Resuscitare Cardio Respiratorie

RESUSCITAREA RESPIRATORIE

ŞI CARDIACĂ


ŞI

CARDIACĂ 

totalitatea măsurilor urgente de prim ajutor folosite pentru restabilirea funcţiei respiratorii şi cardiace, vizând supravieţuirea bolnavului



obiective - restabilirea ventilaţiei pulmonare şi a funcţiei circulatorii printr -un -un



succesul resuscitării este conditionat de - rapiditatea intervenţiei - se măsoară în secunde (este improbabilă revenirea la viaţă dacă apnmeea a depăşit 5-6 minute) - necesitatea absolută a unei bune permeabilităţi a căilor respiratorii prin împiedicarea limbii de a intra în faringe şi a obtura aceste căi

mijloc artificial (respiraţie artificială, masaj cardiac) pentru a asigura condiţiile de viaţă ale sistemului nervos central - restabilirea funcţiilor spontane respiratorii şi circulatorii

- continuitatea efortului de resusci-

tare - până când victima îşi regăseşte propria sa autonomie respiratorie şi

circulatorie sau până la constatarea decesului de către medic


ŞI

CARDIACĂ 

totalitatea măsurilor urgente de prim ajutor folosite pentru restabilirea funcţiei respiratorii şi cardiace, vizând supravieţuirea bolnavului



obiective - restabilirea ventilaţiei pulmonare şi a funcţiei circulatorii printr -un -un



succesul resuscitării este conditionat de - rapiditatea intervenţiei - se măsoară în secunde (este improbabilă revenirea la viaţă dacă apnmeea a depăşit 5-6 minute) - necesitatea absolută a unei bune permeabilităţi a căilor respiratorii prin împiedicarea limbii de a intra în faringe şi a obtura aceste căi

mijloc artificial (respiraţie artificială, masaj cardiac) pentru a asigura condiţiile de viaţă ale sistemului nervos central - restabilirea funcţiilor spontane respiratorii şi circulatorii

- continuitatea efortului de resusci-

tare - până când victima îşi regăseşte propria sa autonomie respiratorie şi

circulatorie sau până la constatarea decesului de către medic


ŞI

CARDIACĂ  R es es u s c i t a r e a r e s p i r a t o r i e

- se efectuează unui pacient cu stop respirator

(absenţa mişcărilor respiratorii ale toracelui) sau cu insuficienţă respiratorie severă de cauză reversibilă - presupune

1. asigurarea libertăţii căilor respiratorii 2. respiraţia artificială - metode adjuvante 3. oxigenoterapia oxigenoterapia

deprimaţi

4. stimularea activităţii centrilor respiratori

RESUSCITAREA RESPIRATORIE CARDIACĂ 1. Asigurarea libertăţii căilor respiratorii

- în obstacolele supraglotice - se permeabilizează calea

respiratorie la nivelul cavităţii bucale şi nasofaringelui

- se ţine deschisă gura

punând un sul de tifon, o bucată de lemn, etc. între arcadele dentare, apoi se

tracţionează limba cu o pensă sau cu degetele

- se asigură curăţarea

gurii şi orofaringelui şi/sau nasofaringelui cu degetul acoperit cu o compresă - pentru păstrarea fantei glotice se asigură prognatismul (avansa -

rea) mandibulei, asociat cu hiperextensia

capului (manevră ce crează un diametru maxim conductului aerian), sau se

foloseşte pipa Guedel care asigură permeabilitatea orofaringelui

ŞI

RESUSCITAREA RESPIRATORIE CARDIACĂ

ŞI


ŞI

RESUSCITAREA RESPIRATORIE CARDIACĂ - în obstacolele subglotice (încărcare traheobronşică) - dacă

tusea naturală provocată nu eliberează căile respiratorii, singura soluţie eficientă este traheostomia (poate fi practicată numai de un medic cu cunoştinţe de specialitate)

intervenţia chirurgicală prin care se realizează o cale de comunicare directă între trahee şi mediul extern, scurtcircui tând laringele şi formaţiile anato T r a h e o s t o m i a -

mice supraiacente - controlul libertăţii

căilor aeriene şi dezobstrucţia

acestora se va face în minimum de timp posibil, pentru a nu se compromite grav hematoza

