Cristian Romeo POŢINCU
ETICA ÎN AFACERI
Editura Universităţii TRANSILVANIA din Braşov 2014
1
2
Introducere în afaceri are în centrul atenţiei etica şi responsabilitatea socială, socială, Cursul intitulat Eticăt în noţiuni care sunt transpuse în realitate mai mult sau mai puţin, de multe ori ignorate, de principala categorie categorie de comercianţi: comercianţi: societăţile (operatorii economici). Cursul tratează cele mai importante aspecte teoretice şi practice privind etica aplicată domeniului afacerilor. Comportamentul etic al unui operator economic stabileşte legături puternice, bazate pe încredere şi respect, între aceasta şi partenerii săi comerciali (stakeholderi). Plecând de la realitatea că aspectele de ordin etic caracterizează totalitatea activităţilor umane, și activitatea comercială trebuie să se raporteze la anumite cerinţe etice şi să aibă un fundament moral fără de care comunitatea în ansamblul ei nu ar putea funcţiona. În acest sens, operatorul economic trebuie să identifice nevoile, dorinţele şi interesele pieţelor vizate, după care trebuie să furnizeze clienţilor valoare superioară într -un mod care să protejeze sau să îmbunătăţească îmbunătăţească existenţa materială şi spirituală a consumatorului şi a comuni tăţii. În prezent, în domeniul responsabilităţii sociale corporatiste se încearcă, la nivel global, la nivel european comunitar, dar şi în România, găsirea unor metode optime de atragere a operatorilor economici spre această direcție, promovându -se avantajele oferite de atitudinea responsabilă social faţă de stakeholderi (cei care au un interes ori sunt afectaţi de activitatea respectivilor operatori economic : consumatori, angajaţi, mediul natural etc.) dar şi faţă de propria activitate comercială în relaţie cu stakeholderii. Cunoscând aceste avantaje se doreşte ca operatorii economici să integreze cerinţele responsabilităţii sociale în propriile strategii de afaceri devenind astfel operatori economici responsabili social.
Obiectivele cursului Cursul intitulat Etica afacerilor are are ca obie ctiv principal îmbogăţirea cunoştinţelor studenţilor Programului de studii Management , forma de învăţământ ID, îmbinând elemente din sfera disciplinelor cu caracter filosofic, juridic şi economic. În acest sens, la sfârşitul acestui curs, studenţii vor fi capabili: să opereze cu noţiuni precum: etică în afaceri, responsabilitate socială corporatistă, cod etic, instrumente utilizate de operatorii economici responsabili social; să identifice comportamente etice ori neetice ale managerilor; să identifice compo rtamente responsabile social ale operatorilor economici; să dezvolte coduri etice; să realizeze studii de caz în domeniul eticii în afaceri; să realizeze studii de caz în domeniul responsabilităţii sociale corporatiste; să dezvolte campanii responsabile so cial pentru operatori economici având 3
diverse obiecte de activitate.
Cerinţe preliminare Parcurgerea unităţilor de învăţare necesită cunoştinţe elementare din domeniul economic şi juridic, cunoştinţe pe care studenţii le -au dobândit în urma parcurgerii materiilor din primul an de studiu. Mijloace de lucru Parcurgerea unităţilor de învăţare nu necesită existenţa unor mijloace sau instrumente de lucru speciale. Realizarea proiectului va necesita analiza materialelor imprimate şi electronice (baze de date ştiinţifice) aflate la Biblioteca Universităţii Transilvania din Braşov. Structura cursului Cursul de etică în afaceri este structurat în patru module. Primul modul tratează aspectele teoretice privind responsabilitatea socială corporatistă și responsabilitatea economică, al doilea modul cuprinde trei unităţi de învăţare ce privesc responsabilitatea etică, al treilea modul analizează responsabilitatea juridică, iar ultimul modul tratează responsabilitatea ecologică. La rândul său, fiecare unitate de învăţare cuprinde: obiective, elemente teoretice privind tematica unităţii de învăţare respective, exemple, teste de autoevaluare precum şi teme propuse spre discuţie. Studentul va realiza proiectul pe tema aleasă. Sinteza materialelor teoretice şi analiza diverselor studii de caz necesare realizării proiectului este obligatorie. Proiectele vor fi încărcate de către studenţi pe platforma e -learning până la odată prestabilită. Durata medie de studiu individual Parcurgerea de c ătre studenţi a unităţilor de învăţare ale cursului de Etică a afacerilor (atât aspectele teoretice cât şi rezolvarea testelor de autoevaluare şi analiza temelor) se poate face în 3-4 ore pentru fiecare unitate. Evaluarea La sfârşitul semestrului, fiecare student va primi o notă, care va evalua rezolvarea unui test grilă şi realizarea unui proiect. Testul grilă va conţine întrebări din testele de autoevaluare prezentate în cadrul acestui material şi va deţine o pondere de 60% în nota finală. Nota aferentă proiectului, realizat pe parcursul semestrului, va deţine o pondere de 40%.
4
Introducere ................................................................................................................................. 3
Modului 1. Despre r esponsabilitatea socială corporatistă, concept ce include etica în afaceri ........................................................................................................................................ 9 Introducere în responsabilitatea socială corporatistă ................................................................. 9 Obiectivele modului ................................................................................................................... 9 U1. Responsabilitatea socială corporatistă – evoluţie și concept............................................. 10 M1.U1.1. Introducere în responsabilitatea socială corporatistă .................................... 10 M1.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare ..................................................................... 10 M1.U1.3. Evoluţia responsabilităţii sociale a operatorilor economici.......................... 11 M1.U1.4. Conceptul de responsabilitatea socială ......................................................... 13 M1.U1.5. Rezumat ........................................................................................................ 21 M1.U1.6. Test de evaluar e a cunoştinţelor ................................................................... 21 U2. Responsabilitatea economică, componentă a RSC ............................................................ 23 M1.U2.1. Introducere .................................................................................................... 23 M1.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare ..................................................................... 23 M1.U2.3. Imaginea de marcă a operatorilor economici responsabili social ................. 24 M1.U2.4. Standardul RSC ISO 26000 .......................................................................... 29 M1.U2.5. Rezumat ........................................................................................................ 32 M1.U2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor ................................................................... 33
Modulul 2. Responsabilitatea etic ă, componentă a RSC .................................................... 34 Introducere în etica afacerilor .................................................................................................. 34 Obiectivele modului ................................................................................................................. 34 U1. Etica în afaceri – evoluţie şi concept ................................................................................. 35 M2.U1.1. Introducere în etica afacerilor ....................................................................... 35 M2.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare ..................................................................... 35 M2.U1.3. Conceptul de etică şi alte concepte conexe, izvoare ale eticii în afaceri ...... 35 M2.U1.4. Conceptul de etică a afacerilor ..................................................................... 38 M2.U1.6. Rezumat ........................................................................................................ 43 M2.U1.7. Test de evaluare a cunoştinţelor ................................................................... 43
5
U2. Etica de marketing, aspecte teoretice şi practice. Comportamentul de piaţă a operatorilor economici ce utilizează instrumente de marketing...................................... 45 M2.U2.1. Introducere .................................................................................................... 45 M2.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare ..................................................................... 45 M2.U2.3. Etica în marketing......................................................................................... 46 M2.U2.4. Principiile eticii şi politica de produs ........................................................... 49 M2.U2.5. Principiile eticii şi politica de preţ ................................................................ 53 M2.U2.6. Principiile eticii şi politica de distribuţie ...................................................... 55 M2.U2.7. Principiile eticii şi politica de promovare ..................................................... 57 M2.U2.8. Rezumat ........................................................................................................ 62 M2.U2.9. Test de evaluare a cunoştinţelor ................................................................... 63 U3. Codul etic, intrument al eticii în afaceri în contextul RSC ............................................... 64 M2.U3.1. Introducere .................................................................................................... 64 M2.U3.2. Obiectivele unităţii de învăţare ..................................................................... 64 M2.U3.3. Definirea conceptul ui şi necesitatea adoptării codurilor etice ...................... 65 M2.U3.4. Codul etic şi regulamentul de ordine interioară. Aspecte economice şi juridice.......................................................................................................... 67 M2.U3.5. Elaborarea şi implementarea codurilor etice ................................................ 70 M2.U3.6. Rezumat ........................................................................................................ 77 M2.U3.7. Test de evaluare a cunoştinţelor ................................................................... 78
Modulul 3. Responsabilitatea juridică, componentă RSC.................................................. 80 Introducere ............................................................................................................................... 80 Obiectivele modului ................................................................................................................. 80 U1. Cadrul juridic al responsabilității sociale corporatiste ...................................................... 81 M2.U3.1. Introducere .................................................................................................... 81
M2.U3.2. Obiectivele unităţii de învăţare ..................................................................... 81 M3.U1.3. Originea şi evoluţia reglementărilor juridice privind etica şi responsabilitatea
socială ........................................................................................................... 82 M3.U1.4. Reglementări juridice comunitare europene privind responsabilitatea social ă a operatorilor economici................................................................................ 85 M3.U1.5. Reglementări juridice privind responsabilitatea socială a operatorilor economici în România................................................................................ 96 M3.U1.6. Rezumat ........................................................................................................ 97 6
M3.U1.7. Test de evaluar e a cunoştinţelor ................................................................... 98 U2. Consumatorii, stakeholderi ai operatorului economic responsabil social ......................... 99 M3.U2.1. Introducere .................................................................................................... 99 M3.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare ..................................................................... 99 M3.U2.3. Profesioniştii/operatorii economici, caractere generale ............................. 100 M3.U2.4. Protecţia consumatorului şi asociaţiile de protecţie a consumatorului ....... 107 M3.U2.5. Mişcarea ecologistă şi protecţia consumatorilor ........................................ 108 M3.U2.6. Rezumat ...................................................................................................... 111 M3.U2.7. Test de evaluare a cunoştinţelor ................................................................. 111
Modulul 4. Responsabilitatea ecologică ............................................................................. 113 Introducere ............................................................................................................................. 113 Obiectivele modului ............................................................................................................... 113 U1. Mediul natural, valoare so cială protejată de operatorul economic responsabil social,
în activitatea comercială desfăşurată ................................................................................ 114 M4.U1.1. Introducere .................................................................................................. 114 M4.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare ................................................................... 114 M4.U1.3. Protecţia mediului natural element al responsabilităţii corporatiste şi
obligaţie juridică integrată dreptului mediului ............................................ 115 M4.U1.4. Aspecte teoretice şi practice privind produsele modificate genetic.
Analiză economică şi juridică în plan internaţional, în plan com unitar şi în România ............................................................................................... 123 M4.U1.5. Rezumat ...................................................................................................... 130 M4.U1.6. Test de evaluare a cunoştinţelor ................................................................. 130
Date pentru redactarea proiectului la disciplina „Etica afacerilor” .............................. 132 Bibliografie............................................................................................................................. 134
7
8
Modulul 1. Despre responsabil itatea socială corporatistă, concept ce include etica în afaceri Cuprins Introducere în responsabilitatea socială corporatistă ...................................................... 9 Obiectivele modului ........................................................................................................ 9 U1. Responsabilitatea socială corporatistă – evoluţie și concept ................................. 10 U2. Responsabilitatea economică, componentă a RSC ................................................ 23
Introducere în responsabilitatea socială corporatistă Aspectele economice şi juridice privind responsabilitatea socială corporatistă avute în vedere vor viza cu precădere raportul comercial dintre două categorii de subiecte comercial e: societăţile (operatorii economici) şi consumatorii. Modul de asumare a responsabilităţii sociale de către operatorii economici , se răsfrâng asupra consumatorilor, comunităţii în care respectiv ii operatori economici îşi desfăşoară activitatea şi mediului natural. Utilizarea cerinţelor responsabilităţii sociale corporatiste de către manageri va satisface cerinţele tuturor grupurilor sociale interesate ori afectate de activitatea respectivilor operatori economici (grupuri denumite stakeholderi: consumatorii , mediul, angajaţii etc.). Obiectivele modulului La sfârşitul acestui modul studenţii vor fi capabili : să cunoască conceptele de responsabilitate soci ală corporatistă şi stakeholder ; să înţeleagă importanţa respectării principiilor responsabilităţii sociale corporatiste de operatorii economici în activitatea lor economică; să cunoască traseul evolutiv al responsabilităţii sociale corporatiste .
9
Unitatea de învăţare M1.U1. Responsabilitatea socială corporatistă – evoluţie și concept Cuprins M1.U1.1. Introducere în responsabilitatea socială corporatistă .................................... 10 M1.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare ..................................................................... 10 M1.U1.3. Evoluţia responsabilităţii sociale a operatorilor economici.......................... 11 M1.U1.4. Conceptul de responsabilitatea socială ......................................................... 13 M1.U1.5. Rezumat ........................................................................................................ 21 M1.U1.6. Test de evaluare a cunoştinţelor ................................................................... 21 M1.U1.1. Introducere în responsabilitatea socială corporatistă Responsabilitatea socială a operatorilor economici nu este doar o tendinţă manifestată în ţările bogate, ci a devenit, astăzi, un feno men global. Responsabilitatea socială a operatorilor economici este o răspundere morală, a respectivilor operatorilor economici privind interacţiunea propriei activităţi cu: clienţii/consumatorii, proprii angajaţi, comunitatea în ansamblu, incluzându-se aici şi mediul natural. M1.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o familiarizare a studenţilor cu aspectele teoretice ale responsabilităţii sociale corporatiste. La sf ârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili: să cunoască conceptele de responsabilitate socială corporatistă şi stakeholderi; să înţeleagă importanţa respectării principiilor responsabilităţii sociale corporatiste de operatorii economici în activitatea lor economică; să cunoască traseul evolutiv al responsabilităţii sociale corporatiste .
Durata medie de parcurgere acestei unităţii de învăţare este de 3 ore.
10
M1.U1.3. Evoluţia responsabilităţii sociale a operatorilor economici Din perioada evului mediu comercianţii, pentru a -şi apăra drepturile, s -au organizat în corporaţiuni – numite universitas – care, cu timpul, au dobândit autonomie administrativă, judecătorească şi chiar legislativă. Corporaţia cuprindea pe comercianţii şi meseriaşii din aceeaşi ramură de activitate şi era condusă de un consul, ales din rândurile lor, asistat de consilieri. [CĂRPENARU 2007] Se poate vorbi despre faza incipientă a conceptului de responsabilitate socială a operatorilor economici la începutul secolului al XIX- lea, când au început să apară primele întreprinderi comerciale. Exemplu Unii dintre proprietarii şi managerii acestora şi-au asumat în cadrul comunităţii un rol mai extins decât acela de oameni de afaceri, participând la crearea sau dezvoltarea naţiunii din care făceau parte prin contribuţii la construcţia de locuinţe, şcoli, biblioteci, muzee şi universităţi. Sfârşitul anilor 1950 a fost marcat de o creştere a puterii consumatorilor de a influenţa comportamentul operatorilor economici. [OPREA 2005] În acest context, începând cu anii 1950 a apărut la nivel internaţional o propunere populară şi eficientă: ca operatorii economici, în mod voluntar, să -şi asume răspunderea pentru multe aspecte sociale. Alţi autori [FREDERICK 2006] consideră că responsabilitatea socială a operatorilor economici a fost iniţial doar o idee ca operatorii economici să fie considerați ca responsabili faţă de societate pentru deciziile şi acţiunile lor. Se consideră că responsabilitatea socială nu s-a născut, însă, în anul 1950 aşa cum s -a stabilit în literatura de specialitate. Susţinem şi noi alături de alţi autori că istoria omenirii este prea complexă pentru a putea trage o linie clară în privinţa acestei schimbări sociale, neputându- se afirma cu exactitate că responsabilitatea socială s-a născut într -un anumit moment şi într -un anumit loc. Ceea ce s-a întâmplat la mijlocul secolului XX putem considera că a fost o recunoaştere a ideii că operatorul economic datorează ceva comunităţii dincolo de realizarea profitului. Ce opinie aveţi privind afirmaţia “responsabilitatea socială s -a născut în anul 1950” aşa cum s -a stabilit o parte din literatura de specialitate? Argumentaţi opinia dumneavoastră. În anii 1970, preocupările legate de mediul natural şi dezvoltarea unor grupuri de presiune focalizate fiecare pe o anume temă au reprezentat un alt factor major de influenţă
11
asupra operatorilor economici . În anii 1970 şi 1980 au devenit tot mai importante reputaţia operatorilor economici, relaţiile acestora cu comunitatea în care îşi desfăşura activitatea comercială. Din anii 1980, presiunile menite să ducă la ridicarea standardelor de mediu şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă au obligat operatorii economici să sincronizeze mai bine investiţiile sociale cu strategiile de afaceri. În anii 1990, o dată cu extinderea procesului de globalizare, s -a dezvoltat şi responsabilitatea socială a operatorilor economici. Operatorii economici au devenit „cetăţeni” ai comunităţii în care îşi desfăşurau activitatea comercială, asumându -şi anumite responsabilităţi.
Exemplu Mediile de afaceri au început să fie implicate tot mai mult în asigurarea unor servicii importante, cum ar fi: alimentarea cu apă, distribuţia de electricitate, telecomunicaţiile şi aprovizionarea cu combustibili. Operatorii economici ce activau în aceste domenii tre buiau să fie extrem de sensibili la aspectele sociale ale activităţilor lor comerciale. Astfel, a devenit o obligaţie a acestor operatori economici să urmărească mult mai mult decât profitul pe termen scurt. Operatorii economici au devenit tot mai expu și analizei publice, o dată cu dezvoltarea televiziunii şi Internetului. Stakeholderii operatorilor economici – grupurile sociale şi comunitatea – dobândeau o putere sporită, crescândă aşteaptările lor de la operatori economici. Consumatorii au devenit mult mai conştienţi de drepturile lor şi de puterea de a influenţa comportamentul operatorilor economici. Dar, operatorii economici au fost presa ți spre schimbarea responsabilă social chiar din interiorul lor, pe fondul unui transfer de generaţii în cadrul căruia managerii tineri devin tot mai conştienţi de nevoia de a alinia valorile personale şi cele ale operatorului economic cu valor ile pe care comunitatea le adoptă. Aceste presiuni constante, atât din interiorul cât şi din exteriorul operatorilor economici, au contribuit la evoluţia şi integrarea responsabilităţii sociale în strategiile de afaceri ale operatorilor economici. Respons abilitatea socială a operatorilor economici a corelat profitul cu legea, ecologia, etica şi filantropia. Pentru mulţi ani obiectivele dezvoltării sociale au fost activităţile filantropice, care, însă, erau privite ca fiind separate de obiectivele activităţi de afaceri, nu ca fiind fundamentale pentru acestea din urmă. A face ceva corect şi a face bine erau privite ca fiind scopuri diferite, separate. Dar aceasta s-a schimbat. Mulți operatori economici au învăţat că inovaţia şi avantajul competitiv îşi pot avea rădăcinile în implementarea ansamblului social şi de protecţie mediul natural în strategiile de afaceri încă de la începutul activităţii lor comerciale.
12
Acest proces poate ajuta dezvoltarea viitoare a ideilor, pieţelor şi angajaţilor. [5 KOTLER 2005] Responsabilitatea socială a operatorilor economici nu este doar o tendinţă manifestată în ţările bogate, ci a devenit, astăzi, un fenomen global. Operatorii economici multinaţionali au ajuns la concluzia că e ste mai simplu să aplice un singur standard glo bal ce include responsabilităţi sociale, decât să pună la punct standarde diferite pentru ţări diferite. Acești operatori economici sunt iniţiatori ai acţiunilor responsabile social şi în România. Se observă, în prezent, o implementare a cerinţelor responsabilităţii sociale şi în strategiile de afaceri ale unor operatori economici români.
Să ne reamintim...
Se poate vorbi despre faza incipientă a conceptului de responsabilitate socială a
operatorilor economici la începutul secolului al XIX-lea, când au î nceput să apară primele întreprinderi comerciale.
Începând cu anii 1950 a apărut la nivel internaţional o propunere populară şi
eficientă: ca operatorii economici , în mod voluntar, să-şi asume răspunderea pentru multe aspecte sociale.
În anii 1990, o dată cu extinderea procesului de globalizare, s- a dezvoltat şi
responsabilitatea socială a operatorilor economici.
Responsabilitatea socială a operatorilor economici nu este doar o tendinţă
manifestată în ţările bogate, ci a devenit, astăzi, un fenomen global.
M1.U1.4. Conceptul de responsabilitate socială Mulţi comercianţi ştiu instinctiv că „a face ceea ce trebuie” – a deservi clienţii, a avea grijă de moralul personalului, a fi atenţi faţă de furnizori, a fi buni vecini şi a proteja mediul – înseamnă bun simţ comercial. Activitatea responsabilă social priveşte asigurarea succesului economic al unui operator economic prin includerea unor considerente sociale şi ecologice în activităţile acestuia. Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX) defineşte responsabilitátea ca fiind o atitudine conştientă, un simţ de răspundere faţă de obligaţiile sociale; ori o sarcină, răspundere pe care şi-o asumă cineva. [DEX 2] Alţi autori [CIUTACU 2005] susţin definiţia dată responsabilităţii sociale de Comisia Europeană şi subliniază că responsabilitatea socială reprezintă acel comportament prin care companiile decid, fără a li se impune, să integreze diferite obiective de ordin ecologic sau
13
social în preocupările lor, instituind în acest sens un nou tip de relaţie şi par teneriate cu diferite grupuri de interes, numite stakeholderi. Se consideră, de asemenea, că responsabilitatea socială poate fi privită ca un principiu etic fundamental care exprimă faţă de „cine” şi pentru „ce” este responsabil un operator economic, prin prisma sistemului e tic acceptat şi promovat de acesta. În această viziune responsabilitatea socială presupune: respectarea legilor, respectarea prevederilor contractuale - pornind de la premisa că contractul este legea părţilor care se obligă să îl respec te -, onestitate, dar şi luarea în considerare a dezideratelor diferitelor grupuri interesate în existenţa şi funcţionarea unui operator economic. [SCHREINER 2002] Operatorii economici trebuie să adopte cerinţele responsabilităţii sociale corporatiste, deoarece ace știa deţin mijloacele necesare pentru a respecta drepturile omului şi au dorinţa de a participa la progresul social. [FILALI MEKNASSI 2008] Se poate susţine că responsabilitatea socială a operatorilor economici este o răspundere morală a respectivilor operatorilor economici privind interacţiunea propriei activităţi cu: clienţii/consumatorii, proprii angajaţi, comunitatea în ansamblu (ce include şi mediul natural). Responsabilitatea socială mai este caracterizată ca fiind obligaţia fermă a unui operator economic de a acţiona dincolo de obligaţiile legale sau de cele impuse de restricţiile economice şi de a urmări obiective pe termen lung care sunt în folosul comunităţii. Exemplu Respectivul operator economic este considerat responsabil nu numai faţă de proprietari (acţionari), ci şi faţă de clienţi, furnizori, angajaţi, organisme guvernamentale, creditori, comunităţi locale, opinia publică, mediul natural. În acest context, un manager al unui operator economic responsabil social are mai multe categorii de obligaţiile etice. Aceste obligaţii se ramifică în patru direcţii, faţă de patru grupuri interesate în respectiva activitate comercială, şi anume: faţă de acţionari;
Exemplu Faţă de acţionari aceste obligaţii privesc o gestiune corectă, loialitate, informare, transparenţă, confidenţialitate. Exemplificaţi aceste obligaţiile etice pe care le are un manager al unui operator economic responsabil social.
faţă de angajaţi;
14
Exemplu Faţă de angajaţi aceste obligaţii privesc o remunerare echitabilă, dezvoltare profesională, respectul vieţii personale, respectul dreptului la petiţie. Exemplificaţi aceste obligaţiile etice pe care le are un manager al unui operator economic responsabil social.
faţă de clienţi; Exemplu Faţă de clienţi aceste obligaţii privesc produse/servicii de calitate, garantarea siguranţei în utilizare, informare. Exemplificaţi aceste obligaţiile etice pe care le are un manager al unui operator economic responsabil social.
faţă de comunitate. [ŢIGU 2005] Exemplu Faţă de comunitate aceste obligaţii privesc protejarea mediului, contribuţie la soluţionarea problemelor sociale, respectarea diversităţii culturale. Exemplificaţi aceste obligaţiile etice pe care le are un manager al unui operator economic responsabil social.
Se mai consideră că un manager ce doreşte să integreze responsabilitatea socială în activitatea desfăşurată de operatorul economic pe care îl conduce trebuie în primul rând să găsească ori să sugereze angajaţilor acel ui operator economic acele strategii care realizează cele mai semnificative contribuţii în interiorul şi exteriorul companiei. [GAR BER 2007] Operatorii economici responsabili social dezvoltă o serie de iniţiative sociale. Iniţiativele sociale ale operatorului economic sunt activităţile majore realizate de un operator economic de a sprijini cauzele sociale şi de a -şi îndeplini obligaţiile de responsabilitate socială. [5 KOTLER 2005] În literatura de specialitate care abordează problematica responsabilităţii sociale se vorbeşte despre mişcarea responsabilităţii sociale corporatiste. Aceasta este definită ca fiind acea mişcare în care noi aranjamente guvernează relaţiile dintre jucătorii pieţei şi în care politicile, în sens larg, sunt inventate, testate şi instituţionalizate. [ZADEK 2007]
15
Pentru a înţelege noţiunea de responsabilitate socială a operatorilor economici, trebuie explicată noţiunea de stakeholder. Noţiunea de stakeholder derivă din următorii termeni: stake însemnând interes şi holder deţinător, termeni ce provin din limba engleză. Astfel, stakeholderii sunt acele categorii care au un interes ori sunt afectate de activitatea desfăşurată de respectiv ul operator economic. Acest termen include grupurile sociale şi comunitatea în ansamblul ei. Stakeholderii pot fi grupaţi, în două mari categorii: stakeholderi externi, care includ partenerii de afaceri, furnizorii, consumatorii, comunităţile locale, mediul natural, generaţiile viitoare, stakeholderi interni, ce cuprind angajaţii, acţionarii şi managerii/proprietarii. Pornind de la cele două categorii de stakeholderi, în funcţie de interesul şi impactul diferitelor practici de res ponsabilitate socială asupra tuturor categoriilor de stakeholderi, [RACOLŢA-PAINA 2006] responsabilitatea socială a operatorilor economici poate fi abordată ca: responsabilitate socială externă, responsabilitate socială internă. 1. Încadraţi consumatorii în categoria potrivită de stakeholderi şi în categoria potrivită de responsabilitate socială a operatorilor economici , conform clasificărilor anterioare. 2. Încadraţi angajaţii în categoria potrivită de stakeholderi şi în categoria potrivită de responsabilitate socială a operatorilor economici, conform clasificărilor anterioare. În statele dezvoltate din Uniunea Europeană responsabilitatea socială corporatistă a devenit un termen utilizat frecvent în lumea afacerilor. Mul ți dintre marii operatori economici elaborează propriile strategii de afaceri în conformitate cu acest tip de responsabilitate. [GAGO 2005] Responsabilitatea socială corporatistă trebuie transpusă în toate strategiile de afaceri adoptate de respectivul operator economic. Vom analiza exemplificativ, în continuare, domeniul marketingului, în privinţa transpunerii conceptului şi principiilor responsabilităţii sociale corporatiste. Responsabilitatea socială în marketing este definită de AMA (Asociaţia Americană de Marketing) prin atitudinea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de marketing, de a considera că bunăstarea comunităţii şi satisfacerea clientului sunt la fel de importante ca şi profiturile, în atingerea performanţei în marketing. Responsabilitatea socială a marketingului societăţii comerciale înseamnă, în concepţia autorilor români conştientizarea maximizării efectului pozitiv al companiei şi minimizării efectului negativ al acesteia asupra societăţii. [RĂHĂU 2005]
16
Sunt numeroase cazurile care au contribuit în mod esen ţial la conturarea necesităţii ca principiile eticii şi responsabilităţii sociale să fie integrate strategiilor de marketing ale operatorilor economici.
Exemplu În spaţiul american, neafirmarea responsabilităţii sociale a fost evidentă în cazul operatorilor economici WordCom şi Enron. În 2002 WordCom, al doilea mare operator economic de telecomunicaţii din Statelor Unite ale Americii, a provocat un mare scandal prin descoperirea unei fraude de 3,8 miliarde dolari în bilanţurile operatorului economic. Ulterior s-a descoperit că, în fapt, frauda se ridica la 7,1 miliarde dolari, prin falsificarea bilanţurilor contabile începând cu 1999. Această fraudă a adus operatorul economic respectiv în pragul falimentului, fapt ce a antrena t greutăţi financiare pentru o serie de al ți mari operatori economici (mai ales financiari) cu care WordCom avea strânse legături. Operatorul economic Enron, care părea la suprafaţă a deţine un excelent credit de operator economic responsabil social este un alt exemplu de politică de responsabilitate socială prost definită şi superficial susţinută. Raportul anual din 2000 al societăţii comerciale Enron cuprindea următoarele valori corporative: comunicare, respect, integritate, excelenţă. [WERTHER 2006] Dar, aşa cum o demonstrează derularea faptelor, aceste valori erau doar teoretice, fără nici suport real. Încălcarea principiilor etice, o atitudine responsabilă social doar la exterior pentru a impresiona stakeholderii, poate fi costisitoare pentru un operator economic. [LOGUE 2009] Operatorul economic Enron a ascuns multe dintre activităţile sale statului şi publicului, dedicându-se obţinerii profitului prin orice metode. În acest scop, a susţinut numeroase campanii politice, încercând să schimbe legislaţia în favoarea lor. Ultimul politician care a fost implicat în jocul acestui operatori economici a fost chiar G. W. Bush. Etica Enron-ului s-a prăbuşit. Frauda comisă de operatorul economic Enron este practic una dintre cele mai mari din istoria Statelor Unite ale Americii. Impactul a fost resimţit de mii de persoane: angajaţi, clienţi, investitori, Wall Street şi de mulţi alţii. [FREDERICK 2006] Ceea ce s- a întâmplat cu Enron naşte întrebări privind încrederea în rapoartele anuale ale operatorilor economici , ori posibilitatea de a investi banii în acţiunile unor mari companii care au o imagine bună pe piaţă, dar despre ai căror manageri nu se ştie nimic. [ŢIGU 2005]
17
Fostul preşedinte american G. W. Bush a scos în evidenţă faptul că WordCom, ca şi Enron au înşelat încrederea investitorilor, în mare parte oameni obişnuiţi, care şi-au pus speranţele şi banii în acești operatori economici. În urma acestor scandaluri preşedintele american considera că: „America trebuie să se îndreapte spre o nouă eră a responsabilităţii, iar această etică a responsabilităţii trebuie extinsă în toate domeniile” . Analizaţi aceste două cazuri din perspectiva responsabilităţii sociale corporatiste.
Dar, la nivel global, găsim şi atitudini responsabile social din partea operatorilor economici. Exemplu Un model de comportament este cel al companiei Ford . Acest operator economic a găsit metode inovative de a combina posiblitatea de a proteja mediul natural cu noi idei eficiente şi practice, de a prod uce autoturisme (autoturisme costruite din materiale biodegradabile: de la pneurile din materiale bazate pe cereale, până la scaunele care erau umplute cu spumă realizată din soia). [WERTHER 2006] Operatorul economic a angajat chiar un arhitect de mediu, care a creat un sistem de filtrare prin care apa de ploaie căzută pe teritoriul fabricii Ford nu mai putea să culeagă rezidurile fabricii Ford şi să le trasporte în râurile din apropiere. După ce trecea prin tot acest sitem de filtrare, apa de ploaie căzută pe teritoriul fabricii Ford, se vărsa curată în râurile din apropierea fabricii. Analizaţi aceste acest caz din perspectiva responsabilităţii sociale corporatiste.
În contextul actual, operatorii economici nu mai sunt evalua ți doar în funcţie de calitatea produselor. Operatorul economic modern este evaluat - dincolo de performanţele sale economice, calitatea managementului şi politica de comunicare - şi în funcţie de contribuţia la viaţa socială a comunităţii din care face parte. Din punct de vedere juridic operatorul economic face parte din categoria persoanelor juridice. S- a afirmat în literatura de specialitate din România [OPREA 2005] că noţiunea de responsabilitate socială corporatistă accentuează dimensiunea de persoană a acestei persoane juridice.
18
Exemplu Cerinţele responsabilităţii sociale evidenţiază calitatea umană a societăţii comerciale, ceea ce presupune ca aceasta să fie cetăţean (locuitor al cetăţii), membru al comunităţii locale în care îşi desfăşoară activitatea comercială. Pentru mulți operatori economici , marketingul legat de cauze sociale reprezintă o posibilitate de a- şi întări reputaţia, de a spori cunoaşterea pe piaţă a mărfurilor proprii şi de a fideliza clienţii, volumul vânzărilor şi atenţia acordată de presă. Convingerea lor este că tot mai mulţi clienţi vor dori să vadă demonstraţii de conştiinţă cetăţenească din partea operatorilor economici, dincolo de furnizarea unor avantaje pur raţionale şi emoţionale. [CRĂCIUN 2005] Pentru a fi respons abilă din punct de vedere social, un operator economic trebuie să menţină un dialog deschis cu toţi cei interesaţi de soarta sa, se afirmă în literatura de specialitate din România. Nici un operator economic nu ar putea să aibă un dialog pe termen lung cu aceşti parteneri şi să ţină secrete în acelaşi timp. A fi transparent înseamnă că nu -ţi poţi permite să nu fii preocupat de mediu sau de societate. În prezent, transparenţa a devenit esenţială pentru un operator economic orientat spre durabilitate. [OPREA 2005] Conştientizând această realitate, mulți operatori economici, pe plan global, au început să-şi schimbe modul de raportare a rezultatelor către public şi acţionari. Un ii operatori economici au început să adauge o secţiune legată de mediu în rapoartele anuale, deşi, în unele cazuri, aceasta conţine doar o simplă declaraţie formală de politică de mediu. Alți operatori economici dau publicităţii rapoarte de mediu anuale, detaliate. Acestă acţiune i-a forţat pe alți operatori economici să înceapă să facă la fel şi chiar să prezinte rapoarte pe probleme sociale. Alți operatori economici prezintă rapoarte complete asupra „durabilităţii” adică rapoarte asupra rezultatelor financiare, ecologice şi sociale, ceea ce reprezintă triplul obiectiv al dezvoltării durabile. Exemplu Unul dintre operatorii economici din România ce emite astfel de rapoarte, este SIVECO România. Raportul de responsabilitate socială corporatistă pe anul 2008, publicat de operatorul economic SIVECO România este primul de acest fel din industria românească de IT. Conceptul, metodologia şi realizarea acestuia sunt demersuri inedite în mediul românesc de afaceri. Raportul de responsabilitate socială corporatistă evaluează performanţa socială şi de mediu a acestui operator economic. Pe de o parte, este avut în vedere impactul pozitiv generat de companie la nivelul structurilor de management, la nivelul proceselor de producţie şi la nivelul relaţiilor cu principalii parteneri ai companiei. Pe de altă parte, sunt evaluate provocările sociale şi de mediu, astfel încât managementul să le abordeze proactiv.
19
Acest raport constituie un instrument de schimbare în organizaţie, un instrument prin care operatorul economic comunică grupurilor cointeresate standardele, obiectivele şi performanţa economică şi socială, preia feed -back-ul acestor grupuri şi îşi redefineşte priorităţile în acord cu acesta. Raportul propune un set de principii fundamentale de responsabilitate socială: transparenţă, bună guvernare corporatistă, sustenabilitate, civism corporatist. Raportul promovează un set de teme actuale de responsabilitate socială corporatistă: evaluarea şi abordarea proactivă a impactului social şi de mediu, investiţia în cercetare şi în inovaţie tehnologică, investiţia în educaţie în scopul incluziunii informaţionale, preocuparea pentru calitate. Urmând să fie elaborat periodic, raportul intenţionează să propună un set de standarde care să furnizeze comunităţii IT şi operatorilor economici români modele de bune practici. Acest raport a determinat obţinerea distincţiei Ruban d’Honneur pentru responsabilitate şi bune practici în afaceri în cadrul prestigioasei competiţii European Business Awards. [CRAHMALIUC 2009] Dar, în general, aceste rapoarte reflectă doar ceea ce operatorii economici doresc să spună, aşa că indicatorii folosiţi şi datele ce indică performanţele realizate variază substanţial şi fac dificilă o comparaţie corectă între acești operatori economici. Folosirea operatorilor economici de audit pentru verificarea datelor legat e de mediu (şi chiar de probleme sociale) în plus faţă de verificările financiare obişnuite poate fi folositoare. În acest mod s -a obţinut un progres. Unii operatori economici au început să-şi exprime performanţa şi în raport de indicatori cum ar fi volumu l emisii sau deşeuri per unitate de volum de producţie sau per valoare a producţiei. Dar, în viitor, aceste rapoarte vor trebui clarificate, adică concepute astfel încât să satisfacă nevoia de informaţie a diverselor categorii de stakeholderi. În prezent, sinceritatea şi transparenţa au devenit vitale pentru orice operator economic, în special pentru operatorii economici responsabili social. Pe termen lung, o politică bazată pe sinceritate şi transparenţă este mai simplă, mai ieftină şi mai sigură pentru un operator economic. [OPREA 2005]
Să ne reamintim...
Mulţi comercianţi ştiu instinctiv că „a face ceea ce trebuie” – a deservi clienţii,
a avea grijă de moralul personalului, a fi atenţi faţă de furnizori, a fi buni vecini şi a proteja mediul – înseamnă bun simţ comercial.
Responsabilitatea socială a operatorilor economici este o răspundere morală, a
respectivilor operatorilor economici privind interacţiunea propriei activităţi cu:
20
mediul natural, clienţii/consumatorii, proprii angajaţi.
Iniţiativele sociale ale operatorului economic sunt activităţile majore realizate
de un operator economic de a sprijini cauzele sociale şi de a -şi îndeplini
obligaţiile de responsabilitate socială.
Stakeholderii sunt acele categorii care au un interes ori sunt afectate de
activitatea desfăşurată de respectivul operator economic.
Responsabilitatea socială în marketing este definită prin atitudinea operatorilor
economici care desfăşoară activităţi de marketing, de a considera că bunăstarea
comunităţii şi satisfacerea clientului sunt la fel de importante ca şi profiturile, în atingerea performanţei în marketing.
Mulți operatori economici, pe plan global, au început să -şi schimbe modul de
raportare a rezultatelor către public şi acţionari. M1.U1.5. Rezumat Se poate vorbi d espre faza incipientă a conceptului de responsabilitate socială a operatorilor economici la începutul secolului al XIX- lea, când au început să apară primele întreprinderi comerciale. În anii 1990, o dată cu extinderea procesului de globalizare, s -a dezvolt at şi responsabilitatea socială a operatorilor economici. Responsabilitatea socială a operatorilor economici este o răspundere morală a respectivilor operatorilor economici privind interacţiunea propriei activităţi cu: mediul natural, clienţii/consumatorii, proprii angajaţi. Stakeholderii sunt acele categorii care au un interes ori sunt afectate de activitatea desfăşurată de respectivul operator economic. Responsabilitatea socială în marketing este definită prin atitudinea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de marketing, de a considera că bunăstarea comunităţii şi satisfacerea clientului sunt la fel de importante ca şi profiturile, în atingerea performanţei în marketing.
M1.U2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor
1. Stakeholderii pot fi grupaţi, în următoarele categorii: a) stakeholderi externi c) stakeholderi consumatori b) stakeholderi interni
d) stakeholderi angajaţi
21
2. Responsabilitatea socială a operatorilor economici poate fi abordată ca: a) responsabilitate socială reală c) responsabilitate socială externă b) responsabilitate socială virtuală
d) responsabilitate socială internă
3. Operatorul economic modern este evaluat în funcţie de: a) performanţele sale juridice c) contribuţia la viaţa socială a comunităţii din care face parte
d) performanţele sale economice
b) calitatea managementului
4. Marketingul legat de cauze sociale reprezintă, pentru companii, o posibilitate de: a) a-şi întări reputaţia c) a fideliza clienţii b) a spori cunoaşterea pe piaţă a mărfurilor proprii
d) a-şi mări volumul vânzărilor
5. Pe termen lung, o politică bazată pe sinceritate şi transparenţă, pentru un operator economic este: a) mai simplă c) mai ieftină b) mai sigură
d) mai comercială
Temă de control Dezvoltaţi o campanie de responsabilitate socială pentru un anumit operator economic cu un anumit obiecte de activitate: a) alegeţi un operator economic, b) adunaţi informaţii pe internet despre obiectul de activitate, numărul de angajaţi, cifra de afaceri, c) gândiţi o campanie de responsabilitate socială pe care ar putea -o desfăşura.
