VRĂBIUŢA Într-o duminică am fost cu mama la bunici. În drumul nostru am trecut pe lângă un izvor. Deodată, în faţa noastră s-a lăsat din zbor o vrăbiuţă. Vrea să bea apă. Am stat puţin şi am urmărit-o. Sărea din piatră în piatră. S-a aplecat cu grijă şi a băut. După aceea, şi-a scuturat scuturat aripioarele în apa cristalină cristalină şi a zburat pe o crenguţă. Aici a început săşi netezească penele ude. - Ce face mamă? am întrebat eu. - Se curăţă. - De ce se curăţă? - Fiindcă şi-a udat aripioarele, când a băut apă. Şi mama a zâmbit. Mi-am privit sandalele. Erau pline de praf şi aveau urme de noroi. Nici hainele nu erau prea curate. Înainte de a pleca de acasă mă jucasem cu Lăbuş. N-am zis nimic, dar am înţeles din privirile mamei că nu era mulţumită de mine.
PLOAIA E o căldură înăbuşitoare. Tata îmi spune: =Astăzi va ploua. M-am uitat lung la dânsul. Credeam că glumeşte. Cum să plouă, când cerul era senin? Peste puţin timp, nori negri au acoperit cerul. Un vânt puternic a început să sufle. Frunzele copacilor foşneau tare. Din când în când, când, câte o linie de foc brăzda brăzda cerul. Fulgera. Fulgera. După După fiecare fulger urma o bubuitură. Tuna. După tunet au început să cadă picături mari şi rare. Apoi din ce în ce mai dese, ca perdea de apă. Turna cu găleata. N-a trecut nici un ceas şi ploaia s-a potolit. Apoi a stat de tot. Cerul s-a înseninat dintr-o dată. Soarele a ieşit din nou. Florile şi-au scuturat capetele ude şi s-au înveselit. Ce bună e ploaia într-o zi călduroasă se vară, pentru întreaga natură!
NEATENŢIA A sunat de intrare. Copii merg spre clase. Angheluş rumen la obraz, speriat, s-a aşezat în bancă. Ochii îi erau îndreptaţi spre uşă. Era tare neliniştit. Parcă îi venea să plângă. Deodată, intră în clasă doamna învăţătoare cu Viorel din clasa a II-a. Era plin de praf pe haine şi plângea. A spus că l-a trântit un copil blond din această clasă. L-a aşezat în faţa clasei şi i-a spus: =Uită-te la toţi elevii şi spune care dintre ei te-a lovit. În momentul acela lui Angheluş i se oprise respiraţia. Ce necaz! gândea el. Viorel s-a uitat la toţi elevii şi i-a arătat arătat doamnei învăţătoare pe elevul blond, din banca a doua de la geam. Era tocmai Angheluş. S-a ridicat în picioare cu capul plecat. Foarte mirată mirată doamna învăţătoare l-a întrebat: - E adevărat, Angheluş? El I-a răspuns: - Da! Toată clasa şi-a îndreptat spre el. Colegii îl ştiau că era un copil liniştit. Nu le venea să creadă că ar fi putut trânti pe cineva. Învăţătoarea i-a cerut să spună cum s-a întâmplat. A recunoscut, că venind în fugă spre clasă, a dat peste copilul din clasa a II-a B. Viorel a căzut, s-a lovit la picior şi şi-a murdărit hainele. Angheluş s-a speriat şi a fugit în clasă. Doamna învăţătoare a ascultat mărturia lui Angheluş şi i-a spus să-şi ceară iertare. Copiii şi-au dat mâna şi s-au împăcat.
AJUTORUL Eugen are doi prieteni: Tudorel şi Virgil. Mereu sunt împreună, şi la joacă şi la şcoală. Toţi trei sunt în clasa a doua. Într-o zi, Eugen a uitat să-şi facă tema la aritmetică. Şi-a adus aminte abiaîn recreaţie, când colegii lui se pregăteau pentru lecţie. Ca să nu primească primească notă proastă şi-a rugat prietenii să-l ajute. Tudorel I-a întins caietul de aritmetică şi I-a zis: - Copiază repede. Eu am socotit bine. M-a controlat mama. Virgil însă a sărit cu vorba. - Nu copia, Eugen! Fă-ţi singur lecţia! Ca să scrii mai repede am să te ajut eu. Îţi dictez exerciţiile exerciţiile şi tu socoteşte rezultatele. rezultatele. Dacă vei copia, nu vei învăţa nimic.
NEATENŢIA A sunat de intrare. Copii merg spre clase. Angheluş rumen la obraz, speriat, s-a aşezat în bancă. Ochii îi erau îndreptaţi spre uşă. Era tare neliniştit. Parcă îi venea să plângă. Deodată, intră în clasă doamna învăţătoare cu Viorel din clasa a II-a. Era plin de praf pe haine şi plângea. A spus că l-a trântit un copil blond din această clasă. L-a aşezat în faţa clasei şi i-a spus: =Uită-te la toţi elevii şi spune care dintre ei te-a lovit. În momentul acela lui Angheluş i se oprise respiraţia. Ce necaz! gândea el. Viorel s-a uitat la toţi elevii şi i-a arătat arătat doamnei învăţătoare pe elevul blond, din banca a doua de la geam. Era tocmai Angheluş. S-a ridicat în picioare cu capul plecat. Foarte mirată mirată doamna învăţătoare l-a întrebat: - E adevărat, Angheluş? El I-a răspuns: - Da! Toată clasa şi-a îndreptat spre el. Colegii îl ştiau că era un copil liniştit. Nu le venea să creadă că ar fi putut trânti pe cineva. Învăţătoarea i-a cerut să spună cum s-a întâmplat. A recunoscut, că venind în fugă spre clasă, a dat peste copilul din clasa a II-a B. Viorel a căzut, s-a lovit la picior şi şi-a murdărit hainele. Angheluş s-a speriat şi a fugit în clasă. Doamna învăţătoare a ascultat mărturia lui Angheluş şi i-a spus să-şi ceară iertare. Copiii şi-au dat mâna şi s-au împăcat.
AJUTORUL Eugen are doi prieteni: Tudorel şi Virgil. Mereu sunt împreună, şi la joacă şi la şcoală. Toţi trei sunt în clasa a doua. Într-o zi, Eugen a uitat să-şi facă tema la aritmetică. Şi-a adus aminte abiaîn recreaţie, când colegii lui se pregăteau pentru lecţie. Ca să nu primească primească notă proastă şi-a rugat prietenii să-l ajute. Tudorel I-a întins caietul de aritmetică şi I-a zis: - Copiază repede. Eu am socotit bine. M-a controlat mama. Virgil însă a sărit cu vorba. - Nu copia, Eugen! Fă-ţi singur lecţia! Ca să scrii mai repede am să te ajut eu. Îţi dictez exerciţiile exerciţiile şi tu socoteşte rezultatele. rezultatele. Dacă vei copia, nu vei învăţa nimic.
NOI ALBINELE de Călin Gruia Trântorul a plecat să se plimbe prin grădină şi s-a întors seara târziu. Nu era obosit când a intrat în stup. De ce să fie? De somn? A dormit pe o floare de nalbă…A visat ceva, tolănit pe un trandafir roşu… S-a certat cu un fluture… A vorbit ceva cu o viespe. Şi ziua a trecut. Atâta pagubă! Mâine o să fie altă zi, gândi trântorul şi se îndreptă repede spre sala de mese a stupului. Nu găsi pe nimeni acolo. Şi nu-şi nici ceaşca pe nicăieri. Supărat începu să strige: - Ei, dar unde-i ceşcuţa mea? Unde-i cornuleţul meu?… Nemaipomenit… O albină mai în vârstă cu mătura sub aripă, se apropie de el şi-I spune: - Nu te enerva… Mănânci ce-ai adus… - Nu te înţeleg ce vrei să spui … - Nu ţi se mai dă de mâncare de azi înainte, îi spuse hotărâtă albina. - Dar mor de foame. Nu Nu se poate … Am tot dreptul la porţia mea!… - Poftim mătura, fă curăţenie pe sub cei doi faguri … - Eu ? Eu cu mătura?… Dar n-am muncit niciodată … - Ei, vezi? …Asta-i pricina… Noi muncim şi noi mâncăm… mierea nu pică din cer… Nu te trimite nimeni să alergi prin flori… Dar de curăţat, curăţat , de reparat, de aerisit, de adus apă la pui, de luptat cu duşmanii noştrii din afară, mă rog, se găseşte de lucru … - Şi cine a hotărât toate astea ?… - Noi, albinele… - Am să mă plâng împotriva voastră… - N-ai decât... - Am să mă plâng stăpănilui prisăcii… O să vedeţi voi. O să vă pară rău! Şi trântorul, supărat, ieşi pe urdiniş… Pe unde o fi umblat, n-a putut să afle nimeni. Dacă-l întălniţi cumva, explicaţi-I voi cum stau lucrurile cu cei care nu vor să muncească.
HÂRTIUŢA Într-un colţ liniştit, în clasă dormea o hârtiuţă. Nimeni n-o supăra… La începutul orei, doamna învăţătoare a privit-o şi a zis: - Copii, ascultaţi hârtiuţa vrea să vă spună ceva. Copii au făcut linişte ca să asculte ce le va povesti hârtiuţa. Dar hârtiuţa stătea liniştită şi nu vorbea. Deodată, Cătălina a ieşit din bancă, a ridicat hârtiuţa şi a aruncat-o în coş. După aceea a spus: - Hârtiuţa mi-a şoptit: “ De ce nu mă ridică nimeni?” Doamna învăţătoare a zâmbit şi atunci toţi au înţeles cuvintele hârtiuţei.
