OCROTIREA PERSOANEI FIZICE PRIN MIJLOACE DE DREPT CIVIL Prez Prezent entar aree gene general rală. ă. Inst Instit ituuția juridică juridică civilă a ocrotirii ocrotirii persoanei persoanei fizice nu este destina destinată tă ocrotir ocrotirii ii tuturor tuturor oamenilo oamenilor, r, așa cum sugerează sugerează denumirea denumirea sa, ci numai acelor categorii categorii care nu-și pot administra bunurile bunurile sau proteja singure singure interesele interesele datorită vârstei, stării de de sănătate sănătate mintală mintală sau alte alte situa situații deosebite. deosebite. Astfel, legiuitorul a considerat necesar să instituie măsuri de ocrotire pentru minori, aliena alienații și deb debilii ilii mintali mintali și persoa persoanele nele aflate aflate în alte alte situa situaț ii deosebit deosebite. e. Noul Cod Cod Civil consacră consacră ocrotirii ocrotirii persoa persoanei nei fizice prevederile prevederile Titlului Titlului III III – (art. 104 104 – 186) din Cartea Cartea I și pe cele care reglementează reglementează raporturile raporturile dintre părinț i ș i copii, conținute de Titlul Titlul IV – Autoritate Autoritateaa Părintească, Părintească, din Cartea a II-a. II-a. Din cuprinsul prevederilor legale citate rezultă că mijloacele juridice civile de ocrotire a acestor categorii de persoane sunt următoarele: - Oc Ocro roti tire reaa reali realizat zatăă prin prin părin părinți (auto (autori rita tate teaa părint părintea ească scă), ), tute tutela la și curate curatela la,, pentr pentruu minori; - Inte Interd rdic icția jude judecă căto tore reas ască că,, urma urmată tă de inst instit itui uire reaa tute tutele leii sau sau a cura curate tele lei, i, pent pentru ru aliena alienații și debilii debilii mintali; mintali; - Curatel Curatela, a, pent pentru ru persoa persoanele nele fizice fizice capabil capabile, e, aflate aflate în situa situaț ii deo deoseb sebite ite.. Prev Preved eder eril ilee art. art. 106 106 Co Codd Civi Civil, l, care care enum enumer erăă mijl mijloa oace cele le de ocro ocroti tire re,, nu men mențione ionează ază și curat curatel elaa minor minorul ului ui,, dar aceast aceastaa este este regl reglem ement entată ată prin prin mai mai mult multee alte alte articole, cum ar fi, spre exemplu, art. 105 Cod Civil, refeitor la cazurile de numire a curatorului special pentru minorul aflat sub tutelă. Același art. 106 106 se referă și la darea darea în plasament plasament a minorului, minorului, măsură măsură care este este însă regleme reglementat ntatăă prin lege lege specială specială – Legea nr. 272/200 272/20044 privind privind protec protecț ia ș i promovar promovarea ea 1 drepturilor omului. omului. Nu toți minorii minorii beneficiază beneficiază însă de mijloacele mijloacele de ocrotire ocrotire specifice specifice acestor categ categori oriii de pers persoa oane ne fizi fizice ce!! Sunt Sunt excep excepta taț i minor minorii ii care care,, în con condi diț iile iile legi legii, i, dobân dobânde desc sc capacitate capacitate de exercițiu deplină, deplină, înainte înainte de împlinirea împlinirea vărstei vărstei majoratului majoratului ș i anume anume minorii minorii care se căsătoresc căsătoresc de deș i nu au împlinit împlinit 18 ani (art. (art. 272 alin. alin. 1 Cod Cod Civil) Civil) ș i minorii minorii cărora instan instanța de tutelă tutelă le-a recunos recunoscut cut capaci capacitat tatea ea de exerci exerciț iu antici anticipată pată.. Cu caracter caracter general, general, art. 104 Cod Civil stabile stabileș te că orice orice măsură măsură de ocrotire ocrotire a persoanei persoanei fizice se stabilește numai în interesul interesul acesteia acesteia iar la luarea unei asemenea asemenea măsuri trebuie să se se țină seama seama de posibil posibilitatea itatea persoanei persoanei fizice fizice de a-ș i exercita exercita drepturile drepturile ș i de ași îndeplini îndeplini obligațiile cu cu privire privire la persoa persoana na și bunurile bunurile sale. Procedurile Procedurile de institu instituire ire a unei unei măsuri măsuri de ocrotire, ocrotire, ca ș i soluț ionarea ionarea incidentelor incidentelor ce ce pot surveni pe parcursul parcursul ocrotirii sunt de competența instanț ei de tutelă ș i de familie familie (art. 107 alin. 1 Noul Cod Civil).