22
Unitatea de învăţare M1.U2. Responsabilitatea economică, componentă a RSC Cuprins M1.U2.1. Introducere .................................................................................................... 23 M1.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare ..................................................................... 23 M1.U2.3. Imaginea de marcă a societăţii comerciale responsabile social .................... 24 M1.U2.4. Standardul RSC ISO 26000 .......................................................................... 29 M1.U2.5. Rezumat ........................................................................................................ 32 M1.U2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor ................................................................... 33 M1.U2.1. Introducere Aplicarea principiilor responsabilităţii sociale corporatiste este un aspect practic ce trebuie cunoscut de managerii unui operator economic. Responsabilitatea economică privește aspectele de dezvoltare a operatorului economic, în sensul obțineri de profit, dar cu respectarea principiilor RSC. Imaginea de marcă a societăţii comerciale responsabile poate atrage noi clienți, deci poate crește profitul acestei societăți. M1.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o iniţiere a studenţilor în aplicarea principiilor responsabilităţii sociale corporatiste în cadrul responsabilității economice. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să: să cunoască importanţa imaginii de marcă a societăţii comerciale responsabile social; să cunoască aspecte de bază ale viitorului Standard RSC ISO 26000.
Durata medie de parcurgere acestei unităţii de învăţare este de 3 ore.
23
M1.U2.3. Imaginea de marcă a societăţii comerciale responsabile social Legea nr. 84 din 1998 defineşte marca ca fiind un semn susceptibil de reprezentare grafică servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparţinând altei persoane. Semne distinctive cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale, şi în special, forma produsului sau a ambalajului sau, combinaţii de culori, precum şi orice combinaţie a acestor semne, pot constitui mărci. [LEGEA 84 din 1998] Dreptul la marcă este dobândit prin înregistrarea semnului ales de solicitant. Înregistrarea mărcii conferă titularului un drept exclusiv asupra acesteia. Titularul dobândeşte, prin înregistrarea semnului, un drept exclusiv d e folosinţă sau de „ocupaţie” care este limitat la utilizarea acestui semn în raport cu produsul sau serviciul pe care îl desemnează. Dreptul la marcă este un simplu drept de „ocupaţie” în profitul celui care a făcut primul înregistrarea şi de aceea validi tatea unei mărci nu reclamă noutate, nici originalitate. Dreptul de ocupaţie conferit de înregistrare este un tip particular pentru că obiectul şi funcţia dreptului la marcă nu este acela de a conferi un monopol asupra unui nume distinctiv ci acela de a f avoriza comerţul, de a asigura protecţia consumatorului. Dreptul nu protejează semnul în sine, marca, ci comerţul este protejat. Marca are un rol foarte important deoarece are capacitatea de a atrage şi conserva clientela, fiind un element esenţial al creşterii clientelei unui operator economic. Exemplu Un operator economic poate avea produse sau servicii foarte bune din punct de vedere calitativ. Marca acelui operator economic creează pentru clienţi posibilitatea de a distin ge şi de a alege acele produse şi servicii dintre produsele şi serviciile concurenţei. Astfel, marca a devenit o parte integrantă a oricărei strategii comerciale. Explicaţi cum marca un ui anumit operator economic de producţie publicitară poate creea pentru clienţi posibilitatea de a distinge şi de a alege acele produse şi servicii dintre produsele şi serviciile concurenţei. Mărcile posedă o serie de funcţii. În continuare vom expune cele mai importante funcţii ale mărcii, funcţii care pot fi luate în considerare şi în cazul în care responsabilitatea socială poate fi asimilată unei mărci ce defineşte acel i operatori economici care îşi desfăşoară activitatea comercială respectând cerinţele responsabilităţii sociale. Funcţia de diferenţiere a produselor îşi are rădăcinile în concepţia conform căreia marca este un semn, o semnătură, care, aplicată pe un produs permite publicului să îl identifice, deosebindu-l de alte produse identice sau similare. Astfel, marca devine un reper al 24
produsului căutat, pentru un public care nu mai leagă marca de provenienţa ei. În acest context, marca dobândeşte o funcţie de fixare a clientelei, funcţia de diferenţiere a producătorului devenind o funcţie de diferenţiere sau identificare a produselor. Acest fenomen poartă denumirea de „obiectivizare” a mărcii. [EMINESCU 1972] Dacă am considera responsabilitate socială o marcă, atunci ea ar diferenţia acele produse ori servicii create, comercializate ori prestate cu respectarea cerinţelor responsabilităţii sociale. Exemplu Plecând de la premisa că marca devine un reper al produsului căutat, marca responsabilităţii sociale ar diferenţia un produs cosmetic comercializat de un operator economic ce respectă cerinţele responsabilităţii sociale, de alte produse cosmetice comercializate de alți operatori economici.
Funcţia de concurenţă a mărcii porneşte de la calitatea acesteia de mijloc de individualizare a produselor unui anumit producător. Astfel, fiind un semn exterior al valorii produselor, marca permite consumatorilor să se orienteze uşor şi rapid spre produsele verificate, aparţinând producătorilor care şi -au câştigat o bună reputaţie. [1 MURZEA 2004] În unele cazuri de produse noi, de tip special, marca ajunge să se identifice cu produsul în asemenea măsură, încât acesta este desemnat prin marcă. Exemplu Cazul în care cumpărătorul realizează copii xerox, se remarcă identificarea mărcii aparatului de copiere („Xerox”) cu acţinea realizată. Exemplificaţi şi la alte produse, unde marca ajunge să se identifice cu produsul în asemenea măsură, încât acesta este desemnat prin marcă. În cazul în care am lua în considerare marca responsabilităţii sociale, aceasta ar orienta uşor şi rapid consumatorii spre produsele şi serviciile oferite de societăţile responsabile social. În cazul în care s-ar observa o preferinţă a consumatorilor spre această marcă, tot mai mulți operatori economici ar fi stimula ți să adopte o atitudine responsabilă social. Funcţia de reclamă a mărcii se bazează pe forţa de atracţie a mărcii. Marca, printr -o publicitate adecvată, poate crea consumatorului un adevărat „reflex condiţionat”. O publicitate reuşită conferă mărcii un potenţial de vânzare independent de calitatea şi preţul produsului căruia aceasta îi este asociată. Prin forţa de seducţie a consumatorilor marca devine un element autonom al succesului comercial. Astfel, din accesoriu al produsului, marca a devenit un bun independent cu o valoare proprie. [ROŞ 2001] O atitudine
25
responsabilă social asimilată unei mărci, ar oferi, bineînţeles, o reclamă binemeritată operatorilor economici ce ar intregra în propriile strategii de afaceri – inclusiv strategiile de marketing – cerinţele responsabilităţii sociale. În ceea ce priveşte funcţia de protecţie a consumatorilor , consumatorul are dreptul de a fi corect informat asupra calităţii produselor pe care le achiziţionează, iar informarea trebuie să fie completă pentru a -i ajuta alegerea. Protecţia consumatorilor se realizează nu numai prin corecta informare, problema este mult mai complexă şi face obiectul unor reglementări specifice, de drept al consumului. În înţelesul strict al legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice consumatorul este definit ca fiind orice persoană fizică acţionând în alte scopuri decât cele ale activităţii sale comerciale sau profesionale. Funcţia de protecţie a consumatorului derivă din funcţia de garanţie a calităţii şi din cea de garanţie a provenienţei, deoarece provenienţa implică o calitate constantă a prod usului marcat. Marca este un atribut important de identificare a unui comerciant faţă de clienţii săi. Marca unui comerciant aplicată unui produs reprezintă pentru consumator o dovadă a individualităţii acelui produs. Marca este, astfel, o „garanţie” pentru clientul acelui comerciant a autenticităţii acelui produs. [2 MURZEA 2008] Marca responsabilităţii sociale ar oferi o garanţie unor produse şi servicii ce respectă cerinţele tuturor categoriilor de stakeholderi – incluzându-se o atitudine corectă, cu respectarea intereselor consumatorilor şi a mediului natural. Din acest punct de vedere responsabilitatea socială oferă o dublă garanţie: o garanţie a calităţii produselor şi serviciilor oferite consumatorilor şi o garanţie a unei producţii responsabile faţă de comunitate în ansamblul ei şi faţă de mediul natural, de care depinde, până la urmă, sănătatea tuturor consumatorilor. Am luat în considerare posibilitatea asimilării responsabilităţii sociale unei mărci, deoarece responsabilitatea socială joacă un rol esenţial în crearea reputaţiei societăţii comerciale de care se bucură în diverse medii. Ideea fundamentală pe care se sprijină un program de identitate este aceea că tot ce face/sprijină un operator economic prin intermediul acţiunilor de responsabilitate socială trebuie să proiecteze o idee clară a valorilor în care respectivul operator economic crede, o idee clară despre cine este şi ce contează pentru ea, despre obiectivele acesteia. În acest sens, toate acţiunile derulate trebuie să aibă continuitate ş i să fie consecvente cu misiunea şi viziunea societăţii comerciale explicate publicului larg prin mixul acţiunilor de comunicare. În jurul unui brand se ţese un sistem complex de legături ce contribuie la comunicarea valorilor pe care un operator economic le creează. Un brand se construieşte plecând de la un logo şi un slogan, dar puterea acestuia rezultă din toate suporturile pe care acesta este comunicat şi promovat. [OPREA 2005]
Exemplu Puterea unui brand rezultă din următo arele suporturi pe care acesta este
26
comunicat şi promovat: spoturi audio -video, ad print-uri, bannere online, postere, cataloage, corespondenţă directă. Este necesar să diferenţiem, în acest context, marca de brand . Dacă privim fiecare produs sau familie de produse drept o persoană, marca este înfăţişarea acestuia: frizura, hainele, pantofii şi poate chiar parfumul. Dar brandul este o persoană, cu suflet, o viziune, nişte principii în viaţă. Înfăţişarea brandului, felul în care se prezintă în comunicarea cu clienţii, nu este doar creaţia unor agenţii de publicitate sau branding, ci este urmare a „ADN-ului” pe care l-au definit fondatorii săi. [SASU 2004] Imaginea societăţii comerciale presupune ca identitatea acesteia să fie îmbogăţită de referinţe şi atribute purtătoare de valoare, care îi vor oferi un statut psihologic avantajos şi vor influenţa imaginea socială. Mărcile viitorului vor trebui să se remarce nu numai prin calitatea produselor şi o imagine dezirabilă, ci şi prin simbolizarea societăţii com erciale din spatele brandului. Potrivit lui W. Ollins, consultant în domeniul identităţii corporatiste: „următoarea etapă majoră în evoluţia brandurilor este responsabilitatea socială. Va fi o mutare inteligentă să poţi spune: nu este nici o diferenţă între produsele şi preţurile noastre şi cele ale concurenţei, dar noi ne purtăm frumos (cu mediul natural şi societatea în ansamblul ei, comunitatea)”. [OPREA 2005] Pentru operatori economici este cunoscută realitatea conform căreia a atrage un consumator şi a-l păstra necesită mari eforturi. Consistenţa este hrănită de încredere, iar încrederea este esenţa mărcilor puternice, de succes. O marcă a responsabilităţii sociale poate realiza o fidelizare a clieţilor acel ui operator economic. Aproape orice poate aj unge o nouă marcă de succes. Orice produs oferă oportunităţi de a crea o imagine unică în mintea consumatorilor. Aproape orice produs poate depăşi limitele strâmte, înguste ale categoriei sale. Produsele au cicluri de viaţă clasice. Mărcile bine conduse pot dăinui veşnic. Dar, acţiunile prost concepute tind să aibă efecte contrare celor urmărite. Preocupările consumatorilor legate de probleme de mediu sau sociale nu mai pot fi exploatate, pur şi simplu, prin anunţuri din care să reiasă că s -au adus modificări superficiale unui produs sau că operatorul economic producător se conformează regulilor aplicabile. Importanţa valorilor unui operator economic are tendinţa să egaleze şi chiar să depăşească importanţa caracteristicilor produselor pe care acesta le produce. Responsabilitatea socială, bineînţeles în mod corect aplicată strategiilor dezvoltate de un operator economic , poate acorda acel element de noutate atât de necesar unei mărci de succes. Toate avantajele responsabilităţii sociale corporatiste pot da valoare mărcii produselor operatorilor economici responsabili social. Astfel, funcţiile mărcii anumitor produse pot fi
27
dublate de o atitudine responsabilă social promovată corect şi consecvent de anumiți operatori economici. [3 MURZEA 2009] În promovarea şi recunoaşterea responsabilităţii sociale corporatiste în România se poate utiliza şi un instrument economic şi juridic: marca responsabilităţii sociale. În acest mod se transpun şi în România prevederile Rezoluţiei Consiliului 2003/C 39/02 care urmăreşt e ca statele membre UE să promoveze responsabilitatea socială a operatorilor economici la nivel naţional, în paralel cu dezvoltarea unei strategii la nivel comunitar, în special prin conştientizarea operatorilor economici de beneficii. De asemenea, acest instrument poate fi utilizat în promovarea transparenţei practicilor de responsabilitate socială integrate de operatorii economici din România. [4 MURZEA 2009] Asimilarea responsabilităţii sociale unei mărci ar conduce la diferenţierea acelor produse ori servicii create, comercializate ori prestate cu respectarea cerinţelor responsabilităţii sociale, şi ar stimula operatorii economici să adopte acest tip de comportament comercial. Aceasta deoarece marca responsabilităţii sociale va orienta uşor şi rapid consumatorii spre produsele şi serviciile oferite de societăţile responsabile social.
Să ne reamintim...
Marca are un rol foarte important deoarece are capacitatea de a atrage şi conserva
clientela, fiind un element esenţial al creşterii clientelei unui operator economic.
Dacă am considera responsabilitate socială o marcă, atunci ea ar diferenţia acele
produse ori servicii create, comercializate ori prestate cu respectarea cerinţelor responsabilităţii sociale.
În cazul în care am lua în considerare marca responsabilităţii sociale, aceasta ar
orienta uşor şi rapid consumatorii spre produsele şi serviciile oferite de societăţile responsabile social. În cazul în care s- ar observa o preferinţă a consumatorilor spre
această marcă, tot mai mulți operatori economici ar fi stimula ți să adopte o atitudine responsabilă social.
O atitudine responsabilă social asimilată unei mărci, ar oferi, bineînţeles, o reclamă
binemeritată operatorilor economici ce ar intregra în propriile strategii de afaceri cerinţele responsabilităţii sociale.
Responsabilitatea socială oferă o dublă garanţie: o garanţie a calităţii produselor şi
serviciilor oferite consumatorilor şi o garanţie a unei producţii responsabile faţă de comunitate în ansamblul ei şi faţă de mediul natural, de care depinde, până la urmă, sănătatea tuturor consumatorilor.
28
O marcă a responsabilităţii sociale poate realiza o fidelizare a clieţilor acel ui
operatori economici.
M1.U2.4. Standardul RSC ISO 26000 Instrumentele şi practicile de RSC vor fi mai eficiente dacă vor fi într-un fel standardizate. În acest context, avem în vedere în primul rând respectarea responsabilităţii etice, componentă a RSC . [7 POȚINCU 2013] ISO (International Organization for Standardization) a aprobat în 2001 o rezoluţie care invită Comitetul ISO pentru Politica în Domeniul Consumului să examineze fezabilitatea standardelor internaţionale în acest domeniu. ISO a semnat, de asemenea, un protocol cu Biroul Pactului Mondial al ONU (UNGCO) şi cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, pentru a consolida colaborarea în vederea elaborării standardului ISO 26000. Astfel, Organizaţia Internaţională de Standardizare ISO a decis să dezvolte standardele internaţionale prin asigurarea unui Ghid de Responsabilitate Socială Corporatistă publicat sub numele de ISO 26000. Organizaţia Internaţională de Standardizare a selectat Institutul Suedez de Standardizare şi Asociaţia Braziliană de Standarde Tehnice de a conduce grupul de cercetare ce va elabora ISO 26000 RSC. Dintre toate grupurile constituite pentru elaborarea unui standard ISO, acesta a fost cel mai important, cu cea mai largă bază în ceea ce priveşte reprezentarea părţilor interesate. Cu ocazia ultimei sale reuniuni din iulie 2010, grupul cuprindea 450 de experţi participanţi şi 210 observatori din 99 de state membre ale ISO şi 42 de organizaţii de legătură. La realizarea ISO 26000 RSC au fost prezente şase grupuri principale de părţi interesate: industria, guvernele, organizaţiile din domeniul muncii, consumatori, orga nizaţii neguvernamentale, servicii, consultanţă, cercetare. ISO 26000 RSC a fost dorit a fi o sintetizare a diverselor opinii existente în domeniul RSC. Este căutată o cale de mijloc adecvată de a promova respectul şi responsabilitatea bazate pe documente recunoscute de referinţă fără a exclude creativitatea şi dezvoltarea. La 1 noiembrie 2010 a fost lansat ISO 26000, Ghid pentru RSC, care prezintă linii directoare referitoare la responsabilitatea socială a întreprinderilor din sectorul privat şi a organizaţiilor din sectorul public. Astfel, acest standard este destinat organizaţiilor de toate tipurile, din domeniul public şi din cel privat, din statele dezvoltate şi din cele în curs de dezvoltare sau cu economii în fază de tranziţie. ISO 26000 oferă liniile directoare cu privire la responsabilitatea socială corporatistă.
29
Prin redactarea ISO 26000 s- au urmărit următoarele obiective: ■ încurajarea angajamentului moral de a respecta cerinţele mresponsabilităţii sociale; ■ sintetizarea într -un singur document a conceptelor, definiţiilor şi metodelor de evaluare a responsabilităţii sociale. ISO 26000 are ca obiectiv încurajarea organizaţiilor/operatorilor economici să facă mai mult decât să respecte legea, recunoscând că aceasta este o îndatorire fundamentală pent ru orice organizaţie/operator economic şi o parte esenţială a responsabilităţii sale sociale. De asemenea, standardul ISO 26000 îşi propune să ajute organizaţiile să contribuie la dezvoltarea durabilă, dezvoltând responsabilitatea ecologică, parte a RSC. ISO 26000 este un puternic instrument de responsabilitate socială, care îşi propune să ajute organizaţiile/operatorii economici să treacă de la bunele intenţii, la bunele acţiuni. Astfel, acest standard adăugă valoare prin dezvoltarea unui consens internaţ ional prin ceea ce presupune RSC şi furnizează indicaţiile necesare pentru a transforma informaţiile teoretice în practică. Necesitatea ca organizaţiile din domeniul public şi privat să aibă un comportament responsabil social a devenit o cerinţă generalizată a comunităţii în care aceste organizaţii îşi desfăşoară activitatea. Caracteristicile standardului ISO 26000 RSC sunt următoarele: a) vizează promovarea unei înţelegeri comune în domeniul RSC şi completarea celorlalte instrumente şi iniţiative de responsabilitate socială, nu înlocuirea lor; b) ISO 26000 nu conţine cerinţe, ci doar linii directoare. Încă din faza redactării lui se dorea să nu includă obligaţii, nefiind o certificare standard ca standardele ISO 9001:2008 şi 14001:2004; c) Include expertiz a internaţională în domeniul RSC, stabilind care sunt problemele pe care organizaţiile trebuie să le trateze pentru a opera într-un mod responsabil din punct de vedere social, şi care sunt cele mai bune practici pentru aplicarea responsabilităţii sociale corporatiste. Standardul ISO 26000 prezint ă linii directoare pentru toate tipurile de organizaţii, indiferent de mărimea şi de localizarea lor, privind: 1. conceptele, termenii şi definiţiile referitoare la RSC; 2. originile, orientările şi caracteristicile RSC; 3. principiile şi practicile în domeniul RSC; 4. problemele centrale şi domeniile de acţiune ale RSC; 5. integrarea, concretizarea şi promovarea unui comportament responsabil în cadrul organizaţiei şi, prin intermediul politicilor şi practicilor sale, în sfera sa de influenţă; 6. identificarea stakeholderilor şi dialogul cu aceştia; 7. comunicarea cu privire la angajamentele, performanţele şi alte informaţii privind RSC. Liniile directoare ale acestor capitole sunt destinate a fi clare şi uşor de înţeles chiar şi de către nespecialişti – şi obiective care se aplică tuturor tipurilor de organizaţii, inclusiv
30
marile întreprinderi şi cele mici şi mijlocii, administraţiile publice şi organismele guvernamentale. Liniile directoare ale ISO 26000 se inspiră d in cele mai bune practici elaborate de iniţiativele de RSC existente în domeniul public şi în cel privat. Se recomandă, prin ISO 26000 RSC, ca întregul comportament al organizaţiei/operatorului economic să fie bazat pe etică şi onestitate, informare şi int egritate. Aceste valori etice implică faptul de a se ocupa de semeni, animale şi mediu şi de a se angaja în a menţine interesele stakeholderilor. ISO 26000 RSC recomandă ca organizaţia să favorizeze activ adoptarea unui comportament etic prin: • constituir ea propriilor structuri de conducere, pentru ca acestea să contribuie la promovarea unui comportament etic în cadrul organizaţiei/operatorului economic şi în cadrul interacţiunilor cu terţii; • identificarea, adoptarea şi aplicarea standardelor de comporta ment etic în funcţie de obiectivul său social şi de activităţile sale, în acord cu principiile descrise în document; • încurajarea şi asigurarea promovării respectării standardelor sale de comportament etic; • definirea şi comunicarea standardelor sale de comportament etic aşteptate de la structura de conducere, de la personalul său, de la furnizori, subcontractori, de la proprietari, de la responsabilii săi şi în particular de la cei care au posibilitatea să exercite o influenţă semnificativă asupra valorilor, culturii, integrităţii, strategiei şi funcţionării organizaţiei şi asupra persoanelor care activează în numele ei păstrând identitatea culturală locală; • prevenirea şi rezolvarea conflictelor de interes din interiorul organizaţiei care ar putea antrena o componentă non -etică; • stabilirea mecanismelor de supraveghere şi control pentru asigurarea unui comportament etic; • recunoaşterea şi tratarea situaţiilor în care reglementările locale fie nu există, fie se opun unui comportament etic; • respectarea vieţii animalelor în ceea ce priveşte impactul asupra vieţii lor, asigurându -le condiţii decente de creştere, reproducere. Realitatea şi percepţia performanţelor unei organizaţii/operator economic în domeniul RSC pot influenţa următoarele aspecte: avantajele sale concurenţiale; reputaţia sa; capacitatea sa de a atrage şi de a -şi păstra salariaţii sau membrii, clienţii sau utilizatorii; menţinerea motivaţiei şi a angajamentului salariaţilor, precum şi a productivităţii lor; viziunea investitorilor, a proprietarilor, donatorilor, sponsorilor şi a comunităţii financiare; relaţiile sale cu întreprinderile, autorităţile statului, massmedia, furnizorii, omologii, clienţii şi comunitatea în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea.
31
În procesul de aplicare a ISO 26000 se recomandă ca organizaţia să ţină seama de diferenţele sociale, de mediu, juridice, culturale, politice şi de diversitatea organizaţiilor, precum şi de diferenţele condiţiilor economice, în concordanţă cu standardele internaţionale de comportament. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că ISO 26000 nu este un standard pentru sisteme de management. Nu are scopuri de certificare şi nici utilizare reglementară sau contractuală. Orice ofertă sau pretenţie de certificare potrivit lui ISO 26000 ar constitui o reprezentare defectuoasă a intenţiei şi a obiectivului acestui standard internaţional. Dat fiind faptul că ISO 26000 nu conţine cerinţe, o asemenea certificare nu ar fi o dovadă de conformitate cu acest standard internaţional.
Să ne reamintim...
Instrumentele şi practicile de Responsabilitate Socială pot fi mai clare dacă vor fi
într-un fel standardizate.
Organizaţia Internaţională de Standardizare ISO a decis să dezvolte standardele
internaţionale prin asigurarea un Ghid de Responsabilitate Socială. Necesitatea
ca organizaţiile din domeniul public şi privat să aibă un comportament
responsabil social a devenit o cerinţă generalizată a comunităţii.
M2.U1.5. Rezumat Dacă am considera responsabilitate socială o marcă, atunci ea ar diferenţia acele produse ori servicii create, comercializate ori prestate cu respectarea cerinţelor responsabilităţii sociale. O marcă a responsabilităţii sociale poate realiza o fidelizare a clieţilor acelui operator economic. Organizaţia Internaţională de Standardizare ISO a decis să dezvolte standardele internaţionale prin asigurarea un Ghid de Responsabilitate Socială. Necesitatea ca organizaţiile din domeniul public şi privat să aibă un comportament responsabil social a devenit o cerinţă generalizată a comunităţii.
32
M2.U1.7. Test de evaluare a cunoştinţelor
1. Pot constitui mărci următoarele semne distinctive: a) cuvinte, inclusiv nume de persoane c) litere, cifre b) desene, elemente figurative, forme tridimensionale
d) forma produsului sau a ambalajului lui
2. Mărcile posedă o serie de funcţii: a) funcţia de diferenţiere a produselor
c) funcţia de reclamă a mărcii
b) funcţia de concurenţă a mărcii
d) funcţia de protecţie a consumatorilor
3. Asimilarea responsabilităţii sociale unei mărci ar conduce la: a) diferenţierea acelor produse create cu c) diferenţierea acelor servicii prestate respectarea cerinţelor responsabilităţii cu respectarea cerinţelor responsabilităţii sociale sociale d) stimularea operatorii economici să adopte acest tip de comportament comercial
b) diferenţierea acelor produse comercializate cu respectarea cerinţelor responsabilităţii sociale
Temă de control Alegeţi un operator economic de pe piaţa românească şi gândiţi cum l-ar putea influenţa pozitiv aplicarea mărcii responsabilităţii sociale pe produsele ori serviciile sale.
33
Modulul 2. Despre responsabilitatea socială corporatistă, concept ce include etica în afaceri Cuprins Introducere în responsabilitatea socială corporatistă .................................................... 34 Obiectivele modului ...................................................................................................... 34 U1. Etica în afaceri – evoluţie şi concept ..................................................................... 35 U2. Etica de marketing, aspecte teoretice şi practice. Comportamentul de piaţă a operatorilor economici ce utilizează instrumente de marketing............................. 45 U3. Codul etic, intrument al eticii în afaceri în contextul RSC .................................... 64
Introducere în responsabilitatea socială corporatistă Aspectele economice şi juridice privind etica avute în vedere vor viza cu precădere raportul comercial dintre două categorii de subiecte comerciale: operatorii economici şi consumatorii. Activitatea etică, ori neetică, desfăşurată de operatorii economici se răsfrâng asupra consumatorilor, comunităţii în care respectiv ii operatori economici îşi desfăşoară activitatea şi mediului natural. Cunoaşterea şi respectarea principiilor etice în activitatea comercială de către manageri este benefică relației cu stakeholderii. Obiectivele modulului La sfârşitul acestui modul studenţii vor fi capabili: La sfârşitul acestui modul studenţii vor fi capabili: să cunoască conceptele de etică, etică în afaceri, responsabilitate socială corporatistă şi stakeholder; să înţeleagă importanţa respectării principiilor eticii în afaceri şi a principiilor responsabilităţii sociale corporatiste de operatorii economici în activitatea lor economică; să identifice legătura existentă între principiile eticii şi politica de produs; să identifice legătura existentă între principiile eticii şi politica de preţ; să identifice legătura existentă între principiile eticii şi politica de distribuţie; să identifice legătura existentă între principiile eticii şi politic a de promovare; să identifice com portamentele neetice în afaceri.
34
Unitatea de învăţare M2.U1. Etica în afaceri – evoluţie şi concept Cuprins M2.U1.1. Introducere în etica afacerilor ....................................................................... 35 M2.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare ..................................................................... 35 M2.U1.3. Conceptul d e etică şi alte concepte conexe, izvoare ale eticii în afaceri ...... 35 M2.U1.4. Conceptul de etică a afacerilor ..................................................................... 38 M2.U1.5. Rezumat ........................................................................................................ 43 M2.U1.6. Test de evaluare a cunoştinţelor ................................................................... 43 M2.U1.1. Introducere în etica afacerilor Etica în afaceri este capacitatea pe rsoanei de a răspunde în mod corespunzător la presiunile competiţionale şi la pretenţile altora. Comportamentul etic se manifestă în cadrul participării zilnice la activitatea desfăşurată de operatorul economic căreia îi aparţine ca angajat .
M2.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o familiarizare a studenţilor cu aspectele teoretice ale eticii în afaceri. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capab ili: să cunoască conceptele de etică şi etică în afaceri; să înţeleagă importanţa respectării principiilor eticii în afaceri de operatorii economici în activitatea lor economică.
Durata medie de parcurgere acestei unităţii de învăţ are este de 3 ore. M2.U1.3. Conceptul de etică şi alte concepte conexe, izvoare ale eticii în afaceri Dicţionarul explicativ al limbii române [DEX 1] defineşte etica ca o disciplină filosofică care studiază principiile morale, originea, dezvoltarea şi conţinutul lor. Conform dicţionarului explicativ al limbii române etica este sinonimă cu morala. În Dicţionarul explicativ de marketing [DRUŢĂ 2003] se consideră că originea termenului de etică provine de la grecescul ethos tradus ca moravuri, ştiinţă a pri ncipiilor moralei. Se consideră morale prescripţiile admise într -o epocă, într -o anumită societate; precum şi efortul de a se conforma acestor prescripţii şi de a le urma neabătut. Termenul de
35
etică este perceput ca o reflectare conştientă a credinţelor morale şi a propriilor atitudini, prin intermediul unor norme sau principii morale. Etica este o ştiinţă a binelui şi a răului. Alţi autori consideră [CRĂCIUN 2005] că termenul de morală parvine de la latini şi semnifică aproape acelaşi lucru ca şi termenul de etică. Termenul de etică este definit ca incluzând acele atitudini, caracteristici, obiceiuri specifice unei culturi, popor sau grup uman. Sunt şi autori [JOSEPHSON 1995] care consideră că etica priveşte un sistem sau un cod de conduită bazat pe datorii morale şi obligaţii care reglementează o anumită conduită. Etica tratează abilitatea de a distinge între bine şi rău şi promisiunea de a face bine. Operatorii economici sunt deseori pu și în situaţia de a alege între două variante opuse din punct de vede re etic: fie să meargă pe calea onorabilă şi să ia decizia decentă, fie să meargă pe calea dezonoarei şi să înşele încrederea partenerilor sociali. [6 KOTLER 2003 ] Partenerii sociali sunt incluşi în categoria stakeholderilor de literatura de specialitate d in România [IAMANDI 2008, OPREA 2005] şi din străinătate; stakeholder fiind şi mediul natural. Deşi termenul de „stakeholder” provine din limba engleză (la fel ca termenul de „marketing”) el este utilizat şi în alte limbi, spre exemplu în literatura de spe cialitate din Spania în domeniul responsabilităţii sociale corporatiste. [GAGO 2005] În acest context, o concepţie etică este esenţială pentru a atrage suportul şi implicarea pozitivă a tuturor participanţilor la succesul unui operator economic : angajaţi, clienţi, acţionari, creditori, furnizori, precum şi a comunităţii în care respectivul operator economic îşi desfăşoară activitatea. Dacă aceşti stakeholderi au o mare încredere în operatorul economic, dacă ei simt că sunt trataţi corect de către acesta şi beneficiază de pe urma lui, atunci vor contribui la bunul mers al afacerilor. În sens larg, etica este divizată în etică teoretică şi etică normativă. Etică teoretică reflectă teoria filosofică a moralei cuprinzând de obicei o doctrină despre esenţa acest eia. Etică normativă se referă la o fundamentare a unui sistem de norme, valori, categorii morale. [ŢIGU 2005] Considerăm şi noi, având în vedere definiţiile anterioare, că termenul de etică se suprapune celui de morală. Astfel, etica poate fi definită ca abilitatea persoanelor fizice de a distinge între bine şi rău şi promisiunea de a face bine. În cadrul societăţii sunt stabilite standarde sau norme morale . Acestea sunt enunţuri cu caracter imperativ prin care se indică ce trebuie să facă sau să nu facă un individ conştient, astfel încât comportamentul său să fie apreciat ca bun de către semeni sau comunitate. Normele morale au de regulă în componenţă două elemente: un element calitativ, care recomandă sau impune ceea ce e bine să faci sau să fii, un element imperativ, c are se concretizează în expresia trebuie să faci sau trebuie să fii .
36
O altă caracteristică a normelor morale se referă la obiectivitatea lor, adică aceste norme nu sunt voinţa cuiva, ci sunt generate şi se manifestă datorită unor nevoi obiective ce rezultă din specificul relaţiilor dintre oameni. După unii autori [BÂTLAN 1997] normele morale pot fi clasificate astfel: Norme etice generale sau universale . Această categorie de norme morale sunt prezente în toate tipurile de comunităţi umane, au durabilitate în timp şi influenţează întreaga gamă de relaţii şi activităţi umane. Exemplu Astfel de norme etice generale sunt: cinstea, demnitatea, sinceritatea, curajul, loialitatea, generozitatea, buna- credinţă. etice particulare. Această categorie de norme morale se adresează unor comunităţi umane determinate, au o anumită variaţie în timp şi influenţează relaţii sau activităţi umane particulare. Norme
Exemplu Astfel de norme etice particulare sunt: normele vieţii de familie şi mai ales normele morale specifice unor activităţi profesionale, pe care se fundamentează deontologia profesională a medicilor, a avocaţilor, etc. etice speciale. Această categorie de norme morale se manifestă în cadrul unor grupuri restrânse şi uneori în ocazii speciale. O parte din aceste norme au caracter elitar sau formalist, ceea ce le poate transforma în fapt în norme imorale. Norme
Exemplu Astfel de norme etice speciale sunt: normele de protocol, regulile de etichetă în afaceri, codul manierelor elegante. Exemple 1. La întrebarea Etica are legătură cu ceea ce sentimental este exprimat a fi bine sau rău? răspunsul literaturii de specialitate f ilosofice este în sensul în care majoritatea oamenilor sunt tentaţi să asocieze etica cu sentimentele, gândindu -se probabil la o anumită vibraţie empatică faţă de aproapele nostru. Dar etica nu este legată în mod necesar de anumite stări afective, deoarece acestea sunt schimbătoare, capricioase şi nu pe deplin supuse raţiunii. În mod frecvent sentimentele sunt acelea care conduc la abaterea de la normele etice, spre exemplu invidia faţă de cei care sunt într -un fel superiori, detestarea unor oameni
37
doar pentru că fac parte dintr -o anumită categorie socială stigmatizată etc. [1 MUREŞAN 2007] 2. La întrebarea Etica este legată de credinţa religioasă ? răspunsul literaturii de specialitate filosofice susţine că etica nu se află într -o relaţie necesară cu religi a, deşi majoritatea religiilor susţin standarde etice înalte. Dar dacă etica ar apaţine doar religiei, ea nu ar fi valabilă decât pentru persoanele religioase. Dar etica se adresează în egală măsură ateilor cât şi celor religioşi, astfel încât nu poate fi confundată cu religia sau pe deplin subordonată ei. 1. Gândiţi răspunsuri argumentate la întrebarea Etica presupune respectarea legii? 2. Gândiţi răspunsuri argumentate la întrebarea Etica reprezintă modelele de comportament acceptate în societate?
Să ne reamintim...
Termenul de morală parvine de la latini şi semnifică aproape acelaşi lucru ca şi
termenul de etică.
Operatorii economici sunt deseori pu și în situaţia de a alege între două variante
opuse din punct de vedere etic: fie să meargă pe calea onorabilă şi să ia decizia decentă, fie să meargă pe calea dezonoarei şi să înşele încrederea partenerilor sociali.
Etica poate fi definită ca abilitatea persoanelor fizice de a distinge între bine şi rău
şi promisiunea de a face bine. Normele
morale au în componenţă două elemente: un element calitativ şi un
element imperativ. Normele
morale pot fi divizate în: norme etice generale sau universale, norme etice
particulare şi norme etice speciale. M2.U1.4. Conceptul de etică a afacerilor Etica în afaceri reprezintă în opinia unor autori [PAINTER -MORLAND 2008] capacitatea persoanei de a răspunde în mod corespunzător la presiunile competiţionale şi la pretenţile altora, în cadrul participării zilnice la activitatea desfăşurată de operatorul economic căreia îi aparţine ca angajat, atât în interiorul operatorului economic cât şi în exteriorul acestuia. Alţi autori [IAMANDI 2008] numesc etica afacerilor o etică economică şi o definesc ca o formă particulară a eticii aplicate, un ansamblu de reguli şi norme morale care vizează
38
conduita comercianţilor în activitatea economică, atât la nivel individual, cât şi la nivel colectiv. Noţiunea de etică a afacerilor mai este definită ca fiind acel echilibru care ar trebui găsit între performanţele economice şi cele sociale ale societăţii comerciale. Etica afacerilor , în concepţia autorilor români, [ DRUŢĂ 2003] nu se reduce la o sumă de reţete, tehnici, probleme şi prescripţii, ci constă într -o atitudine – sprijinită pe un set de valori – într-o anume manieră de a pr ivi dincolo de problemele profesionale, de rezultatele financiare. Etica afacerilor nu este etica aplicată afacerilor, ci însuşi fundamentul afacerilor. Etica afacerilor este determinată de faptul că viaţa economică este un subsistem social. În evaluarea acestui subsistem social trebuie folosite şi criterii extraeconomice, unul dintre acestea fiind criteriul etic. Dezvoltaţi ideea „etica afacerilor nu este etica aplicată afacerilor, ci însuşi fundamentul afacerilor”. În opinia noastră definiţia dată eticii în afaceri ce are în vedere conduita morală a indivizilor componenţi ai societăţii comerciale în dubla lor relaţie, cu ceilalţi angajaţi pe de o parte şi cu partenerii de afaceri, clienţii şi consumatorii pe de altă parte, surprinde cel mai bine esenţa acestui concept. Etica în afaceri poate fi abordată din perspectivă macroeconomică şi microeconomică. Din perspectivă macroeconomică , etica afectează întregul sistem economic; comportamentul imoral poate distorsiona piaţa, ducând la o alocare ineficientă a resurselor. Sistemul pieţei globale, acceptat de majoritatea ţărilor ca fiind o cale mai eficientă de alocare a resurselor interne decât izolarea economică, trebuie să îndeplinească unele condiţii: dreptul de a poseda şi beneficia de proprietatea privată; libertatea de alegere în cumpărarea şi vânzarea de bunuri şi servicii; liberul acces la informaţii corecte privind aceste bunuri şi servicii. Analizaţi aplicarea eticii în afaceri în cazul unui operator economic de transport de persoane din pers pectivă macroeconomică. Din perspectivă microeconomică, etica este, în general, asociată cu încrederea. Etica este necesară, dar nu suficientă, pentru a câştiga încrederea furnizorilor, clienţilor, comunităţii, angajaţilor. Analizaţi aplicarea eticii în afaceri în cazul unui operator economic producător de vopsele textile din perspectivă microeconomică.
39
Întreaga literatură economică apreciază faptul că încrederea este deosebit de importantă în relaţiile de afaceri. Dacă etica este necesară pentru a câştiga încrederea, atunci etica este importantă în lumea afacerilor. Încrederea presupune în fapt micşorarea riscului asumat. Încrederea, bazată pe experienţa bunelor relaţii cu alţi indivizi, operatori economici, grupuri etc., va asigura protejarea dreptu rilor şi intereselor, deci riscul va fi mai mic. Încrederea şi bunele relaţii ale unei societăţii comerciale au în vedere [ŢIGU 2005]: Încrederea în relaţiile cu furnizorii : furnizorii sunt parteneri de afaceri foarte importanţi, direct afectaţi de deciziile societăţii comerciale, de comportamentul acesteia. În special dacă este vorba de relaţii pe termen lung, încrederea între doi parteneri este foarte importantă. Aceasta se câştigă prin respectarea obligaţiilor de către fiecare parte şi prin minimizarea surprizelor de orice fel. Încrederea determină o mai mare eficienţă în timp, a schimbului, iar relaţiile de schimb bazate pe încredere se dezvoltă atunci când fiecare partener îl tratează pe celălalt aşa cum ar vrea el să fie tratat. Încrederea în relaţiile cu consumatorii : un vânzător câştigă încrederea clientului său atunci când este onest, competent, orientat către nevoile clientului şi plăcut. Clienţii aşteaptă de la vânzător produsele/serviciile de calitatea promisă, precum şi informaţii reale, pertinente. Încrederea în relaţiile cu angajaţii : încrederea trebuie acordată atât managerilor, cât şi subordonaţilor. Un climat de încredere duce la o mai bună comunicare, la o fidelitate mai mare a angajaţilor, la confidenţă, la reducerea conflictelor de muncă sau a conflictelor dintre grupurile de muncă etc. Etica în afaceri se poate afirma pe baza unor principii practice. În viziunea unor autori [ŢIGU 2005] acestea sunt: Respect faţă de normele juridice în vigoare la nivel naţional, comunitar şi global. R espectarea confidenţialităţii informaţiilor în interiorul a trei relaţii: de către salariat faţă de operatorul economic , de către furnizor faţă de clienţi, de către negociator faţă de exterior. Sensibilitate faţă de conflictele de interese. Aceasta presupune transparenţă şi apelarea la arbitrii neutri pentru rezolvarea acestor conflicte. Conştiinţă profesională, având în vedere exercitarea profesiunii cu conştiinţă şi prudenţă, cultivarea competenţei profesionale, limitarea deciziilor şi acţiunilor la competenţa profesională. Loialitate şi bună credinţă, avându-se în vedere obligaţiile morale de a nu înşela, de a-şi ţine cuvântul, de a fi echitabil. Simţul responsabilităţii, presupând luarea în considerare a consecinţelor practice ale deciziilor, precum şi asumarea propriei responsabilităţi. Respectarea drepturilor şi libertăţilor celorlalţi, presupunând libertate în comportament, libertate de opinie şi evitarea discriminărilor de orice fel.
