DACIA LITERARĂ ŞI CURENTUL NAŢIONAL-POPULAR Revista Dacia literară a apărut în cadrul istoric configurat de spiritul Revoluţiei de la 1848 şi a generat un curent literar şi cultural cunoscut sub numele de naţional-popular. Acesta s-a manifestat în perioada cuprinsă între 1840-1860. Evenimente decisive pentru soarta poporului român care au contribuit la formarea emulaţiei necesar apariţiei curentului şi revistei, au fost: revoluţia de la 1848 şi Unirea. Literatura îşi conturează specificul ei beletristic - se desprinde de celelalte domenii de cultură, capătă importanţă în cadrul vieţii naţionale. Astfel se caracterizează cu pregnanţă etapa paşoptistă. Scriitorii însemnaţi ai epocii: M. Kogălniceanu, V. Alecsandri, Alecu Russo, N. Bălcescu, D. Bolintineanu, G. Bariţiu, Ion Ghica, sînt luptători pentru emancipare naţională şi apoi scriitori. într-o epocă de frământări politice şi sociale, aceşti scriitori au dat valori literaturii româneşti, au contribuit la dezvoltarea ei şi a limbii literare. Cu toţii au aceeaşi viziune estetică, au o platformă unitară de principii. Rolul esenţial, în realizarea şi consolidarea acestei platforme unitare revine celor trei mari reviste ale epocii: Dacia literară (1840), Propăşirea sau Foaie ştiinţifică şi literară (1844) şi România literară (1855). Cele trei reviste au avut un program unitar. Deşi durata apariţiei lor a fost scurtă, acest program a corespuns nevoilor şi aspiraţiilor poporului român din Moldova, Muntenia, Transilvania. în paginile revistelor publică un număr mare de scriitori ai epocii, pe lângă cei citaţi mai sus, C. Negri, A. Donici, Boliac, C. D. Aricescu, Al. Sihleanu, I. Catina etc.; debutanţi în această perioadă: Al. Odobescu şi B. P. Hasdeu vor avea, mai târziu, un aport literar important. Nu mai domină o personalitate (ca în etapa anterioară), ci grupul tinerilor scriitori. Sunt uniţi prin concepţii, animaţi de idealul de deşteptare naţională şi de romantism liberal, au conştiinţa lucidă a obiectivelor propuse; o generaţie care împleteşte un idealism avântat (la Bălcescu forme de vizionarism profetic), cu înţelegerea situaţiilor momentului - realizează un acord între ideal şi faptă, între imaginaţie şi raţiune, între politică şi cultura. Dacia literară devine o revistă programatică pentru literatură, prin ideile pe care le propagă în „Introducţie”. Titlul simbolic reflecta şi scopul revistei de a fi „numai o foaie românească”, ocupânduse cu producţiile româneşti, „fie din orice parte a Daciei, numai să fie bune” (exprimă ideea unităţii naţionale prin literatură). Revista va trebui să devină un repertoriu general al literaturii româneşti „în care vor fi cuprinşi scriitorii: moldoveni, munteni, ardeleni, bucovineni, fieştecare cu ideile sale, cu limba sa, cu chipul său”. Pentru a-şi preciza programul, Mihai Kogălniceanu recurge la o analiză a presei timpului. El reproşează Albinei româneşti (Iaşi), Curierului Românesc (Bucureşti), Gazetei de Transilvania şi Foii pentru minte, inimă şi literatură faptul că au „o culoare” mult prea pronunţat locală: se folosesc de o limbă greu accesibilă de românii din alte provincii şi se interesează prea mult de probleme de interes local, prea puţin de literatură şi prea mult de probleme sociale sau politice. Deci se simţea nevoia unei reviste care să se ocupe primordial de literatură şi să se adreseze românilor din toate cele trei provincii. Astfel se realizează unitatea culturală şi naţională a românilor. Programul promovează hotărât şi consecvent temele de inspiraţie naţională şi populară în literatură. Afirmă că: originalitatea naţională este „însuşirea cea mai preţioasă a unei literaturi”, condamnă imitaţiile şi traducerile (susţinute la timpul oportun de Ion Eliade Rădulescu) care nu fac o literatură, ele „s-au făcut la noi o manie primejdioasă pentru că omoară în noi duhul naţional” (Kogălniceanu critică numai abuzurile, nu interzice traducerile, preluările de cărţi folositoare şi idei bune). Apelul adresat scriitorilor de a se inspira din realitatea autohtonă (istorie, viaţa specifica a poporului român, folclor, natura etc.) dezvăluie un program romantic care va însufleţi pe toţi tinerii scriitori: „Istoria noastră are destule fapte eroice, frumoasele noastre ţări sunt destul de mari, obiceiurile noastre destul de pitoreşti şi poetice, pentru ca să putem găsi şi la noi sujeturi de scris, fără să avem pentru aceasta trebuinţă să ne împrumutăm de la alte naţii”. 1
