Principiile Fundamentale Ale Dreptului Comunitar

PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI COMUNITAR

1. PRINCIPIUL ATRIBUIRII (PRINCIPIUL ÎMPUTERNICIRII SPECIALE LIMITATE) Competenţele comunitare au la bază restrângerea competenţelor statelor membre, prin transferarea exercitării unor drepturi ce ţin de suveranitatea naţionala a acestora. Principiul funcţionează la două nivele: i) la nivelul organelor comunitare şi ii) la nivelul UE. Organele Uniunii şi UE beneficiează doar de acele competenţe care i-au fost expres conferite prin prevederile tratatelor1. Efectele principiului :  regula competenţei statale . Acolo unde nu se indică competenţa Uniunii, competenţa este la statul membru.  UE se limitează la competenţele primite, aceasta neputându-şi crea competenţe suplimentare pentru ea;  necesitatea indicării temeiurilor legale2 la adoptarea actelor normative ale Uniunii. Neindicarea temeiului legal duce la posibilitatea anulării actului nortmativ în cauză;  delimitarea competenţelor statale de cele ale Uniunii; Până la adoptarea Tratatului de la Lisabona nu a existat un catalog al competenţelor unionale, prevederile privind competenţele UE găsindu-se dispersat în prevederile tratatelor. După adoptarea Tratatului de la Lisabona sunt enumerate expres domeniile unde Uniunea Europenă are competenţe exclusive (de ex. uniunea vamală, politica din domeniul concurenţei etc.), unde are competenţe partajate 1

3

cu statele

Totuşi, aceste competenţe mai pot fi extinse, în baza principiului împuternicirii implicite, dar nu in mod nelimitat. A

se vedea punctul 2. 2

În prembulul fiecărui act normativ al Uniunii se indică articolul din dreptul originar în baza căruia a fost adoptat

actul în cauză. 3

Existenţa competenţelor partajate implică posibilitatea adoptării unor reglementări într-un anumit domeniu atât de

câtre statele membre, căt şi de către UE.

1

membre (de ex. piaţa internă, protecţia consumatorilor, politica socială etc.) şi domeniile unde competenţa aparţine prioritar statelor membre, UE contribuind doar cu acţiuni de sprijinire a statelor membre (de ex. cultură, turism, industria, politica educaţională etc.). 2. PRINCIPIUL ÎMPUTERNICIRII IMPLICITE Denumirea principiului are la bază ideea că: obiectivul care trebuie realizat şi competenţele existente, implică puterile sau competenţele necesare realizării acelui obiectiv. Condiţii:  competenţele Uniunii pentru realizarea obiectivului să fie inexistente sau insuficiente;  să existe un obiectiv al Uniunii care trebuie atins;  să fie luate măsuri adecvate şi proporţionale pentru realizarea obiectivului comunitar în cauză. Rolul principiului: Extinde posibilităţile de acţionare ale Uniunii, în situaţia în care acţiunea UE este necesară pentru realizarea obiectivelor tratatelor şi nu există competenţe suficiente prevăzute pentru acestea. Limitele aplicării principiului: Competenţele nu pot fi extinse în mod nelimitat, adică dincolo de dispoziţiile tratatelor care definesc scopurile şi misiunile UE. Aplicarea principiului nu poate duce la modificarea prevederilor tratatului, cu eludarea procedurii prevăzute în tratate pentru modificarea prevederilor dreptului primar.

Noutăţile aduse prin Tratatul de la Lisabona:

2

Anterior Tratatatului de la

DUPĂ TRATATUL DE LA

Lisabona LISABONA - principiul putea fi folosit doar - extinderea aplicabilităţii acestui pentru

atingerea

obiectivelor principiu, principiul putând fi folosit

comunitare care au legătură cu pentru atingerea oricărui obiectiv funcţionarea pieţei interne;

comunitar prevăzut în tratate;

- măsurile în baza acestui - măsurile sunt luate tot de către Consiliul principiu erau luate de către Consiliul UE (cu unanimitate), la propunerea UE (cu unanimitate), la propunerea Comisiei, dar cu aprobarea PE; Comisiei

şi

cu

consultarea

Parlamentului European (PE);

