EVALUAREA MERSULUI
1. Introducere
“Steindler defineşte mersul ca “bipedalism alternativ” căci într -adevăr mersul este format dintr-o alternanţă de mişcari şi poziţii de sprijin ale câ te unui membru pelvin, pe care le repetă
apoi identic celalălt membru” (Sbenghe T., 2008, p. 440) Mersul este specific fiecărui individ în parte. Are o competenţă ereditară . Evaluarea mersului este o apreciere global-analitică căci poate furniza date importante
atât analitice pe segmente limitate cât şi globale asupra unui complex funcţional neuro -mioartrokinetic static şi dinamic ca şi aspecte extrem de importante ale echilibrului. (Sbenghe, T., 2008) Importanţa evaluării mersului: (Bogdan, R. et.al, 2006) -
În primul rând de pentru că mersul poate reprezenta exteriorizarea unei afecţiuni (de ex. coxartroza) punând în acest caz chiar diagnosticul.
-
Pe de altă parte, analiza mersului reprezintă înregistrarea deficienţelor articulare, musculare sau de coordonare.
-
În al treilea rând mersul reprezint ă în sine o metodă excelentă în recuperarea unor deficite (de ex. pentru aparatul cardiovascular - cura de teren).
Un “ciclu de păşit” ca unitate de mă sur ă a mersului este distanţa între punctele de contact cu solul al unui picior şi următorul punct de contact al aceluiaşi picior.
“Pasul” este distanţ a între punctul de contact al unui picior (stâng) si punctul de contact al celuilalt picior (drept). Deci “un ciclu de păşit” are doi paş i: unul cu stângul şi celălalt cu dreptul. Mersul are trei momente funcţionale de bază: sprijin pe ambele picioare, sprijin pe un
picior, balansul sau avansarea unui picior. Deci putem spune că mersul este format din două perioade distincte: sprijinul şi balansul. În mers normal, 60% din durata unui ciclu de mers este reprezen tată de sprijin ş i 40% de balans.
Analiza kinematică a mersului arată că există şase mişcări determinante ale mersului: rotaţia pelvisului (4 + 40), înclinarea pelvisului (4 - 5 0), flexia genunchiului (150), mişcarea piciorului şi genunchiului, deplasarea lateral a pelvisului (15cm).
Desigur că în mers se produc ş i alte mişcări ale trunchiului, trunchiului, capului, balansul braţ elor, dar acestea nu determină kinematica mersului, ci doar o urmează. (Sbenghe, T., 2008) Parametrii mersului
-
Lungimea pasului este cca 38 - 40 cm (între vârful piciorului din spate şi călcâiul celui din faţă) sau 70-80 cm măsurată între linia de mijloc a piciorului;
-
Lungimea unui ciclu este de cca 150-160 cm de la călcâiul primului pas la vârful celui de al doilea;
-
Distanţa între picioare la nivelul solului este 8 cm ± 3,5 cm;
-
Ritmul de mers 90-120 paşi/min;
-
Unghiul de deviaţie în afară a piciorului faţă de linia dreaptă imaginară dintre picioare pe direcţia de mers este 6.70-6.80;
-
Înălţimea ridicării piciorului faţă de sol în timpul păş irii. Minim 1.5 cm între degete şi sol sau privind din spate să vedem cca 2/3 din talpă;
-
Un ciclu durează 1.05 ± 0.10 sec.;
-
Viteza de traversare a unei străzi 1.4 m/sec;
-
Consumul energetic în mers este de 0.8 cal/m/kg corp la o viteză de 60 -75 m/min sau 4.3 kcal/min considerând 80 m/min mersul cel mai econom.
2. Muşchii Muşchii care intervin in biomecanica mersului Psoas iliacus
-
intervine la sfârsitul primului dublu sprijin, limitând tendinta de extensie marcata a soldului prin contractie izotonica excentrica;
- participa la al doilea sprijin unilateral, realizând realizând propulsia coapsei Croitor (sartorius)
- primul dublu sprijin: împreună cu dreptul intern şi semitendinosul semitendinosul se ocupe
accentuării valgusului fiziologic, stabilizând articulaţiagenunchiului; articulaţiagenunchiului; -
la sfârşitul celui de-al doilea dublu sprijin unilateral: limitează extensia genunciului şi acţionează sinergic cu muşchiul iliac în flexia şoldului
-
este rotator extern al şoldului. Mişcare maximă în momentul atacului cu talonul.
