Evaluarea educaţiei religios-morale
A. În cadrul orei de religie
1. Forme ale evaluării cunoştinţelor religioase – delimitări conceptuale Actul de evaluare în învăţământ este definit ca fiind „procesul menit să măsoare şi să aprecieze valoarea rezultatelor sistemelor de educaţie sau a unei părţi a acestora, să edifice resursele şi operaţiile folosite în desfăşurarea activităţilor, prin compararea rezultatelor cu obiectivele propuse în vederea luării deciziilo deciziilorr ameliorat ameliorative ive în activitate activitateaa educativă educativă din etapele etapele următoare următoare””1. Evaluarea este o necesitate obiectivă a activităţii de instruire şi educare, reprezentând punctul final într-o suită de secvenţe ca: stabilirea obiectivelor, organizarea şi desfăşurarea procesului didactic, identificarea strategiilor didactice, evaluarea şi adoptarea deciziilor ameliorative. Cunoaşterea rezultatelor obţinute în urma aplicării unui program de instruire permite efectuarea unei operaţii cu obiectivele urmărite pentru a stabili părţile reuşite şi punctele slabe în funcţie de care se promovează tot ceea ce este bun şi se corectează ceea ce nu a dus la rezultatele dorite. Cunoaşterea rezultatelor procesului instructiv-educativ ajută la realizarea unei clasificări şi ierarhizări privind calitatea pregătirii elevilor şi la cunoaşterea produselor activităţii instructiv-educative şi a procesului care a dus la obţinerea rezultatelor respective. Altfel spus, evaluarea procesului de învăţământ are rolul de a depista şi diagnostica performanţele şi eşecurile, de a sesiza dificultăţile întâmpinate de elevi şi de a da posibilitatea intervenţiei ameliorative pentru următorul program de instruire. În procesul evaluării se operează cu următorii termeni : măsurare, apreciere şi decizie. „A măsura” înseamnă a transpune în cifre sau calificative judecăţile de valoare la care ajunge educatorul în urma analizei efectuate potrivit unor criterii de evaluare adecvată. Ioan Jinga 2 susţine că „o activitate didactică este cu atât mai eficientă, cu cât obiectivele ei se realizează într-un timp mai scurt şi cu cât eforturile depu depuse se nu prod produc uc obos obosea eală lă”. ”. Oric Oricee educ educat ator or,, în func funcţi ţiee de spec specif ific icul ul cole colect ctiv ivul ului ui de elev elevi, i, de personalitatea acestora, de scopul aprecierii trebuie să fie exigent în aşa fel încăt „cântarul didactic să funcţioneze ireproşabil”3. 2. Funcţiile evaluării După Mariana Dragomir 4, funcţiile evalării pot fi structurate astfel: a. Funcţia de diagnoză, diagnoză, prin care se constată modul în care s-au realizat cerinţele activităţii didactice. Diagnoza oferă date despre situaţiile care au condus la obţinerea unor rezultate: “Atunci când acţiunea evaluativă pune în evidenţă ceea ce se află la originea situaţiei constatate, ea îndeplineşte o diagnoză etiologică” 5. 1
Ioan T. Radu, Teorie şi practică în evaluarea eficienţei învăţământului , Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981, p. 17-18. 2 Ioan Jinga, Inspecţia şcolară, Bucureşti, 1983, p. 24. 3 Ioan T. Radu, Teorie şi practică…, p. 254. 4 Mariana Dragomir, Managementul activităţilor didactice , Eurodidact, Cluj-Napoca, 2002, p. 105. 5 I.T. Radu, Evaluarea în procesul didactic , Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2000, p. 68.
