Panza CharlotteiEra o fetita de vreo opt ani , pe care o chema Fern . Tatal sau a vrut sa omoare un purcelus ce era plapand si era abia nascut . Fern l-a numit Wilbur , pana a crescut prea mare si a trebuit vandut unchiului lui Fern . Acesta il vizita intotdeauna si petrecea mult timp langa el . Wilbur a aflat ca urma urma sa ajunga pe masa de craciun . A facut cunostinta cu Charlotte , o fata paianjen foarte inteligenta . A tesut pe panza sa , mesaje care sa dovedeasca ca este un porc minunat . A fost salvat si a fost dus la targ unde a primit o medalie . Charlotte trebuia sa moara si si a dat sacul sau cu ouale sale de paianjen paianjen lui Wilbur si -au luat adio . Wilbur a avut grija de acele oua . Puii au plecat , dar au ramas 3 cu Wilbur , care nu o va uita niciodata pe Charlotte , care l-a salvat . Fern, o fetiţă de opt ani salvează de la moarte un pruceluş, Wilbur, pe care îl hrăneşte cu biberonul o perioadă.Pe urmă purceluşul e vândut unei familii care îl îngraşă pentru iarnă. Ar fi ajuns bietul Wilbur pe masa de Crăciun a noilor stăpâni dacă n -ar fi remarcat-o pe Charlotte, păienjeniţa care îşi avea pânzele în coteţiul lui. Aceasta îl salvează pe noul prieten cu ajutorul pânzelor ei pe care scrie tot felul de vorbe bune pentru Wilbur precum "Âsta da, porc!" "Teribil" şi "Strălucitor", de care oamenii ajung să se minuneze, iar Wilbur devine celebru. Ajung la târg unde Wilbur este admirat şi premiat pentru pânzele lui Charlotte.Păinejeniţa Charlotte.Păinejeniţa îşi depune ouăle şi moare în coteţul de la bâlci a lui Wilbu. În semn de mulţumire, purceluşul ia săculeţul cu ouă cu el să şi salvează puii. Aceştia se nasc primăvara, majoritatea majoritatea pleacă, câţiva râmîn să îi ţină de urât lui Wilbur. Cu toate acestea, Wilbur îşi va aminti mereu de prietena sa Charlotte care i-a Pânza lui Charlotte Charlotte de E.B.White este o carte foarte frumoasa si amuzanta. La inceputul cartii se prezinta o
fetiţă de opt ani pe nume Fern care salvează de la moarte un purceluş, Wilbur, pe care îl hrăneşte cu biberonul o perioadă de timp. Ea are de gand sa il adopte si sa aiba grija de el pentru totdeauna. Pe urmă purceluşul e dat unei familii care îl îngraşă pentru iarnă pentru ca familia lui Farn nu avea o ferma. Ar fi ajuns bietul Wilbur pe masa de Crăciun a noilor stăpâni dacă prietenii lui nu ar fi pus la cale un plan ca sa il ajute. Dar la cate nu s-au gandit pana sa gaseasca o idee buna ca purcelusul lor sa scape. Totusi, au avut o idee: "cuvant". Da, ideea lor se numea cuvant. Cu alte cuvinte, animalele s-au gandit ca un cuvant, doua sau trei, foarte speciale, scrise despre Wibur, il vor salva. Dar, nu se pricepeau sa intocmeasca intocmeasca planul si, gandindu-se, gandindu-se, au remarcat-o pe Charlotte, păienjeniţa care îşi avea pânzele în coteţul lui. Aceasta îl salvează pe noul prieten cu ajutorul pânzelor ei pe care scrie tot felul de vorbe bune pentru
Wilbur precum "Ăsta da, porc!" "Teribil" şi "Strălucitor", de care oamenii ajung să se minuneze, iar Wilbur a devenit celebru.