Tensor al fasciei lata
- primul dublu spr ijin: ijin: participă la acţiunea stabilizatoare a bazinului, mai ales în raport cu tibia, deoarece este biarticular; - primul sprijin unilateral: asigură echilibrul lateral al bazinului,împreună bazinului,împreună cu fesierii
mic şi mijlociu -
al
doilea
sprijin
unilateral:
asigură
ec hilibrul
lateral
al coapsei,
fiind
antagonistul adductorilor; adductorilor; menţine coapsa în echilibru -
În absenţa acţiunii sale predomină intervenţia intervenţia rotatorilor externi în momentul atacului cu talonul
Fesier mijlociu
- primul dublu sprijin: stabilizează lateral bazinul, împiedicând prin contracţie
izotonică excentrică înclinarea bazinului de partea opus - primul sprijin unilateral: asigură împreună cu muşchiul tensor al fasciei lata echilibrului lateral al bazinului Fesier mic
-
Primul dublu sprijin: se contractă în tot acest timp şi iniţiază rotaţia externă a bazinului participând participând la stabilizirea laterală laterală a acestuia;
-
Primul sprijin unilateral oscilat: se contractă în tot acest timp, producând rotaţia bazinului în raport cu femurul (relativ fix).
-
Se relaxează înainte ca membrul inferior opus să realizeze atacul cu talonul.
-
Primul sprijin unilateral: momentul verticalei intră în acţiune la sfârşitul acestei faze,
Adductorii
când încetează activitatea abductorilor; abductorilor; -
Al doilea sprijin unilateral: şoldul, fiind antagonistul ten sorului fasciei lata. La sfârşitul fazei de oscilaţie, reglează unghiul de atac la sol, evitând rotaţiea externă.
Dreptul femural
-
Primul dublu sprijin: stabilizează genunchiul, opunându -se accentuării valgusului fiziologic;
-
Al doilea dublu sprijin: iniţiază rotaţia internă a bazinului şi flexia şoldului;
-
Al doilea sprijin unilateral: se contractă împreună cu croitorul
Rotatorii externi
-
Intervin în timpul primului sprijin unilateral, momentul verticalei
Ischiogambrieri
-
Primul dublu sprijin: limitează extens ia genunchiului, în momentul atacului cu talonul;
-
Al doilea dublu sprijin unilateral: porţiunea scurtă a bicepsului (singurul muşchi monoarticular din grup) controlează calitatea şi amplitudinea flexiei genunchiului; porţiunea lungă lungă şi ceilalţi muşchi se contractă contractă tardiv, înaintea atacului atacului cu talonul.
Cvadriceps
-
Primul dublu sprijin: în timpul atacului cu talonul, sub influenţa greutăţii corporale, genunchiul tinde să se flecteze, mişcare contracarată de muşchiul cvdriceps astfel: vaştii monoarticulari se contractă rapid izotonic concentric . Dreptul anterior,
biarticular acţionează acţionează ca o chingă, diminuând flexia flexia genunchiuluişi genunchiuluişi şoldului; şoldului; -
Primul sprijin unilateral: cvadricepsul se contractă parţial, deoarece stabilitatea genunchiulieste genunchiulieste asigurată mai ales de tricepsul sural;
-
Al doilea dublu sprijin: dreptul anterior şi cruralul se contractă pentru a limita flexia genunchiul la sfârşitul acestui timp ;
-
Al doilea sprijin unilateral: dreptul anterior amplifică flexia şoldului.
Tibial anterior
-
Primul dublu sprijin: limitează extensia piciorului pe sol, prin contracţia izotonică
excentrică; -
Al doilea dublu sprijin: acţionează la sfârşitul acestui timp, pregătind ridicarea vârfului piciorului;
-
Al doilea sprijin unilateral: se contractă izotonic, concentric, acţiune car e se opune celei primul dublu sprijin.
