UNIVERSITATEA “OVIDIUS” CONSTANŢA FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE SPORTIVĂ
Disciplina de studiu
SELECȚIA ÎN SPORT
-VOLEIMasterand: DRAGOȘ PAVEL An I
Constanţa
2012
SELECȚIA ÎN SPORT RAMURĂ SPORTIVĂ: VOLEI Cuvinte cheie: volei seniori, selecția finală, criteriul psihologic in selecția în jocul de
volei, profilul psiho-motric al voleibalistului.
Aspecte introductive În studiul de faţă m-am axat asupra voleibaliștilor de performanţă încercând a evidenția, și din perspectiva celor 20 de ani de activitate sportivă de performanţă (6-9 ani înot, 9-16 ani volei), importanța criteriului psihologic în selecția finală în jocul de volei. Selecţia este un proces organizat şi repetat de depistare timpurie a disponibilităţilor înnăscute ale copilului, juniorului, cu ajutorul unui sistem complex de criteria pentru practicarea şi specializarea lui ulterioară într-o disciplină sau probă sportivă. Selecţia în volei începe odată cu depistarea celor mai dotaţi candidaţi şi cu integrarea lor în grupe sau echipe în funcţie de conturarea dezvoltării fizice, fiziologice, psihice şi de pregătire specifică – factor limitativ sau de succes în pregătirea sportivă sau concurs. În cadrul selecției finale jucătorii î și perfecţionează acţiunile de joc, sunt integrați în grupările de performanţă, jucătorii participă în campionate organizate pe plan naţional, internaţional, având loc, de asemenea, selecţionarea şi promovarea jucătorilor pentru loturile naţionale de juniori, tineret şi seniori. Selecţia este un proces condiţionat de următorii factori: concepţia de instruire la nivel naţional; ►criteriile de depistare a calităţilor somato-funcţionale şi psihomotrice particularizate pentru voleiul de performanţă; ► un sistem de probe şi norme de control unitare; ►un sistem de instruire unitar; ► existenţa unui sistem competiţional relativ stabil. De asemenea, o importanță deosebită este acordată factorului psihologic, voleibalistul de performanță întrunind calități motrice specifice (dinamism, forţa explozivă - detenta, îndemânarea) cât și capacităţi neuro-psihice particulare (tip temperamental puternic, echilibrat, mobil, adaptabil, energic; stabilitatea, flexibilitatea şi distribuţia atenţiei; factori perceptivi: percepţiile tactile, spaţiale, vizuale şi percepţia mişcării; rapiditatea şi promptitudinea gândirii, imaginaţie creatoare şi memorie; trăsături de temperament şi caracter greu perfectibile: curaj, combativitate, dârzenie, responsabilitate, perseverenţă, spirit de sacrificiu, disciplina, onestitate, 2
patriotism şi spirit de echipă; rezistenţa nervoasă şi echilibrul neuro-psihic, capacitatea de apreciere şi autoapreciere).
I. Jocul de volei ca ramură sportivă. Aspecte introductive Voleiul este un joc sportiv care se desfăşoară pe un teren cu dimensiuni relativ reduse (2X9/9), între două echipe formate din şase jucători care nu sunt în contact direct, fiind despărţite de un fileu. Acţiunile de joc se desfăşoară prin lovirea sau respingerea mingii în forme specifice. Mingea nu trebuie să cadă în terenul propriu şi trebuie trimisă peste fileu în terenul advers prin cel mult 3 lovituri dacă nu se efectuează blocaj sau 4 lovituri, dacă se efectuează blocaj. Victoria se obţine prin depăşirea adversarului direct, fără impunerea prin regulament a unei limite de timp. Durata unei partide poate varia cu aproximaţie între 30 –120 de minute şi se încheie atunci când una dintre echipe câştigă trei seturi din cinci (prin regulamente interne la unele competiţii se poate stabili câştigarea partidei şi cu două seturi din trei). Jocul de volei se caracterizează prin atractivitate şi accesibilitate, nu necesită condiţii organizatorice şi materiale complicate, poate fi practicat atât în sală cât şi în aer liber. El oferă posibilitatea gradării efortului corespunzător vârstei şi gradului de pregătire şi are influenţa pozitivă asupra întăririi sănătăţii, destinderii fizice şi psihice, asigurând o dezvoltare fizică armonioasă a celor care-l practică. Dacă este practicat la nivel de performanţă, jocul se caracterizează prin dinamism şi spectaculozitate, iar popularitatea competiţiilor îi asigură un loc important în ierarhia disciplinelor sportive. Toate acestea conferă voleiului valenţe biologice şi pedagogice de necontestat şi poziţii bine precizate în sistemul de educaţie fizică şi sport în domeniile: educaţia fizică, sportul pentru toţi şi sportul de performanţă. Competiţia în volei dezvoltă resursele latente, scoţând în evidenţă îndemânarea, spontaneitatea, creativitatea şi estetica. Regulile jocului sunt realizate pentru a permite demonstrarea acestor abilităţi. Cu puţine excepţii, voleiul permite tuturor jucătorilor să acţioneze atât la fileu (în atac), cât şi în spatele terenului (în apărare sau la serviciu). Conţinutul jocului este format
din tehnica şi tactica jocului la care se adaugă
componentele fizice, psihologice şi teoretice. Totalitatea acţiunilor individuale şi colective specifice voleiului şi procedeele lor de execuţie formează tehnica jocului, iar modalitatea în care acestea se leagă între ele, pentru a forma structuri de maximum 3-4 lovituri, la care se adugă modul de finalizare reprezintă tactica jocului de volei. În volei predomina viteza și forț a, care se bazeaza pe eforturi de tip anaerob. Voleiul reprezintă un efort aciclic, ce constă în faze de joc rapide (lovituri de atac, blocaje, plonjoane şi deplasări rapide în teren şi chiar în afara terenului) de intensitate maximală (câteva secunde), ce 3
alternează cu momente de intensitate submaximală sau medie. Durata efortului este variabilă (câştigă echipa care realizează 25 de puncte într-un set, respectiv 15 în setul decisiv, al V-lea în condițiile în care se punctează fiecare minge reuşită sau greşeală). Creşterea vitezei de reac ție şi de execuție a impus o antrenare cât mai rapidă în efort a segmentelor solicitate şi a corpului în întregime, precum şi a for ei explozive (detenta) şi de atac. Solicitarea din timpul jocului este în funcție de nivelul de pregătire, valoarea şi puterea de luptă a celor două echipe, de miza jocului. Cum timpul de joc nu este limitat, partida de volei disputându-se până când una din echipe câştigă 3 seturi din 5, durata efortului poate varia. Energogeneza efortului în volei este de tip mixt (aerob şi anaerob), dar cu predominen a efortului anaerob.
