Echipamente Si Tehnici Prim Ajutor

Echipamente şi tehnici de utilizare utili zare în vrim-aiutor vrim-aiut or

CAPITOLUL

I 

Fig. 1- Hiperextensia capului

Fig. 2 — Hiperextensia capului şi ridicarea mandibulei Excepţie constituie situaţia în care suspectăm fractură de coloană cervicală, când eliberarea căilor aeriene se face prin subluxaţia mandibulei.

a

Fig. 3 a, b - Manevra de subluxaţie a mandibulei

1.3. Adjuvanţii simpli ai căilor aeriene Cele mai simple materiale folosite pentru menţinerea liberă a căilor aeriene sunt: calea orofaringiană - pipele Guedel şi calea nazofaringiană, în unele cărţi denumită şi trompetă nazală sau tubul Wendl.  Atenţie: aceste materiale nu se folosesc pentru deschiderea căilor aeriene, ci sunt folosite pentru menţinerea deschisă a căii aeriene după ce aceasta a fost deschisă prin manevre manuale! 1.3.1. Calea orofaringiană Este un adjuvant indispensabil în managementul căilor aeriene, folosit la pacienţii comatoşi. Se recomandă folosirea pipei şi la pacienţii la care căile aeriene au fost asig urat e prin mane vre av ansa te cum ar fi intub aţia, d eoa rec e la ei previne i muşcarea sondei de intubaţie ceea ce poate îngreuna sau chiar obstrua ventilaţia. Facilitează ventilaţia pacienţilor care prezintă obstrucţia căilor aeriene ca urmare a relaxării musculaturii limbii şi a palatului moale. 10

Echipamente şi tehnici de utilizare utili zare în vrim-aiutor vrim-aiut or

CAPITOLUL

I 

Fig. 1- Hiperextensia capului

Fig. 2 — Hiperextensia capului şi ridicarea mandibulei Excepţie constituie situaţia în care suspectăm fractură de coloană cervicală, când eliberarea căilor aeriene se face prin subluxaţia mandibulei.

a

Fig. 3 a, b - Manevra de subluxaţie a mandibulei

1.3. Adjuvanţii simpli ai căilor aeriene Cele mai simple materiale folosite pentru menţinerea liberă a căilor aeriene sunt: calea orofaringiană - pipele Guedel şi calea nazofaringiană, în unele cărţi denumită şi trompetă nazală sau tubul Wendl.  Atenţie: aceste materiale nu se folosesc pentru deschiderea căilor aeriene, ci sunt folosite pentru menţinerea deschisă a căii aeriene după ce aceasta a fost deschisă prin manevre manuale! 1.3.1. Calea orofaringiană Este un adjuvant indispensabil în managementul căilor aeriene, folosit la pacienţii comatoşi. Se recomandă folosirea pipei şi la pacienţii la care căile aeriene au fost asig urat e prin mane vre av ansa te cum ar fi intub aţia, d eoa rec e la ei previne i muşcarea sondei de intubaţie ceea ce poate îngreuna sau chiar obstrua ventilaţia. Facilitează ventilaţia pacienţilor care prezintă obstrucţia căilor aeriene ca urmare a relaxării musculaturii limbii şi a palatului moale. 10

Echipamente Echipamente

tehnici de utilizare

în prim-aiutor

CAPITOLUL

I 

Indicaţii privind folosirea căii orofaringiene: • Obstrucţia totală sau parţială a căilor aeriene superioare • Ajută la aspiraţia cavităţii bucale • Previne leziunile produse prin muşcare la pacienţii inconştienţi sau care prezintă convulsii şi previne muşcarea sondei de intubaţie la cei intubaţi Pipa nu va fi folosită în tim pul convulsiilor. Contraindicaţii privind folosirea căii orofaringiene: • Prezenţa reflexului de înghiţire • Fracturi mandibulare (contraindicaţie relativă) • Fracturi ale palatului dur  Echipament: Sunt două modele de pipe: pipele Guedel şi pipele de tip Berman. Sunt de diferite dimensiuni de la nr. 000, cea mai mică folosită la nou-născuţi, la numărul 4, cea mai mare dimensiune pentru adulţi.

Fig. 4 - Pipe Berman

Fig. 5 - Pipe Guedel

Pipa Guedel este prevăzută cu un canal în porţiunea centrală, care permite aspiraţia secreţiilor din cavitatea bucală, pe când pipa de tip Berman permite aspiraţia pe şanţurile situate pe părţile laterale ale pipei.   Ambele variante au formă semicirculară, sunt curbate, astfel concepute încât să fixeze limba. La fixarea pipei, ele vor fi introduse până la partea inferioară a faringelui posterior. Partea proximală a pipei este mai rigidă, întărită, lărgită în exterior, pentru a preveni colabarea şi alunecarea în cazul în care pipa este muşcată şi va fi sprijinită pe buze. Sunt confecţionate din material plastic sau cauciuc tare. Tehnica fixării căii orofaringiene: La fixarea căii orofaringiene pacientul este aşezat în decubit dorsal sau lateral. Cea mai importantă parte a tehnicii constă în alegerea dimensiunii corespunzătoare. 11

Echipamente si tehnici de utilizare utili zare în prim-aiutor

CAPITOLUL

1

Mărimea pipei trebuie să fie egală cu distanţa dintre comisura buc ală şi unghiul mandibular sau comisura bucală şi lobul urechii.

Fig. 6 a, b - Tehnica alegerii pipei cu dimensiune corespunzătoare Introducerea pipei Guedel în cavitatea bucală se face ţinând pipa cu concavitatea în sus. Când vârful pipei atinge bolta palatină (cerul gurii) se roteşte: 180° şi se continuă înaintarea până ce capătul extern ajunge la nivel ul arcadelon dentare.

Fig. 7 c 12

Echipamente si tehnici de utilizare în prim-aiutor

Fig. 7 d

CAPITOLUL

Fig.7 a, b, c, d, e - Tehnica introducerii pipei Guedel

1

Fig. 7e

Pipa nu va fi folosită la pacienţii conştienţi. Nu se va fixa exterior (nici prin folosirea leucoplastului şi cu atât mai puţin prin faşă) pentru că trebuie să fie uşor  de înlăturat, dacă pacientul vomită sau dă semne de trezire. Complicaţii: • Dacă pipa nu a fost corect introdusă, poate agrava obstrucţia şi ventilaţia devine dificilă. în această situaţie pipa va fi scoasă şi reintrodusă corect • Dacă folosim o pipă prea mare vom comprima epiglota şi obstruăm calea aeriană. Din nou vom extrage pipa şi vom reintroduce o pipă c u dimensiunea corespunzătoare • Alte complicaţii care pot apărea în timpul introducerii căii orofaringiene sunt: laringospasm, ruperea dinţilor, leziuni ale ţesuturilor moi, leziuni ale limbii, necroză la nivelul buzelor, palatului, limbii, faringelui posterior  1.3.2. Calea nazofaringiană Sondele nazofaringiene sunt confecţionate din material moale, care poate fi cauciuc sau plastic.

Fig. 8 - Sondă nazofaringiană Indicaţii privind folosirea sondei nazofaringiene:

• La pacienţii care au suferit un traumatism la nivelul cavităţii bucale • Suntem în imposibilitatea de a fixa o cale orofaringiană • Uşor de folosit la pacienţii cu trismus sau care prezintă convulsii 13

Echipamente

şi

tehnici

de

utilizare

în

prim-aiutor

CAPITOLUL

I 

Contraindicaţii privind folosirea sondei nazofaringiene: • Obstrucţie la nivelul cavităţii nazale • Fracturi ale piramidei nazale (contraindicaţie relativă, depinde de gravitatea fracturii) • Fracturi de bază de craniu • Devieri ale septului nazal • Coagulopatii Echipament: Sunt de diferite dimensiuni, respectiv pentru adulţi şi pentru copii. Tehnica fixării sondei nazofaringiene: Pacientul va fi aşezat în decubit dorsal, lateral sau în şezut. Este foarte important să se aleagă dimensiunea corespunzătoare. înainte de a introduce sonda aceasta va fi lubrifiată.

Fig. 9 - Lubrifierea sondei nazofaringiene Sonda nazală se introduce printr-o narină până la nivelul orofaringelui.

Fig. 10 a

Fig. 10 a, b — Tehnica introducerii sondei nazofaringiene

Fig. 10 b

Complicaţii: • Sonda nazofaringiană prea mare poate ajunge până la nivelul esofagului şi va determina distensia gastrică • Sonda nazofaringiană prea scurtă este fără efect • Poate provoca laringospasm, epistaxis 14

Echipamente si tehnici de utilizare în prim-aiutor

CAPITOLUL

I 

Sonda nazofaringiană nu va fi menţinută mai mult de două zile. Folosirea   îndelungată poate determina leziuni la nivelul mucoasei, sinuzite sau otite. Nu se recomandă fixarea unei sonde nazofaringiene pe una din narine şi a unei sonde nazogastrice pe cealaltă narină. Poate cauza leziuni la nivelul septului nazal.

1.4. Adjuvanţi mai avansaţi ai căilor aeriene 1.4.1. Combitube Este un tub cu dublu lumen. Plasarea prin cavitatea bucală a acestui tub se face fără o vizualizare directă, fie în trahee fie în esofag. Avantajul folosirii acestei sonde rezidă din faptul că nu necesită o pregătire complexă, poate fi folosit de personalul echipajelor de prim ajutor, asigură o ventilaţie aproape la fel de eficientă ca şi prin sonda endotraheală.

Fig. 11 a

Fig. 11a, b - Combitube

Fig. 11b

1. tub mai scurt, de culoare transparentă, partea proximală 2. tubul mai lung, de culoare albastră, partea distală 3. conexiune pentru umflarea balonaşului distal, confecţionat din material plastic 4. balonaş confecţionat din cauciuc, care înconjoară ambele tuburi şi închide orofaringele, se umflă cu aproximativ 80-100 ml aer  5. balonaş situat în partea distală, confecţionat din material plastic, se umflă cu aproximativ 8-10 ml aer  6. conexiune pentru umflarea balonaşului confecţionat din cauciuc 7. găuri situate pe tubul proximal, care vor ajunge la nivelul hipofaringelui Indicaţiile şi avantajele privind folosirea combitubului:

• Folosirea de personalul echipajului de prim ajutor după un instuctaj adecvat • Dacă sonda a fost introdusă în esofag permite aspirarea conţinutului gastric • Se introduce repede şi uşor  • Se evită laringoscopia 15

Echipamente şi tehnici de utilizare în prim-aiutor

CAPITOLUL I\

• Protejează împotriva aspiraţiei • Se poate folosi şi dacă este nevoie de presiuni mari de ventilaţie Contraindicaţii: • Folosirea combitubului la copii (nu sunt dimensiuni pediatrice) • Folosirea combitubului la pacienţii care au afecţiuni la nivelul esofagului • La pacienţii conştienţi sau la care reflexul nervului vag este prezent Tehnica fixării: Combitubul este introdus prin cavitatea bucală, fără o vizualizare directăJ până la nivelul faringelui posterior. Apoi se avansează uşor până când tubul distal ajunge fie în esofag fie în trahee. Salvatorul va determina pe care din cele doua tuburi poate asigura ventilaţia pacientului. Iniţial se încearcă ventilaţia pe tubul] distal, de culoare albastră, şi în acelaşi timp se ascultă toracele şi zona epigastrului.] Dacă la auscultaţia toracelui auzim murmur vezicular iar la auscultaţia epigastrului nu se aude nimic arunci se continuă ventilaţia victimei prin acest tubJ Dacă se aud bolborisme la nivelul stomacului şi nu se aude murmur vezicular la auscultaţia toracelui atunci vom schimba ventilaţia pe celălalt tub.

Fig. 12 a

Fig. 12 a, b - Ventilaţia pacientului în funcţie de plasarea combitubului

Fig. 12 b

Complicaţii şi dezavantaje privind folosirea combitubului:

• Pericol de ventilaţie prin lumen greşit. Dacă sonda a fost introdusă M  esofag, nu se recunoaşte şi se foloseşte calea pentru ventilaţie poate avea; efecte dezastruoase • Există doar două mărimi • Pericol de distrugere a balonaşelor la introducere • Traumă la introducere • Sunt de unică folosinţă 1.4.2. Easy tube Este un tub cu dublu lumen. Plasarea prin cavitatea bucală a acestui tub se face fără o vizualizare directă fie în trahee fie în esofag. Prezintă un balonaş 16

Echipamente şj_ tehnici de

utilizare

în prim-aiutor

CAPITOLUL

I 

orofaringian de culoare verde şi un balonaş transparent la capătul distal. Fiecare lumen prezintă o supapă individuală prin care se realizează şi umflarea separată a   balonaşelor. Prezintă două orificii: unul la capătul lumenului distal, iar celălalt sub   balonaşul orofaringian. Sunt furnizate în trusă completă ce conţine: easy-tube, o seringă de 80 ml şi una de 10 ml pre-pre gătite pentr u utili zare şi un con ect or în unghi drept fixat la lumenul cu balonaşul transparent.

Fig. 13 a

Fig. 13 a, b - Trusă Easy tube (nr. 41)

Fig. 13 b

1. adaptor în unghi drept 2. lumenul albastru 3. supapă de siguranţă pentru umflarea balonaşului orofaringian 4. seringa de 80 ml pre-pregătită 5. balonaşul transparent 6. balonaşul orofaringian 7. supapă de siguranţă pentru balonaşul transparent 8. seringa de 10 ml pre-pregătită 9. lumenul transparent Indicaţiile şi avantajele privind folosirea easy-tube-ului:

• • • • •

Folosirea de personalul echipajului de prim ajutor după un instuctaj adecvat Se introduce repede şi uşor  Se evită laringoscopia Protejează împotriva aspiraţiei Căi aeriene dificile

Contraindicaţii:  Absolute

• Obstrucţii complete ale căilor aeriene Relative

• Patologie esofagiană (în situaţiile în care introducerea tubului se face fără   vizualizare directă) • înălţimea pacientului 17

Echipamente şj_ tehnici de utilizare în prim-aiutor

CAPITOLUL B 

Tubul se găseşte în doar două dimensiuni, nr. 28 şi 41 Dimensiunea Easy-tube-ului  înălţimea pacientului 90-130 cm 41 >130 cm Tehnica fixării Easy-tube-ului (nr. 41): Easy-tube-ul poate fi introdus prin cavitatea bucală, fără o vizualizară directă. înainte de folosire căile aeriene vor fi curăţate. Capul pacientului se aşează, pe cât posibil, într-o poziţie neutră. Tubul poate fi preformat prin îndoire! lui la 90° pentru câteva secunde. Se deschide gura pacientului prin introducerea degetului mare în cavitatea bucală, fixând astfel limba şi ridicând mandibula. Sa introduce tubul până la nivelul marcajului superior. Nu este permis să se forţeza   înaintarea tubului. După ce tubul a fost introdus se umflă balonaşul faringean (cel de culoare verde) cu 80 ml aer prin supapa balonaşului exterior de control (da culoare albastră) de care este conectată. Apoi se umflă balonaşul distal (cel transparent) cu 8-10 ml aer prin supapa fixată de balonaşul exterior de control (dl culoare transparentă).   Verificarea poziţionării easy-tube-ului: După i ntroducerea easy tube-ului şi umflarea balonaşelor, prime le ventilaţii se încep întotdeauna pe tubul cu lumen albastru. Verificarea se realizează prin] auscultaţia toracelui: a) Dacă la auscultaţia toracelui vom auzi murmur vezicular egal bilaterali easy tube-ul este plasat în esofag. Tubul mai scurt, cel cu lumen transparent poatJ fi folosit pentru aspiraţia conţinutului gastric. Conectorul în unghi drept va   împiedica eventuala curgere a refluxului gastric direct pe operator.   b) Dacă la auscultaţia toracelui nu vom auzi murmur vezicular, în schimH   vom auzi bolborisme la nivelul epigastrului, easy tube-ul este plasat în trahee!  Ventilaţia în acest caz trebuie continuat prin tubul mai scurt, transparent.   în ambele situaţii este recomandat, dacă acest lucru este posibil, efectuarea unei radiografii de control.  Atenţie: Dacă la auscultaţie nu se aude fluxul aerian, nici la nivelul plămânilor nici la nivelul epigastrului, atunci tubul a fost prea adânc introdus. în această situaţie se dezumflă ambele balonaşe şi sonda va fi retrasă cu aproximaţii 2-3 cm. Apoi se reumflă ambele balonaşe şi se verifică din nou poziţia sondei. După ce s-a verificat poziţionarea sondei, şi este corect plasată se trece la fixare. Easy-tube-ul poate fi menţinut pentru o perioadă mai mare de 8 ore, daci se verifică periodic presiunea din interiorul balonaşelor. 16

Echipamente şi tehnici de utilizare în prim-aiutor

CAPITOLUL

I 

1.4.3. Masca laringiană Prima dată a fost folosită în 1983 la un spital din Londra. Sunt de diferite dimensiuni iar folosirea lor este in funcţie de greutatea

