Problema copiilor autişti în secolul XXI I Noţiuni teoretice Generalităţi
Autismul este o tulburare a creierului care interferă adesea cu abilitatea de a comunica şi de a relaţiona cu cei din jur. Autismul este o boală caracterizată prin afectarea dezvoltării creierului, a abilităţilor mentale, emoţionale şi comunicaţionale ale unei persoane. Cauzele autismului nu sunt cunoscute. Ele pot fi de natură genetică, iar unele cazuri de autism au fost asociate traumelor, bolilor sau anomaliilor structurale dinainte sau din timpul naşterii, incluzand mama bolnavă: (în timpul sarcini de rubeolă sau rujeolă (pojar), fenilcetonuria netratată (o incapacitate a corpului de a controla anumit anumitee substa substanţe nţe chimic chimicee numite numite fenilc fenilceto etone), ne), lipsa lipsa oxigenu oxigenului lui în tim timpul pul naşter naşterii, ii, encefalita encefalita sau alte infecţii infecţii grave care afectează creierul la sugar). Semnele Semnele autismului autismului se dezvoltă aproape îndotdeauna înaintea împlinirii vârstei de 3 ani, deşi această afecţiune este uneori diagnosticată abia mai târziu. În mod tipic, părinţii devin îngrijoraţi atunci când observă că fiul/fiica lor nu începe să vorbească, nu răspunde sau nu interacţionează ca şi ceilalţi copii de aceeaşi vârstă. De regulă, copiii cu autism nu au o dezvoltare dezvoltare normală a vorbirii şi pot să "pară" surzi, deşi testele de audiometrie sunt normale. Autismul afectează modul în care copilul percepe şi procesează informaţia senzorială. Severitatea autismului variază. O persoană care suferă de autism poate avea numeroase simptome. Manifestarea bolii însă poate diferi în intensitate, de la simptome uşoare la forme mai grave care pot afecta întreaga existenţă a individului. Unele persoane pot avea simptome pe care altele nu le au, iar unele din ele pot avea, la acelaşi individ, intensităţi diferite. Unii au nevoie de un însoţitor în aproa aproape pe toat toatee domen domenii iile le vieţ vieţii ii lor lor coti cotidi diene ene,, în timp timp ce alţi alţiii pot pot fi capa capabi bili li să funcţioneze la un nivel foarte ridicat şi pot chiar să meargă la o şcoală normală.
Simptomele pot include1: •
Dificultate în comunicare - limbajul vorbit se dezvoltă de obicei greu sau deloc, cuvintele fiind adesea folosite necorespunzător. E posibil ca bolnavul să folosească mai mult gesturi decât cuvinte (sau alte moduri de comunicare nonverbală). Există tendinţa bolnavului de a repeta cuvinte şi fraze (unii pot repeta fără greşeală ştirile auzite la televizor) şi imposibilitatea de a-şi concentra atenţia şi de a fi coerent;
•
Nesociabilitate - o persoană care suferă de autism nu e de obicei prea interesată în a avea relaţii cu alţii. Se poate ca ea să nu răspundă cu plăcere altora şi să nu îşi privească în ochi interlocutorul. Un bolnav de autism petrece mult timp singur şi nu depune prea mult efort în a-şi face prieteni (unii bolnavi se izolează refuzând să schimbe mediul în care trăiesc);
•
Simţuri diminuate sau prea dezvoltate - unii bolnavi de autism abia dacă răspund la impulsurile celor cinci simţuri (se poate ca un copil autist să nu plangă dacă se loveşte). Alţii pot avea simţuri foarte dezvoltate (un individ cu autism poate auzi un zgomot după care să-şi acopere urechile pentru mult timp). E posibil ca un copil cu autism să nu fie interesat în a intra în joc cu alţii (evită copii şi chiar animalele) sau să nu fie capabil să intre într-un joc bazat pe imaginaţie;
•
Excese în comportament - persoana care suferă de autism poate avea reacţii exagerate sau poate fi extrem de pasivă, putând trece de la o extremă la alta. Unele persoane pot arăta un interes obsesiv pentru un lucru (un obiect sclipitor sau care se roteşte) sau o activitate (răsfoitul unei cărţi sau reviste). Unii bolnavi fac mişcări repetate ale corpului, cum ar fi bătăile din palme, balansarea corpului înainte şi înapoi, a capului (stereotipii). Pot fi agresivi cu ei înşişi şi / sau cu alţii. Un bolnav de autism poate avea crize şi depresii. Simptomele autismului pot dura pe tot parcursul vieţii, însă, deseori, pot fi
ameliorate
prin
intervenţii
corespunzătoare
şi
prin
tratament
adecvat.
