Motivaţia la adolescenţi Psiholog Oprescu Niculina Motivaţia poate fi considerată un factor intern, care împreună cu ceilalţi factori interni ( aptitudini, trăsături de tip, particularităţi individuale, însuşiri de caracter etc.) contribuie la determinarea manifestărilor de conduită. Motivaţia are un caracter predispozant faţă de excitantul extern care îndeplineşte în primul rand o funcţie precipitatoare. Persoane cu motivaţii diferite în situaţii externe identice vor avea manifestări diferite. Dar chiar şi aceeaşi persoană poate să aibă o conduită diferită în situaţii idebtice, în funcţie de starea sa internă actuală, de orientarea pregătitoare, în funcţie de satisfacerea sau nesatisfacerea anumitor trebuinţe. „Prin motivaţie înţelegem totalitatea mobilurilor interne ale conduitei, fie că sunt înnăscute sau dobandite, conştientizate sau neconştientizate, simple trebuinţe fiziologice sau idealuri abstracte”(Roşca) P.P. Neveanu face referinţă la motiv şi nu la motivaţie şi îl defineşte, ca fiind un „act, sistem de impulsuri, imbolduri, pulsiuni interne, energizări sau activări, stări tensionale sau mobiluri ale acţiunilor şi conduitei” Daniel Goleman este de părere că în măsura în care suntem motivaţi simţim un entuziasm sau o plăcere pentru ceea ce facem, chiar şi nelinişte, însă, acest lucru ne propulsează spre reuşită. „În acest sens, inteligenţa emoţională este o aptitudine majoră, capacitatea care afectează în mod profund toate celelalte capacităţi, fie facilitând, fie combinându-se între ele”(Goleman,D., pag 106). Un anumit lucru poate fi mai uşor realizabil dacă există entuziasm şi perseverenţă în faţa obstacolelor. În cazul adolescenţilor fumători, care afirmă că, deşi doresc să se lase de fumat, ei nu pot face acest lucru. În realitate, ei nu dispun de o motivaţie puternică, nu sunt destul de entuziasmaţi pentru a se lăsa de tutun şi, de asemenea, nu sunt perseverenţi în atingerea acestui scop. Ei cad uşor pradă impulsurilor. Goleman afirmă că „nu există un talent psihologic mai important decât a rezista la impulsuri”. Acesta stă la baza autocontrolului emoţional, deoarece emoţiile, în general duc la un impuls, la o acţiune. Autorul face o speculaţie spunând că numai prin inhibarea semnalelor limbice către cortexul motor se poate înăbuşi impulsul de a acţiona. Capacitatea de a înăbuşi un impuls reprezintă „esenţa autoreglării emoţionale”, iar adolescenţii care au probleme în a-şi înăbuşi impulsul de a fuma au dificultăţi şi în capacitatea de a-şi regla viaţa emoţională. La adolescenţii dependenţi de substanţe, motivaţia joacă un rol extrem de important şi stă la baza numeroaselor decizii de schimbare a comportamentului de consum. Unii consumatori pot să renunţe aparent fără nici un ajutor din afară la consumul de tutun, în timp ce alţii persistă în acest comportament autodistructiv. 1.1.2.1. Factori componenţi ai motivaţiei a) trebuinţa este sursa principală a acţiunii. Al. Roşca este de părere că aceasta se naşte în urma apariţiei unui dezechilibru în funcţionare organismului. În urma schimbării compoziţiei chimice a sangelui, în anumiţi chemoreceptori din vasele sangvine apar procese de excitaţie care se propagă la diferiţi centri ai sistemului
1
nervos central (hipotalamusul), declanşand anumite reacţii vegetative, cum ar fi contracţiile muşchilor netezi ai stomacului şi ai esofagului. Aceste reacţii vegetative provoacă o altă categorie de excitaţii, care, ajungand în anumite porţiuni din creier (talamus şi scoarţă), provoacă, la randul lor senzaţia de foame. În urma acestor procese nervoase şi în conformitate cu anumite relaţii fiziologice date, în sistemul nervos se realizează o excitabilitate crescută a centrilor nervoşi. b) impulsul constă în apariţia unei excitabilităţi accentuate a anumitor centri nervoşi. Trebuinţele, în foarte multe cazuri nu precedă impulsurile, ci se realizează tocmai datorită acestor impulsuri. Este vorba de trebuinţe funcţionale, care spre deosebire de cel organice, pot fi satisfăcute prin efectuarea unor acţiuni, fără introducerea anumitor substanţe în organism. c) intenţia este vătută ca o impulsionare sau punere în mişcare, cu ajutorul sistemului verbal, în conformitate cu cerinţele impuse de sarcină, de satisfacerea trebuinţelor, de realizarea scopului propus. Intenţia constituie un fenomen motivaţional foarte important. Tensiunea creată prin apariţia intenţiei poate fi scăzută nu numai prin realizarea ei nemijlocită, ci şi prin efectuarea unor sarcini substitutive. Efectul sarcinilor substitutive este cu atat mai pronunţat, cu cat acestea sunt mai înrudite cu sarcina originală. În cazul efectuării repetate a aceleiaşi sarcini sau a unor acţiuni monotone, tensiunea intenţională poate scădea şi în urma saţietăţii. Când gradul de saţietate este foarte ridicat, atunci subiectul, cu toată bunăvoinţa sa şi cu toate solicitările refuză săşi continue activitatea. d) valenţa este cel de-al patrulea fenomen motivaţional. Valenţa nu reprezintă o anumită sursă interioară a organismului, ci o calitate a obiectelor prin care se satisfac trebuinţele, calitate dobandită în cadrul relaţiei dinamice dintre organism şi obiectele ce intră în sfera satisfacerii trebuinţelor. Valenţa unei acţiuni externe, exercitate asupra organismului, este cu atât mai accentuată, cu car ea stimulează într-o măsură mai mare acivitatea de satisfacere a unei anumite trebuinţe. Orice trebuinţă, chiar şi cea funcţională, niciodată nu este lipsită de obiect sau de un obiectiv: a avea o trebuinţă înseamnă a simţi nevoia, necesitatea de a obţine un lucru sau altul, un rezultat sau altul, de a realiza ceva. Adolescenţii, consumatori de tutun, sunt de cele mai multe ori conştienţi de consecinţele negative pe termen scurt şi lung asociate consumului. Cu toate acestea, ei persistă în comportamentul de consum, deoarece se găsesc în situaţia de a dori şi nu a dori să iniţieze o schimbare, fenomen numit ambivalenţa. e) un al cincilea fenomen motivaţional este reprezentat de tendinţă, care reprezintă expresia orientării, direcţionării acţiunii unei activităţi într-un anumit sens. Impulsul orientat spre un anumit obiect, determinat în funcţie de anumite trebuinţe şi valenţe, devine tendinţă. Tendinţa are şi un aspect funcţional care constă într-o stare de tensiune. Acest fenomen motivaţional este determinat din interior prin trebuinţe şi impulsuri şi din exterior prin intensitatea şi calitatea valenţelor. Tendinţe puternice pot fi generate prin însuşirea unor sarcini şi scopuri puse în faţa lui de către societate, prin însuşirea unor norme morale sau juridice. În psihologie apare frecvent sugerată deosebirea dintre motivaţia intrinsecă şi motivaţia extrinsecă. Cea intrinsecă apare cand efectuarea unei sarcini ne aduce
2
satisfacţie, iar cea extrinsecă apare atunci cand noi executăm acţiunea nu pentru plăcerea pe care ne-o provoacă, ci pentru anumite consecinţe pe care le dorim.
3
