Universitatea de Stat din Pitesti
Profesorul de psiho.ogie ideal- o abordare interdisciplinara
„A fi profesor european” sau Profesorul ideal in viziunea mea
Cuprins
Introducere Capitolul 1 Aspecte psihologice ale competenţei didactice Capitolul 2 Competenţe profesionale generale şi specifice ale profesiei didactice Capitolul 3 Competenţe pedagogice şi metodice ale profesorului Capitolul 4 Tipuri de profesori Capitolul 5 Profesorul ideal în viziunea mea Concluzii Anexa – Standardele profesionale pentru profesia didactica Bibliografie
Introducere
2
Primele informaţii despre profesor şi rolul său corespund epocii de organizare şi instituţionalizare a activităţii de educare a tinerelor generaţii ce are loc în orânduirea sclavagistă. Profesorul este situat intr-un sistem de relaţii ce depăşesc incinta şcolii incluzând părinţii elevilor, şi, in general, membrii grupului social în mijlocul căruia traieste şi munceşte, el este obligat să răspundă şi solicitărilor acestora, adesea, trebuind să vină chiar în întampinarea lor. Profesiea de educator şi exercitarea ei, solicită din partea celor care o practică să raspundă la cerinţe de bază, printre care menţionăm: pregatire temeinică de specialitate, pregatirea psihopedagogică corespunzatoare, precum şi priceperi şi deprinderi de muncă pedagogică,tact pedagogic şi măiestrie pedagogică, bogat orizont cultural. Profesorii reprezintă acea categorie de personal didactic care îndeplineşte funcţii didactice în învăţământul secundar (gimnazii, licee) şi în unităţi conexe ale învăţământului preuniversitar (case de copii, centre de asistenţă psihopedagogică, casele corpului didactic ş.a.).
Capitolul 1 Aspecte psihologice ale competenţei didactice Noţiunea de “competenţă pedagogică” tinde să fie folosită cu înţelesul de standard profesional minim, adeseori specificat prin lege, la care trebuie să se ridice o persoană în îndeplinirea unui anumit rol al profesiei didactice, astfel încât societatea să fie protejată de riscul profesării acestei meserii de către oameni insuficient pregătiti. In profesia didactică, cercetătorii au pus în evidenţă existenţa a mai multor niveluri de performanţă profesională: *nivelul deprinderilor de lucru singulare- atunci când profesorul, de obicei student-practicant, este capabil să realizeze doar sarcini izolate de lucru cu elevii fără a putea să le combine întotdeauna în mod adecvat, în raport cu obiectivele educative urmărite; 3
nivelul reproducerii unor “scheme acţionale complexe” date; nivelul competenţei pedagogice, când profesorul este capabil să–şi adapteze, “din mers”, schemele acţionale, în funcţie de contextul în care urmează să fie realizat un anumit obiectiv educativ. Prin competenţă pedagogică se înţelege, în sens larg, capacitatea unui educator de a se pronunţa asupra unei probleme pedagogice, pe temeiul cunoaşterii aprofundate a legităţilor şi determinărilor fenomenelor educative; în sens restrâns, se referă la capacitatea unei persoane de a realiza, la un anumit nivel de performanţă, totalitatea sarcinilor tipice de muncă specifice profesiei didactice. Noţiunea de „competenţă pedagogică” tinde să fie folosită în prezent cu înţelesul de standard profesional minim, adeseori specificat prin lege, la care trebuie să se ridice o persoană în exercitarea principalelor sarcini de lucru ale profesiei didactice, astfel încât societatea să fie protejată de riscul profesării acestei meserii de către oameni insuficient pregătiţi. Profesia didactică are o dimensiune umană extrem de puternică, fapt care implică nu doar cunoştinţe şi competenţe, ci şi atitudini, valori, etos, într-un cuvânt o conştiinţă profesională. Cadrul didactic nu este doar un agent,care se supune unui sistem de norme, ci şi un actor, care se investeşte în ceea ce face, conferă semnificaţii, trăieşte activitatea cu elevii, cu un