Sistemul fiscal in Franta
Franta este o alta semnatara semnat ara a "bibliei Uniunii Europene", adica a tratat ului de la Roma si prin urmare una din tarile constitutive a Uniunii Europene. Aceasta tara este analizata in acest modul din perspectiva caracteristicilor semnificative ale sistemului sau fiscal si aspectelor majore ale reformelor fiscale franceze recente. Simona Scraboseti308 apreciaza ca: Franta este est e a doua tara europeana, dupa Germania, care prezinta o presiune fiscala totala foarte mare, conform modelului Rhine, caracterizata de un mixaj diferit de impozite directe si indirecte si contributii pentru finantarea unei asistente sociale de stat de tip Bismarckian extrem de generoasa." Inca de la o prima prire, studiind ativ presiunea fiscala din Franta fata de media europeana se observa ca procentul venituri fiscale/PIB este est e fara indoiala ridicat ativ cu media europeana. Cu o medie de 44,4% a indicatorului fiscalitatii globale, Franta este prima tara de dupa Belgia in ordinea poverilor fiscale inalte din Comunitatea: Europeana (ocupa asadar un fruntas loc cinci in acest clasament) (elul nr.l). Franta a incercat sa isi alinieze sarcina sa fiscala la media specifica Europei si a si reusit acest lucru in perioada anilor '70, dar in anii '80 si mai ales '90, diferentele au devenit insa ca timpul destul de pronuntate. in anul 1985, de exemplu, diferenta era de circa 5 procente (mai exact de 4,6%) din produsul intern brut, iar in anul 1995, de circa 3 procente, iar in anul 1999, presiunea fiscala franceza se situa peste media europeana cu circa 4 puncte procentuale. Aceeasi diferenta se mentine si in anul 2003 (Franta 45,7%, iar media EU25 - 40,6%), dar si in anul 2005 (Franta 44,3%, iar media EU25 39,2%). Desigur ca si Franta este o tara cu un nivel PIB/capita ridicat de 24.770 USD in anul 2003, asadar este o tara dezvoltata cu o fiscalitate ridicata. Politica fiscala franceza este caracterizata, la fel ca celelalte state comunitare, de reforme fiscale semnificative, care i-au silit caracteristicile fiscale de baza. Astfel, in perioada anilor '90, deficitul bugetar francez depasea limita de 3% silita prin tratatul de la Maastricht. in acest context, prioritatea politicii fiscale din Franta a fost determinata de dorinta respectarii legislatiei bugetare din EMU. Ca rezultat, guvernul francez a marit temporar presiunea fiscala asupra societatilor comerciale si asupra gospodariilor in perioada anilor 1997 si 1998. Efectul imediat a fost o reducere a deficitului bugetar de la 2,7% din PIB in anul 1997 la 1,6% din PIB in anul 1998. Doar in cursul anului 1999, politica fiscala franceza incepe s a-si propuna ca obiect complementar reducerea presiunii fiscale. Aceasta deoarece in anul 1999, acest indicator era de 45,7% incasari fiscala in PIB, prin urmare extrem de ridicat. Bugetele anilor 2000 si 2001 isi propun in acest sens si au reusi o scadere a poverii fiscale de circa 0,4% din PIB. Cu toate acestea, asa cum s-a aratat si in paragraful precedent, presiunea fiscala franceza este in continuare una destul de mare ativ cu media europeana. Urmeaza o scurta prezentare a impozitelor si taxelor specifice statului francez. Pentru inceput, se analizeaza impozitului pe venitul personal. Baza legala a acestui impozit se gaseste in cadrul articolelor 1-204 din Codul general de impozite (Code general des impots), beneficiar ul incasarilor din acest impozit este statul francez, iar platitori sunt desigur persoanele fizice, dar si societatile de persoane care nu au optat pentru plata impozitului specific societatilor, ci pentru plata acestui impozit de catre fiecare partener (asociat) al societ atii. Procedeul impunerii este caracterizat prin impunerea unitara a caminului fiscal si utilizarea mecanismului catului fiscal, in
