Dimensiunea Religioasa a Existentei

COLEGIUL MIHAIL CANTACUZINO SINAIA

STUDIU DE CAZ - DIMENSIUNEA RELIGIOASA A EXISTENTEI – 

MEMBRII GRUPEI:

Cuprins: 1.Repere………………………………………………………………………….1 2.Formulare………………………………………………………………………1 3.Descriere caz…………………………………………………………………...2 4.Mentalitate medievala………………………………………………………….3 5.Literatura Istoricografica/versificata/legendar Istoricografica/versificata/legendara………………… a………………………………..4 ……………..4 6.Mitropolitul Varlaam…………………………………………………………..4 7.Mitropolitul Dosoftei…………………………………………………………..6 8.Grigore Ureche……………………………………………………………….16 9.Miron Costin………………………………………………………………….19 10.Antim Ivireanul………………………………………………………………41 11.Ion Neculce…………………………………………………………………..44 12. Literatura polemica si religioasa………………… religioasa…………………………………… …………………………46 ………46 13. Literatura apocrifa …………………………………………………………49 14. Literatura religioasa la sfarsitul secolului al XVII-lea……………………51 XVII-lea……………………51 15. Invataturile lui Neagoe Basarab…………………………………………….54 16. Inexistenta literaturii religioase………………………………………… religioase……………………………………………...56 …...56 17. Sursele imaginatiei medievale…………………………………………… medievale……………………………………………….68 ….68 18.Traditii………………………………………………………………………..59 19.Taina botezului……………………………………………………………….59 20.Moartea……………………………………………………………………….60 21.Religia crestina……………………………………………………………….61 23.Concluzie…………………………………………………………………….62 24.Bibliografie…………………………………………………………………..63

"A tăia latura religioasă din istoria literaturii româ române neşt ştii în înse seam amnă nă a renu renunnţa la cuno cunoaş aşte tere reaa trăs trăsăt ătur urii ii cele celeii mai mai cara caract cter eris isti tice ce di dinn cult cultur uraa noastră veche şi una din feţele ei de glorie.” Nicolae Cartojan

Repere Comp Compon onen enta ta reli religi gioa oasa sa a cult cultur urii ii roma romane ne este este foar foarte te vie vie in peri perioa oada da  premoderna . In Evul Mediu Mediu ,crestinis ,crestinismul,c mul,care are fusese fusese adoptat adoptat timpuriu timpuriu de stramosii stramosii romanilor,devine romanilor,devine o religie bazata pe carte. Cuvantul scris-mai intai,manuscris,apoi intai,manuscris,apoi tipari tip arit-c t-circ ircula ula prin prin int interm ermede edeiul iul cartil cartilor or de cult cult in lim limba ba slavon slavona.T a.Trad raduce ucerea rea cartilor de cult grecesti a fost determinate de nevoia Bizantului de a crestina  popoarele slave.In acest scop,chiril si Metodiu au tradus Biblia si cartile liturgice in slavona si le –au facut sa circule in tot spatial sud-est European. Religia si literature dezvolta ,incepand cu secolul al XVI-lea ,un palier  comun,in care care prelati si carturari contribuie la modelarea limbii romane in dorinta de a da glas credintei.La acest palier participa si cultura popular,prin component religioasa,crestinismul religioasa,crestinismul popular,si prin creatia folclorica.

Formulare Incepu Inceputur turile ile cultur culturii ii scrise scrise a romani romanilor lor sunt profund profund legate legate de viata viata lor  spirituala,de credinta in Dumnezeu Dumnezeu si de de raportarea raportarea la sacru a fiecarui individ,fie el om simplu,slujitor al bisericii sau voievod.Religia,alaturi de istorie,este cel dintai dintai fundal fundal de manife manifesta stare re a cultur culturee scrise scrise si a lit liter eratu aturii rii.Ca .Carte rteaa religi religioas oasaa romaneasca este mai intai o carte de cult in limba slavona,apoi o carte de cult in limba romana.Traducerea ei prilejuieste cea dintai exprimare a creativitatii creativitatii prin cuvant in limba noastra,chiar daca timida,aproape insesizabila la inceput.Trairea religioasa determina determina trecerea prin mai mai multe filter ale ale dogmei crestine si a cartilor  cartilor  sfinte:unu sfinte:unull este cel al identitatii identitatii si culturii culturii crestine,al crestine,altul tul al identitatii identitatii si culturii individuale. Dimensiunea religioasa religioasa a existentei capata treptat forme de expresie romaneasca mai intai prin actul traducerii,apoi prin actul creatiei individuale,fie in cadrul bisericii,ca literature religioasa,fie in afara ei,ca literature de inspiratie religioasa.In ce masura participa fiecare dintre ele la scrierea primelor pagini de literatura romana este intrebarea prin care poate fi rezumat cazul romanesc al inceputurilor literaturii.

1

Descrierea si analizarea cazului Cultura romaneasca premoderna se constituie din interactiunea mai multor  grupuri culturale:cel eclezial, cel carturesc, cel folclori. Intre cele trei zone de cultura si cei care participa la ele-prelati, carturari, oameni simpli- se produc schimburi, influente, asimilari etc., determinarea de mediu de formare si de mediile culturale pe care le traverseaza indivizii. Primele forme de manifestare ale culturii romanesti scrise sunt legate de religia crestina, de institutia ecleziala si de necesitatea comunicarii in interiorul comuni comunitat tatii ii de credin credintaa taa.. Manusc Manuscris risele ele cresti crestine ne in lim limba ba slavon slavonaa si in lim limba ba romana, apoi tipariturile deschid calea pentru exprimarea sentimentului religios. Biblioteca crestinismului contine doua departamente: -cel -cel destin destinat at spatiu spatiului lui eclezi eclezial: al: lit litera eratur turaa patris patristic tica, a, lit liturg urgica ica,, apoget apogetica ica,, teologala, canonica, pastorala, duhovniceasca; -cel destinat spatiului extraeclezial: pe de o parte, o literatura destinata educatiei crestine di edificarii duhovnicesti a “bunului crestin”, legata de religia traita traita – Biblia Biblia,, rugaci rugaciuni uni zilnic zilnice, e, cantar cantarii biseri biserices cesti, ti, ode si imnuri imnuri,, canoan canoane, e, acat acatis iste te,, Psal Psalti tire rea, a, cate catehi hism smul ul;; pe de alta alta part parte, e, o li lite tera ratu tura ra pioa pioasa sa:: cart cartii de rugaci rugaciune une,, scrier scrierii apocri apocrife, fe, creati creatiii hagiog hagiograf rafice ice,, lit litera eratur turee mi misti sticoco-asc asceti etica, ca, calendare, literatura moral-edificatoare, literature culta de inspiratie religioasa. Cult Cultur uraa roma romane neas asca ca intr intree seco secole lele le al XVIXVI-le leaa si al XVII XVIIII-le leaa poat poatee fi abordata: -la nivelul culturii carturaresti:religie crestina,carte religioasa si literature; -la nivelul culturii populare:crestinism popular si folclor; “Dif “Difer eren enta ta de nive nivell intr intree grup grupul ul inte intell llec ectu tual al-t -teo eolo logi gicc si masa masa pote potent ntia iall de credinciosi(oameni simpli,naive in relatiile lor cu universal) determina regandirea fiecarei religii intr-o religie popular.Izvorand din sursa teologica primara dar  folosind si reconditionand mitologia traditional,o religie-fie scriptural,fie impusa oral oral prin prin memori memorizar zare-p e-patr atrund undee in masele masele popula populatie tiei,r i,rena enacan cand-o d-o acolo in alte alte forme,mai amplu sincretice.” 2

romanilor,2001)

(Victor

Kernbach,Universul

mitic

al

Mentalitatea medievala Omul medieval are alta mentalitate decat omul modern, traind in alt orizont cultural. Omul medieval este prin excelenta un homo religiosus, care comunica cu Dumnezeu, si cu sfintii, crede in semen si minuni, are cultul moastelor, face  pelerinaje la locuri sfinte. Omul medieval vede lumea ca pe o creatie divina, I se supune neconditionat lui Dumnezeu, iar cataclismele si razboaiele ii apar ca moduri de avertizare sau  pedeapsa din partea lui Dumnezeu ori ca interventie a puterii diavolului. In ambele cazuri, iesirea din impas presupune recunoasterea pacatelor si indreptarea lor prin  penitenta. Realitatea din jur ofera semne la care au acces cu precadere cei initiate: calugari si preoti, astrologi de pe langa curtile domnesti, voievodul insasi care domnea ca “unsul lui Dumnezeu pe pamant”. Mentalitatea medievala se confrunta cu marile epidemii de ciuna, catastrophe naturale (cutremure, inundatii, furtuni), furtuni), perioade lungi de seceta si foamete, razboaie ce dureaza uneori zece ani. Toate genereaza genereaza sentimentul de instabilitate a lumii si nesiguranta a vietii. Religia oficiala si autoritatea bisericii coexista cu crestinismul popular; de-a lungul secolelor s-au perpetuat superstitii, credinte si practice pagane legate de vechile religii ale naturii.

3

Literatura Istoricografica/versificata/legendara Istoricografica/versificata/legendara

* Mitropolitul Varlaam Cel dintai dintre carturarii afirmati intr-un context cultural caracterizat prin incercarile tot mai insistente de introducere a limbii romane in biserica a fost mitopolitul Varlaam. Principala sa contributie in domeniul culturii religioase este Cazania, lucrare in care limba romana dobandeste un stil propriu, departandu-se astfel de modelele slavone. Mitropolitul Varlaam pune in valoare, prin fraze expressive, intreaga bogatie a limbii romane. Primele accente ale prozei artistice  pot fi intalnite in pasaje remarcabile prin energia tonului si prin ritmul constructiei. Figuri de stil precum repetitia si enumeratia ies imediat in evidenta: “Pentr-acea, sa socoteasca cine cum este intru inima sa si cine cu ce gand asculta cuvantul lui Dumnezeu, ca pentru acea scrie evanghelistul lui Dumnezeu ca, graind Domnul Hristos aceste cuvinte, striga: Cine are urechi de auzit, sa auda. Striga Hristos cu cuvantul, cu lucrul, cu vieata, cu moartea, ca sa ne intoarcem catr-insul. Striga celor surzi sa auda, stiga celor ce dorm ca sa se trezeasca, striga celor lenesi ca sa se simta, striga celor neintelegatori sa inteleaga, striga celor  rataciti sa se intoarca, striga celor pacatosi sa se pocaeasca. Striga cu scripturile in toate zilele, cu slugile sale, cu arhiereii, cu preotii, cu toti invatatorii bisericei; striga tuturor de toata varsta: batranilor, tinerilor, sanatosilor, bogatilor, saracilor; striga sa-si aduca aminte de moarte, de ziua cea infricosata a giudetului si de  prapastia iadului, unde se vor munci pacatosii carii nu se pocaesc; striga sa-si aduca aminte dup-aceea de imparatia ceriului si de plata aceea ce va sa o dea Dumnez Dumnezeu eu int intr-a r-acea cea zi: bunata bunatatea tea,, framse framsetea tea,, dulcea dulceata, ta, odihna odihna,, veseli veseliaa intru intru imparatia cea de sus a ceriului.”