1
Pentru protec protecția copilului aflat aflat în dificultate dificultate a se vedea I. P. Filipescu, A. A. I. Filipescu. Filipescu.
Secț iunea I. Ocrotirea minorului Autoritatea părintească 1. Noț iune, reglementare, principii.
Sub imperiul vechii reglementări conț inută de prevederile Codului familiei, Decretul nr. 31/1954 ș i Decretul nr. 32/1954, care nu foloseau expresia „autoritate părintească” ci pe aceea de „ocrotire părintească” aceasta din urmă a fost definită ca „mijlocul juridic de ocrotire a minorului în care drepturile ș i îndatoririle cu privire la persoana și bunurile minorului se exercită, respectiv se îndeplinesc de către părinții săi.”1 Autoritatea părintească nu este însă o insitutție nouă ci este doar noua denumire a aceleiași instituții, al cărei scop este asigurarea ocrotirii copilului de către părinț ii săi.2 Afirmația își găsește suportul în prevederile art. 483 alin. 1 Cod Civil, care defineș te astfel instituția în discuție: „Autoritatea părintească este ansamblul de drepturi ș i indatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului ș i aparțin în mod egal ambilor părinț i.” În mod firesc minorii se află sub ocrotirea părinților lor 3 și numai în cazuri excepționale, prevăzute de lege, se recurge le celelalte mijloace juridice civile de ocrotire. Reglementarea ocrotirii părintești se regăseș te în Titlul IV – Autoritatea părintească (art. 483-512) din Cartea a II-a a noului Cod Civil ș i în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Aici mai trebuie menț ionată ș i Convenț ia cu privire la drepturile copilului. 4 Conținutul reglementărilor mai sus citate, coroborat cu cel al dispoziț iilor legale incidente, permite declararea următoarelor principii care guvernează autoritatea părintească: - Drepturile părintești se exercită numai în interesul superior al copilului (art. 483, alin 2 NCC;5 art. 2 alin. 2 și art. 31 alin. 2 din Legea nr. 272/2004; art. 18 pct. 1 din Convenț ia privind drepturile copilului.6). - prioritatea autorității părintești față de alte forme de ocrotire a minorului (art. 5 alin. 2 din Legea nr. 272/2004); - Ansamblul de drepturi și îndatoriri care formează conț inutul autorităț ii părinteș ti aparține în mod egal ambilor părinț i (art. 483 alin.1 ș i art. 503 alin.1 NCC), care sunt deopotrivă responsabili pentru creșterea copiilor lor (art. 483 alin. 3 NCC). Aceleaș i idei se desprind și din prevederile art. 31 din Legea nr. 272/2004 ș i art. 18 pct. 1 din Convenț ia privind drepturile copilului.
