De-a lungul spionajului universal Începuturile spionajului se confundă cu cele ale istoriei universale, pe care a însoţito permanent, s-a împletit cu ea, atât în ceea ce priveşte evenimentele majore, cât şi "viaţa de fiecare zi", astfel încât multe dintre întrebările şi răspunsurile trecutului se împletesc cu cele ale prezentului şi, probabil, ale viitorului. Tocmai de aceea, istoria universală a spionajului stârneşte nu numai curiozitatea omului contemporan, ci şi nevoia acestuia de aşi explica unele dintre nedumeririle şi enigmele, mistificările şi miturile cu care se confruntă, răspunzând necesităţii de a prevedea atâtea pericole şi erori care ne mai ameninţă.
I.
ANTICHITATE
De la hieroglife la cifruri Cele mai multe dintre practicile spionajului îşi găsesc originea în perioada Antichităţii, desigur în forme corespunzătoare scopurilor şi posibilităţilor tehnice de atunci. Primii agenţi Cele dintâi izvoare referitoare la spionaj provin din Egiptul antic. Consemnările hieroglifice se referă, între altele, la culegerea de informaţii cu ocazia operaţiunilor comerciale, la folosirea agenţilor pentru localizarea populaţiilor inamice care urmau să fie cucerite şi transformate în sclavi. Din secolul I î.Hr., spionajul egiptean se concentrează asupra rivalilor europeni, Grecia şi Roma. În Egipt sunt folosite pentru prima oară sisteme de codificare a mesajelor, "cerneluri simpatice", îmbrăcăminte cu compartimente ascunse. Spionii egipteni au cunoscut folosirea otrăvurilor extrase din plante şi a altor substanţe în vederea asasinatelor sau actelor de sabotaj. Primul tratat despre spionaj ...aparţine lui Sun Tzu, care a trăit în urmă cu 15 secole, autor al unei lucrări despre "arta războiului", "Cele treisprezece porunci". Cartea dovedeşte nivelul înalt pe care îl dobândise strategia şi tactica activităţilor informative în China. Spionajul în Biblie "Cartea Cărţilor" relatează o serie de cazuri legate de ceea ce s-a numit mai târziu spionaj. Între altele, este de amintit cartea Genezei în care se arată că Moise a trimis nu mai puţin de 12 "agenţi", printre care Caleb şi Iosua, în "Ţara Canaan", regiune care cuprindea actualele teritorii ale Israelului şi Libanului. Potrivit Cărţii lui Joshua, cel mai important sprijin pe care spionii evrei l-au avut în Jericho a fost oferit de o prostituată,Rahab,care se pare că fusese obligată să îmbrăţişeze această meserie deoarece fusese acuzată de vrăjitorie. Potrivit Bibliei au existat însă şi spioane care s-au pus în slujba unor puteri străine, deci trădătoare, cum a fost Dalila (Dalilah), aflată în slujba regelui filistinilor. Dalila a fost însărcinată de acesta să afle secretele puterii lui Samson, unul dintre "judecătorii copiilor lui Israel". Pentru a-şi uşura sarcina, Dalila a devenit iubita lui Samson şi, după mai multe tentative, a aflat secretul
puterii acestuia, care se afla în părul său. În timp ce Samson dormea, Dalila i-a tăiat pletele, astfel încât filistinii au putut să îl captureze. Primele cifruri Tot din izvoare antice, reiese că paternitatea sistemului de transmitere în secret a informaţiilor ar aparţine conducătorului spartanilor, Lysandru, care utilizează o formă timpurie de scriere secretă pe tăbliţe de lemn acoperite cu ceară pentru a-şi avertiza concetăţenii de o invazie persană. Experţi în "operaţii murdare" Din secolul I d.Hr., în Roma, este menţionată existenţa unei poliţii secrete, aşa-numiţii "frumentarii", care aveau şi atribuţii de cenzură. Sunt folosiţi şi aşa-numiţii "agentes in rebus", cu atribuţii contrainformative. Spionii lui Hanibal Hanibal obişnuia să-i deruteze pe romani prin scrisori ticluite. Uneori, travestit, Hanibal culegea şi verifica informaţii în teritoriul adversarului. De la "De bello gallico" la "războiul secret" Înainte de a porni o campanie militară, Caesar se informa amănunţit asupra ţării unde urma să desfăşoare operaţiile. Îl interesau obiceiurile, instituţiile politice, istoria, ca şi economia ţării. În fiecare legiune a armatei sale, existau 10 spioni sau iscoade, care veneau pe urma şarjelor cavaleriei în vederea adunării de informaţii despre teritoriul şi populaţia cu care grosul armatei romane urma să se lupte. Şi totuşi, Iulius Caesar nu a ştiut să folosească întotdeauna informaţiile primite, ceea ce, în cele din urmă, i-a fost fatal. În ziua asasinării sale, Iulius Caesar a primit o informaţie de la un spion care îl anunţa asupra complotului împotriva sa, dar nu a luat în considerare această avertizare, astfel încât a fost ucis. "Reţelele" împărăteasei Theodora, împărăteasă a Bizanțului, organizează în particular o reţea de informatori, în interiorul şi exteriorul imperiului. Se povesteşte că Theodora participa personal la instruirea agenţilor, obligându-i să se angajeze la credinţă necondiţionată: " Dacă nu-mi veţi îndeplini ordinele, veţi fi jupuiţi de vii".
II.
Evul Mediu şi Renaşterea
Cărturari şi spioni Încă de la începutul perioadei, Biserica Catolică a devenit o forţă în domeniul spionajului. Dispunând de un numeros şi puternic aparat birocratic, de importante resurse, ea a avut posibilitatea să controleze şi anumite operaţiuni informative, creând o adevărată reţea de spioni. ANGLIA Începuturile spionajului/contraspionajului englez şi, în bună măsură, ale celui european datează încă din Evului Mediu, când, în timpul domniei lui Henric VII (1485-1509), ambasadorii sau trimişii cu misiuni speciale ai Londrei aveau şi atribuţii legate de strângerea de informaţii. De asemenea, în această perioadă, se poate vorbi de spioni profesionişti, ca şi de structuri, organisme informative, avându-i la conducere pe cardinalul Thomas Wolsey şi pe Thomas Cromwell.
Agenţi-scriitori şi diplomaţi Probabil se cunoaşte mai puţin faptul că poetul şi dramaturgul Christopher Marlowe (1564-1593) a fost agent în slujba reginei Elisabeta, ceea ce se numeşte un "gentleman spy" ("spion gentlemen"). Ambasadorul Angliei la Paris, sir Edward Stafford, a fost considerat unul dintre primii diplomaţi-agenţi dubli. FRANTA Ca şi Anglia, Franţa, aflată de asemenea în cursul procesului de întărire a autorităţii centrale şi, pe plan extern, de contracarare a influenţei şi eventualelor tendinţe de hegemonie, chiar belicoase, ale altor Mari Puteri (mai ales ale Angliei), a făcut eforturi pentru iniţierea şi organizarea acţiunilor informative, de spionaj. Spionii cardinalilor Unii dintre agenţii lui Richelieu au inspirat personaje ale romanelor lui Dumas-tatăl, cum este contesa de Carlyle, agentă în Franţa, prototipul lui Milady de Winter. Dar şi urmaşul lui Richeleu, cardinalul Jules Mazarin, şi-a avut spionii săi, cum a fost Melani, agent de influenţare la Curtea lui Ferdinand al Bavariei. SPANIA O altă Mare Putere a vremii, Spania, a trebuit să se implice în "războiul secret" al spionilor. Se cunoaşte probabil mai puţin faptul că marele pictor Peter Paul Rubens (1577-1640) a acţionat şi ca "mesager secret". IMPERIUL HABSBURGIC Activităţile informative ale Vienei au fost legate de cele două asedii ale capitalei Austriei de către turci. A intrat în legendă Georg Franz Kolschitzky (1640-1694), vorbitor şi de limba română, care a adus importante informaţii în timpul asediului Vienei din 1683 din tabăra turcească, unde se strecura travestit. Ca răsplată, i s-a oferit să deschidă prima cafenea din Viena. TARILE ROMANE Datorită poziţiei lor geostrategice, Ţările Române au fost implicate în acţiuni de spionaj sau au făcut obiectul acestora. Culegerea de informaţii dincolo de graniţele ţării a fost practicată de Basarab I, Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare, Vasile Lupu, Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu, cu toată prudenţa, pentru a nu stârni reacţia Imperiului Otoman sau a altor Mari Puteri vecine. Voievozi români - "salvatori ai Vienei" Nutrind speranţa de a scăpa de suzeranitatea Porţii, dar neputând interveni direct în lupte, domnul Ţării Româneşti, Şerban Cantacuzino (1678-1688), şi cel al Moldovei, Gheorghe Duca, au ales calea unor iniţiative informative, de spionaj şi chiar a sabotajului (înlocuirea ghiulelelor din tunuri cu…paie), acţionând, ca să folosim o terminologie modernă, ca "agenţi dubli". Astfel Şerban Canzacuzino a mijlocit circulaţia curierilor imperiali, dar şi a informaţiilor, înştiinţându-i pe austrieci, într-un moment deosebit de critic, că turcii nu mai au resurse să continue asediul. Cancelaria secretă de la Bucureşti Stolnicul Constantin Cantacuzino (1655-1716) a fost unul dintre cărturarii vremii care s-au implicat în acţiuni informative, devenind conducătorul a ceea ce poate fi considerat primul serviciu de acest fel din Ţările Române. Printre activităţile desfăşurate la "Cancelaria secretă", pe care a organizat-o la Curtea Veche, se numărau primirea agenţilor care aduceau informaţii din diferite ţări, redactarea, traducerea, dar şi "deschiderea" corespondenţei secrete. De altfel, stolnicul a conceput şi un "cifru".