Triceps sural
-
Primul dublu sprijin: soleareul soleareul se contractă la sfârşitul acestui timp, când piciorul este în contact complet cu solul, stabilizând genunchiul;
-
Primul sprijin unilateral: se opun flexiei gambei prin contracţie izotonică, excentrică ;
solidarizează gamba de picior şi prin contracţie izotonică puternică realizează extenisa piciorului până la 15 o
Tibial posterior
-
Primul dublu sprijin: se contractă imediat ce talonul ia contact cu solul, stabilizând lateral piciorul; ulterior execută o contracţie excentrică antivalgus, care transferă
greutatea corpului pe marginea externă a piciorului; -
Primul sprijin unilateral, momentul verticalei: se contractă aproape de sfârşitul acestei faze, menţinând echilibrul medial al piciorului.
Peronier lung
-
Primul sprijin unilateral: acţionează ca antagonist al tibialului posterior, ridicând marginea externă a piciorului;
-
Al doilea dublu sprijin: ridică marginea externă a piciorului acţionând ca antagonist al tricepsului sural, care realizează inversia.
Felxor comun al degetelor
-
Primul sprijin unilateral: acţionează ca sinergist al tricepsului sural, aplicând degetele pe sol printr-o contracţie izotonică excentrică;
-
Al doilea dublu sprijin: solidarizează gamba de picior.
Flexor scurt al halucelui
-
Se contractă la sfârşitul dublului sprijin pentru a menţine halucele pe sol, când talonul este ridicat de triceps
Lungul flexor al halucelui
-
Primul sprijin unilateral: acţionează ca şi tricepsul sural;
-
Al doilea dublu sprijin: solidarizează gamba pe picior.
3. Mersul normal şi perturbările acestuia
Mersul normal 1-3 ani este total diferit de mersul copilului mare sau al adultului. Copilul merge având o bază de sprijin largă, cu genunchii şi şoldurile ân usoară flexie, cu fază de sprijin bi pedă. pedă. În jurul vârstei de 4 ani copilul are un mers suficient de bine dezvoltat, cu viteză normală; la vârsta de 7 ani se poate spune că mersul este acela al adultului. În general, la această vârstă
copilul “nu minte”, în sensul că este foa rte interesat de joacă, astfel încat orice simptom descris de acesta, care îl determină să se oprească din joc, ar trebui luat în serios pana la 10 ani. La vârsta de 11-15 ani mersul s-a maturizat, ajungâ ajun gând la faza adultă. Fazele mersului
Ciclul complet al unui pas este format din două faze fundamentale: sprijinul ş i balansul. În cadrul acestor faze avem o serie de subdiviziuni: (Sbenghe, T., 1987) a. atacul cu talonul; b. poziţia medie; c. desprinderea; d. balansarea. Faza I: atacul cu talonul
-
Capul şi trunchiul, verticale; braţul opus este proiectat înainte;
-
Bazinul face o uşoară rotaţie anterioară;
-
Genunchiul membrului de atac este extins;
-
Piciorul respectiv este în unghi drept cu gamba.
Per turbă tur bări ri ale al e faz f azei ei I:
-
Capul
şi
trunchiul
se
apleacă
înainte.
Se controlează: extensorii genunchiului.
-
Trunchiul alunecă spre dreapta şi şoldul se rotează extern
- pasul
se scurtează. Se controlează:
rotatorii interni ai şoldului, extensorii genunchiului şi eversorii
picior pic iorulu ului.i. -
Bazinul se rotează posterior.
extensorii şoldului şi flexorii coapsei (evaluarea amplorii pasului).
Se controlează:
-
Şoldul în abducţie. Se controlează: adductorii.
-
Genunchiul
în
Se controlează :
-
Piciorul
extensie
blocată
sau
în
hiperextensie.
extensorii şi flexorii genunchiului.
este
pe
plat, pe
sol
(căder (că derea ea
antepi ant epicio ciorul rului) ui)..
Se controlează: flexorii dorsali ai piciorului. Faza a II- a: poziţia medie.
-
Capul şi trunchiul verticale;
-
Braţele apropiate de axa corpului; corpului;
-
Bazinul foarte uşor rotat anterior şi uşor înclinat spre stânga;
-
Coapsa dreaptă moderat rotată extern;
-
Genunchiul drept extins, iar cel stâng uşor flectat.
Pe rtur rt urbă bă ri al e faze fa ze i a II -a: II -a:
-
Capul şi trunchiul se apleacă înainte, cu o rotaţie anterioară crescută a bazinului. Se controlează controlează: extensorii genunchiului.
-
Capul şi trunchiul se apleacă îndărăt, cu o rotaţie posterioară a bazinului. bazinului. Se controlează controlează: extensorii şoldului.
