Tehnici Si Metode de Elaborare Si Adoptare a Deciziei Administrative

ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE

FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ Departamentul pentru Învăţământ la Distanţă

TEHNICI ŞI METODE DE ELABORARE ELABORA RE ŞI ADOPTARE A DECIZIEI ADMINISTRATIVE Suport de curs ( Ediţia a II - a ) Lect. univ. univ. dr. Gheorghe TEODOROF

BUCUREŞTI 2007 - 2008

Lucrarea Lucrarea este elaborată pe baza unor texte prezentate prezentate selectiv, selectiv, din lucrări de specialitate ale unor autori recunoscuţi în domeniu - prezentate în notele  bibliografice de la sfârşitul fiecărui fiecărui capitol şi completată cu anumite comentarii şi consideraţii asupra subiectelor tratate. Lect. univ. univ. dr. Gheorghe Teodoro Teodorof  f 

2

Capitolul 1. Acţiunea socială. 1.1. Acţiunea socială eficientă. Praxiologia. Faptul social. 1.2. 1.2. Stru Struct ctur uraa acţ acţiu iuni niii soc socia iale le.. 1.3. 1.3. Termen ermenii ii prim primar arii ai rela relaţi ţiei ei acţi acţion onal ale. e. 1.4. 1.4. Factor Factorii şi criter criterii ii prin princip cipale ale de efici eficienţ enţăă a acţi acţiuni unii.i. 1.5. 1.5. Corela Corelaţia ţia politi politicc – strate strategii gii – deciz decizii ii – politi politici. ci. 1.6. 1.6. Prosp Prospec ecta tare reaa şi dete determi rmina nare reaa viit viitoru orulu lui.i. 1.1. Acţiunea socială eficientă. Praxiologia. Faptul social. Pe parcursul întregii sale existenţe, de la naştere până la deces, orice  persoană desfăşoară, în funcţie de statutul său, activităţi legate de sine sau în interesul altor persoane, dependente de ea, în cadrul unei colectivităţi mai restrânse sau mai largi, altfel spus realizează o activitate socială. Evoluţia socială a cunoscut, pe întreg parcursul său, diverse forme de organizare, pe baza unor norme cu o puternică determinare şi putere, privind apariţia şi aplicarea lor, precum şi sancţionarea celor ce le încălcau. Satisf Satisface acerea rea int intere eresul sului ui genera general,l, public public,, ajunge ajunge să fie fie determ determina inată tă de voinţa publică şi realizată, în cadrul general al acţiunii sociale, de un anumit număr de persoane organizate, în acest scop, într-o anumită structură, pe baza unor reguli specifice, respectiv, principii. Componenta elementară a acestei activităţi o constituie faptul social. Ideea de "acţiune eficientă" a devenit aproape un termen obişnuit al demersurilor asupra socialului practicate în ultimele două secole, determinând apariţia unui mod pragmatic de abordare a explicaţiilor cauzale şi teleologice în mai toate domeniile ştiinţelor. Cu atât mai mult intervine această idee în ipostază de temei metodologic în elaborarea strategiilor de dezvoltare. Praxiologia, sau teoria teoria acţiunii acţiunii eficiente, eficiente, al cărui cărui scop este de a cerceta cerceta condiţiile de care depinde eficienţa maximă, 1) reprezintă în gândirea filozofică contemporană una din direcţiile de cercetare cele mai apropiate de problemele concrete ale vieţii sociale. Interesul discursului filozofic actual pentru asemenea 3

cercetare cercetare izvorăşte izvorăşte îndeosebi din valoarea valoarea operaţional operaţionalăă şi metodologică metodologică pe care ea o are are pent pentru ru toat toatee compa compart rtim imen ente tele le ştii ştiinţ nţei ei ce au preoc preocup upăr ării de ordi ordinn aplicativ. Ca disciplină disciplină teoretică, teoretică, praxiologia praxiologia este totodată metodologie, ea oferind instrum instrument entee algori algoritmi tmice ce pentru pentru sporire sporireaa gradul gradului ui de eficie eficienţă nţă a acţiun acţiunii. ii. În obiectul praxiologiei, cercetările fundamentale vizează scopuri aplicative. Ca teor teorie ie gene genera rală lă a acţi acţiun unii ii efic eficie ient nte, e, prax praxio iolo logi giaa este este o ştii ştiinţ nţăă multidisciplinară, cumulând cunoştinţe din toate celelalte ştiinţe. Dintre acestea, se remarcă, în primul rând, întregul grup al ştiinţelor  acţiunii (ştiinţele tehnice, economice, agricole, medicale, ştiinţele educaţiei şi instrucţiei, ştiinţele administrative şi de organizare a societăţii). 2) Analiza lor ne prilejuieşte, în primul rând, constatarea existenţei unui evantai complex de discipline particulare cu un caracter nemijlocit acţional, atât  practice  practice cât şi teoretice teoretice – fiecare dintre dintre acestea având, după după cum s-a sugerat în schema anterioar anterioară, ă, o legătură strânsă cu ştiinţele ştiinţele particulare particulare ale existenţei existenţei şi, respectiv, cu ştiinţele generale. Aceasta pentru că, ştiinţele acţiunii nu cercetează un anume fragment fragment al existe existenţe nţeii (natur (naturale ale,, social sociale, e, umane), umane), ci doar doar relaţi relaţiaa acţională dintre agent şi actor, accentul principal în demersurile praxiologice fiind pus pe aspectele de natură normativ-metodologică ale acestei relaţii, în funcţie de mijlocirea cărora se scontează provocarea unor niveluri superioare de eficienţă ale actelor umane productive. Conc Concep eptu tull de acţi acţiun unee efic eficie ient ntăă ofer oferăă mode modelu lull cel cel mai mai adec adecva vatt al determinismului social, în configurarea căruia interferează raporturi cauzale şi de condiţionare (acţionând din necesitate) cu raporturi teleologice (acţionând, din libertate) – prin intermediul cărora determinismul vieţii sociale se realizează ca expresie a unităţii dintre subiect şi obiect. Ceea ce, pe scurt, înseamnă că principiul determinismului are o dublă semnificaţie în abordarea procesului acţional: o valoare explicativă în baza lanţ lanţul ului ui prax praxio iolo logi gicc şi o valo valoare are meto metodo dolo logi gică că în defi defini nirea rea obie obiect ctul ului ui şi  problematicii praxiologiei. 4

1.2. Structura acţiunii sociale Din observaţiile şi precizările în legătură cu obiectul praxiologiei şi din analiza fundamentului cauzal al unităţii dintre nomologic şi psiho-sociologic, dintre teleologic şi axiologic în proiectarea şi realizarea eficientă a acţiunii umane au rezultat premisele principale pentru elaborarea unei scheme generale a structurii lanţului praxiologic. 3) 1.3.Termenii 1.3.Termenii primari ai relaţiei acţionale. Acţiunea umană eficientă este o relaţie productivă a omului, în raporturile sale cu mediul natural şi social de existenţă. Ea se structurează ca o relaţie cauzală între subiect şi obiectul acţiunii, iar rezultatul ei are valoare de produs care satisface necesităţi ale subiectului care o întreprinde. Spre deosebire de relaţiile cauzal - obiective din lumea naturală (directe şi univoce), relaţia cauzal - acţională umană (practica) este o relaţie materială indirectă şi biunivocă, efectul ei (produsul) fiind mediat de scopuri şi mijloace şi acţionând asupra aut autorul orului ui ei în cal calit itat atee de facto actorr exi existen stenţţial ial stru struct ctur uran antt (cau (cauza zall şi de condiţionare). 4) Acest tip de relaţie a cărui structură a fost prezentată în Fig. 2. are drept termeni primari ai circuitului acţional: a) subiectul subiectul acţiuni acţiuniii - omul omul în ipostaza ipostaza sa de agent; agent;  b) obiectul obiectul acţiunii acţiunii - parte a existenţei existenţei care intră în preocupări preocupările le acţionale acţionale ale agentului; c) scop scopul ul - un demer demerss prefe prefere renţ nţia iall anti antici cipa pati tivv, întem întemei eiat at cogn cognit itiv iv în concordanţă cu acţiunile valorice ale agentului; d) mijlocul - un ansamblu de instrumente ale procesului productiv. 1.4.Factori şi criterii principale de eficienţă a acţiunii. a cţiunii. Din analiza verigilor lanţului praxiologic şi a corelaţiilor dintre acestea  pot fi reţinute câteva criterii de eficienţă e ficienţă a acţiunii, pentru orice demers practic: a) testarea testarea atentă atentă a evantaiu evantaiului lui de de interese interese;;  b) luarea în considerare a tuturor câmpurilor valorice şi a motivaţiilor  socio - psihologice; 5

c) motivarea motivarea temeinică temeinică teoretică teoretică a acţiunii acţiunii;; d) fixarea fixarea atentă atentă a scopurilo scopurilorr acţiunii acţiunii;; e) elaborarea elaborarea de strategi strategiii riguroase riguroase de acţiune; acţiune; f) aleg alegere ereaa şi crear crearea ea mi mijl jloa oace celo lorr potr potriv ivit itee de acţi acţiun unee (unit (unitat atea ea dint dintre re scop şi mijloc fiind principala condiţie de eficienţă a acţiunii); g) elaborarea elaborarea şi perfecţiona perfecţionarea rea unor unor sisteme sisteme de norme; norme; h) stimulator stimulatorii ii pentru pentru atingerea atingerea unui randament randament socio - uman scontat; scontat; i) perf perfec ecţi ţion onare areaa strat strateg egii iilo lorr deci decizi zion onal alee (fol (folos osin indd tehn tehnic icii de anal analiz izăă logică, probabilistică şi informaţională);   j) j) schi schimb mbăr ării de menta entali lita tate te şi de meto metodă dă cu priv privir iree la acti activi vita tate teaa de conducere; k) aleg aleger erea ea mome moment ntul ului ui şi cond condiţ iţii iilo lorr opti optime me pent pentru ru trec trecer erea ea de la  posibilitate la acţiune în realizarea produsului; considera erarea rea produsu produsului lui ca "obiect "obiect pentru pentru subiect subiect", ", destina destinatt serviri serviriii l) consid umane exemplare.

1.5.Corelaţia politic – strategii – decizii – politici.  Noţiunea de politic, în sens restrâns, cuprinde domeniul asociat în mod tradiţ tradiţion ional al cu forma, forma, organiza organizarea rea şi funcţion funcţionare areaa statul statului, ui, precum şi relaţi relaţiaa acestuia din urmă cu cetăţenii săi. Din punct de vedere decizional, politicul trebuie considerat în viziunea sa mai largă, ca putere în general, respectiv capacitatea agenţilor şi instituţiilor  sociale de a menţine sau transforma mediul lor social sau fizic, condiţionată de resurse şi de forţele care modelează şi determină exercitarea ei. 5) Strategia defineşte căile prin care agentul îşi urmăreşte scopurile pentru atingerea obiectivelor propuse, în condiţiile date de oportunităţile şi ameninţările  prezentate de mediul înconjurător, cu resursele şi capacităţile de care dispune. Decizia poate fi sintetizată, din mulţimea de definiţii, ca fiind actul de opţiune şi de voinţă pentru un anumit mod de acţiune, din mai multe alternative / strategii disponibile, având ca scop realizarea unui anume obiectiv, pe baza unui 6

 proces de evaluare a mijloacelor mijloacelor necesare şi a consecinţelor realizării acestuia şi care generează o anumită modificare de comportament al factorilor implicaţi.