Palatul de la Mogoşoaia găzduia adesea întâlniri secrete cu trimişi străini, uneori travestiţi, care apoi erau îndrumaţi să plece pe drumuri tainice. În misiune secretă în China Un alt intelectual de marcă, care a participat la activităţi informative, fiind probabil primul român care a acţionat în ţări diferite, a fost Nicolae Milescu Spătarul (1636-1708). Milescu a acţionat ca "agent de influenţare" pentru fostul domn Gheorghe Ştefan. Țarul Rusiei, Aleksei Mihailovici, l-a trimis într-o misiune secretă în China, unde trebuia "să facă cercetări, folosind orice mijloace, pe lângă toţi cei ce au vreo cunoştinţă despre cele arătate şi să afle adevărul adevărat" (mandat). Agenţi în Ţările Române Activitatea informativă, de spionaj, desfăşurată de Imperiul Habsburgic în Ţările Române se intensifică şi capătă un caracter tot mai organizat odată cu înfiinţarea, în 1782, a agenţiilor diplomatice. Consulii austrieci, dar şi ai altor Mari puteri, transmiteau date preţioase, referitoare în special la intenţiile Imperiului Otoman, obţinute prin intermediul unor reţele de informatori în Ţările Române. Dar în Ţările Române acţionau şi agenţi ai Prusiei sau Angliei, astfel încât acestea deveniseră un loc important pe harta "războiului secret", aşa cum vor rămâne şi în secolele următoare.
III. Perioada modernă Agenţii şi agenţi Aşa-numita "perioadă a imperiilor" dintre 1700 şi 1900 a adus cu sine naşterea spionajului modern, concretizată în organizarea unor servicii, agenţii de informaţii eficiente şi marcată de activitatea unor agenţi profesionişti, ceea ce a avut repercusiuni reale în desfăşurarea unor evenimente istorice. MAREA BRITANIE În 1844, este fondat "British Intelligence Service", iar în a doua jumătate a secolului apar agenţii distincte însărcinate cu activitatea de informaţii şi contrainformaţii, MI5 şi MI6. Spioni in Europa Anglia a reuşit să desfăşoare cele mai eficiente acţiuni de spionaj prin intermediul unor agenţi care pot fi consideraţi adevărate personalităţi ale domeniului, dar şi culturale. Este vorba de exemplu, de Aphra Behn (1640-1689), denumită şi "Incomparabila",una dintre primele scriitoare profesioniste din literatura engleză şi, concomitent, spioană în serviciul Angliei, mai ales în Ţările de Jos. O altă personalitate culturală implicată în acţiuni informative a fost părintele lui Robinson Crusoe, Daniel Defoe (1660-1731), considerat ca unul dintre întemeietorii serviciului de informaţii britanic. FRANŢA Franţa s-a afirmat ca una din Marile puteri pe "frontul secret". Dintre toate serviciile secrete moderne, Biroul 2 francez (Deuexieme Bureau), creat în 1874, s-a apropiat de performanţele "Intelligence Service" britanic. Totuşi, au existat şi o serie de eşecuri sau chiar cazuri de corupţie care au aruncat o "umbră" asupra activităţii sale, cum a fost "afacerea Dreyfus" "Cazul Dreyfus" Printre "maladiile" de care vor suferi până astăzi serviciile de informaţii, se află duplicitatea, "jocul dublu". Probabil că şefii contraspionajului francez ar fi continuat să îl acuze pe ofiţerul Dreyfus de spionaj în favoarea Germaniei pentru a acoperi activitatea adevăratului agent, Ferdinand WalsinEsterhazy, dacă o serie de personalităţi, adevăraţi patrioţi, cum a fost scriitorul Emile Zola, nu s-ar fi implicat în demascarea acestor malversaţiuni.
Spioni la Curţile Europei Louise de Keroualle (1649-1734) care a fost considerată ca fiind "cea mai cunoscută dintre spioanele franţuzoaice" din secolul XVII, s-a făcut remarcată din tinereţe nu numai prin frumuseţe, ci şi prin inteligenţa sa ieşită din comun, ceea ce i-a permis să devină iubita prinţului de Wales, care va deveni rege, dar şi agentă pe lângă acesta. Scriitori-agenţi Beneficiind de prestigiul datorat de activitatea lor literară, o serie de scriitori ai epocii au desfăşurat mai ales activităţi de "agenţi de influenţare". Este cazul lui François-Marie Arouet (Voltaire) (1694-1778),care a jucat un asemenea rol pe lângă Frederic II, regele Prusiei, sau al părintelui lui Figaro, Pierre Augustin Caron de Beaumarchais (1732-1799), agent al regelui Ludovic XV în Anglia. Spionaj împotriva Angliei a desfăşurat şi "marele amorez", dar şi autor de memorii Giovanni Giacomo Casanova (1725-1798). Abateleşi scriitorulFrançois Xavier Montesquieu (1756-1832),membru al Academiei Franceze, devine principal agent al viitorului rege Ludovic al XVIII-lea. GERMANIA Odată cu declanşarea politicii de unificare a Germaniei şi de impunere a ei pe plan internaţional, cancelarul Otto von Bismarck s-a preocupat de înfiinţarea unui serviciu de informaţii, pentru care au acţionat aproximativ 10.000 de spioni, trimişi în diferite ţări europene. IMPERIUL HABSBURGIC "Spionul-şef al Europei" Una din personalităţile cele mai importante ale "frontului secret" a fost, desigur, cancelarul austriac Klemens von Metternich-Winnerburg (1773-1859), care, cel puţin pentru o anumită perioadă, poate fi considerat drept "spionul-şef" al continentului. Cel mai important spion al Europei …a fost considerat în acea perioadă ofiţerul Alfred Redl (1864-1913), unul din cei mai eficienţi agenţi infiltraţi ("cârtiţă"), care a spionat pentru Rusia 12 ani. Redl a rămas numai ca un precursor a unei categorii de agenţi cu înclinaţii homosexuale, dar şi ca spionul care a comis un şir întreg de erori de neiertat care, de altfel, i-au determinat "căderea". STATELE UNITE Înseşi începuturile constituirii acestui stat au stat sub semnul desfăşurării de acţiuni informative, primele evenimente majore ale sale fiind determinate, în bună măsură, de activitatea unor agenţi. Spionii Războiului de independenţă (1775-1783) În mod cu totul surprinzător, chiar unul dintre "părinţii patriei", cunoscutul diplomat, om de ştiinţă, inventator, filozof, profesor şi om politic, Benjamin Franklin (1706-1790) a fost, cel puţin într-o anumită perioadă, mai ales atunci când a activat ca ambasador la Londra, agent pentru Anglia căreia i-a transmis importante informaţii. …şi ai Războiului Civil (1861-1865) Se poate spune că acest război a permis afirmarea majoră şi substanţială a agentelor în activităţile informative. Astfel, cea mai mare parte a agenţilor pentru Uniune (statele din nord) au fost femei: Pauline Cushman (1833-1893), Mary Elizabeth Bowser (1839-?), considerată drept "una din cele mai productive spioane", sau Harriet Tubman, probabil prima spioană de origine afro-americană, născută sclavă, din istoria Statelor Unite.
În acest interval, Ţările Române, Principatele şi apoi regatul României, au rămas ca un front important al "războiului secret". Consuli - agenţi în Ţările Române Unele din fenomenele "frontului secret" contemporan îşi au începuturile în urmă cu sute de ani, cum ar fi împletirea dintre diplomaţie şi spionaj. Agenţilor austrieci li se cere să dobândească informaţii de la… cele mai înalte nivele, solicitânduli-se să câştige "pe nesimţite prietenia" chiar a domnului şi de "a intra în graţiile celor doi principi" ai Ţărilor Române, dând dovadă de "prudenţă şi abilitate". "Dosarul informativ" al unui viitor domn Fără a încerca "actualizări forţate", trebuie să recunoaştem că practica informării diplomaţilor străini din "surse" interne pe baza cărora se întocmeau documente confidenţiale, conţinând propuneri de strategii politice, dar şi detalii uneori surprinzătoare (vezi "cazul WikiLeaks") îşi are precedente chiar în România. Acţiuni înainte de Unire Adversar al Unirii, caimacamul Moldovei, Nicolae Vogoride, a falsificat alegerile pentru Adunarea ad-hoc. Într-o corespondenţă cu ambasada Turciei la Londra, el şi-a prezentat pe larg activitatea desfăşurată împotriva Unirii celor două Ţări Române. ... şi de Războiul de Independenţă În perspectiva unui conflict cu Imperiul otoman în vederea dobândirii independenţei, misiunile diplomatice ale Principatelor unite transmiteau şi ele informaţii obţinute de la Viena. Dar şi marile puteri desfăşurau asemenea acţiuni prin intermediul unor agenţi, cum era austriacul Friederich Lachmnn, trimis la Bucureşti sub acoperirea de corespondent de presă în timpul Războiului de Independenţă, de fapt, cu misiunea de spiona. ROMÂNIA Printre măsurile de organizare a statului care au fost luate după Unire s-au numărat şi cele referitoare la structurile informative/contrainformative, în cadrul Ministerului de Război, precum şi al Siguranţei Statului, prin intermediul cărora au fost introduse o serie de procedee şi metode ale spionajului modern. Prima lege românească privind combaterea spionajului este aceea din 1913 care prevedea pedepse pentru acţiunile informative pe teritoriul ţării. Ambasadori-spioni Cât de importantă era România pe "frontul secret" în perioada imediat premergătoare celui de al Doilea Război Mondial ne-o dovedeşte faptul că înşişi şefii unor misiuni diplomatice ale marilor puteri sau implicat în acţiuni informative. Este cazul contelui Ottokar Czernin (1872-1932), ambasadorul Austro-Ungariei, precum şi al ambasadorului Germaniei, von dem Busche, care desfăşurau o intensă activitate de spionaj concretizată în coordonarea unor reţele de agenţi operativi şi de influenţare, având drept scop determinarea României de a intra în război de partea Puterilor centrale. Inventator sau spion ? În istoria aeronauticii, inginerul şi locotenentul Rodrig Goliescu (1882-1942) a rămas ca inventatorul "avioplanului", primul aparat de zbor cu fuselaj tubular, al cărui model a fost construit în 1909. În istoria spionajului Goliescu a rămas prin faptul că, presat de nevoi financiare (legate probabil de cheltuielile pentru realizarea invenţiei sale) a transmis ruşilor, printr-un intermediar, planuri de mobilizare ale armatei române. În tot cazul, Goliescu va ispăşi 12 ani la închisoarea Văcăreşti.
