare. Pe măsură ce volumul de titluri deţinute de indivizi sau volumul depozitelor constituite la bănci scade, emitenţii de titluri trebuie să ofere dobânzi mai mari (şi băncile trebuie să ofere dobânzi mai mari) pentru a atrage cumpărători (deponenţi). Astfel, rata dobânzii va atinge nivelul de echilibru. Efectele politicii monetare pe termen scurt şi pe termen lung Mecanism de transmisie

Un set de canale prin care politica monetară afectează producţia reală şi nivelul preţurilor.

O singură creştere a cantităţii de bani deplasează curba ofertei de bani de la OB1 la OB2 şi rata dobânzii începe să scadă (grafic a, figura 23.2). Investiţiile reale planificate încep să crească pe măsură ce economia se deplasează în jos şi spre dreapta, de-a lungul curbei investiţiilor planificate (grafic b). Creşterea investiţiilor deplasează curba cererii agregate de la CA1la CA2, crescând producţia reală şi nivelul preţurilor (grafic c). Creşterea veniturilor (PIB nominal) deplasează curba cererii de bani de la CB1 la CB2 (grafic a). Această creştere este suficientă pentru a limita scăderea ratei dobânzii, dar nu este suficientă pentru a preveni scăderea ei. În noua situaţie de echilibru pe termen scurt, rata dobânzii (r2) este mai mică decât în situaţia iniţială (r1), iar investiţiile reale, PIB real şi nivelul preţurilor sunt mai mari decât în situaţia iniţială.

277


Figura 23.2 Efectele pe termen scurt ale politicii monetare expansioniste

(a) Piaţa monetară

(b) Investiţii planificate

Rata dobânzii

Rata dobânzii OB1

r1 r2

OB2

Curba investiţiilor planificate

E1

r1 E2

r2 CB2 CB1 I1 Cantitatea de bani

Investiţii planificate

Nivelul preţurilor

OA e2

P2 P1

I2

e1 CA2 CA1

Y1 Y2

PIB real

(c) Piaţa bunurilor şi serviciilor

278

Macroeconomie

O politică monetară expansionistă are următoarele efecte pe termen scurt: 1. O reducere a ratei dobânzii; 2. O creştere a nivelului producţiei reale; 3. O creştere a nivelului preţurilor. O politică monetară expansionistă are următoarele efecte pe termen scurt: 1. O creştere a ratei dobânzii; 2. O scădere a nivelului producţiei reale; 3. O scădere a nivelului preţurilor. Figura 23.3 Efectele pe termen lung ale unei politici monetare expansioniste (neutralitatea banilor)

Rata dobânzii

r1

(a) Piaţa monetară OB1

E1

Nivelul preţurilor

OB2

OATL e3

P3 E3

P2 e1

P1

E2

r2

(b) Piaţa bunurilor şi serviciilor

OATS e2 CA2 CA1

CB3 CB2 CB1 Cantitatea de bani

Nivelul natural al producţiei

PIB real


279

O singură creştere a cantităţii de bani nu va menţine la nesfârşit producţia peste nivelul ei natural (punctul e2 de pe graficul b). Economia se va deplasa în sus de-a lungul curbei CA2 până când atinge un nou punct de echilibru (e3). Dacă se întâmplă acest lucru, venitul nominal (PIB nominal) va continua să crească deplasând curba cererii de bani spre dreapta (grafic a). Pe piaţa monetară noul echilibru pe termen lung (E3) se va afla la nivelul echilibrului iniţial. Prin urmare, pe termen lung, o singură creştere a cantităţii de bani va afecta doar nivelul preţurilor, lăsând nemodificate producţia reală şi rata dobânzii. Acest rezultat este cunoscut sub numele de „neutralitatea banilor”. Neutralitatea banilor

Pe termen lung, o singură modificare a cantităţii de bani afectează doar nivelul preţurilor şi nu producţia reală, ocuparea, ratele dobânzii sau investiţiile.