scopul atenuarii efectelor progresitatii baremului de impozitare, in functie de persoanele din componenta caminului fiscal. Mecanismul catului fiscal utilizat in Franta este bazat pe utilizarea variantei catului familial. in acest fel, se iau in calcul obligatiile reprezentate de copii in cadrul global al politicii familiale promovate in Franta. Baza calcularii o reprezinta venitul net total, determinat in functie de formula aplicabila fiecarui tip de venit (incluzand si venitul din surse straine in cazurile in care platitorii de impozite sunt rezidenti in Franta), exceptand orice cheltuiala deductibila din punct de vedere legal (cum ar fi platile pentru intretinere, costurile de acomodare a unei persoane in varsta si totalul platilor insuficiente din anii anteriori). Cu alte cunte, venitul impozabil este un venit global, deoarece include totalitatea veniturilor nete apartinand urmatoarelor categorii: salarii, pensii, venit privat, rente agere, veniturile provenite din capitalul mobiliar, plusuri valorice, venituri funciare, veniturile provenite din profesiilor nesalarizate. Scutirile zeaza persoanele ale caror venit net nu depaseste minimul garantat de 5.994,55 a‚¬ sau valoarea fixa de .250 a‚¬: acest prag creste pana la 7.920 a‚¬ pentru persoanele peste 65 ani; dobanzile pentru imprumuturile bugetare; unele pensii, beneficiile si alocatiile, cat si castigurile de capital. Impozitul pe venitul personal este totusi, platibil din castiguri de capital realizate de persoanele fizice atunci cand isi transfera activele, drepturile si oligatiunile de o valoare considerabila, desi exista numeroase scutiri de la aceasta cerinta. Pentru a diminua sarcina fiscala a familiilor a fost introdusa, dupa cum s-a prezentat si in paragrafele precedente, utilizarea catului familial (prin Legea din 31 din decembrie 1945) pentru calcularea raspunderii fiscale: veniturile familiei sunt totalizate, dar venitul total este impartit intr-un numar de puncte, acordate pe bazele situati ei familiei platitorului de impozit. Rata progresiva este aplicata acestui venit rezultat, iar in final, acest impozit partial este multi plicat cu numarul de puncte pentru a determina impozitul recuperabil. Mai exista o reducere fiscala, referitoare la cheltuielile pentru copii, in valoare de 25 procente din suma platita in 2001 pana la 2.300 a‚¬ per copil. Deosebit de interesant este si faptul ca statul francez acorda reduceri fiscale diferentiate pe transe diferite (silite in sume fixe) in functie de trecerea copilului la un alt nivel de scolarizare. Beneficiul realizat de societatile franceze poate intra fie sub incidenta impozitului pe societate, fie sub incidenta impozitului pe venitul persoanelor fizice. Clasificarea societatilor comerciale franceze in functie de natura asocierii, care sta la baza formarii lor, prezinta importanta pentru intelegerea regimului fiscal aplicat firmelor din aceasta tara. Prin urmare, in Franta societatile de capital si cele asimilate acestora sunt incluse in sfera impozitului pe societate, fata de societatile de persoane si societatile cu un singur actionar, care pot opta pentru impozitul pe venitul persoanelor fizice, beneficiind de un drept de optiune irevocabil. Mentionez ca acest regim fiscal poarta denumirea de transparenta fiscala" si se aplica in Franta societatilor in nume colectiv, la cele in comandita simpla, pentru profiturile ce ren comanditatilor, precum si optional, societatilor cu raspundere limitata cu asociat unic-persoana fizica.Intrucat impozitul pe venitul persoana! a fost studiat anterior, ne retine atentia impozitarea societatilor franceze. Profiturile afacerilor realizate pe teritoriul francez reprezinta profitul impozabil (se observa ca se aplica regula teritorialitatii), iar calcularea acestuia se bazeaza pe diferenta dintre valoarea neta la sfarsitul anului financiar si valoarea acestuia la inceputul aceluiasi an financiar, la care se adauga platile
catre actionari, scazandu-se infuziile aditionale de capital. in practica, profitul unei societati comerciale este determinat pe baza conturilor sale anuale (este vorba de contul de rezultate), cu ajustari ale formei deducerilor statistice si cu completari pentru a respecta regulile fiscale specifice. Baza legala a acestui impozit direct se regaseste de asemenea in Codul general de impozitare francez in cadrul articolului 205, beneficiarul incasarilor fiscale din acest tip de impozit fiind statul francez. Legislatia franceza prevede insa o seama de scutiri fiscale care precizeaza organismele scutite de la plata, in anumite conditii acestea incluzand regiuni, judete, municipalitati, asociatiile fermierilor si cooperativele, asociatiile familiale, societatile de investitii si societatile care zeaza determinarea disponibilitatii bunurilor pentru