Spioni în România Au existat însă şi persoane, unele cu cetăţenie românească, care au spionat pentru Puterile Centrale, devenind astfel trădători. Una din cele mai abjecte figuri a fost Bernhardt Rosenthal, alias Bizon Rozescu care, după ce este condamnat pentru escrocherie, s-a aflat, începând din 1912, în slujba spionajului austro-ungar, întreţinând, se pare, relaţii şi cu cel rusesc. Ulterior, este racolat de spionajul german, activând şi ca delator.
IV. Primul război mondial De la "frontul secret" la cel planetar Perioada Primului Război Mondial a adus cu sine şi apariţia unor "superspioni", dintre care unii femei, a căror activitate a influenţat, adesea, substanţial, desfăşurarea evenimentelor sau, cel puţim aşa s-a crezut până la un moment dat. În tot cazul, şi "războiul secret", al spionilor a devenit mondial. ANTANTA MAREA BRITANIE Creat în 1909, "Military Intelligence" (MI5) avea drept scop iniţial protejarea Marii Britanii de infiltrările spionajului german. În acelaşi timp, s-a reuşit recrutarea unor spioni care au adus servicii importante efortului de război al Marii Britanii. Spionajul englez în lume Activitatea de spioană a Juliettei Hardy a dat loc la o adevărată "dramă sentimentală", murind împreună cu un agent german care se îndrăgostise de ea. Deosebit de activă s-a dovedit reţeaua "Doamna în alb", în cadrul căreia au acţionat agente ce s-au distins printr-un curaj ieşit din comun, cum a fost Marie Birkel. Deşi aliată a Marii Britanii, Rusia s-a numărat printre ţintele predilecţie ale spionajului englez. Unul dintre cei mai importanţi agenţi a fost Oswald Rayner (1889-1961), care se pare că fost cel care l-a împuşcat pe călugărul Rasputin, bănuit că ar fi agent german. Orientul a fost una din zonele în care spionajul englez a fost deosebit de activ, aici activând unii dintre "aşii" domeniului, Gertrude Margaret Lowthian Bell (1868-1926), prima femeie licenţiată în istorie la Universitatea Oxford şi una dintre primele femei arheolog şi ofiţer de informaţii. Scriitori-agenţi Marea Britanie a fost prima ţară care a folosit potenţialul unor oameni de cultură, scriitori în acţiuni informative, mai ales de influenţare. În 1914, este fondat aşa-numitul "Birou al propagandei de război", al cărui scop era de a desfăşura acţiuni de propagandă, de influenţare în favoarea intereselor politice ale Marii Britanii. Din acest organism, a cărui activitate a rămas multă vreme secretă, au făcut parte scriitori de prestigiu ai literaturii engleze şi universale, precum John Galsworthy, Joseph Rudyard Kipling, Arthur Conan Doyle. FRANŢA Activitatea informativă a Franţei în război a fost coordonată de "Biroul 2", precum şi de organismul "Siguranţei naţionale". Agente Tradiţia agenţilor – femei: Marthe Cnockaert (1892-1969) are posibilitatea să afle informaţii preţioase de la soldaţii aduşi aici de pe fronturile de război, mesajele sale cifrate ajutând efectiv armata franceză. Louise de Bettingnies (1880-1918) a condus o reţea de informatori foarte activă, iar Marthe Richer («Alouette») (1889-1949?) a fost distinsă, datorită serviciilor sale de agentă în diferite ţări, cu "Legiunea de onoare".
STATELE UNITE ALE AMERICII Activităţile contrainformative ale Statelor Unite s-au intensificat după intrarea ţării în război, concretizându-se mai ales în anihilarea numeroşilor agenţi, peste două sute, ai Germaniei. Spioane în America Cei mai mulţi dintre aceştia au fost… femei. Nora Connolly-O´Brien a acţionat ca spioană pentru Germania, ca protest faţă de politica engleză faţă de Irlanda. Activitatea de spioană a Mariei von Ladenburg a stârnit un adevărat scandal, dovedindu-se că avea relaţii cu însuşi ambasadorul Marii Britanii. PUTERILE CENTRALE GERMANIA Prin principalul organ de spionaj, aşa-numitul "IIIb", Germania a desfăşurat acţiuni de spionaj pe diferite meridiane ale lumii, potrivit ambiţiei sale de a deveni o "Mare putere spionajului". Spionajul german pe mapamond Statele Unite a fost ţara care s-a bucurat de cea mai mare atenţie din partea spionajului german. Spionajul german a fost activ şi în Franţa, unde a acţionat Schluga von Rastenfeld, (1841-1917) care a reuşit să procure chiar informaţii din Statul major francez. De o atenţie deosebită s-a bucurat Orientul, unde Germania a încercat să contracareze autoritatea Marii Britanii şi să provoace răscoale ale conducătorilor locali. "Domnişoara doctor" Cea care a fost denumită astfel, Elisabeth Schragmüller (1887-1940), a făcut din mai multe puncte de vedere "şcoală" în spionajul perioadei. După ce obţine un doctorat, devine una dintre primele femei care au ocupat un post de conducere într-un serviciu de informaţii şi totodată singura femeie - ofiţer din armata germană. Schragmüller se afirmă ca expertă în interogarea dezertorilor şi a prizonierilor de război. În 1915, înfiinţează, la Anvers, o şcoală pentru agenţii care urmau să fie trimişi în Franţa (o are ca elevă şi pe Mata Hari). Principiile activităţii informative pe care le-a transmis "elevilor" săi vor fi utilizate multă vreme în şcolile de spionaj. Cine a fost Mata Hari? Au existat opinii care pun la îndoială "mitul" lui Mata Hari, pe numele ei real Margaretha Geertruida Zelle (1876-1917), agentul H21, care ar fi fost cea mai importantă spioană a Germaniei în Franţa şi alte ţări. Chiar dintre ofiţerii germani de informaţii nu toţi sunt de acord că Zelle a fost o spioană cu rezultate pe măsura legendei născute în jurul ei. Privind calităţile sale artistice, chiar Zelle a declarat că singurul ei "merit" a fost acela că a dansat goală. Istoricul serviciilor de informaţii Philip Knightley consideră că, în ultimă instanţă, Z. nu a fost decât un ţap ispăşitor al conducătorilor militari şi politici ai vremii. Aşadar, un "mit al spionajului" mai puţin... ROMANIA
De la Viena la Bucureşti În timpul Primului Război Mondial (1914-1918), activitatea informativă a fost desfăşurată atât de structuri ale Marelui Cartier General (MCG), cât şi de Direcţia Poliţiei şi Siguranţei Generale care s-au bucurat de concursul a numeroşi agenţi civili, voluntari din convingeri patriotice. Agenţi români la Viena
Serviciul secret român a reuşit, încă înainte de intrarea României în război, 1916, să organizeze o reţea de informatori chiar în capitala imperiului Austro-Ungar, a cărei conducere aparţinea chiar ambasadorului român, Mavrocordat. Un aport deosebit l-a avut ataşatul militar al Legaţiei României, căpitanul Traian Stârcea, reţeaua sa cuprinzând aproximativ 50 de persoane, printre care diplomaţi, ataşaţi militari străini. Cea mai mare parte a membrilor acestei reţele, între care se numărau şi studenţi români la Viena, a fost arestată de contraspionajul austro-ungar, fiind eliberaţi în 1918. …în Transilvania, Banat, Bucovina O dată cu intrarea României în război (14/27 august 1916), spionajul românesc şi-a intensificat acţiunile. Maximilian Ronge, şeful spionajului austro-ungar, a recunoscut aportul informativ important pe care l-au avut patrioţii români în timpul ofensivei din Transilvania. Asemenea acţiuni i-au determinat pe mulţi români din armata austro-ungară să dezerteze. Este de menţionat şi activitatea grupului condus de Spiridon Boita la Braşov, numărând peste 200 de persoane, care purta numele de "Clubul spânzuraţilor", având în vedere că, în caz că erau capturaţi, aceasta era pedeapsa care îi aştepta. ...şi la Bucureşti După intrarea României în război, acţiunile serviciilor române de informaţii, care se bucurau de concursul populaţiei, au contribuit în mod real la organizarea ofensivei de la Mărăşeşti. Un succes deosebit al contrainformaţiilor româneşti l-a constituit identificarea, cu ajutorul unor agenţi strecuraţi în teritoriul ocupat de inamic, a spionilor inamici în România, ceea ce a dat posibilitatea anihilării activităţii lor. Agente Ca şi alte servicii de informaţii europene, şi cel românesc s-a folosit de "spionajul feminin". Una din aceste spioane a fost Tereza Colbeu. La arestarea sa, au fost găsite în gulerul de blană, pe care îl purta, documente informative. Dar cea mai importantă agentă a fost Maria Bălan care a transmis multă vreme informaţii deosebit de preţioase despre mişcările trupelor austro-ungare în Banat, acţionând sub numele de cod "B9". Despre Bălan, ziarul francez Paris Soir scria că a fost "regina spionajului", "o Mata Hari" autohtonă care "a adus imense servicii României". Trădătorii Din păcate, serviciul de contrainformaţii român s-a confruntat nu numai cu duşmanul din exterior, ci şi cu cel din interior. Este vorba de identificarea şi anihilarea unor agenţi care se puseseră în slujba spionajului Puterilor Centrale, acţionând, uneori, din posturi destul de înalte. Dintre agenţii în slujba spionajului austro-ungar, cel mai important a fost colonelul Victor Verzea, care, în calitate de şef al serviciilor poştale, încă din perioada neutralităţii României, a transmis inamicului, ambasadorului Czernin şi celui german, codul de descifrare a telegramelor, copii ale corespondenţei comandanţilor militari şi a oamenilor politici. Ca răsplată pentru serviciile sale, Verzea este numit de autorităţile de ocupaţie primar al Bucureştiului.
