Drept Fiscal Tema: Elementele definitorii ale dreptului fiscal 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9.
Noțiunea dreptului fiscal Obiectul și metoda reglementării juridice în dreptul fiscal Normele juridice fiscale Locul dreptului fiscal in sistemul dreptului Principiile dreptului fiscal Izvoarele dreptului fiscal Raporturile juridice fiscale Acțiunea legislației fiscale în timp, spațiu și asupra persoanelor Știința dreptului fiscal
11 articole de invatat lucrare 5 minute
Tema 2: 1.Noțiunea dreptului fiscal Termenul fiscal provine de la latinescu fiscus care înseamnă coș , utilizându-se în roma antică pentru desemnarea casei militare unde se păstrau banii care urmau a fi achitați ori plătiți militarilor. Dreptul fiscal este o ramura de drept public distinctă care reglementează raporturile juridice ce se nasc în procesul instituirii, formării sau colectării impozitelor și taxelor de la persoanele fizice și persoanele juridice care dețin bunuri sau obțin venituri impozabile sau taxabile. În urma definirii dreptului fiscal observăm elemente comune ale acestora și anume: 1. Dreptul fiscal este o ramura de drept public distinctă 2. Raporturile juridice fiscale apar în procesul colectării impozitelor și taxelor sau administrării acestora 3. Subiect al impunerii –este orice persoana fizică sau juridică care realizează venituri sau dețin bunuri impozabile sau taxabile 4. Obiect al impunerii sunt atât bunurile cât și veniturile impozabile sau taxabile 5. Contribuabilul poate contesta orice act de executare ,poate solicita instanței judiciare anularea actului administrativ ori contesta abuzurile funcționarului fiscal 6. Poate cere statului despăgubiri pentru o impunere defectuoasă sau ilegală 7. Are dreptul la restituirea sumelor plătite n plus. Colectării – sinonime - încasare, percepere,constituire,…
Evolutia istorica a impozitelor si taxelor a fost insotit[ permanent de caracterizări teoretice și de concepții privitoare la necesitatea și rolul acestora de principii referitoare la modul de stabilire și de încasare a acestor plăți. În legătură cu dreptul statului de a reglementa sistemul de impunere , în literatura de specialitate sânt discutate mai multe teorii, astfel teoria organică care îi aparține filozofilor germani Hegel și Șeling care considerau că statul s-a născut de însăși natura omenească iar dreptul de impunere este un produs necesar dezvoltării istorice a popoarelor unde necesitatea dreptului de impunere este binevenită deoarece toate popoarele trăiesc în viața de stat și toate statele pentru garantarea existenței lor au nevoie de exercitarea dreptului de impunere. Scopul exercitării acestui drept este de a constitui fonduri bănești necesare menținerii organizării de stat ori scopul fiind absolut necesar se impune pentru ca realizarea acestui scop să fie imperativ.
2. potrivit teoriei sociologice statul este considerat ca un stăpân absolut născut din frământările orânduirii sociale care reprezintă forța brutală a minorității pentru a pune stăpânire asupra majorității. Conform acestei teorii deținătorul puterii nu era legat de drept, voința lui era chiar dreptul. Prin urmare voința capricioasă a suveranului determina norma de conduită socială. Instituirea dreptului de percepere a impozitelor și taxelor a apărut odată cu crearea aparatului public și cu necesitatea de a dispune de mijloace bănești pentru întreținere și funcționare această forță publică unde este necesară contribuția cetățenilor. 3. teoria contractului social a fost înființată de Hobbs și dezvoltată de Jean Jack Crusoe în opera contractul social. Conform acestei teorii dreptul formal de impunere apare ca rezultatul unei înțelegeri dintre stat și contribuabili, unde cetățenii renunță la o parte din libertăți , făcând în același timp și sacrificii de ordin material concretizate în impozite în schimbul unei activități realizate ți garantate de către stat, statul este considerat ca o autoritate superioară căreia i se supun oamenii liberi care l-au creat în baza unei convenții. 4. teoria liberului schimb sau a intereselor care o fost fondată de Adams Smith și continuată de Montesque . această teorie are în vedere precizarea echivalentului pe care statul îl acordă celor ce plătesc impozite. Acest echivalent constă în protecția pe care o asigură statul persoanelor cât și proprietăților. Alături de această protecție se adaugă și o serie de avantaje generale cu caracter social și cultural. Impozitul așa cum afirmă Motesque este o porțiune pe care o dă fiecare cetățean din bunul său pentru a avea siguranță celeilalte părți sau pentru a se folosi de ea. Conform acestei teorii impozitele se confundă cu taxele, deci dacă impozitele întradevăr ar fi echivalente ar trebui să măsoare în mod just stabilirea și perceperea lor practic este imposibil de stabilit pentru fiecare cetățean în parte de ce anume avantaje și servicii se bucură în organizarea de stat. Este de menționat că capacitatea contributivă a plătitorilor de impozite ocupă un loc important în doctrina financiară, aspect ce-și găsește expresia și în maximile impunerii formulate de Adams Smith. Aceste maxime ale impunerii sunt, maximă de justiție, care se referă la faptul că cetățenii fiecărui stat trebuie să contribuie la cheltuielile guvernamentale atât cât le permite facultățile proprii, adică în proporția venitului pe care le realizează sub protecția statului.
