Dezvoltarea craniului Craniul primitiv este membranos, în această fază el purtând numele de desmocraniu. În luna a doua începe condrificarea bazei craniului, aceasta purtând numele de condrocraniu (placa bazilară Kolliker). Oasele calvariei nu trec prin faza cartilaginoasă, ci se osifică direct din schiţa membra membranoa noasă. să. Deci Deci osi osific ficare area a craniu craniului lui urmeaz urmează ă două două moduri particulare: fibroasă (calvaria va prezenta suturi), respectiv cartilaginoasă (baza craniului va prezenta sincondroze). La nou-născut craniul prezintă porţiuni membranoase şi cartilaginoase care se osifică în timp, acest fapt permiţând mărirea dimensiunilor craniului prop propor orţi ţion onal al cu creş creşte tere rea a encef encefal alul ului ui.. La nive nivelu lull bolţ bolţii ii craniene oasele sunt încă unilaminate şi fără diploe, iar centrii de osificare, datorită procesului de osificare delimiteaz delimitează ă oasel oasele e care sunt separate separate fie prin spaţii suturale (între două oase), sau prin spaţii membranoase largi denumite fontanele (fonticulus). Ele se află la locul de întâlnire a mai multor oase. Fontanelele sunt în număr de şase: două mediane şi patru laterale (câte două de fiecare parte). Fontanela anterioară (fonticulus anterior) se află
la joncţiunea suturilor coronală (frnto-parientală), sagitală (interpa (interparie rienta ntală) lă) şi fronta frontală lă (inter (interfro fronta ntală) lă).. Deci Deci se află află între osul frontal şi cele două oase parientale. Se mai
numeşt numeşte e şi fontane fontanela la bregma bregmatic tică, ă, are formă formă romboi romboidă, dă, este cea mai mare, având dimensiuni 5/2,5 cm. Ea se osifică după vârsta de 2,5 de ani. O închidere mai târzie a aces ac este teii font fontan anel ele e sa sau u o mări mărime me mai mai mare mare dete determ rmin ină ă hidrocefalie. Închiderea ei mai precoce determină micro microcef cefali alie. e. Fontan Fontanela ela Bregmat Bregmatică ică ser serveş veşte te în clinic clinică ă pentru puncţionarea sinusului sagital superior la sugari, în vederea administrării de medicamente.
Fontanela posterioară (fonticulus posterior) se
află la joncţiunea suturilor sagitală şi lombdoidă. Se află deci între osul occipital şi cele două oase parietale. Se mai numeşte numeşte şi fontanela fontanela lambdoidă, lambdoidă, are formă formă triunghiula triunghiulară, ră, cu laturile de circa 1 cm; se osifică între lunile 3-6. Fontanelele pterice sau sfenoidale (fonticulus
spheno sphenoida idali lis), s), situate situate la unirea unirea sfenoi sfenoidul dului, ui, fronta frontalul lului, ui, temporalelor şi parietalelor, se mai numesc şi fontanele anterolaterale; dispar la scurt timp după naştere Fontanelele asterice sa mastoidiene (fonticulus
mastoideus)
sunt
situate
la
unirea
occipitalului,
pari parient ental alul ului ui şi proc proces esul ului ui mast mastoi oid. d. Se mai mai nume numesc sc şi fontanele postero-laterale. Ele dispar la scurt timp după naştere, dar pot lăsa ca vestigiu gaura mastoidiană (foramen mastoideum) prin care trece o venă emisară. Craniul nou-născutului mai poate prezenta fontanele supranumerare,
fontanelele
sagitală,
glabelară
şi
metopică. Fontanela sagitală Gerdy se află între cele două
oase parientale, în partea posterioară a suturii sagitale, la nivelul obelionului. Este descrisă la 30% din cazuri, iar după închiderea sa rămâne ca vestigiu de o parte şi de alta al ta a sutu suturi riii pari pariet etal ale, e, câ câte te un or oriifici ficiu, u, numi numitt gaur gaura a parietală (foramen parientale) prin care trec o v. emisară şi o ramură din a. occipitală. Fontanela glabelară sau nazo-frontală este
delimitată superior de marginile frontalelor, iar inferior de
oase oa sele le nazal nazale. e. Este Este mai mai frec frecve vent ntă ă la hidr hidroc ocef efal ali, i, iar iar la adulţi poate fi ocupată de un os supranumerar. Fontanela metopică este este situat situată ă deasupr deasupra a
precedentei, la unirea celor 3/4 superioare cu 1/4 inferioară a suturii metopice (interfrontale). Ea poate fi ocupată de un os metopic supranumerar. Craniul formează partea superioară a scheletului axial, adaptat unor funcţii speciale.