O persoană care are simptome de autism trebuie examinată de o echipă de specialişti care trebuie să includă un medic psihiatru, un psiholog, un neurolog, un logoped şi un consultant în probleme de educaţie. Sunt necesare şi alte analize cum ar fi: analiza 1
www.autism.ro
2
sângelui, scanare TC a creierului, scanare RMN a creierului, electroencefalograma. Tratamentul autismului se bazează în primul rând pe educaţie. Acesta trebuie adaptat fiecărei persoane în parte, în funcţie de simptome şi nevoi, deoarece fiecare autist prezintă particularităţi proprii. Tratamentul poate include1: •
Terapie comportamentală - pentru a ajuta bolnavul să se adapteze condiţiilor sale de viaţă (să se imbrace singur, să mănance singur, să folosească toaleta);
•
Programe de integrare - care să ajute bolnavul să se adapteze lumii inconjurătoare pe cât posibil (socializarea);
•
Asigurarea unui mediu organizat de viaţă - este foarte important să urmeze o rutină a activităţilor zilnice;
•
Terapie audio-vizuală - pentru a-i ajuta în comunicare (pentru bolnavii de autism la care comunicarea verbală este absentă se vor căuta metode alternative de comunicare, cum ar fi comunicarea non-verbală: gesturi, imagini, etc);
•
Controlarea regimului alimentar (unii dintre ei mănâncă foarte multă pâine);
•
Medicamente - recomandate de medicul psihiatru;
•
Terapie fizică - pentru a-i ajuta în a-şi controla stereotipiile. Le place foarte mult apa şi unii înoată foarte bine;
•
Terapia limbajului - logopedie. Tratamentul mai poate să includă educarea bolnavului în a se descurca în situaţii
noi (să ceară ajutor, îndrumare, etc.). O persoană care suferă de autism are nevoie de îndrumare în obţinerea unei slujbe şi în ceea ce priveşte modul de a se acomoda cu rutina muncii zilnice. Familiile şi prietenii bolnavilor de autism au, de asemenea, nevoie de sprijin. Cu cât sunt încurajaţi mai mult, cu atât se obişnuiesc mai bine să trăiască alături de un bolnav de autism. O persoană care suferă de o formă mai gravă de autism trebuie să se aştepte la simptome noi sau la o înrăutăţire a celor deja existente, având nevoie de program permanent de terapie. Autismul trebuie ţinut sub observaţie permanentă, iar tratamentul trebuie mereu îmbunătăţit. O persoană care suferă de o formă mai puţin gravă de autism poate
să-şi
îmbunătăţească
starea
odată
cu
înaintarea
în
vârstă.
Un bolnav de autism depinde de un asistent personal care să-i controleze comportamentul 1
www.sfatulmedicului.ro
3
şi să-l ajute în activităţile zilnice. Deoarece cauzele autismului nu sunt cunoscute, această boală nu poate fi prevenită. Doar diagnosticarea şi tratamentul precoce pot diminua efectele autismului, care însă nu se poate vindeca. Această boală are o frecvenţă mai mare la băieţi decât la fete. Aproape 5 persoane din 10.000 suferă de autism, indiferent de mediul social. Deşi această afecţiune durează toată viaţa şi determină diferite grade de izolare socială, tratamentul poate aduce o ameliorare semnificativă în viaţa persoanelor cu autism. Diagnosticarea din timp şi tratamentul adecvat au dus la creşterea numărului de persoane cu autism care sunt capabile să trăiască independent atunci când ajung la vârsta adultă. Studii ale specialiştilor