Durata efortului anaerob în cursul unui meci de volei este mai mare decât în
alte jocuri sportive (123). Ca intensitate, efortul în cadrul jocului de volei poate fi caracterizat sesizabil, momentele de solicitare maximă, alternând cu cele submaximale, moderate, intercalate cu pauze scurte. De asemenea în jocul de volei, pe lângă dinamismul care solicită lanţurile musculare ale trunchiului şi membrelor, musculatura corpului depune un efort static de fixare (echilibrare). Efortul în volei este strâns legat de desfasurarea fiecarei faze si a fiecarei actiuni de joc în parte. De asemenea, efortul variaza în cadrul aceleiasi partide de la un set la altul, de la o actiune la alta si de la un jucator la altul. Prin antrenamentse vor rezolva toate componentele jocului, în concordanta cu exigentele competitiei, iar problemele legate de efort vor fi tratate tot în functie de exigentele competitiei. În acest mod, se remarcă un efort specific jocului de volei propriu fiecarei actiuni de joc în parte, dar si de un efort specific, propriu celorlalte structuri de joc: faze, situatii fundamentale, seturi etc. Pentru fiecare actiune de joc trebuie sa se cunoasca toate componentele efortului si formele acestora de manifestare: volum, intensitate, complexitate. Un indicator esential în aprecierea efortului din timpul jocului este eficienta executiei. Acesta se obtine din raportarea formei si ponderii calitatilor motrice la esenta jocului. De aici se desprinde necesitatea unei bune cunoasteri a executiei din timpul meciurilor, a fiecarei structuri în parte. Voleiul este totuşi unic printre jocurile la fileu prin faptul că se insistă ca mingea să fie păstrată cât mai mult timp în aer şi prin faptul că oferă posibilitatea paselor între membrii aceleiaşi echipe înainte ca mingea să fie returnată adversarilor. Introducerea unui jucător specializat în apărare, Libero-ul, a mărit lungimea fazelor de joc. Modificarea regulii la serviciu l-au transformat dintr-un simplu act de a pune mingea în joc, întro armă ofensivă. Conceptul rotaţiei a fost dezvoltat pentru a permite fiecărui sportiv să participe la joc. Regula poziţiei jucătorilor permite echipelor flexibilitate şi posibilitatea dezvoltării de tactici interesante, atât în favoarea echipei, cât şi pentru entuziasmul spectatorilor. Astfel, imaginea voleiului devine din ce în ce mai bună.
4
Cu cât jocul evoluează, fără îndoială că se va schimba, va deveni mai bun, mai puternic, mai rapid.
II. Selecția în jocul de volei II.1. Etapizarea selecției Selecţia este un proces îndelungat, fiind aproape imposibil să apreciezi imediat perspectivele sportive, oricât de perfecţionate ar fi metodele de apreciere. Didactic, cât şi operaţional, biologic şi sportiv, autorii recomandă abordarea selecţiei la trei niveluri:
Selecţia primară sau de orientare ( durata:
3-4 ani ) are drept scopuri: ►depistarea
subiecţilor cu aptitudini pentru practicarea sportului; ► angrenarea copiilor în activitatea sportivă sistematică; ► constituirea grupei de începători-speranţe.
Selecţia secundară sau intermediară ( durata:
scopuri:
2-3 ani , postpubertar 3-4 ani ) are drept
► învăţarea şi perfecţionarea acţiunilor tehnico-tactice; ► constituirea grupei de
avansaţi; ► participarea în competiţii.
Selecţia finală ( d urata:
2 ani, în campionatul de juniori I ) are drept scopuri:
►perfecţionarea acţiunilor de joc; ► integrarea în grupările de performanţă; ►participarea în campionate organizate pe plan naţional, internaţional, – selecţionarea şi promovarea jucătorilor pentru loturile naţionale de juniori, tineret şi seniori. Factorii decizionali ai selecţiei sunt:
necunoaşterea limitelor bio-psiho-motrice ale viitorilor voleibalişti,
hipertrofia unor calităţi determinate de procesul de instruire şi limitele determinate ereditar,
apariţia situaţiilor limită,
compensarea deficitului biomotric şi psihosocial,
diagnosticarea calităţilor stabile,
ameliorarea calităţilor motrice specifice.
II.2. Criteriile selecţiei Pentru asigurarea resurselor umane la nivel de echipă cercetătorii români au elaborat un sistem complex de testare a subiecţilor selectaţi. Criteriile care asigură bazele ştiinţifice ale procesului de selecţie sunt următoarele:
a) medico-biologic: pentru elementele care promovează aşa-zisul examen iniţial al depistării şi sunt supuse acţiunii permanente de selecţie paralel cu iniţierea sportivă, se impune efectuarea unui complex examen medical la servicii specializate, urmărind: ► aprecierea stării de sănătate printr-un examen clinic pe aparate cât mai complexe, completat cu analizele de 5
laborator ;
►aprecierea integrităţii funcţionale la nivel cardiorespirator, endocrinometabolic,
epatorenal, neuromuscular şi psihic; funcţie de sex şi vârstă
► precizarea nivelului de dezvoltare fizică generală în
cu ajutorul următoarelor examene: antropometric (determinarea staturii,
lungimii membrelor inferioare şi anvergurei), somatoscopic (depistarea deficienţelor fizice de gradul II, III, IV contraindicate voleiului), examenul mobilităţii articulare. Dacă în perioada pubertară este prematur să se facă supoziţii în ceea ce priveşte dezvoltarea fizică examenul stării de sănătate trebuie să confere un răspuns precis asupra candidaţilor cu antecedente heredocolaterale sau personale. Aprecierea dinamică a parametrilor biologici, funcţionali şi neuropsihici trebuie să concluzioneze o stare de sănătate perfectă asociată cu o dezvoltare fizică şi stare funcţională optimă. În cadrul selecţiei finale, pornind de la profilul performerului mondial se vor aprecia posibilităţile de adaptare, rezistenţa organismului la eforturile maximale şi existenţa rezervelor pentru îmbunătăţirea performanţei. Potenţialul biologic optim se constată periodic prin examenul medicosportiv complex, care constituie filtrul pentru admiterea în loturile reprezentative.