4

Cazania lui Varlaam contine cele dintai pagini cu valente literare din cultura noastra, un exemplu elocvent constituindu-l acest pasaj in care fumul devine un simbol al vietii pacatoase: “Cand petreace omul in fum, atunci-i lacramadza ochii si de iutimea fumului doru-l ochii si orbasc: iar deaca iase la vazduh curat si la vreame cu senin de se  prambla pre langa izvoara de ape curatatoare, atunce samtu mai vesel ochii si mai curati, si sanatate dobandesc di in vazduh curat. Asea si noi, fratilor, deaca intram in fumul pacatelor lumiei acestia, intru mancari fara vreame si in betii, in lacomia avutiei aurului si argintului satelor si a vecinilor, si intr-alte pohte de pacate, atunce si noua noua foar foarte te lacr lacram amad adza za ochi ochiii sufl suflet etul ului ui nost nostru ru,, si de iuti iutime meaa acel acelui ui fum fum inselatoriu durere si orbie foarte cumplita rabda ochii nostri. Ca a nimica alta nu se asamana ispravile noastre intr-aceasta lume, numai numai fumului. Si nu numai ispravile noastre, ce si dzilele si anii si viata noastra, toate ca un fum trec. Si cine va   petre petreace ace int intrr-ace aceast astee fumuro fumuroase ase si insela inselatoa toare re lucru lucruri, ri, acelui aceluia-i a-i iaste iaste mentea mentea intunecata cu intunearecul pacatelor si pohtelor trupului..”

5

*Mitropolitul Moldovei Dosoftei Alaturi de marile personalitati romanesti care au ilustrat viata noastra culturala din secolul al XVII-lea se asaza si figura mitropolitului Moldovei, Dosoftei. “Acest Dosofteiu mitropolitul – scrie Ion Neculce – nu era om prost de felul lui; era neam de mazil (dupa o alta redactie a operei lui Neculce : “Fecior de negutator”). Prea invatat ; multe limbi stia: elineste, latineste, slovineste si alte. Adanc din carti stia; si deplin calugar, si cucernic, si bland, ca un miel; in tara noastra pre aceste vremuri nu se afla om ca acesta” 1. Iar un copist rus al unui manuscris slavonesc a lui Dosoftei spune: :Traducatorul acestei carti sfinte, preasfintitul Dosoftei, mitropolit ortodox al Sucevei – multi care l-au cunoscut vorbesc bine despre el” 2. Patriarhul Moscovei, Ioachim, intr-o scrisoare din 16 decembrie 1679, il comp compar araa pe Doso Dosoft ftei ei,, ca inte intele lepc pciu iune ne,, cu Mois Moise, e, si ca iubi iubire re de adev adevar ar cu 3 Solomon . Se poate spune, fara exagerare, ca mitropolitul Dosoftei a fost una din cele mai laminate fete bisericesti ale ortodoxismului, care joaca un rol insemnat nu numa numaii la roma romani ni,, ci si in viat viataa cult cultur ural al-b -bis iser eric icea easc scaa a Ucra Ucrain inei ei si a Rusi Rusiei ei muscovite. Datele noi care s-au gasit in ultimul timp au permis a se stabili ca eruditul mitropolit al Moldovei se tragea dintr-o familie de negustori din Lvov, Papara, de origine macedoromana, care a stat mult timp in Moldova si ulterior a trecut in Polonia orientala. Acolo, acesta familie a jucat un rol insemnat in viata publica, fiind primita in randurile nobilimii poloneze4. Orig Origin inea ea mace macedo doro roma mana na a lui lui Doso Dosoft ftei ei se conf confir irma ma si prin prin unel unelee 5 macedoromanisme semnalate in opera lui de profesorul D. Gazdaru . Anul nasterii mitropolitului Dosoftei nu se cunoaste, dar, dupa unele date indirecte, el s-ar fi nascut in anul 1624. Cunostiintele mari ale mitropolitului Moldovei si preocuparile lui intelectuale ne fac sa presupunem ca el nu a fost un auto-didact, ci a urmat o 1

M. Kogalniceanu, Cronicele Romaniei, vol. II, Bucuresti, 1872, p.233

2

St. Ciobanu, Kiev, 1915. Ibidem, p.59. 4 St. Ciobanu, Contributii privitoare la originea si moartea mitropolitului Moldovei Dosoftei, Bucuresti, 1920. 5 D. Gazdaru, Contributii privitoare la originea, influenta si limba mitropolitului Moldovei Dosofteim, Iasi, 1927 3

6

scoala superioara bine organizata, asa cum era scoala “fraternitatii” ortodoxe din Lvov, unde se predau limbile latina, greaca, poloneza si slava bisericeasca si unde existau si catedre de retorica si poezia. Familia Papara, din care se tragea Dosoftei, era sprijinitoarea acestei scoli si, deci, viitorul mitropolit al Moldovei isi facea studiile la acesta scoala. Dupa terminarea studiilor, Dosoftei trece in Moldova, unde il gasim prin anul 1649 in calitate de calugar modest la manastirea Pobrata( Probota). In anul 1658, el devine episcope al Husilo, iar in anul urmator trece in aceasi calitate la Roman. In anul 1671, pe timpul domniei lui Duca Voda, ocupa scaunul de miropolit al Moldovei, pe care-l detine – cu o mica intrerupere din motive politice _ pana in anul 1686. In acest din urma an, regale Poloniei, Jan Sobieski, facu o incursiune militara in Moldova, ocupa Iasul si-l lua pe mitropolitul Dosoftei in Polonia. Aici mitropolitul Dosoftei a fost nevoit sa stea la castelul Stryj si la manastirea Zolkiev pana in anul 1693, cand moare, la 13 decembrie, si este inmormantat la aceasta din urma manastire. Mitropolitul Dosoftei a lasat o urma adanca in viata religioasa a Moldovei, dandu-I acestei vieti un impuls nou. Prin reinfiintarea tipografiei, prin tiparirea de carti noi, in special de ritualul bisericesc, Dosoftei este continuatorul direct a operei culturale din epoca lui Vasile Lupu. Si activitatea lui se desfasoara in directia trasata de inaintasii sai, in legatura cu miscarea culturala provocata de catre mitropolitul Petru Movila. Principala opera a mitropolitului Dosoftei si prima lui scriere care a vazut lumina tiparului este Psaltirea in versuri, care apare in anul 1673, intr-un orasel   pol polon onez ez,, Unie Uniev. v. Se vede vede ca mi mitr trop opol olit itul ul Doso Dosoft ftei ei,, in anii anii lui lui de sede sedere re la manastirea Probota si de pastorie la Husi si Roman, se ocupa intens de traducerea si de alcatuirea cartilor pe care le scoate intre anii 1673 si 1686. Psaltirea in versuri a necesitat o munca indelungata. El face la inceput “talcovania acestii sfinte carti…, carea iaste plina de ruga si plina de tainele ceale mare a lui Dumnezeu. Pentru aceia cu multa truda si vreame indelungata”, el, cum “a putut mai frumos” , a trades aceasta carte din slavoneste. Aceasta traducere cu textul ei slav, care se deosebeste ca limba de limba traducerilor romanesti de atunci, a vazut lumina tiparului in anul 1680. Textul tradus in proza a fost “tocmit” in “versuri” , “in cinci ani foarte cu usardie multa”. Crescut in mediul cultural al Poloniei, unde poezia inca in secolul al XVI-lea ajunge ajunge la o mare perfectiune perfectiune sub pana poetului poetului umanist umanist Jan Kochanowski Kochanowski (15301584), mitropolitul Dosoftei are o deosebita atractie pentru versificatie. Astfel, in toate tipariturile sale el publica niste stihuri la luminatul “gherb” a Tarii Moldovei. Iar in precuvantarea lui din Psaltirea in versuri Dosoftei ne da un fel de tratat de 7

versificatie, prima lucrare in acest ge in limba romaneasca. In Molitvelnicul lui (1681) si in Parimiile aparute in anul 1683, Dosoftei tipareste o lunga Cronologie a Tarii Moldovei , scrisa in versuri silabice, compusa din 136 de randuri. Are si niste versuri dedicate patriarhului Moscovei, Ioachim. Ceea ce este mai interesant, este faptul ca mitropolitul Dosoftei a scris si niste versuri asupra silabelor, in limba poloneza, pe care le publica in aceleasi Parimii si care n-au fost retiparite pana acum in literatura noastra 6. Faptul acesta denota ca mitropolitul Dosoftei cunostea bine limba poloneza. Operele talentatului poet Jan Kochanowski se bucurau la polonezi de o deosebita  popularitate. Intre aceste opere, psaltirea vesificata este considerate ca opera de cea mai mare valoare 7. “Nimeni – spune un istoric al literaturii poloneze – pana la Mickiewicz n-a stiut sa exprime toate nuantele variate ale sensibilitatii sufletului omenesc, asa cum ele sun exprimate la Kochanoswki” 8. De fapt prin psaltirea lui versificata se creeaza limba poetica poloneza. Importanta Psaltirii in versuri a mitropolitului Dosoftei pentru literatura noastra veche este foarte mare. Cu toate defectele de limba si de forma, Psaltirea a avut o circulatie mare ; ca dovada ca a fost citita, este faptul ca unul din psalmii versificati, in spcial acei scrisi in ritmul cantecelor poporului nostrum, au patruns in literature noastra populara sub forma de cantece de stea. Asa este recunoscut  psalmul 46, care incepe astfel:

“Limbile sa salte Cu cantece ‘nalte Sa strige ‘n tarie Glas de bucurie…”

6

St. Ciobanu, Versuri poloneze necunoscute in opera mitropolitului Moldovei Dosoftei, extras din Melanges Drouher, 1940. 7 Ignacy Chrzanowski, Historja literatury niepodlegtej Polski, varsovia, 1920, p.194. 8 Ibidem, p.195.

8

Psaltirea in versuri a lui Dosoftei a fost cea dintai opera mare versificata in romaneste si, date fiind calitatile ei poetice si popularitatea operei lui David,  psalmii transpusi in versuri inspira increderea in vigoarea limbii romanesti, care de atunci inainte devine capabila de a imprima in melodia cuvantului toata gama sensibilitatii sufletului romanului. Citez un mic fragment din Psaltirea lui Dosoftei:

“Catre tine am nadejde Doamne, candu-s in primejdie Si sa nu-mi vie stideala Preste veaci sminteala, Sa ma scoti din greutate. Si te pleaca de m-asculta, Se ma scoti din grija multa, Sa-mi hii domn si sprejeneala Si stanca despre navala…”

La sfarsitul Psaltirii, Dosoftei tipareste si versurile lui Miron Costin privitoare la originea neamului romanesc. Terminand observatiile noastre cu privire la activitatea mitropolitului Dosoftei, constatam rivna lui fara de seaman pentru raspandirea cartii romanesti. Sub el nu apare nici o carte slavoneasca, cu toate ca el cunostea bine limba slava. Toate cartile publicate sub pastoria lui sunt rezultatul muncii lui, toate sunt traduse sau alcatuite de el. Limba scrierilor lui insa n-are cursivitatea cursivitatea si frumusetea frumusetea limbii lu Varlaam sau a cronicarilor nostri. Intr-un studio mai vechi s-a remarcat ca in opera lui dosoftei ar fi marturisiri din care ar reiesi ca el a invatat romaneste mai tarziu 9. 9

Manuscris in Biblioteca Acad. Rom., nr. 2602.

9

Probabil ca limba romaneasca el a invatat-o mai tarziu. Este limba carturarului erudit, adeseori greoaie, lipsita lipsita de claritatea graiului, graiului, desi, alaturi de numeroasele slavonisme, si el intrebuinteaza cuvinte populare, chiar provincialisme. Este necesar sa mentionam ca neobositul carturar al Moldovei, in ultimii ani vietii sale petrecuti in Polonia, desfasoara o activitate mare pe terenul culturii religioase din Moscova si Ucraina. Reforma bisericeasca, introdusa in Rusia de catre patriarhul Moscovei, Nikon, a dus la framantari framantari mari mari cu caracter religios, religios, care care nu se termina termina nici pe la sfarsitul sfarsitul sec. al XVII-lea. In lupta darza ce se da pe chestiuni de dogme religioase si rituale intre doua partide – acea latina si cea greceasca, la care a fost chemat sa-si puna cuvantul si Nicolae Milescu, mitropolitul Dosoftei isi da contributia sa pretioasa. El traduce din greceste si slavoneste opera lui Simeon de thesalonic, „despre erezii” , pe care o traduce si Nicolae Milescu, si o trimite in manuscris patriarhului Moscovei, Ioachim, si mitropolitului Kievului, Varlaam Iasinski.

