Universitatea “Stefan cel Mare” Suceava Facultatea de Stiinte Economice si Administratie A dministratie Publica Specializarea: Management si Audit in Afaceri si Administratie
Referat la disciplina Auditul Performantei
Masterand: Misarciuc Iulia, anul I Conf. Dr. Tulvinschi Mihaela
Cuprins I. Definirea Auditului Performanţei I.1.Economicitate, Eficienţă şi Eficacitate I.1.1. Economicitatea I.1.2. Eficienţa I.1.3. Eficacitatea II. Obiectivele Auditului Performanţei II.1. Principii III. Tipuri de probe de audit III. 1. Etapele desfasurarii auditului performantei
I. Definirea Auditului Performanţei Auditul performanţei reprezintă o examinare sau o evaluare independentă şi obiectivă a măsurii în care un program sau o activitate a unei entităţi publice funcţionează eficient şi eficace în condiţiile respectării economicităţii. Standardele internaţionale de audit INTOSAI, definesc conceptul ca fiind „un audit al economicităţii, eficienţei şi eficacităţii cu care entitatea auditată îşi utilizează resursele pentru îndeplinirea responsabilităţilor sale”. Auditul performanţei se recomandă a se efectua şi în cazul existenţei unor suspiciuni cu privire la economicitatea, eficienţa şi eficacitatea cu care a fost derulat un program, proiect sau o activitate. Cu toate că auditul performanţei nu presupune examinarea sistemului financiar contabil, respectiv a situaţiilor financiare ale entităţilor auditate şi nici verificarea conformităţii cu legile şi reglementările în vigoare, în anumite situaţii auditorii vor efectua şi astfel de verificări.
I.1.Economicitate, Eficienţă şi Eficacitate I.1.1. Economicitatea
Economicitatea reprezintă minimizarea costului resurselor alocate pentru atingerea rezultatelor estimate ale unei activităţi, cu menţinerea calităţii corespunzătoare a acestor rezultate (Legea nr.672/2002). În efectuarea auditului performanţei, o problemă centrală este aceea „dacă resursele au fost alocate, administrate şi utilizate cu economicitate”. I.1.2. Eficienţa
Eficienţa constă în maximizarea rezultatelor unei activităţi în relaţia cu resursele utilizate. Aceasta reprezintă relaţia dintre ieşiri (outputs), respectiv produse, servicii şi alte rezultate şi resursele utilizate (inputs) pentru realizarea lor.
I.1.3. Eficacitatea
Eficacitatea reprezintă gradul de îndeplinire a obiectivelor programate, pentru fiecare activitate şi raportul dintre efectul proiectat şi rezultatul efectiv al activităţii respective.
II. Obiectivele Auditului Performanţei Obiectivele auditului performanţei sunt stabilite prin lege, dar în acelaşi timp în cadrul mandatului, Instituţiile Supreme de Audit pot stabili şi unele obiective specifice. În general, în auditarea performanţei, se au în vedere următoarele obiective: -
efectuarea unor examinări independente, necesare legislativului, executivului şi entităţilor
auditate cu privire la economicitatea, eficienţa şi eficacitatea managementului implementării unor programe guvernamentale sau realizării unor activităţi; -
identificarea şi analizarea oricăror probleme ce privesc economicitatea, eficienţa şi
eficacitatea programelor guvernamentale şi a domeniilor în care performanţa este redusă, sprijinind în acest sens executivul sau entităţile auditate pentru luarea unor decizii manageriale adecvate; -
raportarea impactului rezultat din implementarea programelor şi analizarea măsurii în
care obiectivele aşteptate au fost realizate. În cazul în care acestea nu au fost atinse (parţial sau în totalitate) vor fi identificate cauzele;
-
furnizarea către legislativ sau entitatea auditată a rezultatelor unor analize independente
în legătură cu valabilitatea şi gradul de încredere al indicatorilor de performanţă stabiliţi. Totodată, oferă şi o apreciere a gradului de încredere în indicatorii de auto – evaluare, raportaţi de către entităţile care derulează programe sau care administrează fonduri publice; -
formularea de recomandări pentru legislativ sau entitatea auditată, pe baza constatărilor şi
concluziilor rezultate din activitatea de audit.
II.1. Principii Totodată în activitatea de audit al performanţei trebuie să se respecte o serie de principii care pot avea fie un caracter general, fie un caracter specific. Principiile generale; •
Existenţa unui mandat şi a unor obiective bine definite;
•
Libertatea de selecţie a domeniilor ce vor fi auditate în cadrul mandatului;
•
Caracterul ex-post al auditului performanţei;
•
Asigurarea rezonabilă; Principii specifice
•
responsabilitatea;
•
integritatea;
•
obiectivitatea şi independenţa;
•
competenţa;
•
rigurozitatea;
•
perseverenţa;
•
comunicarea clară;
•
valoarea adăugată ca urmare a implementării recomandărilor auditului.