Dimensiunile măştilor laringiene

Greutatea pacientului

1 Nou-născut ^6 kg 2 6,5 kg —> 25 kg 3 25 kg —> adult normal conformat 4   Adult normal conformat (aprox. 70 kg) 5   Adult obez Este formată dintr-un tub, sondă, care se lărgeşte înspre partea distală.   Această parte distală are o formă triung hiulară confecţionat ă dintr-un material moale, parte care printr-un tub de legătură poate fi umflată (aproximativ 20 ml aer). Sonda prezintă la exterior o gradaţie, dungă neagră, care reprezintă dimensiunea până la care sonda va înainta. Masca se inserează până la nivelul hipofaringelui, acoperă hipofaringele şi direcţionează aerul către plămâni. Poziţionarea greşită a măştii laringiene în esofag este destul de rar întâlnită datorită dimensiunii mari.   Avantajele privind folosirea măştii laringiene:

• Se introduce repede şi uşor. Poate fi folosită de personal mai puţin experimentat • Poate asigura o ventilaţie mai eficientă comparativ cu ventilaţia prin mască • Dacă nu depăşeşte corzile vocale se reduce şi posibilitatea de a cauza traumă la acest nivel • Permite ventilaţia spontană a pacienţilor  • Mărimi variate • Se evită laringoscopia Dezavantaje privind folosirea măştii laringiene:

• Nu prezintă garanţie absolută împotriva aspiraţiei conţinutului gastric în plămâni, motiv pentru care cel care îl foloseşte trebuie să fie atent şi să aibă  în permanenţă aspiratorul pregătit 19

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR  INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ 

SOCIETATEA DE MEDICINĂ DE URGENŢĂ  ŞI CATASTROFĂ DIN ROMÂNIA 

Şef lucrăr i, dr. R AED AR AFAT, Medic-şef UPU-SMURD - MUREŞ

  As. med. pr. VASS HAJNAL,   Asistentă-şefă UPU-SMURD - MUREŞ

Bucureşti, 2005

Echipamente

ş± tehnici

de

utilizare

în

prim-aiutor

CAPITOLUL

1

• Nu se recomandă în cazul în care este nevoie de o presiune foarte puternică • Căile aeriene nu pot fi aspirate

1

Contraindicaţii: • Imposibilitatea de a deschide gura pacientului mai mult de 1,5 cm • Intervenţie chirurgicală abdominală recentă • Obstrucţia căilor aeriene la nivelul faringelui sau inferior de acesta • Suspiciunea de regurgitare este mare (stomac plin) • Suspiciunea unui corp străin la nivelul traheei sau a bronhiilor  Tehnica fixării măştii laringiene: Pacientul este aşezat în decubit dorsal cu capul în extensie. Masca laringiană este introdusă cu o mână în cavitatea bucală cu deschiderea în faţă. în prealabil masca se lubrefiează şi este ţinută în mână ca un stilou.

Fig. 15 a

Fig. 15 a, b — Tehnica introducerii măştii laringiene

Fig. 15 b

Se introduce astfel încât să avanseze în contact cu palatul osos, apoi se aplică o mişcare de întoarcere a bazei în sus, în zona esofagiană. Percepţia unei rezistenţe anunţă aplicarea măştii în poziţie. Se umflă rezervorul şi se verifică punerea în poziţie — flux de aer la auscultaţia câmpurilor pulmonare. Dacă masca a fost corect introdusă se trece la fixarea exterioară cu ajutorul benzilor de leucoplast.

Fie. 15 c

Fig. 15 crâ - Tehnica introducerii măştii laringiene 20

Fig. 15 d

Echipamente şi tehnici de utilizare in prim-aiutor

Fig. 15 e

CAPITOLUL

Fig. 15 e, f- Tehnica introducerii măştii laringiene

I 

Fig. 15 f 

Complicaţii: • Ventilaţie inadecvată, în cazul uzurii măştii laringiene • Nu previne aspiraţia • Poate provoca laringospasm

Masca laringiană va fi menţinută până la revenirea reflexului nervului vag. Poate fi retrasă când pacientul deschide gura la comandă.

21

Echipamente şi tehnici de utilizare în prim-aiutor

2

CAPITOLUL

lA

MATERIALE FOLO SITE PE NTR U ASI GUR ARE A  OX IG EN ĂR II Şl A VENTI LAŢIE I

După asigurarea, securizarea căilor aeriene trebuie asigurată o ventilaţie şi oxigenare eficientă. Dacă pacientul nu poate să-şi asigure o ventilaţie eficientăl atunci salvatorul trebuie să preia această funcţie. Oxigenoterapia este indicată în toate situaţiile când suspicionăm existenţa hipoxiei. Hipoxia se suspicionează în următoarele situaţii clinice: diverse afecţiuni pulmonare cum ar fi: bronhopneumonia obstructivă cronică, astmul bronşici pneumoniile; afecţiuni cardiace; şocurile de diverse etiologii; afecţiuni cerebral   vasculare; arsuri; hemoragii; diversele traumatisme. Altitudinile mari de asemene! cauzează hipoxie. Oxigenoterapia este şi prima indicaţie în intoxicaţiile cu monoxidul de carbonl Oxigenul poate fi găsit sub formă de gaz sau lichid. Oxigenul poate fi administrat din tuburile portabile sau „de la perete" în situaţia când există un rezervor central.

2. 1. Tuburile de oxigen Oxigenul este depozitat în tuburi metalice, care de obicei sunt de culoara   verde (poate fi albă sau albastră) şi pot fi găsite în diferite dimensiuni. De obicei tuburile portabile sunt de dimensiune D sau E iar tuburile de perete sunt de dimensiunea G sau H (conform unei clasificări internaţionale). După umpleri furnizorii acoperă capătul superior (unde se ataşează reductorul) al tubului cu un material plastic, necesar pentru prevenirea contaminării oxigenului. Acest material  va fi înlăturat în momentul în care se ataşează reductorul. înainte ca reductorul să fia ataşat se verifică integritatea zonei de racordare şi se interzice folosirea tubului dacf  aceasta prezintă urme de lovituri, crăpături.

 Ă

2.2. Reductorul de oxigen

  Asigură administrarea oxigenului prin reducerea presiunii sub care se află în tub la o presiune care permite administrarea oxigenului pacienţilor. Prezintă un manometru, care indică presiunea rămasă în interiorul buteliei şi un debimetru, care permite reglarea debitului în litri/minut. Fig. 16 - Tub de oxigen portabil 22

Echipamente şi tehnici de utilizare în prim-aiutor

CAPITOLUL

II 

Fig. 17- Reductor pentru tubul de oxigen şi mască cu rezervor 

Fig. 18 - Reductorul de oxigen

1. Robinet tub 2. Olandeză de conectare la tub 3. Manometru de presiune - indică presiunea din tub 4. Debimetru de presiune - indică presiunea de administrare 5. Robi net de regla re a pres iuni i de administrare 6. Robinet închis - deschis 7. Ştuţ de conexiune (cu tubul de legătură de la masca de oxigen)

Robinetele recipientelor  u se vor deschide brusc, ci progresiv. Reductoarele de presiune trebuie să fie complet etanşe. Nu este admisă folosirea reductoarelor de presiune care: • Au garnituri de etanşate defecte • Prezintă urme de ulei sau grăsimi • Filetul piuliţei olandeze de racordare este deteriorat • Manometrul sau debimetrul prezintă defecţiuni şi nu sunt verificate de serviciul metrologic Calcularea cantităţii de oxigen disponibil în tub:   Volumul în litri de apă (gravat pe butelie) se înmulţeşte cu presiunea (în   bari) indicată pe manometru după deschiderea buteliei. Rezultatul indică numărul de litri de oxigen disponibil în tub. Calculul autonomiei de utilizare a tubului de oxigen: Numărul de litri de oxigen se împarte cu debitul administrat în litri/minut şi obţinem autonomia de utilizare în minute. In prezenţa oxigenului, multe substanţe devin inflamabile. Unele se aprind spontan (grăsimile), motiv pentru care se interzice manipularea tuburilor de oxigen în prezenţa oricărui fel de flacără precum şi manipularea tuburilor cu mâinile impregnate cu substanţe uleioase, grăsoase. Racordurile de la diferite gaze nu sunt interschimbabile. 23

Echipamente

$i tehnici

3

M E T O D E U N U I

de

utilizare

D E

CAPITOLUL Iii 

în prim-aiutor

A D M I N I S T R A R E

P A C I E N T

C O N Ş T I E N T

V E N T I L A Ţ I E

A

O X I G E N U L U I

Ş I / S A U

C U

S P O N T A N Ă  

Există numeroase metode de administrarea oxigenului unui pacient. Alegere; uneia sau alteia dintre variante depinde de concentraţia de oxigen necesară, tolerant pacientului. Indiferent de metoda aleasă aceasta va fi explicată pacientului. METODE DE ADMINISTRAREA OXIGENULUI PACIENŢILOR  CU VENTILAŢIE SPONTANĂ   Volumul de Procentul Metoda Sursa de  Avantaje administrare de oxigen folosită oxigen a oxigenului administrat Simplă, confortabilă. Perm ite în 24-28% Sonda 5-6 L-min 100% timpul folosirii ca pacientul să nazală oxigen mănânce şi să bea lichide Masca 40-60%   Asigură o concentraţie mai mare 5-8 l-min 100% oxigen de oxigen simplă Masca tip 24-50% 100 % 4-15 L-min Un control mai exact al Fi02  Venturi oxigen Masca cu reinhalare parţială Masca fără reinhalare

3 . 1.

S o n d a

100%

4-7 L-min

40-70% oxigen

100%

6-9 L min şi peste

60-90% oxigen

Fi02 crescut

naza lă

Este o piesă simplă, uşor de folosit, confortabilă. Este bine tolerată J majoritatea pacienţilor şi poate fi folosită în toate situaţiile cu excepţia cazurild când avem obstrucţie la nivelul narinelor pacientului. Şi pentru că nazofaringelj acţionează ca un rezervor de oxigen poate asigura o oxigenare de până la 44°/ atunci când volumul administrat este de max. 6L /min. Concentraţia de oxigen administrată depinde de volumul administrării şi
Echipamente şi tehnici de utilitare în prim-aiutor

CAPITOLUL

III 

Creşterea fluxului cu lL/min duce la creşterea concentraţiei cu aproximativ 4%. Exemplu: lL/min 24% 2L/min 28% 3L/min 32% 4L/min 36% 5L/min 40% 6L/min 44%

Fig. 19 - Sondă nazală

Fig. 20 - Fixarea sondei nazale

Există diferite dimensiuni, respectiv pentru adulţi şi copii. Prezintă doi dinţişori, care se introduc in narinele pacientului şi o buclă, care permite fixarea, menţinerea sondei pe faţă. Permite pacientului să mănânce sau să bea în timpul folosirii. Complicaţii: • Sângerare de la nivelul mucoasei nazale • Uscarea mucoasei • Dermatită la nivelul feţei şi buzelor 

3.2. Masca simplă de oxigen Nu prezintă complicaţiile sondei nazale, dar  poate aluneca uşor de pe faţa pacientului. Există diferite dimensiuni, respectiv pentru adulţi şi copii. Este indicată folosirea măştii simple faciale când se recomandă administrarea unei concentraţii mai crescute de oxigen.   Asigură o concentraţie de aproximativ 60% oxigen la un volum de 7-8 L/rnin. 1. Conexiunea pentru oxigen 2. Găuri laterale Fig. 21 - Mască simplă de oxigen 25

Echipamente §J_ tehnici de utilizare în prim-aiutor

CAPITOLUL

I[ 

Prezintă pe ambele părţi laterale mici găuri care vor permite eliminară aerului expirat de pacient, precum şi diluarea oxigenului cu aerul camerei. Fiecai mască prezintă conectorul pentru tubul de legătură la oxigen. Folosirea măştii este mai puţin confortabilă comparativ cu sonda nazală şi poat provoca claustrofobie în special la copii. | Fig. 22

1. Mască pentru copii 2. Mască pentru adulţi

3.3. Masca tip Venturi   Asigură o ox igenare cu flux înalt şi o concentraţ ie bine det erminată d oxigen cuprinsă între 24-50%. Este recomandat folosirea acestui tip de mască pacienţii cu bronhopneumonie cronică obstructivă.

Fig. 23 a, b, c, d - Masca tip Venturi 26

Echipamente si tehnici de utilizare în prim-aiutor

CAPITOLUL

III 

3.4. Mască de oxigen cu rezervor 1. Mas ca de ox igen 2. Rezervorul de oxigen 3. Conector pentru sursa de oxigen 4. Elastic pentru fixare Fig. 24   Asigură o concentraţie de 90-100% de oxigen. Constă din administrarea unui flux continuu de oxigen într-un rezervor ataşat de mască. La o administrare de peste 6L/min la o creştere de un litru/min vom îmbunătăţi concentraţia de oxigen administrată cu 10%. 6L/min 60 % oxigenare 7L/min 70 % oxigenar e 8L/min 80 % oxigen are 9L/min 90 % oxigenare lOL/min 100 % oxige nare Sunt cunoscute două tipuri de mască cu rezervor: • Mască cu reinhalare parţială • Mască fără reinhalare' Deosebirea constă în faptul că masca fără reinhalare prezintă în plus o   valvă unidirecţională, care se deschide în momentul inhalării, dirijând fluxul de oxigen din rezervor spre mască. Se închide după inspiraţie blocând pătrunderea aerului expirat şi a aerului ambiant în rezervor. Este recomandată folosirea acestei măşti la pacienţii cu probleme Ia nivel respirator. De asemenea necesită o urmărire atentă a pacientului. La folosirea acestui tip de mască pacientul inspiră oxigen din rezervorul ataşat şi dacă acest rezervor nu este plin pacientul se va afla în imposibilitatea de a respira. Din acest motiv este absolut necesar umplerea rezervorului înainte de aplicarea măştii pe faţa pacientului. Trebuie urmărit şi reglat volumul de oxigen administrat astfel   încât rezervorul să nu se golească complet în urma inspirului. Pentru ca rezervorul să nu se golească complet, este necesară administrarea oxigenului cu un volum de 10-15L/min.

3.5. Mască de oxigen cu nebulizare Nu este folosită în mod curent pentru administrare de oxigen, în schimb are un rol important la pacienţii cu diferite probleme respiratorii când este necesară admini strarea diferitelor droguri sub formă de aerosol. 27

Echipamente şi tehnici de utilizare în prim-aiutor

CAPITOLUL

Hi 

Pentru nebulizare poate fi folosit fie oxigenul fie aerul atmosferic, dar cel mai frecvent este utilizat oxigenul.

3.6. Oxigenoterapia hiperbară Este folosită în anumite situaţii clinice în care se aşteaptă o creştere! oxigenului dizolvat în plasmă. Pacientul este plasat într-o cameră în care se introduce oxigen la 2-3 atmosfere. Adaptarea la presiune cât şi depresurizarea se face cu prudenţă. Această metodă este folosită în intoxicaţii cu monoxid de carbon (atunci când carboxihemoglobina depăşeşte 20%) sau în encefalopatia hipoxicj după un stop cardio-respirator. Oxigenoterapia este o metodă terapeutică destinată ameliorării, corectări hipoxemiei. Concentraţia de oxigen în aerul inspirat trebuie să fie în funcţie de profunzimea hipoxemiei. Gradul de hipoxemie şi evoluţia ei sub oxigenoterapl trebuie evaluate prin monitorizarea cu puls-oximetru. 28

Fig. 26 a, b — Puls-oximetre

La copii, rezervele de oxigen sunt mai mici decât la adulţi, iar hipoxemia se dezvoltă rapid, oxigenoterapia având astfel indicaţii largi. Dispozitivele de administrare vor fi adaptate vârstei şi toleranţei copilului. SURSE SUPLIMENTARE DE OXIGEN SURSA 

 Ventilaţia gură la mască  Aerul ambiant

Sonda nazală Masca tip Venturi Masca fară reinhalare Balonul de ventilaţie • Fără sursă de oxigen • Cu sursă de oxigen • Cu rezervor  Aparatul de anestezie Masca de presurizare din aeronave

PROCENTUL DE OXIGEN 16-18% 20, 84% 24-28% 35-45%

oxigen oxigen oxigen oxigen

85 % oxigen 21% oxigen

Fi02 0,16-0,18 0,21 0,24 0,35-0,45 0,85

95 % oxigen 100% oxigen

0,21 0,40-0,50 0,95 1,0

100% oxigen

1,0

40-50% oxigen

Complicaţii:

Complicaţiile sunt în legătură cu concentraţia, presiunea şi timpul de administrare a oxigenului. Concentraţii sub 60% sunt bine tolerate chiar pe perioade lungi de timp. Concentraţiile peste 60% trebuie utilizate pe termen scurt, doar în anumite situaţii unde sunt necesare pentru salvarea vieţii: stop cardio respirator, hemoragii grave, şocuri decompensate.