“Acestu Dosoftei mitropolit nu era un om prostu de felul lui.Si era neam de mazal;prea invatat,multe limbi stie:elineste,latineste,slovenestesi alta adanca carte si invatatura,deplin calugar si cucernic,si bland ca un miel.In tara noastra peaceasta vreme nu este om ca acela.” (Ion Neculce,Letopisetul Tarii Moldovei)

“Cel mai mare merit al lui Dosoftei acesta si este:de a fi oferit in Psaltire,pe neasteptate,intaiul monument de limba poetica romaneasca.[..]a romaneasca.[..]a organizat,in fine,un adevarat system de rime si a incercat mai multe cadente si mai multi metri decat gasim in toata poezia noastra de pana la romantism.” (Nicolae Manolescu,Istoria critica a literaturii romane,I.1990) romane,I.1990)

10

11

12

13

14

15

16

*Grigore Ureche Primul cronicar care isi imbraca opera in limba romaneasca si, in acelasi timp, ne da si un nou tip de cronica este Grigore Ureche. Din datele sarace s-au  pastrat cu cprivire la viata lui, aflam ca el e fiul boierului moldovean Nestor  Ureche, care, pe la sfarsitul secolului al XVI-lea, ocupa in Moldova postul de mare vornic al Tarii de Jos. El ridica manastirea Secu, pe care o inzestreaza cu danii mari. Din motive politice, Nestor Ureche este nevoit sa pribegeasca in Polonia, unde a stat mai mult timp (anii 1592-1595, 1612-1615). Nu se cunoaste cu preciziune data nasterii lui Grigore Ureche. Se crede ca el s-a nascut in jurul anului 1590 si, deci, el petrece o parte din copilarie si din anii de scolaritate in Polonia. Miron Costin, in  Descrierea Tarii Moldovei si Munteniei, scrisa in limba poloneza, afirma ca “Ureche [a fost] mare vornic in Tara de Jos a Moldovei. El a invatat in scolile libere (de <>) sub coroana polona. Se stie ca Grigore Ureche a folosit pe langa limba limba slava bisericeasca, limba limba   pol polon onaa si lati latina na la alca alcatu tuir irea ea cron cronic icii ii sale sale.. Rein Reinto tors rs in tara tara,, tana tanaru rull boie boier  r  10 moldovean cu studii serioase ocupa treptat mai multe dregatorii. De la simplu  boier in anul 1628, sub Miron Barnovschi, el ajunge sub Vasile Lupu pana la inalta dregatorie de mare vornic al Tarii de Jos. Moare in prima jumatate a anului 1647. Grigore Ureche a lasat o singura opera, care, in forma in care s-a pastrat are urmatorul titlu: Carte ce se cheama letopiset, ce intr-insa spune cursul anilor si descalecarea Tarii Moldovei si viata domnilor. Aceasta opera insa n-a mai ajuns  pana la noi in original si nici in copii mai aproape de original, ci intr-o redactie amplificata cu interpolari, ce mai veche din anul 1670, facute de catre Simeon Dascalul. Bazandu-se pe o informatie gresita data de catre Dimitrie Cantemir, in   Hronicul Hronicul vechimei vechimei a romano-m romano-moldooldo-vlahi vlahilor  lor  (Bucuresti, 1901, p.144), cum ca “Ureche au trait trait si au scris pre vremile vremile lui Aron Voda Tiranul, a caruia domnie si sfarsitul istoriei sale face”, B. P. Hadseu crede ca “autorul cronicii fu anume Nistor  Ureche”. Aceasta teorie a fost imbratisata si de catre Aron Densusianu, in  Istoria limbei si literaturei romane.

Traditia a pastrat insa si o alta parere, si anume ca letopisetul atribuit lui Grigore Ureche apartine lui Simeon Dascalul. In  Predoslovia letopisetului scris din 10

P.P.Panaitescu, op. cit., p.10.

17

indemnul lui Teodosie Dubau in anul 1694, se arata ca “izvodul am luat de pre un letopiset a lui Simeon Dascalul, carele si Simeon l-au izvodit de pre un izvod a lui Ureche vornicul”.

18

19

*Miron Costin Miron Costin (1633-1691), continuatorul cronicii lui Grigore Ureche, este un carturar de tip renascentist, cu o insemnata cultura, cu lecturi din scrierile antice antice,, din "Iliada" "Iliada" lui Homer Homer si "Eneid "Eneida" a" lui Vergiliu Vergiliu.. Este Este in acelas acelasii ti timp mp un istoric lucid, cu o vasta informatie in domeniu, framantat sa nu se piarda in negura anilor faptele insemnate ale neamului, pe care incearca sa le recupereze in scrierile sale cele mai importante, "Letopisetul Tarii Moldovei" si "De neamul moldov moldoveni enilor lor". ". Fiu al lui Ioan Ioan Costin Costin,, mare mare postel postelnic nic si hatman hatman in Moldov Moldova, a, devenit nobil polonez cu blazon, Miron Costin isi petrece primii douazeci de ani ai vietii in Polonia, urmand colegiul de la Bar, cu trei clase de gramatica si doua de umanioare in limba latina, si dobandind temeinice cunostinte istorice si lingvistice. Revenit in tara, Miron Costin urca trepte insemnate pe scara sociala si politica: este sluger sub Gheorghe Stefan in 1657, apoi paharnic, parcalab in 1659, mare comis in 1664, mare vornic de Tara de Sus in 1667, sub Ilias Alex Alexan andr dru, u, si mare mare vorn vornic ic in Tara Tara de Jos, Jos, in 1669 1669,, sub sub Gheo Gheorg rghe he Duca Duca.. in ti timp mp ul domn domnie ieii lui lui Cons Consta tant ntin in Cant Cantem emir ir,, tata tatall mare marelu luii cart cartur urar ar Dimi Dimitr trie ie Cantemir, Miron Costin este staroste de Putna, in aceasta dregatorie starpind toti talharii din tinutul respectiv. in 1691, Miron Costin este executat din porunca lui Consta Constanti ntinn Cantem Cantemir, ir, fiind fiind banuit banuit pe nedrep nedreptt de complo complott impotr impotriva iva domnie domniei,i, impreuna cu fratele sau Velicico. Dupa executia lui Velicico, un vataf de aprozi este trimis la Barbosi, unde Miron Costin tocmai isi inmormantase sotia. A fost decapitat in apropiere de Roman, in decembrie 1681, la 58 de ani, nereusind sa-1 indu indupl plec ecee pe cala calauu sa-i sa-i perm permit itaa sa se dezv dezvin inov ovat atea easc scaa in fata fata domn domnit itor orul ului ui.. Poemul filozofic "Viata lumii" a fost scris intre 1671 si 1673, avand o tema cunoscuta inca din antichitate, "desertaciunea desertaciunilor si toate sunt desarte" sau fortu fortuna na Iabili Iabiliss (soart (soartaa schimb schimbato atoare are), ), foarte foarte raspa raspandi ndita ta in lit litera eratur turaa Evului Evului Mediu. Poemul debuteaza cu ideea vietii ca o ata subtire: "A lumii cantu cu jale viiata,/ Cu griji si primejdii, cum ieste si ata,/ Prea subtire... Vers Versur uril ilee de mai mai sus sus seam seaman anaa cu "P "Psa salm lmii ii"" lui lui Davi Davidd 39 si 90. 90. Ca si in "Eclez "Eclezias iastul tul", ", Miron Miron Costin Costin urmar urmarest estee tempe temperar rarea ea porni pornirii rii umane umane spre spre glorie glorie,, atragand atentia asupra instabilitatii norocului. Marile figuri ale trecutului sunt enumerate ca monumente ale trecerii inexorabile a timpului: "Ubi Plato, ubi Porphirius,/ Ubi Tullius aut Vergilius?". "Viata lumii" are drept concluzie o privire moralista asupra conditiei umane: pentru a fi fericit, omul trebuie sa faca pe  pamant numai fapte bune. Dintre cronicarii moldoveni, Miron Costin este scriitorul cu gradul cel mai mare de complexitate, prin eruditie, orizont cultural, valoarea si ampl amploa oare reaa docu docume ment ntar arii ii,, tend tendin inta ta de inte integr grar aree a even evenim imen ente telo lorr din din isto istori riaa 20

Moldovei in cele ale istoriei europene, viziunea moralista, uneori polemica si viru virule lent nta, a, asup asupra ra dest destin inul ului ui uman uman si al popo popoar arel elor or,, nu in ulti ultimu mull rand rand prin prin rafinamentul stilistic, rezultat din modul in care utilizeaza toate artificiile literare ale epocii. Predoslovia lui Miron Costin, "voroava la cetitoriu", se mai cheama "stihoslovie", un fel de introducere despre poezie, despre ritm, corespondent, in aprecierea carturarului moldovean, al grecescului rithmos: "in toate tarile, iubite cetitoriule, se afla afla aces acestt feli feliuu de scri scriso soar are, e, care care elin elines este te ritm ritmos os se chia chiama ma,, iara iara slov sloven enes este te stih stihos oslo lovi viee si cu aces acestt chip chip de scri scriso soar aree au scri scriss mult multii lucr lucrur uril ilee si laud laudil ilee imparatilor, a crailor, a domnilor...". ii recunoastem astfel, lui Miron Costin, prima incercare teoretica asupra definirii poeziei, scriitorul mentionand ca, in afara de  proza, de cronica, in spatiul romanesc, specia literara frecvent exersata pe atunci, exista si alt gen literar, in versuri, in care s-au scris mari opere ale lumii, de catre scriitori faimosi: "Asa au scris vestit istoric Omir razboaiele Troadii cu Ahileus, asa Verghilie incepatura imparatiei Ramului... Cu aceasta pilda scrisu-t-am si eu aceasta mica carte, a cariia numile ieste Viiata lumii, aratandu-ti pre scurtu cum este este lune luneco coas asaa si puti putina na viia viiata ta noas noastr traa si supu supusa sa puru purure reaa prim primej ejdi diil ilor or si   primenelilor. Nu sa pofteasca vreo lauda dintr-aceasta putina osteneala, ci mai multu sa vaza ca poate si in limba noastra a fi acest feliu de scrisoare ce se cheama stihuri...". Arta poetilor nu mai este "dezlegata", ca proza, nesupusa nici unei conventii compozitionale, ci este supusa rigorilor prozodice, "legata", ca o modalitate de lucr lucruu domi domina nant ntaa a comp compun uner eril ilor or sava savant nte: e: "S "Sti tihu hu iest ieste, e, nu ca alta alta scri scriso soar aree dezlegata, ci ieste legata de silave cu numar, silava este impreunarea a doao slove, cum ieste: ba, va, ga, da. Deci, de aceste silave stihurile ceste ce scriu intr-aceasta cartulie au 13 silave, iara sa pot si in 9 si in sapte a face si santu si intr-alte chipuri stihuri la alte limbi, cum ieste elineasca sau latineasca...". Tema baroca a lumii schimbatoare este descrisa de cronicarul moldovean in imagini elocvente: "A lumii cantu cu jale viiata./ Cu grije si primejdii cum iaste si ata:/ Prea subtire si-n scurta vreme traitoare." Comparatia lumii cu ata ilustreaza tema fortuna Iabilis, a sortii schimbatoare, lipsita de stabilitate. Imaginea unei lumi eterne, linistite este inselatoare: "O, lume hicleana, lume inselatoare!/ Trec zilile ca umbra, ca umbra de vara,/ Cele ce trecu nu mai vin, nici sa-ntorcu iara./ Trece veacul veacul desfranatu desfranatull trec anii cu roata,/ roata,/ Fug vremile ca umbra umbra si nici o poarta/ poarta/ A le 21