indice de intervenţie personală importantă. Capitolul 2 Competenţe profesionale generale şi specifice ale profesiei didactice Standardele profesionale se referă la acele componente ale profesiei didactice care sunt observabile şi măsurabile. Principalele categorii de comportamente aşteptate din partea unui profesor competent pot fi ordonate într-un model al profesiei didactice cu caracter taxonomic care va evidenţia faptul că acest model include aspecte care, pe lângă cele observabile şi măsurabile, cu greu pot să fie standardizate. Competenţele specifice ale profesiei didactice corespunzătoare competenţelor generale: I.Competenţe metodologice: *Utilizarea adecvată a conceptelor şi teoriilor din ştiinţele educaţiei ; *Aplicarea conceptelor şi teoriilor moderne privind formarea capacităţilor de cunoaştere; *Proiectarea conţinuturilor instructiv-educative; *Organizarea adecvată a activităţilor didactice în funcţie de tipul de lecţie dominant; *Utilizarea metodelor şi strategiilor de predare adecvate particularităţilor individuale sau de grup, scopului şi tipului lecţiei ; *Stabilirea materialelor şi auxiliarelor didactice utilizate în activităţile de învăţare; *Utilizarea optimă a factorilor spaţiotemporali în vederea eficientizării procesului instructiv – educativ; *Manifestarea unei conduite metodologice inovative în plan profesional; *Realizarea activităţilor instructiv educative. II.Competenţe de comunicare şi relaţionare -Stăpânirea conceptelor şi teoriilor moderne de comunicare:orizontală si verticală; complexătotală; multiplă; diversificată şi specifică ;
4
-Manifestarea comportamentului empatic şi „orientării helping “; -Accesarea diverselor surse de informare în scopul documentării; -Proiectarea, conducerea şi realizarea procesului instructiv – educativ, ca act de comunicare; -Realizarea unor proiecte comune şcoală – familie – comunitate. III.Competenţe de evaluare a elevilor -Proiectarea evaluării -Utilizarea strategiilor adecvate de evaluare individuală sau de grup -Elaborarea instrumentelor de evaluare în funcţie de scop şi particularităţile individuale sau de grup; -Utilizarea metodelor specifice gândirii critice IV.Competenţe psiho-sociale *Formarea capacităţilor de adaptare rapidă la schimbările de natură socială; *Valorificarea metodelor şi tehnicilor de cunoaştere şi activizare a elevilor ; *Asumarea responsabilă a rolului social al cadrului didactic; *Implicarea în elaborarea si derularea în şcoli a proiectelor de cooperare internaţională; *Identificarea dinamicii şi tendinţelor de pe piaţa muncii şi corelarea acestora cu procesul instructiv- educativ; *Elaborarea de strategii eficiente ale parteneriatului şcoală – familie; *Organizarea şi administrarea mediului de învăţare în colaborare cu Comitetul de părinţi al clasei; *Colaborarea cu părinţii / comunitatea în scopul realizării unui autentic parteneriat în educaţie V.Competenţe tehnice si tehnologice Utilizarea calculatorului în procesul instructiv – educativ Exersarea schemelor de acţiune în vederea dobândirii / perfecţionării deprinderilor practice; Conceperea şi utilizarea materialelor / mijloacelor de învăţare; Aplicarea strategiilor didactice de utilizare eficientă a mijloacelor / auxiliarelor didactice in procesul de învăţămant. VI.Competenţe de management al carierei Utilizarea metodelor şi tehnicilor de autocontrol psihocomportamental; Adoptarea de conduite eficiente pentru depăşirea „situaţiilor de criză”; Deschiderea faţă de schimbările care au loc în situaţii de competiţie, examen, concurs; Asumarea integrală a diferitelor roluri cu implicaţii docimologice
5
Manifestarea unei conduite (auto)reflexive asupra activităţilor didactice/pedagogice proprii; Manifestarea deschiderii faţă de tendinţe novatoare necesare dezvoltării profesionale; Asimilarea cunoştinţelor de tip organizaţional.