b) criterii somatice: ► înălţimea: în etapele primare ale selecţiei, pentru a putea prognostica o înălţime finală optimă este recomandată corelarea indicatorilor de creştere (înălţimea în momentul respectiv) cu vârsta biologică. La copii de foarte mare excepţie cu puseu neînsemnat de creştere trebuie aplicat examenul radiologic al articulaţiilor. Fetele ating la menarhă 95,2 % din înălţimea maximă. Prognoza staturii definitive se poate face şi cu ajutorul unor formule cum ar fi formula lui V. Karkus (SUA) - la băieţi: S.D = S.tatălui + S.mamei x 1,08 /2; la fete: S.D = (S.T x 0.923) + S.M/2, formulă cu rezultate bune mai ales până la vârsta de 10 ani. După această vârstă se recomandă folosirea tabelului estimativ următor:
Vârsta în ani 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18
Băieţi Fete % din statura definitivă % din statura definitivă 69,0 73,6 72,2 77,1 75,4 80,5 78,3 83,8 81,3 87,3 84,1 92,2 87,1 96,7 92,0 98,9 96,6 99,8 98,8 100 99,8 100
Proporţiile corporale armonioase pot fi apreciate folosind Indicele Adrian Ionescu: I.AI = Bust-Statură/2 (normal 3-4 pentru băieţi, 4-5 pentru fete). 6
► ereditatea: Nu este un indiciu absolut sigur, deşi în raport de 80%, copilul împrumută aspectul somatic al părinţilor, fetele în general pe al taţilor, iar băieţii pe al mamelor. ► tipul constituţional : longilin, cu dimensiuni mici ale bazinului, mai ales la fete, cu membre lungi. Cei cu membre scurte sunt favorizaţi în săritură şi îndemânare. Având în vedere că anvergura are implicaţii atât în privinţa înălţimii punctului de lovire a mingii, cât şi mărimea suprafeţei de acţionare a jucătorului, considerăm că aceasta trebuie să atingă valori în jur de 110% faţă de înălţimea la vârsta adultă. Până la pubertate creşterea în înălţime se face mai ales pe seama membrelor inferioare. Compoziţia corporală optimă este 51% masa muscular și 10,5% ţesutul adipos.
c. capacitatea motrică: ► calităţile motrice: viteza sub toate formele ei de manifestare (reacţie, execuţie, repetiţie); îndemânarea generală şi specifică (uşurinţa cu care loveşte mingea) şi bagajul de deprinderi motrice. Deţinătorii unor indici ridicaţi de viteză sunt avantajaţi întrucât zona posibilităţilor de substituire a calităţilor motrice destul de restrânsă în eforturile care pretend manifestarea complexă a tuturor se întinde mai mult în direcţia vitezei decât în direcţia forţei sau rezistenţei. Substratul morfo-funcţional al vitezei se maturizează în jurul vârstei de 14 ani, dar predicţia calităţilor de viteză se poate face începând de la 10 ani (F) şi 12 (B), când aceştia realizează aproximativ 80% din viteza pe care o vor avea la 16 ani. Dacă până la 14 ani nu are dezvoltate cele 3 forme de manifestare a vitezei, subiectul nu este dotat genetic pentru performanţă. ► capacitatea de însuşire a deprinderilor motrice
examinată în toate perioadele
selecţiei, antrenorul urmărind capacitatea copilului de a-şi însuşi temeinic acţiunile specifice, necesar fiind mult discernământ în formularea definitivă a deciziilor.
d. criteriul psihologic: depistarea însuşirilor psihice necesare obţinerii succesului, privite în contextul bio-psihicsocial al personalităţii. Selecţia psihologică porneşte de la structurile şi procesele psihice solicitate de joc, utilizându-se instrumente diversificate: ● teste psihologice create pentru alte domenii şi folosite ca atare sau adaptate și chiar teste nou concepute; testele artificializează condiţiile de solicitare faţă de activitatea concretă în vedere căreia se face selecţia; ● competiţia de selecţie, care prin condiţiile solicitării propriu-zise a activităţii reale, reuşeşte să evidenţieze calităţile specifice; ● meciurile de selecţie. Calităţile constatate prin investigaţia psihologică
vor permite conturarea profilului
psihologic ale cărui elemente vor trebui să evidenţieze: 1. gradul dezvoltării aptitudinilor : ● capacitatea de învăţare, ● percepţii specializate, ● spirit de observaţie şi particularităţile atenţiei, ● psihomotricitate: viteză, îndemânare, coordonare, ● priceperi şi deprinderi, ● gândirea, ●capacitatea de decizie; 2. motivaţia (aspiraţia, trebuinţa de performanţă, interesul şi pasiunea pentru volei) ;
7
3. tipul temperamental (preferat cel puternic echilibrat) și manifestările temperamentale (capacitatea de muncă şi rezistenţa faţă de greutăţi, perseverenţă în depăşirea unor obstacole); 4. afectivitatea (anxietatea, frustraţia); 5. sociabilitatea (gradul de adeziune la grup, atitudinea faţă de antrenor, preferinţele colectivului faţă de subiect). Deosebit de importantă este aprecierea justă a calităţilor ce decurg din particularităţile activităţii nervoase superioare şi comportamentul în întreceri.