Ajung la târg unde Wilbur este admirat şi premiat pentru pânzele lui Charlotte. Păinejeniţa îşi depune ouăle şi moare în coteţul lui Wilbur de la bâlci. În semn de mulţumire, purceluşul ia săculeţul cu ouă dupa el să-şi salvează puii. Aceştia se nasc primăvara, primăvara, majoritatea pleacă, câţiva râmîn să să îi ţină de urât lui Wilbur. Cu toate acestea, Wilbur îşi va aminti mereu de prietena sa Charlotte care i-a salvat viaţa. Scrisă în 1952 de E.B.White, „Charlotte’s Web” a fost tradusă şi în limba română, cu titlul „Pânza lui Charlotte”, publicată şi republicată, deoarece a câştigat publicul românesc. Este vorba de o cărticică pe care o citeşti iute -iute, oriunde şi oricând, şi care îţi dă prilej de meditaţie. „Unde pleacă tata cu toporul ăla?” Întrebarea micuţei Fern – copilă de 8 ani – a schimbat cursul vieţii unui... porcuşor. Era cel mai mic şi mai prăpădit... A scăpat de la tăiere şi a primit numele de Wilbur. Povestirea SF cu numele „Pânza lui Charlotte” pare să fie pentru copii. Despre cum un porcuşor destinat creşterii, îngrăşării şi tăierii de Crăciun reuşeşte să scape. De ce el? Nu se ştie, că era doar un porc obişnuit. Poate tocmai pentru că era „cel mai mic şi mai prăpădit”. Mai întâi era să fie tăiat după naştere, că nu părea sănătos. L -a salvat fetiţa, Fern. Apoi, va scăpa şi de cealaltă tăiere, cu ajutorul prietenului său, păianjenul Charlotte. Ce se mai spune despre acest porc? Când a mai crescut, a fost mutat în pivniţa hambarului familiei Zuckerman. El a încercat să evadeze, sfătuit de o gâscă. Dar a fost prins. Disperat de singurătate, a căutat prieteni, printre animalele din jur. Nu a reuşit nici măcar cu şobolanul. Atunci s-a oferit Charlotte, un păianjen care îşi ţesea pânza în colţul uşii hambarului. „Când spun salutare e doar un fel mai elegant de a-ţi spune bună sau bună dimineaţa. De fapt, e o expresie prostească. Chiar mă mir că am folosit -o”, se scuză Charlotte faţă de Wilbur.
Charlotte ştie că Wilbur va fi tăiat de Crăciun şi vrea să-l ajute. Nu-i spune nimic acestuia, să nu-l sperie, dar se gândeşte şi concepe un plan. În timp ce porcul doarme, Charlotte ţese cuvinte minunate în pânza ei. Păianjenul a inventat şi un cântec de leagăn pentru Wilbur: „Dormi, dormi, singura mea iubire, Adânc, adânc, în bălegar şi -n întunecime, Nu-ţi fie teamă, nu te simţi singur,
Acum e ora când broaşte şi sturzi Slăvesc lumea din păduri şi stuf. Lasă grijile, singura mea iubire, Adânc în balegă şi întunecime.”
Şobolanul Templeton caută cuvinte de reclamă în ziare vechi, pentru ca Charlotte să aibă model la cuvintele de ţesut în plasă, în folosul prietenului său, porcul. Păianjenul va ţese „Ăsta da, porc” şi „Teribil”. Lumea din zonă începe să vină la familia Zuckerman ca în pelerinaj, înnebunită, să vadă minunea semnului divin prin pânza de păianjen. „Dar nu sunt teribil, Charlotte, sunt doar un porcuşor obişnuit”. „Din punctul meu de vedere eşti teribil, îi răspunse dulce Charlotte, şi asta e tot ce contează. Eşti prietenul meu cel mai bun şi cred că eşti senzaţional.” Fern, fetiţa, era printre puţinii care înţelegeau graiul animalelor. De aceea părinţii au vrut să o ducă la doctor. „Avem un porc neobişnuit”. „Ba un păianjen”, se ceartă domnul şi doamna Zuckerman. Duminică, biserica era plină. Preotul explică miracolul: vorbele de pe pânza de păianjen dovedeau că oamenii trebuie să fie întotdeauna atenţi la minunile ce pot apărea. Ca o concluzie, cocina familiei Zuckerman era centrul atracţiei localnicilor. Charlotte antrenează toate animalele să vină cu idei noi pentru salvarea porcului. Împotriva voinţei, Templeton ajută. A venit reporter ul de la un ziar de prestigiu (Weekly Chronicle) şi un fotograf. „Să nu se mai arunce balegă de vacă pe jos în cocina aceea. Am un porc teribil.” Porcul e dus la târg, ca „celebrul porc al familiei Zuckerman”. Charlotte îşi construieşte sacul cu 514 ouă. E obosită, pe moarte. Ultimul cuvânt pe care îl scrie despre porc este „umil”. Un alt porc, mai gras, a câştigat locul I la târg, dar pentru Wilbur s-a făcut un anunţ special. „Acest animal magnific este cu adevărat formidabil”, cât e de delicat şi de alb, cu o culoare sănătoasă roz a