Eseu Determinism
Alexe Eduard Filip, Antropologie, Anul I, Grupa I, Seria III
Ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus? Din momentul în care ne naştem, oamenii din viaţa noastră ne repetă expresia de mai sus. Când suntem mici ne îndeamnă să alegem obiecte care vor spune ce vom face în viitor, aduc ursitoare la bote, ne !împacă" cu expresia !#şa a vrut Dumneeu", ne învaţă să punem busuioc sub pernă pentru a ne visa ursitul şi ne dau exemplul abandonării în faţa unei forţe supreme prin omnipreentul !Cum o vrea cel de sus". $i, să nu uităm, explica greutăţile prin care trecem în viaţă cu expresia !Ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus". Cei mai mulţi îi spun !destin". #lţii îi spun !soartă". %e transmite în familie, în scrierile sfinte ale diferitelor religii şi prin intermediul filmelor americane. Dar cu toţii înţeleg acelaşi lucru? &xistă un grup restrâns de persoane, care, prin !destin", înţelege finalitatea acţiunilor cuiva, modul în care întâmplările se vor înlânţui, pentru a duce către un reultat uşor de bănuit. 'nsă este ceva ce !îşi face omul cu mâna lui"( de exemplu, raportandu-ne la învăţăturile creştine, !dacă păcătuieşti nu vei intra în 'mpărăţia Cerurilor") reultatul este unul cunoscut, însă acţiunile care duc către acest reultat nu sunt predestinate. Cei mai mulţi însă înţeleg prin !destin" soarta, predeterminarea, un plan existent pentru fiecare din noi, care se va desfăşura indiferent de dorinţele noastre. * concepţie care îi aruncă pe adepţii ei într-un fatalism de rău-augur. +entru că se pune întrebarea) dacă viaţa cuiva este dea scrisă, iar reultatul cunoscut, de ce trecem prin atât de multe în încercarea de a supravieţui? De ce să ne mai obosim? De unde a apărut însă acest destin? n concept grecesc la origine, desprins din mitologie, era domeniul oirelor, trei eiţe care decideau în ce fel se va desfăşura viaţa oamenilor şi când se va sfârşi. /recii nu puteau face nimic pentru a îşi sc0imba soarta şi nici măcar marele 1eus nu putea interveni cu uşurinţă. 2uând în considerare politeismul grecilor, !destinul" este deci un concept păgân, din punct de vedere al creştinismului. $i atunci, cum de atât de mulţi români, creştinortodocşi declaraţi, apeleaă atât de des la destin? 3atalismul, resemnarea în faţa sorţii nu există în 4iblie. #pare în 5slam, care cere supunerea în faţa voinţei lui #lla0, 0induşii de asemenea sunt fatalişti, să nu uităm de 6arma, determinismul apare şi în Confucianism. 'nsă 4iblia nu spune că viaţa omului este stabilită de dinainte de naşterea acestuia.
4iblia spune că omul a primit abilitatea de a face propriile alegeri şi, mai mult, este responsabil de alegerile respective. #ltfel, s-ar putea argumenta faptul că cedarea &vei şi a lui #dam în faţa ispitei ar fi fost 0otărâtă de Dumneeu încă de dinainte de crearea acestora, ceea ce intră în contradicţie cu ce citim în /eneă. Dimpotrivă, acest eveniment nu a fost unul predeterminat. #dam şi &va au avut posibilitatea de a alege între a-l asculta pe Dumneeu, având parte în continuare de binecuvântarea #cestuia, şi a nesocoti porunca 2ui şi a suferi consecinţele. De altfel consecinţele păcatelor noastre apar deseori în cuprinsul 4ibliei. +roverbele conţin probabil cele mai multe referiri la alegerile omului şi la ce va suferi acesta în caul în care păcătuieşte. #cesta, într-adevăr, este un lucru 0otărât dinainte) dacă îţi trăieşti viaţa în păcat vei aunge în 5ad. $i mai există o formă de predeterminare acceptată de 4iblie, în sensul că Dumneeu are totuşi un plan cu cei pe care i-a creat şi probabil că îi foloseşte în anumite instanţe întru îndeplinirea acestui plan. #ltfel, cum spuneam, a înestrat omul cu liber-arbitru, astfel încât acesta să poată alege. $i, în bunul mers al relaţiei dintre caua şi efect, să fie tras la răspundere pentru alegerile lui. #ungem astfel la cel mai probabil motiv pentru care oamenii, în viaţa lor plină de greşeli, s-au îndreptat către destin) fuga de responsabilitate. /reşim sau păcătuim pentru că alegem să facem acest lucru, însă puţini sunt cei care, dandu-şi seama de greşeală, vor accepta cu sufletul împăcat consecinţele, efectul acestor greşeli. &ste, într-adevăr, mai simplu să îl învinuieşti pe Dumneeu, să dai vina pe soartă sau să spui că destinul a vrut aşa, că nu ai fi putut să sc0imbi nimic, nici c0iar dacă ai fi vrut. &ste mai simplu decât să îţi accepţi vina. Cum să accepte psi0icul uman faptul că şi-a provocat singur toate greutăţile? +e de altă parte, cum să accepte îngrădirea propriei libertăţi în acest fel? De mii de ani se duc lupte împotriva subugării de către puterile mai mari. %-au scris cărţi, eseuri, piese de teatru despre această valoare, care este libertatea. 'nsăşi pedeapsa pentru încălcarea legii este privarea de libertate, iar ea este de auns pentru a ţine un număr însemnat de oameni departe de înc0isoare. 5ar cei care şi-au văut libertatea corpului furată s-au consolat cu faptul că pot fi îngrădiţi fiic, însă sufletul şi mintea le-au rămas libere. 'n contextul acestei lupte de milenii, în ce fel este compatibilă libertatea cu determinarea şi destinul, aşa cum îl văd oamenii obişnuiţi, cei care nu fac diferenţe maore între termeni? 7ăspunsul este probabil la fel de complex cu dilema liberului arbitru, pe care au încercat să o reolve atâţia filosofi de-a lungul timpului. +ractic, dacă acceptăm existenţa relaţiei cauă-efect şi deci faptul că evenimentele sunt determinate de o cauă, reultă că, de fapt, nu există libertate.