ŢAPUL ŞI ŞARPELE de Petre Ispirescu
Un ţap, voind să treacă într-o livadă, fu silit să dea peste o apă ce curgea între el şi acea livadă. Şi, fiindcă n-avea încotro, se lăsă în gârlă şi începu să înoate. Când era pe la jumătatea gârlei, se pomeneşte pe lângă dânsul cu un şarpe că-I zice: =Măi ţapule, ia-mă şi pe mine să mă treci la uscat! Ţapul, temător, îi răspunse: _Tu vezi bine că abia pot să-mi duc părul de pe mine şi tu îmi ceri să te iau şi pe tine? - Aşa o fi; dar iată că umblu să mă înec şi atâta prietenie nu pot găsi la tine? Ţapul îl lăsă să se urce pe dânsul şi-şi puse toate puterile ca să înoate spre a ieşi cu bine dincolo. Şarpele dacă se văzu călare pe ţap, începu a se încolăci împrejurul gâtului şi a-l strânge ca să-l sugrume. - Da ce faci, prietene? Că uite nu mai pot răsufla şi o să ne înecăm amândoi. - Vezi că mie mi-e foame şi aş vrea să mi-o potolesc cu tine; acum eşti în mâna mea. Foame, foame; prieten, prieten, dară cu o mortăciune socoteşti socoteşti tu că te - Foame, îndestulezi? îndestulezi? Aşteaptă niţel până să ieşim la margine şi acolo să-ţi arăţi prietenia. Acum mai slăbeşte-mă din dragoste ca să pot înota. Şarpelui îi plăcură vorbele ce auzi şi, mai slăbind pe ţap din chingi, acesta îşi puse toate puterile, mai înotă ce înotă şi ajunse la uscat cu şarpe cu tot. Pe când înota, se gândea la prietenia şarpelui şi începu a născoci la mijloace de a-şi mântui viaţa. După ce ieşiră la uscat ţapul prinse a zice: Şarpe, e, tu mi-a mi-aii ceru cerutt prie priete teni nia, a, eu ţi-a ţi-am m da datt-o. o. M-am M-am lupt luptat at cu - Şarp primejdia şi am ieşit la uscat cu bine. Fă-mi şi tu hatârul hatâr ul acum şi dă-te dă-t e jos, ca să ne măsurăm cine e mai lung? Apoi mă vei mânca în bunăvoie. - Ei, haide, de, să nu zici că nu ţi-am fost prieten! Şi dându-se jos de pe grumazul ţapului, aştepta să se măsoare cu el. Ţapul asta şi voia. Cum îl văzu jos, se repezi cu coarnele de sfărâmă capul şarpelui şi-l strivi, călcându-l cu copitele lui cele tari. După ce îl văzu pus bine, întinzându-l cât era de lung, zise:
- Vezi, aşa, mie îmi place prietenia, dar fără să fie dreaptă. Ce erau
încolăciturile alea împrejurul grumazului meu? Piei acum cu prietenia, ta cu tot, să-ţi auz de nume şi să te văz când mi-oi vedea ceafa
FRICOSUL de Emil Gârleanu Iarnă. Noapte lucie pe o lume ca din poveşti: copaci de zahăr, câmp de cristal, iaz de oglindă. Şi-n cuprinsul larg, uriaşul policandru al cerului îşi aprinde, una câte una, luminile, ca într-o nemăsurată sală de dans. Vieţuitoarele pustietăţii sunt îmbătate de farmecul acesta: paserile zbor ca ziua; lupul poposeşte pe labe, în hăţişuri şi priveşte nemişcat; vulpea stă lângă vizuină şi nu se-ndură să meargă la vânat; veveriţa pleacă creangă lângă creangă şi hoinăreşte ca o deşucheată, pădurea întreagă. Iar iepurele a zbughit-o la jucat. Încet, ascultând, ispitind a ieşit tiptil-tiptil din curătură şi când a ajuns la margine, şi-a văzut întinderea lucie de zăpadă, a-nceput să sară cu bucurie: “Poate mai întâlnesc un prieten”, îşi zise iepuraşul. Şi gândul îi răspunse: “Poate mai întâlneşti un prieten”… Şi iar ţupai –ţupai, iepurele sare vesel: “Poate dau şi peste o prietenă” Şi gândul: “Poate dai şi peste o prietenă” Şi mergând aşa iepuraşul cu gândul îşi vorbesc: “Ce lumină şi totuşi luna încă nu a răsărit”. …”Şi totuşi luna încă nu a răsărit”. “Dar o să răsară” …“O să răsară” Şi cum mergea pe marginea unei vâlcele, iepuraşul se opri o clipă să se odihnească. Atunci ,de la spate se ridică albă şi ea, ca de gheaţă, luna. Stelele păliră; pădurea, copacii, tufele îşi dezbrăcară deodată umbra, iar iepuraşul împietri de groază: chiar lângă el, se întinse pe pământ o arătare cu două coarne grozave. După cclipa de spaimă, iepuraşul se destinse ca o coardă şi o zbughi la goană, se prăvăli la vale, veni de-a dura ca un bulgăre, se sculă şi iar se rostogoli, până jos; apoi o luă de-a dreptul tăind câmpul. Se opri tocmai în stuhăria iazului. Acolo, de-abia suflând, se ghemui cu ochii închişi…să nu-şi mai vază umbra!
UNDE DUCE LĂCOMIA În cameră este o stare apăsătoare de nelinişte. Ea a fost întreruptă de sosirea salvării. Medicul l-a examinat pe Costăchel şi a hotărât să fie dus la spital. Salvarea alerga pe drumul ce şerpuia printre lanurile verzi de grâu. Lăsa în urmă nori groşi de praf. Aceştia se pierdeau în văzduhul încins de arşiţa amiezii. N-a trecut nici jumătate de oră de cănd a părăsit casa şi Costăchel se afla pe patul spitalului. Era palid, cu faţa crispată de durere. Mama îl învăluia cu priviri pline de duioşie şi de îngrijorare. Copilul, cu ochii închişi, îşi apăsa cu mâinile stomacul care-l chinuia îngrozitor. Durerile îl făceau să se strângă covrig şi să scoată un geamăt reţinut. Cu câteva ore înainte, venise de la şcoală înfometat. A mâncat repede şi mai mult decât I-a lăsat mama. Acum suporta urmările lăcomiei. Îşi amintea cum îl sfătuia adesea mama să mănânce atât cât trebuie, încet, să mestece bine alimentele şi să nu bea apă rece în timp ce mănâncă. Mâncarea multă, neraţională l-a făcut să suporte neplăcerile de acum. A stat două zile în spital sub tratamentul medicilor şi mereu se gândea: “Ce bine era dacă o ascultam pe mama!” După încetarea durerilor, chipul lui Costăchel era parcă iar învăluit într-o lumină caldă. În colţul buzelor I-a apărut un zâmbet liniştitor, care îl făcea să-şi capete vioiciunea de altădată. Chinurile suferite îi vor fi de învăţătură în viitor. A reţinut că mâncarea raţională întreţine sănătatea. LOCUL CEL MAI BUN Sandu şi Florin au plecat să cumpere bilete la teatrul de păpuşi. Sandu a fugit mai înainte, a dat la o parte pe cei din faţă şi a spus casieriţei cu ifos: _Vreau cel mai loc la spectacolul de azi! Casieriţa l-a privit lung, a stat câteva clipe pe gânduri, apoi I-a răspuns: _Aşteaptă puţin! Am să-ţi fac rost de un loc foarte bun. După puţin timp a sosit şi Florin. Acesta a aşteptat rândul şi când a ajuns la ghişeu, a rostit politicos: _Vă rog să-mi daţi un bilet la spectacolul de acum! Casieriţa a rupt două bilete, apoi l-a chemat şi pe Sandu, căruia I–a spus: _Uite, am găsit şi pentru dumneata cel mai bun loc. Ai să te aşezi lângă băieţelul acesta care vorbeşte frumos.
PRIETENI Tot auzind-o pe mama lui cum povestea că băieţelul ei e mai harnic decât o furnică, cu timpul ne-am pomenit că toţi îl strigăm aşa. Iar el, Furnicuţă, n-are nimic împotrivă, că-I vesel şi prietenos din fire. Cum îl văd, copiii îl înconjură din toate părţile şi strigă bucuroşi: -Uite-l pe Furnicuţă! Te-am aşteptat, Furnicuţă. Şi nici un joc nu începe fără el. Iar când vreunul mai supărăcios şi mai certăreţ strică jocul, care mai de care îl cheamă în ajutor: -Furnicuţă uită-te la el! Nu s-a întâmplat o dată să mă întâlnesc cu el şi să nu mă salute: -Bună dimineaţa! Ce mai faceţi ? Adesea ne întâlnim la cumpărături. -O franzelă şi un corn cu mac. Şi vânzătoarea îl serveşte cu cea mai rumenă franzelă şi cu cel mai arătos corn cu mac. -Dar cine e băieţaşul acesta? se miră bătrânelul, căruia Furnicuţă I-a deschis uşa şi I-a făcut loc să intre în magazin. -Vecinul meu! mă laud eu şi mă grăbesc să-l ajung din urmă. Dar el a cotit după colţ, la sifonerie. Îl aştept şi ne întoarcem acasă împreună. Trecem pe aleea din faţa blocurilor noastre, printre florile pe care le-am sădit astă primăvară şi le-am îngrijit împreună. Când merg alături de Furnicuţă pe bulevard sau pe străzi, unde oamenii nu ne cunosc ca în cartier la noi, aş vrea să le spun şi lor ce mândră sunt de prietenul şi vecinul meu, Furnicuţă. AU SOSIT COCORII Într-o noapte de primăvară, s-a auzit în înălţimile albastre tânguirea ostenită a cocorilor. Soseau din depărtările cu lumina prea albă şi fierbinte, în această adevărată a lor ţară, veche şi neuitată, să-şi clocească ouăle şi să-şi crească puii. Cuiburile nu le-au regăsit dar au durat altele. Iarba a prins colţ fraged şi nou. Livezile cu pomi s-au poavazat cu flori albe, ca pentru o albă sărbătoare de pace. Copiii ştiau să râdă şi mieluţele cu canaf în ureche să zburde. Stolul cocorilor s-a rotit, vâslind cu aripile lor mari şi obosite. -Nu e nimic ! a grăit în limba lor, a cocorilor, căpitanul cel bătrân, către cei mai tineri drumeţi. Pe oamenii aceştia îi cunosc. Mâine au să scoată
plugurile, pe urmă au să arunce sămânţa în brazdă şi iarăşi au să fie holde de grâu şi iar au să duruie morile! Să ne alegem un loc aici. Stolul de cocori s-a rotit tot mai aproape de pământ şi s-a lăsat, strângându-şi aripile cu foşnet de mătase veche.