29

Echipamente

4

şj.

tehnici

de

utilizare

în prim-aiutor

CAPITOLUL

MATERIALE FOLOSITE PENTRU ASIGURAREA  VENTILAŢIEI PACIENŢILOR

Există o gamă variată de materiale care pot fi folosite pentru asigurare   ventilaţiei artificiale. Aceste meto de vor fi folosite în situaţiile în care pac ie nţ ii ! prezintă respiraţie spontană, nu prezintă mişcări toracice spontane sau a carui   ventilaţie este deficitară. Unele sunt simple (masca de ventilaţie), altele complei (ventilatoarele), fiecare cu indicaţiile, contraindicaţiile, respectiv avantajele! dezavantajele folosirii lor.

4.1. Ventilaţia gură la mască

1. Masca de ventilaţie 2. Batista facială

Fig. 27 a

Fig. 27 a, b - Pocket mask şi batista facială

Fig. 27 b

Masca de ventilaţie Măştile de ventilaţie sunt de mai multe dimensiuni, respectiv pentru adu şi copii . Au formă triung hiul ară, vârful triung hiulu i este parte a care se aşează I nasul, iar baza triunghiului va fi amplasată pe bărbia victimei. Partea măştii ci   vine în contact cu faţa prezintă o pernă de aer, ceea ce permite o fixare şi etanşeitate bună a măştii pe faţa victimei.

1. Filtru de protecţie 2. Valva unidirecţională 3. Conector pentru oxigen 4. Perna de aer  Fig. 28 a

Fig. 28 a, b - Mască de ventilaţie unidirecţională

30

Fig. 28 b

Echipamente Echipamente

şj_

tehnici

de

utilizare

în

prim-aiutor

CAPITOLUL

IV 

Prezintă o combinaţie foarte utilă dintre un filtru de protecţie şi o valvă unidirecţională. Filtrul de protecţie este confecţionat dintr-un material care nu permite refluxul de la victimă către salvator a oricărei tip de secreţii, asigurându-i asfel o maximă protecţie. Un alt mijloc care asigură protecţia salvatorului îl reprezintă valva unidirecţională, care permite aerului să treacă doar într-o singură direcţie şi anume de la salvator către victimă. Atât valva cât şi filtrul de protecţie pot fi înlocuite după Fig. 29 - Valvă unidirecţională folosire. Conectarea la o sursă de oxigen permite îmbunătăţirea semnificativă cu oxigen a aerului insuflat. Unele variante sunt prevăzute cu un elastic ce va permite o mai   bună fixare şi menţinere a măştii pe faţa victimei. Cu capul aşezat în hiperextensie se aplică partea îngustă a măştii pe baza nasului, plasăm ferm masca pe faţă şi o menţinem ferm cu degetele de o parte şi de alta a orificiului măştii cu ridicarea concomitentă a mandibulei cu celelalte degete.

Inii

Fig. 30 a

Fig. 30 a, b - Tehnica utilizării măştii cu valvă unidirecţională

fr

Fig. 30 b

Batista facială 1. Filtru de protecţie

Fig. 31 - Batistă facială

Este confecţionat dintr-un material plastic şi conţine un filtru de protecţie   bidirecţională. Previne contactul direct cu gura, nasul şi faţa victimei. Folosirea acestei   batiste reduce riscul contaminării salvatorului cu secreţiile victimei iar modul de aplicare este clar inscripţionat pe batistă. Dimensiunea redusă permite să o purtăm în permanenţă asupra noastră (buzunar, portofel, poşetă) şi cu atât mai mult în trusa de prim ajutor. 31

Echipamente şj_ tehnici

de

utilizare utili zare

ţn prim-aiutor prim-aiuto r

CAPITOUM 

Producătorii au pus-o la dispoziţie şi în varianta de brelocuri, port-cheil Este mică în dimensiune, dar mare în protecţia oferită.

4.2. Ventilaţia cu balon şi mască Măştile de ventilaţie: Măştile de ventilaţie sunt de diferite dimensiuni, respectiv pentru adi copii şi nou-născuţi. Este de preferat folosirea măştilor confecţionate din matl transparent, pentru ca salvatorul să poată observa eliminările de secii   vomismente. Masca este considerată de dimensiune potrivită atunci când acol nasul şi gura victimei şi poate fi aşezată etanş pe faţa victimei. Baloanell resuscitare se pot conecta la următoarele tipuri şi mărimi de măşti: a) Măştile pediatrice circulare 00 ,( 3* 0/1, j ^ 2  sunt transpăreţi sunt construite dintr-un singur corp. Se fixează excelent pe faţă.   b) Măşt ile Rend ell-B aker 0, 1, 2 sunt const ruite pentru spaţiu mort mininl mininl c) Măştile pediatrice ^ 3-4 3-4 şi adult 4/5+ sunt transparen te, pe ni permite utilizatorului să observe faţa şi buzele pacientului.

Fig. 32 - Măşti de  ventilaţie

Balonul de ventilaţie Baloanele pentru ventilaţie se utilizează de către operatori instruiţi pentr  asigură o ventilaţie eficientă în timpul resuscitării sau în alte situaţii critice. Sunt disponibile în trei dimensiuni, respectiv pentru adulţi, copii şi nou-născuţi. Este de preferat folosirea baloanelor  confecţionate din material transparent pentru a observa prezenţa eventualelor secreţii,   vomismente în interiorul balonului. De asemenea curăţarea, dezinfecţia, întreţinera acest or cate gorii de bal oan e este mu lt ma i Fig. 33 Baloan Baloanee de ventila ventila ie (nou-nascuti simp lu şi mai uşor de realizat . copii, copii, adul adul i).  Avertizări:

• Baloanele vor fi folosite numai de persoane care au fost instruit prealabil. 32

Echipamente Echipamente

şi

tehnici

de

utilizare

în

prim-aiutor

CAPITOLUL

IV 

• Baloanele nu vor fi utilizate cu suplimentare de oxigen în locurile în care fumatul este permis sau în apropierea focului, flăcărilor, uleiurilor sau lubrifianţilor. • Baloanele nu vor fi utilizate în atmosferă toxică Toate piesele componente şi subansamblele baloanelor de resuscitare descri se pot fi înlocuite când este necesa r de către operator, care este sfătuit sfătuit să le inspecteze cu atenţie în timpul procedurilor de decontaminare. în condiţii normale de utilizare, nu este necesară efectuarea unui service planificat. 4.2.1. Ventilaţia cu aer ambiant   Ventilaţia cu balon fără suplimentare de oxigen este posibilă şi este de preferat ventilaţiei cu aer expirat, datorită concentraţiei superioare de oxigen (2 1 % faţă de 1 6 - 18%). 18%).

Fig. 35 b Fig. 35 a, b, c - Modele de baloane de ventilaţie cu mască şi rezervor de oxigen Fig. 35 c 4.2.2. Ventilaţia cu oxigen Baloanele de ventilaţie pot fi conectate la o sursă de oxigen printr-un furtun standard pentru oxigen. Concentraţia de oxigen livrată pacientului depinde de debitul de oxigen, de utilizarea sau nu a unui rezervor şi de tehnica de ventilaţie (de exemplu volumul curent, frecvenţa, raportul de timp între ciclurile de compresie — relaxare). Balonul de ventilaţie oferă posibilitatea ventilării eficace şi suplimentarea cu oxigen. Folosind balonul fără rezervor concentraţia oxigenului în aerul ventilat nu depăşeşte 60 %, iar cu rezervor suplimentar de oxigen (care se ataşează la partea inferioară a balonului) se asigură o ventilaţie cu oxigen de 90 % sau chiar peste.

33

Echipamente Echipamente

şi

tehnici

de

utilizare

în

prim-aiutor

CAPITOLVLl 

4.2.3. Inhalarea de oxigen suplimentar Un pacient care respiră spontan poate inhala oxigen prin intermediul balonului  întâmpinând o minimă rezistenţă. Ataşarea unui rezervor măreşte considerabil concentraţia de oxigen (vezi "Rezervorul de oxigen"). Masca poate fi ţinută de către cel care realizează   ventilaţia sau fixată la pacient. Fig. 35 d - Balon de copii cu măşti 1 rezervor de oxigen

4.3. Construcţie şi funcţionare 4.3.1. Valva de aspiraţie

Fig. 36 a

Fig. 36 a, b - Valva de aspiraţie

Fig. a

Deschiderea Reexpansi onarea balonului sau efortul efortul inspirator al pacientului cu respir a! spont ană dete rmin ă apariţia unei presiuni negat ive în balon. Co nsec inţa este ridicări unei membrane - disc din scaunul acesteia, lăsând orificiul de aspiraţie deschis, astl   încât aerul sau aerul îmbogăţit cu oxigen va pătrunde în interiorul balonului.

Fig. 37 a

Fig. 37 a, b - Valva de aspiraţie 34

Fig. 371

Echipamente si tehnici de utilizare în prim-aiutor

CAPITOLUL

IV 

 închiderea   Valva de aspiraţie răm âne închisă când în balon presiun ea este neut ră sau pozitivă. Aceasta se întâmplă atunci când balonul este complet reexpansionat, când este comprimat sau când pacientul nu manifestă eforturi inspiratorii.

Fig. 38 a

Fig. 38 a, b - Valva de aspiraţie

Fig. 38 b

4.3.2. Valva pentru pacient Baloanele de ventilaţie sunt prevăzute cu o valvă unidirecţională, care permite pătrunderea aerului spre plămânii pacientului şi împiedică refluxul aerului de la pacient în balon.   Această valvă se află în partea superioară a balonului, partea care va fi conectată la mască sau la sonda de intubaţie. Acesta conexiune se poate realiza fie direct fie folosind un prelungitor. Acest prelungitor ajută salvatorul să efectueze mai uşor ventilaţia şi prin aceata dă posibilitatea ca pacientul să fie mai uşor de observat.

Fig. 39 a, b, c, d - Valva pentru pacient 35

Echipamente

şj_

tehnici

de

utilizare

în

prim-aiutor

CAPITOL

Inspirul

Comprimarea balonului determină o presiune pozitivă în interiorul acest şi astfel are loc deschiderea membranei din valva pentru pacient şi închidă   valvei de aspiraţie. Inhalarea spontană   Aceasta determină o presiune negativă în valva pentru pacient şi înch] membrana-disc externă pentru a preveni aspiraţia nedorită a aerului ambiant. I Expirul

Expiru l spon tan sau pasiv deter min ă o presi une pozit ivă în part ea din i a valvei pentru pacient, închide membrana şi împiedică intrarea aerului expira   balon. In acelaşi timp membrana-disc externă este ridicată din scaunulI permiţând aerului expirat să fie evacuat în atmosferă. Carcasa transparentă perm utilizatorului să observe funcţionarea valvei în timpul lucrului.

4.3.3. Regulatorul pentru presiunea de inspir Baloanele pentru copii şi nou-născuţi au valva pentru pacient echipată cu dispozitiv special pentru limitarea presiunii, valva de supraprsiun e, mon tată în pal superioară a valvei. Dacă inspirul întâmpină o rezistenţă pulmonară de aproximi 45cm H 2 0 dispoz itivul se desch ide, red ucâ nd risc ul de distens ie a stomac ului, j

Fig. 40 a, b - Regulatorul pentru presiunea de inspir    în cazul în care sunt necesare presiuni mai mari, operatorul poate meni dispozitivul închis prin apăsarea acestuia cu degetul arătător în timp ce exera presiuni asupra balonului. Opţional, se poate folosi un mecanism de închidere! alternativă la degetul arătător.

4.3.4. Rezervorul de oxigen Balonul de ventilaţie este prevăzut şi cu un rezervor de oxigen, ceea permite administrarea unei concentraţii crescute de oxigen victimei. Rezervor ul de oxigen are scopul de a îmbo găţi concen traţi a de oxigei aerului inspirat sau a gazelor anestezice sau analgezice. 36

Echipamente si tehnici de utilizare în prim-aiutor

CAPITOLUL

IV 

Fig. 41 a, b - Rezervor de oxigen Eficienţă Utilizarea rezervorului măreşte considerabil concentraţia de oxigen a aerului inspirat, fără un consum excesiv de oxigen. Oxigenul, livrat prin intermediul unui furtun racordului de oxigen al valvei de admisie, la început va umple parţial balonul, iar parţial va fi evacuat prin capătul liber al valvei de admisie. Rezervorul de oxigen constă dintr-o valvă şi un balon gonflabil. Acesta se ataşează la conectorul din spatele valvei de admisie. Cu rezervorul montat astfel, oxigenul va umple atât balonul de ventilaţie cât şi rezervorul. Dacă balonul nu este apăsat, iar masca nu este bine fixată pe faţa pacientului, oxigenul se va scurge continuu pe lângă membrana valvei pentru pacient. Dac ă are loc o uşoară creştere de rezistenţă, de exemplu dacă masca este bine fixată sau se utilizează un tub endotraheal, oxigenul în exces va fi eliminat prin membrana de ieşire a valvei rezervorului până când balonul este apăsat.

Măsuri de siguranţă • Transferul către pacient a presiunilor înalte este prevenit prin eliminarea   în atmosferă a oxigenului în exces prin membrana de ieşire a valvei rezervorului. • Când debitul de oxigen furnizat este insuficient, volumul necesar de   ventilaţie este asigurat prin atragerea aerului ambiant prin membrana de intrare a valvei rezervorului. • Dacă rezervorul de oxigen rămâne plat pe timpul întregului ciclu de   ventilaţie, aceasta este o indicaţie vizuală a faptului că nu se furnizează oxigen suplimentar.   Volumul de oxigen administrat depinde de frecvenţa respiratorie a pacientului, de volumul de oxigen ce se administrează cu fiecare ventilaţie, de timpul de umplere al rezervorului. Ventilaţia unui pacient cu balonul la care este ataşată sursa de oxigen asigură diferite concentraţii de oxigen în funcţie de rezervor. Ventilaţia cu balon fără rezervor asigură o concentraţie de oxigen de aproximativ 50% iar ventilaţia cu balon şi rezervor ataşat asigură o concentraţie de oxigen de peste 90%. 37

Echipamente si tehnici de utilizare în prim-aiutor

CAPITOL»

Fig. 41 a, b - Balon cu rezervor şi sursă de oxigen

4.3.5. Deviatorul de expir Opţional, pe valva pentru pacient se poate monta un deviator de i    Acesta asigură o etanşare a carcasei valvei, dar nu împiedică mişcarea de roti conectorului valvei. La conectorul de ieşire standard (30mm) al deviatorul poate ataşa fie o valvă PEEP, fie echipament de măsurare, eliminări monitorizare a gazelor expirate. 4.3.6. Cureaua de fixare Fixarea măştilor cu ajutorul curelei este de dorit în timpul anestezi  ventilaţiei pe termen lung, a respiraţiei spontane prin intermediul balonului, sa de câte ori balonul de resuscitare este utilizat în timpul transportului pacienj Măştile 3-4 ,JX  şi 4/5+ ^ p o t fi fixate cu ajutorul curelei de fixare.

4.3.7. Furtun prelungitor Furtunul prelungitor flexibil (opţional) se montează între balonul   ventilaţie şi valva unisens. Are rolul de a facilita ventilaţia în timpul transporl Se poat e folosi, de aseme nea , cu un sistem de elimi nare a gazel or de expir per  a mări distanţa faţă de căile respiratorii externe ale pacientului.

Fig. 43 a - Furtun prelungitor cu filtru şi umidificator 

Fig. 43 b - Furtun prelungitor sima 38

Echipamente şi tehnici de utilizare în prim-aiutor

CAPITOLUL

IV 

4.3.8. Decontaminarea După fiecare utilizare a balonului de resuscitare este necesară o decontaminare atentă a pieselor şi accesoriilor componente. Spălarea şi clătirea constituie totdeauna primul pas în procesul de decontaminare. Dezasamblaţi: • Separaţi masca de capac • Separaţi deviatorul de expir (dacă există) de valva pentru pacient • Demontaţi valva pentru pacient în cele 4 părţi componente La modelele pediatrice deşurubaţi partea superioară a regulatorului de presiune, dar nu continuaţi demontarea acestuia. • Demontaţi valva de aspiraţie în cele 3 părţi componente • Dacă se doreşte, valva rezervorului poate fi demontată în cele 4 părţi componente  

ATENŢIE: Lăsaţi conectorii balonului de ventilaţie, furtunul prelungitor, rezervorul reutilizabil şi garniturile din deviatorul de expir la locurile lor în timpul    procedurilor de decontaminare.

• Clătiţi în apă caldă (sub 43°C) înainte de a expune piesele la detergent. • Spălaţi piesele cu atenţie în apă caldă folosind un detergent compatibil cu materialele pieselor. Folosiţi o perie dacă este necesar. • Clătiţi toate piesele cu atenţie în apă curată până când toate urmele de detergent sunt îndepărtate, apoi uscaţi-le.   ATENŢIE: Spălarea şi clătirea sunt primii şi cei mai importanţi paşi în reutilizarea   pieselor componente. Fără o bună spălare şi clătire este posibil să nu se atingă un nivel ridicat de dezinfectare sau sterilizare a ansamblului. De asemenea, dacă  rămân urme de detergent pe piese, suprafeţele pot deveni lipicioase, putând afecta   funcţionarea valvelor.