Decizia în managementul public Esen Esenţa ţa proc proces esul ului ui mana manage geri rial al în oric oricee stru struct ctur urăă orga organi niza zato tori rică că a administraţiei publice o constituie decizia administrativă. Aceasta trebuie să răspundă următoarelor cerinţe: •să fie fundamentată ştiinţific; •să aibă un caracter realist; •să fie oportună; •să intervină în timp util; •să fie integrată în ansamblul deciziilor administrative ad ministrative adoptate anterior. anterior. Prospectarea şi determinarea viitorului Opţiunea oamenilor pentru un anume model de viitor trebuie să ţină seama de interesele şi aspiraţiile proprii. De aceea, în alegerea variantei de acţiune îi apar hotărâtoare scopurile, sistemele proprii de valori. Rezultă că  pentru a-şi elabora un model de viitor dezirabil şi strategii eficiente de acţiune, oamenii trebuie să-şi propună planuri şi programe de acţiune, care să includă întregul câmp motivaţional, respectiv scopuri şi adeziuni a deziuni valorice. Modul de abordare european În viziunea comisiei europene, atingerea scopului - dezvoltarea social sust susten enab abil ilăă a stat statel elor or,, se poat poatee real realiz izaa stra strate tegi gicc doar doar dezv dezvol oltâ tând nd o bună bună administraţie şi un management performant, abordarea acestui proces trebuin să fie: semnificativă, sensibilă, susţinută şi precisă. În situaţia adoptării de către toţi agenţii implicaţi în procesul de integrare comunitară a unui management responsabilizant şi cooperant, valoarea adăugată la realizarea scopului va fi mai mare decât simpla însumare aritmetică a valorilor  individuale, prin efectul de sinergie. 7

Note 1) Ion Tudosesc Tudosescu, u, Acţiunea Acţiunea socială socială eficientă, eficientă, Ed. Fundaţiei Fundaţiei România România de Mâine, Mâine, Bucureşti Bucureşti,, 2000, p. 62. 2) Idem, p. 82. 3) Idem, p. 79. A se vedea vedea şi Ana Rodica Rodica Stăiculescu, Mihaela Rus, Elemente Elemente de sociologie, Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2001, p. 75-84. 4) Idem, Idem, p. 170. A se vedea vedea şi Peter Peter L. Berger Berger,, Thomas Thomas Luckmann, Luckmann, Construirea Construirea socială socială a realităţii, Ed. UNIVERS, Bucureşti, 2000, p. 39; David Beetham, Birocraţia, Ed. DU Style, Bucureşti, 1998, p. 129 şi p. 133. 5) David Held, Democraţia şi ordinea globală, Ed. UNIVERS, Bucureşti, 2000, p. 229; David Beetham, Birocraţia, Ed. DU Style, Bucureşti, 1998, p.128; Jean - Jacques Rousseau, Contractul social, Ed.ANTET, Filipeştii de Târg, 2000, p.14-16; Jim Orford, Psihologia comunităţii, Ed. OSCAR PRINT, Bucureşti, 1998, p.151-162; Sergiu Tămaş, Prospectiva socială, Ed. Victor, Bucureşti, 1998, p.12-17; 6) Ion Tudosescu, Tudosescu, op. cit, p. 165; Sergiu Tămaş, op. cit., p.22-40.

8

Capitolul 2. Decizia administrativă. 2.1. Noţiune Acţi Acţiun unea ea soci social alăă efic eficie ient ntăă trebu trebuie ie să ţi ţină nă seam seamaa de compl complex exit itat atea ea sistemului ştiinţelor şi de caracterul exhaustiv al domeniilor de acţiune. În consecinţă, decizia - ca etapă importantă în procesul acţional - are o multitudine de definiţii, cu denumiri specifice domeniului particular la care aceasta a ceasta se referă. În continuare vom încerca să prezentăm succint, plecând de la general la  particular, câteva din definiţiile care pot contribui la înţelegerea mai largă a deciziei administrative. 1) Decizia, în general, din punct de vedere filozofic, este definită ca act individual sau social premergător acţiunii, constând în luarea unei hotărâri determinate, întemeiate pe cunoaşterea condiţiilor, prevederea efectelor şi pe opţiune axiologică, în raport cu anumite scopuri sau idealuri. Altfel formulată, aceasta reprezintă hotărâre luată, soluţie adoptată, (dintre mai multe posibile), posibile), materializată materializată într-un act obligatori obligatoriu, u, normativ normativ prin care un organ conducător stabileşte direcţia unei acţiuni şi modul ei de realizare. Ca atri atribu butt prin princi cipa pall al actu actullui de cond conduc ucer ere, e, deci decizi ziaa poat poatee fi: fi: pol polit itiică, că, administrativă, juridică, economică, socială, tehnică, militară, etc.

Decizia politică reprezintă actul de opţiune şi de voinţă politică pentru un anumit mod de acţiune, din mai multe alternative disponibile, în abordarea unei probleme eme de interes res public, în aceast astă categorie se incl nclud reg regulile constituţionale, legile elaborate de parlament, politicile publice, deciziile privind relaţiile dintre state pe plan extern, strategiile elaborate de un partid. Decizia politică reflectă, în ultimă instanţă, raporturile de putere şi rezultatul conflictelor  şi negocierilor dintre forţele sociale. Cu toate acestea, în procesul deciziei politice, pe lângă afirmarea voinţei politice, cei implicaţi trebuie să ţină seama şi de anumite constrângeri, unele politice, de ordin constituţional, iar altele obiective, social-economice (raportul cost / beneficiu). Datorită interacţiunii acestor  9

constrângeri, d.p. reprezintă adesea un compromis şi nicidecum o soluţie optimă, ca în cazul deciziilor tehnice. Rezultatul final va fi o soluţie care îmbină raţi raţion onal alit itat atea ea de ordi ordinn tehn tehnic ic cu real realiz izab abil ilit itat atea ea poli politi tică că,, ulti ultimu mull crite criteri riuu îndeplinind un rol decisiv. decisiv.

Decizia Decizia administr administrativă ativă este este compon componen enta ta acti activi vită tăţi ţiii oame oameni nilo lorr care care lucrează în organele administraţiei publice. De aceea putem spune că decizia administra administrativă tivă este o specie specie a deciziei deciziei umane, care constituie constituie elementul elementul central al acti activi vită tăţi ţiii desf desfăşu ăşura rate te de orga organe nele le admin adminis istr traţ aţie ieii publ public icee în real realiz izar area ea sarcinilor de conducere şi organizare. Profes Profesorul orul Antoni Antoniee Iorgov Iorgovan an define defineşte şte decizi deciziaa adminis administra trativ tivăă ca fiind fiind categoria categoria deciziei speciale prin care se determină determină soluţiile juridice juridice şi nejuridice nejuridice ale organelor administraţiei publice pentru transpunerea în practică a valorilor  exprimate în normele politice şi actele organelor puterii de stat. Decizia managerială reprezintă un produs şi instrument al activităţii de conducere, act conştient al factorilor de conducere de stabilire a unui scop, obiectiv, a anumitor direcţii de acţionare şi modalităţi de realizare a acestuia, izvorât dintr-o anumită necesitate, pe baza unui proces de evaluare a mijloacelor  necesare şi a consecinţelor realizării acestuia şi care generează o anumită modificare de comportament al factorilor implicaţi. Ca act social de mare răspundere, ea reflectă, nu numai exprimarea voinţei oamenilor, ci şi interesele şi nevoile care decurg din necesităţile întregii vieţi economico-sociale şi politice, având un caracter obligatoriu, normativ. Valoarea teoretică, şi practică a deciziei, ca act social-politic prin care se declanşează şi se pun în mişcare resurse de personal, informaţionale, materiale şi financiare, în vederea asigurării asigurăr ii unui anumit obiectiv, reprezintă semnul calitativ distinctiv al procesului de conducere. Decizie Decizie colectivă colectivă - deli delimi mita tată tă în func funcţi ţiee de sfer sferaa de cupr cuprin inde dere re a deci decide dent ntul ului ui,, cara caract cter eriz izat atăă prin prin fapt faptul ul că se adop adoptă tă în plan planul ul orga organe nelo lorr de conducere colectivă. 10

Decizie individuală - delimitată în funcţie de sfera de cuprindere a decidentului, care se adoptă autonom de către un cadru de conducere investit cu autoritatea decizională implicată. Decizie curentă - limitată ca orizont şi amploare a implicaţiilor asupra sistemului în cadrul căruia se adoptă şi care vizează obiective individuale sau specifice referitoare la perioade relativ scurte, elaborată cel mai frecvent, la eşalonul inferior al conducerii prin intermediul ei se aplică deciziile strategice şi tactice. Decizia în condiţii de incertitudine - adoptată în condiţiile existenţei de variabile controlabile şi îndeosebi necontrolabile studiate într-o măsură redusă ca urmare a faptului că decidentul nu dispune de informaţiile necesare stabilirii  pe bază de legi statistice, a probabilităţilor de realizare a stărilor naturii, când fiecare acţiune duce la un rezultat specific dintr-un ansamblu de rezultate  posibile, fiecare rezultat având o probabilitate cunoscută, în adoptarea d. în c. de i. se folosesc mai multe criterii sau reguli, toate operând cu matricea utilităţilor  sinteză corespunzătoare stărilor naturii posibile. Decizie în condiţii de risc - adoptată în condiţiile existenţei de variabile atât atât cont contro rola labi bile le,, cât cât şi neco necont ntrol rolab abil ile, e, unel unelee insuf insufic icie ient nt cuno cunoscu scute te,, când când decidentul dispune de o serie de informaţii asupra stării decizionale pe baza cărora cărora poate poate determi determina, na, folosi folosind nd instrum instrument entul ul ştiinţ ştiinţifi ificoco-mat matema ematic tic,, stăril stărilee  posibile ale naturii şi probabilităţile de realizare a fiecăreia din aceste stări, când fiecare acţiune are drept consecinţă un ansamblu de rezultate specifice. Decizia strategică - care se referă la probleme de complexitate mărită, a cărei rezolvare rezolvare necesită un volum mare de resursei resursei şi programe programe de lungă durată şi care se adoptă, de regulă, de organele de conducere situate pe treptele ierarhice superioare ale structurilor organizatorice. Decizia tactică - care se referă la probleme de o complexitate redusă, nu vizează activitatea de ansamblu a unor situaţii obiective pe domenii şi a căror  realizare se asigură prin programe de scurtă durată. 11

Activitatea decizională 2) Soci So ciet etat atea ea cont contem empo pora rană nă se cara caract cter eriz izea ează ză,, prin printr tree alte altele le,, şi prin prin amploa amploarea rea dezvol dezvoltăr tării ii activi activităţ tăţii ii execut executive ive.. Volumul olumul aceste acesteii activi activităţ tăţii cât şi numărul mare de organe şi de persoane care o înfăptuiesc conferă o anumită  poziţie specifică administraţiei de stat în cadrul general al autorităţilor statului. Factorul principal care contribuie la amplificarea şi specializarea organelor  administra administrative tive este diviziunea diviziunea socială a muncii muncii care se accentuează accentuează şi în cadrul activităţii executive. Activitatea de conducere realizată de administraţie se compune din acţiuni decizionale (deliberative), de coordonare, de îndrumare şi de control. Sistemul decizional are rolul de a asigura conducerea activităţii organului şi funcţionare funcţionareaa acestuia acestuia prin întreg ansamblul ansamblul centrelor de decizie decizie determinat determinate, e, la rândul lor, de modul de alcătuire a organului (departamente, direcţii, servicii,  birouri - adică de structurile funcţionale şi structurile de specialitate) ca şi de modul de constituire şi funcţionare a organului de conducere. Centrele de decizie reprezintă totalitatea nivelurilor ierarhice de la care se emit decizii, inclusiv cele cu atribuţii decizionale delegate. Sistemul decizional se compune din „intrări” şi din „ieşiri”. "Intrările" sunt stările exterioare care pătrund în sistem sub forma datelor  sau sau info inform rmaţ aţii iilo lorr furn furniz izat atee dire direct ct de medi mediul ul soci social al sau sau prin prin inte interm rmed ediu iull sistemului operaţional sau informaţional şi la care acesta reacţionează. "Ieşirile" sistemului decizional sunt constituite din informaţiile rezultate din prelucrarea datelor intrate şi care, în cazul nostru, sunt tocmai deciziile  juridice adoptate. Ele provoacă anumite schimbări în mediul social prin conduita  pe care o prescriu subiectelor de drept. Sistemul operaţional (de execuţie) are rolul de a asigura îndeplinirea deciziilor adoptate de factorii de conducere şi de factorii de decizie. El asigură tran transf sfor orma mare reaa deci decizi ziil ilor or în acţi acţiun unee şi se comp compun unee din din pers persoa oane nele le şi din din mijloacelor (materiale, financiare, etc.) necesare nece sare executării deciziilor. 2.2.

12

Sistemul informaţional, interpus între cel decizional şi cel operaţional, este este alcătu alcătuit it din fluxul fluxul informa informaţio ţional nal (canti (cantitat tatea ea de inform informaţi aţii) i) şi circui circuitul tul informaţional (drumul parcurs de informaţii). O asemenea abordare a organelor administraţiei de stat, a organizării şi func funcţi ţion onări ăriii lor lor reli relief efea ează ză carac caracte teru rull tehni tehnicc al acest acestora ora.. Cu toat toatee acest acestea ea,, aspectele tehnice sunt strâns legate de natura socială a statului şi a activităţii exec execut utiv ivee pe care care el o real realiizeaz zează. ă. Rel Relaţi aţia "pol "poliiti ticc-or orga gani niza zato tori ric" c" se materializează, în cadrul conducerii executive, în relaţia "conţinut - formă".