40
Respectarea fiinţei umane, presupunând abţinerea de a aduce prejudicii intenţionate celorlalţi, precum şi respectarea personalităţii umane.
Exemplu O aplicare efectivă a principilului etic de „respect faţă de normele juridice în vigoare la nivel naţional, comunitar şi global” presupune în cazul unui operator economic ce comercializează alimente în primul rând cunoaşterea legislaţiei interne şi comunitare de protecţie a consumatorului, de protecţie a mediului natural – mai ales în ceea ce priveşte eliminarea ambalajelor – şi de protejare a angajaţilor. În al doilea rând o aplicare a acestui principiu presupune respectarea acestui ansamblu de acte normative interne şi comunitare care reglementează proecţia sakehoderilor dar şi întreaga sa activitate comercială. În al treilea rând presupune cunoaşterea şi aplicarea normelor juridice stabilite la nivel internaţional comercianţilor ce au ca obiect de activitate comercializarea alimentelor. Gândiţi cazuri practice de aplicare efectivă a celorlalte principii etice enumerate anterior. Dat fiind faptul că aspectele de ordin etic caracterizează totalitatea activităţilor umane, rezultă că şi în activitatea comercială trebuie să existe considerente de ordin etic şi un fundament moral fără de care comunitatea în ansamblul ei nu ar putea funcţiona şi s -ar autodistruge.
Exemplu Părţile unui contract se aşteaptă ca fiecare dintre cei implicaţi să respecte înţelegerea consimţită. Dacă în cadrul activităţii comerciale desfăşurate de un anumit operator economic, cumpărătorii, vânzătorii, producătorii, managementul, angajaţii şi consumatorii ar acţiona neetic, fără a ţine seama de rezultatele morale sau imorale ale acţiunilor lor, atunci afacerile nu ar mai exista. În plus, se consideră [IAMANDI 2008] că nu se poate nega realitatea că indivizii acţionează imoral în afaceri, după cum o fac în orice altă sferă a activităţii umane şi că nu există nici o dovadă care să ateste faptul că indivizii sunt mai imorali în afaceri decât în viaţa privată. Se consideră că între profitabilitatea unui operator economic şi valorile sale morale există o relaţie directă şi reciprocă: un operator economic care promovează valorile morale şi
41
se ghidează după norme etice de comportament va fi bine percepută de public şi va înregistra profituri. O abordare, care leagă normele vieţii de zi cu zi de cele din domeniul afacerilor, este „teoria contractului social ”, o teorie normativă, realistică şi comprehensivă, elaborată de autori americani a cărui conţinut se poate desprinde din figura următoare: HIPERNORME (UNIVERSALE) 1. Libertatea personală 2. Securitatea fizică şi bunul trai 3. Participarea politică 4. Dreptul de a fi informat 5. Dreptul de proprietate 6. Demnitate egală pentru fiecare persoană CONTRACTUL MACRO-SOCIAL (GLOBAL) 1. Spaţiu moral liber 2. Consimţământ liber asupra normelor 3. Compatibilitate cu hipenormele CONTRACTUL MICRO-SOCIAL (GLOBAL) 1. Să nu minţi la negocieri 2. Să onorezi toate contractele 3. Să acorzi prioritate la angajare localnicilor 4. Să oferi locuri de muncă sigure 5. Să-ţi plăteşti obligaţiile fiscale 6. Să protejezi mediul natural etc.
Figura nr. 1 Teoria contractului social Sursa: Ţigu, G.: Etica afacerilor în turism. Puncte de v edere, cazuri, teme de reflecţie. Editura Uranus, Bucureşti. 2005, p. 19 (preluată din D. J. Fritzsche, în Business Ethics: A Global Managerial Perspective, Curs MBA, McGraw-Hill Companies, 1997)
Teoria contractului social priveşte ansamblul normelor etice structurate pe trei nivele. Primul nivel conţine hipernormele morale. Astfel de norme au un caracter general aplicabil şi privesc: libertatea personală, securitatea fizică, precum şi dreptul de a fi informat. Cel de -al doilea nivel, numit contractul macro- social, are la bază consimţământ liber asupra normelor. Ultimul nivel îl constituie contractul micro- social, care stabileşte r egulile morale elementare în domeniul comercial. Un bun comerciant nu minte la negocieri, onorează toate contractele, acordă prioritate la angajare localnicilor, oferă locuri de muncă sigure, îşi plăteşte obligaţiile fiscale, şi nu în ultimul rând protejează mediul natural.
Să ne reamintim...
Aspectele de ordin etic caracterizează totalitatea activităţilor umane.
Etica în afaceri reprezintă conduita morală a indivizilor componenţi ai societăţii
comerciale în dubla lor relaţie, cu ceilalţi angajaţi pe de o parte şi cu partenerii de afaceri, clienţii şi consumatorii pe de altă parte.
Din perspectivă macroeconomică, etica afectează întregul sistem economic; 42
comportamentul imoral poate distorsiona piaţa, ducând la o alocare ineficientă a resurselor.
Din perspectivă microeconomică, etica este asociată cu încrederea.
M2.U1.6. Rezumat
Operatorii economici sunt deseori pu și în situaţia de a alege între două variante
opuse din punct de vedere etic: fie să meargă pe calea onorabilă şi să ia decizia decentă, fie să meargă pe calea dezonoarei şi să înşele încrederea partenerilor sociali.
Etica poate fi definită ca abilitatea persoanelor fizice de a distinge între bine şi rău
şi promisiunea de a face bine.
Etica în afaceri reprezintă conduita morală a indivizilor componenţi ai societăţii
comerciale în dubla lor relaţie, cu ceilalţi angajaţi pe de o parte şi cu partenerii de afaceri, clienţii şi consumatorii pe de altă parte. Situaţiile în care se încalcă, regulile şi principiile etice de către operatorii economici care afirmă că desfăşoară activităţi de marketing, pot fi structurate pe două mari domenii: cercetarea de marketing şi mixul de marketing.
M2.U1.6. Test de evaluare a cunoştinţelor
1. Originea termenului de etică provine de la grecescul: a) ethos c) moral b) ethic
d) etic
2. În sens larg, etica este divizată în: a) etică teoretică
c) etică juridică
b) etică normativă
d) etică practică
3. Normele morale au de regulă în componenţă următoarel e elemente: a) un element cantitativ c) un element calitativ b) un element etic
d) un element imperativ
4. Normele morale pot fi divizate în: a) Norme etice generale
c) Norme etice particulare
b) Norme etice universale
d) Norme etice speciale 43
Temă de control Alegeţi un operator economic de pe piaţa românească și explicați modul în care poate implementa principiile etice prevăzute de conceptul eticii în afaceri.
44
Unitatea de învăţare M2.U2. Etica de marketing, aspecte teoretice şi practice. Comportamentul de piaţă a operatorilor economici ce utilizează instrumente de marketing Cuprins M2.U2.1. Introducere .................................................................................................... 45 M2.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare ..................................................................... 45 M2.U2.3. Etica în marketing......................................................................................... 46 M2.U2.4. Principiile eticii şi politica de produs ........................................................... 49 M2.U2.5. Principiile eticii şi politica de preţ ................................................................ 53 M2.U2.6. Principiile eticii şi politica de distribuţie ...................................................... 55 M2.U2.7. Principiile eticii şi politica de promo vare..................................................... 57 M2.U2.8. Rezumat ........................................................................................................ 62 M2.U2.9. Test de evaluare a cunoştinţelor ................................................................... 63 M2.U2.1. Introducere Respectarea principiilor eticii trebuie pusă în practică atât în interiorul societăţii comerciale cât şi în exteriorul acesteia. Din perspectivă macroeconomică, etica afectează întregul sistem economic; comportamentul imoral poate distorsiona piaţa, ducând la o alocare ineficientă a resurselor. Din perspectivă microeconomică, etica este asociată cu încrederea. M2.U1.2. Obiectivele uni tăţii de învăţare Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o familiarizare a studenţilor cu aspectele teoretice ale eticii în afaceri. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili: să identifice legătura existentă între principiile eticii şi politica de produs; să identifice legătura existentă între principiile eticii şi politica de preţ; să identifice legătura existentă între principiile eticii şi politica de distribuţie; să identifice legătura existentă între principiile eticii şi politica de promovare; să identifice comportamentele neetice în afaceri.
Durata medie de parcurgere acestei unităţii de învăţare este de 3 ore.
45
M2.U2.3. Etica în marketing Marketingul, circumscris afacerilor e conomice, reprezintă un domeniu cu profunde implicaţii ale eticului. Deoarece activitatea de marketing se desfăşoară în contact permanent cu publicul, s- a creat falsa impresie că marketingul se caracterizează şi printr -o serie de practici neetice. [DRUŢĂ 2003] Plecând de la esenţa concepţiei de marketing în viziunea ei actuală, practica demonstrează că acești operatori economici care acţionează efectiv pe baza concepţiei de marketing, ca unică filosofie ce le orientează întreaga activitate, acţionează în acelaşi timp şi în spiritul respectării eticii. Problema cea mai complexă, sesizată de specialişti încă de acum câteva decenii, constă nu atât în asimilarea concepţiei de marketing, ci în punerea acesteia în practică. [MC DONALD 1998] În acelaşi timp nu trebuie trecut cu vederea că sunt o serie de operatori economici care de fapt nu acţionează pe baza concepţiei de marketing, deoarece la baza activităţii lor nu se află această concepţie, dar, în schimb, recurg la o serie de instrumente specifice marketing ului pentru a-şi promova interesele în cadrul pieţelor pe care acţionează. O analiză a acestui tip de comportament este menită a evidenţia măsura în care sunt respectate principiile eticii de cei, care neacţionând pe baza concepţiei de marketing , recurg însă la utilizarea unor instrumente de marketing. În acest fel , se creează impresia existenţei unui marketing neetic. Operatorii economici care desfăşoară activităţi de marketing, ocazional, ghidați numai de ideea de profit, pot încălca principiile eticii în desfăşurarea activităţilor de marketing. Problemele de etică sunt cel mai bine rezolvate în cazul în care stakeholderii se comportă onorabil. [MALHOTRA 2007] Activitatea de marketing desfăşurată de operatorii economici trebuie să răspundă şi cerinţelor respectării drepturilor consumatorilor. Dacă activitatea desfăşurată de respectivul operator economic limitează aceste categorii de drepturi, acest comportament va fi unul neetic. Un rol deosebit de important în respectarea drepturilor consumatorilor revin e cercetării de marketing. Prin cercetarea de marketing operatorii economici pot obţine informaţii preţioase despre nevoile şi cerinţele consumatorilor. Dar, utilizarea improprie a cercetării de marketing poate să aducă prejudicii materiale şi morale consu matorilor. Din punct de vedere etic două sunt problemele care pot apărea şi anume: intruziunile în spaţiul privat al consumatorului şi utilizarea improprie a rezultatelor cercetării de marketing. [4 KOTLER 2005] Succesul unui operator economic, corelat cu permanenta satisfacere a cerinţelor clienţilor şi a altor beneficiari, este legat de adaptarea şi implementarea unor standarde de
46
conduită în afaceri. Cei mai apreciați operatori economici la nivel global sunt fideli respectării unui cod de servire a clien ţilor; dau dovadă de responsabilitate socială şi sunt astfel un exemplu de afirmare în practică a concepţiei de marketing. Ultimele decenii au înregistrat o creştere a responsabilităţii şi a eticii în activitatea comercială a operatorilor economici , dar şi o serie de încălcări de mari proporţii, cu consecinţe serioase la scară globală. Exemplu Activitatea neetică, implicând şi diverse instrumente de marketing, desfăşurată de bănci în plan global, dar în special cele americane, a avut un rol important în declanşarea actualei crize economice la nivel global. Asociaţia Americană de Marketing (AMA) susţine că operatorii de marketing trebuie să-şi asume responsabilitatea activităţii lor, să servească şi să satisfacă dorinţele clienţilor, să nu provoace efecte negative în mod conştient, să îşi promoveze cinstit produsele sau serviciile. Consumatorii pretind, astăzi, din ce în ce mai mult , o conduită corectă din partea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de marketing sa u care recurg la utilizarea instrumentelor de marketing. În prezent, tot mai mulţi consumatori pot alege produse şi servicii oferite de operatorii economici care manifestă în practică un comportament etic. Alegerea etică a consumatorului devine astfel un factor al stilului de viaţă al acestuia. Noţiunea de consumerism etic are în vedere decizia conştientă şi deliberată de a cumpăra diferite produse şi servicii care satisfac nu numai interesele economice şi utilitare ale consumatorului, ci corespunde şi valorilor şi convingerilor sale morale. [CRĂCIUN 2005] Consumul etic poate avea o mare varietate de manifestări: boicotul produselor acelor operatori economici care sunt acuza ți pentru politicile lor ecologice, sociale ori etice necorespunzătoare; cumpărarea de produse care nu sunt testate pe animale; refuzul de a cumpăra acele produse fabricate în ţările sărace de către muncitori suprasolicitaţi fizic şi prost plătiţi sau de către copii; preferinţa pentru produse ecologice, reutilizabile sau reciclabile etc. Situaţiile în care se încalcă, regulile şi principiile etice de către operatorii economici care afirmă că desfăşoară activităţi de marketing, pot fi structurate pe două mari domenii: Un domeniu în care se întâlnesc astfel de situaţii este reprezentat de cercetarea de marketing . Existenţa şi respectarea consecventă a unui cod etic în activitatea de cercetare reprezintă o condiţie esenţială a reuşitei pe termen lung a investigaţiilor de marketing. Semnificaţia valorilor etice în activitatea de cercetare de marketing este o problemă de cultură organizaţională a respectiv ului operator economic. Concentrarea exclusivă a cercetării pe o finalitate materializată în productivitate şi profit nu deschide perspectiva cultivării, pe termen
47
lung, a surselor de informaţii. Informaţia de marketing nu trebuie captată cu orice preţ, ci numai în corelaţie cu principiile morale ale comunităţii în care se desfăşoară investigaţia. Folosirea inadecvată a instrumentelor mixului de marketing conduce, deseori, la practici contrare principiilor eticii. Exemplu Astfel de situaţii se manifestă atunci când: sunt create produse pentru false nevoi; există necorelări în raportul calitate- preţ, ducând la apariţia pe piaţă a unor mărfuri cu preţuri „fără acoperire”; se pierde identitatea de origine a mărfii, ca urmare a lanţului complex de intermediari folosiţi în canalele de distribuţie externă; sunt informaţii false şi/sau fără acoperire difuzate în media; este utilizată publicitate mincinoasă; sunt invocate neadecvat stimuli cu conotaţie „tabu” pentru un public aparţinând unei anumite etnii, religii, regiuni geografice etc. [ DRUŢĂ 2003] Manevrarea inadecvată a instrumentelor mixului de marketing o vom dezvolta în cele ce urmează grupând practicile neetice a le operatorilor economici în funcţie de cele patru componente ale mixului de marketing. Există situaţii în care a-i servi clientului tot ceea ce doreşte acesta poate fi moralmente păgubitor . De cele mai multe ori aceste situaţii sunt interzise legal. Dar, pot apărea şi situaţii în care, deşi legea le permite, motivele comerciale de a -i face clientului pe plac sunt contracarate de motivele morale pentru a nu face acest lucru sau pentru a nu avea datoria de-a o face. Dar astfel de cazuri sunt destul de rare. Exemplu O astfel de situaţie priveşte consumul de produse oferite de bănci fără responsabilitate şi fără a lua în considerare posibilităţile reale de plată ale consumatorilor de produse şi servicii bancare. Avem în vedere rest ituirea împrumuturilor realizate de consumatori prin intermediul cardurilor de credit oferite de bănci. Dar aceste situaţii vor primi, probabil, în curând reglementare legală. În opinia noastră o analiză adecvată a nerespectării principiilor eticii se im pune a fi realizată având în vedere, în primul rând, instrumentele de marketing la care apelează operatorii economici în vederea promovării intereselor lor în cadrul pieţelor pe care acţionează.
48
M2.U2.4. Principiile eticii şi politicile de produs În primul rând vom analiza legătura existentă între principiile eticii şi politicile de produs. Operatorii economici responsabili , ce desfăşoară activităţi în spiritul concepţiei de marketing descoperă ceea ce doresc consumatorii şi răspund cu oferte de bunuri ş i servicii ce conferă satisfacţie şi valoare consumatorilor în condiţiile unei activităţi profitabile. [1 KOTLER 2005] În practică, sunt însă mulți operatori economici ce afirmă că desfăşoară activităţi de marketing, dar în realitate golesc de conţinut instrumentele de marketing la care apelează având în vedere alte interese, în primul rând obţinerea cu orice preţ a unui profit. În concepţia de marketing , obţinerea profitului este condiţionată de modul superior în care sunt satisfăcute cerinţele consumatorului şi respectate interesele generale ale comunităţii în care îşi desfăşoară activitatea respectiv ii operatori economici . Dar această cerinţă nu este uşor de realizat. De multe ori operatorii economici ce desfăşoară activităţi de marketing se confruntă cu decizii dificile legate de asigurarea unui raport optim între satisfacerea dorinţele consumatorilor şi afirmarea responsabilităţii sociale. În practică, acţiunile responsabile social şi etice afirmate de operatorii economici ce desfăşoară activităţi de marketing, sunt extrem de benefice deoarece influenţează pozitiv întreaga sferă a afacerilor. Se conturează însă o întrebare şi anume aceea, în ce măsură o conduită etică poate asigura supravieţuirea acestor operatori economici pe o piaţă globală concurenţială, unde unele practici şi strategii de piaţă sunt concepute în mare măsură în afara principiilor eticii şi responsabilităţii sociale. Un răspuns la această întrebare se leagă, însă, de comportamentul consumatorilor şi de modul în care sunt apărate inte resele acestora. Dacă consumatorii şi organizaţiile care le apără interesele vor găsi modalităţile de respingere şi îngrădire a politicilor nelegale, atunci vor creşte şansele de supravieţuire şi de dezvoltare a operatorilor economici care acţionează în sp iritul marketingului. Dacă reacţia consumatorilor şi organizaţiile care le apără interesele va fi inadecvată, atunci afirmarea marketingului autentic şi deci a eticii şi responsabilităţii sociale în activitatea comercială va fi puternic limitată. În rândul consumatorilor a existat şi există o îngrijorare justificată legată de produse şi servicii periculoase, calitate inferioară a acestora, uzura morală planificată şi la alte practici de acest gen. Astfel, o primă problemă deosebită ce pune în lumină încălc area principiilor eticii o reprezintă activitatea operatorilor economici ce oferă consumatorilor produse nesănătoase.
49
Exemplu Unităţile de alimentaţie rapidă care oferă clientelei alimente gustoase, dar necorespunzătoare din p unct de vedere nutritiv; hamburgerii – spre exemplu – au un conţinut ridicat de grăsimi, iar alte produse obişnuite, cum ar fi cartofii prăjiţi şi produsele de patiserie, au şi ele un conţinut ridicat de grăsimi şi amidon. În plus, aceste produse nesănăto ase prin modul lor de ambalare conduc la o risipă de material de ambalare şi de resurse. O altă problemă deosebită ce pune în lumină încălcarea principiilor eticii o reprezintă respectarea dorinţelor consumatorilor şi nesocotirea cerinţelor de protecţie a mediului natural. Exemplu Industria producătoare de detergenţi pentru a răspunde dorinţei consumatorilor de a avea rufe mai curate şi mai albe, oferă produse cu substanţe chimice mai puternice care poluează apele curgătoare şi distrug fauna subacvatică. Poluarea apelor afectează nu numai sănătatea faunei subacvatice ci şi sănătatea umană. O altă problemă deosebită este reprezentată de poluare şi risipa resurselor. Exemplu Industria producătoare de băuturi, împlinind dorinţa consumatorilor, “oferă” ambalajele de unică folosinţă, mult mai uşoare şi mai practice, dar care determină o mare risipă de resurse şi generează poluarea mediului. În prezent sunt necesare şaptesprezece ambalaje noi în locul unei sticle returnabile care avea o durată de şaptesprezece cicluri înainte de deteriorare. Mulţimea de ambalaje de plastic de unică folosinţă nu sunt produse biodegradabile şi afectează mediul natural. Un studiu recent al Universităţii din Frankfurt concluziona că utilizarea recipientelor din plastic la îmbutelierea apei ar genera perturbaţii endocrine, prin crearea unui excedent de estrogeni în apa destinată consumului uman. Pentru a avea o reprezentare mai clară a pericolului cercetătorii subliniau că acest conţinut în estrogeni din apa îmbuteliată în recipiente din plastic este mai ridicat decât cel al apelor uzate.[3 DUŢU 2009] Tot acelaşi comportament neetic îl întâlnim în crearea de produse pentru false nevoi. Întrebarea care se pune este dacă operatorii economici care concep politica de produs pot crea
50
noi nevoi şi determina consumatorii să cumpere lucruri pe care nu le vor cu adevărat. Un ii operatori economici prin intermediul publicităţii încearcă să creeze consumatorilor o insatisfacţie faţă de produsele sau serviciile pe care aceştia le folosesc la un moment dat şi încearcă să vândă consumatorilor noi bunuri de care ei nu au neapărat nevoie, dar pe care le -ar putea dori. Acești operatori economici ce folosesc asemenea practici cad pradă concepţi lor materialiste deoarece oamenii sunt judecaţi după ceea ce deţin nu după ceea ce sunt. Din fericire, această politică de produs menită să creeze dorinţe irezistibile şi să transforme consumatorii în roboţi manipulaţi nu are sorţi de izbândă. Mai mult de 80% dintre noile produse ce ajung pe piaţă sunt respinse de consumatori, iar aceştia resping, în primul rând produsele care nu răspund unor cerinţe reale. Părerea conform căreia „marketingul” creează nevoi contrazice însăşi fundamentele marketingului. Deşi unii critici consideră că operatorii economici producători concep produsul, iar apoi creează nevoia pentru el, procesul se derulează de fapt în sens invers: mai întâi, cei ce se ocupă de marketing recunosc, identifică şi descoperă nevoi le consumatorilor şi apoi conce p produsele şi serviciile pe care aceştia să le doresc şi pot să le cumpere. Dacă se exercită într -adevăr o influenţă asupra comportamentului consumatorilor, atunci, în loc să creeze noi nevoi, marketerii le accentuează pe cele existente sau le activează pe cele pe care consumatorii nu le resimt foarte pregnant. În cadrul politicii de produs unii operatori economici ignoră cerinţele eticii şi acţionează, deliberat, într -un mod care să-i determine pe consumatori să ajungă la concluzii false. Exemplu În ceea ce priveşte concluziile false induse consumatorilor, ambalajele supradimensionate, care îl pot face pe cumpărător să creadă că obţine o cantitate de produs mai mare când de fapt ea este mai mică constituie o pr actică neetică. O altă problemă de etică este cea a învechirii planificate a produselor. Exemplu În rândul tinerilor din România, în ceea ce priveş te computerele, ritmul de înlocuire este destul de alert. Introducerea unor îmbunătăţiri este puternic promovată, astfel încât mulţi dintre posesorii de calculatore sunt dispuşi să le înlocuiască, deşi nu au nevoie de îmbunătăţirile aduse. [VRÂNCEANU 2007]
51
O problemă etică priveşte existenţa de prea puţine produse sociale . [1 KOTLER 2005] Operatorii economici au fost acuza ți că vând prea multe bunuri private în defavoarea bunurilor publice. O dată cu creşterea bunurilor private, acestea cer mai multe servicii publice ce nu sunt, de obicei, furnizate în cantităţile cerute. Exemplu Creşterea posesorilor de maşini necesită mai multe şosele, control su perior al traficului, parcări, servicii ale poliţiei etc. Din vânzarea prea mare de bunuri private rezultă noi „costuri sociale”. În cazul maşinilor, acest e costuri includ: congestii excesive ale traficului, poluarea aerului, moarte şi pagube provocate de accidentele rutiere. Au fost gândite acţiuni împotriva acestei tendinţe, ce tinde să se generalizeze şi în România. Interesantă este măsura adoptată în Ang lia în anul 2003 de a se introduce o taxă anti-congestionare de 5 lire pe zi, taxă care a determinat reducerea cu 40% a congestionării traficului în centrul Londrei. Exemplificaţi cu alte cazuri problema etică ce priveşte existenţa de prea puţine produse sociale. Interferenţa factorului politic în activitatea operatorilor economici din anumite domenii generează o serie de dereglări pe planul politicilor şi strategiilor de produs. În Statele Unite ale Americii produse cum ar fi benzina, ţigările, medicamentele, serviciile financiare şi alcoolul au suportul unor importanţi politicieni, care pun propriul interes înainte de interesul public pe care trebuie să-l apere. [1 KOTLER 2005] Exemplu Comercializarea ţigărilor şi a altor produse ce conţin tutun evidenţiază interferenţa factorului politic în activitatea operatorilor economici . Se ştie deja, foarte sigur, că fumatul este dăunător sănătăţii. În ciuda acestui impact negativ asupra sănătăţii publice, a avertismentelor pe ca re operatorii economici producători sunt obligați să le scrie pe pachetele de ţigări, a interzicerii publicităţii la astfel de produse, a sancţiunilor juridice „obţinute” prin „intermediul” instanţelor judecătoreşti, operatorii economici din acest domeniu continuă să satisfacă cererea consumatorilor. [DARMON 2006] Studiile ştiinţifice au evidenţiat pericolul concret pe care îl reprezintă consumul ţigărilor pentru cei ce fumează pasiv, având ghinionul să fie prezenţi lângă fumători, sau să lucreze în aceeaşi cameră cu persoane fumătoare. Cu toate acestea ţigările continuă să fie comercializate, spre profitul operatorilor economici care le produc şi a statului care le taxează.
52
Exemplificaţi alte cazuri în care se remarcă interferenţa factorului politic î n activitatea operatorilor economici.
M2.U2.5. Principiile eticii şi politica de preţ În continuare vom analiza legătura existentă între principiile eticii şi politicile de preţ. O problemă etică ce apare în domeniul politicilor de preţ o constituie p rodusele cu preţuri prea mari, mai ales raportate la o calitate inferioară a acestora. Necorelările în raportul calitate- preţ a produsului oferit consumatorilor duc la apariţia pe piaţă a unor mărfuri cu preţuri „fără acoperire”. Exemplu Este vorba de acea practică neetică a băncilor româneşti care, până nu demult, nu comunicau întregul preţ al creditului achiziţionat de consumatori. Aceşti consumatori erau nevoiţi să suporte costurile suplimentare ale creditului achiziţionat din chiar valoarea acestuia, astfel încât produsul împrumutat de la bănci îşi diminua valoarea materială şi, deci, utilitatea sa pentru consumator. În plus, pe acele taxe, necunoscute la încheierea contractului de către consumator, consumatorul urma să plătească dobânzile calculate pentru întreaga valoare a creditului, şi astfel consumatorul primea o suma mai mică decât i se promitea în momentul încheierii contractului cu banca. Această practică abuzivă a băncilor din România a fost oprită o dată cu apariţia legislaţiei de protecţie a consumatorului de servicii bancare. În prezent, legea impune b ăncilor obligaţia ca costul total al creditului pentru consumator – ce include toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele şi orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit şi care sunt cunoscute de către creditor – să fie cunoscut şi de către consumator. Necorelările în raportul calitate- preţ a produsului oferit consumatorilor ating cote interesante în anumite perioade, dar aceasta se întâmplă doar în România. Exemplu Atitudinea neetică a supermarketurilor din România vizează ridicarea preţurilor exagerat de mult la unele produsele în perioadele anterioare sărbătorilor. Spre exemplu produsele din carne de miel în perioada anterioară sărbătorii Paştelui. La această practică se adaugă şi menţinerea acestor 53
preţuri ridicate chiar cu riscul de a arunca astfel de produse din carne, ceea ce înseamnă o risipă de resurse, o sacrificare inutilă a animalelor. Reducerile de preţ constituie unul dintre domeniile cu numeroase practici neetice. Sunt considerate lipsite de etică acţiunile operatorilor economici ce comercializează anumite tipuri de produse care anunţă reduceri de preţ până la 70%, dar în realitate există unul sau două produse pentru care se acordă reducerea de 70%, cea mai mare parte a produselor pentru care se aplică această tactică beneficiind de reduceri mult mai mici. O altă practică neetică este promovată de magazinul Il Passo ce comercializează încălţăminte pe piaţa din România. În perioada reducerilor, acest magazin a afişat cu litere enorme „ Reducere la toate produsele de -70% ” dar pe liniuţa dinainte de 70% era scris cu litere extrem de mici „ până la”. Prin aceasta se crea consumatorilor impresia că reducerea de 70% era la toate produsele aflate în magazin, iar realitatea era că 70% este doar o limită maximă a reducerii realizate.
Figura nr. 2 Practici neetice în cazul reducerilor de preţ
Exemplif icaţi şi cu alți operatori economici ce utilizează practica neetică promovată de magazinul Il Passo.
O altă practică neetică este întâlnită destul de des în special la supermarketurile din România, dar şi în alte magazine alimentare ce îşi informează con sumatorii, prin intermediul unor reviste, de reducerile dintr- o perioadă viitoare. Când consumatorii ajung la locul vânzării, fie reducerea nu este acordată din diferite motive (lipsa din stoc), fie prin anumite tactici la locul vânzării se încearcă reorientarea către un alt produs mai scump, care aduce un profit mai mare. O astfel de practică se numeşte preţ momeală ( baitandswich price). [VRÂNCEANU 2007] Daţi exemple de operatori economici ce utilizează practica neetică ce poartă numele de “preţ momeală”.
54
Practicarea unor tactici de tipul „ price matching garantees”, prin care se promite acordarea diferenţei de preţ pentru un anumit produs în cazul în care acesta este găsit la un preţ mai mic la un alt concurent într -un anumit interval de timp, este lip sită de etică atunci când această promisiune nu este respectată. În spatele unei astfel de tehnici se poate ascunde interesul de a crea imaginea de ofertant cu cele mai scăzute preţuri, pornindu -se de la premisa că, în general, cumpărătorii nu vor verifica acest lucru. Această practică este destul de des întâlnită în supermarketurile din România. Unele practici legate de preţ – în esenţa lor neetice – sunt acceptate fără probleme de publicul larg. Exemplu Folosirea preţurilor psihologice, o metodă frecventă a operatorilor economici. Această metodă constă în a stabili preţul unui produs cu cifre care se termină după virgulă în 9 deoarece consumatorul se va gândi că produsul costă mai puţin, diferenţa respectivă fiind de fapt neglijabilă. [DARMON 2006] La ce tipuri de produse comercializate de companiile româneşti, consideraţi că se utilizează cel mai frecvent tactica neetică a preţurilor psihologice. M2.U2.6. Principiile eticii şi politica de distribuţie În continuare vom analiza legătura existentă între principiile eticii şi politica de distribuţie. La nivelul politicii de distribuţie o practică neetică, destul de des întâlnită pe piaţa românească, o reprezintă cea a bonificaţiilor comerciale de intrare ( slotting allowances). Bonificaţiile comerciale de intrare constau în plata unor taxe de către operatorii economici producători operatorilor economici ce comercializează acele produse, cu o putere mai mare pe piaţă. Aceste bonificaţii au ca scop obţinerea unui spaţiu la l ocul de vânzare sau la nivelul locurilor de depozitare. Mulţi producători acuză faptul că reducerile oferite detailiştilor în aceste scopuri nu se regăsesc la nivelul consumatorilor, asimilându -le unei forme de mită. De această practică neetică au fost acuzate supermarketurile ce comercializează produse pe piaţa din România. O altă practică neetică priveşte produsele cărora li se aplică reduceri temporare de preţ, dacă acestea nu se găseasc în cadrul perioadei de garanţie sau valabilitate sau această perioadă se încheie la un interval mult prea redus în raport cu durata de utilizare a produsului. Astfel, nu este etică oferirea unei reduceri de preţ pentru o marcă a unui produs de igienă personală al cărui termen de valabilitate expiră într -un interval de câteva zile. [VRÂNCEANU 2007]
55
În domeniul distribuţiei mărfurilor, o altă problema etică rezultă din faptul că se vând anumite produse cu proprietăţi deteriorate datorită nerespectării condiţiilor de transport, depozitare şi comercializare.
Exemplu Este cazul produselor alimentare ecologice care necesită condiţii speciale de transport, depozitare şi comercializare. Criticile aduse operatorilor economici ce afirmă că acţionează din perspectiva marketingului sunt legate şi de creşterea nejustificată a preţurilor datorită unui sistem de distribuţie încărcat de verigi intermediante şi datorită adaosurilor comerciale nejustificat de mari în comparaţie cu serviciile oferite. [2 KOTLER 2003] Datorită evoluţiei relaţiilor comerciale dintre producători, industria alimentară, comerţ şi consumatori către modele tot mai complexe, Guvernul României, prin Memorandumul „Măsuri pentru rezolvarea divergenţelor apărute între furnizori şi marile lanţuri de magazine” a recomandat crearea unui „Cod de Bune Practici pentru comerţul cu produse agroalimentare”. Scopul acestui „Cod de Bune Practici” este de a optimiza şi clarifica relaţiile comerciale dintre Comercianţi şi Furnizori. Din categoria „comercianţilor” fac parte operatorii economici ce des făşoară comerţul în locuri special amenajate ca suprafeţe comerciale, iar categoria „furnizorilor” include producătorii agricoli, industria alimentară şi operatorii economici distribuitori. Acest proiect realizat în anul 2008 nu este, însă, publicat ca un act normativ.
Argumentaţi de ce ar trebui ori nu ar trebui ca acest „Cod de Bune Practici pentru comerţul cu produse agroalimentare” să primească reglementare legală fiind promovat printr-o lege de Parlamentul României. La punctul 5, partea a doua a acestui proiect se stabileşte că Furnizorul nu poate fi obligat de către un Comerciant să contribuie la costurile de marketing ale magazinului, nici Comerciantul nu poate fi obligat de către Furnizor să contribuie la costurile de marketing ale Furnizorului. Dar această regulă nu împiedică Furnizorul, ce consideră că activităţile de marketing iniţiate de către Comerciant sunt necesare pentru creşterea volumului de vânzari, să participe la costurile ocazionate de aceste activităţi de marketing. De asemenea, se stabileşte că neacceptarea acestor servicii nu poate constitui clauză de încetare a colaborării dintre Comerciant şi Furnizor. La punctul 7, partea a doua a acestui proiect se interzice din partea Comerciantului de a condiţiona Furnizorul să nu vândă şi altor comercianţi la un preţ mai mic decât cel la care
56
vinde şi Comerciantului. De asemenea, se interzice ca Furnizorul să condiţioneze Comerciantului să păstreze un anumit preţ de raft.
M2.U2.6. Principiile eticii şi politica de promovare În finaliz vom analiza legătura existentă între principiile eticii şi politica de promovare . Stabilirea de relaţii puternice şi durabile de comunicare cu consumatorii a devenit astăzi extrem de importantă pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de marketing. O primă direcţie de comunicare are ca punct de plecare responsabilitatea societăţii comerciale de a învăţa şi înţelege nevoile, preferinţele consumatorilor şi cerinţele consumatorilor. Relaţiile de comunicare sunt astfel necesare pentru a crea produse şi servicii care, o dată ajunse pe piaţă, să fie acceptabile şi cumpărate de către consumatori. Pentru a -i informa şi convinge pe consumatori că produsele şi serviciile cerute sunt disponibile şi au caracteristici distincte, operatorii economici au nevoi e şi de o comunicare în sens invers, recurgând astfel la tehnici de comunicare promoţională cum ar fi: publicitatea care în funcţie de modul de susţinere financiară se împarte în publicitate plătită, denumită reclamă şi publicitate gratuită, promovarea vânzărilor, relaţii publice, forţă de vânzare sau marketing direct. Activităţile promoţionale joacă un rol comunicaţional cheie în orice program de marketing desfăşurat de ace i operatori economici care desfăşoară activităţi de marketing. Publicitatea este unul din instrumentele de marketing utilizate de către operatorii economici pentru a atrage atenţia consumatorilor şi pentru a-şi vinde produsele sau serviciile. Astfel, sistemul de marketing, atât pe teritoriul Uniunii Europene cât şi a Statelor Unite ale A mericii, a fost acuzat de câteva „rele” printre care se numără în mod special publicitatea care încalcă principiile eticii şi responsabilităţii sociale. Mulţi specialişti consideră publicitatea o activitate sănătoasă din punct de vedere moral. Prin funcţia sa de informare, publicitatea asigură o mare libertate de alegere pentru cumpărător, impunând ofertantului o atitudine activă pe piaţă, pentru a face faţă concurenţei. Dar, în practică, elementele afirmate anterior sunt în contradicţie cu numeroase aspec te de ordin moral. Fie că este prea insistentă, fie că sunt utilizate metode care atentează la intimitatea oamenilor, fie că lezează sentimentele unei categorii de persoane, publicitatea devine, în acest fel, un subiect preferat al criticilor. [ŢIGU 2005] Pentru ca publicitatea, să fie eficientă, trebuie să se identifice foarte clar categoria de consumatori, motivaţiile lor, în vederea adoptării mesajelor şi campaniei pentru categoria vizată. Publicitatea a devenit în multe cazuri o formă de manipulare a conştiinţei consumatorilor şi chiar de elaborare a unei culturi de consum. Din punct de vedere etic,
57
funcţia de informare a publicităţii ridică unele întrebări legate de modul în care aceste informaţii determină, în mod forţat, consumatorul să acţioneze într -un anumit fel, de modul în care operatorii economici îşi selectează acele informaţii care să convingă sau de modul în care pot fi prezentate avantajele produselor acestor operatori economici. Publicitatea nu ar trebui să fie nesinceră şi înşelătoare, ci ar trebui să ofere informaţii utile clienţilor; deşi uneori faptele sunt prezentate fracţionat, ceea ce induce în eroare, sau este chiar fals. Se exagerează unele calităţi ale produselor, se fac afirmaţii ambigue sau care nu pot fi susţinute în realitate etc., toate acestea fiind de fapt înşelăciuni. Exemplificaţi cu cazuri întâlnite de d umnevoastră, din practica operatorilor economici români, nesinceritatea faţă de consumatori şi înşelătoria consumatorilor prin intermediul publicităţii. Pe de altă par te, operatorii economici care desfăşoară activitate de marketing trebuie să le furnizeze consumatorilor doar o parte din informaţiile pe care le deţin, una dintre marile dificultăţi cu care se confruntă ei fiind aceea de a decide ce date să pună la dispoziţia publicului. Nu numai că beneficiarii nu au nevoie de date complete pentru a lua decizii bune, dar o cantitate prea mare de informaţie se poate dovedi la fel de neproductivă ca şi lipsa de date. Punându- se la dispoziţia consumatorilor prea multe informaţii, apare riscul ca aceştia să fie supraîncărcaţi cu date irelevante pentru decizia pe care o au de luat. Exemplu Oferirea către consumatorii care nu se pricep la tehnică a tuturor detaliilor despre un calculator evidenţiază riscul ca aceştia să fie supraîncărcaţi cu date irelevante pentru decizia pe care o au de luat. Aceste informaţii pot fi pentru consumatori o pierdere de timp, iar pentru operatorul economic producător o pierdere de energie şi de resurse. În cel mai rău c az, acest lucru îl poate induce în eroare pe consumator, el putând interpreta greşit informaţiile oferite, şi/sau bruiază comunicarea, consumatorul fiind asaltat cu date corecte, dar irelevante. În acest caz se naşte întrebarea: cum poate fi calculat nivelul ideal de informare al consumatorului. Răspunsul este dificil datorită faptului că nu toţi consumatorii de pe piaţă au nevoie de aceeaşi cantitate de informaţii pentru a lua o decizie - fie pentru că nu au iniţial acelaşi nivel de informare, că nu au acelaşi grad de toleranţă la risc sau fie că nu folosesc aceleaşi informaţii ori nu au aceleaşi abilităţi de procesare a informaţiilor. Astfel, indiferent ce decizii iau în această privinţă, informaţiile oferite de operatorii economici , pentru un anumit număr de consumatori din segmentul de piaţă vizat, nu sunt optime.