4.3.9. Dezinfectarea/sterilizarea Pentru a obţine un nivel înalt de dezinfectare/sterilizare al balonului de resuscitare sunt recomandate următoarele 4 metode. Metodele de sterilizare sunt   valabile pentru toate piesele cu excepţia babanelor rezervoarelor, curelelor de fixare pe cap, a braţului de fixare pe perete, a sacului de depozitare şi containerelor. Metodele de dezinfectare sunt aplicabile tuturor pieselor. 39

Capitolul IV  MATERIALE FOLOSITE PENTRU ASIGURAREA  VENTILAŢIEI PACIE NŢILO R 4.1 Venti laţia gură la mas că 4.2 Venti laţia cu balo n şi mas că 4.2.1 Ventilaţia cu aer ambiant 4.2.2 Ventilaţia cu oxigen 4.2.3 Inhalarea de oxigen suplimentar 4.3 Construcţie şi funcţionare 4.3.1 Valva de aspiraţie 4.3.2 Valva pentru pacient 4.3.3 Regulatorul pentru presiunea de inspir 4.3.4 Rezer vorul de oxig en 4.3.5 Devia torul de expir 4.3.6 Cur eaua de fixare 4.3.7 Furtunul prelungitor 4.3.8 Decont aminare a 4.3.9 Dezinfec tarea/s teriliza rea 4.3.10 Test area funcţion ării 4.4 Intubaţia endotraheală 4.4.1 Materiale necesare intubaţiei traheale 4.4.2 Intub aţia pe cale naza lă 4.4.3 Trachlight

30 32 33 33 34 34 34 35 36 36 38 38 38 39 39 41 45 45 50 50

Capitolul V  MATERI ALE FOLO SITE PENTR U ASPIRAREA SECR EŢIIL OR 5.1 Curăţarea aspiratorului 5.2 încărca rea acumulatorulu i

52 58 60

Capitolul VI  DEFIBRILATOARELE SEMIAUTOMATE 6.1 Tipuri de defibrilatoare 6.2 Siguranţa defibrilării 4

30

.62 ..63 .64

Echipamente

ş± tehnici

de

utilizare

Metoda

a) Sterilizare

 Autoclavare

Et O

b) Dezinfectare la nivel înalt  Glutar-aldehidă

Cidex  0,5% hipoclorit de sodiu

în

prim-aiutor

CAPITOIM 

Parametrii procesului Parametrii/ Timp de Concentraţii expunere   Autoclavare la 15 min 132°C- 135°C Temp: 55°C 30%-80% R.h. 12/88 EtO 180 min conc: 630mg/l Presiune: 1015psi Conc: 2% Temperatura ambiantă

60 min

Conc: 0,5% Temperatura ambiantă

20 min

Post-tratamei

Lăsaţi piesele se răceasc ă | Timp de aerare:24 ore] temperatura 1 ambiantă Clătiţi toate 1 piesele cu gri   în apă sterilă,] Lăsaţi la usca] Clătiţi toate piesele cu gri]   în apă sterilă. Lăsaţi la uscat

Parametrii de decontaminare recomandaţi sunt valabili numi echipament de sterilizare bine întreţinut şi calibrat. NOTĂ: Dezinfectarea la nivel înalt distruge cele mai multe forme del microbiologică, inclusiv endospori bacteriali; acelaşi agent chimic poati asemenea genera un produs steril, depinzând de variabile precum încărl   biologică, concentraţia, temperatura şi timpul de contact. NOTĂ:

  ATENŢIE: Toate piesele trebuie uscate înainte de reasamblare.

Inspectaţi cu atenţie toate piesele din punct de vedere al deteriorării sa

depunerilor excesive. înlocuiţi eventualele piese deteriorate. Reasamblaţi Reasamblarea valvei pentru pacient   ATENŢIE: Asiguraţi-vă că se montează numai o singură valvă buză 

In cazul în care carcasa valvei nu se închide complet la reasamblare, aceasta • indica faptul că s-au montat 2 valve buză în loc de una. Testarea este descrJM  jos. 40

Echipamente

şj_

tehnici

de

utilizare

în

prim-aiutor

CAPITOLUL

IV 

4.3.10. Testarea funcţionării Testarea funcţionării valvelor trebuie făcută după fiecare demontare montare. Pentru a efectua testele descrise mai jos este nevoie de un balon rezervor  de oxigen.   Valva de aspiraţie a) Comprimaţi balonul

de resuscitare şi apoi acoperiţi cu o mână ieşirea către pacient. Reexpansionarea rapidă a balonului indică o bună aspiraţie a aerului.   b) Acoperiţi ieşirea către pacient şi apoi încercaţi să comprimaţi balonul. Dacă acesta nu poate fi comprimat cu o forţă rezonabilă sau dacă aerul este forţat să iasă pe lângă mâna cu care l-aţi acoperit, înseamnă că valva previne scăpările de aer.

Fig. 44 a, b - Testarea funcţionării valvei de aspiraţie   Valva pentru pacient a) Conectaţi valva

pentru pacient la balon. Montaţi balonul rezervor pe conectorul valvei (partea dinspre pacient) şi ţineţi -1 apăsat. Comprimaţi balonul de resuscitare de câteva ori. Umplerea rezervorului indică faptul că valva lasă aerul inspirat către pacient.   b) Cu reze rvor ul ump lut şi ţinut bine strâns de cone ctor ul valvei, comprimaţi-1 şi urmăriţi membrana disc montată la partea exterioară a carcasei valvei pentru pacient. Ridicarea membranei disc din scaunul acesteia confirmă faptul că aerul este direcţionat corect către atmosferă şi nu este returnat balonului de ventilaţie.

Fig. 45 a, b - Testarea funcţionării valvei pentru pacient 41

Echipamente

şi

tehnici

de

utilizare

în

prim-aiutor

CAPITOLUL

IV 

 Valva pentru pacient cu regulator

 închideţi cu degetul conectorul de ieşire al valvei pentru pacient în timp ce comprimaţi de câteva ori balonul. Deschiderea vizuală şi sonoră a regulatorului indică funcţionarea corectă a acestuia.

Fig. 46 - Testarea funcţionării valvei pentru pacient cu regulator  Ştuţul de oxigen

Comprimaţi balonul de ventilaţie, apoi eliberaţi-1 în timp ce închideţi conectorul pentru rezervor al valvei de aspiraţie. Reexpansionarea lentă a   balonului confirmă că ştuţul de oxigen este deschis.  Valva rezervorului

a) Conectaţi valva pentru pacient la balon. Montaţi balonul rezervor pe conectorul valvei (partea dinspre pacient) şi ţineţi-1 apăsat. închideţ i ieşirea   valvei şi apăsaţi rezervorul. Comprimarea rezervorului şi ridicarea vizuală a membranei de ieşire confirmă că valva rezervorului evacuează eficient gazul în exces către atmosferă.  b) Având valva pentru pacient montată, conectaţi rezervorul la valva de aspiraţie. Efectuaţi câteva compresii asupra balonului de ventilaţie până când rezervorul este plat şi golit. Reexpansionarea rapidă a balonului de ventilaţie după aplatizarea rezervorului indică faptul că valva rezervorului permite intrarea eficientă a aerului ambiant pentru a compensa lipsa de gaz din rezervor  sau debitul insuficient de oxigen asigurat.

42

Echipamente şi tehnici de utilitare în prim-aiutor

CAPITOLUL

IV 

Tip uri de bal oan e - M O D E L E  ADULT De , w  baza

Componente standard: Balon 1600 ml 500 ml 240 ml  Valvă Fără reg pacient presiune Cu reg presiune Măşti 00 0/1 2 3 2600 ml

rezervor

600 ml

Standard

• •

Ba lo a ne

Pr ez in t ă

Standard

Complet

•

•

•

•

m

•

•

De bază

Standard

Complet

•

•

•

•

0

•

•

• • •

• • • •

m

• •

• • av an ta ju l

De bază

• •

•

de ventilaţie tip

Nou-născut

•

  Valvă rezervor

Instrucţiuni de utilizare

Complet

•

• •

5

Balon

Copil

•

•

• •

si ng ur

balon

poate

• •

•

•

•

C o m b i b a g că

un

folosit

ad ul tu lu i şi a co pi lu lu i

Fig. 47 a, b, c, d - Baloane de ventilaţie tip Combibag 43

pentru

ven til aţi a

Echipamente

şi

tehnici

de

utilizare

CAPITOLUL

în, prim-aiutor

IV 

Indicaţiile folosirii balonului de ventilaţie: • Ventilaţie inadecvată sau absentă • Hiperventilaţie înaite de intubaţie Contraindicaţiile folosirii balonului de ventilaţie: • Lipsa experienţei salvatorului • Suspiciunea regurgitării • Fistulă traheo-esofagiană • Leziuni la nivelul traheei • Traumă sau fracturi faciale • Hemoragie la nivelul cavităţii bucale • Vărsături

• Stomac plin (contraindicaţie relativă) Tehnica: Operatorul trebuie să fie experimentat, cu o bună pregătire. Pentru a asigura o ventilaţie adecvată este recomandată în paralel şi fixarea unei căi oro- sau nazofaringiene. Ventilaţia cu balon poate fi realizată de un singur salvator sau de doi salvatori. Ventilaţia asigurată de doi salvatori este mult mai eficientă. Un salvator fixează, cu ambele mâini mas ca de faţa victimei, iar celălalt salvator  realizează ventilaţia prin comprimarea balonului.

Fig. 48 a - Ventilaţia efectuată de un salvator

Fig. 48 b - Ventilaţia efectuată de doi salvatori

Complicaţii: • Nefixarea corespunzătoare a măştii pe faţa pacientului duce la o ventilaţia insuficientă • Distensia gastrică

44

Echipamente

şi

tehnici

de

utilizare

în, prim-aiutor

CAPITOLUL

IV 

4.4. Intubaţia endotraheală Intubaţia endotraheală constă din introducerea unei sonde de intubaţie în trahee. Asigură controlul cel mai eficient al căilor aeriene. Indicaţiile intubaţiei: • Hipoxia • Hipercarbia • Alterarea stării de conştientă • Efort respirator crescut • Protejarea căilor aeriene • Prevenirea colapsului cardio-vascular (septicemie, politraumatism) • Prevenirea obstrucţiei căilor aeriene (epiglotită, arsuri la nivelul căilor  aeriene, leziuni majore la nivelul feţei) Contraindicatele intubaţiei: • Distracţii la nivelul traheei Probleme care pot apărea în timpul intubaţiei: • Lipsa experienţei • Dificultăţi anatomice • Probleme de dentiţie (incisivi proeminenţi, etc.) • Imposibilitatea deschiderii adecvate a cavităţii bucale • Dimensiunea redusă a mandibulei • Laringele situat anterior  • Pacienţi obezi Intubaţia poate fi realizată pe cale orală sau nazală.

4.4.1. Materiale necesare intubaţiei traheale

Echipamente

şj

tehnici

de

utilizare

în

prim-aiutor

CAPITOLUL

IV 

Laringoscopul: Componentele de bază al unui laringoscop sunt: mânerul, lama si sursa de lumină.

Fig. 5 1 a - Trusă completă de laringoscop cu lame Macintosh

Fig. 5 1 b - Diferite dimensiuni de mânere de laringoscop

Lamele: Lamele pot fi curbe - cele de tip Macintosh sau drepte - cele de tip Miller. Cele mai frecvent utilizate lame sunt cele de tipul Macintosh. Lamele drepte sunt utilizate în special pentru intubarea nou-nascuţilor, sugarilor şi a adulţilor obezi, cu gâtul scurt şi gros. Există şi lame de tipul McCoy, ele au vârful flexibil acţionat printr-o pârg hie situată în porţ iunea poste rioar ă a mâne rulu i. Fie care di n aceste I tipuri este disponibilă în diferite dimensiuni: pentru nou-născuti, copii si adulţi. Cea mai mare dimensiune de lamă de laringoscop este nr. 4. Pentru un adult normal conformat se va folosi lama având dimensiunea 3. Lama dreaptă Miller cu numărul 0 este cel mai des folosit la nou-născut, iar dimensiunea 2 pentru copii cu   vârsta peste un an. M pi

Ii

& V 

W

fi !

111

-51c"D,ferite

LA  dimensiuni de lame

mi 

™ 

Fig

!

-.(

de laringoscop

L 46

CAPITOLUL

Echipamente şj_ tehnici de utilizare în prim-aiutor

IV 

Lamele curbe dau posibilitaea vizualizării epiglotei, pe când lamele drepte dau posibilitatea vizualizării mai bune a corzilor vocale. Folosirea uneia sau a celeilalte variante de lamă rămâne la latitudinea, experienţa celui care intubează. Mânerul: Mânerele pot fi lungi şi subţiri sau scurte şi groase. Mânerul laringoscopului   încorporează bateriile sau acumulatorii pe baza cărora funcţionează de fapt beculeţul de pe lama laringoscopului. La unele tipuri de laringoscoape lamele sunt fixate de mâner, la altele lamele sunt detaşabile. Avantajul acestora din urmă este că acelaşi mâner permite folosirea mai multor tipuri şi dimensiuni de lamă. In momentul ataşării lamei de mânerul laringoscopului şi deschiderii se aprinde beculeţul şi astfel laringoscopul [devine funcţional. Sursa de lumină poate fi situată pe lama laringoscopului sau unele modele au becul situat în mâner, lumina fiind transmisă prin sistem fibrooptic. Conexiunea [electrică în ambele cazuri se realizează la deschiderea lamei pentru utilizare. [Lumina generată este rece. Sonda de intubaţie: Sonda de intubaţie ideală va fi confecţionată dintr-un material moale, dar  [rezistent, care nu se cudează şi nu irită ţesuturile, cât mai subţiri pentru a minimiza piametrul exterior şi creşte diametrul interiof al sondei. Sondele endotraheale pot li fabricate din plastic (de unică folosinţă) sau din cauciuc (mai des întâlnit în   becut). Sondele de unică folosinţă sunt confecţionate în special din clorură de polivinil (PVC) care poate fi transparentă, mată sau siliconizată. Prezintă o linie   bdioopacă pe toată lungimea lor care permite determinarea poziţiei acestora pe radiografii. Sunt de diferite dimensiuni, de la mărimea 1,5 folosit pentru noupăscuţi până la numărul 10 şi peste folosit pentru adulţi. Aspectele esenţiale la o sondă de intubaţie fac referire la diametrul intern, la lungimea tubului şi la   balonaşul de la capătul distal al tubului. Dimensiunea sondei este dată de diametrul interior. Sondele pentru nou-născuţi şi copii mici nu sunt prevăzute cu balonaş, datorită conformaţiei anatomice a gâtului lor. Mărimile utilizate pentru copii sunt alese în funcţie de vârsta şi greutatea pacientului.

fig. 52 a - Sonde de intubaţie folosite

Fig. 52 b

pentru adulţi

Sonde de intubaţie folosite pentru copii

47

Echipamente

şi

tehnici

de

utilizare

în

prim-aiutor

CAPITOLUL

1

Fiecare sondă prezintă la capătul proximal, un adaptor (conector), care conferă posibilitatea de conectare la balonul de ventilaţie. Vârful sondei are un tăiş oval, oblic, cu un unghi de 45° cu deschidere spre stânga (facilitează vizualizarea corzilor vocale pe parcursul intubaţiei). Majoritatea sondelor prezintă şi un orificiu lateral, situat de partea opusă vârfului cateterului, numit „ochiul lui Murphy".  Acest orificiu permite realizarea ventilaţiei în cazul ocluzionării vârfului sondei cui secreţii, sânge, etc. Sondele de intubat, mărimile folosite pentru adulţi, sunt prevăzute cu un   balonaş de fixare, care ajută la fixarea sondei în trahee şi în acelaşi timp închidd traheea, prevenind aspiraţia conţinutului gastric în căile aeriene. Umflarea   balonaşului se realizează printr-un tub de legătură, care în partea exterioară esta prevăzută cu un alt balonaş, numit pilot, prevăzut cu o valvă unidirecţională. Pentru umflarea balonaşului de fixare vom folosi o seringă de 10 - 20 ml. înainte de folosiră se verifică integritatea balonaşului. După intubaţie, trebuie verificată presiunea din interiorul balonaşului (presiunea nu trebuie să depăşească 25 rnmHg), deoarece d presiune prea mare distruge vasele capilare de la acel nivel, ceea ce în decurs di  maximum 24 de ore produce ulceraţii. Presiunea din interiorul balonaşului de fixară se controlează prin balonaşul pilot, situat în exterior de care este conectat. 1. Adaptor (conector) 2. Sonda de intubaţie 3. Balonaş de fixare 4. Ochiul lui Murphy  5. Vârful sondei 6. Seringa de 10-20 ml 7. Balonaş pilot Fig. 53 - Componenetele unei sonde de intubaţie

Ca regulă generală, sondele cu dimensiunile cuprinse intre 6,5 şi 7,5 sunt folosite pentru intubaţia pacienţilor adulţi de sex feminin, iar cele avan dimensiuni le cuprinse intre 7,0 şi 8,5 sunt folosite pentru intubaţia pacien ţii ! adulţi de sex masculin. In unele situaţii, şi in special la cei vârstnici, care au traheea lărgită, poate fi necesară folosirea unei sonde cu dimensiunea între 9,0 şi 10. Mandrenul: Pentru o mai uşoara introducere a sondei în trahee este folosit un mândrea Când utilizăm mandrenul, trebuie să ne asigurăm că aceasta nu va depăşi ca p a inferior al sondei „ochiul lui Murphy", pentru a nu provoca traumatisme la nivej căilor aeriene. 48

Echipamente

şj_

it

hnici

de

utilizare

în

prim-aiutor

CAPITOLUL

IV 

1. Mandren - dimensiune pentru sondele folosite la adulţi 2. Mandren - dimensiune folosită pentru sondele de intubaţie la copii

Fig. 54 - Tipuri de mandren Pensa Magill: Pensa Magill este folosită pentru extragerea corpurilor străine de la nivelul căilor aeriene sau ajută la introducerea sondei în cazul intubatiilor dificile.