V.
Perioada interbelică
STATELE UNITE ALE AMERICII Încă din perioada interbelică, Statele Unite au devenit principalul obiectiv al spionajului sovietic desfăşurat de NKVD, GPU, KGB şi agenţia militară GRU, datorită ponderii politice a acestei ţări, ca şi faptului că aici putea fi "achiziţionată" tehnologie de înalt nivel. A fost folosită în special metoda constituirii unor reţele de agenţi, membri sau simpatizanţi ai Partidului comunist, aflaţi pe poziţii importante ale administraţiei americane, care au acţionat ca agenţi operativi sau de influenţare în favoarea URSS. Reţelele sovietice Harold M. Ware (1890-1935) a fost conducătorul reţelei care i-a purtat numele, cuprinzând persoane din diferite ministere ale administraţiei SUA (Departamentul pentru Agricultură, Departamentul pentru Justiţie, Departamentul de Interne) care au spionat pentru URSS, în anii '30 ai secolului XX. Partizan al colectivizării agriculturii în URSS, Ware lucrează o vreme în URSS, acţionând ulterior ca agent, dar şi militant pentru sprijinul economic american în favoarea "Ţării sovietelor". Din aşa-numita "reţea Mocase", deosebit de activi au fost Jack Soble, Boris Morros (1891-1963), un "agent complex" care a desfăşurat acţiuni de spionaj pentru URSS şi în Germania, Franţa, Elevţia, Austria, Japonia, Canada, devenit, în cele din urmă, agent dublu, lucrând şi pentru FBI. Cele mai multe din aceste "reţele" şi-au continuat şi intensificat activitatea şi timpul celui de al Doilea Război Mondial. Agente Metoda "spionajului feminin" a fost folosită de agenţiile sovietice în SUA. S-a detaşat Martha Dodd (1908-1990), fiica ambasadorului SUA în Germania, al cărei caz este unic în istorie: fiica îşi spionează chiar tatăl! Un alt caz deosebit a fost acela al Julietei Stuart Poyntz (1886-1937), spioană americană pentru URSS care, atunci când Stalin dezlănţuie "marea teroare", demască regimul sovietic, pe care îl consideră "corupt, criminal, ilegal", acesta fiind motivul pentru care a fost asasinată. JAPONIA Ambiţiile de Mare putere ale Japoniei au făcut ca şi acest stat să folosească spionajul împotriva unor state considerate ca potenţiali viitori adversari sau vizate de expansiunea niponă. Astfel Yoshitaro Amana (1899-?) a acţionat în cadrul aşa-numitulului "Plan Tanaka", vizând desfăşurarea de acţiuni de spionaj în vederea pregătirii invaziei în SUA. Cel care a fost numit "Lawrence al Manciuriei", Kenji Doihara , a organizat o amplă reţea de spioni în China şi a avut o contribuţie importantă la instaurarea "regimului marionetă" din Manciuko (Manciuria) în 1932. CHINA Datorită potenţialului său economic, China s-a aflat în atenţia spionajului unor Mari Puteri care vizau extinderea influenţei lor în acest spaţiu uriaş sau cucerirea sa. Intenţiile Uniunii Sovietice constau în crearea condiţiilor pentru instaurarea unui regim comunist în China. Şi aici "spionajul feminin" şi-a avut rolul său. Marie Picard, care a cules informaţii pentru URSS din tabăra naţionalistă a lui Cian Kai-Si, a sfârşit prin a fi executată din ordinul acestuia.
MEXIC Această ţară s-a înscris pe harta acţiunilor informative şi a asasinatelor politice datorită faptului că aici s-a desfăşurat episodul final al "cazului Troţki". Dizidentul sovietic era considerat de Stalin ca principalul său duşman, astfel încât a ordonat serviciilor de spionaj sovietice să organizeze asasinarea sa. ROMANIA În contextul din ce în ce mai tensionat al perioadei interbelice, România, care prezenta un interes deosebit datorită poziţiei sale geo-strategice şi a rezervelor de materii prime, a trebuit să treacă la modernizarea serviciilor sale de informaţii pentru a putea face faţă provocărilor datorate activităţii din ce în ce mai intense a spionajului străin. După încheierea războiului, Marele Stat Major şi-a reorganizat structurile sale de informaţii şi contrainformaţii care vor funcţiona sub titulatura Secţiei a II-a, ale cărei sarcini erau cunoaşterea evoluţiei fenomenului militar internaţional, sesizarea tuturor pericolelor care puteau afecta, într-o forma sau alta, independenţa, suveranitatea şi integritatea teritoriala a României. Serviciul de informaţii civil a funcţionat sub diverse titulaturi pentru ca, din 1939, să poarte denumirea de Serviciul Special de Informaţii, cuprinzând Secţia I Informaţii-Externe (condusă personal de Mihail Moruzov şi apoi de Eugen Cristescu) şi Secţia a II-a Contrainformaţii. "Agentura lui Moruzov" Întemeietorul Serviciul secret român, Mihail Moruzov, a fost promotorul unor eficiente metode, între care recrutarea şi exploatarea unei reţele de informatori. Între "colaboratorii" săi s-au numărat diplomaţi acreditaţi în România, pe care i-a atras prin mijloace pecuniare sau "contraservicii". Între persoanele care au acceptat să colaboreze cu serviciul de informaţii s-au aflat şi unele personalităţi politice şi culturale, cum a fost Martha Bibescu (1889-1973), Mircea Eliade.
VI. Al doilea război mondial Spioni pentru democraţie "Frontul secret" s-a suprapus, dar uneori l-a depăşit pe acela din tranşee, influenţându-l, în anumite momente, în mod decisiv. Se poate afirma că unul din motivele pentru care Aliaţii au câştigat cel de al Doilea Război mondial a fost acela că au reuşit să iasă învingători şi în "războiul spionilor", după ce avantajul a alternat. Aliaţii Înţelegând, după experienţa Primului Război Mondial, că victoria este, în mare măsură, determinată de acţiunile informative, de influenţare şi sabotaj, statele din Alianţa antifascistă şi-au mobilizat forţele, potenţialul uman şi cel tehnic pentru câştigarea "războiului secret". Spioni SIS Dispunând de o experienţă bogată şi de agenţi şi colaboratori calificaţi, cele două agenţii, care acţionau în cadrul serviciului de informaţii britanic (MI5, MI6), au acţionat prin activităţi de spionaj în diferite "puncte fierbinţi" ale "hărţii războiului", uneori prin metode de mare ingeniozitate. Amy Pack Thorpe ("Cynthia") (1910-1963), soţia ambasadorului Marii Britanii la Washington, supranumită "Mata Hari a celui de-al doilea Război Mondial", a reuşit, folosindu-şi farmecele, să obţină de la diplomaţi italieni codurile comunicărilor marinei acestor ţări, ceea ce a favorizat, ulterior, debarcarea Aliaţilor în Africa de nord.