3. PRINCIPIUL SUBSIDIARITĂŢII Principiul a fost introdus prin Tratatul privind Uniunea Europeană (Tratatul de la Maastricht), iar Tratatul de la Amsterdam a consacrat un protocol aplicării principiului subsidiarităţii şi proporţionalităţii (Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii). Condiţii pentru aplicarea principiului:  să existe competenţe partajate; Principiul subsidiarităţii se aplică numai în domeniile unde Uniunea nu are competenţe exclusive în ceea ce priveşte adoptarea unor reglementări. În domeniile unde statele membre şi Uniunea au competenţe partajate, ambele putând adopta reglementări, principiul subsidiarităţii are meritul să ajute la determinarea situaţiilor în care reglementările trebuie adoptate la nivel unional.  obiectivul ce trebuie realizat nu poate fi atins într-o manieră satisfăcătoare prin acţiunile statelor membre, datorită în special dimensiunilor sau efectelor acţiunii proiectate;

3

 posibilitatea realizării obiectivului în mod satisfăcător la nivel unional; Limitele aplicării principiului: În situaţia în care statul membru poate rezolva satisfăcător problema, dar UE ar putea să rezolve şi mai bine problema, competenţa va rămâne la statul membru. Dacă nici UE nici statele membre nu pot rezolva satisfăcător problema, competenţa rămâne la statul membru. Obligaţiile pe care le implică principiul subsidiarităţii:  pentru statele membre: acestea în virtutea obligaţiei lor de loialitate faţă de Uniune, trebuie să ia toate măsurile generale sau speciale pentru atingerea obiectivelor prevăzute în tratate şi să se abţină de la orice comportament ce ar duce la periclitarea atingerii acestor obiective;  pentru organele comunitare: atunci când acestea acţionează în baza principiului subsidiarităţii, trebuie să adopte măsuri cât mai simple şi să intervină doar atât, cât este necesar pentru atingerea obiectivului comunitar (principiul proporţionalităţii). Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii (Tratatul de la Amsterdam), vine cu precizări în vederea asigurării unei mai mari certitudini în privinţa situaţiilor în care este necesară o intervenţie a Comunităţii, anume:  atunci când chestiunea implică aspecte transnaţionale;  nu există o rezolvare satisfăcătoare a problemei de către statele membre;  lipsa acţiunii UE dăunează intereselor statelor membre sau în lipsa acţiunii UE exigenţele tratatelor nu ar fi respectate;  acţiunea din partea Uniunii are avantaje manifeste; Scopul aplicării principiului:  asigurarea trăiniciei cooperării supranaţionale;  asigurarea unei libertăţii de acţiune a statelor membre; Controlul respectării principiului subsidiarităţii: Anterior intrării în vgoare a Tratatului de la Lisabona exista doar posibilitatea controlului ulterior (ulterior adoptării actului normativ), control care se efectuează de către Curtea de Justiţie Europeană (CJE), aceasta având posibilitatea să anuleze un act normativ comunitar adoptat fără respectarea principiului subsidiarităţii.

4

După intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona respectarea prinicipiului subsidiarităţii poate fi verificată chiar şi anterior adoptării actului normativ comunitar, mai precis în etapa propunerii legislative şi în etapa adoptării propunerii legislative de către legislatorul unional. I.

În etapa propunerii legislative:

Sunt două ipoteze: A. În situaţia în care suntem în prezenţa procedurii legislative ordinare: Comisia are competenţa să iniţieze propunerea legislativă, pe care o transmite mai departe parlamentelor naţionale şi legislatorilor comunitari (Parlamentul European şi Consiliul UE). Parlamentele naţionale au la dispoziţie 8 săptămâni să analizeze propunerea legislativă sub aspectul conformităţii ei cu principiul subsidiarităţii. Fiecare parlament naţional dispune de două voturi (un vot pentru fiecare cameră a parlamentului, dacă vorbim de un parlament naţional bicameral). În situaţia în care 50%+1 din numărul voturilor atribuite parlamerntelor naţionale sunt în sensul că propunerea nu respectă principiul subsidiarităţii, atunci propunerea trebuie reanalizată de către Comisie (ea având rolul de iniţiator legislativ). În urma reanalizării propunerii există 3 posibilităţi: i) menţinerea propunerii în forma iniţială; ii) modificarea propunerii; şi iii) retragerea ei 4. În urma reanalizării propunerii Comisia emite un aviz motivat prin care îşi exprimă părerea cu privire la conformitatea propunerii cu principiul subsidiarităţii. La rândul lor, parlamentele naţionale, atunci când analizează propunerea sub aspectul conformităţii ei cu principiul subsidiarităţii emit un astfel de aviz motivat. B. În situaţia în care suntem în prezenţa procedurii legislative speciale5: Propunerea legislativă poate să aparţină Comisiei (C.), unui grup de state membre (grup de SM) sau Parlamentului European (PE)6 şi este transmisă mai departe către parlamentele naţionale, Parlamentul

