PROBA REY - VERBAL
În anul 1964 Andre Rey elaborează o metodă de cercetare, numită Proba Rey – verbal a particularităţilor memoriei verbale imediate, care permite o analiză a procesului în desfăsurarea sa. Rezultatele obţinute cu proba elaborată de Rey nu se reduc la constatarea reuşitei imediate, ci sugerează şi determinantele psihice care intervin în nereuşită. A.Rey a stabilit etaloane pentru subiecţii normali de diferite vârste şi nivele culturale. În acelaşi timp, Rey evidenţiază o serie de manifestări simptomatice, privind volumul şi fidelitatea reproducerilor, cât şi a recunoaşterilor, a comportamentului motor şi verbal, care toate în ansamblu dau un tablou tipic pentru copiii cu handicap mental, pentru epileptici, ADHD sau dificultăţi de învăţare. 2.2.1. ADMINISTRAREA PROBEI
Proba se desfăşoară în şase faze. Primele cinci faze urmărind memorarea unei seri seriii de 15 cuvi cuvint ntee în cinc cincii repe repeti tiţii ţii,, iar iar cea cea de-a de-a şase şaseaa fază fază urmă urmărin rindd capa capaci cita tate teaa de recunoaştere dintr-un text a cuvintelor memorate în fazele anterioare. Rey a întocmit pentru fazele de memorare 4 liste, iar pentru faza de recunoaştere mici texte în care sunt incluse cuvintele din cadrul listelor prezentate spre memorare. Listele cuprind cuvinte simple şi larg folosite precum: tobă, şcoală, culoare, vrabie, munte, creion, fotoliu, barbă, cal, pom, ureche sau câine. Pentru faza I se dă următoarea instrucţiune: “ Eu îţi voi citi mai multe cuvinte, tu le vei asculta şi când voi termina de citit, îmi vei spune toate cuvintele pe care le vei ţine minte. Le vei spune aşa cum îţi vin în minte, nu trebuie să le spui în ordinea în care ţi le-am spus eu. Dar trebuie să spui cât mai multe” . Când terminăm de prezentat lista pentru a creea o pauză experimentatorul spune va spune: “ Ai auzit toate cuvintele cuvintele acestea, spune acum toate cuvintele pe care le ţii minte ”. Cind subiectul începe să reproducă se notează toate cuvintele, manifestările verbale şi ritmul reproducerii. La faza a II-a subiectului I se dă următoarea instrucţie: “ Îţi voi citi incă o dată aceleaşi cuvinte şi când voi termina de citi o să-mi spui toate cuvintele pe care le ştii. Prima dată ai ştiut să-mi spui “X” cuvinte, acum ai să poţi să-mi spui mai multe. Spui toate cuvintele pe care le ştii, şi pe cele care le-ai spus prima dată. Noi vrem să învăţăm aceste cuvinte şi trebuie să ajungem să le poţi spune pe toate, fără să ţii seama de ordine, fiind destul dacă le spui aşa cum îţi vin în minte”. După citirea listei se va creea o pauză spunând: “Ai auzit toate cuvintele, să vedem câte poţi să spui acum” . Dacă subiectul întreabă din câte cuvinte e alcătuită lista i se comunică numărul. În cadrul fazei a III-a se anunţă o nouă lectură şi se repetă integral instrucţia instrucţia dată la faza a II-a. Subiectului i se comunică numărul cuvintelor reproduse la prima şi a doua fază, în aşa fel încât să fie interesat în progresul său, fără a face nici o aluzie la cuvintele adăugate sau repetate de mai multe ori. Fazele a IV şi a V-a se desfăsoară la fel ca fazele II şi III, numai că la faza a V-a subiectul trebuie să fie anunţat că aceasta este ultima repetiţie. r epetiţie. Faza a V-a se aplică chiar dacă subiectul ajunge să reproducă toate cuvintele în fazele anterioare. Faza a VI-a este destinată comparării capacităţii de recunoaştere cu cea de reproducere . Instrucţia care se dă în cazul acestei faze este: “ Eu am să-ţi citesc o poveste în care sunt toate cuvintele pe care le-am învăţat până acum, dar sunt şi alte cuvinte. De fiecare dată când vei auzi un cuvânt învăţat de noi până acum să spui “da”. Numai să fii atent să nu te păcăleşti şi să spui “da” şi la alte cuvinte ( după Druţu, 1975). 1