Se preciza, de asemenea, că „românii să aibă o limbă şi o literatură comună pentru toţi” preconizând unitatea politică a tuturor românilor. Se insistă asupra unui spirit critic obiectiv, faza bună-voinţei şi indulgenţei se încheiase, trebuiau criterii obiective şi riguroase de apreciere a operelor literare care să aibă drept de circulaţie: „Critica noastră va fi nepărtinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana: vrăjmaşi ai arbitrariului, nu vom fi arbitrari în judecăţile noastre literare”. Programul Daciei literare a fost preluat de Propăşirea (aici s-au introdus şi ştiinţele) şi de România literară. Ideile Daciei literare, ecoul lor, erau expresia unei stări de spirit generale care formează baza curentului naţional-popular. S-au concretizat (tematic şi artistic) în operele scriitorilor vremii care-şi publică creaţiile in paginile celor trei reviste. Despre trecutul istoric vor scrie: V. Alecsandri: poezii („Dan, căpitan de plai”, „Dumbrava Roşie”, ciclul „Ostaşii noştri” etc., „Hora Unirii”), proză („Dridri”, evenimentele după înfrângerea revoluţiei de la 1848), teatru („Despot Vodă”); C. Negruzzi în „Scrisori” („Ochire retrospectivă”, XIX), nuvelele istorice: „Alexandru Lăpuşneanul”, „Sobieţki şi românii”, poemul eroic „Aprodul Purice” (dintr-o proiectată epopee „Ştefaniada”) – lucrările sunt cuprinse într-un capitol al operei scriitorului, intitulat „Fragmente istorice”- ; N. Bălcescu scrie „Răzvan Vodă”, publicat în România literară. Mai târziu Odobescu îi publică lucrarea capitală: „Românii supt Mihai-voievod Viteazul”. M. Kogălniceanu "Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie naţională în Academia Mihăileană" (textul este tipărit în revista Propăşirea). Alecu Russo scrie „Cântarea României” (România literară). Folclorul este o altă sursă de inspiraţie indicată de Mihail Kogălniceanu. Vor apărea şi primele studii de folclor: C. Negruzzi este autorul „Cântecelor populare ale Moldaviei”, V. Alecsandri scrie „Doine”. V. Alecsandri publică balada „Mioriţa” culeasă de A.Russo aflat în exil la mănăstirea Soveja. Natura patriei va fi redată în cărţi de călătorie (memoriale): Gr. Alexandrescu redacteză „Memorial de călătorie la mănăstirile oltene” (text publicat în revista Propăşirea), V. Alecsandri notează ,,O plimbare la munţi” (Propăşirea). Scriitorii vor fi interesaţi şi de alte teme sugerate de acţiunile culturale ale Daciei şi de articolul „Introducţie”: despre limbă va scrie Negruzzi – „Scrisori” (Propăşirea); în Dacia literară apare prima operă în limba română „Buchetiera de la Florenţa” (nuvelă romantică) de V. Alecsandri. În domeniul popularizării ştiinţei sunt înregistrate lucrări însemnate: I. Ghica redactează „Ochire asupra ştiinţelor”, „Despre importanţa economiei politice” – ambele texte apar în Propăşirea). Alecu Russo scrie „Cugetări”, „Amintiri”. Cea mai interesantă realizarea în domeniul literaturii de ficţiune o reprezintă romanul lui D. Bolintineanu, „Manoil”, unul din primele romane româneşti – a fost publicat în România literară. Sunt publicate şi alte opere, cu teme variate, ale scriitorilor paşoptişti. Aceeaşi orientare ideologică, ca a scriitorilor paşoptişti de seamă, o au şi alţi colaboratori ai celor trei reviste, ca ardelenii: A. Mureşanu, Treboniu Laurian; muntenii: Iancu Văcărescu, C. Bolliac; moldovenii C. Negri, A. Donici, D. Ralet ( de la Propăşirea), iar la România literară: S. Sion, V. A. Urechia, Al. Odobescu ş.a. În Transilvania, Foaie pentru minte, inimă şi literatură şi Gazeta de Transilvania grupează în jurul lor şi după 1840 întreaga mişcare literară (G. Bariţiu) - susţin principiul unei literaturi naţionale, se orientează spre acelaşi făgaş ideologic ca şi Dacia literară cu unele abateri: chestiunea limbii (Bariţiu – este adeptul principiul etimologist), preferinţe pentru cultura germană (Moldova), pentru cultura franceză (Muntenia). Revistele lui Bariţiu n-au fost centrul unui curent, au întreţinut însă vie flacăra conştiinţei naţionale. În Moldova, calendarele au un rol important în răspândirea, sub formă accesibilă, a cunoştinţelor despre lume şi în promovarea unei literaturi naţionale; Kogălniceanu redactează: 2
„Calendar pentru poporul românesc” (1842) la care colaborează : V. Alecsandri, C. Negruzzi, Al. Donici ş.a. Partea literar-ştiinţifică a fost reeditată în 1854 sub titlul: „Album istoric şi literar”.