Craniul conţine două segmente: A.
neurocraniul care conţine şi protejează encefalul
şi B.
viscerocraniul
ce
formează
scheletul
feţei.
Vicerocraniul conţine organe de simţ şi derivate din arcurile branhiale care participă la masticaţie şi la respiraţie. Craniul, în dezvoltarea sa trece prin trei etape succesive: 1. blastem blastem
mezenchimat mezenchimatos os
(craniul (craniul
primordia primordial, l,
membranos sau desmocraniul) 2. craniul cartilaginos (condrocraniul) 3.
craniul osos definitiv
4.
Desmocraniul
este capsula mezenchimatoasă
care înconjoară encefalul. Această condensare de mezenchim se formează la începutul lunii a 2-a, (respe (respect ctiv iv în să săpt ptăm ămâni ânile le 5-6) 5-6) în juru jurull co cozi ziii dors dorsal ale e (notocord) şi se întinde rostral până la marginea post poster erio ioar ară ă
a
fose foseii
hipo hipofi fiza zare re..
Cond Co nden ensa sare rea a
mezenchimului continuă spre anterior în regiunea nazală, lateral spre mezodermul capului, iar ventral spre mezenchimul arcurilor branhiale. În urma unui proces de clivare a desmocraniului rezultă o porţiune profundă, ce va forma meningele cerebral şi una superficială din care se formează ulterior craniul membranos. 5. Condrocraniul
Procesul de condrificare începe în săptămâna a 7-a numai în regiunea bazei craniului (vezi fig. 1 şi 2), oasele feţei şi bolţii (calvaria) fiind oase de membrană. Condrocraniul prezintă două segmente: segmentul cordal - ce include partea rostrală a cozii
∗
dorsale (notocordului), fiind mai vechi filogenetic (paleocraniul), segmentul precordal - situat anterior în prelungirea
∗
segmentului cordal, este mai nou filogenetic (neocraniul). Segmentul cordal prezintă la rândul său două părţi: ⇒
o parte segmentată - situată posterior, formează
regiunea occipitală, ⇒
o parte nesegmentată - situată anterior şi lateral, formează regiunea otică. Din mezenchimul porţiunii segmentate, situate în
jurul
notocordului,
se
formează
două
cartilaje
paracordale aşezate de o parte şi de alta a cozii dorsale
(notocord). Cartilajele paracordale fizionează pe linia mediană, formând placa bazală, viitorul bazioccipital. Placa bazală, dorsolateral, trimite două prelungiri, viitoarele exooccipitale, care în partea dorsală sunt unite printr-o lamă cartilaginoasă care poartă numele de TECT SINOTIC, care va deveni
supraoccipital
(scuama
occipitală sub linia nucală superioară). Între placa bazală cu prelungirile sale şi tectul sinotic apare gaura occipitală mare.
Porţiunea nesegmentată a segmentului cordal este reprezentată de capsula auditivă (otică). Această capsulă, în timpul dezvoltării fuzionează cu formaţiunile vecine astfel: •
medial cu placa bazală (viitorul baziooccipital),
•
lateral şi dorsal cu placa parietală. p arietală. De asemenea ea trimite anterior o prelungire,
creasta parotică, care acoperă nicovala şi extremitatea
dorsală a cartilajului Meckel. Capsula auditivă va deveni partea pietroasă şi mastoi mastoidia diană nă a osului osului tempor temporal, al, iar creasta creasta paroti parotică că va deveni tegment timpanic.
Segmentul precordal coţine prozencefalul, având rapo ra port rtur urii atât atât cu ca cavi vita tate tea a naza nazală lă câ câtt şi cu oc ochi hiii şi formează cea mai mare parte a craniului. El este alcătuit cartilagiile le hipofizare hipofizare, din două bare cartilaginoase - cartilagii
care anterior se continuă cu trabeculele craniului. Aceste trabecule sunt situate în prelungirea plăcii bazale. Trabeculele craniului (Rathke) fuzionează anterior şi caudal, lăsând între ele un spaţiu datorat prezenţei recesului hipofizar. Ulterior Ulterior acest spaţiu va fi obliterat de o lamă de ţesut cartilaginos. Trabeculele fuzionate se întind spre regiunea etmoidală unde se vor uni cu capsula nazală. De pe părţile laterale ale trabeculelor fuzionate se desprind două lame cartilaginoase: una posterioară şi alta anterioară. Lama posterioară se numeşte alisfenoid sau aripa temporală şi va form forma a ar arip ipa a mare mare a sfen sfenoi oidu dulu lui, i, ia iarr
segmen segmentul tul trabecu trabecular lar cuprins cuprins între între or origi iginea nea celor celor două două lame posterioare devine bazisfenoidul.
