•
•
Abordarea geopolitică a spaţiilor şi frontierelor
Spaţiul geografic în geopolitică trebuie abordat în maniere diferite, corespunzător principalelor categorii de interese. Un spaţiu poate fi cercetat din multiple unghiuri de analiză şi privit ca:
•
- spaţiu politic, unde statele îşi afirmă suveranitatea sau îşi instituie controlul.
•
- spaţiu economic, unde statele se află în competiţie
•
- spaţiu spiritual, unde statele îşi pun amprenta.
•
- spaţiu strategic, care apare atunci când comportamentul devine agresiv şi se recurge la război.
•
•
Astfel, atunci când două sau mai multe state se află în competiţie pentru controlul politic, economic şi spiritual al unui spaţiu, acesta devine geopolitic. Spaţiul politic este alcătuit din două elemente. Primul este spaţiul de suveranitate care-i
marcat de frontiere şi reprezintă statul ca actor clasic al câmpului geopolitic. Al doilea element este spaţiul de control politic, care reprezintă un mod de manifestare a relaţiilor dintre actorii dominanţi şi dominaţi ai sistemului relaţiilor internaţionale. În perioada modernă şi contemporană spaţiul de control politic ia forma sferelor de influenţă. •
•
În rivalităţile de putere sunt angajaţi practic toţi actorii (statele). Toate statele îşi apără interesele naţionale – politice, economice şi de securitate, însă nu toate au capacitatea de a fi actori în înţelesul adevărat al cuvântului. Unele din ele devine câmp de confruntare dintre marile puteri. Secolul XX oferă numeroase exemple în acest sens. Germania şi URSS în urma pactului Ribentropp – Molotov, 23 august 1939, îşi împart sferele de influenţă pe continentul european, conform intereselor lor; URSS şi SUA în perioada războiului rece, faţă de ţările Pactului de la Varşovia şi faţă de statele din blocul NATO. Spaţiul economic reprezintă aria geografică, unde se dispută interesele de natură economică a actorilor câmpului geopolitic. Interesele vitale ale actorilor sunt uneori atât de legate de
controlul unor spaţii economice, care nu fac parte din spaţiul lor politic d e suveranitate, încât atunci când acestea nu pot fi controlate pe deplin, se declanşează crize şi conflicte majore. Ţinta intereselor economice ale unui actor reprezintă resursele de materii prime. Ţinând cont că resursele materiale care contribuie esen ţial la prosperitatea economică a tuturor statelor, sunt distribuite inegal pe glob şi se află pe cale de epuizare, asigurarea accesului la acestea, a fost şi este un obiectiv major. •
Controlul anumitor zone importante din punct de vedere al resurselor, a tensionat sau chiar a
deteriorat echilibrul sistemului de relaţii internaţionale. Din perspectivă strategică resursele sunt considerate şi ca instrument de ducere a războiului. Astfel, râul Eufrat poate fi folosit ca armă a Turciei împotriva Siriei şi Irakului în aprovizionarea acestora cu apă. •
Deci, competiţia pentru resurse este foarte actuală, deoarece de cantitatea de resurse depinde funcţionarea economiei unei ţări. Pentru a avea acces liber la resurse, marile puteri îşi delimitează zonele de interes şi influenţă, punând în mişcare, în caz de nevoie şi forţele lor militare.
•
Spaţiul spiritual în fenomenul geopolitic contemporan, poartă pecetea unei anumite civilizaţii.