opri nu poate. Trec toate pravalite/ Lucrurile lumii, si mai multe cumplite./ Si ca apa in cursul sau cum nu sa opreste,/ Asa cursul al lumii nu sa conteneste./ Fum si umbra suntu toate, visuri si parere./ Ce nu petrece lumea si ce nu-i in cadere?/ Spuma marii si nor suptu ceriu trecatoriu,/ Ce e in lume sa nu aiba nume muritoriu?". Lumea se defineste, in felul acesta, ca un spatiu baroc, in care actiunea legilor firii este predestinata: "Zice David prorocul: «Viiata iaste floare,/ Nu traieste, ce indata ieste trecatoare»", omul insusi marturisindu-si propria sa neputinta in fata sortii: "«Viiarme santu eu si nu om», tot acela striga." Poetul, ca un martor imaginar al vremur vremurilo ilorr apuse, apuse, are viziun viziunea ea descen descenden dentei tei negati negative ve a lumii, lumii, a destra destramar marii ii univer universal sale. e. Lucrur Lucrurile ile se "prava "pravales lesc" c" catre catre cel "nepra "nepraval valit, it, nestra nestramut mutat" at",, chiar  chiar  astrele fiind supuse aceluiasi determinism demolator: "Si voi, lumini de aur, soarile si luna,/ intuneca-veti lumini, veti da gios cununa./ Voi stele iscusite, ceriului  podoaba,/ Va asteapta groaznica trambita si doba." Esenta lumii se afla in lucrurile schimbatoare, lipsite de puterea proprie de a se sustine: "Nu-i nimica sa stea in veci, toate trece lumea", iar lucrurile sunt "nestatatoare", "niste spume". Ruga adresata lui Dumnezeu releva credinta in puterea suprema a universului si in teoria  pangonica: "Tu, parinte al tuturor, doamne si imparate,/ Sangur nu mai covarseste vremi nemasurate. / Celelalte cu vreme toate sa se petreaca./ Sangur ai dat vremilor  toate sa petreaca./ Suptu vreme stam, cu vreme ne mutam viiata,/ Umblam dupa a lumii inselatoare fata." Faptele si evenimentele umane se inscriu pe o panta a destramarii, caci peste toate se asaza pecetea entropiei temporale: "Vremea lumii sotie si norocul alta,/ El a sui, el a surpa, iarasi gata." Zeita Fortuna, ca stapana a destinelor, este raspunzatoare de ridicarea si coborarea lor neincetata: "Norocului i-au pus nume cei batrani din lume;/ Elu-i cela ce pre multi cu amar sa afume./ El sue, el coboara, el viata rumpe." Omul este supus in permanenta timpului, clipei schimbatoare: "Norocul la un loc nu sta, intr-un ceas schimba pasul." Vremea este responsabila si de trecerea anilor anilor si a impara imparatii tiilor lor,, de ruinar ruinarea ea perpet perpetua ua a efortu eforturil rilor or umane, umane, tema tema fortu fortuna na labilis asociindu-se cu motivul biblic ubi sunt: "Vremea incepe tarile, vremea le sfarsaste./ indelungate imparatii vremea primeneste./ Vremea petrece toate; nici o imparatie/ Sa stea in veci nu o lasa, nici o avutie/ A trai nu poate. Unde-s cei din lume/ Mari imparati si vestiti? Acu de-abiia un nume/ Le-au ramas de poveste. Ei suntu cu primejdii/ Trecuti. Cine ai lumii sa lase nadejdii?/ Unde-s ai lumii impara imparati, ti, unde unde iaste iaste Xerxes Xerxes// Alixan Alixandru dru Machid Machidon, on, unde-i unde-i Ataxer Ataxers,/ s,/ Avgust Avgust,, 22

Pompeiu si Chesar? Ei au luat lume,/ Pre toti i-a stinsu vreme, ca pre niste spume." in poem poemul ul "Vii "Viiat ataa lumi lumii" i" Miro Mironn Cost Costin in conc concen entr trea eaza za teme teme li lite tera rare re de mare mare raspandire si rasunet, reluate mai tarziu de poetii romantici romani si indeosebi de Mihai Eminescu in motivul ruinelor si in marea poezie a destramarii domului universal al lumilor.

Viata lumii Miron Costin

A lumii cântu cu jale cumplită viiaţa, Cu griji şi primejdii cum iaste şi aţa: Prea supţire şi-n scurtă vreme trăitoare. O, lume hicleană, lume înşelătoare! Trec zilele ca umbra, ca umbra de vară, Cele ce trec nu mai vin, nici să-ntorcu iară. Trece veacul desfrânatu, trec ani cu roată. Fug vremile ca umbra şi nici o poartă A le opri nu poate. Trec toate prăvălite Lucrurile lumii, şi mai mult cumplite. Şi ca apa în cursul său cum nu să opreşte. Aşa cursul al lumii nu să conteneşte. Fum şi umbră sântu toate, visuri şi părere. Ce nu petrece lumea şi în ce nu-i cădere? Spuma mării şi nor suptu cer trecătoriu, Ce e în lume să nu aibă nume muritoriu? Zice David prorocul: "Viaţa iaste floara,  Nu trăiaşte, ce îndată iaste trecătoarea". "Viiarme sântu eu şi nu om", tot acela strigă O, hicleană, în toate vremi cum să nu să plângă Toate câte-s, pre tine? Ce hălăduiaşte  Neprăvălit, nestrămutat? Ce nu stăruiaşte Spre cădere de tine? Tu cu vreme toate 23

Primeneşti şi nimica să stea în veci nu poate, Ceriul faptu de Dumnezeu cu putere mare, Minunată zidire, şi el fârşit are. Şi voi, lumini de aur, soarilă şi luna, Întuneca-veţi lumini, veţi da gios cununa. Voi stele iscusite, ceriului podoba. Vă aşteaptă groaznică trâmbiţă şi doba. În foc te vei schimosi, peminte, cu apa O, pre cine amar nu aşteaptă sapa  Nu-i nimica să stea în veci, toate trece lumea, Toate-s nestătătoare, toate-s nişte spume. Tu, părinte al tuturor, doamne şi împărate, Singur numai covârşeşti vremi nemăsurate. Celelalte cu vreme toate să să treacă. Singur ai dat vremilor toate să petreacă. Suptu vreme stăm, cu vreme ne mutăm viiaţa, Umblăm după a lumii înşelătoare faţa Vremea lumii soţie şi norocul alta, El a sui, el a surpa, iarăşi gata.  Norocului zicem noi ce-s lucruri pre voi Sau primejdii cându ne vin, sau câte o nevoe.  Norocului i-au pus nume cei bătrâni din lume; Elu-i cela ce pre mulţi cu amar să afume. El sus, el coboară, el viiaţa rumpe, Cu soţiia sa, vremea, toate le surpe.  Norocul la un loc nu stă, într-un ceas schimbă pasul. Anii nu potu aduce ceasul.  Numai mâini şi cu aripi, şi picioare n-are Să nu poată sta într-un loc nici-odinioare. Vremea începe ţările, vremea le sfârşeşte. Îndelungate împărăţii vremea primeneşte. Vremea petrece toate; nici o împărăţie Să stea în veci nu o lasă, nici o avuţie A trăi mult nu poate. Unde-s cei din lume Mari împăraţi şi vestiţi? Acu de-abiia nume 24

Le-au rămas de poveste. Ei sântu cu primejdii Trecuţi. Cine ai lumii să lasă nădejdii? Unde-s ai lumii împăraţi, unde iaste Xerxes, Alixandru Machidon, unde-i Artaxers, Avgust, Pompeiu şi Chesar? Ei au luat lume, Pre toţi stinsu-i-au cu vreme, ca pre nişte spume. Fost-au Tiros împărat, vestit cu războae, Cu avare preste toţi. Şi multă nevoe Au tras hândii şi tătarii şi Asiia toată. Caută la ce l-au adus înşelătoarea roată: Prinsu-l-au o fămee, i-au pus capul în sânge. "Satură-te de moarte, Tiros, şi te stinge De vărsarea sângelui, o, oame înfocate, Că de vrăjmăşiia ta nici Ganghes poate Cursul său să-l păzească". Aşa jocureşte Împărăţiile, lumea, aşa le prăvăleşte.  Nici voi, lumii înţelepţii, cu filosofia Hălăduiţi ce lume, nici theologhia V-au scutit de primejdii, sfinţi părinţi ai lumii, Ce v-au adus la moarte amară pre unii.  Nime lucruri pre voe de tot să nu crează  Nime-n grele, nădejdea de tot să nu piarză, Că Dumnezeu au vârstat toate cu sorocul, Au poruncitu la un loc să nu stea norocul. Cursul lumii aţi cercatu, lumea cursul vostru Au tăiat. Aşa iaste acum vacul nostru.  Niminea nu-i bun la lume, tuturor cu moarte Plăteşte osteneala, nedireaptă foarte Pre toţi, ci nevinovaţi, ea le tae vacul. O, vrăjmaşă, hicleană, tu vinezi cu sacul. Pre toţi îi duci la moarte, pre mulţi fără deală, Pre mulţi şi fără vreme duci la aceasta cale. Orice faci, fă, şi caută fârşitul cum vine. Cine nu-l socoteşte, nu petrece bine. Fârşitul ori laudă, ori face ocară; 25

Multe începături dulci, fârşituri amară. Fârşitul cine caută, vine la mărire; Fapta nesocotită aduce perire. Moartea, vrăjmaşa, într-un chip calcă toate casă, Domneşti şi-mpărăteşti, pre mine nu lasă: Pre bogaţi şi săraci, cei frumoşi şi tare. O, vrăjmaşă, priiatin ea pre nimeni n-are,  Naştem, murim, odată cu cei ce să trece, Cum n-ar fi fostu în veci daca să petrece. Paimâini suntu anii şi zilile noastre. Sfinţii ingeri, ferice de viiaţa voastră. Vieţuim şi viiaţa iaste neştiută, Şi până la ce vreme iasta giuruită, Aşa ne poartă lumea, aşa amăgeşte. Aşa înşală, surpă şi batjocoreşte. Fericită viiaţa făr de valuri multe, Cu griji şi neticneală avuţiia pute. Vieţuiţi în ferice, carii mai puţine Griji purtaţi de-a lumii; voi lăcuiţi bine. Vacul nostru cu-mprumut dat în datorie. Ceriul de gândurile noastre bate jocurie.