b. Funcţia de prognoză a nevoilor şi a disponibilităţilor viitoare ale elevilor sau ale unităţilor şcolare. Ea se realizează prin teste de aptitudini şi de capacitate, evaluarea favorizând desăvârşirea activităţii pe care o are în vedere. c. Funcţia de decizie se referă la integrarea unui elev într-o ierarhie sau într-un anumit nivel al pregătirilor şi posibilităţilor sale. d. Funcţia selectivă presupune ierarhizarea elevilor în urma evaluării, a unui examen sau a unui concurs. e. Funcţia motivaţională (educativ-formativă) conduce la autocunoaştere şi autoapreciere din partea elevului şi se bazează pe conştientizarea rezultatelor evaluării. În evaluarea rezultatelor la Religie, profesorul trebuie să ţină cont, în mod deosebit, de această funcţie. Astfel, o apreciere făcută corect, stimulativ poate contribui la întărirea convingerilor religioase ale elevilor, după cum o apreciere făcută “cu acribie” poate diminua sau chiar accelera aceste convingeri, îndepărtându-i de Dumnezeu. f . Funcţia pedagogică (sau de conexiune inversă). În relaţie cu învăţarea, evaluarea elevilor oferă posibilitatea de a cunoaşte gradul de îndeplinire a sarcinilor şcolare, elevii conştientizând distanţa la care se află faţă de aceste sarcini, precum şi munca necesară pentru împlinirea acestora. Metodele de învăţământ folosite de către profesor în proiectare trebuie să asigure rezultate bune în evaluare. g. Funcţia de informare (socială) a partenerilor educaţionali (Biserica, societatea) priveşte stadiul şi evoluţia pregătirii şcolare. Evaluarea nu trebuie percepută de elevi drept un mijloc de constrângere, ci o formă de autoevaluare, care să-i conducă la învăţarea continuă. Pentru aceasta, evaluarea trebuie să respecte câteva cerinţe : a) să fie făcută din materia predată ; b) să nu fie făcută la întâmplare (profesorul va formula cât mai multe întrebări) ; c) să nu aibă efecte negative asupra elevilor. 3. Principiile evaluării 1. Evaluarea la religie este o activitate de bază care facilitează realizarea unui proces eficient de instruire şi învăţare. Printr-o evaluare obiectivă , putem aprecia atât noţiunile însuşite de elevi, cât şi nivelul moral-duhovnicesc al lor. 2. Evaluarea trebuie să aibă obiective bine definite, să folosească metode şi tehnici de investigare, să comunice rezultatele şcolare atât elevilor, cât şi familiei şi comunităţii parohiale. 3. Prin evaluare, profesorii pot realiza o diagnoză a progresului realizat de către elevi şi să-şi adapteze activităţile în funcţie de posibilităţile elevilor. 4. Prin evaluare, profesorul îşi poate „evalua” propria activitate. 5. Prin evaluare, profesorii pot observa dacă şi-au atins obiective curriculare. 6. Evaluarea îi ajută pe elevi să găsească cele mai bune modalităţi de îndreptare şi de desăvârşire duhovnicească. 7. Evaluarea furnizează o conexiune inversă pentru şcoală, părinţi, comunitate parohială, centru eparhial. 4. Moduri de realizare a evaluării Procedura de evaluare se alege în funcţie de scopurile urmărite şi de natura rezultatelor şcolare pe care le vizează 6: a. Verificarea curentă (observarea curentă). Prin acest mod de evaluare, profesorul urmăreşte dacă elevii : a) sunt atenţi la explicaţiile profesorului (prin întrebări adresate elevilor în timpul predării) ; b) sunt interesaţi de ceea ce se discută ; c) sunt atenţi la oră (prin întrebări adresate în momentul în care trebuie corectat un elev care răspunde) ; d) contextualizează noţiunile teoretice la aplicaţii practice ; e) îşi fac tema pentru acasă. 6
Ibidem, p. 97.
2
Verificarea aceasta se realizează lecţie de lecţie şi, prin urmare, „verificarea curentă trebuie pregătită cu minuţiozitate, concomitent cu pregătirea pentru lecţii stabilind anticipativ metodele, tehnicile şi instrumentele utilizate, în funcţie de obiectul de studiu, de tipul de lecţii, de conţinuturile instruirii, de situaţia particulară a fiecărei clase şi a fiecărui elev” 7. Avantajele verificării curente : - are un efect direct asupra elevilor ; - confirmă sau infirmă rezultatele unor concursuri; - facilitează însuşirea unor cunoştinţe, precum şi capacitatea elevilor de a transpune în practică informaţiile însuşite ; - reprezintă o modalitate de autoreglare a procesului didactic.