DOI PRIETENI Ora de matematică s-a terminat. Se aude sunetul vesel al clopoţelului. Copiii îşi pun repede cărţile şi caietele în bancă şi se grăbesc să iasă în recreaţie. E tare plăcut să te joci în curte, la sfârşitul fiecărei lecţii! Numai Radu nu se grăbeşte. Aşteaptă să plece toţi copii din clasă. Scoate încet un caiet din ghiozdan, îl deschide cu grijă şi priveşte trist corecturile cu roşu: “Uite, aproape toate exerciţiile le-am greşit, Iar am luat notă mică la lucrarea de control. Ce va spune mama?” Cineva se apropie încetişor. E colegul lui, Gelu. El vede caietul şi înţelege supărarea lui Radu. Se aşează lângă el în bancă şi-I spune: Nu fi supărat, Radule! Vino la mine acasă în fiecare zi şi vom învăţa împreună înmulţirea. Fratele meu ne va dicta exerciţii, iar noi le vom rezolva. Ochii trişti ai lui Radu se luminează de o bucurie neaşteptată. Nu mai este supărat. Ştie că acum are un prieten bun. După un trimestru, Radu şi Gelu îşi strâng mâinile fericiţi. N-au nici o greşeală la lucrarea de control.
HORA ÎNFRĂŢIRII Marin, Edith, Duşan şi Ilona locuiesc pe aceeaşi stradă, în oraşul Timişoara. Sunt prieteni buni. De mici s-au jucat împreună. Acum toţi patru sunt şcolari. Când pregătesc lecţiile, se ajută între ei şi se bucură de notele bune care le primesc. De multe ori merg în orele libere la cinematograf sau la teatru. În vacanţe se duc în tabere, la munte sau la mare. Acolo învaţă cântece, jocuri, îşi povestesc cărţile pe care le-au citit. Împreună se distrează foarte bine. În timpul liber, lucrează cu toţii la îngrijirea şi înfrumuseţarea şcolii şi a parcului, se iau la întrecere în plantarea pomilor şi sădirea florilor. Cu ocazia sărbătorilor naţionale pregătesc serbări frumoase. În minunatele costume româneşti, maghiare, germane şi sârbeşti, joacă hora înfrăţirii copiilor din patria noastră dragă.
PRIMII FULGI Afară era frig. Vântul rece mişca uşor crengile goale ale copacilor. Pe cerul cenuşiu, norii grei nu aveau astâmpăr. Deodată, prin aer au apărut steluţe mici şi albe. Erau primii fulgi de zăpadă. Ei pluteau în zbor legănat până departe, în zări. De la fereastră urmăream jocul cristalelor de nea ce îmbrăcau strada într-o mantie albă. Până la amiază stratul de zăpadă s-a îngroşat. Am ieşit pe uşă săltând de bucurie. - Să facem un om de zăpadă, le spun eu . - Să ne dăm cu sania, e de părere Radu. - Să ne jucăm cu bulgări, propuse George. Nu ştiam ce să facem mai întâi. Eram fermecaţi de atâta frumuseţe. Ningea mereu. Ne-am scos mănuşile şi încercam să prindem câte un fulg. În palme rămâneau doar picături de apă. - Ce se întâmplă? Întrebă Radu. - Nu ştiu. Mâine o întrebăm pe doamna învăţătoare, răspunde George. - Plini de fericire, toţi alergam şi strigam: - A venit iarna! A venit iarna!
CEA MAI DE PREŢ MESERIE După Victor Sivetidis Trei copii stătea la sfat. - Tatăl meu are meseria cea mai de cinste, zise unul. E inginer constructor Aceasta nu-I simplu. Mii de oameni şi de copii locuiesc şi învaţă în blocurile şi în şcolile construite de el. Închipuiţi-vă ce răspundere are! - Tatăl meu este medic, a spus al doilea copil. Ce altă meserie poate fi atât de importantă ca a lui, care se îngrijeşte de sănătatea omului şi îl scapă de la moarte? Al treilea spune cu mândrie: - Fără munca tatălui meu, inginerul şi doctorul n-ar avea cu ce lucra. - Cu ce se ocupă tatăl tău? au întrebat ceilalţi băieţi.
- E muncitor. Acesta e lucrul cel mai de seamă. Cine face maşinile şi
instrumentele pe care le folosesc inginerii şi medicii? Muncitorii le fac. - Un bătrân, auzindu-I le-a spus: - Toate meseriile sunt importante. Munca, de orice fel, este o cinste. CU CINE AI VREA SĂ SEMENI
Nicuşor şi Călin au plecat să prindă fluturi. Fluturii zburau repede din floare în floare, iar copii alergau după ei. Aşa, au ajuns la marginea satului. Acolo, un fluturaş obosit a poposit pe frunzele unui tufiş. - Ahaa! Acum te-am prins, zise Nicuşor! - Vezi să nu te înţepi, îi şopti Călin. Nicuşor se apropie, călcând cu grijă. Deodată se opri cu privirea aţintită în jos. - Ce s-a întâmplat, Nicuşor? - Vino să vezi! Călin, apropiindu-se, zări la rădăcina tufişului o grămadă de ouă. “ Ale cui ar fi ouăle acestea?” se întrebară băieţii. În jur nu se vedea decât o găină. “ Hai să le luăm !” Şi fiecare îşi umplu buzunarele cu ouă. “Dar cui le ducem?” - Eu le-am găsit, deci sunt ale mele, zise Călin şi plecă repede spre casă. - Ba eu cred că trebuie duse stăpânului găinii, zise Nicuşor. Se luă după găină. Aceasta intră în curtea mătuşii Ana. Deci ale ei erau ouăle. Băiatul I le dădu, spunându-I unde le-a găsit. Mătuşa Ana îi mulţumi şi vru să răsplătească pe băiat. Acesta însă îi răspunse: “Nu este nevoie să-mi dai nimic, mătuşă Ana!” Şi Nicuşor plecă vesel spre casă.
URSUL ŞI CĂLĂTORII Doi prieteni treceau odată printr-o pădure, Deodată, din zmeuriş, le-a ieşit în cale un urs. Unul dintre ei a fugit şi s-a urcat într-un copac stufos, sus de tot. Celălalt, văzându-se singur, s-a trântit repede la pământ şi şi-a ţinut respiraţia, prefăcându-se mort. Ursul s-a apropiat şi a început să-l miroasă pe la nas şi pe la urechi.Văzând că omul nu respiră, a crezut că e mort şi a plecat mai departe; ursul nu se atinge de mortăciuni. După ce ursul s-a îndepărtat, omul din copac a coborât şi l-a întrebat pe celălalt: - Ce ţi-a spus ursul la ureche, prietene? - Mi-a spus să nu mai călătoresc altă dată cu prieteni care mă părăsesc la nevoie.
LEGENDA ALBINEI După George Coşbuc O femeie săracă avea doi copii; un băiat şi o fată. Ei au plecat în lume, spre a-şi câştiga cele necesare traiului. Băiatul a intrat ucenic la un ţesător de pânză, iar fata căra pietre pentru zidari. În ceasul morţii, mama îşi chemă copii lângă ea. Fata a venit imediat, dar băiatul nu a vrut să vină. Mama l-a iertat, dar după moartea ei, fata s-a prefăcut în albină, iar băiatul în păianjen. “Şi de atunci, păianjenul trăieşte singur, veşnic singur, fără frate şi fără surori, şi fără părinţi. El fuge de lumină şi veşnic îşi ţese pânza prin locuri întunecoase şi e posomorât şi supărat, iar oamenii îl urgisesc şi oriunde îl află, îi strică pânza şi pe el îl fugăresc şi-l omoară. Iar albina, de atunci, e veselă şi toată ziua zboară de pe o floare pe alta şi trăieşte cu părinţii ei, cu fraţii ei şi cu surorile ei la un loc. Oamenii o iubesc şi o văd cu drag, căci ea cu toţi îşi împărtăşeşte ceea ce adună şi tuturor le dă mierea ei.”
ŞANTIERUL Pe strada şcolii noastre a fost un şantier mare. De câte ori ne întorceam de la şcoală, ne opream şi priveam cum lucrează muncitorii. Cel mai interesant lucru din şantier, pentru noi, era macaraua- turn . Nicuşor îi zicea “barza cu cioc de fier”. Într-o zi am văzut şi noi cum a înhăţat de jos un perete întreg de beton. La ridicat ca pe un fulg până la etajul nouă. Acolo îl aşteptau câţiva muncitori. Macaraua a aşezat peretele pe locul potrivit. - Năzdrăvană maşină! s-a mirat Mioara. - Ba mai năzdrăvan e băiatul acela care o conduce, a adăugat Radu. Toţi am privit spre cabina din turn. Acolo era un muncitor tânăr, care conducea macaraua. După câteva săptămâni, blocurile au fost terminate şi macaraua s-a mutat în altă parte. Ne-a părut rău când n-am mai văzut-o. Radu era foarte supărat. Se împrietenise cu mecanicul din turn . Acum are o singură dorinţă : să conducă şi el , când va creşte mare o macara-turn.
CUVINTELE FERMECATE FAC MINUNI Barbu intră în bucătărie. Mama tocmai scosese din cuptor o tavă cu cornuleţe. Erau rumene şi aromate, de-ţi lăsau gura apă. Barbu se apropie, se ridică pe vârful picioarelor, întoarce faţa mamei spre el, o priveşte drept în ochi şi-I şopteşte duios: - Mamă te rog, dă-mi şi mie un cornuleţ! Faţa mamei se luminează. Scoate câteva cornuri, i le întinde şi-i zice zâmbind: - Ai grijă să nu te arzi! Sunt încă fierbinţi. Barbu sare în sus de bucurie şi drept mulţumire, îi sărută amândoi obrajii. Face minuni sfatul bunicului, gândeşte Barbu. Cuvintele mi-au ajutat. În camera vecină Ghiorghieş se pregăteşte să meargă la joacă. - Ia-mă şi pe mine, te rog, îi şopteşte Barbu, uitându-se în ochii fratelui. Tata se opreşte din citit şi dă din cap mulţumit. Ghiorghieş se uită pe furiş către tata şi rpspunde zâmbind: - Bine te iau, dar pregăteşte-te repede! - Mi-a ajutat, mi-a ajutat din nou, îşi zice şi se grăbeşte să-şi urmeze fratele. În poarta grădinii îl roagă pe Ghiorghieş să-l mai aştepte puţin. Se opreşte să-i mulţumească bunicului pentru cuvintele fermecate, care l-au ajutat să-şi îndeplinească dorinţa.
DESENE PE ASFALT Este 1 Iunie, zi frumoasă, plină de lumină, ca şi copilăria voastră. În fiecare an, pentru această zi, se organizează diferite concursuri, care sunt plăcute copiilor. Printre ele se află şi concursul “Desene pe asfalt”. Cei mai talentaţi elevi din clasa a doua s-au prezentat la acest concurs. Ei aveau cretă colorată destulă, ca să poată zugrăvi câţiva metri de asfalt. Când s- dat semnalul, toţi, în genunchi pe trotuare, au început să lucreze. S-au străduit să deseneze cât mai frumos. Unii şi-au imaginat marea cu vapoare care pluteau lin pe apă. Deasupra mării zburau păsări pe care trebuia să le priveşti cu atenţie ca să le poţi recunoaşte. Doi pionieri desenau vîi şi dealuri. Se zăreau turme de oi păzite de un ciobănaş. Copii erau foarte atenţi au lucrat câteva ore. Au redat prin culoare frumuseţea pământului, a florilor, a oraşelor, dar şi chipul fericit al copilului, mândru că trăieşte într-o ţară minunată.