-
Capul şi trunchiul se apleacă spre dreapta, bazinul se ridică pe pa rt e a st ân gă , î n t im p c e braţ br aţ ul dre dr e pt se î nd ep ă rt ea z ă de co rp Se controlează: abductorii coapsei drepte.
-
Bazinul este în rotaţie anterioară exagerată. Se controlează:
abdominalii şi extensorii coapsei; de verificat amplitudinea
extensiei coapsei. -
burg").. Bazinul este înclinat spre partea stângă („mersul tip Trendelen burg") Se controlează: abductorii coapsei drepte.
-
Şoldul în rotaţie externă exagerată.
Se controlează controlează:
abductorii şi rotatorii interni ai coapsei, extensorii genunchiului şi
eversorii gleznei. -
Genunchiul în extensie sau în hiperextensie. Se controlează:
flexorii şi extensorii genunchiului, flexorii dorsali ai gleznei
(evaluarea amplitudinii flexiei dorsale a gleznei). -
Genunchiul Genunchiul are o flexie exagerată. Se controlează : flexorii plantari ai gleznei.
Faza a III-a: desprinderea de sol a piciorului.
-
Capul şi trunchiul verticale;
-
Braţul drept înaintea axului corpului, cu cotul uşor flectat, braţul stâng uşor îndărătul axului corpului, cu cotul extins;
-
Bazinul în rotaţie anterioară;
-
Coapsa dreaptă în uşoară rotaţie externă;
-
Genunchiul drept uşor flectat;
-
Glez na dreaptă în flexie plantară;
-
Piciorul se sprijină pe partea anterioară;
-
Degetele în extensie din MTF.
Pe rtur rt urbă bă ri al e faze fa ze i a IlI Il I -a: - a:
-
Braţele sunt la distanţe diferite de axa corpului; coatele sunt flec tate. Se controlează :
-
flexorii plantari plantari şi extensorii coapsei şi genun chiului.
Bazinul cu rotaţie anterioară exagerată. abdominalii şi extensorii extensorii coapsei; de verificat amplitudinea
Se controlează:
extensiei coapsei. -
Şoldul în rotaţie externă exagerată. Se controlează:
-
Genunchiul
flexorii plantari şi extensorii coapsei şi genun chiului.
este
parţial
flectat
glezna putând fi în dorsiflexie. Se controlează: flexorii plantari.
şi/sau
flexia
plantară
este
limitată,
Faza a IV-a: balansarea.
-
Capul şi trunchiul, verticale;
-
Braţele în apropierea axei corpului;
-
Bazinul cu foarte uşoară rotaţie anterioară;
-
Şoldul în uşoară rotaţie internă;
-
Coapsa şi genunchiul drept flectate;
-
Membrul de sprijin este aliniat vertical la bazin;
-
Piciorul în unghi drept pe gam bă şi uşor uş or ever ev ersa sat.t.
Pert Pe rtur urbă bări ri ale al e faze fa zeii a IV -a: - a:
-
Trunchiul alunecă spre stânga, în timp ce bazinul se ridică pe dreapta. Se controlează controlează: flexorii coapsei şi genunchiului, flexorii dorsali ai gleznei.
-
Bazinul rotat posterior. Se controlează: extensorii şi flexorii coapsei, de verificat ampli tudinea flexiei.
-
Coapsa în abducţie. Se controlează: flexorii coapsei şi genunchiului, ca
şi flexorii dor sali ai piciorului; de
verificat amplitudinea adducţiei şi flexiei coapsei, ca şi flexia genunchiului. -
Şoldul în rotaţie externă. Se controlează controlează: rotatorii interni ai coapsei şi eversorii piciorului.
-
Flexia coapsei şi a gambei este exagerată, iar antepiciorul cade (stepaj). Se controlează controlează: flexorii dorsali ai piciorului.
-
Degetele se târăsc pe sol. Se controlează: flexorii coapsei, gambei şi cei dorsali ai
picioru lui.