Unele studii indică faptul că autismul poate fi influenţat genetic. Şansele sunt mai mari ca 2 gemeni monozigoţi sau identici să aibă autism, spre deosebire de 2 gemeni dizigoţi sau fraterni. Multe cercetări au fost concentrate pe descoperirea genei care cauzează autismul, în timp ce altele au asociat boala cu un sistem imunitar slăbit sau compromis. Alte studii au arătat faptul că depresia şi dislexia sunt frecvente într-o familie unde autismul este prezent. O parte din doctori cred că toxinele şi poluarea din mediu pot cauza autismul. În micul oraş of Leomenster din Massachusetts, unde se află o fabrică de ochelari de soare, se află mulţi oameni afectaţi de această boală. Majoritatea bolnavilor locuiesc în case care au fost în bătaia fumului provenit de la fabrică. La indivizii cu autism au fost descoperite 2 tipuri de anormalităţi: disfuncţii în structura neuronală a creierului şi în ceea ce priveşte biochimia creierului. Multe familii au încercat ani de-a rândul tot felul de tratamente pentru a reduce simptomele bolii. Unele medicamentele sunt folosite pentru îmbunătăţirea stării generale a pacientului, dar nici un medicament primar nu s-a dovedit eficient pentru tratarea bolii. Până acum, suplimentele ce conţin vitamina B6 şi magneziu au primit cele mai multe laude. Combinaţia îmbunătăţeşte starea generală de sănătate şi atenţia copiilor în aproximativ 45% din cazuri1. Oamenii de ştiinţă au mai descoperit, la oamenii afectaţi de autism, cantităţi excesive dintr-un anumit tip de drojdie numită candida albicans în tractul 1
www.copilul.ro
4
intestinal. Celulele care regulează această substanţă au fost distruse, conform studiilor, de antibiotice administrate copiilor pentru a se lupta cu infecţia urechii medii. După ce iau antibiotice, cantitatea de drojdie creşte cu rapiditate, eliberând toxine în sânge, fapt care ar putea afecta funcţionarea normală a creierului. Regimul alimentar joacă, de asemenea, un rol important în viaţa copiilor ce suferă de autism. Niveluri crescute de peptide au fost descoperite în urina indivizilor autistici, datorită incapacităţii corpului lor de a descompune proteine precum glutenul, găsit în grâu sau ovaz, şi caseina, din laptele uman şi de vacă. Părinţii care au înlăturat aceste alimente din regimul copiilor au observat îmbunătăţiri considerabile în ceea ce priveşte starea acestora. În 1943 doctorul Leo Kanner a descris pentru prima dată11 copii care s-au prezentat la clinica sa cu o combinaţie de grave deficite de vorbire marcate de anormalităţi în interacţiunea socială şi o înclinaţie spre comportamente stereotipe, repetitive şi ritualistice. Aceşti 11 copii au fost primii copii diagnosticaţi cu autism infantil. Deşi denumirea iniţială a evidenţiat ca autismul infantil e observat în copilarie şi documentele descriu comportamentul autist la copii, acum este clar ca autismul e văzut ca o boală pe tot parcursul vieţii a carei tip şi severitate se modifică în timp odată cu dezvoltarea individului. La 50 de ani după ce Dr. Leo Kanner, psihiatru la Universitatea Johns Hopkins, a scris prima lucrare folosind termenul de autism pentru un grup de copii cu probleme sociale, de comportament şi de comunicare severe, putem începe să înţelegem şi să tratăm aceşti copii. Deşi afecţiunea nu poate fi vindecată, părinţii şi doctorii trebuie să lucreze împreună pentru a trata şi a reintroduce aceşti copii în societate. La nivel structural a fost sugerat că creierul persoanelor cu autism este mai mare şi că există anomalii la nivelul cortexului; că ar exista anomalii structurale şi celulare în hipocâmp, amigdală şi cerebel. La nivel funcţional s-au arătat anomalii ale EEG, însă fără să fi fost descoperit un tipar al acestora specific pentru autism sau o mai slabă coordonare între diferite regiuni ale creierului; La nivel chimic (din analiza sângelui şi a urinei, întrucît nu se poate studia creierul în mod nemijlocit) s-au emis ipoteze privind disfuncţionalităţi la nivelul neurotransmiţătorilor; nivel ridicat de opoizi, peptide şi de serotonină, nici una dintre aceste supoziţii nefiind pe deplin validată.
