Minimalism in arhitectura

i n t r o d u c e r e capitol 1

fromos dincolo altfel

paradigmele arhitecturii minimaliste contemporane

cap 1. introducere

"Nu mai sunt demult al acestei lumi; sunt departe de mine însumi, desprins de propriul meu trup - mă aflu printre lucrurile esenţiale." Constantin Brâncuși

1. coaja rectangulară a sufletului nostru

Noi, arhitecții, suntem obi șnuiți să lucrăm spațiul cu forme, pe care le punem din greu la treab ă, așezându-le în compozi ții speciale, folosind culori, texturi pe care le alegem cu grij ă pentru a obține acea frumuse țe unică ce ne caracterizeaz ă viziunea și talentul. Aspectul vizual este probabil cel mai important pentru noi. Totu și sunt și arhitecți care au alt ă abordare, pentru care partea v ăzută a lucrurilor este doar un instrument pentru a extrage frumosul de dincolo de aparență și nu un scop în sine. În construc țiile lor nu vom vedea decorații, compoziții arhitecturale complicate sau conformații speciale ale fațadelor, dar vom sim ți cu siguranță ceva anume dincolo de forme; vom fi atin și emoțional, impresionați de o dantelărie de lumină strecurată prin pereții Muzeului Kolumba proiectat de Peter Zumthor (FIG. 1,2), într-un mod atât de atent controlat încât pere ții drepți și rigizi vor c ăpăta aparențe imateriale. 2

cap 1. introducere


Același efect este perceput pe o scen ă goală. Stelajul metalic susține câteva reflectoare ce dezv ăluie cortina ponosit ă. Pe scândura vopsit ă, în lumina reflectoarelor, în aceast ă lume a singurătății absolute, intr ă actorul, își recită rolul și scândura prinde viață. Lumina rece și indiferentă o clipă mai devreme care dezvelea goliciunea scenei capătă suflet. În decorul pr ăfuit începe s ă curgă viața unui univers întreg. Acest mod de abordare a spa țiului în arhitectur ă este cu totul special și se subordonează altei paradigme decât modernismul, stil de care este legat minimalismul. Putem afirma c ă frumosul dincolo de imagine, descoperit între alte valori decât cele obi șnuite, în lumea spiritual ă, a emoțiilor, este o nouă paradigmă a arhitecturii contemporane. De aceea lucrarea de fa ță se numește ”Paradigmele arhitecturii minimaliste contemporane”. După Dex, paradigmă denumește un ”prototip al lumii sensibile în care trăim, caz exemplar, model, prototip, situa ție ideală, exemplu, model, înv ățătură”. Am descoperit, studiind arhitectura minimalist ă, o nouă paradigmă în sensul în care se caut ă substanța în emoția materialelor iar valorile dup ă care se ghidează sunt cele esen țiale, departe de mod ă sau curente artistice. De aceea arhitectura minimalistă apare constant în istoria arhitecturii de dup ă apariția modernismului. Cercetarea acesta are drept scop demonstrarea faptului c ă minimalismul este, pentru arhitectura contemporan ă, un stil bine determinat, cu valorile sale, pe care le-am denumit paradigme pentru conota ția complexă a acestui cuvânt, care se refer ă nu numai la aspectul fizic -în cazul arhitecturii, la forme- ci cuprinde în în țelesul său și lumea ideilor, cu o prezen ță pregnantă în creație. Voi căuta atât caracteristici ale stilului minimalist și regulile sale ordonatoare de compunere a formelor și materialelor cât și principiile și valorile ce îl guvernează, conceptele și filosofia generatoare de spa ții, în toată 3


cap 1. introducere

fenomenologia lor. Așa cum îl percepem, gol, impersonal și rece, minimalismul pare o abordare stilistic ă potrivită pentru spații de cult sau de reculegere, cum sunt, de exemplu, bisericile proiectate de Tadao Ando (FIG. 3,4). Pentru c ă nu aduce decora ții și spațiile sale sunt goale, parc ă așteptând culoarea, este potrivit pentru muzee sau birouri. Rectangulare, func ționale, extrem de austere și de rigide, construcțiile

