Universitatea Valahia din Târgovişte Facultatea de Ştiinţe Economice Finanţe-Bănci
Referat Pedagogie I FUNCŢIILE EDUCAŢIEI: Clasificare și Analiză
Profesor coordonator:
Student:
Lect. Dr. Ana Maria Petrescu
Constantinescu Maria Nicoleta Anul I, Grupa I
“Omul lipsit de educatie nu stie sa se foloseasca de libertatea sa .” Immanuel Kant
Funcţiile educaţiei Clasificare şi analiză
Educaţia este obiectul de studiu specific pedagogiei şi cuprinde ansamblul
influenţelor, acţiunilor şi al activităţilor desfăşurate pentru formarea, dezvoltarea şi modelarea personalităţii umane, pentru integrarea sa optimă în societate, aceasta fiind realizată prin corelaţia educator – educat, într-un context deschis. Funcţiile educaţiei reprezintă consecinţele sociale cele mai importante ale
activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii, angajate în mod intenţionat sau neintenţionat prin intermediul unor acţiuni sau a unor influenţe spontane. Aceste funcţii intervin, în mod obiectiv, la nivelul oricărei activităţi de educaţie sau instruire desfăşurată în cadrul sistemului şi al procesului de învăţământ, inclusiv prin preluarea unor influenţe pedagogice provenite din direcţia mediului natural şi social înconjurător, a câmpului psihosocial înconjurător. Funcţia educaţiei concentrează, pe de o parte, atributul activităţii de formaredezvoltare permanentă a personalităţii umane realizabil printr-un ansamblu de acţiuni şi operaţii determinate la nivelul sistemului social global şi al principalelor sale subsisteme. Pe de altă parte, funcţia educaţiei susţine relaţia dintre cerinţele de formare exprimate la nivel social şi necesităţile de dezvoltare psihologică resimţite la nivelul structurii personalităţii umane.
Funcţia fundamentală a educaţiei este aceea de a vehicula, selectă, actualiza şi valorifica experienţă socială în vederea asigurării unei integrări eficiente şi rapide a individului în societate şi, prin aceasta, în vederea creării premiselor autodeterminării individului ca factor de progres social. Prin educaţie, în principal, omul trece de la stare de existenţă pur biologică la aceea de existenţă socială. Dacă omul ar fi la naştere înzestrat prin ereditare, cu posibilităţile adultului, nu ar exista educaţie. În ceea ce priveşte procesul devenirii omului ca fiinţă socială nu este nici o deosebire între copil născut într-o mare metropolă şi cel născut într-un trib primitiv, întrucât amândoi trebuie să înveţe totul. O parte a învăţăturii este rezultatul contractului spontan al omului cu diferite aspecte ale vieţii sociale, dar cea mai consistentă parte a învăţăturii se acumulează prin instruire, prin forme organizate şi sistematice. Piaget consideră că şcoala trebuie să fie concepută cu un centru de activităţi reale, practice, desfăşurate în comun, în aşa fel că inteligenţa logică să se formeze în funcţie de acţiunea şi de schimbările sociale. Educaţia reprezintă, astfel, activitatea psihosocială cu funcţie generală de formare-dezvoltare permanentă a personalităţii umane pentru integrarea socială optimă, angajată conform finalităţilor asumate, la nivel de sistem şi de proces, proiectate, realizate şi dezvoltate prin acţiuni specifice având ca structură de bază corelaţia subiect (educator) obiect (educat), într-un context deschis, (auto) perfectibil. Analiza funcţiilor educaţiei presupune elaborarea unui model ierarhic
aplicabil în contextul sistemului social global. Această analiză presupune raportarea activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii la principalele domenii ale vieţii sociale, înţelese că subsisteme ale sistemului social global: subsistemul politic - subsistemul economic - subsistemul cultural. Taxonomia rezultată asigură astfel evidenţierea a două categorii de funcţii: 1) funcţiile generale, care include: funcţia centrală sau funcţia fundamentală a educaţiei şi funcţiile principale ale educaţiei; 2) funcţiile derivate care sunt subordonate funcţiilor generale ale educaţiei.