O creştere a ofertei de bani are următoarele efecte pe termen lung: 1. Creşterea nivelului de echilibru, atât pentru bunuri finale, cât şi pentru inputuri, proporţională cu creşterea cantităţii de bani; 2. Nici o modificare a nivelului de echilibru al producţiei reale; 3. Nici o modificare a nivelului de echilibru al ratei dobânzii. Ţinte operaţionale şi curba ofertei de bani Ţinte operaţionale

Variabile financiare (de exemplu, cantitatea de bani, fondurile de pe piaţa interbancară, rata dobânzii etc.) pentru care banca centrală stabileşte obiective-ţintă pe termen scurt.

Înclinaţia curbei ofertei de bani depinde de ţinta aleasă de banca centrală (figura 23.4). Banca centrală poate stabili o ţintă pentru oferta de bani şi poate să o păstreze nemodificată, indiferent de ce se întâmplă cu ratele dobânzii. În acest caz, oferta de bani este verticală (grafic a). Totodată, banca centrală poate alege ca ţintă rata dobânzii şi foloseşte instrumentele de care dispune pentru a o stabiliza (cel puţin pe termen scurt), indiferent ce

280

Macroeconomie

se întâmplă cu oferta de bani (grafic b). De asemenea, banca centrală poate permite ofertei de bani să crească dacă rata dobânzii creşte. În acest caz, rezultatul este o înclinaţie pozitivă a curbei ofertei de bani (grafic c). O modificare a cererii de bani va avea efecte diferite asupra cantităţii de bani şi asupra ratelor dobânzii în funcţie de forma curbei ofertei de bani. Figure 23. 4 Trei ţinte operaţionale

Rata dobânzii (%)

E1

Rata dobânzii (%)

(a)

15

OB1

10 E0

5 0

CB2 CB1

100

200

300

400

(b)

15 10

OB2 E0

5

E2 CB2

CB1 100

0

200

300

400

Cantitatea de bani (mii miliarde lei) Cantitatea de bani (mii miliarde lei) (c)

Rata dobânzii (%)

15

OB3 E3

10 E0

CB2

5

CB1 0

100

200

300

400

Cantitatea de bani (mii miliarde lei)

23.2 POLITICA FISCALĂ ŞI CEREREA AGREGATĂ Politica fiscală se referă la opţiunile guvernului în privinţa nivelului general al impozitării şi a cheltuielilor publice. Modificarea achiziţiilor guvernamentale Exemplu: Ministerul Apărării înaintează o comandă firmei IAR Ghimbav pentru achiziţionarea de elicoptere, în valoare de 250 miliarde lei.

281


Pe baza acestei comenzi, IAR Ghimbav îşi măreşte producţia şi angajează noi lucrători. Creşterea cererii pentru elicopterele produse la Ghimbav determină creşterea cererii la nivelul întregii economii (creşterea cantităţii de bunuri şi servicii la fiecare nivel al preţurilor, altfel spus, creşterea cererii agregate). Prin urmare, curba cererii agregate se deplasează spre dreapta. Efectul multiplicatorului Efectul multiplicatorului

Modificarea suplimentară în cererea agregată determinată de o politică fiscală expansionistă care măreşte venitul şi, prin urmare, măreşte cheltuielile de consum.

O creştere a achiziţiilor guvernamentale cu 250 miliarde lei deplasează spre dreapta curba cererii agregate cu mai mult de 250 miliarde lei (figura 23.5). Acest efect al multiplicatorului apare deoarece creşterea venitului agregat stimulează cheltuielile de consum. Figura 23.5 Efectul multiplicatorului

Nivelul preţurilor 250 mld. lei

2. ... efectul multiplicatorului măreşte creşterea cererii agregate

CA3 CA2 Cererea agregată, CA1

0

PIB 1. O creştere a achiziţiilor guvernamentale cu 250 miliarde lei măreşte iniţial cererea agregată cu250 miliarde lei, dar...

282

Macroeconomie

Înclinaţia marginală spre consum (c’)

Partea din sporul de venit pe care o gospodărie o acordă consumului şi nu economisirii.

