PRINCIPIILE ŞI FUNCŢIILE DREPTULUI
Secţiunea I – Principiile generale ale dreptului §1. Consideraţii generale
Principiul reprezintă un element fundamental, o prescripţie de bază vizând conţinutul normei juridice . El are un rol constructiv, dar şi valorizator pentru pentru sistemul de drept. Principiile generale ale dreptului reprezintă ideile călăuzitoare pe care le regăsim în conţinutul normei juridice, cuprind cerinţele obiective ale societăţii, cerinţe cu manifestări specifice în procesul de constituire, dar şi de realizare a dreptului.
Sistemul Sistemul dreptului dreptului ar fi de neconcepu neconceputt fără aceste aceste principii principii pentru pentru că ele reprezintă chintesenţa idealului de justiţie, adică scopul existenţei dreptului. dreptului . Rolul constructiv al principiilor dreptului este suliniat !n relaţia ce se manifestă !n momentul creării dreptului" influenţa tradiţiei, dar şi a inovaţiei. #radiţia are rolul consistent, de liant al dreptului, de respectare a $echilor modele, creare a unui resp respec ecta tai ill proc proces es soci social al de acum acumul ular are, e, !n $rem $remee ce ino$ ino$aţ aţia ia aduc aducee plus plusul ul de experimentare a unor idei no$atoare, tendinţele ştiinţei !n domeniul dreptului şi cerinţele impuse de transformările sociale produse. % definiţie sintetică a principiilor generale ale dreptului s&ar contura astfel" „ansamblu „ansamblull propoziţi propoziţiilor ilor directoare directoare cărora le sunt subordonate subordonate atât atât structura , cât şi dezvoltarea sistemului de drept ”.
Principiile generale ale dreptului reunesc, esenţializează esenţializează un număr foarte mare de cazur cazurii concre concrete te,, ele rezumă rezumă fie apreci aprecieri erile le indi$i indi$idua duale le ale relaţi relaţiilo ilorr juridi juridice, ce, fie elementele lor de drept su forma unor definiţii. 'olul cel mai important al principiilor dreptului se manifestă !n procesul de creare a dreptului, !n modalităţile !n care aceste principii de drept sunt transpuse !n norme juridice. (u c)t normele juridice $or răspunde, prin conţinutul şi principiile pe care le !ngloează, ne$oilor sociale prezente şi $iitoare, cu at)t adeziunea cetăţenilor la ordinea juridică $a fi mai pronunţată. pronunţată. 'enunţarea 'enunţarea la anumite anumite principii principii doar de dragul dragul ino$aţii ino$aţiilor lor facile facile este periculoasă, pentru că presupune ignorarea unuia din elementele fundamentale care&şi pun amprenta asupra g)ndirii g)ndirii juridice a societăţii societăţii – tradiţia. Preluăril Preluărilee mecanice mecanice contra$in contra$in chiar chiar ideii ideii de modernitat modernitatee a dreptului dreptului,, de ino$ ino$aţ aţie ie,, atun atunci ci c)nd c)nd nu au „aderenţă” !n g)nd g)ndir irea ea socie societă tăţi ţii. i. Ele Ele nu $o $orr gene genera ra nicidecum ordine socială, ci haos şi disfuncţionalitate !n procesul de realizare a dreptului.
§2. Imporanţa s!dierii prin"ipiilor drep!l!i drep!l!i
Importanţa studierii principiilor dreptului constă !n legătura dintre acestea şi realităţile concrete din societate. Societatea se dez$oltă sinuos şi impre$iziil, principiile de drept sunt influenţate de e$oluţia societăţii şi, ca un corolar, sistemul juridic treuie să se dez$olte !n str)nsă legătură cu dez$oltarea comunităţii analizate. *n aceste condiţii principiile dreptului nu fac altce$a dec)t să creioneze linia călăuzitoare pentru „construirea” acestui sistem juridic. Pe aza acestor principii, legiuitorul, pe de o parte, se orientează către o anumită formă a reglementării juridice, iar judecătorul, pe de altă parte, aplică dreptul. +şadar, putem delimita utilitatea practică a studierii principiilor dreptului" a – principiile dreptului trasează liniile directoare pentru sistemul juridic. -ără ele dreptul n&ar putea fi conceput. Principiile de drept ajută la construirea dreptului, orientează acti$itatea legiuitorului, – principiile dreptului au un rol şi !n administrarea justiţiei. (ei !nsărcinaţi cu aplicarea dreptului, treuie să cunoască nu numai „litera” legii, ci şi „spiritul” ei, iar principiile de drept alcătuiesc chiar „ spiritul legii” c – principiile de drept, !n unele cazuri, ţin loc de norme de reglementare, atunci c)nd, !ntr&o cauză ci$ilă sau comercială, legea tace, judecătorul put)nd soluţiona cauza !n temeiul principiilor generale de drept. *n concluzie, acţiunea principiilor dreptului are ca rezultat conferirea certitudinii dreptului – garanţia de care eneficiază indi$izii !n faţa impre$iziilului normelor coerciti$e – şi a congruenţei sistemului legislativ concordanţa legilor, caracterul lor social aplicail, oportunitatea lor. Pentru a !nţelege mai profund rolul principiilor generale ale dreptului se impune prezentarea lor. -acem precizarea că fiecare ramură de drept are la r)ndul ei principii specifice, corespunzătoare domeniului şi realităţilor sociale reglementate. §#. Prin"ipiile generale ale drep!l!i $ pre%enare analii"& !. !sigurarea bazelor legale de funcţionare a "tatului.