5
Pe de altă parte, factori genetici trebuie luaţi în consideraţie în cele mai multe cazuri de autism. Studiile de pionierat ale lui Bernard Rimland (1964), având ca subiecţi gemeni cu autism, au sugerat influenţe ale factorului genetic în apariţia autismului, lucru confirmat prin studii ulterioare. S-a demonstrat, de exemplu, că gradul de concordanţă în autism este mult mai mare în cazul gemenilor monozigotici decât al celor dizigotici (91% după studii din 1989 ale lui Steffenburg şi altii, 69% după Bailey-1995) sau că între 2-5% dintre copiii cu autism au un frate sau o soră cu autism. După Bolton şi altii (1994) care au studiat 153 fraţi ai 99 de copii cu autism, 2,9% dintre aceştia aveau autism, iar 2,9% autism atipic; după Szatmari (1993) 5,3% dintre fraţii copiilor cu autism au tulburări pevazive de dezvoltare. După Fombonne riscul ca un frate/soră al/a unui copil cu autism să aibă o tulburare din spectrul autismului este de 5-8%. Există şi o rată mai crescută de apariţie a altor tulburări la fraţii copiilor cu autism, în mod special tulburări de limbaj ( Bolton şi Rutter , 1990; Bolton,1994) sau incapacităţi sociale (Macdonald s.a, 1989). Există şi alţi factori, negenetici, implicaţi în apariţia autismului. Interacţiunea dintre potenţialul genetic şi mediul biologic la nivelul pre- şi perinatal trebuie luate în consideraţie. 10-15% dintre cazurile de autism pot fi asociate cu anumite anomalii cromozomiale şi boli genetice (X fragil, scleroza tuberoasã, neurofibromatoza, fenilcetonuria), infecţii pre- sau perinatale (rubeola, tusea convulsivă), intoxicaţii timpurii, tulburări metabolice. Aşadar, cauzele biologice, organice sunt responsabile de apariţia autismului şi nicidecum părinţii. Aceştia nu sunt responsabili de apariţia tulburării, aşa cum a afirmat Bettleheim , şi nici un mediu familial nefericit, sau stresul mamei în timpul sarcinii, sau o
traumă emoţională a mamei sau a copilului sau vreun alt factor psihologic. Teoria “mamei refrigerator” a lui Bettleheim (1956, 1967) precum că autismul este consecinţa lipsei de afecţiune a părinţilor, în special a mamelor, faţă de copilul lor s-a dovedit a fi total eronată şi ale cărei consecinţe părinţii, mai ales cei francezi, le resimt şi acum.
6
II Studiu de caz Date de identitate Numele şi prenumele: Teo N. Vârsta: 5 ani şi 5 luni Sex: feminin
Definirea problemei Gradul de manifestare al subiectului în activitatea cotidiană: Antonia este veşnic agitată, în timpul activităţilor desfăşurate, la fundaţia pentru copii autişti la care merge (se ridică în picioare atunci când nu-i convine ceva, deranjează copiii în timpul lucrului, nu termină nici o lucrare începută). Vorbeşte neântrebată mai tot timpul (dar fără a fi înţeleasă, limbajul ei fiind neinteligibil şi sărac), manifestă nerăbdare întrerupându-şi colegii sau terapeutul. La toate acţiunile desfăşurate de ea tipă, chiar dacă apoi lucrează.
Date familiale: Numele şi prenumele părinţilor tata Cornel mama Camelia Ocupaţia părinţilor tata şofer mama
casnică
Bugetul familiei: mediu Structura familiei : o familie care se ocupă de copii Componenţa familiei: un frate mai mic Relaţii familiale: bune, dar parinţii sunt uneori depresivi din cauza bolii copilei Date despre starea sănătăţii normală Naştere : fără probleme deosebite Sarcina : bună Dezvoltare fizică : 7
Date privind dezvoltarea personalităţii Percepţie : lacunară Atenţie : instabilă, se concentrează greu în activitate Memorie: predominant mecanică şi de scurtă durată; viteza de memorare variată, în funcţie de tipul textului învăţat (memorează uşor melodiile şi versurile cântecelor, dar nu le poate reda corect din cauza limbajului); întipărirea slabă, durata păstrării scurtă. Gândirea : concret- intuitivă, nu face abstractizări. Limbaj şi comunicare : Volum vocabular: sărac, concret- situativ Tip de comunicare: neinteligibilă, mimico-gesticulară, înţelege informaţia verbală în ritm lent după multe repetări Imaginaţie: săracă, îndreptată spre lumea desenelor animate pentru că urmăreşte aceste programe la televizor
Afectivitate: emotivitate- instabil, imatura emoţional; reacţii emotive cu caracter exploziv (ţipete, plâns, aruncarea jucăriilor) Psihomotricitate: coordonare motrică generală - relativ bună Rezistenţă la dificultăţi: oboseşte uşor, se plictiseşte repede Trăsături de caracter în devenire: neâncredere în sine, timiditate, nehotărâre, nesiguranţă, egoism Aptitudini: aptitudini pentru activităţile practice, educaţie muzicală Stilul de învăţare: Greoi, datorită faptului că nu se poae cotncentra mult timp şi se plictiseşte repede. Preferă activităţile practice şi educaţia muzicală (imita cu uşurinţă mişcările sugerate de textul jocurilor muzicale sau cântă cântece învăţate, dar fără a fi prea bine înţeleasă). Este dezinteresată de celelalte activităţi din fundaţie, are un stil de muncă încet, se plictiseşte uşor, nu rezistă la efort intelectual susţinut şi nici la efort fizic. Stil de muncă : sub supravegherea terapeutului.