Lama anterioară se numeşte orbitosfenoidul sau aripa orbitală orbitală, va forma aripa mică a sfenoidului, iar
segmen segmentul tul trabecu trabecular lar cuprins cuprins între între or origi iginea nea celor celor două două lame anterioare devine presfenoid. Aripa Aripa orbitală orbitală este situată situată pe un plan superior superior faţă de aripa temporală.
Între aripa temporală şi orbitală se află fisura anterioară, pe unde trec nervii III, IV, VI şi ramura oftalmică a nervului V; ea devine ulterior fisura orbitală superioară şi din ea se separă inferior orificiul nervului maxilar. Acest spaţiu formează canalul epiteric (conţine ganglionul trigemen şi nervii III, IV, VI). Capsula nazală comunică cu extremitatea anterioară a cavităţii craniale prin orificiile lamei ciuruite, iar caudal este deschisă (palatul dur nefiind format încă), la acest nivel existând fisura rostroventrală. În regiunea inferioară a septului nazal apar cartilagii paranaz paranazale ale,, ce conţi conţin n organu organull lui Jacobs Jacobson, on, formaţ formaţiun iune e temporală. Capsulele veziculelor optice apar în afara craniului, deci nu fac parte din peretele craniului. Ele se diferenţiea diferenţiează ză şi formează formează scleroti sclerotica ca şi teaca nervului nervului optic. La mijlocul lunii a 3-a toate oasele de la baza craniului sunt condrificate, dar limita dintre oase nu este încă evidentă.
Iniţial, oasele auzului, capsula auditivă şi regiunea timpanului se dezvoltă într-o masă de ţesut mezenchimal situată pe suprafaţa craniului primordial (membranos sau desmocraniul). Ulterior, începând din săptămâna 10, aceste formaţiuni vor fi acoperite de solzul temporalului. Începând din luna a 3-a, are loc procesul de osificare a condrocraniului. Oasele care se formează prin osificare endocondrală (din cartilaj) sunt: •
occipitalul - cea mai mare parte: •
bazioccipitalul,
•
exoccipitalul,
•
supraoccipitalul,
•
osul pietros,
•
sfenoidul:
•
•
bazisfenoidul,
•
alisfenoidul,
•
orbisfenoidul,
etmoidul şi conca inferioară. Restul oaselor se formează prin osificare de
membrană. Creşterea craniului atât în axul longitudinal longitudinal cât şi în cel transversal determină o creştere a capacităţii lui. La naştere craniul are 22% din capacitatea finală, pentru ca la 4 ani să ajungă la 80%. Urmează o perioadă lentă până la pubertate când ritmul creşterii se accelerează mai ales la nivelul feţei,
fiind în legătură directă cu dezvoltarea sinusurilor paranazale. Apoi până la 18-20 ani creşterea este relativ lentă, iar la 18-20 ani
ajunge la maxim, după această dată capacitatea începe să scadă lent. Creşterea capacităţii craniului are loc în două regiuni: capsulară şi bazală. În componenta bazală craniul se alungeşte rostro-caudal, datorită cartilagiilor de creştere dintre etmoid şi presfenoid, dintre presfenoid şi bazisfenoid şi dintre bazisfenoid şi bazioccipital. În regiunea capsulară, creşterea are loc la nivelul suturilor pe seama marginilor oaselor. La nivelul suturilor coronară (parietofrontală) şi lambdoidă (parietooccipitală) creşterea se face în lungime, iar la nivelul suturilor sagitală (interparietală) şi scuamoasă (parietotemporală) creşterea se face în lăţime. De asemenea un rol în mărirea capacităţii craniului îl are ar e şi re reso sorb rbţi ţia a os osoa oasă să de la nive nivelu lull tăbl tăblie ieii inte intern rne e a oaselor bolţii. Paralel cu această resorbţie are loc şi o depunere de os la nivelul tăbliei externe. La nou-născuţi oasele bolţii sunt unilaminare (fără diploe). În cel de-al doilea an lamele osoase încep să se diferenţieze rezultând un aspect compact. La vârsta de 5 ani se realizează diferenţierea completă a structurii oaselor craniene: tăblie externă şi internă, iar între ele există o reţea trabeculară spongioasă = DIPLOE.
Osificarea condrocraniului Occipitalul - este alcătuit din mai multe piese în
care apar patru centri de osificare:
1.
Placa bazală (bazioccipital) - un centru de osificare;
2.
şi
3.