Când s-a terminat concursul, toţi erau nerăbdători să-şi afle rezultatul muncii. - Bravo, copii! Le-a spus domnul învăţător. Desenele voastre sunt frumoase, pentru că exprimă bucuria copilăriei fericite.
SILABE Lalu
lu
ou om am un un ro ro mo mo no
mo cu cu ri
ri
re re me me ne ne nu nu
ra ra ni
ni
na na na na mi mi mi mi
ni
ma ma ma ma co co ea te tă
ta
ta
la
ni
ni
te
ti
ti
ta
ta
no no că ra ra mă nă
mă ai lo lo li an ac au le le le la cu ca mo mo ro un un am am om ou li
la lu
LA LU LI OU OM AM UN UN RO MO MO CU CI CO CO EA TE TE TI TA TĂ TĂ MĂ NĂ NE DI RA RE RI RO LI LO CA CU NU MU MI OU IN OM OU UN ME PE PA VE VA VI FE LE SE NI LE LI HA HI VO VA VI VĂ SE ŞE ŞI ŞU ŞI FA AF BA BI BO DI JI JA ZA ZI CI CE CI CU DU DI DA FI LE PA DA HA JE ZE ŢE ŢI
CE CE CI CI BE DU DU BI BI VA VI VO FI SILABE Pă pă pi
pe pe pa pa ve ve vă va va iv
vi
at
vi
in
ai
am in
ie
ba be bu bu bo
var
pac
mir
mar
nea
văr
nu
to
ci
ve
nar
ta
pic
to
toc
toc
tot
cer
cer
cea
cei
cea
tin
ce
ce
vin
voi
vo
mac
nuc
mar
măr
cal
ru
ru
lu
lu
cu
cu
lat
tac
mic
mic
cor
cor
rar
rar
lin
nuc
cuc
rac
loc
lac
car
lan
am
in
vi
vi
va
va
vă
ve
ve ba
pa de
pa du
pe bul
pe dal
pi bam
pă ha
paf
pus
pin
vol
soi
sai
ra
om
on
vom
cul
sat
roi
po
at
os
us
co SILABE
vu
pi
ni
RE RU RU NU
NU NE NE
MU ME ME
RE RE RI
RI
MA MA MI
MI
NI
PE
PI
LO VU ŞE
NI
RA
PU
PO
NA
NA
Pic tai nar vel cin tor nul văr nea mir pac var voi voi vin cel cel tin cea cea cer tot toc toc tac lat cul cul lul lul rul rul cal măr mar nuc mac lan car lac loc rac cuc nuc lin rar cor mic lus cas rev bel lui von mit muz zad
nul lem
mui zer nip pon pir loc min mac pur lap
loi
mir nir tob pum pos pim can mit poc lam roi bar baz bor dor zor vim vin doi noi din dop ap
bon bar duc bog es
cui vui bun vas ce ci
pot
mol nul vad doc hop
pin moi vui val vet lip
cea cir cin ces cip ced cep ciu cer ciz
CE CI CEA CIR CIN CEP CES CID CER CEN CUVINTE MONOSILABICE Am Om Ou Cu Un Ac Au Cuc Nuc Fug Tai Dar Gât Joc Joi Jos Mac Lac Loc Rar Mic Măr Rac Cal Car Cor Lan Lin Ied
sac sar pas sos zid laţ moţ rău par fir dar dor fel şoc caş joc hop văd vin mic cub mic fân pot mal neg vin hap circ
soi cos fus nas zac lan ied tur car tir bar bun tun par pic jos coş voi loc mai tub soi fur puf gol nod voi hop văd
moi pas sus sul rid lup lin rup jur nai bot buf bob păr bun bou con val cad mal sud şed fag leu lan noi vor soc păi
pot roi moi soc zor ţol por rus rău pas doi dat dig băţ lob băţ cap zer ied pom pod nod fel lin lin puf vas cer noi
CUVINTE BISILABICE Cană Nucă
casă dacă
vacă curte
vulpe copil
ramă bunic
Lapte
covor
carte
vesel
mută
Iarbă
vulpe
mama
burtă
bate
Vesel
capac
copac
bere
pere
Roată
notar
multe
pete
verde
SANIA E iarnă. Tata a cumpărat o sanie. Vasile se urcă pe sanie. -U,u, sania mea! Sania alunecă la vale. Ea lasă urme pe omăt. Ce vesel e Vasile! LA MASĂ Maria şi Daniel sunt acasă . Abia au sosit de la şcoală. Mama pune masa. -Copii, la masă, se aude vocea mamei. Copiii intră mai întâi la baie, se spală pe mâini şi apoi se aşează la masă. După ce servesc masa se odihnesc puţin, iar apoi îşi vor pregăti lecţiile pentru a doua zi.
CUVINTE BISILABICE Ma-să Ca-să Sa-pă Su-pă So-ră La-dă Lu-nă
masă casă sapă supă soră ladă lună
car-te cur-te du-lap hai-nă cuş-că gu-mă ga-ră
carte curte dulap haină cuşcă gumă gară
BUN VENIT VARĂ A venit vara. Ea a adus zile cu cer senin şi soare arzător. În livadă, fructele au început să se coacă. În grădini legumele sunt din belşug. Pe câmp, lanurile aurii de grâu aşteaptă secerătorii. E căldură ca de cuptor. Arşiţa ne goneşte pe malul râului, la pădure, la ştrand, la munte sau la mare. Câte plimbări nu putem face vara! Vară, vară! Am vrea să stai cât mai mult la noi! Ne place căldura razelor tale şi ne bucurăm de bucuria pe care o aduci. De aceea, îţi spunem bun sosit! LA MASĂ E ora mesei. Întâi iau loc la masă mama şi tata. Apoi noi unul câte unul. Mama ne serveşte pe toţi. -Anca ai uitat pâinea! -Îndată, mamă! Anca aduce pâinea la masă. Mâncăm supa. Pârvu se îneacă. -Pârvule, mănâncă încet!
CUVINTE BISILABICE Ra-ţă
gâs-că
vi-ne
bi-ne
lat-ră
Nu-ţa
Raţă
gâscă
vine
bine
latră
Nuţa
Că-ţel
Ni-cu
ga-ră
ga-ta
Căţel
Nicu
gară
gata
Doru
Sanda
Ară
zice
ninge
sânge
deget
minge
Vinde
acum
apoi
roşu
vapor
plajă
Do-ru
San-da
IARNA Afară e frig. Cade câte un fulg de zăpadă. Dana fuge fericită. Se joacă cu fulgii, îi suflă. Un fulg s-a aşezat pe fruntea ei. Duce mâinile la frunte, dar fulgul nu-i. S-a topit. Dana râde fericită. VARA În vacanţa de vară copiii vor pleca voioşi la mare. Acolo se vor juca cu valurile. Radu este fericit şi aşteaptă clipa plecării. Zilele lungi şi însorite, valurile înspumate vor fi amintiri de neuitat. Ce plăcut este la mare!
Mama este acasă. Ea o culcă pe Maria. -Nani, nani, nani! Bunicul are o umbrelă mare. El stă la umbra ei. Vine şi Puiu cu Mia. Copiii au un tren mic şi trei baloane. ZĂPADA Ieri a nins. Casele , pomii şi drumurile sunt acoperite de zăpadă. Tata a ieşit în stradă şi mătură zăpada. Mama l-a îmbrăcat gros pe Ionel. A ieşit cu el afară. Ionel întinde mâna. Prinde un fulg de zăpadă. Dar în mână I-a rămas un strop de apă. ÎN ORAŞ Este o zi frumoasă de vară. Radu şi Relu se duc în oraş. Ei se opresc la o vitrină. - Relu cumperi o carte? - Nu. Cumpăr o păpuşă pentru sora mea, Rodica.
Lecţia de citire a început. Fiecare citim câte un fragment din lectura “Bunica”. Apoi povestim şi explicăm cuvintele noi. Copiii desprind învăţătura din lectură şi doamna învăţătoare este mulţumită.
IEPURELE ŞI ARICIUL Un iepuraş îi spuse ariciului: - Ce haină urâtă şi ţepoasă ai tu, frăţioare! - E adevărat, răspunse ariciul, dar ghimpii mei mă scapă de colţii câinelui. Blăniţa ta te apără tot atât de bine? Iepuraşul, în loc să răspundă a oftat. LA VIE În vie e multă veselie. A început culesul strugurilor. Culegătorii sunt harnici. Valentin şi Ioana ajută la cules. Uneori gustă din strugurii dulci şi zemoşi. HĂRNICIE Tata este la serviciu. Mama pleacă la piaţă. Lucian îşi face temele. Alina face curăţenie. În curte, bunicul repară cuşca lui Azorică - Ce harnici sunteţi toţi! spune bunica TOAMNA Toamna e pe sfârşite. Copacii au rămas fără frunze. Păsările au plecat de mult. Vântul suflă rece. Nori plumburii acoperă cerul. Începe să ningă mărunt şi des. Copii sunt fericiţi că odată cu zăpada vor veni şi sărbătorile de iarnă şi vacanţa.
DUPĂ GHIOCEI Gina, Angheluş şi Cecilia au plecat în pădure la cules de ghiocei. Pământul este îngheţat, dar plăpânzii ghiocei, simţind raza blândă a soarelui, au înflorit. Cecilia a scos un ghiocel cu rădăcină. Vine acasă şi-l pune într-un ghiveci de flori. NINGE Afară ninge cu fulgi uşori. Copiii se gândesc la derdeluş. Gelu s-a şi dus să scoată săniuţa, dar săniuţa are nişte vergele desprinse.Geta, sora lui, stă la geam şi priveşte cum drege Gelu săniuţa. Afară ninge, ninge liniştit. LA ODIHNĂ Sorin a plecat cu mama lui la munte, la o casă de odihnă. La plecare mama i-a făcut haine noi. Sorin şi alţi băieţi aflaţi la odihnă făceau în fiecare zi excursii. Ca să se odihnească la umbră, Sorin şi-a făcut un hamac în crengile unui stejar din apropiere. Ce bine s-a simţit Sorin la munte! COCOŞUL În nucul stufos din marginea curţii, găinile , cocoţate de cu seară pe crengi dorm duse cu capul sub aripi… La o parte stă cocoşul… Rotofei, îmbrăcat în pene, cu creasta lăsată ştrengăreşte pe o ureche… Mijeşte de ziuă. Departe în zare, se desluşeşte uşoara dungă de lumină a zorilor. Sătenii sunt treziţi de cântecul cocoşului, dis de dimineaţă.