FIG. 3 Tadao Ando, Biserica de pe muntele Rokko, Japonia FIG. 4 Tadao Ando, Biserica de pe Ap ă, Japonia acestea par, îns ă, incompatibile cu func țiunea rezidențială deși majoritatea construc țiilor minimaliste sunt case. La prima vedere, casa minimalist ă pare o conversie a unui spa țiu expozițional, de un estetism căutat, fără nici un defect, pur și simplu perfect ă în imposibilitatea populării ei cu mi șcarea, cu zgomotul, cu organicul ce însoțește viața omului. Te întrebi unde sunt cotloanele unde po ți ascunde ceva când e ști surprins în flagrantul dezordinii cotidiene, unde sunt depozitate lopețile sau cizmele de cauciuc, tig ăile arse sau gunoiul? Deoarece noi, oamenii- cei care locuim aceste spa ții- suntem departe de a fi perfecți, nu pare nimic mai nenatural decât perfec țiunea. Experimentul pe de alta parte, gre șeala, încerc ările, îndrăzneala de a fi perfect sunt ac țiuni profund umane. 4

cap 1. introducere


Vă propun, deci, un experiment. Să luăm interiorul unei case minimaliste, una dintre seraficele proiecte ale lui Shinichi Ogawa (fig. 5) pe care vom începe s ă-l populăm cu oameni (FIG. 6), imaginândune scene din viața cotidiană a unei familii, fie ea cu venituri și cu o educație peste medie, a șa cum sunt, în general, proprietarii unor astfel de case. S ă presupunem că, în cel mai fericit caz al acestei construcții, cu toții sunt obseda ți de ordine, într-un respect desăvârșit pentru locuin ța lor. Şi totuși cheile..servieta...sacul de sport, pantofii r ămân câtăva

vreme la intrare. Pe marginea scaunului este uitata, o vreme, o haină. Lucrurile l ăsate în urm ă sunt stinghere, parca a șteaptă să fie puse la locul lor, jenate de dezordinea pe care o creeaz ă și care face, dintr-o dat ă, totul să nu mai pară atât de perfect. Menajera are rolul de a pune lucrurile în ordine dar în week-end, interioarele albe dezvăluie aglomerarea culorilor care l-au invadat, obraznice. Ne strecurăm timizi pe culoarul alb și bine luminat privind în jur. Pe una dintre uși stă lipit un semn de interzis camera tân ărului își face simțită prezența prin acel semn ro șu și precede zgomotul ce năvălește din interior: adolescen ții sunt nevoiți să distrugă ceea ce au în jur ca s ă-și poată dezvolta propria personalitate. Au nevoie s ă fie rebeli. Așa că un poster cu Ozzy Osbourne, skate-ul de sub pat se amestecă împreună cu jeans-ii și cu shirt-ul p ătat cu înghe țată, cucerind pardoseala din r ășină epoxidică gri. Perfec țiunea e compromis ă. Albul este estompat de culorile posterelor iar rigoarea spațiilor este contrazisă de dezordinea în care sunt aruncate lucrurile personale (FIG. 7,8). De-abia de-acum spațiul ne pare familiar.

5


cap 1. introducere

Prin contrast cu dezordinea, interiorul minimalist ni se prezint ă aproape impersonal: pardoseli reci, pereți albi sau din beton aparent, lumini incolore și strălucitoare. Pe cât de potrivit pentru un spațiu public, pe atât pare de rece, de indiferent pentru o locuin ță. Şi cu toate acestea, casa minimalist ă este o prezen ță constantă dea lungul istoriei arhitecturii moderne, indiferent cât de vernaculare sau de ludice ar fi fost tendin țele modei. Trăim în vremea cablurilor, a satura ției de informație vizuală și cu toate acestea, construc țiile minimaliste apar permanent ca o alternativă la saturație, ca un spa țiu altfel. În plin ă epocă a consumerismului, unde viteza de a asimila cantit ăți uriașe de informa ții egalează doar graba cu care o facem, compozi țiile perfect statice, incolore și serafic luminate ale arhitecturii minimaliste, formeaz ă o înlănțuire coerentă de construcții ce împărtășesc aceleași valori. Privind volumele albe care absorb lumina, amplificând-o, ne întrebăm dacă nu cumva graba asta de a îndesa cât mai multe în sacul timpului nostru nu e decât o fug ă. O fugă de noi înșine, de imaginea unei cochilii complicate și frumoase, care poate fi goal ă, deși se construie ște după tiparele mult mediatizate ale vremii.