Capitolul 3 Competenţe pedagogice şi metodice ale profesorului În urma unui efort de sinteză a concluziilor cercetărilor întreprinse până în prezent în domeniul psihologiei învăţării, privind în special condiţiile în care predarea poate înlesni realizarea obiectivelor educative propuse elevilor, s-au formulat mai multe teze, numite de autori „principii”, în legătură cu caracteristicile, implicit competenţele, unui profesor eficient: *Stabileşte cu claritate obiectivele pe care urmează să le realizeze elevii. Aceasta presupune ca profesorul să posede, de exemplu, competenţa de a identifica obiectivele educative de atins, prin luarea în consideraţie a caracteristicilor elevilor săi şi a aşteptărilor comunităţii sociale, de a operaţionaliza obiectivele alese spre a fi propuse elevilor, de a utiliza diferite tehnici de analiză a sarcinilor de învăţare implicate în realizarea fiecărui obiectiv selecţionat; Le prezintă elevilor care sunt cele mai înalte performanţe, în anumite limite rezonabile, la care se aşteaptă ca ei să se ridice în realizarea diferitelor activităţi care le sunt propuse; Identifică şi concepe activităţi de învăţare care sunt relevante pentru contextele reale de viaţă cotidiană a elevilor; Manifestă preocuparea de a se adapta la diversitatea elevilor prin selecţionarea unor strategii de instruire şi a unor materiale de învăţare care sunt adecvate vârstei, pregătirii anterioare, valorilor culturale şi nevoilor individuale de educaţie ale elevilor; Creează şi menţine în sala de clasă un climat de lucru care favorizează învăţarea, motivaţia intrinsecă a învăţării şi dorinţa de a realiza sarcinile de lucru propuse; acesta presupune o serie de competenţe de management al clasei, începând cu cele legate de aranjarea mediului fizic al clasei, astfel încât să se înlesnească interacţiunea dintre profesori şi elevi, stabilirea împreună cu elevii a unor limite rezonabile în care trebuie să se înscrie comportamentul fiecăruia şi terminând cu cele legate de crearea unei atmosfere de lucru, destinse, încurajarea preocupării elevilor de a se autocontrola continuu şi competenţele de tratare corespunzătoare a manifestărilor de indisciplină; Încurajează interacţiunea socială a elevilor în discutarea şi realizarea diverselor activităţi de învăţare legate de tema supusă studiului; Oferă elevilor o structură de lucru de natură să ghideze activitatea de învăţare a elevilor şi comportamentul lor în timpul lecţiei; Înlesneşte elevilor prelucrarea/procesarea intelectuală a informaţiilor punândui în situaţia de a desfăşura activităţi care implică procese cognitiv ce îi vor ajuta să înveţe şi să-şi reamintească informaţia. De exemplu, evidenţierea legăturilor logice dintre anumite informaţii, solicitarea elevilor în a realiza extrapolări sau în a stabili
6
implicaţii posibile ale unui fapt constatat, încurajarea exprimării în maniere diverse – grafice, simbolice, semantice; Îi ajută pe elevi să stăpânească esenţialul – acele cunoştinţe şi deprinderi care sunt de bază pentru studierea la nivel superior a unui domeniu, cerinţă care implică ea însăşi din partea profesorului capacitate de esenţializare; Oferă elevilor sarcini de lucru, provocatoare, interesante, de natură să stimuleze dezvoltarea lor intelectuală; de exemplu, sarcini care îi pun pe elevi în situaţia de a-şi testa ceea ce au învăţat efectiv şi a stabili ce urmează să înveţe; sarcini care presupun exersarea unor strategii de soluţionare a unei anumite categorii de probleme dificile sau a unor strategii prin care îşi pot dezvolta anumite competenţe; Propune activităţi de învăţare care solicită elevilor activităţi intelectuale de un înalt nivel de complexitate; Realizează o continuă monitorizare a progresului elevilor în realizarea obiectivelor educative care le-au fost propuse.
Tipuri de profesor În funcţie de relaţia cu elevii∗
În funcţie de atitudinea faţă de nou∗
• MODEL: Profesorul oferă elevului reperele necesare pentru a atinge ţintele propuse. Elevul acceptă provocarea şi porneşte în călătorie alături de profesor.
• STRUŢ: respinge modelele educaţionale novatoare; atitudinea sa e asemănătoare cu a struţului care îşi ascunde capul în nisip.
• PRIETEN: Profesorul este un prieten la care elevul poate apela atunci când are nevoie. Profesorul sprijină, ascultă şi ajută elevul.
• CIONCĂNITOARE: aplică întotdeauna metodele didactice ce i-au fost inoculate, asemenea unei ciocănitori care loveşte monoton scoarţa unui copac.