1
Gh. Beleiu, Drept civil roman, Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, op. cit. p. 357 A se vedea în acest sens, E. Florian, op. Cit. P. 281 3 Pentru detalii privind autoritatea părintească a se vedea I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. Cit. P. 510-560. Al. Bacaci. Precizări privind insitu ția ocrotirii părinte ști, Dreptul nr. 10/2000 p. 58-61, E. Florian op. Cit. P. 281 – 310. 4 Ratificată de țara noastră prin Legea nr. 18/1990 publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 109/1990 și republicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 314/2001. 5 Potrivit textului citat „părinții exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia și îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate.” 6 În ceea ce privește noțiunea de interes al minorului a se vedea I. P. Filipescu, No țiunea de interes al minorului și importanța determinării lui. RRD. Nr. 2/1988 p 23-27; I.p. Filipescu, A. P. Filipescu op. cit. p. 512. 2
- Conținutul autorității părinteș ti este acelaș i indiferent dacă este vorba despre copiii minori din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaț i. (art. 260, art. 448 ș i art. 471 NCC precum și art. 7 din Legea nr. 272/2004). - Independența patrimonială care constă în faptul că părintele nu are niciun drept asupra bunurilor copilului și nici copilul asupra bunurilor părintelui, înafara dreptului la moș tenire și la întreținere. (art. 500 NCC). - Exercitarea autorității părintești se realizează sub controlul societăț ii, realizat în deosebi prin intermediul serviciilor publice de asistență socială, înființ ate de fiecare autoritate publică locală, organismele specializate ale statului (art. 34 din Legea nr. 272/2004 ș i art 508 alin. 1 NCC) și al instanței de tutelă ( art. 486, art. 494, art. 495, art. 496 alin. 3, art. 497 alin. 2, art. 498 alin. 2, art. 499 alin.4, art. 505 alin. 2, art. 506 ș i art. 508 Cod Civil). În realizarea autorității părintești și controlul modului în care aceș tia respectă drepturile copilului trebuie să se țină seama ș i de următoarele principii, instituite de art. 6 din Legea nr. 272/2004: - egalitatea șanselor și nediscriminarea; - responsabilizarea părinților cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești; - descentralizarea serviciilor de protecție a copilului, intervenț ia multisectorială ș i parteneriatul dintre instituțiile publice și organismele private autorizate; - asigurarea unei îngrijiri individualizate și personalizate pentru fiecare copil; - respectarea demnității copilului; - ascultarea opiniei copilului și luarea în considerare a acesteia, ț inând cont de vârsta ș i gradul său de maturitate; - celeritate în luarea oricărei decizii cu privire la copil; - asigurarea protecției împotriva abuzului ș i exploatării copilului; - interpretarea fiecărie norme juridice referitoare la drepturile copilului în corelaț ie cu ansamblul reglementărilor în materie.1 În regula generală, autoritatea părintească trebuie exercitată de ambii părinți. Este ceea ce rezultă din prevederile art. 503 alin. 1 NCC, conform cărora „părinții exercită împreună ș i în mod egal autoritatea părintescă” ș i din cele ale art. 31 alin. 1 din Legea nr. 272/2004. Legiuitorul s-a preocupat ș i de protejarea intereselor terților de bună-credinț ă, prevăzând că faț ă de aceș tia, oricare dintre părinț i, care îndeplinește singur un act curent pentru exercitarea drepturilor ș i îndeplinirea obligațiilor părintești, este prezumat că are ș i consimț ământul celuilalt părinte. (prezumție de mandat tacit reciproc). În caz de divorț, exercitarea autorităț ii părinteș ti faț ă de copiii rezultaț i din căsătoria desfăcută se va face, de regulă, tot în comun de către ambii părinț i, aș a cum prevede art. 397 NCC. Chiar și în cazul copiilor din afara căsătoriei, care au filiaț ia stabilită faț ă de ambii părinți, autoritatea părintească se exercită în comun ș i în mod egal de către părinț i, dacă aceștia conviețuiesc (art. 505 alin. 1 NCC). 2. Exercitarea Autorită ț ii părinte ști.
1
Principiile enunțate de art. 6 din Legea nr 272/2004 pe care nu le-am reprodus se referă la alte aspecte ale ocrotirii minorului. Pentru detalii referitoare la aplicarea prevederilor acestei legi și corela ția acestora cu dispozițiile Codului Familiei a se vedea I. Imbrescu, E Imbrescu, Discu ții cu privire la recentele acte normative din domeniul protecției copilului și promovării drepturilor copilului. Dreptul nr. 7/2005, p 54.