II.3. Sistemul normelor şi probelor de selecţie O selecţie riguroasă trebuie obiectivizată folosind un sistem de probe din care să reiasă valoarea pe care o reprezintă subiectul selectat în raport cu evoluţia de perspectivă, a devenirii lui voleibalistice. Operăm cu probe, norme de selecţie şi teste pentru evaluarea tipului somatic, calităţilor de viteză şi îndemânare, deprinderilor motrice, potenţialului psihologic, inclusiv inteligenţa. În etapa depistării iniţiale pentru a pune în evidenţă bagajul motric al copiilor, se poate apela la diferite genuri de exerciţii: ► variante de sărituri în lungime şi înălţime; ► deplasări în diferite direcţii continuate şi cu efectuarea altor sarcini suplimentare; ► sprinturi din poziţii mai mult sau mai puţin obişnuite; ► exerciţii de îndemânare cu mingea; ► jocuri simple, dinamice şi sportive considerate mijloace eficiente şi mediu prielnic de dezvoltare şi afirmare a motricităţii. Pentru completarea bagajului de informaţii, antrenorul poate utiliza o serie de mijloace simple cu mare eficienţă, ca de exemplu: ► modul cum copilul strânge mâna antrenorului şi cum răspunde la strângerea mâinii; ► vioiciunea ochilor şi expresia feţei; ► timpul cât se află sub influenţa emoţiei şi felul acesteia: activatoare, dezorganizatoare; ► stând: depărtat, braţele îndoite, prinderea mâinii antrenorului care încearcă să-i atingă diferite regiuni ale corpului (nas, umăr, braţ, genunchi etc.) ► “fripta” ► stând cu spatele, întoarcere la semnal şi prinderea a două mingi aruncate; ► săritura la capră şi în aterizare prinderea unei mingi etc. Pentru copiii supuşi procesului de instruire aprecierea nivelului de pregătire fizică generală, expresia gradului de dezvoltare a fiecărei calităţi motrice, se face prin cele opt probe ale “standard fitness test-ului” convertite în puncte cu ajutorul sistemului de scalare, obligatorie fiind pentru a intra în sportul de performanţă îndeplinirea celor 440-480 puncte (cu barem de minimum 70 de puncte la probele de îndemânare generală, viteză şi detentă). Pentru grupele de avansaţi se aplică sistemul probelor şi normelor de control privind pregătirea specifică, elaborat de F.R. de Volei. În „sistemul naţional de selecţie" acţionează cinci tipuri de criterii: ► criteriul medico-sportiv; ► criteriul somatofiziologic; ► criteriul biochimic; ►criteriul psihologic; ► criteriul motric. 8
III. Lotul de cercetare Eşantionul de cercetare este compus dintr-un eşantion de 28 de membri ai echipelor de seniori şi senioare ale lotului naţional de volei. Echipele de volei investigate au un număr restrâns de membri, fiind un grup organizat intenţionat, cu o stabilitate în timp de maxim 2-3 ani, dar ai căror membri se schimbă permanent. Elementul care asigură coeziunea echipelor naţionale de seniori şi senioare este campania de competiţii. Relaţiile în cadrul grupului sunt directe, sportivii comunicând într-un sistem liber şi nemijlocit. Fiind lot naţional, se remarcă variabilităţi din punct de vedere al clubului sportiv de apartenenţă, cât şi în ceea ce priveşte vârsta, experienţa profesională şi profesia. Uniţi însă prin acelaşi scop, norme de conduită în antrenament, concurs, sportivii au o înaltă conştiinţă de grup. Echipa de senioare este mult mai tânără şi cu o experienţă profesională mai mică, în comparaţie cu echipa seniorilor. Naţionalitatea membrilor celor două echipe este română. În privinţa subeșantionului de senioare, se remarcă faptul că ponderea cea mai mare, din punct de vedere al vârstei o au jucătoarele cu vârstă cuprinsă între 22-26 de ani, din punct de vedere al vechimei se remarcă jucătoarele cu o experienţă profesională de 12 ani, media fiind de 11.14 ani de performanţă, iar din punct de vedere al clubului sportiv de apartenenţă, cea mai mare parte a jucătoarelor aparţin CS Volei Constanţa și VC Unic LPS Piatra Neamţ. În privinţa subeșantionului de seniori, ca vârstă domină jucătorii cu vârstă cuprinsă între 27-31 de ani, din punct de vedere al performanţei cea mai mare parte a jucătorilor având 17 ani de experienţă, cu o medie, în cadrul echipei de 16.7 ani, iar din punct de vedere al clubului sportiv de apartenenţă, supremaţia o deţin jucătorii aparţinând clubului Remat Zalău. Distribuţiile celor două subeșantioane de volei în functie de vârstă sunt redate pe baza reprezentărilor grafice de mai jos.
Figura 1. Distribuţia eș antionului de volei senioare si seniori în functie de vârstă
9
IV. Instrumentele de investigaţie și rezultatele obținute În această cercetare instrumentele de investigaţie folosite au fost:
1. Probele Bonnardel Determinările la nivelul activităţii senzoriale au fost efectuate cele prin cele 3 probe Bonnardel: a) proba de evaluare a grosimii unor rondele Bonnardel pentru determinarea sensibilităţii tactile - calificativ „foarte bine” ( m = 189.36pct); b) proba greutăţilor Bonnardel pentru determinarea sensibilităţii kinestezice - calificativ „foarte bine” (m = 151.42pct); c) proba discurilor Bonnardel pentru determinarea reprezentărilor spaţiale - rezultat „foarte bine”(m = 193.2pct). Scopul principal al jocului de volei este ca jucatorii unei echipe sa reuseasca trimiterea mingii peste plasa, in terenul de joc advers, in asa fel incat adversarii sa nu o mai poata trimite inapoi. Jocul de volei este caracterizat de o multitudine de faze de joc, cu alternarea rapida a situatiilor de atac cu cele de aparare iar varietatea actiunilor tactice si situatiile mereu schimbatoare impun jucatorului largirea spectrului senzorial si o inalta receptivitate. Dupa cum se poate observa in cazul de fata, nivelul activităţii senzoriale al sportivilor este foarte bun, specializarea profesionala fiind un aspect decisiv.
