CUPRINS
CAP I. INTRODUCERE DEFINITII SI OBIECTIVE……………………………………. ………………...pag
CAP II. ARGUMENT…………………………………. ……….....pag CAP III. SUCCESIUNEA PREGĂTIRII FIZICE 3.1. PREGĂTIREA FIZICĂ GENERALĂ……………………………pag 3.2 PREGĂTIREA FIZICĂ SPECIFICĂ………………………...........pag 3.3 NIVEL ÎNALT AL CALITĂŢILOR MOTRICE………………….pag
CAP IV. CONŢINUTUL PREGĂTIRII FIZICE JUCĂTORILOR DE VOLEI, JUNIORI I (PERFORMANŢĂ) 4.1 DEZVOLTAREA FIZICĂ ARMONIOASĂ……………………… pag 4.2 PERFECŢIONAREA DEPRINDERILOR MOTRICE DE BAZĂ....pag 4.3 DEZVOLTAREA CALITĂŢILOR MOTRICE DE BAZĂ………..pag 4.4 CALITĂŢI MOTRICE SPECIFICE………………………………..pag 4.5 RAMURI SPORTIVE AJUTĂTOARE…………………………….pag
CAP V. CONCLUZII……………………………………………...pag BIBLIOGRAFIE……………………………………………pag
I
INTRODUCERE
Pregătirea fizică reprezintă ansamblul organizat şi ierarhizat al procedurilor de antrenament care vizează dezvoltarea şi utilizarea calităţilor fizice ale sportivului. Ea trebuie să se manifeste permanent la diferitele niveluri ale antrenamentului sportiv şi să servească aspectelor tehnico-tactice prioritare ale activităţii practicate. Pregătirea fizică este componenta cu un rol deosebit de important în procesul de pregătire sportivă, constituindu-se în elementul dep bază pentru ceilalţi factori ai antrenamentului. Acestea au fost diferenţiate şi aplicate după reguli precise, după specificul şi adresabilitatea lor, constituind apoi elemente de conţinut ale antrenamentului sportiv. Exerciţiile fizice şi-au găsit astfel domeniile: tehnica, tactica, sfera psihică, teoretică, artistică, biologică, capacitatea de efort. Aşadar, în antrenamentul contemporan, putem vorbi de: pregătirea fizică, pregătirea tehnică, pregătirea tactică, pregătirea teoretico-metodică, pregătirea psihologică, pregătirea artistică şi pregătirea biologică pentru concurs, care se constituie în factorii antrenamentului sportiv. Pregătirea fizicăz işi propune astfel, aproape în exclusivitate , dezvoltarea a ceea ce JurgenWekieck numeşte,,factorii fizici condiţionali şi coordonatori ai performanţei,, ,dar pe care preferăam să-I desemnăam cu termenul general de calităţi fizice. De fapt, această expresie ni se pare în măsură să califice simplu şi complet realitatea concrtă şi diferiţii parametric de dezvoltat atunci când se urmăreşte ameliorarea potenţialul fizic al unui individ şi a utilizării pe care aceasta i-o poate da. Voleiul este totuşi unic printre jocurile la fileu prin faptul că se insistă ca mingea să fie păstrată cât mai mult timp în aer şi prin faptul că oferă posibilitatea paselor între membrii aceleiaşi echipe înainte ca minge să fie returnată adversarilor. Introducerea unui jucător specializat în apărare, Libero-ul, a mărit lungimea fazelor de joc.
Modificarea regulii la serviciu l-au transformat dintr-un simplu act de a pune mingea în joc, într-o armă ofensivă. Conceptul rotaţiei a fost dezvoltat pentru a permite fiecărui sportiv să participe la joc. Regula poziţiei jucătorilor permite echipelor flexibilitate şi posibilitatea dezvoltării de tactici interesante, atât în favoarea echipei, cât şi pentru entuziasmul spectatorilor. Astfel, imaginea voleiului devine din ce în ce mai bună. Cu cât jocul evoluează, fără îndoială că se va schimba, va deveni mai bun, mai puternic, mai rapid.
OBIECTIVE 1.Adaptarea capacitatii motrice generale la specificul solicitarilor din pregatire si concurs.