2.2.2. ANALIZA CALITATIVĂ A REZULTATELOR
Volumul reproducerilor. Considerându-se normală orice curbă situată în jurul curbei medii, în limitele fusului de variaţie stabilit în funcţie de media şi abaterea standard, putem să ne dăm seama dacă subiectul examinat se încadrează în limitele normalului sau se situează deasupra sau dedesubtul acestei limite. De asemenea vom putea observa faptul că, în general, toate curbele individuale de memorare debutează printr-o pantă ascendentă care apoi poate să îmbrace diferite forme în funcţie de modul cum se desfăşoară acest proces de memorare. Rey spune că dacă în rezolvarea probei ar fi implicată numai capacitatea de înţelegere şi de codare a materialului, ar trebui să avem un progres constant, iar capacitatea de evocare iniţială ar putea fi un indiciu pentru a prevedea perspectiva învăţării seriei. Dar, spune Rey, acest fenomen nu este posibil întrucât subiectul care memorează trebuie să poarte o sarcină crescândă din repetiţie în repetiţie, pentru că i se cere nu numai să crească volumul celor reţinute, ci să evoce din nou şi să consolideze termenii deja fixaţi. Autorul e de părere că forma curbei este determinată şi de alţi factori dintre care unii acţionează în sens pozitiv asupra acesteia, iar alţii în sens negativ. Astfel, pe măsură ce numărul de cuvinte creşte acestea devin susceptibile de a se asocia între ele în diferite moduri şi de a se asocia cu cele încă neconsolidate, ceea ce facilitează reţinerea. Deci cu cât sarcina creşte, cu atât posibităţile de organizare coerentă a ansamblului şi de agregare a noilor date sporeşte. Aceasta constituie un factor pozitiv ce joacă un rol important la subiecţii activi, care fac asociaţii semantice. Ca şi factor negativ poate fi considerat cel că fiecare fixare nouă produce inhibiţia evocării datelor deja fixate – fenomen numit interferenţă retroactivă ( în oglindă cu cea proactivă menţionată anterior). Interferenţa retroactivă acţionează în mod diferit de la caz la caz. Astfel, la subiecţii pentru care fiecare cuvânt este un concept distinct, interferenţa va fi mai slabă pentru că diferitele elemente vor fi puţin asemănătoare. La subiecţii al căror vocabular este sărac şi la care cuvintele nu evocă o imagine precisă, interferenţa retroactivă va fi mai puternică. De asemenea, subiecţii care fac asociaţii semantice sunt mai puţin expuşi la interferenţă ( Druţu, 1975). Acţiunea comună a acestor factori dă forme particulare curbei memorării, având în vedere că unul sau altul dintre factori poate juca un rol preponderent putem constata următoarele tipuri de ritmuri de achizitie: a) Randamentul anormal de scăzut la reproducerea initială; b) Randamentul scăzut la prima şi a doua reproducere, care apoi creşte; c) Randament scăzut atât la reproducerea iniţială, cât şi la celelalte; d) Apariţia “platoului” final; e) Scăderea numărului de cuvinte reproduse, după un punct culminant; f) Fluctuaţii anormale în volumul reproducerilor; g) Reproducere iniţială bună, urmată de o slabă achiziţie; Volumul reproducerilor poate fi influenţat şi de o serie de factori ce rezultă din analiza poziţiei în serie şi a naturii cuvintelor fixate, după cum urmează ( după Druţu, 1975): a) Fixarea aproape exclusivă în cadrul fiecărei prezentări a începutului şi sfârşitului seriei. Acesta este un fenomen natural, dar când devine exagerat indică lipsa unei strategii de memorare (aşa-numita “memorare mecanică”); b) Tendinţa de a reproduce cuvintele în ordinea prezentării lor. Dovedeşte o slabă capacitate de organizare a informaţiei;