4 5

Într-o asemenea situaţie procedura legislativă se opreşte aici. Procedura legislativă specială este numită aşa pentru că pe lângă Comisie mai pot veni cu propuneri

legislative şi alţi subiecţi de drept (un grup de state membre, Parlamentul European). Procedura există începând cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Anterior Tratatului de la Lisabona, Comisia Europeană avea monopolul să facă propuneri legislative. Pentru mai multe detalii privind procedura legislativa ordinarăşi specială a se vedea Gy. Fabian, Drept institutional comunitar, Ed. Sfera Juridica, ClujNapoca, 2008, p. 217. 6

Parlamentul Euroepan elaborează iniţiativa legislativă la propunerea

BEI, BCE sau CJE, acestea din urmă elaborând

propuneri legislative doar în probleme ce interesează funcţionarea lor.

5

European şi Consiliul UE. În situaţia în care 1/37 din numărul total al voturilor atribuite parlamerntelor naţionale se pronunţă în sensul că propunerea nu respectă principiul subsidiarităţii, atunci propunerea trebuie reanalizată de către iniţiatorul ei, existând 3 posibilităţi: i) menţinerea propunerii în forma ei iniţială; ii) modificarea propunerii; şi iii) retragerea ei8. II. Controlul efectuat în faza adoptării propunerii legislative: După ce propunerea legislativă a fost analizată de către parlamentele naţionale sub aspectul conformităţii ei cu principiul subsidiarităţii, Comisia transmite propunerea legislativă împreună cu avizul său motivat şi cu avizele motivate ale statelor membre Parlamentului European şi Consiliului UE. Înainte de prima lectură, cele două organe comunitare, după analizarea avizelor motivate, se pronunţă cu privire la propunerea legislativă. În situaţia în care 55% din numărul voturilor din Consiliul UE SAU 50%+1 din numărul voturilor Parlamentului European se pronunţă în sensul că propunerea nu respectă principiul subsidiarităţii, atunci propunerea nu va mai fi analizată, procedura legislativă oprindu-se aici. III. Controlul efectuat ulterior adoptării actului normativ9 În situaţia în care, ulterior adoptării unui act normativ comunitar, un parlament naţional sau o cameră dintr-un parlament naţional, consideră că actul normativ comunitar în cauză nu respectă principiul subsidiarităţii, atunci are posibilitatea să se adreseze Curţii de Justiţie Europene, solicitând anularea actului normativ. CJE analizând respectarea principiului subsidiarităţii are posibilitatea să anuleze actul, în situaţia în care consideră că susţinerile reclamantului sunt întemeiate. Întrr-o asemenea ipoteză, CJE acţionează asemănător unei instanţe de contencios administrativ. 4. PRINCIPIUL ECHILIBRULUI INSTITUŢIONAL

7

Dacă propunerea legislativă intervine în domeniul Spaţiului de Libertate, Securitate şi Justiţie acest prag

este de ¼. 8

Într-o asemenea situaţie procedura legislativă se opreşte aici.

9

Această formă de control exista şi anterior Tratatului de la Lisabona.

6

Se mai numeşte şi principul „checks” (control reciproc) and „balances” (echilibru de putere). Esenţa principiului constă în aceeea, ca fiecare instituţie comunitară acţionează cu respectarea propriilor competenţe şi ale celorlaltor instituţii, având în acelaşi timp pârghii de control asupra celorlaltor instituţii. Parlamentul European 1.B. Comisia Europeana

1.A. 3.B

2.B.

2.A.