ŞI


ŞI

CARDIACĂ 2. Respiraţia artificială - se execută în cazul stopului respirator şi are drept

scop înlocuirea ventilaţiei naturale absente - după modul de realizare există metode directe şi metode indirecte 

folosesc insuflaţia în căile respiratorii, pentru aceasta putând fi folosite mai multe modalităţi - prin utilizarea aerului expirat din plămânul reanimatorului ca aparat de insuflaţie (respiraţie gură la gură, gură la nas, gură la canulă) - modalităţi mecanice - aparate neautomate cu presiune intermitent pozitivă (balon Ruben), folosite frecvent în prim ajutor - ventilatoare automate cu inspir şi Metode directe

expir activ tip Pulmomat sau Spiromat 

realizate prin acţiune externă asupra toracelui şi abdomenului, cu producere de mişcări ritmice de compresie şi decompresie - cuprind - metode kineziterapice - metode manuale de respiraţie artificială - metode mecanoterapice - plămânul de oţel, patul Metode indirecte -

basculant - metode electroterapice - stimularea electrofrenică Sarnoff


ŞI

CARDIACĂ 

Metode directe ce utilizează aerul expirat de reanimator - se realizează o respiraţie cu

presiune intermitent pozitivă, cu inspir activ şi expir pasiv

- sunt cele mai simple şi m ai

eficiente metode de ventilare artificială a unui accidentat / bolnav atunci când nu avem la îndemână aparatură de respiraţie artificială - Respiraţia gură la gură - pacientul este aşezat în decubit dorsal, iar reanimatorul stă lateral la capul acestuia (1) - se face controlul digital al libertăţii căilor aeriene superioare (2)

- se face hiperextensia capului prin plasarea unui

sul sub umeri şi prin tragerea mandibulei înainte (manevra Esm arch), realizând astfel prognatismul mandibular

- se pensează nasul cu policele şi indexul mâinii

libere (3)

- se insuflă aer în gura pacientului fie direct, fie

prin intermediul unei comprese de tifon (batistă), după un prealabil inspir forţat (4) - când toracele este destins se îndepărtează reanimatorul de faţa pacientului şi expirul se produce pasiv - Respiraţia gură la nas - se menţin poziţiile accidentatului şi

reanimatorului, ca şi timpii manecrei, dar gura accidentatului se ţine închisă, iar insuflaţiile se fac prin orificiile narinare


ŞI


ŞI


ŞI

CARDIACĂ - Dezavantajele metodelor respiraţiei gură la gură şi gură la nas

- există posibilitatea ca aerul insuflat să pătrundă în stomac,

expulzând uneori conţinutul gastric care poate inunda căile aeriene - riscul transmiterii unor boli infecţioase sau a unor otrăvuri puternice - inconvenient psihologic generat de aspectul bolnavului, care poate

avea faţa murdară de sânge, vomismente, noroi - datorită acestor motive cea mai folosită metodă ar trebui să fie metoda respiraţiei gură la canulă orofaringiană şi orice trusă de prim ajutor să conţină şi o canulă (pipă) Guedel 

Metode directe m ecanice – o x i g e n o t e r a p i a - în

cadrul măsurilor de resuscitare respiratorie oxigenoterapia constituie o metodă adjuvantă - adăugarea de oxigen în aerul inspirat determină creşterea proporţiei sale în alveole şi sânge (cresc rezervele de oxigen ale organismului)

- trebuie însoţită de ventilaţie

artificială eficientă care să suplinească hipoventilaţia care însoţeşte insuficienţa respiratorie

- cel mai frecvent se administrează

prin masca de oxigen sau sondă nazală, oxigenul având o concentraţie până la 45%. La concentraţii mari, de peste 60%, se produc modificări în plămân, de la simpla îngroşare a membranei alveolare până la pneumonia de oxigen, sau edem pulmonar. De aceea utilizarea oxigenului 100% este permisă numai în urgenţe maxime şi pentru foarte scurt timp