Prelungirile
laterale
ale
plăcii
bazale
(exooccipitalul) - câte un centru de osificare pentru fiecare prelungire; 4. Supraoccipitalul, derivat din tectul sinotic - un centru de osificare şi formează scuama occipitală, inferior de linia nucală superioară
Restul scuamei occipitale este format prin osificare de
membrană
a
interparietalelor.
Partea
scuamei
occipitalului care se formează prin osificarea de membrană a interparietalelor, după naştere fuzionează cu supraoccipitalul. Toţi centrii de osificare apar la sfârşitul lunii a 3-a şi fuzionează între ele la 4 ani. Condilii occipitali se separă odată cu formarea canalului nervului n ervului hipoglos (XII). Sfenoidul
Se osifică prin zece centri: 1.
şi 2. Două pentru bazisfenoide - cartilagele hipofizare; 3. şi 4. Două pentru presfenoid; 5. şi 6. Două pentru alisfenoide (aripi mari);
7. şi 8. Două pentru orbitosfenoide (aripi mici), care trim trimit it o prel prelung ungir ire e sub sub pedic pedicul ulul ul vezi vezicu cule lelo lorr opti optice ce ce determină formarea orificiului nervului optic (canalul optic); 9. şi 10. Două pentru procesele pterigoide care se dezvoltă din cartilajul ce se detaşează din bazisfenoid. Etmoidul
Se osifică în capsula nazală cartilaginoasă prin trei centri: 1. Pentru masa mediană; 2. şi 3. Pe Pent ntru ru mase masele le late latera rale le ce înco înconj njoa oară ră sa saci ciii olfactivi.
Din masa mediană, ulterior se diferenţiează partea cartil cartilagi aginoa noasă să a septul septului ui nazal, nazal, lama lama perpendi perpendicul culară ară şi crista galli (septul cavităţii nazale). Din masele laterale se diferenţiează labirintul etmoidal. În grosimea labirintului pătrunde mucoasa nazală
ce
produce
resorbţie
osoasă,
cu
apariţia
consecutivă a celulelor etmoidale. Într Între e masel masele e late latera rale le şi me medi diană ană exis există tă ţesut ţesut mezenchimal, străbătut
de filetele olfactive, în traiectul lor spre mucoasa olfactivă. Osificarea acestui ţesut mezenchimal determină apariţia lamei ciuruite etmoidale. Temporalul
Este format din mai multe piese osoase: a. partea partea pietro pietro-m -masto astoidi idiană ană ce derivă derivă din capsul capsula a auditivă (în care apar mai mulţi centri); b.
tegmentul timpanic care derivă din creasta
parotică (celulele mastoidiene apar datorită unor divert diverticu iculi li ai mucoas mucoasei ei urechii urechii medii medii,, care care determ determină ină procesul de resorbţie osoasă); c. scuama temporală se formează prin osificare de membrană, centrul osificării apărând în regiunea rădăcinii procesului zigomatic; d. procesul stiloid ce se dezvoltă din arcul II branhial. branh ial.
Dezvoltarea oaselor de membrană ale craniului În săptămâna a 4-a, în capsula mezenchimatoasă a bolţii bolţii craniului craniului apar de fiecare parte a liniei liniei mediane câte 4 centri de osificare. a.
doi centri (în săptămâna a 8-a) la nivelul
frontalului, între marginea supraorbitală şi tuberozitatea frontală - tuberculul frontal. Între aceşti doi centri se găseşte sutura metopică care îi desparte. La sfârşitul primului an de viaţă şi începutul celui de al doilea sutura
meto me topi pică că disp dispar are, e, în urma urma proc proces esul ului ui de fuzi fuzion onar are e a celor doi centri. b.
câte un centru (în săptămâna a 7-a) în fiecare os parietal, situat în dreptul tuberculului parietal. Pot apar apare e ce cent ntri ri dubl dublii ii sa sau u mult multip ipli li,, dar dar se sude sudeaz ază ă rapid între ei rămânând unul singur în final. Când aceşti centri nu fuzionează osul parietal va fi format din mai multe oase unite prin suturi. Oasele parietale vin în contact între ele pe linia
mediană, în jurul vârstei de 22 ani încep să se sudeze, dar sutura sagitală care le separă se
obliterează complet după vârsta de 30 ani. Sutura coronală (frontoparietală) dispre mai târziu, iar iar cea lamb lambdo doid idă ă (pari (pariet etoo oocc ccip ipit ital ală) ă) nu dispa dispare re tota totall niciodată. c.
un centru pentru scuama temporală (săptămâna a
7-8-a), la rădăcina procesului zigomatic. Scuama tempor temporală ală fuzio fuzionea nează ză cu partea partea petrom petromast astoid oidian iană ă în primul an după naştere. d.
un centru dublu pentru scuama occipitală, situat
superior de linia nucală superioară. Cei doi centri fuzionează la nivelul protuberanţei occipitale externe. e.