------------->

Consiliul UE

3.A.<------------

1.A. Aspecte privind conrtolul efectuat de Parlamentul European asupra Comisiei :  la numirea membrilor Comisiei, fiecare candidat este intervievat, Parlamentul European aprobând ansamblul Colegiului Comisarilor;  Paralamentul European are posibilitatea să adopte o moţiune de cenzură împotriva Comisiei, într-o asemenea situaţie comisarii trebuind să-şi dea demisia;  Parlamentul examinează rapoartele anuale ale Comisiei;  parlamentarii europeni au posibilitatea să adreseze întrebări membrilor Comisiei; 1.B Aspecte privind controlul efectuat de Comisia Europeană asupra Parlamentului European:  Comisia are posibilitatea să introducă acţiuni în anulare şi acţiuni în carenţă împotriva acţiunilor sau inacţiunilor Parlamentului European; 2.A. Aspecte privind relaţia dintre Parlamentul European şi Consiliul UE:  parlamentarii au posibilitatea să adreseze întrebări Consiliului UE; 2.B. Aspecte privind relatia dintre Consiliul UE si Parlamentul European:  Presedintele Consiliului UE participă la şedinţele plenare ale Parlamentului European; 3. A. Aspecte privind relaţia dintre Consiliul UE şi Comisie:  Comisia în calitatea ei de organ executiv pune în executare deciziile adoptate de Consiliul UE; 3.B. aspecte privind relaţia între Comisie şi Consiliul UE:

7

 Comisia poate introduce acţiuni în carenţă şi acţiuni în anulare împotriva Consiliului UE; 4. Relaţia dintre Comisia Europeană, pe de o parte şi Consiliul UE şi Parlamentul European, pe de altă parte:  Comisia face propuneri legislative, având drept de iniţiativă legislativă.

5. PRINCIPIUL PROPORŢIONALITĂŢII Esenţa principiului:  acţiunile Comunităţii Europene nu pot depăşi ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor prevăzute în Tratate;  acţiunile CE trebuie să fie potrivite şi necesare pentru atingerea obiectivelor comunitare;  necesitatea adaptării mijloacelor autorităţilor naţionale la obiectivele urmărite; Scopul principiului: Principul are ca scop să reglementeze modul şi intensitatea acţiunii comunitare. Principiul se doesebeşte astfel, în ceea ce priveşte scopul său, de principiul subsidiarităţii care are menirea să determine situaţiile în care este necesară o acţiune a Comunităţtii, completând în acelaşi timp principiul menţionat, având în vedere că determină intensitatea acţiunii comunitare. 6. PRINCIPIUL RANGULUI PRIORITAR AL DREPTULUI COMUNITAR FAŢĂ DE CEL NAŢIONAL Scopul principiului: Rezolvarea conflictelor de legi între normele comunitare şi cele naţionale, asigurarea interpretării şi aplicării unitare a dreptului comunitar. Evitarea anulării efectelor actelor normative comuinitare prin măsuri interne. Temeiul juridic al principiului: Există două teorii: I.

Teoria autonomistă. Dreptul comunitar are prioritate faţă de cel naţional pentru că ordinea juridică înfiinţată prin tratate, reprezintă un sistem juridic autonom, independent faţă de sistemele juridice naţionale şi supranaţional.

8

II.

Teoria împuternicirii constituţionale. Prioritatea dreptului comunitar îşi are izvorul în prevederile constituţiilor naţionale care permit aderarea la organizaţiile internaţionale, existând obligaţia implicită a statelor care aderă la acestea să-şi adapteze legislaţia lor internă la legislaţia acelor organizaţii internţionale.

Jurisprudenţa aferentă aplicării principiului: 1964- COSTA / E.N.E.L Starea de fapt: naţionalizarea unităţilor de poducţie şi de distribuţie a energiei electrice; atacarea legii de naţionalizare de către un avocat (F. Costa) care a fost acţionar la una dintre societăţile naţionalizate; instanţa naţională solicită interpretarea unor prevederi ale Tratatului. Noutatea adusă prin hotărâre:  dreptul comunitar primar prevalează faţă de orice lege naţionala ulterioară. Prevederile dreptului primar (tratatele de înfiinţare şi cele de modificare ale acestora, precum şi tratatele de aderare) reprezintă un izvor de drept independent, originar şi special, prevederile ei neputând fi anulate printr-o lege naţională ulterioară. În conflictul dintre dreptul comunitar şi dreptul naţional, nu se aplică norma conflictuală internă lex posteriori derogat priori (legea ulterioară derogă de la cea anterioară), dreptul comunitar beneficiind de prioritate chiar şi faţă de o lege naţională ulterioară. 1970- Internationale Handelsgesellschaft Starea de fapt: obţinerea unei licente de export pentru exportul unei anumite cantităţi de mălai, contra plăţii unei cauţiuni. Expirarea termenului pentru care a fost acordată licenţa, fără ca toată cantitatea vizată să fi fost exportată şi pierderea cauţiunii plătite, în conformitate cu prevederile unui regulament comunitar. Fapta a dus la încâlcarea principiilor fundamantale ale Constituţiei germane – conflict între prevederile dreptului comunitar secundar şi normele consituţionale naţionale. Noutatea adusă prin hotărâre:  Dreptul comunitar are prioritate atât faţă de legile ordinare, cât şi faţă de legea supremă din stat. La aprecierea legalităţii acţiunilor organelor comunitare nu se iau în considerare normele şi principiile dreptului naţional, chiar dacă aceste norme şi principii îşi au izvorul în legea fundamentală. Normele