58
Bineînţeles că operatorii economici ce utilizează anumite instrumente de marketing se află într -o poziţie privilegiată, de care pot profita datorită faptului că acestea sunt utilizatorii şi pr incipalii furnizori ai informaţiilor de pe piaţă şi că ei controlează procesele de comunicare. Fără îndoială, ei au motive să profite de pe urma acestui fapt şi să pună la dispoziţia pieţei acele date care le servesc cel mai bine interesele. Când aceasta s e răsfrânge negativ asupra intereselor consumatorilor, comportamentul operatorilor economici furnizori este calificat uneori ca fiind neetic. Alte probleme neetice, sunt reprezentate de practicile de difuzare în media din partea operatorilor economici a u nor informaţii false sau fără acoperire şi de realizare a unei publicităţi mincinoase. Operatorii economici care susţin că desfăşoară activităţi de marketing sunt deseori acuza ți că ar fi necinstiți şi ar spune minciuni sau numai jumătăţi de adevăr. Există, din păcate, situaţii în care cei care utilizează instrumente de marketing se fac vinovaţi de inventarea cu bună ştiinţă a unor minciuni menite a le proteja interesele în defavoarea intereselor clienţilor lor. Unii comercianţi, utilizând instrumente de marketing, pretind că produsele lor fac lucruri pe care în realitate nu le fac sau că au caracteristici pe care în realitate nu le au. În unele cazuri, aceştia mint şi susţin că fac prospectare de piaţă pentru a identifica posibilităţi având drept unic obiectiv vinderea propriilor produse către respondenţi. În astfel de situaţii, există o intenţie clară şi deliberată de a înşela şi induce în eroare consumatorii, pentru a-i determina să cumpere un anumit produs, fie că acesta poate sau nu să le aducă satisfacţia promisă. Acestea sunt cazuri clare de comportament neetic pe care l -ar condamna toți operatorii economici care respectă principiile marketingului şi care sunt interzise de toate codurile etice la aceştia subscriu, dar şi de legislaţia în vigoare. O altă critică etică priveşte inducerea unei anumite stări de nelinişte, nesiguranţă în rândul consumatorilor, faţă de diferite probleme: cum ar fi mirosul corpului, cariile dentare, lipsa încrederii în sine etc. Exemplu Operatorii economici de asigurări exploatează anxietatea consumatorilor când „vând” poliţe de asigurare de viaţă sau împotriva accidentelor. O serie de critici consideră publicitatea ca fiind manipulatoare, informând consumatorii despre existenţa unor produse şi servicii şi determinându-i să cumpere lucruri pe care aceştia nu le doresc cu adevărat. [DARMON 2006] Cu toate că rolul economic al publicităţii nu poate fi contestat, rolul său social a fost şi este supus criticilor şi îndoielilor. Publicitatea are o importanţă deosebită în stabilirea valorilor sociale, motiv pentru care mesajele pe care le transmite ar trebui îndelung cântărite. Operatorii economici care afirmă că desfăşoară activităţi de marketing sunt deseori acuzați de faptul că promovează un sistem materialist de valori. Criticii sunt de părere că aceia care se ocupă de
59
marketing stimulează materialismul, adică importanţa excesivă acordată bunăstării materiale în defavoarea unor valori imateriale cum ar fi iubirea, libertatea şi dezvoltarea intelectuală. Conform acestei linii de gândire, acești operatori economici ar determina efecte adverse pe plan social prin simplul fapt că satisfac sau stimulează nevoi şi dorinţe „inutile” ale consumatorilor. Dar conceptul de „nevoie” este unul cuprinzător, ce include necesităţile fizice împreună cu necesităţile psihologice. Nevoile variază mult de la un individ la altul, de la o cultură la alta. Ceea ce un om consideră necesitate, în ochii altuia poate fi doar un capriciu. În aceste condiţii, care nevoi sunt „utile”? Acuzaţia că publicitatea vinde consumatorilor lucruri de care nu au nevoie indică mai degrabă faptul că aceştia cumpără lucruri pe care criticul nu crede că ei ar trebui să şi le dorească. În concluzie, în cazul în care consumatorii sunt adulţi responsab ili care ar trebui să se bucure de libertatea de a alege, acest argument nu mai este valabil decât dacă sunt considerate legitime doar dorinţele ce vin de la individ şi nu sunt influenţate de forţele exterioare ale unor instrumente de marketing. În plus, c onsumatorii cumpără produse şi în scopuri nematerialiste. Exemplu Pot fi cumpărate obiecte pentru a fi făcute cadou şi a -şi exprima dragostea sau stima, ori cărţi şi muzică pentru propria dezvoltare intelectuală. Totuşi, consumatorii sunt asaltaţi în mod constant de publicitate cu mesaje materialiste, legate de sex, putere şi statut, care a început să afecteze zilnic şi copii. Aceştia îşi forţează părinţii să cheltuie enorm pe cumpărarea unor jucării „de firmă” sau „de ultimă modă”. Aceste chestiuni etice importante privesc folosirea abuzivă, de către operatorii economici ce utilizează instrumente de marketing, a metodelor de influenţare, în avantajul lor. Aceste critici privesc un public- ţintă vulnerabil: copiii. Ce alte categorii de public- ţintă vulnerabil cunoaşteţi?
Instrumentele de marketing pot induce acestora dorinţa de a avea obiecte pe care părinţii nu-şi le pot permite sau, eventual, nu vor să le cumpere. Criticile privesc neluarea în considerare de către operatorii economici a realităţii că aceşti copii sunt vulnerabili din punct de vedere psihologic, aflaţi neajutoraţi în faţa acestor practici neetice. Copiii nu sunt capabili să „filtreze” mesajele publicitare. Această chestiune a creat tot mai multă îngrijora re pe măsură ce s -a extins reţeaua de televiziune prin cablu pe întreag teritoriul european şi a crescut numărul de ore petrecute de copii în faţa televizorului. Acelaşi fenomen s -a petrecut şi în America de Nord, unde ţări precum Statele Unite şi Canada a u adoptat legi prin care au
60
interzis publicitatea adresată direct copiilor. Acestea pot fi evitate printr -o atentă selecţie, de către părinţi, a canalelor de televiziune care sunt permise să fie vizionate de copii. Problema de ordin etic ce se pune aici es te dacă este normal ca reclamele să se adreseze copiilor în cazul în care este dovedit că ei sunt un public deosebit de vulnerabil la persuasiune. S-a demonstrat [TANNENBAUM 1956, RIGAUX-BRICMONT 1982] , că reclama la jucării influenţează alegerile copiilor, mai ales în perioada Crăciunului însă efectele sunt totuşi relativ limitate: reclama a crescut doar cu 5% volumul de jucării şi jocuri alese de copii în perioada sărbătorilor şi doar în cazul acelor produse pentru care s -a desfăşurat o intensă campanie publicitară în acel interval de timp. Lucru interesant, creşterea nu avea nici o legătură cu vârsta copiilor. Dovezile empirice au arătat că efectele publicităţii asupra copiilor fuseseră supraestimate, deoarece aceştia adoptă atitudini sceptice şi dezvoltă mecanisme de apărare împotriva mesajelor publicitare încă de la o vârstă fragedă. [DARMON 2006] O problemă conexă este dacă se exercită o presiune din partea copiilor asupra părinţilor şi dacă aceştia cedează. Un studio [KATZ 1955] a arătat că, dacă nu se ţine cont de factorul vârstă, există doar o slabă legătură între încercările copiilor de cinci până la zece ani de a influenţa şi cazurile în care părinţii au cedat presiunii lor. Cu toate acestea, când s -a luat în calcul factorul vârstă, s -a observat că încercările copiilor de a -şi influenţa părinţii se răresc odată cu creşterea, iar părinţii cedează tot mai frecvent pe măsură ce copiii sunt mai mari. Acest fenomen pare destul de firesc, deoarece părinţii acordă tot mai multă încredere judecăţii copiilor lor pe măsură ce aceştia cresc şi deseori ei cedează în faţa preferinţelor copiilor atunci când nu au alte criterii pe baza cărora să ia decizia. Studiile realizate [CARLSON 1956] în această direcţie arată că, în general, copiii nu sunt agenţi vulnerabili care să lucreze, fără ştiinţa lor, în beneficiul operatorilor economici ce utilizează instrumentele de marketing şi pe care e i să îi folosească pentru a -i influenţa pe părinţi. De obicei, copiii sunt mai raţionali decât tind să creadă unii oameni. Ei se arată interesaţi de reclamele ce se adresează adulţilor atunci când produsul respectiv îi priveşte şi pe ei şi îşi aduc aminte numele mărcilor mult mai bine decât părinţii lor. Criticile aduse operatorilor economici ce afirmă că acţionează din perspectiv a marketingului sunt legate de creşterea preţurilor foarte mult comparativ cu costurile implicate de realizarea produselor. [2 KOTLER 2003] Pe lângă costurile implicate de distribuţia produselor, costurile sunt majorate pentru a finanţa cheltuielile ridicate de publicitate şi de promovare a vânzărilor. Exemplu Operatorii economici din sectorul farmaceutic majorează costurile pentru a finanţa cheltuielile ridicate de publicitate şi de promovare a vânzărilor. Reprezentanţii organismelor publice, doctorii şi consumatorii se întreabă
61
dacă această industrie profitabilă îşi îndeplineşte responsabilităţile sale sociale. În prezent, există o tensiune în creştere între industria farmaceutică şi public, deşi industria farmaceutică a adus contribuţii importante progresului uman. Se pot lua în discuţie medicamentele -miracol de tratare a cancerului ori a bolilor de inimă, care oferă prin publicitatea realizată o speranţă pentru bolnavi. Dar, publicitatea măreşte exagerat preţul acestor medicamente, astfel încât o mare parte dintre consumatorii bolnavi nu şi le vor putea permite. [SANTORO 2005] Un alt comportament de piaţă vizibil neetic este cel ce are ca rezultat promoţii c e tind să-i facă pe consumatori să creadă că au câştigat un premiu substanţial, când, de fapt, cu litere mici se menţionează că respectivul premiu va fi câştigat doar după o tragere la sorţi cu foarte mici şanse de succes.
Să ne reamintim... Marketingul, circumscris afacerilor economice, reprezintă un domeniu cu profunde implicaţii ale eticului. Asociaţia Americană de Marketing susţine că operatorii de marketing trebuie să-şi asume responsabilitatea activităţii lor, să servească şi să satisfacă dorinţele clienţilor, să nu provoace efecte negative în mod conştient, să îşi promoveze cinstit produsele sau serviciile. Situaţiile în care se încalcă, regulile şi principiile etice de către operatorii economici care afirmă că desfăşoară activităţi de marketing, pot fi structurate pe două mari domenii: cercetarea de marketing şi mixul de marketing.
M2.U2.8. Rezumat Marketingul, circumscris afacerilor economice, reprezintă un domeniu cu profunde implicaţii ale eticului. Situaţiile în care se încalcă, regulile şi principiile etice de către operatorii economici care afirmă că desfăşoară activităţi de marketing, pot fi structurate pe două mari domenii: cercetarea de marketing şi mixul de marketing.
62
M2.U1.9. Test de evaluare a cunoştinţelor
1. În rândul consumatorilor a existat şi există o îngrijorare justificată legată de : a) produse periculoase c) calitate inferioară a produselor b) servicii periculoase
d) calitate inferioară a serviciilor
2. În strategiile şi politicile de produs întâlnim în următoarele aspecte neetice: a) crearea de produse pentru false c) existenţa de prea puţine produse nevoi sociale b) învechirea planificată a produselor
d) interferenţa factorului politic în activitatea operatorilor economici
3. În strategiile şi politicile de preţ întâlnim în următoarele aspecte neetice: a) produsele cu preţuri prea mari raportate la o c) produsele cu preţuri corecte calitate inferioară a acestora b) folosirea preţurilor psihologice
d) serviciile cu preţuri corecte
4. În politicile de dist ribuţie întâlnim în următoarele aspecte neetice: a) bonificaţiilor comerciale de c) vânzarea de produse cu proprietăţi intrare deteriorate b) vânzarea de produse ecologice
d) vânzarea de produse alimentare
Temă de control Alegeţi un operator economic de pe piaţa românească ce comercializează produse alimentare şi urmăriţi elementele etice şi neetice integrate în comportamentul lui din prisma mixului de marketing: a) produs, b) preţ, c) distribuţie, d) promovare.
63
Unitatea de învăţare M2.U3. Codul etic Cuprins M2.U3.1. Introducere .................................................................................................... 64 M2.U3.2. Obiectivele unităţii de învăţare ..................................................................... 64 M2.U3.3. Definirea conceptului şi necesitatea adoptării codurilor etice ...................... 65 M2.U3.4. Codul etic şi regulamentul de ordine interioară. Aspecte economice şi juridice ...................................................................................................... 67 M2.U3.5. Elaborarea şi implementarea codurilor etice ................................................ 70 M2.U3.6. Rezumat ........................................................................................................ 77 M2.U3.7. Test de evaluare a cunoştinţelor ................................................................... 78 M2.U3.1. Introducere Codul etic adoptat şi respectat de un operator economic poate ajuta la integrarea responsabilităţii sociale corporatiste în activitatea operatorilor economici. Literatura de specialitate analizează codul etic sub aspectul redactării lui, al adoptarii şi al implementării lui. M2.U3.2. Obiectivele unităţii de învăţare Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o iniţiere a studenţilor în redactarea corectă şi implementarea codului etic. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili: să înţeleagă importanţa instrumente etice, juridice şi economice ce ar putea fi utilizate în responsabilizarea socială a companiilor; să identifice elementele ce ar trebui conţinute de un cod etic; să redacteze un cod etic; să implementeze un cod etic.
Durata medie de par curgere acestei unităţii de învăţare este de 3 ore.
64
M2.U3.3. Definirea conceptului şi necesitatea adoptării codurilor etice Ca o cerinţă morală pentru desfăşurarea activităţii operatorilor economici au apărut Codurile etice, coduri ce protejează dar şi solicită angajaţii. Astfel, aceste coduri stabilesc atât drepturi cât şi obligaţii în sarcina angajaţilor operatorilor economici. Rolul codurilor etice este de a direcţiona comportamentele umane individuale şi de grup. [ŢIGU 2005] Un cod etic trebuie c roit după nevoile şi valorile respectiv ului operator economic. [MACDONALD 1] Exemple Un cod etic al unui operator economic din domeniul industriei textile nu trebuie să cuprindă obligaţii de comportament al angajaţiilor în rap ort cu consumatorii, deoarece acei angajaţi nu vor intra niciodată în contact direct cu clienţii companiei. Un cod etic al unui operator economic de mici dimensiuni care are doar 3 angajaţi nu trebuie să aibă obligaţiile şi drepturile angajaţilor grupate în funcţie de departamente, deoarece acei 3 angajaţi nu sunt şi nu pot fi grupaţi în departamente. Cum ar trebui structurat un cod etic pentru un operator economic ce activează în domeniul turismului şi are 10 angajaţi?
Charta sau Codul, calificate drept etice, morale, deontologice ori de bună conduită , sunt acele documente scrise ce includ valorile, normele şi conduitele pe care personalul unui operatori economici trebuie sau ar trebui să le urmeze. Codurile etice stabilesc obligaţiile angajaţilor în raport cu clienţii dar şi în raport cu ceilalţi angajaţi ai respectiv ului operator economic. Codul etic este definit ca fiind un document scris ce enunţă şi enumeră valorile, normele şi tipurile de conduite pe care operatorul economic doreşte să le vadă aplicate atât în interior cât şi în exterior. [CRĂCIUN 2005] În favoarea adoptării şi respectării codurilor etice la nivel de operator economic, vom expune succint teoria socială de abordare a operatorilor economici ca o „ paradigmă agricolă”, prezentată de alţi autori români. [COVEY 2000] Operatorii economici sunt privi ți, în general, printr-o paradigmă sau un tipar mecanic. Exemplu Operatorul economic este privit ca o maşină. Dacă ceva se strică, trebuie
65
reparat. Dacă descoperi defecţiunea, o remediezi, porneşti maşina şi aceasta va funcţiona. Dar operatorii economici nu sunt mecanisme, ele sunt organe vii. A privi operatorii economici prin paradigma agricolă înseamnă a îi considera ca pe ceva viu, în evoluţie, format din oameni vii care se dezvoltă.
Exemplu Un operator economic nu poate funcţiona fără angajaţi. Între managerii societăţii comerciale şi angajaţii acesteia există legături personale. Toţi indivizii ce compun respectivul operator economic lucrează împreună în beneficiul operatorului economic. Relaţiile dintre aceştia nu se reduc numai la un schimb de lucruri neînsufleţite – bunuri, servicii, bani – ci implică fiinţe umane. Acesta este motivul pentru care dimensiunile etice ale relaţ iei dintre angajator şi angajat sunt mult mai adânci, mai complexe şi mai sensibile. Angajaţii joacă un rol aparte, fiind direct integraţi în activitatea operatorului economic. Se poate spune ca angajaţii „constituie” efectiv un operator economic. Ei sunt, probabil, cel mai important factor productiv sau cea mai semnificativă „resursă” a respectiv ului operator economic. Angajaţii reprezintă operatorul economic faţă de ceilalţi participanţi la comerţ şi acţionează în numele operatorului economic faţă de aceştia. Mai mult decât atât, angajaţii sunt direct afectaţi de succesul sau eşecul societăţii comerciale la care lucrează. [CRĂCIUN 2005] Exemplu Angajaţii unui operator economic ce produce computere vor fi direct afectaţi de succesul sau eşecul acest ui operator economic . Dacă această operator economic îşi va restrânge activitatea în perioada crizei economice actuale, o mare parte dintre aceşti angajaţi vor rămâne fără loc de muncă şi, deci, fără salariu. Cum pot fi afect aţi angajaţii unui operatori economici în cazul succesului operatorului economic la care lucrează?
Nu putem ingora această categorie atât de importantă de stakeholderi interni a societăţii comerciale în analiza responsabilităţii sociale. Transparenţa activităţii desfăşurare de un operator economic responsabil social priveşte expunerea modului de desfăşurare a activităţii comerciale atât faţă de consumatori ori grupurile de protecţie a mediului natural, cât
66
mai ales faţă de angajaţii respectiv ului operator economic. Justificarea acestei cerinţe etice priveşte influenţa deosebită pe care o poate avea respectarea principiilor eticii şi responsabilităţii sociale, în activitatea desfăşurată de un operator economic, asupra angajaţiilor acestui operatori economici. Exemplu În cazul în care un angajat este hărţuit sexual la locul de muncă, el va ajunge să nu dea randament şi să fie până la urmă concediat din cauza activităţii sale neeficiente. Dar în acest caz este vorba mai mult decât de respectarea unor nome etice, ci este încălcată atât legislaţia internă, cât şi cea comunitară. Daţi alte exemple care pot evidenţia influenţa deosebită pe care o poate avea respectarea principiilor eticii şi responsabilităţii sociale, în activitatea desfăşurată de un operator economic , asupra angajaţiilor acestui operator economic.
Să ne reamintim...
Codurile etice au apărut ca o cerinţă morală pentru desfăşurarea activităţii
operatorilor economici.
Codurile etice protejează dar şi solicită angajaţii, stabilesc atât drepturi cât şi
obligaţii în sarcina angajaţilor operatorilor economici.
A privi operatorii economici prin paradigma agricolă înseamnă a îi considera ca pe
ceva viu, în evoluţie, format din oameni vii care se dezvoltă.
Angajaţii sunt cel mai important factor productiv, cea mai semnificativă „resursă”
a respectivului operator economic.
M2.U3.4. Codul etic şi regulamentul de ordine interioară. Aspecte economice şi juridice Din perspectivă juridică, relaţiile dintre operatorul economic (angajator) şi angajaţii săi sunt reflectate într -un contract individual de muncă reglementat legal prin Codul muncii – Legea nr. 53/2003. [LEGEA 53/2003]
Exemplu Contractul sinalagmatic se încheie între două subiecte de drept cu drepturi şi obligaţii corelative. În cazul contractului individual de muncă relaţiile juridice se stabilesc între cele două subiecte de drept operatorul economic (angajator) şi 67
angajat. Cele mai importante drepturi şi obligaţii corelative sunt următoarele: dreptul angajatorului de a i se presta o activitate, căruia îi corespunde obligaţia angajatului de a realiza acea activitate şi dreptul angajatului de a i se plăti un salariu, căruia îi corespunde obligaţia angajatorului de a suporta acest s alariu. Ce alte contracte comerciale sinalagmatice cunoaşteţi?
Codul muncii defineşte contractul individual de muncă ca fiind contractul în temeiul căruia o persoană fizică denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii, denumită salariu. Funcţia prioritară oferită de acest contract o constituie protecţia oferită de normele dreptului muncii celor care încheie acest tip de contract, angajaţilor şi societăţii comerciale care îi angajează. [6 MUREŞAN 2007] Exemplu Funcţia prioritară oferită de contractul individual de muncă o constituie protecţia oferită de normele dreptului muncii. Normele aparţinând dreptului muncii asigură drepturile, dar şi obligaţiile angajaţilor. În mod similar normele aparţinând dreptului muncii asigură drepturile, dar şi obligaţiile societăţii comerciale care îi angajează. Având în vedere că acest contract este unul sinalagmatic obligaţiile unuia dintre subiecţi semnifică protejarea celuilalt cocontractant. Codul muncii prevede şi reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor ce încheie contractul individual de muncă. Între angajat şi angajator relaţia este sinalagmatică – aşa cum am explicat şi anterior – adică ceea ce constituie obligaţie pentru una dintre părţile contractante, constituie, în acelaşi timp, drept pentru cealaltă parte. O parte dintre aceste drepturi şi obligaţii iau naştere implicit/automat o dată cu încheierea contractului in dividual de muncă şi sunt reglementate de legislaţia dreptului muncii. O altă parte dintre aceste drepturi şi obligaţii trebuie stipulate expres în interiorul contractului individual de muncă, adică trebuie prevăzute în clauzele contractuale. Exemplu Între clauzele contractuale trebuie stipulat expres în contractul individual de muncă durata pentru care este încheiat. Dacă nu este prevăzută în mod expres această durată, contractul se consideră încheiat pe durată nedeterminată (ca sancţiune pentru angajator).
68
Considerăm că anumite aspecte importante ce ar trebui incluse în codurile etice primesc o reglementare legală prin instituţia juridică a Regulamentului de ordine interioară a societăţii comerciale. În cazul operatorilor economici codurile etice sunt, de cele mai multe ori, concepute de conducerea generală, rareori, fiind rezultatul unui consens a priori. Acest regulament de ordine interioară este elaborat tot de angajator. Codul muncii din România introduce obligativitatea elaborării Regulamentului intern de către angajator în acord cu sindicatele reprezentative sau reprezentanţii salariaţilor. Regulamentul intern trebuie să cuprindă, din punct de vedere legal, [LEGEA 53/2003] cel puţin, următoarele dispoziţii: reguli privind protecţia, igiena şi securitatea în muncă în cadrul societăţii comerciale; reguli privind respectarea principiului nediscriminării şi al înlăturării oricărei forme de încălcare a demnităţii; drepturile şi obligaţiile angajatorului şi salariaţilor; procedura de soluţionare a cererilor sau reclamaţiilor individuale ale salariaţilor; reguli concrete privind disciplina muncii în unitate; abaterile disciplinare şi sancţiunile aplicabile; reguli referitoare la procedura disciplinară; modalităţile de aplicare a altor dispoziţii legale sau contractuale specifice. Regulamentul intern trebuie adus la cunoştinţa salariaţilor de conducătorului unităţii. Regulamentul îşi produce efectele faţă de salariaţi din momentul aducerii la cunoştinţa acestora. [VOICULESCU 2007] Bineînţeles, codurile etice pot excede prevederile legale privind Regulamentul de ordine interioară. Dar, aşa cum vom analiza în cele ce urmează, un cod etic prea amplu poate dezorienta şi încărca cu prea multe obligaţii angajaţii unui operator economic.
Să ne reamintim...
Din perspectivă juridică, relaţiile dintre operatorul economic (angajator) şi
angajaţii săi sunt reflectate într -un contract individual de muncă reglementat legal prin Codul muncii.
Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică
denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii, denumită salariu.
69
Anumite aspecte importante ce ar trebui incluse în codurile etice primesc o
reglementare legală prin instituţia juridică a Regulamentului de ordine interioară a societăţii comerciale.
Regulamentul intern trebuie adus la cunoştinţa salariaţilor de conducătorului
unităţii.
M2.U3.5. Elaborarea şi implementarea codurilor etice Pe lista responsabilităţilor operatorilor economici sunt atât obligaţii negative cât şi obligaţii pozitive. Exemplu Constituie obligaţii negative următoarele imperative etice: Să nu poluaţi! Să nu fiţi corupţi! Să nu mistificaţi prezentarea produselor! Găsiţi alte exemple de obligaţii negative. Exemplu Constituie obligaţii pozitive următoarele imperative etice: Să-i angajaţi pe cei mai buni dintre cei ce nu au un loc de muncă! Să acordaţi o atenţie deosebită grupurilor dezavantajate istoric, etnic, rasial, fizic, religios etc.! Să vă implicaţi în acţiuni educative şi de învăţământ! Să îmbunătăţiţi condiţiile de muncă! Găsiţi alte exemple de obligaţ ii pozitive.
Deoarece promovarea binelui comun de către operatorii economici are mai multă eficienţă decât în cazul promovării de indivizi izolaţi, realizarea binelui comun trebuie codificat. Codificarea, în acest context, semnifică cuprinderea tuturor n ormelor etice într-un singur document. Un prim pas în sensul codificării normelor morale îl constituie crearea unui climat etic în interiorul societăţii comerciale, acordând prioritate comportamentului moral al angajaţilor.
70
Codul etic este legat de cultur a organizaţională a unui operator economic. [BRĂTIANU 2003] Din cele mai importante modalităţi de manifestare a culturii organizaţionale fac parte şi normele comportamentale. Acestea pot fi scrise sau nescrise. Normele scrise presupun elaborarea regulament elor de ordine interioară şi a codurilor etice ale respectivului operator economic . Deşi nu fac parte din nici un regulament oficial al societăţii comerciale, normele nescrise modelează comportamentul angajaţiilor la fel de puternic ca şi cele scrise. Nerespectarea normelor etice nescrise se penalizează tot pe baza unor reguli nescrise. În activitatea zilnică a societăţii comerciale, normele scrise şi cele nescrise se întrepătrund. În prezent, din ce în ce mai mulți operatori economici deţin coduri etice , ca instrumente frecvent utilizate ale managementului social responsabil al acestor operatori economici. [CRANE 2008] Dar aceste coduri etice pot funcţiona adecvat doar dacă cultura organizaţională a acestor operatori economici respectă cerinţele responsabilităţii sociale. Scopul pentru care un operator economic ar trebui să elaboreze un Cod etic este complex. Motivele pentru elaborarea unui cod etic sunt următoarele: definirea comportamentelor acceptate sau acceptabile; promovarea unor standarde înalte în activitatea respectivului operator economic; furnizarea unui model ce va fi urmat de membrii acelui operator economic , dar şi în auto-evaluarea acestora; stabilirea unui cadru de comportament profesional şi responsabilitate; un instrument de identitate profesională; o marcă a maturităţii profesionale. [MACDONALD 2] Luând ca exemplu un cod etic al unui operator economic concret , exemplificaţi motivele de mai sus.
Existenţa unui cod etic al societăţii comerciale nu constituie o garanţie că angajaţ ii acesteia se vor comporta etic, dar poate reflecta un anumit grad de cultură organizaţională în ceea ce priveşte aprecierea şi recompensarea unui astfel de comportament etic. Consideraţi că normele juridice cuprinse în regulamentul de ordine interioară pot oferi o garanţie că angajaţii acesteia se vor comporta etic, comparativ cu normele etice cuprinse într-un cod etic? Caracteristicile ce trebuie urmărite în realizarea codurilor etice sunt următoarele: Codurile etice trebuie să fie riguroase. Includerea idealurilor nu este inoportună, dar codul trebuie să stabilească în mod clar care dintre elemente sunt idealuri şi care sunt obligaţii.
71
Daţi exemple de idealuri ce nu ar trebui incluse într -un cod etic.
Codurile etice nu trebuie folosite în interes propriu. Codurile nu pot fi folosite pentru a servi o anumită profesiune în defavoarea interesului general. Codurile etice trebuie să protejeze interesul general şi al celor ce sunt deserviţi de către profesiile aflate sub influenţa codurilor etice. Codurile etice trebuie să fie specifice şi oneste. Un cod care doar specifică faptul că membrii societăţii comerciale nu trebuie să mintă, fure sau înşele, nu cere de la acei membri mai mult decât de la fiecare persoană în parte.
Exemplu Dacă un cod este creat corect şi este onest, atunci el va pune în discuţie atât aspectele particulare ale practica eticii profesiei, cât şi o serie de probleme de natură să prevină frauda în rândul angajaţilor. Creionaţi un cod etic specific şi onest pentru un operator economic ce oferă servicii turistice. Codul etic trebuie să ofere şi penalizări pentru că, dacă aceste reguli sunt doar înşirate, nu vor fi nici mai mult nici mai puţin decât o serie de idealuri. [ŢIGU 2005]
Daţi exemple de sancţiuni ce ar trebui incluse într -un cod etic.
Un cod de etică trebuie construit după nevoile şi specificul societăţii comerciale respective, el reflectând în mod practic valorile promovate în interiorul acesteia. Codurile de etică includ anum ite valori-obiectiv şi un set de reguli sau principii pentru atingerea acestor valori. În elaborarea codurilor etice, deontologii au un rol esenţial. Atribuţiile deontologilor se împart pe patru domenii: stabilirea unei strategii şi a acţiunilor necesare garantării respectării cartei etice; supravegherea difuzării documentelor etice; controlul propriilor acţiuni şi a comportamentelor observate, raportarea lor managerului societăţii comerciale şi comitetului de etică din care fac parte; consilierea ori cărui angajat al societăţii comerciale. 72
Comitetul de etică trebuie să fie investit cu autoritate şi responsabilitate deplină, atât pentru a comunica codul şi deciziile bazate pe el, membrilor societăţii comerciale, cât şi pentru a clarifica şi interpreta C odul când apar anumite nevoi, sau pentru a facilita utilizarea codului în investigarea abuzurilor şi violărilor normelor etice prescrise de acesta. Scopul urmărit, prin realizarea codului, de către comitetul de etică este să -i disciplineze pe angajaţi prin intermediul răsplăţii şi oprobriului. Unii operatori economici procedează periodic sau în funcţie de necesităţi la revizuirea codului. Sistemul de revizuire este rareori prevăzut în document. El variază în funcţie de vechimea societăţii comerciale în practica etică. S-a observat faptul că salariaţii primesc cu atât mai bine documentul, cu cât au fost implicaţi în elaborarea lui. Această practică presupune un proces democratic. Cu cât managerul impune prin exemplul personal cu atât cultura societăţii come rciale este mai puternică. Ce metode aţi utiliza, în calitate de manager al unui operator economic , pentru a vă implica salariaţii în elaborarea codului etic al companiei? Printre beneficiile codurilor etice un loc în ocupă flexibilitatea acestor doc umente. [CRANE 2008] Flexibilitatea presupune adaptarea codurilor etice pentru fiecare operator economic în parte, în funcţie de activitatea desfăşurată de aceasta, prevederile legislative în domeniu, dar şi cerinţele stakeholderilor.
Exemple Flexibilitatea codurilor etice permite soluţii inovative pentru probleme complexe sociale şi ale mediului natural. Flexibilitatea permite şi o rapidă schimbare a priorităţilor societăţii comerciale pentru a respecta pretenţiile în continuă schimbare a pieţei, societăţii comerciale şi a stakeholderilor. Un alt beneficiu îl constituie costurile reduse pentru crearea, implementarea, administrarea, monitorizarea şi impunerea codurilor etice în comparaţie cu legea. În plus, dacă prevederile cuprinse în codurile etice sunt respectate de un procentaj destul de mare de operatori economici dispare necesitatea cuprinderii acelor prevederi în legislaţie, şi astfel nu se mai cheltuie bani şi timp pentru adoptarea şi implementarea unor noi acte norma tive. Iar dacă respectivele prevederi privesc protecţia stakeholderilor, respectarea lor poate să prevină publicitatea negativă sau boicotul consumatorilor.
73
Un al treilea beneficiu îl constituie transparenţa pe care o pot oferi respectiv ii operatori economici în relaţie cu stakeholderii lor, creând încredere în activitatea pe care acești operatori economici o desfăşoară. În plus, codurile etice pot aduce şi beneficii economice pentru operatorii economici prin creşterea numărului de clienţi, a loialităţii acestora, a reputaţiei şi a încrederii în respectivii operatori economici. Un cod este eficient într-un operator economic dacă există o coerenţă între etica formală şi informală şi dacă se simte participarea salariaţilor. Codul etic pune în evidenţă starea de spirit a unui operator economic. El poate deveni un instrument de gestiune important din momentul în care acordul general, încrederea mutuală, exemplul preşedintelui în elaborarea sa sunt vizibile, dar nu trebuie considerat ca un instrument-minune care va rezolva toate conflictele de interese în operatorul economic. Dar codurile etice pot avea şi o serie de dezavantaje. Codurile prea generale dezorientează personalul, care nu le vede utilitatea şi le consideră ca o serie de obiective pentru comunicarea externă a societăţii comerciale. Daţi exemple de codurile etice prea generale.
Punctele slabe ale codificării constau în dificultăţi de redactare şi de aplicare . [CRĂCIUN 2005]
Dificultăţi de redactare a codului etic apar în următoarele situaţii: codurile sunt imprecise şi lipsite de sens, Daţi exemple de codurile etice imprecise ori lipsite de sens.
codurile sunt expresia unui idealism vag, fără aplicare practică, codurile au un caracter exterior şi o natură prohibitivă, virtuţile nu pot fi legiferate. Următoarele situaţii constituie motivaţii prin care codurile etice nu oferă eficienţa aşteptată: codurile nu corespund aşteptărilor reale în operatorul economic, dar sunt elaborate pentru a ameliora imaginea operatorului economic, codurile constituie o măsură de securitate nevrotică, pentru a simplifica decizia personală, codurile constituie o armă concurenţială pentru operatorii economici ineficien ți,
74
Comentaţi afirmaţia „codurile etice constituie o armă concurenţială pentru operatorii economici ineficienți”. elaborarea unui cod creează o atitudine de suspiciune din partea publicului care consideră că, înainte de crearea codului, operatorul economic nu era moral. Dificultăţi de aplicare a codului etic apar în următoarele situaţii: dacă se consideră că opozanţii eticii pot fi convertiţi prin simpla lectură a unui cod, dacă se consideră că acestea pot reduce practicile violente în situaţiile de concurenţă
dură, dacă acel cod etic este imposibil de controlat. O dată redactat codul etic, acesta urmează să fie difuzat tuturor celor direct legaţi de operatorul economic sau doar personalului. Importanţa acestei operaţiuni constă în condiţionarea impactului documentului asupra salariaţilor. În marea majoritate a operatorilor economici , direcţia de resurse umane este cea însărcinată cu difuzarea, dar uneori fac acelaşi lucru şi departamentul de comunicare sau oficiul juridic. Distribuirea documentului se efectuează de cele mai multe ori pe cale ierarhică. În actualul proces de globalizare, al operatorilor economici cu filiale în străinătate sau al operatorilor economici străini, codul poate fi tradus în limbile necesare . Traducerea facilitează înţelegerea conţinutului acestui document etic, înţelegere care este foarte importantă pentru asimilarea sa atât în plan intelectual, cât şi, mai ales, pentru asimilarea deprinderilor morale: de a fi onest, responsabil, conştiincios, harnic, perseverent etc. Difuzarea codului este doar un prim pas necesar pentru conştientizarea fiecăruia asupra aspectelor etice ale activităţi sale, dar nu şi suficient pentru a genera, mereu, numai beneficii morale sigure. Deşi, oamenii cunosc binele moral, aleg să se comporte rău, motiv pentru care difuzarea codului trebuie să fie însoţită de un instructaj , realizat de obicei d e către o persoană care a contribuit la redactarea documentului. Acelaşi instructaj este integrat, de obicei, primei zile de muncă, codul fiind, de asemenea, anexat contractului de muncă. Restrictivă, de obicei, respectarea acestei carte etice implică stab ilirea mijloacelor de control. În conformitate cu organizarea societăţii comerciale, controlul urmează să fie efectuat de către serviciul de contabilitate, de serviciul de verificare a calităţii, de serviciul juridic sau de către un serviciu sau un responsabil desemnat de direcţia generală. Mari i operatori economici dispun şi de un deontolog, nu numai de un comitet de etică. Un alt aspect al responsabilităţii economice la nivel global în constituie organizarea de mulți operatori economici şi a unor departamente de relaţii cu consumatorii care urmăresc tratarea corectă (etică) a propriilor consumatori de către angajaţii acestor operatori
75
economici. [PETER 1987] Alți operatori economici au dezvoltat o imagine chiar mai bună în relaţia cu proprii consumatori pr in implementarea în propriile strategii de marketing a strategiilor de responsabilitate socială creând departamente de responsabilitate socială .
Exemplu Nike practic a instituţionalizat responsabilitatea socială în interiorul companiei. [1 MUREŞAN 2007] Ea a fost unul dintre primii mari operatori economici care a depăşit limitele existente în domeniu: primul său vicepreşedinte cu atribuţii în domeniul responsabilităţii sociale a fost numit încă din 1998, Comitetul său de Respon sabilitate Socială a fost înfiinţat în septembrie 2001, primul său raport de responsabilitate socială a fost publicat în octombrie 2001. Nike a fost primul operator economic care a făcut publică lista propriilor furnizori globali încă din aprilie 2005. Această listă cuprindea peste 700 de fabrici furnizoare. Unul dintre motivele atitudinii inovatoare a societăţii comerciale Nike în domeniul responsabilităţi sociale l -a constituit experienţa sa negativă datorată criticilor formulate de organizaţiile nonguve rnamentale (private) din timpul anilor 1990. Totul porneşte de la un raport al fabricilor din Bangladesh unde angajaţii care produceau adidaşi Nike lucrau peste 78 de ore pe săptămână şi erau plătiţi cu mai puţin de 0,20 $ pe oră, aceasta în comparaţie cu plata unei sume uriaşe pentru a face reclamă acestor adidaşi, acordată lui Michael Jordan cunoscutul basketbolist. Atitudinea sa, referitor la criticile adresate de stakeholderi, a fost ideală: un operator economic trebuie să fie capabil să privească înainte şi să integreze responsabilitatea socială în strategiile propriei organizaţii ca nişte măsuri preventive, decât să reacţioneze la mediul extern doar după realizarea unor greşeli, înţelegând pericolul de a nu face nimic. Nike a fost capabil să reacţioneze rapid la schimbările mediului extern în comparaţie cu alți operatori economici din acelaşi domeniul de activitate sau din alte domenii de activitate. Nike continuă să acţioneze progresiv raportat la domeniul responsabilităţii sociale, această atitudine fiind de mare ajutor operatori economici de atunci şi până în prezent. Nike nu va reuşi să satisfacă toate criticile care îi sunt aduse, dar în prezent ea consultă şi comunică cu marea majoritate a stakeholderilor săi legat de oricare dintre propriile activităţi. [WERTHER 2006] Nike a devenit astfel, un exemplu excelent de operator economic care luptă pentru a adapta imaginea sa şi lanţul de furnizori la cerinţele stakeholderilor, dovedind că doreşte într -adevăr să urmeze calea responsabilităţii sociale. [CRANE 2008]
76
Găsiţi şi alte exemple de operatori economici ce deţin departamente de responsabilitate socială. Un cod etic elaborat de un operator economic responsabil social trebuie să cuprindă şi prevederi de protecţie a mediului natural. În legătură cu prevederile privind mediul natural, un operator economic are obligaţia să menţină echilibrul ecologic al mediului natural în care îşi desfăşoară activitatea. Unul dintre cele mai nobile compromisuri este cultivarea şi promovarea unei ecologii socia le a muncii. Astfel, operatorul economic trebuie să îşi asume următoarele responsabilităţi: respectarea, în desfăşurarea activităţii sale, a echilibrului ecologic şi urbanistic al mediului; manifestarea de grijă faţă de mediul natural, la fel ca de propri ile instalaţii, înţelegând prin aceasta măsuri de curăţenie şi igienă; utilizarea de tehnologii curate şi energii care să nu producă sau să elimine particule sau componente gazoase contaminante; reducerea limitelor finale în normativul medio-ambiental ale indicatorilor emisiilor contaminante, insalubre sau supărătoare; imprimarea pe ambalaje sau recipiente neretumabile, a recomandărilor referitoare la evitarea abandonării acestora în locuri inadecvate; formarea salariaţilor în respectul mediului şi protecţie medio -ambientală.
Să ne reamintim...
Codul etic este legat de cultura organizaţională a unui operator economic.
Codurile etice sunt instrumente frecvent utilizate ale managementului social
responsabil al operatorilor economici.
Un cod de etică trebuie construit după nevoile şi specificul operatorului economic
respectiv, el reflectând în mod practic valorile promovate în interiorul acestuia.