membrii lor. Rata standard este de o treime, dar exista si o rata redusa, de 19 procente care se aplica castigurilor de capital pe termen lung, cu exceptia unor anumite castiguri de capital de natura financiara, precum si o rata de 24 procente sau 10 procente se aplica venitului din proprietatea imobiliara sau cooperatii sau anumitor tipuri de venit din proprietatea imobiliara acumulata de institutiile publice, participante la actitatea administrativa, proprietatea imobiliara a asociatiilor cice si a organizatiilor non-profit. Didendele pe care societatile mama le primesc de la filialele lor franceze sau straine sunt substrase din profitul total net dupa o deducere de 5 procente din didendele totale, creditele fiscale fiind incluse. O dilema deosebita este reprezentata de faptul ca dubla impozitare a profiturilor distribuite, mai intai la nivel corporational si mai apoi la nivel de actionari, poate produce o rata combinata mare asupra echitatii. De aceea, Franta impreuna cu alte tari, a adoptat un sistem care garanteaza un credit fiscal primitorilor de didende corespunzatoare cu impozitele corporationale asupra profiturilor distribuite. Societatile noi si cele aflate in sectoare care trebuie dezvoltate pot beneficia de scutiri temporare daca indeplinesc unele cerinte particulare. in plus, aditional unor regimuri speciale si indemnizatii, Franta garanteaza impozite simplificate pentru afacerile mici. Aceste masuri sunt destinate anihilarii dezvantajelor noilor si micilor intreprinderi pentru finantarea proiectelor de investitii, dar si pentru a indeplini obiectivele echitatii. Pierderile pot fi, fie reportate pentru o perioada de cinci ani sau in anumite conditii, pot fi date inapoi trei ani. Deprecierea amanata din perioada de pierderi poate fi reportata pe o perioada nelimitata. Toate companiile trebuie de asemenea sa plateasca o rata forfetara anuala in functie de cifra lor de afaceri, dar numai daca aceasta depaseste 76.000 a‚¬. Legea financiara complementara din 4 august 1995 a obligat organismele corporationale sa plateasca o contributie de 10 procente din venitul societatilor. Rata acestei contributii a fost redusa la 6 procente pentru anul 2001 si la 3 procente pentru 2002 (Legea financiara pentru 2001).In Franta, ca de altfel in multe tari europene, impozitele asupra muncii prezinta o presiune fiscala ridicata. Studiind sursele puse la dispozitie de pe site-ul Comunitatii Europene30", aflam ca, la nivelul a nului 2002, in Franta, presiunea fiscala asupra muncii atingea valoarea de 22,8%, aceasta insemnind un procent al impozitelor asupra muncii in veniturile fiscale totale de peste 50%, mai exact 51,5%. Cota de impunere implicta a impozitarii muncii era de asemenea foarte inalta, mult peste media comunitara, atingand 41,8%. in acesta categorie de impozitare, se includ contributiile pentru asigurarile sociale, care sunt reglementate de articolul 136 din Codul de Securitate Sociala, dar si
de articolul 144 al Codului general de impozite. Beneficiarii acestor contributii sociale sunt: Casa nationala de alocatii familiale si Fondul de solidaritate al varstnicilor. Ratele acestor contributii sunt silite inca din 1 ianuarie 1998 la 7,5%, dar in cazuri speciale se aplica cote reduse de 6,2% si chiar 3,8%. Impozitarea puternica a muncii din Franta pozitiona aces ta tara in anul 2002 pe locul 5 in cadrul tarilor OCDE, acest fapt datorandu-se in special contributiilor sociale platite de angajatori, care au jucat rolul cel mai important in determinarea acestei sarcini fiscale avand drept consecinta cresterea costurilor muncii si reducerea cererii de munca. in plus, daca sistemul contine unele elemente rezltate din mecanismul catului familial, presiunile fiscale marginale mari asupra muncii ar putea descuraja un potential castigator secund de a-si lua un serciu. Explicatia acestei poveri fiscale ridicate asupra muncii o intalnim in lucrarile de specialitate a unor autori precum Tabellini si Daveri (anul 2000), care aratau ca pentru cele mai multe tari UE, presiunile fiscale mari asupra muncii reflecta in mare parte rolul important jucat de contributiile bazate pe salarii pentru finantarea sistemului de tranferuri, precum si intinderea sa mare si natura sa publica. Presiunile fiscale mari asupra muncii ajuta de asemenea si