b. Verificarea orală. Prin această modalitate de evaluare „profesorul îşi dă seama nu doar de ceea ce ştie elevul, ci şi de modul cum gândeşte” 8, de felul cum se exprimă şi poate observa modul în care elevul ştie să rezolve o situaţie problematică. Verificarea orală poate fi : b1. Verificare orală individuală , care se realizează prin ascultarea a 2-5 elevi într-o oră şi prezintă următoarele avantaje: - favorizează interacţiunea profesor-elev; - îi dă elevului ocazia să-şi expună detaliat cunoştinţele; - permite formularea de către elev a unor răspunsuri mai libere; - îi permite elevului să-şi evidenţieze trăsăturile de personalitate; - elevii pot fi ajutaţi prin întrebări suplimentare. Dezavantajele verificării orale : - clasa este parţial neglijată ; - dăunează pregătirii permanente (constante) a elevilor ; - favorizează învăţarea în salturi, în funcţie de numărul de note şi de valoarea acestora ; - subiectivitate în notare din partea profesorului ; - favorizează emoţiile sau timiditatea elevului. b2. Verificarea orală frontală se realizează prin adresarea de întrebări de către profesor întregii clase, apoi este indicat elevul care va răspunde. Avantajele acestei modalităţi de evaluare ar fi : - motivează întreaga clasă să participe la verificare ; - încurajează pregătirea sistematică ; - asigură participarea activă a elevilor la lecţie. Dezavantaje: - este o mare consumatoare de timp, „timp care adesea le lipseşte profesorilor cu număr mic de ore”9. - profesorul nu poate aprecia obiectiv calitatea şi continuitatea cunoştinţelor fiecărui elev ; - notarea nu este întotdeauna justă prin faptul că întrebările nu au acelaşi grad de dificultate. La Religie, verificarea orală trebuie să se facă ţinând seama de : - întrebările să fie formulate clar şi fără echivoc ; - întâi va fi adresată întrebarea şi apoi va fi numit elevul care va răspunde ; - profesorul nu trebuie să critice foarte aspru un anumit răspuns, dar nici nu va tolera un răspuns care vine în contradicţie cu normele creştine. Corectările trebuie făcute cu multă delicateţe : „Nu crezi că lucrurile stau altfel ?” sau „este interesantă părerea ta în legătură cu…, dar Biserica ne învaţă că…”. Deosebit de importantă, în cadrul evaluării orale este anunţarea imdeiată a notei primite, precum şi motivarea acordării notei respective. Profesorul se va implica afectiv în verificarea elevilor, prin fecilitarea celor care au obţinut note bune, şi prin încurajarea şi sprijinirea celor cu rezultate slabe, fără însă a deveni prea indulgent. 7
228.
8
I. Jinga, ş.a., Evaluarea performanţelor şcolare, Editura Aldin, Bucureşti, 1999, p. 57. Ana Danciu, Metodica predării religiei în şcolile primare, gimnazii, licee , Editura Anastasia, Bucureşti, 1999, p.
9
I. Jinga, ş.a., Evaluarea performanţelor şcolare…, p. 50.
3
c. Verificarea scrisă. Acest tip de verificare se utilizează după parcurgerea unuia sau mai multor capitole şi se realizează sub formă de : extemporal, teză, test, chestionar, temă pentru acasă, referat. c1. verificarea scrisă cu subiect unic : acelaşi subiect este prezentat întregii clase; c2. verificarea scrisă cu subiecte diferenţiate : subiecte cu diferite grade de dificultate care urmează să fie alese de către elevi în funcţie de cunoştinţele şi capacităţile proprii. Avantajele evaluării scrise : - prezintă un grad ridicat de obiectivitate din partea profesorului ; - îi protejează pe elevii emotivi, dându-le posibilitatea să se exprime mai deschis. Pentru ca această modalitate de evaluare să fie eficientă, profesorul trebuie să ţină cont de : • testul se dă neanunţat, dacă volumul cunoştinţelor de verificat este mic ; se anunţă când urmează să se verifice un volum mai mare de cunoştinţe ; • subiectele să fie formulate clar ; •
se va prezenta punctajul pentru fiecare subiect ;
•
elevii care copiază vor fi sancţionaţi;
profesorul va comunica şi argumenta notele sau calificativele acordate ;
• •
nu este indicată folosirea exclusivă a acestei modalităţi de evaluare.
