PRINCIPIILE MUNCII INFORMATIVE Particulariţile activităţii de informaţii definesc, într-un fel, caracterul acesteia, în sensul că munca de informaţii este exclusiv intelectuală, operează cu anumite subtilităţi, din care cauză este mai puţin vizibilă, mai greu de observat. Totuşi, însemnătatea acestei activităţi este evidentă, pentru că are un rol extrem de important în obţinerea succesului în luptă. Arta şi puterea informaţiilor se sprijină pe anume principii şi metode, care pot fi socotite definitorii pentru o ştiinţă a informaţiilor, de-sine-stătătoare. În ceea ce priveşte principiile activităţii informative, prin analogie cu principiile de bază ale luptei armate, aşa cum sunt formulate de doctrina noastră naţională de apărare, le putem exprima, conform părerii noastre, astfel: 1. Definirea clară a obiectivului (misiunii informative)
Orice acţiune militară, orice activitate umană sau orice acţiune informativă vizează îndeplinirea unui scop, identificarea şi lovirea unei ţinte, atingerea unui obiectiv. Acest principiu presupune „a identifica şi a urmări înfăptuirea unui scop clar definit şi realizabil, a cărui îndeplinire promovează cel mai bine interesul na]ional”1, înseamnă a pune semnul egalităţii între scopul şi obiectivul acţiunilor informative. Orice acţiune informativă desemnează rezolvarea fiecărei sarcini sau misiuni informative a căror îndeplinire vizează un anumit scop. Aceasta din urmă reprezintă motivul conştient, clar şi nemijlocit care orientează şi reglementează acţiunea
informativă.
Orice
sistem
informativ-contrainformativ
acţionează
întotdeauna pentru îndeplinirea unui scop, pentru definirea clară a misiunilor 1
“Observatorul Militar”, nr. 28, 16-22 iulie 1997, p. 3.
1
informative. Toate obiectivele de realizat se vor regăsi în „Planul de căutare a informaţiilor”, întocmit pe cele trei niveluri: strategic, operativ şi tactic. 2. Libertatea de acţiune
Acest principiu conferă iniţiativă şi este mijlocul cel mai la îndemână de cucerire şi menţinere a iniţiativei informative. Dobândirea sau menţinerea libertăţii de acţiune, concomitent cu zădărnicirea sau îngrădirea încercărilor inamicului de a o cuceri pe a sa, a constituit şi constituie o preocupare permanentă a ofiţerilor operativi pe întreg cuprinsul luptei informative. Iniţiativa informativă înseamnă să ajungi la informaţie (spionaj) şi să domini adversarul, cunoscându-i şi anticipându-i intenţiile (în contraspionaj) sau în a-l intoxica permanent (dezinformare). Iniţiativa informativă poate fi considerată, pe drept cuvânt, ca cea mai relevantă formă de exprimare a principiului în discuţie. „Dezideratul se realizează, în primul rând, prin strădania de a avea iniţiativă faţă de inamic, cel puţin în momente hotărâtoare”2. 3. Conspirativitatea şi compartimentarea sau munca în secret
Conspirativitatea este umbra protectoare sub care se ascund toate acţiunile activităţii informative. Modalităţile de rezolvare a conspirativităţii sunt inepuizabile. Toate acţiunile rezultate din activitatea informativă se execută în secret, în taină, uneori în condiţii de camuflaj, sub acoperire sau chiar în ilegalitate.