la explicarea gradului scazut al utilizarii resurselor muncii din moment ce impozitele asupra muncii ar putea fi in schimb transformate in costuri de munca. Printre impozitele directe, Franta detine si asa-intitulatul isf-ul", adica impozitul de solidaritate asupra averii, un impozit asupra proprietatii.In categoria impozitelor indirecte, in Franta domina taxa pe valoarea adaugata. Baza legala a acestui impozit se regaseste in Codul general de impozitare incepand cu articolul 256, dar cu respectarea prevederilor silite de Directiva Comunitatii Europene nr. 77/388 din 17 mai 1977). Beneficiarul principal al acestor resurse fiscale este tot statul francez, insa o cota de 0,7 procente este repartizata bugetului special pentru beneficiile asistentei acordate agriculturii, care, practic est e inclusa in cadrul ratelor taxei pe valoarea adaugate. Din lucrarile studiate reiese ca Franta este una din primele tari care au aplicat tehnica impunerii multistadiale care s-a extins apoi in alte saizeci de tari situate pe toate continentele, astfel, tehnica impunerii multistadiale aparuta in anul 1954 in Franta a inlocuit treptat tehnicile bazate pe impunere unistadiala (din Canada, Danemarca, Grecia, Islanda, Irlanda, Marea Britanie, Norvegia, Noua Zeelanda, Portugalia si Suedia) s au multistadiala a cifrei de afaceri brute (din Austria, Belgia, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda, Spania) in majoritatea tarilor dezvoltate, dar si in alte tari. Actualmente indiferent de gradul lor de dezvoltare economica, saizeci de tari situate pe toate continentele aplica aceasta tehnica de impunere din cauza avantajelor care nu pot fi contestate."310.In cadru! Codului general de impozitare francez sunt prevazute numeroase scutiri de TVA, care se refera la: » exporturile si tranzactiile echivalente, dar si unele importuri;
» unele operatiuni bancare si financiare; » actitati supuse impozitului local pentru distracti i, cum ar fi evenimentele sportive, cluburilor de jocuri si cazinourile;
» unele actitati intrerpinse de organizatii non-profit, organisme guvernametale sau autoritati locale; » unele operatiuni imobiliare;
» actitati medicale si paramedicale; » actitati educationale.In Franta din data de 1 aprilie 2000 se aplica urmatoarele cote de TVA:
» rata standard de 19,6 procente; » rata redusa de 5,5 procente, in special pentru produsele agricole, majoritatea produselor alimentare, carti si bilete de cinema si teatru; » rata minima de 2,1 procente, in special pentru produsele medicinale si ziare. Veniturile fiscale provenite din taxa pe valoarea adaugata in Franta atingeau in perioada 1995-2005 o cota medie de 7,5 procente in PIB (conform elului nr.3 si graficului nr. 63). De asemenea, trebuie remarcat ca in perioada anilor 2000 si 2001 s-au inregistrat reduceri noile in cadrul ratelor de TVA, guvernul francez urmarind ca rate le pentru consum sa fie semnificativ aliniate la media Comunitatii Europene. Alaturi de TVA, ca impozite indirecte in Franta se remarca accizele, reglementate dupa cum urmeaza: » accizele pentru produsele petroliere si asimilate - prin articolul 265-l al Codului vamal francez; » accizele pentru tutun - prin articolul 564, 575A si 575B ale Codului general de impozite; » accizele pentru tigarile din productia proprie - prin articolul 1609 ale Codului general; » accize pentru alcool - prin articolul 402 bis si 406 ale Codului general; » taxe speciale pe bere - articolul 520 a Codului general; s accizele pe nurile fermentate - prin articolul 438 din Codul general; Accizele pe uleiurile minerale si asupra produselor asimilate sunt platite de importatori, manufacturieri si distribuitori de produse derivate din uleiuri minerale care vand aceste produse pentru consum. Se aplica asupra uleiurilor minerale si a produselor derivate care sunt folosite drept combustibil pentru incalzire sau pentru motoare in momentul in care sunt distribuite pentru consum. Ratele anuale, sunt silite de Actul financiar din 1999 (articolul 26). Acest articolul 26 al Actului financiar a silit o rambursare partiala a accizelor asupra motorinei, autovehiculelor cu remorca cu tonaj de peste 12 tone; aceasta rambursare este acordata pentru primii 40.000 de litri de vehicul/an. Beneficarul acestui impozit indirect este statul francez.