b. maxima de certitudine arată că impozitul fiecărui cetățean trebuie să fie stabilit legal și nu în mod arbitrar. c. maxima comodității o formează că toate contribuțiile trebuie să fie pretinse la termenul legal și urmând procedeul care este mai convenabil contribuabililor. d. maxima economiei unde se afirmă că toate contribuțiile trebuie să fie stabilite de o manieră care să scoată din buzunarul cetățeanului cât mai puțin.
5. teoria sacrificiului 6. teoria siguranței
Subiectul 3. Definirea impozitelor. Impozitul în esența sa de asemenea este un produs al istoriei care este însoțit de apariția și dezvoltarea statului și a devenit actualmente instrumentul principal al politicilor publice. Prin urmare impozitul este procedeul sau mijlocul de realizare a veniturilor publice pentru acoperirea cheltuielilor de interes public, adică în folosul societății. Doctrina franceză definește impozitul ca o prestațiune de valoare pecuniară solicitată indivizilor conform anumitor reguli fixe cu scopul de a acoperi cheltuielile de interes general și numai pentru rațiunea faptului că acești indivizi sunt membri a unei comunități politice organizate. Doctrina americană definește impozitul ca prețuri stabilite prin constrângere pentru servicii guvernamentale. Doctrina română reprezentată de Dan Drosu Șaguna, ioan Gliga menționează că impozitele reprezintă o contribuție bănească obligatorie cu titlu nerambursabil, datorată conform legii bugetului de stat de către persoanele fizice și juridice care realizează venituri sau dețin bunuri impozabile sau taxabile. Legislația R. Moldova de prin prisma art 6 , definește impozitul ( vezi C.Fiscal)
Caracterile juridice ale impozitului
În doctrina financiară se afirmă că impozitele ca mijloace de realizare a veniturilor publice se caracterizează printr-o serie de elemente esențiale privind forma pecuniară, plata fără contra-prestație, stabilirea autoritară și unitară , utilitatea lor publică, caracterul juridic obligatoriu, etc… Predominante sunt impozitele în bani, deoarece și cheltuilile se efectuează în bani. În anumite etape a evoluției societății, în împrejurări deosebite, s-au aplicat
temporar și au fost percepute impozite și taxe în natură, cum ar fi spre exemplu cel agricol. În așa mod producătorii agricoli au fost siliți să plătească statului o anumită parte din producția cereală anuală cu titlul de impozit. Impozitul poate fi perceput numai în formă bănească , element ce-l diferențiază față de orice obligație neexprimată și necalculată-n bani. Dacă impozitul prezintă de a fi o datorie fără contraprestație (nerambursabil) în folosul plătitorilor de impozite atunci taxele dimpotrivă sunt datorate de cei care beneficiază de o serie de prestări de servicii, ori anumite activități ale unor instituții publice. Stabilirea impozitelor în mod autoritar și unitar în scop de utilitate publică are un caracter juridic deoarece plătitorii, sânt obligați prin norme juridice să plătească impozitele prevăzute de lege. Noțiunea de impozit implică și elemente ce privesc stabilirea obligației fiscale în sarcina plătitorilor de impozite, spre exemplu , pentru identificarea și determinarea în concret a subiecților și obiectului impunerii, calcularea impozitului se face cu ajutorul cotelor de impunere, plata acestora se efectuează la termenele și în condițiile prevăzute de lege și nu în mod arbitrar, deoarece impozitele sunt destinate cheltuielilor publice ,ele sunt de utilitate publică. Astfel impozitele sunt o contribuție bănească, impozitul este o contribuție obligatorie, impozitul sunt prelevări cu titlu nerambursabil, sânt datorate conform legii, sânt achitate de către debitori și se datorează aceste impozite numai pentru veniturile realizate și bunurile deținute reglementate de lege ca impozabile sau taxabile.