OBICTIVE DE REFERINTA: -sa suporte solicitarile complexe de efort impuse in procesul de antrenament -sa menţină la un nivel ridicat indicii de dezvoltare a calitatilor motrice generale ,preponderant in specificul jocului -sa valorifice in cadrul activitatii competitionale potentialul acumulat in pregatire 2.Cresterea indicilor capacitatii specifice de efort. OBIECTIVE DE REFERINTA: -sa aplice in procesul de pregatire si competitii ,la un nivel ridicat ,calitaile motrice in forma combinata ; -viteza-forta (detenta) -forta-viteza(forta exploziva) -rezistenta in regim de viteza –forta -detenta in regim de indemanare–rezistenta 3.Perfectionarea tehnicii corespunzator specializarii si particularitatilor individuale;
OBICTIVE DE REFERINTA: sa execute in conditii de eficienta crescuta procedeele tehnicotactice specifice postului din echipa si a specializarii pe yone de atac si aparare -sa se incadreye permanent in actiunile tactice collective ,atat in fazele de atac cat si in aparare ,conform cu cerintele de concurs pentru categorii .Juniori I -sa aprticipe cu executiie constant bune pe tot parcursul derularii jocului 4.Participarea la competitii si realizarea obictivelor de performanta stabilite; OBIECTIVE DE REFERINTA -sa participe la competitii cu un nivel crescut de maiestrie sportiva -sa contribuie ,prin prestatiile sale la realizarea obictivelor competitionale . 5.Educarea capacitatii de adapatare la regimul complex de activitati sportive si cotidiene : OBIECTIVE DE REFERINTA: -sa se incadreze intr-un regim optim de pregatire sportive,scolara si sociala ,care sa-i permita realizarea unui effort rational si recuperarea potentialului fizic si intellectual in scopul cresterii performantei; -sa adopte un comportament adecvat in care sa-si manifeste pesonalitatea si trasaturile positive de caracters
II. ARGUMENT
Pregătirea fizică este ansamblul de măsuri luate de antrenor în vederea asigurării unei capacităţi funcţionale superioare a organismului, prin obţinerea unor valori optime ale indicilor somatofuncţionali, printr-un nivel ridicat de dezvoltare a calităţilor motrice de bază şi specifice, stăpânirea deplin exerciţiilor utilizate şi prin asigurarea unei stări de sănătate perfectă. Pregătirea fizică este prezentă în antrenamentul tuturor categoriilor de sportivi, ponderea ei şi tipul mijloacelor folosite fiind diferite de la o ramură sportivă la alta şi de la un eşalon la altul începători. Pregătirea fizică Este componenta cu un rol deosebit de important în procesul de pregătire sportivă, constituindu-se în elementul de bază pentru ceilalţi factori ai antrenamentului În jocul de volei , obţinerea unei performanţe este de neconceput fără dezvoltarea corespunzătoare a factorului fizic sub toate aspectele. Jocul de volei solicită din partea celor care îl practică o bună pregătire fizică a cărei dezvoltare trebuie să se facă atât sub aspectul general-multilateral, cât şi sub aspectul specific, legat de conţinutul tehnico-tactic al jocului. Cele două laturi ale pregătirii fizice se condiţionează reciproc, fiind într-o strânsă interdepenţă.e Pregătirea fizică multilaterală în volei se caracterizează prin manifestarea complexă a tuturor calităţilor fizice de bază, dar cu forme şi cantităţi diferite de manifestare, comparativ cu alte sporturi. În volei,dintre calităţi predomină viteza şi forţa. Aceasta nu exclude manifestarea diferită a calităţilor în joc de la un segment la altul. Astfel la nivelul braţelor predomină viteza, iar la picioare forţa.
III.SUCCESIUNEA PREGĂTIRII FIZICE 3.1 Pregătirea fizică generală(PFG) Pregătirea fizică generală vizînd dezvoltarea, dar mai ales armonizarea diferitelor calităţi fizice (antrenarea punctelor slabe).Acesf tip de pregătire fizică va fi utilizat ,în principal, în perioada pregătitoare de antrenament. Principalul obiect al pregătirii fizice generale, indiferent de specificul sportului, este îmbunătăţirea capacităţii de efort. Cu cât potenţialul de lucru este mai mare, cu atât mai uşor se adaptează organismul la creşterea continuă a cerinţelor de pregătire fizică şi psihologică. În mod simil, cu cât este mai largă şi mai puternică pregătirea fizică generală, cu atât mai înalt este nivelul calităţilor biomotrice la care poate ajunge sportivul. Este important să punem în evidenţă potenţialul fizic prin intermediul pregătirii fizice generale. Pentru sportivii tineri, de perspectivă, pregătirea fizică generală este cam la fel, indiferent de sport. Pentru sportivii avansaţi pregătirea fizică generală se corelează cu nevoile specifice sportului respectiv şi cu trăsăturile individuale ale sportivului.