Exemplu: O formulă pentru multiplicatorul cheltuielilor Înclinaţia marginală spre consum este 0,75. Astfel, cu fiecare 100 lei suplimentari obţinuţi de o gospodărie, consumul ei creşte cu 75 lei, iar economisirea cu 25 lei. Dacă Ministerul Apărării cumpără elicoptere de la IAR Ghimbav în valoare de 250 miliarde lei, veniturile celor din industria aeronautică au crescut cu 250 miliarde lei, iar cheltuielile lor de consum cresc cu 187,5 miliarde lei (0,75 x 250 miliarde lei). Pentru măsurarea impactului unei schimbări în achiziţiile guvernamentale asupra cererii agregate se urmăresc, pas cu pas, efectele. Suma acestor efecte redă impactul total al schimbării în achiziţiile guvernamentale: Modificarea achiziţiilor guvernamentale

=

250 miliarde lei

Prima modificare a consumului

=

c’

x

250 miliarde lei

A doua modificare a consumului

=

c’2

x

250 miliarde lei

A treia modificare a consumului

=

c’3

x

250 miliarde lei

. Modificarea totală a cererii = (1 + c’ + c’2 + c’3 + ...) x 250 miliarde lei Multiplicatorul = 1 + c’ + c’2 + c’3 + ...

(arată cererea de bunuri şi servicii generată de fiecare unitate monetară de achiziţii guvernamentale, şi matematic, este expresia unei serii geometrice)

Pentru x cuprins între –1 şi +1, 1 + x + x2 + x3 + ... = 1/(1 – x)

În acest exemplu x = c’. Prin urmare:

Multiplicatorul = 1/(1 –c’)


283

În acest exemplu, valoarea multiplicatorului este 1/(1 –0,75) = 4, ceea ce înseamnă că 250 miliarde lei cheltuieli guvernamentale generează 1.000 miliarde lei cerere de bunuri şi servicii. ⇒ Valoarea multiplicatorului depinde de înclinaţia marginală spre consum; ⇒ Cu cât înclinaţia marginală spre consum are o valoare mai mare, cu atât mai mare este efectul creşterii cheltuielilor asupra consumului şi, astfel, valoarea multiplicatorului este mai mare.

Efectul de crowding-out

Efect de crowding-out

Scăderea cererii agregate ca efect al politicii fiscale expansive, care generează creşterea ratelor dobânzii şi reducerea cheltuielilor de investiţii.

Iniţial, piaţa bunurilor şi serviciilor şi piaţa monetară se află în echilibru (E1 pe graficul c şi e1 pe graficul a din figura 23.6). Rata reală a dobânzii este r1, iar nivelul planificat al investiţiilor este I1. Creşterea cheltuielilor guvernamentale măreşte cererea agregată de la CA1 la CA2. Veniturile şi nivelul preţurilor cresc (grafic c), iar cererea de bani creşte de la CB1 la CB2 (grafic a). Rata reală a dobânzii creşte la r2, fapt ce descurajează investiţiile, care scad la nivelul I2 (grafic b). În continuare, creşterea nivelului preţurilor de la P2 la P3 readuce economia într-o stare de echilibru pe termen lung în punctul E3 (intersecţia dintre CA2 şi oferta agregată pe termen lung). Veniturile nominale continuă să crească, fapt ce determină creşterea cererii de bani de la CB2 la CB3, creşterea ratei dobânzii de la r2 la r3 şi, în consecinţă, scăderea investiţiilor de la I2 la I3. Reducerea investiţiilor ca urmare a creşterii ratei dobânzii, care însoţeşte creşterea cheltuielilor guvernamentale, explică scăderea cererii agregate.

284

Macroeconomie

Figura 23.6 Efectul de crowding-out (a) Piaţa monetară

(b) Investiţii planificate Rata dobânzii

Rata dobânzii

Curba investiţiilor planificate

OB r3 r2 r1

r3

e3

r2

e2

CB3

e1

CB2 CB1

r1

I3

Cantitatea de bani Nivelul preţurilor

OATL E3

P3 P2

I2

I1

Investiţii

OATS

E2

P1

E1 CA2 CA1 Y1 Y2

PIB real

(c) Piaţa bunurilor şi serviciilor

23.3 Politici de stabilizare a economiei Ar trebui ca decidenţii în politicile economice să utilizeze instrumente de politică monetară şi politică fiscală pentru a evita fluctuaţiile economice pe termen scurt, sau pentru a reduce amploarea acestora? Daca da, când? Dacă nu, de ce nu? Argumente în favoarea politicilor de stabilizare În primul rând, instrumentele de politică economică ar trebui utilizate pentru stabilizarea cererii agregate, pentru a influenţa, astfel, nivelul producţiei şi al ocupării în economie.