Unii operatori economici procedează periodic sau în funcţie de necesităţi la
revizuirea codului etic.
Salar iaţii primesc cu atât mai bine codul etic, cu cât au fost implicaţi în elaborarea
lui.
M2.U3.6. Rezumat Codurile etice au apărut ca o cerinţă morală pentru desfăşurarea activităţii operatorilor economici.
77
Codurile etice protejează dar şi solicită angajaţii, stabilesc atât drepturi cât şi obligaţii în sarcina angajaţilor operatorilor economici. Din perspectivă juridică, relaţiile dintre operatorul economic (angajator) şi angajaţii săi sunt reflectate într -un contract individual de muncă reglementat leg al prin Codul muncii. Codurile etice sunt instrumente frecvent utilizate ale managementului social responsabil al operatorilor economici. Salariaţii primesc cu atât mai bine codul etic, cu cât au fost implicaţi în elaborarea lui.
M2.U3.7. Test de evaluare a cunoştinţelor
1. Codul etic este numit şi cod: a) legal
c) deontologic
b) moral
d) de bună conduită
2. Angajaţii sunt direct afectaţi de: a) succesul societăţii comerciale la care lucrează
c) schimbar ea denumirii societăţii comerciale la care lucrează
b) eşecul societăţii comerciale la care lucrează
d) schimbarea forme juridice a societăţii comerciale la care lucrează
3. Regulamentul intern al unui operator economic trebuie să cuprindă, di n punct de vedere legal, următoarele dispoziţii: a) reguli privind protecţia în muncă în c) reguli privind securitatea în muncă cadrul societăţii comerciale în cadrul societăţii comerciale
b) reguli privind igiena în muncă în cadrul societăţii comerciale
d) reguli privind respectarea principiului discriminării
4. Motivele pentru elaborarea unui cod etic sunt următoarele: a) definirea comportamentelor c) furnizarea unui model ce va fi urmat de acceptate sau acceptabile membrii acelui operatori economici b) promovarea unor standarde înalte în d) stabilirea unui cadru de comportament activitatea respectivei companii profesional 5. Caracteristicile ce trebuie urmărite în realizarea codurilor etice sunt următoarele: c) codurile etice trebuie să fie specifice a) codurile etice trebuie să fie riguroase
b) codurile etice nu trebuie să fie oneste
d) codurile etice nu trebuie folosite în interes propriu 78
6. Constituie dificultăţi de redactare a codului etic următoarele situaţ ii: a) codurile sunt precise c) codurile au o natură prohibitivă b) codurile sunt lipsite de sens
d) codurile sunt expresia unui idealism vag, fără aplicare practică
7. Constituie dificultăţi de aplicare a codului etic următoarele situaţii: a) se consideră că opozanţii eticii pot fi convertiţi c) acel cod etic este imposibil prin simpla lectură a unui cod de controlat b) se consideră că acestea pot reduce practicile violente în situaţiile de concurenţă dură
d) codul etic este onest
8. Un operatorul economic trebuie să îşi asume următoarele responsabilităţi ecologice: a) manifestarea de grijă faţă de mediul c) utilizarea de tehnologii curate şi natural, la fel ca de propriile instalaţii energii care să nu producă componente gazoase contaminante
b) formarea salariaţilor în respectul mediului şi protecţie medio-ambientală
d) imprimarea pe ambalaje a recomandărilor referitoare la evitarea abandonării acestora în locuri inadecvate
Temă de control Alegeţi un operator economic de pe piaţa românească şi dezvoltaţi un cod etic având în vedere următoarele aspecte: a) instituirea unor obligaţii suplimentare celor legale. b) instituirea unor drepturi suplimentare celor legale. c) să conţină responsabilităţi ecologice ale angajaţiilor, d) gândiţi o metodă optimă de difuzare a codului etic, e) gândiţi o metodă optimă de implementare a codului etic.
79
Modulul 3. Responsabilitatea juridică, componentă RSC Cuprins Introducere .................................................................................................................... 80 Obiectivele modului ...................................................................................................... 80 U1. Cadrul juridic al responsabilității sociale corporatiste ........................................... 81 U2. Consumatorii, stakeholderi ai operatorului economic responsabil social .............. 99
Introducere Aspectele juridice privind responsabilitatea socială corporatistă au importanța lor. Această responsabilitate, componentă a RSC, treb uie tratată în două direcții. În primul rând, trebuie avut în vedere cadrul juridic al responsabilității sociale corporatiste, la nivel intern și european. În al doilea rând operatorii economici trebuie să respecte întreaga legislație care vizează activitatea lor comercială, inclusiv în raport cu principalele categorii de stakeholderi.. În acest sens, vom aborda legislația de protecție a consumatorilor. Stakeholderii sunt acele categorii care au un interes ori sunt afectate de activitatea desfăşurată de respectivul operator economic . Responsabilitatea socială a operatorilor economici este o răspundere morală, a respectivelor operatorilor economici privind interacţiunea propriei activităţi cu diversele categorii de stakeholderi. Stakeholderii pot fi externi sau externi. O importanţă deosebită a prezintă stakeholderii externi, consumatorii – într-o situaţie aparte aflându -se consumatorii de servicii bancare – şi mediul natural. Obiectivele modulului La sfârşitul acestui modul studenţii vor fi capabili: să cunoască cadrul juridic european și intern al RSC ; să delimiteze categoria operatorilor economici de restul persoanelor juridice; să delimiteze categoria bă ncilor de restul operatorilor economici; să cunoască drepturile şi responsabilităţile consumatorilor; să cunoască drepturile consumatorilor de servicii bancare; să înţeleagă situaţia aparte a consumatorilor de servicii bancare ce beneficiază de legislaţie specială derogatorie de la normele aparţinând dreptului consumului; să identifice organismele publice şi private ce acţionează în sensul protejării consumatorilor.
80
Unitatea de învăţare M3.U1. Cadrul juridic al responsabilității sociale corporatiste Cuprins M3.U1.1. Introducere .................................................................................................... 81 M3.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare ..................................................................... 81 M3.U1.3. Originea şi evoluţia reglementărilor juridice privind etica şi responsabilitatea socială ........................................................................................................... 82 M3.U1.4. Reglementări juridice comunitare europene privind responsabilitatea socială a operatorilor economici................................................................................ 85 M3.U1.5. Reglementări juridice privind responsabilitatea socială a operatorilor economici în România................................................................................ 96 M3.U1.6. Rezumat ........................................................................................................ 97 M3.U1.8. Test de evaluare a cunoştinţelor ................................................................... 98 M1.U1.1. Introducere Responsabilitatea socială a operatorilor economici nu este doar o tendinţă manifestată în ţările bogate, ci a devenit, astăzi, un fenomen global. Responsa bilitatea socială a operatorilor economici este o răspundere morală, a respectivilor operatorilor economici privind interacţiunea propriei activităţi cu: clienţii/consumatorii, proprii angajaţi, comunitatea în ansamblu, incluzându-se aici şi mediul natural. Evoluţia normelor juridice subliniază originea etică a acestora. Morala în comparaţie cu dreptul este genul proxim al dreptului. Respectarea principiilor eticii în desfăşurarea activităţilor comerciale a devenit o preocupare majoră pentru statele membre ale Uniunii Europene, aspect reflectat în conţinutul actelor normative comunitare ce au, însă, doar un caracter de recomandare. M1.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv princ ipal o familiarizare a studenţilor cu aspectele teoretice ale responsabilităţii sociale corporatiste. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili: să cunoască conceptele de responsabilitate socială corporatistă şi stakeholderi; să înţeleagă importanţa respectării principiilor responsabilităţii sociale corporatiste de operatorii economici în activitatea lor economică; 81
să cunoască legislaţia existentă în domeniul responsabilităţii sociale corporatiste; să cunoască traseul evolutiv al responsabilităţii sociale corporatiste; să identifice diferenţele şi asemanările dintre normele etice şi normele juridice.
Durata medie de parcurgere acestei unităţii de învăţare este de 3 ore.
M1.U2.3. Originea şi evoluţia reglementărilor juridice privind etica şi responsabilitatea socială Normele juridice aparţin unei categorii largi de norme, şi anume, normele cu caracter social. Evoluţia normelor juridice subliniază originea etică a acestora. Exemplu Normele juridice ce reglementează dreptul la un mediu sănătos – impunând respectarea mediului natural de către operatorii economici în activitatea desfăşurată – au un evident caracter etic şi constituie o regulă morală de bun simţ; care a primit protecţie juridică. Morala cuprinde totalitatea regulilor de comportament ale oamenilor. Dreptul reprezintă totalitatea normelor de conduită socială ce sunt aduse la îndeplinire, la nevoie, prin forţa de constrângere a statului. Morala în comparaţie cu dreptul este genul proxim al dreptului. [4 MUREŞAN 2007] Ideea de obligaţie se află la baza tuturor normelor de morală şi de drept.
Exemplu Obligaţia morală de a proteja pădurile este în relaţie directă cu obligaţia legală de a operatorilor economici de a nu defrişa pădurile, decât în condiţiile stabilite strict de lege. Normele care nu au fost legiferate se numesc norme morale. Normele etice nu devin juridice decât după ce au fost legiferate, adică au fost cuprinse într-un text de lege, s-a afirmat în literatura de specialitate juridică din România. [DJUVARA 1995] Adică, o normă socială de morală devine normă de drept din momentul în care neglijarea sau încălcarea ei este urmată, de aplicarea unei sancţiuni, exercitate de stat prin intermediul autorităţilor sale judecătoreşti. 82
Exemplu Luând exemplul anterior norma morală privind obligaţia persoanelor – fizice ori juridice – de a proteja pădurile devine norma juridică privind interdicţia de a scoate din rădăcini, fără drept, de arbori din fondul forestier naţional, normă juridică prevăzută în art. 108 alineat (1) al Codului silvic [LEGEA 46/2008] sancţionată, în caz de încălcare, cu închisoare sau cu amendă. Dreptul s-a desprins treptat din normele de morală şi din obiceiuri. În timp, morala/etica a precedat dreptul. Pe verticala istoriei, evoluţia dreptului s -a făcut în strânsă legătură cu cea a moralei. [POPA 1994] Şi în prezent se observă că normele juridice care contrazic principiile eticii sunt injuste. Influenţa eticii asupra dreptului priveşte atât procesul creării dreptului, cât şi în procesul de aplicare a dreptului. Legea juridică reprezintă un important mijloc de educare etică.
Exemplu Legislaţia ce reglementează speciile de animale protejate, educă persoanele în ceea ce priveşte pericolul dispariţiei acelor specii. Exemplificaţi cu alte acte normative ce reflectă afirmaţia „legea juridică reprezintă un important mijloc de educare etică”. Autori români din domeniul filosofiei [CRĂCIUN 2005] răspund la întrebarea A fi etic înseamnă să respecţi legea? prin neindentificarea comportamentului etic cu respectarea legii. Ei motivează acel răspuns prin câteva exemple în sens contrar, astfel: deşi legea încorporează anumite convingeri morale, pe care le împărtăşesc numeroşi cetăţeni ai unui stat, legea, ca şi sentimentele, se poate abate faţă de ceea ce este etic. Sclavia negrilor din America înainte de războiul de secesiune, politica de apartheid din Africa de Sud sau discriminarea femeilor în ţările fundamentalist islamice oferă exemple de relaţii sociale inumane, impuse prin forţa unor «legi» inacceptabile din punct de vedere etic. Dar noi considerăm că în realitate aceste situaţii sunt foarte rare, constituind excepţii de la regula direcţiei etice pe care o urmează reglementările legale. Etimologic cuvântul drept este o metaforă, ce provine de la cuvântul latin directum, ce semnifică ceea ce este conform regulii legii . Regulile legale ce formează dreptul poartă denumirea de norme juridice. Norma juridică înseamnă o limitare a posibilităţilor de manifestare a voinţei, o obligativitate de comportament. [POENARU 2001]
83
Exemplu Obligaţia stabilită prin lege de a limita poluarea realizată de operatorii economici direcţionează acţiunea respectiv ilor operatori economici de a achiziţiona un sistem de filtrare a rezidurilor produse. Exemplificaţi cu alte acte normative ce reflectă afirmaţia „norma juridică înseamnă o limitare a posibilităţilor de manifestare a voinţei, o obligativitate de comportament”. Normele de drept – denumite justum –, normele de morală – denumite honestum – şi de politeţe – denumite decorum – au fost diferenţiate încă din secolul XVI II. Deosebirea dintre normele de drept şi celelalte categorii de norme sociale o constituia faptul că: aplicarea lor este asigurată prin forţa de constrângere a statului . Cu toate acestea nu se poate afirma că celelalte tipuri de norme sociale nu sunt sancţionate.
Exemplu Normele de politeţe sunt sancţionate prin oprobiul public, deoarece toate normele care orânduiesc convieţuirea socială, indiferent de natura lor, implică un anumit fel de constrângere. Deci, în raport de al te categorii de norme sociale sancţionate specific, normele juridice au un gen de sancţiune fixată şi aplicată de organe create de societate în acest scop, urmând pentru acesta o procedură prestabilită. Dar, majoritatea normelor juridice sunt rezultatul u nui proces de normare socială, care a fost urmat în mod spontan, ducând la fixarea unor cutume, a unor obiceiuri reglementate de comportamente, care mai târziu au fost legiferate. Diferenţa primordială între normele morale şi cele juridice – deşi acestea din urmă îşi au, în majoritatea cazurilor, rădăcinile în primele – constă în faptul că normele juridice sunt recunoscute de către o lege, care le protejează. Deci, normele juridice sunt elaborate, conservate şi garantate în aplicarea lor de stat, teama de sancţiunile juridice constituind, în multe cazuri, temeiul aplicării acestui tip de norme. [UNGUREANU 2000] La fel ca şi alte norme sociale, normele juridice sunt rodul aspiraţiei spre instaurarea în societate a spiritului de dreptate, a spiritului etic . [1 MUREŞAN 2007] Astfel, etica s-a încorporat în lege evoluând o dată cu evoluţia legilor. În acest sens autori din domeniul responsabilităţii sociale corporatiste [CRANE 2008] au numit legea, în sens general, ca fiind acea etică ce a fost codificată în sensul în care legea încorporează noţiunile de bază privind o activitate corectă desfăşurată de persoanele fizice şi juridice, activitate ce a fost stabilită de creatorii de lege –autorităţile publice abilitate .
84
Să ne reamintim...
Evoluţia normelor juridice subliniază originea etică a acestora.
Normele
etice nu devin juridice decât după ce au fost legiferate, adică au fost
cuprinse într-un text de lege.
În timp, morala/etica a precedat dreptul. Pe verticala istoriei, evoluţia dreptului
s-a făcut în strânsă legătură cu cea a moralei.
Etica s-a încorporat în lege evoluând o dată cu evoluţia legilor.
M3.U1.4. Reglementări juridice comunitare europene privind responsabilitatea socială a operatorilor economici Respectarea principiilor eticii în desfăşurarea activităţilor comerciale a devenit o preocupare majoră pentru statele membre ale Uniunii Europene. În domeniul strict al responsabilităţii sociale corporatiste au fost adoptate, la nivel comunitar, două acte normative: Rezoluţia Consiliului Uniunii Europ ene referitoare la Cartea Verde privind responsabilitatea socială a operatorilor economici şi Rezoluţia Consiliului Uniunii Europene privind responsabilitatea socială a operatorilor economici. Asocierea termenului „ strict ” legislaţiei din domeniul responsabilităţii sociale corporatiste are rolul de a delimita acele acte normative ce trateaz ă responsabilitatea socială de restul actelor normative ce compun responsabilitatea juridică a operatorilor economici responsabili social, cum ar fi dreptul consumului, dreptul mediului, dreptul muncii etc. 1. Rezoluţia Consiliului Uniunii Europene referitoare la Cartea Verde privind responsabilitatea socială a operatorilor economici 2002/C 86/03 , doreşte să contribuie, în mod constructiv, la implementarea strategiei de la Lisabona de încurajare a discuţiilor privind dezvoltarea responsabilităţii sociale a operatorilor economici la nivel naţional, european şi global. Se doreşte implicarea largă a tuturor celor interesaţi de activitatea operatorilor economici, a stakeholder ilor, în dezbaterea amănunţită a Cărţii Verzi, privind contribuţia comercianţilor şi comunităţii în general, şi a partenerilor sociali în particular. 1. Cum percepeţi dumneavoastră implicarea stakeholderilor în elaborarea strategiilor de responsabiliza re socială a operatorilor economici? 2. Cum percepeţi dumneavoastră implicarea stakeholderilor în implementarea principiilor responsabilităţii sociale corporatiste activităţii comerciale a diver șilor operatori economici? 85
În plus, acest act comunitar urmăreşte integrarea afacerilor în conexiune cu voluntariatul, ca o iniţiativă a operatorilor economici, privind integrarea problemelor sociale şi privind mediul natural, provocate de desfăşurarea afacerilor în operaţiunile comerciale a operatorilor economici şi relaţia acestor operatori economici cu stakeholderii. Responsabilitatea socială poate contribui nu numai la încurajarea unui nivel ridicat de coeziune socială, protecţie a mediului natural şi respect al drepturilor fundamentale, dar şi la îmbunătăţirea competitivităţii în toate categoriile de afaceri şi în toate sectoarele de activitate. În ce mod poate influenţa responsabilitatea socială corporatistă îmbunătăţirea competitivităţii în toate categoriile de afaceri şi în toate sectoarele de activitate? Responsabilitatea socială a operatorilor economici poate completa şi promova aplicarea regulilor şi actelor normative în domeniul drepturilor sociale şi a standardelor de mediu. Codurile de comportament, în particular, pot promova standarde internaţional e de muncă şi încuraja o atitudine responsabilă pentru cei care le respectă. Deşi responsabilitatea socială este o problemă ce apare în cursul desfăşurării afacerilor, toţi stakeholderii pot juca un rol decisiv în încurajarea adoptării practicilor responsa bile social în desfăşurarea afacerilor. Fiind compatibile şi consecvente cu Comunitatea Europeană şi regulile internaţionale, responsabilitatea socială a operatorilor economici trebuie înţeleasă ca o completare a regulilor şi legislaţiei privind normele sociale şi a legislaţiei de protecţie a mediului natural, pe care nu le poate, însă, substitui. Exemplu Responsabilitatea socială corporatistă presupune în primul rând respectarea normelor juridice cuprinse în acte normative de protecţie a mediului natural ori în dreptul social. Astfel, respectarea legislaţiei interne, comunitare şi internaţionale cu care interferează activitatea diverșilor operatori economici este prioritară respectării normelor etice. Bineînţeles responsabilitatea socială corporatistă presupune respectarea principiilor eticii dar acestea nu pot înlocui regulile stabilite juridic. 2. Rezoluţia Consiliului Uniunii Europene privind responsabilitatea socială a operatorilor economici 2003/C 39/02 (din 6 februarie 2 003) stipulează strategiile de promovare a responsabilităţii sociale a operatorilor economici. Este necesar ca aceste strategii să se bazeze pe: recunoaşterea naturii morale a responsabilităţii sociale corporatiste; 86
nevoia de credibilitate şi transparenţă a practicilor social responsabile a operatorilor economici; concentrarea pe activităţile unde implicarea comunitară poate adăuga valoare; echilibrarea şi o abordare largă a responsabilităţii sociale a operatorilor economici incluzând probleme economice , sociale şi ale mediului natural împreună cu interesele consumatorilor; concentrarea atenţiei asupra cerinţelor şi caracteristicilor specifice a operatorilor economici mici şi mijlocii; precum şi ajutorul şi compatibilitatea cu acordurile internaţionale existente.
1. Ce tip de norme juridice pot cuprinde actele normative de promovare a responsabilităţii sociale corporatiste, pentru a respecta – în acelaşi timp – şi prevederea comunitară privind recunoaşterea naturii morale a responsabilităţii sociale corporatiste? 2. Cum ar trebui să fie concepute practicile social responsabile credibile şi transparente? 3. Care sunt, în viziunea dumneavoastră, activităţile unde implicarea comunitară poate adăuga valoare? 4. Ce strategii ar presupune, din partea organis melor publice româneşti , stimularea operatorilor economici mici şi mijlocii de a adopta o atitudine responsabil ă social?
Rezoluţia Consiliului 2003/C 39/02 susţine interesul Comisiei europene, în special, de a-şi concentra strategia în direcţiile ce vor fi prezentate în continuare. Este importantă creşterea cunoaşterii privind impactul pozitiv al responsabilităţii sociale a operatorilor economici în afacerile şi comunitatea din Europa şi străinătate, în special în ţările în dezvoltare. Se doreşte urmărirea dezvoltării schimbului de experienţă şi bună practică în domeniul responsabilităţii sociale a operatorilor economici; promovarea dezvoltării abilităţilor manageriale în responsabilitate socială a operatorilor economici; facilitarea convergenţei şi transparenţei politicilor şi instrumentelor responsabilităţii sociale a operatorilor economici , precum şi integrarea responsabilităţii sociale a operatorilor economici în politicile comunitare. Ce instrumente etice, economice ori juridice ar putea determina creşterea cunoaşterii privind impactul pozitiv al responsabilităţii sociale a operatorilor economici în afacerile din România?
Rezoluţia Consiliului 2003/C 39/02 impune anumite obligaţii în sarcina Statelor Membre ale Uniunii Europene. 87
Se urmăreşte ca statele membre ale Uniunii Europene să promoveze responsabilitatea socială a operatorilor economici la nivel naţional, în paralel cu dezvoltarea unei strategii la nivel comunitar, în special prin conştientizarea operatorilor economici de beneficii şi evidenţierea rezultatelor potenţiale ale unei cooperări constructive dintre guverne, afaceri şi alte sectoare ale comunităţii. Cum percepeţi dumneavoastră o cooperare constructivă între guverne, afaceri şi alte sectoare ale comunităţii în domeniul responsabilităţii sociale corporatiste? Se doreşte ca statele membre Uniunii Europene să continue promovarea dialogului cu partenerii sociali şi a dialogului civil; promovarea transparenţei practicilor şi instrumentelor de responsabilitate socială utilizate de operatorii economici, schimbul de informaţii şi experienţă privind politicile de responsabilitate socială a operatorilor economici. Se doreşte ca statele membre Uniunii Europene să realizeze integrarea responsabilităţii sociale a operatorilor economici în pol iticile naţionale; dar şi integrarea responsabilităţii sociale a operatorilor economici, în managementul acestora. Cum percepeţi dumneavoastră integrarea responsabilităţii sociale corporatiste în politicile naţionale concomitent cu integrarea responsabilităţii sociale a operatorilor economici în managementul acestora? 3. Vom analiza, în cele ce urmează, Directiva nr. 34/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei nr. 43/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivelor nr. 660/78/CEE și 349/83/CEE ale Consiliului. În ceea ce privește directivele, acestea au o forță obligatorie pentru fiecare stat membru al Uniunii Europene, căruia i se adresează, în ceea ce privește rezultatul care trebuie atins [10 MUREŞAN 2008]. În acest fel, statelor membre le pot fi impuse obligaţii, inclusiv în ceea ce priveşte RSC. Având în vedere faptul că rezultatul de atins, în privinţa căruia directiva este obligatorie, duce la modificarea legislaţiilor naţionale sau adoptarea de prevederi legale în domeniile care fac obiectul ei, [FUEREA 2003] în cazul nostru domeniul RSC va deveni, în scurt timp, luat în considerare de sistemul legislativ şi executiv din România. Tendința directivelor este de a limita, în domeniile ce fac obiectul acestor acte normative, autoritatea statelor, în special cu privire la protecția juridică a cetățenilor Un iunii Europene statelor membre. [MANOLACHE 2003] Astfel, Directiva nr. 34/2013/UE impune
88
României obligațiile de a solicita raportarea rezultatelor responsabile social din partea companiilor de dimensiune mijlocie şi mare. Directiva nr. 34/2013/UE a Parlamentul ui European și a Consiliului precizează, în preambulul ei, faptul că respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Evident promovarea şi legiferarea aspectelor de dezvoltare a RSC are în vedere, ca element fundamental, respectarea drepturilor tuturor categoriilor de stakeholderi, inclusiv a consumatorilor. Directiva are ca obiect întocmirea situaţiilor anuale şi consolidate şi a rapoartelor conexe, pentru înţelegerea evoluţiei activităţilor, rezultatelor şi situaţiei societăţii. În forma sa iniţială, de proiect, d irectiva stipula obligaţia de a include în raportul financiar anual şi informaţii de natură nefinanciară, inclusiv informaţii legate de chestiunile de mediu şi de personal, doar pentru societăţile de dimensiuni care au peste 500 de angajaţi. Art. 1 lit. a) din propunere prevedea că „raportul anual conţine o analiză fidelă a evoluţiei activităţilor, rezultatelor şi situaţiei societăţii, precum şi o descriere a principalelor riscuri şi incertitudini cu care se confruntă aceasta. Aceasta este o analiză echilibrată şi exhaustivă a evoluţiei activităţilor, rezultatelor şi situaţiei societăţii, în raport cu volumul şi complexitatea acestor activităţi.” „Pentru societăţile cu un număr mediu de angajaţi în cursul exerciţiului financiar de peste 500 care, la data întocmirii bilanţului, fie au un bilanţ care depăşeşte în total 20 de milioane euro, fie au o cifră de afaceri netă de peste 40 de milioane euro, analiza include, de asemenea, o decla raţie nefinanciară care conţine informaţii privind cel puţin aspectele de mediu, aspectele sociale şi în ceea ce priveşte personalul, respectarea drepturilor omului, combaterea corupţiei şi a dării de mită, inclusiv: ◘ o descriere a politicii adoptate de s ocietate în legătură cu aceste aspecte; ◘ rezultatele acestor politici; ◘ riscurile legate de aceste aspecte şi modul în care societatea gestionează riscurile respective.” În cazul în care o societate nu pune în aplicare politici în ceea ce priveşte unul s au mai multe dintre aceste aspecte, societatea este obligată a oferi o explicaţie privind motivele pentru care nu procedează în acest sens. Directiva nr. 34/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului, în forma sa finală, publicată, în Art. 17 face vorbire despre prezentarea de informații suplimentare de către întreprinderile mijlocii și mari și de către entitățile de interes public . În viziunea Directivei nr. 34/2013/UE, întreprinderile mijlocii sunt definite în acest act normativ ca fiind „întreprinderile care nu sunt microîntreprinderi sau întreprinderi mici și care, la data bilanțului, nu depășesc limitele a cel puțin două dintre următoarele trei criterii: [au] totalul bilanțului [mai mic sau egal cu] 20.000.000 euro, [au] cifra de afaceri netă [mai mică sau egală cu] 40.000.000 euro; [au] numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar
89
[mai mic sau egal cu] 250.” Întreprinderile mari sunt definite , în acest act normativ, ca fiind „întreprinderi care, la data bilanțului, depășesc limitele a cel puțin două dintre următoarele tr ei criterii: [au] totalul bilanțului [peste] 20.000.000 euro, [au] cifra de afaceri netă [peste] 40.000.000 euro; numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar [peste] 250.” Din alin. 2 al Art. 3 reiese că prevederile Directivei nr. 2013/34/UE se aplică societăţilor private care îndeplinesc două din criterile cerute: [au] totalul bilanțului [peste] 4.000.000 euro, [au] cifra de afaceri netă [peste] 8.000.000 euro; [au] numărul mediu de salariați în cursu l exercițiului financiar [peste] 50. Se observă o extindere a ariei societăţilor care sunt obligate să raporteze rezultatelor lor nefinanciare, adică activitatea lor responsabilă social, de la societăţile care au peste 500 de angajaţi, la societăţile cu peste 50 de angajaţi, dacă au totalul bilanțului peste 4.000.000 euro sau cifra de afaceri netă peste 8.000.000 euro. Justificarea modului de diferenţiere a diverselor tipuri de societăţi este următoarea: „întreprinderile mici, mijlocii și mari ar trebui definite și diferențiate în raport cu totalul bilanțului, cifra de afaceri netă și numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar, deoarece aceste criterii oferă, de regulă, dovezi obiective cu privire la dimensiunea unei întreprinderi.” Directiva nr. 34/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului precizează că statele membre ale Uniunii Europene pot impune, întreprinderilor mijlocii și mari, cerințe care depășesc cerințele minime prevăzute de directivă. Vom prezenta, în continuare, câteva dintre motivele adoptării acestui act normativ european, care se regăsesc în propunerea de directivă. În contextul propunerii se stipulează că „oportunitatea de a îmbunătăţi transparenţa informaţiilor sociale şi de mediu furnizate de societăţile din toate sectoarele, pentru a asigura condiţii de concurenţă echitabile, a fost recunoscută de către Comisie [...] şi reiterată în comunicarea ” [Această propunere derivă din unu l dintre principalele angajamente ale noii strategi]. „Transparenţa nefinanciară constituie unul dintre principalele elemente ale oricărei strategii în materie de RSC”. „Informaţiile nefinanciare sunt utilizate de organizaţiile societăţii civile şi de comunităţile locale pentru evaluarea impactului şi a riscurilor aferente operaţiunilor unei societăţi” și „permit investitorilor să ţină seama mai bine de aspectele legate de sustenabilitate şi de performanţele pe termen lung”. De asemenea, prin adoptarea acestui act normativ la nivelul Uniunii Europene, se dorea eliminarea unui aspect negativ observat, și anume „doar un număr limitat de mari întreprinderi din UE dezvăluie cu regularitate informaţii nefinanciare”, precum și faptul că „informaţiile dezvăluite sunt de o calitate variabilă, astfel încât investitorii şi părţile interesate [ stakehoderii] întâmpină dificultăţi în a înţelege şi a compara poziţia şi performanţa întreprinderilor”. Cu toate acestea, propunerea de directivă
90
europeană nu prevedea limite, „întreprinderile pot utiliza cadrele de raportare naţionale sau internaţionale existente şi îşi vor păstra marja de manevră în definirea conţinutului propriilor strategii, precum şi flexibilitatea de a prezenta informaţiile într -un mod util şi relevant. A tunci când întreprinderile consideră că domeniile strategice respective nu prezintă relevanţă pentru ele, vor avea libertatea de a explica situaţia, fără a fi obligate să introducă o strategie” [Contextul propunerii de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivelor nr. 660/78/CEE și 349/83/CEE ale Consiliului în ceea ce privește dezvăluirea informaţiilor nefinanciare şi privind diversitatea de către anumite societăţi şi grupuri mari]. Directiva nr. 34/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului urmăreşte aceleaşi idei, sintetizând aspectele prezentate anterior din propunere astfel: „situațiile financiare anuale urmăresc obiective diferite și nu doar furnizează informații investitorilor de pe piețele de capital, ci prezintă totodată tranzacțiile anterioare și îmbunătățesc guvernanța corporativă [ RSC ]. Este necesar ca legislația Uniunii în domeniul contabilității să stabilească un echilibru adecvat între interesele destinatarilor [ stakeholderilor ] situațiilor financiare și interesul întreprinderilor de a nu fi împovărată în mod excesiv cu cerințele de raportare.” Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului avea următoarele obiective principale: 1) Creşterea transparenţei anumitor societăţi şi sporirea relevanţei, consecvenţei şi comparabilităţii informaţiilor nefinanciare – de responsabilitate socială – dezvăluite în prezent, prin consolidarea şi clarificarea cerinţelor existente. 2) Creşterea diversităţii consiliului de administraţie al societăţilor p rintr-o transparenţă sporită în vederea facilitării unei supravegheri eficiente a managementului şi a unei guvernanţe solide a societăţii. 3) Sporirea responsabilităţii şi performanţei societăţii, precum şi a eficienţei pieţei unice . Directiva nr. 34/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului stipulează cele prezentate de noi anterior, dar într-o formă sintetică: „obiectivele prezentei directive […] sunt facilitarea investițiilor transfrontaliere, îmbunătățirea comparabilității situațiilor financiare și a rapoartelor la nivelul întregii Uniuni Europene și consolidarea încrederii publicului în aceste documente prin includerea de informații specifice de mai bună calitate și cu un conținut coerent […].” Art. 1 lit. b) din propunere prevede că „dacă o societate întocmeşte un raport cuprinzător corespunzător aceluiaşi exerciţiu financiar pe baza cadrelor naţionale, ale UE sau a cadrelor internaţionale şi care cuprinde informaţiile prevăzute [ de lege] aceasta este scutită de obligaţia de a întocmi declaraţia nefinanciară prevăzută [ de lege] cu condiţia ca acest raport să facă parte din raportul anual.” Aceste aspecte se regăsesc, dezvoltate, în articolele Directivei nr. 34/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului.
91
Noua literă g) din Art. 1 al propunerii de directivă stabilea că marile companii cotate la bursă sunt obligate a realiza o descriere a politicii de diversitate a societăţii pentru organele sale administrative de conducere şi de supraveghere. Astfel, acestea sunt obligate a furniza informații cu privire la politica de diversitate: vârsta, sexul, diversitatea geografică, educaţia şi experienţa profesională, obiectivele acestei politici, modul în care a fost pusă în aplicare politica, precum şi rezultatele în perioada de raportare. Aceste informații vor fi incluse în declarația de guvernanță corporativă. Operatorii economici care nu au o politică de diversitate vor fi obligați să explice clar și argumentat, într -o declarație, care sunt motivele pentru care nu au dezvoltat o astfel de politică. Aspectele legate de diversitate nu s-au mai regăsit în directivă, după ce a fost aprobată şi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, textul acestui act normativ făcând trimitere la codul de guvernanță corporativă, care include aceste elemente. Este vorba despre Regulamentul nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 şi Directiva nr. 36/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului cu privire la accesul la acti vitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei nr. 87/2002/CE și de abrogare a Directivelor nr. 48/2006/CE și 49/2006/CE . Modificarea directivelor contabile, Directiva nr. 660/1978 și Directiva nr. 349/1983, în sensul includerii raportării nefinaciare o apreciem a fi benefică, [6 POŢINCU 2013] fiind o modalitate de a reglementa juridic, prin acte normative cu un caracter obligatoriu, anumite aspecte ce aparţin domeniului responsabilităţii sociale corporatiste. Noua directivă europeană face vorbire despre transparenţă prin aplicarea obligatorie a unui instrument economic: raportul activităţilor de RSC. Directiva nr. 34/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului adaugă la obligativitatea raportării rezultatelor financiare şi obligativitatea raportării rezultatelor nefinanciare. Modificările pe care le aduce noua directivă reglementează o protecţie pentru întrepr inderile mici în ceea ce priveşte raportarea activităţilor de responsabilitate socială corporatistă. Astfel, vor avea obligaţia raportării rezultatelor nefinanciare doar întreprinderile mijlocii şi mari ce activează pe piaţa Uniunii Europene. În definiţia dată de Directiva nr. 34/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului noţiunii de „entități de interes public” sunt incluse şi instituțiile de credit, astfel cum sunt definite de Directiva nr. 48/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului, abro gată la scurt timp după adoptarea acestei directive şi înlocuită cu Directiva nr. 36 /2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului, care va fi analizată în cele ce urmează. Noua directivă adoptată la nivelul Uniunii Europene vine să aducă un plus de obligativitate în domeniul RSC prin implementarea unui instrument economic şi juridic:
92
raportul activităţilor de responsabilitate socială corporatistă, adică raportul rezultatelor nefinanciare ale companiilor ce îşi desfăşoară activitatea pe piaţa comună a Uniunii Europene, ce aparţin statelor membre, din care face parte şi România. Astfel, în curând – până la data de 20 iulie 2015 – România va trebui să monitorizeze raportul rezultatelor nefinanciare, adică a activităţilor de responsabilitate socială corporatistă, ale companiilor mijlocii şi mari. Art. 53 prevede că statele membre au obligaţia de a asigura intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conform a directivei şi obligaţia de a informa de îndată Comisia cu privire la realizarea armonizării.
4. Recent, la data de 26 iunie 2013 a fost adoptată Directiva nr. 36/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei nr. 87/2002/CE și de abrogare a Directivelor nr. 48/2006/CE și 49/2006/CE. Deşi Directiva nr. 48/2008/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind contractele de credit pentru consumatori, abrogată de această două directivă, nu amintea de responsabilitatea socială a creditorilor, Directiva nr. 36/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului, care o înlocuieşte, tratează aspectele de RSC încă din preambulul său. Considerăm că trebuie avute în vedere de asemenea, în studiul nostru, domenii speciale de aplicare a aspectelor de responsabilitate socială corporatistă, mai ales responsabilitatea socială a băncilor, o categorie extrem de influentă pe scena statelor membre ale Uniunii Europene, cu adânci implicații în actuala criză economică globală, punând accentul, mai ales pe relația dintre bănci și protecţia consumatorilor de produse şi servicii bancare. Directiva nr. 36/ 2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului stipulează „transparența sporită privind activitățile instituțiilor [financiare, inclusiv a băncilor ] și, în special, privind profiturile realizate, impozitele plătite și subvențiile primite este esențială pentru recâștigarea încrederii cetățenilor [ inclusiv a consumatorilor ] Uniunii față de sectorul financiar. Prin urmare, raportarea obligatorie în domeniul menționat poate fi considerată un element important al responsabilității corporative [ RSC ] a instituțiilor [financiare, inclusiv a băncilor ] față de factorii interesați [ stakeholderii] și de societate [ comunitate].” Exemplu Experienţa negativă din acest an, din Cipru – a abuzului asupra consumatorilor de produse şi servicii bancare care aveau deschise depozite la băncile din această ţară – a condus, în opinia noastră, la adoptarea acestor instrumente juridice europene. S-a constatat faptul că transparenţa activităţii băncilor printr-o integrare reală a RSC în managementul băn cilor ar fi putut evita acea situaţie injustă faţă de consumatorii de produse şi servicii bancare din Cipru, dar
93
şi din alte ţări, în contextul global al crizei economice actuale. Raportarea obligatorie a rezultatelor şi activităţii responsabile social poa te crea, în viziunea Directivei nr. 36/2013/UE, o nouă legătură, reală, între bănci şi una dintre cele mai importante categorii de stakeholderi a acestora: consumatorii.
Directiva nr. 36/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului stipulează în continuare „anumite deficiențe din guvernanța corporativă [ managementul responsabil social ] a unui număr de instituții de credit [ inclusiv a băncilor ] au contribuit la asumarea de riscuri excesive și imprudente în sectorul bancar, ceea ce a condus la falimentul instituțiilor individuale și la probleme sistemice atât la nivelul statelor membre, cât și la nivel global. Dispozițiile foarte generale privind guvernanța instituțiilor [financiare, inclusiv a băncilor ] și caracterul neobligatoriu [ voluntar ] al unei părți importante a cadrului de guvernanță corporativă [ RSC ], care se bazează în esență pe coduri de conduită voluntare, nu au încurajat în mod suficient punerea în aplicare eficientă a unor practici solide de guvernanță corporativă [ RSC ] de către instituții [financiare, inclusiv de bănci ]. În unele cazuri, absența unor mecanisme de control eficiente în cadrul instituțiilor [financiare, inclusiv a băncilor ] a avut ca rezultat lipsa unei supravegheri eficiente a procesului decizional de administrare, ceea ce a încurajat strategiile de administrare axate pe obiective pe termen scurt și extrem de riscante. Rolul neclar al autorităților competente în supravegherea sistemelor de guvernanță corporativă [ RSC ] ale instituțiilor [financiare, inclusiv a băncilor ] nu a permis o supraveghere suficientă a eficienței proceselor de guvernanță internă [ în interiorul băncilor ].” Apreciem că riscurile excesive și imprudente din sectorul bancar și problemele sistemice – la asumarea cărora au contribuit băncile – atât la nivel ul statelor membre, cât și la nivel global, despre care fac vorbire prevederile europene expuse anterior, privesc naşterea şi susţinerea actualei crize economice globale. Aceste prevederi ale Directivei nr. 36/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului vin să confirme rolul evident benefic şi preventiv al unei atitudini reale responsabile social a băncilor. Trimiterile în text la diverse instrumente ce aparţin RSC – la codurile etice sau de conduită – împreună cu aprecierea ca necorespunzător a carac terului voluntar – promovat până nu demult de actele normative adoptate la nivelul Uniunii Europene – vin să confirme şi să susţină opinia noastră de necesitate a dezvoltării RSC în activitatea tuturor operatorilor economici şi în special în activitatea băncilor, care – aşa cum se observă în prezent – cochetează cu ideea de RSC. În continuare Directiva nr. 36/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului face vorbire de politica de diversitate implementată de proiectul Directivei nr. 34/2013/UE. Astfel, „acest fenomen este cauzat, printre altele, de o lipsă a diversității în componența organelor de conducere [ a băncilor ]. Pentru a încuraja opiniile independente și contestarea critică, componența organelor de conducere ale instituțiilor [financiare, inclusiv a băncilor ] ar trebui să fie suficient de diversificată în ceea ce privește vârsta, sexul, originea geografică,
94
educația și experiența profesională, pentru a reuni opinii și tipuri de experiență variate. Echilibrul dintre bărbați și femei este deoseb it de important pentru a asigura reprezentarea adecvată a populației. În special, instituțiile [financiare, inclusiv băncile] care nu îndeplinesc pragul de reprezentare al sexului subreprezentat ar trebui să ia măsuri corespunzătoare cu prioritate. Reprezentarea angajaților în organele de conducere ar putea, de asemenea, să fie văzută drept un mod pozitiv de a spori diversitatea, prin faptul că adaugă o perspectivă -cheie și o cunoaștere reală a funcționării interne a instituțiilor [financiare, inclusiv a băncilor ].” 5. Regul amentu l nr . 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 vine în completarea Directivei nr. 36/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce priveşte aspectele de responsabilitate socială din sectorul instituţiilor financiare, deci şi a băncilor. În acest sens, Regulamentul nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului stipulează faptul că „deficiențele de guvernanță corporativă [ RSC ] al unui număr de instituții [financiare, inclusiv bănci ] au contribuit la asumarea excesivă și imprudentă a riscurilor în sectorul bancar, ceea ce a condus la falimentul unor instituții și la probleme sistemice.” De aceea „pentru a facilita monitorizarea practicilor de guvernanță corporativă [ RSC ] ale instituțiilor [financiare, inclusiv ale băncilor ] și pentru a îmbunătăți disciplina pieței, instituțiile [financiare, inclusiv băncile] ar trebui să își facă publice [ prin rapoarte de RSC ] măsurile adoptate în materie de guvernanță corporativă [ RSC ]. Organele de conducere ale acestora ar trebui să aprobe și să publice o declarație prin care să asigure publicul [ stakeholderilor, inclusiv con sumatorilor de produse şi servicii bancare] că aceste măsuri sunt adecvate și eficiente”. Soluţiile propuse de Regulamentul nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului ni se par adecvate în contextul prezent internaţional. O dată cu adoptarea celor două directive şi a regulamentului, analizate anterior, se observă foarte clar direcţia urmată de instituţiile centrale ale Uniunii Europene: dezvoltar ea RSC şi integrarea acesteia în diverse domenii. Această direcţie, iniţiată recent, va conduce, în viitorul apropiat, la dezvoltarea şi integrarea responsabilităţii sociale în diverse domenii, cum ar fi, spre exemplu, domeniul protecţiei consumatorilor de produse şi servicii bancare, la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, inclusiv în România. Astfel, preconizăm că în scurt timp vor fi adoptate în România acte normative care să dezvolte RSC în activitatea operatorilor economici.