Practica agenţilor dubli a fost folosită cu succes de SIS. Unul din cei mai importanţi a fost Duşan Popov (1912-1981). Furnizează informaţii "fabricate" de această agenţie, dar plauzibile. În schimb, află de la germani informaţii strategice de mare importanţă pentru Anglia în război. Acţionând şi în SUA, Popov intră în posesia unor date despre interesul japonezilor pentru baza navală de la Pearl Harbour, dar şeful FBI , J. Edgar Hoover, nu-şi informează superiorii, din motive rămase necunoscute. Agenţii şi agentele SOE În 1940, premierul Winston Churchill ia iniţiativa înfiinţării agenţiei "Special Operations Executive" (SOE). Misiunea sa era de a sprijini acţiunile de spionaj şi sabotaj în spatele liniilor inamice. O bună parte a agenţilor SOE au fost femei. Organizatoarea secţiunii de spioane din SOE a fost Vera Maria Atkins (Rosenberg) (1908-2000), născută în România şi considerată "cea mai importantă agentă secretă din cel de-al Doilea Război Mondial". Printre cele mai importante agente SOE care au desfăşurat acţiuni pe continent, se numără Virginia Hall, "cea mai periculoasă dintre spioanele Aliaţilor", prinţesa de origine indiană Noor Inayat Khan (1914-1944). Scriitori Nou este faptul că unii din aceşti scriitori au fost promovaţi în posturi de conducere ale serviciilor de informaţii, reuşind, în felul acesta, să intre în posesia unor informaţii pe care le vor folosi în conceperea unor romane de spionaj, gen ce va cunoaşte o afirmare deosebită în perioada postbelică. Unele dintre metodele de spionaj şi diversiune pe care le-a imaginat Ian Lancaster Fleming (1908-1964) sunt la fel de ingenioase ca şi acelea din romanele sale care îl au ca erou principal pe James Bond. Spioni în Anglia Serviciile de informaţii britanice au trebuit să desfăşoare şi o adevărată "vânătoare de spioni" pe propriul său teritoriu. Pare ciudat, dar, în afara capturării unor agenţi pentru Germania, cum a fost Vera Chalbur (1912-?), au fost identificaţi spioni care lucrau şi pentru... aliatul Marii Britanii, URSS: bancherul Nathaniel Rotschild (1910-1990), Arthur Wynn (1910-2001), ambii acţionând pentru recrutarea unor agenţi în mediul studenţesc. Franţa Cea mai mare parte a acţiunilor de spionaj şi sabotaj franceze s-au desfăşurat pe propriul teritoriu, ocupat de Germania, în cadrul mişcării de Rezistenţă, în confruntarea cu redutabilele agenţii ale Gestapoului şi Abwehrului. Eroi ai Rezistenţei Celebra dansatoare, actriţă şi cântăreaţă Josephine Baker (1906-1975), după ce primeşte cetăţenia franceză, în 1939, şi-a oferit colaborarea Serviciului francez de contrainformaţii, având sarcina de a strânge date în timpul turneelor întreprinse în Germania, Franţa ocupată şi în alte ţări. Trădătorii La polul opus s-au situat două agente care au adus mari prejudicii Rezistenţei, contribuind direct la capturarea unor combatanţi ai acesteia. Infiltrată de Gestapo în conducerea mişcării de Rezistenţă, Lydie Bastien (1922-1993), îl trădează pe Jean Moulin. După Eliberare, Bastien se implică în diferite afaceri veroase, fiind denumită "diabolica". A murit otrăvită, probabil, de către unul dintre complicii săi. După ce este capturată de Gestapo, Mathilde Carre (1908-1970), numită şi "Pisica", acceptă să devină agentă dublă. Informaţiile furnizate germanilor au dus la distrugerea unor reţele ale Rezistenţei. Agenţi pentru URSS Deşi Franţa făcea parte din aceeaşi tabără cu URSS, spionajul sovietic a recrutat o serie de agenţi, între care omul politic Pierre Cot (1895-1977), demascat după război, şi pe însuşi conducătorul Partidului
comunist francez, Jacques Duclos (1896-1975), care informează URSS despre potenţialul militar al Franţei. După război este demascat şi arestat temporar.
VII. Al doilea război mondial URSS Alături de efortul de război, Uniunea Sovietică, prin principalele sale agenţii, GPU, NKVD, GRU, a fost deosebit de activă şi pe "frontul secret", nu numai împotriva adversarilor Aliaţilor, ci chiar şi a statelor aparţinând acestora, mai ales a Statelor Unite, unde s-a iniţiat obţinerea de informaţii tehnologice, mai ales din domeniul atomic. Harta spionajului sovietic În Statele Unite, agenţii sovietici au acţionat mai ales sub acoperire diplomatică, principalul lor scop fiind de a obţine informaţii referitoare la "Proiectul Manhattan", consacrat obţinerii bombei atomice ("Operaţiunea Enormoz"). Mihail Mukassei (1907-2008), împreună cu soţia sa, acţionează în "cetatea filmului" american, Hollywood, întreţinând relaţii cu actori, regizori şi scriitori proeminenţi (Theodore Dreiser, Charlie Chaplin, Walt Disney). Actriţa Olga Cehova (1897-1980), nepoată a marelui scriitor rus Cehov, numită "regină neîncoronată a spionajului sovietic", reuşeşte să contacteze unele vârfuri ale ierarhiei Reich-ului, scopul ei principal fiind acela de a transmite informaţii despre planurile germane de atacare a Uniunii Sovietice. Desigur, cea mai importantă personalitate a spionajului în Japonia şi a celui sovietic, în general, a fost Richard Sorge (1895-1944), care acţiona sub acoperirea de jurnalist şi conducea o "reţea" internaţională. Reuşeşte să se infiltreze în Ambasada Germaniei, iar, pe 28 decembrie 1940, Sorge a trimis la Moscova primul avertisment despre un posibil atac nazist, urmat de altele, dar, ca şi în cazul altor spioni pentru URSS, Stalin nu îi acordă importanţă. De fapt, cea mai importantă reuşită a lui Sorge a fost obţinerea informaţiei după care, în acel moment, Japonia nu va ataca URSS, căci nu putea face faţă unui război pe două fronturi. Agenţi cu misiuni speciale ...au fost acei spioni sovietici care au acţionat în mai multe ţări, având însărcinări multiple. Unul dintre aceştia a fost Pavel Anatolievici Sudoplatov (1907-1996). În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, conduce o unitate specială care organizează operaţiuni de asasinate şi sabotaje împotriva trupelor germane. Autobiografia sa, "Special Tasks", oferă, între altele, informaţii despre savanţii din cadrul "Proiectului Manhattan" care au furnizat informaţii despre producerea bombei atomice, unele dintre ele controversate. "Orchestra Roşie" Această denumire, care a fost dată de Gestapo ("Rotte Kapelle"), are un caracter generic, referindu-se la diferite grupuri de spioni care acţionau în teritoriile ocupate de Reich în cursul celui de al Doilea Război Mondial, pentru statele Aliaţilor. Cel mai important grup acţiona în principal pentru URSS, mai ales prin transmiterea de informaţii de mare utilitate provenind din Germania, Franţa, Olanda şi Elveţia. 117 membri ai "Orchestrei Roşii", între care şi femei, au fost arestaţi de Gestapo, cei mai mulţi fiind executaţi prin decapitare. În Germania, cei mai importanţi agenţi erau Arvid Harnack (1901-1942), împreună cu soţia sa, Mildred, Harro Schulze-Boysen. Mai nou, s-a considerat că una dintre sursele "Orchestrei Roşii" în Germania a fost însuşi... Martin Bormann ! În Elveţia, şeful "reţelei" a fost Rudolf Roessler ("Lucy"), (1897-1962), care a obţinut informaţii despre "Operaţiunea Barbarossa", invadarea URSS de către armata Reichului, cărora Stalin nu le-a acordat importanţă.