26

27

28

29

“Nu stiu daca si in alte parti psalmii Vechiului testament s-au cetit la fel de mult ca la noi.In orice caz,eternitatea romaneasca despre care va vorbesc,este de acest tip.Nu o plenitudine istorica,nu realizarile monumentale-pe care neamul nostru nici nu ar fi avut cand sa le infaptuiasca –dau garantia duratei;ci sentimental ca,in fond,exista un plan fata de care framantarea istorica este irosire si pierdere.” (Constantin Noica,Istoricitate si eternitate.Repere pentru o istorie a culturii romanesti,1989)

30

31

32

33

“Nu sunt de gasit la Costin fervoarea vizionara si osardia disperata a lui Dosoftei.El compune,ca compune,ca oricare European,pe European,pe o tema data si intentia lucrarii este este didactica,de doua ori didactica,autorul didactica,autorul vrea, pe de-o parte, sa se vaza ca poate si in limba noastra a fii acest feali de scrisoare ce se chiama stihuri,iar,pe de alta,sa sanctioneze setae de glorie-boala feudal greu de tamaduit-in numele smereniei crestine,vechea si statornica lui obsesie.” obsesie.” (Eugen Negrici,Poezie medieval in limba romana,1996)

34

35

36

37

38

39

40

“Cititorului de astazi[..]ii va veni usor sa deguste poemul ca pe o specie medieval,plina de efluviile altei spiritualitati.Apartine cu totul exceptional in taramul nostrum,poemul nostrum,poemul e scris in duhul intristat al atator poeti latini si medievali,laicisi religiosi.In felul in care contempla Costin privelistea convulsive a lumii si cum se instituie in text un primat al imaginilor decreptitudinii,chiar decreptitudinii,chiar ale  putrescentei si ale mortii hidoase,reconfirmam in autor un European E uropean si,in structura imaginatica,un barochist.” (Eugen Negrici,Poezie medieval in limba romana,1996)

41

* Antim Ivireanul Cel mai de seamă ierarh al Ţării Româneşti, deopotrivă pastor şi învăţător, a fost şi rămâne Mitropolitul Antim Ivireanul . Deşi n-a fost român de neam, prin harul cuvintelo cuvintelorr şi al vieţii lui, Mitropol Mitropolitul itul Antim Antim a fost iubit şi preţuit preţuit de poporul poporul nostru , care a văzut în el un adevărat “om al lui Dumnezeu “. Aşa se şi explică decizia decizia Sfântului Sfântului Sinod al Bisericii Bisericii Ortodoxe Ortodoxe Române din iunie 1992, 1992, prin care strălucitul între ierarhi, Antim Ivireanul , a fost confirmat (oficial ) în rândul sfinţilor, ca Ierarh – Martir , prăznuit la 27 septembrie. Originar din Iviria, pe numele de botez Andrei, tânărul este luat rob de turci şi adus la Constantinopol. Aici este răscumpărat de Patriarhia ecumenică unde şi învaţă sculptura sculptura în lemn, pictura pictura şi broderia broderia,, precum precum şi limbile limbile greacă, greacă, turcă şi arabă. arabă. În  jurul anilor 1960, binecredinciosul voievod Constantin Brâncoveanu îl aduce în Ţara Ţara Române Româneasc ască, ă, unde unde devine devine ucenic ucenic tip tipogr ograf af la fostul fostul episco episcopp Mitrof Mitrofan an al Huşilor. Intră în cinul monahal şi este hirotonit preot, între anii 1691 - 1694  preluând şi conducerea tipografiei domneşti din Bucureşti , unde tipăreşte trei cărţi. După 1696 este egumen la mănăstirea mănăstirea Snagov unde, unde, până în 1701, tipăreşte tipăreşte alte 15 cărţi dintre care 5 în româneşte, iar una bilingvă ”Liturghierul greco-arab” (1701),   prima ediţie în limba arabă, pentru credincioşii din Antiohia. Revine apoi în Bucureşti Bucureşti,, vreme vreme de 4 ani, continuân continuândd să tipărească tipărească alte 15 cărţi cărţi în specia speciall de cult. Pentru viaţa sa înalt duhovnicească oglindită şi activitatea sa culturală, a fost ales episcop al Râmnicului la 16 martie 1705, întemeind şi aici o tipografie , unde în 3 ani, scoate la lumină lumină 9 cărţi între între care 3 în româneşte româneşte şi 3 în ediţie bilingvă bilingvă slavo-română. Scrie “Tomul bucuriei”,(1706) contra catolicilor şi Liturghierul cu Molitvelnicul (1706), primele ediţii româneşti din Muntenia. Potrivit recomandării testamentare a mitropolitului Teodosie ( + 27 ian. 1708) care păstorise credincioşii din Ţara Românească timp de 40 de ani, la 22 februarie 1708, episcopul Antim este înscău înscăunat nat mitropol mitropolit, it, de faţă faţă fiind fiind şi patria patriarhi rhiii Alexan Alexandri driei ei şi Ierusa Ierusalim limulu ului.i. Tipă Tipăre reşt ştee la Târg Târgov oviş işte te , într într-o -o nouă nouă ti tipo pogr graf afie ie,, 18 cărţ cărţii (11 (11 în româ române neşt şte) e),, introducând în cult limba poporului poporului şi desăvârşind ceea ce se începuse sub Matei Basarab Basarab ( tipicul) şi Şerban Cantacu Cantacuzino zino ( textele biblice biblice ). Erau deja tipărite tipărite în 42

româ române neşt şte, e, deci deci,, Psal Psalti tire reaa (171 (1710) 0),, Octo Octoih ihul ul (171 (1712) 2),, Litu Liturg rghi hier erul ul (171 (1713) 3),, Catavasierul , Ceaslovul (1715). Rămân totuşi netraduse Mineiele, Triodul şi Penticostarul. În 1715 mută tipografia în Bucureşti, în noua mănăstire, ctitoria sa, cu hramul “Tuturor sfinţilor”. sfinţilor”. În total, Sfântul Antim Antim a tipărit 63 de cărţi, 39 cu mâna sa, 21 în româneşte, 4 fiind scrise de el însuşi. Multe cărţi sunt ilustrate cu miniaturi gravate chiar de mâna lui, de o măiestrie şi frumuseţe deosebită. Între cărţile de folos sufletesc sufletesc puse la îndemâna credincioşilor credincioşilor se numără şi “ Didahiile” ( predicile) sale, precum şi “ Învăţăturile creştineşti” (1700). De asemenea, preocupat de grija românilor din Transilvania, Sfântul Antim, în 1699, trimite un ucenic la Alba Iulia să tipărească unele lucrări şi cărţi de cult ortodoxe. Chiar după dureroasa dezbinare din 1701, Mitropolitul Antim trimite scrisori de îmbărbătare către românii din Şcheii Braşovului, îndemnându-i să rămână statornici în dreapta credinţă, hirotonindu-le preoţi şi diaconi. Înfl Înflăc ăcăr ărat at patr patrio iott şi lupt luptăt ător or îm împo potr triv ivaa asup asupri riri riii turc turceş eşti ti,, ca şi voie voievo vodu dull şi susţin susţinăto ătorul rul său Consta Constanti ntinn Brânco Brâncovea veanu, nu, Mitrop Mitropoli olitu tull Antim Antim este este aresta arestat,t, în  primăvara anului 1716; forţat să-şi de-a demisia şi refuzând-o, Mitropolitul Antim este caterisit, pe nedrept, de Patriarhia ecumenică, urmând să fie închis pe viaţă în Mănăstire Mănăstireaa Sfânta Ecaterina Ecaterina din muntele muntele Sinai. Pe drum, însă, ostaşii ostaşii turci l-au omorât, aruncându-i trupul în apele râului Tungisa, lângă Adrianopol. Abia după 250 de ani (1966), Patriarhia ecumenică a anulat nedreapta sentinţă de caterisire dată asupra marelui Ierarh şi Mucenic Antim.

43

44

*Ion Neculce

Ion Neculce(1672?-1745?) Neculce(1672?-1745?) Cronicar,provrenit Cronicar,provrenit dintr-o familie de mari boieri,inrudit prin casatorie cu Cantemirestii,ajunge Cantemirestii,ajunge la rang inalt in timpul timpul domniei lui Dimitrie Dimitrie Cantemir.Asista Cantemir.Asista la vizita lui Petru cel Mare in Moldova,ia Moldova,ia parte la ceremonii ceremonii si la ospete. Pribegeste vreme de noua ani(in Rusia-doi ani;in Polonia-sapte ani)dupa lupta de la Stanilesti(1711)si revine in tara cu firman de iertare de la Poarta.Repus in drepturi,ocupa diferite dregatorii pana la sfarsitul vietii.In plina maturitate,incepe sa scrie Letopisetul Tarai Moldovii de la Dabija voda pana la a doua domnie a lui Constantin Constantin Mavrocordat,continuand Mavrocordat,continuand cronicile lui Grigore Ureche si Miron Costin.Letopisetul….sau are un pronuntat character  memorialistic,temperat memorialistic,temperat de intentia obiectivarii. Letopisetul este precedat de O sama de cuvinte,o culegere de legende culese din traditia orala,fara atestare documentara.Intentia fictional reiese din indemnul adresat cititorilor:”cine cititorilor:”cine le va va citi si le va crede,bine va fi,iara fi,iara cine nu le va crede,iara va fi bine.”Majoritatea legendelor il au ca personaj principal pe Stefan cel Mare.

45

46

Literatura polemica si religioasa *Biblia de la Bucuresti 1688 Biblia de la Bucuresti (1688), cunoscuta si sub numele de Biblia lui Serban Cantacuzino, reprezinta prima traducere integrala a textului biblic in limba romana. Traducerea a inceput in jurul anului 1682 avand ca surse de plecare: Septuaginta (Venetia, 1687), Biblia sacra polyglotta (Londra, 1653-1657), Vechiul Testament (Nicolae Milescu-Dosoftei, 1662-1668), Noul Testament (Alba Iulia, Simion Stefan, 1648), comparate cu traducerile in limba latina si slavona.

47

48

*PSALTIRE 1651 „Rezultatul cel mai important al travaliului filologic este însu și textul traducerii românești a psalmilor. Acesta are două caracteristici foarte valoroase: fidelitatea față de originalul ebraic și claritatea textului românesc. [...] Textul traducerii române ști a Psal Psalti tiri riii tipărit la Alba Iulia în 1651 reprezintă rezultatul activității mai multor cărturari grupa ți sub patronajul mitropolitului Simion Ștefan. Aceștia se dovedesc a fi buni cunoscători ai principiilor criticii filologice umaniste a timpului. Ei păstrează metodologia aplicată în traducerea și tipări tip ărirea rea Noului Noului Testam Testament ent din din 1648 1648 (sis (siste temu mull de trim trimit iter eri,i, glos glosee și sume sume), ), aprofundând totodată aparatul critic prin referin țe la versiunile textului ebraic al Psaltirii în comparație cu Septuaginta și Vulgata. Prin Prin marcar marcarea ea cuvint cuvintelo elorr care care lip lipsea seauu din textul textul ebraic ebraic,, Psalti Psaltirea rea din 1651 se distanțează substanțial de tot ceea ce se realizase până atunci în spa țiul post bizantin” (Mihai Moraru, p. 44-45).

49

Literatura apocrifa Literatura religioasa formeaza fondul invataturilor crestinesti. Ea se raspandeste cu binecuvantarea bisericii oficiale; este literature recunoscuta de catre autoritatile  bisericesti. Paralel cu ea a existat o intreaga literatura asa-zisa “apocrifa”, carti interzise de biserica, dar totusi erau citite de catre carturari. Vom vorbi, mai depart departe, e, despre despre contin continutu utull aceste acesteii lit litera eratur ture, e, despre despre influe influenta nta ei asupra asupra vietii vietii spirituale a poporului nostrum. Aici mentionam numai ca aceasta literature se naste si se dezvolta in aceeasi epoca bizantina (si inainte), o data cu cartile sfinte. In   primele primele veacuri veacuri ale crestinismu crestinismului lui cartile cartile apocrife apocrife insemnau insemnau carti cu continut continut adanc, misterios, cu adevaruri profunde, neintelese de toti. In acest sens se numea “carte apocrifa” si Apocalipsul. Dar, o data cu stabilirea dogmelor si cu aparitia ereziilor, cartile apocrife sunt luate drept carti primejdioase credintei, de care se folosesc ereticii, spre deosebire de cartile canonice aprobate de catre biserica Apocrifele se strecoara adeseori chiar in cartile liturgice, cum este, de exemplu, lui Petr Petruu Movi Movila la,, trad trades es si in roma romane nest stee de catr catree Vart Vartol olom omei ei Trebnicul  lui Mazareanu([ms.] nr. 2986[B.A.R.]) si in care gasim, dupa cum semnaleaza istoricii literaturii rusesti (Vladimir Perez), si o rugaciune pentru “femeia care naste”. In multe carti de rugaciune se gasesc si niste rugaciuni rugaciuni si canoane canoane ale lui popa Eremie si popa Bogomil, personaje care au formulat invataturile ereziei bogomilice in Bulgaria. Apocrifele au o influenta mare si asupra iconografiei. De exemplu: Buna-Vestire a Maicii Domnului, dupa Evanghelie, se face in casa, unde Maica Domnului este surprinsa de catre arhanghel citind o carte. In unele icoane acest episode infatiseaza la o fantana,unde vine arhanghelul sub chipul unui tanar frumos, episode zugravit dupa Protoevanghelia lui Iacov , opera apocrifa. Originea apocrifelor se gaseste in Orient, si anume in Asia Mica, Egipt si Grecia. In legatura cu evenimentele si personajele descries in Vechiul si Noul Testament, circulau o sumedenie de versiuni orale, povestiri si legende, care adeseori erau in contrazicere cu Scriptura. Cu alte cuvinte, apocrifele fac parte din 50