Text adaptat de Vera Elek după Ştefan Popenici, Pedagogie alternativă, Polirom, Iaşi, 2001. Text adaptat de Vera Elek după Ion Al. Dumitru, Dezvoltarea gândirii critice şi învăţarea eficientă, Editura de Vest, Timişoara, 2000. ∗
7
• CĂLĂUZĂ: În călătoria cunoaşterii, profesorul cunoaşte reperele şi-i prezintă elevului alternativele şi soluţiile optime pentru atingerea unei ţinte. Relaţia se bazează pe respect reciproc. Profesorul nu dictează răspunsuri, ci oferă direcţii pentru ajungerea la destinaţie. • MAGICIAN: Pregătirea temeinică a profesorului îi oferă această postură prin care îl îndrumă pe elev să folosească obiectele şi instrumentele pentru învăţare. • CONSILIER: Profesorul este cel de la care elevii aşteaptă sfatul cel bun. • MAESTRU: Profesorul oferă imaginea standardelor de cunoaştere şi acţiune, îl aşteaptă pe elev să obţină cunoştinţe, abilităţi, competenţe. • SUSŢINĂTOR: Profesorul este alături de elevii săi, este sprijin pentru depăşirea dificultăţilor întâmpinate în învăţare.
• PINGUIN: nu depune efortul de a-şi adapta metodele pedagogice la diversele contexte educaţionale în care este pus, amintind de existenţa „leneşă“ a pinguinului. • PESCĂRUŞ: face sinteze personale între noile metode educaţionale şi principiile pedagogice tradiţionale, amintind de ingeniozitatea demonstrată de un pescăruş pentru a prinde peşte. • PORUMBEL: aplică principiile dobândite într-un anumit context educaţional la situaţii pedagogice noi, făcând astfel un transfer (de la vechi la nou), ceea ce aminteşte de un porumbel voiajor. • VULTUR: este întotdeauna receptiv faţă de principiile educaţionale novatoare şi este unul dintre primii care se încumetă să le aplice, fiind atras de „vârfurile“ pedagogiei la fel cum vulturul este atras de cele mai înalte piscuri.
• FACILITATOR: Profesorul nu oferă cunoaştere, ci face posibil accesul copilului la cunoaştere.
Capitolul 4 Profesorul ideal în viziunea mea În societatea contemporană, aşteptările la nivelul cadrelor didactice sunt mai ridicate. Aceştia trebuie să fie experţi în una sau două discipline de specialitate, ceea ce necesită un nivel ridicat de calificare academică. Profesionalismul în predare nu se reduce la un ansamblu de competenţe individuale legate de o unică specializare, ea incluzând atât abilitatea profesorului de a funcţiona ca parte a unei clase care învaţă, cât şi capacitatea lui de a se deplasa către sau înspre alte domenii, diferite de cele în care este specializat la un moment dat, pentru a dobândi noi experienţe care îi pot îmbogăţi competenţa de predare. Pregătirea iniţială şi continuă trebuie să aibă aibă în vedere înzestrarea cadrului didactic cu competenţele necesare astfel încât acesta să se simtă confortabil în faţa clasei, în toate situaţiile care pot apărea în cursul activităţii sale educaţionale. Pentru o bună prestaţie profesională, cadrul didactic are nevoie să aibă încredere în sine şi în competenţele sale profesionale, să stăpânească modalităţi de rezolvare a situaţiilor 8
critice, tensionale sau conflictuale, să fie capabil să gestioneze situaţiile tipice şi să poată dezvolta soluţii pentru cele atipice, toate acestea şi multe altele îi sunt indispensabile muncii cadrului didactic. Se ajunge adeseori la situaţia în care incapacitatea profesorului de a gestiona situaţiile critice determină starea de stres a acestuia, condiţii care se răsfrâng asupra copilului. Munca în educaţie înseamnă acumularea de tensiune, presiune concentrare, stres, înseamnă responsabilitatea pentru o clasă întreagă de elevi. Vorbind de competenţe didactice, profesia didactică are o dimensiune umană extrem de puternică, fapt care implică nu doar cunoştinţe şi competenţe, ci şi atitudini, valori, etos şi în general o conştiinţă profesională. Cadrul didactic nu este doar un agent, care se supune unui sistem de norme, ci şi un actor, care se investeşte în ceea ce face, conferă semnificaţii, trăieşte activitatea cu elevii, cu un indice de intervenţie personală ridicat. Dar, tot vorbind de competenţe didactice, indicat ar fi o definire a acestora pentru a putea avea un sistem de referinţă comun şi pentru a