3.2. Pregătirea fizică specifică (PFS)
Pregătirea fizică specifică , supusă în totalitate exigenţelor competiţionale ale disciplinei sportive practicate şi al cărei unic scop va fi acela de a participa la manifestarea a ceea ce se denumeşte, de obicei, ,,stare de forma,,sau ,,stare de condiţie fizică absolută,,(Matveev)şi se caracterizează prin armonizarea tuturor factorilor care condiţioneaza performaţa . Printre aceştia :factorii psihologici a căror importanţă este determinantă.Cum este şi firesc, acest tip de PF va fi utilizat, în pincipal, în timpul perioadei competiţionale. Pregătirea fizică specifică (PFS) se construieşte pe fundamentul creat de PFG. Principalul obiectiv al PFS este să continue dezvoltarea fizică a sportivului în concordanţă cu particularităţile fiziologice şi metodice ale unui sport. Specializarea fiziologică predomină în competiţiile de succes. Aceste adaptări de potenţial ale sportivului facilitează un volum mare de efort la antrenamente şi, în final, la competiţii. În plus, o capacitate fiziologică mare ajută la o refacere rapidă. Iancovlev (1967) susţine că un organism fortificat şi întărit în prealabil va dezvolta mai rapid niveluri fiziologice înalte. Rezistenţa specifică poate fi îmbunătăţită dacă această cerinţă a pregătirii este precedată de dezvoltarea rezistenţei generale. Se consideră în mod eronat că rezistenţa generală dezvoltată prin alergarea pe teren variat îmbunătăţeşte rezistenşa specifică pentru toate sporturile. Lucrul este valabil pentru alergările pe distanţe medii şi lungi. Pentru o dezvoltare fiziologică specifică, sportivii trebuie supuşi unor solicitări care să se raporteze direct la cerinţele tehnice, tactice şi fiziologice ale sportului respectiv. Acest scop este simplu de realizat în sporturile ciclice, dar nu şi în cele cu acţiuni complexe. În orice caz, repetarea multiplă, parţială sau integrală a exerciţiilor sau a fazelor unui joc poate duce la realizarea aceluiaşi scop. Selectarea mijloacelor adecvate de antrenament este extrem de importantă pentru succesul final. Dimpotrivă, elementele nespecifice pot duce la o specializare greşită a dezvoltării sportivului şi, în consecinţă, la performanţe necorespunzătoare. PFS necesită un volum mare de antrenament, care este posibil doar prin scăderea intensităţii. Dacă s-ar accentua
intensitatea, fără o fortificare prealabilă a organismului sportivului, SNC (sistemul nervos central) şi întregul organism ar fi suprasolicitate, iar urmările ar fi epuizare, oboseală şi accidentări. În aceste condiţii, celulele nervoase şi chiar întreg organismul ar putea ajunge la o stare de epuizare,scăzând capacitatea de efort a sportivului. Ozolin (1971) susţine că sportivii care aplică un program de intensitate medie au avut succes în activităţile de lungă durată prezentând un potenţial fiziologic înalt. Sportivii nu-şi pot ridica potenţialul de efort dacă nu-şi măresc atât volumul, cât şi intensitatea antrenamentelor. Pentru că mulţti sportivi au zilnic antrenamente, este de aşteptat ca viteza lor de refacere între antrenamente să influenţeze creşterea încărcăturii de antrenament. Execuţia în condiţii similare celor competiţionale măreşte, de asemenea, PFS. Sportivii pot participa la competiţii neoficiale fără o pregătire specială, mai ales spre sfârşitul fazei pregătitoare. Durata PFS poate fi de la 2 la 4 luni, în funcţie de caracteristicile sportului şi de programul competiţional. Planificarea pe termen lung poate fi făcută pe 6 luni sau până la 1 sau 2 ani.
3.3 Nivel înalt al calităţilor motrice VITEZA
Definiţie: Viteza e capacitatea organismului umana de a executa acţiuni motrice cu întregul corp sau numai cu anumite segmente ale acestuia, intr-un timp cat mai scurt, deci cu rapiditate, repeziciune, iuţeala maximă, în funcţie de condiţiile existente. Formele de manifestare A) Viteza de reacţie, este viteza reacţiei motrice. Ea este
dependentă de cele cinci elemente: apariţie excitaţiei în receptor; transmiterea pe cale aferentă; analiza semnalului care durează cel mai mult; transmiterea pe cale aferentă; excitarea muşchilor. Viteza de reacţie nu este identică pentru toate segmentele corpului, la membrele superioare s-au inregistrat cei mai buni indici. B) Viteza de execuţie , este capacitatea de a efectua un act
motric sau o acţiune motrică. Această formă de viteză se măsoară prin timpul care trece de la inceperea execuţiei şi până la încheierea acesteia. C) Viteza de repetiţie, care se mai numeşte şi “frecvenţa mişcarii”. Ea constă în capacitatea de a efectua aceeaşi mişcare într-o unitate sau interval de timp prestabilite. Viteza de repetiţie este condiţionată de tempoul şi ritmul mişcarii. D) Viteza de deplasare este o variantă a vitezei de execuţie,
atunci când se pune problema parcurgerii unui spaţiu prestabilit contra timp şi o variantă a vitezei de repetiţie atunci când se pune problema cât spaţiu, ce distanţă se parcurge într-o unitate de timp prestabilită. Începand cu vârsta de 10 ani se poate realiza dezvoltarea şi educarea vitezei sub toate formele sale de manifestare. Exerciţiile folosite pentru dezvoltarea vitezei trebuie să fie ori foarte simple ca execuţie tehnică, ori bine însuşite ca tehnică. Exerciţiile de viteză, ca durată, se încadrează între 5-6 secunde şi 40-45 secunde, după care se intră în zona rezistenţei anaerobe. Viteza se dezvoltă/educă în lecţie că prima tema, indiferent de timp, spaţiu, subiecţi.