Fig. 55 - Pensă Magill

Seringa (min 10 ml) Folosită la umflarea balonaşului.

Materiale pentru fixarea exterioară a sondei de intubaţie: Fixatoare externe, leucoplast şi eventual faşă.

Stetoscop:

Folosită pentru verificarea corectitudinii plasării sondei în trahee.   Verificarea se realizează prin auscultaţie în cele şapte puncte pulmonare: la vârfuri, la   baze, axilar şi în epigastru. In caz de incertitudine verificarea se va începe cu auscultaţia în epigastru. 49

Fig. 57 - Stetoscop

Echipamente si tehnici de utilizare în prim-aiutor

CAPITOLUL

IV 

Cale orofaringiană Folosită pentru prevenirea muşcării sondei de intubaţie.  Aspirator

  înaintea oricărei manevre de intubaţie aspiratorul trebuie să fie pregătit. Pacientul poate vărsa în timpul intubaţiei sau poate necesită să fie aspirate secreţiile de la nivelul cavităţii bucale şi a faringelui posterior pentru a permite   vizualizarea corzilor vocale. Balonul şi masca de ventilaţie   înaintea oricărei încercări de intubaţie pacientul va fi hiperventilat. Materiale pentru protecţia personală: Mască, ochelari de protecţie şi nu în ulimul rând mănuşi de examinare. 4.4.2. Intubaţia pe cale nazală Este preferată folosirea acestei metode atunci când este dificilă sau periculoasă intubaţia pe calea orală, cum ar fi traumatismele severe la nivelul cavităţii bucale şi a maxilarului inferior, situaţie, care îngreunează folosirea laringoscopului. Complicaţiile intubaţiei: • Introducerea sondei în esofag şi nerecunoaşterea acestei situaţii, ceea ce va duce la deces • Intubaţia bronhială, care va duce la ventilarea unui singur plămân • Laringospasm • Distrugerea dentiţiei • Leziuni la nivelul limbii, buzelor  • Traumatisme la nivelul căilor aeriene 4.4.3. Trachlight   în cazul unor intubatii dificile poate fi folosit „Trachlight"-ul. Intubaţia realizată cu ajutorul sistemului Trachlight se bazea ză pe principiul iluminării transcutane a ţesuturilor gâtului. Această metodă beneficiază de avantajul amplasării traheei anterior faţă de esofag. Lumina din vârful Trachlight-ului poate fi văzută deosebit de clar în partea anterioară a gâtului atunci când tubul endotraheal şi mandrenul pătrund în deschizătura glotei. Dacă vârful luminos al mandrenului intră în esofag atunci lumina difuzează şi nu poate fi zărită decât cu dificultate. Mânerul Trachlight şi mandrenul cu vârf luminos Trachlight au fost proiectate în aşa fel   încât iluminarea transcutană să fie eficientă şi sigură atunci când este nec esa ră intu barea endot raheal ă. Fig. 58 - Trachlight

50

mipamente şj_ tehnici de utilizare

în prim-aiutor

CAPITOLUL

IV 

Mandrenul Trachlight de adulţi are o compatibilitate cu sonda de intubaţie: ,0 - 10.0 mm diametru Mandrenul Trachlight pediatric are o compatibilitate cu sonda de intubaţie:   b - 6.0 mm diametru Mandrenul Trachlight pentru nou-născut are o compatibilitate cu sonda de itubaţie: 2.5 - 4.0 mm diametru pantajele utilizării Trachlight la intubaţia orală • Minimizarea mişcării zonei cervicale • Previne vătămarea ţesuturilor şi a danturii   vantajele utilizării Trachlight la intubaţia nazală • Controlul amplasării tubului nazotraheal mult îmbunătăţit • Intubaţia se simplifică chiar şi în cazul celor mai puţin experimentaţi • Tehnica prin ghidare luminoasă asigură imediat verificarea succesului intubării Intubaţia prin iluminare transcutană cu utilizarea Trachlight este o tehnică irură şi atraumatică atât pentru poziţionarea şi amplasarea orală cât şi pentru cea Izală a tubului endotraheal. în comparaţie cu tradiţionalul laringoscop, frecvenţa implicaţiilor după utilizarea Trachlight se reduce semnificativ: • Mai puţine sângerări la nivelul mucoasei • Mai puţine senzaţii de "gât dureros" postoperator  • Răspuns hemodinamic redus Chiar în cazul celor mai dificili pacienţi, cercetările efectuate au arătat că,   jtubaţia prin iluminare transcutană cu Trachlight are o frecvenţă de reuşită de B% iar timpul mediu de intubare este de sub 25 secunde. Iroceduri de sterilizare: Mânerul laringoscopului şi Trachlight se şterge cu soluţie de alcool opropilic 70%. Lama laringoscopului şi mandrenul Trachlight se spală cu soluţie slabă de Sergent, se şterge cu soluţie de alcool izopropilic 70%. Lamele şi mandrenul pot sterilizate cu ajutorul uno r dezinfe ctanţi lichizi pre cum gluta raldeh idă 3,4%, lluţie de hipoclorit de sodiu şi apă (1:20), Virkon 1%.

51

Echipamente

şj_

tehnici

de

utilizare

5

MATER IALE

în

prim-aiutor

FOL OS ITE

CAPITOLUL

PE NT RU

V 

AS PI RA RE A 

SECREŢIILOR 

Fig. 59 a

Fig. 59 a, b - Tipuri de aspiratoare electrice

Fig. 59 b

  Aspiratorul este un echipament medical portabil sau fix, electric sau nu. Cele portabile sunt construite în special pentru aplicaţii mobile.

Fig. 59 c- Aspiratoare cu pedală

Fig. 59 c, d -Aspiratoare neelectrice

Fig. 59 d - Aspiratoare manuale

  Aspiratorul portabil este indicat pentru urgenţele din afara spitalului şi în toate situaţiile în care pacientul este transportat pe distanţe mai lungi sau mai scurte. Aspiratoarele sunt utilizate în scopul îndepărtării secreţiilor, sângelui şi   vomismentelor de pe căile respiratorii ale pacientului, pentru a-i asigura acestuia transferul aerului spre/şi de la plămâni şi a-i facilita ventilaţia. 52

imente şj_ tehnici de

utilizare

CAPITOLUL

în, prim-aiutor

V 

Nivelele de vacuum mai mari sunt în general selectate pentru aspiraţia ifaringiană. Nivelele de vacuum joase sunt în general selectate pentru aspiraţia traheală aspiraţia nou-născuţilor şi copiilor.

I

Fig. 59 e

Fig. 59 e, f - Alte tipuri de aspiratoare

Fig. 59 f 

Pentru a uşura aspirarea căilor aeriene superioare ale unui pacient, dacă nu te vorba de un traumatism, vom întoarce capul pacientului lateral. Vom folosi rade de aspiraţie rigidă de tip Yankauer sau sonde de aspitaţie flexibile. Ambele   înde pot fi folosite pentru aspiraţia orofaringelui, dar pentru aspiraţia   îzofaringelui vom folosi doar sondele de aspiraţie flexibile. Aspiraţia la nivelul aheei poate fi realizată folosind sonde sterile de aspiraţie flexibile.

Fig. 60 a - Sondă rigidă de tip Yankauer

Fig. 60 b - Sonde flexibile

  Adâncimea la care putem introduce sonda Yankauer în cavitatea bucală a acientului va fi măsurată şi reprezintă distanţa de la comisura bucală la lobul rechii. Putem folosi tehnica degetelor încrucişate pentru deschiderea cavităţii Leale, dacă aceasta nu este deja deschisă. Unele tipuri de sonde de aspiraţie pnkauer sunt prevăzute cu un orificiu pe corpul sondei. Pentru a realiza aspiraţia pi este suficient să avem aspiratorul pornit, trebuie să acoperim cu degetul arăt ător  cest orificiu. Aspiraţi timp de 5-10 secunde, după care pacientul trebuie reventilat pu oxigenat. In acest timp sonda de aspiraţie se introduce într-un container cu apă fcitru a-1 curăţa. 53

Fig. 61 a

Fig. 61 a, b - Tehnica aspirării cu sonda Yankauer  metoda de deschidere a gurii cu degetele încrucişate

Fig. 61 b

După folosire aspiratorul va fi curăţat conform descrierilor de mai jos. Sondele de aspiraţie sunt de unică folosinţă. Contraindicaţii pentru folosirea aspiratorului: Nu se cunosc  Aspiratorul tip LSU (Laerdal Suction Unit)

Fig. 62 a - Aspirator tip LSU

Principale caracteristici funcţionale:

• Ideal pentru utilizarea portabilă: uşor (4 • Simplu şi rapid de folosit: există un

kg), compact. singur buton pentru utilizare (pornit/oprit, reglare vacuum). Butonul e suficient de mare pentru a fi acţionat cu mănuşi de protecţie iar înlocuirea acumulatorului se face prin acţionarea unui buton, nefiind necesare unelte suplimentare. • Rezistent: protecţie din cauciuc la colţuri, protecţie la cădere, protecţie specială a containerului de secreţii (fixat astfel încât să nu se desprindă de aparat la răsturnare), protecţie la stropii de apă (poate fi folosit în ploaie fără riscul unei defecţiuni). • Flexibil: containerul de secreţii e uşor de manevrat, alimentarea se face de la acumulatorul intern, de la o sursă de curent alternativ sau continuu fără accesorii suplimentare (cablurile de alimentare sunt incluse în  varianta standard a aparatului). 54

  yamente

şj_

tehnici

de

utilizare

în prim-aiutor

CAPITOLUL

V 

• Interfaţa cu utilizatorul este uşor de înţeles: în afara butonului de operare LSU are indicatoare pentru test, nivel de vacuum, nivel de încărcare acumulator, pentru alimentare externă, pentru defecţiuni detectate în urma autotestului. • Singurul aparat care există pe piaţa aspiratoarelor de secreţii care are posibilitatea de a-şi autodetermina capacitatea de funcţionare. LSU îşi testează circuitele de vacuum (pentru depistarea unor eventuale ocluzii sau pierderi de aer), eficacitatea fluxului de vacuum, starea acumulatorului. • Garanţie: 5 ani (cu excepţia acumulatorului, a cablurilor de alimentare, containerului şi tuburilor siliconice). racteristici şi avantaje • Rezistent la stropii de apă, robust şi solid • Acces uşor la tubulatură • Acumulator intern care poate fi uşor înlocuit fără utilizarea unor  instrumente speciale • încărcarea acumulatorului se face direct prin intermediul cablului de curent continuu sau alternativ, fără utilizarea unui încărcător separat • Opţiune de încărcare rapidă timp de 3 ore, care duce la o încărcare a acumulatorului la aproximativ 80% din capacitate • Operarea este posibilă cu alimentare de la acumulatorul intern sau direct de la sursa de curent alternativ/continuu, fără utilizarea unui adaptor special • Butonul ON/OFF este utilizat şi pentru reglarea nivelului de vacuum şi este suficient de mare pentru a putea fi acţionat şi de către persoane ce folosesc mănuşi de protecţie • LED-urile verzi aşezate în coloană fac mai uşoară observarea nivelului de vacuum existent în timpul utilizării • Altă coloană de LED-uri verzi indică nivelul de încărcare al acumulatorului

1. 2. 3. 4. 5.

3 Fig. 62 b - Aspirator tip LSU

Interfaţă utilizator  Suport container de secreţii Container de secreţii Capac container  Tubulară de aspiraţie (aşezat în jurul containerului de apă) 6. Adaptor cateter de aspiraţie 7. Tubulatura de aspiraţie pacient 8. Filtru aerosol

55

Echipamente si tehnici de utilizare în prim-aiutor

CAPITOLUL

V 

Interfaţa utilizator  prezintă următoarele componente: indicator de alimentare ON, indicator de alimentare externă, indicator de avarie, buton de operare, indicator de stare a acumulatorului, indicator de vacuum, buton de test. Imediat după pornirea aparatului şi după schimbarea modului de operare de la o sursă externă de alimentare la o sursă internă, toate cele 4 LED-uri vor lumina intermitent timp de 5 secunde înainte ca gradul de încărcare al acumulatorului să fie afişat. Capacitatea unui ac umulator nou depozitat la temperatura camerei > 75% 50-75% 25 - 50% < 25%  Acumulator descărcat; minimum 2 minute de utilizare la un debit de 500 mrnHg.

în timpul încărcării  Capacitate < 75% 75 - 80% > 80%

Ieşire 4 LED-uri aprinse 3 LED-uri aprinse 2 LED-uri aprinse 1 LED aprins 1 LED intermitent

indică energia acumulată Ieşire LED-urile se vor aprinde succesiv 3 LED-uri sunt aprinse şi al 4-lea e intermitent 4 LED-uri sunt aprinse

Dacă acumulatorul nu este instalat, indicatorul de stare a acumulatorului se aprinde pentru aproximativ 5 secunde, până când aparatul este oprit.   Aparatul poate fi livrat fie cu un container de secreţii refolosibil fie cu un container de unică utilizare. Ambele tipuri de containere au un suport corespunzător.

Echipamente si tehnici de utilizare în prim-aiutor

CAPITOLUL

V 

Containerul de secreţii refolosibil   începând cu latura din partea stângă, în sens trigonometric: 1. Intrare vacuum 2. Capac 3. Container  4 a, b. Garnitură 5. Capac 6. Filtru de aerosol 7. Tubulatuă filtru 8. Conector în unghi drept 9. Intrare pacient 10. Adaptor  11. Tubulatură aspiraţie pacient Sistemul refolosibil constă din • un container de plastic transparent de 1000 ml • valvă cu bilă plutitoare în capacul containerului, care previne ieşirea secreţiilor în cazul în care containerul este plin sau dacă LSU se răstoarnă • un filtru de aerosoli care protejează LSU împiedicând aerosolii să intre   în pompa de vacuum. Filtrul de aerosoli nu are rolul unui filtru microbiologic.

Capacul containerului conţine valva cu bilă plutitoare care închide calea de   vacuum atunci când containerul este plin sau dacă LSU se răstoarnă. Pentru repoziţionarea valvei se scoate conectorul în unghi de la intrarea de vacuum. Containerul de secreţii refolosibil nu se poate folosi fără filtru de aerosoli.   Aspiratoarele sunt livrate cu un cablu de alimentare curent alternativ pentru conectarea la o sursă de curent alternativ şi cu un cablu de alimentare curent continuu pentru conectarea la o sursă de alimentare de curent continuu.   Aparatul poate să funcţioneze pe baza acumulatorului intern sau să se   încarce de la una din următoarele surse externe de alimentare: • curent alternativ, prin intermediul cablului de alimentare curent alternativ: 100-240 VAC (50/60/400 Hz); • curent continuu, prin inter mediul cablului de alimen tare curent conti nuu: 12-28 VDC. Este disponibil şi suportul de perete care are rolul de a menţine LSU într-o poziţie fixă pe timpul funcţionării şi încărcării. LSU are o funcţie de economisire a energiei care opreşte motorul pompei,   în timpul utilizării în acest mod, indicatorul de alimentare ON va lumina intermitent (aproximativ o aprindere pe secundă). 57

Echipamente şi tehnici de utilizare ţn prim-aiutor

CAPITOLUL

V 

  Această funcţie va fi activată atunci când butonul de operare este poziţionat la 200, 350 sau 500+ mmHg iar nivelul curent de vacuum a fost în mod constant mai mare de 120 mmHg pentru mai mult de 2 minute. Pentru a ieşi din modul de economisire a energiei şi reveni la modul normal de operare se poziţionează butonul de operare pe orice altă poziţie după care se revine la setarea dorită.   înlocuirea containerului Se recomandă înlocuirea containerului când acesta este 3/4 plin. în cazul  care lichidele ajung în vârful containerului LSU nu va mai aspira. Dacă se   suspectează o revărsare de lichide din container spre partea electrică a LSU, atunci este necesară returnarea aparatului pentru service. Revărsarea de material  aspirat spre pompă poate distruge aparatul. în

După utilizare După terminarea aspiraţiei se repoziţionează butonul de operare   verifică toate piesele componente pentru a vedea dacă sunt distruse sau este nevo ie se înlocu iesc piesele com pon ent e. Se curăţă L SU com pon ent e refolosibile, se face proc edur a de testare şi se pun e LS U

la "0" şi se uzate. Dacă şi piesel e la încărcat.