d. Concursurile şi olimpiadele şcolare. Concursurile sunt examene de selecţie a participanţilor. Între concursuri şi examene există o diferenţă atât în ce priveşte modul de organizare, cât şi finalitatea acestora : „orice examen poate deveni concurs în momentul în care cifra de şcolarizare sau numărul de locuri sunt mai mici decât numărul candidaţilor, orice concurs se poate apropia de examen în situaţiile în care numărul candidaţilor nu depăşeşte numărul de locuri” 10. Concursurile de cunoştinţe religioase se realizează în vederea cuantificării rezultatelor învăţării şi se urmăresc obiectivele : • verificarea cunoştinţelor la un moment dat ; •
aprecierea calitativă şi cantitativă a cunoştinţelor ;
selecţia pentru intrarea într-o unitate şcolară, cum ar fi o şcoală teologică. Cei implicaţi în organizarea unui concurs sau a unei olimpiade la disciplina Religie trebuie să le precizeze elevilor următoarele : • că Împărăţia lui Dumnezeu înseamnă comuniune şi iubire în Duhul Sfânt (vezi Matei 11,12) ; •
•
că fiecare participant este un câştigător , indiferent de locul obţinut ;
•
ar fi de dorit ca fiecare participant să fie răsplătit într-un fel sau altul ;
în evaluarea lucrărilor la olimpiadă, profesorii corectori sunt obligaţi să facă o ierarhizare cât mai bună a lucrărilor, dar în acelaşi timp ar fi de dorit să nu se opereze cu un barem de notare foarte sever. Un elev care obţine o notă mică poate fi marcat pe o perioadă lungă de timp, iar unul care ia o notă medie sau bună, chiar dacă nu va primi premiu, va rămâne cu o amintire plăcută de la olimpiadă, şi îl va motiva să înveţe mai bine pentru anul următor. Dacă prin evaluare se urmăreşte concordanţa dintre comportamentele vizibile, identificabile, concrete la care ajung elevii cu obiectivele de referinţă şi operaţionale, ce vizează cunoştinţe, deprinderi, valori, conduite, e bine ca în atenţia educatorului să stea cunoaşterea nivelului de cunoştinţe al elevilor la începutul unei secvenţe de instruire, apoi cunoaşterea progresului elevilor de la începutul instruirii şi până la sfârşitul programului educativ, cât şi evaluarea performanţelor finale după o perioadă mai lungă de timp. Aşadar în atenţia oricărui profesor, deci şi al profesorului de religie, trebuie să stea cunoaşterea şi aplicarea strategiilor de evaluare. •
10
Miron Ionescu, Demersuri creative în predare şi învăţare , Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2000, p. 301. 4
5. Strategii de evaluare a. Evaluarea iniţială (predictivă) este menită să stabilească nivelul de pregătire a elevilor la începutul unui program de instruire. D.P. Ausubel 11 arată că „ceea ce influenţează învăţătura este ceea ce copilul ştie la plecare. Asiguraţi-vă de ceea ce ştie el şi instruiţi-l ca atare” . Se recomandă să fie făcută la început de semestru, de an şcolar, la începutul unei etape de instruire sau atunci când profesorul îşi intră în atribuţii într-o nouă unitate şcolară. Se poate realiza prin : test, chestionar sau chiar a unei forme de concurs. Gradul de dificultate a subiectului este mediu, iar notele nu se trec în catalog. b. Evaluarea formativă (continuă) se desfăşoară pe tot parcursul programului de instruire, în cadrul lecţiilor şi la încheierea unui capitol, acoperind astfel întregul conţinut al programei, evaluare a cărei importanţă este dată de faptul că stabileşte, pe tot parcursul instruirii, nivelul la care se situează rezultatele parţiale faţă de cele finale şi oferă profesorului informaţii cu privire la eficienţa programului de instruire folosit. c. Evaluarea normativă (cumulativă sau sumativă) se efectuează la intervale mari de timp, la sfârşitul unor secvenţe temporale sau tematice (la sfârşit de semestru, de an şcolar, de ciclu de şcolaritate, de capitol) şi oferă posibilitatea aprecierii modului în care au fost realizate obiectivele proiectate în momentul încheierii timpului afectat atingerii lor. Se ştie că în cadrul orelor de religie se cere