4. Tipurile de mers patologic Genunchi recurvat în în faza de susținere apare în contractura flexorilor plantari, pareza
cvadricepsului, spasticitatea flexorilor plantari, spasticitatea cvadricepsului. Mersul cu semnul Trendelemburg , înclinarea laterală a
trunchiului, trunchiului, pe partea piciorului de
sprijin. Apare în sc ăderea for ței abductorilor șoldului și în durerea de șold în timpul mersului (coxartroza). Bilateralitatea semnului dă mersul legănat (de rață); Mersul cu hiperextensia trunchiului, mers legănat spre spate (pentru a împiedica c ăderea
înainte) ce apare in paralizia extensorilor ex tensorilor șoldului. Mers târ șit care reduce mult faza de balans sau realizând-o cu menținerea unui ușor
contact cu solul. Apare la bătrâni, persoane cu slă bire sever ă etc. Mersul hipodinamic – încet, – încet, „obosit”, cu opriri frecvente, este
întâlnit la bolnavii astenici
sau convalescenţi, în miastenie şi în boala lui Addison; Mersul ebrios (titulant) – nesigur, – nesigur,
cu mişcări dezordonate „ca de om beat”, deplasări ale
corpului înainte şi înapoi. Apare în intoxicaţia cu alcool sau cu barbiturice. Mersul ataxic
(ataxie cerebeloasă, senzorial-vestibulară) se desfăşoară cu picioarele
îndepărtate, pentru lărgirea poligonului de susţinere; bolnavii privesc în pământ, urmărindu -şi paşii şi au dificultăţi la întoarcere. Dacă subiecţii cu sindrom vestibular sunt invitaţi să meargă înainte şi înapoi de mai multe ori, se observă o tendinţă te ndinţă de deviere a direcţiei mişcării spre partea lezată. – „mersul – „mersul în stea”. Mersul spastic
este văzut în paralizia spastică. În cazul hemiparezei spastice, mâna
afectată este lipită de corp şi nu este balansată în timpul mersului, iar piciorul este adus înainte printr-o mişcare de circumducţie („mers cosit ”), ”), uneori frecând solul. În parapareza spastică,
fiecare membru inferior este avansat încet, coapsele tind să se încrucişeze la fiecare pas („ mers forfecat ”), ”), iar paşii sunt mici, dând impresia de mers m ers „ca prin apă”. Mersul stepat sau equin este întâlnit în leziunile motoneuronului periferic care realizează
peronier paralizia muşchilor lojei anterolaterale a gambei (inervaţi de sciaticul popliteu extern – peronier
comun). Constă în atingerea solului, mai întâi cu vârful piciorului şi apoi cu căl câiul. Bolnavii sunt nevoiţi să flecteze puternic genunchiul în timpul pasului anterior pentru a nu se împiedica (ca la urcatul scărilor).
Mersul parkinsonian
se realizează cu corpul aplecat înainte, coapsele şi genunchii în
uşoară flexie, paşi mici şi „târâiţi”. Bolnavii se mişcă rigid, precipitat, „în fugă după echilibru”, cu balansarea redusă a braţelor. Mersul „senil”,
al vârstnicilor cu ateroscleroză, constă din executarea unor paşi mici,
nesiguri, târâiţi. 5. Evaluarea mersului
Evaluarea mersului se face în principal prin observaţia testatorului care consideră tipul de mers al pacientului.
Subiectului i se solicită să execute variate modalităţi de mers: (Sbenghe, T., 2008) -
mers normal;
-
mers rapid;
-
mers în lateral;
-
mers în tandem;
-
mers peste mici obstacole;
-
urcat-coborât scări.
Se urmăresc o serie de aspecte precum: -
echilibru;
-
simetria;
- poziţia piciorului; piciorului; -
comportarea lanţului kinematic al membrului inferior;
- parame par ametri triii măsu m ăsurab rabili ili ai mersul mer sului; ui; -
mişcările bazinului;
-
mişcările trunchiului; trunchiului;
-
mişcările membrelor superioare.
Teste de evaluare a mersului
În continuare o să prezentăm câteva teste de echilibru ş i de mers:
A.
Testul „ridică -te ş i mergi”
este un test frecvent utilizat la pacienţii afectaţi
neurologic (de ex. hemiplegici). Acest test se poate cuantifica pe scala 0-1-2-3. 0 - incapabil; 1- realizează cu dificultate şi ajutor din partea kinetoterapeutului; kinetoterapeutului; 2 - realizează singur cu dificultate;
3 - realizează fără dificultate.