Prin excepție, autoritatea părintească va fi exercitată de un singur părinte, dacă celălalt părinte este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicț ie, decăzut din drepturile părintești, sau dacă, din orice motiv, se află în neputinț ă de a-ș i exprima voința (art. 507 NCC) . În următoarele situații, autoritatea părintească poate fi exercitată de un singur părinte: a. în cazul părinților divorțaț i, instanț a de judecată poate hotărî ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinț i, dacă există motive întemeiate și această măsură este în concordanț ă cu interesul superior al minorului (art. 398 alin. 1 NCC) . b. dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc iar instanț a de tutelă apreciază că este în interesul copilului ca autoritatea părintească să fie exercitată de unul singur dintre părinți (art. 505 alin. 2 NCC) c. dacă părinții sau înțeles ca autoritatea părintească să fie exercitată, în tot sau în parte, numai de unul dintre ei iar instanț a de tutela, ghidându-se după interesul superior al copilului, și-a dat încuvințarea în acest sens (art. 506 NCC). Autoritatea părintească este scindată în cazul în care părintele copilului este un minor care a împlinit vârsta de 14 ani. Potrivit art. 490 NCC, acest părinte are numai drepturile și îndatoririle părintești cu privire la persoana copilului, în vreme ce drepturile ș i îndatoririle cu privire la bunurile acestuia din urmă revin tutorelui sau, după caz, altei persoane, în condiț iile legii. Neînțelegerile dintre părinți referitoare la exercitarea drepturilor ș i îndeplinirea îndatoririlor părintești se soluționează de instanța de tutelă. În situații excepționale, respectiv atunci când, în urma desfacerii căsătoriei prin divorț, a anulării acesteia sau în situaț ia copilului din afara căsătoriei, copilul nu este încredințat unuia dintre părinți, ci altei persoane sau unei instituț ii de ocrotire, autoritatea părintească va reveni numai în parte părinților. Din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 490 NCC rezultă că, dacă părintele copilului este un minor cu vârsta mai mică de 14 ani, autoritatea părintească îi va reveni ocrotitorului legal desemnat de instanț a de tutelă. Din definiția legală dată autorității părintești de art. 483 alin. 1 NCC rezultă că aceasta cuprinde o latură personală și o latură patrimonială. Latura personală privește ocrotirea persoanei copilului iar reglementările aplicabile în acest domeniu fac obiectul dreptului familiei. De aceea ne rezumăm aici să evocăm prevederile art. 487 NCC, potrivit cărora „părinții au dreptul ș i îndatorirea de a creș te copilul, îngrijind de sănătatea ș i dezvoltarea lui fizică, psihică ș i intelectuală, de educaț ia, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea ș i sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaș te acestuia.” Latura patrimonială a ocrotirii minorului constă în administrarea bunurilor ș i reprezentarea minorului sub vârsta de 14 ani în actele juridice ș i în încuvinț area actelor juridice civile ale minorului care a împlinit această vârstă. Este ceea ce rezultă din prevederile art. 501 NCC: „părinții au dreptul și îndatorirea de a administra bunurile 3. Conț inutul autorităț ii părinte ș ti. Răspundere.
copilului lor minor, precum și de a-l reprezenta în actele juridice civile, ori de a-i încuviința aceste acte, după caz. După împlinirea vârstei de 14 ani minorul își exercită drepturile ș i îș i execută obligațiile singur, în condiț iile legii, însă numai cu încuviinț area părinț ilor ș i, după caz, a instanței de tutelă. ” Părinții au aceleaș i drepturi și aceleaș i îndatoriri cu cele ale tutorelui, în ceea ce privește exercitarea laturii patrimoniale a autorității părintești, dispozițiile care reglementează tutela fiind aplicabile în mod corespunzător (art. 502 alin. 1, NCC). Cu toate acestea, în cazul care copilul nu are alte bunuri decât cele de uz personal, întocmirea intervalului prevăzut de art. 140 NCC nu este necesară. Existența celor două laturi, una personal nepatrimonială ș i cealaltă patrimonială, care formează conț inutul ocrotirii părinteș ti, este evidenț iată o dată în plus de prevederile art. 31 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 conform cărora „exercitarea drepturilor ș i îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului ș i să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său” Dacă părinții nu vor exercita ocrotirea părintească a copilului lor minor sau aceasta ar fi exercitată necorespunzător poate fi angajată răspunderea lor civilă, contravenț ională sau chiar penală. Răspunderea civilă a părinților pentru neexercitarea sau exercitarea necorespunzătoare a ocrotirii părintești este o răspundere civilă delictuale pentru fapta proprie, reglementată de art. 1357 ș i urm. NCC. Această ipoteză este distinctă de răspunderea părinților pentru faptele copiilor lor minori, prevăzută de art. 1372 NCC, care are un conținut ș i condiț ii diferite. Sancțiunea specifică în această materie este decăderea din exerciț iul drepturilor părintești și ea se dispune de instanța de tutelă (art. 508 NCC ș i art. 38 lit. c din Legea nr. 272/2004). Sub imperiul vechii reglementări, conț inută de Codul familiei, în doctrină s-a născut o controversă asupra aspectului dacă săvârș irea de greș eli ș i abuzuri de către părinț i în exercitarea drepturilor și îndatoririlor părintești cu privire la bunurile copilului poate sau nu atrage sancțiunea destituirii din drepturile părinteș ti.