Sensibilitatea tactila,
prin intermediul careia sportivul cunoaşte proprietăţile concrete
ale fenomenelor este superior manifestata printr-un dezvoltat „simt al mingiei”, format in urma contactului cu mingea, orientat tehnico-tactic. Mingea trebuie lovita deasupra fileului, contactul cu mingea facandu-se scurt si rapid. Mingea se loveste cu o suprafata cat mai mare a palmei, avand degetele desfacute intr-o usoara flexie, care in afara de lovire, prin diferite miscari de rasucire a articulatiei pumnului sau a intregului brat, imprima acesteia directia de zbor dorita. Stimulii proveniti pe aceasta cale, in urma antrenamentelor si a experientei jocului, formeaza sportivului o anumita obisnuinta, rezultat al sistematizarii proceselor de excitatie in scoarta cerebrala.
In ceea ce priveste sensibilitatea kinestezica, prin intermediul careia sunt oferite
informaţii cu privire la anumite note caracteristice ale corpului în raport obiectele în mişcare, se remarca, ca si in cazul sensibilitatii tactile, un nivel ridicat de sensibilitate. De exemplu, in lovitura de atac, deosebim mai multe componente care reclama o inalta sensibilitate kinestezica: elanul (avantul pentru executarea loviturii de atac si consta intr-o succesiune de 1 pana la 5 pasi alergatori, care trebuie facut perpendicular sau putin oblic fata de fileu, uniform accelerat si cat 10
mai energic), bataia (contactul pe care picioarele il fac cu solul pentru realizarea desprinderii si inaltarii intregului corp pe verticala; poate fi realizata pe unul sau pe ambele picioare), zborul (se realizeaza prin intinderea energica a articulatiilor picioarelor si este mult ajutat de miscarea puternica si rapida a bratelor, dinapoi - inainte - sus deasupra capului, usor flexate din articulatia coatelor; in continuare, bratul de lovire se duce mai mult in sus si inapoi, odata cu extensia usoara a trunchiului si rasucirea lui spre partea bratului indemanatic. In timpul zborului, picioarele flexandu-se usor din articulatia genunchilor favoreaza ridicarea - inaltarea intregului corp pe verticala si mentinerea unui echilibru favorabil), lovirea mingii (in timpul lovirii, trunchiul executa o flexie energica pe bazin, palma bratului de atac loveste puternic mingea, in timp ce cotul se ridica, intre cele doua puncte ale parghiei formate de umar-minge) si aterizarea (contactul cu solul se face succesiv: varf, talpa, calcai, pe ambele picioare odata, apropiate sau usor departate; in momentul contactului complet cu solul, articulatiile picioarelor se flexeaza usor, facand ca aterizarea sa fie cat mai elastica, insotita in acelasi timp de o flexie usoara a trunchiului pe bazin; bratele cad relaxat pe langa trunchi, jucatorul luand imediat pozitia fundamentala de baza, intrand in acest fel mai repede in joc).
Referitor la reprezentările spaţiale, formarea simţului plasamentului obiectului
portabil, aprecierea distanţelor rezultatul obtinut este sustinut pe baza pregatirii indelungate de performanta. O corecta reprezentare spaţiala este imperioasa unei insusiri corecte a executiei, dar si formarii conştiinţei de sine sau asigurarii autocunoaşterii în procesul practicării activităţii sportive. Vizualizarea – pregatirea mentala /reprezentarea mentala ghidata este un aspect integrat antrenamentului unui sportiv de performanta. Sportivii de performanta folosesc imageria şi vizualizarea din dorinţa de a-şi depăşi performanţele si beneficiază de antrenamentul mental în mai mare măsură decât începătorii. Cu cât experienţa în sport este mai mare, cu atât antrenamentul mental va fi mai eficient.
2. Chestionarul Eysenck (EPQ) Chestionarul de personalitate „Eysenck" (EPQ) furnizează informații despre trăsăturile de personalitate ale subiecților. Scalele structurale ale EPQ-R sunt trei la număr, anume E, N si P, adică Extraversie, Nevrotism și Psihotism. Alegerea acestor trei scale si nu a altora ca scale principale ale chestionarului are un sens bine conturat. Importanta pe care o are descrierea principalelor pattern-uri ale comportamentului uman a antrenat de-a lungul timpului cercetari extensive tintite la identificarea acelor dimensiuni de personalitate care ar putea fi considerate principale sau fundamentale. Rezultatele obținute indică urmatoarele aspecte ale personalității:
La scala Extraversie, scorul mediu obținut jucători (scor mediu note T=59) indică
tendințele către extraversie, fiind sociabil, prietenos, având nevoie de prezen ța oamenilor cu care 11
să vorbească. Cauta incitarea si deosebitul, îi place riscul, are un raspuns pentru orice întrebare si se descurca în orice situatie, în general îi place schimbarea, este lipsit de griji, relaxat, optimist, îi place sa râda. Prefera sa se miste decât sa fie pasiv, îi place sa faca lucruri decât sa contempleze.
Pentru factorul N care măsoară nevrotismul individului, adică instabilitatea emoțională
sau, mai pe scurt, emoționalitatea, scorul relativ mic obținut (scor mediu note T=49) eviden țiază stabilitatea din punct de vedere emoțional, calmul, controlul, lipsa de pesimism.
La scala P, care evaluează trăsătura Psihotism în personalitatea individului, adică
prezența unei anume durități în gândire și nepăsări în raportarea la cei din jur, scorul mediu rezultat (scor mediu note T=55) arată faptul că acest sportivii au mare probabilitate empatică și are o buna întelegere a felului în care îi influenteaza pe cei din jur, prin ceea ce fac sau spun.
Pentru scala L (lie-minciună), care se concentrează asupra măsurării tendinței de a
distorsiona pozitiv („fake good”), se remarcă un scor mediu u șor ridcat (scor mediu note T=61) indicând orientare puternică în comportament în funcție de normele sociale și de regulile convenționale de comportament și conviețuire, tendinta mai accentuata spre disimulare fiind datorata nevoii de recunoastere sociala a valorii si performantelor dobandite in sport.