Nr Crt 1.
PLANIFICAREA ACTIVITĂŢILOR COMISIEI METODICE A PROFESORILOR PSIHOPEDAGOGI AN SCOLAR 2001/2002 SEMESTRUL II ACTIVITĂŢI TERMEN LOCUL Responsabili PROPUSE DESFĂŞ. Înţelegerea empatică18 Cabinet Prof. Raica L condiţie fundamentală a ianuarie Raica L. relaţiei psihoterapeutice
2
Acordarea unor servicii de diagnoză psihologică unor elevi cu CES din şcoala publică
ianuarie
3
Evaluarea nivelului de dezvoltare al operaţiilor intelectuale de gradul II
8 februarie
Cabinet prof. Prof. Somogyi Somogyi I Mureşan
4.
Concepţia lui Feverstein
22 februarie
.cabinet prof. Prof. Borhină Borhină Mureşan
5
Participare la cercul pedagogic pe oraş
maritie
7. Influenţa familiei asupra stărilor emoţionale şi relaţia lor cu randam. şcolar la copilul cu ces
15 martie
8. Susţinerea lecţiilor demonstrative în vederea susţinerii gradului did. II
aprilie
9. Proiectarea şi dezbaterea unui plan de intervenţie psihopedagogică pe probleme de discalculie (plan generalizat) 10 Prezentarea criteriilor de . apreciere a activităţii cadrelor didactice
17 mai
iunie
Cabinetele prof. Psihoped.
Prof. Foarce Lucia
Toţi prof. Psohoped. cabinet prof. Munteanu C.
Prof. Munteanu C.
cabinete prof Prof. Raica L Raica L Munteanu C Munteanu C Samoilescu D. Samoilescu D. Bibliotecă
bibliotecă
Prof. Ardelean V Prof. Foarce L Ardelean V..
LA GRĂDINA ZOOLOGICĂ Ieri după-amiază am vizitat grădina zoologică. Acolo sunt multe animale sălbatice. Ne-am oprit mai întâi la cuştile cu vulpi. Vulpea seamănă cu un câine, dar are botul mai ascuţit şi coada mai stufoasă. Blana vulpii este roşcată. Am văzut apoi lupi fioroşi, cu blana cenuşie şi colţi ascuţiţi. Cel mai mult am stat în faţa unei cuşti mari cu urşi şi ursuleţi. Urşii au corpul greoi, acoperit cu o blană de culoare cafenie închisă. Coada ursului este foarte scurtă. În joacă, urşii se luau la trântă şi se ridicau în două picioare. Am râs mult de năzbâtiile ursuleţilor.
FRICOSUL - Iepuraş, ce faci aici?
Îl întreabă Moş – Arici. Ce tot plângi aşa de tare? M-am speriat de nişte fiare. Stau acolo lângă lac, Şi tot strigă: ”oac, oac, oac!” -
GHICITOARE Urechi lungi şi blana sură, Din grădini morcovi fură, De se sperie, cumva, Fuge şi de umbra sa.
DARUL CLASEI Mâine este ziua de naştere a Victoriei. Colegii ei vorbesc pe şoptite cu profesoara de lucrări practice. Acum lucrează toţi de zor. Anca şi Sandu taie pânza după tipar. Rodica şi Zamfira cos bucăţile de pânză. Iată corpul unui iepuraş! Îl umplem cu vată. Didina coase urechile şi codiţa. Ochii sunt făcuţi din două mărgele, pe care le potriveşte Gherghina. Florin desenează mustăţile. Iepuraşul este gata! Mâine îl vom dărui Victoriei. Cât se va bucura!
CAIETUL Întors din vacanţă, Petre vede pe banca lui un caiet al lui Marin. - Ce caută caietul acesta pe banca mea? Întreabă răstit Petre şi aruncă caietul pe jos. Vine Marin. Petre se pregăteşte de bătaie. Dar Marin ridică caietul, îl şterge de praf şi spune: - Îmi pare rău, Petre, că am pus caietul pe banca ta. Altădată voi fi mai atent. Apoi Marin pleacă liniştit. Petre rămâne pe gânduri. Îşi dă seama cât de urât s–a purtat. Se apropie de Marin şi-i spune: - Iartă-mă, Marine! Îl va ierta oare? Da, Marin îi întinde mâna. Cei doi colegi Îşi strâng mâna prieteneşte.
PROVERB: Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face.
CIOCĂNITOAREA Elevii se plimbau prin pădure. - Cioc, cioc, cioc! - Ce s-a auzit? - Este ciocănitoarea, spune Răducu. - Ştiţi povestea ciocănitoarei? Întrebă Viorel. - Nu - Se spune că odată ea a intrat în scorbura veveriţei să fure alune. Veveriţa a prins-o de coadă. Ciocănitoarea şi-a lăsat coada în laba veveriţei. Acum o caută pe veveriţă să-i ceară coada înapoi. Auziţi-o: cioc, cioc, cioc! - Povestea e frumoasă, spune doamna profesoară. Să ştiţi, însă, că ciocănitoarea este o pasăre folositoare. Ea ciocăneşte scoarţa copacilor pentru a scoate viermişorii cu care se hrăneşte. În acest fel ea curăţă copacii de viermişori şi insecte dăunătoare.
ALBINA ŞI PORUMBIŢA O albină, voind să bea apă, căzuse într-un lac. O porumbiţă, care tocmai zbura pe acolo, văzu că albina e gata să se înnece. Rupse o frunză şi o lăsă să cadă lângă albină. Aceasta se urcă pe frunză şi scapă de moarte. Îşi scutură apoi aripioarele şi zbură spre stup. Nu trecu mult timp de la această întâmplare. Albina zbura harnică din floare în floare. Porumbiţa, care o salvase de la înnec, stătea într-un copac. Deodată albina văzu un vânător care ridicase puşca să ochească porumbiţa. Se repezi la vânător şi-l înţepă în mână. Acesta mişcă mâna de durere şi greşi ţinta. Alicele se risipiră în vânt. Porumbiţa scapă cu viaţă şi zbură. PROVERB: Prietenul bun la nevoie se cunoaşte.
URSEI Ursei este câinele nostru. Are blana roşcată şi aspră, botul alungit şi ochii vioi. Ziua stă legat în lanţ, lângă cuşcă, cu urechile ciulite, atent la cel mai mic zgomot. Dacă se apropie cineva de poartă, ne anunţă cu lătratul lui gros: ham, ham! Noaptea când I se dă drumul din lanţ, aleargă prin curte. Nimic nu scapă ochilor săi ageri, auzului ascuţit şi mirosului său fin cu care simte de la distanţă. Dacă cineva străin intră în curte, Ursei se repede să-l muşte. Pe noi, stăpânii lui, ne simte de departe când venim acasă. Atunci latră bucuros şi se gudură, dând din coadă. Noi îl iubim pe Ursei şi-l îngrijim pentru că este un câine credincios. ARICIUL Elevii însoţiţi de domnul educator făceau o excursie prin pădure. Deodată una din fete a ţipat speriată. - Ce e? Ce e? au întrebat ceilalţi. Jos, printre frunzele uscate, se zărea un ghemotoc cafeniu cu ţepi lungi. - E un arici : a strigat Ionică. - Linişte nu mai vorbiţi Copiii au tăcut curioşi. Încet, încet, ariciul a început să se desfacă. A apărut întâi vârful botului ascuţit. Apoi ariciul şi-a desfăcut cele patru lăbuţe scurte, ca de şoarece de câmp. Şi-a scos mai bine capul şi i-a privit pe copii cu ochişorii lui strălucitori, ca două mărgele. Au făcut câţiva paşi. Un copil a râs tare. Speriat, ariciul s-a strâns din nou ghem, cu ţepii în sus, ca să se apere. - Nu putem să-l luăm la şcoală? au întrebat câţiva copii. - Nu e bine să-l luăm, le-a răspuns domnul educator. Ariciul trăieşte mai bine liber. El se hrăneşte cu insectele şi şerpii din pădure. Este un animal folositor.
ILENUŢA ŞI PISOII Ilenuţa se juca în curte cu pisica şi cu cei doi pisoi. Prin faţa porţii trecu mătuşa Irina. - Ce faci tu acolo, Ilenuţo? - Învăţ pisoii să scrie pe nisip, mătuşico. - Şi merge bine învăţătura? - Nu, mătuşico. Pisoii sunt leneşi. - Ei nu vor să înveţe de la tine fiindcă nici tu nu vrei să înveţi de la ei. - Ce să învăţ eu de la ei, mătuşico? - Ei s-au spălat astăzi, Ilenuţo. Ia uite ce curaţi sunt. Tu însă ai părul pieptănat şi mâinile murdare. Rochiţa ta este pătată şi mototolită, iar sandalele îţi sunt pline de noroi. Ilenuţa roşi ca focul şi fugi în casă să se spele. De atunci ea a fost totdeauna curată şi îngrijită. POVESTEA GÂŞTELOR Se zice că, odată, un gâscan avea nişte papuci foarte frumoşi. Pe când trecea un pod, el îşi luă papucii în mână; dar nu ştiu cum s-a întâmplat că i-a scăpat în apă. Să fi văzut ţipete şi plânsete pe gâscan. Gâştele, auzindu-l, au alergat întrun suflet la el, ca să-l întrebe ce i s-a întâmplat. - Vai de mine!- răspunse gâscanul- mi-au căzut papucii în apă. Am rămas desculţ şi mi-e ruşine! Repede, tot neamul gâştelor dădu năvală să caute papucii gâscanului. Umblară gâştele, nu numai în ziua aceea, ci toată vara, dar de papuci nu dădură. Mai veniră în ajutor şi raţele: mac, mac, mac! şi ga,ga,ga! în sus, în jos, dar tot degeaba. De aceea, când gâştele înnoată, se zice că ele caută papucii gâscanului. Şi dacă treci pe lângă un cârd de gâşte, ele gâgâie gălăgios, sâsâie, te apucă cu ciocul de haină, parcă ar vrea să te întrebe: “N-ai găsit papucii? Spune-ne o dată, unde sunt papucii
LA TELEFON Costel doarme. Prin vis aude cum sună telefonul. Ridică receptorul şi spune: - Alo! Se aude o voce ca un lătrat: - Ce mai faci, Costel? - Bine. Dar cine e la telefon? - Eu, Azorică, căţelul bunicilor tăi. Bunicii dorm şi eu am venit tiptil la telefon. Mi-e dor de tine. - Şi mie mi-este dor de tine, Azorică. - Când vii la noi? - Peste câteva zile, când luăm vacanţă. - Te rog să nu-l mai tragi de mustăţi şi de coadă pe Motănel., Azorică. Acum sunt şcolar. Ştiu să mă port. Ne vom juca frumos. - La revedere, Costel. Ham,ham. - La revedere, Azorică. Dimineaţa la şcoală, Costel povesteşte colegilor săi ce vis ciudat a visat: se făcea că vorbea la telefon cu căţelul bunicilor săi. LA TEATRUL DE PĂPUŞI Sâmbătă după amiază am fost cu colegii mei la teatrul de păpuşi. Am intrat într-o sală mare şi ne-am aşezat pe scaune. S-a stins lumina. S-a ridicat cortina. Pe scenă a apărut Albăca-Zăpada, cu părul lung şi cu o coroniţă de flori. Au apărut apoi cei şapte pitici, cu bărbi lungi şi cu tichii roşii pe cap. Piticii au ajutat-o pe Albă-ca-Zăpada să scape de împărăteasa cea rea.
