Evaluarea prehensiunii
Mâna este considerată organul cel mai inteligent dar mişcările în toate planurile sunt asigurate de coroborarea mişcărilor proprii mâinii cu mişcările cotului şi umărului. Prehensiunea apare încă de la nastere,copilul fiind capabil să se agaţe şi să se menţină atârnat în aer chiar din primele zile. Prehensiunea apare încă de la nastere, copilul fiind capabil să se agaţe şi să se menţină atârnat în aer chiar din primele zile. În hemiplegie se pierd mişcările mâinii,este afectată mai ales extensia.Pacientul poate ţine în mână obiecte(flexorii degetelor primesc stimuli tactili şi proprioceptivi)dar nu le poate da drumul(din lipsa extensiei).
Prehensiunea este un gest precis, adaptat, conştientizat con ştientizat sau reflex, care pe baza informaţiilor instantanee extero şi proprioceptive se automatizează prin repetare şi determină coordonarea optimă a mâinii pentru prindere sau apucare Tipuri de prehensiune 1.Prehensiunea terminală se realizează între extremitatea pulpei policelui, aproape de unghie şi extremitatea pulpei fiecărui deget, în particular a indexului.
Este o prehensiune bidigitală fină, discriminatorie prin care sunt sesizate obiectele fine. Testul de eficacitate constă în apucarea unui ac sau a unui băţ de chibrit aşezat pe masă. Această mişcare necesită integritatea flexorului lung al policelui şi al flexorului profund al degetului opus acestuia. Prehensiunea subterminală se realizează între pulpa policelui şi pulpa altui deget când 2. Prehensiunea
este bidigitală sau pulpele a două degete, d egete, când este tridigitală. Acest mod de prehensiune este mai des folosit în activităţile cotidiene şi permite sesizarea unor obiecte mai groase care pot fi apucate cu două sau trei degete, de obicei police, index şi medius. Testul de eficacitate pentru priza b idigitală index- police police constă în încercarea de a smulge
o foaie de hârtie ţinută între aceste două dou ă degete. 3.Prehensiunea
subtermino- laterală
se realizează între pulpa policelui şi faţa laterală a
unui deget, mai frecvent indexul, ca şi cum am număra banii, am prinde o farfurie sau am răsucii o cheie, motiv pentru care se mai numeşte „ pensa de cheie”.
Acestă prehensiune bidigitală realizează o priză mai puternică decât precedenta , deoarece degetul opus policelui, în special indexul se sprijină pe celelalte degete şi astfel adductorii policelui pot dezvolta o forţă maximă. Se mai poate realiza şi tridigital între pulpa policelui, indexului şi faţa laterală a mediusului; acestă priză este utilizată la scris , motiv pentru care se mai numeşte „pensa de scris”. 4. Prehensiunea polici digitopalmară este o prehensiune de forţă realizată între palmă şi
ultimele patru degete şi police; se aplică în jurul unor obiecte grele si voluminoase. Când volumul obiectului este prea mare, policele nu poate realiza priza cu celelate
degete, iar forţa scade. 5. Prehensiunea prin opoziţie digitopalmară opune palmei ultimele patru degete şi permite sesizarea unor obiecte mai mici decât precedenta: mânuirea unui levier, apucarea
volanului, agăţarea de o bară, purtarea unui geamantan. Este mai rar folosită, deoarce priza se menţine greu. 6.Prehensiunea
latero- laterală
se realizează interdigital între feţele alăturate a două
degete, mai ales index şi medius. Ex: menţinerea ţigării între degete. Este secundară, dar devine preţioasă în absenţa policelui.