6

”Abstracție și i ntropatie”, Wilhelm Worringer, estetician german, teză în care se explică fenomenul prin care ne cautăm pe noi înșine în creațiile noastre și în ceea ce ne place.

cap 1. introducere

1.2.


oportunitati si motivatii

Păşind în interioarele minimaliste, ajungi într-un spa ţiu alb şi gol, a cărui puritate formal ă nu se lasă perturbată de nimic şi ochiul, ce caută mereu culoarea și miscarea, este nevoit s ă-și urmeze obișnuita curiozitate. Și atunci, în spa țiul acela gol, poate c ă privirea se va îndreapta c ătre sine. Un sine pe care l-au pierdut, în obișnuința de zi cu zi de a fi al ții, pe placul p ărinților, al profesorilor, în acord cu o lume ideal ă care-şi impune perseverent modelele sale de perfecţiune. Bine, dar oamenii? Mi șcarea, dezordinea, c ăutarea într-un spațiu neașteptat, emo ția unei curbe, umbra suferin ței, bucuria colorată? Unde sunt ascunse sufletele între aceste ziduri perfecte? Se pune mereu întrebarea: ce ne place? Ceea ce ne trebuie, ne lipsește, sau ceea ce ne seam ănă? Cu alte cuvinte, pentru noi este frumosul ceva care seam ănă cu noi înșine sau ceva care ne este necesar pentru a fi comple ți? Am fost mirat ă să descopăr în filosofia minimaliștilor răspunsuri, puncte de vedere, adev ăruri, pe care le știam dintotdeauna, f ără să le conștientizez, dezleg ările unor probleme pe care mi le pusesem și eu însămi despre ce înseamn ă arhitectura, spațiul interior, care este leg ătura ei cu spiritul nostru, care sunt efectele ei asupra min ții noaste con știente și inconștiente. Cu alte cuvinte, am pornit la o plimbare într-un parc, într-o dimineață de primăvară și am ajuns s ă escaladez un munte de înțelesuri. Precizez de la bun început c ă această lucrare nu va fi o apologie a arhitecturii minimaliste. Nu vreau s ă conving pe nimeni c ă 7


cap 1. introducere

adevărurile minimaliștilor sunt universal valabile sau imuabile. Universul arhitecturii minimaliste se poate supune oricând unei judecăți de gust și se poate face vinovat de multe neajunsuri. Între transmițător și receptor exist ă spațiul de recepție influențat atât de mult de lumea celor care interfer ă. Dincolo de coaja acestor construcții se află o lume special ă, lumea de dincolo de imagine, o lume a introspec ției, a căutărilor sinelui, pe care o reg ăsim, în mod paradoxal, atât în lumea latin ă, extrovertit ă și solară, cât și în cea japoneză, discret ă și austeră. Și, pentru c ă dincolo de toate este sufletul, c ăutările germanicului Zumthor vor fi perfect acordate cu tradiționalul șintoism care descrie lumea fizic ă ca pe o carcas ă pentru spirit, dar și în alba lumină a Peninsulei Iberice, unde se afl ă condensată o mare parte din arhitectura minimalist ă contemporană. 1.3.

referinte bibliografice

Din aceste perspective, am observat c ă bibliografia ce dezbătea subiectul minimalismului în arhitectur ă este extrem de slab reprezentată la un nivel elevat. Curentul minimalist s-a manifestat în toate artele, mai cu seam ă în design vestimentar, literatur ă, și într-o oarecare măsură, și în film, curgând destul ă cerneală în analizele culturale dar f ără să facă obiectul unei cercetări științifice. Ini țial, interesul criticilor de art ă a fost atras de contradic ția și fronda artei minimaliste a anilor 50-60, existând destule pagini ce dezbat subiectul. Concentrarea privirii asupra arhitecturii îns ă, ca form ă de exprimare a conceptelor minimaliste, se face superfluu, subiectul fiind tratat ca unul conex celor principale, din pictur ă și literatură. Trebuie să amintesc, la acest subiect al bibliografiei de specialitate, cărțile lui James Meyer, lector universitar la câteva universit ăți din SUA, care și-a scris un doctorat cu cercetarea artei minimaliste și care mi-a oferit o informa ție extrem de elaborat ă despre cadrul istoric, apariția și dezvoltarea artei minimaliste. Apoi, Edward Strickland dezbate subiectul, publicând la editura Universit ății din Indiana câteva c ărți care pun accentul pe muzica minimalist ă. 8