Funcțiile impozitului. Este cunoscut faptul că veniturile bugetare reprezentate de regulă prin venituri și taxe sânt reglementate în acord cu politica fiscală a statului, avânduse în vedere interesele politice și economice la nivelul întregii societăți, în vederea realizării în practică a politicii fiscale a statului, impozitele și taxele la care sunt obligate subiectele plătitoare trebuie să îndeplinească următoarele funcții: a. Contribuirea la formarea fondurilor bugetare pentru dezvoltarea societății care reprezintă participarea tuturor persoanelor fizice și juridice prin intermediul impozitelor și taxelor care realizează venituri și dețin bunuri impozabile sau taxabile au obligația de a contribui la formarea fondurilor bănești centralizate necesare pentru: 1. Finanțarea de obiective și acțiuni cu caracter general destinate acoperirii cheltuielilor publice 2. Alte scopuri prevăzute de lege b. Redistribuirea primare și derivate care se realizează prin încasarea resurselor bănești pentru repartizarea lor în scopul satisfacerii unor necesități în folosul altora decât posesorii inițiali a respectivelor resurse , redistribuirea aplică principiul depersonalizării resurselor, înfăptuindu-se pe multiple planuri pentru satisfacerea necesităților generale c. Reglarea unor fenomene sociale și economice, astfel prin intermediul impozitelor și taxelor pot fi influențate prețurile și tarifele, serviciilor și lucrărilor prestate ceea ce poate conduce la rentabilitate și eficiență economică sau la protecția economiei naționale.
Taxele, Taxele reprezintă alături de impozite cea de-a doua categorie principală de venituri ale bugetului de stat, fiind o plată efectuată de subiecții impunerii, pentru anumite servicii prestate acestora de către organele de stat ,astfel taxele sunt plăți pecuniare reglementate ca venituri ale bugetului de stat datorate de cei care beneficiază de anumite servicii ,prestări ori alte acte sau activități ale unor organe sau instituții publice. Particularitățile specifice taxei sunt: a. Este o plată pecuniară b. Se achită pentru serviciile prestate, deci au un contra echivalent c. Acest contra echivalent nu este echivalent cu costul real al serviciului prestat. d. Subiectul plătitor este determinat odată cu cererea de prestare a serviciului. e. Reprezintă o plată de acoperire a cheltuielilor necesare pentru serviciile prestate. La stabilirea acestor taxe se iau în considerare un pachet de principii și anume: - Unicitatea taxei, pentru unul și același serviciu prestat unei persoane, acesta datorează doar o singură taxă. - Răspunderea pentru neexecutarea obligației de plată revine funcționarului competent care trebuie să o perceapă - Nulitatea actelor nelegal taxate. - Taxele sunt anticipative, adică se achită la momentul solicitării serviciilor sau lucrărilor ce urmează a fi executate de organele și instituțiile publice.