Acciza pe tutun este colectata atunci cand produsele derivate sunt furnizate spre consum. Baza de impozitare o constituie preturile unitare, fiind silite rate standard (ca procentaj din pretul unitar) corespunzatoare diferitelor grupuri de produse. Beneficiai' este de asemenea statul francez.In ceea ce priveste tutunul manufacturat, cota este de 0,74 procente apHcata asupra pretului de vanzare, exclusiv TVA. Beneficiarul acestei accize este bugetul special pentru beneficii acordate de asistenta sociala agriculturii.In final, accizele pe alcool sunt platibile asupra produselor intermediare si bauturilor si sunt impuse fie la hectolitru de produs finit, fie pe baza alcolului pur continut de un hectolitru. Nu exista o acciza de export. in timp ce in ceea ce priveste importurile, tarifele se aplica tuturor lichidelor impozabile, fara a tine cont de originea acestora. Beneficiarul este fondul de solidaritate pentru batranete, dar o parte din incasarile provenite din accize impuse conform articlului 403 din Codul general este alocata schemelor de asigurari de sanatate obligatorii.In Franta mai exista si alte impozite indirecte, din care se amintesc: » taxa forestiera, reglementata de articolul 169 din Codul general, al carei beneficiar este Fondul National Forestier; » taxa pe aeroporturi, reglementata de acelasi articol 1609, beneficiari fiind liniile aeriene franceze; » taxa pentru biletele de cinema ca suport pentru industria cinematografica franceza, reglementata din nou de articolul 1609; » taxa pentru serciile de teleziune - reglementata prin articolul 302, 1693 si 1788 din Codul fiscal general, beneficar fiind statul francez pentru incurajararea si sustinerea industriei nationale a audiozualului; » taxa pentru aatia cila - reglementata de articolul 302 din Codul general, incasarile fiind colectate de stat pentru bugetul special pentru aatia cila si pentru interventii speciale pe aeroporturi si pentru transportul aerian. Cateva precizari prind impozitarea veniturilor din capital in Franta in ceea ce priveste impozitarea actitatilor financiare, guvernul francez utilizeaza un sistem de imputatii asupra didendelor: acestea sunt impozitate in functie de impozitul pe venitul personal al actionarilor care beneficiaza de un credit fiscal (avoir fiscal") egal cu 50 procente din didende. Acest sistem de imputatii nu asigura reduceri pentru rezidentii care sunt actionari ai societatilor din alte tari, in ceea ce priveste impozitul pe societati platit deja in acele tari, dar acest lucru fiind aprobat pentru societatile rezidente. Totusi, datorita contractelor bilaterale cu unele tari, Franta garanteaza credite fiscale rambursabile non-rezidentilor. Castigurile de capital provenite din transferul act iunilor, obligatiunilor si a unor actiuni necotate sunt impozabile doar daca suma totala castigata (in 2001) depaseste pragul de 7.623 a‚¬. De aceea doar valorile peste acest prag sunt complet impozabile: acestea sunt supuse impozitului pe venit personal,. cota fiind de 16 procente plus 10 procente care reprez inta o retinere sociala. Acelasi tratament este valabil pentru veniturile financiare chiar daca in acest caz nu exista acelasi prag mentionat anterior, astfel ca sunt intotdeauna impozabile.