Premise 3) Pentru ca decizia administrativă să fie în măsură să slujească interesul general al societăţii, conţinut în normele organului legislativ, opţiunea care a determinat-o trebuie : 1) să aibă aibă un puternic puternic temei temei ştiin ştiinţifi ţific; c; 2) să aibă un caracter realist, să conţină cea mai adecvată rezolvare a  problemei în cauză, pe baza unei evaluări exacte a situaţiei de fapt; 3) să inter intervin vinăă în timp timp uti util; l; 4) să urmeze alegerii între mai multe variante de acţiune posibile. Câtă vreme cel care decide nu a optat pentru una din soluţiile (variantele)  posibile, nu există încă decizia; 5) alegerea trebuie să fie conştientă, precedată de o deliberare. Un gest instinctiv sau un impuls nereflectat nu constituie o decizie; 6) alegerea alegerea urmează urmează a fi orientată orientată spre unul sau sau mai multe multe scopuri; scopuri; 7) alegerea alegerea trebuie trebuie să ducă la acţiune. acţiune. Dacă Dacă decizia decizia nu duce la acţiune acţiune ea rămâne o simplă declaraţie de intenţie. Eficienţa deciziei se verifică  prin rezultatele obţinute în urma aplicării sale.   Num Numai ai în felu felull aces acesta ta se poat poatee reali realiza za mi misi siun unea ea admin adminis istr traţ aţie ieii publ public ice, e, caracterul social-politic al deciziei administrative, ca factor de realizare a  politicii statului. 2.3.

13

Trăsături 4) A. Cu privire la subiecţi: - privind acţiunea oamenilor administraţiei publice, decizia administrativă este o componentă, dar şi o determinantă a ei, deoarece activitatea acestora este este urmarea urmarea decizi deciziei ei admini administr strati ative, ve, în cadrul cadrul sistemu sistemului lui adminis administra traţie ţieii  publice; 2.4.

- referitor la persoanele care se găsesc în afara sistemului administraţiei  publice şi în raport cu care lucrează acest sistem - organizând executarea şi executând legea cu ajutorul deciziei administrative, decizia administrativă este o determinantă, dar şi o modalitate de participare le administraţia publică ca activitate, deoarece în sistemul nostru de administraţie publică există multiple forme de participare a cetăţenilor la elaborarea deciziei administrative; deciziaa adminis administra trativ tivăă asigur asigurăă comport comportame amentu ntului lui uman uman o anumit anumităă - decizi coeziune în cadrul diferitelor colectivităţi umane în care acţionează organele administraţiei publice pe baza şi în baza executării legii; - colegialitatea, ca operă a autorităţii pluripersonale;

- în domeniul administraţiei publice, decizia este un act social, ea nu exprimă doar voinţa şi intenţiile unei persoane sau ale unui grup, ci interesele şi cerinţele cu caracter social.

B. În legătură cu scopul său, de a putea asigura eficient, calitativ şi cantitativ îndeplinirea obiectivelor fixate, este necesar ca decizia administrativă să întrunească unele caracteristici: - să fie fundamentată ştiinţific, competentă; -

auto autori rita tate teaa - comp compet eten enţa ţa de a emit emitee deci decizi ziii care care vor vor serv servii drep dreptt fundament, la elaborarea altor decizii;

-

să fie coordonată / coerentă, pentru a asigura armonia internă şi externă a acesteia, respectiv concordanţa cu deciziile anterioare luate la toate nivelurile, satisfăcând cerinţele sociale actuale şi constituind legătura

14

dint dintre re trec trecut ut,, prez prezen entt şi viit viitor or a unei unei poli politi tici ci a căre căreii unit unitat atee şi continuitate o asigură administraţia; - să fie reală în timp, adoptată la timp, cunoscut fiind faptul că atât deciziile premature, cât şi cele tardive, nu pot fi utile, rămânând acte gratuite; mobilitate şi maleabilitate; - să aibă flexibilitate, mobilitate -

să fie formală (scrisă, datată, semnată, s emnată, înregistrată şi publicată);

-  precisă, simplă, clară, cu succesiune logică şi concizie;

Aceste Aceste cerinţ cerinţee de eficie eficienţă nţă dau decizi deciziei ei admini administr strati ative ve un caracte caracter  r   practic, excluzând posibilitatea variantelor în aplicare, a pierderii sau denaturării sensului deciziei.

Obiectul deciziei administrative 5) Profesorul Alexandru Negoiţă precizează că în decizia administrativă scopul urmărit este realizarea politicii statului prin organizarea executării şi prin executarea legii. Voinţa pe care o exprimă decizia administrativă se întemeiază   pe pe lege lege şi este este dedu dedusă să din din lege lege.. Lege Legeaa expr exprim imân ândd inte intere resel selee gener general alee ale ale cetăţenilor din ţara noastră, decizia administrativă nu urmăreşte altceva decât înfăptuirea intereselor generale pe care le prevede legea. Aşadar, scopurile urmărit urmăritee prin prin decizi deciziaa admini administr strati ativă vă nu aparţi aparţinn admini administr straţi aţiei. ei. Aceste Acesteaa sunt valo valori ri poli politi tice ce pe care care le expr exprim imăă lege legea, a, orga organe nele le admin adminis istr traţ aţie ieii publ public icee revenindu-le sarcina de a găsi cele mai bune mijloace de organizare a executării şi de executare a legii. În cazurile în care voinţa organelor administraţiei se manifestă numai în acte de executare, fără a avea posibilitatea de a alege între mijloacele de executare, nu suntem în faţa unui act decizional, ci pur şi simplu în faţa unui act administrativ de executare. Profesorul Mihai Oroveanu consideră că determinarea obiectului deciziei constituie primul moment al procesului decizional, esenţial, deoarece precizează conţinutul deciziei care influenţează strategia ce urmează a se desfăşura în etapele destinate să ajungă la un scop sau obiectiv. 2.5.

15

Alegerea scopului sau obiectivului este determinată de diverse cauze, sociale, sociale, politice, politice, economice economice ş.a. Aceste Aceste operaţiuni operaţiuni nu sunt statice, ci cuprind cuprind în ele ele înse însele le o schi schimb mbar aree în star starea ea lucr lucrur uril ilor or.. Faţă Faţă de acea aceast stăă schi schimb mbar aree administraţia trebuie să ia atitudine: să se poată adapta la noua situaţie, sau să stea în expectativă sau să tăgăduiască orice însemnătate faptelor noi.

Componente 6) Din analiza conţinutului deciziei se ajunge la concluzia că ea rezultă din raportul care se stabileşte între înţelegere şi voinţă. Înţelegerea ţi ţine ne seam seamaa de toat toatee feno fenome mene nele le uman umane, e, raţi raţion onal alee sau sau neraţi neraţiona onale, le, repreze reprezentâ ntând nd ansambl ansamblul ul operaţ operaţiun iunilo ilorr gândiri gândiriii de a concepe concepe,, a   judeca şi a raţiona. Pentru a fi utilizată ca element al deciziei, înţelegerea urmează a se realiza după anumite an umite procedee ce pot fi grupate în cadrul general g eneral al discuţiilor sau deliberării. Voinţa reprezintă expresia hotărârii unei persoane de a acţiona într-o anumită anumită direcţ direcţie, ie, pentru pentru realiz realizare areaa obiect obiective ivelor lor,, pe baza baza resurse resurselor lor de care dispune. Voinţa celor ce decid este determinată de înţelegere. Aceasta din urmă   poate disciplina, orienta şi metodiza o voinţă. Dar voinţa constituie esenţa funcţiunii celor ce decid. Manifestarea voinţei implică existenţa unor calităţi morale, a unui spirit hotărât, călăuzit de servirea interesului general, apt să învingă ezitarea generată de riscuri ce ar putea frâna acţiunea. 2.6.

Contopirea înţelegerii cu voinţa Fuziunea înţelegerii şi a voinţei, pentru alcătuirea deciziei se realizează  printr-o confruntare raţională, logică, metodică. Înţelegerea, ca rezultat al gândirii, face apel la voinţă, pentru realizarea unui scop. La rândul său voinţa trebuie să ţină seama de realităţile ce se oglindesc în deliberare. 2.7.

16

Categorii de decizii administrative 7)

Cunoaşterea tipologiei deciziilor prezintă interes nu numai din punct de vedere vedere teoret teoretico ico-me -metod todolo ologic gic,, dar şi aplica aplicativ tiv,, deoare deoarece ce facili facilitea tează ză procesu procesull decizional prin aceea că, în general, fiecărei grupe de decizie îi corespund metode şi tehnici specifice de elaborare şi fundamentare. Decizi Deciziile ile admini administr strati ative ve cunosc cunosc o clasif clasifica icare re comple complexă, xă, după după diferi diferite te criterii, după cum urmează.

După natura / importanţa situaţiei reglementate: - decizi deciziii normati normative ve general generale, e, care care se referă referă la organi organizare zarea, a, reglar reglarea ea şi conducerea relaţiilor sociale în ansamblu; - deci decizi ziii parţ parţia iale le sau part partic icul ular are, e, care care se refer referăă la compo compone nent ntee ale ale ansamblului; - deciziile individuale - care privesc situaţii concrete, obiective, indivizi. Din punctul de vedere al obiectului lor : a) decizii decizii referitoare referitoare la activitatea activitatea internă, internă, organizare organizareaa administraţie administraţiei.i.   b) b) deci decizi ziii privi privind nd acti activi vita tate teaa exte exteri rioa oară, ră, func funcţi ţion onare areaa şi sarci sarcini nile le de îndeplinit ale administraţiei. După măsura cunoaşterii probabilităţii efectelor: - decizii în condiţii de certitudine (când fiecare acţiune conduce în mod

invariabil la un anumit rezultat specific); decizii în condiţii condiţii de risc (fiecare acţiune conduce conduce la un rezultat rezultat dintr- decizii un ansamblu de rezultate posibile, probabilitatea fiecărui rezultat fiind cunoscută); - decizii în condiţii de incertitudine (fiecare acţiune este de natură să

  produ producă că un ansamb ansamblu lu de rezult rezultate ate posibil posibile, e, probabi probabilit litate ateaa fiecăr fiecărui ui rezultat nefiind cunoscută).

După modul de abordare / operativitatea cu care sunt luate: - decizii spontane - bate pe intuiţie, inspiraţia de moment, pregătirea

  prof profesi esion onal alăă şi expe experi rien enţa ţa celu celuii care care deci decide de şi sunt sunt just justif ific icat atee în cazurile de urgenţă ca singura procedură operativă şi 17

-

deci decizi ziii prog program ramat ate, e, luat luatee pe baza baza expe experi rien enţe ţeii dobâ dobând ndit itee şi care care se însc înscri riuu într într-o -o curb curbăă de frec frecve venţ nţăă cons consta tant ntă, ă, fapt fapt pent pentru ru care care se instituţionalizează în regulamente, instrucţiuni, standarde, etc.,

In funcţie de gradul de programare a deciziilor ( măsura în care luarea acestora se face pe baza unor procedee prestabilite) distingem: a) deci decizi ziii unic unicee  b)  b) deci decizi ziii rep repet etit itiv ive, e, care care la rând rândul ul lor lor pot pot fi: fi: - decizii periodice şi - decizii aleatorii, După orizontul şi implicaţiile măsurilor preconizate a fi realizate: - decizii strategice, - decizii tactice şi - decizii curente; În funcţie de numărul de persoane decidente: - decizii colective / de grup şi - decizii individuale / unipersonale După amploarea autorităţii decizionale a agentului: -

decizii decizii independent independentee care se iau din iniţ iniţiativ iativaa factorului factorului de conducere conducere respectiv, fără a fi necesare aprobarea sau avizul organelor ierarhic superioare,

-

decizii integrate, a căror definitivare şi aplicare este condiţionată de avizul sau aprobarea organelor ierarhic superioare;

După nivelul eşalonului conducerii în: -

decizii de conducere superioară ce se adoptă de către directorul unităţii şi ceilalţi componenţi componenţi ai conducerii de vârf a unităţii şi care au adesea un caracter strategic şi tactic,

-

decizii de conducere medie, ce se adoptă la nivelul şefilor principalelor  compartimente, servicii şi secţii cel mai adesea şi care au un caracter   predominant tactic şi curent;

18

-

deci decizi ziii cure curent nte, e, de cond conduc ucere ere infe inferi rioa oară, ră, ce se adop adoptă tă la nive nivelu lull conducătorilor de nivel inferior - birouri, echipe, grupuri de lucru.

În funcţie de numărul de criterii decizionale, distingem: - decizii unicriteriale, fundamentate pe baza unui singur criteriu; -

decizii multicriteriale, fundamentate pe baza a cel puţin două criterii.

Etapele procesului decizional 8) Înainte de a aborda etapele deliberării propriu-zise ale procesului adoptării deciziei administrative, trebuie să arătăm că decizia administrativă presupune: 2.8.