urechilor şi a râtului. Premiul special de 25 dolari a fost acordat domnului Zuckerman, cu o medalie de bronz. Domnul Zuckerman şi porcul au leşinat de emoţie. După ce vede triumful porcului, şi ştiind că acum nimeni nu îl va mai tăia de Crăciun, întrucât e un porc... deosebit, la care se face pelerinaj, Charlotte moare. Wilbur salvează sacul cu ouă de păianjen şi îl păzeşte până primăvara, când ies cei 514 păianjeni. După câteva zile, ei au plecat, pe câte un fir luat de vânt. „Suntem aeronauţi şi mergem în lume, ca să ţesem pânze”. Au rămas 3 păienjenei cu el: Joy, Aranea şi Nellie. „Wilbur n-o uită niciodată pe Charlotte. Era unică”. „Nu se întâmplă des să-ţi fie alături cineva, atât ca prieten adevărat, cât şi ca bun scriitor. S-a întâmplat să fie Charlotte.” Aceasta ar fi, pe scurt, povestea. Am împrumutat cartea de la o elevă de clasa a IV -a, care o citea... în timpul orei, la şcoală. Era prea interesantă ca fata să aibă răbdare. Şi totuşi, cartea nu e numai pentru copii. De fapt, nu există cărţi numai pentru copii. Cursul vieţii obişnuite a unui porc, schimbat, prin dorinţa lui de prietenie şi prin răspunsul primit. Neobişnuitul privit de cei mulţi ca o boală (vezi faptul că fetiţa Fern a fost dusă la doctor, deoarece părea să cunoască graiul animalelor), sau ca un spectacol (cuvintele ţesute pe pânza de păianjen, care au convins că sunt o minune). Inteligenţa care poate fi folosită spre bine, când e vorba de ajutarea cuiva (ideea păianjenului). Toate acestea se desprind şi atrag, dar cel mai mult, te prinde faptul relatării atât de simple şi pătrunzătoare, despre posibilitatea existenţei prieteniei necondiţionate, inteligente, jertfelnice, dintre făpturi diferite şi... aparent banale. Cine a aflat că în spatele poveştii este păianjenul? Personaje principale: WilbuWilbur, Templeton (șobolanul), animalele de la fermă, Charlotte, Fern și stăpânii de la cassa cea nouă
Fern intervine stăruitor pe lângă tatăl ei să -l cruțe pe micuțul Wilbur (acesta e numele porcului) și își ia angajamentul să aibă grijă de el, hrănindu-l cu biberonul. Wilbur scapă cu viață și își găsește în cele din urmă loc la ferma unui unchi al fetiței, domnul Zuckerman. Acolo, în grajdul cu animale, Wilbur o cunoaște pe aceea care îi va deveni prietenă de suflet: păienjenița Charlotte. S-o recunoaștem… Mai rar cărți care să aibă ca personaje un porc și un
păianjen, iar ca subiect, prietenia lor. Și totuși marile atuuri ale acestei povești nu sunt personajele inedite, ci altele, după cum vom vedea. O bună parte din poveste se petrece în cadrul strâmt al grajdului, acolo unde Wilbur își duce porceasca existență într -o cocină obișnuită, mâncând lături și resturi și îngrășându -se de la o zi la alta. Cocina este locul unde o cunoaște pe Charlotte, păienjenița care își țese pânza într -un colț al cadrului ușii. La început, tânărul și neexperimentatul Wilbur arată o oarecare repulsie față de modul în care Charlotte își câștigă pâinea cea de fiecare zi, considerând că este o manieră… sângeroasă de a se hrăni. Păienjenița îi explică atunci: „Nu știu cum i -a venit primului păianjen de la începuturile lumii ideea asta ciudată să țeasă o plasă, da’ uite că i-a venit și nu putem zice că n -a fost o idee pe cinste. Iar de atunci încoace, toată păienjenimea a trebuit să se folosească de aceeași schemă. Una peste alta, nici nu-i o afacere așa de rea.” În plus, Charlotte îi explică porcului că își anesteziază victimele înainte de a le consuma, ca să nu le doară. White include astfel, într-o carte pentru copii, aluzii la subiecte mai grele, precum este acest curs al vieții ori al lucrurilor, pe care îl numim adeseori și firea lucrurilor . Păianjenii obișnuiesc să -și țeasă pânza și să se hrănească cu diverse insecte. Oamenii cresc porci ca să -i taie și să-i mănânce. Păianjenii depun ouă și mor.
Fetițele îngrijorate de soarta animalelor din ogradă cresc și devin interesate de băieți. Și așa mai departe. Iar tot acest curs al lumii sfârșește în același punct. Oamenii, ca și păianjenii, mor. Autorul nu o spune în cuvintele acestea, dar o sugerează. Iar sfârșitul cărții ne arată că viața își găsește propriul ei mod de a merge mai departe.