Din centralizarea unor date prezentate anterior, se observa ca, in Franta impozitele administratiei centrale de stat pron din impozitul pe venitul global, impozitul pe societati, taxa pe valoarea adaugata, accize, alte impozite si taxe. Alaturi de acestea, exista un numar corsiderabil de impozite (peste 41) de impozite locale, independente de impozitele de care beneficiaza stat ul francez. Autoarea Carmen Cordtmeanu3" surprinde o trasatura mtereasanta a impozitelor locale franceze subinnind ca Impozitele locale se caracterizeaza prin diversitate si intrepatrundere, fiind rare impozitele integral autonome in raport cu alt impozit. Daca taxa pe sectiunea gri se percepe in beneficiul regiunilor, gneta in beneficiul departamentelor, taxa pe abatoa re si taxa pe bowling in beneficiul comunelor, nu acelasi lucru se poate spune despre alte impozite locale in aceast a tara." in continuare se arata ca fiecare nivel ai administratiei locale, respectiv regiune, departament, comuna, are dreptul sa voteze o cota de impunere care se aplica la aceeasi baza, fiind exemplificata aceasta afirmatie in cazul taxei profesionale, taxei funciare pe proprietati neconstruite si construite, taxe de habitat. De asemenea, se arata ca exista o taxa aditionala regionala, o taxa aditionala departamentala si o taxa departamentala, precum si o taxa comunala asupra drepturilor de mutare, o taxa departamentala si o taxa comunala pe jocurile mecanice. Exista insa si alte impozite care prezinta un caracter alternativ, cum este cazul taxei de sejour care se percepe de la persoanele care nu sunt rezidente intr-o comuna si nu sunt supuse taxei pe habitat. Societatile care desfasoara actitati miniere platesc redeventa minelor, care inlocuieste taxa profesionala. Dintre impozitele locale amintite anterior, mai importanta este asa numita taxa profesionala"' (taxe professionelle, aceasta trebuie platita de persoanele fizice si juridice care de obicei practica o actitate profesionala nesalarizata in Franta. Este un impozit local important a carui relevanta a scazut in ultimii ani.Impozite locale pot fi considerate si impozitul foncier bati" - funciar, adica impozitul pe cladiri, impozitul foncier non bati" - funciar fara cladiri, mai sus amintita taxa de habitat, adica un impozit pe proprietatea imobiliara. Primul si al doilea sunt extrem de similare, chiar daca impozitul foncier bati" zeaza propietatea de cladiri inchiriate in timp ce impozitul foncier non bati" alte proprietati inchiriate (mine, stalare). in ambele cazuri, baza de calcul o reprezinta in mod oportun valoarea estimabila adecvata, dar exista o reducere de 30 si respectiv de 20 procente. Taxa de habitare, calculata tinand cont de valoarea locativa estimabila si care intentioneaza sa finanteze bugetele comunitatilor este o taxa mai personala": de fapt, sunt reduceri ale bazelor de calculatie corelate cu situatia familiala a platitorilor de impozite. Rata se poate modifica in mod noil; de exemplu in 2001 pentru comune a fost de 10,38 procente, in timp ce pentru judete a fost de 5.86 procente. in final, daca valoarea locativa depasest e 30,000 franci francezi, o retragere in favoarea statului. in acest caz, ratele pot varia de la 0.2 procente pana la 1.7 procente. Actitatea de incasare a creantelor fiscale, adica ansamblul operatiunilor prin care se asigura strangerea impozitelor, respectiv transferul banilor de ia contribuabil catre trezoreria publica, se realizeaza in Franta prin mai multe circuite. Acestea apartin unor administratii diverse: Conilitatea publica (pentru impozitul pe societate, impozitul pe venit, impozitele directe locale, taxe speciale), Directia Generala a impozitelor (pentru taxa pe valoarea adaugata, accize, anumite impozite retinute la sursa), Directia Generala a Vamilor (taxele vamale, TVA asupra importurilor. Ca o curiozitate, mentionez ca in Franta, pentru toate taxele percepute de administratia vamilor generate de relatiile economice cu tarile din afara Uniunii Europene, la care se adauga TVA si monopolul fiscal asupra alcoolului, se accepta alaturi de mijloacele de