epopeea vechiului crestinism. In secolele al II-lea si al III-lea d.Hr. apar si versiuni scrise: cateva Evanghelii ( vreo 13 ) sau pseudoevanghelii, epistole false ale apostolilor, povestiri despre Maica Domnului, precum so legende despre unii sfinti (sfantul Gheorghe, sfantul Teodor Tiron). Pe de alta parte , in compozita Bibliei sunt si carti care au fost contestate ( Istoria lui Tobie, Ezdra, Iudit ). ). Naratiunile Orientului se impletesc cu povestirile despre personajele biblice, despre Adam si Eva, Moisei, Solomon, David etc. Continutul acestor apocrife era din cel mai fantastice. Apocrifele se raspandesc in literature greaca, de unde trec in Apus. Carti apocrife se gasesc si in literaturilor slave ortodoxe, cele mai vechi datand de prin secolul al XI-lea ( Izbornik Svajatoslava). Cel mai complet index dateaza din secolul al XIV-lea si se gaseste intr-un Nomocanon. In unele din aceste register  intra si carti profane, ca Gromovnicul ,  Lunicul . Un asemenea registru de carti, adevarate adevarate si false, traduse traduse din slavoneste slavoneste in secolul al XVII-lea, XVII-lea, se gaseste gaseste si in limba romaneasca, dupa cum am mentionat mai inainte.

51

Literatura religioasa la sfarsitul secolului al XVII-lea Dupa domnia stralucita a celor doi voievozi din Moldova si din Muntenia,a lui Vasile Lupu si Matei Basarab,in Tarile Romanesti urmeaza o   pper erio ioad adaa de depr depres esiu iune ne poli politi tica ca,d ,dee nesi nesigu gura rant ntaa si neli nelini nist ste, e,ca care re nu pute puteaa sa favorizeze o miscare culturala sustinuta de conducatorii destinelor acestor tari.Nu se mai tipografiaza carti.Cu toate acestea,miscarea culturala pornita cu atata avant in Moldova si Muntenia,precum si in Ardeal,nu putea fi oprita.Ea se dezvolta repede si in aceeasi directie.Se fac numeroase traduceri de carti religioase,opera care este incununata de Biblia lui Serban Cantacuzino de la 1688.Se traduc o serie de apocri apocrife fe si povest povestiri iri profan profane,c e,care are imboga imbogates tescc lit litera eratur turaa noastr noastra.P a.Pee langa langa numeroasele cronografe ce se traduc din slavoneste si greceste,apar minunatele cronici cronici romanesti romanesti,puna ,punandu-s ndu-see baze serioase serioase istoriogra istoriografiei fiei noastre noastre nationale nationale.In .In acelasi timp,se fac incercari de a se scrie versuri romanesti. In aceste manifestari ale culturii noastre se vad adeseori inceputuri seri serioa oase se ale ale li lite tera ratu turi riii noas noastr tree orig origin inal ale. e.Co Cont ntac actu tull oame oameni nilo lorr de cult cultur uraa cu Apusul Apusul,fi ,fiee prin prin int interm ermedi ediul ul Pol Poloni oniei, ei,fie fie direc direct,a t,a dus la o ridica ridicare re a nivelu nivelului lui cultural.Apar carturari cu cunostinte de limbile clasice,oameni bine initiati in cultura Apusului.Personalitati ca Nicolae Milescu Spataru,ca Stolnicul Constantin Cantacuzino,ca Miron Costin,ca mitropolitul Dosoftei puteau face cinste oricarei nati natiun unii apus apusen ene. e.Ac Acel elui uias asii cont contac actt cu Apus Apusul ul [i] [i] se dato datore rest stee si dezv dezvol olta tare reaa constiintei nationale.Chestiunea nationale.Chestiunea originii latine a romanilor,a unitatii lor de neam nu mai apare ca ceva vag si neprecis.La scriitorii nostri bisericesti,dar mai ales in scrierile cronicarilor nostri,ideea latinitatii si unitatii de neam apare cu totul in alta lumina lumina.Sa .Sa ne aducem aducem aminte aminte de indig indignar narea ea cercur cercurilo ilorr noastr noastree int intele electu ctuale ale de atunci,pe care o provoaca teoriile straine cu privire la originea romanilor,indignare ce-si gaseste expresiunea in replica data lui Simeon Dascalul de catre Miron Costin. In a doua jumatate a secolului al XVII-lea ,miscarea culturala pornita sub Vasile Lupu si Matei Basarab continua a se dezvolta in aceeasi directie pe care  pornise.

52

Din numeroasele traduceri ce s-au facut in aceasta perioada,o buna parte se traduc din limba ucraineana.Legaturile ucraineana.Legaturile dintre romanii din Principate si populatia ortodoxa ortodoxa din Polonia Polonia nu inceteaza.Ace inceteaza.Aceste ste legaturi legaturi se accentuea accentueaza za sub pastoria mitr mi trop opol olit itul ului ui Munt Munten enie iei,i,Va Varl rlaa aam, m,si si Doso Dosoft ftei ei in Mold Moldov ova. a.Pr Prin in anul anul 1666 1666-1667,Varlaam,egumen la o manastire din Vlasca,face o calatorie la Moscov Moscova,o a,opri prindu ndu-se -se in centre centrele le cultur culturale ale ale Ucrain Ucrainei, ei,und undee tradit traditia ia cultur culturala ala inaugurata de catre Petre Movila era inca vie.Devenit episcop al Rimnicului,iar mai tarziu mitropolit al tarii,sub auspiciile lui se tipareste cea dintai carte in tipografia din Bucuresti,pe atunci capitala a Tarii Romanesti.Este vorba de Cheia intelesului aparuta in anul 1678. Din prefata acestei carti aflam despre imprejurarile in care s-a intocmit “cu multa usardie” tipografia,cum s-au adus “dascali de tipografie” si cum,gasind ca tiparitura poate fi “de folos mare bisericii tarii noastre rumanesti “ si “ spre folosul sufletului neamului”,a “tocmit dascali invatati” pentru a traduce cartea. Traducere se face ca pe opera lui Ioannikie Galeatovski,scriitor ucrainean dina dina doua doua jumata jumatate te a secolu secolului lui al XVII-l XVII-lea. ea.Abs Absolv olvent ent al Colegi Colegiulu uluii lui lui Petru Petru Movila,mai tarziu professor si rector la aceeasi scoala,Ioannikie Galeatovski este cel mai talentat si mai prodigios scriitor din pleiada carturarilor iesiti din scoala Petru Movila. Intre numeroasele lui scrieri se remarca Cheia intelesului ,o colectie de  predici la duminecile si sarbatorile anului,insotita de un manual de “omiletica”.Din 64 de “cazanii” din cartea lui Galeotovski,aparuta la Lvov in anul 1665( a treia editie),Varlaam tipareste numai 18 predici.Plecarea lui de la conducerea treburilor  Mitr Mitrop opol olie ieii nu i-a i-a dat dat puti putint ntaa sa-s sa-sii term termin inee ti tipa pari rire reaa cart cartii ii,p ,pee care care a avut avut-o -o tradusa,cu mici exceptii,in intregime, in afara de manualul de “omiletica” sau de “retorica bisericeasca”. In Biblioteca Academiei Romane se mai pastreaza in manuscris o colectie de caza cazani nii,i,co comp mpus usaa din din 12 buca bucati ti,i,iar ar alte alte doua doua caza cazani niii necu necuno nosc scut utee intr intraa in compozitia Chiriacodromionului-colectie de cazanii aparuta la Alba-Iulia in anul 1699 1699.T .Tra radu duca cato tori riii Chei Cheiei ei inte intele lesu sulu luii se gase gasesc sc si in unel unelee manu manusc scri rise se romanesti.Popularitatea cartii,tradusa din initiativa mitropolitului 53

Munteniei,Varlaam,se explica prin faptul ca predicile lui Galeotovski sunt bogate in citatiuni din Sfanta Scriptura,din Vietile sfintilor,din autori laici si bisericesti din apusul Europei si din Orient,precum si dintr-un material bogat de lectura,in special de lege legend ndee desp despre re Maic Maicaa Domn Domnul ului ui.l .lim imba ba trad traduc ucer erii ii,s ,sim impl plaa dar dar plin plinaa de armonie,a armonie,adeseo deseori ri depaseste depaseste ca frumusete frumusete originalul originalul.Mate .Materialu rialull din predici predici este rind rindui uitt dupa dupa o anum anumit itaa meto metoda da si pus pus in lega legatu tura ra logi logica ca,a ,asa sa cum cum pres prescr cria iauu manual manualele ele de retor retorica ica latino latino-po -polon loneza eza.Ve .Versi rsiuni uni din legend legendele ele despre despre Maica Maica Domnului din cartea Varlaam patrund si in literatura romana populara. O alta opera a lui Ioannikie Galeatovski,care se traduce in romaneste,este colectia lui de legende despre Maica Domnului numita Cerul nou.Cartea apare in forma ei definitiva la Kiev in anul 1665,cu stema tarii Moldovei,care era si   blazo blazonul nul famili familiei ei Movile Movilesti stilor lor,si ,si cu o dedica dedicatie tie Anei Anei Pot Potock ocki,s i,sora ora lui Petru Petru Movila,fapt care denota legaturile pe care le avea Galeatovski din Ucraina,Rusia si chiar chiar in Moldov Moldova.S a.S-au -au pastra pastratt mai multe multe manusc manuscris risee romane romanesti sti,in ,incep cepand and cu sfarsitul secolului al XVII-lea.Se pare ca traducerea s-a facut in Muntenia de catre traducatorii Cheii intelesului.11 In a doua jumatate a secolului al XVIII-lea se face o noua traducere in Moldova,atribuita lui Toma Stamati.Alaturi de Mantuirea pacatosilor, o colectie de legende despre Maica Domnului,de origine greceasca,care se raspandeste la noi  prin secolele al XVII-lea si al XVIII-lea in traduceri direct din greceste sau din slava, Cerul nou a avut o mare influenta asupra legendelor noastre populare despre Maica Domnului. Tot in Galeatovski se traduce in limba romaneasca Convorbirea de la Belaia Belaia Tercov Tercov (Biser (Biserica ica Alba), Alba),ope opera ra pe care care Galeat Galeatovs ovski ki o tip tipare arese se in lim limba ba  poloneza in anul 1676.Autorul publica publica o discutie pe pe care el a avut-o cu un un iezuit  pe chestiunea primatului papal(Relatata de I. Minea). In literatura noastra din secolele XVII-lea si al XVIII-lea se raspindesc colectii de vieti ale sfintilor si de invataturi numite patericuri.In literatura bizantina apar scrieri scrieri adunate adunate de catre calugari calugari despre viata viata celor mai insemnati insemnati pustnici pustnici si,in genere,calugari,insotite adeseori cu date istorice cu privire la manastirea undesi petr petrec ecea eauu viat viataa sfin sfinti tiii pari parint nti. i.In In felu felull aces acesta ta se alca alcatu tuie iest stee petr petric icul ul de Egipt,patericul de Sinai ,de Ierusalim sau Palestina,de Roma.Dupa modelul acestor  11

St. Ciobanu ,Din legaturile culturale romano-ucrainene din secolul al XVII-lea ,Bucuresti,1938.