ÎNDEMÂNAREA Definiţie: Îndemânarea presupune următoarele componente: - capacitatea de coordonare a segmentelor corpului sau a acestuia în întregime pentru efectuarea unor acte sau acţiuni motrice; - capacitatea de combinare a mişcărilor; - capacitatea de diferenţiere a mişcărilor; - echilibrul; - precizia; - capacitatea de orientare spaţială; - amplitudinea. Indemînarea ar putea fi definită ca fiind capacitatea organismului uman de a efectua acte şi acţiuni motrice în contextul componentelor anterior menţionate, mai ales în condiţii variate şi neobişnuite, cu eficienţă maximă şi cu consum minim de energie din partea executantului. Formele de manifestare A)
B) C)
îndemânare generală necesară efectuării tuturor actelor şi acţiunilor motrice de către oameni, cu eficienţă maximă şi consum minim de energie. îndemânarea specifică, caracteristică sau necesară oamenilor care practică diferite probe şi ramuri de sport îndemânarea în regimul altor calităţi motrice: îndemânarea în regim de viteză, de rezistenţă, de forţă
Formele de manifestare a îndemânarii trebuie raportate şi la alte elemente care reprezintă şi indici valorici ai calităţii respective astfel: - gradul de dificultate, complexitatea actului sau acţiunii motrice, în care se integrează coordonarea simetrică şi asimetrică; - indicele de precizie al încadrării mişcării în spaţiu; - indicele de viteză, dat de timpul de execuţie, tempoul şi ritmul execuţiei; - indicele de forţă care rezultă din raportarea indicelui de precizie, la gradul de incordare musculară la lucrul efectuat.
REZISTENŢA Definiţie: Rezistenţa este capacitatea organismului uman de a depune eforturi cu o durată relativ lungă şi o intensitate relativ mare menţinand indici constanţi de eficacitate optimă. Deci este capacitatea de a depune eforturi fără apariţia stării de oboseală senzorială, emotională, fizică sau prin învingerea acestui fenomen.
Forme de manifestare a) după criteriul “ponderea participarii grupelor musculare şi ale marilor funcţii şi organe”, avem: a.1. Rezistenţa generală, care este capacitatea organismului uman de a efectua timp îndelungat acte şi acţiuni motrice, cu eficientă şi fără apariţia oboselii solicitând mult sistemul nervos central, sistemul cardiovascular şi sistemul respirator. a.2. Rezistenţa specifică care este capacitatea organismului uman de a depune eforturi pe care le implica probele sau ramurile sprortive. b) după criteriul “sursele energetice, intensitatea şi durata efectului”, avem” b.1. Rezistenţa anaeroba care este specifică pentru eforturile cuprinse intre 45 sec. şi 2 min. b.2. Rezistenţa aeroba care este specifică pentru eforturile care depaşesc 8 minute adică eforturi de durată lungă. De aceea i se mai spune şi rezistenţa lungă.
b.3. Rezistenţa mixtă care este specifică pentru eforturile cuprinse intre 2 şi 8 minute, adică eforturi cu durată medie. c) După criteriul “natura efortului”, avem: c.1. Rezistenţă în efort cu intensitate constantă; c.2. Rezistenţă în efort cu intensitate variabilă;
d) Dupa criteriul “modul de combinare cu alte calităţi motrice:, avem: d.1. Rezistenţa în regim de forţă; d.2. Rezistenţa în regim de viteză; d.3. Rezistenţa în regim de îndemânare
Dezvoltarea / educarea rezistenţei se poate realiza la orice vârstă. Acţionarea prioritară, prin corelaţie cu celelalte calităţi, are loc în perioadele post-pubertare. Ea se poate dezvolta/educa în orice condiţii materiale, atât în aer liber cât şi în interior. În lecţia de educaţie fizică că şi în orice altă formă de organizare a practicării exerciţiilor fizice, rezistenţa trebuie sa fie abordată ca ultimă temă de mare importanţă pentru dezvoltarea/educarea rezistenţei este modul de respiraţie al subiecţilor, raportul între inspiraţie şi expiraţie, deci ritmul acestei respiraţii în funţie de timpul efortului depus. Verificarea nivelului acestei calităţi motrice de bază se face, cel putin în educaţia fizică şcolară, mai mult prin prisma rezistenţei mixte (cu durată între 2 şi 8 minute). Mijlocul prin care se face verificarea este în majoritatea cazurilor, doar alergarea pe 600-800-1000-1500m.
FORŢA Definiţie: Forţa este capacitatea organismului uman de a invinge o rezistenţă internă sau externă prin intermediul contracţiei musculare. Ea nu trebuie confundată în aceasta postură de calitate motrică cu forţa ca o caracteristică mecanică a mişcarii (măsurată după clasica formula F = m x a).