în me meze zench nchim imul ul re regi giun unii ii naza nazale le - dint dintrr-un un sing singur ur
centru de osificare iau naştere: n aştere: osul nazal şi lacrimal. f. vomerul apare prin p rin doi centri în mezenchimul situat în
drep dreptu tull
marg margin inii ii
infe inferi rioa oare re
a
lame la meii
perpendiculare a osului etmoid. Între oasele bolţii rămân porţiuni ale capsulei membranare primordiale care nu se osifică iniţial, formând fontanele. Ele sunt în număr de cinci: 1.
fontanela sagitală situată între oasele parietale,
în partea posterioară a suturii sagitale. La naştere în 30% din cazuri nu este închisă, ca vestigiu al ei se observă câte un foramen parietale de o parte şi de alte a liniei mediane. 2.
fontanela
anterioară
situată
între
oasele
parietale şi frontal - la întâlnirea suturilor segmentară şi coronară. Ea nu se închide până la vârsta de 2 ani.
3.
fontanela
posterioară
situată
între
oasele
parietale parietale şi occipital occipitale e la întâlnirea întâlnirea suturilor segmentară segmentară cu lambdoidă. Ea se închide în jurul lunilor 3-6. 4.
fontanela antero-laterală (sfenoidală) situată la
întâlnirea aripii
5.
mari sfenoidale cu oasele frontal, parietal şi
scuama temporală, se închide în primele 3 luni. 6.
fontanela fontanela postero-laterală (mastoidiană) situată
la
întânirea
suturilor
lambdoidă,
pariet parietom omast astoid oidian iană ă şi occipi occipitom tomast astoid oidian iană. ă. Ea se închide în a doua jumătate a primului an de viaţă, dar se poate închide şi înainte sau imediat după naştere. N.B. N.B.:: La nive nivelu lull font fontan anel elel elor or pot pot apare apare oa oase se intercalate suturale ce ajută la obliterarea fontanelelor. Sinusuri paranazale sunt nişte cavităţi mici la
naştere şi sunt reprezentate de: 1. Sinusul maxilar , ce rămâne mic până la vârsta de 6-7 ani, când începe să se dezvolte odată cu apariţia dinţilor definitivi. 2. Sinusul frontal începe să se dezvolte în primul an de viată. Originea sinusurilor maxilar şi frontal este comună, în şanţul din meatul mijlociu. 3.
Sinusul sfenoidal este iniţial un segment al cavităţii
nazale, care în luna a 3-a se separă de aceasta printr-o structură osoasă. Pe măsură ce osul sfenoid se dezvoltă, locul de comunicare între cavitatea nazală şi sinus se micşorează. 4.
Celu Ce lule lele le etm etmoi oida dale le sunt sunt mici mici la naşt naşter ere, e, dar dar se
dezvoltă rapid în primul an de viaţă.
Structura funcţională a craniului Dezvoltarea scheletului extremităţii cefalice la om, cât şi arhitectura acestuia sunt condiţionate de: •
bagajul ereditar de specie, de cel familial şi de
factori ai mediului
•
intern;
•
contactul permanent şi direct cu factorii mediului
extern; •
eliberarea unor forţe multiple cu durată, intensitate şi sensuri variabile datirită poziţiei ortostatice, schimbării modului de hrană, tipului de masticaţie şi limbajului articulat. Craniul este alcătiut din neurocraniu, care conţine şi
protejeaz protejează ă encefalul encefalul şi viscerocr viscerocraniul aniul,, care adăposteşte adăposteşte cavitatea
bucală,
nazală
şi
segmentele
periferice
receptoare ale unor analizatori - globul ocular, receptorii vestibulari, cohleari, precum şi cei olfactivi. Structura arhitectonică a neurocraniului este diferită de cea a viscerocraniului, în funcţie de organele care le adăpost adăpostesc esc.. Totali Totalitat tatea ea oas oasel elor or capului capului formea formează ză cutia cutia craniană (cavum cranii). Neurocraniul
Neurocraniul, topografic, este împărţit în calvarie (bolta craniană sau calota cranii) şi baza craniului (bazis cranii cranii). ). Limita Limita dintre dintre ele este este planul planul orizo orizonta ntall imagina imaginarr care trece prin glabelă şi protuberanţa occipitală externă. Bolt Bolta a cran crania iană nă se form formea ează ză prin prin “o “oas ase e de inve invest stiţ iţie ie”” (osi (osifi fica care re de sm smal ală) ă),, ia iarr baza baza cran craniu iulu luii prin prin “o “oas ase e de substituţie”
(osificare
encondrală
sau
pe
model