III. Tipuri de probe de audit În cadrul auditului performanţei, probele de audit, respectiv datele şi informaţiile obţinute, sunt utilizate pentru a stabili dacă managementul şi personalul entităţii auditate au acţionat în conformitate cu principiile operaţionale stabilite prin politicile şi standardele adoptate şi au folosit resursele în mod economic, eficient şi eficace.
În funcţie de natura lor se deosebesc următoarele tipuri de probe de audit. a) Probe de audit fizice
Astfel de probe se obţin prin observarea directă a evenimentelor şi a activităţii persoanelor, fiind prezentate sub formă de fotografii, diagrame, hărţi grafice şi alte forme si reprezentări. În practică probele de audit fizice se pot obţine prin observarea directă a evenimentelor, fenomenelor şi activităţii persoanelor etc. de către doi sau mai mulţi auditori şi dacă este posibil chiar însoţiţi de către reprezentanţi ai entităţii auditate. Este important ca prezentarea acestora să fie cât mai clară şi uşor de înţeles. Dacă proba de audit obţinută prin observarea directă a unei anumite situaţii/împrejurări,
prezintă riscul unei interpretări eronate în legătură cu obiectivele auditului, atunci aceasta va fi coroborată cu alte probe pentru a-i conferi soliditate. b) Probele de audit verbale
Aceste probe le întâlnim sub forma aserţiunilor care, în mod frecvent reprezintă răspunsuri la interviuri, sondaje etc. Aserţiunile pot constitui pentru auditori surse importante de informaţii care sunt folosite în procesul de audit. De regulă, aserţiunile sunt obţinute de la angajaţii entităţii, beneficiarii programului auditat, experţi şi consultanţi special angajaţi să sprijine furnizarea de probe suplimentare şi chiar de la reprezentanţi ai opiniei publice. Pentru a putea fi utilizate ca probe de audit, aserţiunile se vor consolida astfel: •
•
•
prin confirmări scrise obţinute de la intervievaţi; apelând la surse independente care să relateze fapte similare; prin verificarea ulterioară a înregistrărilor. În general, pentru evaluarea încrederii şi relevanţei probelor de audit verbale,
auditorii trebuie să-şi formeze o părere în legătură cu sinceritatea intervievaţilor având în vedere poziţia acestora în cadrul entităţii, nivelul cunoştinţelor şi deschiderea lor la colaborare. c) Probele de audit documentare
Proba de audit documentară reprezintă acea probă obţinută pe bază de documente. Aceasta poate fi prezentată în formă scrisă sau în format electronic. Auditorii obţin astfel de probe prin examinarea unor documente externe cum ar fi:
•
scrisori sau memorandum-uri primite de entitatea auditată, facturi de la
furnizori, contracte de închiriere, alte contracte, rapoarte ale auditorilor externi, alte rapoarte, precum şi scrisori de confirmare din partea unor terţi. Totodată se colectează probe şi din documentele interne (emise de entitate), respectiv înregistrări contabile, corespondenţă externă, descrierea entităţii, bugete, rapoarte interne, sinteze şi statistici ale activităţilor efectuate de entitate, politici şi proceduri interne. Relevanţa probelor de audit documentare trebuie evaluată în funcţie de obiectivele auditului. De exemplu, existenţa unui manual de proceduri constituie o probă numai dacă acest manual este aplicat. Documentele în care sunt consemnate rezultatele controlului intern pot fi considerate probe de audit credibile dacă, în prealabil, se face o evaluare a controalelor ce operează în interiorul sistemului. d) Probele de audit analitice
Aceste probe se obţin ca urmare a verificării, analizării şi interpretării datelor rezultate din acţiunile care privesc implementarea unui program sau derularea unei activităţi de către entitatea auditată. Analizele presupun, în principal: evaluări (estimări) efectuate de către entitatea auditată sau de către organisme autorizate cu privire la indicatori de performanţă sau trend-uri. În mod logic aceşti indicatori şi/sau tendinţe sunt comparaţi cu recomandările din standardele aplicabile în domeniu sau cu anumite repere tehnice (acolo unde este cazul). Probele analitice pot fi: numerice (de exemplu, evaluarea rezultatelor utilizării resurselor sau proporţia în care s-a cheltuit bugetul), dar pot fi şi non-numerice (de exemplu, observarea
unei tendinţe de creştere a unui tip de contestaţie făcute în cadrul entităţii auditate).
III. 1. Etapele desfasurarii auditului performantei
Auditul performanţei este un proces laborios, care, în conformitate cu buna practică în domeniu, se desfăşoară într-un ciclu cuprinzând etape distincte, după cum urmează : -
planificarea strategică;
-
planificarea misiunii de audit;
-
auditarea propriu-zisă;
-
redactarea raportului de audit;
-
clarificarea şi punerea de acord asupra raportului;
-
publicarea raportului;
-
transmiterea către puterea legislativă;
-
răspunsul factorilor guvernamentali;
-
urmărirea impactului raportului de audit.
Bibliografie
1. Manualul auditului performanţei, Bucureşti, 2005 2. M. Ghiţă , V. Mareş – Auditul performanţei finanţelor publice, Ed. CECCAR, Bucureşti, 2002 3. http://facultate.regielive.ro