•

stabilirea gradului de prioritate pe care îl prezintă problema şi măsura în care se impune sau nu o intervenţie;

•

gruparea problemelor asupra cărora este utilă intervenţia;

•

verificarea realităţii, a caracterului şi oportunităţii problemei respective (dacă este o problemă curentă, de rutină sau de excepţie).

După această etapă prealabilă deliberării propriu-zise, etapă care de fapt înseamnă determinarea obiectului deciziei ce urmează a fi luată, urmează etapele  propriu-zile, şi anume: A.

Adunarea datelor (trebuie avut în vedere dacă datele vizează situaţia trecută, prezentă sau viitoare).

B.

Selecţionarea (filtrarea) şi ordonarea (sistematizarea) ( sistematizarea) datelor.

Cu acest prilej se stabileşte: a) ce prob problem lemee se relief reliefează ează;;  b) dacă sunt posibilit posibilităţi ăţi de tratare tratare distin distinctă; ctă; c) care care sunt circum circumsta stanţe nţele le problem problemei; ei; d) în ce ordine ordine de urgenţă urgenţă trebuie trebuie acţionat; acţionat; e)

dacă avem elemente elemente restrictive restrictive (disponibilit (disponibilităţi ăţi fixe, acte normative în vigoare etc.).

Ambe Ambele le etap etapee (A şi B) le pute putem m cons consid ider eraa faze faze prem premer ergă găto toar aree ale ale elaborării deciziei.

19

Analiza datelor şi faptelor (informaţiilor). Cu acest prilej, se studiază

C.

toat toatee infl influe uenţ nţel elee posi posibi bile le asup asupra ra deci decizi ziei ei.. În acea aceast stăă etap etapăă se elaborează variante. Deliberarea Deliberarea - „o confruntare confruntare de idei în cadrul căreia sunt scoase în

D.

eviden evidenţă ţă avanta avantajel jelee şi dezava dezavanta ntajel jelee uneia uneia sau alteia alteia din soluţi soluţiil ilee  posibile" Pentru a se ajunge la un rezultat util, aceasta trebuie judicios organizată. Astfel, materialul pregătit pentru elaborarea deciziei, împreună cu propunerile   prezentate, vor fi transmise în timp util membrilor organului de decizie,  pentru ca aceştia să le poată analiza, spre a avea astfel posibilitatea de a se  pronunţa atunci când vor fi supuse discuţiei materialele respective. E.

Adopta Adoptarea rea / luarea luarea decizi deciziei ei – este este moment momentul ul manife manifestă stării rii voinţe voinţeii decidentului.

Ulterioare actului decizional, mai urmează: F. Intra Intrarea rea în vigo vigoar aree G. Aplicarea Aplicarea (executarea) (executarea) deciziei deciziei administrati administrative. ve.

Iniţiativa 9) Înainte de a se organiza o acţiune, este necesară intervenţia unei iniţiative, care să declanşeze acţiunea în cauză. Iniţiativa deciziei poate să aparţină şi altor factori, exteriori organului emitent. De asemenea, iniţiativa adoptării unei decizii administrative poate veni şi din din part partea ea dife diferi rite telo lorr orga organi niza zaţi ţiii şi asoc asocia iaţi ţiii nesta nestata tale le sau sau chia chiarr din din part partea ea cetăţenilor, cetăţenilor, în mod individual. Având ca obiect realizarea politicii statului, decizia administrativă este, de multe multe ori, ori, ini iniţia ţiată tă de factor factorii ii politi politici. ci. Organe Organele le puteri puteriii legiui legiuitoa toare, re, diferi diferite te organ organiza izaţi ţiii din din sistemu sistemull politi politic, c, sesizea sesizează ză organ organele ele adminis administra traţie ţieii public publicee în vedere vedereaa ini iniţie ţierii rii procesu procesului lui decizi decizional onal,, făcând făcând astfel astfel să int interv ervină ină acţiun acţiunea ea organelor administraţiei publice în vederea soluţionării unor probleme care 2.9.

20

  privesc realizarea politicii statului în domeniile în care acţionează organele administraţiei publice. În cele cele mai mai mult multee cazu cazuri ri,, iniţ iniţia iati tiva va deci decizi ziei ei adm adminis inistr trat ativ ivee revi revine ne organ organelo elorr admini administr straţi aţiei ei public publicee care, care, din inform informaţi aţiil ilee propri propriii sau pe baza baza sesizărilor diferitelor organe de stat sau obşteşti ori ale cetăţenilor, găsesc că este oportună intervenţia lor pentru rezolvarea unor anumitor probleme din domeniul lor de activitat activitate. e. Sunt însă cazuri în care organele organele administraţie administraţieii publice stau în expectativă observând evoluţia anumitor fenomene sociale şi aşteptând să se intervină pentru soluţionarea problemelor care se pun în legătură cu acele fenomene.

Elaborarea 10) Pregăt Pregătire ireaa sau elabor elaborarea area decizi deciziei ei reprezi reprezintă ntă prima prima etapă etapă în procesu procesull decizional, etapă în care nu există o decizie sau un act juridic, ci un proiect de deci decizi ziee sau sau o deci decizi ziee pote potenţ nţia ială lă.. Faze Fazele le etap etapei ei preg pregăt ătit itoa oare re sunt: sunt: apar apariţ iţia ia necesi necesităţ tăţii ii elabor elaborări ăriii decizi deciziei, ei, documen documentar tarea ea decizi deciziona onală lă şi fundam fundament entarea area deciziilor potenţiale, întreaga etapă fiind dublată de formalităţile procedurale  prealabile adoptării actelor juridice. 2.11. Fundamentarea / motivarea deciziei 11) Totalitatea motivelor care stau la baza unui act juridic constituie motivaţia acel acelui ui act, act, iar iar moti motiva vare reaa este este acţi acţiun unea ea de arăt arătar aree a moti motive velo lorr pe care care se fundamentează actul. Motivarea este un element obiectiv şi extern, fiind o condiţie formală, de procedură, acolo unde legea o impune, spre deosebire de motivaţie care este un element intern, subiectiv su biectiv şi obligatoriu. Pe baza necesarului de date obţinute se trece la analiza şi interpretarea date datelo lorr în scop scopul ul elab elabor orăr ării ii proi proiec ectu tulu luii de deci decizi zie. e. Anal Analiz izaa treb trebui uiee să fie fie obiectivă şi întemeiată pe anumite ipoteze de lucru, stabilite pe baza unor teze fundamentale ce trebuie aplicate în noua reglementare. Datele existente, care constituie premisele ipotezei de lucru, pot confirma confir ma sau infirma ipoteza. 2.10.

21

Conţinutul motivării se referă la împrejurările care au fost reţinute ca determinante în emiterea actului. Sub acest aspect, în cazul actelor normative, expunerea de motive va arăta succint, printre altele: -cerinţele care justifică intervenţia normativă cu o referire specială la insuficienţa reglementărilor în vigoare; -efectele de ordin politic, economic, social şi cultural urmărite în funcţie de obiectul reglementării; -efectele -efectele pe care noua reglementare reglementare le are asupra reglementări reglementărilor lor deja existente. Sanc Sancţi ţiun unea ea nemo nemoti tivă vări riii acte actelo lorr este este în func funcţi ţiee de grav gravit itat atea ea încă încălc lcăr ării ii normelor. Astfel, actul emis în mod nemotivat este lovit de nulitate dacă a încălcat această condiţie de valabilitate. Dacă actul este motivat, dar motivele sunt în contrazicere cu legea, actul va fi formal, dar ilegal, sub aspectul conţinutului sau temeiniciei sale.

Adoptarea deciziei administrative 12) Etapa Etapa adoptă adoptării rii sau emiter emiterii ii actelo actelorr admini administr strati ative ve de către către organ organele ele cole colegi gial ale, e, respe respect ctiv iv unip uniper erso sona nale le,, repr reprez ezin intă tă mome moment ntul ul în care care voin voinţa ţa se manifestă în scopul producerii efectelor juridice. Ea se realizează în diverse modalităţi, astfel, în cazul organelor unipersonale momentul emiterii este marcat de semnarea înscrisului constatator al actului juridic, iar în cazul organelor  colegiale, adoptarea are loc în cadrul şedinţei prin mecanismul votului. După unii autori, etapa adoptării se poate diviza, în cazul organelor, colegiale, în cel puţin 3 faze: dezbaterea, deliberarea şi votarea. Etapa adoptării este guvernată de importante formalităţi procedurale concomitente adoptării deciziei şi ulterioare adoptării acesteia, necesare asigurării valabilităţii ei sau  punerii în executare. - Dezb Dezbat ater erea ea - acti activi vita tate te de eval evalua uare re a prop propun uner eril ilor or cupri cuprins nsee într într-u -unn  proiect de act în baza unei confruntări de idei în cadrul căreia se evidenţiază avan avanta taje jele le şi deza dezava vanta ntaje jele le solu soluţi ţiil ilor or prec precon oniz izat ate. e. Fo Form rmaa orga organi niza zato tori rică că a dezbaterii în cadrul organelor colegiale este şedinţa (adunare generală, sesiune) 22 2.12.

care reprezintă o reuniune de două sau mai multe persoane ce alcătuiesc împreună un organ şi a căror reunire are un anumit scop. - Deliberarea - În cazul organelor colegiale fiecare participant la dezbatere optează din considerente specifice, asupra unui proiect sau variante şi asupra unor amendamente. Procedura de deliberare a fiecărui participant diferă în ceea ce priveşte structura demonstraţiei sale, alegerea şi ordonarea argumentelor, modul şi momentul de prezentare. Alegerea unei variante din mai multe, are loc în baza unei aprecieri comparative a variantelor propuse sub aspectul diferiţilor  factori, indicatori de eficienţă, prin aprecierea unor efecte posibile ca apariţie etc., dar cu respectarea cadrului legal care delimitează posibilităţile de opţiune. - Votarea - reprezintă operaţiunea prin care se manifestă cu efecte juridice voin voinţa ţa orga organu nulu luii cole colegi gial al prin prin adop adopta tarea rea actu actulu luii juri juridi dic. c. Voinţ oinţaa pe care care o cuprinde decizia se manifestă în realizarea puterii de stat şi se află numai la nivelul persoanelor care au un drept de vot deliberativ şi nu un drept de vor  consultativ sau care sunt lipsite de acest drept. Forme procedurale concomitente adoptării actelor de drept administrativ a) Quorumul şi majoritatea necesară Quorumul reprezintă numărul de membri necesari, raportat la numărul total de membrii ai organului colegial, care trebuie să fie prezenţi pentru ca deli delibe beră rări rile le orga organu nulu luii să fie fie vala valabi bile le.. Norme Normele le privi privito toare are la quor quorum um sunt sunt  prestabilite şi reprezintă un element de formă esenţial întrucât prin respectarea lor manifestarea de voinţă dobândeşte puterea de a produce efecte juridice.  b) Actele administrative emise în comun Actel ctelee adm admini inistra strati tive ve emi emise în com comun de mai multe ulte orga organe ne ale ale administraţiei de stat sau de acestea împreună cu alte organisme sunt manifestări de voinţă simultane făcute cu intenţia de a produce efecte juridice. c) Redactarea fi semnarea înscrisului Redactarea actului juridic reprezintă operaţiunea de întocmire a unui înscris (document) care să reflecte deplin şi concordant manifestarea de voinţă exprimată. 23

  Neî Neînd ndep epli lini nire reaa forme formeii scri scrise se în cazu cazull acte actelo lorr norm normat ativ ive, e, reprez reprezin intă tă încălcarea unei condiţii esenţiale de valabilitate ale acestor acte. Întocmirea sau redactarea în formă scrisă a actelor normative este strâns legată şi de modul aducerii lor la cunoştinţă prin publicare sau comunicare. Semnarea înscrisului constatator al actelor juridice reprezintă o cerinţă de formă absolut necesară. d) Motivarea deciziei administrative

Intrarea în vigoare 13) Actele normative intră în vigoare, în principiu, de la data publicării lor. Evident că intrarea în vigoare marchează momentul producerii de efecte juridice de către actele respective. Publicarea poate avea loc prin Monitorul Oficial al României în cazul legi legilo lorr, ordo ordona nanţ nţel elor or şi hotăr hotărâri ârilo lorr Guve Guvern rnul ului ui ori ori prin prin alte alte mi mijl jloa oace ce de   publi publicit citate ate,, în cazul cazul celorl celorlalt altee acte acte normati normative ve (publi (publicare care în presă, presă, afişar afişare). e).  Nepublicarea actelor normative ale Guvernului atrage inexistenţa acestor acte Unele acte normative intră în vigoare la o dată ulterioară publicării lor, în termenul stabilit în însuşi textul lor. Acte Actele le admin adminis istr trat ativ ivee indi indivi vidua duale le se aduc aduc la cuno cunoşt ştin inţă ţă perso persoane anelo lor  r  inter nteres esat atee pri prin com comuni unicare care.. Ele Ele prod produc uc efec efecte te jurid uridiice din din momen omentu tull comunicării. În ce priveşte actele de autoritate ale administraţiei publice locale art. 50 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, prevede că actele normative devin obligatorii de la data publicării, iar cele individuale, de la data comunicării. Unele acte de autoritate individuale pot produce însă efecte juridice din chiar momentul adoptării lor, dacă persoana vizată participă la adoptarea actului şi din cuprinsul actului nu rezultă altfel. Pot exista însă şi situaţii inverse, când actul adoptat a fost publicat sau comunicat, dar el nu produce efecte din momentul publicării sau comunicării, ci de la o dată mult ulterioară. 2.14. Executarea deciziei administrative 14) 2.13.