nu exista confuzii în ceea ce priveşte modul de raportare. Astfel prin competenţe didactice se înţelege, în sens larg, capacitatea unui profesor de a se pronunţa asupra unei probleme pedagogice, pe temeiul cunoaşterii aprofundate a legităţii şi determinărilor fenomenelor educative. în sens restrâns, se referă la capacitatea unei persoane, de a realiza, la un anumit nivel de performanţă, totalitatea sarcinilor tipice de muncă specifice profesiei didactice. Noţiunea de competenţă peagogică tinde să fie folosită în prezent cu înţelesul de standard profesional minim, la care trebuie să se ridice o peroană în exercitarea principalelor sarcini de lucru ale profesiei didactice, astfel încât societatea să fie protejată de riscul profesării acestei meserii de către oameni insuficient pregătiţi. Pe măsura acumulării experienţei şi a dezvoltării aptitudinilor pedagogice, o persoană dobândeşte măiestrie pedagogică..Profesorul este capabil să sesizeze, în interiorul unei situaţii concrete, informaţiile care îi vor premite să intervină într-o manieră adecvată, el utilizează în mod adecvat aceste informaţii şi acţionează într-o manieră inovativă pentru soluţionare problemelor.. Un prim principiu fundamental care fundamentează conceptul de standard, este faptul că profesorul este un bun cunoscător al domeniului şi al didacticii disciplinei care o predă.Al doilea principiu presupune ca profesorul să îşi cunoască elevul şi să îl asiste în procesul propriei dezvoltării. Astfel cadrul didactic foloseşte instrumente eficiente de cunoaştere a personalităţii elevilor precum şi a influenţelor mediului şcolar, familial şi social al dezvoltării sale. El va fi nevoit aşadar să îşi adapteze şi selecteze cunoştinţele disciplinei de predat în funcţie de capacităţile de învăţare, nevoiie şi aspiraţiile elevilor. Trebuie să dezvolte elevilor capacitatea de a fi autonomi, de a deveni subiecţi ai propriilor dezvoltări. Un alt principiu presupune ca profesorul să fie membru activ al comunităţii. Trebuie să colaboreze cu membrii comunităţii şcolare,el trebuie să folosească modalităţi eficiente de implicare a familiei în viaţa şcolii şi în dezvoltarea elevilor. Alături de toate acestea el trebuie să se implice în rezolvarea problemelor comunităţii promovând valori morale şi civice. Vorbind despre competenţele necesare, standarde, se impune şi valorizarea lor. Cel mai bun indicator al eficienţei şi competenţei unui profesor sunt rezultatele sale, elevii. Astfel bogăţia de cunoştinţe, deprinderi, capacităţi şi credinţe care îl caracterizează pe
9
un profesor se vor transmite şi însuşi elevilor acestuia. Din acest motiv un profesor trebuie să fie devotat elevilor şi învăţării acestora. Un profesor trebuie să plece de la ideea că toţi elevii pot cu adevărat învăţa. Mai mult decât atât, ei chiar trebuie să pună în practică acest principiu. Profesorului desăvârşit îi place să lucreze cu tinerii şi se pricepe să înpărtăşească cunoştinţele lui tuturor elevilor, chiar dacă aceştia sunt foarte diferiţi prin trăsăturile şi talentele lor. Succesul este garantat de încrederea profesorului în demnitatea şi valoarea oricărei fiinţe umane şi în potenţialul care există în fiecare. Având în vedere că nu lucrează doar cu un singur elev, ei trebuie să ia în considerare faptul că elevii sunt diferiţi, iar diferenţele dintre ei influenţează învăţarea. Pentru a lua în seamă particularităţile individuale, profesorii trebuie să îşi cunoască foarte bine elevii. Tipul acesta de înţelegere nu este lipsit de importanţă, deoarece profesorul trebuie să îl folosească constant pentru a-şi modela metodele de predare. Un profesor bun învaţă din experienţă. învaţă atunci când îi ascultă pe elevi, când îi observă lucrând. Lucrurile pe care le află depre elevi în timpul procesului de educaţie devine automat parte a competenţelor lui didactice. Pentru a servi mai bine interesele elevilor, un bun profesor este foarte atent ca toţi elevii să beneficieze de aceaşi grijă din partea lui şi să nu lase ca presupusele sau realurile lor handicapuri sau incapacităţi, diferenţele individuale, contextele culturale sau sociale diferite