elevilor însuşirea anumitor cunoştinţe, adoptarea anumitor atitudini, executarea unor gesturi, participarea la desfăşurarea unor ritualuri religioase, dar este greu de evaluat corespondenţa dintre conduitele manifestate de elevi şi normele emise sau pretinse de profesori. Ceea ce poate fi evaluat în cadrul orei de religie sunt comportamentele observabile legate de însuşirea unor cunoştinţe cu conţinut istoric, patristic, cultural, cât şi de însuşirea şi respectarea în viaţă a unor cunoştinţe cu conţinut moral-religios, liturgic şi pastoral. Înainte de a prezenta modalităţile prin care se poate realiza şi evaluarea cunoştinţelor religioase, se cuvine să facem următoarea precizare : în cadrul religiei nu se pot evalua credinţa şi evlavia elevilor creştini. În susţinerea acestei idei, profesorul universitar Constantin Cucoş aduce un argument psihopedagogic, care pleacă de la premisa că credinţa, ca o valoare încorporată, nu se poate manifesta, exterioriza întotdeauna într-un comportament vizibil, concret măsurabil şi exprimabil într-o formă exactă. Stabilirea depărtării sau apropierii elevilor de Hristos nu este de competenţa profesorului. „A ţine morţiş să evaluezi credinţa altuia e un fel de blasfemie în faţa lui Dumnezeu, un soi de fariseism în faţa semenilor tăi”12. Scopul final al evaluării nu este de a stabili cât de „mare este credinţa elevului, ci de a-l face pe acesta să se interogheze, să se aplece spre sine, spre credinţa sau necredinţa sa” 13. Obiectivul prioritar al evaluării la disciplina Religie urmăreşte punerea elevilor în situaţia de autoevaluare. Această nouă concepţie de evaluare pleacă de la premisa că evaluarea este un proces circular, activ şi dinamic de îmbunăa activităţii educative, fapt pentru care este considerată parte integrantă a activităţii didactice şi nu o etapă supra-adăugată procesului învăţării. 6. Instrumente fundamentale de evaluare a rezultatelor şcolare la disciplina Religie a. Testul Dintre modalităţile de evaluare scrisă folosite şi în cadrul orei de religie amintim : tema executată acasă, extemporalele sau lucrările scrise, chestionarele, testele şi chiar jocurile didactice sub forma completării unor rebusuri, unor texte religioase. Avantajul acestei modalităţi de evaluare este subliniat de faptul că asigură o notare, o apreciere mai obiectivă a rezultatelor elevilor şi oferă celor emotivi şi lenţi posibilitatea de a-şi prezenta toate cunoştinţele, apoi asigură evaluarea unui număr mare de elevi într-un timp scurt şi favorizează compararea rezultatelor obţinute prin răspunsurile la întrebări cu acelaşi grad de dificultate. 11
D.P. Ausubel, Învăţarea în şcoală. Introducere în psihologia pedagogiei , Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981, p. 135. 12 Constantin Cucoş, Educaţia religioasă – conţinut şi forme de realizare , Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 1996, passim. 13 Ibidem. 5
Dintre modalităţile de evaluare scrisă enumerate mai sus, o importanţă deosebită o au testele şi în cadrul orelor de religie. Cuvântul „test” este de origine engleză şi înseamnă „probă”, „examen”. Testul este un instrument de măsurare a cunoştinţelor, a deprinderilor, aptitudinilor etc., prin intermediul căruia se obţin informaţii necesare fundamentării ştiinţifice a unor decizii. Valoarea incontestabilă a testelor în evaluarea randamentului şcolar şi a progresului şcolar este dată de respectarea unor cerinţe în formularea şi alcătuirea acestora şi anume : • validitatea acestora , măsura în care testul urmăreşte să măsoare ceea ce şi-a propus; fidelitatea lor , adică invariabilitatea rezultatului testului în cadrul repetării lui în condiţii neschimbate ; • etalonarea, posibilitatea de a clasifica rezultatele în raport cu o anumită distribuţie stabilită dinainte; •