STATELE UNITE ALE AMERICII Abia după înfiinţarea "Oficiului de servicii strategice" (OSS), în 1942, deci după intrarea ţării în război, SUA se angajează direct în "războiul secret". Atribuţiile OSS erau de a colecta informaţii despre activitatea agenturilor de spionaj străine şi de a preîntâmpina actele de sabotaj în SUA. Spionajul american În ceea ce priveşte propriile acţiuni de spionaj, este de menţionat din nou implicarea unui scriitor, marele romancier Ernest Hemingway (1899-1961), care a acţionat pentru serviciul de informaţii al marinei americane (ONI). Contraspionajul …a acţionat atât împotriva agenţilor şi "reţelelor" germane din interior, cât şi a unor spioni autohtoni care s-au pus în slujba unor puteri străine. Din una din aceste reţele ar fi trebuit să facă parte George John Dasch (1903-1992), care, împreună cu alţi agenţi (Ernest Peter Burger, Heinrich Harm Heink, Richard Quirin), sunt debarcaţi de pe un submarin la Long Island (New York), în cadrul "Operaţiunii Pastorius", care prevedea organizarea de acţiuni de spionaj şi sabotaj pe teritoriul SUA. Diplomatul Alger Hiss (1904-1996) a informat despre rezultatul unor importante reuniuni internaţionale, Dumbarton Oaks (1944) şi San Francisco din 1945, care definitivează Carta ONU. Dar au fost descoperiţi agenţi chiar în interiorul OSS, cum a fost Maurice Hyman Halperin (19061995) din "reţeaua Golos". Dar, în mod cu totul surprinzător, se pare că agentul pentru URSS cu cea mai înaltă poziţie a fost consilierul preşedintelui F.D. Roosevelt, Harry Lloyd Hopkins (1890-1946). "Spioni atomici" Dobândirea "secretelor atomice", referitoare la fabricarea armei nucleare din cadrul "proiectului Mannhatan" a fost sarcina principală a spionajului sovietic în Statele Unite, căci aceasta oferea Moscovei posibilitatea de a echilibra balanţa politicii mondiale şi de a accede la postura de "Mare putere". "Operaţiunea Enormoz", cum a fost denumită acest demers, a avut, în cea mai mare parte a sa, succes, ceea ce a făcut ca URSS să "economisească" ani buni pentru fabricarea armei atomice. Principalul agent care a furnizat URSS planul bombei atomice a fost Ted Hall (1925-1999), dar şi alţi "spioni atomici", dintre care cei mai mulţi erau angajaţi direct în "proiectul Mannhatan", au avut o contribuţie substanţială. O adevărată "bombă" a constituit-o ştirea din 1945 că "părintelui bombei atomice", Robert J. Oppenheimer (1904-1967), i s-a interzis accesul la "informaţii clasificate" din acest domeniu al cercetărilor, pentru că ar fi pus la dispoziţie spionajului sovietic o serie de date secrete. "Cazul soţilor Rosenberg" a fost probabil cel mai spectaculos dintre cele ale "spionilor atomici", deoarece a făcut obiectul unei campanii internaţionale de protest împotriva condamnării lor la moarte, orchestrată de Moscova. Totuşi sentinţa nu a fost anulată, dovadă că Statele Unite nu erau dispuse la nici un fel de concesie în domeniul atât de important al "spionajului atomic". Era însă prea târziu... De la "Cicero" la "Operaţiunea Autonomus" Puterile Axei GERMANIA Dispunând de un complex de servicii de informaţii, dintre care, cel al armatei, Abwehr, s-a distins în ceea ce priveşte spionajul, iar Gestapoul şi alte structuri poliţieneşti, în cel al contrainformaţiilor, Germania a avut, ca şi în prima parte a războiului, iniţiativa pe "frontul secret", dar treptat a fost depăşită de serviciile Aliaţilor, mai ales atunci când acestea si-au conjugat acţiunile. Spioni străini pentru Germania
Unii din cei mai importanţi agenţi ai Germaniei aparţineau altor naţionalităţi, fiind recrutaţi sau oferindu-şi serviciile din considerente pecuniare. Este, spre exemplu, cazul turcului Elyesa Bazna (1904-1970) care, ca valet al ambasadorului Marii Britanii la Ankara, din octombrie 1943, a fotografiat documente secrete din cadrul misiunii, transmise în schimbul unor mari sume de bani ( a fost cel mai bine plătit spion din istorie până în acel moment) unui ataşat al Ambasadei Germaniei, Ludwig Moyzisch care i-a dat numele de cod de "Cicero". Deşi de origine evreiască, prinţesa Stephanie Hohenlohe (1891-1972) a spionat pentru Germania în Statele Unite, însuşi preşedintele Franklin D. Roosevelt considerând-o o agentă "mai periculoasă decât o mie de bărbaţi. Agenţi din convingere Documente desecretizate în ultima vreme au dovedit că diplomatul Fritz Kolbe (1903 - 1971) a fost "cel mai important spion al celui de al Doilea Război Mondial Tot din considerente de autentic patriotism, au acţionat pentru Aliaţi actriţa Marlene Dietrich, ca agentă de influenţare, precum şi diplomaţii Rudolf von Schlieha (1897-1942) şi ofiţerul Hans-Thilo Schmidt (1888-1943), care a transmis informaţii importante privind sistemul criptografic german, ceea ce va oferi posibilitatea "spargerii" maşinii de cifrat "Enigma", plătind cu viaţa aceste acţiuni. JAPONIA "Reţeaua TO" ...era formată de diplomaţi japonezi acreditaţi în diferite ţări neutre, dar şi în SUA, care au transmis informaţii de mare importantă strategică, acţionând, de asemenea, ca o "coloană V" în acestea. Unul din cei mai activi agenţi japonezi a fost diplomatul Hiroshi Osima, care, fără să ştie că codul diplomatic japonez fusese "spart" de americani, a transmis informaţii pentru Germania, astfel încât el a devenit, involuntar, cum arăta generalul american George Marshall, "principala sursă a noastră de informaţii despre intenţiile lui Hitler în Europa" ROMANIA "Operaţiunea Autonomus" "Operaţiunea" avea drept scop stabilirea de contacte cu opoziţia politică pentru pregătirea ieşirii României din Axă: stabilirea de legături cu grupul lui Iuliu Maniu şi mijlocirea tratativelor pe care urma să le poarte mareşalul Ion Antonescu în acelaşi scop. De asemenea, "Operaţiunea Autonomus" a avut drept scop intoxicarea Berlinului în legătură cu "Operaţiunea Bodyguard" consacrată inducerii în eroare a germanilor în legătură cu locul debarcării Aliaţilor pe continent. OSS în România Spre sfârşitul războiului, agenţia americană OSS şi-a continuat operaţiunile în România, mai ales în ceea ce priveşte contracararea pericolului comunizării ţării. Frank Gardiner Wisner (1909-1965) îl sfătuieşte pe regele Mihai I să plece în exil. După ce părăseşte România, Wisner este încadrat în CIA şi participă la iniţierea unor acţiuni cum ar fi planul de realizare a unui tunel la Berlin pentru spionarea autorităţilor sovietice şi obţinerea textului raportului secret prezentat de N.S. Hruşciov la congresul XX al PCUS (1956). Românii pe "frontul secret" Printre colaboratorii profesorului Alexander Eck trimis de "Intelligence Service" britanic, sub acoperirea de ziarist, în vederea organizării de acţiuni informative şi de influenţare în ţara noastră (este arestat în 1944), s-au aflat fraţii Mihai şi Gheorghe Tomaziu, pictor, artista Ella Cancicov, scriitorul Mihnea Gheorghiu. Principalul agent SOE în România a fost Gogu Constantinescu, contribuind la pregătirea sabotajelor la sondele petrolifere din Valea Prahovei. …şi agente
Asemenea altor artiste şi Maria Tănase, "privighetoarea cântecului popular românesc", s-a implicat în acţiuni informative. Sunt documentate relaţiile dintre ea şi Eugen Cristescu, şeful Serviciului Secret de Informaţii, căruia cântăreaţa i-a facilitat schimbul de informaţii cu o serie de diplomaţi americani. La un moment dat, Maria Tănase a fost arestată pentru spionaj în favoarea britanicilor, fiind acuzată că ar fi conlucrat cu reţeaua condusă de "Rică" Georgescu, dar probele împotriva ei sunt considerate inconsistente. Prinţesa Catherine Olympia Caradja (1893-1993) acţionează în secret pentru salvarea paraşutiştilor americani lansaţi în România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial ("Operaţiunea Tidal Wave"), ascunzându-i la proprietatea sa şi în spitale, motiv pentru care a fost numită "îngerul din Ploieşti". Spioni germani O figură aparte a spionajului german din România a fost Artur Tester (1895-1944), actor şi autor. În iunie 1940, vine la Bucureşti şi îşi continuă propaganda antibritanică. A fost implicat în racolarea agentului "dr. Ecko" (Constantin Bursan) şi stabilirea legăturilor acestuia cu rezidenţa engleză de spionaj pentru România. După 23 august 1944, încercând să se refugieze din România, Tester este împuşcat mortal. În opinia unor autori (Jacques de Launay), Tester ar fi fost "unul dintre marii spioni ai secolului nostru". În ultima vreme, s-a făcut supoziţia că soţia scriitorului Octavian Goga, Veturia, ar fi spionat pentru germani. S-a spus chiar că poate fi considerată "privighetoarea lui Hitler", dar sursele documentare pentru această ipoteză nu au fost indicate. Războiul Rece dintre KGB şi CIA URSS Pe prima pagină a manualului Istoria spionajului sovietic era tipărit cu litere majuscule: "Spionajul capitalist raportează istoria, noi o creăm". Sarcina principală a KGB, ca şi a serviciului militar de informaţii (GRU), a fost furnizarea de date forurilor politice superioare ale URSS, mai ales în domeniul tehnologic, care a devenit prioritar, scop care putea fi realizat doar prin "măsuri active", îndreptate mai ales împotriva "principalului adversar", cum erau considerate Statele Unite, ceea ce a dus la o confruntare directă, un adevărat "război secret" cu agenţiile americane, CIA şi FBI, dar şi a altor servicii de informaţii occidentale şi nu numai… Dezvăluirile "arhivei Mitrohin" Unul dintre cel mai importante izvoare pentru cunoaşterea activităţilor multiple desfăşurate de spionajul sovietic l-a constituit aşa-numita "Arhivă Mitrohin", care conţinea documente copiate de şeful arhivei KGB şi publicate, după trecerea sa în Occident, în 1992. O galerie de spioni "glorioşi" Se poate spune că agenţii, ofiţerii KGB, care au desfăşurat diferite activităţi informative în Occident, s-au numărat printre cei mai calificaţi şi mai competenţi agenţi din întreaga istorie a spionajului, fiind consideraţi ca "glorioşi", iar portretele unora dintre ei se află la loc de cinste în sediul de la Liubianka. Unul dintre cei mai importanţi agenţi specializaţi în racolarea de spioni pentru URSS a fost Konon Molody (1922-1970), aflat la conducerea "reţelei Portland" din Marea Britanie, din care au făcut parte agenţi ce au mijlocit transmiterea de informaţii vitale. Foarte activi s-au dovedit toţi acei agenţi sovietici care s-au ocupat de racolarea şi activitatea membrilor aşa-numitului "grup de la Cambridge", acţiune de "vârf" a spionajului sovietic. SUA
În mod paradoxal, CIA (Central Intelligence Agency) este un serviciu secret "tânăr", fiind înfiinţat în 1947, cu scopul de a face faţă provocărilor "Războiului Rece" şi mai ales confruntărilor cu KGB, deci menit să afirme supremaţia SUA şi pe "frontul secret". Dar cum SUA se confruntau şi cu un "război secret" intern şi activităţile contrainformative ale FBI (Federal Bureau of Investigation), concretizate în "vânătoarea de spioni" pe propriul teritoriu, au trebuit să devină din ce în ce mai intense. A pierdut CIA "războiul spionilor" ? KGB, a devenit principalul adversar, cu care a purtat un adevărat "război al spionilor", cum a fost calificat chiar de presa americană, această confruntare având repercusiuni reale în politica internaţională din timpul "Războiului Rece". La o analiză generală, cel puţin în ceea ce priveşte desfăşurarea de acţiuni informative în URSS de către spioni americani, CIA nu a reuşit să fie la fel de activă precum KGB. De fapt, cei mai importanţi agenţi CIA pe teritoriul URSS au fost… sovietici. "Cârtiţele" Pe de altă parte, CIA şi FBI au fost implicate într-un "război intern", reuşind, cu destulă greutate, să anihileze trădători chiar din interiorul său, aşa-numitele "cârtiţe". După ce demisionează din CIA, Philip Agee (1935-2008) devine agent de influenţă pentru KGB. Cea mai importantă cârtiţă din CIA a fost Aldrich Ames, care a transmis către KGB informaţii ce au dus la compromiterea a 100 de operaţiuni ale CIA peste hotare şi la executarea a 10 agenţi SUA din interiorul serviciilor de informaţii sovietice. Robert Hanssen a fost cea mai importantă "cârtiţă" din interiorul FBI timp de 21 de ani, până în 2001, motivaţia sa fiind de natură financiară. "O istorie întunecată" În ultimă instanţă, operaţiunile secrete desfăşurate de CIA au fost destul de asemănătoare cu cele ale KGB, unele dintre ele putând fi calificate, cum de altfel au şi făcut-o o serie de analişti, drept "murdare". Chiar imediat după război, a fost desfăşurată "operaţiunea Paperclip", care avea drept scop recuperarea şi aducerea ilegală în SUA a unor cercetători germani, chiar dacă unii puteau fi calificaţi drept criminali de război. Există de asemenea bănuieli că şi CIA ar fi desfăşurat experimente medicale asupra unor opozanţi, dar şi a unor militari americani. De unde se vede că "scopul scuză mijloacele"… "Războiul Rece" cultural Şi cultura a fost considerată ca aparţinând "frontului secret". Astfel, CIA a luat iniţiativa înfiinţării, în 1950, a "Congresului pentru libertatea culturală". Cel mai important program a fost acela consacrat "Capodoperelor secolului XX". Printre autorii promovaţi de un asemenea program s-au numărat Orwell, Djilas, Stravinsky sau Schoenberg. În acelaşi timp, FBI a conceput o listă de intelectuali, artişti din SUA, ca şi din alte ţări, suspectaţi de simpatii comuniste, pe care s-au aflat ani de zile personalităţi ca Steinbeck, Brecht, Marilyn Monroe, Frank Sinatra, Charlie Chaplin, dar şi Pablo Picasso sau Albert Einstein.