Forme de manifestare a) După criteriul “participarea grupelor musculare”, avem: a.1. forţă generala care se manifestă atunci când la efortul de “învingere a rezistenţei” participă principalele grupe ale organismului uman. a.2. forţă specifică care se manifestă atunci când efortul de învingere a rezistenţei participă doar una sau cateva grupe musculare ale organismului uman (cum se întalneşte la unele probe sau ramuri de sport). b) După criteriul “caracterul construcţiei musculare”, avem: b.1. forţă statica, când prin contracţie nu se modifică dimensiunile fibrelor musculare angajate în efectuarea actului sau acţiunii motrice. Un tip special de forţă statică este cea izotermică. b.2. forţă dinamică numită şi izotonică, când prin contracţie se modifică dimensiunile fibrelor musculare angajate în efort. b.3. forţă mixtă, când pentru învingerea rezistenţei se intâlnesc atât contracţii statice cât şi cele dinamice. c) După criteriul “capacitatea de efort” în relaţie cu puterea individuală, avem: c.1. forţă maximă sau absolută care poate fi statică şi mai ales dimanică. c.2. forţă relativă, care exprimă raportul dintre forţă absolută şi greutatea corporală, deci valoarea forţei pe kilogram corp. d) După “modul de combinare cu celelalte calităţi motrice”, avem: d.1. forţă în regim de viteză, sau forţă explozivă. Acest tip de forţă diferă în funcţie de segmentul sau segmentele corpului şi este influenţată de forţă maximă. d.2. forţă în regim de rezistenţă. d.3. forţă în regim de îndemânare.
Unele aspecte metodice Forta poate fi dezvoltată/educată la orice vârstă, dar cu precadere după pubertate, deoarece prin exagerare sau neştiinţă poate avea efecte negative asupra creşterii organismului. Pentru dezvoltarea/educarea forţei se pot folosi foarte multe exerciţii fizice, mai ales cu încărcătură, exerciţii facute după reguli specifice fiecărui procedeu metodic. Ca temă forţa poate fi abordată atât în aer liber, cât şi în interior, unde sunt mai multe instalaţii şi materiale specifice. În lecţie sau altă formă de organizare a practicării exerciţiilor fizice, forţa şi rezistenţa se poate aborda numai ca ultimă temă. Forţa este calitatea motrică cel mai usor de verificat, având foarte multe probe de control (precizate în programă, instrucţiuni, etc.)
IV. CONŢINUTUL PREGATIRII FIZICE JUCĂTORILOR DE VOLEI ,JUNIORI –I-(PERFORMANŢĂ) 4.1.DEZVOLTAREA FIZICA ARMONIOASA -raport optim ponderal masa activa-tesut adipos -segmente si articulatii de prima importanta -suport functional pentru efort specific -elasticitate musculara si mobilitate articulara Evaluarea dezvoltării fizice şi a stării de nutriţie prezintă, pentru practica medicinei sportive, importanţa pentru : -
diagnosticul stării de sanatate; selecţie pentru diferite ramuri sportive; dirijarea antrenamentului sportiv
Dezvoltarea fizică este a doua componentă a procesului biologic de creştere şi dezvoltare a corpului omenesc: - creşterea este “procesul de acumulare cantitativă la nivelul ţesuturilor, organelor şi sistemelor cu mărirea masei somatice, a dimensiunilor segmentare si globale...” - dezvoltarea fizică este procesul de proporţionalizare, producând apariţia unor relaţii noi între segmente şi părţi; include diversificarea, perfecţionarea şi specializarea; în esenţă dezvoltarea fizică exprimă suma unor relaşii, nivelul lor la un moment dat sau într-o perioadă. Etapele dezvoltării fizice corespund etapelor ciclului vieţii: copilăria, adolescenţa, maturitatea şi senescenţa. Dezvoltarea fizica armonioasă reprezinta un scop al educatiei fizice alături de prevenirea instalării si corectarea deficienţelor fizice. In sport - dezvoltarea fizică este importanţa pentru selecţie
- exisţa sporturi care necesită o dezvoltare fizică armonioasă, altele necesită o dezvoltare fizică specifică iar altele în care dezvoltarea fizică nu are importanţă majoră - decât pentru menţinerea unei stări bune de sănătate - dar evaluează şi efectul efortului sportiv asupra organismului, constituind astfel un indicator al procesului de antrenament. Evaluarea dezvoltării fizice se face pe baza: -
anamnezei: examenului somatoscopic - global si segmentar; - examenului somatometric - măsurarea si calcularea unor indici antropometrici; - evaluarea stării de nutriţie.
Apreciarea dezvoltării fizice se realizează prin: - calificative valorice generale (bună, satisfăcătoare.. calificative valorice specifice (unităti de măsura, indici etc.) Armononia dezvoltării fizice se stabileşte prin nivelul şi valoarea unor relaţii între caracterele antropofiziometrice - indici de proporţionalitate. Sistemul de apreciere a armoniei dezvoltării fizice este urmarea unui concept care depinde de epoca, nivel de cunoaştere, autor, domeniu de activitate
4.2.Perfecţionarea deprinderilor motrice de baza Parcursurile aplicative constituie un mijloc eficient în dezvoltarea şi consolidarea deprinderilor şi calităţilor motrice. Ele reprezintă activităţi globale prin care se urmăreşte valorificarea în condiţii noi de exersare, a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor dobândite în activităţile anterioare, prin repetarea exerciţiilor într-o formă atractivă, plăcută copiilor, dar şi solicitantă. In faza superioară a formării deprinderilor motrice, pe baza interacţiunii organelor de simţ, a capacităţii de analiză şi sinteză a scoarţei cerebrale, iau naştere senzaţii complexe, specifice diverselor probe sau ramuri sportive şi cunoscute sub numele de "simţul mingii", "simţul ştachetei", "simţul porţii", etc; Au o structură motrică fixă, elementele înlănţuindu-se în acelaşi sens, orice schimbare a conţinutului deprinderii conducând la formarea, dacă este posibil, a unei noi deprinderi (ex.: aruncarea greutăţii: eliminarea elanului cu pas săltat, caracteristic stilului O'Brien, prin elanul cu piruetă a condus la apariţia unui nou procedeu tehnic, a unei noi deprinderi motrice); În absenţa repetării, legăturile temporare din scoarţa cerebrală ce stau la originea stereotipului dinamic slăbesc ca intensitate, deprinderea motrică "se destramă" fără însă a se şterge complet; urmele lăsate de legăturile temporare din scoarţăse pot reactualiza relativ repede în urma reluării şi repetării execuţiei; perfectionarea calitatilor are ca obiective următoarele: - exersarea deprinderii în condiţii variate, neobişnuite sau îngreuiate (micşorarea suprafeţelor, mărirea tempoului, adversar activ, etc); - exersarea deprinderii în condiţii tehnice întâlnite în practica sportivă şi în condiţii apropiate sau identice cu cele regulamentare; - exersarea deprinderii în condiţii de întrecere (ştafete, parcursuri aplicative, etc] şi de concurs [competiţii neoficiale sau oficiale).