din care provin aceştia, să influenţeze relaţiile dintre el şi elev. Profesorii trebuie să fie atenţi şi interesaţi şi despre ce cred elevii despre ei înşişi, de motivaţiile lor, de efectele învăţării asupra relaţiilor lor cu grupul de prieteni, dar şi de dezvoltarea caraterului lor, de aspiraţiile şi calităţile lor. Toate aceste competenţe necesare unui profesor vor influenţa performanţele elevilor, modul lor de raportare la procesul de învăţare, precum şi dragostea sau averiunea lor faţă de şcoală. Dacă vom examina o clasă de elevi vom constata că unii învaţă mai mult decât este de aşteptat de la nivelul lor şcolar şi de la abilităţile de care dispun, în timp ce alţii învaţă la nivelul aşteptat sau mai slab. încercând să identifice raţiunile acestor diferenţe, cercetătorii au înregistrat video şi au analizat mii de episoade de învăţare, studiind conduita profesorului în clasa cu performanţe înalte şi în clasa cu performanţe scăzute. Dar important pentru procesul educativ, cât şi pentru modul de percepere a profesorului de către elevi, este obţinerea succesului din partea elevilor, care rezidă în faptul că învăţarea şi dezvolzarea depind de ceea ce elevii ştiu deja şi de structurile mentale care deja există. Succesul indică o potrivire între cunoştinţele existente la elevi si ceea ce ei învaţă imediat. Lipsa succesului arată că prăpastia dintre noua şi vechea învăţare este atât de mare încât face asimilarea imposibilă. Ca şi în cazul multor aspecte ale educaţiei, nu se poate specifica un nivel precis al succesului şi se cere o judecată şi decizie atentă a profesorului. Copiii mici, cei cu achiziţii scăzute şi cei din medii dezavantajate au nevoie de mai mult sucees decât copii mari, cu achiziţii înalte şi provenind din medii mai avantajate. Sucesul obiţnut de tineri în şcoală, achiziţiile dobândite în această perioadă vor pune amprenta în dezvoltarea lor profesională, tocmai de aceea rolul profesorului este foarte important. Experienţa îndelungată a şcolii arată că elevii învaţă şi se formează aşa cum sunt ei căţăuziţi de profesor. Ei absorb atitudinea profesorului, îi împărtăşesc convingerile, îi imită conduita, îi citează afirmaţiile. Probleme cum sunt motivaţia, disciplina, conduita socială, succseie şcolare, setea continuă de cunoştinţe, toate sunt
10
organizate în jurul personalităţii profesorului, care induce elevilor săi starea de a fi gata pentru a îndeplini orice sarcini şi interdicţii. Procesul instrucţiei, care este oglinda competenţelor şi aptitudinilor profesorului, este un mod de relaţionare informaţională cu elevul, bazat pe tehnologia cuvântului. Ea reprezintă, după cum arată J. Bruner, conducerea celui ce învaţă printr-o succesiune de enunţuri şi reenunţuri ale unui corp de cunoştinţe, altă caracteristică a procesului de instruire ca formă de manifestare competenţelor didactice,este faptul că ea se exercită ca acţiune formatoare asupra sferei motivaţionale a celui care învaţă. Cuvântul educatorului este un vehiculator de cunoştinţe, dar nu numai atât. El conferă semnificaţii, dă greutate acţiunii de sfătuire, consiliere, îndrumare a elevului. El are puteri energetice: inhibă sau stimulează, încurajează sau blochează iniţiativa elevui. Este un instrument de apreciere, aprobare, evidenţiere a elevului, sau unul de critică, dezaprobare, blamare a acestuia. Strategia de a explora aceste resurse este principalul indicator al abilităţiolr psihosociale ale profesorului de a comunica cu profunzimile personalităţii elevului şi de al atrage la cooperarea interpersonală. De aceea, convorbirea aprofundată cu elevul, purtată în termeni sinceri, deschişi pe tema grijilor,temerilor, dificultăţilor, eşecurilor lui, îndepărtează starea anxioasă, fiind un stimul cultural, de sorginte socială,dotat cu proprietatea de a intra în corelaţie cu toate nivelurile funcţionale ale psihismului. Importanţa existenţei şi dezvoltării competenţelor didactice şi a tuturor caracteristicilor acesteia este o condiţie esenţială în derularea cu succes a procesului educativ precum şi pentru formarea spiritului întreprinzător, iniţiativei şi performanţelor elevilor.