VIII. „Arma secretă” a Războiului Rece: „Operaţiunea Romeo” Perioada "Războiului Rece" a adus cu sine o serie de restructurări şi în ceea ce priveşte ponderea protagoniştilor "frontului secret".
MAREA BRITANIE Sinuciderea unui agent Această modificare a fost evidentă mai ales în ceea ce priveşte serviciile de informaţii/contrainformaţii britanice, MI5 şi MI6. Astfel, numărul şi eficienţa agenţilor care activau pentru Albion s-au diminuat simţitor. Este drept că printre ei s-au numărat personalităţi ilustre, cum a fost David Cornwell, care, sub pseudonimul de John Le Carré s-a afirmat ca autor de romane de spionaj. Este adevărat că spionajul englez a beneficiat de "serviciile" unor agenţi dubli sovietici, cum a fost colonelul Oleg Penkovski din GRU care, deziluzionat de sistemul sovietic, îşi oferă colaborarea spionajului britanic. Spionaj la cel mai înalt nivel Mai activ a fost contraspionajul britanic, cu atât mai mult cu cât a trebuit să facă faţă, e drept cu destulă întârziere, unei ofensive la "cel mai înalt nivel", deci în cadrul unor ministere, instituţii-cheie ale statului. Abia după 1980 sunt puse în circulaţie informaţii după care însuşi directorul serviciului MI6 în perioada 1956-1965, sir Roger Hollis (1905-1973) a fost agent al spionajului sovietic. La "cel mai înalt nivel" au acţionat şi membrii aşa-numitului "grup de la Cambdridge" (Anthony Blunt,Guy Burgess,John Cairncross, Donald Maclean, Harold Philby). "Bunicuţa-spioană" O figură aparte între agenţii care au acţionat pentru URSS în Marea Britanie, este aceea a Melitei Norwood (1912-2005), probabil unul din cei mai longevivi spioni din istorie, fiind activă în perioada 1937-1981. Se pare că într-adevăr ea a acţionat din considerente ideologice şi dezinteresat. FRANTA Şi serviciile de informaţii franceze (SDECE,DST) nu au mai cunoscut gloria de altă dată, cele mai importante "realizări" ale lor concretizându-se în acţiuni de diversiune în fostele colonii din Asia de sud-est, Algeria ori de suprimare sau sprijin faţă de unii lideri din "lumea a treia", în funcţie de interesele franceze. Ministrul-spion Desigur, cel mai mare "scandal de spionaj" a fost legat de demascarea lui Charles Hernu (19231990), fost ministru al Apărării, agent KGB în perioada 1981-1985. Incriminarea sa "post mortem" s-a produs în 1992, prin dosarul pe care l-a pus la dispoziţie un alt spion în Franţa, Mihai Caraman, la acea dată şeful Serviciului de Informaţii Externe al României. Spionaj german-german Agenţia de spionaj al RD Germane, STASI, condusă de Markus Wolf, a reuşit de asemenea să penetreze cele "mai înalte nivele" ale politicii vest-germane. Între exemplele "celebre" se numără acela al însuşi primulului preşedinte al Biroului pentru apărarea constituţiei, Otto John (1909-1997), care, la un moment dat, trece în RD Germană. Dar se pare că cei mai periculoşi spioni pentru RD Germană au fost…femei, racolate, cum vom vedea, prin aşa-numita "operaţiune Romeo" desfăşurată de STASI. AUSTRIA
Viena-"capitală a spionajului" Caracterizarea nu este exagerată, datorită nu numai faptului că instituţiile sale au fost penetrate de agenţi atât din Est, cât şi din Vest, dar şi aceluia că ea a devenit un "front" al spionajului, mai ales că aici se aflau sediile unor importante organizaţii internaţionale. ISRAEL
Înfiinţată în 1951, agenţia de informaţii şi operaţii speciale ("acţiuni sub acoperire") a Israelului, Mossad, a început prin acţiuni de identificare a criminalilor nazişti vinovaţi de declanşarea Holocaustului. În tot cazul, Mossad a devenit una din forţele importante şi de temut pe "frontul secret", acţionând, în ultima instanţă, la nivel global şi beneficiind de concursul unor şefi de serviciu şi agenţi de elită. Spioane legendare Dintre cele care au acţionat în statele arabe, a devenit o adevărată figură legendară Shula Cohen. În anii '50 ai secolului XX, ea organizează o reţea de spioni care transmit informaţii cu caracter militar din Liban şi Siria. O altă "legendă" a Mossad a fost Yehudit Nessyahu (1925-2003) care, în 1960, face parte din echipa însărcinată cu capturarea în Argentina şi transportarea în Israel a medicului nazist Adolf Eichmann, care jucase un rol important în deportarea şi suprimarea persoanelor din lagărele de exterminare germane în al Doilea Război Mondial. Iubita lui "Che" Guevara În perioada în care "Che" şi conducătorul revoluţiei cubaneze, Fidel Castro, nu erau încă consideraţi ca acoliţi necondiţionaţi ai Moscovei, KGB, în colaborare cu STASI, o trimit pe Tamara Bunke (1937-1967) pentru a-i spiona pe cei doi. Tamara devine amanta lui "Che" căruia îi împărtăşeşte soarta fiind, ca şi acesta, ucisă în Bolivia. "Lista" lui Markus Wolf Unul din cele mai importante "merite" ale STASI şi ale conducătorului său, Markus Wolf, "omul fără faţă", a fost perfecţionarea spionajul feminin, transformându-l într-o adevărată "armă" a "războiului secret", deci a Războiului Rece, aşa-numita "operaţiune Romeo" . A fost format un "corp" de agenţi specializaţi în seducerea şi exploatarea informativă a unor femei care lucrau în ministere, instituţii guvernamentale de prim rang din RF Germania. Spionii români "fac să tremure NATO" Acest titlu este inspirat, de fapt, de titlul unui volum apărut în Franţa, care se ocupă de activitatea în această ţară a unei reţele de spioni români condusă de agentul român Mihai Caraman (Pierce Accoce, Daniel Pouget, Le réseau Caraman; 13 Roumains font trembler l'OTAN, Paris, 1972) "Diamantul cel mai de preţ" Organizarea şi activitatea spionajului român, cel puţin până la începutul anilor ´60, a fost rezultatul conducerii sale de către agenţi KGB şi GRU, Gheorghe Pintile (Pantiuşa), Alexandru Nicolschi, care, în perioada interbelică, fuseseră trimişi ca spioni în România, Nikonov Serghei, în anii ´30, rezidentul şef sovietic în România. Ofensiva spionajului românesc În 1972, s-a înființat Departamentul de Informaţii Externe al României (DIE), din cadrul Consiliului Securităţii Statului. Înfiinţarea acestei agenţii a fost legată, în principal, de defectarea generalului Ion Mihai Pacepa, şef adjunct al Departamentului de Informaţii Externe, ceea ce a dus la epurarea şi reorganizarea întregii activităţi de informaţii externe. "Măsurile active" ale Securităţii Dintre "măsurile active" au făcut parte acţiuni de dezinformare/ manipulare, vizând o serie de personalităţi ale exilului şi bisericii româneşti (este de amintit înfiinţarea unor pseodo-asociaţii ale acestora, cum a fost ACIER sau infiltrarea agentului Silviu Craciunas în Asociaţia Culturală a Românilor din Anglia). S-a trecut însă şi la folosirea unor metode dure, care mergeau de la răpiri (cazul lui Oliviu Beldeanu, conducătorul grupului care a atacat Legaţia României de la Berna, Traian Puiu sau al