Instrucţiuni generale • întreţinerea aparatului • dacă aparatul este folosit mai rar (mai puţin de o dată pe lună), testarea aparatului trebuie să se facă atât lunar cât şi după fiecare utilizare.  Acumulatorul

• pentru a se asigura funcţionarea satisfăcătoare a acumulatorului se recomandă încărcarea continuă a LSU atunci când nu este folosit • acumulatorul se înlocuieşte dacă nu trece testul de performanţă sau după 3 ani • nu se depozitează LSU cu acumulatorul descărcat

5.1. Curăţarea LSU  

Atenţie: înainte de curăţare se deconectează LSU de la sursa externă de alimentare. Se va folosi minimum de lichid pentru evi tarea electrocutărilor. Nu se imersează aparatul în apă şi nu se lasă să stea în apă sau în alte lichide. Toate acestea pot duce la distrugerea aparatului şi la accidente electrice care pot pune în pericol sănătatea sau viaţa persoanelor aflate în apropiere.

• pentru curăţarea suprafeţelor exterioare se foloseşte un burete sau şervet impregnat cu detergent slab (lichid pentru vase sau similar) • se foloseşte un burete sau şervet înmuiat în apă pentru ştergerea suprafeţelor care în prealabil au fost curăţate cu detergent • se şterg suprafeţele cu un şervet uscat sau cu un prosop de hârtie. 58

Echipamente ş± tehnici de utilizare în prim-aiutor

CAPITOLUL

V 

Decontaminarea containerului de secreţii refolosibil Piesele care trebuie să fie decontaminate După fiecare

1.

2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9.

utilizare

(începând cu

latura

din

stânga,

în

sens

trigonometric):

capacul containerului şi cilindrul bilei plutitoare garnitura tubulatura filtrului conectorii în unghi adaptorul pentru cateterul de aspiraţie tubulatura de aspiraţie bila plutitoare containerul dispozitivul de etanşare vacuum

Pregătirea • se scoate şi se goleşte containerul • se demontează containerul Limpezirea

• se limpezesc toate piesele sub jet de apă rece • se imersează toate piesele în apă caldă (30 - 40°C) Curăţarea • se imersează toate piesele în apă fierbinte (60 - 70°C) amestecată cu un detergent slab • se curăţă bine toate suprafeţele, utilizând şi o perie acolo unde este posibil • se limpezeşte totul în apă călduţă şi se lasă la uscat • se verifică toate piesele; acestea trebuie să fie curate şi complet uscate Notă:

limpezirea

şi

curăţarea

sunt paşi

59

obligatorii

înaintea

dezinfectării.

Echipamente §i tehnlcf de utilitare în prim-aiutor

CAPITOLUL

V 

Dezinfectarea Pentru dezinfectarea pieselor componente se recomandă aplicarea următoarelor metode: Metodă

Temperatură/Concentraţie

Timp de

Post-tratare

contact

Glutaraldehidă

Temperatura camerei/conc: 2%

Hipoclorit de sodiu

Temperatura camerei/conc: 0,5% 20 minute

 Virkon

Temperatura camerei/conc: 1%

10 minute

Sterilizare cu abur 

  Autoclavare la maximum 121°C

20 minute

5 . 2.

60 minute

Limpezire în apă curată şi caldă. Uscare. Limpezire în apă curată şi caldă. Uscare. Limpezire în apă curată şi caldă. Uscare. Răcire

înc ărc are a acum ula tor ulu i

  Acumulatorul intern Acid-Pb poate fi încărcat direct de la o sursă externă de curent continuu/alternativ. Nu este nevoie de un încărcător exterior. Pentru   încărcare se procedează în felul următor: 1. Butonu l de operare trebuie să fie poziţiona t la "0" . Se conectează LSU la sursa externă de alimentare şi încărcarea începe automat. 2. în timpul încărcării indicatorul de stare a acumulator ului va arăta nivelul de   încărcare aproximativ atins. 3. LSU trebuie să fie lăsat la încărcat timp de minimu m 24h pentr u ca acumulatorul să ajungă la capacitatea maximă de încărcare. încărcarea rapidă duce la încărcarea acumulatorului la aproximativ 80% din capacitate după 3 ore de   încărcare (pentru un acumulator nou). Nu se recomandă repetarea încărcării rapide (timp de 3 ore). Notă: • pentru a se asigura funcţionarea satisfăcătoare a acumulatorului se recomandă încărcarea continuă a LSU imediat după utilizare; • se recomandă încărcarea completă a acumulatorului la fiecare încărcare, încărcarea repetată la o capacitate redusă va reduce durata de viaţă a acumulatorului; • dacă nu este posibilă încărcarea LSU între utilizări se va asigura o încărcare lunară de cel puţin 24 ore; • nu se depozitează acumulatorul descărcat; înainte de depozitare 60

Echipamente

ş£

tehnici

de

utilizare

în, prim-aiutor

CAPITOLUL

V 

acumulatorul trebuie să fie supus unei încărcări complete; • temperatura ambientală recomandată pentru încărcare este între 15 - 25°C; • acumulatorul nu se încarcă în timpul utilizării LSU; • dacă acumulatorul nu este montat indic atorul de stare a acumulatorului va lumina timp de aproximativ 5 secunde după care se va stinge.

  Verificarea calităţii acumulatorului Dacă se suspectează calitatea slabă a acumulatorului, se încarcă acumulatorul timp de cel puţin 24 ore şi apoi se face următorul test (fără ca LSU să fie conectat la o sursă externă de alimentare): • se rulează paşii procedurii de testare şi apoi se lasă LSU să funcţioneze continuu la 500+ mmHg şi flux liber de aer timp de 20 minute; • dacă LS U se opre şte înainte de trece rea celor 20 minut e atunci acumulatorul trebuie înlocuit. 1. La mont are, ac umulat orul este împin s înăuntru apoi uşor la drea pta pân ă rămâne fixat la locul lui 2. Se închide capacu l 3. Se pune LS U la încărcat dacă acumulat orul proasp ăt mon tat nu a fost   încărcat în prealabil. Curăţare Lipsa curăţării poate duce la riscul apariţiei de infecţii. Grija în curăţare şi utilizarea corectă sunt esenţiale pentru operarea eficientă şi fără probleme. Orice dispozitiv mecanic care intră în contact cu pacienţii trebuie verificat periodic. Containerul de secreţii Capacul se scoate mai întâi după care se scoate tot containerul din suport şi se goleşte. Se aplică una din următoarele metode de curăţare: • Spălare cu alcool metilic apoi se lasă să se usuce • Spălare cu apă fierbinte şi soluţie de spălat vase. Se clăteşte din nou apoi se lasă la uscat • Spălare cu soluţie dezinfectantă (bactericide sau germicide) urmând cu atenţie instrucţiunile fabricantului Rama aparatului

Se curăţă cu ajutorul unui şervet curat înmuiat într-un dezinfectant (bactericid sau germicid). Tubulatura

• Se scot toate tuburile din aparat • Tuburile se clătesc la fiecare utilizare: apă fierbinte şi succesiv soluţie de apă şi oţet alb 3/1 • Se clăteşte totul cu apă fierbinte şi se lasă să se usuce 61

Echipamente si tehnici de utilizare în prim-aiutor

CAPITOLUL

VI 

0 DEFIBRILATOARELE SEMIAUTOMATE

Defibrilarea este şansa cea mai mare a pacientului în stop cardio-respirator. Peste 50% din pacienţii care suferă un stop cardio-respirator prezintă un ritm electric haotic numit fibrilaţie ventriculară (FV). Ele sunt de fapt vibraţii rapide, dezorganizate şi ineficiente ale inimii. Un şoc electric aplicat în această situaţie va defibrila inima şi va reorganiza aceste vibraţii în bătăi cardiace eficiente. Defibrilatorul descarcă prin intermediul electrozilor curent continuu, care permite sistemului excitoconductor nodal reluarea rolului fiziologic, prin depolarizarea simultană a majorităţii celulelor miocardice. Succesul defibrilării depinde de trecerea unui curent adecvat în vederea depolarizării miocardului, acest lucru fiind condiţionat de poziţia electrozilor, impedanţa transtoracică, volumul corpului pacientului şi energia folosită la şoc. Unicul tratament eficient al fîbrilaţiei ventriculare este defibrilarea. Cu cât trece timpul, fibrilaţia ventriculară devine mai rezistentă la defibrilare până se instalează asistolia. Astfel o defibrilare efectuată imediat la apariţia FV are şansă de reuşită de peste 85%, însă o defibrilare efectuată la 5-8 minute de la apariţia FV  are şansa de reuşită variabilă, fără să depăşească 50% şi care de obicei necesită multiple defibrilări cu energie mare. Pentru a face defibrilarea accesibilă personalului nemedical a fost creată o categorie de defibrilatoare numite defîbrilatoare semiautomate. Aceste defibrilatoare, în ţări cum ar fi Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, etc. se află în dotarea pompierilor, a poliţiei, a şefilor de gară, a stewardeselor de la bordul avioanelor care transportă un număr mare de pasageri, făcând astfel posibilă) defibrilarea cât mai precoce, înaintea sosirii echipajului medical calificat. Defibrilatorul este un aparat portabil sau fix, cu baterii de tip acumulator, ce permite aplicarea unui şoc electric extern, prin intermediul celor doi electrozi.  Atunci când sunt în contact cu toracele pacientului, electrozii înregistrează traseul ECG, şocul este transmis prin cei doi electrozi polarizaţi. Inima trebuie să sej găsească pe traiectoria curentului. Şocul electric traversează atunci ansamblul cavităţilor inimii. Sunt mai multe modele de defibrilatoare, dar fiecare funcţionează după aceleaşi principii. 62

Echipamente

şj_

tehnici

de

utilizare

în

prim-aiutor

CAPITOLUL

VI 

6.1. Tipuri de defibrilatoare Defibrilatorul manual

Este folosit numai de personal medical cu experienţă. Operatorul interpretează ritmul cardiac şi decide asupra momentului defibrilării, încarcă defibrilatorul şi descarcă şocul electric. Aceste defibrilatoare au padele mari pentru adulţi şi padele mai mici pentru copii. Poate fi folosite şi pentru cardioversia sincronă.

Fig. 65 a

Fig. 65 a, b - Defibrilatoare manuale

Fig. 65 b

Defibrilatorul semiautomat sau automat Operatorul ataşează cei doi electrozi, aparatul oferă instrucţiuni, interpretează ritmul şi se încarcă automat dacă ritmul cardiac se pretează la defibrilare, operatorul trebuind doar să apese butonul pentru descărcarea energiei.   Avantajul defibrilatoarelor semiautomate este faptul că, personalul care le operează, necesită mai puţină experienţă, nefiind necesare cunoştinţe pentru interpretarea ritmurilor cardiace. Acest lucru permite unei game largi de persoane (poliţie, pompieri etc.) să efectueze actul de defibrilare înaintea sosirii echipajelor  medicale. Unele modele pot fi trecute pe modulul manual.

Fig. 66 a

Fig. 66 a, b - Defîbrilator semiautomat 63

Fig. 66 b

Echipamente şi tehnici de utilizare în prim-aiutor

CAPITOLUL

VI 

Defibrilatorul cu undă monofazică sau bifazică. Defibrilatoarele bifazice necesită mai puţină energie pentru defibrilare, au condensatoare şi baterii mai mici, sunt mai uşoare şi mai comod de transportat. Şocurile bifazice mai mici de 200 J, aplicate în mod repetat au o rată mai mare de succes în încetarea FV/TV decât ş oc ur il e m on of az ic e c u en er gi e s up er io ar ă. ^^^^^^^^^^^^^^^^^^^

Fig. 67 - Defibrilator bifazic manual şi semiautomat

Fig. 68 - Defibrilator semiautomat bifazic

6.2. Siguranţa defibrilării • Atenţie la mediul în care defibrilăm. Nu defibrilăm în ploaie sau în mediu umed. Se şterg toate urmele de lichide de pe toracele pacientului. • Operatorul şi personalul trebuie să fie perfect izolaţi de pacient. Nu este permis contactul cu pacientul în timpul defibrilării: direct (atingând paci entu l) sau indirec t [prin suprafeţe metal ice (targa) sau linii de perfuzie]. • Defibrilatorul semiautomat nu va fi folosit în cazul copiilor sub 8 arii. • Nu vom aşeza padelele defibrilatorului semiautomat peste un defibrilator  implantat. în cazul pacemakerului implantat, electrozii defibrilatorului vor  fi aşezate la o distanţă minimă de 12,5 cm. • în cazul în care pacientul are ataşat pe torace medicaţie transcutanată în zona   în care ar trebui să fixăm electrozii defibrilatorului, aceasta va fi îndepărtată, se şterge bine toracele pacientului şi numai după aceste manevre vom ataşa electrozii defibrilatorului.

6.3. Principiile defibrilării precoc e Stabilesc ca tot personalul instruit în BLS (Basic Life Support- Suport   Vital de Bază) trebuie să ştie să utilizeze un defibrilator. Conceptul a fost rapid acceptat şi aplicat. Personalul care efectuează manevrele de BLS include: personal medical care lucrează în spital sau prespital, pompieri, poliţişti, alte categorii care pot interveni ca primii intervenienţi în locuri şi situaţii în care poate apare stopul 64

Echipamente si tehnici de utilizare în prim-aiutor

CAPITOLUL

VI 

cardio-respirator (salvatori marini, montani, personal de însoţire sau îngrijire, echipe de prim ajutor de pe platformele industriale, de foraj, etc). Practic defibrilarea trebuie considerată parte integrantă a BLS. Defibrilatorul este un dispozitiv care descarcă controlat şoc elctric în   vederea întreruperii unei aritmii. Vorbim de defibrilare când aritmia este FV şi de cardioversie când este vorba de alte aritmii-fibrilaţie atrială, flutter atrial, tahicardie ventriculară. Principalele componente ale unui defibrilator sunt: potenţiometru variabil pentru selectarea nivelelor de energie, un transformator de conversie a curentului alternativ în curent direct, un capacitor pentru stocarea energiei, un buton pentru comanda încărcării şi altul pentru descărcare, închizând astfel circuitul dintre capacitor şi electrozi. Defibrilatoarele semiautomate prezintă câteva caracteristici: legătura cu pacientul se efectuează prin electrozi adezivi de defibrilare ataşaţi la cabluri flexibile, de asemenea aparatul conţine un sistem de detecţie şi analiză a ritmului progra mat pentru FV/TV. La detectarea unui asemen ea ritm defibrilatorul „indică" operatorului să administreze şocul. Componenta „automată" se referă la detectarea ritmului de către aparat şi nu de către operator.

Fig. 69 a

Fig. 69 a, b - Modele de defibrilator semiautomat

Fig. 69 b

•Energia iniţială a şocului trebuie să fie de 200 J*, aceasta repetându-se o dată dacă nu este eficientă de la început • Şocurile următoare vor folosi energie de 360 J* • Şocurile sunt aplicate în grupe de câte trei • Dacă defibrilarea restabileşte circulaţia pacientului şi FV/TV apare din nou, începeţi iarăşi cu 200J* (*sau echivalentul bifazic) Seriile de câte 3 şocuri trebuie aplicate rapid, nu întrerupeţi secvenţa pentru RCP (Resuscitarea Cardio-Pulmonară) sau pentru verificarea pulsului decât în situaţia: • Unei posibile reveniri a activităţii cardiace • Unui ritm ECG nesigur  65

Echipamente şi tehnici de utilizare în prim-aiutor

CAPITOLUL

VI 

6.4. Cum folosim defibrilatorul semiautomat Pasul 1

Punem aparatul în funcţiune prin apăsarea butonului "ON" Din acest

Fig. 69 c

Fig. 69 c, d - Modele de defibrilator semiautomat

Fig. 69 d

Pasul  2 

Se ataşează electrozii defibrilatorului pe toracele pacientului. în prealabil   vor fi îndepărtate hainele de pe toracele victimei. Unele modele de defibrilatoare au electrozii conectaţi direct la cablu iar la alte modele un capăt al cablului va fi ataşat de electrozi, iar celălalt de defibrilator. Se îndepărtează folia protectoare de pe electrozi. în partea centrală electrozii prezintă o zonă îmbibată cu o substanţă conductoare, care va realiza conducerea energiei, iar spre periferie, circular, prezintă partea cu adeziv, care va ajuta în fixarea electrozilor pe toracele victimei. Fiecare electrod are imprimat pe partea liberă locul de fixare. Unul din electrozi se   va fixa pe partea dreaptă a toracelui, sub claviculă, iar cel de-al doilea electrod se fixează sub mamelonul stâng, uşor exterior.