ŞI


ŞI

CARDIACĂ 

Metode indirect e kineziterapice –

sunt metode de respiraţie artificială manuală folosite numai în situaţiile când nu există la îndemână nici o aparatură oricât de simplă şi nu se poate aplica nici respiraţia gură la gură (suspiciunea ingerării de toxice, boli acute transmisibile, comă la un bolnav plin de vărsături şi noroi,

traumatisme faciale) - Metode c u acc identatul în d ecub it ven tral – avantaje - secreţiile, sângele sau apa înghiţită de un înecat se scurg afară şi nu mai

inundă arborele respirator - se evită căderea limbii şi a mandibulei (cel puţin teoretic) - cea mai frecvent utilizată este metoda Emerson - accidentatul (înecatul) este aşezat în decubit ventral, iar reanimatorul stă sprijnit pe un genunchi şi pe talpa celuilalt picior, deasupra accidentatului - inspirul este activ, prin ridicarea bazinului cu dezlipir ea abdomenului de sol, iar expirul se produce pasiv la revenirea abdomenului la sol - ritmul mişcărilor ventilatorii este de 12 - 14 pe minut - volumul curent realizat este de aproximativ 400 - 500 c.c.


ŞI

CARDIACĂ

- Metod e cu accid entatul în d ecub it d ors al - dezavantaje

- căderea mandibulei şi a limbii - riscul aspirării lichidelor sau secreţiilor înghiţite - se recomandă ca atunci când accidentatul este în decubit dorsal să aibă capul întors într -o parte - cea mai cunoscută este metoda Silvester - accidentatul, în decubit dorsal, are un sul plasat sub umeri şi capul întors într -o parte, iar reanimatorul stă la capul accidentatului într -un genunchi, cu celălalt picior sprijinit pe

talpă

- inspirul este activ, realizat prin prinderea antebraţelor accidentatului

şi extensia braţelor până deasupra capului prin lateral - expirul (pasiv şi activ) este obţinut prin aducerea antebraţelor flectate ale accidentatului la baza toracelui şi comprimarea acestuia prin greutatea reanimatorului

- ritmul mişcărilor este de 12 - 14 pe minut


ŞI

CARDIACĂ - Dezavantajele metodelor manuale de respiraţie artificială

- ventilaţia realizată este rareori optimă - libertatea căilor aeriene nu este asigurată permanent - la politraumatizaţi pot fi agravate diverse leziuni ale organelor interne - sunt obositoare pentru reanimator 

Stimularea activităţii centrilor respiratori deprimaţi - este o metodă

adjuvantă a resuscitării respiratorii a cărei instituire este hotărâtă numai de medic - pentru

stimularea centrilor respiratori se folosesc substanţe medicamentoase numite analeptice. Acestea nu se administrează bolnavului hipoxic (analepticele cresc consumul de oxigen), cu hipercapnie sau şocaţilor, decât după reechilibrare


ŞI

CARDIACĂ 

Resuscitarea cardiacă - indicată în cazurile în care stopul cardiac survine ca un

fenomen acut, produs de o cauză reversibilă, la un organism fără leziuni incompatibile cu viaţa (insuficienţă hepatică gravă politraumatismul cu leziuni ireversibile etc.)

- presupune - măsuri în vederea asigurării aportului de

sânge oxigenat la nivelul SNC şi al miocardului - măsuri în vederea restabilirii activităţii contractile a inimii

- Diagnosticul stopului cardiac - absenţa zgomotelor cardiace - absenţa pulsului la arterele mari

(carotidă, femurală) - lipsa tensiunii arteriale - încetarea sângerării în plagă - lipsa mişcărilor respiratorii spontane - pierderea conştienţei - midriaza (semn ce apare târziu, la 1-2

minute după stop)


ŞI

CARDIACĂ - Restabilirea activităţii contractile a inimii se face prin - Metode externe - masaj cardiac extern - terapie medicamentoasă - defibrilare electrică externă - Metod e interne - masaj cardiac intern - defibrilare electrică internă 

Metode externe - Masajul cardiac extern - constă într -o compresie a inimii între două planuri dure (sternul şi coloana vertebrală) în urma căreia sângele este ejectat din ventriculi - compresia se realizează printr -o apăsare, exercitată pe extremitatea caudală a sternului, cu ambele mâini la adulţi, cu podul palmei la copiii mai mari şi cu două degete la

sugari

- accidentatul trebuie aşezat pe un plan dur (podea, masă etc.),

conduită obligatorie pentru un masaj eficient, iar reanimatorul stă în stânga bolnavului şi aplică palmele suprapuse pe stern, deasupra apendicelui xifoid, executând o presiune ritmică, puternică, împingând sternul către coloană cu aproximativ 3-4 cm - presiunea va fi eventual dublă şi urmată de o relaxare bruscă (fără a dezlipi palmele de torace) pentru a permite reexpansionarea toracelui şi umplerea cordului - ritmul masajului este de 60-70 presiuni pe minut - concomitent cu masajul cardiac extern un ajutor execută respiraţ ia

artificială (gură la gură, gură la canulă, gură la nas). Dacă la locul accidentului nu există decât o persoană instruită pentru acordarea primului ajutor, atunci aceasta va efectua metoda combinată de respiraţie artificială şi masaj cardiac extern, efectuând o insuflare a accidentatului la fiecare 4 -5 compresii ale toracelui, sau 2 insuflări pulmonare la 8 compresii toracice


