ROLUL ASISTENTEI IN INGRIJIREA PACIENTILOR IN STARE TERMINALA
Ingrijirile paliative reprezinta ingrijirile necesare in fazele ireversibile in care boala nu mai raspunde la tratamentul curativ. Ingrijirile paliative urmaresc combaterea simptomelor care afecteaza starea generala a bolnavului, asa cum ar fi durerea, dispneea, varsaturile, anorexici, slabirea in greutate, anxietatea, depresia si declinul. Ingrijirile terminale reprezinta ingrijirile care se acorda bolnavilor in fazele de sfarsit ale bolilor, dinaintea mortii. Ingrijirile paliative si terminale sunt importante pentru ei, deoarece majoritatea bolnavilor vor sa moara acasa. De aceea majoritatea bolnavilor ajunsi in acest stadiu refuza internarea sau daca sunt internati in spital solicita externarea. Când boala maligna atinge stadiul terminal, scopul tratamentului înceteaza sa mai fie vindecarea sau prelungirea supravietuirii. În aceasta perioada stresanta si dificila, asistenta trebuie sa-si continue eforturile pentru a trata suferinta pacientului si a combate simptomele principale. Cele 6 subiecte de importanta în comunicarea cu pacientul cu cancer în stare terminala sunt urmatoarele: -a vorbi cu sinceritate si onestitate -a fi capabil sa vorbesti despre moarte -a da vestile proaste într-o maniera sensibila -a asculta pacientii -a încuraja întrebarile pacientilor -a fi sensibil la momentul când pacientul este pregatit sa vorbeasca vo rbeasca despre moarte Pacientul terminal trebuie asistat cu dragoste si devotament. Decizia te rapeutica va tine cont în primul rând de confortul pacientului, în conditiile în care încercarile de suplimentare calorica a pacientilor cu cancer în faza terminala nu au demonstrat un impact semnificativ asupra supravietuirii si a calitatii vietii. Se va insista predominant asupra ameliorarii simptomelor dominante (dureri, dispnee, somnolenta, varsaturi, hipersecretii, respiratie zgomotoasa, insuficienta sfincteriana), lasând aportul alimentar în plan secundar. Explicarea situatiei si implicarea, pe cât posibil, a pacientului si familiei în deciziile terapeutice amelioreaza stresul psihologic. Compania psihologică permite lupta împotriva anxietăţii, a depresiei, a fricii, a revoltei sau a regretului legat de apropierea morţii, sau contra ruşinii cauzate de sentimentul de neputinţă sau de gradul de decădere.
Unii bolnavi apreciază îngrijirile, sunt binevoitori şi cooperanţi, în timp ce alţii sunt deprimaţi, anxioşi, preocupaţi de problemele afective, familiale, sociale, neliniştiţi de boală, de perspective; alţii se simt depersonalizaţi, au complexe de inferioritate, considerând că nu reprezintă decât “un caz”. În general, orice bolnav are un sentiment de reţinere, schimbându-şi modul de viaţă:este separat de familie, şi-a întrerupt munca, trebuie să se adapteze la o nouă viaţă, la o altă disciplină la care se adaugă, uneori, preocupările de ordin material. Asistentei medicale îi revine sarcina de a-l ajuta cu tact, înţelegere, delicatCine nu înţelege bolnavul, nu-i cunoaşte psihologia, manifestând intoleranţă faţă de reproşurile, criticile unoeri nejustificate ale acestuia, dovedeşte că este străin de profesiunea medicală, inutil sau chiar dăunător. Asistenta trebuie să manifeste solicitudine faţă de toţi bolnavii, încurajăndu-i –în special pe cei trişti, descurajaţi, grav bolnavi-. Trebuie să-şi păstreze însă totdeauna demnitatea, să nu încurajeze glumele sau atitudinile nepotrivite, să manifeste fermitate faţă de bolnavi î n îndeplinirea prescripţiilor, în respectarea disciplinei de spital; nu trebuie să întrerupă îngrijirile acordate bolnavului şi nu trebuie să cunoască decât un program: acela al datoriei, interesul bolnavului primând totdeauna; ea trebuie să asigure cele mai bune consiţii de confort bolnavului, creându-i acestuia sentimentul de securitate.eţe şi atenţie.