Fig. 70 - Ataşarea electrozilor la defibrilator

Fig. 71 a - Ataşarea electrozilor pe victimă 66

Echipamente

şj_

tehnici

de

utilizare

în

prim-aiutor

CAPITOLUL

VI 

Pasul 3  Se analizează ritmul cardiac al pacientului. în momentul în care suntem pregătiţi să analizăm ritmul se opreşte complet resuscitarea, nefiind permis ca cineva să fie în contact cu victima. Pentru ca aparatul să efectueze analiza, operatorul trebuie să apese butonul pentru analiză. Din acest moment, indiferent că aparatul analizează, se încarcă sau defibrilează, este important ca nimeni să nu fie   în con tac t cu pacie ntul . Pent ru a ne asigur a că nim en i nu este în con tac t cu vict ima, o p e r a t o r u l a t e n ţ i o n e a z ă verbal Ex. Atenţie, nu atingeţi victima! Atenţie se defibrilează! Atenţie, îndepărtaţi-vă! Şi în acelaşi timp verifică vizual. Pasul 4    încărcarea şi şocarea. Atunci când în urma analizei aparatul recunoaşte ritmul care trebuie defibrilat, se încarcă automat. Unele modele vor anunţa printr-un mesaj vocal. Este important să ne asigurăm din nou că nimeni (nici un membru al echi pei, ni ci o per soa nă din jur, etc.) nu este în cont act cu paci ent ul. în ain te de a apăsa pe butonul de şocare, atenţionăm verbal şi verificăm vizual că nimeni nu atinge pacientul. După aceste verificări, după ce aparatul s-a încărcat la energia necesară defibrilării, vom apăsa pe butonul de şocare. Nivelul energiei cu care se şochează este prestabilit. După prima şocare unele aparate analizează automat din nou ritmul cardiac al victimei, la alte modele este important ca operatorul să apese pe butonul de analiză. Dacă se indică din nou şocarea, aparatul se încarcă automat şi vom fi atenţi ca nimeni să nu fie în contact cu victima. După cel de-al treilea şoc   vom verifica respiraţiile şi pulsul pacientului şi vom acţiona î n funcţie de constatările noastre.   în cazul în care în urma analizei aparatul nu depistează un ritm care să fie defibrilat, va anunţa acest lucru, iar mesajul verbal indică verificarea pulsului şi în cazul lipsei acesteia efectuarea manevrelor de resuscitare (ventilaţie, masaj).

Fig. 71b- Folosirea defibrilatorului semiautomat

Fig. 72-Defibrilator semiautomat

  în general defibrilatoarele semiautomate nu necesită întreţinere specială. Sunt astfel programate încât să ruleze în mod automat diferite testări. Dacă totuşi trebuie efectuat anumite operaţiuni pentru întreţinere, acestea sunt menţionate în 67

Echipamente şi tehnici de utilizare în prim-aiutor

CAPITOLUL

VI 

manualul tehnic al aparatului. în orice situaţie, cei care au în dotare defibrilatoare semiautomate, trebuie să se asigure că aparatul este funcţional, bateriile sunt   încărcate, că sunt minimum două seturi de electrozi, că există o baterie de rezervă (încărcată). Cercetările au arătat că sunt foarte rare cazurile de malfuncţionare ale aparatului, cele mai multe probleme apar ca urmare a nefolosirii corecte de către operator sau din cauza nerespectării indicaţiilor producătorilor. Energie, intensitate, tensiune Câţiva termeni recapitulativi care vor permite înţelegerea fenomenelor  electrice din cursul defibrilării. Şocul defibrilării face ca un flux de electroni să parcurgă inima într-un interval foarte scurt de timp. Acest flux de electroni este definit curent, fiind măsurat în Amperi. Presiunea care împinge acest flux  reprezintă potenţialul, iar acesta se măsoară în Volţi. Există întotdeauna o rezistenţă numită impedanţă măsurată în Ohmi. Pe scurt există flux de electoni sub o anumită presiune pentru o scurtă perioadă de timp printr-un mediu care opune o rezistenţă. O serie de formule definesc aceste relaţii: PUT ERE A (WATT) = U(VO LŢI) x I (AMP ERI) ENE RGI A (JOUL I) = P (WATT) x TIM P (SE CUN DE) ENERG IA (JOULI) = U (VOLŢI) x I (AMPERI) x TIMP (SECUN DE) I (AMPERI) = U (VOLŢI) / R (OHMI)

Deşi operatorul selectează nivelul de energie, totuşi fluxul de curent măsurat în Amperi este cel care defibrilează. Cu o cantitate fixă de energie stocată   în capacitor curentul administrat depinde de impedanţă (rezistenţa) dintre electrozii defibrilatorului.

6.5 Importanţa defibrilatoarelor semiautomate Utilizarea defibrilatoarelor a fost mult timp rezervată personalului medical. La ora actuală această manevră tinde să devină parte componentă a BLS, motiv pentru care trebuie însuşit de personalul instruit în aceste manevre. Termenul de semiautomat implică existenţa unui sistem de detecţie şi analiză a ritmului. Unele dintre acestea sunt complet automate, altele fiind doar  semiautomate. Toate prezintă doi electrozi adezivi cu dublu rol: culegerea informaţiilor despre ritmul cardiac şi administrarea şocului electric. Operatorul este cel care ataşează cei doi electrozi, comandă aparatului să analizeze ritmul şi în situaţia în care se impune, comandă administrarea şocului. Este importantă această ultimă decizie a operatorului. 68

Echipamente şi tehnici de utilizare în prim-aiutor

CAPITOLUL

Fig. 72 - Defibrilator semiautomat

Paşii operaţionali

1. Porniţi aparatul 2. Ataşaţi electrozii 3. Comandaţi analiza ritmului 4. Urmăriţi instrucţiunile aparatului 5. Comandaţi descărcarea şocului

6 . 6 . Anomalii de funcţionare Indicaţiile defibrilatorului semiautomat (DSA) DSA va indica:

 VERIFICAŢI ELECTROZII

DSA detectează o mişcare în timpul analizei:

Ce este de făcut

Cauze posibile Conexiune inadecvată a electrozilor  Electrozii corect

nu

aderă

Electrozii sunt uscaţi,   îndoiţi sau au data expirată Mişcări ale victimei (brancardare) Respiraţii agonice Mişcări din transportului

69

cauza

  Verificaţi dacă conectorul este corect inserat   Apăsaţi ferm pe electrozi pentru a îmbunătăţii contactul Dacă acest lucru nu este suficient pregătiţi pielea victimei (radeţi, uscaţi) plasaţi electrozi noi   înlocuiţi electrozii Opriţi resuscitarea şi asiguraţi-vă că nimeni nu atinge victima în timpul analizei Opriţi vehiculul   îndepărtaţi aparatele, care pot crea interferenţe (telefon, radio)

Vj 

Echipamente şj_ tehnici de utilii.^ are

DSA va indica:

BATERIE SLABĂ,

în

prim-aiutor

  Allşajul digital semnalizează şi sau

CAPITOLUL

  înlocuiţi sau reîncărcaţi imediat bateriile

Mesajele vocale sunt slabe sau deformate

ÎNLOCUIŢI BATERIA 

DSA se stinge sau nu mai porneşte   încărcarea DSA se   întrerupe înainte de declanşarea şocului

Un electrod se deconectează de la victimă

  Verificaţi electrozii şi conexiunea cablului

Cablul electrozilor se deconectează de la DSA 

Relansaţi o nouă analiză

Presiunea asupra butonului de declanşare a şocului nu are loc în cele 15-20 de secunde de după încărcare

VI 

  Apăsaţi butonul de declanşare a şocului în cele 15-20 de secunde de după încărcarea aparatului

Starea victimei se schimbă şi ritmul cardiac nu necesită un şoc electric Data şi ora afişată sunt incorecte

Trebuie modificate parametrii DSA 

Utilizarea DSA este imposibilă

Scoateţi-1 din funcţiune Contactaţi serviciul tehnic pentru remedierea problemei

Echipamente

7

$_L tehnici

aWutilizare

in prim-aiutor

CAPITOLUL

VII 

MATERIALE FOLOSITE PENTRU IMOBILIZAREA TRAUMATIZATULUI

7 .1 . Imobilizarea coloanei cervicale Gulere cervicale Guler cervical ajustabil Laerdal Stifneck Select  Caracteristici: Sunt confecţionate din polietilenă de densitate mare, prezintă protecţie de spumă hipoalergenică, centură din Velcro. Sunt radiotransparente raze X, CT, RMN. Construcţie monobloc, uşor de montat şi de dimensionat.

Fia. 73 a

Fig. 73 a, b- Guler cervical ajustabil (reglabil)

Fig. 73 b

Prezintă avantajul de a îngloba 4 dimensiuni de adult (fără gât, scurt, normal, înalt) într-un singur guler.

Fig. 73 c

73 c, d - Guler cervical ajustabil (reglabil) 71

Fig. 73 d

Echipamente şi tehnici de utilizare în prim-aiutor

Fig. 73 e

CAPITOLUL

Fig.73 e, f - Guler cervical ajustabil (reglabil)

Vil 

Fig. 73 f 

1. Indicatoare pentru fixarea dimensiunii necesare 2. Butonul de fixare Prezintă: • Deschidere traheală pentru acces la carotidă şi la trahee • Deschidere în spate pentru palparea coloanei cervicale, uşurarea   ventilaţiei, drenarea secreţiilor şi vizualizare zonei posterioare a gâtului

1. Deschiderea traheală 2. Deschiderea în partea posterioară la nivelul coloanei cervicale

73 g - Guler cervical ajustabil (reglabil) Un alt model de guler cervical este acela care de asemenea are construcţie monobloc, dar prezintă o singură dimensiune (nu poate fi reglată).

Echipamente si tehnici de utilizare în prim-aiutor

CAPITOLUL

VII 

La fel prezintă o deschidere anterioară, care permite vizualizarea părţii anterioare a gâtului şi verificarea pulsului carotidian. Nu are deschidere în partea posterioară. Sunt cunoscute şi modele de gulere cervicale din două bucăţi. Ele sunt confecţionate din material mai moale, din acest motiv se recomandă a fi folosite   în situaţiile când gulerul trebuie păstrat o perioadă îndelungată.

  A. Gulere cervicale din două bucăţi, diferite dimensiuni B. Un model de guler cervical din două bucăţi 1. partea anterioară cu deschiderea traheală 2. partea posterioară, fără deschidere la nivelul coloanei cervicale Imobilizarea cervicală la locul accidentului este CRITICĂ în prevenirea pericolelor cauzate de leziunile stabile sau instabile ale coloanei cervicale.   Avantajul optim al pacientului este asigurat prin 4 paşi simpli • Se măsoară gâtul pacientului • Se face selectarea dimensiunii adecvate pentru pacient şi se fixează gulerul la poziţia selectată • Se pre-formează gulerul • Se aplică gulerul 73

Echipamente si tehnici d$ utilitare în prim-aiutor

CAPITOLUL

VII 

Fig. 76 - Măsurarea dimensiunii Se ajustează şi se blochează gulerul • Se ajustează suportul bărbiei la mărimea selectată • Se blochează lateralele prin apăsarea celor două clipsuri de fixare In timp ce capul este menţinut în poziţie neutră se aplică gulerul • Se amplasează corect suportul bărbiei sub bărbia pacientului • Se trage de capătul gulerului în timp ce partea din faţă se menţine fixată   bine sub bărbie apoi se închide gulerul

• Dacă este nevoie de o altă dimensiune, se scoate gulerul pentru a preveni întinderile sau traumatismele, apoi se redimensionează şi se aplică din nou

Fig. 77 a

Fig. 77 a, b - Fixarea gulerului 74

Fig. 77 b

Echipamente si tehnici de utilizare în prim-aiutor

CAPITOLUL

VII 

Greşeli frecvente: • Se pre-formează insuficient • Se alege greşit dimensiunea • Se poziţionează incorect • Se strânge insuficient la închidere • Poziţionarea este prea scurtă  Avantaje:

• Are orificiul traheal mare, care permite verificarea pulsului carotidian şi efectuarea procedurilor avansate pe căile respiratorii • Are deschidere în zona dorsală pentru palpare, observare şi ventilare

In cazul intervenţiilor în prespital, atunci când suspicionăm o leziune de coloană, se recomandă întotdeauna un sistem complet de imobilizare pentru a proteja, imobiliza, stabiliza şi susţine coloana vertebrală. Terapia nu este definitivă fără soluţia completă, care presupune utilizarea tărgii de coloană, a gulerului şi a dispozitivului pentru imobilizarea capului, toate împreună.   în cazul folosirii gulerelor cervicale confecţionate din două bucăţi, fixarea este în funcţie de poziţia în care pacientul a fost găsit.

Fig. 78 - Guler cervical din două bucăţi

• Pentru pacientul culcat pe spate, după selectarea dimensiunii potrivite, se fixează mai întâi partea din spate a gulerului, apoi se aranjează suportul pentru bărbie

Fig. 78 a

Fig. 78 a, b - Tehnica fixării gulerului din două bucăţi la pacientul găsit în decubit dorsal 75

Fig. 78 b

Echipamente şi. tehnici de

utilizare

in prim-aiutor

CAPITOLUL

VII 

Pentru pacientul găsit în poziţie şezândă, iniţial se fixează partea anterioară a gulerului, apoi cea posterioară.

Fig. 79 a Fig. 79 b Fig. 79 a, b - Fixarea gulerului din două bucăţi la pacientul găsit în poziţie şezândă 7.2. Imobilizarea coloanei 1. Targa de coloană tip Baxtrap 2. Bord de lemn 3. Targa lopată Când mecanismul leziunii conduce la suspiciunea existenţei leziunilor de coloană, imobilizarea pacienţilor trebuie efectuată folosind una din variantele de tărgi descrise. Pentru ca imobilizarea să fie corect realizată este nevoie de intervenţia a minimul 3-5 salvatori. Trebuie să acţioneze unitar, ca o echipă, acţiunile fiind coordonate de un singur salvator. Folosirea oricărei variante de tărgi se realizează după o evaluare iniţială a traumatizatului, după fixarea coloanei cervicale şi după evaluarea secundară. Pentru a realiza aceste activităţi, victima va fi adusă în poziţia de decubit dorsal (culcat pe spate). 7.2.1. Targa de coloană tip BAXTRAP Caracteristici:

Sunt confecţionate din fibră de carbon, au o lungime de 183 cm, lăţime de 40 cm, grosime: 6,5cm, o greutate de 6,2 kg Este rad iot ran spa ren tă X, CT, Fig. 80 - Targa de coloană PJVIN, flotantă Testele efectuate în diferite laboratoare independente demonstrează că targa rezistă la o greutate egal distribuită pe suprafaţa sa de peste 1.100 kg, fără distrugeri structurale.   Are 14 mânere pentru transport şi 12 locaşuri pentru fixarea centurilor  76

Echipamente

  Accesorii • • •

şl

tehnici

de

utilizare

în

CAPITOLUL

prim-aiutor

VII 

necesare pentru imobilizarea completă a coloanei: Centuri de fixare, 2 x 150cm, 3 seturi Dispozitiv de imobilizare a capului pe targa Guler cervical adult ajustabil

Fig. 81 - Centuri de fixare

Fig. 82 - Targ a Baxt rap cu centuri de fixare şi dispozitiv de imobilizare a capului

Fig. 83 - Guler cervical reglabil

Echipamente

Fig. 85 a

şi

tehnici

de

utilizare

în, prim-aiutor

CAPITOLUL

Fig. 85 a, b - Imobilizarea victimei pe o targa Baxtrap

VII 

Fig. 85 b

7.2.2. Bordul de lemn

fi?