9

constituţionale nu beneficiează de prioritate faţă de normele naţionale. Totuşi, trebuie verificat dacă sunt respectate drepturile fundamentale prevăzute în constituţiile naţionale.  beneficiează de prioritate şi normele dreptului secundar nu numai normele dreptului primar. Ce se intamplă cu normele naţionale care vin în conflict cu reglementarea comunitară? Norma naţională în cauză nu va fi luată în considerare la soluţionarea litigiului. Normele în cauză vor fi în continuare aplicabile în relatia cu state terte şi redevin aplicabile, dacă norma comunitară ulterior îşi pierde validitatea (de ex. prin anulare). 1978- Simmenthal II Starea de fapt: O societate comercială a fost obligată să plătească taxe de poliţie sanitară la importul de carne de vită. Potrivit art. 25 si 26 din Tratatul CE (acum TFUE 10), sunt interzise în comerţul dintre statele membre aplicarea unor taxe vamale sau taxe cu efect echivalent (de ex. taxa la plata căreia a fost obligată societatea Simmnethal), pentru că pot împiedica libera circulaţie a bunurilor. În Italia normele dreptului naţional care contraveneau prevederilor normelor comunitare erau considerate neconstituţionale, dar era necesară pronunţarea prealabilă a Curţii Constituţionale în acest sens. Concluziile Curtţii:  Instanţele naţionale sunt obligate să aplice dispoziţiile comunitare iîn plenitudinea lor şi trebuie să refuze, din oficiu, aplicarea normelor naţionale contrare. În acest sens, instanţele naţionale nu trebuie să aştepte intervenţia prealabilă a unor instrumente legislative, procedurale sau constituţionale naţionale. 1990 – Factortame Starea de fapt: Împiedicarea înregistrarii în registrul naval britanic al unor vase de pescuit care fuseseră anterior înregistrate în registrul naval spaniol. Introducerea unei acţiuni împotriva statului membru în cauză de către Comisia Europeană şi câştigarea procesului în faţa CJE. Ca o măsură de despăgubire provizorie instanţele naţionale trebuiau să suspende Legea navigaţiei, acest lucru însă nu era posibil în virtutea normelor naţionale procedurale. 10

1957 Tratatul CEE--) 1992 se schimbă denumirea în Tratatul CE, ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Maastricht--) 2009 noua denumire după Tratatul de la Lisabona este Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE).

10

Concluziile instantei:  În situaţia în care o normă procedurală internă reprezintă singurul obstacol în aplicarea prioritară a dreptului comunitar (în situaţia din speţă executarea unei hotarâri judecatoreşti pronunţate în baza dreptului comunitar), aceea normă interna trebuie ignorată la soluţionarea cauzei . 1999 – Ciola Starea de fapt: Existenţa unui act administrativ individual contrar liberei circulatii a serviciilor (interzicea închirierea nelimitată a locurilor de ancorare pentru proprietarii de bărci care erau cetăţenii altui stat membru). Concluzia instanţei:  Dreptul comunitar beneficiează de prioritate faţă de actele administrative individuale. 2000 – Kuhne şi Heitz Starea de fapt: Existenţa unei decizii admnistrative definitive. Ulterior interpretarea dispoziţiilor comunitare pertinente de către CJE printr-o hotărâre preliminară11. 11

În situaţia în care o instanţă naţională este pusă în situaţia să aplice dreptul comunitar şi are dubii privind modul în care acele prevederi trebuie interpretate, aceasta are posibilitatea să se adreseze instanţei comunitare şi să-i solicite un ajutor în ceea ce priveşte interpretarea prevederii comunitare în cauză. În situatia în care aceste instanţe judecă în ultima instanţă (curţi de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) ele au obligaţia să sesizeze CJE privind modul de interpretare a respectivelor prevederi comunitare. O asemena acţiune nu este admisibilă în situaţia în care nu există dubii rezonabile privind modul în care acele prevederi trebuie interpretate, norma fiind clară sau jurisprudenţa instanţelor comunitare fiind elocventă pentru modul corect de interpretare a prevedrii în cauză. De asemenea, în situaţia în care instanţele comunitare s-au pronuntat anterior cu privire la modul de interpretare a prevedrii, instanţa comunitară nu va pronunţa o hotărâre preliminară.