După A. Dragnea (1999), în formarea unei deprinderi motrice se disting patru etape: - etapa informării şi a formării imaginii mentale (echivalentul reprezentării ideomotorii), pe baza explicaţiei şi a demonstraţiei directe sau mijlocite; - etapa mişcărilor grosiere sau insuficient diferenţiate (numită şi a mişcărilor încordate), în care are loc efectuarea primelor execuţii corecte din punct de vedere tehnic; - etapa consolidării mişcării, a coordonării fine - caracterizată de efectuarea corectă a mişcării, de regulă în condiţii standard şi cu indici superiori de forţă, precizie, ritm şi amplitudine; - etapa perfecţionării - caracterizată de efectuarea mişcării în condiţii variate, cu indici superiori de eficienţă; este considerată a fi şi etapa declanşării priceperilor motrice complexe, executate adaptat cerinţelor mediului sau celor impuse de regulament, de conducător etc.
4.3.Dezvoltarea calitatilor motrice de baza:
Calităţile motrice sunt insuşiri ale organismului concretizate în capacitatea de efectuare a acţiunilor de mişcare cu anumiţi indici de viteză, forţa, rezistentă şi îndemânare. (V,I,R,F) Calitătâţile motrice ofera individului posibilitatea executării diferitelor acte motrice, legate atât de activitatea sa zilnică, cat şi de cea sportivă. In procesul de învătământ un loc important în cadrul preocupărilor profesorului de specialitate il ocupă găsirea si utilizarea in pregatire a celor mai eficiente metode si mijloace care să asigure dezvoltarea acestor calităţi. In activitatea de dezvoltare a acestora (este permanentă) profesorul de educaţie fizică trebuie să stabilească anumite priorităti in educarea calităţilor. Se recomandă ca programarea dezvoltării lor să se facă cu pondere diferită in funcţie de conţinutul lecţiilor, materialele sportive existente, condiţiile de anotimp, fondul motric al elevilor intr-o anumită etapă. Perfecţionarea calităţilor motrice reprezintă unul din principalele obiective ale procesului de pregătire a tineretului şcolar realizata concomitent cu formarea priceperilor si deprinderilor motrice.
Calităţile motrice au un caracter nativ al cărui nivel de manifestare iniţială depinde de fondul genetic ereditar. Dezvoltarea lor ulterioară ca de altfel si formarea deprinderilor motrice, se realizează odată cu evoluţia procesului de creştere si dezvoltare, ele fiind influenţate de specificul activităţilor desfăşurate, condiţiile de viaţă, ereditatea, mediul geografic şi climateric si activităţile desfăşurate în mediul şcolar. În literatura de specialitate precum şi în limbajul specialiştilor se folosesc mai mulţi termeni precum: calităţi fizice, calitati
motrice, calitati bio-motrice, calitati ale activităţii motrice, funcţii motrice de bază, etc
1.Viteza:
-de repetiţie -de executare in regim de forţă
2.Indemânare: -coordonare la stimuli complecşi -precizie in regim de viteză,forţă 3.Rezistenţă 4.Forţă:
-mixtă,aerob-anaerob -musculară locală de tip anaerob -dinamică in regim de viteză
5.Calităţile motrice combinate: -viteză-fortă membre inferioare(detenţa) -fortă-viteză membre superioare (forţa explozive)
4.4. CALITĂTI MOTRICE SPECIFICE: -Viteza specifică fiecarei acţiuni:-in regim de forţa (detenţa) -in regim de rezistentă -Îndemânare :-în regim de viteză -în regim de fortă -în regim de rezistenţă -rezistenţă:-în regim de viteză-forţă specific liniei I -în regim de îndemânare specific liniei a II-a -în regim de joc -Forţa:-in regim de viteză(forţa explozivă de lovire membre superioare) -in regim de rezistenţă ,membre inferioare specifică săriturilor Calităţile motrice sunt însuşiri ale organismului uman cu caracter nativ al cărui nivel de manifestare iniţială depinde de fondul genetic ereditar. Dezvoltarea lor ulterioară ca de altfel şi formarea deprinderilor motrice, se realizează o dată cu evoluţia