1

Fig. 86 a Fig. 86 a, b - Bord de lemn cu dispozitiv de imobilizare a capului

Fig. 86 b

Sunt confecţionate din lemn masiv, pe părţile laterale sunt prevăzute cu mânere pentru transport şi locaşuri pentru fixarea centurilor. In partea superioară, unde se aşează capul pacientului, este prevăzut cu un canal metalic, pe care pot fi ataşate fixatoarele de cap.  încet locul bordului de lemn este preluat de cele confecţionate din material mai uşor, cum ar fi fibra de carbon. Fixarea victimei pe targa BAXTRAP sau pe bordul de lemn se realizează prin următoarele metode: 1. Un salvator imobilizează coloana cervicală iar ceilalţi salvatori se vor  aşeza în partea laterală a victimei. Bordul este aşezat tot lateral, în partea opusă salvatorilor. Pentru a ne ajuta de această metodă este nevoie de minimum patru salvatori. Unul din salvatori se aşează la capul pacientului menţinându-1 în ax, 78

Echipamente

şi

tehnici

de

utilizare

în prim-aiutor

CAPITOLUL

VII 

ceilalţi trei salvatori se vor aşeza lateral de pacient astfel: un salvator se poziţionează în dreptul toracelui aşezând o mână pe umărul victimei şi cealaltă mână la nivelul şoldului; al doilea salvator se poziţionează în dreptul şoldului aşezând o mână la nivelul toracelui, încrucişând mâna lui cu cea a salvatorului aşezat în dreptul toracelui. Cealaltă mână o va aşeza pe coapsa victimei. Cel de-al treilea salvator se aşează în dreptul picioarelor victimei. La comanda celui aflat la capul victimei îl vor întoarce pe acesta în poziţia de decubit lateral. Un alt salvator    va introduce bordul sub victimă şi din nou la comandă vor aşeza victima pe bord.

Fig. 87 a, b, c - Fixarea victimei pe bordul de lemn 2. O altă variantă constă din ridicarea pacientului de cei patru salvatori, ridicare efectuată la comanda celui care fixează capul victimei. Salvatorii îşi vor  introduce mâinile sub pacient cu palma orientată în sus, ei fiind aşezaţi la acelaşi nivel descris mai sus. Bordul este aşezat tot lateral, în partea opusă salvatorilor. La comanda celui aflat la capul pacientului, se ridică victima şi se aşează pe bord, fără ca aceasta să fie mişcată. Această variantă este recomandată a fi utilizată în special

79

Echipamente

şi

tehnici

de

utilizare

în

prim-aiutor

CAPITOLUL

VII 

la copii şi mai puţin la adulţi. Chiar în prezenţa a patru salvatori este greu să ridici şi să menţii un adult pe antebraţe. 3. Cea de-a treia variantă necesită de aseme nea minim um patru persoane. Unul aşezat la capul victimei, imobilizează coloana cervicală şi comandă mişcările. Ceilalţi se vor aşeza călare peste victimă şi-1 vor ridica din această poziţie. După ce este ridicat, o altă persoa nă va împing e targa sub pacient, printre picioarele celorlalţi salvatori. Din nou la comandă, victima este lăsată, aşezată pe bord.

  Aceasta metodă este folosită în special în situaţiile în care victima este găsită sub maşină sau obiecte greu de înlăturat. Un salvator imobilizează coloana cervicală, iar celălalt salvator aşează bordul în prelungirea victimei. Se aşează materialul folosit pentru extragerea victimei, iar la comanda celui aflat la cap,   încetul cu încetul, victima va fi extrasă şi aşezată pe bord. 80

Uiioamente şj_ tehnici de

1.2.3 

utilizare

în prim-aiutor

CAPITOLUL

VII 

Targa lopată

Elemente componente

Targa lopată telescopică şi pliabilă, construită din tuburi de aluminiu şi lame de aluminiu extrudat Set de 3 centuri nylon pentru fixarea pacientului pe targa Gentuţă pentru centuri Fig. 89 a - Targa lopată

Caracteristici:

• Lungime cuprinsă între 167 -201 cm • Lungime la pliere: 120 cm • Lăţime: 42,5 cm • înălţime:9 cm • Capacitate de încărcare: 170 kg • Greutate: 10 kg

Fig. 89 c - Targa lopată pliată

Fig. 89 c - Targa lopată pliată

Targa lopată este folosită pentru mobilizarea traumatizatului în condiţii de [iguranţă. Pentru a fixa un pacient pe targa lopată este necesară intervenţia a pinimum 3-5 salvatori. Iniţial se aşează targa lateral de victimă pentru a putea fi fixată la dimensiunea corespunzătoare. Se desface apoi targa în cele două pomponente, fiecare componentă va fi aşezată de o parte şi de alta a victimei. 81

Fie. 90 a

Un salvator fixează coloana cervicală şi comandă operaţiunea. Alţi minim doi salvatori se aşează lateral de victimă şi la comanda celui de la cap întorc pacientul în decubit lateral. O altă persoană va introduce prima jumătate a tărgii sub victimă, şi tot la comandă se aşează pacientul pe aceasta. La fel se va proceda şi pentru introducerea celeilalte jumătăţi a tărgii.

Fig. 90 c

Fig. 90 a, b, c, d - Tehnica fixării pacientului pe targa lopată

Fig. 90 d

Se închide targa la cele două capete şi pacientul poate fi transportat. Important la ridicare este faptul ca salvatorii să se aşeze un ifor m în juru l tărgii, forţele să fie uniform repartizate.

7.3. Salteaua vacuum

Dimensiuni: Lungime: 2170 mm Lăţime: 880 mm Greutate: 4,4 kg

Fig 9 1

82

.

S a l t ea v a c u u m

Echipamente si tehnici de utilizare în prim-aiutor

CAPITOLUL

Vil 

Caracteristici: • Salteaua vacuum este uşoară, se depozitează într-un spaţiu redus ca   volum şi este realizată din materiale de rezistenţă mare. • Salteaua este compusă din două părţi: o saltea interioară din PVC, care conţine microsferele din polistiren şi o folie exterioară, confecţonată din nylon. • Salteaua vacuum este prevăzută cu 6 mânere pentru transport şi este   bicoloră, faţa interioară este portocalie iar cea exterioară este gri-argintie.

Fig. 92 a

Fig. 92 b

Targa vacuum este poate cea mai optimă variantă de imobilizare ce se poate recomanda pentru transportul pacientului traumatizat, în special pe distanţe mari. Targa vacuum fiind de fapt o saltea din care se extrage aerul, ea poate fi modelată după forma corpului victimei. Acest lucru asigură o imobilizare suplimentară a coloanei cervicale, nepermiţându-i nici mişcarea de lateralitate, mişcare care era totuşi posibilă prin simpla folosire doar a gulerului cervical.

Fig. 97 c

Fig. 97 d

Fig. 92 a, b, c, d - Tehnica fixării saltelei vacuum

83

Echipamente

7.4

şj

tehnici

de

utilizare

în

prim-aiutor

CAPITOLUL

Vil 

Vesta extractoare

  Vesta extractoare sau KED (Kendrick Extrication Device) este instrumentul cel mai potrivit pentru extragerea pacientului şi imobilizarea coloanei vertebrale în situaţii de urgenţă.

Caracteristici:

• Vesta este rigidă pe verticală şi flexibilă pe orizontală, este construită din vinii dur pe 93 a exterior şi este prevăzută cu " 1 3 3 5 ( v e s t a e x t r a c t oa r e ) centuri de imobilizare. • Poate fi folosită şi la paciente gravide sau la copii. • Reali zeaz ă imobili zarea şi în caz ul fracturilor de şold sau a celor  pelviene. • Permite aplicarea monitoarelor/defibrilatoarelor şi nu limitează acţiunea pantalonilor antişoc.

Fig. 93 b - KED - vesta extractoare   Vesta extractoare este folosită în special pentru extragerea victimelor din autoturismele accidentate. După ce un salvator imobilizează coloana cervicală, un alt salvator aşează vesta între pacient şi scaun. Se fixează centurile (culoare la culoare) în juru l toracelui vi ctimei. Se trece apoi la fixarea suplimen tară a coloanei cervicale şi se aşează centurile de fixare a frunţii şi a bărbiei. Apoi se trece la fixarea centurilor sub coapsa victimei. Mânerele aşezate în partea laterală a vestei ajută la extragerea verticală. 84

lEchipamente

şj_

tehnici

de

utilizare

în,

prim-aiutor

Fig. 94 a - Utilizarea KED-ului la pacientul traumatizat

CAPITOLUL

VII 

Fig. 94 b

7.5. Materiale folosite pentru imobilizarea membrelor   Atelele folosite pentru imobilizarea membrelor sunt: 1. Atelele vacu um 2. Atelele gomflabile 3. Aelele tip Kramer 

7.5.1 Atelele vacuum Sunt folosite pentru imobilizarea oricărui tip de fractură, dar sunt singurele recomandate pentru imobizarea fracturilor deschise.

Fig. 95 a - Set aţele vacuum Setul include o atelă pentru braţ (care poate fi folosită şi pentru imobilizarea uneia din membrele inferioare ale unui copil sau a gambei unui adult), o atelă pentru membrul inferior (cu ajutorul căreia se poate imobiliza întregul corp al unui nou-născut sau copil mic), o atelă pentru gleznă, o pompă vacuum şi o geantă portocalie din PVC. 85

Echipamente

şi

tehnici

de

utilizare

în

prim-ajutor

K 

CAPITOLUL

VII 

1. Atela pentru membrul inferior  2. Atela pentru gleznă 3. Atela pentru braţ

Fie. 96 - Set aţele vacuum

1. Suport pentru picior  2. Stuţul pompei la care se fixează pentru a scoate aerul 3. Mânerul pompei 4. Corpul pompei 5. Stuţul pompei folosit pentru a introduce aer  6. Stuţul de legătură cu atela

Fig. 97- Atelă pentru membru inferior, pompă vacuum

Dimensiunile atelelor sunt conform schemei de mai jos: 34 cm s

60c rns

67 cms.

67 cms

Fig. 98 - Schema dimensiunilor atelelor vacuum

86

^Echipamente şi tehnici de utilizare în prim-ajutar

CAPITOLUL

VII 

7.5.2 Atelele gon flabi le

Fig. 99 a

Fig. 99 a, b - Set aţele gonflabile. 1. Atela pentru picior  2. Atela pentru gleznă 3. Atela pentru braţ 4. Atela pentru laba piciorului

Fig. 99 b

Sunt de diferite dimensiuni şi sunt recomandate pentru imobilizarea oricărui tip de fractură, cu excepţia celor deschise. Se folosesc cu precădere la imobilizarea fracturilor complicate cu plăgi  hemoragice. In aceste situaţii atela   îndeplineşte şi funcţia de hemostază.

Fig. 100 a

Fig. 100 a, b - Metoda aplicării atelei gonflabile  în cazul unei fracturi de membru superior 

Fig. 100 b

7.5.3 Atela tip Kramer 

Este mai puţin folosit azi datorită numeroaselor inconveniente. Sunt confecţionate din sârmă împletită, motiv pentru care la executarea radiografiilor  trebuie înlăturată, ceea ce duce la o mobilizare suplimentară a membrului fracturat, provoc nd durere victimei. 87

Echipamente

şi

tehnici

de

utilizare

în

CAPITOLUL

prim-aiutor

VII 

7.6. Echipamentul folosit în cazul pacientului aflat în şoc hipovolemic Pantalonii antişoc Numiţi şi MAST (Military AntiShock Trousers). Pantalonii pentru politraumatizaţi sunt destinaţi aplicării rapide şi facile de către urgentişti în scopul intervenţiei de urgenţă la pacientul aflat în şoc hipovolemic. Pantalonii permit ajustarea la diferite dimensiuni de adult, de la 135 cm la 195 cm, cu ajutorul benzilor cu scai tip   Velcro care sunt aplicate pe picioare şi în zona abdominală. •Material: ţesătură de nylon rezistentă, impermeabilă, culoare  bleumarin. • Dimensiuni geantă: 53 x 33 x 14 cm • Greutate: 4,9 kg

Fig. 101 a - Pantaloni antişoc

Caracteristici: • Camerele de presiune se pot înlocui uşor  • Benzile Velcro sunt de culori diferite, putându-se astfel realiza codarea pe culori a manevrelor  • 3 manometre pentru controlul presiunii • geantă de transport cu protecţie împotriva obiectelor ascuţite • uşor de curăţat şi întreţinut • valvă-bilă pe ntru umflare/dezumflare • supapă pentru eliberarea presiunii

Pantalonii antişoc sunt dispozitive fabricate din polivinil, capabile si menţină în interior o presiune pozitivă de aer până la 104 mmHg, şi se foloseşte pentru tratamentul de urgenţă al stărilor de şoc. Are o componentă abdominală şi o componentă pentru membre. 88

Echipamente şi tehnici de utilizare în prim-aiutor

CAPITOLUL

VII 

Componente

Fig. 103 - Supapă

Montarea pantalonilor antişoc nu trebuie să ne răpească mai mult de 60 secunde. Se foloseşte în cazul leziunilor subdiafragmatice. Iniţial se fixează în   jurul abdomenului, sub rebordul costal, apoi se fixează pe membrele inferioare. Fiecare componentă poate fi umflată/dezumflată separat. In funcţie de starea pacientului se hotăreşte presiunea la care vor fi umflate compartimentele. Umflarea începe întotdeauna cu compartimentele membrelor inferioare. Montarea se face sub monitorizarea continuă a funcţiilor vitale. Scoaterea pantalonilor se realizează în condiţii de sală de operaţie şi din nou sub monitorizare continuă. Dezumflarea pantalonilor va fi demarată cu compartimentul abdominal. Se face în mod gradat, dacă tensiunea arterială scade cu mai mult de 5 mmHg se opreşte operaţia de dezumflare. Se determină etiologia scăderii tensiunii, se corectează scăderea şi se reia operaţia de dezumflare după ce tensiunea arterială a fost adusă la valoarea din momentul demarării dezumflării.

89

Echipamente şi tehnici de utilizare ţn prim-aiutor

CAPITOLUL

VII 

Indicaţiile privind montarea pantalonilor: • Şocul hipovolemic • Fracturi pelviene • Hemoragie intraabdominală • Pierderi masive de sânge • Fracturi ale femurului Condiţiile care duc la decizia de a folosi pantalonii antişoc sunt oarecum   variabile, dar în mod general se foloseşte când tensiunea arterială sistolică este sub 90 mmHg, pacientul este tahicardie, sunt evidente semnele unei pierderi masive de sânge sau existenţei hipovolemiei, stabilizarea unei fracturi de femur sau pelviene, hemoragie intraabdominală. Contraindicaţiile privind montarea pantalonilor: • Leziuni traumatice la nivel toracic • Edem pulmonar  • Ruptura de diafragm • Corp străin inraabdominal (contraindicaţie relativă, pot fi folosite compar timentele membrelor inferioare)

90

Echipamente

8 I I I I

şj_

tehnici

de

utilizare

CAPITOLUL

în. prim-aiutor

VIII 

MATERIALE FOLOSITE PENTRU DEPOZITAREA Şl TRANSPORTUL ECHIPAMENTELOR Şl CONSUMABILELOR

Valize de transport Pot fi confecţionate din diferite materiale: aluminiu, plastic, material textil (sub formă de rucsac) şi se găsesc sub diferite dimensiuni şi modele. Important la o valiză se rezumă la faptul de fi uşor manevrabilă, să fie rezistentă şi să conţină toate materialele necesare acordării unei îngrijiri adecvate.

Fig. 104 a

Fig. 104 a, b - Valize din aluminiu pentru transport materiale

 V  Fig. 105 a

1

Fig. 104 a, b - Valize din plastic pentru transport material e

L-

Fig. 104 b

Fig. 105 b

Echipamente si tehnici de

Fig. 106 a

utilizare In priiu-aiuior

Fig. 106 a, b - Valize din material textil - tip ruxac pentru transport materiale

Fig- 106 b

Trusele medicale vor fi adaptate complexităţii măsurilor de prim ajutor, asistenţă medicală avansată, calificării celui care intervine, numărului de victime care necesită îngrijiri. Trusa medicală trebuie să conţină în mod obligatoriu următoarele materiale: • Tensiometru şi stetoscop • Soluţii perfuzabile (ser fiziologic) • Seringi de diferite dimensiuni • Foarfece de haine • Feşi de diferite dimensiuni • Comprese sterile • Tampoane • Folie termoizolantă din aluminiu Compartimentul rezervat căilor aeriene trebuie să conţină: • Balon de ventilaţie adulţi şi copii • Măşti de ventilaţie de diferite dimensiuni • Mască oxigen de diferite dimensiuni • Deschizător de gură • Piesă intermediară • Mască laringiană • Combi tube • Easy tube • Pipe Guedel de diferite dimensiuni • Sonde de aspiraţie: rigide şi flexibile

92

Bibliografie

I, I.

I.

m,

:

Stewart Charles E. "Advanced Airway Management" Pearson Education, New Jersey, 2002 doCarmo Pamela B. "Basic EMT Skills and Equipment: Techniques and Pitfalls" Mosby Co., St. Louis, 1998 Jones A. Shirley, Weigel Al, White Roger D. "Advanced Emergency Care for Paramedic Practice" J.B. Lippincott Co., Philadelphia, 1992 "Guidelines 2000 for Cardiopulmonary Resuscitation and Emergency Cardiovascular Care" International Consensus on Science American Heart Association, Dallas, Supplement to Circulation Voi. 102, no. 8, August 22, 2000

Responsabil carte: Valentin UBAN Tehnoredactare: Georgeta AXINTE Coperta: Georgeta AXINTE, Vass HAJNAL 

Copyright: S.M.U.C.R  Tipărit la:

Tipografia Ministerului Administraţiei şi Internelor  Bucureşti - 2005