Referat volei

REFERAT LA DISCIPLINA VOLEI

VOLEI Introducere Introducere : Voleiul este un joc sportiv inventat în anul 1895, de către profesorul american William G. Morgan, care preda educaţia fizică la Colegiul din inspirându-se u-se din tenisul tenisul de oraşul Holyoke, statul Massachusetts - USA -, inspirând câmp. La început a primit denumirea de „La minonette”, iar după un an s-a s -a consacrat ca Volley-Ball. Jocul fiind atractiv, a cunoscut o dezvoltare rapidă, practicându-se practicându -se în toate continentele, cu reguli improvizate privind mărimea terenului, mingea de joc , numărul jucătorilor, înăltimea fileului, durata seturilor, numărul ui pe plan internaţional rolul hotărâtor 1 paselor etc. În răspândirea voleiul ui a jucat „Asociaţia Tineretului Creştin din USA”, cunoscută sub denumirea de YMCA, el fiind practicat în special de către elevi, studenţi şi militari. Prin intermediul studenţilor şi militarilor, voleiul a ajuns şi în tara noastră în anul 1920, ss -a dezvoltat în şcoli, facultati, asociaţii sportive, cluburi sportive etc., orgamzându-se întreceri la nivel local, regional şi naţional. C âteva âteva date de referinţă: referinţă: 1947 - 20 aprilie, ia fiinta, la Paris, Federaţia Internaţională de Volley-Ball (F.I.V.B.), în prezenţa reprezentanţilor din 14 tan, pnntre care şi România; 1948 - la masculin şi 1949 - la feminin, se organizează primele Campionate Europene; 1949 - la masculin şi 1950 - la feminin, se desfasoară primele Campiona Campionate te Mondiale; Mondiale; 1958 - se constituie Federaţia Română de Volei (F.R.V.), ca o continuatoare a Federaţiei Române de Baschet şi Volei din 1931 şi a Inspecţiei Centrale pentru pentru Volei, Volei, din 1949; 196 1964 - voleiul intră în sporturile olimpice la Tokio; 199 1992 - voleiul de plajă devine disciplină olimpică (Beach volleyball). •

•

•

•

• •

-2-


Caracteristicile principale ale voleiului În familia jocurilor sportive de echipă, voleiul se particularizează pr in următoarele: fiecare echipă joacă în câmpul propriu, fără contact direct cu adversarii, fiind despărţiţi de fileu; •

mingea poate fi jucată (lovită) cu orice parte a corpului (mâini, picioare, cap, trunchi etc.) în propriul câmp de joe şi în afara lui, în limita celor 3 lovituri clasice (sau 4, când mingea atinge blocajul) fără a fi însă reţinută; se joacă pe seturi şi puncte, fără a se putea limita durata într -un timp fix, fiind obligatorie rotaţia la serviciu; mare accesibilitate de practicare pentru t oate vârstele şi sexele, având în vedere că necesită un teren limitat şi un inventar redus (minge, fileu şi 2 stâlpi), reguli şi procedee simple, echipament sumar etc. Practicat la nivel de performanta, voleiul este eel mai dificil şi eel mai pretenţios joe sportiv, urmare a însuşirii foarte greoaie a elementelor şi procedeelor tehnice şi a combinaţiilor tactice în atac şi apărare, cât şi a realizării unei pregătiri fizice de excepţie, completate de cunoştinţele teoretice şi de calitatile moral -volitive. •

•

•

1. DESCRIEREA SI METODICA INVATARII PROCEDEELOR TEHNICE PASA CU DOUA MAINI SI PESTE CAP În jocurile sportive, prin tehnică se înţelege: „un sistem de mişcări integrate sau o înlănţuire de mişcări parţiale (acte, gestu ri principii, deprinderi), speciali zate şi perfecţionate, cu ajutorul cărora se rezolvă scopul şi sarcinile de atac şi apărare ale jocului”. Unii autori susţin că „priceperile şi deprinderile tehnice pot fi automatizate”, ceea ce în jocurile sportive nu se poate realiza, ele pot fi „perfecţionate”. Particulanzat la volei, tehnica reprezintă (după prof. Leon Teodorescu) „un ansamblu de actiuni motrice, specifice ca formă şi conţinut, care const au din lovirea mingii şi deplasările jucătorilor, realizate în scopul practicării cu eficienta maximă a jocului, în concordanta cu regulamentele actuale”. În volei, spre deosebire de alte jocuri, în care mingea este prinsă şi aruncată, acţiunea la minge se efectuează prin lovire cu orice parte a -3-


corpului (mâini, picioare, cap, trunchi etc.), în once moment al jocului, cu excepţia serviciului care se efectuează numai cu mâna. Asupra tehnicii voleiului o contribuţie de seamă o are şi regulamentul, care interzice „ţinerea mingii” la executarea pasei şi permite doar 3 lovituri fiecărei echipe, în câmpul propriu de joc. Elementele şi procedeele tehnice ale jocului de volei se împart în două categoni - specifice atacului şi apărar ii. Elemente specifice atacului: • Pasa; • Ridicarea mingii pentru executarea loviturii de atac; • Serviciul; • Lovitura de atac. Elemente specifice apărării: • Preluarea mingii; • Blocajul; • Plonjonul; • Dublarea si plasamentul. Specifice voleiului sunt 3 poziţii fundamentale: înaltă, medie şi joasă (Fig.1 ) şi deplasarile pe distanta scurta prin pas adăugat, alergare şi sarituri (predominante cu desprindere simultană pe doua picioare).

a)

b) c) Fig. 1. a) poziţia înaltă; b) poziţia medie; c) poziţia joasă

Pasa Este elementul tehnic de bază al jocului, prin care se transmite mingea de la un jucător la altul, pentru a organiza combinatiile tactice de atac. Execuţia ei este foarte pretentioasă, urmare a faptului că primirea şi -4-


transmit erea mingii se realizează simultan, f a ra a o retine. Unii tehnicieni exclud termenul de pasă şi-1 înlocuiesc cu „ridicarea mingii pentru atac”, expresie total greşită. Atacul este o acţiune tactică şi nu un procedeu tehnic. Ridicarea mingii pentru executarea lovituni de atac, este o „pasă speciala", care necesită o abordare aprofundată.