Pe rând, cunoaștem și alte personaje care își duc traiul în imediata vecinătate a celor doi eroi principali, Wilbur și Charlotte. Urâciosul șobolan Templeton este gata să se înhame la o treabă doar dacă îi iese și lui ceva. Altfel, nici nu vrea să audă. Apoi mai sunt acolo cocoșul, vaca, gâsca și gâscanul, plus cei șapte bobocei ai lor, oile și mieii și așa mai departe. Copilul-cititor, fără-ndoială, va fi captivat de planul Charlottei de a -i salva pielea lui Wilbur și, la fel
de sigur, se va bucura de reușita acesteia. Pânzele pline de creativitate ale Charlottei stârnesc mai mult decât interesul oamenilor; trezesc uimire și poate chiar o formă rudimentară de venerație. Aș spune că acesta este un bun p rilej pentru autorul cărții să ironizeze rasa umană, adesea credulă, gata să se prosterneze cu umilință în fața oricărui „semn” găsit în trunchiul unui copac sau uite, de exemplu, în pânza misterioasă a unui păianjen. Pânza Charlottei este în esență o carte despre frumusețea și importanța prieteniei. „Ai nevoie de
un prieten, Wilbur?” — sunt primele cuvinte pe care păienjenița i le adresează porcului. Și sunt o mulțime de lucruri pe care copiii le-ar putea învăța din povestea lor, ca de pildă că prietenia adevărată se poate înfiripa oriunde, între persoane cât se poate de diferite și că poate să dureze o viață chiar.
Capitolele scurte sunt tocmai potrivite pentru seri petrecute de părinți împreună cu copiii lor. Textul este presărat cu dialoguri interesante, amuzante pe alocuri. Vă redau replica dată de Wilbur unui miel răutăcios, care îi refuzase propunerea de a se juca împreună, spunându -i că porcii sunt ca și inexistenți pentru el. La care porcul i-a răspuns: „Cum adică ca și inexistenți? se miră Wilbur. Nu cred că există pe lume ceva care să fie ca și inexistent. Inexistentul este opusul absolut al existentului. Este limita dincolo de care nu mai există nimic, punctul în care încetează orice existență. Cum poate exista ceva care să fie ca și inexistent? Dacă ar exista ceva care să fie ca și inexistent, acel ceva ar exista totuși, deci n -ar mai fi inexistent, oricât ar fi de neînsemnat. Dar dacă inexistentul este inexistent, atunci nu poate exista nimic care să fie ca și inexistent.” Nu vă speriați! Aceasta este susținerea „tezei de doctorat” a lui Wilbur în filosofia existenței. În rest, dialogurile cărții sunt în limitele normale ale capacității de înțelegere a micilor cititori.
Ediția publicată de Editura Arthur (în 2015) include ilustrațiile originale realizate de Garth Willi ams și colorate de Rosemary Wells. E de prisos s- o mai spun că traducerea făcută de Florin Bican este superbă, și mă gândesc mai ales la pasajele în care surprinde felul de a vorbi al oamenilor de la țară. Pânza Charlottei a avut parte și de ecranizări: un film de animație (în rolul lui Fern (în 2006).
1973) și un film cu Dakota Fanning în
E. B. White (1899- 1985), pe numele său complet Elwyn Brooks White, a publicat articole în prestigioasa revistă The New Yorker și este cunoscut ca autor al cărții The Elements of Style, un veritabil manual de stil pentru scriitori. Unele dintre eseurile scrise de el au apărut în revista Harper . A scris 3 cărți pentru copii: Stuart Little, Charlotte’s Web și The Trumpet of the Swan. Sunt sigur că ați auzit cel puțin de filmul Stuart Little.
Pentru cei care vor să știe mai multe despre White și despre sursele sale de inspirație, există o carte publicată de Michael Sims în 2011, carte intitulată The Story of Charlotte’s Webb: E. B. White’s Eccentric Life in Nature and the Birth of an American Classic . Este o lucrare interesantă despre autorul cărții Pânza Charlottei, din care aflăm de exemplu că acesta a urmărit cu atenție un păianjen, la ferma la care a copilărit, păianjen pe care l-a numit Charlotte. „El [White] și -a cunoscut personajele în grajdul și staulul pe lângă care și-a petrecut mare parte din copilărie și din viața de adult”, notează Sims. Și tot Sims ne aduce la cunoștință un fapt interesant, anume că White a petrecut un an studiind viața păianjenilor înainte de a scrie Pânza Charlottei. Iar finalizarea textului cărții i -a luat nu mai puțin de 6 ani. Adaug și câteva cuvinte despre Garth Williams. Pe lângă Pânza Charlottei, a ilustrat și Stuart Little, tot de E. B. White. Este c unoscut și ca ilustrator al cărților din seria Căsuța din preerie, de Laura Ingalls Wilder. De-a lungul vieții, Williams a ilustrat în jur de 100 de cărți. În concluzie, vă recomand Pânza Charlottei ca pe una dintre cărțile care ar putea deveni favorite al e copiilor.
Nu-nţelegi că merită să trăieşti pentru ca să vezi cum cad frunzele şi apoi cum cresc mugurii, pentru o zi în care e soare, pentru alta în care plouă?...