plata traditionale, utilizarea efectelor de credit, denumite obligatiuni garantate sau obligatiuni pe cautiune. Pentru a fi acceptate ca mijloc de plata, contribuabilul trebuie sa prezinte o obligatiune acceptata de o banca sau de o societate de garantii colective, care sa accepte efectuarea platii obligatiilor fiscale care ii ren in caz de insolvabilitate. in cazul obligatiunilor garantate, contribuabilul recunoaste obligatiile fiscaie care ii ren, urmand ca plata sa se realizeze la o data ulterioara. Perioada anilor 1995-2005 a fost una a consolidarii fiscale pentru st atul francez, politica fiscala urmarind indeosebi cresterea veniturilor fiscale, insa urmarindu-se in acelasi timp nu si cresterea a presiunii fiscale asupra muncii. Acest lucru a fost posibil printr-o ajustare graduala a sistemului fiscal existent. Independent de majorarea cotelor standard de TVA de la 18,6% la 20,6% in anul 1995, o trasatura majora a perioadei 1995-2005 a fost extinderea constanta a bazei de impozitare asupra societatilor si in ceea ce priveste venitul personal. Astfel (conform elului nr. 9), impozitul pe societate a cunoscut urmatoarea evolutie: in 1995- valoarea sa era de 1,7%, in 1996 - 2%, in 1997 - 2,3%, in 1998 - 2,3%, in 1999 - 2,7%, in 2000 - 2,8%, iar in 2001 - 3,! %. Aceeasi crestere a incasarilor raportate la PIB se constata, dupa cum s-a aratat anterior si in cazul impozitului pe venitul persoanelor fizice (conform elului nr. 8): i n anul 1995 - 5,3%, in 1996 5,6%, in 1997 -6%, in 1998 - 8,1%, in 1999 - 8,3%, in 2000 - 8,5%, 2001 - 8,3%. Ambele aceste doua impozite directe inregistreaza insa in ultimii ani o usoara scadere: impozitul pe societate coboara in 2002 si 2003 la 2,6%, iar in 2004 la 2,4%, pentru 2005 - 2,5%, in timp ce impozitul pe venit la 8% in 2002 si la 7,7% in 2003. Anul 2004 si 2005 inregistreaza urmatoarele valori: 7,8% si 8,5%. Contributiile la asigurarile sociale (cunoscute in Franta sub denumirea de CSG, adica contributii sociale generale) au fost instituite in Franta inca din anul 1991 si s-au utilizat in scopul de a remedia anumite probleme financiare ale institutiilor prind securitatea sociala, in anul 1996, ia acestea s-au adaugat alte contrubutii cunoscute sub denumirea de CRDS, adica contributii pentru refinatarea unor datorii ale institutiilor de securitate sociala, care desi prezinta cote reduse, au largit totusi baza contributiilor sociale. in plus, un nivel de 2% a fost instituit asupra veniturilor din mosteniri si veniturilor din investitii ale persoanelor cu domiciliul fiscal in Franta. in ceea ce priveste impozitarea societatilor, o suprataxa de 10% asupra profiturilor societatilor a fost introdusa in anul 1995 si ea a fost majorata la 25% in anul 1997. Restrictii au fost impuse asupra imputarii creditului atasat didendelor franceze (avoir fiscal), cu o reducere finala a acestui credit in anul 1999. Aplicarea unei cote reduse de 19% asupra capitalului a fost de asemenea limitata.In ultimii ani (incepand din anul 1999), politica fiscala franceza isi propune o reducere a presiunii fiscale. in august 2000, guvernul francez anunta un program multianual de reducere a fiscal itatii globale distribuit pe o perioada de 3 ani, respectiv 2001-2003. Numeroase reduceri se adres eaza mai ales persoanelor fizice (gospodariilor). Cota standard de TVA a fost redusa cu un procent, adica de la 20,6% la 19,6%. in contrast insa, accizele pe combustibil au fost crescute constant. in toamna anului 2000, o masura legislativa care a silit o limitare a scarii de crestere a accizelor cuprinse in pretul combustibilului a fost incorporata in Actul financiar. Subliniez faptul ca politica recenta fiscala franceza si-a silit ca obiectiv major reducerea presiunii fiscale asupra muncii. Masurile variate prind impozitarea muncii cuprinse in cadrul programului
multianual amintit anterior erau orientate mai ales pentru o reducere a platii de impozite pentru muncitorii cu calificari inferioare. Cateva din aceste masuri sunt: » reducerea ratelor statutare pentru veniturile personale. De exemplu, in anul 2003 cotele au fost reduse cu circa 3.5 procente; » reducerile contributiilor sociale au fost noile in cazul muncitorilor subcalificati si cu venituri reduse; » crearea unui credit fiscal rambursabil, printr-o prima de angajare, care sa incurajeze dorinta de angajare a personalului si astfel o crestere a angajarilor; » reforma impozitelor locale - mai ales a taxelor profesionale - cu faze graduale asupra componentelor salariale pentru extinderea bazei de impozitare. Ca o concluzie, se observa ca in relatia cu principalele impozite, Franta este similara cu celelate tari europene. Totusi, exista numeroase elemente deosebite. Baza fiscala pentru PIT" (impozitul pe venitul personal) este extrem de limitata in Franta, calcularea responsabilitatii fiscale folosind metoda catului familial" , introdusa inca din anul 1945, iar nivelul progresitatii fiscale este mai mare in atie cu celelalte tari OECD, demostrand ca PIT actioneaza ca o sarcina complementara asupra