285

În al doilea rand, guvernul şi banca centrală ar trebui să utilizeze instrumentele de politică fiscală şi politică monetară ca răspuns la modificarea atitudinii optimiste sau pesimiste din societate, astfel încât să stabilizeze cererea agregată. Argumente împotriva politicilor de stabilizare Instrumentele de politică economică ar trebui utilizate pentru atingerea unor obiective pe termen lung – creştere economică şi inflaţie redusă – şi nu pentru influenţarea fluctuaţiilor economice pe termen scurt. Politicile fiscale şi monetare afectează economia cu o întârziere considerabilă. ⇒ De multe ori, banca centrală răpunde prea târziu la modificarea condiţiilor economice şi, de aceea, acţiunile ei pot fi considerate cauze şi nu remedii ale fluctuaţiilor economice. Prin urmare, o politică monetară pasivă – cum este creşterea ofertei de bani în acelaşi ritm cu creşterea producţiei de bunuri şi servicii ar fi de preferat unor politici monetare expansioniste sau restricţioniste; ⇒ Majoritatea schimbărilor care privesc impozitele şi cheltuielile publice necesită modificări ale legislaţiei fiscale. Modificarea acestei legislaţii este rezultatul unor negocieri politice, care, în final, se materializează prin promulgarea de către Parlament a unor noi legi. Procesul legislativ poate dura săptămâni sau chiar luni de zile, astfel încât, în momentul în care modificările considerate iniţial necesare pentru evitarea unor fluctuaţii economice pe termen scurt sunt aplicate, s-ar putea să nu mai fie necesare, şi de aceea, ar putea genera chiar efecte contrare celor urmărite de decidenţii de politică economică; ⇒ Prognozele economice sunt imprecise. Dacă modificarea condiţiilor din economie ar putea fi prevăzută cu acurateţe, politicile monetare şi fiscale ar fi eficiente. În cele mai multe cazuri, însă, recesiunile majore nu pot fi anticipate. Stabilizatori automaţi

Modificări în politica fiscală, care stimulează cererea agregată atunci când economia intră în recesiune, fără ca decidenţii în politica economică să se implice în anumite acţiuni.

CAPITOLUL 24


Legătura dintre inflaţie şi şomaj.

Cum este afectată economia de accelerarea inflaţiei.

Cum ratele inflaţiei şi şomajului pot creşte împreună într-o perioadă de recesiune inflaţionistă.

24.1 Modelul acceleraţionist al inflaţiei Ö Curba Phillips Ö Alte elemente ale modelului acceleraţionist Ö Alte ipoteze

24.2 Efectele accelerării inflaţiei Ö Adoptarea unei politici expansioniste Ö Efectele continuării accelerării inflaţiei Ö Generalizare

24.3 Recesiunea inflaţionistă şi ciclul Stop-Go Ö Efectele dezinflaţiei Ö Reluarea creşterii inflaţiei

MODELUL ACCELERAŢIONIST AL INFLAŢIEI

24.1 MODELUL ACCELERAŢIONIST AL INFLAŢIEI În anii 1990, rata inflaţiei în România s-a menţinut la niveluri mai înalte cele din Europa Centrală şi de Est. În prezent, rata inflaţiei continuă să rămână superioară ratelor inflaţiei din ţările candidate la integrarea în Uniunea Europeană. O teorie conform căreia modificările ratei inflaţiei afectează şomajul şi producţia reală.

Modelul acceleraţionist al inflaţiei Curba Phillips

O reprezentare grafică a relaţiei dintre rata inflaţiei şi rata şomajului.