standardizarea , adică posibilitatea aplicării şi corectării testului în mod uniform pentru toţi subiecţilor. În elaborarea testelor profesorul trebuie să aibă în atenţie următoarele aspecte; • stabilirea obiectivelor (obiectivul fundamental şi obiectivele operaţionale) care precizează ce va trebui să ştie să facă elevul după ce a parcurs o lecţie, un capitol, materia unui semestru sau an şcolar, stabilire ce se face în funcţie de sarcinile generale ale materiei; • stabilirea numărului de întrebări (itemi = întrebare + formatul acesteia + răspunsul aşteptat) şi formularea lor în număr suficient pentru acoperirea materiei învăţate ; • stabilirea modalităţilor de răspuns şi fixarea punctajului pentru răspunsuri. •
Tipuri de teste I. Teste docimologice 14 elaborate în funcţie de modul în care profesorul aşteaptă să primească răspunsul : a. teste cu itemi deschişi, itemi de completare a unor propoziţii lacunare, completări de cuvinte, de definiţii ; itemi de formulare, constituite din întrebări a căror rezolvare solicită redactări: „Cartea în care găsim Cuvântul lui Dumnezeu se numeşte…”. “Cina cea de Taină se numeşte …” (Sfânta Liturghie). b. teste cu itemi închişi, din cadrul cărora fac parte itemi cu alternativă binară (cu răspuns de tipul da sau nu, corect sau greşit, adevărat sau fals), itemi de asociere simplă sau compusă şi itemi cu alegere multiplă (subliniaţi răspunsul corect din două sau trei variante de răspunsuri date). b.1. itemi închişi cu alegere duală Enunţ : Citeşte cu atenţie afirmaţia următoare. În cazul în care apreciezi că afirmaţia este adevărată, încercuieşte litera A, dacă apreciezi că afirmaţia este falsă, încercuieşte litera F : A/F : Sinergia reprezintă conlucrarea dintre harul divin şi faptele omului; Răspuns corect: A. sau corect/greşit : Botezul Domnului se sărbătoreşte în fiecare an la 5 ianuarie ; Răspuns corect : greşit. sau cu Da sau Nu : Primii oameni creaţi de Dumnezeu au fost Adam şi Eva ; Răspuns corect : Da. b.2. itemi închişi cu asociere simplă sau compusă. Itemul de tip „pereche” (de asociere) impune ca sarcină stabilirea unor corespondenţe corecte între cuvinte, propoziţii, fraze, numere, litere, simboluri, distribuite pe două coloane: Enunţ (asociere simplă): În coloana din stânga (A) sunt enumerate datele unor sărbători împărăteşti, iar coloana din dreapta (B) conţine denumirea sărbătorilor împărăteşti. Asociază fiecare sărbătoare din coloana (B) cu date corespunzătoare din coloana (A), scriind în spaţiul din stânga numărului de ordine din prima coloană (A) litera potrivită din coloana (B) : ____ 1. ____ 2. ____ 3. 14
A 25 decembrie 1 ianuarie 23 aprilie
B a. Intrarea în Ierusalim b. Învierea Domnului c. Naşterea Domnului
Docimologia = studiul sistematic al examenelor, analiza ştiinţifică a modurilor de notare, identificarea mijloacelor necesare asigurării obiectivităţii în examinare şi evaluare. 6
Răspuns corect : 1c ; 1a şi 2b (fals)
b.3. itemi închişi cu asociere compusă : un enunţ cu mai multe răspunsuri corecte. Exemplu : La patruzeci de zile de la naşterea Sa, pe Domnul Hristos L-au întâmpinat în templul din Ierusalim : a) Dreptul Simion b) Arhiereul Zaharia c) Proorociţa Ana Răspuns corect : a+c b.4. itemi închişi cu alegere multiplă : Exemplu : Primele aşezăminte sociale au fost înfiinţate de : a) Sfântul Ioan Gură de Aur b) Sfântul Vasile cel Mare c) Sfântul Grigorie de Nazianz d) Sfântul Ierarh Nicolae Răspuns corect : b+d
II. Teste docimologice în funcţie de momentul evaluării : a. teste iniţiale, administrate la începutul unui program de instruire şi care oferă profesorului date cu privire la nivelul anterior de cunoştinţe şi la capacitatea de învăţare a elevilor. Pe baza acestor teste, profesorul îşi va alcătui viitorul program de instruire ; b. teste formative (de progres), administrate după fiecare capitol sau un număr de lecţii mai dificile cu importanţă în înţelegerea lecţiilor viitoare. Ele oferă profesorului informaţii cu privire la eficienţa metodologiei aplicate ; c. teste finale şi de sinteză , administrate după parcurgerea unui capitol sau la încheierea unui semestru sau an