Funcţiile generale ale educaţiei au un caracter obiectiv, reprezentând consecinţele şi proprietăţile celei mai importante ale activităţii de educaţie, care se regăsesc la nivelul oricărei acţiuni educaţionale. Ele au un caracter stabil, anumite modificări intervenind doar la nivelul ordonării priorităţilor în cazul funcţiilor principale ale educaţiei, subordonate în ansamblul lor funcţiei centrale sau fundamentale a educaţiei – formareadezvoltarea personalităţii umane. Funcţiile derivate, subordonate, în mod direct sau indirect celor generale, au un caracter instabil, cunoscând anumite variaţii şi particularizări în raport de contextul în care are loc activitatea de educaţie în cadrul unui sistem şi proces de învăţământ determinat din punct de vedere social-istoric. Ţinând seama de aspectele metodologice evidenţiate anterior, putem avansa următoarea taxonomie a funcţiilor educaţiei: 1 ) Funcţia centrală/fundamentală a educaţiei – funcţie de maximă generalitate vizează formarea-dezvoltarea personalităţii în vederea integrării sociale a acesteia (care la modul ideal poate fi permanentă şi optimă); 2) Funcţiile principale ale educaţiei – funcţii cu caracter general – implicate direct în asigurarea realizării efective a funcţiei centrale/fundamentale a educaţiei: •
Funcţia culturală a educaţiei: formarea-dezvoltarea personalităţii prin intermediul valorilor spirituale preluate pedagogic din toate domeniile cunoaşterii umane (ştiinţă, tehnologie, artă, economie, filosofie, morală, politică, religie etc.) în raport cu particularităţile fiecărei vârste şcolare şi psihologice – această funcţie angajează integrarea socială a personalităţii prin transmiterea, însuşirea, interiorizarea şi aplicarea valorilor culturale generale, de profil şi de specialitate;
•
Funcţia politică/civică a educaţiei: formarea-dezvoltarea personalităţii prin intermediul valorilor civice care reglementează raporturile acesteia cu lumea şi cu sine în condiţii proprii fiecărei vârste şcolare şi psihologice – vizează integrarea omului în societate în calitate de cetăţean, integrat în viaţa comunităţii (familiei, comunităţii socio-profesionale, comunităţii politice,
comunităţii religioase, comunităţii rurale-urbane; comunităţii locale, teritoriale, naţionale etc.); •
Funcţia economică a educaţiei: formarea-dezvoltarea personalităţii prin intermediul valorilor tehnologice, aplicative, care vizează capacitatea acesteia de realizare a unor activităţi socialmente utile în diferite contexte sociale, întro perspectivă imediată şi pe termen mediu şi lung – urmăreşte integrarea omului în societate în cadrul unei activităţi cu valoare socioeconomică pentru el şi pentru comunitate.
Raportarea funcţiilor principale la funcţia centrală a educaţiei evidenţiază ponderea specifică a funcţiei culturale, relevantă pedagogic din perspectiva: •
contribuţiei prioritare a valorilor culturale la realizarea activităţii de formare-
dezvoltare a personalităţii în vederea integrării sale sociale optime; •
contribuţiei determinante a valorilor culturale la realizarea calitativă a celorlalte
două funcţii principale ale educaţiei: funcţia politică (realizabilă prin cultură politică/altfel înregistrăm tendinţa negativă, de politizare a educaţiei) funcţia economică (realizabilă prin cultură economică/altfel înregistrăm tendinţa negativă, de politehnizare a educaţiei); •
contribuţiei esenţiale a valorilor culturale la proiectarea funcţiilor principale ale
educaţiei (culturală – politică - economică) şi în implicarea acestora în realizarea adecvată a funcţiilor derivate (vezi 3). 3) Funcţiile derivate sunt subordonate funcţiilor principale – ca exemple semnificative avansăm următoarele variante, aflate în schimbare în raport de contextul social-istoric şi de particularităţile fiecărui sistem de educaţie: •
funcţia de informare, funcţia de culturalizare, funcţia de asistenţă psihologică (subordonate funcţiei culturale);
•
funcţia de protecţie socială, funcţia de propagandă/ideologizare (subordonate funcţiei politice);
•
funcţia de specializare, funcţia de profesionalizare, funcţia de asistenţă socială (subordonate funcţiei economice).
Bibliografie:
1. Cucos Constantin - “Pedagogie”,Editura Polirom 2001 2. Cristea, Sorin – „Dictionar de pedagogie”, Editura Litera. Litera International, Chisinau-Bucuresti, 2000