cartilaginos). În alcătuirea calvariei intră oasele parietale pereche, care anterior se srticulează cu solzul frontalului
(scua (scuama ma fron fronta tali lis) s),, iar iar post poster erio iorr cu so solz lzul ul oc occi cipi pita talu lulu luii (scuama occipitalis). Oasele bolţii craniene sunt oase late,care prezintă o faţă faţă exte extern rnă ă sa sau u exoc exocra rani niană ană tapet tapetat ată ă de peric pericra rani niu, u, foarte convexă şi o faţă internă sau endocraniană de care aderă dura mater cerebrală, cu care formează un sistem mecano-structural unitar (Luschka). Caracteristic este fapt faptul ul că fibr fibrel ele e dure dureii mate materr pari pariet etal ale e trec trec în oa oase sele le neurocraniului, separarea lor fiind practic imposibilă, mărind astfel rezistenţa craniului. Tot pe faţa
internă a calvariei se pot observa: •
şanţuri laterale care aparţin arterei meningee medii;
•
şanţul median (sulcus sagitalis) pentru sinusul sagital superior;
•
depresiuni
numite
foveole
granulare,
date
granulaţiile sau corpusculii lui Pacchioni. Oasele bolţii craniene sunt alcătuite din două lame de ţesut osos compact, compact, lama internă (lamina interna) sau tăblia internă şi lama externă (lamina externa), între care se află ţesut spongios plin cu măduvă şi canale venoase, numit diploe. Venele diploice comunică cu circulaţia venoasă intracraniană şi cu sistemul venos al scalpului, după următoarea schemă: ∗
venele venele diploi diploice ce pariet parieto-f o-fron rontal tale e cu sinusu sinusull venos venos dural sagital şi cu venele scalpului parietofrontal;
∗
venele diploice ale regiunii mastoidiene cu sinusul dural transvers şi cu venele scalpului din regiunea retro-auriculară. Dintre Dintre aceste aceste structuri structuri tăblia internă este cea care
se modifică sub acţiunea presională exercitată de creier. Grosimea tăbliilor este uşor variabilă, ea fiind de 2-6 mm, cea ce a mai mai mică mică fiin fiind d la nive nivelu lull sinus sinusur uril ilor or veno venoas ase e şi la exterior, unde sunt acoperite de un strat muscular gros. Singurul Singurul os spongios spongios care nu prezintă prezintă diploe este scuama temporală.
Marginile acestor oase sunt dinţate şi angrenajul dintre ele la nivelul suturilor crează o rezistenţă crescută; astfel în traumatisme nu are a re loc o disjuncţie, ci ofractură a oaselor.
Suturile
permit
la
copil
o
creştere
a
neurocr neurocrani aniulu ului; i; la copil copil şi adult adult contri contribui buie e la creşte creşterea rea elas elasti tici cită tăţi ţiii crani craniul ului ui,, spre spre deos deoseb ebir ire e de bătr bătrâni âni unde unde suturile se osifică şi craniul îşi pierde elasticitatea. În mecanismul leziunilor traumatice, modul de dist distri ribui buire re a energ energie ieii şi canti cantita tate tea a absor absorbi bită tă de către către structurile osoase depind de gradul de
elasticitate al oaselor ce iau parte la formarea calotei, cât şi de carac caracte terul rul morf morfol olog ogic ic al sutu suturi rilo lorr care care le unesc. unesc. Datorită acestei elasticităţi, diametrul transversal al calotei poate fi redus cu aproximativ 1 cm, aşa cum au arătat unele cercetări experimentale. În momentul când intensitatea energiei cinetice depăşeşte gradul de elasticitate, apar fracturile calotei. Craniul prezintă proeminenţe şi creste considerate zone groase, dar şi zone slabe determinate de tracţiunile şi
presiunile
exercitate
de
mm.
craniomotori
şi
masticatori, dar şi de alţi factori (greutatea encefalului, grvitaţia, factori externi şi dura mater), toate realizând o formă formă statică. statică. Modificarea Modificarea de volum volum a creierului creierului în timpul timpul dezvoltării permite encefalului să acţioneze cu o presiune centrală, persistentă, explicând apariţia pe lama internă a şanţurilor şi depresiunilor centrale vasculare. Aceşti factori morfogenetici nasc forţe care acţionează pe direcţii preferenţial preferenţiale, e, determinând determinând un sistem sistem arhitectoni arhitectonicc descris descris pe rând de Poirer, Gr. T. Popa şi Pernkopf. Distingem astfel la neurocraniu mai mule arcuri sagitale: 1.