4. Scala locul controlului Concepţia sportivilor cu privire la existenţa unui control intern sau extern influenţează performanţele, determinând alegerea metodelor de motivare, în sensul că sportivii centraţi pe controlul intern sunt mai motivaţi în dezvoltarea aptitudinilor şi obţinerea performanţetor, având realizări mai bune, fiind mai perseverenţi şi mai puţin dornici de obţinerea unei recompense imediate, adaptându-se, prin ridicarea sau coborârea nivelului obiectivelor, în funcţie de victorie sau înfrângere. În cazul de față se observă orientarea ambivalentă a sportivilor (m=12.12), cu o înclinaţie spre internalism. Luând în calcul cele 2 eşantioane, nu se remarcă diferenţe între seniori şi senioare.
Figura 2. Forma distribuţiei pentru rezultatele la scala „Locul controlului”
12
Tabel 1. Indici statistici de start N Voleibalişti 14 Voleibaliste 14 Cazuri valide 28
Eroarea std. Medie a mediei Abatere std. 11.3636 2.01246 8.43926 12.8889 2.12653 8.02212
În vederea verificării statistice dieferenţei dintre sportivi şi sportive se va utiliza testul
t
pentru eşantioane independente, calculându-se dacă mediile pentru cele două eşantioane sunt diferite semnificativ una faţă de cealaltă. Prin aplicarea testului Levene al similarităţii varianţelor, test este nesemnificativ, varianţele fiind similare sau omogene. Pentru varianţe egale, t este -0.519, valoare care la 38 de grade de libertate este nesemnificativă (valoarea two-tailed este 0.607), volebalistele nefiind orientate diferit comparativ cu voleibaliştii. Tabel 2. Rezultate test t pentru eşantioane independente
Test Levene al similarităţii varianţelor Testul t pentru eşantioane independente
F
Sig.
Varianţe egale .004 .951 GEN asumate Varianţe egale neasumate
T
Sig. (2- Diferenţă Df tailed) medii
-.519 38 -.521
Diferenţă erori std.
95% Interval de înceredere al diferenţei Limită inf. Limită sup.
.607
-1.52525 2.94142
-7.47985
4.42935
37.03 .606 7
-1.52525 2.92782
-7.45738
4.40687
3. Testul Toulouse-Pieron - Test de Atenţie Concentrată Testul Toulouse – Pieron - Proba de baraj care măsoară capacitatea de concentrare a atenției. Sportivul are sarcina de a identifica un set de 4 semne (figuri geometrice) dintr-un număr mare de semne înscrise pe foaia de răspuns. In cadrul administrarii probei se cronometreaza timpul de executie propriu-zis. Interpretarea presupune stabilirea numarului de semne parcurse si corectitudinea acestora – erori si omisiuni realizate de sportivi. Variatiile de viteza, exactitate si randament ofera informatii importante privind forma sportiva din punct de vedere psihologic. Scorul mediu de 0.79 indică un grad ridicat al concentrării atenției. Concentrarea atenției este condiționată de atitudine, de interes si de masura in care este inteleasa activitatea in care individul ete angajat. Jucătorii de volei de performanță investigat are o experiență și un palmares notabil. Drept urmare se poate aprecia faptul ca practicarea unui sport formeaza individul sub aspectul concentrarii atentiei, acesta dovedind maturitate in luarea deciziilor corecte in conditii de constrangere temporala, stabilitate a atentiei si rezistenta la oboseala psihica, adaptare rapida la sarcina de indeplinit. Luând în calcul cele 2 eşantioane, nu se remarcă diferenţe între seniori şi senioare, aspect evidenţiat şi pe baza calculelor statistice de mai jos. 13
Tabel 3. Indici statistici de start N Voleibalişti 14 Voleibaliste 14 Cazuri valide 28
Eroarea std. Medie a mediei Abatere std. 8.5389 3.65311 4.123 7.0398 3.11341 3.656
Senioare
Seniori
Figura 3. Forma distribuţiei pentru rezultatele la testul de atenţie
Pentru verificarea dieferenţei dintre sportivi şi sportive în privinţa atenţiei am folosit testul t pentru
eşantioane independente. Aplicând testul Levene al similarităţii varianţelor, varianţele sunt similare sau omogene. Pentru varianţe egale, t este -0.505, valoare care la 38 de grade de libertate este nesemnificativă, voleibaliştii având o capacitate de concentrare similară volebalistelor. Tabel 4. Testul t pentru eşantioane independente Varianţe egale asumate GEN
Varianţe egale neasumate
Test Levene al similarităţii varianţelor F
Sig.
.003 .989
T
.439 .501
14
Sig. (2Df tailed)
Diferenţă medii
Diferenţă erori std.
38 .505 35.24 .507 5
1.4991
0.5397
1.4991
0.5397
V. Concluzii •
Determinările la nivelul activităţii senzoriale prin cele 3 probe Bonnardel evidentiaza:
Sensibilitatea tactila a voleibalistului este superior manifestata printr-un dezvoltat „simt al
mingiei”, format in urma contactului repetat si indelungat cu mingea, orientat tehnico-tactic;
Senzatiile kinestezice sunt foarte bune, operand in grade calitativ-ridicate asupra reflexelor
tonice de postură, echilibrului si coordonarii fine a miscarilor, pozitiei corpului in spatiu, asupra miscarilor efectuate de segmentele corpului, cat si asupra gradul de contractie al muschilor. Subsistemul kinestezic furnizeaza, in timpul miscarilor active, informatii despre amplitudine, ritm, traiectorie, grad de incordare musculara – forta;
Reprezentările spaţiale, formarea simţului plasamentului obiectului portabil, aprecierea
distanţelor snt corecte si specilizate pe baza pregatirii indelungate de performanta. •
Chestionarul de personalitate „Eysenck" (EPQ) care furnizează informații despre trăsăturile de personalitate ale subiecților evidentiaza:
La scala Extraversie sportivii demonstrează extraversie, fiind sociabili, prietenos, având
nevoie de prezența oamenilor cu care să vorbească;
Pentru factorul N sportivii demonstrează stabilitate din punct de vedere emoțional;
La scala P sportivii manifestă amiabilitate, dorind să se integreze în mediul social și să
aibă relații constructive cu cei din jur;
Pentru scala L (lie-minciună) se remarcă un scor ușor ridcat indicând orientare puternică
în comportament în funcție de normele sociale și de regulile convenționale de comportament și conviețuire. •
Scala locului controlului evidentiaza:
Orientare ambivalentă în localizarea controlului, cu înclinaţie spre controlul intern;
•
Nu se înregistrează diferenţe între voleibaliste şi voleibalişti. Pentru Testul Toulouse – Pieron - Proba de baraj care măsoară capacitatea de concentrare a atenției se remarca urmatorul rezultat:
Un grad ridicat al concentrării atenției sportivilor ; Nu se înregistrează diferenţe între voleibaliste şi voleibalişti.