54

 patericuri,in secolul XVIII-lea se pun bazele unui pateric al manastirii Pecerska din Kiev,care isi capata redactia definitiva abia in secolul al XVII-lea. In anul 1661 apare prima editie a Patericului de la Pecerska,la tipografia manastirii din Kiev,tiparita sub ingrijirea eruditului arhimandrit Inokentie Ghizel. Istoricii literaturii rusesti au stabilit ca aceste opere hagiografice imita modelele bizantine nu numai in privinta manierei de a scrie,ci si in ce priveste continutul.Vietile sfintilor sunt opere literare in care elementele carturaresti sunt intretesute cu motive luate din realitate sau din elemente fantastice.Ele formeaza un material de lectrua extrem de atragator si,in acelasi timp,au un caracter moralreligios. Probabil ca d epe editia din anul 1661( sau poate de pe aceea din anul 1678) se face o traducere romana,care circula in mai multe copii din secolul al XVIIIlea.Cel mai vechi manuscris se pare ca dateaza din anul 1699 .El a apartinut manastirii Hurez si a fost scris si talmacit de catre” Alexandru invatator,care a fost  pe atunci in sfinta episcopie a Rimnicului”, in zilele lui Constantin Voda. Dintr-o notita de la sfarsitul cartii se vede ca autorul ar fi fost supus  polonez,adica ucrainean: „Hrunc librum-cetim in aceasta notita-scripsi ego servus Domini Domini D.Alexan D.Alexandrus. drus.Prec Preceptor eptor.Pol .Polonus onus.Anno .Anno 1699”.Ac 1699”.Acelasi elasi text il gasim gasim in manuscrisul nr 568,scris de catre „pisarul Silvestru ieromonah ot Sinaia”, din anul 1705,p 1705,prec recum um si in nr.354 nr.35411 [fost [fost]] a[l] a[l] manast manastiri iriii Tigane Tiganesti sti,in ,in nr.295 nr.2953,s 3,scri criss la manastirea Risca de catre ieroshimonahul Ioan;in nr.1388,scris in anul 1784,de catre Constantin, „dascal slovenesc”. Am semnalat numai cateva manuscrise pe care le-am putut identifica.Ele dovedesc ca Patericul de la Pecerska a avut o raspindire mare in literatura noastra veche.

Invataturile lui Neagoe Basarab Literatura noastra veche din epoca slavonismului se poate mandri cu o opera literara exceptionala, ca stil, ca spirit si continut. Este vorba de opera unuia din cei mai cucernici si cei mai invatati domnitori ai Munteniei, de Invataturile lui  Neagoe Basarab. Aceasta lucrare, de dimensiuni relativ mari, este o completare la stirile pe care ni le da istoria cu privire la stralucita domnie a voievodului muntean 55

la inceputul secolului al XVI-lea, la personalitatea lui inzestrata cu inalte calitati sufletesti, la mediul moral si cultural al epocii. In aceasta opera se proiecteaza idealurile vietii de atunci, inaltator si inviorator ; aici gasim crampeie din viata curtilor noastre domnesti, aici apare figura smerita, dar barbateasca si plina de intelepciune batraneasca a lui Neagoe Basarab. Istoricul textului Invataturilor lui Neagoe Basarab este urmatorul. In anul 1843 se publica, dupa un manuscris socotit ca fiind din anul 1654, textul acestei opera, intitulat : Invataturile bunului si credinciosului domn al Tarii Romanesti,   Neagoe Basarab, catre fiul sau Theodosie voievod (Bucuresti). Textul a fost “indreptat”, sau, mai bine zis, modernizat pana la oarecare masura de catre Ioan, “eclisiarhul Curtii”, care a ingrijit tiparirea cartii. Manuscrisul de la 1654, de pe care sa facut editia din 1843, era considerat ca pierdut. In ultima vreme insa el a fost redescoperit in Biblioteca Centrala de la Blaj, datarea lui din 1654 dovedinduse a fi o eroare. 12 S-au mai gasit copii ale acestei opera, cu mult mai noi insa decat cea pierduta de catre Hasdeu ( care a publicat fragmente din Invataturi in Arhiva isto istori rica ca a Roma Romani niei ei,, vol. vol.I, I, 1865 1865), ), de catr catree Gast Gaster er si cele cele doua doua manu manusc scri rise se semnalate de catre N. Iorga publica editia de mai sus (Valenii de Munte). La inceput s-a crezut ca Invataturile lui Neagoe Basarab au fost scrise in romaneste. Xenopol si Russo presupuneau ca textul Invataturilor a fost scris in greceste. Majoritattea istoricilor literaturii au inclinat spre parerea la care ulterior a aderat si Russo ca Invataturile lui Neagoe Basarab au fost scrise totusi in limba slava, din care ele au fost traduse mai tarziu in romaneste. Aceasta parere isi gaseste sprijin in faptul ca profesorul rus Lavrov a descoperit in anul 1896, in Biblioteca Nationala din Sofia, niste fragmente slavonesti vechi, pe care le-a  publicat in anul 1904 13. O cercetare mai atenta a textului romanesc, cu toate ca el – vadit – a fost “innoit”, ar da argumente noi in sprijinul acestei teze. Stilul in care este scrisa opera lui Neagoe, pe alocurarea constructiei frazei (exemplu, “obidele trupului sunt spasire sufletului”, p.142), cuvinte luate de-a dreptul din textul slav: “libov” –   p.135, “pohvala” – p.201, :dosadi” – p.257, “bdenie” – p.210 etc. 14, dovedesc ca textul romanesc care s-a pastrat a fost tradus din limba slava. La aceste stiri cu 12

Vasile Grecu, Manuscrisul din “1654” pretins pierdut al Invataturilor lui Neagoe Basarab, in Convorbiri Literare, LXXII, 1939, nr.10, 11, 12, p. 1851-1865. 13 P. Lavrov, St. Petersburg, 1904. 14 Citate dupa textul editat de N. Iorga, Valenii de Munte, 1910.

56

 privire la istoria textului mai adaugam ca profesorul de la Universitatea din Atena, Sp. Lambros, precum si profesorul Russo au descoperit cate o versiune greceasca la Muntele Athos15, fapt care dovedeste ca originalul slav a avut ca model izvoare  bizantine.

Inexistenta literaturii religioase Ceea ce,dintr-un explicabil bovarism,istoricii au numit pana acum „literatura religioasa” nu are nici o legatura cu creatiunea oricat de minima,asa cum e cazul cu  poemele biblice si hagiografice franceze (Patimile,Viata sfantului Leger) sau cu germanicul Heliant. Acea Aceast staa asa asa zisa zisa li lite tera ratu tura ra nu cupr cuprin inde de altc altcev evaa deca decatt cart cartii treb trebui uito toar aree  preotului in slujba sa,traduse in romaneste.Pentru istoria bisericii nationale si a tiparului,pentru istoria culturii intr-un cuvant,ea e desigur foarte importanta.Cu mult mai tarziu, vor aparea,ca niste medievalitati intarziate,fantazarile epico-lirice in jurul jurul mi mitur turilo ilorr cresti crestine. ne. Deocam Deocamdat dataa in secole secolele le XVII XVII si XVIII XVIII „opere „operele” le” religioase sunt „Psaltirea”,ca parte preferata din Vechiul Testament,cele patru evan evangh ghel elii ii (Tet (Tetra raev evan angh ghel eler er,E ,Eva vang nghe heli lie, e, Evan Evangh ghel elia iar) r) Fapt Faptel elee Apos Aposto toli lilo lor  r  (Apostol,Praxiu),toate acestea adunate cateodata in Biblie.Apoi vin Cazaniile,ce sunt un soi de predici pe marginea temei liturgice a zilei respective. Libertatea oratorica este indepartata,intru-cat aceste omelii fixe,facand parte dintrdintr-un un ritual ritual sunt sunt extrag extrageri eri si compil compilati atii.D i.Dupa upa aceea aceea vin cartil cartilee trebui trebuitoa toare re  preotului in amanuntele cultului :Liturgiile si Molitvenicele.La acestea se adauga „Vieti „Vietile le sfinti sfintilo lor”, r”, ”Patri ”Patricel cele”, e”,in in fine fine opere opere dogmat dogmatice ice si didact didactice ice,ca ,carti rtile le de rugaciune si alte asemenea. Interesul global al acestor carti este doar in directia formarii limbii literare. Dorind sa ilustreze in lumea ortodoxa si sa imparta carti sfinte la toti cei ascultand cuvantul Domnului in limba slavona, Matei Basarab trimisese un calugar  la Kiev Kiev cu scri scriso soar aree pent pentru ru mi mitr trop opol olit itul ul de orig origin inee roma romana na Petr Petruu Movi Movila la,s ,saa cumpere tiparnita.Fura aduse din Rusia-Mica cinci feluri de litera,iar tipografii 15

D. Russo, Studii si critice, Bucuresti, 1910, p. 5.

57

importati odata cu uneltele fura asezati la Campulung.Astfel in locul tiparului de   pro prove veni nien enta ta vene veneti tian anaa ince incepu pu sa intr intree in func functi tiun unee lete letera ra mai mai urat urataa a ucrainenilor.Intaia carte,scoasa in 1635,e un „Molitvenic” slavon cu o epigrama slavona la stema tarii de Udrsite Nasturel si cu un mesaj al domnului insusi catre lumea lumea ortodo ortodoxa. xa.Au Au urmat urmat doua doua spalti spaltiri ri slavon slavone,d e,duoa uoa care,i care,inn 1640, 1640, aparut aparutaa la Govora,unde se mutase tipografia, „Pravila”, talmacita dupa un nomcanon slav de Mihail Moxalie,Udril(Udriste) Moxalie,Udril(Udriste) Nasturel, „ot Feresti” isi transporta aici versurile din „Molitvenic”. Vasile Lupu,in Moldova, nu mai putin ambitios,intemeiase tot cu ajutorul lui Petru Movila Movila o tip tipog ograi raife fe in Manast Manastire ireaa Trei Trei Ierarh Ierarhi.. i..Int Intaia aia opera opera iesita iesita din aceste aceste teascuri de care avem cunostinta indirect (caci s-a pierdut) este „Decretul sinodal” al patriarhului Partenie,venit la Iasi sa prezideze consiliul anticalvin,Textul era grecesc si a aparut in 1642.La 1643 iesi „Carte romaneasca de invatatura”,care este o culegere de cazanii talmacite de mitropolitul Varlaam. De acum inainte tipografii din cele doua tari scot fara incetare carti romanesti.Punctul culminant in aceste serii il formeaza „Biblia” de la Bucuresti, a lui Serban Cantacuzino, din 1688,care este pentru limba romana ceea ce este  pentru cea germana „Biblia” lui Martin Luther. 16

Sursele imaginatiei medievale 16

George Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini pana in present,Editura Minerva,Bucuresti-1982,Epoca Minerva,Bucuresti-1982,Epoca veche secolele XVI-XVIII “Literatura “ religioasa,pag 9-10.