nivelurilor de venit extrem de mari. in ceea ce priveste impozitul pe societati, Franta adopta sistemul de imputatii si principiul teritorialitatii. Printre impozitele directe, Franta detine si ISF-ul (impozitul de solidaritate asupra averii), un impozit asupra proprietatii, in timp ce taxa pe valoarea adaugata domina printre impozitele indirecte. Interesant de mentionat in acest modul apreciez a fi o dezbatere de data recenta prind impozitarea proprietatilor imobiliare detinute de societati nerezidente (decembrie 2005):^In Sectiunea 990D din Codul fiscal francez, companiile care detin in mod direct sau indirect proprietati imobiliare sunt supuse unui impozit anual de 3% din valoarea pe piata a proprietatilor. Totusi, in conformitate cu Sectiunea 990E, impozitul nu trebuie platit de companiile al caror loc de management este in Franta si nici de companiile straine al caror loc personal cu atributii de conducere este situat intr-o tara care a incheiat un tratat de dubla impozitare cu Franta care include o clauza de asistenta mutuala sau o clauza de nediscriminare bazata pe nationalitate. Astfel conform Restei Ernest&Young nr. 13/Iunie 2006, o societate mama luxemburgheza nu a beneficiat de scutirea garantata de Sectiunea 990 E, deoarece astfel de societati au fost in mod expres excluse pe motivul clauzei de asistenta administrativa continuta in Tratatul dublei impozitari incheiat intre Franta si Luxemburg. Fiind reeevaluata de autoritatiile fiscale franceze, societatea in cauza a prezentat cazul in fata Curtii Cile Supreme, care a solicitat pe 13 decembrie 2005 o hotarare preliminara a Curtii Europene de Justitie. Prima intrebare care s-a pus la Curtea Europeana de Justitie este daca prevederile franceze sunt discriminatoare, din moment ce necesita existenta unei clauze de asistenta mutuala sau o clauza de nediscriminare pentru a acorda pesoanelor juridice din Uniunea Europeana scutiri fiscale, in timp ce companiilor franceze nu le este impusa o astfel de conditie. A doua si a treia chestiune dezbatute sunt corelate cu aplicabilitatea Directivei Consiliului din 19 decembrie 1977 referitoare la asisenta mutuala, astfel ca, companiile silite in state membre UE pot argumenta ca prevederile Directivei pot fi inlocuite cu o clauza de asistenta mutuala mentionata in articolul 990 E din Codul fiscal francez. in final, referitor la subiectul principiului natiunii celei mai
favorizate dezbatut in decizia D (C-376/03), Curtea Cila Suprema Franceza a prezentat Curtii De Justitie Europene intrebarea daca un resident UE care detine proprietati imobiliare in Franta poate invoca clauza de asistenta mutuala sau clauza de nediscriminare inclusa in Tratatul de dubla impozitare incheiat de Franta si alta tara cu scopul de a beneficia de scutirea de la impozite. Desigur ca raspunsurile Curtii de Justitie Europenevor avea doar consecinte limitate in ceea ce priveste impozitul de 3% pentru proprietatea imobiliara franceza. din moment ce in majoritatea carurilor, societatile strane beneficiaza de scutirea prevazuta in Sectiunea 990 E a Codului fiscal francez. Apreciez aceasta dezbatere deosebit de interesanta, deoarece se observa ca si tarile cu vechime in interiorul Uniunii Europene se confrunta cu probleme de ordin fiscal care necesita adeseori identificarea de solutii si de rezolvari. Evolutia presiunii fiscale in Franta in perioada 1990-2005, redata de graficul nr.6, demonstreaza ca tendinta crescatoare constanta pana la nivelul anului 1999, este inlocuita in ultimii ani (pana in 2002 inclusiv) de o usoara scadere a acestui indicator francez. Totusi anul 2003 marcheaza din nou o majorare, atingandu-se valoarea de 45,7%, dar coboara din nou in urmatoarii ani: 2004 si 2005. Componenta fiscalitatii acestei tari este creionata in graficul nr. 32, din care extragem urmatoarele informatii: locul 1 in procurarea resurselor fiscale franceze il ocupa contributiile sociale, cu un procent impresionat de 38,7% in totalul veniturilor. Impozitele indirecte insumeaza peste 35%, iar impozitele directe 25,9% (la nivelul anului 2005). Repartizarea veniturilor fiscale pe nivele de administrare arata urmatoarea organizare: guvernul central colecteaza 18,1% in PIB, in timp ce comunitatile l ocale doar 4,2%. interesant este procentul ridicat, dar nu surprinzator (dat fiind faptul ca contributiile sociale in aceasta tara sunt ridicate), ale incasarilor fiscale raportate la PIB orientate catre steriile Fondurilor pentru protectia sociala franceze -- de 21,4%. Institutiilor Comunitatii Europene le ren un procent de 0,5% din PIB.