procesului de creştere şi dezvoltare, influenţate fiind de specificul activităţilor desfăşurate, condiţii de viaţă, moştenirea ereditară, mediul geografic şi climateric şi activităţile desfăşurate în mediul şcolar. Toate acestea reprezintă doar posibilităţi de influenţare a dezvoltării calităţilor motrice cu ponderi şi efecte diferite, fără a avea certitudini de ordin calitativ, motiv pentru care este necesar ca prin educaţia fizică şcolară să se acţioneze cu cerinţe specifice şi preocupări constante, pentru a acţiona în mod ordonat şi specializat asupra creşterii indicilor de dezvoltare a acestora. După modul lor de manifestare, distingem patru categorii de calităţi: viteza, îndemânarea, forţa şi rezistenţa, fiecare dintre acestea având la rândul lor diferite forme proprii de manifestare specifice domeniului fiecăreia dintre ele, cum ar fi spre exemplu viteza cu formele sale de manifestare: de execuţie; de reacţie; de deplasare. În desfăşurarea diferitelor acte şi acţiuni motrice întâlnim destul de rar manifestarea singulară a unei forme specifice, de cele mai multe ori acestea se realizează prin combinarea lor, cum ar fi: viteza în regim de îndemânare sau rezistenţă; forţa în regim de rezistenţă; îndemânarea în regim de viteză; etc.. De altfel, obţinerea unor rezultate sportive ridicate (chiar şi la nivel şcolar) nu se poate realiza fără o participare combinată a cel puţin două asemenea calităţi. În acest sens, edificatoare şi convingătoare sunt probele atletice, în care concurenţii de performanţă datorează rezultatele lor de excepţie tocmai contribuţiei aduse de cel puţin două calităţi motrice. Un alt aspect care trebuie avut în vedere în metodica de predare a educaţiei fizice şcolare este acela de intercondiţionare a deprinderilor şi calităţilor motrice. Astfel deprinderile nu se pot perfecţiona fără aportul calităţilor, după cum nici calităţile motrice nu se pot dezvolta fără creşterea nivelului de execuţie a deprinderilor motrice. După această prezentare argument, este necesar să analizăm cadrul de organizare a predării ed. fizice din şcoală şi măsurile de ordin metodic ce se impun a fi luate sub aspectul proiectării şi realizării demersului didactic, pentru a acţiona eficient asupra dezvoltării calităţilor motrice. În conformitate cu noua structurare a învăţământului pe cicluri curriculare, la nivelul
învăţământului obligatoriu, ne confruntăm cu existenţa a trei asemenea cicluri. Această grupare a elevilor din clasele respective s-a realizat ţinându-se cont de caracteristicile psihologice şi morfologice ale copiilor încadraţi în aceste vârste. În cazul nostru, pentru dezvoltarea calităţilor motrice la clasele V-VI (ca parte a ciclului de dezvoltare) prioritate va capta preocuparea de acţionare asupra calităţilor de viteză şi îndemânare care sunt perfectibile cu deosebire la vârstele de 1013ani, după care procesul este limitat. În ciclul de orientare (clasele VII-VIII/IX) prioritatea va trece de partea forţei şi a rezistenţei care oferă posibilităţi de dezvoltare notabile, începând cu vârsta de 13 ani, cu un vârf de randament situat în perioada de 15-19ani. Această împărţire s-a realizat doar din punct de vedere al priorităţilor ce trebuie avute în vedere, acestea neavând un caracter exclusivist privind celelalte calităţi, mai ales dacă avem în vedere cele mai sus prezentate cu privire la manifestarea (în diferite proporţii şi cu anumite dominante) a calităţilor motrice combinate. De altfel programa şcolară prevede cerinţe de conţinut pentru dezvoltarea tuturor calităţilor motrice la toate clasele, iar „ Sistemul Naţional Şcolar de Evaluare” cuprinde probe şi norme specifice privind verificarea şi aprecierea elevilor şi din asemenea categorii de conţinuturi. Pentru a obţine finalităţile stabilite cu privire la dezvoltarea calităţilor motrice, profesorul trebuie să-şi obiectivizeze procesul de instruire încă din etapa proiectării acestuia, făcându-se precizări concrete la volumul şi modalităţile de acţionare pe care le va utiliza. Înaintea începerii activităţii de elaborare a planificării este necesar de a se realiza anumite activităţi pregătitoare care să permită acţionarea în mod eficient asupra dezvoltării lor. Dintre care enumerăm: - realizarea evaluării predictive (iniţiale) cu scop de informare asupra nivelului de pregătire al elevilor. Această activitate se poate realiza în două moduri: prin susţinerea unor probe specifice fiecărei calităţi (în cazul clasei a-V-a şi la clasele primite prima oară în încadrare) sau prin studierea şi interpretarea rezultatelor
inserate în fişele individuale de evaluare completate la sfârşitul anului şcolar precedent. - stabilirea modalităţilor de acţionare asupra dezvoltării calităţilor motrice: prin cicluri tematice principale;cicluri tematice secundare sau prin orientare a procesului de exersare, a deprinderilor motrice specifice probelor şi ramurilor de sport. -
cunoaşterea posibilităţilor oferite de baza sportivă şi cea materială avută la dispoziţie în etapele respective, în concordanţă fiind şi cu starea atmosferică la momentul când au fost planificate.