turcologului Aurel Decei), chiar la pregătirea unor asasinate, cum au fost cele îndreptate împotriva dizidenţilor români Paul Goma sau Virgil Tănase, dar şi a unor agenţi români care defectaseră (Ion Iacobescu, Ion Mihai Pacepa). Spionajul românesc pe meridianele lumii Una dintre ţintele predilecte ale spionajului românesc a fost Franţa, mai ales prin activitatea lui Mihai Caraman, care, din 1960, reuşeşte să constituie o reţea de "corespondenţi", agenţi care transmiteau informaţii din cadrul ministerelor de Externe, Apărării, Finanţe ale Franţei, dar şi din birourile NATO care funcţionau în acea perioadă la Paris. 13 români care au făcut parte din "reţeaua Caraman" au produs pagube serioase alianţei nord-atlantice, reuşind chiar "să zdruncine" organizaţia. Într-adevăr, între aceste documente se aflau şi unele referitoare la planurile de atac şi apărare ale NATO, precum şi schema infrastructurilor organizaţiei până în 1985. Una dintre cele mai importante acţiuni ale spionajului românesc s-a desfăşurat în R.F. Germania, unde, prin intermediul unor diplomaţi români de la Bonn, s-a organizat "capacitarea" celui mai periculos terorist al vremii, Ramirez Sanchez, alias Carlos ("Şacalul") în vederea organizării unui atentat împotriva sediului redacţiei româneşti a postului de radio Europa Liberă. În Elveţia, spionajul românesc a fost activ de timpuriu prin acţiunile lui Solvan Viţianu, însărcinat, între altele, să descopere eventualele conturi ale Anei Pauker. "Spionajul diplomatic" În Ministerul de Externe a existat o adevărată "armată invizibilă", ca să folosim expresia celui care a condus o vreme spionajul românesc, Ion Mihai Pacepa, coordonată "din umbră" de CIE/DIE. Asemenea "agenţi sub acoperire" se aflau la toate eşaloanele diplomaţiei româneşti, începând de la nivelul ambasadorilor. Nici organizaţiile internaţionale, ONU, UNESCO nu au scăpat atenţiei Securităţii. "Defectorii" Cel mai important defector român, generalul Ion Mihai Pacepa (al cărui rol rămâne, de altfel, controversat…), nu a fost nici primul, nici ultimul defector român, în afară de el existând peste 20 de agenţi care au ales această cale, destul de periculoasă dat fiind că ei erau puşi sub urmărirea Securităţii care viza chiar suprimarea lor. Fereşte-mă, Doamne, de prieteni… "Operaţiunea Baikal", prevedea ca agenţii KGB din ţările socialiste urmau să racoleze şi să infiltreze în ţările socialiste "agenţi sub steag străin", provenind din Vest, care urmau să spioneze. "Operaţiunea Progress", iniţiată de Andropov în 1968, avea sarcina de contracarare a "greşelilor ideologice" şi trecerea, de asemenea prin agenţi sovietici infiltraţi la vârf, la acţiuni de "combatere" a lor. România s-a bucurat însă de atenţia specială a KGB/GRU prin aplicarea, încă din 1969, a "Planulului Dnestr" vizând înlocuirea lui Ceauşescu. A fost conceput "Planul M", care prevedea măsuri de rezistenţă în cazul unei invazii, dar şi acesta a fost cunoscut de către sovietici mai ales datorită acţiunii unor persoane de rang înalt din conducerea armatei care, în cele din urmă, au fost anihilate de contraspionajul românesc.
IX. „Războiul rece” al spionilor continuă ? După dispariţia "Cortinei de Fier" şi încetarea "Războiului rece" era de aşteptat ca relaţiile dintre state să intre pe cursul lor normal, să îşi recâştige transparenţa. SUA Spionajul american in lume
Dacă, în perioada Războiului rece, spionajul american era orientat prioritar împotriva URSS, în momentul de faţă se înregistrează o lărgire a ariei sale, potrivit intereselor politice şi tendinţelor de globalizare. Astfel, unii din cei mai eficienţi agenţi CIA acţionează în Africa şi Asia, cum este cazul spionului Robert Baer Booker, ca şi în Orient, precum Melissa Boyle Mahle. "Cârtiţele" Cele mai mari probleme le-au creat contraspionajului american "cârtiţele", agenţii infiltraţi mai ales în forţele armate, în NASA, dar chiar şi în CIA, precum Harold Nicholson (fost şef al biroului CIA din România la începutul anilor '90), ofiţerul cu gradul cel mai înalt care a fost arestat pentru spionaj în favoarea Federaţiei Ruse. Federaţia Rusă Urmaşul "Primului Directorat" din KGB este Serviciul de Informaţii Externe al Federaţiei Ruse (FSB), înfiinţat în 1991 şi reorganizat în timpul preşedenţiei lui Vladimir Putin, el însuşi fost agent de informaţii în Germania. Cazuri mai mult sau mai puţine reale Periodic, contraspionajul rus face publice cazuri de spionaj împotriva Federaţiei Ruse, unele reale, altele având scop propagandistic. Astfel, în 2006, o serie de diplomaţi de rang înalt ai Ambasadei Marii Britanii la Moscova au fost acuzaţi că ar fi efectuat acţiuni de spionaj, recurgând la o tehnologie de transmitere de date sofisticată, care l-ar face gelos şi pe James Bond. MAREA BRITANIE În legătură cu James Bond, este de remarcat că MI5 şi MI6 nu au mai fost atât de active în domeniul spionajului precum se afirmă în cărţile lui Fleming. Din contra, serviciile de informaţii britanice sunt preocupate, în special, de anihilarea agenţilor străini. În 2009, unele agenţii de presă au publicat informaţia conform căreia nu mai puţin de 20 de ţări spionează intens Marea Britanie, între care şi unii dintre aliaţi, Germania şi Franţa. FRANTA Serviciul de informaţii francez, DGSE, s-a angajat, în perioada contemporană, în acţiuni de mai mică anvergură în diferite puncte ale globului, dar, ca să cităm "telegramele" (termenul de "cablograme" este folosit impropriu) Wikileaks, Franţa ar fi cel mai activ stat european în spionajul industrial. În acelaşi domeniu, această ţară ar fi şi o "ţintă", dacă este să amintim de cazul managerilor de la uzinele Renault care ar fi spionat pentru alte ţări, rămas cam "în coadă de peşte"… GERMANIA Ca şi în perioada Războiului rece, şi în cea de după căderea "Cortinei de fier", Germania continuă să fie o ţară "asediată" mai ales de "diplomaţii sub acoperire". Care este "capitala spionajului mondial" ? Bruxelles, a devenit, potrivit aprecierilor unor experţi "un cuib de spioni", dat fiind că aici se concentrează cele mai importante centre de putere. Ţările mici în spionaj Dar şi statele de mai mici dimensiuni, îşi au locul lor pe harta mondială a spionajului. Astfel, în Estonia, un funcţionar al Ministerul Apărării, Herman Simm a fost dovedit ca spion pentru Federaţia Rusă căreia i-a transmis informaţii de mare valoare privitoare la NATO, în special despre proiectul de amplasare a unor componente ale scutului american antirachetă. Orientul Mijlociu
În afara confruntărilor armate, atentatelor teroriste, în această zonă se desfăşoară un continuu "război al spionilor", Israelul, prin Mossad, a reuşit să penetreze chiar organizaţiile palestiniene, iar Iranul, Arabia Saudită, Libanul, Siria nu mai prididesc să aresteze spioni israelieni, americani, mai mult sau mai puţin dovediţi, pe care, de cele mai multe ori îi execută. Orientul Îndepărat Potrivit aprecierilor unor experţi, spionajul chinezesc ar fi cea mai puternică ameninţare la adresa Occidentului. În opinia unor avizaţi experţi, China deţine primul loc la spionaj economic. Autorităţile din SUA se plâng de faptul că acesta ţară fură secrete pentru a concura firmele americane, europene şi japoneze. Bineînţeles, China neagă acuzaţiile de spionaj, deşi americanii au arestat mai mulţi cetăţeni chinezi sau chiar…americani suspecţi. ROMANIA Se pare că "stafia" spionajului românesc continuă să bântuie. În 1998, oarecare rumoare a produs ştirea agenţiei de presă germane DPA conform căreia misiunea diplomatică a României la Bonn ar desfăşura activităţi informative, fapt negat de Ministerul de Externe român, a cărui poziţie a fost acceptată de cel german. (Pentru informarea cititorului, menţionez că autorul acestor rânduri a ocupat funcţia de ataşat cultural al Ambasadei României în perioada 1992-1996…) Potrivit unei ştiri puse în circulaţie de "European Voice", transmisă de agenţia "NewsIn" şi de alte publicaţii, Serviciul Român de Informaţii Externe este la curent cu ce se întâmplă în Moldova şi întreţine relaţii bune cu Serbia, în timp ce Ungaria, îngrijorată de etnicii maghiari din străinătate, este "atentă" la ceea ce se petrece România şi Slovacia, deşi aceste state se află sub aceeaşi "umbrelă informativă" a NATO.