Practic, el se desfăşoară astfel: pacientul stă pe scaun, i se comandă să se ridice în pici pi cioa oa re (făr (f ărăă spri sp riji jin) n),, să me mear ar gă 6 - 10 m; să se întoarcă ş i să se reaş eze pe scaun. Durata acestor ac ţiuni se poate cronometra. Se analizează: ridicare din şezut, aş ezat din ortostatism, stând în ortostatism nesprijinit, mers, oprire bruscă, mers ş i apoi întoarcere. întoarcere. B.
Testul Testul de mer mer s Ti netti
este o analiză a câtorva componente ale mersu lui care
se poate face la viteza obişnuită a pacientului sau/şi viteză crescută. La acest test, gradele de apreciere pot fi 0-1 sau 0-1-2. Se analizează: iniţierea mersului, lungimea pasului, înălţ imea pasului, simetria pasului, continuitatea pasului, devierea traseului mersului, mişcarea trunchiului, distanţ a între
călcâie în mers. C.
Scal Sc al a eval ev aluă uă rii ri i me rsul rs ul ui este
ceva mai complexă decât testul de mers
Tinetti, căci se introduc o serie de mişcări automate din mers ale articulaţiilor membrelor
inferioare ş i ale membrelor superioare. Scala de grade de apreciere este 0-1-2-3 în care însă 0 este normalitatea şi 3 aspectul cel mai grav. Scala cuprinde: iniţierea mersului, lungimea pasului, simetria pasului, continuitatea pasului,
devierea traseului mersului, mişcarea trunchiului, clătinarea atacul cu calcâiul, mişcarea coxofemurală în mers, mişcarea genunchiului în mers, extensia cotului în mers, extensia umărului în mers, abducţia umărului în mers, sincronizarea atac calcâi - braţ, braţ, înaintarea capului în mers, menținerea ridicată a umerilor, flectarea trunchiului în mers. pentru apreciere apreciereaa pericolul pericolului ui de căderi. Evaluarea se realizează la vârstnici mai ales pentru
D.
Testul „urcatul şi coborâtul scãrilor”
Prezentare:
subiectul este pus să urce un anumit număr de trepte, până când apare
oboseala sau incapacitatea de a mai urca. În acel moment, testul este oprit şi se notează numărul de trepte pe care a reuşit să le urce. Pentru coborâre se procedeazã la fel. Testul se poate realiza cu ajutor din partea kinetoterapeutului kinetoterapeutului sau fără dacă este cazul. E.
Aprecierea Aprecierea anomaliilor anomaliilor de mers a persoanelo persoanelorr în vârstă
Prezentare :
acest test este o scră de măsură, care permite cuantificarea în cifre a
observaţiilor cu privire la mers şi urmărirea progresului unei reeducări – util pentru a evalua capacitatea de a trăi singur. Criterii de includere :
persoanele în vârstă care prezintă abateri de la normal, cu
posibilitatea de corectare. Criterii de excludere : persoanele care prezintă o
patologie diagnosticală. diagnosticală.
Criterii asociatove : redori sau dureri articulare
Pentru evaluare se va folosi următoarea cotaţie: 0 – normal; normal; 1 – deviaţie – deviaţie moderată; 2 – deviaţie – deviaţie mai marcantă; 3 – anormal. anormal. E valuarea valuarea generală:
1
Iregularitatea mersului: lipsa de sincronizare între paşi şi balansul braţelor
2
Insecuritatea mersului: ezitări, alterarea propulsieim pierderea balansului braţelor
3
Anomalii ale traiectoriei: pierderea rectitudinii traiectoriei
4
Mers legănat: lărgirea poligonului de susţinere şi balansarea marcată a trunchiului.
5
Mers clătiinat: pierderea bruscă a echilibrului echilibrului în plan frontal.
Evaluarea dinamicii mişcăriilor membrelor inferioare:
6
Procentajul sprijinului unipodal din timpul mersului
7
Calitatea atacului cu talonul
8
Gradul de pierdere a amplitudinii de mişcare a şoldului pe extensie în timpul mersului
9
Gradul de pierdere a amplitudinii de mişcare a genunvhiului genunvhiului în timpul mersului
F.
Eval uar ea vite vit ezei maxi me de mers
Prezentare :
acest test permite evaluarea vitezei maxime de mers, căt şi endurata
subiectului. Criterii de includere :
lombagii in stadiul critic. Greşeli de mers de origine ortopedică,
unde recuperarea este oprită. Criterii de excludere : patologii de origine neurologica şi probleme grave reumatismale. Criterii asociative : sistem cardio – vascular vascular fragil, diabet, BPOC.