95
Să ne reamintim...
Respectarea principiilor eticii în desfăşurarea activităţilor comerciale a devenit
o preocupare majoră pentru statele membre ale Uniunii Europene.
Se doreşte implicarea largă a tuturor celor interesaţi de activitatea operatorilor
economici, a stakeholderilor, în dezbaterea amănunţită a Cărţii Verzi, privind
contribuţia comercianţilor şi comunităţii în general, şi a partenerilor sociali în particular.
Se urmăreşte ca statele membre ale Uniunii Europene să promoveze
responsabilitatea socială a operatorilor economici la nivel naţional, în paralel cu dezvoltarea unei strategii la nivel comunitar.
Se doreşte ca statele membre Uniunii Europene să realizeze integrarea
responsabilităţii sociale a operatorilor economici în politicile naţionale; dar şi integrarea responsabilităţii sociale a operatorilor economici, în managementul acestora.
M3.U1.5. Reglementări juridice privind responsabilitatea socială a operatorilor economici în România În România, până în prezent, în domeniul strict al responsabilităţii sociale a operatorilor economici nu au fost adoptate acte normative, la nivel intern. Aşa cum am explicat şi anterior, asocierea termenului „ strict ” legislaţiei din domeniul responsabilităţii sociale corporatiste are rolul de a delimita acele acte no rmative ce tratează responsabilitatea socială de restul actelor normative ce compun responsabilitatea juridică a operatorilor economici responsabili social. Bineînţeles, caracterul moral al atitudinii responsabile social nu poate fi impus printr-o lege cu caracter obligatoriu, impunând o sancţiune în caz de nerespectare. Reglementarea legislativă cuprinzând norme imperative a unei activităţi morale cum este activitatea responsabilă social a societăţii comerciale ar transforma -o într-o activitate obligatorie sancţionată, în cazul în care un anumit operator economic nu ar avea o astfel de conduită responsabilă social, printr -o sancţiune care ar putea consta într -o amendă ori chiar desfiinţarea respectivului operatori economici. Plecând de la definiţia responsabilităţii sociale a operatorului economic – o răspundere morală a respectivului operatori economici privind interacţiunea propriei activităţi cu: mediul natural, consumatorii, proprii angajaţi, putem concluziona că respectivul operator economic, pentru a avea un comportament responsabil social, trebuie, în primul rând, să respecte legislaţia care protejează mediul, consumatorii, angajaţii - stakeholderii externi – deci 96
ansamblul actelor normative în vigoare care stabilesc aspectele juridice ale activităţii comerciale a respectivului operator economic. Legislaţia de protecţie a mediului, a consumatorului şi a angajaţilor este amplu reglementată în legislaţia românească, iar actele normative interne sunt armonizate cu legislaţia comunitară în aceste domenii. În ceea ce priveşte implementarea strategiilor comunitare privind promovarea responsabilităţii sociale a operatorilor economici la nivel naţional, există preocupări în această direcţie. Exemplu Crearea unui site privind responsa bilitatea socială (Responsabilitate socială: Companii responsabile în România, studii de caz şi know -how despre CSR . http://www.responsabilitatesociala.ro/) prin care s-a realizat educarea operatorilor economici ce desfăşoară activitate de marketing din Ro mânia. Realizaţi o sumară prezentarea a site privind responsabilitatea socială http://www.responsabilitatesociala.ro/
Să ne reamintim...
În România, până în prezent, în domeniul strict al responsabilităţii sociale a
operatorilor economici nu au fost adoptate acte normative, la nivel intern.
Reglementarea legislativă cuprinzând norme imperative a unei activităţi morale
cum este activitatea responsabilă social a societăţii comerciale ar transforma -o într-o activitate obligatorie sancţionată.
Legislaţia de protecţie a mediului, a consumatorului şi a angajaţilor este amplu
reglementată în legislaţia românească.
M3.U1.6. Rezumat Evoluţia normelor juridice subliniază originea etică a acestora. Normele etice nu devin juridice decât după ce au fost legiferate, adică au fost cuprinse într-un text de lege. Respectarea principiilor eticii în desfăşurarea activităţilor comerciale a devenit o preocupare majoră pentru statele membre ale Uniunii Europene. În România, până în prezent, în domeniul strict al responsabilităţii sociale a operatorilor economici nu au fost adoptate acte normative, la nivel intern.
97
M3.U1.7. Test de evaluare a cunoştinţelor
1. Legea juridică reprezintă un important mijloc de educare: a) etică c) fonică b) vizuală
d) analitică
2. În domeniul responsabilităţii sociale corporatiste au fost adoptate, la nivel comunitar: a) Rezoluţia Consiliului Uniunii Europene c) Rezoluţia Consiliului Uniunii referitoare la Cartea Verde privind Europene privind responsabilitatea responsabilitatea socială a operatorilor socială a instituţiilor publice economici b) Rezoluţia Consiliului Uniunii Europene referitoare la Cartea Albă privind responsabilitatea socială a operatorilor economici
d) Rezoluţia Consiliului Uniunii Europene privind responsabilitatea socială a operatorilor economici
3. Se doreşte ca statele membre Uniunii Europene: a) să continue promovarea c) să promoveze transparenţa practicilor şi dialogului cu partenerii sociali instrumentelor de responsabilitate socială utilizate de operatorii economici b) să continue promovarea dialogului civil
d) schimbul de informaţii şi experienţă privind politicile de responsabilitate socială a societăţiilor comerciale
Temă de control Aplicați prevederile Directivei nr. 34/2013 unui operator economic care desfășoară activitate economică în România.
98
Unitatea de învăţare M3.U2. Consumatorii, stakeholderi ai operatorului economic responsabil social Cuprins M3.U2.1. Introducere .................................................................................................... 99 M3.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare..................................................................... 99 M3.U2.3. Profesioniştii/operatorii economici, caractere generale ............................. 100 M3.U2.4. Protecţia consumatorului şi asociaţiile de protecţie a consumatorului ....... 107 M3.U2.5. Mişcarea ecologistă şi protecţia consumatorilor ........................................ 108 M3.U2.6. Rezumat ...................................................................................................... 111 M3.U2.7. Test de evaluare a cunoştinţelor ................................................................. 111 M3.U2.1. Introducere Codului Comercial Român stipulează că subiecte ale raporturilor comerci ale pot fi atât comercianţii, cât şi necomercianţii. Astfel se poate stabili o relaţie juridică între un operator economic şi un consumator. În acest raport juridic consumatorul beneficiază de concursul organismelor publice şi private în protejarea drepturilor juridice. Un operator economic responsabil social îşi asumă respectarea voluntară a drepturilor juridice, dar şi a drepturilor etice ale consumatorului său. M3.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o iniţiere a studenţilor în mecanismele de protecţie a consumatorului, stakeholder al societăţii comerciale responsabile social. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să: să delimiteze catego ria operatorilor economici în noul context juridic actual; să cunoască drepturile şi responsabilităţile consumatorilor; să identifice organismele publice şi private ce acţionează în sensul protejării consumatorilor.
Durata medie de parcurgere acestei unităţii de învăţare este de 2 ore.
99
M3.U2.3. Profesioniştii/operatorii economici, caractere generale Potrivit Codului comercial român, subiecte ale raporturilor comerciale pot fi atât comercianţii, cât şi necomercianţii. Noul Cod civil utilizează termenul de profesionist . Având în vedere că acest act normativ vizează întregul domeniul al dreptului privat, considerăm că termenul de „ profesionist ” poate fi utilizat, alături de cel de „ operator economic” în domeniul dreptului comercial şi în cel al protecţiei juridice a consumatorului. Termenul de „ operator economic” ni se pare a fi adecvat a fi utilizat în domeniul dreptului comercial, mai ales că acesta este utilizat de legislaţia din România privind protecţia consumatorului, în speţă de Codul consumului, care îl defineşte, în Anexă, ca fiind „persoana fizică sau juridică, autorizată, care în cadrul activităţii sale profesionale fabrică, importă, depozitează, transportă sau comercializează produse ori părţi din acestea sau prestează servicii”. Deşi subiecte ale raporturilor comerciale pot fi atât operatorii economici/profesioniştii, cât şi nonprofesioniştii, activitatea comercială se realizează în principal de către operatorii economici/profesioniştii. De asemenea, operatorul economic este unul dintre subiecţii raportului aparţinând instituţiei juridice de protecţie a consumatorului. Operatorii economici se împart în două categorii: comercianţii persoane fizice (operatori economici individuali ) şi societăţile (operatori economici colectivi ). Deşi acestea sunt principalele categorii de operatori economici, nu sunt singurele categorii. Art. 1 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, republicată în anul 1998, adaugă regiile autonome şi organizaţiile cooperatiste. Legea nr. 161/2003 reglementează o nouă categorie de operatori economici: grupurile de interes economic . Noul Cod civil, în art. 3, stipulează aplicarea sa expresă în sfera dreptului comercial: „dispoziţiile prezentului cod se aplică şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil”. În continuare Noul Cod civil oferă o definiţie legală a termenului de „profesionist”, termen care înlocuieşte termenul de „comerciant”. Astfel, profesioniştii sunt toţi cei care exploatează o înt reprindere. Iar, exploatarea unei întreprinderi reprezintă exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ. [8 POŢINCU 2013] I. Operatorii economici persoane fizice Persoanele fizice au calitatea de operatori economici în condiţiile în care realizează activitate comercială cu caracter profesional. O.U.G. nr. 44/2008 reglementează desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale. Acest act
100
normativ nu se aplică profesiilor liberale sau activităţilor economice a căror desfăşurare este or ganizată şi reglementată prin legi speciale. O.U.G. nr. 44/2008 defineşte termenul de „întreprinzător” ca persoana fizică care organizează o întreprindere economică. Întreprinderea economică reprezintă acea activitate economică desfăşurată în mod organizat, permanent şi sistematic, combinând resurse financiare, forţa de muncă atrasă, materii prime, mijloace logistice şi informaţie, pe riscul întreprinzătorului, în cazurile şi în condiţiile legii. Persoana fizică autorizată este definită de O.U.G. nr. 44/2008 ca fiind persoana fizică autorizată să desfăşoare orice formă de activitate economică permisă de lege, folosind în principal forţa sa de muncă. Art. 3 a O.U.G. nr. 44/2008 stabileşte că orice persoană fizică, cetăţean român sau cetăţean al unui alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic European, poate desfăşura activităţi economice pe teritoriul României, cu respectarea legii. Activităţile economice pot fi desfăşurate în toate domeniile, meseriile, ocupaţiile sau profesiile pe care legea le permite pentru libera iniţiativă. Persoanele fizice pot desfăşura activităţile economice în una dintre următoarele forme: 1. Persoane fizice autorizate (individual şi independent); 2. Întreprinderi individuale (în calitate de întreprinzători titulari ai acesteia); 3. Întreprinderi familiale (în calitate de membri ai acesteia). Persoanele fizice ce desfăşoară activităţi economice în una dintre forme de mai sus trebuie să aibă un sediu profesional pe teritoriul României . Orice activitate economică desfăşurată permanent, ocazional sau temporar în România, într-una dintre formele de mai sus, trebuie să fie înregistrată şi autorizată. Persoanele fizice autorizate (PFA) şi întreprinderile individuale au obligaţia să solicite înregistrarea în Registrul Com erţului şi autorizarea funcţionării, înainte de începerea activităţii economice. În cazul în care reprezentantul întreprinderii familiale nu solicită înregistrarea în Registrul Comerţului şi autorizarea funcţionării, înainte de începerea activităţii econom ice; oricare membru al întreprinderii familiale poate să solicite înregistrarea în Registrul Comerţului şi autorizarea funcţionării. Art. 28 al O.U.G. nr. 44/2008 stabileşte că întreprinderea familială poate fi constituită din doi sau mai mulţi membri ai unei familii. Membrii unei întreprinderi familiale pot fi simultan PFA sau titulari ai unor întreprinderi individuale. Prin acordul de constituire a întreprinderii familiale, membrii acesteia pot stipula constituirea unui patrimoniu de afectaţiune. Prin aco rdul de constituire sau printr-un act adiţional la acesta se vor stabili cotele de participare a membrilor la constituirea patrimoniului de afectaţiune. Dacă membrii întreprinderii convin în unanimitate, cotele de participare pot fi diferite de cele prevăz ute pentru participarea la veniturile nete sau pierderile întreprinderii.
101
Întreprinderea familială nu are patrimoniu propriu şi nu dobândeşte personalitate juridică prin înregistrarea sa în Registrul Comerţului. Pentru a desfăşura activităţi economice în una dintre formele prevăzute anterior, persoanele fizice trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ : a) să aibă împlinită vârsta de 18 ani, în cazul persoanelor fizice care solicită autorizarea pentru desfăşurarea de activităţi economice conf orm, respectiv vârsta de 16 ani, în cazul membrilor întreprinderii familiale; b) să nu fi săvârşit fapte sancţionate de legile financiare, vamale fiscale, care se înscriu în cazierul fiscal; c) să aibă un sediu profesional declarat; d) să declare pe propria răspundere că îndeplinesc condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitar -veterinar, protecţiei mediului şi a protecţiei muncii; e) să facă dovada îndeplinirii condiţiilor de pregătire profesională şi/sau de ate stare a pregătirii profesionale, pentru acele activităţi economice unde îndeplinirea acestor condiţii este necesară. O persoană fizică poate avea câte un singur certificat de înregistrare pentru statutul juridic de PFA, titular de întreprindere individual ă sau membru al unei întreprinderi familiale pentru care a fost autorizată. Schimbarea sediului profesional sau a obiectului principal de activitate se înregistrează în Registrul Comerţului. Modificarea acordului de constituire a întreprinderii familiale s e declară la Registrul Comerţului în care este înregistrată întreprinderea familială. O persoană fizică poate cumula calitatea de persoană fizică autorizată cu cea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează în acelaşi domeniu ori într -un alt domeniu de activitate economică decât cel pentru care PFA este autorizată. PFA este asigurată în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi are dreptul de a fi asigurată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pe ntru şomaj. PFA răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul său. Patrimoniul de afectaţiune cuprinde totalitatea bunurilor, drepturilor şi obligaţiilor persoanei fizice autorizate, afectate scopului exercitării unei activităţi economice, constituite ca o fracţiune distinctă a patrimoniului persoanei fizice autorizate, separată de gajul general al creditorilor personali ai acestora.
II. Societăţile Legea nr. 76/2012 a modificat Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale redenumind-o ca „Legea societăţilor”. De asemenea, sintagma „societăţi comerciale” a fost
102
înlocuită cu „societăţi”. Din această raţiune vom utiliza în această lucrare noţiunea de „societăţi” în loc de „societăţi comerciale”. [9 POŢINCU 2013] Toate societăţile sunt întreprinderi, dar numai unele întreprinderi îmbracă forma juridică de societate. Societăţile reprezintă sub 20% dintre întreprinderile înregistrate în statele Uniunii Europene. Celelalte întreprinderi sunt operatori economici/profesionişti persoane fizice autorizate, sau funcţionează ca regii autonome, asociaţii. Societăţile deţin, însă, ponderea cea mai mare în cifra de afaceri realizată şi numărul de persoane ocupate. [DOMINTE 2008] Din ansamblul celor care desfăşoară activitate comercială, cele mai importante sunt societăţile. Societăţile au fost şi sunt şi în prezent cel mai adecvat instrument juridic de direcţionare a energiilor umane şi financiare spre realizarea unor scopuri sociale şi spre satisfacerea unor interese personale ale întreprinzătorilor. Regimul juridic al societăţilor a fost reglementat iniţial doar de Codul comercial. În anul 1990 această reglementare a fost înlocuită, în mare parte, de prevederile L egii nr. 31/1990 privind societăţile. În plus, pentru societăţile ce au anumite domenii de activitate, a fost adoptată o legislaţie specială (în materie bancară spre exemplu). Dar, legislaţia generală privind societăţile, cât şi legislaţia specială privind anumite categorii de societăţi sunt completate cu prevederile Codului comercial şi ale Codului civil. Unii autori [CĂRPENARU 2009] susţin că fiecare persoană fizică şi juridică este liberă să încheie un contract de societate, pe baza căruia să desfăşoare o activitate comercială, având drept efect împărţirea beneficiilor şi suportarea pierderilor. Societatea a fost definită, din perspectivă juridică [ KERBALEK 2003], ca o grupare de persoane constituită pe baza unui contract de societate şi beneficiind de personalitate juridică, în care asociaţii se înţeleg să pună în comun anumite bunuri pentru exercitarea unor fapte de comerţ, în scopul realizării şi împărţirii profitului rezultat. Prin obiectul lor comercial, societăţile sunt recunoscute ca având calitatea de ope ratori economici. Dicţionarul explicativ de marketing [CĂRPENARU 2009] defineşte conceptul de societate ca o formă juridică de întreprindere înfiinţată de două sau mai multe persoane fizice sau juridice, care convin prin contract să pună în comun anumite bunuri, drepturi sau muncă pentru a desfăşura activităţi comerciale, cu scopul obţinerii anumitor beneficii sau economii şi al împărţirii acestora. Asociaţii se obligă, de asemenea, să suporte eventualele pierderi ce ar rezulta din activitatea societăţii.
III. Formele societăţii Societatea civilă a fost definită, în doctrină [CĂRPENARU 2009 ], ca fiind un contract în temeiul căruia două sau mai multe persoane (asociaţi) se înţeleg să pună în comun mai multe bunuri pentru a desfăşura împreună o anumită activitate, în vederea realizării şi împărţirii beneficiilor care vor rezulta.
103
În cadrul societăţii civile, contractul de societate are următoarele caractere juridice: a) contractul este plurilateral : la încheierea sa participă două sau mai multe persoane, fiecare asumându- şi anumite obligaţii; b) contractul este cu titlu oneros : fiecare asociat urmăreşte realizarea unui folos patrimonial, adică obţinerea de beneficii; c) contractul este comutativ : întinderea obligaţiei fiecărui asociat este cunoscută din momentul încheierii contractului; d) contractul este consensual : se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor, forma scrisă este cerută ad probationem (pentru probarea în instanţă a existenţei acestui act juridic). Societatea a fost definită, în doctrină [3 MUREŞAN 2007 ], ca o grupare de persoane constituită pe baza unui contract de societate şi beneficiind de personalitate juridică, în care asociaţii se înţeleg să pună în comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comerţ, în scopul realizării şi împărţirii profitului rezultat. În cazul societăţilor, Noul Cod civil face vorbire despre calitatea de profesionist, care o va înlocui pe cea de comerciant. Prin obiectul lor comercial, societăţile sunt recunoscute în calitate de operator economic/profesionist. Prin societăţi se va înţelege, atât societăţile constituite în condiţiile Legii nr. 31/1990, dar şi societăţile cu capital de stat înfiinţate în baza Legii nr. 15/1990. Unele societăţi cu capital de stat, având ca obiect activităţi de interes public naţional, sunt numite „companii naţionale” sau „societăţi naţionale” [CĂRPENARU 2009 ]. Prin încheierea contractului de societate, asociaţii realizează o triplă înţelegere: 1. asociaţii convin să pună ceva în comun (fiecare asociat aduce anumite bunuri în societate), contribuţie numită aport sau miză; 2. asociaţii pun în comun anumite bunuri cu intenţia de a colabora în desfăşurarea activităţii comerciale; 3. activitatea comercială se realizează în vederea obţinerii şi împărţirii profitului rezultat . Acestea trei sunt elementele specifice contractului de societate care stă la baza societăţii (aporturile asociaţilor, intenţia de a exercita în comun o activitate comercială, şi împărţirea profitului). Prin aceste elemente, contractul de societate se deosebeşte de alte contracte (spre exemplu, de contractul de vânzare- cumpărare, de contractul de locaţiune, de contractul de împrumut etc.). Aportul are ca obiect orice bun cu valoare economică al asociatului, cu condiţia ca acest bun să prezinte interes pentru activitatea societăţii. Astfel, aportul poate fi: în numerar, în natură sau în industrie [ LEGEA 31/1990]. A. Aportul în numerar: are ca obiect o sumă de bani pe care asociatul se obligă să o transmită societăţii respective. Sumele de bani sunt indispensabile începerii activităţii comerciale. Astfel, aporturile în numerar sunt obligatorii la constituirea societăţii, indiferent
104
de forma ei de constituire [LEGEA 31/1990]. Dar, aportul asociatului la capitalul social nu este purtător de dobânzi. B. Aportul în natură: are ca obiect anumite bunuri, care pot fi bunuri imobile şi bunuri mobile corporale sau incorporale Singura condiţie în acest caz este ca bunurile respective să fie evaluabile din punct de vedere economic. Aporturile în nat ură sunt admise la toate formele de societate. Vărsarea aporturilor în natură se realizează prin transferarea drepturilor corespunzătoare şi predarea efectivă a bunurilor către societate [ LEGEA 31/1990].
Exemplu Exempl e de bunuri imobile care pot constitui aportul în natură: clădiri, instalaţii etc. Exemple de bunuri mobile corporale care pot constitui aportul în natură: materiale, mărfuri etc. Exemple de bunuri mobile incorporale care pot constitui aportul în natură: creanţe, fond de comerţ, brevete de invenţie, mărci etc. De asemenea, evident, bunurile trebuie predate în stare de utilizare şi trebuie să fie evaluabile în bani (pentru a se putea stabili valoarea părţilor de interes, părţilor sociale sau acţiunilor cuvenite asociatului în schimbul aportului). C. Aportul în industrie: prestaţii în muncă sau servicii pe care asociatul promite să le efectueze în societate, având în vedere competenta şi calificarea sa. Aportul în prestaţii în muncă sau servicii este permis numai asociaţilor din societatea în nume colectiv şi asociaţilor comanditaţi din societatea în comandită . Dar, evident, aportul în industrie nu poate constitui aport la formarea sau majorarea capitalului social. Deoarece activitatea comercială ar putea să înregistreze pierderi în loc de profit, datorită legăturii sociale care îi uneşte, asociaţii trebuie să participe şi la pierderi. Astfel, desfăşurând activitatea comercială în comun, asociaţii participă împreună atât la profitul, cât şi la pierderile societăţii. [10 POŢINCU 2013]. Explicați cum participă asociaţii împreună la pierderile societăţii
Profitul presupune un câştig evaluabil în bani rezultat din orice activitate economică. Realizarea ori nerealizarea de profit poate fi stabilită numai la sfârşitul exerciţiului financiar, prin întocmirea situaţiei financiare anuale. Formele societăţii reglementate de legea noastră sunt, în general, aceleaşi, ca şi cele existente în alte ţări. Această realitate este datorată faptul că formele juridice ale societăţii nu
105
sunt expresia imaginaţiei unor specialişti, ci mai degrabă rezultatul practicii îndelungate în activitatea comercială din ţările cu economie de piaţă. Deosebirile dintre diferitele forme ale societăţii au drept criteriu întinderea răspun derii asociaţilor faţă de terţi pentru obligaţiile societăţii [ LEGEA 31/1990]. Societatea în nume colectiv este societatea ale cărei obligaţii sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a tuturor asociaţilor. Societatea în comandită simplă este societatea ale cărei obligaţii sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi, asociaţii comanditari răspund numai până la concurenţa aportului lor. Societatea pe acţiuni este societatea al cărei capital social este împărţit în acţiuni, iar obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social. În cadrul acestei forme de societate, acţionarii răspund numai în limita aportului lor. Societatea în comandită pe acţiuni este societatea al cărei capital social este împărţit în acţiuni, iar obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi. În cadrul acestei forme de societate, asociaţii coman ditari răspund numai până la concurenţa aportului lor. Societatea cu răspundere limitată este societatea ale cărei obligaţii sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociaţii răspund numai în limita aportului lor.
Să ne reamintim...
Termenul de „operator economic” ni se pare a fi adecvat a fi utilizat în domeniul
dreptului comercial.
Operatorii economici se împart în două categorii: comercianţii persoane fizice
(operatori economici individuali) şi societăţile (operatori economici colectivi).
Persoanele fizice pot desfăşura activităţile economice în una dintre următoarele
forme: persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale.
Sintagma „societăţi comerciale” a fost înlocuită cu „societăţi.”
Formele societăţii sunt: societatea în nume colectiv, societatea în comandită
simplă, societatea pe acţiuni, societatea în comandită pe acţiuni, societatea cu răspundere limitată.
106
M3.U2.4. Protecţia consumatorului şi asociaţiile de protecţie a consumatorului În continuare vom expune atât organismele private cât şi organismele publice ce acţionează în domeniul protecţiei consumatorilor. Consumatorul este definit legal [LEGEA 449/2003] ca fiind orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care cumpără, dobândeşte, utilizează ori consumă produse în afara activităţii sale profesionale sau comerciale.
Exemplu Persoana fizică ce achiziţionează un automobil de la un operator economic producător de automobile este consi derată de lege consumator dacă utilizează acel automobil în interes personal.
Protecţia consumatorului este un concept ce reprezintă totalitatea dispoziţiilor privind iniţiativa publică sau privată destinată a asigura şi a ameliora continuu respectarea intereselor consumatorilor sau utilizatorilor. [1 PATRICHE 2003] În domeniul protecţiei consumatorului activează diverse mişcări ale consumatorilor. Consumerismul este o mişcare socială care are ca scop de a -i determina pe comercianţi să acorde o mai mare atenţie nevoilor şi dorinţelor consumatorilor. [2 PATRICHE 2003] În categoria comercianţilor sunt incluşi şi producătorii deoarece şi aceştia desfăşoară activitate comercială. Consumerismul îşi are originea în Statele Unite ale Americii la l a începutul anilor 1900 şi a avut legătură cu scandalurile apărute în acea perioadă în industria alimentară şi farmaceutică. A doua mişcare a consumatorilor, din anii 1930, a avut legătură cu un scandal, de asemenea, din industria farmaceutică. A treia mişcare a consumator ilor a început în anii 1960 când consumatorii, mai bine educaţi, erau nemulţumiţi de activitatea instituţiilor americane. Societăţiile comerciale americane au fost acuzate de practici neetice şi păgubitoare pentru consumatori. Drepturile consumatorului îşi au originea în Carta drepturilor consumatorilor definită de preşedintele american J. F. Kenedy, la 15 martie 1962, sub forma unui mesaj special adresat Congresului SUA. Principalele categorii de drepturi ale consumatorilor, cuprinse în acea cartă, erau: dreptul la siguranţă şi de a fi informat, de a alege şi de a fi ascultat. Congresul american american a investigat anumite industrii şi a propus o legislaţie de protecţie a consumatorului. [3 PATRICHE 2003] De atunci, au fost constituite numeroase organizaţiile ale consumatorilor şi au fost adoptate o serie de legi pentru protecţia consumatorului. Mişcarea consumeristă a evoluat global, din punct de vedere teritorial, şi a devenit foarte puternică şi în Europa. Asociaţiile consumatorilor sunt forme juridice de organizare proprii consumatorilor, neguvernamentale şi non - profit, profit, având drept scop apărarea drepturilor şi intereselor legitime
107
ale membrilor lor şi/sau ale consumatorilor în general în faţa autorităţilor şi a operatorilor economici. [DRĂGUŞIN 2003] Asociaţiile consumatorilor sunt numite şi „consumeriste”. Acestea veghează, alături de alte organisme publice, centrale şi locale responsabile de protecţia consumatorilor, consumatorilor, la respectarea respectarea drepturilor fundamentale fundamentale ale consumatorilor. consumatorilor. În funcţie de criteriul ariei de activitate, pot fi identificate: asociaţii ale consumatorilor locale organizate la nivelul unei zone de consum, urmărind obiective concrete, asociaţii ale consumatorilor naţionale ce activează la nivelul unei ţări şi asociaţii ale consumatorilor internaţionale. Un exemplu de asociaţie a consumatorilor internaţională îl constituie International Organization of Consumers Unions, care grupează asociaţii din peste 40 de state. Se consideră că în acest domeniu, al protecţiei consumatorilor, consumatorii nu au doar drepturi ci şi responsabilitatea de a se proteja .[1 KOTLER 2005] Deci, o bligaţia de protecţie a consumatorilor consumatorilor nu este doar sarcina organismelor organismelor publice şi şi private. Exemplu alterat are responsabilitatea r esponsabilitatea Un consumator ce achiziţionează un produs alimentar alterat de a reclama acest lucru iniţial societăţii comerciale de la care a cumpărat respectivul produs, iar dacă nu primeşte banii înapoi ori un produs similar (alegerea între aceste două opţiuni aparţinând consumatorului, nu societăţii comerciale vânzătoare) să reclame aceasta la autoritatea publică ce are obligaţia legală de a-l apăra (Comisariatul Regional de Protecţie a Consumatorului).
Să ne reamintim...
Doar persoana fizică este considerată de lege a avea calitatea de cons umator.
Consumerismul este o mişcare socială care are ca scop determinarea
comercianţilor de a acorda o mai mare atenţe nevoilor şi dorinţelor consumat
Asociaţiile consumatorilor sunt forme juridice de organizare proprii
consumatorilor, neguvernamentale neguvernamentale şi non-profit.
M3.U2.5. Mişcarea ecologistă şi protecţia consumatorilor
Mişcarea ecologistă nu este împotriva consumului sau a comercializării diverselor produse şi servicii, ci doreşte doar o acţiune a consumatorilor şi operatorilor economici cu grijă faţă de mediul natural. Membrii mişcării ecologiste susţin că scopul operatorilor economici nu este de a maximiza consumul, posibilitatea de alegere a consumatorilor, ori satisfacerea consumatorilor, ci de a maximiza calitatea vieţii.
108
Exemplu Calitatea vieţii include nu numai cantitatea şi calitatea produselor şi serviciilor oferite consumatorilor, ci şi calitatea mediului natural. Operatorii economici trebuie să aibă în vedere calitatea vieţii , ce include şi calitatea mediului natural. Scopul mişcării ecologiste este de a responsabiliza operatorii economici în totalitatea lor în respectarea mediului natural. Ecologismul este o mişcare organizată a cetăţeniilor, operatorilor economici şi organismelor publice, preocupaţi de a proteja şi de a îmbunătăţi mediul în care ei trăiesc. [2 KOTLER 2003] Mişcarea pentru apărarea drepturilor consumatorilor înglobează şi componenta referitoare la protejarea mediului. Ea are şi o bună instituţionalizare, organizaţii neguvernamentale neguvernamentale şi instituţii pentru protecţia consumatorilor existând în majoritatea ţărilor. Mişcarea ecologistă este considerată [ 1 FLORESCU 1992] ca fiind un element la fel de important ca mişcarea consumatorilor. Mişcarea ecologistă a apărut şi s -a dezvoltat ca o re acţie la impactul negativ pe care activităţile umane îl au asupra mediului natural. Ecologia are la bază concepţia că activitatea economică presupune nu numai preocuparea de a spori volumul, calitatea bunur ilor materiale şi serviciilor, asigurarea unei efi cienţe ridicate ci şi o grijă permanentă de a proteja mediul natural, ca o condiţie materială de bază a creşterii economice. Poluarea mediului poate surveni în oricare din secvenţele ciclului producţie -distribuţieconsum. Există ramuri de producţie poluante sau numai tehnologii de fabricaţie poluante, procese logistice care afectează mediul natural, precum şi o gamă din ce în ce mai largă de produse, ambalaje ambalaje şi servicii poluante. poluante. Ecologiştii îşi axează acţiunile în direcţia promovării unor mijloace de protecţie a mediului ale căror costuri să fie incluse în preţul produselor. Există şi situaţii în care, pe baza unor studii concrete ale faptelor şi fenomenelor, ecologiştii pledează în favoarea conservării mediului prin încetinirea sau chiar oprirea creşterii economice. De pe aceste poziţii, acţiunile ecologiştilor vin adesea în contradicţie atît cu cerinţele consumeriştilor cât şi cu cele ale operatorilor economici producători şi distribuitori.
Spre exemplu situaţia în care consumatorul doreşte să achiziţioneze un automobil, dar preferă să nu plătescă în plus şi taxa ecologică. Această taxă măreşte preţul final al automobilului , care va fi pentru operatorul economic producător mai greu de vândut.
109
Găsiţi alte exemple în care să se reflecte contradicţia dintre acţiunile ecologiştilor cu cerinţele consumeriştilor şi cele ale operatorilor economici producători şi distribuitori. La un nivel mai general, problema constă în concilierea viziunii ecologiste cu interesele individuale şi de ansamblu ale membrilor societăţii. Pe acest fundal, se cere armonizarea intereselor membrilor societăţii, pe de o parte producătorii şi consumatorii ca agenţi poluanţi, iar pe de altă parte agenţi de mediu nevoiţi să suporte modificările nefavorabile care se produc în cadrul acestuia. Ecologismul poate interfera pozitiv şi cu organizaţiile consumeriste. Organizaţiile pentru protecţia consumatorilor pot organiza testări ale produselor prin prisma gradului ecologic al acestora, înfiinţa magazine unde să fie testate produsele ecologice, inclusiv cu scopul de a obţine şi furniza informaţii relevante şi a acorda consultaţii consumatorilor „verzi”. Pe piaţa produselor alimentare există o categorie de consumatori, care sunt în general interesaţi de drepturile omului, drepturile animalelor şi problemele mediului. Această categorie de consumatori sunt numiţi „ consumatori verzi ”. Motivaţiile etice ale consumatorilor „verzi” sprijină procurarea produselor alimentare organice incluzând atât sănătatea fizică şi psihică a animalelor cât şi „consumul verde”. Consumul „verde” a înregistrat o creştere rapidă în ultimii ani pe piaţa pentru produsele alimentare ecologice. [SCHRÖDER 2004] Un aspect important al eforturilor depuse pentru protecţia consumatorilor îl reprezintă colaborarea dintre diversele organizaţii pentru protecţia consumatorilor verzi . [DANCIU 2006] Scopul acţiunilor comune este multidimensional, respectiv de a mări influenţa consumatorilor verzi asupra proceselor de producţie şi distribuţie, protejarea tranzacţiilor efectuate de această categorie de consumatori, sancţionarea greşelilor şi prevenirea înmulţirii acestora pe piaţă. Acest scop implică acţiuni specifice pe trei niveluri: eforturi pentru ca ofertanţii să-şi orienteze comportamentul ecologic în funcţie de interesele consumatorilor; presiuni asupra autorităţilor cu rol de reglementare pentru a asigura condiţiile necesare existenţei concurenţei funcţionale şi întăririi protecţiei consumatorilor verzi; acţiuni concrete de transpunere în pra ctică pentru ca reglementările şi legislaţia să acţioneze în interesul consumatorilor şi să devină efective.
Să ne reamintim...
Ecologismul este o mişcare organizată a cetăţeniilor, operatorilor economici şi
organismelor publice, preocupaţi de a proteja şi de a îmbunătăţi mediul în care ei trăiesc.
Mişcarea ecologistă a apărut şi s -a dezvoltat ca o reacţie la impactul negativ pe 110
care activităţile umane îl au asupra mediului natural.
Pe piaţa produselor alimentare există o categorie de consumatori, care sunt în
general interesaţi de drepturile omului, drepturile animalelor şi problemele mediului numiţi „consumatori verzi”.
M3.U2.6. Rezumat Activitatea comercială presupune încheierea de contracte comerciale. Aceste contracte sunt încheiate, cel mai frecvent, între operatorul economic şi consumatori. Protecţia consumatorului este un concept ce reprezintă totalitatea dispoziţiilor privind iniţiativa publică sau privată destinată a asigura şi a ameliora continuu respectarea intereselor consumatorilor sau utilizatorilor. Asociaţiile consumatorilor sunt forme juridice de organizare proprii consumatorilor, neguvernamentale şi non - profit, având drept scop apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor în faţa autorităţilor şi a operatorilor economici. Mişcarea ecologistă doreşte o acţiune a consumatorilor şi operatorilor economici cu grijă faţă de mediul natural.
M3.U2.8. Test de evaluare a cunoştinţelor
1. Consumatorul este, din punct de vedere legal: a) orice persoană fizică c) orice persoană juridică b) orice grup de persoane fizice
d) orice grup de persoane juridice
2. Scopul mişcării ecologiste este de a responsabiliza operatorii economici: a) în respectarea mediului natural c) în respectarea angajaţilor b) în respectarea consumatorilor
d) în respectarea partenerilor comerciali
3. Constituie categorii de drepturile fundamentale ale consumatorilor: a) drepturile de a fi educaţi c) drepturile privind siguranţa în consum b) drepturile de a fi reprezentaţi
d) drepturile privind informarea consumatorilor
111
Temă de control Alegeţi o categorie de consumatori – în funcţie de produsele achiziţionate – şi analizaţi: a) Ce drepturi legale au? b) Ce responsabilităţi au? c) Căror autorităţi publice li se pot adresa în cazul nerespectării drepturilor stabilite legal? d) Ce asociaţii ale consumatorilor le promovează drepturile stabilite legal?
112
Modulul 4. Responsabilitatea ecologică Cuprins Introducere .................................................................................................................. 113 Obiectivele modului .................................................................................................... 113 U1. Mediul natural, valoare socială protejată de operatorul economic responsabil social, în activitatea comercială desfăşurată ..................................... 113 Introducere Mediul natural, alături de consumatori, poate şi este afectat de activitatea operatorilor economici. Un operator economic responsabil social trebuie să acorde o atenţie sporită utilizării responsabile a resurselor naturale, dar şi poluării mediului natural, căutând să împiedice degradarea mediului, care în final ne afectează pe toţi. Obiectivele modulului La sfârşitul acestui modul studenţii vor fi capabili: să justifice necesitatea protejării mediului natural de operatorii economici în activitatea desfăşurată; să cunoască ce este un organism modificat genetic ce poate fi integrat unui produs alimentar, să cunoască pericolele unui organism modificat genetic ce poate fi integrat unui produs alimentar.
113
Unitatea de învăţare M4.U1. Mediul natural, valoare socială protejată de operatorul economic responsabil social, în activitatea
comercială desfăşurată Cuprins M4.U1.1. Introducere .................................................................................................. 114 M4.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare ................................................................... 114 M4.U1.3. Protecţia mediului natural element al responsabilităţii corporatiste şi obligaţie juridică integrată dreptului mediului ............................................ 115 M4.U1.4. Aspecte teoretice şi practice privind produsele modificate genetic. Analiză economică şi juridică în plan internaţional, în plan comunitar şi în România .............................................................................................. 123 M4.U1.5. Rezumat ...................................................................................................... 130 M4.U1.6. Test de eval uare a cunoştinţelor ................................................................. 130 M4.U1.1. Introducere Activitatea operatorilor economici afectează, în majoritatea cazurilor mediul natural şi astfel, indirect, sănătatea tuturor oamenilor. Un operator economic responsabil social îşi asumă respectarea voluntară a obligaţilor juridice, dar şi a obligaţilor etice pe care le are faţă de mediul natural. M4.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o iniţiere a studenţilor în mecanismele juridice şi etice de protecţie ale mediului natural, stakeholder al societăţii comerciale responsabile social. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili: să justifice necesitatea protejării mediului natural de operatorii economici în activitatea desfăşurată; să cunoască ce este un organism modificat genetic ce poate fi integrat unui produs alimentar, să cunoască pericolele unui organism modificat genetic ce poate fi integrat unui produs alimentar.