şcolar. Acestea vizează elementele esenţiale ale materiei şi capacitatea elevilor de a opera cu cunoştinţele asimilate. b. Jocul didactic O altă modalitate ce-şi găseşte împlinirea şi eficienţa şi-n cadrul orei de religie este jocul didactic. Se ştie că rolul şi importanţa jocului în activitatea de învăţare sunt subliniate de faptul că deschide în faţa elevilor universul activităţii şi al relaţiilor interumane, le oferă posibilitatea apropierii realităţii cunoaşterii şi stăpânirii lumii ambientale, formează şi dezvoltă întreaga lor viaţă psihică, amplifică posibilităţile memoriei, dezvoltă calităţile voinţei (răbdare, perseverenţă, stăpânire de sine), modelează trăsăturile de personalitate. Jocul didactic se foloseşte cu succes în clasele primare, dovedindu-şi eficienţa prin faptul că permite reluarea într-o formă mai dinamică şi atractivă a cunoştinţelor predate, favorizând repetarea lor, fixarea şi în final evaluarea. Pentru o cât mai mare eficienţă şi o cât mai largă aplicabilitate a jocului didactic, acesta poate fi folosit ca momente distincte în realizarea unei lecţii (moment aperceptiv, moment de completare a lecţiei). Jocul didactic angajează în activitatea de cunoaştere cele mai importante procese psihice, cele mai intime operaţii ale acestora, având în acelaşi timp un deosebit rol formativ şie ducativ. Procesele intelectuale declanşate de joc, în special cele ale gândirii, au darul să-l conducă pe elev la descoperirea cu uşurinţă, cu eforturi mici şi cu satisfacţii evidente a unor noi adevăruri. 7. Metode alternative (complementare) de evaluare Metodele alternative sau complementare prezintă unele valenţe formative, deosebite : • pun în aplicare abilităţile practice ale elevilor ; •
oferă profesorului o imagine şi informaţii aduse la zi ;
pe baza acestor informaţii profesorul poate aprecia obiectiv achiziţiile elevilor şi progresele realizate; • oferă elevului şansa de a demonstra ceea ce ştie să facă într-o situaţie concretă ; •
7
prin evaluare alternativă, profesorul va urmări cunoştinţele şi aptitudinile practice ale elevilor, precum şi capacitatea lor de a-şi constitui un anumit sistem axiologic (opinii, comportamente, reacţii). a. Potofoliul : include experienţa şi rezultatele obţinute prin celelalte metode de evaluare. Prin această metodă se poate urmări progresul, modul de a gândi, maturizarea intelectuală şi duhovnicească a elevilor de la un an la altul ; Conţinutul portofoliului : - lucrări scrise şi practice + rezultatele lor ; - fişe de evaluare orală ; - fişe de autoevaluare ; - proiecte ; - fişe de lectură ; articole, eseuri ; - biografii ale unor personalităţi ; - recenzii de articole şi cărţi ; - imagini însoţite de comentarii ; - interviuri luate de elevi unor personalităţi ; - referate intra şi inter-disciplinare. b. Observarea directă se realizează pe baza unei fişe de observaţii şi a unei fişe de caracterizare psihopedagogică. Se urmăreşte interesul şi deprinderile elevilor ; atitudinea lor faţă de şcoală, faţă de Biserică. c. Proiectul este o metodă complexă de evaluare, recomandată pentru evaluările sumative (finale). Profesorul va stabili sarcinile, limitele proiectului după care elevul va continua acasă să realizeze proiectul propus. La Religie propune drept proiecte : - confecţionarea unor mijloace didactice (planşe, hărţi); - realizarea unor lucrări de pictură bisericească. Aprecierea proiectului poate fi făcută atât în clasă cât şi în cadrul parohiei: expoziţii de icoane, ouă încondeiate. d. Evaluarea activităţilor de grup este o metodă de evaluare prin care – de-a lungul unei perioade mai mari de timp – profesorul de religie va constata dacă a reuşit, prin activităţile sale, să omogenizeze grupurile de elevi, dacă elevii practică milostenia, cooperarea, întrajutorarea prin organizarea unor activităţi extraşcolare cu implicare şi a altor parteneri educaţionali: părinţi, parohie, reprezentanţi ai instituţiilor locale. e. Contextualizarea