ŞI


ŞI


ŞI

CARDIACĂ - Eficienţa masajului cardiac se apreciază prin - reapariţia pulsaţiilor spontane ale cordului şi a zgomotelor cardiace - reapariţia pulsului la carotidă - reluarea respiraţiei spontane - reapariţia tensiunii arteriale - Complicaţiile masajului cardiac extern sunt - fracturile costale (accidente frecvente) - pneumotorax (consecutiv fracturilor costale) - leziuni hepatice, splenice - rupturi ale vaselor mari - Contraindicaţiile masajului cardiac extern - leziuni incompatibile cu viaţa (contraindicaţie generală a resuscitării cardiace) - stop cardiac după hemoragie masivă prin leziuni de vase mari - stop cardiac produs de o embolie gazoasă - stop cardiac prin pericardită cu tanponada inimii


ŞI

CARDIACĂ este de competenţa medicului - injectarea intracardiacă de adrenalină sau clorură de calciu pentru stimularea cordul asistolic (pot determina necroză miocardică - Terapia medicamentoasă -

- concomitent cu masajul sau în continuarea

acestuia se fac perfuzii cu sânge sau substituienţi ai acestuia şi cu soluţii energogene (glucoză) şi combaterea acidozei cu soluţie de bicarbonat sau THAM este de competenţa medicului - se indică dacă după 5 -6 minute de masaj cardiac extern cordul nu îşi reia contracţiile spontane - Defibrilarea electrică externă -

de 0,25 sec

- se face cu un curent alternativ (450v) timp - unul dintre electrozi se aplică în groapa

suprasternală, iar celălalt În dreptul vârfului cordului - se aplică de obicei un singur şoc electric, dar în caz de ineficienţă se repetă după 2 minute 3 - 6 impulsuri cu 0,5 secunde interval masajul cardiac extern

- între tentativele de defibrilare se continuă


ŞI

RESUSCITAREA RESPIRATORIE CARDIACĂ se aplică numai în condiţii speciale în săli

 Metode in terne -

operatorii - M as a j u l c a r d i a c i n t e r n -

se practică după toracotomie anterolaterală de la stern la axilă, masând cordul prin intermediul

pericardului până la reluarea bătăilor spontane (uneori chiar ore)

- Defibrilarea electrică internă - se bazează pe

determinarea unei contracţii globale care să anihileze

eventualul asincronism contractil

al fibrelor miocardului (în fibrilaţia ventriculară), folosind o excitaţie electrică

ŞI


ŞI

CARDIACĂ 

măsurile trebuie executate cât mai urgent posibil (câteva zeci de secunde), deoarece prognosticul recuperării accidentatului este condiţionat de factorul timp creierul prezintă leziuni ireversibile după cca 4 minute de ischemie

 

resuscitarea cardio-respiratorie se continuă cât timp avem motive să considerăm că accidentatul poate fi recuperat se renunţă la resuscitare în următoarele condiţii - inima nu reia contracţiile spontane - apar semne de anoxie cerebrală

(midriază extremă, fixă) - lividitate cadaverică - rigiditate 

Conduita după restabilirea activităţii contractile a inimii - mobilizarea pacienţilor trebuie făcută cu multă grijă - transportul la spital este permis numai dacă funcţia circulatorie asigură o tensiune arterială sistolică de minimum 60 -70 mm Hg, altfel se

solicită autosanitară antişoc pentru ca pe timpul transportului să se susţină funcţia cardiacă prin perfuzii (glucoză hipertonă, insulină, potasiu şi vitamine B) - în timpul transportului se supraveghează permeabili tatea căilor respiratorii şi se asigură ventilaţia corespunzătoare prin mijloacele disponibile, supraveghind de asemenea reanimarea cardiacă

Resuscitare Cardio Respiratorie

Recommend Documents