* altă versiune este aceea în care nu există o relaţie între cauă şi efect, ceea ce ar însemna că evenimentele se petrec la întâmplare. 8u există însă libertate în întâmplare, ceea ce a dus din nou la punerea problemei libertăţii de acţiune. *mul însă, culmea, în contextul acestei discuţii, a simţit nevoia să găsească o modalitate prin care să accepte existenţa libertăţii, prin care să îşi ia soarta în propriile mâini. &xistă argumente moderate, ce e drept, ale celor care cred în compatibilitatea dintre determinism şi responsabilitate, cei care spun că suntem responsabili atâta timp cât nu suntem constrânşi din exterior. %au, că putem face o distincţie între libertatea de a acţiona şi libertatea de a alege. 'n acest fel se explica existenţa liberului arbitru, prin libertatea de a alege, însă se acceptă şi existenţa unui oarecare determinism, prin faptul că nu suntem de fapt şi liberi de a acţiona. 3ilosofii existenţialişti au negat însă complet existenţa unui determinism. 4a c0iar %artre a folosit expresia !condamnat la libertate". 5deea lui era aceea că nu există nici un Creator şi că deci omul nu primeşte o esenţă înainte de a se naşte. &xistenţa precede esenţa, pe care ne-o !dăm" singuri. %untem singuri în lume, şi nu avem cum să ne scuăm acţiunile. Din acest punct de vedere am putea înţelege de ce fuge omul de libertatea totală( este, întradevăr, o condamnare, să trebuiască să fii atent permanent la acţiunile tale, ştiind că acestea şi doar acestea îţi vor influenţa viaţa. #dică, dacă mori într-un cutremur eşti singur responsabil de moartea ta, pentru că ai ales să locuieşti în clădirea respectivă sau să fii acolo la momentul producerii cutremurului. ai mult decât atât, către cine ar putea, în caul acesta să ridice pumnul cei rămăşi în urma ta, ce i-ar putea consola? &ste interesant totuşi faptul că problema discuţiei despre destin şi libertate se pune aproape în fiecare ca în filosofia occidentală. 'n partea orientală omul nu este liber, ci este supus lui Dumneeu, #la0 sau altei entităţi superioare, unii într-o interpretare greşită a %fintelor %cripturi, alţii într-o încercare de a păstra o ordine care, în contextul liberului-arbitru, ar dispărea. 7evenind la români şi la educaţia pe care o primeşte un copil în ceea ce priveşte libertatea, putem concluiona că există un număr de aspecte. 'n primul rând lipsa documentării mai departe de ce am auit în mediul înconurător 9dacă toţi creştinii care îl fac pe Dumneeu responsabil de greutăţile lor ar citi 4iblia şi ar şi discuta despre ce citesc acolo, ar fi, probabil, surprinşi:. 'n al doilea rând, obişnuinţa cu subugarea, cu ocul de putere al celor mai mari, cu a pleca capul astfel încât să nu fie tăiat 9altfel cum s-ar fi putut trăi atât de mult timp în communism?:. 'n al treilea rând confortul care vine din a nu trebui să îţi faci grii pentru ce se întâmpla cu prorpia persoană şi în urul fiecăreia, cu care ne-am obişnuit fiind mereu sub conducerea altor puteri, influenţaţi de cei mai puternici ca noi. $i, probabil cel mai important şi mai grav, fuga de responsabilitate, învăţată în acelaşi context al stăpânirii altora.
+ărinţii noştri spun că acum douăeci de ani s-a luptat pentru libertate. $i sigur, ea a fost obţinută, însă într-o formă de suprafaţă. 7aportând la filosofie, s-a trecut astfel la un !compatibilism" moderat. entalitatea a rămas însă aceeaşi, de supunere în faţa destinului, a lui Dumneeu, a conducătorilor, care ştiu mai bine şi pot mai bine decât noi. #tunci când vom înţelege însă că că suntem liberi absolut şi responsabili absolut vom trece la următorul nivel de devoltare. nul în care vom şti că viaţa este aşa cum ne-o facem. 5ar în momentul în care cu toţii lucrăm pentru a avea o viaţă mai bună 9fără însă a intra peste libertatea celuilat;: reultatele nu pot fi decât bune. Destinul este scua oamenilor slabi. +ână acum ne-am g0idat după el şi, am văut cu toţii, nu a fost bine. Ce-ar fi să lăsăm filosofia şi religia şi ce poate fi dovedit sau nu şi, ca o sc0imbare, să presupunem pur şi simplu că el nu există. Cum ar fi atunci?