+cţiunea acestui principiu constituie premisa existenţei statului de drept. Statul este creatorul dreptului şi, !n acelaşi timp, cu ajutorul dreptului, statul !şi asigură aza legală, legitimitatea puterii şi funcţionării sale. *ntr&un stat de drept, dreptul !ndeplineşte misiunea de intermediar !ntre idealurile morale, filosofice şi forţele reale, sociologice, !ntre ordine şi $iaţă, !ntre „ceea ce este” şi „ce trebuie să fie” . *n statul de drept se impune o regulă de aur a democraţiei – !ntre „forţa puterii” şi durata !n timp a acestei puteri treuie să existe un raport in$ers proporţional, adică „puterea trebuie să limiteze puterea” . /u$ernarea prin drept !n cadrul statului de drept !şi are determinările sale calitati$e !n raport cu ansamlul condiţiilor interne şi internaţionale specifice !ntr&o etapă dată.
/u$ernarea implică deci reprimarea tendinţelor auzi$e, discreţionare, ea presupune construirea unui climat !n care indi$idul să se manifeste !ntr&o ordine juridică acti$ă, !ntr&o deplină siguranţă garantată de el !nsuşi, de Stat. #. $rincipiul egalităţii şi libertăţii
*ntr&o societate democratică, statul garantează juridic şi efecti$ liertatea şi egalitatea indi$izilor, adică, !şi autolimitează exercitarea puterii !n raport cu suiectele de drept. (adrul !n care indi$izii pot să se mişte după unul plac este trasat de puterile pulice care se manifestă !ntr&un sistem politic pluralist. 0iertăţile – garanţii pe care statul le creează şi le recunoaşte cetăţenilor, treuie să nu răm)nă doar pur teoretice, declarati$e, se cere şi o aplicare efecti$ă a acestora din partea statului. +ceasta s&ar traduce !ntr&o atitudine categorică şi operati$ă !mpotri$a oricărei persoane care ar atenta la limitarea sau eliminarea acestor drepturi. Principiul liertăţii treuie coroorat cu principiul egalităţii. %amenii sunt egali !n faţa legii şi această egalitate !şi are fundamentul !n regulile dreptului natural, recunoscut de dreptul oiecti$. Egalitatea nu treuie confundată cu egalitarismul, ea treuie pri$ită ca o „ protecţie egală” oferită de stat indi$idului. Statul realizează normati$itatea socială care asigură oamenilor c)mp de manifestare, decidenţi ai propriului destin, cu drepturi, liertăţi şi oligaţii. 0iertatea şi egalitatea duc la echilirul $ieţii , adică la capacitatea oamenilor de a se manifesta !n plenitudinea fiinţei lor, de a acţiona !n limitele nealterării egalităţii şi liertăţii celorlalţi. 0iertatea şi egalitatea sunt interdependente, nu putem spune despre doi oameni că sunt egali dacă unul este lier şi altul nu. 0egile reprezintă, de fapt, esenţa idealurilor de liertate şi egalitate ale omenirii şi ale societăţii date. %. $rincipiul responsabilităţii
