Franta
„Puterea” reprezinta un stat sau o tara, marile puteri reprezinta statele bogate si cele mai influente, iar superputerea este un stat a carui importanta politica, militara si economica este preponderenta. preponderenta. Puterea internationala este definita ca un concept potrivit caruia exercitarea puterii de catre unul sau mai multe state tinde in esenta sa indeplineasca in viata internationala un rol analog celui al statului in viata interna a societatii. In acest context, importanta este relatia dintre politica si putere. Franta se situeaza pe locul 48 ca suprafata, iar ca populatie pe locul 21. Este una dintre cele mai întinse țări europene, avand poziție geografică și geostrategică de excepție . Deoarece este săracă în resurse de subsol , se afla, printre marii importatori mondiali din domeniu. În ciuda concurenței mondiale tot mai accentuate, Franța rămân e una dintre puterile economice economice mondiale, ocupând ocupând în ultima vreme vreme locurile 8-9 pe Glob. Bazele Regatului franc sunt puse de regele Clovis din dinastia Merovingienilor,urmata de dinastia Carolingienilor,care şi-a luat numele de la cel mai de seamă reprezentant al său, Carol cel Mare.
Un moment important, atât pentru Franţa, cât şi pentru viitoarea G ermanie, îl constituie Tratatul de la Verdun. Prin acest tratat, Im periul Carolingian se împărţea între: Carol cel Plesuv, Ludovic Germanicul si Lothar. Un moment mai mult decât reprezentativ pentru desăvârşirea Franţei îl constituie lunga domnie a lui Ludovic al XIV-lea.Acesta a instituit absolutismul regal,a promovat o politică externă de anexiuni şi a transformat transformat Franţa în prima putere a Europei. La sfârşitul secolului al XVIII-lea are loc în Franţa un eveniment ce va marca, de fapt, î nlăturarea monarhiei absolutiste, va istoria omenirii: Revoluţia Franceză, care, în afară de înlăturarea desfiinţa relaţiile feudale şi va inaugura o nouă epocă în viaţa omenirii. Consecinţele sale vor internaţional – valorile fi majore pe plan internaţional valorile promovate de aceasta devenind universale: libertate, egalitate,suveranitate egalitate,suveranitate naţională. extracontinentale, Franţa s-a ciocnit constant de În proiectele sale geo politice extracontinentale, dispozitivele britanice şi, într -o mai mică măsură, de Germania şi de Italia. Analiştii în domeniu apreciază că edificarea imperiului colonial francez se întemeia pe câteva axe geopolitice fundamentale. Se poate aprecia că, atât după Primul Război Mondial, cât şi după cel de -al Doilea Război Mondial, principala preocupare a politicii externe a Franţei a fost îngrădirea Germaniei, pentru a se asigura că aceasta nu va mai începe un alt război împotriva Franţei. Astăzi, deşi nu mai are ambiţii teritoriale, Franţa doreşte să joace un rol important important pe scena mondială,, considerându -se o mare putere, rang conferit printre altele de faptul că este Consiliului de Securitate ONU, ONU, că joacă un rol mai mare în relaţiile membru permanent al Consiliului internaţionale decât Germania şi Marea Britanie, că are una dintre cele mai puternice economii şi cele mai bine echipate armate, că întăreşte şi beneficiază tot mai mult de francofonie, de un anumit rol în lumea arabă etc.
Ar mai fi de amintit că Franţa a fost şi rămâne o mare putere diplomatică: în prezent are a douareţea diplomatică din lume, după Statele Unite. Multă vreme, limba diplomaţiei a fost franceza. NAPOLEON (Napoleon Bonaparte, Napoleon I, n. 15 august 1769, Ajaccio, Corsica – m. 5 mai 1821, Insula Sfânta Elena; împărat al Franţei 1804– 1814, 1815) Niciun alt lider mondial nu a avut o faimă mai mare şi o ascensiune mai spectaculoasă decât corsicanul care a vorbit toată viaţa cu accentul italian. De asemenea, niciun francez nu va aduce Franţei mai multă faimă decât el, cel care n -o iubise deloc în adolescenţă: „Francezii cuceriseră Corsica cu un an înainte de naşterea lui Napoleon şi acesta, o mare parte din copilăria şi tinereţea sa, a nutrit puternice resentimente faţă de Franţa, militând pentru inde pendenţa Insulei sale natale.” General la numai 24 de ani, prim-consul al Republicii Franceze şase ani mai târziu, consul pe viaţă (1802), după numai doi ani se proclamă împărat: în ziua de 2 decembrie 1804, la ceremonia din faimoasa catedrală Nôtre -Dame din Paris (a luat pur şi simplu coroana din mâna Papei Pius al VII-lea şi şi-a pus-o pe cap, încoronându- se, singur, împărat!). Adus în prim- plan de valurile unei revoluţii, care va schimba profund istoria Europei şi a l umii (Revoluţia Franceză), Napoleon Bonaparte însuşi va modifica din plin cursul istoriei. Niciun alt conducător militar n-a câştigat atâtea victorii de răsunet.
Teama celorlalte puteri europene că Napoleon ar putea crea un imperiu european (deşi campania dezastruoasă din Rusia, din 1812, risipise acest proiect) şi apoi unul mondial (proiect de asemenea compromis, vânzarea imensei colonii americane Louisiana şi victoriile amiralului englez Nelson spulberând acest vis) le- a făcut să se coalizeze. Astfel a luat naştere faimosul „echilibru de putere”, ca urmare a Congresului de la Viena (1815), în urma bătăliei de la Waterloo (din 18 iunie 1815). Numai că învingătorii (Marea Britanie, Prusia, Austria şi Rusia) nu reprezentau „viitorul” Europei, ci „trecutul”, conservatorismul. Deportat pe îndepărtata Insulă Sfânta Elena, din Atlanticul de Sud, va mai trăi doar şase ani (se pare că „perfidul Albion” a apelat şi la cianură), în timp ce învingătorul său, ducele de Wellington (adeptul tacticii „hărţuirii”), născut în acelaşi an cu el, îi va supravieţui nu mai puţin de 31 de ani.