Pasa de sus cu 2 mâini înainte Poziţia iniţial a. Jucătorul stă în poziţie medie, cu tălpile picioarelor depărtate si decalate, cu genunchii u şor îndoiţi trunchiul puţin înclinat spre înainte, braţele indoite din cot şi ridicate cu palmele la nivelul frunţii, cu degetele răsfirate, alcătuind o cupă în care trebuie să intre mingea (Fig. 2). Execuţia propriu- zisă. În momentul contactului cu mingea în cupă, se realizează o uşoară amortizare prin elasticitatea degetelor, îndoirea coatelor şi puţină ghemuir e din genunchi, urmate imediat de o exten sie din gleznă, genunchi, solduri , cu întinderea braţelor şi împingerea cu toate deget ele până la eliberarea ming ii din cupa . Po zitia finală. După eliberarea mingii, jucătorul urmăreste direcţia de transmitere a ei si se pregăteste pentru acţiunea următoare. Fig. 2 Principalele greseli de execuţie: • nu se executa corect deplasarea la minge; • talpile picioarelor nu sunt depărtate şi decalate corespunzator, pentru a asigura o bază de susţinere echilibrată; • nu se realizează corect amortizarea şi extensia, favorizând „tinerea mingii”; cupa realizată este rigidă; •braţele nu împing în mod egal mingea, dandu-i o traiectorie imprevizibilă; privirea nu urmăreşte mingea.

-5-


Fig. 3

Fig. 4

Pasa de sus cu dou ă mâini înapoi (peste cap)

Poziţia iniţial a. Jucătorul intră sub traiectoria mingii cu picioarele mai depărtate decât latimea umerilor, braţele sunt îndoite din coate, cu p almele deasupra capului avand degetele răsfirate, pentru a realiza o cupă adâncă şi elastică. Execuţia propriu- zisă. Se ia contactul cu mingea deasupra capului, concomitent cu o ghemuire mai accentuată, cu trunchiul pe verticală. Urmează extinderea prin întinderea picioarelor, trunchiului şi a braţelor în sus şi spre înapoi, simultan cu conducerea mingii şi eliberarea ei din cupă, prin arcuirea trunchiului şi proiectarea mult a bazinului în fata. Poziţia finală. O dată cu eliberarea mingii, jucătorul urmăreşte cu privirea traiectoria ei şi se întoarce pentru a fi pregătit să acţioneze în faza următoare.

-6-


Fig. 5 Principalele greseli de execuţie: jucătorul nu intră sub traiectoria mingii pentru a realiza primirea ei deasupra capului; braţele nu conduc mingea în sus şi spre înapoi; bazinul nu se proiectează înspre înainte şi astfel nu se realizează arcuirea trunchiului; privirea jucătorului nu urmăreşte mingea. •

• •

•

7


2. DESCRIEREA SI METODICA ÎNV RII PROCEDEULUI TEHNIC SERVICIUL DE JOS DIN FA Serviciul Este elementul tehnic prin care se lansează mingea în joc, de către jucătorul din zona 1, ce se află în spaţiul de serviciu, lovind -o numai cu mâna. Jucătorul execută, de regulă, procedeul tehnic preferat s -au pe cel indicat în situaţia de joc respectivă. Servici ul de jos din faţ

Procedeul este specific începătorilor şi se învaţa destul de uşor. Poziţia iniţial a. Executantul se află înapoia liniei de fund a terenului, în spaţiul de serviciu, cu fata orientată spre fileu, linia umerilor fiind paralelă cu fileul, picioarele sunt departate şi decalate, cu greutatea corpului repartizată în mod egal pe ele, piciorul opus braţului îndemânatic (lovitor) este în fata, iar mingea se află în palma celeilalte maini, la nivelul şoldului. Execuţia propriu- zisă. Jucătorul trece greutatea corpului pe piciorul din spate, concomitent cu ducerea bratului lovitor întins înapoi, pe lângă cor p, cu palma căus şi cu articulate pumnului blocată, apoi pri ntr-o uşoară ghemuire şi împingere energică din piciorul din spate se t rece greutatea pe piciorul din fata şi br aţul lovitor pendulează întins din articulate umarlui înainte si loveşte puternic mingea, aruncată, în calota inferioară, dându -i o traiectorie ascendentă pentru a trece peste fileu în câmpul de joc al adversarului. Poziţia final a. După lovirea mingii, braţul continuă pendularea, iar piciorul din spate paseşte înainte şi jucătorul intră în teren pentru a lua parte la joc.

Fig. 6 8


Principalele greşeli de execuţie: nu se realizează trecerea greutatii pe piciorul din fata, concomitent cu pendularea energică a braţului lovitor spre înainte; se îndoaie cotul mainii care loveşte şi mingea ia o traiectorie greşită; mingea este aruncată greşit şi se realizează lovirea mult peste nivelul şoldului; jucătorul, după executarea serviciului, rămâne în afara terenului. •

• •

•

9

Referat volei

Recommend Documents