24

După ce a fost adoptată, decizia administrativ administrativăă trebuie trebuie executată, executată, trebuie  pusă în aplicare. Oricât de bună ar fi o decizie, dacă ea nu este executată sau este defectuos executată, întreaga muncă depusă anterior pentru elaborarea deciziei se iroseşte. De reţinut faptul că, după adoptarea ei de către organul emitent, decizia administrativă devine obligatorie. Astfel încât, în caz de neexecutare, pot fi aplicate sancţiunile prevăzute de lege celor care se fac vinovaţi de neexecutare. În vederea executării, organele administraţiei publice adoptă o serie de măsuri organizatorice organizatorice,, privind privind mobilizar mobilizarea ea şi util utilizarea izarea mijl mijloacelo oacelorr necesare necesare executării. Cu cât mai bine este organizată executarea, cu atât se înfăptuieşte mai deplin scopul deciziei respective. Un element deosebit de important al executării este oportunitatea acesteia, o întârziere în executare putând avea uneori consecinţe deosebit de grave, de natură să aibă ca rezultat chiar imposibilitatea executării. Deci Decizi ziaa admi admini nist stra rati tivă vă poat poatee fi exec execut utat atăă dire direct ct de cătr cătree orga organu null administraţiei publice, de către o organizaţie nestatală sau chiar de către cetăţeni, în mod individual. În proc proces esul ul de exec execut utar are, e, treb trebui uiee să se ţină ţină seam seamaa cu stri strict cteţ eţee de competenţa fiecărui organ în parte, în aşa fel încât să se evite suprapunerile şi  paralelismele, care ar putea avea efecte negative. Modul de executare a unei decizii administrative influenţează efectele acest acestei eia, a, deoa deoare rece ce se ridi ridică că probl problema ema orga organi niză zări riii raţi raţion onal alee şi efic eficie ient ntee a resurselor. Pentru executarea corespunzătoare a deciziilor, s-au formulat unele recomandări şi anume: •

separ pararea îndeplinirii rii unei decizii, de celelalte acţiuni ale administraţ administraţiei; iei; orice executare urmează că se integreze integreze în structura structura de ansamblu a administraţiei;

•

 bună executare depinde de experienţa şi cunoştinţele în materie ale funcţionarilor publici; 25

•

executarea operativă a deciziei, deoarece orice întârziere poate avea efecte dăunătoare, după cum şi graba aduce prejudicii;

•

executarea este mai facilă, atunci când decizia se integrează în cadrul tradiţiona tradiţionall al activităţ activităţilor ilor administrative administrative sau poate fi mai dificilă dacă impu im pune ne inov inovaţ aţii ii în mate materi rie. e. În prim primul ul caz, caz, ceea ceea ce infl influe uenţ nţea ează ză execuţia, este rutina funcţionarilor, iar în cel de-al doilea caz, lipsa lor  de curaj.

Exec Execut utar area ea unei unei deci decizi ziii se îm împl plet eteşt eştee cu acti activi vita tate teaa de cont contro rol,l, care care verifică atât derularea procesului decizional, cât mai ales, rezultatele obţinute. Controlul furnizează informaţii necesare în elaborarea deciziilor viitoare şi, în fond, marchează dinamica deciziei administrative.

Controlul şi evaluarea deciziei 15) Contro Controlul lul execută executării rii decizi deciziei ei admini administr strati ative ve reprez reprezint intăă condiţ condiţia ia bunei bunei funcţionări a administraţiei publice. Un management eficace implică măsurarea periodică a rezultatelor. Când rezult rezultate atele le prezen prezente te sunt compar comparate ate cu cele cele planif planifica icate te (obiec (obiectiv tivele ele). ). Dacă Dacă rezu rezult ltăă o devi devier ere, e, treb trebui uiee făcu făcute te anum anumit itee schi schimb mbări ări în vari varian anta ta alea aleasă, să, în implementarea ei sau în obiectivul iniţial, dacă este considerat imposibil de atins, în acest din urmă caz, întregul proces de luare a deciziei este reluat. Deci, raţiunea de a exista a controlului este, în primul rând, prezenţa sa activă în desfăşurarea evenimentelor şi corectarea la timp a abaterilor ce pot apărea. În sens restrâns, pasiv, pasiv, formulat de majoritatea de teoreticienilor dreptului, drep tului, controlul vizează numai respectarea condiţiilor de legalitate şi oportunitate, dete determi rmina nant ntee doar doar ale ale cadru cadrulu luii adec adecvat vat,, neces necesar ar rezol rezolvă vări riii unei unei situ situaţ aţii ii,, necuprinzând aspectul eficienţei. În sens larg, activ, controlul trebuie să includă şi aspectul eficienţei conţinutului muncii administrative – faptul administrativ. administrativ. 26 2.15.

Efectele deciziei administrative 16) Efecte Efectele le decizi deciziei ei admini administr strati ative ve sunt sunt conseci consecinţe nţele le pe care care aceast aceastaa le generează prin simplul fapt al adoptării sale. Astfel, ca urmare a adoptării, decizia devine obligatorie pentru toţi să-şi realizeze activitatea profesională, în conformitate cu deciziile luate. Decizia  poate atrage sancţiuni asupra celor care nu se conformează prevederilor sale. De aseme asemenea nea,, deci decizi ziaa bene benefi fici ciaz azăă de exec execut utare areaa ei din din ofic oficiu iu;; drept drept urmar urmare, e, ea poat poatee fi exec execut utat atăă de admin adminis istr traţ aţia ia publ public icăă prin prin prop propri riii agen agenţi ţi (serv (servic icii ii publ public ice, e, forţ forţăă publi publică că), ), util utiliz izân ând, d, dacă dacă este este necesa necesarr, mi mijl jloa oace ce de constrângere (materială), pentru a anihila rezistenţa celor interesaţi. În cazul în care decizia se dovedeşte ilegală sau inoportună, administraţia  poate s-o anuleze sau retracteze tot printr-o decizie unilaterală fără să fie necesar  consimţământul părţilor. părţilor. Efectele deciziei administrative pot fi anihilate, suspendate, încetinite sau accelerate, prin politica statului, modificarea cadrului legal sau a activităţii şi structurii administraţiei. Un factor care contribuie la blocarea dinamicii deciziei admi admini nist stra rati tive ve îl cons consti titu tuie ie spir spirit itul ul ruti rutini nier er.. Lips Lipsaa iniţ iniţia iati tive vei, i, abse absenţ nţaa operativităţii pot paraliza o decizie administrativă. Elementele care la prima vedere par minore (lipsa echipamentelor moderne de calcul sau a personalului de execuţie) pot prejudicia eficienţa e ficienţa şi dinamica deciziei. Efic Eficie ienţ nţaa unei unei deci decizi ziii admi admini nist stra rati tive ve se baze bazeaz azăă pe prev preved eder erea ea şi calcularea efectelor pe care le generează şi care pot fi directe şi indirecte. Efectele directe. Din momentul în care a fost adoptată decizia, dreptul administrativ pune capăt deliberărilor şi clarifică problemele prin rezolvarea lor  în practică. Pentru unii, decizia adoptată reprezintă confirmarea punctului lor de vedere. Pentru alţii ea înlătură anumite incertitudini şi îndoieli. Indiferent de situaţie, decizia este obligatorie, chiar şi pentru cei care o consideră greşită.   Nu este este sufici suficient entăă unirea unirea celor celor două două element elemente, e, înţ înţele eleger gerea ea şi voinţa voinţa,,  pentru ca decizia să producă efecte. Mai este, necesar, ca cei care adoptă decizia să fie convinşi că aceasta corespunde şi satisface cerinţele vieţii sociale. 2.16.

27

Deciziile eronat concepute au efecte slabe şi nu par aplicabile. Este de  preferat să se atingă un obiectiv mai modest, decât să se eşueze spre unul irealizabil. În alte cazuri, deciziile nu se aplică, pentru că între timp, ele nu mai corespund realităţilor sociale, devenind inutile.

Efectele indirecte  privesc  privesc pe funcţionari funcţionariii care decid, decid, autorităţil autorităţilee publice publice şi administraţiile. Ele reflectă răspunderea asumată de cei care au luat o anumită decizie. În calitate de autori, ei vor apăra decizia respectivă, căutând să-i asigure eficienţa pentru ca aceasta că producă toate efectele. Efec Efectu tull indi indirec rectt asup asupra ra inst instit ituţ uţii iilo lorr publ public icee cons constă tă în conso consoli lida darea rea,, modificarea sau chiar desfiinţarea unora dintre ele. Incidenţa asupra populaţiei, depinde de modul în care aceasta a participat la proc proces esul ul deci decizi zion onal al.. De grad gradul ul part partic icip ipăr ării ii cetă cetăţe ţeni nilo lorr la acti activi vita tate teaa administraţiei statului, depinde atitudinea de adeziune, colaborare, rolul lor activ sau pasiv faţă de decizia administrativă. Note: 1)

2) 3)

4)

5) 6) 7) 8) 9)

28

Pavel Apostol şi colectiv, Dicţionar de filozofie, Ed. Politică, Bucureşti, 1978, p.179-180; Ion Ion Cote Cotean anuu şi cole colect ctiv iv,, Dicţ Dicţio iona naru rull Expl Explic icat ativ iv al Limb Limbii ii Româ Române ne,, Ed. Ed. Univ Univer erss Enciclopedic, Bucureşti, 1996, p.266; Ioan Santai, Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Ed. RISOPRINT, Cluj-Napoca, 2003, p.4-7. Ioan Ioan Alexan Alexandru dru,, Drept Drept admini administr strati ativv. Teorii, eorii, realită realităţi, ţi, perspe perspecti ctive. ve. Ed. Lumina Lumina Lex, Lex, Bucureşti, 1999, p.480-481; Gheorghe Filip, Mihaela Onofrei, Administraţie publică, Ed. CHEMAREA, Iaşi, 1999. Ioan Ioan Alexan Alexandru dru,, Drept Drept admini administr strati ativv. Teorii, eorii, realită realităţi, ţi, perspe perspecti ctive. ve. Ed. Lumina Lumina Lex, Lex, Bucureşti, 1999, p.484-488; Mihai T. Oroveanu, Tratat de ştiinţa administraţiei, Ed. Cerma, Bucureşti, 1996, p.377-383; Alexandru Negoiţă, Drept administrativ, Ed. Sylvi, Bucureşti, 1998, p. 117-118; Emilian Stelian Ticameş, op. cit., p.298-300. Mihai T. Oroveanu, Tratat de ştiinţa administraţiei, Ed. Cerma, Bucureşti, 1996, p.372374; Emilian Stelian Ticameş, op. cit., p.298. Ioan Ioan Alexan Alexandru dru,, Drept Drept admini administr strati ativv. Teorii, eorii, realită realităţi, ţi, perspe perspecti ctive. ve. Ed. Lumina Lumina Lex, Lex, Bucureşti, 1999, p.4; Ioan Ioan Alexan Alexandru dru,, Drept Drept admini administr strati ativv. Teorii, eorii, realită realităţi, ţi, perspe perspecti ctive. ve. Ed. Lumina Lumina Lex, Lex, Bucureşti, 1999, p. 482-485; Ioan Ioan Alexan Alexandru dru,, Drept Drept admini administr strati ativv. Teorii, eorii, realită realităţi, ţi, perspe perspecti ctive. ve. Ed. Lumina Lumina Lex, Lex, Bucureşti, 1999, p.481; Alexandru Negoiţă, Drept administrativ, Ed. Sylvi, Bucureşti, 1998, p.120-121;

10) 11) 12) 13) 14) 15) 16)

Ioan Santai, Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Ed. RISOPRINT, Cluj-Napoca, 2003, p.72-77. Ioan Santai, Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Ed. RISOPRINT, Cluj-Napoca, Cluj-Napoca, 2003, p.77-79. Mihai T. Oroveanu, Tratat de ştiinţa administraţiei, Ed. Cerma, Bucureşti, 1996, p. 395398; Anton Trăilescu, Trăilescu, op. cit., p. 75 - 77. Ioan Ioan Alexan Alexandru dru,, Drept Drept admini administr strati ativv. Teorii, eorii, realită realităţi, ţi, perspe perspecti ctive. ve. Ed. Lumina Lumina Lex, Lex, Bucureşti, 1999, p. 488-498; Delia Popescu, op. cit., p. 25. Alexandru Negoiţă, Drept administrativ, Ed. Sylvi, Bucureşti, 1998, p.129-130; Gheorghe Filip, Mihaela Onofrei, Administraţie publică, Ed. CHEMAREA, Iaşi, 1999.