11

Concluzia instanţei:  Organele administrative au obligaţia să reanalizeze o decizie administrativă anterioară, în vederea luării în considerare a interpretării oferite de către CJE. Aceste organe au obligaţia să revină supra deciziei dacă o consideră neconformă cu interpretarea oferită de către instanţa comunitară. 2007 – Lucchini Acordarea unu iajutor de stat care contravenea normelor existente la nivelul Uniunii Europene. Concluzia instanţei:  Instanţele naţionale au obligaţia să asigure efectul deplin al normelor comunitare.  O hotărâre judecatorească definitivă şi irevocabilă nu face imposibilă aplicarea dreptului comunitar. În situaţia din speţă, ajutorul de stat ilegal, trebuia restituit.

CONCLUZII GENERALE: Instanţele naţionale au obligaţia să înlăture de la soluţionarea litigiului normele naţionale contrare. Normele naţionale contrare devin inaplicabile de plin drept, nefiind necesare măsuri anterioare de abrogare din partea statului mermbru în cauză. Statele membre au obligaţia să nu creeze un drept naţional contrar dreptului comunitar şi să nu adopte norme în domenii strict rezervate dreptului comunitar.

12

Statele membre au obligaţia să înceteze cazul de coliziune, dacă există o obligaţie de „armonizare” a legislaţiei naţionale cu ceea comunitară, de ex. prevazută într-o directivă. LIMITELE APLICĂRII PRINCIPIULUI: Măsurile luate pe plan naţional pot fi aplicate cu prioritate în situaţia în care îndeplinirea obligaţiilor comunitare periclitează interesele vitale ale securităţii naţionale a unui stat membru. 7. PRINCIPIUL APLICRĂII DIRECTE A DREPTULUI COMUNITAR Semnificaţia unor notiuni: Efect direct  particularii dobândesc în mod direct drepturi şi obligaţii din prevederile normelor comunitare. Particularii pot invoca drepturile astfel dobândite în faţa instanţelor naţionale, iar acestea au obligaţia să asigure respectarea lor. Efectul direct oferă posibilitatea pentru cetaţenii unionali să invoce prevederile normelor comunitare in fata instantelor nationale, chiar dacă nu sunt destinatarii acestora (de ex.în cazul directivelor, destinarii sunt întotdeauna statele membre, prevederile ei neputându-se adresa particularilor) şi chiar dacă acele norme nu au fost preluate în legislaţia naţională. Putem distinge între: efect direct vertical  posibilitatea invocării normei comunitare într-un proces desfăşurat în faţa instanţei naţionale iîntre un particular şi un stat membru; efect direct orizontal  posibilitatea invocării normei comunitare într-un proces din faţa instanţelor naţionale desfăşurat între doi particulari. Trebuie reţinut, că în cazul directivelor comunitare vorbim doar de existenţa efectului direct vertical, neexistând posibilitatea invocării prevederilor unei directive netranspuse într-un proces ce are loc în faţa unei instanţe naţionale între doi particulari. Aplicabilitate directă  normele comunitare direct aplicabile sunt valabile pe plan naţional fără să fie necesară transpunerea lor în legislaţia naţională. Noţiunile aplicabilitate directă şi efect direct sunt noţiuni care au legătură una cu alta, dar nu sunt sinonime. Astfel, regulamentele sunt direct aplicabile (nu trebuie transpuse în legislaţia natională) şi au efect direct (pot fi invocate direct în faţa instanţelor naţionale), directivele însă, deşi nu sunt direct aplicabile