Curba Phillips

Figura 24.1 Curba Phillips ca meniu de politică economică 6 5 Rata anuală a inflaţiei (%)

Curba Phillips 4

A

3 2 1 B 0 1 -1

2

3

4

5

Rata şomajului (%)

6

7

Modelul acceleraţionist al inflaţiei

289

Curba Phillips relevă relaţia inversă dintre rata inflaţiei şi rata şomajului şi poate oferi diferite opţiuni de politică economică. De exemplu, decidenţii în politica economică pot opta pentru alegerea punctului A de pe curbă. Această opţiune ar însemna o rată mică a şomajului, cu preţul unei inflaţii mai ridicate. Alegerea punctului B de pe curbă ar oferi preţuri stabile, cu costul unei rate mai mari a şomajului. Relaţia inversă dintre rata inflaţiei şi şomaj se manifestă doar pe termen scurt (figura 24.2). Inflaţia neanticipată diminuează rata şomajului numai până când oamenii îşi ajustează anticipaţiile la noua rată a inflaţiei. Orice modificare a ratei anticipate a inflaţiei deplasează curba Phillips pe termen scurt. Curba Phillips pe termen lung este o dreaptă verticală şi corespunde ratei naturale a şomajului. Curbele pe termen scurt şi pe termen lung se intersectează la rata anticipată a inflaţiei pentru care este trasată curba Phillips pe termen scurt. Figura 24.2 Curbele Phillips pe termen scurt şi pe termen lung

6

Curba Phillips pe termen lung

Rata anuală a inflaţiei (%)

5 Curbele 4 Phillips pe termen

D

3 B

2

C

Ph1 E

1

Ph2


0 1

2

3

A 4

5

-1 Rata şomajului (%)

6

7

8

9

290

Macroeconomie

Alte elemente ale modelului acceleraţionist Legea Okun – legătura dintre nivelul producţiei reale şi nivelul şomajului. 9 Pentru fiecare creştere cu trei puncte procentuale a producţiei peste nivelul natural într-un anumit an, rata şomajului tinde să scadă cu un punct procentual. 9 Pentru fiecare scădere cu trei puncte procentuale a producţiei reale sub nivelul natural, rata şomajului tinde să crească cu un punct procentual. Ţintă nominală – o ţintă stabilită pentru rata de creştere a cererii agregate – venitul nominal sau producţia nominală – care poate fi atinsă prin orice combinaţie de creştere reală a producţiei şi inflaţie. 9 O ţintă de creştere a producţiei nominale de 10% poate fi atinsă prin mai multe combinaţii de creştere reală şi inflaţie: 3% creştere a producţiei reale şi 7% rată a inflaţiei, 5% creştere a producţiei reale şi 5% rată a inflaţiei etc. Alte ipoteze 1. Rata naturală de creştere a PIB este zero. Prin urmare, o formă simplificată a legii Okun este: ∆U = −

y 3

2. Rata anticipată a inflaţiei în fiecare an este egală cu rata inflaţiei din anul precedent. 24.2 EFECTELE ACCELERĂRII INFLAŢIEI

Se presupune că într-o ţară există două grupuri politice principale – grupul albastru şi grupul gri.


291

Adoptarea unei politici expansioniste

În anul 1992:

Economia se află într-o situaţie de echilibru, considerat în continuare un punct de start. 9 Inflaţia anticipată şi inflaţia efectivă sunt zero; 9 Rata efectivă de creştere a PIB real este egală cu rata naturală, ambele fiind zero; 9 Şomajul este la nivelul natural – 6%.

Au loc alegeri şi grupul albastru formează un nou guvern. 9 În campania electorală, mesajul grupului albastru s-a concentrat pe promisiunea de a „face economia să meargă”, altfel spus, grupul albastru a considerat că ceva trebuie făcut pentru a reduce rata şomajului sub 6%. Dacă economia ar creşte, şomajul s-ar diminua. Aceste credinţe sunt reflectate în programul guvernamental pentru anul 1993.

Noul guvern stabileşte o ţintă de creştere a PIB nominal de 8% (figura 24.3). Cum economia se deplasează din punctul A în punctul B, rata şomajului scade cu două puncte procentuale. Conform Legii Okun, acest lucru înseamnă o creştere de 6% a PIB real. Diferenţa de două procente dintre creşterea nominală de 8% a PIB şi creşterea reală a PIB de 6% reprezintă o rată a inflaţiei de două procente. Creşterea de 8% a PIB nominal este suficientă pentru deplasarea economiei din punctul A în punctul B, dar nu este suficientă pentru atingerea punctului B. Pentru atingerea punctului B există o singură combinaţie inflaţie–şomaj.