Concluzii Profesorul trebuie să acorde o atenţie sporită configurării ethosului comunicativ, date fiind influenţele acestui subsistem asupra tuturor componentelor activităţii educative. Profesorul trebuie să se asigure o instrumentializare şi o initiere a elevilor în strategiile de discurs, astfel încât aceştia să fie în stare să sesizeze, să înteleagă, să ierarhizeze, să-si formeze o competenţă informaţională – premisă a învaţării eficiente. Un profesor bun trebuie să aiba raspuns la orice întrebare ( legata de lecţie). Profesorul trebuie să-i arate elevului că absolut tot în lume poate fi pus în discutie. Profesorul trebuie să fie un model pentru toţi elevii şi să respecte intimitatea şi confidenţialitatea unor informaţii cu privire la viaţa personală a elevului. Profesorul trebuie să le facă elevilor cunoscute diferitele obiective ce urmează a fi întinse în activitatea lor. Profesorul trebuie să formeze pe elev pentru societatea în care s-a nascut şi în care se dezvoltă, deoarece valorile spirituale nu se creează decât în societate şi pentru societate. Profesorul trebuie să înveţe elevul cum să înveţe, trebuie să-l facă să aibă încredere în el, în opţiunile lui să poată să se exprime liber fără inhibiţii. Un profesor ideal este acela care stie să şi formuleze ideile, poate să se facă înteles. 11
Orice profesor îsi va prefigura mental conţinutul şi forma discursului.
Anexa Standardele profesionale pentru profesia didactica
Standardele profesionale se fundamentează pe un sistem de principii care exprimă concepţia actuală asupra conţinutului specific al profesiei didactice şi asupra calităţilor unui bun professor. Principiul I Cadrul didactic este un bun cunoscător al domeniului şi al didacticii disciplinei pe care o predă. •
Cadrul didactic stăpâneşte cunoştinţele şi metodologia specialităţii predate .
12
• • • • • •
Cadrul didactic are o înţelegere profundă a disciplinei pe care o predă,a organizării logice şi a evoluţiei acesteia,a legăturii cu alre discipline şi cu lumea reală. Cadrul didactic are capacitatea de a prelucra,structura şi de a face accesibile cunoştinţele transmise,de a forma abilităţi specifice domeniului ţinând seama de particularităţile de vârsă individuală şi de grup ale elevilor. Cadrul didactic valorifică potenţialul educativ al disciplinei,stimulând participarea activă şi implicarea afectivă a elevului în procesul învăţării. Cadrul didactic proiectează şi aplică strategii didactice eficace şi atractive în raport cu scopul şi conţinuturile propuse. Cadrul didactic concepe şi utilizează multiple forme şi tipuri de evaluare a realizărilor elevilor,punând accent pe evaluarea formativă şi pe autoevaluare.
În procesul de organizare a situaţiilor de predare-învăţare-evaluare,cadrul didactic colaborează permanent cu ceilalţi colegi favorizand şi valorizănd activitatea în echipă. Principiul II Cadrul didactic cunoaşte elevul şi îl asistă în propria dezvoltare • •
Cadrul didactic foloseşte eficiente de cunoaştere a personalităţii elevului precum şi a influenţelor mediului şcolar,familial şi social asupra dezvoltării sale. Cadrul didactic îşi fundamentează proiectarea/reproiectarea activităţii pe rezultatele obţinute prin demersul cunoaşterii elevilor.