Nevoi specifice : În cadrul familiei: 8
Continuarea programelor fundaţiei, măcar o dată pe zi, în afara lucrului la fundaţie.
În cadrul fundaţiei: - dezvoltarea în continuare a aptitudinilor pentru activităţile practice sau muzicale - mobilizarea atenţiei şi a voinţei pentru a termina activitatea începută - antrenarea în orice tip de activitate din fundaţie.
Obiective: - conştientizarea de către părinţi a responsabilităţilor care le revin în educarea copilului; - dezvoltarea încrederii în forţele proprii; - realizarea unui program adecvat posibilităţilor ei, fără solicitări sau eforturi în salt, cu sarcini precise şi bine definite; - favorizarea integrării în grădiniţă; -orientarea către şedinţe de psihoterapie şi logopedie.
Plan de acţiune: - vizite la domiciliul copilului; - participarea părinţilor la activităţile din fundaţie cu scopul de a observa copilul în mediul educaţional; - consilierea părinţilor în urma observării comportamentului copilului; -integrarea fetiţei într-un colectiv de la o grădiniţă, în vederea formării unor deprinderi specifice lucrului în colectiv, respectării unor reguli de grup şi îmbunatăţirii limbajului; -urmarea sedinţelor logopedice; - aprecieri din partea educatoarei în cadrul colectivului atunci când realizează anumite sarcini simple; - acordarea de roluri în jocurile şi activităţile alese prin care să capete încredere în forţele proprii, precum şi încrederea colegilor.
9
III Metodologia cercetării O cunosc pe fetiţă de la o cunoştinţă care a lucrat la fundaţia pentru copii cu autism ca instructor pentru copii cu dizabilităţi şi care apoi a o obţinut o slujba de educatoare la o gradiniţă cu program prelungit. Astfel am avut ocazia să o observ atât la fundaţie, cât şi la gradiniţă, mai târziu.
Metode
utilizate pentru studiu: munca de teren, observaţia, chestionarul,
ancheta, experimentul. Munca de teren: prezintă avantajul că oferă cercetătorului flexibilitatea de a modifica strategii şi de a urma noi indicii. Observaţia: constă în cunoaşterea, examinarea unui obiect sau proces şi consemnarea celor urmărite. Observaţia presupune perceperea sistematică a atitudinilor, comportamentelor şi interacţiunilor actorilor sociali, în momentul manifestării lor, conform unui plan dinainte elaborat şi cu aportul unor tehnici specifice de înregistraere. Chestionarul: reprezintă un set de întrebări, prezentate, în scris, subiecţilor, care se referă la opiniile, părerile, sentimentele, preferinţele şi comportamentele lor în circumstanţe precise. Ancheta: se referă la culegerea de date sau informaţii despre entităţile sociale (indivizi, grupuri, organizaţii, zone socio-geografice, unităţi culturale şi chiar societăţi) cuprinse în eşantion în scopul identificării de distribuţii statistice şi interrelaţii între indicatorii sau variabilele care corespund unui model teoretic şi pentru extrpolarea concluziilor de la nivelul eşantionului la cel al populaţiei de referinţă Experimentul: constă în producerea deliberată a unui fenomen şi în analiza manifestărilor, direcţiei şi intensităţii acestei produceri în condiţii de controlare şi manipulare directă a factorilor generativi.
Instrumente de investigare chestionare.
Ipoteze: 10
folosite: fişa de observaţie,
Dacă Antonia
ar fi integrata într-un colectiv la o gradiniţă cu copii
fără probleme, atunci s-ar înregistra un progres în ceea ce priveşte socializarea, achiziţionarea unor deprinderi de interacţiune în grup şi limbajul. Cu cât ar sta mai mult într-un colectiv sănătos, cu atât integrarea va fi
mai uşoară. Dacă va
începe sedinţele de logopedie, atunci limbajul ei ar deveni
mai inteligibil, iar ea se va putea exprima mai uşor, ceea ce i-ar înlătura şi frustrarea datorată faptului ca nu este înţeleasă (decât de puţine persone - părinţii).