La sfârşitul piesei am aplaudat mult. Apoi ne-am întors veseli la şcoală. CUCUL ŞI PUPĂZA
O pupăză moţată şi frumoasă în pene, gunoidu-şi cuibul, îl lăsă şi plecă în altă parte să-şi facă un cuib nou. - Ce faci aici, soro? îi zice cucul. - Un cuib, nu se vede? - Ba se vede, dar, parcă ai mai făcut în primăvară, unul? - Am făcut unul şi încă unul şi…degeaba; nu se mai poate sta în ele de necurăţenie. - Dar, spune-mi, insistă cucul, năravul a rămas în cele cuiburi sau îl aduci cu tine? Că dacă vei veni cu nărav cu tot, degeaba îţi este lucrul. Îl vei umple şi pe acesta, ca şi pe celelalte şi nu vei avea parte de el. Învaţă mai întâi să te lepezi de nărav şi apoi te apucă de treabă. Pupăza se întoarse cu spatele către cuc, rotindu-şi creasta cea moţată. PROVERB: Năravul din fire n-are lecuire. TE ROG O bosiţi de joacă, Ionel şi sora sa, Georgeta, intră în casă. În bucătărie, mama face plăcinte. - Mamă, vreau o plăcintă, spune Ionel. Mama nu răspunde nimic. Atunci încearcă şi Georgeta: - Mamă, dă-mi te rog o plăcintă. - Poftim, fetiţa mea! Poftă bună! - Mulţumesc, mamă! Acum Ionel a înţeles de ce nu i-a răspuns mama. Spune şi el: - Te rog, mamă,dă-mi şi mie o plăcintă.
- Aşa, băiete. Aşa se cere. - Mulţumesc, mamă!
LUPUL, ŢAPUL ŞI VARZA Un ţăran a plecat la târg, luând cu el spre vânzare un lup, un ţap şi o varză. Vrând să treacă un râu mare şade şi se socoteşte: - Pe toate nu le pot trece deodată, nici chiar câte două nu voi izbuti, apa fiind prea lată. Dacă voi trece întâi lupul, ţapul îmi va strica varza. Dacă voi trece varza, lupul va mânca ţapul Se munci omul cu gândul şi porni la treabă. Trecu mai întâi ţapul. - Până aici totul a fost bine. Acu dacă voi trece varza, ţapul o va mânca îndată, dacă voi trece lupul, zilele ţapului se vor sfârşi. Vai, vai, ce marfă nepotrivită! Dar nevoia te învaţă. Luă ţăranul lupul, îl lăsă pe mal şi aduse ţapul înapoi. Lăsă ţapul şi luă varza, pe care o aduse lângă lup. Apoi duse, în sfârşit şi ţapul lângă cei doi. PROVERB: Omul dacă se gândeşte, cu răbdare, izbuteşte. TATĂL MEU - Tatăl meu zideşte case, colo sus pe schele. El cu fruntea lui ajunge până către stele. - Tatăl meu coboară-n mină,
ca să smulgă fierul, dar pe seară, mult îi place să privească cerul.
- Tatăl meu dă ţării pâine, - E pe câmpuri vara;
are mari oştiri de grâne cât se-ntinde ţara. MOŞUL ŞI COCOŞUL
Şi era un moş, Şi-avea un cocoş. Ah, ce mai cocoş! Cum cânta la moş! - Ia cântă, cocoşule! Săi de joacă moşule Şi era o vulpe, Şi-a mâncat cocoşul, Ah, ce mai cocoş! Cum cânta la moş! - Ia cântă, cocoşule Săi de joacă, moşule! Şi era un câine, Şi-a mâncat o vulpe, Vulpea pe cocoş, Ah, ce mai cocoş! Cum cânta la moş! - Ia cântă, cocoşule! Săi de joacă, moşule!
Şi era un lup, Şi-a mâncat pe câine, Câinele pe vulpe, Vulpea pe cocoş. Ah, ce mai cocoş! Cum cânta la moş. - Ia cântă, cocoşule Săi de joacă moşule Şi era un urs, Şi-a mâncat pe lup, Şi lupul pe câine, Câinele pe vulpe, Vulpea pe cocoş, Ah, ce mai cocoş! Cum cânta la moş - Ia cântă, cocoşule! Săi de joacă, moşule! Şi era un par, Şi-a ucis pe urs, Şi ursul pe lup.
RĂŢUŞCA Mac-mac-mac stă pe lac. Ia priveşte cum pluteşte, Dacă are pieptul mare Pene grase şi lucioase. Labele, ca o lopată, O ajută de înnoată. Ciocul lat şi cam turtit, Stai, tu, râmă, să te-nghit! - Mac-mac-mac, ieşi din lac! Vrei dovleac şi spanac Şi mălai? Ce mai stai? - Mac-mac-mac! Toate-mi plac.
VRĂBIILE Cirip…ci…cip…ci”într-una Noi cântăm, zburăm, sărim, De cu zori şi până-n seară, Şi pe oameni îi iubim. Şi ne place, mult ne place Să-i privim pe copilaşi, Cum se joacă prin grădină Şi aleargă drăgălaşi. Bătând mingea, mânând cercuri, Ori mici roabe cu nisip, Şi ni-i drag de ei într-una
Le cântăm: cirip…cirip… LA BUNICI A înflorit liliacul în grădina bunicilor. Acolo, lângă tufe, duce nepotul banca de lemn. Şi stă cuminte pe bancă bunicul, cu nepotul lângă el. Florile liliacului îi acoperă capul alb şi-l învăluie în parfum. Dacă n-ar fi decât bunicul şi nepotul, liliacul ar creşte şi s-ar scutura pe loc, în fiecare primăvară. Dar iată că mai e şi bunica. Vine, vede, soarbe parfumul tufelor de liliac şi cu o foarfecă mare începe cranţ şi iar cranţ, aici şi dincolo, făcând cu liliacul ceea ce foarfeca bărbierului a făcut cu barba bunicului. Braţele bunicului şi ale nepotului se umplu de floare. Ale bunicii la fel. Trei tufe de liliac pornesc spre casa bunicilor, revărsându-se în toate odăile. Casa bunicilor miroase a liliac. Şi nu ştii unde e mai bine: afară? Sau în casa cu perdele albe? E TOAMNĂ Zilele lungi şi călduroase ale verii au trecut. Soarele palid se iveşte pe cer mai târziu, iar întunericul se lasă mai devreme. Cu fiecare zi, vremea se răceşte. Deseori, cerul se acoperă cu nori plumburii. Din ei se cerne o ploaie măruntă şi rece. Păsările călătoare şi-au luat zborul spre ţări mai calde. Au rămas vrăbiile şi piţigoii, să ne ţină de urât. Pădurile şi livezile îşi schimbă haina verde cu alta galbenruginie. Vântul smulge frunzele veştede şi le aşterne, covor foşnitor, sub picioarele noastre. Treptat prunii şi viile se uşurează de povara rodului bogat.Ţăranii se grăbesc să le culeagă ca să nu le strice bruma. După lecţii, şi copiii dau o mână de ajutor la umplutul coşurilor. Pe câmp se culeg ultimele legume şi porumbul. În locul lor, tractoriştii taie brazde adânci; pregătesc recolta bogată pentru anul viitor.
VINE PLOAIA Nu este încă ora 5 şi discul auriu al soarelui s-a ridicat deasupra orizontului. Cele dintâi raze au trezit ciocârlia, care se avântă în zbor către înaltul cerului, împrăştiind în văzduh triluri argintii. Altele au poposit în poiană. Sub mângâierea lor caldă, păpădiile îşi desfac petalele presărând verdeaţa ierbii cu bănişori gălbui. O adiere uşoară smulge şăgalnic o umbreluţă de puf şi o poartă alene, ici, colo. Soarele dogoreşte din ce în ce mai tare şi usucă în grabă roua de pe frunze. Pământul se încinge şi vietăţile îşi caută adăpost la umbra deasă a copacilor. De undeva se iveşte un nouraş ca un pămătuf de vată. Vântul se înteţeşte. Smulge umbreluţele păpădiilor, ridică praful de pe drum, ba mai desprinde şi câte o frunză pe care o duce departe. În graba lui, adună grămadă nori cenuşii, care întunecă bolta albastră. Un fulger brăzdează cerul. Apoi alte lame de foc sfâşie cu tăişul lor văzduhul. Se aude bubuitul puternic al tunetelor. Un ropot puternic de ploaie îneacă colbul. Stropi mari şi repezi se revarsă peste tot. Apoi, norii se retrag grăbiţi, ca nişte zmei izgoniţi de un voinic năzdrăvan. Se face din nou lumină. Soarele priveşte lucitor peste florile câmpului, care îşi înalţă vesele capul. “Ce ne-am mai speriat de ploaia asta grăbită”! îşi şoptesc unul altuia firele de iarbă. VULPEA ŞI COCOŞUL Odată, într-o seară, vulpea cea vicleană a plecat în sat ca să fure găini. În drumul său, ea întreba pe oricine întâlnea: - Nu aveţi cumva vreo găină de vânzare? Un cocoş pintenat, cu creastă roşie ca focul şi penele din coadă îndoite ca o seceră, văzând-o pe cumătra vulpe şi auzindu-i dorinţa i-a strigat: - Dacă vrei găini şi raţe, uite colo un coteţ. Vulpea lacomă sări repede să-şi umple sacul ce-l avea în spinare. Dar şi mai repede ea fugi înapoi spre pădure.