Capitolul 3. Metode şi tehnici de elaborare şi adoptare a deciziei administrative. 3.1. Previziunea / Prognoza Considerând PREVIZIUNEA ca punct de plecare în activitatea oricărui conducător al unui sistem, în primul rând public, vom începe prin a o prezenta. 3.1.1. Noţiuni. Previziunea sau prognoza este instrumentul care pune în evidenţă evoluţia probabilă, într-un domeniu, nu numai pentru intervalul de plan, ci  pentru o perioadă mai lungă, definită de orizontul acesteia. Ea constituie cadrul informaţional pentru planificare, evidenţiază tendinţele viitoare şi orientează activitatea de planificare în stabilirea unui comportament co mportament de lungă durată (prin aşa numitele strategii), putând arăta măsura în care deciziile de  plan se vor înscrie într-o situaţie favorabilă de viitor. Ele reprezintă rezultatele unor studii şi cercetări care urmăresc să stabilească stări posibile şi probabile, într-un viitor determinat deter minat care reprezintă 29

orizontul prognozei, ţinând seama de ipotezele luate în considerare şi de  probabilitatea de atingere a acestor stări.

Predicţia constituie evaluarea evoluţiei viitoare în domeniul studiat afectată de un grad de încredere absolut, deci bazată pe o cunoaştere sigură a dinamicii şi comportamentului proceselor examinate. Proiecţia este o previziune sub formă cantitativă. Fondată pe ipoteza că aceasta se va desfăşura ca o simplă prelungire a tendinţelor din trecut. Ea constituie o extrapolare mecanică a evoluţiei trecute, care coincide rareori cu realitatea economică. Prospectiva constituie studiul evoluţiei viitorului pornind de la premiza vă acesta poate fii orientat, ceea ce presupune ca deciziile actuale să fie luate în funcţie de ideea ce se formează despre viitor. Până în prezent, se pare că pentru anticiparea şi precizarea fenomenelor  econ econom omic ice, e, ştii ştiinţ nţif ific icee şi tehn tehnic icee este este prefe prefera ratt terme termenu null de prog prognoz noză. ă. Sp Spre re deosebire de alte domenii sociologice, filozofice, etc. – unde se preferă termenul de perspectivă. Planul reprezintă un ansamblu coerent de obiective măsuri şi mijloace adoptate pentru o perioadă de timp limitată, care se aprobă de forul decizional, în vederea traducerii în viaţă a unei politici economice şi sociale s ociale stabilite. Faţă de unitatea de acţiune şi de scop a planului, este evident că deciziile conţinute nu pot fi decât unice, dar se bazează pe o cantitate mare de informaţii.

3.1.2. Metodologia de elaborare a prognozelor Etapele elaborării prognozelor ar putea fii considerate: a) fixarea fixarea obie obiecti ctivul vului ui progno prognozei zei  b) stabilirea stabilirea perioade perioadeii de timp pentru pentru care se elaboreaz elaboreazăă prognoza prognoza c) fixarea fixarea fondului fondului de indicatori indicatori şi şi stabilirea stabilirea legături legăturilor lor dintre dintre ei d) aleg aleger erea ea metod etodel elor or de prog progno noză ză şi a sist sistem emul ului ui de veri verifi fica care re a rezultatelor. 1. Variabi ariabilel lelee de progn prognoză oză 30

Variabilele de prognoză sunt indicatori sau mărimi economici, tehnici, ştiinţifici etc. care se includ în metodele de prognoză. Variabilele de prognoză pot fi: •

valori continue

•

valori discrete

•

dependente

•

independente

•

alea aleato tori riii (iau (iau val valori ori înt întâmpl âmplăt ătoa oare re,, în conf confor orm mitat tate cu legil egilee  probabilistice)

Relaţiile între variabilele de prognoză pot fi: •

relaţii de definiţie, care sunt independente de loc şi de timp

•

relaţii deterministe, în care legătura cauzală dintre variabile poate fi cuantificată

•

relaţii statistice, în care legăturile cantitative se stabilesc s tabilesc numai pe baza datelor statistice

•

relaţii econometrice, în care timpul apare ca variabilă independentă

•

relaţii statice, în care variabilele lor la un moment dat nu depind de mărimile lor la momentele precedente

•

relaţi relaţiii dinami dinamice, ce, în care „isto „istoria ria”” influe influenţe nţează ază valori valorile le actual actualee ale variabilelor 

•

relaţii relaţii de saturaţie saturaţie în care dinamica este bine stabilită (ex: numărul de automobile pe numărul de locuitori)

Clasificarea metodelor de prognoză Metodele de prognoză pot fii clasificate în funcţie de criteriul luat în considerare a) din punct punct de vedere vedere al domeniul domeniului ui abordat, abordat, există există prognoze: prognoze: •

sociale 31

•

economice

•

demografice

•

ştiinţifice

•

tehnologice

 b) din punct punct de vedere al orizont orizontului ului de timp, timp, distingem distingem prognoze prognoze pe: •

termen scurt

•

termen mediu

•

termen lung

c) din punct punct de vedere vedere al modului modului de de elaborare elaborare metodele metodele pot pot fii: •

metode raţionale (se bazează pe metode economico-matematice)

•

metode empirice (se bazează pe aprecieri ale specialiştilor)

d) din punct punct de vedere al criteri criteriului ului de determinar determinaree al variabile variabilelor: lor: •

metode explorative, se porneşte de la datele din perioadele anterioare   pen pentr truu a stab stabil ilii evol evoluţ uţia ia în viit viitor or şi sunt sunt spec specif ific icee proc procese eselo lorr în continuare;

•

metode normative, se porneşte de la un obiectiv final şi se regresează spre starea iniţială în vederea alegerii acelor posibilităţi care asigură cele mai mari probabilităţi de realizare a obiectivului final;

•

metode intuitive – bazate pe perspicacitate, imaginaţie, experienţă şi  puterea de sinteză a specialiştilor pentru prefigurarea viitorului.

3.3. 3.3. Meto Metode de şi teh tehni nici ci manag anager eria iale le În perioada actuală se manifestă în plan mondial multiple preocupări  pentru găsirea şi aplicarea unor noi metode de conducere şi de luare a deciziilor, care pot fi folosite cu succes în activitatea de pregătire a proiectelor de decizii şi în activitatea organelor consultative cu caracter colegial, precum şi în activitatea organelor decizionale. 3.3.1. Metode explorative: explorative: 32

1. Extrap Extrapola olarea rea analit analitică ică:: a) funcţ funcţii ii de reg regres resie ie  b)  b) funcţ funcţia ia lin linia iară ră c) analiz analizaa eveniment evenimentelo elorr precurso precursoare are d) metoda metoda curbe curbeii înfăşu înfăşurăt rătoar oaree 2. Anal Analog ogia ia isto istori rică că 3. Meto Metoda da morfo morfolo logi gică că 4. Meto Metoda da scena scenari riil ilor  or  Extrap Extrapola olarea rea tendin tendinţel ţelor or de dezvol dezvoltar taree cea mai răspând răspândită ită metodă metodă de studiu pentru desfăşurarea viitoare a unui proces, nu este folosită întotdeauna cu suficient discernământ, deoarece nu toţi cercetătorii au o viziune clară asupra domeniului, ci restrâns de aplicabilitate. Extrapolarea analitică constă în a reprezenta datele din trecut pe o curbă avân avândd în absci abscisă să ti timp mpul ul iar iar în ordon ordonat atăă unul unul din din param paramet etri riii prin princi cipa pali li ai  procesului şi a prelungi către viitor curba obţinută, pornind de la premiza că evoluţia anterioară determină univoc alura curbei, respectiv că nu vor apare mutaţii fundamentale care să modifice structural această evoluţie. Extrapolarea fenomenologică încearcă să atribuie fiecărui tip de fenomen analizat un tip anume de curbă de dezvoltare. Se porneşte de la stabilirea fenomenului, a înrudirii lui cu alte fenomene a căror desfăşurare în timp se cunoaşte, stabilindu-se astfel - independent de datele din trecut – tipul de curbă  pe care va evolua. Cercetarea morfologică, este „un mod ordonat de a privi lucrurile„ pentru a obţine obţine ”o perspectivă perspectivă sistematică sistematică asupra tuturor tuturor soluţiilo soluţiilorr unei probleme date de mare anvergură”. Cercet Cercetare areaa morfol morfologi ogică că reprez reprezint intăă o aborda abordare re analiti analitică că care care caută caută să desfacă fiecare problemă în parametrii ei de bază şi să determine la ce rezultate se poate ajunge prin combinare diferită a acestora.

33

Cercetarea morfologică poate fi aplicată la toate nivelele transferului de tehnologie, inclusiv în cercetarea fundamentală. Ea îşi găseşte de asemenea aplicate în contextul social, politic, economic cât şi în stabilirea obiectivelor. obiectivelor. Elaborarea scenariului (scenario writing) perfectată de Herman Kahn şi cola colabo bora rato tori riii săi săi de la inst instit itut utul ul Huds Hudson on este este o meto metodă dă care care înce încear arcă că să construiască construiască o secvenţă logică de evenimente evenimente în scopul de a arăta cum, pornind pornind de la prezent – sau de la ori care situaţie dată – ia naştere pas cu pas viitorul Aceas Această tă secve secvenţ nţăă ipot ipotet etic icăă de even evenim imen ente te are are scop scopul ul de a conc concen entr traa atenţia asupra proceselor cauzelor, a punctelor modale care necesită luarea unei hotărâri (decision making) şi a detaliilor legate de dinamica de dezvoltare Elaborarea Elaborarea scenariului scenariului este generată de răspunsul răspunsul la două categorii categorii de întrebări: întrebări: care sunt căile pe care se poate ajunge la o anumită situaţie ? şi în ce fel poate fi  prevenită, deviată sau facilitată o anumită tendinţă de dezvoltare, de către fiecare din factorii implicaţi şi la fiecare treaptă a dezvoltării .

Metode normative: 1. Meto Metoda da bala balanţ nţel elor  or  2. Meto Metoda da de de opti optimi miza zare re 3.3.2.

•

cercetarea operaţională

•

analiza sistemelor 

3. Metoda Metoda arborelui arborelui de de pertinenţă pertinenţă (de posibili posibilităţi tăţi)) •

orizontal

•

vertical

Metoda arborelui de pertinenţă (relavance tree), a luat naştere ca urmare urmare a cercet cercetări ărilor lor efectu efectuate ate de Battel Battelle le Memori Memorial al Institu Institute, te, asupra asupra unui unui număr mare de prognoze în domeniul tehnic. S-a constatat astfel că erorile de  prognoză nu se datorau atât unor metode greşite de prelucrare a datelor, cât mai ales omisiunilor. 34

Pornind de la ideea că dezvoltarea, sau chiar numai o prognoză de dezvoltare accelerată a unui anumit procedeu, generează prin reacţie o dezvoltare a  procedeelor competitive care caută să-şi întreacă şi să-şi plafoneze adversarul, a fost elaborată o metodă grafică care să asigure evitarea omisiunilor, să  permită o ordonare a informaţiilor privitoare la schimbările potenţiale din dinamica sistemelor competitive şi să evalueze implicaţiile implicaţiile schimbărilor care ar putea interveni.