Dacă în cazul spaţiului politic, frontiera poate fi definită ca o simplă linie ce desparte două
populaţii, atunci frontierele culturale sunt cu totul de altă natură. Ele nu pot fi trasate cu exactitate, deoarece liniile de separaţie între diferite spaţii de cultură şi civilizaţie sunt în continuă mişcare. Mişcarea centrelor de civilizaţie şi cultură de-a lungul istoriei umanităţii, este importantă pentru teoria geopolitică, deoarece marile culturi şi civilizaţii au ca vocaţie expansiunea. Statele, precum şi alţi actori ai fenomenului geopolitic contemporan, au tendinţa de a folosi pe lângă alte instrumente şi matricea culturală, drept vector pentru impunerea
propriilor structuri politice sau dominaţia economică într-un spaţiu. •
Abordând rolul vitalităţii popoarelor în istorie, s-a ajuns la concluzia că nu întotdeauna un actor puternic poate să-şi impună dominaţia asupra altui actor în toate cele trei planuri: politic, economic, spiritual şi cultural . De exemplu, Grecia cucerită politic de către romani i -a învins pe
aceştia spiritual, ceea ce Nicolae Iorga a definit drept ,,o cucerire a cuceritorilor de către cuceriţi”. Expansiunea culturală nu însoţeşte automat şi expansiunea politică. Exemple elocvente sunt: cultura franceză (sec. XVIII), cultura germană (sec. XIX), produsele culturale americane (sec. XX). •
Frontiera geopolitică.
•
Problema frontierelor este tot atât de veche pe cât este şi problema relaţiilor dintre diferite colectivităţi umane. Există distincţie între frontiere etno -politice şi frontiere geopolitice.
Primele separă statele, iar ultimele delimitează configuraţii de alianţe între puteri, implicit între puteri şi statele aliate acestora, mici şi mijlocii (Cf.: Tămaş, 1995, p.153). Frontiera geopolitică poate fi o linie mobilă în timp, care uneori nu corespunde graniţelor marcate prin piloni de frontieră, ci delimitează spaţii culturale, religioase sau mari spaţii formate din grupe de state legate între ele prin anumite obiective comune (Cf.: Tămaş, 1995, p.124). Europa a fost divizată
de o frontieră geopolitică cunoscută sub denumirea de Cortină de Fier. Din anul 1989 front iera geopolitică a Europei a fost deplasată spre est, spre graniţele fostei Uniuni Sovietice. Această deplasare a stimulat jocul intereselor geopolitice din zonă, generând noi tensiuni în ceea ce priveşte frontierele (Cf.: Tămaş, 1995, p.154). •
Din punct de vedere geopolitic, frontiera reprezintă o relaţie dintre cel puţin două state. Tot
ceea ce este legat de frontieră se poate include în categoria intereselor vitale ale unui stat, deoarece se referă nemijlocit la securitatea acestuia. •
•
Datorită fenomenului de globalizare nu numai spaţiul politic de suveranitate, dar şi frontiera este supusă unui amplu proces de presiune. După încheierea războiului rece transformările de ordin geopolitic din Europa Centrală şi de Est au dus la trasarea frontierelor, care au marcat identitatea noilor spaţii politice de suveranitate. Acest fapt a generat crize şi conflicte militate de proporţii care au pus în pericol la un moment dat, securitatea şi stabilitatea Europei. Dacă în vestul continentului european problema frontierei clasice evoluează în direcţia transparenţei sau chiar a dispariţiei, exemplul elocvent fiind spaţiul Schengen, în Estul şi Sud - Estul Europei frontiera dintre unele statele nou apărute a constituit o sursă de dispute, crize şi războaie, aşa cum s-a întâmplat în spaţiul iugoslav. Atunci când în diferite spaţii de suveranitate - prosperitatea, stabilitatea şi ordinea sunt dominante – frontiera poate fi deschisă circulaţiei persoanelor, bunurilor şi valorilor. Însă când echilibrul economic nu se realizează, iar stabilitatea devine foarte fragilă, fenomenul transparenţei sau dispariţiei frontierelor este doar iluzoriu. Raportând acest fenomen la continentul european, putem spune că spaţiul Schengen este tot mai puţin deschis persoanelor,
bunurilor şi valorilor, care aparţin statelor din Europa de Est şi Sud – Est, dar şi celor din alte zone mai puţin dezvoltate.