'esponsailitatea !nsoţeşte liertatea. 'esponsailitatea este un fenomen social, ea reprezintă gradul de angajare al indi$idului !n cadrul societăţii, !n procesul integrării acestuia !n colecti$itate. 'esponsailitatea re$ine numai omului lier, care&şi asumă !n mod conştient comportamentul, care raţionează !n orice domeniu al socialului. -iind str)ns legată de acţiunea omului, responsailitatea apare intim corelată cu fenomenul normati$. 1i$elul şi măsura responsailităţii sunt apreciate !n funcţie de gradul şi conţinutul procesului de transpunere conştientă !n practică a pre$ederilor normelor sociale. 'esponsailitatea se raportează, pe de o parte, la acţiunea angajantă a persoanei, iar, pe de altă parte, la sistemul social consacrat, la normele etice, religioase, politice şi juridice. *n contextul transformărilor sociale, dar şi juridice din societatea contemporană, putem afirma că omul nu mai are doar ne$oie de reglementarea liertăţii ci, mai ales, de măsuri juridice eficace pentru garantarea participării la libertate . 2e aici
situaţia nouă" nu mai $orim de supunerea „oarbă” faţă de lege, ci de raportarea la normele şi $alorile sociale !n mod acti$ şi conştient. &. $rincipiul ec'ităţii şi justiţiei
+cest principiu readuce !n prim plan prolema existenţei unor prescripţii, fundamente preexistente, desprinse din raţiune sau dintr&o ordine supraindi$iduală. *ntre aceste prescripţii se numără ec'itatea şi justiţia. (c'itatea $ine din latinescul ae)uitas şi semnifică potri$ire, cumpătare, dreptate. *ustiţia reprezintă acea stare generală ideală a societăţii, realizailă prin asigurarea pentru fiecare indi$id !n parte şi pentru toţi, stare care reprezintă satisfacerea drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor. +cest principiu, al echităţii şi justiţiei, !şi găseşte aplicarea at)t !n acti$itatea legiuitorului, c)t şi !n cea a celui care aplică dreptul. %dată stailite criteriile şi $alorile esenţiale, egalitatea treuie asigurată prin puterea de constr)ngere. 3ustiţia este, deci o $irtute raţională, manifestarea raţiunii !n acţiune. 'ealizarea unei justiţii concrete nu reprezintă doar o necesitate socială, este suficientă o justiţie formală, care asigură, prin reguli, egalitatea !ntre memrii unei comunităţi date. 3ustiţia poate reprezenta, fără a face o pledoarie exagerată, $ictoria asolută asupra egoismului, iar cine face apel la justiţie, face trimitere la suordonare faţă de o ierarhie de $alori unanim recunoscută.
Secţiunea a II&a – -uncţiile dreptului §1. Con"ep!l de '!n"ţie a drep!l!i
2reptul are ca scop regularizarea raporturilor sociale, canalizarea acti$ităţilor oamenilor !n cadrul unor relaţii de interes major, !n conformitate cu o $oinţă generală. +cest scop este ser$it de o sumă de funcţii. -uncţiile dreptului reprezintă direcţiile fundamentale ale acţiunii mecanismului juridic, în îndeplinirea cărora participă întregul sistem al dreptului, instanţele sociale special abilitate, instituţii cu competenţe în domeniul realizării dreptului.
+şadar trasăm astfel acele direcţii generale spre care tinde reglementarea juridică a relaţiilor sociale. +ceastă reglementare treuie să aiă !n $edere socialul şi morala !n desfăşurarea relaţiilor sociale, dar şi norma de drept , cu al său caracter oligatoriu. 2reptul reglează relaţiile sociale !n limitele unui „normal social”, constată o stare generală firească, iar acest „normal social” pe care&l instituie dreptul treuie să fie acceptat şi de acceptat şi de societate.