292

Macroeconomie

Figura 24.3 Primele efecte ale unei politici expansioniste

6


5

Curba Phillips pe termen lung Ph1

4 B”

3

B

2

B’

1


A

0 1

2

3

4

5

6

7

8

9

-1 Rata şomajului (%)

Efectele continuării accelerării inflaţiei

În anul 1994 este menţinută o ţintă nominală de creştere a PIB cu 8%. Dacă pentru al doilea an se menţine o rată de creştere de 8% a PIB nominal, compromisul dintre inflaţie şi şomaj devine mai puţin favorabil (figura 24.4). Din cauza creşterii inflaţiei la 2% în primul an, curba Phillips pentru anul 2 se deplasează în poziţia Ph2. Economia se deplasează din punctul B în punctul C, iar scăderea ratei şomajului cu un punct procentual determină o creştere cu 3% a PIB real. Diferenţa de 5% până la creşterea de 8% a PIB nominal este rata inflaţiei.


293

Figura 24.4 Continuarea politicii expansioniste în al doilea an

6


5

Ph2


C

Ph1

4 3 B

2 1

A

0 1 -1 -2

2

3

4

5

6

7

8

9

Rata naturală a şomajului Rata şomajului (%)

Pentru anul 1995, ţinta de creştere a PIB nominal este menţinută tot la 8%. Pentru anul 1996, guvernul menţine rata şomajului la 3% cu orice cost. Creşterea cu 8% a PIB nominal în al treilea an nu mai generează reducerea ratei şomajului (figura 24.5). Curba Phillips pentru anul 3 este Ph3, iar pentru a opri creşterea ratei şomajului este nevoie de o rată a inflaţiei de 8% (punctul D). În al patrulea an, pentru menţinerea ratei şomajului la 3%, este nevoie de o rată de creştere a PIB nominal de 11%.

294

Macroeconomie

Figura 24.5 Efectele continuării politicii expansioniste 14 12


Ph


E 10

Ph

D

8 6 4

Ph C

Ph

B

2

A 0

2

4


6

8

10

12

14

Rata şomajului (%)

Generalizare ⇒ Iniţial, reducerea şomajului sub nivelul natural prin adoptarea unor politici expansioniste care accelerează creşterea economică generează o rată moderată a inflaţiei; ⇒ Pe măsură ce indivizii îşi ajustează anticipaţiile la efectele inflaţioniste ale politicii expansioniste, compromisul între inflaţie şi şomaj devine din ce în ce mai nefavorabil. ⇒ Rata şomajului poate fi menţinută sub nivelul natural pentru mai mult timp numai cu costul accelerării inflaţiei, astfel încât rata efectivă a inflaţiei să fie mai mare decât rata anticipată a inflaţiei.


295

24.3 RECESIUNEA INFLAŢIONISTĂ ŞI CICLUL STOP-GO

În anul 1996 au loc din nou alegeri. 9 Grupul albastru a înregistrat ca performanţe negative o rată a inflaţiei de 11% şi o creştere economică stagnantă, iar ca performanţe bune – o rată mică a şomajului. 9 Grupul gri promite că va diminua inflaţia şi, astfel, câştigă alegerile. Pentru anul 1997, noul guvern stabileşte o ţintă de creştere a PB nominal de 6% (cu 5% mai puţin decât în anul precedent).

Efectele dezinflaţiei Figure 24.6 Recesiunea inflaţionistă

14


12


Ph5 Ph4

F E

10 Ph3 8 6 4 2

D

Ph2 Ph1

C

B A

0

2 4 Rata naturală a şomajului

6

8

10

12

14

Rata şomajului (%)

296

Macroeconomie

Dacă rata de creştere de 11% a PIB nominal din anul 4 este redusă la 6% în anul 5, rezultatul este o recesiune inflaţionistă. În anul 5, curba Phillips continuă să se deplaseze în sus (de la Ph4 la Ph5), datorită inflaţiei efective din anul 4. Şomajul creşte cu două puncte procentuale şi rezultă o creştere de – 6% a PIB real. Cu o asemenea rată negativă mare de creştere a PIB real, rata inflaţiei trebuie să crească la 12% pentru a atinge ţinta de creştere de 6% a PIB nominal. Pentru anul 1998, guvernul stabileşte ca ţintă reducerea inflaţiei la 10%. Figura 24.7 Dezinflaţia 14


