Imaginea României in presa internationala dupa 1989 şi vulnerabilităţile sale Imaginea unei ţări este un construct artificial; ea nu se impune de la sine, ci este redimensionată prin reprezentările celorlalţi. Ceea ce spun alţii că ar fi România se constituie în ultimă instanţă în fragmente care compun profilul imagologic al ţării, profil care, în măsura în care este difuzat de instanţa mediatică internaţională, se inserează şi în mentalul colectiv al spaţiului occidental. O abordare analitică a modului în care a fost înfăţişată România în presa străină de după anul 1989 relevă câteva dimensiuni prin care a fost construit portretul mediatic al ţării. Astfel, putem remarca trei mari direcţii prin care România a fost reprezentată în media: ● din perspectiva asumării democraţiei: subiectele cu impact mediatic au fost cele legate de incidentul violent de la Târgu Mureş şi de mineriadele cu care s-a confruntat România. În ceea ce priveşte primul subiect, el a fost tratat incomplet, accentul fiind pus pe violenţa interetnică şi pe ura pe care o manifestă românii faţă de celelalte etnii. Deşi relatările din presa străină au fost vădit inexacte şi unilaterale (nimeni nu a amintit faptul că cel care apărea în imaginilie difuzate la ştiri şi era bătut, era un român bătut de maghiari, nu un maghiar bătut de români aşa cum s-a spus), ele nu au primit nici un fel de dezminţire din partea autorităţilor române. De atunci, presa străină pare a relua periodic tema minorităţilor din România şi a discriminării la care sunt supuse acestea. În ceea ce priveşte subiectul mineriadelor, presa străină le-a condamnat, pe bună dreptate, în unanimitate, ca fiind o practică nedemocratică. ● din perspectiva protecţiei sociale: subiectul predominant pe această dimensiune a fost cel legat de situaţia copiilor instituţionalizaţi. În acest caz, putem vorbi deja despre un stereotip puternic de imagine, pentru că subiectul se regăseşte în relatările media în mod constant. Contextul prezentat de media este unul sumbru, cu referiri la condiţiile umilitoare din orfelinate, la practica comercializării de copii şi la abuzurile fizice şi sexuale la care aceştia sunt supuşi. În acest punct, se remarcă prezenţa puternică şi constantă a temei în presa britanică. În ediţia din 1 octombrie 2006, cotidianul The Sun prezintă un reportaj în care România este acuzată de un vid legislativ care oferă pedofililor britanici libertatea de a “închiria” un copil cu doar 150 de Euro. Nu se înţelege foarte clar dacă România este vinovată de existenţa pedofililor sau a existenţei persoanelor fără adăpost şi surse de venituri, în condiţiile în care legislaţia este aceeaşi. ● din perspectiva imigraţiei româneşti. Subiectele preluate şi difuzate de media pe acest palier sunt concentrate în jurul a două axe: imigranţii ilegali sosiţi din România şi comportamentul necivilizat al acestora. Încă din anul 1990, presa austriacă vorbeşte în termeni negativi despre românii imigraţi în Austria, portretul fiind unul schematic, de la portretul de cerşetor şi hoţ la cel de barbar (scandalul legat de lebedele mâncate de români la Viena). De asemenea, presa italiană prezintă schematic şi peiorativ comportamentul românilor aflaţi în Italia; de curând, cotidianul Il Tempo prezintă practicile lipsite de civilizaţie ale românilor, de la zgomotul pe care aceştia îl fac la ore improprii până la reţelele de crimă organizată în care românii se constituie.
Unul dintre cele mai elaborate materiale scrise despre România este controversatul articol “România la fundul grămezii”, semnat de Tony Judt în The New York Review of Books, în ediţia din 1 noiembrie 2001. Autorul articolului, un reputat profesor la New York University, conturează un portret al României în nuanţe peiorative. Articolul abordează problema României ca singura ţară fost comunistă care nu a reuşit să-şi constituie o identitate democratică; scris după alegerile prezidenţiale din 2000, articolul aduce în scenă problema ultra-naţionalismului românesc şi a inconsecvenţei istorice a României (cu referire la poziţia României în cel de-al doilea război mondial). Rapoartele de ţară din octombrie 2002 şi noiembrie 2003 reiau tema copiilor instituţionalizaţi, de această dată într-o notă pozitivă: se remarcă adoptarea de către România a legislaţiei necesare, dar rămânem încă vulnerabili în ceea ce priveşte implementarea legilor. Deşi raportul de ţară abordează şi probleme legate de economie, justiţie sau administraţie, pe plan mediatic temele cu cea mai mare ocurenţă sunt cele legate de traficul de copii şi de imigraţia ilegală. Rapoartele de ţară din următorii doi ani, 2004 şi 2005, articulează o temă nouă, şi anume tema corupţiei, dar fac referiri şi la vulnerabilităţile din sectorul administrativ şi din cel economic. Reprezentarea în presa internaţională însă este realizată prin tema devenită de acum şablon: copiii aflaţi în orfelinate şi traficul de carne vie, de aici apărând teme corelative, cum ar fi prostituţia juvenilă şi situaţia adopţiilor internaţionale. Astfel, ediţia din 24 septembrie 2006 a cotidianului The Sunday Times publică articolul “Orfanii din România denunţă anii de abuz”, articol care are ca punct de plecare scrisoarea unor copii crescuţi în orfelinatele româneşti. Ultimul raport al Comisiei Europene în ceea ce priveşte România pune sub semnul întrebării siguranţa alimentară şi deficienţele referitoare la utilizarea eficientă a fondurilor pentru agricultură. În acelaşi timp, mass media din Italia iniţiază o serie de articole dure şi denigratoare la adresa imigranţilor români din această ţară. Un articol din 3 octombrie 2006 publicat de cotidianul Il Tempo vorbeşte despre români ca fiind “o etnie ce apare mereu la cronica neagră”, readucând în prim plan problema imigraţiei ilegale şi pe cea a reţelelor româneşti de crimă organizată. De asemenea, cu o zi înaintea Raportului de ţară, cotidianul La Reppublica abordează problema imigranţilor români clandestini, iar cotidianul britanic The Sunday Times publică pe 23 iulie 2006 un articol intitulat “ Teama de 45.000 de indezirabili”, cu referire la imigranţii români şi bulgari în spaţiul britanic. Aşadar, putem releva în acest moment două mari dimensiuni de vulnerabilitate ale imaginii României în ceea ce priveşte reprezentarea lor în mass media internaţională: problema copiilor instituţionalizaţi şi problema imigranţilor români în spaţiul occidental. Aceste două paliere de imagine au fost redimensionate de către instanţa mediatică, ele constituindu-se ca subiecte de presă chiar şi atunci când Rapoartele de ţară înregistrau progrese în ceea ce priveşte situaţia copiilor instituţionalizaţi şi a imigranţilor veniţi din România. Imaginea României de acum este imaginea României din 1775, pentru că după 1990 s-a conturat o imagine arhetipică a României de la începutul secolului XX. România este prezentată, sau mai bine spus reprezentată în media, prin stereotipuri: sărăcie, Ceauşescu, Dracula. Reportajele elaborate privind ţara în sine sunt rare: România nu beneficiază de prezentări, ci de reprezentări imagologice.