Principala deosebire între impozite și taxe este că impozitele sunt plăți cu titlul gratuit, fără echivalent din partea statului pentru contribuțiile efectuate, pe când taxele sânt obligatorii în cazul în care ceri perceperea serviciului sau lucrărilor. Taxele sunt plăți obligatorii cu contra echivalent direct și imediat însă avem și excepții când taxele sunt datorate cu echivalent parțial , spre exemplu: taxa pentru eliberarea certificatul de moștenitor, și fără vreun echivalent cum ar fi TVA, acesta din urmă având trăsăturile specifice a unui impozit. În prezența unor taxe atât cu contra echivalent direct și imediat cât și a unor taxe cu contra echivalent parțial ori/sau fără contra echivalent se poate concluziona că deosebirea dintre impozite și taxe este una relativă, deoarece în exercitarea atribuției de reglementare a veniturilor publice organul legislativ este competent de a institui impozite și taxe pentru acoperirea cheltuielilor publice neținându-se cont de elementele speciale ale acestora și teoriile doctrinare în domeniu.
Tema 3: elementele legii fiscale 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8.
Noțiunea de elemente a legii fiscale (art 6 , al 9 CFiscal) Subiecții impunerii art 5,13 C Fiscal Obiectul impunerii art 14, 90 , 95, 68, 693, 18 C fiscal Sursa de plată a impozitelor sau a taxei art 18, 20, 88 C Fiscal Cotele impozitelor și taxelor art 15,17,49,90,91 Termenii de achitare art 87,88,89,90,92,109,101,123, etc Facilități privind impozitele și taxele (titlul 2 Cod Fiscal art 34,35,36) Clasificarea impozitelor
Obligațiile de impozite si taxe individualizate prin titluri de creanțe speciale pot fi modificate numai pentru situații intervenite asupra obiectelor și subiectelor taxabile. In cursul exercițiului bugetar determinat de cerințele legislației fiscale, în concordanță cu situația de fapt. Cu toate acestea până la momentul stingerii obligației pot interveni o serie de situații expres reglementate prin lege care să determine modificarea obligației fiscale, stabilite inițial. În asemenea situații titlul de creanță fiscală va fi modificată obligația astfel, constatată urmând a fi adusă la îndeplinire în conformitate cu noul său conținut, conform acestor cerințe obligațiile fiscale individualizate pot fi modificate în următoarele situații: 1. 2. 3. 4.
Modificarea elementelor în raport cu care s-a făcut individualizarea sa Modificarea situație juridice a subiecților plătitori. Acordarea de înlesniri, facilități fiscale. Modificarea actelor normative.
La modificarea elementelor în raport cu care s-a făcut individualizarea sa până la momentul în care creanța fiscală devine exigibilă, este posibilă apariția unor modificări, în ceea ce privește premisele în raport cu care s-a făcut sau a avut loc individualizarea obligației în sarcina unui subiect concret.
Elementele indicate de contribuabil prin declarația de impunere sau constatate direct de autoritatea fiscală și care a u stat la baza emiterii de creanță pot fi modificate până la momentul executării obligației fiscale: de exemplu, pt combaterea evaziunii fiscale orice schimbare intervenită în legătură cu datele declarate inițial de plătitor vor fi comunicate imediat organului fiscal, adică în conformitate cu prevederile art 187-192 CFiscal. Nerespectarea acestei obligații este sancționată contravențional fapt care este reglementat prin actele normative ce instituie impozite și taxe, în cazul obligațiilor fiscale ce revin comercianților cum ar fi impozitul pe venit, TVA, etc , unde întinderea obligației fiscale variază de la un termen la altul în cursul desfășurării activității economice, pentru aceste obligații fiscale nu intervine o modificare, ci o variație continuă a materiei impozabile ce determină individualizarea lor la termene mai scurte. Modificarea acestor elemente mai poate interveni și în urma admiterii contestațiilor formulate de contribuabili împotriva actelor de stabilire a controlului exercitat de organele competente.
Modificarea situației juridice a contribuabilului se va efectua numai în condițiile prevăzute expres de lege, de exemplu atunci când are loc reorganizarea contribuabilului care se înfăptuiește prin fuziune, dezmembrare, transformare sau prin lichidare juridică, prezintă o situație unde are loc modificarea obligației și impozitul va fi datorat pe perioada din anul fiscal pentru care contribuabilul a existat.