114
Durata medie de parcurgere acestei unităţii de învăţare este de 2 ore.
M4.U1.3. Protecţia mediului natural element al responsabilităţii corporatiste şi obligaţie juridică integrată dreptului mediului Operatorii economici sunt deseori pu și în situaţia de a alege între două variante opuse din punct de vedere etic: fie să meargă pe calea onorabilă şi să ia decizia decentă, fie să meargă pe calea dezonoarei şi să înşele încrederea partenerilor sociali. [3 KOTLER 2003] În acest contex t, ne vom reaminti ce este responsabilitatea socială corporatistă. Aceasta este definită ca o răspundere morală a respectivilor operatorilor economici privind interacţiunea propriei activităţi cu: mediul natural, clienţii/consumatorii, proprii angajaţi. La fel ne vom aminti ce semnifică termenul de „stakeholder”. Acesta provine din limba engleză şi semnifică acele categorii interesate/afectate de activitatea comercială a companiilor. În opinia noastră şi mediul natural, alături de consumatori, poate şi este afectat de activitatea operatorilor economici. Un operator economic responsabil social trebuie să acorde o atenţie sporită utilizării responsabile a resurselor naturale, dar şi poluării mediului natural, căutând să împiedice degradarea mediului, care în final ne afectează pe toţi. Obiect al activităţilor responsabile social a companiilor sunt toţi stakeholderii acelor operatorilor economici: consumatori, mediul natural, angajaţi etc. Stakeholderii pot fi grupaţi, în două mari categorii: stakeholderi interni şi stakeholderi externi, aceştia din urmă cuprinzând şi mediul natural. Cele două categorii de stakeholderi, determină o abordare a responsabilităţii sociale a operatorilor economici ca: responsabilitate socială externă şi responsabilitate socială internă. [RACOLŢA-PAINA 2006] Raportat la aceast ă clasificare a responsabilităţii sociale corporatiste, responsabilitate socială externă a societăţii comerciale vizează protejarea mediului natural.
Exemplu O atitudine respons abilă social este cea a companiei internaţionale de distribuţie de mobilă IKEA, privind interacţiunea cu grupul său de stakehoderi. Experienţa companiei IKEA a fost ilustrată în acţiunile sale de monitorizare a opiniilor venite din exteriorul societăţii comerciale privind activitatea pe care o desfăşoară. La începutul aniilor 1980 operatorul economic IKEA a fost inclus în campania lansată de Green Peace împotriva distribuitorilor de mobilă realizată din lemn provenit din pădurile foarte vechi. Ca răspuns I KEA a adoptat, foarte repede, o
115
strategie practică de monitorizare şi consulare a stakehoderilor. IKEA a conlucrat cu Green Peace pentru a obţine performanţe enviromnentale în activitatea sa. În prezent, IKEA a obţinut premii internaţionale pentru activitatea sa de protecţie a mediului, în special pentru utilizarea doar a lemnului certificat de Consiliul Administrativ Forestier şi pentru reciclarea a 75% din rezidurile de depozitare. IKEA consideră că atitudinea sa „prietenoasă cu mediul” a contribuit la creşterea loialităţii clienţilor săi. [WERTHER 2006] 1. Care este obiectul de activitate a societăţii comerciale IKEA? 2. Analizaţi comportamentul societăţii comerciale IKEA. Environmentalismul reprezintă posibilitatea de a te bucura de renaşterea m ediului în societatea actuală, iar anii 1990 au fost numiţi decada environmentală. [CHARTER 1999] Obiectului dreptului mediului constă în relaţiile sociale privind raportul dintre om (societate) şi mediul său. Datorită particularităţilor sale, dreptul mediului prezintă un caracter „orizontal”. Caracterul orizontal constă în faptul că dreptul mediului acoperă diferite ramuri juridice clasice – drept privat, drept public, drept internaţional şi drept comunitar – şi reprezintă un drept de interacţiuni, care tinde să interacţioneze cu toate sectoarele sistemului de drept, pentru a introduce dimensiunea ecologică. Au fost folosite trei criterii principale [1 DUŢU 2007] pentru delimitarea şi definirea câmpului de cuprindere al dreptului mediului: criteriul instit uţional, criteriul material şi criteriul finalităţii. Primul criteriu, criteriul instituţional , defineşte dreptul mediului – privit în sens restrâns – ca un ansamblu de norme juridice ce reglementează problemele care sunt de competenţa ministerului mediului sau a altei structuri administrative corespunzătoare.
Exemplu Potrivit unei asemenea modalităţi de definire, dreptul mediului cuprinde următoarele ramuri ale dreptului environmental: dreptul protecţiei naturii, excepţie făcând dreptului forestier şi a dreptul rural, dreptul poluării şi al reparării daunelor, dreptul siturilor naturale şi peisajelor. Al doilea criteriu, criteriul material , defineşte dreptul mediului ca totalitate a normelor privind protecţia mediului. Al doilea criteriu, criteriul finalităţii , defineşte dreptului mediului ca un ansamblu al regulilor care privesc menţinerea echilibrului ecologic şi ocrotirea sănătăţii umane. Dintr-o altă perspectivă [1 DUŢU 2007] au fost exprimate alte trei viziuni de abordare a problemei determinării obiectul de studiu şi de reglementare specific dreptului mediului .
116
Prima viziune, fondată pe o abordare ştiinţifică ( ecologistă), consideră dreptul mediului ca fiind ramura juridică menită să răspundă nevoilor rezultate din ce rcetarea ecologică. Exemplu Prevederile cuprinse în „Strategia mondială de conservare” (Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii, 1980) se refer ă la menţinerea proceselor ecologice esenţiale, prezervarea diversităţii genetice şi utilizarea durabilă a speciilor şi ecosistemelor. A doua viziune, bazată pe o abordare preponderent de ordin etic, porneşte de la ideea că generaţiile actuale trebuie să lase generaţiilor viitoare un patrimoniu natu ral moştenit la rândul lor de la generaţiile trecute. Elementele mediului trebuie să fie folosite şi administrate în mod durabil, cu menţinerea elementelor lor caracteristice. Dreptul mediului ar putea fi definit ca ansamblul regulilor juridice care guver nează acest patrimoniu com un al generaţiilor şi indivizilor. A treia viziune, cea administrativă, vizează domeniile de competenţă încredinţate diferitelor structuri administrativ-instituţionale care activează în conexiune cu mediul. Dreptul mediului ar fi definit ca dreptul care t ratează problemele legate de aceste domenii de competenţă. Aceste trei abordări nu pot fi considerate ca fiind separate, fiecare dintre ele constituind diferite faţete, chiar fundamentale ale aceleiaşi probleme. Deşi v iziunea (criteriul) administrativă pare cel mai aproape de nevoile dreptului, aducând o anumită notă de concreteţe şi precizie, restrângerea la o asemenea abordare ar sărăci prea mult bogăţia şi complexitatea semnificaţiilor dreptului mediului, ca ramură şi disciplină juridică. Dreptul mediului îşi propune, în mod declarat, să contribuie la protecţia, conservarea şi dezvoltarea mediului. Dreptul mediului este un drept de finalitate, un drept pentru mediu sau un drept în favoarea mediului. [1 DUŢU 2007] Dreptul mediului este un drept finalizat , datorită faptului că aplicarea sa ajunge sau ar trebui să ajungă la un rezultat concret. Finalitatea este definită cel mai adesea într- o manieră precisă şi sub raport cantitativ. Exemplu Un rezultat concret se poate obţine prin aplicarea standardelor şi normelor de emisie, concentraţiilor admisibile etc. Acestea sunt cuprinse şi dezvoltate prin diverse acte normative aparţinând dreptului mediului .
117
Prin vastitatea şi diversitatea problemelor ridicate de protecţia, conservarea şi ameliorarea mediului, dreptul mediului „împrumută” şi dezvoltă tehnici, metode şi instituţii din dreptul public, dar şi din dreptul privat, pe care le îmbină, dar trăsăturile şi finalităţile acestora sunt proprii dreptului mediului. În acest fel, dr eptul mediului se află la intesecţia dintre dreptul intern şi dreptul internaţional, dintre dreptul public şi dreptul privat. O altă particularitate a dreptului mediului constă în faptul că pe această cale se realizează „saltul” de la „dreptul individului” la dreptul speciei umane. Primul, dreptul individului este exprimat într-un sistem de ramuri şi discipline de la dreptul constituţional şi administrativ, la dreptul civil şi dreptul penal . Al doilea, dreptul speciei umane este constituit din dreptul mediului, menit să promoveze şi să asigure reconcilierea şi armonia dintre om, ca specie, şi celelalte elemente ale biodiversităţii , ale mediului în general. Ca ramură distinctă a sistemului dreptului, dreptul mediului reglementează acele relaţii sociale care iau naştere în procesul de protecţie, conservare şi ameliorare a calităţilor naturale ale mediului. Protecţia mediului presupune elaborarea şi aplicarea unei planificări şi gestiuni ecologice globale şi cuprinde reglementările, procedurile, instituţiile e xistente la nivel naţional şi internaţional. Conservarea mediului ambiant presupune reproducerea şi întreţinerea dimensilor naturale ale mediului şi menţinerea la un nivel calitativ durabil a resurselor naturale. Ameliorarea calităţii mediului presupune îmbunătăţirea stării şi calităţii factorilor naturali şi a celor creaţi prin activităţi umane cu scopul realizarii unei interacţiuni socio-economico-ecologice optime între om (societate) şi natură. Dreptul mediului reprezintă totalitatea reglementărilor juridice şi instituţiilor juridice stabilite în vederea protecţiei, conservării şi ameliorării mediului, conform obiectivelor de dezvoltare durabilă. Actele de reglementare privind protecţia mediului în România se materializează cel mai frecvent într-o aut orizare administrativă (în sens larg) prealabilă a unui proiect, plan, program sau activitate specifică, ce prezintă riscul unor posibile efecte ecologice negative semnificative. Nu e posibilă şi nu există o interdicţie absolută a poluării ori o protecţie deplină a intereselor ecologice, prin intermediul autorizaţiilor. Acestea fac posibilă doar realizarea unui anumit echilibru între aceste cerinţe esenţiale. [1 DUŢU 2007] Prima categorie a actelor de reglementare privind protecţia mediului este constituită din avizele de mediu.
118
Exemplu Avizul de mediu pentru planuri şi programe, avizul pentru stabilirea obligaţiilor de mediu, avizul de mediu pentru produsele de protecţie a plantelor, respectiv pentru autorizarea îngrăşămintelor chimice şi avizul Natura 2000 sunt avize de mediu, utilizate şi reglementate de dreptul mediului. Solicitarea acestor avize şi prevederile lor sunt obligatorii pentru adoptarea/emiterea ori aprobarea documentelor cărora li se adresează şi faţă de care certifică integrarea considerentelor privind protecţia mediului. Avizele conforme nu sunt acte administrative de mediu de sine stătătoare, ci doar operaţiuni tehnico- juridice deosebit de importante, neputând fi contestate în justiţie decât împreună cu actul pe care îl condiţionează. A doua categorie a actelor de reglementare privind protecţia mediului este reprezentată de acordul de mediul. Acordul de mediu ocupă o poziţie intermediară, între avize şi autorizaţii. Scopul urmărit de acordul de mediu şi reg imului juridic aplicabil acestuia îi determină un profil juridic specific. Acordul de mediu este un act juridic obligatoriu în cazul: proiectelor publice ori private cu posibil impact asupra mediului, modificării ori extinderii activităţilor existente cu posibil impact asupra mediului, proiectelor de dezafectare cu posibil impact asupra mediului. Pentru obţinerea acordului de mediu este necesară evaluarea impactului asupra mediului. Acordul de mediu, spre deosebire de autorizaţia de mediu, se emite în paralel cu celelalte acte administrative/de reglementare emise de autorităţile competente, potrivit legii. [ORDONANŢA DE URGENŢĂ 195/2005] Acordul de mediu este rezultatul manifestării de voinţă a mai multor autorităţi publice, inclusiv al celei de mediu . A treia categorie a actelor de reglementare privind protecţia mediului este reprezentată de autorizaţiile de mediu. Autorizaţia de mediu poate fi definit ca actul tehnico-juridic emis de autorităţile competente de protecţia mediului, prin care sunt stabilite condiţiile şi/sau parametrii de funcţionare a unei activităţi existente sau a unei activităţi noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, necesar pentru punerea acesteia în funcţiune. În sens administrativ, autorizaţiile de mediu sunt autorizaţ ii libere, acte administrative individuale, care stabilesc drepturi şi/sau obligaţii determinate pentru subiectul căruia i se adresează. Activităţile supuse autorizării de mediu sunt determinate prin sistemul listei. Necesitatea efectuării bilanţului de mediu pentru stabilirea consecinţelor asupra mediului, apare în cazul obţinerii autorizaţiei de mediu, pentru activităţile existente, care nu sunt conforme cu normele şi reglementările în vigoare. Această necesitate este apreciată prin
119
decizia autorităţii competente şi este urmată de programul pentru conformare (negociat cu titularul activităţii), iar în cazul activităţilor noi se impune evaluarea impactului de mediu. Autorizaţiile de mediu pot fi clasificate în funcţie de de activitatea pe o reglementează în: autorizaţiile care permit realizarea de activităţi care, în mod direct ori indirect, presupun contaminarea sau deversarea asupra unei resurse naturale, autorizaţiile care permit efectuarea de activităţi care, în plus, este posibil sau au efectiv un impact semnificativ asupra mediului. Spre deosebire de acordul de mediu, autorizaţiile de mediu au un caracter de sinteză, în sensul că se emit după obţinerea celorlalte avize, acorduri, autorizaţii, după caz, ale autorităţilor competente, potrivit legii şi exprimă cerinţele definitorii pentru cazul respectiv. Exemplu Din categoriile de autorizaţii reglementate de legea românescă fac parte autorizaţiile privind activităţile cu organisme modificate genetic. Autorizaţia privind activităţile cu organisme modificate genetic este acel act tehnico-juridic emis de autoritatea competentă, conform dispoziţiilor legale în vigoare, care reglementează condiţiile de introducere deliberată în mediu şi/sau pe piaţă a organismelor modificate gene tic şi pentru utilizarea în condiţii de izolare a microorganismelor modificate genetic. [4 MUREŞAN 2007] Exemplificaţi cu alte autorizaţii de mediu din diverse domenii integrate dreptului mediului. A treia categorie a actelor de reglementare privin d protecţia mediului este reprezentată de studiile de impact asupra mediului. Studiul de impact asupra mediului (SIM) este un instrument procedural de prevenire a vătămărilor mediului. SIM este un instrument procedural prealabil şi indispensabil eliberării autorizaţiilor, care s-a generalizat practic în toate drepturile naţionale. El a apărut în SUA prin National Environmental Policy Act (NEPA) din 1969 şi s-a dezvoltat în legislaţiile naţionale, dreptul comunitar şi dreptul internaţional al mediului. Raportat la conţinutul acestuia, studiul de impact asupra mediului este un document cu caracter ştiinţific, care analizează şi evaluează efectele, presupuse sau manifeste ale unei activităţi date asupra mediului şi care permite, astfel, autorităţilor publice care decid şi publicului care este consultant, să hotărască autorizarea sau nu, a respectivei activităţi, în cunoştinţă de cauză. Studiul de impact este realizat de persoane fizice sau juridice independente de titularul planului, programului, proiectului sau al activităţii care suportă cheltuielile aferente elaborării, atestate de autoritatea competentă pentru protecţia mediului.
120
Din punct de vedere al răspunderii faţă de terţi, dacă o pagubă survine ulterior, prin faptul proiectului sau activităţii, care are consecinţe ecologice neprevăzute în studiul de impact, titularul acestora angajează răspunderea civilă, în condiţiile regimului special în materie, indiferent care ar fi, în realitate, conţinutul însăşi al evaluării. Previziunile studiului nu exonerează pe solicitant de răspunderea sa viitoare. Din punct de vedere al răspunderii faţă de administraţie, aceasta s -ar putea pune numai în situaţia unei evaluări de mediu intenţionat eronate şi care ar fi indus în eroare autoritatea de mediu. Aceasta ar putea a ngaja răspunderea civilă a solicitantului, dar ar fi foarte dificil de probat prejudiciul suportat de autorităţile administrative. Într -o atare situaţie s -ar ridica, mai probabil, problema răspunderii penale a celor vinovaţi (în privinţa elaborării proiectului). Persoana fizică sau juridică atestată, care a efectuat lucrările de evaluare, nu răspunde (sub aspectul conţinutului studiului) decât faţă de solicitant. Administraţia ori terţii nu pot să se întoarcă astfel împotriva executantului, ci numai asupra titularului activităţii. Verificarea conţinutului studiului de către magistrat se face prin analiza conţinutului studiului a elementelor minimale cerute de reglementările în materie. Documentul care apare suficient de serios şi de circumstanţiat este leg al. Dar, un studiu sumar ori imprecis, care cuprinde erori ori contradicţii va antrena ilegalitatea autorizării acordate, pentru viciu grav de procedură. Suspendarea acordului şi autorizaţiei de mediu este operaţiunea de întrerupere temporară a efectelor juridice ale actului administrativ. Suspendarea operează şi în privinţa actelor de reglementare (acordului sau autorizaţiei de mediu). Suspendarea poate determina amânarea temporară a producerii efectelor juridice ale actelor administrative, cât şi încetar ea vremelnică a efectelor juridice ale actelor administrative. Exemplu Ne vom raporta la suspendarea unei autorizaţii privind activităţile cu un tip anume de organism modificate genetic – porumbul modificat genetic MON810. Sus pendarea comercializării porumbul modificat genetic MON810 a operat în România în anul 2008 şi s -a bazat pe apariţia unor noi studii ştiinţifice în plan comunitar european privind efectele negative asupra mediului, descoperindu- se că efectele lui asupra me diului natural sunt instabile. Suspendarea a operat până în momentul în care Autoritatea Europeană pentru Siguranţă Alimentară (EFSA) a reconfirmat într -un raport publicat în iulie 2009 că porumbul modificat genetic MON810 nu prezintă riscuri pentru sănătatea oamenilor şi a animalelor sau pentru mediul natural.
121
Revocarea (retractarea) actelor de reglementare nu poate acţiona decât pentru motive de ilegalitate şi în termenele prevăzute de lege. Autorizaţiile obţinute prin fraudă pot fi retractate oricând. Regimul juridic al actelor de reglementare privind mediul se caracterizează printr -o serie de reguli specifice, care decurg din statutul lor ambivalent: administrativ (ca natură primară) şi de protecţie a mediului (ca finalitate definitorie). În plus există o anumită uniformizare a reglementărilor aferente naţionale, comunitare şi internaţionale. Actele de reglementare (avizele, acordurile sau autorizaţiile de mediu) sunt acte tehnico- juridice, emise de autorităţile pentru protecţia mediului. Ele sunt eli berate după proceduri speciale, bine reglementate, care poartă o triplă amprentă particulară: a tehnicităţii, adică se realizează evaluarea impactului asupra mediului şi luarea în considerare a rezultatelor sale în decizie, a democraţiei de mediu, adică se asigură informarea, consultarea şi participarea publicului la luarea deciziei, a justiţiei de mediu, adică se garantează accesului publicului la justiţie, rolul procesual important acordat organizaţiilor neguvernamentale şi regimul special de reparare a prejudiciului ecologic.
Să ne reamintim...
Obiectului dreptului mediului constă în relaţiile sociale privind raportul dintre om
(societate) şi mediul său.
Abordarea preponderentă de ordin etic privind dreptul mediului porneşte de la
ideea că generaţiile actuale trebuie să lase generaţiilor viitoare un patrimoniu natural moştenit la rândul lor de la generaţiile trecute.
Dreptul mediului este un drept finalizat, datorită faptului că aplicarea sa ajunge sau
ar trebui să ajungă la un rezultat concret.
122
M4.U1.4. Aspecte teoretice şi practice privind produsele modificate genetic. Analiză economică şi juridică în plan internaţional, în plan comunitar şi în România O adevărată democraţie, propusă d e filosofi, [LAUNIS 2008] dar care se poate extinde şi în alte domenii, în ceea ce priveşte organismele modificate genetic constă în respectul noilor cercetări genetice, dar şi în cererea de participare efectivă a publicului. Această participare la evoluţia biotehnologică se traduce prin egalitate şi nediscriminare a intereselor şi valorilor consumatorilor, autonomie individuală, libertatea de alegere a consumatorilor şi transparenţă a compoziţiei şi efectelor – pozitive dar şi negative asupra consumatorilor – a noilor produse realizate prin intermediul cercetărilor genetice. Exemplu Libertatea de alegere a consumatorilor şi transparenţa în ceea ce priveşte activitatea de comercializare a produselor alimentare este încălcată gra v în România, mai ales în ceea ce priveşte etichetarea acestora. Pornind de la realitatea că România se află pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte culturile de soia modificată genetic, pe eticheta nici unui produs comercializat pe piaţa românească ce conţine soia modificată genetic (MG) nu apare trecut că este modificat genetic. În aceste condiţii organizaţia GreenPeace România a analizat produsele comercializate pe piaţa românească ce conţin soia descoperind că mai mult de jumătate conţin soia MG iar această realitate nu apare pe eticheta produselor respective. Legea românească ce reglementează producerea şi comercializarea produselor ce conţin organisme modificate genetic prevede că acele produse ce conţin peste 0, 9% organisme modificat genetic trebu ie să fie etichetate ca atare. Concluzia ar fi ca pe eticheta unui produs modificat genetic ce conţine organisme modificat genetic peste 0, 9% ar trebui să apară scris „produs modificat genetic”. Cu toate acestea produsele modificate genetic comercializate pe piaţa românească şi analizate de GreenPeace România nu conţin în eticheta lor „produs modificat genetic”, iar această organizaţie a analizat doar produsele ce conţin soia. Analizaţi acţiunea producătorilor şi comercianţilor de produsele modificate genetic din România. Normele etice sunt afectate prin încălcarea unor principii cu profundă tentă morală. Aceste principii includ dreptul de a consuma şi de alege în cunoştinţă de cauză, biosiguranţa alimentară etc. Principiul precauţiei se aplică în această situaţie, prin maxima diligenţă de
123
care trebuie să se dea dovadă operatorii economici implicați când se doreşte introducerea pe piaţă a organismelor modificate genetic. În ceea ce priveşte modificarea genetică a genomului animal şi vegetal, acest do meniu este strict reglementat prin lege. Alimentele modificate genetic sunt produse ce au calităţi nutritive similare sau, uneori, chiar mai bune decât cele obţinute prin metodele clasice. „Noile alimente” sunt rezultatul ingineriei genetice. O genă este o particulă din cadrul moleculei de acid ADN şi este responsabilă de o anumită trăsătură a organismului (cum ar fi grupa sanguină). Astfel, genele sunt unităţi purtătoare a eredităţii în organismele vii şi asigură bazele dezvoltării şi funcţiile celulelor, organelor şi indiviziilor, fiind responsabile pentru numeroase forme de comportament înnăscut. Ingineria genetică este o tehnologie nouă, radicală şi violentă care distruge barierele dintre specii într-un mod care nu s- ar întâmpla niciodată în nici o condiţie naturală. Aceasta presupune practic transferul de gene de la o specie la alta. Exemplu Gena de la un tip de peşte arctic care are proprietăţi anti -îngheţ a fost inserată într-o varietate de căpşune pentru a -i asigura protecţie la congelare. Ingineria genetică nu este o ştiinţă exactă, deoarece este imposibil a dirija inserţia noii gene. Această tehnologie poate să conducă la efecte neaşteptate. Genele nu funcţionează în mod izolat ci în relaţii extrem de complexe care încă nu sunt înţelese pe deplin de către oamenii de ştiinţă. Orice schimbare în ADN va afecta noul organism creat, pe termen lung, în feluri pe care oamenii de ştiinţă nu le pot prevedea. Organismele modificate genetic sunt periculoase pentru mediu. Odată eliberate în mediu, fie că sunt culturi de testare, fie comerciale, plantele modificate genetic nu pot fi controlate pentru că acestea interacţionează în mod liber cu întregul ecosistem. Culturile convenţionale sau ecologice din jur pot fi impurificate prin polenizare, datorită vântului sau insectelor. De asemenea întreaga biodiversitate are de suferit de pe urma culturilor modificate genetic. Cele mai importante categorii de organisme modificate genetic sunt: soia, porumbul, bumbacul, rapiţa, orezul, dovleacul, papaia, roşia, cartoful, căpşunii. Exemplu Primul produs obţinut prin această tehnică şi destinat vânzării, a fost o versiune modificată genetic a unui hormon - BST somatotropina - care stimulează producţia de lapte de la vaci. Acest produs s-a realizat prin inserarea genei pentru BST la bacterii, o metodă similară fiind folosită şi în
124
experimentul pentru obţinerea insulinei. În urma acestei realizări a apărut şi întrebarea dacă acest hormon influenţează doar animalul sau şi consumatorul? Experimental s-a dovedit că o injecţie cu BST creşte producţia de lapte cu 15-20%. Cercetătorii canadieni, ce se ocupau cu introducerea pe piaţă a noilor alimente modificate genetic, au constatat că 30% din şobolanii care au primit o doza crescută de BST au produs anticorpi ceea ce înseamnă că BST-ul a ajuns în circulaţia sanguină. Abia după 8 ani de la realizarea acestor studii s- a reuşit oprirea utilizării acestui hormon în Canada. În plan global, în anul 1990 s-a înregistrat primul succes cu o cultură modificată genetic. Până în anul 2002 peste 75% din recoltele de soia, 34% din recoltele de porumb şi 71% din recoltele de bumbac din SUA erau modificate genetic. În total mai mult de unul din patru acrii de teren cultivat din SUA erau culturi modificate genetic în 2002. Viteza cu care această nouă tehnologie agricolă a ajuns pe piaţă a fost justificată de compania Monsanto ca fiind o acţiune a operatorilor economici cultivatori de produse modificate genetic de a- şi amortiza investiţiile în astfel de seminţe. Monsanto promovează seminţele modificate genetic, pe care le comercializează, cu promisiunea unor recolte mai mari şi mai uşor de realizat, aceste recolte constituind pentru fermieri un avantaj competitiv extraordinar pe piaţa globală. Producţia de alimente a fost şi ea încurajată de rapida difuzare a produselor agriculturii modificate genetic pentru a nu pierde acest avantaj competitiv. [KOLODINSKY 2004] În această grabă de a aduce produsele pe piaţă, au rămas fără răspuns întrebările multor consumatori referitoare la beneficiile şi riscurile organismelor modificate genetic. În prezent, 22 de ţări cultivă comercial organisme modificate genetic, printre care şi România, care deţine locul 1, alături de Spania în Europa cu 0,1 mil ioane hectare de soia transgenică. Beneficiile nete cumulate obţinute de cultivatorii de organisme modificate genetic între 1996 şi 2005 au ajuns la 27 miliarde de dolari. Într-o perioadă de 11 ani de cultivare şi comercializare de organismele modificate genetic au fost cultivate 102 milioane de hectare de culturi de organismele modificate genetic în întreaga lume. Se estimează că în anul 2015 să va ajunge la 200 milioane hectare cultivate cu organismele modificate genetic în întreaga lume. [2 DUŢU 2007] Aceste culturi se concentrează în proporţie de 88% în 4 ţări: SUA, Argentina, Brazilia şi Canada. În anul 2008, pe plan mondial, au fost cultivate 125 de milioane de plante modificate genetic. Dintre acestea aproape 90% au fost cultivate în America de Nord ş i de Sud. Succesul acestor varietăţi rezistente la ierbicide şi/sau insecte se datorează beneficiilor economice colosale pentru agricultori, în special printr-un randament superior. Dar nu în toate
125
cazurile seminţele modificate genetic au determinat profit ul dorit pentru fermieri. Din cauza normelor impuse de operatorii economici producători, fermierii pierd dreptul primordial de a-şi folosi sămânţa de la o cultură la alta, fiind fi ind obligaţi să cumpere un nou lot de seminţe de la compania producătoare, an de an. Aceste culturi au devenit atractive în ultimul timp mai ales pentru ţările în curs de dezvoltare. Succesul ar urma să fie crescut prin crearea unor organisme modificate genetic tolerante la secetă până în 2010. Între 2005 şi 2006, India şi -a triplat culturile de organisme modificate genetic de la 1,3 la 3,8 milioane de hectare de culturi modificate genetic, urmată de Africa de Sud cu 180% mai multe culturi modificate genetic şi Filipine cu 100% mai multe culturi modificate genetic. Dezvoltarea biotehn ologiei moderne a născut serioase întrebări legate de efectele adverse a organismelor modificate genetic asupra sănătăţii şi asupra mediului. [BALIAS 2005] Culturile de organismele modificate genetic prezintă ca avantaj o mai mare productivitate prin rezistenţa la boli şi dăunători şi ritmul superior de creştere. [2 DUŢU 2007] Dar aceste culturi prezintă, la nivel de produs consumabil, următoare dezavantaje: nici un test nu a fost efectuat pe o perioadă suficient de lungă pentru a determina existenţa sau nu a unui risc pentru sănătatea umană, până în prezent, pericolul care îl reprezintă, prin contaminare, de compromitere a speciilor tradiţionale. Exemplu Culturile unui fermier care nu doreşte să cultive plante modificate genet ic pot fi accidental contaminate prin polenizarea pe căi naturale (vânt, insecte) i nsecte) pe care omul, evident, nu le poate controla. Un exemplu în acest sens îl constituie culturile modificate genetic aflate în vecinătatea culturilor de sfeclă de zahăr, pe terit oriul SUA, care au influenţat culturile de sfeclă, determinând necesitatea transformării şi a culturilor de sfeclă de zahăr în culturi modificate genetic. Există şi alte riscuri ale consumului de alimente modificate genetic asupra sănătăţii consumatorilor. [5 MUREŞAN 2008] În cele ce urmează vom prezenta succint aceste riscuri. Consumul de alimente modificate genetic poate produce efectele alergice . Genele nou inserate pot produce proteine care la unele persoane determină alergii.
126
Exemplu Cele mai frecvente alergii sunt cele faţă de lapte, ouă, peşte, cereale şi soia. La începutul anilor 1990 când soia a primit efecte nutritive sporite prin introducerea unei gene de la nucile braziliene, riscul potenţial a devenit evident. Consumul de alimente modificate genetic poate produce rezistenţă la antibiotice. Se ştie că unele alimente modificate genetic pot creşte rezistenţa omului sau a animalelor faţă de antibiotice.
Exemplu – o genă Tomatele modificate genetic consumate proaspete au gene marker – o rezistentă la antibiotice – ce sunt foarte rezistente la neomicină sau kanamicină. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul seminţelor de bumbac. În general, riscul variază în funcţie de originea genei implicate. Consumul de alimente modificate genetic poate produce modificări la nivelul metabolismului. Prin inserarea de gene noi se pot produce alterări la nivelul genomului adică totalitatea genelor pe care le conţine un organism - alterări care pot genera în organismul gazdă şi alte efecte decât cele scontate, cum ar fi scăderea cantităţii de substanţe nutritive şi creşterea nivelului de toxine în organismul gazdă. Cu toate acestea, perspectiva autorilor americani este optimistă: folosirea biotehnologiei în agricultură şi producţia de alimente oferă o promisiune de alimente cu o valoare nutritivă îmbunătăţită, împreună cu beneficii economice şi sociale. Prima generaţie de culturi modificate genetic au indicat asigurarea beneficiilor pentru producători prin rezistenţa acestor culturi la boli şi pesticide. Adoptarea culturilor modificate genetic la nivelul fermelor a fost cu adevărat semnificativă, o dată cu introducerea sa comercială în mijlocul anilor 1990. În 2002 aproximativ trei sferturi din producţia de soia, şi mai mult de o treime din producţia de porumb, din SUA au fost plantate folosind seminţe modificate genetic. O mare sursă de optimism în legătură cu produsele alimentare obţinute cu ajutorul biotehnologiei este promisiunea că tehnologia va dezvolta produse alimentare noi şi îmbunătăţite care vor aduce semnificative îmbunătăţiri ale sănătăţii, nutriţiei şi beneficii economice pentru consumatori. Aceste beneficii pot include o stabilitate mai mare, o îmbunătăţire atractivă a calităţii şi a forţei simţurilor, o reducere a alergiilor, precum şi o îmbunătăţire a sănătăţii şi atributelor privind starea generală fizică şi psihică. Au existat speculaţii cum că acestă nouă generaţie a
127
produselor alimentare modificate genetic cu atribute calitativ îmbunătăţite sau beneficii nutriţionale va fi rapid acceptată public.” [HOSSAIN 2004] Dar, conştientă de riscuri, Comunitatea Europeană a adoptat în ultimii 15 ani un ansamblu de reguli vizând controlul difuzării în mediu şi punerii în comerţ a produselor modificate genetic, în scopul de a proteja sănătatea umană şi ecosistemul. Legislaţia comunitară în materie de organisme modificate genetic este considerată ca una dintre cele mai severe din lume, şi de aceea dispoziţiile sale fac uneori obiectul restricţiilor din partea statelor membre pe baza principiului precauţiei ori clauzei de salvgardare. Dar marea reţinere în utilizarea lor vine din partea consumatorilor . Unele agenţii guvernamentale, grupurile industriale şi cercetătorii folosesc termenul de „biotehnologie” în locul sau ca o alternativă pentru termenul de „organisme modificate genetic”. Folosirea termenului de „biotehnologie” în locul termenului de „organism modificat genetic” s -a justificat asfel: „cercetările [economice] [economice] au indicat, în mod constant, constant, faptul că anumiţi termeni cum ar fi „inginerie genetică” sunt percepuţi mult mai negativ în comparaţie cu termeni ca „biotehnologie agricolă”. În realitate, termenul de „organism modificat genetic” este cel mai negativ termen pentru consumatori. [KOLODINSKY 2004] Eurobarometrul publicat în iunie 2005 arată că 54% dintre europeni nu ar accepta niciodată organisme modificate genetic ori numai în situaţii excepţionale , iar 31% nu le acceptă decât dacă sunt strict reglementate şi controlate. [KEMPF 2005] Perenitatea opoziţiei la organisme modificate genetic în Europa nu poate fi înţeleasă dacă nu o raportăm la o opţiune culturală profundă, intervenită în anii 1990 pe fondul crizei agriculturii productiviste. [2 DUŢU 2007] Europenii vestici au convingerea că agricultura de mâine trece prin menţinerea unei ţărănimi care să facă să trăiască pământul şi prin calitatea gustativă şi ecologică a produselor food-ul, o mişcare născută în Italia care susţine excelenţa sale. În Europa este promovat slow food-ul, fastfood-ul, a cărui simbol rămâne alimentelor şi valoarea lor conviviată, în opoziţie cu fastfood-ul, McDonald’s. În timp ce organismele modificate genetic concepute de marile multinaţionale agroalimentare constituie un sistem tehnic adaptat unei agriculturi extensive, consumatorii şi agricultorii europeni manifestă dorinţa unui model radical diferit. Europa politică a amorsat această turnantă cu reforma politicii agricole comune adoptată în 2003, care a abandonat obiectivul creşterii producţiei şi a luat în considerare, în mod serios, protecţia mediului. Acest model tinde să dobândească o valoare globală. Problema agricolă mondială nu este de a creşte cantităţile produselor, ci de a menţine comunităţi ţărăneşti viabile şi profitabile. Urmând această direcţie, soluţia nu este de căutat într -o -o agricultură industrialistă şi puţin utilizatoare de mână de lucru, ci în menţinerea micilor ferme, pentru a limita exodul
128
către metropole, şi în dezvoltarea unei agronomii preocupată de randamente sporite şi protecţia solurilor fragile. Europa are aici un model tehnic şi cultural de promovare la nivel mondial. În măsura în care agroindustria americană nu separă producţiile transgenice şi convenţionale în două filiere distincte, ţările europene sunt constrânse să aplice metode fine de identificare şi de cuantificare a prezenţei organismelor modificate genetic atât în seminţe şi grăunţe, cât şi în produsele transformate precum făinurile, uleiurile, cerealele, cremele de desert şi altele. Această operaţiune nu este deloc simplă, întrucât, pentru a identifica un organism modificat genetic , trebuie mai întâi să ştii ce cauţi , ceea ce presupune că industriaşii trebuie să le comunice organismelor de control. Această comunicare (chiar stabilită legal) este deja calificată de ecologişti ca iluzorie, în ciuda tuturor studiilor la nivel european şi global privind riscurile şi beneficiile organismelor modificate genetic. [LANGLET 2005] O dată cu reglementarea etichetei ecologice, consumatori pretind şi etichetarea produselor modificate genetic (atât la nivel european, c ât şi global). Dacă la nivel european s-au făcut multe în acest sens, la nivelul Statelor Unite ale Americii nici în prezent nu este cerută din punct de vedere legal o astfel de etichetare. [MAKUCH 2004]
Să ne reamintim...
O adevărată democraţie în ceea ce priveşte organismele modificate genetic constă
în respectul noilor cercetări genetice, dar şi participarea efectivă a publicului.
Ingineria genetică este o tehnologie nouă, radicală şi violentă care distruge
barierele dintre specii într-un mod care nu s- ar întâmpla niciodată în nici o condiţie
naturală.
În măsura în care agroindustria americană nu separă producţiile transgenice şi
convenţionale în două filiere distincte, ţările europene sunt constrânse să aplice metode fine de identificare şi de cuantificare a prezenţei organismelor modificate genetic.
129
M4.U1.5. Rezumat Ca ramură distinctă a sistemului dreptului, dreptul mediului reglementează acele relaţii sociale care iau naştere în procesul de protecţie, conservare şi ameliorare a calităţilor naturale ale mediului. Actele de reglementare privind protecţia mediului în România se materializează cel mai frecvent într- o autorizare administrativă (în sens larg) prealabilă a unui proiect, plan, program sau activitate specifică, ce prezintă riscul unor posibile efecte ecologice negative semnificative. Ingineria genetică nu este o ştiinţă exactă, deoarece este imposibil a dirija inserţia noii gene. Dezvoltarea biotehnologiei moderne a născut serioase întrebări legate de efectele adverse a organismelor mo dificate genetic asupra sănătăţii şi asupra mediului.
M4.U1.6. Test de evaluare a cunoştinţelor
1. Caracterul orizontal constă în faptul că dreptul mediului acoperă diferite ramuri juridice clasice: a) drept privat c) dr ept internaţional b) drept public
d) drept comunitar
2. Dreptul mediului reglementează acele relaţii sociale care iau naştere în: a) procesul de ameliorare a calităţilor c) procesul de protecţie naturale ale mediului b) procesul de conservare
d) procesul de aplicare a legii
3. Actele de reglementare privind protecţia mediului în România se materializează cel mai frecvent în: a) avizul de mediu c) autorizaţia de mediu b) studiul de impact asupra mediului
d) acordul de mediul
4. Actele de reglementare sunt eliberate după proceduri speciale care poartă o triplă amprentă particulară: a) a tehnicităţii c) a justiţiei de mediu b) a democraţiei de mediu
d) a eticii de de mediu
130
5. Cele mai importante categorii de organisme modificate genetic sunt: a) soia c) roşia b) porumbul
d) cartoful
6. În plan global s- a înregistrat primul succes cu o cultură modificată genetic în anul: a) 1987 c) 1997 b) 1990
d) 2000
7. Consumul de alimente modificate genetic prezintă următoarele riscuri asupra sănătăţii consumatorilor: a) efectele alergice c) rezistenţă la antibiotice b) modificări la nivelul metabolismului
d) îmbunătăţirea sănătăţii
8. În Europa este promovat: a) fastfood-ul
c) consumul de organisme modificate genetic
b) slow food-ul
d) consumul de produse semipreparate
Temă de control Analizaţi activitatea companiei americane Monsanto sub următoarele aspecte: a) Descrierea produselor sale modificate genetic, b) Activităţile desfăşurate; c) Biodegradabilitatea insecticidului Roud Up comercializat.
131
Date pentru redactarea proiectului la disciplina „Etica afacerilor” Proiectul va reprezenta o notă, care împreună cu nota de la examen, va conduce la nota finală la disciplina „Etica afacerilor”. Nota 10 (zece) la acest proiect va însemna 5 puncte din nota finala la această disciplină.