Un arc medio-sagital, care începe la apofiza crista
ggali, se continuă cu creasta frontală, sutura sagitală (care este îngroşată) îngroşată),, protuberanţa protuberanţa occipitală occipitală internă internă şi creasta occipitală internă, până la gaura occipitală. 2.
Două arcuri latero-sagitale, stâng şi drept care sunt
dispuse în lungul originii mm. temporali; ele încep cu
linia temporală a frontalului, se continuă cu liniile temporale ale parietalului cu baza procesului mastoid creasta supramastoidiană, arcul zigomatic şi osul zigomatic, până la punctul de plecare. 3.
Unii autori consideră că, inconstant, mai există încă două arcuri
4.
sagi sa gita tale le sa sau u infer inferoo-la late tera rale le,, para parale lele le cu ar arcur curil ile e latero-sagi latero-sagitale, tale, dar situate situate medial medial faţă de acestea; acestea; ele încep în fosa infratemporală şi merg de-a lungul suturii sfenoscuamoase până la tuberculul articular al temporalului. Dispariţia arcurilor osoase de întărire sagitale şi
transversale de la nivelul calvariei se suprapune cu modul de aşezare a fibrelor septurilor durale (arcul medio-sagital corespunde coasei creierului şi coasei cerebelului). Arcuri Arcurile le sagita sagitale le sunt sol solida idariz rizate ate prin prin arcuri arcuri transverse, care care aparţin şi bazei craniului. În sens anteroposterior acestea sunt: 1. arcadele orbitale; 2. arcul format din jugul sfenoidal şi aripile mici ale sfenoidului, arc prelungit pe calvarie prin aripile mari sfenoidale; 3.
arcu ar cull form format at din din marg margine inea a supe superi rioa oară ră a părţi părţilo lorr
pietroase temporale şi procesele mastoide până la liniile temporale; 4.
porţ porţiu iune nea a tran transv sver ersă să a sinu sinusu sulu luii late latera ral, l, ca care re se
află aşezat pe o creastă osoasă ce pleacă de la protuberanţa occipitală internă şi ajunge la baza părţii pietroase temporale; 5. cele trei linii nucale: supremă, superioară şi inferioară. Aceste arcuri transverse sunt solidarizate între ele printr-o placă osoasă medio-sagitală; această placă
medio-sagitală este dedublată între arcadele orbitale şi jugul jugul sfen sfenoi oida dall pentr pentru u a limi limita ta inci incizu zura ra etmo etmoid idal ală, ă, se dedublează din nou pentru a înconjura şaua turcească şi se continuă posterior cu partea bazilară a occipitalului; se dedublează apoi pentru a treia oară pentru a înconjura gaura gaura oc occi cipi pita tală lă şi se co cont ntin inuă uă prin prin crea creast sta a oc occi cipi pita tală lă internă cu arcul medio-sagital al bolţii craniene. Stâlpii desc descri rişi şi anter anterio iorr se întâ întâln lnes escc la nive nivelu lull părţi părţiii bazil bazilre re a osului occipital şi corpului sfenoidal; se crează astfel un schelet de maximă rezistenţă, între arcurile
căru că ruia ia se disp dispun un zone zonele le mai mai slab slabe e ale ale neur neuroc ocra rani niul ului ui.. Convergenţa stâlpilor către această regiune de solicitare maximă explică frecvenţa mai mare a fracturilor de părţi bazilare şi a celor pietroase. Structurile de rezistenţă, în special fosa posterioară a craniului şi arcurile sagitale pot fi modificate sub acţiunea mm. cranio-motori. Acţiunea lor are o durată de până la 16 ore pe zi şi menţin echilibrul echilibrul capului alături de mm. cefei, compensând gravitaţia. Viscerocraniul
Factor Factorii ii model modelato atori ri ai visce visceroc rocran raniul iului ui sunt consideraţi: creierul, care în dezvoltarea sa îşi modifică volumul, funcţia respiratorie şi masticaţia. Modelarea viscerocraniului se realizează sub acţiunea muşchilor mast mastic icat ator ori, i, în speci special al în timp timpul ul ac actu tulu luii mast mastic icat ator or.. La nivelul viscerocraniului se descriu zone de condensare a traveelor osoase, datorate unor forţe de presiune ce apar în timpul masticaţiei. Contracţia mm. masticatori este de aproape aproape 400 kg când se contractă contractă bilateral, bilateral, putând astfel modela sistemul arhitectonic al masivului facial. Aceste zone de condensare osoasă se prezintă la nivelul masivului facial sub forma unor stâlpi verticali, sau sub forma unor veritabile lame orizontale de rezistenţă. Stâlpii de rezistenţă verticală sunt în număr de trei: 1. Stâlpul anterior (canin sau nazofrontal) pleacă din din drep dreptu tull ca cani ninu nulu luii şi prei preia a pres presiu iuni nile le de la nive nivelu lull
incisi incisivil vilor or şi caninu caninului lui,, urcă urcă apoi apoi prin prin maxil maxilar, ar, proces procesul ul fron fronat atal al al maxi maxila laru rulu luii şi, şi, la nive nivelu lull or orbi bite tei, i, îşi îşi re reduc duce e inte intens nsit itat atea ea,, împăr împărţi ţind ndu-s u-se e în două două cure curent nte: e: unul unul ca care re urmează calea marginii infraorbitale şi altul care urmează calea marginii supraorbitale. Aceste două curente secundare întâlnesc tensiunile celui de
al doilea stâlp zigomatic şi se anulează. 2.