În conformitate cu legislatia in vigoare sant prevazute urmatoarele forme de inlesniri cum ar fi: -
Amanarile Esalonarile Deduceri Reduceri Etc(
Cu exceptia scutirilor conform ar 33,34,35 si cota 0 la TVA (titlul 3 cod fiscal) Nerespectarea de catre contribuabil a condițiilor și a termenilor în care au fost acordate înlesnirile fiscale de plata obligației fiscale determină posibilitatea declanșării procedurii de executare silită cu privire la întreaga sumă neplătită pe perioada pentru care s a acordat eșalonări sau amânări la plata obligației fiscale cursul subprescriție va fi suspendat da r vor ramane majorarile de intarzieire calculate potrivit legislatiei fiscale. În măsura în care cererea de acordare acestor investiri fiscale a fost aprobată de către organele competente pe perioada cuprinsă între data dării integrale a debutuluiepunerii cererii și data achidării integrale a debutului ……………. Capital social de stat nu vor datora penalități iar scurgerea precriătiei extinsiive va fi suspendată.
4.Modificarea actelor normative prin care se instituie si se reglementeaza veniturile bugetare. Actele normative in materie fiscală sunt întotdeauna în aplicare imediată modificând obligațiile fiscale stabilite anterior nascute înaintea intrării in vigoare dar neajunse la scadență. Aceste acte normative se aplică tuturor raporturilor juridice existente ceea ce duce la modificarea obligației fiscale anterior în sensul reducerii majorării sau stingerii acestora. Prin urmare org fiscale au competenta si obligatia de a aplica aceste modificari tuturor titlurilor de creanta fiscala înscrise în evidențele lor comuncând contribuabililor despre aceste modificări.
Subiectele impozabile/ taxabile nesatisfăcute de modificările obligațiilor fiscale și modul lor de aplicare în practică sunt în drept să contesteze în condițiile prevăzute de procedura fiscală.
Modalitatile de stingere a obligatiei fiscale Modul de stingere a obligatiei fiscale se face prin achitare, anulare, prescripție , scădere, compensare, sau executare silită, astfel :
1. Stingerea obligatiei fiscale prin achitare (plată ) are loc de regulă prin executare benevolă a obiectului impozabil. 2. Creanțele fiscale se sting prin moduri speciale prevăzute de legislatia fiscală, unele în interesele realizării veniturilor bugetare, iar altele potrivit cerințelor de aplicare rațională al reglementării juridice a acestor venituri. 3. Plata sumelor cuvenite bugetelor de stat se poate efectua in functie de caracteristicile veniturilor bugetare potrivit prevederilor legale care le instituie in una din urmatoarele modalitati cum ar fi : plata directă, prin reținere la sursă, și plata prin aplicare de timbre fiscale. Conform legii în vigoare plata obligației fiscale se face pentru fiecare sumă în parte în fondul corespunzător în ordinea vechimii obligației fiscale după cum urmează: a. Restanțele din anii precedenți concomitent cu majorările de întârziere aferente b. Restanțele din cursul anului concomitent cu majorarile de intarzier c. Sumele datorate la termenile prevazute de lege de sumele ce vor deveni scadente în viitor ( cu restanțe viitoare) Restituirea sumelor platite in plus se vor efectua din contul bugetar respectiv. Executarea obligatie fiscale prin plată directă poate avea loc prin virament sau in numerar. Plata prin virament se efectuează prin intermediul unei bănci sau prin filiale, surcusale sau institutii financiare, la termenile prevazulte de limitele legale. pentru fiecare tip de obligatie fiscala subiectul plătitor va calcula si va dispune unitatii bancare virarea din contul său in contul bugetului statului a sumelor datorate. La prima dispozitie de plata unitatea bancară este obligată să verifice completarea corectă a formularului de către contribuabil cu indicarea exactă a contului bugetar , și este responsabilă pentru virarea acestei plăți în termenele stabilite. In prima zi operationala sua cel tarziu in ultima zi. Dovada executarii obligatiiei fiscale prin virament se face prin dispozitie de plata. Plata in numerar presupune achitarea in aceasta modalitate a sumelor datorate fata de stat de catre contribuabil prin prezentarea acestuia sau reprezentantului său, ori prin mandat poștal(plata în numerar). ( plata la vedere). Executarea obl. Fiscale prin retinere la sursa se face prin realizarea retinerea si varsarea veniturilor bugetare de catre o alta persoană decat contribuabilul.