Condiţii de conţinut ale proiectului: Tema proiectului este: „Activităţi responsabile social dezvoltate de operatorul economic ___________ (dvs. alegeţi un anumit operator economic)”. Proiectul presupune dezvoltarea de activităţi responsabile social, gândite de dvs., ale un ui operator economic determinat, în funcţie de obiectul de activitate, forma juridică, numărul de angajaţi, localitatea îşi are sediul şi alte elemente care o individualizează. Proiectul presupune dezvoltarea a minim o activitate responsabilă social , care va putea fi realizată de operatorul economic aleas de dvs., în viziunea dvs. Puteţi alege activitatea responsabilă social în funcţie de o categorie de stakeholderi (consumatori, angajaţi, mediu natural etc.), în funcţie de o categorie defavorizată de persoane sau o cauză socială (de această activitate responsabilă social beneficiind comunitatea în ansamblul ei). Vă puteţi documenta din activităţile responsabile social pr ezentate pe site-ul www.responsabilitatesociala.ro, dar activitatea propusă de dvs. trebuie să fie originală .
Condiţii de tehnoredactare a proiectului: Textul proiectului va fi realizat în font Times New Roman 12, margini: 2 cm. Proiectul va conţine: titlul proiectului, numele dumneavoastră, secţia dumneavoastră, anul dumneavoastră de studiu, bibliografie şi cuprins. Orice idee (chiar prelucrată de dumneavoastră) preluată de la un autor 1 ori de pe internet2 va avea notă de subsol (este ilegal să plagiaţi). Proiectul va avea minim 10 pagini – maxim 15 pagini. Paginile proiectului vor fi numerotate. Proiectul va fi redactat cu diacritice (ă, â, î, ş, ţ). Proiectul nu va conţine prescurtări de nici un fel, nici liniuţe, buline, etc. Proiectul va fi cursiv. 1
Nume autor (autori), iniţială prenume autor (autori): Titl u lucrare italic . Editură, Oraş. an, număr de pagini între care este tratată respectiva idee (Spre exemplu: Mureşan, L., Poţincu, C.: Etica în af aceri . Editura Universităţii Transilvania din Braşov, 2007, pp. 92-93) în Times New Roman 10. 2 Nume deţintor pagină internet: Denumire articol i talic . adresă internet, dată postare articol (Spre pentru dezvoltare durabilă 2007 -2008 . exemplu: Responsabilitate Socială: Educaţie http://www.responsabilitatesociala.ro/ studii-de-caz-csr/rbs-bank-romania/educatie-pentru-dezvoltaredurabila-2007-2008.html postat 9 februarie 2009) în Times New Roman 10.
132
Proiectul va conţine obligatoriu bibliografie. Bibliografia va avea minim 4 surse bibliografice din doctrină economi că, juridică ori filosofică (cărţi, articole de specialitate analizate de dumneavoastră la Biblioteca Universităţii Transilvania din Braşov, Corp U). Restul surselor bibliografice pot fi diverse pagini de internet cuprinzând diverse articole de specialitate. Proiectul va avea minim 7 surse bibliografice . În cazul în care se vor folosi date din acte normative interne (legi, ordonanţe de urgenţă, etc.) ori comunitare (regulamente, directive, etc.) se va verifica pe internet (www.cdep.ro, www.europa.eu) ori Bibliotecă (Biblioteca Judeţeană din Braşov, Secţia periodice) ca acestea să nu fie ab rogate ori modificate ( legislaţia folosită trebuie să fie actualizată).3
Punctaj proiect: 1 punct – textul proiectului va fi realizat în font Times New Roman 12, margini: 2 cm. 1 punct – proiectul va conţine bibliografie (minim 7 surse bibliografice, minim 4 surse bibliografice din doctrină economică, juridică ori filosofică), cuprins, 1 punct – proiectul va fi redactat cu diacritice (ă, â, î, ş, ţ). şi nu va conţine prescurtări de nici un fel, nici liniuţe, buline, etc. 1 punct – orice idee (chiar prelucrată de dumneavoastră) preluată de la un autor ori de pe internet va avea notă de subsol . 6 puncte – analiza unei activităţi responsabile social originale pentru operatorul economic _____
Proiectul va fi un rezultat original şi personal al muncii dumneavoastră . Regăsirea în proiectul dumneavoastră a ideilor din alte referate ori alte proiecte de pe internet ori de la alte secţii ori grupe va conduce la obţinerea notei 4 pentru proiect.
3 În
cazul în care se vor folosi date din diverse acte normative se va trece la subsol actul normativ, articolul, alineatul respectiv, Monitorul Oficial ori Jurnalul European în care acest act normativ apare (spre exemplu: Legea 31 din 16 noiembrie 1990, republicată 2004, Art. 12, Alin. 3, Monitorul Oficial nr. 1066 din 17 noiembrie 2004).
133
1. [ABRAHAM 2001] Abraham D., Lăzăroiu S.: Sondajele de opinie şi alegerile . în Revista română de comunicare şi relaţii publice nr. 4 -5/2001, Editura Comunicare.ro, Bucureşti. pp. 25-26. 2. [ABRUDAN 2009] Abrudan M.: In-game advertising . în Balban D. C., Iancu I., Meza R.: Pr, publicitate şi new media. Editura Tritonic, Bucureşti. 2009, p. 143. 3. [ANSOLABEHERE 1994] Ansolabehere S., Iyengar S., Simon A., Valentino N..: Does Attack Advertising Demibilize the Electorate? In American Political Science Review, vol. 88 December 1994, p. 829. 4. [ACTUL DIN 1976] Actul din 1976 privind alegerea membrilor Parlamentului European, prin vot universal direct, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 278 din 8 octombrie 1976. 5. [BALIAS 2005] Balias G.: Seeds of Distrust: The Co-existence of Genetically Modified and Conventional or Organic Crops in Greece . European Environmental Law Review volume. 14, December 2005, Blackwell Publishing, p. 318. 6. [BÎRSAN 2006] Bîrsan C., Beleiu Gh., Deak F., Toader C., Nicolae M., Popescu R., Dumitrache B.: Instituţii de drept civil. Curs selectiv pentru licenţă 2006 -2007 . Editura Universul Juridic, Bucureşti. 2006, pp. 247 -248. 7. [BALBAN 2009] Balban D. C., Iancu I., Meza R.: Pr, publicitate şi new media. Editura Tritonic, Bucureşti. 2009. 8. [BÂTLAN 1997] Bâtlan I.: Psilosophia moralis. Prelegeri de etică . Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. 1997, p. 16 9. [BRAŞOVUL TĂU 2009] Braşovul Tău: PDL continuă afişajul ilegal. (postat la data de 13.05.2009) http://www.brasovultau.ro/ index.php?pag=nw&id=18701&catid=95&p=pdlcontinu-afiajul-ilegal-.html 10. [BRĂTIANU 2003] Brătianu C.: op. cit . în Florescu, C., Mâlcomete, P., Pop, N. Al. (coordonatori): Marketing. Dicţionar explicativ. Editura Economică, Bucureşti. 2003, p. 193. 11. [BRĂTUCU 2003] Brătucu G.: Marketing politic. în Florescu, C., Mâlcomete, P., Pop, N. Al. (coordonatori): Marketing. Dicţionar explicativ. Editura Economică, Bucureşti. 2003, p. 430. 12. [CARLSON 1956] Carlson E. R.: Attitude Change Through Modification of Attitude Structure. In Journal of Abnormal and Social Psychology no. 52/1956, pp. 256-261. 13. [CĂRPENARU 2007] Cărpenaru S. D.: Drept comercial român. Ediţia a VI -a revizuită şi adăugită. Editura Universul Juridic, Bucureşti. 2 007, pp. 3-5, 8, 156, 317-371. 14. [CĂRPENARU 2009] Cărpenaru S. D.: Drept comercial român. Ediţia a VI -a revizuită şi adăugită. Editura Universul Juridic, Bucureşti. 2 009, pp. 153, 156, 160-163. 15. [1 CENTRUL DE INFORMARE OMG] Centrul de informare asupra organismelor modificate genetic din România: Ce trebuie să ştiţi despre organismele modificate genetic? Cluj-Napoca. 2008, p. 2. 16. [2 CENTRUL DE INFORMARE OMG] Centrul de informare asupra organismelor modificate genetic din România: Organisme modificate genetic. Scurt ghid de informare. Cluj-Napoca. 2008.
134
17. [CENTRUL INTERNANŢIONAL PENTRU AGRICULTURĂ ECOLOGICĂ] Centrul Internanţional pentru Agricultură Ecologică din Europa Centrală şi de Est: Buletinul informativ EkoConnect Agricultură Ecologică în Europa Centrală şi de Est . (martie 2009) http://www.bioavirom.ro/wp-content/uploads/2009/03/buletinul-informativ-ekoconnect agricoultura-ecologica-in-europa-centrala-s agricoultura-ecologica-in-europa-centrala-si-de-estro.pdf i-de-estro.pdf p. 3 18. [CIUTACU 2005] Ciutacu C., Chivu L., Preda D.: Responsabilitatea socială socială a companiei - o provocare pentru lumea contemporană . în Revista Română de Economie Nr. 2/2005, Editura Centrul de Informare şi Documentare Economică, Institutul de Economie Naţională, Bucureşti. p. 79. 19. [CHARTER 1999] Charter M., Polonsky M. J.: Greener Marketing. A global Perspective on Greening Marketing Practice . GreenleafPublishing, Sheffield, 1999, p. 16. 20. [CONSTITUŢIA ROMÂNIEI 1991] Constituţia României din anul 1991, publicată în Monitorul Oficial nr. 233 din 21 noiembrie 1991. 21. [CRAHMALIUC 2009] Crahmaliuc A.: SIVECO România dă o nouă dimensiune responsabilităţii sociale . în volumul Conferinţei Responsabilitatea socială corporativă şi dezvoltarea durabilă, 10 aprilie 2009 – Bucureşti, – Bucureşti, Editura Comunicare.ro, Bucureşti. 2009 (în curs de a pariţie). 22. [CRANE 2008] Crane A., Matten D., Spence L. J.: Corporate Social Responsibility. Readings and causes in a global context. Routledge, Abigdon. 2008, p. 63, 419, 441-443, 498-509. 23. [CRĂCIUN 2005] Crăciun D., Morar V., Macoviciuc V.: Etica afacerilor . Editura 295, 302 – 304, 304, 480-483, 486 – 547. 547. Paideia, Bucureşti. 2005. 294 – 295, 24. [COD CIVIL] Art. 942 Cod Civil 25. [CODUL CONSUMULUI] Legea nr. 296 din 28 iunie 2004 republicată în 2008, numită şi Codul Consumului, republicată în Monitorul Oficial nr. 224 din 24 martie 2008, art. 2008, art. 41. 26. [COMISIA EUROPEANĂ, DIRECŢIA GENERALĂ PENTRU ÎNTREPRINDERI] Comisia Europeană, Direcţia Generală pentru Întreprinderi: Introducere în CSR pentru întreprinderile mici şi mijlocii. http://ec.europa.eu/enterprise/csr/campaign/documentation/ download/introduction_ro.pdf, download/introduction_ro.pdf, pp. 2-3. 27. [CORPORATE ETICS 2006] Corporate Etics & Governance Watchdog: Banks pushing people further into debt . (postat la 3 iunie 2006) http:// www.corp-ethics.com/articles/ whistleblower-reveals-bank-secrets.html 28. [COSTIN 2009] Costin Ilie: Piaţa electorală - Ora 13.00: Un Moş Crăciun roşu se închiriază cu 52,3 lei, iar unul portocaliu cu 47,7 lei . http://www.realitatea.net/piataelectorala---ora-13-00--un-mos-craciun-rosu-se-inc electorala---ora-13-00--un-mo s-craciun-rosu-se-inchiriaza-cu-52-3-lei--iar-unul-portoca hiriaza-cu-52-3-lei--iar-unul-portocaliuliucu-47-7-lei_690679.html (postat la data de 6 de 6 decembrie 2009). 29. [COVEY 2000] Covey St. R.: Etica liderului eficient sau Conducerea Conducerea bazată pe principii . Editura Alfa, Bucureşti. 2000, p. 223. 30. [CURELARU 2004] Curelaru M.: Metode şi tehnici de cercetare în psihologia socială . în psihologie socială. Editura Polirom, Iaşi. 2004, p. 45. Neculau A. (coordonator): (coordonator): Manual de psihologie 31. [DARMON 2006] Darmon R. Y.: Marketingul etic - un mit? în Frontiere etice ale capitalismului. Editura Polirom, Iaşi. 2006, pp. 207-228. 32. [DANCIU 2006] Danciu V.: Marketing ecologic. Etica verde a producţiei şi consumului . Editura Economică, Bucureşti. 2006, pp. 118 -119.
135
33. [DECIZIA CNA 187/2006] Decizia nr. 187 din 3 aprilie 2006 a Consiliului Naţional al Audiovizualului, privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual . 34. [DECIZIA CNA 210/2010] Decizia nr. 21 0 din 28 ianuarie 2010 a Consiliului Naţional al Audiovizualului, privind principii şi reguli de desfăşurare a campaniei electorale pentru alegerile parţiale parlamentare, prin intermediul serviciilor de programe audiovizuale. 35. [DEX 1] DEX OnLine. Dicţionare ale limbii române: Definiţii pentru etic, etică. http://dexonline.ro/search.php?cuv=etică 36 [DEX 2] DEX OnLine. Dicţionare ale limbii române: Definiţii pentru responsabilitate responsabilitate . http://dexonline.ro/ search.php?cuv=RESPONSABIL search.php?cuv=RESPONSABILITÁTE ITÁTE 37. [DIACONESCU 2003] Diaconescu M.: Cadrul juridic al marketingului . în Florescu C., Mâlcomete P., Pop N. Al. (coordonatori): Marketing. Dicţionar explicativ. Editura Economică, Bucureşti. 2003, p. 95. 38. [DIRECTIVA CONSILIULUI 2013/34/UE] Directiva nr. 34/2013/UE p ublicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 182/19 din 29 iunie 2013. 39. [DIRECTIVA CONSILIULUI 93/109/CE] Directiva Consiliului nr. 93/109/CE din 6 decembrie 1993 care stabileşte condiţiile de exercitare a dreptului de vot şi de a candida în alegerile pentru Parlamentul European de către cetăţenii Uniunii Europene care locuiesc într un stat membru a cărui cetăţenie nu o deţin, publicată în J urnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 329 din 30 decembrie 1993. 40. [DIRECTIVA CONSILIULUI 2013/36/UE] Directiva nr. 36/2013/UE p ublicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 176/338 din 27 iunie 2013 41. [DERMODY 2005] Dermody J., Scullion R.: Young People’s Attitudes towards British Political Advertising: Nurturing or Impeding Voter Engagement Engagement . in Wymer W. W., LeesMarshment J.: Current Issues in Political Marketing . The Haworth Press. Inc., New York. 2005, p. 133. 42. [DJUVARA 1995] Djuvara M.: Teoria generală a dreptului. Enciclopedia juridică . Editura All, Bucureşti. 1995, pp. 41 -42. 43. [DOMINTE 2008] Dominte N. R.: Organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale . Editura C.H.Beck, Bucureşti. 2008, pp. 3, 29 -33. 44. [DRĂGUŞIN 2003] Drăguşin M.: Asociaţii ale consumatorilor . în Florescu C., Mâlcomete P., Pop N. Al. (coordonatori)]: Marketing. Dicţionar explicativ. Editura Economică, Bucureşti. 2003, pp. 68 -69. 45. [DREPT ONLINE] Drept OnLine: Codul de bune practici pentru comerţul cu produse agroalimentare, 2008 . http://www. dreptonline.ro/legislatie/codul_bune_practici_comert_ produse_agroalimentare_2008.p produse_agroalimentare_2008.php hp 46. [DRUŢĂ 2003] Dr uţă uţă M. E., Pop N. Al.: Etică a marketingului. în Florescu C., Mâlcomete P., Pop N. Al. (coordonatori): Marketing. Dicţionar explicativ. Editura Economică, Bucureşti. 2003, pp. 238 -240. 47. [1 DUŢU 2007] Duţu, M.: Dreptul mediului. Editura C.H. Beck, Bucure şti. 2007, pp. 81-82, 91-92, 91-92, 201-234, 423-429. 423-429. 48. [2 DUŢU 2007] Duţu, M.: Tratat de dreptul mediului . Editura C.H. Beck, Bucureşti. 2007, pp. 423-429, 453-455, 935-967.
136
49. [3 DUŢU 2009] Duţu M.: Sticlele din plastic un pericol pentru sănătate? în Săptămâna Financiară nr. 208 din 18 mai 2009 p. 14. 50. [EMINESCU 1972] Eliescu M.: Răspunderea Răspunderea civilă delictuală. Editura Academiei, Bucureşti. 1972. pp. 19 -25. 51. [FILALI MEKNASSI 2008] Filali Meknassi R.: Quel avenir pour la responsabilité sociale des entreprises au Maroc? Sedjari A.: Droits de l’Homme et développement durable. Quelle articulation. Edition l’Harmattan-GRET, Imprimerie El Maârif Al Jadida – Rabat, 2008, p. 190. 52. [1 FLORESCU 1992] Florescu C. (coordonator), Balaure V., Boboc Şt., Cătoiu I ., Olteanu V., Pop N. Al.: Marketing . Marketer, Bucureşti, 1992, pp. 488 – 489. 489. 53. [2 FLORESCU 2003] Florescu C., Mâlcomete, P., Pop, N. Al. (coordonatori): Marketing. Dicţionar explicativ explicativ. Editura Economică, Bucureşti. 2003. 54. [FREDERICK 2006] Frederick C. W.: Corporation, Be Good! The Story of Corporate Social Responsability. Dog Ear Publishing, Indianapolis. 2006, pp. 6, 138, 180-198. 55. [FUEREA 2003] Fuerea A., Drept comunitar european. Partea generală , Editura All Beck, Bucureşti. 2003, pp. 110 şi urm. 56. [GAGO 2005] Gago F.: Administracion dela Responsabilidad Responsabilidad Social Corporativa. International Thomson Editores Spain Parainfo, Madrid. 2005, p. 1. 57. [GARBER 2007] Garber P. R.: Learning Points. 89 Activities and Actions for f or Coaching Call Center CSRs . HRD Press, Inc., Amherst Massachusetts. 2007, p. 9. 58. [GEORGESCU 2002] Georgescu I. L.: Drept comercial român. Volumul II . Editura All Beck, Bucureşti. 2002, p. 2. 59. [GHEORGHE 2006] Gheorghe C. A.: Drept bancar . Editura C.H.Beck, Bucureşti. 2006, pp. 3, 7, 17, 61-62. 61-62. 60. [HOFFMAN 1995] Hoffman W. M., Frederick R. E.: Business Ethics. Reading Reading and Cases in Corporate Morality . McGraw Hill Inc., New York. 1995. 61. [HOSSAIN 2004] Hossain F., Onyango B.: Product attributes and consumer acceptance of nutritionally enhanced genetically modified foods . In International Journal of Consumer Studies Volume 28, Number 3, June 2004, Blackwell Publishing, p. 255. 62. [HOTĂRÂREA 284/2009] Hotărârea nr. 284 din 11 martie 2009 privind organizarea şi funcţionarea A.N.P.C. publicată în Monitorul Oficial nr. 182 din 24 martie 2009. 63. [IAMANDI 2008] Iamandi I. E., Filip R.: Etică şi responsabilitate socială corporativă în afacerile internaţionale. Editura Economică, Bucureşti. 2008, pp. 11 -12, 15, 28. 64. [IANCU 2006] Iancu Gh.: Sistemul electoral . Ediţia 2. Editura CH Beck, Bucureşti. 2006, p. 178. 65. [INCONSTANTIN’S INTERNET 2009] Inco nstantIN’s Internet: Băsescu, Geoană şi Black PR-ul . http://inconstantin.ro/2009/11/basescu-ge http://inconstantin.ro/2009/11/basescu-geoana-si-black-pr-ul.html oana-si-black-pr-ul.html (publicat în î n 26 noiembrie 2009) 66. [INTERNATIONAL SERVICE FOR THE ACQUISITION OF AGROBIOTECH] International Service for the Acquisition of Agrobiotech Application, Report, 2007 67. [IONESCU 2002] Ionescu C.: Regimul politic politi c în România. Editura All Beck, Bucureşti. 2002, pp. 134-135
137
68. [1 ISO] ISO: Social Responsibility. http://www.iso.org/sr 69. [2 ISO] ISO: ISO and social responsibility . http://www.iso.org/iso/ socialresponsibility. pdf 70. [IQADS] Social Responsibility in Marketing . http://www.iqads.ro/dictionar/social_ responsibility_in_marketing.html 71. [JOSEPHSON 1995] Josephson M.: Ethics and Business Decision Making . in Hoffman W. M., Frederick R. E.: Business Ethics. Readings and Cases in Corporate Morality . McGraw-Hill Inc., 1995, pp. 81-89. 72 [KATZ 1955] Katz E., Lazarfeld P. E.: Personal Influence: The Part Played by People in the Flow of Mass Communication. Free Press, Glencoe. 1955, p. I11. 73. [KEMPF 2005] Kempf H.: L’Europe et les OGM: un defi culturel . Le Monde 8 iulie, 2005. 74. [KERBALEK 2003] Kerbalek I.: Societate comercială . în Florescu, C., Mâlcomete, P., Pop, N. Al. (coordonatori): Marketing. Dicţionar explicativ. Editura Economică, Bucureşti. 2003, pp. 648, 650, 651. 75. [KOLODINSKY 2004] Kolodinsky J., DeSisto T. P., Narsana R.: Inflences of question wording on levels of support for genetically modified organisms . In International Journal of Consumer Studies Volume 28, Number 2, March 2004, Blackwell Publishing, pp. 154-155. 76. [1 KOTLER 2005] Kotler Ph., Wong V., Saunders J., Armstrong G.: Principles of Marketing. Fourth european edition. Pretice Hall, Harlow. 2005, pp. 169-170, 178-179, 183-190. 77. [2 KOTLER 2003] Kotler Ph., Armstrong G.: Principiile marketingului. Editura Teora, Bucureşti. 2003, pp. 972 -973, 986. 78. [3 KOTLER 2003] Kotler, Ph.: Marketing de la A la Z . Editura Codecs, Bucureşti. 2003, p. 48. 79. [4 KOTLER 2005] Kotler Ph., Armstrong G.: Principiile marketingului. Editura Teora, Bucureşti. 2005,. pp. 204-206. 80. [5 KOTLER 2005] Kotler Ph., Lee N.: Corporate Social Responsability. Doing the Most Good for Your Company and Your Cause . John Wiley & Sons, New Jersey. 2005, pp. 1, 3. 81. [6 KOTLER 2003] Kotler Ph.: Marketing de la A la Z . Editura Codecs, Bucureşti. 2003. p. 48. 82. [LANGLET 2005] Langlet D.: Advance Informed Agreement and Biosafety – the Elaboration, Functioning, and Implications of AIA in the Cartagena Protocol . European Environmental Law Review volume. 11, November 2005, Blackwell Publishing, p. 291. 83. [LAUNIS 2008] Launis V., Räikkä J.: Genetic Democracy. Philosophical Perspectives . Springer, 2008, p. 3. 84. [LEGEA 158/2008] Legea nr. 158 din 2008 privind publicitatea înşelătoare şi publicitatea comparativă, publicată în Monitorul Oficial nr. 559 din 24 iulie 2008. 85. [LEGEA 46/2008] Legea nr. 46 din 19 martie 2008 publicată în Monitorul Oficial nr. 238 din 27 martie 2008. 86. [LEGEA 35/2008] Legea nr. 35 din 13 martie 2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea
138
autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/ 2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial nr. 196 din 13 martie 2008, Art. 39 alin. 1 87. [LEGEA 33/2007] Legea nr. 33 din 16 ianuarie 2007 privind organ izarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, publicată în Monitorul Oficial nr. 28 din 16 ianuarie 2007. 88. [LEGEA 449/2003] Legea nr. 449 din 2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, art. 2 lit. a. 89. [LEGEA 53/2003] Legea nr. 53 din 2003, Codul Muncii, Art. 258. 90. [LEGEA 504/2002] Legea nr. 504 din 11 iulie 2002 a audiovizualului, publicată în Monitorul Oficial nr. 534 din 22 iulie 2002. 91. [LEGEA 148/2000] Legea nr. 148 din 26 iulie 2000 privind publicitat ea comercială, publicată în Monitorul Oficial nr. 359 din 2 august 2000. 92. [LEGEA 84/1998 ] Legea nr. 84 din 1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice Art. 3 lit. a. 93. [LEGEA 11/1991] Legea nr. 11 din 29 ianuarie 1991 privind combaterea concurenţei neloiale, publicată în Monitorul Oficial nr. 24 din 30 ianuarie 1991. 94. [LEGEA 31/1990] Art. 3. din Legea nr. 31 din 1990 privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial nr. 1066 din 17 noiembrie 2004. 95. [LOGUE 2009] Logue A. C.: Socially Responsible Investing For Dummies . Wiley Publishing Inc. Indianapolis, Indiana. 2009, p. 13. 96. [MACMANUS 2010] MacManus S. A.: Presidential Election 2008. An Amazing Race, So What’s Next? in Sabato L. J., Longman: The Year of Obama. How Barack Obama Won the White House. New York. 2010, p. 278. 97. [MALHOTRA 2007] Malhotra N. K.: Marketing Research. An Applied Orientation. Pretice Hall, New Jersey. 2007, p. 28, 98. [MAKUCH 2004] Makuch Z.: TBT or not TBT, That is the Question: The International Trade Law Implications of European Community GM Traceability and Labelling Legislation . European Environmental Law Review volume. 8-9, August-September 2004, Blackwell Publishing, p. 235. 99. [MARINESCU 2003] Marinescu D.: Tratat de dreptul mediului . Editura All Beck, Bucureşti, 2003, pp. 90 – 91. 100. [MANOLACHE 2003] Manolache O., Drept comunitar , Editura All Beck, Bucureşti. 2003, pp. 166-177 101. [MC DONALD 1998] Mc Donald M.: Marketing strategic. Editura CODECS, Bucureşti. 1998, p. 16. 102 [MACDONALD 1] MacDonald C.: Guidance for Writing a Code of Ethics . http://www.ethicsweb.ca/codes/coe3.htm 103. [MACDONALD 2] MacDonald C.: Why Have a Code of Ethics? http://www.ethicsweb.ca/codes/coe2.htm 104. [1 MUREŞAN 2007] Mureşan L., Poţincu C.: Etica în afaceri. Editura Universităţii Transilvania din Braşov, 2007, pp 5 -7, 17-18, 43-44.
139
105. [2 MUREŞAN 2009] Mureşan L., Gheorghe C. A.: The Relation between the Romanian Commercial Banking Companies and the Corporate Social Responsibility . In Bulletin of the Transilvania University of Braşov, Vol. 2 (51) – 2009, Series VII: Socio-Humanistic Sciences (în curs de publicare). 106. [3 MUREŞAN 2007] Mureşan, L., Gheorghe, C. A., Poţincu, C.: Elemente de dreptul afacerilor . Editura Universităţii Transilvania din Braşov, 2007, p. 98. 107. [4 MUREŞAN 2007] Mureşan L.: Elemente de dreptul mediului. Editura Universităţii Transilvania din Braşov, 2007, pp. 5 -73. 108. [10 MUREŞAN 2008] Mureşan (Poțincu) L., Drept comunitar. Protecţie juridică şi responsabilitate socială, Editura Universităţii Transilvania din Braşov, 2008, pp. 74-80. 109. [5 MUREŞAN 2008] Mureşan L., Neacşu A., Madar A.: Risks and Implications of Genetically Modified Products . în volumul Conferinţei internaţionale de comunicări ştiinţifice: “Integrarea europeană – noi provocări pentru economia României”, Oradea, 30 – 31 mai 2008 publicat în Analele Universităţii din Oradea, pp. 417 -421. 110. [6 MUREŞAN 2007] Mureşan, L.: Ethics Code in Romania. Bulletin of the Transilvania University of Braşov, vol. 14 (49)/2007, Series B, Editura Universităţii Transilvania din Braşov, pp. 589 -592. 111. [7 MUREŞAN 2009] Mureşan L.: Etica în afaceri. Editura Universităţii Transilvania din Braşov, 2009, pp 5 -7, 17-18, 43-44. 112. [8 MUREŞAN 2010] Mureşan L.: Etica şi responsabilitate socială în marketing . Editura C.H. Beck, 2010, pp 5-7, 17-18, 43-44. 113. [9 MUREŞAN 2007] Mureşan L., Poţincu C.: Ethics and Political Marketing . Bulletin of the Transilvania University of Braşov, vol. 14 (49)/ 2007, pp. 445 -448. 114. [1 MURZEA 2004] Murzea C., Drilea M., Cletea Gh., Miron A.: Noţiuni de proprietate intelectuală. Editura Romprint, Braşov. 2004. pp. 184-188. 115. [2 MUR ZEA 2008] Murzea C., Mureşan L.: Dreptul la marcă şi protecţia consumatorului în comerţul electronic prin licitaţie publică. în volumul sesiunii de Comunicări Ştiinţifice a Universităţii „George Bariţiu” din Braşov, Facultatea de Drept, 22 noiembrie 2008 pp. 119-124. 116. [3 MURZEA 2009] Murzea C., Mureşan L.: The Trademark of the Corporate Social Responsibility, Identity Element also for the Romanian Commercial Companies. The 5th Edition of the International Scientific Conference: European Integration – New Challenges for the Romanian Economy, May 30-31, 2009, Oradea, în curs de publicare în Analele Universităţii din Oradea. 117. [4 MURZEA 2009] Murzea C., Mureşan L.: The Trademark of the Corporate Social Responsibility, Identity Element also for the Romanian Commercial Companies. in Proceeding of WS EAS International Conference on Advances in Environmental & Geological Science & Engineering, 24- 26 September 2009, Braşov, România, pp. 193 -196. 118. [NEWMAN 1994] Newman I. N.: The Marketing of the President. Political Marketing as Campaign Strategy . Sage Publications, Thousand Oaks. 1994, p. 117. 119. [NECULAU 2004] Neculau A. (coordonator): Manual de psihologie socială. Editura Polirom, Iaşi. 2004.
140
120. [NEWPORT 2007] Newport F.: Cât de mult contează sondajele de opinie? De ce conducătorii ar trebui să ţină cont de înţelepciunea oamenilor . Editura ALLFA, Bucureşti. 2007, pp. 9-10, 84-85, 92-97. 121. [OPREA 2005] Oprea L.: Resposabilitate socială corporatistă. De la teorie la practică . Editura Tritonic, Bucureşti. 2005, pp. 11- 24, 34-44, 49-52. 122. [ORDONANŢA DE URGENŢĂ 11/2009] Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11 din 25 februarie 2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul Eur opean, publicată în Monitorul Oficial nr. 134 din 4 martie 2009. 123. [ ORDONANŢA DE URGENŢĂ 181/2008] Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 181 din 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 809 din 3 decembrie 2008. 124. [ORDONANŢA DE URGENŢĂ 174/2008] Ordonanţa de urgenţă nr. 174 din 19 noiembrie 2008 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind protecţia consumatorilor publicată în Monitorul Oficial nr. 795 din 27 noiembrie 2008. 125. [ORDONANŢA DE URGENŢĂ 195/2005] Ordonanţa de urgenţă nr. 195 din 2005 , Art. 11 alin. (4), Art. 4 lit. n), Art. 86 lit. g). 126. [PAINTER-MORLAND 2008] Painter-Morland M.: Business Ethics as Practice. Ethics as the Everyday Business of Business . Cambridge University Press, 2008, p. 3. 127. [1 PATRICHE 2003] Patriche D.: Protecţie a consumatorului. pp. 579-580. 128. [2 PATRICHE 2003] Patriche D.: Consumerism. în Florescu, C., Mâlcomete, P., Pop, N. Al. (coordonatori): Marketing. Dicţionar explicativ. Editura Economică, Bucureşti. 2003, p. 169. 129. [3 PATRICHE 2003] Patriche D.: Drepturi ale consumatorului, ale utilizatorului. în Florescu, C., Mâlcomete, P., Pop, N. Al. (coordonatori): Marketing. Dicţionar explicativ. Editura Economică, Bucureşti. 2003, p. 221. 130. [PETER 1987] Peter P. J., Olson J. C.: Consumer Behavior. Marketing Strategy Perspectives. Richard D. Irwin Inc., Ilinois. 1987, p. 642. 131. [POENARU 2001] Poenaru E.: Drept civil. Teoria generală. Persoanele . Editura Dacia Europa Nova, Lugoj. 2001, pp. 3-7, 357. 132. [POPA 1994] Popa N.: Teoria generală a dreptului. Editura Actami, Bucureşti. 1994, pp. 51, 135-141. 133. [PAGINA OFICIALĂ CRIN ANTONESCU 2010] Pagina oficială Crin Antonescu: Scrisoare pentru cei care doresc să mă voteze! http://www.crinantonescu.ro /Blog/CrinAntonescu/art/599/SCRISOARE-PENTRU-CEI-CARE-DORESC-SA-MAVOTEZE.html (postat la 22 noiembrie 2010) 134. [PORTALUL UNIUNII EUROPENE] Portalul Uniunii Europene. www.europa.eu 135. [1 POŢINCU 2010] Poţincu C. R.: Tehnici de promovare în marketingul politic din România. Teză de doctorat, Universitatea Transilvania din Braşov. 2010, pp. 51, 135 -141, 177-208. 136. [2 POŢINCU 2009] Poţincu C., Mureşan L.: Legal Restrictions in the Usage of Promotion Techniques in the European Parliament Elecions. in Proceedings of the 5th Edition of the International Scientific Conference: European Integration – New Challenges for the Romanian Economy, May 30-31, 2009, Oradea, pp. 827-831.
141
137. [3 POŢINCU 2009] Poţincu C., Mureşan L.: Legal Restrictions regarding the Ecological Aspects Integrated in the Promotion Techniques Used in the Romanian Political Marketing , in Proceeding of 7th WSEAS International Conference on Environment, Ecosystems and Development (EED'09) Puerto De La Cruz, Canary Islands, Spain, December 14-16, 2009, pp. 237-240. 138. [4 POŢINCU 2010] Poţincu C., Mureşan L.: Negative Advertising in the Romanian Electoral Campaigns. The WSEAS International Conference on Risk Management, Assessment and Mitigation (RIMA '10) Bucureşti. România, April 20-22, 2010 pp. 312-317. 139. [5 POŢINCU 2008] Poţincu C.: Ethical Aspects Related to the Political Marketing . in Proceedings of the 4th Edition of the International Scientific Conference: European Integration – New Challenges for the Romanian Economy, May 30-31, 2008, Oradea pp. 1100-1101. 140. [6 POŢINCU 2013] Poțincu (Mureșan) L., Poţincu C., The European legal framework of corporate social responsibility. A new Directive of the European Parliament and of the Council on reporting the corporate social responsibility , In Proceedings of the 13th WSEAS International Conference on Applied Informatics and Communications” (AIC13), Valencia, Spain, 6-8.08.2013. 141. [7 POŢINCU 2013] Poţincu L., Poțincu C ., Etică în afaceri și responsabilitate socială corporatistă. Interferențe economice și juridice , Editura C.H. Beck, Bucureşti. 2013 , pp. 88-93. 142. [8 POŢINCU 2013] Poţincu L., Drept în afaceri. Aplicaţii în management, marketing şi informatică economică , Editura C.H. Beck, Bucureşti. 2013 , pp. 53-85. 143. [9 POŢINCU 2013] Poţincu L., Drept comercial , Editura Universității Transilvania din Brașov. 2014, pp. 113-157. 144. [10 POŢINCU 2013] Poţincu L., Drept comercial și instituția juridică a protecției consumatorului / Commercial law and juridical institution of consumer protection , Editura Universității Transilvania din Brașov . 2014, pp. 112-157. 145. [ROMÂNIA LIBERĂ 2009] România liberă: Crin Antonescu: Băsescu şi Geoană aparţin aceleaşi lumi . nr. 5975/19 noiembrie 2009, pp. 1, 4. 146. [RACOLŢA-PAINA 2006] Racolţa-Paina N. D., Mateescu V. M.: Responsabilitatea socială internă şi producţia de tip lohn. Studiu de caz: o întreprindere mică, cu capital străin, din industria confecţiilor . în Management & Marketing Nr. 3/2006, Editura Economică, Bucureşti. pp. 99-100. 147. [RĂHĂU 2005] Răhău L., Oroian M., Neagu Gh.: Marketing . Editura Risoprint. Cluj Napoca, 2005, pp. 18 – 22. 148. [RESPONSABILITATEA SOCIALĂ A COMPANIILOR] Responsabilitatea Socială a Companiilor . Bucureşti. 2006, p.4 (pp.1 -10) 149. [ROŞ 2001] Roş V.: Dreptul proprietăţii intelectuale. Editura Global Lex, Bucureşti. 2001. pp. 549-574. 150. [SABATO 2010] Sabato L. J., Longman: The Year of Obama. How Barack Obama Won the White House. New York. 2010. 151. [SANTORO 2005] Santoro M. A., Gorrie T. M.: Ethics and the Pharmaceutical Industry. Cambridge University Press. 2005, p. i.
142
152. [SASU 2004] Sasu V. D.: Diferenţieri şi similitudini între marcă şi brand . în Analele Universităţii din Oradea, 2004, p. 334. 153. [SCHRÖDER 2004] Schröder M. J., McEachern A. M. G.: Consumer value conflicts surrounding ethical food purchase decisions: a focus on animal welfare . In International Journal of Consumer Studies Volume 28, Number 2, March 2004, Blackwell Publishing, pp. 168-169. 154. [SCHREINER 2002] Schreiner C., Ciobanu R. C., Huţu C. A.: Etica tehnică şi a afacerilor . Editura Gh. Asachi, Iaşi. 2002, pp. 145 – 147. 155. [SUCIU 2004] Suciu D.: Cum să câştigăm alegerile . Editura Comunicare.ro, Bucureşti. 2004, pp. 15, 127. 156. [SITE CONSULTANŢĂ-CERTIFICARE] Consultanţă-certificare.ro: ISO 26000 şi responsabilitatea socială. http://www. consultanta-certificare.ro/stiri/iso-26000responsabilitatea-sociala.html p.4 (pp.1-4) 157. [1 SITE JOCURI POLITICE ONLINE] Traimbine: Împuşcă-l pe Băsescu de Halloween joc. http://traimbine.ro/?cat=4 (postat la data de 9 noiembrie 2009) 158. [2 SITE JOCURI POLITICE ONLINE] Jocuri politice: Muşchi pentru campanie joc . http://www.jocuripolitice.ro/jocuri~2jocuri_jocuri_geoana~577_muschi_pentru_campanie.ht ml (postat la data de 28 octombrie 2009) 159. [3 SITE JOCURI POLITICE ONLINE] Jocuri politice: Beţia puterii joc. http://www.jocuripolitice.ro/jocuri~1-jocuri_jocuri_basescu~647_betia_puterii.html (postat la data de 5 noiembrie 2009) 160. [SITE RESPONSABILITATE SOCIALĂ] www.responsabilitatesociala.ro 161. [TANNENBAUM 1956, RIGAUX-BRICMONT 1982] Tannenbaum P. H.: Initial Attitude Toward Source and Concept as Factors in Attitude Change Through Communication. in Public Opinion Quarterly no. 20/1956, pp. 413- 425 şi Rigaux -Bricmont B.: Structure des attitudes du consummateur à l’égard des sources d’information . Leroche M.: Marketing, Administrative Sciences Association of Canada no. 3/1982, pp. 263-275. 162. [TĂNĂSESCU 2003] Tănăsescu E. S.: Legile electrale. Comentarii şi explicaţii . Editura CH Beck, Bucureşti. 2003, p. 178. 163. [TEODORESCU 2001] Teodorescu B.: Marketing politic şi electoral . Editura Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice David Ogylvi. Bucureşti. 2001, pp. 22, 118 -121. 164. [TUDOR 2008] Tudor S.: Politica 2.0.08. Politica marketingului politic. Editura Tritonic, Bucureşti. 2008, pp. 123 -124. 165. [TURCU 2008] Turcu I.: Tratat teoretic şi practic de drept comercial . Volumul I. Editura C.H.Beck, Bucureşti. 2008, p. 54. 166. [ŢIGU 2005] Ţigu G.: Etica afacerilor în turism. Puncte de vedere, cazuri, teme de reflec ţie. Editura Uranus, Bucureşti. 2005, p. 10, 21 -26, 27, 62, 64-66. 23-27, 9, 58, 66-69, 67-69, 94 167. [UNGUREANU 2000] Ungureanu O.: Drept civil. Introducere. Editura All Beck, Bucureşti. 2000, p. 19. 168. [VIOREANU 2009] Vioreanu V.: Băncile au provocat deliberat criza financiară . în Revista Capital http://www.capital.ro/articol/ bancile-au-provocat-deliberat-criza-financiara119333. html (publicat la 8 mai 2009).
143