15
Voleiul reprezinta o succesiune rapida de evenimente, concretizata printr-o cantitate mare de informatii. Jucatorul trebuie sa se informeze rapid si precis asupra conditiilor neidentice. Cunoasterea izvoraste din invatare si da nastere la formarea unui cadru perceptual, care va fi inmagazinat in memoria pe termen lung a jucatorului. Conţinutul jocului de volei este format din tehnica şi tactica jocului la care se adaugă componentele fizice, psihologice şi teoretice. Toate aceste aspecte reclama relatii corespunzatoare de tip inductiv-deductiv, aptitudini spatiale dezvoltate, ritm rapid de lucru, acuratetea si promptitudinea deciziei, atentie sustinuta si metacognitie, esentiale jucatorului de volei de performanta. Cu atât mai mult acest rezultat se pliază jucătorului de volei cu cât jocul de volei modern se caracterizează prin viteză şi varietate a acţiunilor de joc, prin perfecţionarea continuă a acţiunilor, creativitate în construirea combinaţiilor de atac şi flexibilitatea în alegerea sistemului de apărare. Pe viitor specialiştii domeniului preconizează că principalele direcţii de dezvoltare ale jocului sunt creşterea flexibilităţii în strategia şi tactica echipei si dezvoltarea pregătirii mentale a jucătorilor, specializând astfel sensibilitatea jucătorului. Referitor la trăsăturile de personalitate, tendințele către extraversie, stabilitate din punct de vedere emoțional si valori mici ale psihotismului, tendinţa spre internalism se pliază jucătorului de volei care nu poate fi solitar, ostil, nepăsător față de ceilalți, inadaptabil, intolerant și
neintegrabil, retras, anxios, subiectiv, circumspect, îngrijorat, cu fluctuații emoționale și
deseori deprimat. Tradiţia sociologică recunoaşte importanţa şi valoarea socială a sportului, rolul acestuia în integrarea socială, în socializarea individului, cât şi influenţa echilibrată a acestuia asupra sănătăţii psihice a oamenilor. Teoria invăţarii sociale a demonstrat că socializarea se face cel mai bine în mediul sportului, practicarea activităţilor fizice si a sportului oferind premisele dezvoltarii acestui mediu, recunoscut ca favorabil socializarii. In plus, sportivul este orientat spre plăcerea pentru viteză, grabă, vitalitate, însuşirea de a fi plin de viaţă, este productiv, eficient, este serios, perseverent și are tendinţa de a cumpăni mult, este sociabil, cu o capacitate de a lega uşor prietenii, orientat spre ascendență, din punct de vedere emoțional este stabil, otimist și calm, este obiectiv, tolerant la acţiuni ostile, respectuos, cu un bun sim ț al observa ției, tolerează oamenii și are încredere în organizații sociale și vizibil înclinat spre activităţi masculine. •
Propuneri pentru antrenor în vederea stimulării şi activării a grupului sportiv, utilizate
și în ştiinţele educaţiei:
Discuţia progresivă sau evolutivă asigură caracterul organizat al discuţiilor din
cadrul grupurilor sociale. Acest tip de discuţie presupune organizarea dezbaterilor şi confruntărilor de idei, astfel încât să se obţină progresul, evoluţia de la un moment la altul, pentru ca în final să se ajungă la rezolvarea problemei respective.
16
Pentru a facilita cunoaşterea atitudinilor, opiniilor reale, cât şi pentru cunoaşterea
influenţei celor dorite, se utilizează discuţia liberă ca instrument de exteriorizare a părerilor şi sentimentelor despre alte persoane sau situaţii din viaţa grupului. Tehnica riscului are ca scop exprimarea tuturor riscurilor, temerilor legate de o
anumită schimbare şi este centrată pe reacţiile membrilor grupului faţă de conducător. Philips 6/6 este o metodă de schimbare a părerilor în grupuri. Se pretează pentru
orice situaţie care necesită enumerări şi formulări de probleme care urmează a sta în atenţia organizatorilor şi conducătorilor grupului social. Discuţia în panel evită instalarea unor stări psihologice negative în cadrul
grupului, provenite din lipsa de atenţie acordată tuturor membrilor grupului sau lipsa popularizării deciziilor în rândul membrilor grupului. În ceea ce privește capacitatea de concentrare a aten ției , conţinutul jocului de volei constă în alternarea acţiunilor individuale şi colective specifice, ceea ce reclama un inalt nivel de concentrare al atentiei. Concretizarea acestor actiuni în raport cu ceilalţi jucători din echipă, cu sarcinile şi regulile jocului se realizează prin acţiuni de bază şi variante ce presupun rezistenţa la factori perturbatori. Jucătorii de volei de valoare reuşesc prin mijloace acumulate în timpul procesului de antrenament şi prin experienţa de concurs să elimine în mare măsură efectul factorilor stressanţi şi perturbatori care apar în timpul pregătirii şi al competiţiilor. În plus trebuie subliniat faptul că jucătorul de volei face parte dintr-o echipă sportivă, grup dinamic de oameni determinaţi să atingă obiective comune, care atunci când lucrează bine împreună au rezultate de înaltă calitate. Sportivii insuficient exersati sau cei care dispun de o mare mobilitate nervoasa sunt tentati sa devieze de la obiectul stabilit, fiind distrasi de alte imagini sau gânduri, drept urmare este esentiala identificarea acestor tendinte la jucatori, performanta lor fiind articulata succesului/insuccesului jocului colectiv. Drept urmare se poate aprecia faptul că practicarea unui sport, în afara unor cunoștințe practice și teoretice temeinice de orientare și topografie, oferă mai mare încredere în posibilitățile proprii, dar și o capacitate sporită de a gândi limpede și de a lua decizii corecte și rapide în situații dificile, stresante, de oboseală maximă. Sportivul necesită manifestarea unui nivel superior al concentrării atenției, nu numai ca mecanism de a sistematiza și direcționa resursele cognitive asupra sarcinilor de îndeplinit, asupra rolurilor bine stabilite în cadrul echipei, ci, de asemenea, ca mecanism care să permită respectarea normelor, regulilor unei astfel de activități. Este de asteptat ca sportivii cu un nivel scazut de concentrare al atentiei sa încalce mai des reglementările jocului (Beckmann 2001). •