În urma ei alerga Grivei, în a cărui cuşcă intrae vulpea păcălită de cocoş. Cocoşul de pe gard râdea şi striga : - Ei, ce zici, cumătră vulpe, o să mai doreşti găini?
O ZI DE IARNĂ Privind pe fereastra clasei, am văzut cum se cerneau alene primii fulgi, din acest an. Ne-a cuprins o mare bucurie pe toţi. Abia aşteptam să sune clopoţelul. Când am ieşit în recreaţie, pământul era acoperit cu o mantie subţire, albă, de zăpadă. Priveam jocul vesel al fulgilor. Întindeam mâinile să-I prindem, dar în palme rămâneau doar picături de apă. Picioarele noastre lăsau urme negricioase pe covorul de zăpadă. - Eu am să scot haina –striga Ionel. - Eu am să fac un om de zăpadă –zicea Nicuşor. Până la sfârşitul orelor, zăpada a ajuns de o palmă. De-abia am ieşit din clasă şi bulgării de zăpadă au început să zboare în toate părţile. După amiază ne-am făcut lecţiile şi apoi am ieşit cu săniuţele pe derdeluş. Aerul rece şi zăpada, care cădea mereu, ne biciuiau feţele, dar noi nici nu simţeam. Toţi eram veseli şi gălăgioşi. Nici n-am observat când s- a înserat. Deodată, becurile electrice au luminat zăpada, care se aşeza în troiene. Flori de gheaţă sclipeau pe geamuri. Puţin îngheţaţi, dar fericiţi, am intrat în clasă. Până la ora mesei, strânşi în jurul sobei, am citit povestea “ Baba Iarnă intră în sat”
CIRIPEL CEL LACOM Ciripel e un vrăbioi rotofei, zbârlit şi lacom. În fiecare zi, stolul de vrăbii în care trăieşte Ciripel se împrăştie pe drum prin copaci, prin curţi, după hrană. Îndată ce una dintre vrăbii află ceva de mâncare, strigă: “ Cip, Cip! Veniţi fraţi şi surioare c-am găsit mâncare!” Vrăbiile vin de pe unde sunt şi ciugulesc cu plăcere. Iarna e grea. Afară viscoleşte. Bietele vrăbiuţe se înalţă în stol şi caută de mâncare. Ciripel s-a înălţat şi el cu tot stolul, şi-a rotit ochişorii şi ce credeţi că a văzut? Într-un balcon, pe o masă de lemn, era aşternut un strat de mălai frământat. Ciripel cel lacom zbură acolo şi începu să mănânce singur. S-a gândit că e mai bine să-şi umple doar el guşa şi să nu mai cheme stolul. Ciripel se întoarce sătul. - Cip, cip, Ciripel, unde-ai fost?
El îşi pleca încet capul şi răspundea: - Am fost după mâncare, dar n-am găsit.
IARNA Iarna, a patra fiică a anului, înveşmântată în alb cu o cunună de steluţe argintii, vorbea şi ea astfel: - Eu nu mă laud cu frumuseţea, nici cu bogăţia. Deşi am inima de gheaţă, eu ţin cald semănăturilor. Le învelesc cu covoare albe şi moi de nea. Eu le pregătesc copiilor cele mai multe bucurii: zăpadă pentru schi, gheaţă pentru patinaj, pârtie pentru săniuş. Le aduc Anul Nou cu pom de iarnă şi jucării. GHIOCELUL Gerul nu mai are putere. Pe cerul senin, străluceşte soarele, Zăpada şi gheaţa se topesc şi apa pătrunde adânc în pământ. Acolo trezeşte din somn ghiocelul. - Ah, cât am dormit! Ce-o fi afară ?- se întreabă ghiocelul. Îşi spală cu grijă petalele albe şi zice: - Ce frumos sunt! Ia să ies la lumină. Îşi face loc prin pământul negru şi dă peste frunzele uscate de astă toamnă, îngrămădite unele peste altele. - Vă rog să mă lăsaţi să trec!
- Mai bine ai sta în pământ, îi răspund frunzele. - Cum să stau în pământ ? se miră ghiocelul. Trebuie să vestesc
primăvara. El trece printre frunze şi iese la lumină. Dar ce frig e afară! Şi ce urât! Nici un fir de iarbă, nici o floare! - Poate că aveau dreptate frunzele, îşi zice el. Nu vine încă primăvara!… Dar razele de soare îi zâmbesc cald. - Bun sosit, ghiocelule! Ghiocelul se bucură şi-şi deschide voios petalele albe. - Vine primăvara!
În anul 1969 Thompson şi Scott au demonstrat că o carenţă în seleniu provoacă la găini o viroză pancreatică pe care vitamina E singură nu o poate evita. În 1971 Dyplock şi Caygill au constat că vitamina E şi seleniul sunt necesari pentru sinteza ubichinonelor (coenzma Q)şi că încorporarea seleniului marcat, 75 Se, în fracţiunile microzomale ale ficatului şobolanilor perfuzaţi in
vivo este urmată de o reducere a acestui oligoelement, sub formă bivalentă, în condiţiile în care şobolanii nu sunt privaţi de vitamina E. Autorii au concluzionat că vitamina E are rolul de a menţine seleniul în formă redusă, formă sub care se găseşte în membranele organitelor celulare, coordonând sinteza proteinelor, în particular a proteinelor imune. În 1971-1972, Mckayş.a. au studiat enzimele microzomale şi mitocondriale NADPH-dependente în omogenitate de ficat, la şobolan. Se ştie că aceste enzime produc în mod “natural “lipoperoxizi. În primele trei minute de incubare, autorii au constat că în prezenţă de NADPH şi Fe3+, 90% din vitamina E din fracţiunile microzomale şi mitocondriale a fost metabolizată şi simultan, acizii graşi nesaturaţi au fost peroxidaţo. Când s-a mărit nivelul de vitamină E în alimentaţia şobolanilor, Lipoperoxidarea a fost mai puţin intensă, dar nu complet suprimată. Funcţia vitaminei E în membrane (vitamina E are aproape exclusiv o lacalizare membranară )este de a proteja fosfolipidele membranare, inhibând peroxidarea acizilor graşi nesaturaţi de către formele active ale oxigenului. Raportul a-tocoferol/acid arahidonic este de 1/50 în mitocondrii, care au un lanţ de transport de electroni producător de electroni liberi şi de numai !/500 în eritrocite, care nu posedă un asfel de lanţ. Cunoscând că raza de acţiune a unui radical liber este de apoximativ 3nm, proteinele protejate de către vitamina E trebuie să fie, deci, adiacente acestuia. În 1973 s-a stabilit definitiv faptul că seleniul intră în compoziţia glutationperoxidazei (G-SH-Px), care constituie un sistem de apărare cu rol important în reducerea cantităţii de apă oxigenată şi peroxizi lipidici formaţi în metabolism. În concluzie în organism există un sistem complex de protecţie la care participă sinergic vitamina E, aminoacizi cu sulf şi glutationperoxidaza, în compoziţia căreia intră seleniul. În multe afecţiuni şi deteriorări celulare determinate de o carenţă de vitamina E, seleniul prezent în alimentaţie prelungeşte timpul de reţinere tisulară a acestei vitamine. Tocoferolii, ubichinonele şi seleniul prezintă proprietăţi analoage fără a fi superpozabili. Încă în 1962,Diplock a constatat o reducere a conţinutului de ubechinone în diferite ţesuturi ale şobolanilor, iepurilor şi puilor de găină în absenţa vitaminei E din raţia alimentară. N schimb Crider a observat că
ficatul şobolanilor care au primit vitamină E, conţine o cantitate mai mare de ubicromenol decât cel al animalelor carenţate. Diplock a arătat că seleniul, care nu posedă nici o proprietate antioxidantă, administrat şobolanilor carenţaţi în vitamină e, măreşte semnificativ conţinutul de ubichinone în toate ţesuturile, cu excepţia uterului. sE pare că seleniul şi atocoferolul au o activitate complementară asupra conţinutului de ubichinone din ţesuturi. Aceasta nu este legată de proprietăţile antioxidante
ale a- tocoferolului, deoarece diferiţi antioxidanţi sintetici, care protejează efectiv lipidele şi vitamina A de peroxidare, sunt fără influenţă asupra nivelului ubechinonelor în ţesuturi. Totodată vitamina E exercită prin intermediul ubechinonelor, un efect de protecţie asupra ARN-ului, efect pe care nu îl exercită antioxidanţii sintetici. Cercetările îtreprinse de Pasker ş.a. au pus în evidenţă regeneraarea vitaminei E de acidul ascorbic, Vitamina E exercită un rol reparator, prevenind oxidarea lipidelor nesaturate de membrane, find oxidată la rândul ei (E). Tocoferolul este regenerat de către acidul ascorbic care trece în acid dehidroscorbic (C), redus apoi de NADH. Reacţia de regenerare a vitaminei E de către acidul ascorbic decurge cu o viteză ridicată (1,55-10 6M-1-s-1-).O atfel de combinaţie sinergică între un antioxidant liofil (vitamina E ) şi unul hidrosolubil (acid ascorbic) asigură o protecţie eicientă a sistemelor biologice complexe. Suplimentar Jacob şi Jandl au observat o legătură directă între oxidarea ascorbantului şi regenerarea glutationului redus , GSH, prin itermediul şuntului pentozofosfaţilor, în hematii. În vitro se produce o creştere de 12 ori a ponderii şuntului pentozofosfat, ca urmare a oxidării concomitente a GSH. S-a stabilit că, deşi limfocitele şi granulocitele au aceleaşi concentraţii fiziologice în ascorbat şi GSH, radiosensibilitatea ridicată a limfocitelor se datoreşte cantităţii insuficiente de dehidroascorbat-reductază. O interacţiune complexă există şi între vitaminele E şi K. În organismul mamiferelor, vitamina K este unul din factorii necesari pentru asigurarea funcţionării normale a proteinelor, pentru asigurarea raportului dintre proteinele fibrilare şi globulare, respectiv fibrinogenb şi miozină. Prin deficitul acestei vitamine se dereglează transformarea fibrinogenului ăn fibrină, ceea ce determină o importantă scădere a proprietăţilor plastice. La animalele cu deficit de vitamină K se micşorează cu mai mult de două ori activitatea ATP-azică a miozinei, concomitent cu scăderea proprietăţilor ei contractile. Deficitul de vitamină K, influenţează starea sistemului colagenic: fibroblaste-substanţă intercelulară-fibră colagenă. Una din funcţiile importante ale vitaminei K este participarea la procesele de oxidoreducere, în special la fosforilarea oxidativă. Vitamina K măreşte intensitatea fosforilării oxidative în mitocondriile izolate. În avitaminoza K, în mitocondriile ficatului se micşoreză acest proces energetic important. Se apreciază că această vitamină participă la transferul