Stâlpul mijlociu sau zigomatic, foarte puternic,
situat în dreptul primului molar, preia presiunile de la al doilea premolar şi de la primii doi molari. Curentul de presiune urcă prin creasta (eminenţa) zigomaticoalveolară, stâlpul întărind peretele sinusului maxilar la limita
dintre
faţa
anterioară
a
maxilarului
şi
tuberoz tuberozita itatea tea maxil maxilaru arului lui.. La nivelu nivelull osului osului zigom zigomati aticc curentul de presiune se împarte în două curente secundare, reduse ca intensitate: posterior şi anterior. Curentul posterior trece prin arcul zigomatic superior de
articulaţia temporo-mandibulară, apoi se continuă prin creasta supramastoidiană şi se pierde în liniile anterior , la marginea orbitală se temporale. Curentul anterior
împar împarte te în două două ra ramu muri ri,, din din ca care re unul unul prin prin proc proces esul ul frontal al osului zigomatic merge de-a lungul marginii supraorbitale, iar altul pătrunde în planşul orbitei. Ambele se anihilează întâlnind curenţii stâlpului nazofrontal. 3.
Stâl Stâlpu pull
post poster erio ior, r,
pter pterig igoi oidi dian an
sau sau
pterigopalatin preia presiunile de la nivelul ultimilor
doi molari, de unde urcă prin procesul pterigoidian şi osul palatin; superior aceste presiuni ajung la corpul sfenoidului, deci în punctul unde se întâlneşte stâlpul sagi sa gita tall me medi dian an al baze bazeii crani craniul ului ui cu ar arcu cull trans transve vers rs anterior al bazei craniului; acest fapt este confirmat şi de teoria helicoidală a transmiterii forţelor elaborată de
Crambes, teorie în care sfenoidul este un condensator şi repartitor de forţe. 4.
Dubecq adaugă la cei trei stâlpi un traiect incisiv, situat aproape de linia mediană. Între aceşti stâlpi de rezistenţă există conexiuni sub
formă de lame (platforme) orizontale aşezate la diferite nivele, alcătuind un sistem de dispersare a forţelor care apoi se anulează reciproc. Acestea sunt: palatul
osos, planşeul orbitei şi plafonul orbitei . Restul de forţe ce
nu au fost neutralizate se condensează la nivelul bazei craniului, de unde dispersează pe faţa convexă a calvariei şi aj ajun ung g la nive nivelu lull sutu suturi riii sa sagi gita tale le,, unde unde se anul anulea ează ză întâlnind pe cele de partea opusă. Platformele orizontale orizontale sunt solidarizate prin sisteme lamelare verticale care au o dispoziţie sagitală şi formează sistemul de consolidare al platformelor. Acest sistem este reprezentat de: •
vomer şi lama perpendiculară a etmoidului;
•
peretele lateral al fosei nazale;
•
peretele lateral al neurocraniului. În timpul masticaţiei apar forţe de presiune şi la
nivelul mandibulei. Aceste forţe pot să urmeze trei direcţii: 1. De la nivelul dinţilor se îndreaptă spre ATM, spre condilul mandibulei şi se neutralizează în arcurile transversale. La acest nivel ajung prin meniscuri, bolta fosei mandibulare şi tuberculul articular. 2. De la nivelul nivelul tuberculului tuberculului mental trec prin marginea inferioară a mandibulei, iar la nivelul unghiului mandibulei şi altul spre procesul p rocesul coronoid. 3.
De la nivelul procesului coronoid forţele de
presiune diminuă ca intensitate, trecând prin tendonul m. temporal spre osul temporal şi parietal.