13

(trebuie transpuse în legislaţia naţională), unele prevederi ale lor pot avea efect direct dacă sunt îndeplinite anumite condiţii12. Aplicabilitate imediată  norma comunitară creează obligaţii imediat după adoptarea ei pentru statele membre, dar nu şi pentru particulari. Astfel, prin adoptarea unei directive comunitare se naşte imediat după adoptare, obligaţia pentru statul membru să adopte normele naţionale de transpunere în termenul de implementare, dar respectiva directivă nu creează obligaţii pentru particulari, dacă nu a fost transpusă în legislaţia naţională. Jurisprudenţa aferentă aplicării principiului: În aplicarea principiului putem consacra trei etape principale: I. Efectul direct vertical al normelor dreptului primar 1960 – Van Gend en Loos Starea de fapt: importul unor substanţe chimice în Olanda si aplicarea potrivit prevederilor Codului vamal olandez a unei taxe vamale de 8%. Potrivit prevederilor art. 25 din Tratatul CE este interzisă aplicarea taxelor vamale în comerţul dintre statele membre. Pot fi invocate în faţa instanţei naţionale prevederile dreptului primar, având în vedere că acele prevederi nu se adresează particularilor, ci statelor membre? Concluzia instanţei: Prevederile art. 25 au efect direct. Privatii pot avea drepturi şi obligatii care să decurgă direct din prevederile dreptului primar. Prevederile art. 25 din Tratatul CE sunt neechivoce, necondiţionate şi prescriu o obligaţie negativă. Importanţa hotărârii constă în aceea, că precizează condiţiile care trebuie îndeplinite pentru ca prevederile dreptului primar să aiba efect direct: 1) norma trebuie să fie clară şi neechivocă; 2) norma trebuie să fie necondiţionată (nu trebuie să existe rezerve formaulate din partea statelor membre, privind condiţionarea aplicării prevederii de adoptarea unor prevederi naţioanle); 3) norma să fie autonomă; 4) normă să aibă un conţinut negativ (de ex. în situaţia din speţă, norma conţinea o interdicţie privind aplicarea taxelor vamale în comerţul dintre statele membre). 12

1) a expirat perioada de transpunere, perioadă în care statul nu a transpus sau a transpus gresit prevederile directivei in legislatia

nationala; 2) prevederile directivei confera drepturi particularilor; 3) prevedrile directivei sunt neechivoce;

14

1965 – Lutticke Concluzia instanţei: Prevederile dreptului primar pot fi invocate direct în faţă instanţelor naţionale în proces cu un stat membru chiar dacă normele comunitare prevăd o obligaţie pozitivă (obligaţie de a face), dacă termenul în care obligaţia trebuia îndeplinită a trecut fără niciun rezultat. Astfel, înstanţă comunitară a completat ultima condiţie dintre cele menţionate în cazul hotărârii Van Gend en Loos. II. Efectul direct orizontal al normelor dreptului primar 1974 – Walrave Starea de fapt: neangajarea unui străin la concursurile de ciclism pentru motivul că era cetăţean străin. Pot fi invocate prevederile tratatului într-un proces dintre doi particulari (străinul, respectiv societatea care organiza cursurile de ciclism)? Concluzia instanţei: Obligaţiile prevăzute în Tratat se adresează nu numai autorităţilor de stat, ci şi tuturor organizaţiilor ale căror scop este să reglementeze ocaziile de obţinere a unor câştiguri şi furnizarea serviciilor. Există efect direct orizontal în cazul prevederilor dreptului primar. III. Efectul direct al normelor dreptului secundar În cazul regulamentelor art. 239 din Tratatul CE prevede expres, că prevederile regulamentelor au efect direct. În cazul directivelor, efectul direct este unul vertical ascendent (de la particular la stat), statele mebre neputând invoca propria neglijenţă sau omisiune de a prelua directiva faţă de particulari. Prevederile directivei care sunt favorabile particularilor pot fi invocate după expirarea termenului de transpunere a directivei, dacă prevederile acesteia nu au fost transpuse sau au fost greşit transpuse in legislaţia naţională şi dacă acele prevederi sunt necondiţionate şi suficient de precise. Jurisprudenţa care priveste efectul direct vertical al directivelor:

15

1974 – Van Duyn Starea de fapt: invocarea prevederilor unei directive care prevedea măsuri speciale privind circulaţia şi şederea cetăţenilor străini într-un proces dintre un particular şi un stat membru. Concluzia instanţei: prevederile directivei care conferă drepturi particularilor pot fi invocate în faţa instantelor nationale, iar acestea au obligatia sa asigure respectarea lor. Prevederile directivelor care creeaza drepturi particularilor pot avea efect direct, chiar dacă sunt formulate într-un act normativ care nu este direct aplicabil în întregul lui. 1986 – Marshall Starea de fapt: verificarea existenţei efectului direct vertical în cazul prevederilor unei directive referitoare la egalitatea de tratament (nediscriminare la locul de munca). Concluzia instanţei: O prevedere dintr-o directivă care este precisă, necondiţionată, autunomă neechivocă poate fi invocata într-un proces cu un stat membru. 1989 – Foster/ British Gas Efectul direct vertical ascendent al directivelor a fost extins şi la organizaţii sau asociaţii care sub controlul statului au primit misiuni ce presupun exercitarea autoritatii publice. Astfel, prevederile directivelor care îndeplinesc condiţiile menţionate pot fi invocate în faţa instanţei nationale nu numai într-un proces desfăşurat între un particular şi un stat membru, ci şi într-un proces dintre un particular şi o organizaţie sau asociaţie care a primit misiuni ce presupun exercitarea autorităţii publice. 1989 – Marleasing Starea de fapt: Solicitarea anulării unui contract de societate. Prevederile dreptului national nu enumeră cauzele pentru care se poate solicita anularea unui contract de societate. Prevederile unei directive comunitare din anul 1968 (nepreluata in legislatia nationala) enumera expres cauzele de nulitate, cauze printre care nu figureaza motivul invocat de catre reclamantul care a solicitat anularea respectivului contract de societate. Poate fi desfiintat contractul de societate in aceste conditii, avand in vedere ca prevederile directivei nu mentionează printre motivele enumerate motivul invocat de catre reclamant?

16

Concluzia instantei: Instantele nationale au obligatia sa interpreteze dreptul national astfel incat prevederile acestuia sa fie in armonie cu normele dreptului comunitar. Statele membre trebuie sa ia toate masurile necesare (generale/particulare) in vederea asigurarii atingerii obiectivelor directivei. Obligatiile prevazute in directive se impun tuturor autoritatilor statelor membre. Dreptul national trebuie interpretat in litera si spiritul prevederilor directivei nepreluate, in vederea atingerii rezultatului urmarit. In situatia din speta, contractul de societate nu a fost desfiintat. Hotararea a instituit efectul mijlocit al directivelor (a se vedea mai jos). 1984 – Von Colson & Kamann Starea de fapt: neangajarea reclamantelor in calitatea de gardieni de penitenciar din cauza ca erau femei. Invocarea prevederilor unei directive comunitare (netranspusa in legislatia nationala) care prevad obligatia statelor membre sa adopte prevederi adecvate pentru prevenirea acestui fenomen. Concluzia instantei: trebuie asigurata posibilitatea de angajare pentru reclamante. Dreptul national trebuie interpretat in lumina textului şi spiritul directivei. Hotărârea a reafirmat existenţa efectului mijlocit al directivelor (interpretarea legislaţiei nationale în conformitate cu prevederile legislaţiei comunitare). 1994 – Faccini Dori Starea de fapt: Achiziţionarea unui curs de limbă engleză de la un vânzător ambulant. Răzgândirea cumparatorului la 2 zile după achizitionarea produsului şi neacceptarea ei de către vânzător. Urmărirea cumparatorului în vederea recuperarii contravalorii cursurilor cumparate. Invocarea prevederilor unei directive comunitare (nepreluata in legislatia nationala, dar care conferea dreptul de dezicere cumparatorului, in termen de 5 zile de la achizitionarea produsului) intr-un proces intre particulari. Concluzia instantei: Respingerea efectului direct orizontal al directivelor. Prevederile unei directive, nepreluate in legislatia nationala nu pot fi invocate in fata instantei nationale intr-un proces intre doi particulari. Totusi, particularii au dreptul sa obtina despagubiri de la stat pentru prejudiciile cauzate prin nepreluarea directivei, daca se dovedeste ca: 1) directiva conferea drepturi pentru particulari; 2) conţinutul acelor drepturi poate fi definit în baza prevederilor directivei şi dacă 3) se dovedesşte existenţa raportului de cauzalitate între nepreluarea directivei şi cauzarea prejudiciilor. 1996 – Luciano Arcaro

17

Starea de fapt: preluarea greşită în legislaţia naţională a unei directive care interzicea deversarea de cadmiu în apele curgătoare. Directiva prevedea obligaţia autorizării prealabile, indiferent de data infiinţării întreprinderii. Concluzia instanţei: Prevederile unei directive nu pot fi invocate împotriva particularilor, ci doar împotriva statelor membre. Hotărârea a temperat principiul interpretării conforme a dreptului comunitar (efectul mijlocit al directivelor). Interpretarea conformă nu trebuie să conducă la sancţionarea particularilor pentru nerespactarea unor obligaţii prevazute într-o directivă netranspusă sau greşit transpusă în dreptul naţional.

18