Propuneri pentru sportiv în vederea creșterii nivelului de concentrare al atenției,
care pot fi urmărite concomitent și de către antrenor : 17
Focalizarea mentală „hic et nunc” („aici și acum”) printr-o concentrare relaxată ce
presupune: urmărirea permanentă a mingei (când adversarul serveşte, urmăriţi modul în care mingea se roteşte în aer, modelul exact efectuat de benzile sau de rotirile sale, vizualizand astfel mingea pana in momentul contactului, care poate parea, pe seama concentrarii atentiei, mai mare sau ca rotindu-se in aer mai incet; prin vizualizarea tiparului de rotire al mingiei mintea este captata complet, axarea asupra efortului care trebuie depus trecand in subsidiar );
Considerarea mingei nu ca obiect staționar ci ca obiect în mișcare și focalizarea asupra ei
prin rostirea cu voce tare a acțiunilor individuale de atac sau de apărare;
Urmărirea traiectoriei mingei, luându-se în calcul înălțimea la care se află mingea, viteza
aparentă, unghiul de mișcare, cât și acțiunea individuală cât și pe cea a atacantului. Cu cat sportivul constientizeaza ritmuri şi traiectorii diferite ale mingei, cu atât mai mult creşte anticiparea. Capacitatea de concentrare se mentine perioade mai lungi pe baza urmaririi traiectoriei mingei atat vizual cat si auditiv;
„Ascultarea mingei” – aspect important mai ales în realizarea serviciului, când pentru a
plasa mingea în locul dorit, aceasta trebuie lovită în punctul cheie. Pentru relizarea unui serviciu bun sportivul cunoaste sunetul distinct pe care mingea il face si care o va ridica in aer. Ascultand îndeaproape sunetul pe care mana il face in contact cu mingea, sportivul va începe pur şi simplu doar sa ceara organismului a face orice necesar pentru a produce acel sunet unic. Sunetul este memorat si corpul trebuie sa realizeze toate segmentele de actiune pentru a ajunge la realizarea acelui sunet.
Creșterea sensibilității cutanate tactile și proprioceptive prin antrenamentul „slow
motion” (cu încetinitorul);
Conștientizarea ritmului și a timpului de execuție – sportivul iși poate programa cel mai
bun rezultat, amintindu-și, pe cât se poate de precis senzația resimțită în palmă, încheietură și braț după contact.
Să învețe să-şi lărgească câmpul de focalizare a atenției (zoom out), la fel cum jucătorul
de centru încearcă să citească și să scaneze poten țialii adversari, pentru ca mai apoi să- și îngusteze aria de cuprindere și de concentrare (zoom in) și să se centreze pe un atacant specific.
Să înveţe să anticipeze situațiile de joc, pe baza analizei situaționale și a condițiilor
actuale în raport cu experiența trecută. Jucatorii care pot extrapola in mod adecvat o situaţie de joc şi finalitatea ei pe baza unor preconditii sunt mult mai orientati spre a organiza un plan de acţiune imediat. Prin strategii optime de decodificare vizuala si de centrare a atentiei sportivii pot decide mult mai rapid in timpul jocului asupra tacticii.
18
Bibliografie: 1. Bompa, T. O. (2003), Performanta în jocurile sportive – Teoria si metodologia antrenamentului , Scoala Nationala de Antrenori, Editura Ex Ponto, Bucuresti; 2. Colibaba, D. E.; Bota, I. (1998), Jocuri sportive – Teorie si metodica , Editura Aladin, Bucuresti; 3. Dragu, A. (2003), Psihologia activităţii sportive, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti; 4. Dragu, A., Pavel, D. (2011), Rolul activității sportive în stimularea capacităț ii de adaptare ș i integrare socială – Teză de licență, Universitatea Ovidius, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Constanța; 5. Epuran, M. (1990), Modelarea conduitei sportive. Bucuresti, Editura Sport-Turism, Bucureşti; 6. Epuran, M., Holdevici, I, Tonita, F. (2001), P sihologia Sportului de performanţă - teorie şi practică, Editura FEST, Bucureşti; 7. Hebert, M. (1991), Insights and Strategies for Winning Volleyball , Leisure Press, Champaign, Illinois; 8. Holdevici I., Vasilescu P. (1988), Activitatea sportivă. Decizie, autoreglare, performanţă, Editura Sport-Turism, Bucureşti; 9. Holdevici I., (1993), Psihologia succesului, Editura Caleidoscop, Bucureşti; 10. Manno, R. (1996 ), Bazele teoretice ale antrenamentului sportiv, M.T.S.,C.C.P.S, Bucureşti; 11. Martens, R. (1997), Successful Coaching , Human Kinetics Publishing, Champaign, Illinois; 12. Nicu, A. (1999), Teoria si metodica antrenamentului sportiv , Editura Fundatiei „România de Mâine”, Bucuresti; 13. Niculescu, M. (2000), Personalitatea sportivului de performanţă, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti; 14. Șerban, N. M. (1997), Volei – curs de specializare , Centrul de multiplicare ANEFS, Bucuresti; 15. Tenenbaum, G., Eklund R.C. (2007), Handbook of Sport Psychology, Willey-Blackwell; 16. Zlate M. (2000), Fundamentele Psihologiei, Editura Pro Humanitate; 17. Weimer, J. (1995), „Antrenorule, ajută-mă! Consideraţii privind autonomia sportivilor în antrenamentul de tehnică şi competiţii”, Leitungsport 1, în Teoria competiţiei, Bucureşti, SDP, 362, 363, 364; 18. Note de curs - Masterat Psihologie Sportivă - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei – Universitatea Ovidius Constanţa, An univ. 2011-2012.
19