„Arbore de pertinenţă orizontal„ constă într-o reprezentare a tuturor  factorilor care ar putea influenţa un anumit proces de dezvoltare şi care permite separarea schimbărilor oportune de cele neoportune, nu generează, de fapt, răspunsul răspunsul la nici o întrebare. El este numai un cadru logic pe care să se „agaţe„ ideile în relaţia lor cu alte idei, o călăuză a gândirii şi o asigurarea că nici un  parametru important nu a fost trecut cu vederea. „Arborele de pertinenţă vertical” constă într-o reprezentare a căilor  competitive pe care evoluează tehnologia unui anumit proces. Pornind către un obiectiv final se reprezintă diverse căi tehnice posibile de rezolvare – cu etapele aferente – stabilindu-se astfel o ierarhie de obiective intermediare care trebuie atinse în mod succesiv. Această „reţea de obiective”, cum a mai fost denumită, analizată periodic de specialişti, permite reducerea treptată a căilor posibile la căi probabile, mărind capacitatea prognozelor, Un arbore vertical bine alcătuit  permite  permite aplicarea în continuare continuare a altor altor metode metode ( extrapolare extrapolare,, metode metode statistice statistice), ), care de data aceasta au certitudinea exhaustării câmpului cercetat. Analiza sistemelor, aşa cum s-a dezvoltat în S.U.A. încă din anul 1948, a devenit devenit foarte utilă pentru evoluarea alternativelo alternativelorr tehnologice tehnologice de viit viitor or într-un într-un context larg. Fenomenele de dezvoltare constituie un sistem complex în cadrul căruia chiar un număr relativ redus de variabile poate conduce la un număr  imens de soluţii, datorită alternativelor care trebuie luate în consideraţie. Analiza sistemelor încearcă să simplifice problema, fără a renunţa la rigurozitate, cu ajutorul aparatului matematic, reducerea numărului de variabile prin eliminarea celor celor nepert nepertine inente nte,, înl înlocu ocuire ireaa paramet parametril rilor or indepe independe ndenţi nţi prin prin variab variabile ile care 35

îngl înglob obea ează ză un compl complex ex de param paramet etri ri,, redu reduce cere reaa numă număru rulu luii de combi combina naţi ţiii  posibile cu ajutorul programării lineare şi pătratice şi a altor metode aparţinând calculului operaţional. În prezent se profilează două orientări importante în analiza sistemelor. Prima este căutarea de metode integrate care combină prognoza dezvoltării tehnologice cu prognoza efectului (impact) provocat de însăşi această dezvoltare asupra ştiinţei, economiei şi societăţii în general. Cea de a doua orientare este căutarea de scheme cu interinfluenţă, în scopul anticipării şi evaluării diverselor  alternative de „viitor posibil”.

3.3.3. Metodele Metodele gândirii gândirii intuiti intuitive: ve: 1. Metoda creativităţii - reprezintă un mod de a angaja elementul uman  pentru a crea ceva nou printr-o nouă cale. Aceasta obligă părăsirea câmpu câmpulu luii real real de inve invest stig igar aree - cerce cerceta tare re,, a unui unui stim stimul ulen entt util util cercetarea stimulentului prin fapte pentru a trage o concluzie. metodă de stimulare stimulare a gândirii gândirii creatoare, creatoare, în 2. Metoda Brainstorming - metodă scopul obţinerii cât mai multor idei, privind modul de rezolvare a unor   probleme care să conducă la soluţia optimă, pe care prin decizia luată conducătorul să o poată valorifica. Metoda Metoda Brains Brainstorm torming ing reuneşt reuneştee o grupă grupă de partic participa ipanţi nţi,, reprez reprezent entând ând diverse domenii de specialitate, care discută asupra unei probleme ce trebuie rezolvată, într-un mod cu totul neconvenţional. Principiul suprem al acestui stil este acela ca toţi participanţii să-şi exprime în mod liber ideile lor referitoare la   problema respectivă, în mod spontan şi fără nici o reţinere. Conducătorul grupului nu are voie să folosească aprecieri descurajatoare sau etichetări la adresa participanţilor prin care ar frâna fluxul de idei al acestora. Dimpotrivă, este necesar ca toţi participanţii la dezbateri să sesizeze, ideile prezentate în mod reciproc, să le combine unele cu altele, în acest fel se stimulează formarea unor  lanţuri de asociere reciproce, prin care se ajunge la idei şi concluzii care nu ar fi 36

apăr apărut ut nici niciod odat atăă în cazu cazull unei unei dezb dezbat ater erii izol izolat atee şi coord coordon onat atee reali realiza zate te pe categorii de specialişti asupra aceloraşi probleme.

Tehnica Delphi / ancheta interogativă - este o metodă mai dezvoltată a metodei brainstorming şi are la bază principiul gândirii intuitive, al reflectării reflectării.. Se foloseşte tot mai des la luarea deciziilor deciziilor de perspectivă. perspectivă. Constă în aflarea aflarea poziţiei poziţiei şi părerilor părerilor unor persoane persoane dintr-un dintr-un domeniu dat asupra unei probleme, păreri care sunt treptat mai precis conturate şi mai centrate, utilizând chestionare succesive. Metoda Delphi este o metodă de explorare a viitorului prin care se încearcă să se stabilească natura şi data când se pot produce în viitor anumite even evenim imen entte (de (de exem exempl plu, u, nece necesi sita tattea unei unei reor reorga gani niză zări ri sau sau refo reform rmee administrative) şi ce măsuri trebuie luate în acest sens. Metoda constă din alcătuirea unui program de interogări individuale şi succesive care alternează cu informaţii şi sondaje ale opiniei, ceea ce permite să se corecteze, cu ajutorul calc calcul ulat ator orul ului ui,, concl concluz uzii iile le tras trasee din din prim primaa etap etapăă a oper operaţ aţie iei.i. Part Partic icip ipan anţi ţiii interogaţi, persoane cu înaltă pregătire în domeniul de specialitate, sunt invitaţi să răspundă prin corespondenţă la chestionarul trimis. În baza răspunsurilor   primite se calculează tendinţa medie (în producerea evenimentului şi a datei lui) care este din nou comunicată participanţilor cu invitarea acestora de a-şi motiva opţiunea lor. Această "dezbatere" în contradictoriu îi determină pe unii să-şi schi schimb mbee păre părere reaa şi să ader aderee la alte alte opin opinii ii,, ceea ceea ce perm permit itee mi micş cşor orar area ea deosebirilor între răspunsuri. Rezultatele sunt din nou prelucrate şi se stabileşte o nouă valoare medie mai precisă decât cea precedentă. Urmează o nouă informare şi o nouă prelucrare a răspunsurilor în vederea determinării valorii medii, procesul desfăşurându-se în trei etape, în final se obţine, prin aceste dezbateri şi calculări succesive a valorilor medii, un pronostic la care aderă majoritatea celor chestionaţi. În concluzie, trebuie relevat faptul că în rezolvarea unor probleme date  poate fi utilizată oricare dintre metodele expuse mai sus, deoarece – în principiu  – ele ar trebui să conducă toate la acelaşi rezultat. Practic însă, deoarece din 3.

37

lipsă de puncte de sprijin analizele nu pot fi niciodată împinse până la capăt, rezultatele obţinute prin aplicarea diverselor metode sunt şi ele, de cele mai multe ori diferite. În alegerea metodei adoptate de diverşi cercetători concură : factori obiectivi – cum ar fi natura subiectului sau intervalul de timp şi

-

-factori subiectivi, dintre care cel mai important este tradiţia, adică inerţia în a se perpetua metoda cu care s-a mai lucrat. În orice caz se poate spune că nu există o metodă general aplicabilă în elaborarea oricărui tip de prognoză. Mai mult decât atât, chiar pentru un domeniu bine definit, nu poate fi indicată o anumită metodă, care să certifice valabilitatea rezultatelor.

Reuniunea Philips 66 - O durată de maxim două ore, permiteţi stab stabiili lire reaa unui unui sist sistem em de comu comuni nica care re între ntre un num număr mare are de   participanţi la dezbaterea unor probleme ale conducerii. Constă în crearea mai multor grupe de câte şase participanţi, din care unul este reprezentantul grupului. Aceştia discută şase minute asupra problemei respective. respective. Opiniile Opiniile grupurilor grupurilor sunt prezentate prezentate de către reprezentantul reprezentantul fiecărui grup într-o reuniune generală. Etape: 4.

•

•

 prezentarea obiectivului de discutat de către conducătorul discuţiei constituirea grupurilor de şase membrii pe principiul eterogenităţii  participanţilor şi alegerea reprezentanţilor grupurilor 

•

desfăşurarea discuţiilor 

•

notarea de către reprezentanţi a părerilor membrilor grupului condus

•

expunerea punctelor de vedere de către reprezentanţii grupurilor 

•

discuţie între reprezentanţi în reuniunea plenară, la care pot participa şi membrii ai grupurilor pentru informaţii suplimentare. Spre deosebire de metoda anterioară aceasta are un caracter operativ cea ce face ca aplicarea ei să fie posibilă în multe domenii

38

Reuniunea PANEL - constă într-un dialog permanent cu aspect de dezbatere între două grupuri (unul de specialişti, altul de cetăţeni),  pentru a lua decizii pe baza informaţiilor furnizate. Etape: 5.

•

conducătorul expune materialele şi informaţiile

•

audito auditorul rul pune înt întreb rebări ări,, iar conduc conducăto ătorul rul răspund răspundee coordo coordonând nând în acelaşi timp întâlnirea

•

răspunsurile se dau de specialiştii pe probleme, individual sau în colectiv

•

 prin discuţii se face o analiză a obiectivelor, etapelor, factorilor de acţiune şi se stabilesc măsuri concrete

Metoda scenariilor - evidenţiază unele puncte şi momente critice în evol evoluţ uţia ia eveni evenime ment ntel elor or care care recla reclamă mă deci decizi zia. a. Scen Scenar ariu iull prez prezin intă tă evol evoluţ uţia ia înlă înlănţ nţui uită tă a fenom fenomen enel elor or pe etap etapee şi în anumi anumite te punc puncte te,, alternativele posibile în luarea deciziilor. deciziilor. Etape: 6.

•

descrierea detaliată a structurii unui sistem la un anumit moment şi verificarea legăturilor şi compatibilităţilor interne ale sistemului

•

 proiectarea evoluţiei în timp a sistemului trecând la descrierea unei noi stări a acestuia pe baza efectului tendinţelor generale şi ale actului voluntar al deciziei strategice. Metoda este folosită în stabilirea liniei strategico-tactice de evoluţie a organizaţiei, adoptând o poziţie creativă în prefigurarea viitorului

7.

Metoda delegării - constă în atribuirea temporară de către o persoană ce exercită un post de conducere a unei sarcini ce îi revine de drept, altei persoane subordonate, cu funcţie de conducere de nivel inferior  sau cu funcţie de execuţie, precizându-se competenţa şi responsabilitatea corespunzătoare încredinţate. Ca element cheie în utilizarea cu succes a acestei metode este soluţionarea corespunzătoare 39

a dilemei încredere - control. Trebuie pornit de la axioma că suma încredere + control este întotdeauna constantă. Deci orice amplificare a controlului exercitat de un manager diminuează încrederea percepută de subo subord rdon onat at.. Simi Simila larr, spor sporir irea ea încr încred eder erii ii cond conduc ucăt ător orul ului ui în subo subordo rdona natt este este însoţ însoţit ităă de o dimin diminua uare re a cont control rolul ului ui.. Dele Delega gare reaa eficace presupune o îmbinare raţională a încrederii cu controlul faţă de  persoana delegată. Altfel se pot manifesta deficienţe majore: eroarea de abdicare, încredere exagerată + lipsă control; eroarea de tutelare: control exagerat axat pe rezultate, dar şi pe maniera de obţinere a acestora, concomitent cu manifestarea unei încrederi reduse. Reguli pentru utilizarea eficientă a delegării: •

•

•

să nu se delege sarcini de importanţă majoră, în special strategice  precizarea clară în scris a competenţelor şi responsabilităţilor delegate crearea unui climat favorabil delegării, de încredere, acceptând şi apariţia unor posibile erori sau greşeli

•

definirea cât mai exactă a rezultatelor aşteptate prin stabilirea unor  criterii de evaluare şi într-o proporţie cât mai mare comensurabile

•

veri verifficar icarea ea de regu regullă a rezu rezult ltat atel elor or obţi obţinu nute te cu resp respec ecttarea area competenţelor şi responsabilităţilor delegate şi nu a modului cum au fost realizate atribuţiile delegate

Mana Manage geme ment ntul ul prin prin exce excepţ pţie ie este este util utiliz izat at în cont contin inua uare reaa meto metode deii anterioare, numai în situaţia în care greşelile săvârşite de persoana delegată pun în pericol realizarea obiectivului / obiectivelor unui anume program sau proiect. 8.

40

Conferinţa-discuţie - este o metodă care constă în analizarea unei   probleme de către un grup de participanţi, în cadrul unei discuţii conduse de către o persoană pregătită în prealabil pentru acest scop. Fiecare participant are deplina libertate de a-şi exprima opinia, în acest fel fel exis există tă posi posibi bili lita tate teaa apre apreci cier erii ii cuno cunoşt ştin inţe ţelo lorr profe profesi siona onale le şi a experienţei proprii. Prin discutarea în colectiv, pot apărea noi sugestii,

se descoperă erorile şi omisiunile indicându-se cea mai bună soluţie de rezolvare a cazului.