În elaborarea documentelor de planificare, cu deosebire a „Eşalonării anuale a unităţilor de învăţare” trebuie avute în vedere următoarele: - plasarea ciclurilor tematice specifice unei anumite calităţi motrice înaintea unui ciclu tematic destinat unei probe/ramuri sportive care înglobează în conţinutul lor calitatea motrică respectivă; - cuplarea ciclurilor tematice destinate dezvoltării calităţilor motrice cu cicluri tematice din probe/ramuri sportive care nu necesită depunerea unui efort mare, creându-se astfel condiţii pentru a acţiona eficient asupra dezvoltării calităţii motrice respective. Din punct de vedere al plasării în structura lecţiei şi al duratei de exersare precizăm următoarele: datorită specificului fiecărei calităţi, al gradului de solicitare a proceselor psihice, fiziologice, precum şi al posibilităţilor de derulare a altor categorii de conţinuturi (după exersarea dezvoltării lor) este indicat ca tematicile prevăzute pentru dezvoltarea vitezei şi îndemânării să fie programate după influenţarea selectivă a aparatului locomotor, iar programele aplicate pentru dezvoltarea forţei şi rezistenţei să se realizeze în ultima parte a lecţiilor respective.
4.5 RAMURI SPORTIVE AJUTATOARE 1.Atletism:-alergare de viteză -alergare de rezistentă -săritura in lungime 2.Gimnastica :-acrobatică -sărituri la aparate 3.Jocuri sportive:-fotbal(acţiuni şi joc) -baschet(acţiuni şi joc).
-
V. CONCLUZII Calităţile fizice, forţa şi viteza se manifestă într-o pondere mai mică sau mai mare în orice activitate fizică. Educarea calităţilor fizice nu are loc în mod izolat, determinarea uneia dintre ele influenţînd şi dezvoltarea celeilalte. Cercetările efectuate în domeniul forţei şi vitezei dovedesc că exerciţiile de forţă contribuie la educarea ambelor calităţi. Oferta mai mare permite învingerea rezistenţei externe şi executarea mişcărilor mai rapide. Experimentele au demonstrat că o creştere însemnată a forţei permite şi mărirea frecvenţei mişcărilor. Concomitent cu mărirea forţei are loc şi creşterea în grosime a fibrei musculare, deci o creştere generală a musculaturii. Firesc, se pune întrebarea dacă această creştere nu împiedică manifestarea vitezei. S-a dovedit că în cazul unei creşteri substanţiale în grosime a fibrei musculare, nu există pericol ca viteza de reacţie a vreunui muşchi să sufere vreo schimbare. Dacă pregătirea fizică generală constituie un suport, pregătirea fizică specială întăreşte, consolidează deprinderile tehnico-tactice. Ea este strâns legată şi condiţionează direct perfecţionarea deprinderilor specifice jocului, alături de lucrul specific destinat pregătirii fizice. Metodica perfecţionării pregătirii fizice speciale, trebuie să ţină seama de aceste forme specifice de manifestare şi de faptul că pregătirea fizică, mai ales cea specială, se găseşte în strânsă legătură şi interdependenţă cu pregătirea tehnico-tactică. Se spune, pe bună dreptate, că între două echipe cu nivel egal de pregătire tehnico-tactică, va câştiga cea care posedă o pregătire fizică mai bună. Prin urmare, pregătirea fizică trebuie privită ca un factor indispensabil al antrenamentului, al unui sistem de antrenament care începe să se contureze ca ştiinţă, cu obiectiv marea performanţă, cu legi proprii, cu ştiinţe ajutătoare etc.
Acest factor al antrenamentului, cuprinde pregătirea fizică multilaterală şi specifică. De la început, trebuie menţionat că ambele laturi sunt deosebit de importante în pregătire şi că una nu o poate suplini pe cealaltă.
Bibliografie 1. Niculescu Mugurel, Volei de la teorie la practică, Editura Univ. Piteşti, 2002 2. Dragnea, A. ; Bota, A. Teoria activităţilor motrice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999 3. Ghenadi, V. Model şi modelare ăn voleiul de performanţă, Ed. Plumb, Bacău, 1993 4. Centrul de Cercetări pentru probleme de sport, Antrenamentul pliometric. Sărituri, Bucureşti, 1997 5. Prof. Dr. Tudor O. Bompa, Periodizarea: Teoria şi metodologia antrenamentului, Ed. Ex Ponto, Bucureşti, 2002 6. Albu. C. Educaţie fizică în liceu, Editura sport-turism , Bucureşti ,1981 7.F. Rus Volei în şcoală , Editura Accent, Cluj Napoca 2003 8.F.Rus Suport de curs , volei semestrul lll , UBB Cluj, F.E.F.S.