Statul la r)ndul lui treuie să explice „de ce” şi „pentru ce” există un act normati$ sau altul, care este scopul acestei inter$enţii normati$e, ce „binefaceri” aduce pentru fiecare respectarea lui. Statul inter$ine unăoară şi pentru restr)ngerea competenţelor autorităţilor locale sau pentru sancţionarea auzurilor acestora atunci c)nd sunt prejudiciate interesele colecti$ităţii pe care le reprezintă. +şadar, dreptul se manifestă pe două mari direcţii de acţiune" a reglează, staileşte modul de desfăşurare al raporturilor sociale, asigur)nd astfel funcţionalitatea mecanismului social general sancţionează pe cei care nu se conformează conduitei prescrise de norma juridică. 2reptul este conceput, organizat şi funcţionează ca un sistem, are anumite părţi componente 4 structuri cum ar fi" ramuri de drept, instituţii juridice, norme juridice. 2reptul mai treuie pri$it şi ca un instrument de soluţionare a litigiilor „de reglementare a relaţiilor comple+e dintre indivizi şi grupurile e+istente” . 2incolo de nuanţele cercetării dreptului, acesta se prezintă ca un factor fundamental !n organizarea social&politică a societăţii, !n apărarea şi garantarea $alorilor fundamentale ale comunităţii. §2. (nali%a '!n"ţiilor drep!l!i !. uncţia normativă
-uncţia normati$ă deri$ă din rolul superior al dreptului, din faptul că este destinat să asigure suordonarea acţiunilor indi$iduale faţă de o conduită&tip. +ceasta reprezintă de fapt o funcţie de sinteză, implic)nd toate celelalte funcţii. 1orma este o unitate de măsură, iar normati$itatea juridică este o parte a normati$ităţii sociale. +lături de alte forme de reglementare normati$ă, dreptul, prin ansamlul normelor şi instituţiilor sale, este un factor de programare a liertăţii de acţiune a omului. 2reptul reglementează cele mai importante relaţii sociale, are o poziţie specifică !n ansamlul celorlalte forme normati$e, reprezintă un mijloc de organizare şi conducere a societăţii. +ceastă funcţie distinctă, asolut necesară, se regăseşte transpusă !n fundamentala relaţie drept – stat" dreptul este creat de stat ca un comandament impus de societate, statul este apărat şi consolidat de către drept. #. uncţia de instituţionalizare a organizării social-politice
2reptul – !n special (onstituţia şi legile organice – asigură cadrul de funcţionare legală a !ntregului sistem de organizare socială. %rganizarea şi funcţionarea puterilor pulice, precum şi a instituţiilor politice fundamentale sunt concepute !n manieră juridică, iar mecanismul raporturilor ce se nasc !n procesul conducerii politice este reglat prin intermediul dreptului.
2reptul cuprinde !n sfera sa un domeniu $ast – domeniul organizării sociale. -ără drept, statul nu ar rezol$a nimic, i&ar lipsi forţa organizatorică de impunere a propriei $oinţe. %ri de c)te ori statul doreşte să răspundă unei ne$oi sociale, !ncredinţează această nouă cerinţă uneia din structurile sale existente 4 organ, instituţie, ser$iciu pulic, etc. sau creează o nouă structură de putere care preia noua misiune socială a statului. Putem afirma deci că statul instituţionalizează noi ordini politice şi juridice !n societate, ori de c)te ori este !n interesul său sau al cetăţenilor săi. %. uncţia de conducere a societăţii
(onducerea societăţii este un concept politic şi juridic desă$)rşit dacă asimilăm noţiunea de conducere cu un demers politic, adică o acţiune raţională a unui grup de persoane de dirijare, de ordonare, de !ndreptare a acti$ităţii unui grup social spre o anumită direcţie, finalitate. 2reptul exercită un rol important !n conducerea societăţii. +ctul normati$ juridic este un act de conducere socială. 0egea este forma uni$ersală de exprimare a dezideratelor sociale majore. Statul cu ajutorul dreptului staileşte pentru fiecare autoritate a sa o anumită competenţă – capacitate juridică de drept pulic – pentru ca fiecare din aceste structuri de putere să ştie ce au de făcut, care le este puterea. -iecare cetăţean treuie să se supună dreptului şi autorităţii de stat. %rice normă juridică reprezintă o decizie a statului, !ncorporează o anumită politică materializată !n decizie normati$ă. 2reptul este instrumentul fundamental al statului !n conducerea societăţii. 5i totuşi, dreptul nu este o simplă tehnică ce $izează staturile superficiale ale societăţii. 2reptul este o !minare de acte de g)ndire, de $iaţă, de experienţă este un act de decizie şi conducere ce concentrează cerinţele esenţiale ale $ieţii !n comun. &. uncţia de apărare şi garantare a valorilor esenţiale ale societăţii
%crotind şi garant)nd ordinea constituţională, proprietatea, indi$idul, dreptul apare ca un factor implicat !n procesul dez$oltării sociale. (a instrument al controlului social, dreptul pre$ine dezorganizarea, asigură coeziunea interioară a colecti$ităţilor, defineşte cadrul general de desfăşurare a proceselor sociale şi sancţionează conduitele de$iante. 2reptul apără prin mijloace specifice fiecărei ramuri, $iaţa, securitatea persoanei, proprietatea, etc. +ceste $alori, ocrotite de lege, sunt nemijlocit legate de una funcţionare a mecanismelor sociale. (hiar norma juridică este o $aloare – o $aloare fixată !ntr&o structură. (onceptele dreptului sunt elaorate !n $irtutea unor multiple judecăţi de $aloare şi deci constituie structuri la r)ndul lor sunt $alorificate fără !ncetare.