12

Ph6 F

Ph5 Ph4


E G

10 Ph3 8 6 4 2

D

Ph2 Ph1

C

B A

0


6

8

10

12

14

Rata şomajului (%)

În anul 6, pentru a scădea rata inflaţiei la 10%, rata de creştere a PIB nominal trebuie diminuată în continuare. Cum inflaţia efectivă în anul 5 a fost 12%, în anul 6 curba Phillips se va deplasa în sus (Ph6). Pentru ca economia să ajungă în punctul G pe curba Ph6 la o rată a inflaţiei de 10%, şomajul trebuie să crească cu trei puncte procentuale. Creşterea şomajului determină o creştere de –9% a PIB real. Prin urmare, pentru ca rata inflaţiei să ajungă la 10% în anul 6, PIB nominal trebuie să crească cu numai 1%.


297

⇒ După anul 1998, anticipaţiile inflaţioniste ale publicului au fost temperate.

Pentru anul 1999, rata anticipată a inflaţiei scade la 10% (nivelul înregistrat în anul precedent), iar curba Phillips pentru anul 7 se deplasează în poziţia PH7. 9 Rata inflaţiei poate fi redusă cu încă două puncte procentuale dacă economia se deplasează din punctul G în punctul H; 9 Va rezulta o creştere cu 8% a PIB nominal.

În anul 2000, inflaţia poate fi redusă cu încă două puncte procentuale, dacă economia se deplasează din punctul H în punctul I.

Figura 24.8 Continuarea dezinflaţiei

14


12

Ph4

Ph5 Ph7


F

E G

10 Ph3 8 6 4 2

D

H

Ph2 Ph1

Ph6

I C Ph8 B A

0


6

8

10

12

Rata şomajului (%)

14

298

Macroeconomie

Inflaţia poate fi redusă în fiecare an prin menţinerea şomajului peste rata naturală. În fiecare an, curba Phillips pe termen scurt se deplasează în jos, pe măsură ce rata anticipată a inflaţiei scade. În principiu, reducerea inflaţiei poate continua până cînd economia atinge din nou punctul A. ⇒ Politica de reducere a inflaţiei adoptată de grupul gri este imaginea în oglindă a politicii de accelerare a inflaţiei promovată de grupul albastru. Reluarea creşterii inflaţiei

Politica guvernului poate deveni din nou expansionistă, pe fondul anticipaţiilor inflaţioniste în scădere. Figura 24.9 Reluarea inflaţiei

14


12

Ph5 Ph7

Ph4


F

E G

10 Ph3

D

8 6 4

H

Ph6

J

Ph2

I C

Ph1 Ph8 B

2

Ph9 A

0

2

4


6

8

10

12

Rata şomajului (%)

14


299

Dacă după perioada de dezinflaţie rata de creştere a PIB nominal este mărită din nou, rezultatul va fi scăderea ratei şomajului şi o creştere mică a inflaţiei. De exemplu, mărirea ratei de creştere a PIB nominal de la 6%, în anul 8, la 16% în anul 9, deplasează economia din punctul I în punctul J. Curba Phillips pentru anul 9 este Ph9.

301

BIBLIOGRAFIE

1.

DOLAN, E. G.; LINDSEY, D.

Economics, fifth edition, The Dryden Press, New York, 1988

2.

FRANK, R. H.; BERNANKE, B. S.

Principles of Economics, McGraw Hill, New York, 2001

3.

FUDULU, P.

Microeconomie, Editura Hiroyuky, Braşov, 1995

4.

MANKIW, G. N.

The Principles of Economics, second edition, Harcourt and Brace, New York, 2002

*

Catedra de Economie şi Politici Economice, ASE Economie, ediţia a V-a, Editura Economică, Bucureşti, 2003

*

*

Economie Micro Si Macro

Recommend Documents