cap 1. introducere


Există, în schimb, cataloage întregi cu poze, publicate la edituri de specialitate, fotografii ale a șa numitei arhitecturi minimaliste care se supune unora dintre cele mai variate coordonate. Influen țele orientale, supranumite zen, cubismul sau brutalismul contemporan, modernismul temperat sau simplismul func țional, toate sunt descrise sub aceeași umbrelă a minimalismului.

Ceea ce mi-am propus s ă descopăr în aceast ă cercetare este ce înseamnă, de fapt, arhitectura minimalist ă. Unde se termin ă influența modernismului contemporan și unde începe puritatea stilului? Practic, putem vorbi m ăcar de un stil, sau r ămâne doar un manierism al modernismului. Acest ă lucrare își propune să determine invarianții de stil ai arhitecturii minimaliste, în sensul de a înțelege care sunt parametrii coordonatori ce determin ă acest curent atât de constant prezent în arhitectur ă, de la moderni ști până în prezent. Din fericire arhitecții minimaliști, să-i denumim așa, ai căror lucrări, de altfel, nu se supun în totalitate acelora și rigori, sunt extrem de comunicativi în ceea ce prive ște conceptele lor. Chiar dac ă critica de specialitate nu abordeaz ă științific acest subiect, interviurile și scrierile lor sunt extrem de bogate și explicative. M-am afundat cu o deosebită plăcere în lecturarea subtilit ăților stilistice ale lui Alberto Campo Baeza, Tadao Ando, Peter Zumthor și John Pawson, unii dintre cei mai prolifici atât din punct de vedere al proiectelor dar și al explicării lor în diverse surse. Publica țiile, interviurile, c ărțile și comentariile acestora au stat la baza studiului meu, nu numai pentru aportul pe care l-au avut în explicarea ideologiei pe care o studiam dar și pentru că au fost confirma ți de premii interna ționale sau de către presa de specialitate. Chiar dac ă John Pawson nu are în palmares un Pritzker, cum au ceilal ți trei aminti ți anterior, el a publicat câteva cărți extrem de pertinente despre arhitectura minimalistă, una dintre ele supraintitulându-se sugestiv, „The biblie of minimalism”. De altfel, în demersul meu de a descoperi 9


cap 1. introducere

arhitectura minimalist ă, aceasta era și cea mai corect ă abordare, pentru a înțelege, direct de la surs ă, frumuse țea de dincolo de aparența formelor minimali știlor, de a prinde ideea ce conturează linia proiectelor. Ceea ce am descoperit și voi prezenta în continuare, este fascinanta lume, de dincolo de imagine, a arhitecturii minimaliste și paradigmele sale. Pentru stabilirea acestora, îns ă, nu am urmat cursul analizei estetice ci un procedeu mai neobi șnuit pentru astfel de subiecte, de analiză de stil, depărtându-mă intenționat de judecata de gust, care am considerat c ă lasă loc atâtor ambiguit ăți. Ca metod ă de cercetare, am folosit analiza morfologică complexă, denumită pe scurt GMA (general morphology analisys), pe care o voi prezenta în următorul capitol. Pornind de la cursul profesorului Bernard Duprat din cadrul Școlii de Arhitectur ă de la Lyon, am descoperit originea acestui tip de analiz ă, la Fritz Zwicky, savant elve țian în domeniul astronomiei, care a pus la punct o metod ă de analiză complexă multicriterială, ce se folose ște în diverse domenii de activitate tocmai datorit ă versatilității sale. Acest ă calitate mi-a dat posibilitatea să folosesc un mod propriu de operare, manier ă căreia, după cum vom vedea, i-am dat și o utilitate didactic ă, ce s-a confirmat în practic ă, în lucrul cu studen ții. Am pus la punct un mod de a structura riguros materialul documentar aferent proiectelor de atelier, astfel încât s ă poată fi înțelese mai clar principii compoziționale și invarianții de stil. Cu materialul bine cartografiat, pe capitole, studenții au putut astfel s ă găsească resurse de inspirație pentru a recrea în stil, f ără a realiza în proiectele lor pastișe sau kitch-uri.