IV Eseu 11
E greu să fii înconjurat de tot ce e frumos, de oameni care te iubesc, de copii care vor să se joace cu tine şi să nu poţi să-i înţelegi, să nu poţi să le explici cum eşti tu şi de ce nu le semeni decât fizic. E greu să fii altfel, fără voia ta; într-un cuvânt nu e uşor să ai elemente de autism. O mare dificultate întâmpină şi părinţii copiilor aflaţi în această situaţie, pentru că, pe de o parte, boala necesită multă îngrijire şi e dureros, iar pe de alta parte, societatea nu vede cu ochi prea buni aceste persoane. Am putea spune ca doar copiii nu ştiu, nu cunosc manifestările şi nu pot respinge un copil autist, dar ne înşelăm: ei văd uşor diferenţele, comportamentele acestora, ţipetele necorespunzătoare sau refuzurile repetate şi…râd. Şi nu o fac pentru că vor, ci pentru că nu-şi dau seama, dar….doare chiar şi venind de la nişte copii. E drept că astăzi există anumite asociaţii care asigură suport copiilor cu autism şi familiilor acestora. Părinţii trebuie să întrebe medicul psihiatru sau să contacteze asociaţiile care se ocupă de copiii cu autism pentru a învaţa tratamentul autismului şi pentru a învaţa cum să se descurce cu manifestările copilului. S-a arătat ca acest tip de antrenament reduce stresul membrilor familiei şi îmbunătăţeste funcţionarea copilului. Înţelegerea afecţiunii şi cunoaşterea ei, a expectaţiilor posibile, este o parte importantă în ajutarea copilului să devină independent. Învăţând despre autism, părinţii pot fi, de asemenea, pregătiţi pentru momentul în care copilul lor ajunge la maturitate. Comunicarea strânsă cu alte persoane implicate în educarea şi în îngrijirea copilului este de un mare ajutor pentru membrii familiei. Cel mai bun tratament pentru copiii cu autism este o abordare în echipă şi aplicarea unui program bine structurat, în mod constant. Este important ca părinţii să aibă grija şi de ei înşişi. Părinţii sunt sfătuiţi să înveţe diverse modalităţi de a face faţă tuturor emoţiilor, temerilor şi îngrijorărilor care apar atunci când au în grijă un copil cu autism. Provocările de zi cu zi şi cele pe termen lung la care sunt supuşi cresc mult riscul părinţilor şi al celorlalţi copii din familie de a face depresie sau alte afecţiuni legate de stres. Modalitatea în care părinţii fac faţă acestor probleme îi influenţează pe ceilalţi membri din familie. Este bine ca părinţii să aibă un hobby, să viziteze alţi prieteni şi să înveţe modalităţi de relaxare. Să caute şi să accepte suport din partea altora. Pe lângă acestea, grupurile de terapie de suport pentru părinţi şi
12
pentru alte rude apropiate sunt adesea foarte utile; persoanele care participă la aceste grupuri pot beneficia adeseori de experienţa pe care alţii o împărtăşesc. Consider, însă, că este foarte greu şi, de asemenea, este un proces îndelungat, să poţi să te detaşezi de aceste griji permanente şi să te poţi relaxa, dar este foarte util, atât pentru cuplul în care trăieşte un copil autist sau cu o altă boală, cât şi pentru copilul în cauză. Aşa cum au arătat studiile, nu se poate fugi din faţa acestor tragedii şi, mai înspăimântător e faptul că nu există şanse de vindecare. Trebuie doar să speri că va fi o formă uşoară a bolii sau că ceea ce se face, prin tratament sau terapie, poate aduce îmbunătăţiri. Este tragic că asta se întâmplă într-o lume în care am putea, cu toţii, să ne bucurăm de razele de soare, de lumina stelelor, de jocul copiilor şi de zâmbetele lor care ne fac fericiţi.
13
Bibliografie:
•
Septimiu Chelcea, Metodologia cercetării sociologice, Editura Economică, Bucureşti, 2004
•
Carmen Furtună, Sociologie generală, Editura Fundaţia România de mâine, Bucureşti, 2006
•
Adrian Neculau, Psihologie socială, Editura Polirom, Iaşi, 1996
•
Emilian Bujor, Sociologie economică
•
Doina Elena Nedelcu, Repere sociologice
•
www.autism.ro
•
www.desprecopii.ro
•
www.copilul.ro
•
www.parinti.comunitate
•
www.sfatulmedicului.ro
14