Metoda studiului cazurilor presupune antrenarea şi mai intensă a  participanţilor la dezbatere datorită modului în care le sunt solicitate cunoştinţele şi experienţa personală în rezolvarea unui caz. Studiul cazurilor constă în prezentarea unei situaţii reale cu datele necesare înţe înţele lege geri riii probl probleme emei,i, prez prezen enta tare re într întreru erupt ptăă în mome moment ntul ul în care care acţiunea ajunge într-un impas şi când, pentru depăşirea acestuia, este nece necesa sară ră elab elabor orar area ea şi adop adopta tare reaa unei unei deci decizi zii. i. După După ce fiec fiecar aree  participant  participant şi-a formulat formulat o părere, părere, participan participanţii ţii trebuie trebuie să-şi confrunte în grup opiniile şi să ajungă la o decizie acceptată de majoritatea membrilor grupului. Tehnici de îmbunătăţire a procesului decizional de grup: 1. crearea crearea de controve controverse, rse, până la limita limita situaţi situaţiei ei care poate degener degeneraa în conflicte 2. tehnic tehnicii de stimula stimulare re a creativ creativită ităţii ţii a) tehnica tehnica de brainstormi brainstorming ng tradiţiona tradiţional,l, de generare generare de idei, prin prin evitarea evitarea inhibiţiei, pe baza regulilor: 9.

•

nici o idee nu este considerată ridicolă

•

orice idee prezentată aparţine grupului şi nu emitentului acesteia

•

nici o idee nu poate fi criticată

 b) tehnica tehnica electron electronică ică de brainst brainstorming orming •

tehnică similară celei tradiţionale, cu excepţia faptului că membrii grupului sunt legaţi între ei în reţeaua r eţeaua electronică

c) tehn tehnic icaa Delp Delphi hi - soli solici cita tare reaa şi comp compar arar area ea unor unor jude judecă căţi ţi expe expert rtee anon anonim imee asupr asupraa unui unui subie subiect ct cu ajut ajutor orul ul unui unui set set de chest chestio ionar naree succesi succesive, ve, fiecar fiecaree chesti chestiona onarr având având la bază bază feed-ba feed-backck-ul ul opinii opiniilor  lor  rezultate din chestionarul precedent

41

d) tehnic tehnicaa de grup nominal nominal - de generare generare a ideil ideilor or,, fără fără int interac eracţi ţiunea unea,, in cadrul unui grup, urmată de o evaluare sistemică în grup

Diverse tipuri de decizii şi tehnici utilizate : 1. în cond condiţi iţiii de certit certitudi udine: ne: •

metoda utilităţii globale - facilitarea alegerii variantei optime prin crearea unui suport logic pentru procesul parţial subiectiv al anticipării consecinţelor 

•

metoda Onicescu - raţionalizarea deciziilor multicriteriale în condiţiile de certitudine

•

metoda Electre - raţionalizarea proceselor proces elor decizionale multicriteriale

2. în cond condiţ iţii ii de ris risc: c: •

metoda arborelui decizional - prevederea implicaţiilor unor decizii succesive, eşalonate pe durate mari, câţiva ani

3. în condi condiţi ţiii de ince incerti rtitud tudine ine:: •

alegerea variantei optime în condiţiile lipsei de informaţii necesare stabilirii probabilităţilor de manifestare a stărilor condiţiilor obiective, iar variabilele sunt parţial necontrolabile

Reguli: •

regula pesimistă (A.Wald) - varianta optimă este cea care prezintă cele mai mari avantaje, din gama de variante considerate dezavantajoase

•

regula optimistă - varianta optimă este cea cu cele mai mari avantaje, în cea mai favorabilă stare a condiţiilor obiective

•

regula optimalităţii

•

regula regula propor proporţio ţional nalit ităţi ăţiii (Bayes (Bayes-La -Lapla place) ce) varian varianta ta optimă optimă este este cea   pen penttru care care media edia util utiliităţ tăţil ilor or este este cea cea mai mare, are, sau sau medi edia consecinţelor este cea mai favorabilă

•

regula minimizării regretelor (Savage) - varianta cea mai bună este cea  pentru care regretul de a nu fi ales varianta optimă este cel mai mic

Optimizarea deciziilor colective: 42

•

algoritmul Deutch-Martin

•

meto metoda da Elec Electr tree Tridi ridime mensi nsion onal alăă - pent pentru ru opti optimi miza zarea rea deci decizi ziil ilor  or  multicriteriale de grup, în care decidenţii au preferinţe diferite asupra utilităţii variantelor 

Sistemele expert Instrumente informatice destinate acumulării şi prelucrării cunoştinţelor  cu mij mijloa loacel celee int inteli eligen genţei ţei artif artifici iciale ale în vedere vedereaa fundam fundament entări ării,i, adoptăr adoptării ii şi supervizării deciziilor manageriale. Aspecte principale: managerii ca utilizatori final finalii de sistem sistemee expert expert;; implic implicare areaa manage manageril rilor or ca factor factorii de autori autoritat tatee şi resp respons onsabi abili lita tate te în pilo pilota tarea rea proc procesu esulu luii de info inform rmat atiz izar are, e, de intr introd oduc ucer eree a sistemelor expert în structurile conduse. În definiţia dată de Durkin, sistemul expert este un program informatic capabil să modeleze abilităţile de rezolvare de probleme ale expertului uman u man atât sub aspectul cunoştinţelor cât şi al raţionamentului. Fiind disponibil permanent în timp şi spaţiu, neperisabil cu o performanţă şi viteză stabilă şi un cost suportabil reprezintă avantaje nete faţă de utilizarea repetată a expertului uman. Analiza cost - beneficiu Analiza cost - beneficiu ar trebui să fie cel mai utilizat instrument de analiză analiză a soluţiei soluţiei optime, din mai multe variante variante posibile, în situaţii în care pot apare evenimente cu un anume grad de certitudine / incertitudine. Pentru o mai mare relevanţă, aceasta poate fi combinată cu metoda arborelui decizional ( o prezentare arborescentă, din ce în ce mai detaliată / ramificată, a alternativelor posibile de a acţiona într-o anumită situaţie, precum şi estimarea costurilor, pe baza unor coeficienţi de probabilitate a apariţiei unui anumit eveniment).

43

Metoda (Regula) 80/20 Regula 80/20, sau principiul lui Pareto, afirmă că există un dezechilibru înăs înăscu cutt într întree cauz cauzee şi rezu rezult ltat ate, e, într întree intr intrăr ării şi ieşi ieşiri ri şi într întree efor efortu turi ri şi recompense, mai concis formulată: 80 % din rezultate, ieşiri sau recompense decurg din 20 % din cauze, intrări sau eforturi. Gândirea 80/20 şi necesitatea ei 

Analiza 80/20 este extrem de utilă. Dar cei mai mulţi oameni nu sunt analişti înăscuţi şi chiar analiştii nu pot zăbovi să investigheze datele de fiecare dată când au de luat o decizie. Cele mai importante decizii nu au fost luate niciodată prin analiză şi nu vor fi luate niciodată, oricât de inteligente vor deveni calculatoarele noastre. De aceea, dacă dorim ca regula 80/20 să ne ghideze în viaţa de zi cu zi, avem nevoie de ceva mai puţin analitic şi mai uşor disponibil decât analiza 80/20. Avem Avem nevoie de gândirea 80/20. Gândirea 80/20 este expresia mea pentru aplicarea regulii 80/20 în viaţa zilnică, pentru aplicările necantitative ale regulii. La fel ca în cazul analizei 80/20, începem cu o ipoteză privind un posibil dezechilibru între intrări şi ieşiri, dar, în loc să culegem date şi să le analizăm, le estimăm. Gândirea 80/20 cere şi, cu ajutorul practicii, ne permite să identificăm puţinele lucruri cu adevărat importante care se întâmplă şi să ignorăm marea masă a lucrurilor neimportante.  Ne învaţă să vedem pădurea din spatele copacilor. Gândirea 80/20 se utilizează în acelaşi scop ca şi rezultatele analizei 80/20  pentru a schimba comportamentul şi, în mod normal, pentru a ne concentra pe cele mai importante 20 de procente. Aplicarea regulii 80/20 presupune că trebuie să facem următoarele: •

să onorăm productivitatea excepţională, în loc să mărim eforturile medii;

44

•

să căutăm scurtătura, nu drumul obişnuit;

•

să ne controlăm viaţa cu cel mai mic efort posibil;

•

să fim selectivi, nu exhaustivi;

•

să ne lupt uptăm pent pentru ru exce excellenţă enţă în cât câteva eva lucru ucruri ri,, nu pent pentru ru o  performanţă bună în multe;

•

să delegăm sau să subcontractăm cât se poate de mult în viaţa de zi cu zi şi să fim încurajaţi, nu penalizaţi de sistemele de impozitare pentru a face aceasta (să utilizăm grădinari, mecanici auto, decoratori şi alţi specialişti la maximum, în loc să facem face m aceste munci noi înşine);

•

să ne alegem carierele şi angajatorii cu foarte mare atenţie şi, dacă este  posibil, să îi angajăm pe alţii, nu să ne angajăm noi înşine;

•

să facem numai lucrurile la care suntem cei mai buni şi care ne plac cel mai mult;

•

să privim dincolo de textura normală a vieţii pentru a descoperi ironiile şi ciudăţeniile;

•

în fiecare domeniu important, identificaţi locurile în care 20% din eforturi pot duce la 80% din rezultate;

•

să ne calmăm, să lucrăm mai puţin şi să ne concentrăm pe un număr  limitat de scopuri foarte valoroase unde regula 80/20 va funcţiona  pentru noi, în loc să urmărim orice oportunitate disponibilă să profităm cât mai mult de pe urma, acelor câteva momente norocoase norocoas e din viaţă în care suntem în vârful creativităţii şi stelele se aliniază pentru a ne garanta succesul.

Note: 1) Delia Popescu. Procesul decizional în întreprinderile mici şi mijlocii, Ed. Economică, Bucure Bucureşti şti,, 2001, 2001, p.45-5 p.45-58; 8; Nicola Nicolaee Bebea, Bebea, Metode Metode pentr pentruu rezolv rezolvare areaa proble problemel melor or de optimizare, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1978, p.5-169. 2) C.Calcan, Tudor Homoş, Metode de prognoză, Tipografia Institutului Politehnic, Bucureşti, 1978; 3) Ovidiu Nicolescu, Sisteme, metode şi tehnici manageriale ale organizaţiei, Ed. Economică, Bucureşti, 2000, p.189-205;

45

4) Ani Matei, Economie publică, Ed. Economică, Bucureşti, 2003; Iulian Ceauşu, Dicţionar  Enciclopedic Managerial, Ed. Academică de Management, Bucureşti, 2000,Vol. II, p.883887; 5) Iulian Iulian Ceauşu Ceauşu,, Dicţio Dicţionar nar Encicl Enciclope opedic dic Manage Manageria rial,l, Ed. Academ Academică ică de Manage Managemen ment,t, Bucureşti, 2000,Vol. II, p.867-871; 6) Gh.Teodorof, Gh.Teodorof, Managementul prin excepţii, MAP - CNFCAPL, Bucureşti, 2001; 7) Lucica Matei, Management public. Ed. Economică, Bucureşti, 2001; 69 10) Richard Koch, Regula 80 / 20, Ed. Teora, Teora, Bucureşti, 2003, p.2-39. 11) Tudor Homoş, Metoda drumului critic şi metoda PERT, Tudor Homoş, Metode de  prognoză, Tipografia Tipografia Institutului Politehnic, Bucureşti, 1978.

Capitolul 1. 2. 3. 4. 5.

46

CUPRINS 1. Acţiunea socială ………………………………………………………... Acţiunea Acţiunea socială socială eficientă. eficientă. Praxiologi Praxiologia. a. Faptul Faptul social………… social………….………. .………... Structura Structura acţiunii acţiunii sociale sociale ……………………………… …………………………………………… ………………… …… Termenii ermenii primari primari ai relaţiei relaţiei acţionale acţionale.. ……………………………… …………………………………… …… Factori Factori şi criterii criterii principale principale de eficienţă eficienţă a acţiunii acţiunii ………………………. ………………………. Corelaţia Corelaţia politic politic – strategii strategii – decizii decizii – politici. politici. …………………...… …………………...…….... …....

3 3 5 5 5 6

6. Prospecta Prospectarea rea şi determinar determinarea ea viitorului viitorului …………………….……… …………………….…………….. ……..

7

Capitolul 2. Decizia administrativă. …………………………………………………..

9

Capitolul 3. Metode şi tehnici de elaborare şi adoptare a deciziei administrative ….

29

47