58

Cartile populare au putut imprumuta unele lucruri din folclor,dupa cum au  putut la fel de bine sa dea folclorului altele.Cele mai vechi, cunoscute cu siguranta din secolul XVI daca nu si dinainte, sunt scrierile cu caracter religios, apocrife ori nu.Dat fiind locul pe care l-au ocupat in cultura a trei secole si jumatate si amploarea raspandirii lor,cartile populare merita indiscutabil un capitol intr-o istorie literara. O parere oarecum ciudata are G.Calinescu .Scriind capitolul din Istoria lui,el incheie astfel : „Insa un lucru ramane clar: traducerile acestea sunt un simplu fond cultural care n-a avut nici o urmare literara” (1982,p.46).Adica,nici (1982,p.46).Adica,nici un mare scriitor n-a iesit din lectura lor,nici un Dante din viziunile escatologice ale legendelor religioase,nici un Rousseau din florilegiile morale,nici un Swift din romanele satirice.Pusa problema asa este inselatoare.La data respectiva era greu,daca nu imposibil,sa avem scriitori ca acestia.Dar influenta cartilor populare asupra literaturii culte,asa cum putea ea sa arate intre 1640 si 1830,de la Varlaam la Cipariu,este considerabila si se produce la mai multe nivele.S-a spus de obicei ca ele n-au fost receptate decat tarziu ca fictiuni literare,contand ca vieti de sfinti si de eroi,exemplare,nu frumoase,sau frumoase,sau ca indrumare utile de morala crestina,cerute la nevoile cultului,si aceasta pana catre finele secolului XVIII, cand a putut interveni elementul de desfatare estetica, permitand lectura lor ca opere de imaginatie. Dupa parera mea,cele doua planuri sunt greu de disociat , in primul rand, pentru ca insasi imaginatia medievalilor difera de a noastra.Ca sa nu mai spun ca oamenii simpli simpli continua uneori a le citi si astazi cu aceeasi emotie naiva ca si cei de odinioara.Fapt este ca nici o alta opera din secolele XVI-XVIII nu pare sa fi satisfacut aceasta imaginatie mai copios decat teribilele legende cu descinderea Maicii Domnului in iad,insotita de patru sute de ingeri,carea aveau in frunte pe Arhanghelul Mihail,sau decat vietile minunate si ingrozitoare ale atator  sfinti si martiri.Dovada ca pictura murala din biserici a imprumutat din viziunile apocaliptice zeci de scene si ca nu numai Varlaam sau Dosoftei,dar Ureche si  Neculce au fost atrasi de povestile cu sfinti sau cu sihastri care sar in ajutorul domnitorilor (ca Sf. Sf. Procopie si Daniil Sihastru in ajutorul lui Stefan Stefan cel Mare). Intreg acest fanatic infantil (Sfanta Vineri e salvata de niste nori care o acopera la momentul oportun,sau de viforele care rostogolesc peste dusmanii ei stancile ca si cum ar fi frunze ea poate tine in maini,fara sa se arda, apa clocotita cu care il orbeste pe Imparatul cel Rau) sau induiosator (Sfantul Alexie se metamorfozeaza intr-un cersetor pe care abia il recunosc proprii parinti) a lasat urme nesterse in primele noastre opere culte,la scriitori impregnati de duh religios ca si Varlaam (care le-a repovestit) ca si la savanti ca Dimitrie Cantemir.E 59

limpede,de asemenea, ca desi criticata de spiritele „stiintifice” ale vremii ca o scorneala,a fost o lectura de capatai pentru multi si pentru multa vreme

Traditii Poporul roman era, in trecut, foarte credincios, numeroase sarbatori traditionale, de multe ori pagane, isi aveau un corespondent in cele religioase. Sarbatorile religioase erau in trecut motive de a nu lucra, pentru a se capta astfel bunavointa unui sfant de a carui manie sau razbunare se temea persoana respectiva.

Taina Botezului Botezul crestin a fost simbolizat prin botezul Sfintului Ioan Botezatorul, numit si botezul pocaintei. Acesta se savirsea de Sfintul Ioan in pustiul Iordanului asupra evreilor care se caiau de pacatele facut. El se indeplinea prin scufundare in apa, dar nu era asemanator cu botezul crestin, ci era o pregatire pentru Taina Botezului, era inferior lui. El oferea o iertare de pacate (Marcu I, 4), dar o curatire exte extern rnaa in vede vedere reaa unei uneiaa inte intern rne; e; el nu era era sacr sacram amen enta tal,l, nu exis exista ta odat odataa cu savirsirea lui o actiune interna a Duhului Sfint si o renastere duhovniceasca. Asem Aseman anat ator or bote botezu zulu luii Sfin Sfintu tulu luii Ioan Ioan era era si bote botezu zull savi savirs rsit it de Apos Aposto toli liii Mintuitorului (Ioan IV, 1-2). I nsus nsusii bote botezu zull Mint Mintui uito toru rulu luii Hris Hristo toss prim primit it de de la Sfi Sfint ntul ul Ioa Ioann Bote Boteza zato toru rull in riul Iordan nu este botezat crestin. Totusi el este inceputul botezului ca taina,  pregatirea lui, caci prin Botezul Domnului s-a botezat intreaga umanitate, atunci incorporata in El, s-a aratat intreaga Sfinta Treime, s-au sfintit apele, s-a introdus energia curata a harului.   Necesitatea botezului ca taina se impune din faptul ca toti oamenii au  pacatuit prin Adam. <> (Romani III, 12). Sau mai  precis: <> 60

Deci, pentru ca Domnul Hristos ne-a rascumparat prin jertfa Sa de coruptia  pacatului trebuie ca fiecare om personal sa se reintegreze in opera restauratoare a lui Iisus prin Taiana Botezului. De altfel si Mintuitorul ii arata necesitatea absoluta: <> (Ioan III, 5). Sau in alt loc: <> (Marcu XVI, 16). Botezul se efectueaza prin treita scufundare in apa sfintita intru asemanarea mortii si invierii Domnului Hristos. Prin cufundare murim sau omorim pacatul din noi, iar prin scoatere, inviem la o viata noua. <> (Romani VI, 3-4).

Moartea Mitologia românească

Crestinarea timpurie in epoca de formare a poporului roman a impiedicat form formar area ea unei unei mi mito tolo logi giii unit unitar are, e, aces aceste te cred credin inte te vech vechii tran transf sfor orma mand nduu-se se in superstitii de obicei asociate raului, sau devin sfinti, in unele cazuri. În mitologia românească, românească, viaţ viaţaa omul omului ui parc parcur urge ge trei trei etap etapee im impo port rtan ante te:: naşt naşter erea ea,, nunt nuntaa şi înmo înmorm rmân ânta tare reaa (moa (moart rtea ea). ). După După moar moarte te,, sufl suflet etul ul se desp despar arte te de trup trup şi se integrează cosmosului, se uneşte cu natura formând cu aceasta un întreg. Această idee porneşte de la nişte concepţii păgâne străvechi, care probabil îşi au originea în mitologia traco-dacă. traco-dacă. Astfel viaţa de după moarte nu este decât o continuare a celei terestre, sufletul omului fiind aproape de spaţiul în care a vieţuit, idee dezvoltată şi în balada "Mioriţa "Mioriţa". ". Cu toate că moartea nu reprezintă un sfârşit al sufletului, al fiinţei, ci o continuare sub alte forme a existenţei acestuia, moartea este văzută ca un eveniment tragic. Omul se desparte de ceea ce îi era familiar, devine altceva, nu mai este alături de cei dragi. Moartea este acceptată în concepţia românească ca o condiţie umană de care nimeni nu poate scăpa. Tragismul morţii este amplificat dacă viaţa mortului nu a parcurs a doua etapă a vieţii, nunta, ca în cazul morţilor  tinerilor nelumiţi, adică necăsătoriţi. Aceştia nu şi-au încheiat ciclul vieţii, deci nu îşi vor regăsi liniştea veşnică după moarte ci se vor chinui sub forma unor  strigoi. strigoi. La fel se întâmplă şi cu pruncii care mor şi devin moroi pentru a-şi bântui mamele. În cazul tinerilor nelumiţi există un ceremonial în timpul înmormântării, în care se 61

celebrează nunta cu natura şi cu moartea, în încercarea de a conferi linişte veşnică mortului. Iată ce spune Dimitrie Cantemir în Cantemir în a sa Descriptio Moldaviæ cu privire la credinţa românilor despre moarte: „aproape tot norodul de rând crede că fiecărui om Dumnezeu îi hotărăşte ziua morţii; iar înaintea acesteia nimeni nu poate să moară sau să piară în război...” De aceea, de cele mai multe ori, se vârau în   primejdii nebuneşte. Aceeaşi credinţă se întâlneşte şi la popoarele scandinave: divinitatea supremă a fixat de la început linia vieţii fiecărui om. Chiar de s-ar  ascunde în gaură de şarpe, acela nu ar câştiga nici o clipă în plus. Soarta fiind fixă, frica nu aduce nici un fel de câştig personal.

Religia creştină În tradiţia biblică, biblică, primul om, Adam era la început nemuritor, dar a primit moartea drept pedeapsă de la Dumnezeu pentru că a căzut în ispită. Adam a trebuit să se întoarcă în  pământ,  pământ, adică în materia din care a fost creat ("Pământ eşti şi în  pământ te vei întoarce" -- Facerea 3:19). Moartea nu este considerată în Vechiul Testament un sfârşit, ci exista posibilitatea invierii, si este asociata cu "somnul" (Iov -- 3:13), ceea ce implică o trezire la Judecata de Apoi. Apoi. În Noul În  Noul Testament nu apare o nouă filosofie despre moarte. Aici se menţionează clar că sufletul(omul)poate sufletul(omul)poate fi nemuritor, mesajul Noului Testament fiind că Iisus Hristos a învins moartea. Prin stăpânirea stăpânirea morţii, diavolul avea avea toţi oamenii în puterea sa, dar  Iisus, Iisus, jertfindu-se pentru muritori, i-a eliberat. În Biblie se spune că "cei care cred în Fiul lui Dumnezeu nu vor muri, ci vor avea viaţă veşnică" ( Ioan 3:16). În religia creştină există două finalitati unde merg oamenii: Raiul (Paradisul sau Edenul), Edenul), unde merg doar cei drepţi la inviere,rascumparati prin sangele lui Iisus Hristos şi moartea definitiva fara speranta invierii. Unele culte cred in existenta Iadului (Infernului) Infernului) unde unde merg merg păcă păcăto toşi şiii pent pentru ru chin chinur urii vesn vesnic ice. e. So Soar arta ta omul omului ui este este stabilită după judecata facuta de Fiul, dupa faptele de fidelitate crestina care le-a facut cand era in viata.

62

Concluzie: `Dimensiunea religioasa a calauzit nu numai existenta, da si conceptia celor care au scris in aceasta perioada. Ei cred ca tot ce se petrece pe pamant este hotarat de Dumnezeu, dupa cum marturiseste si Miron Costin: Orice nevointa pune omul, sorocul lui Dumnezeu, cum este oranduit, a-l clati nime nu poate. Dintotdeaua religia a fost piatra de temelie a umanitatii, fiind nu numai motivul evolutiei dar totodata si centrul acesteia. Lucr Lucrul ul acest cestaa a fost ost posib sibil prin rin cred credin inta ta si prin rin cult cultuura diferitelor popoare in diferite momente ale istoriei.

63

Bibliografie: 1. Limba si literat literatura ura romana, romana, Manual Manual pentru pentru clasa clasa a XI-a, Editura Editura ART, Adrian Costache, Florin Ionita, M.N. Lascar, Adrian Savoiu. 2. Limba si literat literatura ura romana, romana, Manual Manual pentru pentru clasa clasa a XI-a, Editura Editura ART, Mircea Martin, Elisabeta Lasconi Rosca, Carmen Ligia Radulescu, Rodica Zane. 3. Internet 4. Calinescu Calinescu George,I George,Istor storia ia Literaturi Literaturiii romane romane de la origini origini pana in  prezent.Editura Minerva,Bucuresti-1982,Epoca Minerva,Bucuresti-1982,Epoca veche secolele XVI-XVII “Literatura religioasa”,pag.9-10 5. Calinescu Calinescu George,Cre George,Crestom stomatie atie de literature literature romana romana veche vol II,Editura II,Editura Dacia,Cluj-Napoca 1989

64