Evoluţia scorului: trebuie măsurată distanţa parcursă la diferite viteze. -
Primul minul: 30 m;
-
Al II-lea minut: 40 m;
-
Al III-lea minut: 50 m;
-
Al IV-lea minut: 60 m;
-
Al V-lea minut: 70 m;
-
Al VI-lea minut: 80 m;
-
Al VII-lea minut: 90 m.
De aici încolo se va continua doar dacă rezistenţa subiectului o permite. Se va efectua un repaos de un minut între fiecare probă. La fiecare probă, distanţa parcursă trebuie mărită cu 10 m. Proba se închide atuni când subiectul afirmă că nu poate merge mai repede. Înregistrările succesive, permit evaluatorului să contorizeze progresul. O persoană sănătoasă poate acoperi 140 m.
G.
Testul de 6 minute şi de 2 minu te pent pentrr u me m er s
Prezentare:
test foarte simplu privind distanţa mersului sin cu perimetrul acestuia, în
care kinetoterapeutul se deplasează împreună cu subiectul pe un teren plat. Testul se poate face în 3 feluri, depinzând de andurata subiectului: -
6 minute de mers: acoperirea unei distanţe maxime în 6 minute. Kinetoterapeutul
trebuie să semnaleze subiectului când ajunge la minutul 2 şi când ajunge la al 4 -lea minut. De asemenea la fiecare 40 de secunde subiectul va fi fi încurajat verbal. -
2 minute de mers: aceaşi descriere ca la testul anterior, însă cu durată redusă -
-
Testul submaximal de 200 m de mers: scopul este de a parcurge cei 200 de metrii în cel mai scurt timp posibil. Subiectul nu trebuie să fugă şi va trebui încurajat la fiecare 30 de secunde.
Criterii de includere :
toate patologiile ce antrenează o pierdere a condiţiei fizice
generale (boli vasculare, imobilizare prelungită la pa, decondiţionări decondiţionări de toate tipurile) . Criterii de excludere : patologii neurologice. Criterii asociative :
probleme cardiace sau respiratori asociate cu o disfuncţie musculo
scheletică. Evoluţia scorului:
nu există scor, însă valorile însele permit o încadrare a subiectului
într-o anumită clasă.
În cazul în care subiectil prezintă suflu cardiac, acest bilanţ va fi completat de c âtre scara de evaluare a tipului fiyic, propusă de NZHA (New York Hearth Association). I
Nici un fel de limitare a activităţii fizice.
II
Limitare moderată a activităţii fizice.
III
Limitare puternică a activităţiilor fizice.
IV
Limitarea totală a activităziilor fizice.
-
Proba de 6 minute: valorile se găsesc între 300 şi 325 m.
-
Proba de 2 minute: valorile sunt: 60 m, 80 m, 120 m.
-
Proba de 200 m: acesta poate fi evaluat cu ajutorul scorului lui Borg. Se fac două probe consecutive, înregistrându-se frecvenţa cardiacă înainte şi după efort. Se face
diferenţa între ele şi se încadrează în următoarul tabel: Scor 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
H.
Apreciere
Foarte, foarte uşor Foarte uşor Destul de uşor Puţin greu Greu Foarte greu Foarte, foarte greu
Clasificarea funcţională a tipului de mers
Prezentare:
clasificare rapidă, utilizabilă la toate patologiile.
Criterii de includere :
toate genele funcţionale referitoare la mobilitate, indiferent de
cauză. Criterii de excludere : nici unul. Criterii asociative : tulburări de înţelegere şi de orientare. Evoluţia scorului:
de la un scor mic (0 - imposibil), înspre scoruri ridicate, care
reprezintă nivelul de autonomie. 0
Nefuncţional
1 2 3 4
Perfect
6. Concluzia
Mersul este o componena foarte importanta in viata unui om, deoarece ajuta sa interactioneze cu mediul inconjurator. Mersul estetic ne obliga sa pastram tot timpul controlul asupra pozitiei corpului, a miscarii bratelor, a lungimii pasului, a felului cum rulam talpa. Din cele mentionate mai sus observam ca sunt necesare si cunostintele de evaluare pentru profilaxie si recuperare.