•Cadrul didactic selectează şi face accesibile conoştinţele specifice disciplinei predate în funcţie de capacităţile de invăţare,nevoile şi aspiraţiile/interesele elevilor. •Cadrul didactic dezvoltă capacitatea elevilor de a fi autonomi,de a deveni subiecţii ai propriei dezvoltări prin : 1. implicare în propria formare ; 2. Sprijinire în folosirea unor surse şi mijloace diverse de informare ; 3. crearea abilităţilor de a lua decizii ; 4. responsabilizare şi motivare ; 5. dezvoltarea capacităţii de a rezolva probleme, 6. încurajarea spiritului de iniţiativă şi a creativităţii ; 7. facilitarea colaborării şi comunicării între elevii . • •
Cadrul didactic organizează activităţi individualizate prin care elevul devine conştient de potenţialul,aspiraţiile,interesele şi nevoile sale. Carul didactic manifestă disponibilitate în a recunoaşte şi a pune în valoare aspectele pozitive ale eforturilor şi reezultatele elevilor ;îi sprijină îneforturile lor şi le insuflă încredere în forţele proprii.
13
Principiul III Cadrul didactic este membru activ al comunităţii. •
Cadrul didactic colaborează cu membrii comunităţii şcolare (în catedră, în Consiliul profesoral al clasei, în Consiliul Profesoral şi de Administraţie, cu personalul didactic auxiliar şi administrativ etc.).
•
Cadrul didactic indentifică şi foloseşte modalităţi eficiente de implicare a familiei în viaţa şcolii şi în dezvoltarea elevului.
•
Cadrul didactic cunoaşte resursele umane şi materiale ale comunităţii şi le valorifică în beneficiul şcolii.
•
Cadrul didactic implică factori de decizie ( Primăria, Consiliul Local )şi de influenţă (Biserica,Poliţia,cadrele medicale,mass-media) în procesul educaţional.
•
Cadrul didactic implică elevii în acţiuni în folosul comunităţii ( protecţia mediului,activotăţi umanitare,culturale,sportive etc.).
•
Cardrul didactic desfăşoară activităţi de integrare în comunitatea minorităţilor( etnice,sociale,religioase etc.).
•
Cadrul didactic se implică în rezolvarea problemelor cominităţii promovănd valori morale şi civice.
Principiul IV Cadrul didactic are o atitudine reflexivă •
Cadrul didactic este conştient că activitatea didactică înseamnă şi perferţionarea continuă.El se preocupă permanent de indentificarea acelor aspecte ale activităţii sale care necesită ameliorări.În consecinţă, el este interesat să se perfecţioneze continuu, să înveţe din experienţa lor şi a altora;gîseşte căi şi mijloace de reproiectare şi optimizare a propriei activităţi.
•
Cadrul didactic reflexiv îşi îmbunătăţeşte continuu competenţele personale.
Principiul V Cadrul didactic este promotor al unui sistem de valori în concordanţă cu idealul educaţional.
14
•
Cadrul didactic recunoaşte,utilizează şi promovează valori socialumane, moralcivice,cognitive,culturale şi spirituale.
•
Cadrul didactic oferă şanse egale pentru integrarea şcolară şi socială a tuturor elevilor.
•
Cadrul didactic dezvoltă comunicarea, cooperarea şi competiţia în cadrul grupului de elevi pe fondul existenţei încrederii,respectului reciproc şi al gândirii positive.
•
În demersul educaţional cadrul didactic adoptă idei şi atitudini democratice.
•
Cadrul didactic contribuie la educaţia pentru o viaţă de calitate a individului şi a colectivităţii.
•
In activitatea cu elevii,cadrul didactic probează calităţi umane,profesoinale şi etice.
Bibliografie
1) Mihai , DIACONU; Ioan JINGA – Pedagogie , Editura A.S.E, Bucureşti, 2004 2 ) Ioan , Jinga-Managementul învăţământului , Editura A.S.E, Bucureşti , 2003 3 ) Olga , Ciobanu Didactica disciplinelor economice , Editura ASE, Bucureşti, 2004 4) Maria-Elena, Drută, coord. - Psihologia educaţiei : portofoliul seminariilor ,Editura ASE, Bucureşti , 2005
15
5) Mihaela , Cozarescu - Psihologia educatiei : teorie si aplicatii ,Editura ASE, Bucureşti, 2004 6) Corina ,Cace- Psihologia educatiei: teorie, metodologie si practica , Editura ASE, Bucureşti, 2007
16