2
Col. dr. Aurel Petori, col. Emanoil Stanislav, Unele tendinţe şi perspective în dezvoltarea tacticii militare, Editura Militară, Bucureşti, 1979, p. 129. 2
Acţiunile conspirate în planul informativ se desfăşoară (execută) în mod compartimentat. Compartimentat înseamnă să nu împarţi cu alţii ceea ce cunoşti, cu excepţia celor autorizaţi sau avizaţi să cunoască, conform legii şi regulamentelor aplicabile. În munca de culegere de informaţii sunt candidaţi puţini, iar ideile sunt şi mai puţine. Sufletele firave şi delicate nu vor fi interesate de această muncă periculoasă şi vulgară, de cele mai multe ori ingrată şi plasată undeva departe de putere şi sferele de influenţă! 4. Continuitatea Decurge din definiţia activităţii informative, din care rezultă că aceasta se desfăşoară sistematic şi continuu. În domeniul informaţiilor, războiul continuă chiar şi în perioadele de acalmie. Nevoia de informaţie este permanentă şi activitatea de informaţii este continuă, neadmiţându-se nici pauze, nici repausuri. Este riposta la acţiunea ostilă a inamicului, care se desfăşoară şi ea în mod permanent. Securitatea naţională nu admite pauze şi discontinuităţi în activitatea informativă. Cu atât mai mult în luptă. 5. Unitatea acţiunilor informative
Aceasta reprezintă îmbinarea şi eficienţa tuturor metodelor, formelor şi procedeelor de luptă pe tărâmul războiului informativ, potrivit unei concepţii unice. Ansamblul acţiunilor, mijloacelor, metodelor şi formelor prin care se asigură culegerea, prelucrarea şi exploatarea informaţiilor se află sub autoritatea unei comenzi, a unei autorităţi unice. 3
6. Cooperarea şi colaborarea neîntreruptă
Se referă la conducerea muncii informative, în timp şi în spaţiu, punctual, pe misiuni şi acţiuni de luptă ale tuturor eşaloanelor. Plaja cooperării este largă şi se petrece cu respectarea celor două principii enunţate: cel al compartimentării şi cel al conspirativităţii. Cooperarea se desfăşoară fie între compartimentele structurii de informaţii, între instituţii de acelaşi fel, fie între acestea din urmă şi alte instituţii care să vină în sprijinul rezolvării unor sarcini specifice ori să dea soluţii, expertize în anumite probleme controversate, inclusiv instituţii şi agenturi străine, în anumite condiţii, aliate sau chiar nealitate. Cooperare, colaborare, conlucrare înseamnă a lucra împreună cu cineva, a-şi da concursul, a participa activ la realizarea unei acţiuni care se efectuează în comun, în întregime sau pe părţi. 7. Munca în obiectiv (mediu) Conform principiului – definirea clară a obiectivului, în activitatea informativă ofensivă, statul-ţintă reprezintă obiectivul, în contrainformativ, valorile umane, materiale, acţiunile de contracarare, locurile, mediile etc. reprezintă tot obiectivul. Întregul flux informativ se concentrează asupra obiectivului pentru a i se releva toate datele de cunoaştere de care este certă nevoie în luarea unei decizii sau în construirea unui scenariu de contracarare a acţiunilor informative adverse, şi nu numai. Cele două obiective nu pot fi suprapuse, ele diferă între ele şi se aleg în funcţie de/potrivit unor planuri şi concepţii prestabilite. 4
8. Finalitatea acţiunilor
Acest principiu dă viaţă, valoare şi acţiune informaţiei; el înglobează toate concluziile. Toate obiectivele propuse încă de la început sunt atinse numai dacă lungul drum al triadei culegere-evaluare-valorificare atinge ţinta de care este interesat consumatorul de informaţie şi dacă poate servi decidentului. Finalitatea acţiunilor informative se regăseşte în concluzii, la care se ajunge prin lucrări elaborate, prin studii informative. Concluziile nu trebuie să cuprindă soluţii date, sugestii sau indicaţii de ordin operativ. Ele pot fi prezentate, uneori, sub formă de ipoteze, menţionându-se care dintre acestea este cea „mai” probabilă. 9. Legitimitatea Termenul provine din latinescul „legitimus”, ceea ce înseamnă „conform cu legea”. Acest principiu constituie cadrul normativ în baza căruia se desfăşoară activitatea informativă, ad hominem, fie ofensivă, fie defensivă. În spionaj s-a împâmântenit ideea că „nu ar exista morală”, că nu ar exista lege. Legile şi obiceiurile războiului trebuie respectate de beligeranţi în desfăşurarea operaţiunilor militare şi, implicit, şi a celor informative. Activitatea informativă-operativă se desf`şoară în temeiul unor legi, a unor norme interne care reglementează drepturile şi obligaţiile fiecărui lucrător operativ. Într-o societate democratică, structurile de informaţii se află sub controlul societăţii civile. Vorbind despre unele aspecte juridice referitoare la activitatea informativă desfăşurată de agenţii de informaţii, trebuie arătat că linia de conduită a acestora este 5