2
c) Tendinţa de a începe fiecare evocare cu cuvintele nereproduse în fazele anterioare. Subiectul are o strategie de a fixa rapid cuvintele noi pentru a nu le uita. Poate însemna o neîncredere în capacitatea proprie de memorare; d) Repetarea multiplă a aceloraşi cuvinte şi incapacitatea de a mai reproduce altele. Rey consideră că este un semn al handicapului mental. Lipsa de fidelitate a reproducerilor se manifestă prin prezenţa în reproduceri a cuvintelor false şi a cuvintelor repetate (dubluri). Din analiza cuvintelor false se pot desprinde următoarel efenomene: a) Cuvinte false rezultate dintr-o “iradiere asociativă”; b) Cuvinte care desemnează obiectele din ambianţa subiectului; c) Cuvinte false apărute prin asemănare sonoră; d) Cuvinte false apărute prin derivarea cuvintelor prezentate; e) Cuvinte false la care nu se poate stabili nici o legătură cu stimulii; f) Cuvinte false ce apar la una dintre reproduceri dar nu mai apar la celelalte; g) Cuvinte false persistente la mai multe reproduceri; h) Cuvinte false ce apar la ultimele faze; i) Tendinţa de a spune orice pentru a realiza un număr mare de cuvinte reproduse; Din analiza “dublurilor” se pot desprinde următoarele: a) Număr ridicat şi aproape constant de cuvinte duble. Poate avea cauza multiple – de la o slabă capacitate de organizare a materialului şi până la o slabă memorie de lucru; b) Repetarea multiplă cu voce tare a cuvintelor reproduse. Denotă nedezvoltarea limbajului intern; c) Număr mare de dubluri începând cu a treia fază. Indică oboseală; d) Apariţia cuvintelor duble, numai la primele reproduceri. Subiectul se concentrează mai greu, dar odată mobilizat recurge la organizarea materialului; e) Apariţia dublurilor sub formă interogativă. Subiectul caută sprijinul examinatorului; Rey subliniază că faptul că la copiii normali începând de la 9 ani, recunoaşterea tuturor cuvintelor este o regulă, iar nerecunoaşterea unuia sau a două cuvinte este o excepţie. Analiza amănunţită a modului cum se realizează faza de recunoaştere permite de asemenea evidenţierea unor aspecte cum ar fi: a) Recunoaşterea mai scăzută decât volumul reproducerilor. Fenomenul este efectul unui handicap mental, manifestat prin incapacitatea de a desprinde cuvintele învăţate atunci când ele apar în structura mai complexă a unui text. b) Recunoaşterea mai bună decât reproducerea. În acest caz poate fi vorba de o slabă capacitate de reproducere liberă a cuvintelor datorată unui deficit de memorie de lucru. c) Recunoaşteri false. Subiectul spune “da” la întâmplare, ceea ce sugerează o insuficientă fixare a cuvintelor în primele 5 faze. d) Atât recunoaşterea cât şi reproducerea realizate la un nivel scăzut. Sugerează o incapacitate de fixare a informaţiei determinată de un posibil handicap mental ( Druţu, 1975). Rey recomandă studierea comportamentului motor şi verbal al subiectului din timpul aplicării probei pentru a observa semne le de impulsivitate, hiperactivitate, posibilele 3
reacţii ecolalice – semn al unui handicap mental, tendinţele de a recurge tot timpul la ajutorul examinatorului, lipsa de interiorizare a limbajului etc. ( Druţu, 1975).
4