3
În Ţara Românească au avut un succes deosebit calendarele publicate de C. A. Rosetti „Calendar istoric şi literar pe anul 1859” (D. Bolintineanu, A. Zane, Pantazi Ghica) ; se publică fragmente din „Călătoriile” lui Bolintineanu, nuvele istorice, poezii, schiţe de moravuri de Pantazi Ghica. Ce au adus curentul naţional-popular şi Dacia literară? Precizie şi luciditate în activitatea literară (în plan ideologic, estetic). S-au diferenţiat genurile, s-au conturat cu claritate speciile: nuvela, romanul, meditaţia filozofică, poemul de largă respiraţie, farsa, vodevilul, comedia de moravuri, drama; eseul s-a diferenţiat de lucrarea de critica literară propriu-zisă. Limba literară şi-a eliminat formele dialectale, ortografia s-a unificat - Kogălniceanu, V. Alecsandri, Russo s-au opus tendinţelor latinizante (Negruzzi combate aceste tendinţe în „Muza de la Burdujeni”, Alecsandri în „Rusaliile”, „Dicţionar grotesc”, Russo în „Cugetări”, „Contra latinizanţilor ardeleni”). Datorită literaturii paşoptiste literatura română a intrat în circuitul celei europene. S-au redactat lucrări cu privire de ansamblu asupra literaturii noastre şi s-au publicat în limbi străine lucrări de Kogălniceanu, de D. Bolintineanu; „Doinele” lui V. Alecsandri, „Alexandru Lăpuşneanul” de C. Negruzzi au fost traduse de Voinescu II în 1853. Literatura devenise purtătoarea cuvântului românesc, a aspiraţiilor naţionale ale poporului român. Literatura a străbătut o etapă de avânt şi înflorire, s-a înscris în tezaurul culturii naţionale cu numeroase opere şi scriitori şi şi-a croit drum şi în literatura universală. Ecourile Daciei literare din etapele următoare ale literaturii române au fost deosebit de puternice şi au influenţat creaţia unor scriitori postpaşoptişti (Al Odobescu) sau din perioada marilor clasici. M. Eminescu, I. Creangă, I. L. Caragiale şi-au alimentat creaţia din sevele curentului naţional-popular; trecutul istoric (Eminescu) ; folclorul - la cei trei -, viaţa şi limba poporului au fost izvoare nesecate de inspiraţie şi modele estetice urmate cu fidelitate sau dezvoltate şi valorificate în alte interpretări (Eminescu). Însemnătatea curentului e semnalată pentru prima oară de Eminescu („Epigonii”), apoi de Garabet Ibrăileanu („Spiritul critic în cultura românească”) şi N.Iorga („Istoria literaturii române”). Scriitorii de la sfârşitul secolului al XIX-lea: I. Slavici, B. Şt. Delavrancea s-au inspirat din aceleaşi surse ca şi înaintaşii (paşoptişti şi clasici): istorie, viaţa poporului. Revista Contemporanul preia tradiţia valoroasă a Daciei literare şi o dezvoltă într-o nouă etapă, îmbogăţind-o cu alte aspecte ale vremii. Critica ştiinţifică de la revistă este situată pe principiile (în esenţă) elaborate în ,,Introducţie”. Concepţia despre artă şi critica socială paşoptistă prezidează o parte din opera lui Alexandru Macedonski. Prestigiul cultului naţional programat la începutul secolului XX îi determină pe reprezentanţii unor grupări şi curente ca semănătoriştii şi poporaniştii să se declare descendenţii mişcării paşoptiste în ciuda sensului foarte diferit dat de ei obiectivelor Daciei literare. Viaţa românească şi conducătorul ei literar, Garabet Ibrăileanu, apreciază rolul de pionierat literar al mişcării literare de la 1848. Mulţi dintre colaboratorii revistei (un singur nume de scriitor ne poate orienta în acest sens: M. Sadoveanu) preiau moştenirea paşoptistă în structura operei lor. Este incontestabilă, după această incursiune în istoria literaturii române, valoarea revistei Dacia literară şi a curentului naţional-popular pentru dezvoltarea literaturii noastre.