de electroni în procesele de eliberare a energiei existente în ATP pentru a fi folosită pentru diferite funcţii ale organismului. Vitamina k constituie un catalizator important pentru procesele redox, acţiunea ei fiind corelată cu participarea ubechinonelorşi tocoferolilor. Între aceste vitamine există o interacţiune funcţională, putându-se înlocui una pe alta. Astfel, nsuficienţa funcţională a miocardului şoarecilor cărora li s-a administrat sulfoguanidină poate fi corectată prin adăugarea de vitamină K sau E. În ultimul timp se acordă o atenţie deosebită ubichinonelor în procesele bioenergetice ale organismului, evidenţiidu-se interacţiuni complexe. Vitamina Q este sintetizată de ţesuturile organismului uman şi, ca urmare nu pot apărea avitaminoze prin carenţă. Totuşi o insuficienţă de vitamina Q poate fi înregistrată în cazul unui deficit alimentar parţial în proteine, tirozină, fenilalanină sau vitaminele şi microelementele necesare pentru biosinteza ubichinonelor. Deficitul de vitamină Q în ţesuturi poate avea loc şi ca urmare a compuşilor peroxidici. Intensitatea formării vitaminei Q poate fi diminuată mult în mitocondriile ţesuturilor îmbătrânite. De asemenea, defectele genetice pot cauza o reducere a concentraţiei acestei vitamine în ţesuturi. În cordul, ficatul şi rinichii animalelor cu distrofie musculară, concentraţia de ubichinone este de ½ faţă de normal. În paradontoză, nivelul vitaminei Q este foarte redus.Efecte similare se înregistreză în hipofuncţia glandei tiroide şi în diferite afecţiuni alee inimii. Lezarea ficatului de către substanţe toxice determină o reducere severă a conţinutului de ubichinone în mitocondrii. Deficitul în vitamină E conduce la diferite stadii de anemie şi la instalarea distrofiei musculare. Insuficienţa de vitamină E poate fi parţial substituită printrun aport de ubichinone. Mai mulţi cercetători au demonstrat că diferite derivate naturale sau sintetice de vitamină Q sunt eficiente în avitaminoza E la păsări, şobolani, iepuri. Administrarea vitaminei Q măreşte activitatea hematopoietică a măduvei osoase şi regenerează musculatura scheletului. Datorită proprietăţii de aa îmbunătăţi hematopoieza a fost utilizată cu rezultate benefice în Kwashiorkor. Vitamina Q micşorează concentraţia de compuşi cetonici şi de glucoză în sânge, putând fi folosită în tratamentul diabetului. Biosinteza vitaminei Q este strâns legată de cea a colesterolului. Cccca urmare vitamina q poate fi folosită ca anticoleserolemiant şi ca factor de legare a presiunii arteriale. Cea mai mare parte din cantitatea de ubichinone se găseşte în mitocondrii, dar au fost puse în evidenţă şi în nucleu, microzomi şi citosol. Ubichinonele se sintetizează din fenilalanină şi tirozină. În plus pentru sinteză sunt necesare vitaminee, microelemente, aminoacizi şi alţi compuşi. Ca urmare este posibilă micşorarea concentraţiei vitaminelor Q în organe prin insuficienţa sau absenţa acestor factori din alimeentaţie. Foshi ş.a. au arătata că
lipsa proteinelor în alimentaţia şobolanilor adulţi, pe o perioadă de trei săptămâni, determină scăderea la !/# a conţinutului de C din ficat şi inimă, în timp ce în rinichi, splină, creier nu se înregistrează modificări. Raţile alimentare cu nivele diferite de proteine, administrate şobolanilor au determinat diferenţe semnificative în conţinutul de ubichinone din ficat. Insuficienţa de proteine din raţie provoacă o micşorare a concentraţiei ubichinonelor în ficat, dereglează respiraţia mitocondrială şi în mai mică măsură, fosforilarea oxidativă. Administrarea de proteine lipsite de aminoacizi aromatici, induce, de asemenea o scădere a concentraţiei vitaminei Q în ficat. Adăugarea de tirozină determină o importantă creştere a concentraţiei în timp ce metionina are un efect mai redus. O influenţă importantă asupra ubichinonelor exercită şi natura protenelor utilizate în raţie. Astfel înlocuirea cazeinei cu gelatină induce o micşorare a activităţii ubichinonelor în ficat. Administrarea, într-o raţie malproteică sau incompletă în aminoacizi aromatici, a rutinei, produce o creştere a concentraţiei vitaminei Q, asmănătoare cu adăugarea de tirozină. Explicaţia constă în faptul că rolul central în sinteza nucleului benzochinonic îl are acidul p- oxibenzoic, prezent în compoziţia a numeroase vegetale. Totodată, unul din produşii de degradare a flavonoidelor în organismul animal este p- oxibenzoatul şi, ca urmare, o serie de flavone ca rutins, naringina, fluoretina, etc. se pot descompune în organismul animal în aci p- oxibenzoic,reprezentând surse pentru fragmentul aromatic al vitaminei Q. Cercetările efectuate cu izotopul radioactiv al 14 C- catehinelor. Au demonstrat că acstea se include în molecula vitaminei Q şi în steroli. De asemenea s-a constatat că rutina inhibă desompunerea ubichinonelor î organismul animal, deoarece degradarea vitaminei Q începe cu formarea compuşilor exposi , flavonele au proprietăţi antioxidante şi în felul acesta pot preveni formarea exposi- ubichinonelor în ţesuturile organismului animal. Un alt factor alimentar care influenţează nivelul de vitamină Q în ţesuturi este vitamina A. S-a constatat că într-un deficit de vitamină A se acumulează în ficat vitamină Q şi ubicromenol. Creşterile se înregistrează, în cazul şobolanilor, în primul stadiu al avitaminozei şi se amplifică în al treilea stadiu. Este interesant faptul că în afară de ficat, creşterea nivelului ubichinonelor se observă numai în intestin. În schimb, deficitul de vitamină A la păsări nu determină o modificare a concentraţiei de vitamină Q în în ficat. Cercetările efectuate cu trasori radioactivi au demonstrat că avitaminoza A provoacă o inhibare a descompunerii vitaminei Q şi că nu accelerează biosinteza ei. Prin structura chimică vitamina Q se aseamănă cu vitamina E. Administrarea vitaminei E determină o creştere a concentraţiei de ubichinone în ficat şi rinichi. Concentraţia de vitamină Q este influenţată de folat şi pantotenat. După cum se ştie, coenzima A participă la sinteza acidului mevalonic şi, ca urmare, în condiţiile unui deficit este posibilă micşorarea vitezei de biosinteză a fragmentului izoprenic al vitaminei Q.
Vitamina B12 nu influenţează conţinutul de vitamină q din ficatul şobolanilor normali, dar există o acţiune de normalizare în cazul animalelor intoxicate cu tetraclorură de carbon, ca şi în tireotoxicază. Insuficienţa de vitamină PP, provoacă o semnificativă micşorare a concentraţiei de ubichinone. Nivelul de vitamină Q este influenţat de vanadiu, seleniu şi mangan. Lipsa vanadiului şi a acidului pantotenic din raţie determină scăderea concentraţiei de vitamină Q din mitocondriile ficatului. Selenitul de sodiu măreşte nivelul de vitamină Q din ficatul şi cordul şobolanilor. Sunt interesante şi interacţiunile complexe ale grupărilor Ttiolice, care au rol cheie în strustura tridimensională a moleculei proteice: funcşia aparatului mitotic, diviziunea celulară, procesul de cariochineză; stimularea morfogenezei şi a creşterii; polimerizarea ADN-lui şi sinteza ARN-lui; reglarea activităţii a numeroase enzimee; procesele de sinteză şi embriogeneză. Totodată, grupările – SH îşi exercită controoolul asupra mecanismului de reglare a respiraţiei celulare, participând la transferul de hidrogen de pe flavoproteină la cccitocromreductază şi facilitând reducerea citocromului de către NADH. Procesele de fosforilare oxidativă sunt mediate de grupările –SH din structura enzimelor.Prin intermediul coenzimei A, acestea participă la metabolizarea acizilor graşi, a glucidelor şi protidelor. Grupările –SH sunt esenţiale pentru integritatea membranelor, ele asigurând menţinerea unei permeabilităţi normale la nivelul membranei mitocondriale. În transportul activ prin membrană sunt implicate grupările –Sh de la supraafaţa acesteia , iar blocarea lor produce perturbări ale permeabilităţii. Rolul esenţial pe care-l au grupările –SH în metabolism determină interacţiuni complexe cu majoritatea vitaminelor: A,D,E,K,B1,B2,B6,B12, acidul folic, acidul pantotenic, niacina, biotina, acidul ascorbic. Formele metabolice active ale vitaminelor D sunt în corelaţie cu grupările cu grupările –SH. Ele au un rol important în hidroxilarea steroizilor fiind implicate, totodată, în ciclul citocromului P-450. Relaţiile dintre grupările –SH şi vitamina A, au fost menţionate pe larg, această vitamină asigurând protecţia grupărilor tiolitice din membrane prin captarea radicalilor liberi. Vitamina K îşi exercită funcţiile biochimice în urma interacţiunii cu grupările – SH, enzimatice sau din membrane. Ca agent redox între gruparea – SH şi oxigen, vitamina k este implicată în conversia protrombinei în trombină. Între vitamina B1 şi grupările tiolitice există legături evidente. În deficienţa tiaminică creşte concentraţia de – Sh neproteic şi scade activitate glioxalazei din ficat. Vitamina B2,şi coenzimele FMN şi FAD reacţionează cu tiolii prin reacţii redox. Aceste reacţii pot fi folosite şi ca sisteme de transfer de electroni, complexele angrenate fiind tioredoxinereductaze sau flavoenzimdisulforreductaze. Între riboflavină şi activitatea glutation-reductazei