stabilită în limitele legii, dar şi potrivit principiului legitimei apărări a familiei, cetei, ginţii, tribului, comunităţii, societăţii în faţa unor ameninţări care ar pune în pericol existenţa acestora. În realitate, lucrurile par să aibă şi alte înfăţişări. În SUA, există legi care asigură protecţia agenţilor sau prevăd o anumită procedură de urmat atunci când aceştia trebuie să compară în faţa autorităţilor judiciare. 10. Asigurarea protecţiei surselor (de informaţii)
Conform acestui principiu al muncii de informaţii, sursele trebuie protejate permanent şi în mod corespunzător. Deconspirarea unei surse poate avea ca rezultat pierderea acesteia şi a accesului la informaţiile pe care le avea sau le putea obţine, compromiterea acesteia şi compromiterea serviciului însuşi, care va avea, ulterior, dificultăţi în recrutarea de noi surse sau posibila ei utilizare în sistemul informaţional pentru a produce dezinformare. Singura protecţie a agenţilor de informaţii care acţionează fie în ţara gazdă, fie în ţara de origine o constituie principiul potrivit căruia munca de culegere de informaţii se desfăşoară în cel mai mare secret. Dacă admitem situaţia cea mai grea – descoperirea agentului, acesta poate invoca legile şi obiceiurile războiului, se va considera prizonier şi va suporta toate rigorile şi restricţiile noii sale calităţi. El nu poate invoca nicio autoritate şi nicio protecţie. Şeful spionajului militar israelian din primii ani de existenţă a acestuia, Jehosophat Harkabi, arăta: „Trăim într-o lume imperfectă. Trebuie să înţelegem faptul că spionajul este o activitate amorală, că ea se impune a fi desfăşurată cu multă judecată şi prudenţă. Iar cei care sunt implicaţi trebuie să aibă o structură interioară foarte solidă. De acord, multe dintre actele comise sunt imorale, dar
6
anumite limite trebuie să fie respectate”3. Dacă luăm cazul României celor 17 ani de tranziţie, putem aprecia că serviciile de informaţii nu au avut nici un fel de protecţie legală a surselor, din cauza fie a unui cadru legislativ sărac (vezi Legea nr. 51/1991)4, fie a unor acţiuni de timorare a acestora, bazate pe trecutut lor, fie a unei slabe atenţii de care s-au bucurat din partea decidenţilor aflaţi pe lanţul autorităţii de comandă politico-militar. Cu toate acestea, unele autorităţi, aflate la nivelul strategic al lanţului de comandă, nu s-au sfiit să le folosească în acţiuni politice, în confruntări politice şi electorale, în şantaje politico-administrative, fapt care a condus la slăbirea şi discreditarea acestora în plan naţional şi internaţional. „Marele câştig al structurilor de informaţii româneşti” a fost acela că s-au compromis şi s-au discreditat sau poate s-a urmărit, în mod subtil, slăbirea acţiunilor ofensive ale serviciilor de informaţii, slăbindu-se, în acest fel, şi centura de apărare informativ-contrainformativă a statului. Sau, poate, au fost slăbite în mod voit de către unele interese de securitate străine, întrebuinţându-se agenţi de influenţă distribuiţi cu multă acribie în teritoriul nostru na]ional şi dirijaţi să lucreze cu o deosebită abilitate pe lângă decidenţii politico-militari, influenţând „conduita” acestora potrivit unui interes prestabilit. Prin lovirea instituţiilor de securitate (armată, structuri de informaţii şi ordine publică) s-a încercat dezorganizarea morală a lor, ruperea lanţului care trebuie să unească aceste structuri cu ţara şi s-a ajuns până acolo, încât s-a încercat inocularea dispreţului sau urii cetăţeanului faţă de toţi aceia care încadrează Sistemul Naţional de Securitate. În unele situaţii, s-a trecut la adevărate linşaje mediatice şi, în bună parte, unii agenţi de influenţă şi-au atins obiectivele.
Publicat de Marian COVLEA, MA Material primit de la prof. univ. dr. Stan PETRESCU 3 4
Ronald Payne, „Mossad. Istoria secretă”, Editura Colosseum, Bucureşti, 1997, p. 21. Actuala lege nu prevede niciun fel de protecţie pentru susele HUMINT, n.a. 7
Aprilie 2009
8