practică a cunoştinţelor acumulate. La Religie, aplicabilitatea practică a cunoştinţelor este una dintre cele mai importante metode de evaluare. Este important ca profesorul de Religie să-şi urmărească elevii, să-i îndrume să participe la slujbele Bisericii, să respecte poruncile şi normativele creştine. Pentru aceasta este nevoie de o colaborare bună între preotul paroh şi profesorul de religie, între părinţi şi profesorul de Religie. Misiunea profesorului ar trebui să se extindă de la elevi la părinţi : pe de o parte elevul va învăţa să fie mai responsabil, iar pe de altă parte şi familia se va familiariza cu unele aspecte ale educaţiei religioase. f . Autoevaluarea elevilor reprezintă o modalitate de stabilire a eficienţei desfăşurării educaţiei religioase în şcoală. Este de dorit – şi de recomandat – ca fiecare profesor de Religie să-i îndemne şi să-i determine pe elevi să-şi analizeze calitatea relaţiei lor cu Dumnezeu, cu duhovnicul, cu părinţii, cu cei apropiaţi lor. Când elevul trece de la autoevaluare la Taina Spovedaniei, evaluarea la disciplina Religie trece din sfera educaţională în sfera sacramentală, de la evaluarea făcută de profesor şi elevi la cea făcută de duhovnic. •
8
Evaluarea, aprecierea şi notarea în cadrul educaţiei religioase Pe plan mondial sunt folosite mai multe sisteme de notare: a) prin punctaj ; b) note de la : 1-5 ; 1-6 ; 1-7 ; 1-10 ; 1-20 ; c) notarea prin calificative : FB (foarte bine) ; B (bine) ; S (suficient) ; I (insuficient). Notarea, indiferent sub ce aspect, constituie un stimulent pentru elevi, cu condiţia să fie făcută obiectiv şi consolidată de aprecieri. Nu trebuie confundată evaluarea cu notarea. Întotdeauna există o graniţă între cunoaştere şi înţelegere. Se pune întrebarea : Ce notăm ? nivelul de cunoaştere sau abilităţile de înţelegere ? Cine înţelege un proces înseamnă că şi cunoaşte componentele acelui proces. În schimb, dacă cineva cunoaşte componentele unui proces, nu întotdeauna le şi înţelege. Pentru realizarea unei notări (evaluări) obiective trebuie să avem în vedere următorii factori: - corectitudinea şi personalitatea profesorului ; - aşteptările profesorului ; - disciplinele de învăţământ ; - individualitatea elevilor ; - circumstanţele contextuale. Experienţa ne arată că în materie de notare şcolară se produc şi unele erori şi disfuncţii : a) erori legate de profesor : 1. fenomenul (efectul) halo’ (aprecierea se face prin raportare la notele obţinute la alte discipline) ; 2. efectul Pigmalion : elevul este apreciat în funcţie de părerea pe care profesorul şi-a făcut-o despre capacităţile sale ; 3. fenomenul „oedipian” : anticiparea notei de către profesor, deoarece acesta îl cunoaşte pe elev ; 4. fenomenul „de ordine” : notarea se face în funcţie de începutul sau sfârşitul semestrului ; 5. fenomenul de contrast : notarea se face prin prisma rezultatelor obţinute anterior de alţi elevi ; 6. nivelul de exigenţă specifică profesorului : în notare, profesorii pot fi : foarte exigenţi, normalexigenţi şi indulgenţi → diferenţe de notare ; 7. stabilirea nivelului mediu al clasei ca punct de referinţă în evaluare : elevii primesc note mult mai mari decât merită. b) erori legate de elevi : felul în care poate arăta calitatea pregătirii sale: emotivitate, fluenţa verbală, rapiditatea scrierii. Aprecierea şi notarea trebuie să fie însoţite, în cazul fiecărui elev în parte, de justificarea notei primite, de aprecierea aspectelor pozitive şi negative ale pregătirii elevilor. În cazul evaluării orale, al evaluării eseurilor şi referatelor, notarea se face imediat, cu promptitudine, fără ca profesorul să fie enigmatic . La Religie, considerăm că este binevenită notarea mai generoasă în virtutea iubirii şi a îngăduinţei creştine. În cadrul evaluării, elevii vor fi atenţionaţi că faptele noastre – bune sau rele – vor fi evaluate, apreciate şi răsplătite, în ultimă instanţă, de Dumnezeu Evaluatorul nostru nepărtinitor şi obiectiv.
9