10

cap 1. introducere

1.4.


scurte anticipări

Anticipez rezultatele studiului cu câteva exemple din paradigmele minimalsite. În spatele simplelor forme, a non-culorilor și a materialelor fruste se află, nu un simplism sau o eludare a complicatelor forme contemporane, ci o serie de concepte care își au resursele din chiar genius loci . Vom descoperi un mod sensibil în care sunt percepute materialele și felul în care ele sunt puse în operă, dar și energiile care le leagă de situl unde se construiește. Lumina se compune în mod magistral, atât la propriu cât și la figurat, cu materia turnată în volume simple iar transparența, alături de albul ce amplifică lumina, va diminua verticala și categorica atracție gravitațională. Minimalismul ilustrează mai mult decât orice stil de arhitectură expresia lui Le Corbusier despre arhitectura ca ”joc savant și magnific al volumelor în lumină” deoarece lumina intră, efectiv în armonie cu volumele construite, demers ce se regăsește încă din faza de concepție. Contrastul este o altă caracteristică a minimalismului. Observăm contrastul făcut de construcția minimalistă cu mediul în care există, atât cel natural cât și cel construit., contrastul perfect pe care viața, cu tot tumultul ei de forme mișcare și culori îl face cu imaginea înghețată a spațiului minimalist. Arhitectura minimalistă generează, la prima vedere, cutii mari și albe aruncate în peisaje sălbatice sau ziduri mari din beton aparent care separa categoric spațiul construit de exteriorul sau, oferind protecție și spații altfel, de o frumusețe dincolo de materia solidă.

john pawson

11


cap 1. introducere

Cercetarea este structurată în trei părți principale. 1. În prima parte se afirmă subiectul cercetării, se stabilesc reperele de timp și spațiu și materialul pe care se lucrează. În demersul explicării termenilor și conceptelor cu care se operează, fac un istoric succint al artei minimaliste a anilor 60, unde a apărut teremenul de ”minimalism”. Ca metodă de cercetare folosesc GMA (general morphologycal analisys) căreia îi acord un capitol special unde prezint protocoalele după care se operează. De asemeni descriu aplicația acestei versatile metode de cercetare în domeniul pedagogic. 2. În a doua parte se studiază materialul iconografic dar și bibliografic, în vederea evidențierii unor concepte și relevării filosofiei de creație a arhitecților minimaliști și se decantează efectiv invarianții de stil sub forma unor ipoteze de lucru. 3. În partea a treia se determină, prin validarea ipotezelor în protocoalele GMA, invarianții de stil. Se vor comenta și se vor trage concluziile cercetării. La ora actuală, minimalismul este considerat doar un curent modernist. Ca origini stilistice, minimalismul își trage sursele conceptuale din cele ale moderniștilor. Ceea ce m-a preocupat și am și demonstrat până la finele acestei lucrări este dacă acest curent rămâne la acest stadiu stilistic sau o pornește pe drumul sau propriu, constituindu-se ca stil, cu valorile sale particulare, cu invarianții săi imuabili. Astfel scopul acestei cercetări este de a determina nu numai acești invarianți dar și de a demonstra că, în timp, acordându-se la vibrația culturii contemporane, minimalismul devine un stil de sine stătător în arhitectură, cu exegeți proprii, cu lucrări de marcă, cu influențe și caracteristici proprii, desprinzându-se treptat de învelișul conceptual modernist. Lucrarea de față definește minimalismul în arhitectura contemporană ca stil de sine stătător, rămânând ca, în studiile viitoare, să-i stabilim reperele istorice și să-l studiem ca atare. 12

cap 1. introducere


13

Minimalism in arhitectura

Recommend Documents